Activitatea 2.3.

Distanțarea fizică în context actual

În ce măsură distanţa fizică împiedică realizarea unor legături psihologice între profesori și elevi?

Cum pot fi depăşite aceste piedici? Exemplificați.

Atât profesorul cât și elevii au o identitate unică, cu predispoziţii proprii, cu tipare de

relaţionare diferite, cu experiențe de viață particulară și familială personalizate, astfel că
distanțarea fizică poate crea de cele mai multe ori o barieră, din punct de vedere psihologic între
elevi, dar și între elev și profesor. Activitatea față în față îl pune pe professor în mijlocul elevilor,
îi poate observa, le poate interpreta gesturile, reacțiile, în timp ce camera computerului este mai
puțin prietenoasă cu relația profesor-elev.
Când acesta își partajează ecranul, mai ales în timpul alocat predării, nu poate observa
reacția fiecărui elev. Intervin și momentele în care internetul funcționează greu și atunci apar
problemele de comunicare. De asemenea, elevii, fiind „ascunși” sub protecția scuzei „nu îmi
merge camera” se implică în cu totul alte activități, sunt neatenți, nu comunică cu profesorul
decât în momentul în care își aud numele, deci relația are de suferit. Astfel, pentru a implica activ
elevii, pentru a crea o relație deschisă, care să-i determine pe elevi să se implice, profesorul
trebuie să aloce mult mai mult timp pregătirii orei online, căutând și apoi utilizând creativ
aplicații, jocuri de cooperare care să implice totodată și folosirea emoțiilor ( puzzle, rebus, fișe
interactive, padlet, jamboard).
Depășiți de tehnologie, cerem soluții elevilor, determinându-i să se implice, să-și
deschidă camera, să partajeze ecranul.
Indiferent de contextul în care se creează învățarea, contează atitudinea, optimismul,
încurajarea, dedicația.