6 1

KATHLEEN CREIGHTON

APE LINIŞTITE

Maddy Gordon ştia că totul trebuia să fie un coşmar.

Adormise fără să-şi dea seama la San Ramon şi se trezise la
Munchkinland. Era singura explicaţie. În jurul ei nu erau
decât căpşoare mititele, irizând culori diferite, de la galbenul
pal până la negru lucios şi niciunul dintre ele nu-i ajungea mai
sus cu doi centimetri de înălţimea genunchilor. Se simţea
înaltă ca o girafă în oraşul pigmeilor.
Nu era prea târziu. Încă se mai putea răzgândi se uita pe
furiş în toate colţurile sălii imense, întunecoase, mirosind
6 2
înţepător a clor, în timp ce se gândea la o posibilitate de a
scăpa de acolo. Reuşise să amâne luarea unei hotărâri
definitive în ceea ce privea înscrierea, de la Anul Nou până în
iunie, de ce să nu o amâne şi mai mult? Cam până la...
următorul An Nou.
Dar nu. Maddy respiră adânc şi îşi îndreptă umerii,
încercând cu disperare să nu privească spre suprafaţa lucioasă
a apei. Se hotărâse. Indiferent ce se va întâmpla, indiferent cât
îi va fi de greu, acesta va fi anul în care va învăţa să înoate.
Încercase de ani de zile s-o facă, dar într-un fel sau altul,
mereu găsise motive să-şi spună că momentul nu e cel mai
potrivit. Dar acum avea douăzeci şi cinci de ani, vârstă ce nu
mai putea fi ignorată. Acesta, se hotărî ea, va fi anul în care,
în sfârşit, îşi va înfrunta şi învinge teama nejustificată de apă.
Îşi aminti de ziua aceea de primăvară când hotărârea era
atât de recentă, iar realitatea atât de îndepărtată, zi în care se
dusese în parcul de distracţii din San Ramon şi întrebase de
cursuri de înot. Fata de la biroul de informaţii i se păru
amabilă. Îi spuse că avea grupuri de începători, intermediari,
avansaţi; grupuri speciale pentru salvări de la înec; grupuri de
6 3
înot sincron şi scufundări; grupuri pentru mame cu copii şi
grupuri pentru handicapaţi fizic. Maddy îi mulţumise şi se
înscrisese pentru grupul de începători. Fata nu o întrebase ce
vârstă are şi nici nu-i spusese că acest grup va fi format
aproape în întregime din puşti în vârstă de cinci ani.
Maddy făcu greşeala să se uite la suprafaţa strălucitoare şi
puţin ondulatorie a apei. Ameţi Imediat. Se gândi că dacă ar
sta jos şi-ar reveni puţin şi nici nu s-ar mai simţi aşa de mare
în comparaţie cu copiii din jurul ei.
Se simţea penibil de înaltă şi nu pentru prima dată. Când
avea cincisprezece ani era deja foarte înaltă şi pentru ca
lucrurile să stea şi mai rău, înălţimea nu era singurul lucru pe
care natura i l-a dăruit prea devreme. Multe din cele mai
neplăcute amintiri erau legate de orele. de dans din clasa a VI-
a, când majoritatea partenerilor ei ajungeau cu nasul exact la
înălţimea sânilor ei ce abia ho profilau pe sub bluză. Nu,
Bineînţeles, nici înălţimea, nici proporţiile, nici culoarea dată
pielii de soarele nordic nu puteau fi considerate remarcabile.
În acest oraş din California de Sud ea nu era altceva decât una
din multele „fete extraordinare". Dar numai în exterior. Pe
6 4
dinăuntru rămăsese aceeaşi fată timidă, dezamăgită şi
stânjenită de propriul corp.
Se părea că nu se putea aşeza în altă parte decât pe
marginea piscinei. Oricât de mult tânjea după un loc unde să
stea jos, încă nu era pregătită pentru asta. Numai gândul o
făcu să tremure şi să-i bată inima cu putere, în timp ce
sfârcurile sânilor ei se întăriseră şi arătau acum ca nişte nasturi
cusuţi pe costumul ei de baie, pentru a o face parcă şi mai
conştientă de frica ce o stăpânea. „Calmează-te", îşi spuse
strângând din fălci pentru a nu-şi auzi dinţii clănţănind.
Va merge până la capăt chiar cu preţul vieţii.
Pentru a-şi distrage atenţia de la ceea ce avea să se
întâmple mai târziu, începu să-i cerceteze şi pe ceilalţi membri
ai grupului. Erau numai fete, cu excepţia unui băieţel palid, cu
părul blond, care-şi sugea degetul şi privea speriat în toate
părţile, cu ochii plini de lacrimi. În mod sigur, Maddy nu era
singura care se temea de apă. Câţiva dintre copii se
înfăşuraseră în prosoapele viu colorate ca în nişte pături
salvatoare şi încercau să pară curajoşi. Un singur copil, o
fetiţă cu două codiţe negre, părea să fie mulţumită de situaţie.
6 5
Schimba în permanenţă semne şi priviri cu mama ei care se
afla în tribună şi în cele din urmă, prinzând curaj, se îndreptă
fudulă către marginea piscinei, se aşeză şi începu să bată
energic apa cu picioarele. Cât de mult o invidia Maddy!
Numai de-ar veni instructorul mai repede. Aşteptarea era
îngrozitoare. Se întreba cine va fi tânărul acela asiatic,
simpatic şi grăsuţ care-i ceruse fişa de înscriere sau fata cu
părul lung, blond şi cu un tricou roşu lifeguard1, care-i ajungea
cu mult mai jos decât costumul de baie.
Apoi, dintr-odată, se opri An speculaţii. Inima ei făcu un
salt mortal şi se opri undeva în apropierea genunchilor. Oh,
Doamne, se ruga ea cu ardoare, te rog, te rog să nu fie acela...
Bărbatul care tocmai ieşise din birou şi se oprise să
vorbească cu. Lifeguard-ul asiatic, purta un tricou alb cu o
inscripţie „Parks and Rec" peste slipul roşu. De la slip în
jos porneau două picioare lungi şi musculoase - picioare de
înotător. Tricoul nu-i putea ascunde grosimea gâtului şi a
bicepşilor, lăţimea umerilor, forma pectoralilor, talia subţire.
Bărbatul era în mod sigur un înotător. Perfecţiunea trupului nu
mai lăsa loc altor comentarii. Dar ăsta nu era singurul motiv
6 6
pentru care genunchii lui Maddy începuseră să tremure ca
piftia. Ţinea în mână un dosar cu fişele de înscriere şi tot arăta
cu capul spre grupul de copii ce aşteptau pe platforma de
lângă piscină. În cele din urmă se îndreptă spre ei cu fruntea
încruntată. Dumnezeu ignorase se pare rugăminţile el.
Bărbatul era pur şi simplu superb, sau ar fi fost dacă nu s-
ar încrunta aşa îngrozitor. Avea părul şaten, ondulat şi des,
încâlcit de parcă tocmai ar fi ieşit din apă şi pieptănat
neglijent cu degetele. Pielea lui avea o culoare roşcată din
cauza expunerii îndelungate la soare şi a chimicalelor din
piscină. Avea fruntea lată şi arsă de soare. Gura, deşi aspră şi
ostilă, era frumos conturată. Şi, fără să ştie de ce îi, părea
cunoscut. Deşi nu-şi putea aminti unde şi când, Maddy era
sigură că-l mai văzuse undeva...
Brusc deveni conştientă de ceea ce se petrecea în jurul ei.
Copiii, speriaţi şi intimidaţi de căutătura încruntată a
instructorului de strânseră ciorchine în jurul ei, recunoscând
instinctiv în ea simţul matern. Ceva îi atinse piciorul,
gâdilând-o. Un copil, o fetiţă firavă, brunetă se apropie atât de
mult încât marginile tricoului pe care fetiţa îl purta peste
6 7
costumul de baie îi atingea picioarele. Fără să-şi dea seama,
Maddy îşi lăsă mâna pe umărul osos, micuţ. Cu o mişcare
speriată, fetiţa îşi ridică privirea. Doi ochi mari, negri, o
priveau cu teamă. Pentru o clipă uită de propria teamă.
Privirea. Aceea o mai văzuse de atâtea ori. Înghiţi în sec şi cu
un zâmbet cald, liniştitor întinse mâna. Mâna fetiţei se
strecură într-a ei cu repeziciunea unui animal ce caută adăpost
în faţa vânătorului.
— Îmi pare rău, spuse instructorul oprindu-se chiar în
dreptul lui Maddy. Vocea era a unui om nervos făcând efort
din răsputeri să pară politicos. Dacă vrei neapărat să stai, va
trebui să aştepţi în tribună, alături de celelalte mame. Dar ar fi
cu mult mai bine...
— Poftim? Izbucni Maddy luată prin surprindere.
Bărbatul se încruntă, arătând spre regulament.
— Mamele nu au voie aici, îmi pare rău. Grupul de mame
cu copii are cursuri dimineaţa.
— Dar eu nu...
— Dacă este o greşeală sunt sigur că o veţi rezolva la
biroul de informaţii. Poate o transferă în grupa de dimineaţă.
6 8
Privirea lui se opri asupra fetiţei de lângă Maddy, apoi spuse
încetişor: Sau mai bine să rămână - poate se descurcă şi
singură. Se lăsă într-un genunchi şi întinse fetiţei o mână
mare, bronzată, fetiţa se lipi şi mai tare de Maddy.
Bărbatul zâmbi. Pe neaşteptate, Maddy avu acea senzaţie
de deja vu.
— Hei, spuse el, numele meu e Zack. Pe tine cum te
cheamă?
— Theresa, şopti copilul. Privea confuză spre mâna
întinsă, dar strângea cu şi mai multă putere mâna lui Maddy.
După un moment de ezitare, bărbatul o trase pe Theresa
prieteneşte de tricou.
— Îmi pari destul de curajoasă, spuse el, pun pariu că te
vei descurca şi singură. Ce zici, o laşi pe mama să meargă
acolo cu celelalte mame? Cu o voce abia auzibilă, Theresa
zise:
— Nu e mama mea.
— Sora?
O mişcare solemnă din cap arătă că nu. Instructorul privi
spre Maddy care în clipa aia îşi dorea ca platforma să se crape
6 9
în două şi să o înghită definitiv. Privirea lui o fixă preţ de
câteva secunde, apoi începu să-i cerceteze fiecare centimetru
pătrat din trup, oprindu-se acolo unde pieptul ei forma cu
generozitate două semisfere şi, mai ales asupra sfârcurilor
care ieşiseră în relief prin costumul subţire.
— Babby-sitter? Se aventură el încruntându-se din nou.
— Nu, spuse Maddy simţindu-se îngrozitor. Îşi drese
vocea. Eu nu... eu... uh... cred că fac parte din grup. Trebuie să
aveţi fişa mea de înscriere pe undeva. Maddy Gordon?
Bolborosi ea. M-am înscris astă... iarnă... primăvară. Îmi pare
rău, nimeni nu mi-a spus nimic. Când am completat fişa mi-
am scris corect data naşterii - corect... acolo, pe fişă - dar
nimeni nu mi-a spus nimic, îmi pare rău. Eu...
— Tu eşti... faci parte din grupă? Zâmbetul acela minunat
deveni repede amintire. Ochii care străluciseră pentru o clipă
erau acum de un albastru întunecat. Eşti sigură că eşti
începătoare?
— Oh, da, răspunse Maddy râzând nervos. Absolut. Nu
era nicio licărire de răspuns în ochii lui. Oh, Doamne, se gândi
ea, de ce nu putuse să fie altcineva, mai vesel, mai amabil aşa
6 10
ca tânărul de la birou sau cineva care ar fi putut înţelege, ca
fata cu părul blond. De ce, de ce a trebuit să aibă atâta ghinion
încât să-i nimerească tocmai pe Omul Amfibie? Şi, mai ales,
de ce i se părea atât de cunoscut? Nu credea să-i fi întâlnit
vreodată în meseria ei. Pe de o parte, toţi bărbaţii pe care îi
cunoscuse acolo erau ori avocaţi, ori magistraţi, ori asistenţi
sociali, toţi având ceva comun: graba permanentă, burţi şi
riduri asemenea. Pe de altă parte... Ei bine, nu în mod sigur
nu. Foarte adevărat era că oamenii pe care-i cunoscuse
aparţineau tuturor păturilor sociale, dar pe majoritatea lor
învăţase să-i recunoască imediat: toţi ascundeau o furie şi o
tensiune interioară extraordinară. Dar nu. Ar fi garantat cu
reputaţia ei profesională că, în ciuda constituţiei sale.
Puternice şi a chipului încruntat, acest om nu era capabil de
violenţă.
Trebuia să admită, ajunsese la această concluzie prin
supoziţii şi mijloace neştiinţifice. Îi privise mâinile. Îl
observase cum s-a ridicat calm, luând-o uşor pe Theresa de
umăr ca şi cum ar fi înţeles din instinct că o mişcare bruscă,
violentă ar fi speriat-o.
6 11
 — O.K, strigă el întorcându-se către ceilalţi copii ca şi
cum Maddy ar fi încetat să existe. Primul lucru pe care îl vom
face este... aruncaţi tot ce aveţi. Daţi-le drumul aşa. Dosarul se
izbi cu zgomot de pământ. Băiatul cu degetul în gură îl privi
cu ochii măriţi. Fetiţele cu prosop le dădură drumul şi
începuseră să râdă nervos. Theresa îşi încleşta mânuţele pe
tricou şi privi rugător spre Maddy.
— Iată următorul lucru pe care-l vom face. Zack îşi ridică
mâinile deasupra capului şi-şi puse palmele una peste alta.
Patru perechi de mânuţe îl urmară în timp ce Theresa o privea
pe Maddy întrebător.
— Haide, şopti Maddy strângându-i mâna micuţă,
încearcă. Încă o pereche de mâini se ridică. Maddy începu să
şi le ridice şi ea dar simţindu-se ridicolă, le lăsă să cadă şi îşi
drese glasul: Domnule Zack...
— O.K, continuatei ignorând întreruperea, acum suntem
toţi gata să sărim în apă! Fiţi gata...
Cinci perechi de ochi se făcură mari şi rotunzi. Una câte
una, mâinile se lăsau în jos. Copiii păreau gata-gata să plângă.
— Deştepţi puşti, zise Zack solemn dând din cap. Voi
6 12
copii, aveţi perfectă dreptate. Ştiţi că nu sunteţi pregătiţi să
săriţi în apă, nu-i i aşa? Cinci căpşoare dădură afirmativ din
cap. O.K. Vreau să ţineţi minte ceva. Regula numărul unu este:
nimeni nu intră în apă decât dacă eu sau oricare alt lifeguard
este cu voi. Aţi înţeles? Perfect. Numele meu este Zack.
Simplu şi uşor. Acum e rândul vostru. Pe tine cum te cheamă?
Pe măsură ce îşi îndrepta degetul către fiecare copil, un
nume era rostit, însoţit de chicoteli sau oftări înăbuşite.
Severitatea lui Zack părea că nu-i înfricoşează deloc pe copii,
acum că se obişnuiseră cu el. Chiar Theresa, nemaisimţind
nevoia să fie ţinută de mână o părăsise pe Maddy şi se
alăturase timid celorlalţi.
Dar, în mod sigur o intimida pe Maddy. Zack, spuse ea
răguşit încercând din nou să-i atragă atenţia.
— Da?
Răspunsul lui era politicos dar parcă nici nu i se adresase
ei. Privirea lui era îndreptată spre un punct nedefinit undeva în
spatele ei.
Maddy simţi că începe să se enerveze. Încercând din greu
să rămână calmă şi raţională, îl întrebă:
6 13
 — Ce crezi c-ar trebui să fac eu?
Răspunsul fu neaşteptat de dezarmant — un zâmbet
extrem de sexy.
— Rămâi astăzi. Poate înveţi câte ceva. Privirea lui o fixă
câtva timp, apoi ca scăpată de sub control îi devoră trupul
oprindu-se în cele din urmă asupra părului ei auriu. Era ca o
atingere fizică şi toate terminaţiile ei nervoase se contractară
în răspuns. Dintr-odată privirea şi zâmbetul lui dispărură.
Vocea îi deveni rece şi impersonală.
— După aceea vom vedea dacă-ţi vom putea găsi un grup
pentru adulţi, spuse el întorcându-se spre copii. Veniţi cu toţii
aici. Vreau să vă aşezaţi chiar aici, pe marginea piscinei.
Cu o mişcare graţioasă îşi scoase tricoul şi sări în apă.
Muşchii pieptului şi ai toracelui se contractau şi se relaxau pe
măsură ce brăzda suprafaţa apei cu mâinile. Maddy închise
ochii. Avea nişte pectorali extraordinari, iar mâinile lui păreau
că mângâie tandru apa; dar în momentul acela ea numai la
asta nu se gândea.
Simţea că are rău de mare, Gâtul i se uscase iar inima îi
bătea cu. Putere. Ca o somnambulă, se aşeză pe marginea
6 14
piscinei şi îşi băgă picioarele în apa călduţă.
Ceva îi atinse pulpa ca un sărut umed.
— E-n regulă, spuse Theresa solemn. O privi pe Maddy cu
o faţă lipsită de expresie şi întorcându-se cu spatele la Zack
continuă: Mie nu mi-e frică. Ţie?
Maddy minţi:
— Dacă ţie nu-ţi este, nici mie nu-mi este frică.
— O.K, spuse Zack, acum vă veţi întoarce toţi cu spatele
la mine şi vă veţi lăsa uşor în apă.
Maddy privi disperată spre Zack, implorându-l în tăcere.
Tot ce primi ca răspuns fu o privire aspră şi poruncitoare.
Pentru câteva clipe ezită, gândindu-se să renunţe dar Theresa
o privea, o aştepta. Tot trupul, dar mai ales partea din spate îi
ardeau de ruşine, dar Maddy urmă instrucţiunile.
— Aţi văzut? Spuse Zack aprobator. Aşa trebuie să intraţi
în apă, cel puţin până când veţi învăţa să săriţi. Acum toţi staţi
pe o treaptă. În felul acesta apa vă ajunge până la talie. Dacă
veţi coborî de pe treaptă, apa vă va ajunge până la nas. Aşa că
regula numărul doi este: nu coborâţi do pe treaptă. O.K. Urmă
un moment de tăcere în care privi spre apa ce clipocea în jurul
6 15
genunchilor lui Maddy. Cu excepţia ta, Maddy. Tu poţi să
cobori. Tonul lui uşor ironic o surprinse. La fel şi licărirea
glumeaţă din priviri. Simţindu-se confuze, dar mai puţin
ridicolă Maddy păşi de pe treaptă. Fetiţa cu codiţe, al cărei
nume era Jennifer aproape că alunecă de pe treaptă. Cu o
mână sigură, Zack o opri la timp. E-n regulă. Când voi
număra până la trei, toată lumea se întoarce şi pune o mână pe
marginea piscinei, aţi înţeles? O lingură mână. Unu... doi...
trei. Bine, foarte bine. Regula numărul trei este: trebuie să
ţineţi o mână pe margine tot timpul până când vă spun eu să-i
daţi drumul.
Doamne Dumnezeule, gândi Maddy. Cum putuse să se
bage singură în acest coşmar? Te rog Doamne, ajută-mă să ies
de aici...
— Toţi ştiţi cum să vă ţineţi respiraţia, nu? Întrebă Zack.
Bineînţeles că ştiţi. Uite aşa, vedeţi? Urmă un cor de chicoteli.
Maddy deschise ochii tocmai la timp pentru a-l vedea pe Zack
cu ochii injectaţi şi obrajii umflaţi, devenind purpuriu la faţă.
Copiii se străduiau din răsputeri să-i imite.
— Haide, şopti Theresa cu seriozitate. Trebuie să-ţi ţii
6 16
respiraţia. Dacă nu, te vei îneca.
Maddy trase adânc aer în piept şi-şi ţinu respiraţia dureros
de conştientă că plămânii astfel umpluţi cu aer îi conturau şi
mai tare sânii prin costumul fin de baie.
— Uh-uh, făcu Theresa afirmativ. Aşa. Maddy,
conştiincioasă îşi umplu din nou obrajii şi plămânii cu aer,
apoi îşi ridică privirea tocmai când Zack o privea cu o
expresie amuzată pe faţă..
— O.K. cred că suntem toţi gata pentru marea încercare,
spuse Zack aşezând-o calm pe Jennifer pe treaptă. Da, ne vom
băga toţi feţele în apă! Eu voi spune „unu, doi, fiţi gata", iar
voi veţi trage adânc aer în piept. Şi când eu voi spune „Start",
toţi vă veţi băga feţele în apă. O.K? Unu... doi... fiţi gata...
Doamne, se ruga Maddy. Ar fi tocmai momentul pentru
Marele... marele cutremur din California... - Start.
Maddy se aplecă înainte şi privi suprafaţa lucioasă a apei.
Îşi încleşta maxilarele. Simţi din nou că are rău de mare şi se
gândi cu disperare: dacă leşin acum, mă sinucid.
Ceva îi atinse braţul. Ambele braţe. Aproape de urechea ei,
o voce masculină şopti doar pentru ea:
6 17
 — Nu te voi forţa să-ţi bagi faţa în apă. Nu te oblig. O faci
numai dacă vrei. Ai înţeles?
Ea înghiţi în sec refuzând să-i privească.
— Poţi s-o faci, insistă vocea. Sunt aici să te susţin moral,
dar TU POŢI S-O FACI.
Ea înghiţi din nou în sec. Un lucru ştia cu siguranţă: Dacă
n-o va face acum, n-o va face niciodată şi toată umilinţa prin
care trecuse ar fi fost degeaba. Trăgând încă o dată aer în
piept, închise strâns ochii şi plonja.
Era ca şi cum ai sări de pe o clădire. I s-a părut o veşnicie
până a ajuns să-şi simtă faţa scufundată în apa sufocantă şi
mai mult de o veşnicie până să se ridice şi să respire din nou,
gâfâind, pufnind şi scuturându-şi faţa de apă ca şi cum ar fi
fost pânze de păianjen.
— A fost bine, spuse Zack şi numai când îi dădu drumul
ea îşi dădu seama că o ţinuse tot timpul cu mâini puternice de
talie pentru a o echilibra, începu să tremure.
— Acum, zise Zack pentru restul grupului, aţi văzut cum
Maddy şi-a scufundat capul în apă şi şi-a udat părul? Asta
vom face cu toţii. De data aceasta când voi spune „Start" toţi
6 18
vă veţi scufunda capetele în apă în aşa fel, încât să vă udaţi
părul în întregime. Hei, Jennifer, nu înainte ca eu să spun
„Start". Să nu mai rămână niciun fir de păr uscat. Aţi înţeles?
O.K...
Maddy auzea vocea lui Zack printr-o perdea de zgomote
ciudate, asemenea clinchetului unui clopoţel. „Probabil mi-a
intrat apă în urechi" se gândi ea când cineva tocmai stinse
toate luminile.
Din fericire, Zack era foarte aproape de ea, aşa încât i-a
fost foarte uşor s-o prindă înainte de a aluneca sub apă. Se
găsea într-o situaţie al dracului de grea, cu braţele pline de o
blondă frumoasă, inconştientă şi cinci perechi de ochi aţintiţi
speriaţi asupra lui. „Ei bine Zachary, îşi spuse el, să vedem
cum te mai descurci de data asta".
Dar pentru moment cerul îl ajută. Nici măcar nu se gândea
la o soluţie. Se uita la faţa nemişcată şi la obrazul care nu
putea împrumuta din căldura şi roşeaţa palmei care-l ţinea.
Buzele ei de un roşu purpuriu, chiar uşor despărţite,
dezvăluind dinţii albi, păreau senzuale şi dulci şi incredibil de
tentante. Ce ironie a sorţii, după atâta vreme în care învăţase
6 19
cum să-şi creeze reflexe de apărare şi ridicase baricade peste
baricade, cineva le distrusese. Şi unde, dintre toate locurile din
lume, tocmai la un curs de înot pentru copii.
Dar obişnuit cu greul, învăţase că viaţa e plină de surprize.
La început crezuse că era genul de femeie care alerga după
celebrităţi, avusese des de-a face cu acest lucru. Dar gândul
acesta n-a durat decât până când a observat privirea speriată
din ochii ei. Ochii ei... erau asemenea ochilor acelor copii.
Probabil că aşa se explică şi prezenţa ei în mijlocul lor. Aveau
un lucru comun - teama de apă.
— O să-şi revină? Întrebă o voce de femeie. Era Sherry,
lifeguard-ul de serviciu, aplecându-se peste marginea piscinei
şi privind cu îngrijorare la povara din braţele lui.
Zack înghiţi în sec.
— Da. A leşinat, dar cred că din cauza nervilor. De frică
mai degrabă, se gândi el.
— A căzut ca o clătită, spuse Sherry încet, apoi îşi dădu
drumul în apă aşezându-se între Zack şi copiii speriaţi de-a
binelea. Hei, cine v-a spus vouă că puteţi lua mâna de pe
margine? Hai, toată lumea se ţine cu o mână de margine, da?
6 20
Apropiindu-se de Zack îi şopti: Rămân eu cu ei. Scoate-o de
aici până nu devin toţi isterici.
Zack aprobă din cap şi se îndreptă spre scări. „Slavă
Domnului cu Sherry, se gândi el. Fata avea abia 19 ani, dar
era al naibii de deşteaptă şi, mai ales, se pricepea să lucreze cu
copiii.
— E bolnavă? Se auzi o voce, cea a lui Jennifer, care
timid, pusese o întrebare ce apăruse în ochii tuturor. Zack se
întoarse şi deschise gura să-i răspundă, dar în locul fetei
grăsuţe şi ochilor plini de curiozitate ai lui Jennifer, întâlni doi
ochi negri, rotunzi şi umezi ca două ceşti de cafea.
— Ah, spuse Sherry repede, făcând un semn liniştitor cu
mâna. A ameţit doar. Unii oameni ameţesc atunci când se uită
la apă prea multă vreme. Se numeşte vertij. Vreunul din voi
simte că ameţeşte? Nu? Foarte bine. Dar de ce aveţi feţele
uscate? Hai să tragem cu toţii aer în piept şi apoi să ne
scufundăm!
Zack zâmbi, clătină din cap, apoi îşi continuă drumul spre
scări. La naiba, Maddy Gordon nu era deloc o slăbănoagă. Era
aproape cât el de înaltă şi bine făcută. Şi costumul acela
6 21
subţire din nailon negru o făcea să arate de parcă trupul ei
extraordinar tocmai ieşise dintr-o călimară cu cerneală.
„Zachary, eşti un idiot", îşi spuse el. Era evident că ea era
o femeie cu probleme. Şi, slavă Domnului, el avusese destule
până atunci. Cu o hotărâre dureroasă îşi alungă privirea şi
gândul de la corpul cald şi voluptuos pe care-l ţinea în braţe.
Şi nu-i fu atât de greu pe cât credea că avea să-i fie. În
momentul în care intra în birou, imaginea care-i stăruia în
minte era cu totul alta. O faţă micuţă, ciupită de vărsat, cu doi
ochi negri, speriaţi, era cea care-i tortura inima. Oare cum o
chema? Ah, da, Theresa.
Primul, gând al lui Maddy era: ce ciudat, era uscată.
Deschise ochii şi încet, încet câmpul ei vizual se lărgi.
Stătea întinsă. Cum ajunsese să stea întinsă?
Auzi voci murmurând. Înălţă capul să vadă de unde
veneau. Primul lucru pe care-l văzu era spatele lui Zack. La
câţiva metri distanţă vorbea în şoaptă cu tânărul asiatic fără
să-i pese măcar de petele de apă ce le lăsă pe podea. De la o
oarecare distanţă se auzea plescăit de apă şi ţipetele unei fete
care striga ordine şi încurajări asemenea unui sergent.
6 22
 Maddy rămase întinsă, încruntându-se către acel spate
extraordinar în timp ce făcea în minte un inventar rapid. Era
uscată pentru că fusese înfăşurată din cap până-n picioare într-
o pătură aspră. Era întinsă pe un pat pliant. Tavanul aparţinea
biroului de informaţii. Până aici totul era perfect. Dar nu
exista decât o singură explicaţie pentru asta. Gemu.
— Oh... la dracu'! Pun pariu c-am leşinat, nu?
— Calmează-te, spuse Zack tăios, întorcându-se spre ea.
Te simţi mai bine acum?
Ea dădu din cap afirmativ, întrebându-se dacă era sarcastic
sau îi păsa într-adevăr cum se simte. Se trezi holbându-se la
picioarele lui în locul spatelui, la picăturile de apă care-şi
căutau drumul printre dealurile şi văile de muşchi, printre
firele de păr. Nu era prea păros. Asta îi plăcea. Apoi,
încremenită de gândurile ei, dar şi de situaţie, închise ochii şi
murmură:
— Sper că n-ai chemat Salvarea. Îi era groază de sirene
urlând şi de medici.
El dădu din cap că nu şi se aşeză pe vine lângă ea,
balansându-se pe călcâie.
6 23
 — N-ai fost inconştientă mai mult de un minut. Dar
îndeajuns de mult să-i sperii pe copii.
— Oh, Doamne. Bieţii de ei. Îmi pare rău. Nu m-am
gândit niciodată că aşa ceva s-ar putea întâmpla. Deschise
ochii dar tresări când întâlni privirea lui aspră. Dacă nu s-ar
mai încrunta la ea în felul acela! Fusese privită de bărbaţi în
toate felurile. În privirea lor putuse să citească orice -de la
languroasele „vino-ncoace", până la cea mai acută indiferenţă.
Niciunul însă nu o privise ca acesta, încruntându-se ca şi cum
ar fi fost o belea de care nu ştia cum să scape.
— Nu crezi că ar fi trebuit să-mi spui că ai o problemă?
Întrebă el.
— Problemă? Maddy îşi îndreptă privirea îmbufnată către
pieptul lui dar nu găsi o imagine mai confortabilă decât prima.
Nu e nimic în neregulă cu mine, în afara faptului că nu ştiu să
înot.
— Pe dracu' nu e. Oamenii normali nu leşină când îşi bagă
feţele în apă!
— Oamenii normali? Cu o mişcare rapidă, Maddy se
ridică pe coate: Nu sunt deloc bolnavă! Nu am nimic în
6 24
neregulă din punct de vedere fizic!
El făcu un zgomot ca şi cum s-ar fi înecat şi privindu-şi
mâinile ce şi le ţinea între genunchi, spuse cu seriozitate:
— Asta pot să văd şi eu.
Maddy se privi şi deveni roşie de ruşine..
— Nu asta am vrut să spun, zise ea încercând să ia o mină
supărată. Îl privi direct în ochii care acum erau iluminaţi de o
scânteie de veselie. Scânteia aceea din ochii lui îi pătrunsese
în suflet încălzind-o. El zâmbi. Sentimentul acela ciudat de
căldură interioară o îngheţă într-o undă de şoc, pentru că
brusc, Maddy îşi dădu seama cine era el.
Zâmbetul o făcuse să-şi aducă aminte. Maddy nu era ea o
înotătoare, dar avusese ca toţi ceilalţi copii de 13 ani aceleaşi
visuri şi fantezii şi, pe tot parcursul clasei a opta, zâmbetul
acela şi o formă mai firavă a pectoralilor îi împodobiseră uşa
vestiarului din sala de gimnastică, pe care-l împărţise cu cea
mai bună prietenă a ei, Chris.
Dar nu numai din posterul acela îi zâmbise Zack, ci şi de
pe cutia de cereale de la micul dejun, de pe sticlele de băuturi
răcoritoare fără zahăr, pe care ea obişnuia să le bea în timp ce
6 25
se întorcea pe bicicletă de la şcoală, dar şi din reclamele de la
televizor, în care prezenta cu convingere proprietăţile curative
ale laptelui.
— Zack... spuse ea după o pauză lungă, ca şi cum ar fi
făcut o descoperire extraordinară. Tu eşti Zachary London,
nu-i aşa?
Zâmbetul păli încet. Maddy se întrista. Era ca şi cum ar fi
revăzut pentru o clipă un prieten drag şi îndelung aşteptat.
Zack dădu afirmativ din cap şi fără să-şi ia privirea de la
faţa ei, spuse simplu:
— Da.
— Oh, nu, spuse Maddy tristă şi-şi acoperi ochii cu mâna.
De ce tocmai mie mi se întâmplă asta? Tot ce vreau este să
învăţ să înot. ORICINE mă poate învăţa să înot. Chiar şi un
puşti de liceu. Chiar şi un marinar.
— Mă îndoiesc de asta, spuse Zack tăios. Furia luă locul
şocului.
— Şi pe cine nimeresc ca instructor? Zachary London.
ZACK LONDON! De cinci ori medaliat cu aur la Olimpiadă,
de trei ori recordmen mondial - oare nu se putea şi altfel?
6 26
Mult mai târziu a realizat cât fusese de nepoliticoasă. Se
simţea frustrată şi uimită şi nici măcar nu mai judeca logic. Se
ridică brusc şi începu să ţipe: Ai idee măcar cât de umilitor e
să fii adult, să trăieşti în California de Sud şi să nu ştii să
înoţi? Ai idee cât de mult timp mi-a trebuit să-mi adun curajul
şi să fac ceva în legătură cu asta?
— Da, cred că am, murmură el, dar ea îl ignoră.
— Ai idee cât e de neplăcut să te trezeşti într-o grupă
nepotrivită? Şi apoi... îşi ridică mâinile nervoasă. Zack
London. Nu-mi vine să cred. Pur. Şi simplu nu-mi vine să
cred.
Cât timp a durat tirada ei, Zack stătuse aşezat pe podea, cu
mâinile pe genunchi, privind-o amuzat şi răbdător aşteptând-o
să se liniştească. Când ea a terminat, dădu uşor din cap şi
spuse cinic:
— Ei bine, am avut parte până acum de reacţii destul de
interesante din partea femeilor, dar a ta este unică, în mod
sigur.
— De ce? Întrebă Maddy brusc, luând-o^ de la capăt. De
ce faci asta? Înveţi începătorii. Într-un loc ca ăsta? E ca şi
6 27
cum... e ca şi cum... Dădu nervoasă din mână. Ca şi cum
cineva l-ar angaja pe Superman să dea lecţii de zbor!
Zack izbucni în râs. Când Maddy se întoarse spre el îşi
acoperi faţa cu mâinile şi spuse cu o voce sugrumată de râs:
— Îmi pare rău că te-ai supărat. Îmi pare rău, zău. Şi nu
râd de tine. Doar că... îşi drese glasul şi-şi întoarse privirea în
altă parte. Când o privi din nou, trăsăturile feţei îi deveniseră
aspre, dar veselia din ochii lui era tot acolo. Ca să-ţi răspund
la întrebare: De obicei nu lucrez cu începători. Ţin locul unor
instructori tineri, liceeni sau studenţi până când vine vacanţa,
săptămâna viitoare.
— Oh, murmură Maddy. Ceva i se întâmplase ca rezultat
al încrucişării privirilor lor. Părea că nu-şi mai aminteşte cum
să respire.
— Eu antrenez echipa de înot şi salvamarii. Am şi eu o
întrebare pentru tine, Maddy Gordon.
Ea îl privi clipind atentă.
— Cum ai ajuns să devii adultă, trăind în California de
Sud, fără să înveţi să înoţi?
— N-am trăit în California tot timpul. M-am mutat din
6 28
vest - Indiana. Tremura chircindu-şi umerii şi căutând un
prosop sau orice altceva cu care să se acopere.
Uitase de pătură. Zack se aplecă, luă pătura şi-i înfăşură
umerii. Mişcarea îi apropie faţa de a ei.
— Indiana e renumită pentru piscine şi cursuri de înot,
spuse el. Tot nu mi-ai răspuns la întrebare.
Senzaţia produsă de căldura respiraţiei lui aproape de faţa
ei era indescriptibilă. Tremură din nou strângând pătura în
jurul ei.
— Deci... cum de n-ai învăţat până acum să înoţi?
— N-am avut un motiv anume, bombăni ea, pur şi simplu
mi-e frică de apă.
— De ce?
Ea ridică din umeri.
— Nu ştiu. Întotdeauna mi-a fost.
— Prostii. Nimeni nu se naşte cu frica de apă. Toţi
petrecem primele nouă luni ale vieţii noastre acufundaţi în ea.
Ce s-a întâmplat de te-a speriat. Nit de mult?
Ea îşi dădu după ureche o şuviţă umedă şi spuse calmă:
— Cine ştie? Poate am avut o experienţă neplăcuta când
6 29
eram mică. Poate că eram gata-gata să mă înec sau ceva de
genul ăsta. Nici măcar nu-mi amintesc. El nu o credea şi ea
ştia asta după expresia ochilor lui. Dar ea îl privea cu
încăpăţânare, dându-i de înţeles că altceva nu va putea scoate
de la ea.
— Ei bine, spuse el recunoscând obstacolul atunci când îl
vedea, ţi-ar fi de folos dacă ţi-ai putea aminti. Te ajută foarte
mult să discuţi cu cineva despre aceste lucruri, să ştii.
Maddy îşi muşcă buza inferioară dar rămase tăcută. Oh,
ştia asta, cât de bine o ştia. Dar nu era genul de persoană care
să-şi dezvăluie unui străin cele mai adânci simţăminte. În
special unui străin care se nimeri să fie o celebritate
internaţională şi ţinta tuturor visurilor ei din adolescenţă.
Zack respiră adânc şi se ridică.
— O.K, spuse el repede. Să vedem dacă-ţi putem găsi o
grupă de adulţi. Sunt sigur că nu vei mai avea aşa mari
probleme dacă vei fi înconjurată de oameni de aceeaşi vârstă.
Se îndreptă spre birou şi începu să răsfoiască hârtiile în
căutarea unui program. Maddy descoperi că putea să respire
din nou fără să facă vreun efort în această privinţă, dar acum
6 30
se simţea puţin nesigură pe propriile-i picioare ca şi cum forţa
gravitaţională în loc s-o ţină perpendiculară pe pământ tindea
să o încline în direcţia în care plecase el.
— Ciudat, spunea el, încruntându-se la programul ce-l
avea în mână. Se pare că nu există o grupă de adulţi începători
în acest sezon. Probabil n-au fost destul de multe cereri. O.K,
se rezolvă imediat. Dădu drumul hârtiilor pe birou şi se
sprijini de acesta, ţinându-şi mâinile încrucişate pe piept, lucru
care-l făcea să arate şi mai mult ca un supererou din desenele
animate. Te-ai gândit să iei lecţii de înot în particular?
— Nu, răspunse ea încăpăţânându-se să privească numai
spre gropiţa din bărbia lui. N-am ştiut cui să mă adresez. Uite
care-i treaba, se ridică brusc strângând pătura în jurul ei, ţi-am
răpit şi aşa prea mult timp. Ai un curs de ţinut, iar eu i-am
speriat pe copii şi oricum lucrurile nu stau chiar aşa de rău.
Pot să învăţ oricând să înot. Poate data viitoare, când se va
înfiinţa un grup de adulţi începători...
Trecu pe lângă el îndreptându-se spre duşuri şi târând
pătura după ea de parcă ar fi fost trena unei rochii regale.
Zack puse ferm piciorul pe marginea păturii şi spuse:
6 31
 — Stai.
Mişcarea o făcu să rămână doar în costumul de baie.
Maddy se opri.
— E important, spuse el. E foarte important că te-ai înscris
şi că ai venit azi la curs. Spui că ţi-a trebuit curaj, te cred. E
foarte important că ai rămas deşi te-ai trezit într-un grup de
copii, că ţi-ai băgat faţa în apă deşi îţi era groaznic de frică s-o
faci. Atunci ce s-a schimbat? Absolut nimic. Ştii ce cred eu?
Cred că tu TREBUIE să înveţi să înoţi. Îşi lovi tâmpla cu
degetul. Psihic. Nu numai pentru că vreodată asta ar putea
salva viaţa ta sau a altcuiva. Aşa-i?
Ea îl privi resemnată, fără să-i răspundă. Oare cine se
credea el? Vreun psiholog? Şi la urma urmei, de ce era atât de
hotărât să lupte împotriva incapacităţii ei de a înota? Ce-i păsa
lui? Se gândi că după haosul pe care i-l crease în timpul orei
de înot el ar fi mai mult decât bucuros să scape de ea. Şi mai
ales nu putea înţelege de ce o privea tot timpul cu sprâncenele
încruntate şi cu privirea întunecată.
— Uite, zise el ca şi cum ar fi ajuns brusc la aceleaşi
concluzii ca şi ea. Se întoarse spre birou şi luă câteva cărţi de
6 32
vizită. Ai aici nişte numere de telefon. Sunt instructorii de
aici, de la piscină, care dau lecţii de înot în particular, pe
timpul verii. Acum încă măi sunt la şcoală, dar îndată ce va
veni vacanţa, te vor putea ajuta. De ce nu încerci să vorbeşti
cu unul din ei? Vor fi fericiţi să te ajute şi va fi mai uşor şi
pentru tine. Se întinse către ea şi îi băgă cărţile de vizită sub
marginea păturii. Şi, mai adăugă el cu o voce neaşteptat de
blândă, promite-mi că ai să încerci, da? E foarte important.
El îi zâmbi, acelaşi zâmbet cald, liniştitor pe care i-l
adresase şi Theresei.
THERESA, gândi Maddy. Uitase de ea. Voia să-i întrebe
ceva în legătură cu Theresa.
Respiră adânc şi cu un efort sesizabil spuse:
— O.K. O să mă interesez. Promit. Zack... îşi drese vocea
şi-l privi direct în ochi, încercând să nu ţină cont de felul în
care o privea. Dacă era ceva cu adevărat important, asta era.
Cred că trebuie să ştii ceva. E vorba de fetiţa aceea - cea care
ai crezut că este...
— Theresa, Deveni brusc atent. Ce-i cu ea? Ezita. Nu i se
mai părea dificil să-i vorbească, acum că era pe un teren
6 33
familiar, dar asemenea lucruri erau întotdeauna greu de spus.
Aş vrea să te întreb ceva, zise ea prudentă.
— Ascult.
— De ce ai lăsat-o pe Theresa să intre în piscină cu tricoul
pe ea? Regulile sunt clare: Nimeni nu intră îmbrăcat!
Zack deveni atent.
— Am observat felul în care se ţinea de el şi nu mi s-a
părut momentul cel mai potrivit să fac caz de asta. De ce?
— Cred că are motive serioase să nu vrea să şi-l scoată.
— Înţeleg. Vrei să spui semne. Ceva care o face să-i fie
ruşine.
— Sau teama, spuse Maddy încet. Poate mă înşel. Sper să
mă înşel. Dar... am observat anumite lucruri.
El tăcu un moment privind-o grav, apoi spuse:
— Vorbeşti de parcă te pricepi foarte bine. Ce eşti
psiholog sau poliţist?
— Niciuna, nici alta, dar lucrez cu amândouă. Lucrez la o
agenţie de asistenţă socială numită „Centru de crize în
familie".
Trase adânc aer în piept, apoi continuă: Lucrez cu copiii
6 34
molestaţi.
— Doamne Dumnezeule! Ce trebuie să fac eu? O liniştea
acceptarea lui necondiţionată. Totul la el, ori o liniştea, ori o
enerva.
— Doar să ai grijă de ea. Supravegheaz-o. Dacă observi
ceva... deosebit, te rog sună-mă. O.K?
Cu excepţia încuviinţării el rămase nemişcat.
— Bine, aşa am să fac.
Ea murmură un „mulţumesc" şi, după un moment de
ezitare îşi continuă drumul spre duşuri. La jumătatea drumului
se opri şi privi în urmă. El era tot acolo, nemişcat, privind-o
cu aceeaşi ochi întunecaţi şi de nepătruns, asemenea cetii.
Maddy încă se mai gândea la ochii aceia ciudaţi,
enigmatici în timp ce conducea spre casă prin tunelul
întunecat şi plin de frunze uscate, făcut de copacii avocado ce
se înşirau de o parte şi de alta a şoselei. Casa ei era ceea ce
agentul imobiliar numise „ceva rar". Era situată într-o parte a
oraşului Hieghts, o zonă deluroasă care-şi păstrase aspectul
rural în ciuda plantaţiilor ornamentale de lămâi şi avocado din
dreptul fiecărei case. Unele zone şi chiar unele case
6 35
rămăseseră la aspectul iniţial de fermă şi acareturi. Unii
proprietari creşteau raţe şi găini, lucru nepermis de altfel nici
chiar la periferia oraşelor.
Casa lui Maddy fusese un depozit pe care cineva îl
transformase într-o cameră de oaspeţi sau studio. Nu avea
ferestre, cu excepţia uneia imensă, aflată în aşa-zisa bucătărie.
Soarele strecură picături de aur prin cele cinci storuri ce se
puteau închide sau deschide pentru a lăsa aerul să intre.
Noaptea, Maddy putea să stea întinsă în pat şi să privească la
stele.
Când închise uşa în urma ei, o pisică mare gri, persană se
mişcă pe un raft de deasupra canapelei întinzându-se întâi la
orizontală, apoi la verticală, apoi în mai multe direcţii
deodată. După ce termină cu întinsul, pisica se lăsă să cadă pe
canapea, apoi pe scaune şi în cele din urmă pe podea.
Purtându-şi coada înfoiată ca pe un trofeu de război, se
îndreptă spre bucătărie.
Maddy îl privi cum se îndepărtează şi murmură cu drag
„pisică incorigibilă" şi clătină din cap, lăsându-şi cheile lângă
robotul telefonic. Apăsă pe buton şi se lăsă pe marginea unui
6 36
fotoliu punându-şi pe mână o păpuşă - un dragon roz.
— Bună Bosley, murmură ea către capul triunghiular al
dragonului. M-a căutat cineva?
Dragonul o privi distrat cu ochii lui verzi, strâmbă din nas
şi îi răspunse:
— Nu încerca să schimbi subiectul. Te-ai făcut de râs azi,
nu?
— Aş prefera să nu vorbesc despre asta, spuse Maddy
brusc şi puse dragonul înapoi pe măsuţa lui când robotul
începu să reproducă mesajele. Cu capul într-o parte dragonul
părea că ascultă odată cu ea.
— Bună... Maddy? Ăăă... am sunat să te întreb dacă poţi
să ne întâlnim să luăm prânzul împreună, dar... ăăă... cred că
nu eşti. Deci... ăăă. Bine, dă-mi un telefon când eşti mai
liberă.Pa.
Maddy zâmbi. Era cea mai bună prietenă a ei, Jody, care
nu putea să sufere să vorbească unui robot.
Maddy - sunt Larry. Îmi pare rău că trebuie să-ţi fac asta,
dar avem nevoie de tine. Poţi să vii la Casa de copii, să zicem
la... ora două? Şi adu-ţi şi păpuşile - avem o adevărată
6 37
problemă. Poliţiştii au ajuns acolo în urma unui telefon
anonim. Au găsit trei copii încuiaţi într-o cameră - ştii cum e.
Saltelele tăiate pe podea, un dezastru. Copiii nu vor - sau nu
pot să vorbească. Îmi pare rău iubito... Viaţă grea... Se auzi un
clic apoi linişte. Atât Bosley dragonul cât şi Maddy,
creatoarea lui, priviră dezamăgiţi telefonul.
— Ei bine, eu nu cred asta, spuse Maddy ferm. Luă
păpuşa, care prinse imediat viaţă şi personalitate. O mângâie
pe Maddy sub bărbie, apoi o privi cu ochi trişti.
— Nici eu, mormăi dragonul.
— Boz, spuse Maddy zâmbindu-i dragonului, viaţa nu
poate să fie grea când cineva ca mine ajunge să-i cunoască pe
Omul Amfibie! Se ridică sprijinind corpul şi coada dragonului
cu mâna liberă. Dar ajunge cu visele - trebuie să mai şi
muncim. Eşti gata, Boz?
— Te-am dezamăgit eu vreodată? Întrebă dragonul
mişcând uşor din cap.
— Niciodată, îi răspunse ea şi îl puse cu grijă înapoi pe
măsuţa lui. Bătrânul Bosley. Îl sărută pe dunga albastră de pe
cap şi se duse la bucătărie. — Amanda, spune-mi ce
6 38
fel de om e? O întrebase Jody exact cu o săptămână mai târziu
când Maddy o invitase să ia prânzul! Împreună, la restaurantul
lor preferat.
— E... amabil, spuse Maddy privind absentă spre
castronul cu salată în timp ce muşca dintr-un sandviş cu carne.
— Amabil? Asta e tot ce poţi să spui, amabil? Amabil e şi
tipul care-mi face plinul la benzinărie. „Amabil" e şi cel cu
plata la lumină, care nu se supără niciodată că asparagusul
meu e atârnat chiar deasupra contoarului, chiar şi când...
— Aproape, continuă Maddy, împotriva voinţei lui.
— Amanda, draga mea. Jody îi ridică bărbia şi o privi în
ochi. Tu îţi dai seama că acest bărbat cândva, în tinereţea mea
lipsită de griji, era tot ce-mi puteam dori mai mult? Îţi aduci
aminte că era bărbatul alături de care visam să ne petrecem
restul vieţii? Şi acum tot ce poţi să spui despre el e că e
„amabil"? Jody oftă profund. Ce trist. Bărbatul ăsta avea cel
mai frumos corp. Toţi înotătorii au corp frumos, nu? Înotătorii
şi scufundătorii. Dădu din mâini extaziată. Şi gimnaştii.
Doamne cum am putut să-i uit pe gimnaşti. Mmm, îmi plac la
nebunie Olimpiadele, ţie nu?
6 39
 — Încă mai are, spuse Maddy.
— Mai are ce?
— Încă mai are corpul acela extraordinar.
— Ai vrea tu. Jody se încruntă la rămăşiţele sandvişului
ei, apoi nemulţumită le dădu drumul în farfurie. Pe unii dintre
noi 12 ani ne schimbă mult.
— Oh şi.pe el l-au schimbat, îngână Maddy, sorbind cu
paiul dintr-un ceai cu gheaţă. Dar altfel.
— Oh, da? Cum? Mai precis, cum arată? Ce urme au lăsat
anii asupra lui? A chelit? E plin de riduri? Nu m-ar surprinde -
ştii soarele poate avea şi un asemenea efect - cel puţin asta-mi
spun de fiecare dată când văd un corp bronzat şi superb, care
mă face să mă simt de parcă toată viaţa mea aş fi trăit ca o
şopârlă, sub o stâncă! În zece ani, îmi spun atunci, o să arăţi la
fel de negru şi de zbârcit ca harta Clevelandului, în timp ce
eu...
— Nu fizic, o întrerupse Maddy râzând. E greu de spus.
Care e primul lucru care-ţi vine în minte când te gândeşti la
Zack London? În afară de asta!
— Hmmm, nu ştiu. Zâmbetul, cred. Avea un minunat...
6 40
 — Exact. Zâmbetul. De fiecare dată când i se lua un
interviu, chiar plin de apă şi gâfâind, el zâmbea. Zâmbetul
acela îi lumina toată faţa.
— Păi avea şi de ce să zâmbească. Atâtea medalii de aur,
bani şi renume, un viitor strălucit în orice afacere ar fi intrat...
— Ştii ceva, spuse Maddy încet, cred că zâmbetul îmi
place cel mai mult la el.
Jody se strâmbă dispreţuitor.
— Venind din partea ta, Amanda, aproape că te cred. Deci
ce-i cu zâmbetul? Oh, Doamne. Se lovi cu mâna peste gură. I-
au căzut dinţii.
Maddy izbucni în râs şi se înecă cu ceaiul.
— Dinţii lui... sunt perfecţi, bolborosi ea când îşi recapătă
vocea. Zâmbetul şi la pierdut. Se întreba, oare cum ajunsese la
această concluzie. Pentru că îl văzuse zâmbind ei şi Theresei.
Se poartă ca şi cum nu vrea să zâmbească, spuse ea brusc
inspirată. Doar din când în când, dacă îi scapă vreunul se
comportă ca un vinovat. De-asta ţi-am spus că e amabil,
împotriva voinţei lui. Respinge pe oricine îl face să
zâmbească.
6 41
 — Oh, Doamne. Jody îşi duse amândouă mâinile la gură
de parcă i-ar fi venit să vomite. Acum îmi aduc aminte.
— Ce-ţi aduci aminte?
— E îngrozitor, îşi duse o mână la ochi. Ştiu ce s-a
întâmplat cu zâmbetul lui. Nu-mi imaginez cum am putut să
uit. Nu-mi vine să cred. Auzi, lucrează cu copiii, îi învaţă să
înoate, după tot...
— Jody, ce tot mormăi acolo? Să înveţi pe cineva să
înoate mi se pare cel mai natural lucru...
— Nu ştii ce i s-a întâmplat lui Zachary London? Sunt
deja câţiva ani de atunci, dar nu-mi vine să cred că tu n-ai
auzit nimic până acum. A fost o adevărată tragedie. Jody se
întinse şi îi luă uşor mâna. Maddy şi-a pierdut copilul -
singurul lui copil. Un băieţel de vreo cinci ani. Maddy se
simţea ca şi cum cineva o lovise în stomac.
— E... îngrozitor. Cum s-a întâmplat? Jody o privea cu
uimire.
— Nu-mi vine să cred că tu n-ai auzit nimic până acum. S-
a înecat. Un accident stupid - înota de mic, îţi dai şi tu seama.
Nu-i aşa că îngrozitor? Avea totul: arăta superb, avea bani cu
6 42
grămada, era sănătos tun, se căsătorise cu modelul acela...
cum o chema...? Arătau ca Bărbie şi Ken când erau
împreună...
Pentru prima oară Maddy se bucură că Jody vorbea mult.
Privea aiurea, imaginându-şi inimaginabilul, ceea ce nu putea
fi rostit.
— Şi soţia? Întrebă în cele din urmă. Gâtul o durea
îngrozitor.
— Probabil că a fost la fel de îngrozitor şi pentru ea. Jody
nu-şi îndepărtă privirea din farfurie. Parcă am auzit ceva
despre ea. Căsnicia lor s-a dus de râpă. Se întâmplă adesea în
astfel de situaţii. Ştiu doar că Zachary a dispărut pur şi simplu.
Ei, Maddy, îmi pare rău. S-a cam dus naibii prânzul nostru,
nu?
— Lasă, nu-i nimic, îngână Maddy, mă bucur că mi-ai
spus. Aşa se explică multe.
— Ei, aş fi putut să-ţi spun altă dată. Ne distram de
minune. Oricum, important e că l-ai întâlnit pe Zack London.
Ştii, până acum habar n-aveam că locuieşte în oraş! E
incredibil. Jody suspină dezamăgită. Cert este, continuă ea
6 43
când se ridicaseră să plece, că nu e aici de multă vreme.
Maddy începu să râdă în ciuda durerii pe care încă o mai
simţea. Probabil că avea dreptate. Nimeni nu putea locui în
San Ramon fără ca Jody să ştie.
— Şi... crezi că-l vei mai vedea vreodată? întrebă Jody.
Maddy dădu din cap:
— Nu cred.
— De ce nu? Vocea lui Jody părea a unui copil căruia i se
spusese că nu-l va putea vedea pe Moş Crăciun.
Maddy nu-i răspunse. O privi doar enigmatic. N-avea chef
să-i explice că singurul lucru care o putea face să-i întâlnească
din nou pe Zack London era ceva ce ea îşi dorea să nu se
întâmple niciodată, niciodată.
Ajunsă acasă, cincisprezece minute mai târziu, se repezi la
telefon ridicându-l şi pe Bosley în drum. Nu se simţea tristă
cât... plină de dorinţă.
— Ce păcat, spusese Jody într-o zi, că tu nu ai o
personalitate care să se potrivească fizicului tău.
— Nici tu nu eşti deloc întruchiparea propriei
personalităţi, o contrazisese Maddy.
6 44
 — Ai dreptate, răspunsese Jody tristă, privindu-şi formele
cam plinuţe. Nu e drept. Dacă aş fi arătat ca tine aş fi fost
acum ori stea de cinema, ori soţia unui prinţ!
— Dar Jody, îi spusese Maddy zâmbind, tu eşti soţia unui
prinţ!
— Da, aşa e, aprobase Jody cu vocea mieroasă pe care o
avea de câte ori vorbea de Mike. Într-adevăr. Ceea ce
înseamnă - frumuseţea nu e totul!
— Nu, şopti Maddy încetişor de data asta către Bosley.
Frumuseţea nu aduce fericire. Spre exemplu, Zack...
Spre exemplu eu.
Pentru prima oară, dragonul nu avea nimic de spus. Maddy
oftă şi apăsă butonul robotului telefonic. Câteva clipe mai
târziu era din nou la uşă, iar bietul Bosley era aruncat pe
măsuţa lui.
Când Maddy ajunse în parcul San Ramon încă nu ştia la ce
să se aştepte. Mesajul lui Zack fusese doar:
— Poţi să vii până la piscină înainte de unu şi jumătate?
Cred că trebuie să vezi ceva.
Nu putea să înţeleagă de ce inima începuse să-i bată ca
6 45
unui iepure speriat când îi auzise vocea la telefon, dar acelaşi
lucru se întâmpla şi acum. Stătea în maşină, privind clădirea
în care se afla piscina şi nu îndrăznea să coboare. Aproape că-
i era frică. Fusese speriată şi data trecută când stătuse acolo,
dar din alte motive. Cu frica de atunci era obişnuită de ani de
zile, pe când acum se simţea confuză şi emoţionată.
În ultimele zile sentimentele ei fuseseră sub un
bombardament continuu. Începuse să se simtă atacată din
toate părţile. Ştia că în munca ei era nevoie de un oarecare
grad de indiferenţă pentru a supravieţui. Cei care se lăsaseră
implicaţi emoţional ajungeau în foarte scurt timp să aibă la
rândul lor nevoie de ajutor. Maddy reuşise întotdeauna să se
ţină la distanţă. Păpuşile erau paravanul ei. Ce ironie - dacă
stai să te gândeşti cu ajutorul lor nu numai că-i ajuta pe acei
copii speriaţi şi închişi în ei să-şi revină, dar o ajutaseră şi pe
ea să-i ţină la distanţă, să nu se lase impresionată de ei.
Dar asta era înainte de a o cunoaşte pe Theresa. Cum
reuşise fetiţa aceea să distrugă atât de uşor sistemul ei de
apărare? Totul se lega asemenea pieselor de domino. Frica
fetiţei o făcuse conştientă de propria frică, dar şi de faptul că
6 46
se afla într-un grup nepotrivit. Toate sentimentele fetiţei o
făcuseră pe ea vulnerabilă. La asta se adaugă şi faptul că
lăsase mâna micuţă şi bronzată să o atingă. Să o atingă pe EA
nu pe Bosley sau orice altă păpuşă. Iar ea nu era pregătită
pentru ceea ce ă^simţit când a privit pentru prima oară în ochii
aceia mari, speriaţi...
Şi colac peste pupăză, să-i întâlnească pe Zack London în
carne şi oase! Şi să sufere umilinţa de a-i leşina în braţe!
Înţelesese că Zack fusese acela care o cărase în braţe, care o
învelise cu pătura şi o aşezase pe patul de campanie. Şi, după
toate astea, ştiind cine este şi prin ce trecuse... Nu era de
mirare că se simţea emoţionată. Oricine s-ar fi simţit. Cât
despre tresărirea pe care a avut-o când i-a auzit vocea, a pus-o
pe seama faptului că ceea ce voia el să-i spună avea legătură
cu Theresa.
Maddy se aşeză cu fruntea pe volan şi închise ochii. Cât de
mult îşi dorise să fi greşit atunci când îi vorbise de Theresa.
Dar nu se poate s-o fi chemat pentru altceva. Doar dacă -
inima îi făcu o săritură de bucurie - doar dacă nu cumva îi
găsise o clasă de adulţi, în sfârşit! Poate...
6 47
 Întinse mâna să deschidă portiera dar se opri. Theresa
tocmai ieşea din clădire. Părea incredibil de firavă în costumul
de baie galben şi în sandale, ţinând un prosop în jurul
umerilor, ca pe o pelerină. Atât de firavă şi de vulnerabilă.
Maddy o privea cum cobora treptele, una câte una, cu
săndăluţele lipăind pe ciment.
Rămase nemişcată, abia respirând în timp ce copila se
îndrepta către ea. Pentru câteva clipe crezu că Theresa o
recunoscuse şi venea să o salute. Atunci auzi vocea unui
bărbat, aspră şi poruncitoare venind dintr-o maşină din
apropiere.
— Haide, mişcă-te odată!
Theresa îşi ridică privirea şi Maddy îngheţă. Fetiţa avea pe
o parte o vânătaie imensă de la tâmplă până la falcă, o buză
spartă şi ochiul de pe aceeaşi parte roşu.
Abţinându-se să nu sară din maşină şi să ia fetiţa, Maddy
îşi concentra atenţia asupra mâinilor micuţe ale acesteia ce se
chinuiau să deschidă uşa grea. Le mai văzu o clipă
sprijinindu-se pe marginea geamului, apoi maşina demară în
trombă.
6 48
 Maddy era incapabilă să se mişte.
— Ai văzut? Întrebă o voce. Zack se aplecă privind-o prin
geamul deschis.
Ea încuviinţă din cap, fără să-i privească.
— E... altfel, spuse ea cu voce joasă. Când... când...
— Când vezi cu ochii tăi. Da. Îmi dau seama. Îşi puse o
mână pe marginea geamului, cu cealaltă deschise portiera.
Maddy clătină din cap tot fără să-i privească. Cum ai ştiut?
Vocea lui era aspră.
— Am o imaginaţie foarte bogată. Hai să intrăm şi să stăm
de vorbă despre asta. O să-ţi dau un pahar cu apă. Maddy
îndrăzni în cele din urmă să-i privească şi se simţi puţin
ruşinată. Ea cel puţin avea experienţă cu astfel de lucruri. Ea
era pregătită pentru asta. Zack nu. Faţa lui era albă ca varul.
Fără să spună un cuvânt coborî din maşină.
În timp ce o urma pe Maddy spre birou, Zack avea un
sentiment groaznic de furie, sentiment ce-l mai avusese doar o
dată în viaţă.
— Cum adică, o zi da, una nu? Întrebă e! Furios ca şi cum
ar fi acuzat-o de ceva grav? Şi mai, tare îl enerva faptul că ea
6 49
îl privea tăcută ca răspuns al grosolăniei lui, ca şi cum
înţelegea cât de multă nevoie avea să lovească pe cineva - pe
oricine.
— O să deschid o anchetă dacă vrei, spuse ea cu o voce
joasă. Nu e nevoie să-ţi dai numele.
El se holbă la ea.
— Ce dracu vrei să spui? VREAU să-mi apară numele!
Vreau să strâng de gât cu mâna mea pe cel care a făcut asta!
— Ai fi surprins să afli câţi nu vor să-şi implice numele,
preferând anonimatul. Ajunse la telefon înaintea lui. Apucă
receptorul: Ştiu cu cine trebuie să vorbesc şi începu să
formeze.
Zack, de furios ce era nu mai ştia ce să facă. Începu să-şi
treacă mâna prin păr, nervos.
— Centrul „Crize în familie"? Cu domnul Larry Whitlaw,
vă rog, spuse Maddy privindu-l îngrijorată.
Zack începu să se agite. Făcu doi paşi la stânga, apoi încă
patru la dreapta şi, în cele din urmă se îndreptă bombănind
spre vestiarul bărbaţilor. Trecu un timp, în care făcu un duş, se
îmbrăcă şi încercă să-şi disciplineze părul. Efortul eşuase în
6 50
privinţa părului, dar reuşise în privinţa purtării. Când se
întoarse în birou se calmase.
Ea stătea sprijinită de un colţ al biroului şi-l aştepta. Purta
o rochie albă de plajă, care, deşi largă, nu-i ascundea
picioarele lungi. Incredibil, se gândi el. Data trecută semăna
cu Marlyn a anilor 60. Acum semăna cu Grace Kelly. Cine
naiba era cu adevărat? Şi ce-i păsa lui?
— Ce se va întâmpla acum? Întrebă el rece şi-şi băgă
mâinile în buzunare.
Maddy respiră adânc.
— Vor verifica familia şi condiţiile în care trăieşte fetiţa.
Consilierii şi asistenţii sociali vor vedea dacă familia...
— Familia, vorbeşti ca la carte! Dar fetiţa? Ce se va
întâmpla cu ea? N-o vor scoate de acolo? Nu-l vor închide pe
cel care a bătut-o?
— O vor lua de acolo temporar, dacă situaţia o cere, spuse
Maddy precaută. Dar o separare permanentă de familie este de
obicei ultima soluţie.
— Ultima soluţie? Pentru cine? Îi venea s-o înşface şi s-o
zgâlţâie ca s-o scoată din calmul acela profesional. Ce, trebuie
6 51
s-o omoare mai întâi?
— Zack! Vocea ei era joasă şi incredibil de aspră. Trebui
să-şi dreagă glasul pentru a continua. Aceşti copii îşi iubesc
părinţii, în ciuda... a tot ce li se întâmpla. Noi încercăm să
ajutăm nu să înrăutăţim lucrurile.
Zack trase aer în piept şi privi spre tavan.
— Iartă-mă. Doar că mă simt aşa de... la naiba...
Ea se ridică. Puse uşor mâna pe braţul lui şi spuse:
— Ai făcut tot ce se putea. Există oameni care se ocupă de
ea acum. Se va face ceva pentru ea. Îţi promit.
Dar se va face ceea ce trebuie? Se întrebă el. Şi va fi de
ajuns? Trase încă o dată aer în piept şi realiză că asta îl durea
cum nu-l mai duruse de multă vreme. Privi spre mâna de pe
mâna lui, iar ea şi-o retrase. O prinse repede:
— Ascultă, ai ceva de făcut acum?
Ea tresări când el o prinse de mână şi îl privea ca şi cum
aştepta să explodeze dintr-o clipă în alta.
— A-acum?
— Ce zici de o cafea sau orice altceva? Nu ştiu tu ce simţi,
dar eu trebuie să ies de aici. Aş vrea să mai discutăm puţin
6 52
despre asta. Ezită puţin, apoi continuă: Undeva în linişte.
Ea îşi muşcă buza, arătând acum mai degrabă ca Marlyn
decât ca Grace. După un moment, îi răspunse:
— O.K. Ce-ar fi să mergem la mine? Surprins era puţin
spus, dar el nu lăsă să se vadă cât de şocat era. Se ridică şi
spuse crispat:
— Bine, mergem la tine. O să mă ţin după tine. În timp ce
conducea în urma ei pe un bulevard lung, mărginit numai cu
copaci avocado se întreba şi nu pentru prima oară, cu ce fel de
femeie avea de-a face. Problema era că ea făcea numai lucruri
contradictorii. Arăta ca un manechin, înaltă, cu un corp
perfect şi blondă, genul de blondă pe care o preferă un bărbat.
Şi ce era? Asistentă socială. Parcă nu-i venea a crede. La
naiba! O asistentă socială care lucra cu copiii molestaţi. Îl
făcea să se simtă atât de ciudat. Ar fi interesant să-i vadă
locuinţa. Poate că acolo va descoperi ceva care să-i ajute.
Apoi se întrebă din nou de ce-i păsa. Se simţi vinovat că se
gândea la ea, când de fapt ar trebui să se gândească la fetiţă.
Theresa era colo, în mintea lui, tot timpul. Făcuse ce putuse,
restul depindea de cei care ştiau cum să se ocupe de problemă.
6 53
Trebuia să nu se mai gândească la fetiţă. Trebuia s-o uite.
Avea senzaţia că Maddy Gordon îl va ajuta să uite.
Bulevardul era pustiu. Putea s-audă frunzele uscate strivite
sub roţi şi croncănitul unei ciori în crengile unui copac. În
faţă, razele soarelui strecurate printre crengile copacilor
luminau o clădire micuţă, fără ferestre. Semăna cu o căsuţă
izolată în mijlocul unei păduri întunecate. Se tot aştepta ca
după colţ să apară o vrăjitoare urâtă spunând: Scârţ, scârţ, ca
un şoricel, cine scârţâie la mine în casă? Sau şapte pitici
grăsuţi mărşăluind pe iarbă cântând: Hi, ho, hi, ho, de ia
muncă noi venim!
Dar când Maddy descuie uşa şi-l invită înăuntru, realiză că
greşise povestea.
— Doamne, spuse după un moment de uimire, dar ăsta e
atelierul lui Geppetto!
De pe fiecare raft, scaun sau masă, zeci de feţe îl priveau;
feţe roşii, albastre, verzi, portocalii sau galbene; feţe cu ochi
mari şi trişti; feţe cu ochi cât nasturele, feţe cu ochi somnoroşi
şi bucle atârnându-le pe obraji, feţe de animale, feţe de
oameni şi feţe născute din pură imaginaţie; feţe cu urechi, feţe
6 54
cu nasuri lungi, feţe cu moţuri şi bucle viu colorate şi aproape
toate păpuşile aveau braţe. Cu excepţia unora ce spânzurau de
tavan cu nişte sfori, foarte puţine aveau picioare.
— Păpuşi, se minună el. Toate sunt... păpuşi şi apoi,
nevenindu-i să creadă: Dumnezeule - una e vie!
Dintr-un motiv necunoscut de furie, o pereche de ochi
rotunzi şi verzi, negreşit şi oh, atât de încet clipiseră.
Maddy izbucni în râs:
— Tu, motan incorigibil, coboară de-acolo! Ochii verzi se
închiseră şi un bot roz se deschise într-un căscat mare şi
indolent de felină.
Mamă, se gândi Zack, e cumva vrăjitoare? Devenise o
chestiune de mândrie să-şi recapete stăpânirea de sine, nu
trebuia s-o lase să vadă cât era de surprins. Aşa că întinse o
mână şi apucă motanul de ceafă. Pisica păru că-l ignoră pentru
moment. Abia dacă-şi înălţă capul să-i privească, apoi îşi
zbârli urechile şi începu să strănute la pieptul lui. În cele din
urmă se ghemui în braţele lui şi începu să toarcă..
— Ăsta a fost un test, să ştii, spuse Maddy. Stătea lângă
măsuţa de telefon, singurul lucru din casă care nu era acoperit
6 55
de păpuşi.
— L-am trecut?
— Cu felicitări. Eşti primul, cred. Zâmbi strâmb.
Majoritatea oamenilor au tendinţa... de a se speria atunci când,
aşa cum ar spune o prietenă de-a mea, Corry, îşi intră în rol.
— În rol?
— Lui Corry îi place sa facă pe păpuşa şi apoi să-i sperie
pe oameni revenind la viaţă. S-a născut actor şi, mai ales ştie
să-şi aleagă momentul, Face asta numai când cineva vine aici
pentru prima dată şi numai când încă mai este şocat după
vederea locuinţei. După aceea se gândeşte probabil că toţi îi
ştiu numărul.
— Fantastic, zise Zack punând pisica pe podea, spre
nemulţumirea acesteia.
— Da, cred că aşa e, spuse Maddy privind cu drag spre
coada stufoasă.
— Nu mă refeream la pisică Zack arătă cu mâna spre
păpuşi şi apoi spre ea. Mă refer la tot. Casa, păpuşile... tu.
— Eu, dădu din cap<emfatic. Nu sunt deloc fantastică.
Vocea îi tremura, iar ochii se întunecaseră. Din nou şocat, el
6 56
îşi dădu seama că ea se temea de el. Simţi din nou, ca atunci la
piscină când ea îi leşinase în braţe, dorinţa de a-i alunga teama
din ochi. Voia să-i vadă ochii devenind calmi şi luminoşi şi, în
cele din urmă să se închidă într-o renunţare dulce...
Încet de tot atinse nasul dragonului roz pe care Maddy îl
strângea în braţe. Spre mirarea lui dragonul strănută şi-şi
şterse nasul cu coada.
— Sănătate, spuse Maddy privindu-l pe Zack pe deasupra
capului dragonului. Zâmbea cu buzele uşor despărţite, iar
ochii îi străluceau de râs. El e Bosley. Bosley, salută-l pe
Zack.
Dragonul mormăi:
— Salut.
— Bosley se gâdilă foarte uşor, explică Maddy. Şi totuşi,
îi place să fie mângâiat pe gât.
— Mmm, da? Murmură Zack şi se întrebă dacă şi lui
Maddy i-ar place. Fără să se simtă caraghios, începu să
mângâie gâtul de catifea al dragonului. Se simţea captivat şi
amuzat să vadă că acesta închisese ochii.
— Doamne Dumnezeule, spuse Maddy. Văd că te descurci
6 57
grozav cu dragonii, la fel de bine ca şi cu pisicile şi copiii.
Probabil ai vreo putere magică.
Zack nu răspunse. O privi doar şi încet, cu senzualitate,
începu să mângâie gâtul dragonului. Dragonul începu să
scoată sunete de încântare. Se încolăci în jurul braţului lui
Zack. Îşi frecă obrajii extaziat de bicepşii lui ca, în cele din
urmă, să se cuibărească la gâtul lui şi să-i privească cu ochi
plini de adoraţie.
— Bună uriaşule, spuse dragonul cu o voce sexy.
Maddy îl privi uimită:
— Boz! Nu mi-ai spus niciodată că eşti fată! Obrajii îi
erau la fel de roşii ca ai dragonului.
— Iubito, murmură Bosley, nu m-ai întrebat niciodată.
— Eşti bună, spuse Zack încet către Maddy. Eşti foarte,
foarte bună.
— Poate, spuse dragonul clipind, dar când mă supăr... sunt
şi mai bună.
— Boz! Se scandaliza Maddy.
Zack începu să râdă cu poftă, dar deşi râdea se simţea
frustrat. Ea se pricepea foarte bine în ceea ce făcea - prea bine
6 58
chiar. Ştia exact ce făcuse şi ştia că o făcuse deliberat. Se
folosise de păpuşa aceea pentru a-l ţine la distanţă, exact cum
s-ar fi folosit de o persoană - un coleg de cameră să zicem - şi
nu de o păpuşă făcută din catifea şi hârtie creponată.
Dar Zack nu uitase nicio clipă că sub materialul roz
mângâiase braţul ei. Şi că sub capul dragonului, indiferent cât
de bine fusese mânuit de Maddy era o mână - mâna ei. Şi,
pentru câteva clipe, ea îi mângâiase braţul şi se oprise pe
umărul lui. Pielea lui încă îi mai simţea atingerea. Era o
atingere pe care el nu o mai simţise demult - şi nici măcar nu
dorise s-o simtă. Acum ştia că dorea ca mâinile ei să-i atingă
fără catifeaua aceea. De fapt, dorea ca pielea ei să atingă
pielea lui fără nimic...
Dar, pentru moment, nu ştia cum s-o facă să uite de
păpuşile ei.
Maddy observă privirea îngândurată a lui Zack şi se
întrebă dacă mersese prea departe. Nu-şi putea imagina ce-i
venise să se folosească de Bosley pentru a flirta cu el. Cerule,
ce dragon senzual! Cine s-ar fi putut gândi ce simţea ea?
Nu simţea nimic, în realitate. Era doar din cauza păpuşilor.
6 59
Se obişnuise atât de mult să le mânuiască în situaţiile
tensionate, încât uneori acestea căpătau propria lor
personalitate. Privi acuzator spre Bosley, dar dragonul îi
răspunse cu o privire inocentă. Cu un oftat de dezamăgire,
Maddy puse păpuşa înapoi pe măsuţă.
Acum se simţea goală şi lipsită de apărare. Prezenţa lui
Zack în camera imensă, luminată de soare, făcea camera să fie
aglomerată, aerul preţios. Realizând că-şi răsucea mâinile ca o
şcolăriţă, arătă spre o sofa şi zise:
— Ăăă... nu vrei să stai jos? Mă duc să fac o cafea - sau
poate preferi ceai cu gheaţă. Pentru un moment se întrebă
dacă el nu ar fi vrut mai degrabă ceva tare după şocul pe care-
l avusese când cu Theresa şi încercă să-şi amintească dacă mai
avea cumva sticla cu rom, pe care i-o adusese Jody de Anul
Nou.
— Poţi, întrebă Zack cu un zâmbet dezarmant, să-mi dai
un pahar cu lapte?
Maddy simţi o căldură ciudată umplându-i pieptul. Îi
zâmbi şi ea fără rezerva obişnuită.
— Oh. Deci bei de-adevăratelea lapte! Zâmbetul lui păli.
6 60
 — Mda... am rămas cu obiceiul ăsta.
Îşi ţinea mâinile atârnate de curea chiar deasupra
fermoarului. Maddy putea să-i vadă prin tricou forma
muşchilor. Într-o fracţiune de secundă îşi aminti aceiaşi
muşchi bronzaţi şi plini de picături de apă şi o senzaţie străină
îşi făcu apariţia în corpul ei. Realizând, în cele din urmă, că se
uita cam de multă vreme la trupul şi mâinile lui, Maddy simţi
căldura din interiorul ei urcând în obraji. Mormăi ceva şi se
năpusti în bucătărie.
Lasă, gândi ea în timp ce căută prin vitrină după un pahar.
Idioată, mormăi invariabil deschizând frigiderul şi luând o
cutie de lapte. Ce se întâmpla cu ea? Nu era decât un bărbat.
Şi încă unul foarte drăguţ. O.K, era Zack London, dar nu era
Omul Amfibie sau vreun supererou. Era doar un bărbat
obişnuit.
Numai că, în niciun fel, creierul ei nu putea să convingă
restul trupului că era un bărbat „obişnuit". Chiar acum, când îl
privea prin geamul de la bucătărie, putea să-şi simtă ritmul
trupului schimbat uşor, dar înfiorător. Nu numai pulsul şi
respiraţia, dar toate simţurile şi forţele vitale se
6 61
intensificaseră. Chiar şi de la distanţă, îi putea vedea firele de
păr de pe ceafă, lungi şi nedisciplinate. Cât o bătaie de inimă,
ca un vis sau ca o amintire în care o înlănţuire de evenimente
sau emoţii se concentrează într-o clipă de viaţă, simţi cum ar
fi să-şi plimbe degetele prin părul acela mătăsos şi să atingă
columnele de muşchi de pe gâtul lui. Îi putea simţi pielea
catifelată în vârful degetelor; o putea mirosi - săpun şi soare
putea s-o guste...
Amanda. - Pentru numele lui Dumnezeu!
Imaginea senzuală dispăru într-o avalanşă de vinovăţie. Cu
grijă, turnă laptele în pahar şi puse cutia la loc în frigider.
Ducând paharul ca pe un cristal fragil, intră în sufragerie.
Zack nu acceptase invitaţia ei de a sta jos. Măsura camera
cu privirea, apoi păpuşile care umpleau toate rafturile şi
mesele.
— Ţi-ai făcut aproape un hobby cu păpuşile, spuse el
întorcându-se spre ea. Deşi ochii îi erau întunecaţi, imposibil
de pătruns, ceva din încordarea trupului lui in timp ce o
privea, o făcea teribil de conştientă de sine.
— Oh, da, murmură ea cu un uşor fior în timp ce-i dădea
6 62
paharul cu lapte, e de fapt mai mult decât un hobby.
El ridică privirea mirat în timp ce lua paharul din mâna ei
cu o uşurinţă demnă de invidiat.
— Într-adevăr? Eşti păpuşar profesionist?
— Profesionist, da. Păpuşar... nu chiar. Acum avea din
nou mâinile libere. Ca să şi le ocupe cu ceva, ridică o păpuşă -
o fetiţă cu obraji rotunzi şi roşii şi cu capul plin de bucle. Într-
un loc umflat, deasupra ochiului avea un plasture mare. Ea e
Didi, explică Maddy în timp ce-şi puse păpuşa pe mână
folosindu-se de mâna liberă pentru a-i pune la loc o buclă. E
una din păpuşile cele mai des folosite în munca mea.
— De ce are un plasture? Întrebă Zack zâmbind şi arătând
plasturele cu degetul.
Ea îl privi fără să-i zâmbească.
— Ăsta e primul lucru pe care-l întreabă şi copii, spuse ea
încet. E uimitor ce spărgător de gheaţă poate fi.
— Spărgător de gheaţă?
— Da. Folosesc păpuşile în munca mea cu copii de genul
Theresei. Chiar fiind speriaţi şi confuzi ei spun unei păpuşi
lucruri pe care nu le-ar spune niciodată unui adult.
6 63
 Zack o privi în tăcere câtva timp, apoi spuse „Doamne"
încet de tot şi se întoarse să-şi pună paharul cu laptele neatins
pe măsuţa de cafea. Fără să-şi întoarcă privirea şi alegându-şi
cuvintele cu grijă zise: Ceea ce nu pot înţelege este cum poţi
să faci acest lucru tot timpul. Probabil că te-ai obişnuit, nu?
— Nu, răspunse Maddy, nu m-am obişnuit. Nu te poţi
obişnui niciodată. Poate doar... izola.
El se întoarse cu faţa:
— Te obişnuieşti să nu-ţi pese, nu-i aşa? Crispându-se, dar
realizând că furia lui nu-i era adresată ei, Maddy vorbi în locul
durerii din ochii ei.
— Bineînţeles că-ţi pasă. Dar nu... într-un fel personal.
Învârti puţin păpuşa în timp ce se gândea cum să-i facă să
înţeleagă. Ca doctorii, spuse în cele din urmă, mângâind
plasturele păpuşii. Doctorilor le pasă de pacienţii lor, dar nu-şi
pot permite să se implice emoţional, pentru a putea fi de
ajutor. Trebuie să se ţină la o oarecare distanţă pentru a putea
lucra. Înţelegi? De aceea de obicei doctorii nu-şi tratează
membrii de familie.
Zack nu răspunse imediat. În schimb, luă o păpuşă - un
6 64
căţel cu ochi trişti şi urechile lungi şi şi-o potrivi pe mână.
Mişcă puţin capul căţelului, apoi îl făcu să deschidă gura. Spre
surpriza şi încântarea lui Maddy, căţelul se întinse şi atinse
obrazul lui Didi cu nasul lui mic şi negru.
— Îmi pare rău, murmură el în timp ce căţelul o privea
trist pe Didi. N-aveam niciun drept să te judec astfel.
Căţelul lui Zack mângâie pe Didi, dar ochii lui Zack
priveau peste cele două păpuşi direct în ochii lui Maddy. Ea
deschise gura, apoi o închise confuză. Senzaţia din stomacul
ei era ceva ca bătaia de aripi a unui fluture. Nu putea măcar să
gândească, dar să mai şi vorbească!
Într-un moment de panică, îşi luă privirea de la el şi
scutură uşor capul blond al lui Didi.
— E-n regulă. Te-nţeleg, spuse păpuşa cu o voce subţire
de fetiţă. Mişcând degetul care avea rolul de mână dreaptă a
lui Didi, Maddy făcu păpuşa să mângâie capul căţelului. Apoi,
cu un impuls neaşteptat şi periculos, Didi sărută repede nasul
căţelului.
Căţelul scoase un „uuff", Maddy privi spre Zack temându-
se încă o dată că mersese prea departe. El zâmbea.
6 65
 — Şi eu înţeleg, spuse el enigmatic şi luând ambele
păpuşi, a lui şi a lui Maddy le aşeză pe un raft. Înainte ca ea
să-şi dea seama ce avea de gând, se întoarse spre ea, o luă de
umeri, se aplecă şi o sărută cu blândeţe pe buze. Apoi din nou,
pe vârful nasului.
— Îmi place mai mult, spuse el hotărât, fără intermediari.
O eliberă, dar ea încă mai simţea greutatea mâinilor lui pe
umeri şi căldura sărutului pe buze. Se îndepărtase de ea şi în
cele din urmă se aşezase pe canapea. Tocmai când îşi lua
paharul cu lapte, apăru şi Corry din bucătărie şi se duse ţintă
în braţele lui Zack.
Pentru o clipă, Maddy şi pisica se priviră.
— Mda... mm... spuse Maddy încercând să găsească un
comentariu inteligent. Corry o privi nemulţumit. Maddy
încercă din nou. Eu... se aşeză pe măsuţa de telefon la o
distanţă considerabilă de sofa.
Zack îşi bău laptele apoi îi oferi paharul lui Corry care
începu. Să-i miroasă bucuros.
— Spune-mi ce se va întâmpla acum, zise el răsucind
paharul în palme.
6 66
 — Cu... Theresa?
— Bineînţeles. Ridică privirea spre ea şi-i zâmbi cu
zâmbetul acela glumeţ. Sunt sigur de ce se va întâmpla cu noi.
Corpul lui Maddy tremură când îi auzi vocea la fel de
caldă ca şi mâinile lui pe pielea ei. Privi disperată în jur
căutând o păpuşă, dar cel mai aproape nut. Era decât Boz, iar
în ea în mod sigur nu putea avea încredere.
— Ei bine, spuse Maddy după ce îşi drese vocea, în primul
rând, doi oameni - un ofiţer tânăr şi o asistentă socială - vor
face o vizită familiei. Vor vedea condiţiile în care locuieşte
copilul, vor vorbi cu părinţii şi le vor spune că a fost făcută o
reclamaţie împotriva lor, vor vedea dacă Theresa are nevoie
de îngrijire medicală. Se opri văzând că Zack se enervează,
apoi continuă cu mai multă precauţie: Vor evalua situaţia, vor
recomanda ce trebuie făcut, îi vor pune pe părinţi în legătură
cu anumite agenţii, grupuri...
— Dar copilul? O întrerupse Zack. N-o vor scoate de
acolo? A mai fost bătută şi înainte şi va mai fi bătută dacă
cineva nu ia măsuri!
— Cineva ia măsuri, îi răspunse Maddy răbdător. Ai făcut
6 67
lucrul cel mai important - ai deschis o anchetă. Acum lasă-i pe
cei în drept să se ocupe de asta. Zack... ei ştiu ce fac.
— Da... aşa e. Scuză-mă. Se controla cu un efort vizibil,
apoi se aşeză înapoi pe canapea şi-şi întinse braţele pe
marginile acesteia. Maddy văzu cum tricoul lui se întinde
luând forma pieptului lui şi înghiţi în sec.
— Spune-mi ceva, zise el privind-o ca şi cum i-ar fi spus
că ştie la ce se gândea ea în momentul ăla. Cum ai ajuns aici?
Ai fost şi tu un copil molestat?
Ea îl privi uimită.
— Bineînţeles că nu! Ce naiba te-a făcut să crezi...
— Iartă-mă. Dar fără să-şi îndulcească vocea continuă:
Totul are sens. Ai o teamă patologică de apă şi acest gen de
fobie îl capeţi numai după o traumă sau ceva asemănător, nu
crezi? Apoi, eşti neobişnuit de timidă pentru "o femeie atât de
frumoasă...
— Nu sunt!
— Nu eşti ce - timidă sau frumoasă? Îi zâmbea acum, cu
zâmbetul acela cald.
Din nou, ea nu-şi mai găsea cuvintele. Se simţea stupid de
6 68
timidă. Se simţea ca la treisprezece ani când adolescenţii se
holbau roşii la faţa şi la sânii ei. Ce putea spune? Ceva care să
nu sune fals şi înfumurat, era timidă şi presupunea că şi destul
de frumoasă. I se spusese asta de foarte multe ori. Cum ar fi
putut ea să-i explice că ea nu se considera deloc aşa? Îi veni în
minte imaginea ei la vârstă de nouă ani, când mama ei îi
împletea părul în codiţe şi spunea cu o voce rece,
dezaprobatoare: „Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place,
Amanda. Chiar dacă diavolul însuşi are o faţă frumoasă".
Maddy trase aer în piept şi spuse în cele din urmă:
— Nu mă pricep prea bine la replici usturătoare. Şi nici nu
mă simt bine în preajma unor bărbaţi siguri pe ei şi... vicleni.
— Vicleni? Părea surprins. Nici prin cap nu mi-a trecut să
fiu viclean. Vreau doar să te cunosc mai bine, atât. Te-am
privit şi am ajuns la o concluzie foarte normală. În mod sigur
eşti frumoasă şi pari şi timidă, cel puţin în preajma mea.
— Poate că sunt în preajma ta, murmură ea stânjenită.
— De ce? Se aplecă brusc spre ea în aşteptarea unui
răspuns. Când văzu că ea tresare şi răspunde evaziv, el îi zise
prompt: Doar nu eşti emoţionată din cauza mea, nu? Sau
6 69
poate din cauza înotului? A faptului că ai leşinat în braţele
mele? Din ce cauză?
Maddy se holba Ia el întrebându-se dacă bărbatul din faţa
ei era real.
— Tu eşti... Zack London! Pentru ea cel puţin asta explica
totul.
El făcu un zgomot de dezgust, se sprijini la loc de canapea
şi-şi puse mâinile sub cap. Corry scoase urî mieunat de
consolare, apoi se ghemui din nou în poala lui. După câteva
clipe Zack ridică privirea şi spuse:
— Maddy sunt doar un tip care a muncit din greu, care s-a
antrenat foarte mult, dar totul cu foarte mult timp în urmă. Nu
mă confunda cu vreo imagine strălucitoare pe care ai văzut-o
pe vreo cutie, cândva. Nu eram eu acolo. Sunt doar un om
obişnuit. Nimeni nu trebuie să fie intimidat de mine. Dădu din
cap nemulţumit. Ochii lui străluciră de râs pentru o clipă.
Dacă cineva trebuie să intimideze aici, tu eşti aceea.
Maddy se trezi râzând la rândul ei.
— Cred că intimidez şi eu pe anumite persoane. Nu ştiu
de ce. Probabil din cauza înălţimii.
6 70
 — Sau din cauza faptului că eşti blondă, spuse Zack
direct.
— Dar nici eu nu sunt cu adevărat aşa, continuă ea serios.
Îşi atinse pieptul cu mâna. Aici... sunt doar... Amanda din
Indiana. Ridică din umeri întrebându-se dacă el putea înţelege.
Pentru ox lipă crezu că el nu va putea. Dar, spre
nemulţumirea lui Corry el se ridică şi întinse mâna.
— Bună, Amanda din Indiana, zise el scurt. Eu sunt
Zachary. O plăcere să te cunosc.
Uimită, Maddy se ridică încet de pe măsuţa de telefon şi
întinse şi ea mâna. Simţi căldura mâinii lui învăluind-o pe a ei
şi se trezi spunând:
— Îmi pare bine să te cunosc, Zachary.
El nu dădu drumul mâinii.
— Prieteni? Întrebă el încet.
— Prieteni. Vocea ei era foarte slabă.
— Acum spune-mi, Amanda din Indiana, cu ce te ocupi
mai exact?
— Sunt asistentă socială, răspunse ea prompt intrând în
joc. Oh şi creez păpuşi.
6 71
 — Grozav! Avem multe în comun. Eu vând îmbrăcăminte
şi accesorii sportive... Şi predau înotul.
Ea zâmbi. Zâmbetul se transformă în râs. Era grozav.
— Ce drăguţ! Copii sau adulţi?
— Copii. Privirea lui o întâlni pe a ei şi nu o mai părăsi.
Şi în cazuri rare şi speciale... adulţi.
Zâmbetul ei păli. Pentru a nu ştiu câta oară nu-şi găsea
cuvintele.
— Maddy aş vrea să te învăţ să înoţi.
— Oh, nu, n-ai putea. Îşi trase mâna din căldura mâinii lui.
Şi pentru că avea din nou mâinile libere, îl ridică pe Bosley. În
loc să şi-l pună pe mână, îl strânse la piept. Capul dragonului
îi căzu fără viaţă peste mâini. Ce avea acest bărbat de o făcea
să se simtă atât de goală şi de vulnerabilă încât trebuia să ţină
în permanenţă ceva solid între ei? ;

— De ce nu? Întrebă el încruntându-se implacabil spre ea.

— Păi... pentru că... Vru să se oprească, apoi întrebă
nesigură: Vrei să spui, lecţii în particular?
— Da, asta vreau să spun. La mine acasă. În piscina mea.
— Oh, nu. Făcu un pas înapoi, dând din cap hotărâtă. Nu,
6 72
n-aş putea. N-ar fi...
Zack începu să râdă.
— Dorite, n-ai observat? Nu suntem în Kansas. Şi eu nu
sunt vrăjitoarea rea din Vest. N-am nicio altă intenţie, decât să
te învăţ să înoţi.
— Oh, da. Bineînţeles că nu. Voiam să spun... Ce prostie
din partea ei să se gândească la ceea ce se gândise. Problema
era că nu ştia ce să gândească. De fapt se simţea ca şi cum ar
fi fost lovită de o tornadă. Ideea de a învăţa să înoate era
înfiorătoare; ideea de a-l avea pe Zack London ca profesor era
înfiorătoare dar şi plăcută. Îşi umezi buzele uscate şi
murmură: Nu-mi pot permite să te plătesc.
Privirea lui urmări mişcarea limbii ei pe buze, dar expresia
feţei lui rămase impenetrabilă.
— Am spus eu ceva de plată? Am să te consider o
provocare profesională.
— Vorbeşti serios, nu?
— Bineînţeles. O simţea încordată. Îl luă uşurel pe Bosley
din braţe şi-i luă mâinile reci în mâinile lui.. Maddy... ascultă-
mă. Ţi-am mai spus, ştiu că ţi-a trebuit mult curaj să te înscrii
6 73
la cursurile de înot şi te admir pentru asta. Ştiu ce a însemnat
pentru tine. Trebuie să înveţi să înoţi nu numai din. Motivele
obişnuite, dar şi pentru că-ţi datorezi asta ţie însăţi. Eu te pot
învăţa. Dacă vei avea încredere în mine. Mă laşi, Maddy? Te
rog?
Voia să aibă încredere în el. Avea încredere în el, deşi nu
putea să înţeleagă de ce era atât de important pentru el ca ea
să înveţe să înoate. Ce-i păsa lui?
La urma urmei, nu o interesau motivele lui. Voia atât de
mult să-nveţe să înoate, să-şi înfrângă teama groaznică de apă
şi iată că unul din cei mai mari înotători ai lumii se oferea - o
implora s-o înveţe! Ea era sigură că putea avea încredere în el.
Ştia că rana lui sufletească nu se vindecase încă, aşa că era
puţin probabil ca el să-şi dorească o nouă legătură. Aşa că, de
ce mai ezita?
Mai era ceva. Acum că Theresa devenise o problemă a
autorităţilor, Zack nu mai avea niciun motiv s-o caute din nou.
Gândul îi dădu o senzaţie de panică.
— Bine, se trezi spunând. De acord.
— Bravo. Putem începe... mâine seară? Devreme. Poţi să
6 74
vii direct de la muncă?
Ea îşi drese glasul.
— Am un program flexibil.
— Atunci la ora şase. E încă lumină afară. Zâmbi. Deşi,
dacă stau să mă gândesc nu văd de ce nu o putem face şi
seara. Piscina arată grozav seara.
— La ora şase e bine, spuse Maddy repede, amintindu-şi
de piscinele cu lumini subacvatice şi de felul în care trupurile
se vedeau sub apă. Unde locuieşti?
— O să-ţi desenez o hartă. E pe lângă golf; poate fi greu
de găsit. Dădu drumul mâinilor ei şi luă agenda şi creionul de
lângă telefon. După ce schiţă ceva rapid, împături hârtia şi i-o
dădu.
Cu un amestec curios de emoţie şi de teamă, Maddy o luă
şi şopti:
— Mulţumesc.
— Să nu mă păcăleşti. Îi atinse obrazul cu mâna. Promite-
mi că vii.
— O să vin, murmură ea absentă. Tocmai observase că
avea genele foarte lungi. Nu păreau lungi pentru că aveau
6 75
vârfurile blonde. Asta i se părea fascinant. Promit.
— Ar fi mai bine să vii. Eşti o provocare personală pentru
mine să ştii, nu numai una profesională.
— Ce vrei să spui? Probabil că era cazul să devină atentă.
Începea deja să se întrebe dacă nu cumva se înşelase în
legătură cu starea lui emoţională.
— Da... Degetul lui îi mângâie obrazul într-un mod
absent. Părea că nici nu-şi dădea seama ce face. Într-o zi, vei
avea destul de multă încredere în mine încât să-mi spui ce s-a
întâmplat, de te-a făcut să-ţi fie atât de teamă de apă. Maddy
se înfiora.
— Pari foarte sigur pe tine.
— Da, sunt. Se întoarse să plece şi murmură numai pentru
el. Pentru prima oară după foarte, foarte multă vreme.
O lăsă tremurând, deşi camera era scăldată în soare.
Din maşină, Zack privi înapoi spre căsuţa ei. Bine că n-
avea ferestre ca să se uite după el şi să-i vadă holbându-se la
casa ei ca un adolescent smintit. Asta chiar că ar înfricoşa-o
de moarte!
O idee genială, se gândi el, să-i spun de lecţiile de înot. Nu
6 76
numai că în apă era vulnerabilă şi dependentă, dar era şi un
loc unde nu-şi putea aduce păpuşile alea blestemate!
De ce voia să fie mereu în apropierea ei nu-şi putea
imagina. La prima vedere părea exact genul de femeie de care
el se ferise cu grijă în ultimii ani. Şi totuşi... ceva în legătură
cu ea îl făcea să se gândească la căţeluşii pierduţi sau la
pisicile orfane. Poate şi pentru că, aşa cum îi spusese era
foarte, foarte departe de casa ei din Kansas sau Indiana.
Avea sentimentul că, dacă va fi într-adevăr foarte aproape
de ea, va trebui să o ajute să găsească drumul înapoi.
— Pare atât de micuţă, spuse Maddy încet. Şi atât de...
singură. Se întoarse de la fereastră. Larry...
— Maddy, s p u s e doctorul Larry Whitlaw punând două
mâini liniştitoare pe umerii ei. Acum hai, Maddy.
— Oh, Larry ştiu. Dar... Vocea îi tremura în timp ce o
privea pe Theresa completând un puzzle în camera de joacă a
Centrului de crize în familie.
— Te-ai lăsat implicată, nu-i aşa? După toate predicile
mele, avertismentele, certurile şi sfaturile părinteşti:
Ea zâmbi vinovată către fondatorul şi directorul Centrului.
6 77
 — Da, dar fără intenţie. La naiba, Larry, m-a vrăjit înainte
să ştiu că va ajunge aici. Ce puteam să fac?
— Mda, bine. Larry Whitlaw se opri să privească pe
fereastră. Era un bărbat foarte înalt şi, în ciuda faptului că era
foarte slab, avea o înfăţişare atletică. E o scumpă, nu-i aşa?
Maddy îşi drese glasul.
— Sunt puţin surprinsă că ai adus-o aici, aşa repede.
Atmosfera familiară era atât de rea?
Larry se încruntă.
— Nu era bună. Theresa nu locuieşte cu părinţii. De fapt,
amândoi părinţii au murit. E crescută de o mătuşă şi un unchi.
Sora mamei, cred. Mătuşa e d e treabă - doar speriată de
moarte de soţul ei.
— Mda, încuviinţă Maddy şi încercă să nu se arate
interesată decât din motive profesionale. Dar Larry nu se lăsa
uşor păcălit. Deci, ce se va întâmpla cu ea? Se va deschide un
proces?
Larry încuviinţă din cap.t
— Aşa sper - audierea va avea loc mâine.
— Cine va fi judecătorul? Când se gândi la Theresa în faţa
6 78
atâtor străini, în locuri atât de reci şi nefamiliare, ceva se
strânse în ea deşteptând temeri şi instincte primitive. Simţea
nevoia unui adăpost, a unei protejări.
— Donna Bergman. Ochii îngrijoraţi ai lui Larry clipiră
spre Maddy cu înţelegere. Am făcut o cerere specială.
Ăsta era cel puţin un lucru liniştitor pentru Maddy.
Judecătoarea Bergamn era o persoană plăcută, calmă,
specialistă în cazurile cu copii traumatizaţi dar şi în cele de
viol şi abuz, în care victimele erau adulţi.
— Dar unchiul şi mătuşa? Vor face recurs?7
— Mă îndoiesc de asta. Mătuşa pare să fi ţinut la sora ei şi
a făcut tot ce a putut pentru copil, dar între noi fie spus, cred
că ar fi uşurată să nu mai aibă în casă sursa de tensiune dintre
ea şi soţul ei. Nu, nu cred că ne vor face probleme.
— Şi... atunci? Insistă Maddy. Unde va sta fetiţa între
timp? La Casa de copii? Abia putea să articuleze cuvintele. În
camera de joacă, Theresa terminase jocul de puzzle. În timp
ce se ducea să-i pună înapoi în raft, se împiedică şi împrăştie
bucăţelele de lemn ale jocului pe linoleum. Maddy putea auzi
zgomotul pieselor căzute chiar şi prin geamurile duble ale
6 79
ferestrei. Îi veniră lacrimi în ochi când o văzu pe fetiţă că-şi
acoperă gura cu mânuţele şi priveşte în toate părţile cu ochii
mari şi speriaţi, apoi îngenunchează şi începe să adune piesele
cu mişcări repezi, speriate. Părea atât de fragilă, de
vulnerabilă.
— Casa de copii este plină pentru moment. Va sta aici la
Centru până când i se va găsi un cămin provizoriu. Părea
gânditor şi când Maddy îşi ridică privirea spre el, nu fu mirată
să-i vadă că o privea pe ea şi nu pe Theresa.
Spre mirarea ei se auzi spunând:
— Larry, lasă-mă s-o ţin eu.
— Maddy... O privea cu regret - deloc surprins de cererea
ei.
— E atât de rece aici, spuse ea. Atât de... instituţional. Se
va simţi pierdută şi confuză. Măcar până îi veţi găsi un cămin
provizoriu.
— Maddy, ştii ce gândesc eu despre asta. Ştii regulile...
— La naiba cu regulile, Larry! Aici e vorba de un copil.
Mă cunoaşte. Are încredere în mine. Sunt sigură că va fi
fericită...
6 80
 — Pentru cât timp? Două zile? O săptămână? Tocmai
când se va ataşa de tine va trebui să plece. Şi tu - crezi că-ţi va
fi uşor s-o laşi să plece atunci?
Maddy trase aer în piept.
— Atunci lasă-mă măcar să-i ofer eu căminul temporar.
Hai, Larry, de ce nu?
Psihologul scoase un zgomot exasperat şi se întoarse de la
fereastră.
— Maddy...
Îl apucă de mânecă.
— Larry, dacă scrii o recomandare...
— Nu văd cum aş putea face asta, Maddy.
— De ce?
— Maddy, am impresia că nu vezi lucrurile prea clar.
Tocmai de aceea n-ar fi trebuit să te laşi implicată emoţional
în acest caz. Pentru început, eşti singură, ai un serviciu şi nu ai
experienţă cu copiii.
— N-am experienţă! Dar anii mei de muncă aici, la
Centru? Dar programele mele din şcoli? Văd sute de copii!
— Îi vezi. Dar asta înseamnă să trăieşti cu ei. Să-i creşti.
6 81
Să ai de-a face zilnic cu probleme lacrimi şi nervi, dezordine,
zgomot, neplăceri. Şi, mai presus de toate - constant şi
obligatoriu responsabilitatea.
— Nu-mi ţine mie predici, Larry. Nu mai sunt un copil şi
ştiu foarte bine de ce are nevoie fetiţa. Are nevoie de multă
dragoste, răbdare şi afecţiune şi eu cred că i le pot oferi!
— Maddy. Vocea lui Larry şi ochii erau blânzi. De ce are
nevoie Theresa mai mult decât orice, este un mediu familial
normal. Poţi să-mi spui sincer că-i poţi oferi aşa ceva? Cu
felul în care trăieşti? Într-o căsuţă din poveşti, înconjurată de
jucării vorbitoare şi o pisică cu un morbid simţ al umorului?
Ştii la fel de bine ca şi mine care sunt standardele cerute
pentru căminele provizorii, draga mea, tu nu-i poţi oferi un
dormitor numai pentru ea. Tu n-ai un dormitor nici pentru
tine!
Maddy îl privea doar, frustrată de propriile sentimente şi,
mai ales de faptul că el spunea adevărul. După un moment,
Larry o întrebă uşor:
— Şi ce se va întâmpla când va fi adoptată?
— Adoptată?
6 82
 — Dacă nu i se vor găsi alte rude, va trebui s-o dăm pe
Theresa în adopţie permanentă. De fapt, cineva s-a interesat
deja de Theresa în vederea unei custodii permanente.
— Cineva vrea s-o adopte pe Theresa? Deja? Maddy era
şocată. Cine? Cine putea să ştie că...
— Cineva de care sunt sigur că ai auzit. Faţa lui Larry se
făcuse albă de îngrijorare. Zack London.
— Ce? Vocea lui Maddy se ridicase la o cotă incredibilă.
Glumeşti! Dintre toate sentimentele ce se loveau cap în cap în.
Interiorul ei, cele mai pregnante erau gelozia şi senzaţia că
fusese trădată. El ştia ce simţea ea în legătură cu Theresa, de
ce nu-i pomenise nimic de ieri?
Larry o privea placid.
— Ai acceptat?
— Bineînţeles că nu. A venit să mă vadă azi de dimineaţă,
l-am spus fireşte că e puţin cam prematur...
— Prematur! Larry, el nu e mai mult decât mine
îndreptăţit să fie părinte! Doar nu vrei să spui că te gândeşti
serios să...
Larry părea uimit.
6 83
 — Dimpotrivă, Maddy. E cu mult mai îndreptăţit decât
tine. El cel puţin are experienţă în creşterea unui copil. E sigur
din punct de vedere financiar şi capabil să asigure viaţa
materială a unui copil.
— Dar nu e însurat.
— Asta aşa e, murmură Larry. Asta aşa e. Dar nu o să
rămână pentru totdeauna. După un timp se va"vindeca.
— De unde ştii tu? Adică despre Zack London. Vorbeşti
de parcă l-ai cunoaşte personal.
— Da. Am lucrat împreună cu Zack la câteva proiecte -
Boy's Club, Parks and Rec, zâmbi Larry.
Simţindu-se frustrată şi dată la o parte, Maddy întoarse
brusc spatele şi începu să-şi adune păpuşile şi să le pună în
cutiile lor fără să mai ţină seama dacă le distrugea sau nu.
— Hei, Maddy, ascultă. Larry Whitlaw era un prieten
deosebit şi când el îşi puse mâinile cu blândeţe pe umerii ei,
furia împotriva lui se mai domoli. Era crispată şi el începu să-i
maseze uşor umerii. Ştii bine că oricine altcineva ar fi făcut
asta ar fi fost dat afară, nu? N-avem nevoie aici de oameni
care să se implice emoţional.
6 84
 Ea începu să râdă nervos:
— Atunci eu de ce fac excepţie?
El arătă spre geamantanul ei cu păpuşi.
— Cu riscul de a ţi se părea imposibil, există o mulţime de
oameni aici care te consideră de neînlocuit.
Ea îşi duse o mână la inimă şi bombăni:
— Te rog. Nu cred că eul meu ar suporta asta! El începu să
râdă şi se uită cu drag la ea.
— Uite cum facem. Poţi s-o vezi pe Theresa ori de câte ori
vei vrea, după ce ea se va stabili temporar la o familie, atâta
timp cât asta nu va influenţa relaţiile ei cu noua familie. Ai
înţeles?
— Înţeles, spuse Maddy zâmbind radioasă.
În timp ce-şi punea păpuşile în maşină, nu se putea abţine
să nu se gândească la tot ce se întâmplase în ziua aceea şi care
o , făcea să se simtă atât de trădată. Zack London, cum ai
putut să-mi faci una ca asta?
Era probabil un lucru bun că Maddy era încă furioasă pe
Zack când ajunse acasă la el pentru prima lecţie de înot. Fără
nervii pe care-i avea, n:ar fi ajuns nici măcar de la maşină
6 85
până la uşa lui. Aşa nervoasă cum era, apăsă cu degetul
butonul soneriei. Ignoră zgomotul prelung al acesteia şi-şi
strânse pumnul. Doamne, cum îşi dorea să-şi fi adus una
dintre păpuşi cu ea! Bosley ar fi ştiut exact cum să trateze
problema...
Un moment mai târziu gândea că Bosley ar fi avut o zi cu
adevărat grea.
Chiar Zack deschise uşa. Avea pe el doar slipul şi ceva de
bumbac, albastru pe deasupra. Ceva-ul acela albastru - bluză
sau halat - era nelegat şi îi atârna neglijent pe umerii imenşi.
Pieptul, abdomenul şi picioarele acelea lungi şi musculoase
erau goale. Maddy îl privi dispreţuitoare. N-avea şi el o
menajeră? Casa lui, ca toate celelalte din acea parte a oraşului,
era mare, impunătoare şi cu vedere la golf. Se gândise că Zack
trebuia să aibă cel puţin o menajeră.
El, la rândul lui o măsură cu privirea de sus în jos şi
invers, observând că ea purta o pereche de pantaloni largi,
albaştri şi un pulover alb de bumbac.
— Bună. Îmi pare bine că ai venit, spuse el cu veselie în
glas şi în privire. Ai venit pentru înot sau pentru schi?
6 86
 — Se lasă rece seara, se apără ea strângând la piept geanta
cam mare. Şi nu am obiceiul să conduc prin oraş în costum de
baie.
El murmură ceva de genul „păcat", apoi îi făcu loc să intre.
— Hai, intră. O să te schimbi în baie.
— Mulţumesc, spuse ea rece. Dinţii ei avea tendinţa de a
începe să clănţăne, aşa că îi strânse cu putere, apoi spuse
repede: Frumoasă casă. Arătă cu mâna spre un teren de golf ce
se profila, pe peluză. Îţi place golful?
— Nu cine ştie ce. Vocea îi era neutră. Carol soţia mea -
mai juca din când în când.
— Oh. În dezamăgirea ei, Maddy uitase să mai strângă din
dinţi, care începură să clănţăne.
Zack o privi atent.
— Îţi e chiar atât de frig, sau eşti nervoasă?
— Mi-e frig, mormăi ea şi-şi strânse braţele la piept,
minţind cu convingere. Mi-e într-adevăr frig.
— Uh-huh. Expresia de pe faţa lui Zack era serioasă. Poate
ţi-ar fi mai bine dacă ai intra în casă, în loc să stai înţepenită
în prag.
6 87
 — În prag? Privi în jur mirată că se mai afla încă afară.
Oh...
Zack ţinea politicos uşa larg deschisă. Maddy rămase
nemişcată acolo unde era. După un moment, Zack zâmbi, o
apucă de mână şi o trase înăuntru.
— Frumoasă casa, spuse ea, uitându-se disperată în jur.
Sufrageria era imensă, imaculată şi sterilă, zugrăvită în nuanţe
de albastru marin şi verde. Dincolo de ea se putea vedea o
cameră de zi, mai înaltă cu două trepte decât holul şi
sufrageria. Şi ea era imaculată. Părea nefolosită, ca o mobilă
expusă într-o vitrină. Este..., mi se pare foarte... mare.
— Prea mare pentru o singură persoană, îţi spui probabil.
Şi ai dreptate. Maxilarele lui Zack păreau că se încordează
pentru un moment, apoi se relaxează. Mă gândesc serios să
fac ceva în legătură cu asta.
Maddy simţea un nod în gât.
— Tu... locuieşti aici... singur? Era greu de crezut că
cineva atât de deosebit ca Zack, cu blugii şi tricourile lui, cu
părul lui indisciplinat şi pielea arsă de soare putea locui într-
un loc atât de rece şi de gol, ca ă§ta. Maddy ura gândul că
6 88
Theresa ar putea locui într-un asemenea mediu. Şi, în mod
sigur că şi judecătoarea va fi de acord că ăsta nu era un loc
potrivit pentru creşterea unui copil.
— Am o menajeră. Vocea lui Zack era rece. Ridică
privirea vinovată spre el şi văzu un zâmbet sardonic pe buzele
lui. Aşa că nu trebuie să-ţi fie teamă cădeşti singură cu mine.
Şi acum, spuse el scurt, schimbând subiectul şi punându-şi
mâinile pe umerii ei, o răsuci şi-i arătă drumul ca unui copil
rătăcit şi speriat. Baia este pe hol prima uşă pe dreapta. Ai
adus un prosop? Ea pocni din degete.
— Uups, l-am lăsat în maşină. Mă duc să-i...
Braţul lui Zack formă o barieră în drumul ei spre ieşire.
— Nu te duci. Cred că-ţi pot găsi eu ceva pe aici. Ochii lui
erau amuzaţi dar şi înţelegători.
— Îmi pare rău, murmură ea, simţindu-se ridicolă. Cred că
sunt puţin nervoasă.
— Nu! El îşi duse mâna la inimă şi privea neîncrezător.
Îl privi dispreţuitoare pentru un moment lung şi tensionat,
apoi râse stânjenită.
— O.K.. îmi pare rău. Zău. Mă port cam aiurea.
6 89
 — Da, aşa e. îşi puse mâinile pe umerii ei şi-i zâmbi
dezarmant. Arăt eu ca un maniac care îneacă blondele superbe
într-un cazan cu apă fierbinte?
Ea privi spre gropiţa din bărbia lui şi dădu din cap că „nu".
— Uf, ce uşurare. Zâmbetul lui se lărgi şi deveni
irezistibil. Ca să nu mai spun că Dahlia nu m-ar lăsa. Maddy...
ascultă. Sunt aici să te ajut să-ţi învingi teama, nu să ţi-o
sporesc. Tot ce vom face în seara asta va fi plăcut. Chiar...
distractiv. Vocea îi era caldă şi mângâietoare. Îi topea teama
cum topeşte focul gheaţa. Ai încredere în mine. În seara asta
nimic nu te va răni sau speria. O.K?
— O.K, aprobă ea cam evazivă. Avea încredere în el că nu
o va răni. Atunci de ce tremura? Numai când ajunse în baie şi-
şi privi reflecţia propriei imagini în oglindă realiză că nu de
apă se temea. Se temea de Zack. Doar de... el.
Problema, se decise ea în timp ce-şi scotea puloverul şi îl
împăturea cu grijă, era că el făcea tot timpul numai lucruri
contradictorii. Nu se pricepea să le interpreteze, dar avusese
destule experienţe neplăcute când vreun bărbat încercase să se
apropie de ea. Diferenţa era că alături de Zack nu auzea
6 90
obişnuitele semnale de alarmă, deşi îi tolerase o oarecare
apropiere fizică, cum nu-i tolerase nici unui bărbat cu care se
întâlnise în ultima vreme.
Şi el ce voia de la ea? Pe de o parte să-i sporească
încrederea în el. Pe de altă parte... ce?
Maddy îşi puse costumul de baie, cel negru pe care-l
cumpărase pentru prima lecţie de înot de la piscina publică şi
se cercetă critic în oglindă. Fir-ar al naibii de costum! I se
păruse atât de practic. Nu-i trecuse prin cap atunci când îl
cumpărase că va fi atât de... revelator.
— Ţi-e frig de-a binelea, nu? Întrebă Zack când în cele din
urmă căpătase curajul să i se alăture. Nu-i nimic, continuă el.
Cazanul cu apă fierbinte va avea grijă de asta. Vocea lui era
liniştitoare. Maddy încercă să-şi ascundă sfârcurile sinilor sub
cutele prosopului.
— C-cazanul cu apă fierbinte? Se împiedică puţin în timp
ce păşea în urma lui Zack pe o scară lungă, acoperită cu covor
spre o cameră ce părea o combinaţie între o vizuină şi o
cameră de joc. Covorul era subţire, scaunele şi canapelele
mari şi confortabile, mesele acoperite de cărţi şi reviste. O
6 91
parte a încăperii era dominată de un şemineu imens, cealaltă
de o piscină imensă şi ea. Între ele, uşi imense de sticlă se
deschideau spre o mică junglă de ghivece şi plante agăţătoare.
Dincolo de verdele acestora, Maddy putea să vadă sclipirea
turcoaz a piscinei.
— Vom începe cu o baie în hot-tub, spuse Zack împingând
uşile de sticlă. Mâna de pe umărul ei era necompromiţătoare.
Cu o faţă absolut calmă, adăugă: E un mod grozav de a te
încălzi.
— Hot-tub, repetă ea, cu suspiciune. Credeam că mă vei
învăţa să înot. Îl privi acuzator. Oi fi eu din Indiana, dar ştiu
că nu poţi înota în hot-tub.
— Hei, cine-i profesorul aici? Nu te îngrijora de lecţia de
înot. Pentru început, cu teama ta de apă avem de-a face. Vom
începe cu începutul. Şi primul lucru pe care îl voi face - îi
descleştă prosopul din degetele îngheţate şi-i dădu drumul pe
podea - este să-ţi arăt proprietăţile senzuale ale apei. Halatul
lui se alătură prosopului.
— Sen-senzuale? Inexplicabil, Maddy începuse să tremure
din nou.
6 92
 Zack se îndepărtă pentru a apăsa şi răsuci butoane şi
întrerupătoare." Se întoarse şi-i oferi mâna într-un gest ce
semăna mai mult a invitaţie la dans.
— Da. Senzuale. Ca în a face apel la simţuri. Teama ta de
apă nu este totală. Nu devii isterică atunci când ţi se dă un
pahar cu ceai, nu?
— Bineînţeles că nu!
— Şi faci duş, nu?
— Da, bineînţeles că fac. Dar e ridic...
— Facem progrese! Baie?
— Da!
— Vezi? Ajungem tot mai departe. Dacă eliminăm toate
lucrurile care nu te fac să-ţi fie frică de apă, să sperăm că prin
eliminare, vom ajunge la ceea ce te sperie cu adevărat. Hai,
Maddy, ia-mă de mână.
Fascinată, împotriva voinţei ei, îşi puse mâna într-a lui,
mare şi caldă şi se lăsă condusă către hot-tub.
El se opri şi murmură:
— Ascultă.
— Ce? Îl privea confuză.
6 93
 — Bolboroseala. Ascultă apa. Auzul e şi el un simţ. Nu
ştiai că murmurul apei curgătoare este un calmant natural
extraordinar? Ţinând-o ferm de mână, păşi în apa
bolborosindă. Maddy nu avu altă alegere decât să-i urmeze.
— Ai mai fost până acum într-un hot-tub? Întrebă el în
timp ce o îndrepta spre baia unduitoare.
Ea îi aruncă o privire ce intenţiona să fie dispreţuitoare:
— Bineînţeles că da. N-am căzut din cer, să ştii! El zâmbi
dezarmant şi se apropie de ea.
— Să vedem. Trase un fir imaginar din părul ei, clătină din
cap şi-l aruncă departe. Maddy se trezi zâmbindu-i înapoi şi-şi
strânse mâna liberă într-un pumn micuţ, pe care-l repezi într-
un gest de reproş în pieptul lui. El i-l captură şi ţinând
amândouă mâinile ei într-ale lui, spuse uşor:
— Maddy, aşează-te.
Fără să-şi ia ochii dintr-ai lui, Maddy se lăsă uşor în apa
spumoasă. Căldură, mângâiere, tandreţe, gâdilare, o învăluiră
toate până la bărbie.
Maddy nu minţise. Mai fusese în hot-tub şi înainte. Dar nu
ca acum. Nu era sigură de ce, dar acum era... altfel. Senzaţia
6 94
era de nedescris. Şi delicioasă. Apa o atingea cu degete
magice, senzuale. Şi toată bolboroseala aceea părea să fie
înăuntrul ei...;
Gura lui Zack se lungi într-un zâmbet şi, pe măsură ce-l
privea, zâmbetul părea să se îndulcească. El dădu drumul
mâinilor ei, îi atinse faţa urmărind cu degetul conturul buzei ei
superioare. Buzele ei se despărţiră în răspuns. El îi mângâie
obrazul cu vârful degetelor, apoi îi ridică o şuviţă de păr şi i-o
dădu delicat după ureche.
— Maddy... închide ochii.
Era un ordin uşor de ascultat. Pleoapele ei deveniseră atât
de grele încât era o uşurare să le închidă.
— Încearcă să simţi apa... confundă-te cu ea. Las-o să te
ţină... Degetele lui îi adunau părul de pe tâmple şi se
deschideau pentru a-i cuprinde capul. Capul îi devenise, atât
de greu, încât simţi o uşurare când îl lăsă în căuşul palmelor
lui.
— Hei, să nu adormi acum. Vocea lui era uşor amuzată.
Ochii ei se deschiseră şi, pentru moment se simţi surprinsă
când văzu că afară mai era încă lumină. Simţurile ei o
6 95
făcuseră să se ducă cu gândul la nopţile tropicale, calde şi
umede, înmiresmate de flori. Îşi drese glasul şi, ca o persoană
intoxicată, încercând să pară sobră, îşi concentra atenţia
asupra bărbiei lui Zack şi spuse:
— Nu dormeam. Intenţia ei fusese de a vorbi cu autoritate,
dar din nu se ştie ce motiv vocea îi era slabă şi răguşită. Îşi
ridică sprâncenele într-o încruntare şi încercă din nou: Doar...
mă relaxam.
— Bine.
Zâmbetul lui era aprobator. Degetele lui îi masau ceafa.
Zgomotul pe care îl făceau se auzea tare în urechile ei şi avea
un ciudat efect hipnotic. Maxilarele ei păreau încleştate.
Spuse:
— Umm... apoi decise că era un efort prea mare ca să
vorbească.
— Acum, spuse Zack, vreau să te întinzi în apă. Ridică-ţi
corpul şi întinde-l ca şi cum te-ai întinde în pat. În cel mai
confortabil pat din lume. Uşor... ca o pană...
— Un pat de apă, mormăi ea mulţumită de inteligenţa ei.
Râsetul lui Zack lăsă un val rece de aer pe pielea ei.
6 96
Ţinându-i capul în mâini, el o întoarse în aşa fel încât spatele
ei se sprijinea pe pieptul lui, iar capul pe umărul lui. Mâinile
lui alunecară pe gâtul ei, spre umeri, apoi pe mâinile ei. Cu
blândeţe i le îndepărtă până când ajunseră să plutească pe apa
spumoasă, perpendicular cu corpul ei..
— Aşa... lasă-le să plutească. Lasă apa să te ţină.
Ea îi simţi mâna pe spate, pe coaste, pe mijloc, ridicând-o
uşor. Părea că făceau parte din apă...
Era ciudat, ca şi cum ar fi plutit pe un nor, dar în acelaşi
timp corpul ei era atât de greu. Îşi simţea pulsul bătând în
locuri ciudate, unde niciodată nu-l mai simţise. Avea
sentimentul vag că ceea ce făcea, ceea ce făcea El, era mai
mult erotic decât educaţional, dar nu prea îi păsa. De fapt,
dacă şi-ar fi întors capul numai puţin, buzele ei ar fi atins ceva
mătăsos şi cald... gâtul lui...
— Ooops, spuse Zack. Se face cald aici. Ciudat, gândi ea.
Erau urechile ei sau şi vocea lui era cam răguşită?
— E timpul să ne răcorim. Ridică-te Floarea Soarelui.
O ajută să se ridice. Se simţea ameţită.
— Poţi să stai în picioare?
6 97
 Ea dădu din cap şi se ridică, dar picioarele îi tremurară aşa
de rău, încât trebui să se sprijine de mâna oferită de el pentru a
ajunge la piscină.
— Ţi se va părea rece, zise el, după apa fierbinte.
Aşa i se păru, dar şi răcoritoare, ca o băutură rece într-o zi
toridă de vară. Apa era o mângâiere rece pe pielea ei încălzită.
Îi atingea pielea şi îi inerva terminaţiile nervoase în feluri noi,
necunoscute până atunci. Maddy uită că se afla într-o piscină.
Tot ce simţea era atingerea rece a apei şi prezenţa lui Zack.
Era acolo, lângă ea, cu mâinile pe umerii ei, cu pieptul în
spatele ei. Cuvintele lui erau şoapte în urechile ei.
— Acum fă exact ceea ce ai făcut şi în hot-tub. Întinde-
te... ca şi cum te-ai întinde în pat. Relaxează-te. Lasă apa să te
ţină.
De data asta n-a mai trebuit să-i poziţioneze mâinile. Ea le
lăsa să plutească pe suprafaţa ondulatorie a apei ca nişte aripi.
Şi capul ei s-a aşezat natural pe umărul lui. Pentru a doua oară
mâinile lui era pe talia ei ridicând-o, dar acum apa era rece, iar
mâinile lui calde, aşa că nu putea fi nicio confuzie între ele. Îi
simţi corpul ridicându-se în apă şi aliniindu-se sub al ei ştiind
6 98
fără niciun dubiu că era corpul lui care o susţinea la suprafaţă
şi nu apa. Îşi simţi părul plutind în jurul umerilor lui. Bărbia
lui Zack era solidă, aspră sub tâmplele ei, era ancora ei de
siguranţă. Simţi că ar fi putut pluti aşa o veşnicie.
Picioarele ei se scufundară până le întâlniră pe cele tari,
masculine ale lui Zack. Şi le ridică brusc, dar asta făcu ca
mijlocul ei să se scufunde. Când fundul ei atinse aproximativ
aceeaşi secţiune anatomică la el, intră în panică şi vru să sară
în picioare. Braţele lui Zack o înconjurară şi o ţinură strâns de
el.
— Stai liniştită, îi spuse ei aspru în ureche. Totul e-n
regulă.
— Sunt în regulă, spuse ea iritată. Sunt bine. Nu-i mai
spuse că nu apa o făcuse să intre în panică, îşi aplecă capul în
aşa fel încât buzele lui să-i atingă părul şi nu lobul sensibil al
urechii. Îi simţi gura mişcându-i-se uşor pe ceafă. Apoi el îşi
puse mâinile pe umerii ei şi se dădu înapoi separându-se de
ea.
— Te-ai descurcat grozav. Vocea lui suna ciudat de
răguşită. Şi cred că e destul pentru o zi.
6 99
 Aşa credea şi Maddy. Se simţea tulburată şi din nou avu
senzaţia că asta avea foarte puţin de-a face cu teama ei de apă.
De fapt nu îi fusese teamă de apă aproape deloc.
Brusc, nu voia să-i privească. Fiecare nerv şi simţ al ei
vibra ca electrocutat în prezenţa lui şi îi era teamă că el ar
putea observa asta dacă o privea. La naiba, era vina lui. O
făcuse intenţionat, arătându-i „proprietăţile senzuale ale apei"!
Problema era, de ce se simţea la fel de tulburată chiar şi acum
când ieşea din apă?
El îi dădu mâna s-o conducă spre trepte. Mâna lui era
sigură şi puternică şi ei îi păru rău când îi dădu drumul ca să ia
prosoapele. Când îi dădu unul, observă că nici el nu era dornic
să o privească. Avea aceeaşi privire încruntată pe care i-o
văzuse în ziua când apăruse din greşeală la ora lui de înot.
Începu să se simtă la fel de timidă şi stângace ca atunci, când
el se întoarse brusc spre ea şi-i zâmbi. Lui Maddy i se păru ca
şi cum cineva ar fi aprins brusc un reflector.
— Ei? N-a fost chiar aşa de rău, nu? Întrebă el. Dintr-
odată părea că debordează de energie şi voie bună.
Ea clătină din cap. O lăsă din nou fără respiraţie.
6 100
 — Nu. Dar n-am făcut nimic. Credeam...
— Credeai ce? C-am să te scufund în apă şi-am să te las să
te îneci sau să înoţi?
Era o glumă, dar care o luă pe Maddy pe nepregătite. Nu
putu să-şi controleze tresărirea. Văzu privirea lui Zack şi ştiu
că el o observase, dar în loc să facă vreun comentariu, el se
apropie de ea şi îi aşeză prosopul pe umeri, folosind un colţ al
acestuia pentru a-şi şterge apa de pe faţă. Era un gest
neaşteptat, atât de firesc încât părea să-i lege într-o intimitate
ce nu cuprindea nimic altceva decât pe ei doi. Totul - chiar şi
respiraţia se opriră. Ochii lui erau foarte intenşi şi atât de
aproape încât putea să-i privească pe amândoi deodată. Putea
să-i vadă irişii de un albastru intens, putea să numere
picăturile de apă din sprâncenele lui. Putea să-i simtă trupul
cald, puternic atrăgând-o ca un magnet.
Auzi o respiraţie mică şi firavă şi realiză că era a ei. Vraja
se rupse. Zack zâmbi.
— Eu sunt profesorul tău, îţi aminteşti? Te-ai descurcat
bine, crede-mă. Îşi aplecă capul şi depuse un sărut mic şi
complet inocent pe vârful nasului ei. Haide. Hai să ne uscam,
6 101
iar eu am să văd dacă Dahlia e pe-aici. Vrei o cafea? o cacao
fierbinte? Ceai de muşeţel?
— Ceai de muşeţel?
El dădu din umeri zâmbind:
— Hei... vreau să te simţi bine. Râzând, Maddy spuse:
— O cafea e de ajuns. Apoi impulsiv: Nu... cacao
fierbinte. Obişnuiam să beau cacao când eram mică. Îşi
strânse prosopul pe umeri, refugiindu-se între cutele lui şi
între amintiri. Îmi aduce aminte de iernile geroase. Veneam -
acasă pe jumătate îngheţaţi şi mama avea întotdeauna o oală
mare cu cacao pe sobă. O înghiţitură şi te încălzeai până în
vârful degetelor.
Zack îşi puse ca din întâmplare mâna pe umărul ei şi spuse
uşor:
— Cacao să fie. În timp ce intrau în casă, el ridică privirea
spre scară şi strigă: Dahlia? Dahlia, eşti acolo?
O voce groasă, uşor ironică, îi răspunse:
— Da, Zachary.
— Dahlia, vino puţin. Vreau să-ţi prezint pe cineva. Sunt
jos, la parter.
6 102
 — Îmi dau seama unde eşti. O femeie înaltă, impunătoare,
cu părul alb apăru în capul scării, ştergându-se pe mâini cu un
prosop.
— Dahlia, ea e Maddy. Maddy era foarte conştientă de
faptul că mâinile lui Zack stăteau pe umerii ei într-un gest
aproape... posesiv.
Privirea menajerei se opri întâi asupra ochilor lui Zack,
apoi asupra mâinilor lui şi, în cele din urmă, cercetător asupra
lui Maddy.
— Bună, Maddy. Vocea ei era caldă şi melodioasă.
— O învăţ pe Maddy să înoate, spuse Zack.
Explicaţie inutilă, gândi Maddy.
Dahlia scoase un „Hmmm" şi-i privi neîncrezătoare.
Privirea ei pare să spună „nu prea-mi vine să cred"...
Maddy îşi întoarse capul să-i privească pe Zack şi simţi că
o pufneşte râsul. Expresia lui era atât de vinovată... Era bine,
ciudat de bine să-i vezi pe Zack London - Omul Amfibie! -
Arătând ca un băieţel prins cu degetele în borcanul cu
dulceaţă! Încrederea ei în sine părea să crească proporţional
cu disconfortul lui. Îi crea o senzaţie de căldură interioară, ca
6 103
şi cacaua de care-şi amintise. Şi, în acelaşi timp, o făcea să
râdă.
Zack îşi drese glasul:
— Dahlia, ne aduci te rog nişte... cacao fierbinte?
— Cacao fierbinte? Sprâncenele menajerei se ridicară.

— Cacao fierbinte, confirmă Zack solemn.

— Cacao fierbinte, repetă Dahlia, în timp ce se îndepărta
şi murmura ceva numai pentru ea.
Când crezu că nu o mai poate auzi, Maddy izbucni în râs:
— Ce găseşti aşa de amuzant?
Ea dădu din cap şi-şi acoperi gura cu mâna. Sentimentele
ei erau prea pline de tandreţe pentru a le dezvălui.
— Dahlia a crescut opt copii, spuse el continuând s-o
privească uimit. Şi toţi au ajuns la colegiu.
— Hmm, spuse Maddy şi se aşeză cu grijă din cauza
costumului ud, pe una din canapelele care flancau căminul.
Sentimentele ei nu mai, erau tandre şi nici nu-i mai venea să
râdă. Îi trecuse prin minte că menajera lui Zack era mai
potrivită decât ea să crească un copil, pentru a-şi alunga acest

6 104
gând, se uită înjur şi spuse repede: e o cameră frumoasă. E...
plăcută. Locuită.
— În timp ce restul casei nu este, spuse Zack trist,
împrăştiind ziare pe covor, pentru a se aşeza pe cealaltă
canapea. Şi e normal să fie aşa. Se sprijini cu spatele de
canapea şi cu picioarele pe măsuţa de cafea din lemn de stejar.
Aici locuiesc. Privirea lui se opri puţin asupra mâinilor cu
care Maddy ţinea prosopul strâns pe piept. Cu excepţia
dormitorului, este singura cameră din casă pe care o folosesc.
Zâmbetul lui era trist. Aşa cum ai spus şi tu, e o casă mare
pentru o singură persoană şi face lucrurile mai uşoare pentru
Dahlia. Maddy... îşi luă picioarele de pe măsuţă şi se aplecă
spre ea devenind foarte serios. E ceva...
Maddy simţi că o trec fiori. Nu ştia de ce se temea de ceea
ce va urma, dar se temea. Ştiind ce avea să-i spună, inima i se
umplu cu un intens sentiment de pierdere.
El se ridică şi se îndreptă spre cămin. Cu spatele la ea,
trase aer în piept. Maddy strânse din dinţi şi aşteptă. În cele
din urmă el se întoarse cu faţa spre ea.
— Maddy, ce-ai spune dacă eu aş vrea... s-o adopt pe
6 105
Theresa.
S-o adopte pe Theresa.
Chiar şi avertizată, auzindu-l pe zack, Maddy se simţea
trădată. Rănită. Dată la o parte. Geloasă.
Şi nu putea să-şi dea seama de ce avea acel sentiment de
pierdere. Fusese o nebunie să creadă că ea ar putea avea vreo
şansă s-o adopte pe Theresa. Oricum fusese o idee prostească.
Larry avusese dreptate. Partea cea mai ciudată era că nici
măcar nu ştia de unde-i venise această idee.
Pentru Dumnezeu! N-avea decât douăzeci şi cinci de ani.
Nici nu se gândise să se căsătorească măcar, nu se întâlnea cu
nimeni mai special. Îi plăcea să trăiască singură. Ei... aproape
singură. Atunci de unde acest sentiment de maternitate?
Zack îi vorbea, deşi se părea că vorbeşte mai degrabă cu el
însuşi.
— Poate că e o nebunie. Ştiu că e o nebunie, îşi trecu
degetele prin păr, uimit. Adică, n-am văzut-o decât de câteva
ori. Şi nici măcar nu m-am gândit la asta. De fapt, nici prin
cap nu mi-a trecut. Dar... nu ştiu. Mi-a plăcut de prima dată
când am văzut-o la piscină în ziua aceea, îţi aminteşti?
6 106
 Maddy încuviinţă din cap. De parcă ar fi putut uita.
Zack începu să râdă ironic:
— Când mi-ai spus să am grijă de ea, în ziua aceea, m-am
simţit... ciudat. Parcă o dispreţuiam... înţelegi ce vreau să
spun? Dar apoi, când am văzut-o, cu ochii aceia mari şi negri
şi cu dinţii încleştaţi de frică... îşi trecu degetele prin păr
nervos. Cu faţa încordată şi pumnii strânşi semăna cu un puşti
ce se pregătea pentru o încăierare pe stradă. Maddy era
fascinată. Semăna cu Zack pe care-l văzuse pe cutiile de
cereale şi reclamele de la televizor la fel de mult cum semăna
cu Cher.
— Îmi venea să omor pe cineva, spuse el printre dinţii
încleştaţi. Chiar să omor pe cineva, cu propriile mele mâini.
Privi spre Maddy. Înţelegi ce vreau să spun? Era ca şi cum...
Pur şi simplu, înţelegi? Ochii lui o priveau cu atâta intensitate
încât ea trebui să privească în altă parte pentru ca el să nu
vadă ce simţea. Fără păpuşile ei se simţea... descoperită.
„Înţelegi?" repetă ea în gând. Oh, Doamne, cum mai
înţelegea! Privea dezordinea de pe măsuţa de cafea şi se
gândea că dacă iubeşti pe cineva, fie că e membru al sexului
6 107
opus, o fetiţă sau un căţeluş într-un magazin de animale, nu
prea sunt multe de spus. Inima face numai ce vrea ea. Şi,
uneori, poate face lucruri foarte neaşteptate.
— Maddy? Zack stătea pe canapeaua din faţă privind-o
întrebător.
Realiză că nu-i răspunsese^ la întrebare, de fapt nu spusese
niciun cuvânt. Îşi drese glasul şi încercă:
— Umm.
— Ascultă, ştiu că ţi se pare o nebunie. Un celibatar să
adopte o fetiţă. Şi te înţeleg - nu mă cunoşti prea bine. Sări în
picioare, prea tensionat pentru a sta liniştit. Dar acum lucrurile
stau altfel. Oamenii necăsătoriţi pot adopta copii. Se întâmpla
destul de des, nu?
— Păi...
— Oricum m-am gândit că tu trebuie să ştii. Veni înapoi şi
se aşeză pe marginea canapelei. Maddy, tu lucrezi cu astfel de
agenţii tot timpul. Spune-mi sincer, crezi că pot s-o fac? E
vreo şansă ca ei să mă lase s-o adopt? - Păi, eu...
Maddy fu întreruptă de Dahlia, care veni cu două căni
mari de cacao aburindă pe o tavă. În timp ce punea cănile pe
6 108
masă privea dezaprobator spre cei doi, apoi se îndepărtă
mormăind ceva de cei care stau la taclale în haine ude,
provocându-şi moartea. Maddy luă o cană şi o cuprinse cu
amândouă mâinile inhalând aburii cu miros de ciocolată. Se
simţea puţin ruşinată şi puţin confuză. Fără să-şi dea seama
cum, în acea seară, omul ce stătea în faţa ei, de cealaltă parte a
măsuţei de cafea încetase pentru totdeauna să mai fie Omul
Amfibie. Încetase chiar şi să mai fie Zack London, multiplu
campion olimpic şi mare celebritate. Devenise un om, foarte
puternic, foarte atractiv, foarte vulnerabil. Şi descoperi că asta
îl făcea o ameninţare şi mai mare pentru echilibrul ei
emoţional. Se simţea mai aproape de el, dar şi mai intimidată
în acelaşi timp. Dorea din ce în ce mai puţin să-i ţină la
distanţă. Dimpotrivă, dorea să se apropie de el şi să-i atingă.
Să-i atingă faţa, să-i dea la o parte şuviţa aceea rebelă de păr
de pe fruntea arsă de soare. Asta o făcea să fie confuză, pentru
că nu mai simţise aşa ceva pentru nimeni până atunci.
Îi era ruşine când se gândea cât de egoistă putea să fie.
Theresa îşi pierduse părinţii; Zack îşi pierduse copilul.
Theresa avea nevoie de dragoste; Zack putea să-i ofere din
6 109
plin. Putea să fie un sfârşit fericit ca în povestea tristă cu
Cenuşăreasa. Era o copilărie din partea ei să se simtă dată la o
parte.
— N-ai spus prea multe până acum, observă el sorbind
absent din cacao. Te încrunţi. Probabil nu ţi se pare o idee
prea bună.
— Oh, bolborosi ea. Nu e de asta.
— Atunci de ce? Dădu din cap. Credeam că o să te încânte
ideea.
Simţi cum o cuprinde mânia. Cum putea să fie atât de
insensibil? Nu se gândea şi la ce simţea ea? Încerca să-şi
amintească dacă îi pomenise vreodată lui Zack ce simţea ea în
legătură cu Theresa. Probabil că nu. De fapt, nu-i spusese
nimic despre ea. Nu-l cunoştea îndeajuns.. Trăgând din nou
aer în piept spuse:
— Sunt doar surprinsă. E... atât de brusc. Şi de neaşteptat.

— Ştiu. Şi pentru mine e. O privea atent. Maddy îi întâlni

privirea şi rămase privind fix în ochii lui, testându-şi tăria
emoţiilor.

6 110
 Înghiţi în sec.
— Şi, um... eşti singur.
E! Nu clipi.
— Da, sunt. Dar nu am de gând să rămân aşa pentru
totdeauna. Şi până atunci, o am pe Dahlia.
— Asta-i altceva. Ea ce crede despre asta? Ai vorbit cu ea?
— Da şi e foarte încântată.
Maddy încercă să-şi imagineze acea femeie impunătoare
„încântată" în legătură cu ceva.
— E în stare să se ia la ceartă cu întreaga Curte de apel şi
să-i tragă o mamă de bătaie cu o singură mână acelui
nenorocit de unchi!
Asta, se gândi Maddy, parcă mai semăna cu Dahlia pe care
o cunoscuse. Se aplecă spre el şi îi spuse cu seriozitate:
— Zack, nu cred că e o idee rea. Atâta doar că nu trebuie
să-ţi pui prea multe speranţe. Theresa este temporar în
custodia unei familii - 72 de ore. Mâine va avea loc o şedinţă,
la tribunal, în care Theresa va trebui să apară ca martor.
Tutorii ei vor fi şi ei acolo...
Zack se încruntă:
6 111
 — Ştiu, am fost citat ca martor. Maddy dădu din cap:
— Şi eu. Ne vom vedea acolo... Nemaiputând suporta
privirea lui, se ridică strângându-şi prosopul şi mai bine în
jurul ei. Va fi ţinută temporar de o familie. Între timp se va
încerca să se ia legătura cu celelalte rude. Abia după aceea,
dacă nu se vor găsi alte rude, tutorii actuali vor semna nişte
acte prin care renunţă la creşterea Theresei fără nicio
pretenţie. Şi, probabil va trebui să-i convingi să ţi-o dea în
adopţiune temporară chiar ţie, pentru ca mai târziu, adopţia
permanentă să nu se mai facă de către stat ci direct, de tine,
dar e foarte dificil să...
— La dracu cu dificilul! Zack se ridică şi veni în spatele
ei, lângă cămin. Când ea se întoarse cu faţa, el îşi puse mâinile
pe umerii ei: Doar spune-mi, ce trebuie să fac.
Maddy se simţi brusc mică şi neprotejată. Fu surprinsă să
vadă că nu era un sentiment atât de neplăcut.
— Păi, spuse ea zâmbind uşor, pentru început, eu mi-aş
lua un avocat.
— Am unul, spuse Zack nerăbdător. Altceva?
— Îl ai deja pe Larry Whitlaw de partea ta. Asta te va
6 112
ajuta.
Zack o privi curios:
— Ai vorbit cu Larry despre asta. Ea încuviinţă din cap.
După un moment de tăcere o întrebă:
— Dar tu? Tu eşti despărţea mea?
Vocea lui era caldă. Îi atinse faţa, apoi îi dădu o şuviţă de
păr după ureche.
Fiori de plăcere o străbătură din cap până-n picioare.
Simţea nevoia de a-şi apleca obrazul şi de a-i atinge palma cu
el.
— Da, şopti ea. Bineînţeles că sunt de partea ta.
Râsul lui triumfător o trezi din senzualitatea provocată de
apropierea lui. Murmură ceva de genul că s-a făcut târziu şi
alergă pe scări, spre baie, unde-şi lăsase hainele.
Oh, da, era de partea lui. Ar fi făcut orice pentru acest om.
Gândul o sperie puţin. Va face ce va putea pentru a-l ajuta s-o
adopte pe Theresa, deşi ar fi vrut atât de mult această fetiţă
pentru ea.
Fii sinceră Amanda, îşi spuse ea în timp ce conducea spre
casă. Ştii bine ce vrei.
6 113
 Imaginaţia ei zburase, printre lacrimi, spre o imagine
frumoasă: o fetiţă cu ochi negri, zâmbind fericită către cei doi
oameni de lângă ea; o mânuţă pierdută într-o mână mare şi
puternică a unui bărbat cu picioare de înotător şi păr auriu;
cealaltă mânuţă în mâna unei femei înalte, blonde, cu un ten
nordic şi cu mers timid...

Zack nu era nerăbdător să înceapă procesul. Nu ştia la ce

să se aştepte, dar avea o vagă idee că trebuie să facă o
impresie bună, aşa că îşi puse un sacou şi o cravată.
Se şi tunsese într-un efort disperat de a-şi disciplina părul,
dar nu reuşise decât, după câte se putea vedea, să-şi
dezgolească o parte din ceafă, rămasă nebronzată, ca o dovadă
pentru întreaga lume a ceea ce încercase să facă.
— Linişteşte-te, îi spuse Larry în timp ce traversau curtea
tribunalului. E simplu. Judecătoarea îţi va pune câteva
întrebări la care tu trebuie să răspunzi şi asta e tot.
— Da, bine. Zack nu mai fusese într-o sală de tribunal de
când fusese interogat de un judecător în legătură cu prima şi
ultima lui amendă de depăşire a vitezei şi nu-şi amintea să fi

6 114
fost o experienţă plăcută. Judecătorul răcnise la el şi în cele
din urmă îl pusese să aleagă între plata unei amenzi sau
ridicarea permisului. Nu fusese o alegere grea. Tatăl îi plătise
amenda, dar l-a şi pedepsit luându-i cheile de la maşină pentru
două săptămâni.
Asta se întâmplase în alţi ani, alt tribunal, dar lui Zack nu i
se părea prea mare diferenţa. Îi spuse asta şi lui Larry.
— Oh, Theresa nu va apărea în sala de tribunal, îi răspunse
psihologul. Judecătoarea va sta de vorbă cu ea în birou, îşi
ridică vocea spre a se face auzit în vacarmul curţii. Nici măcar
nu o vei vedea pe Theresa astăzi.
— Oh. Zack constată cu surprindere că era dezamăgit. Nu
văd cum biroul judecătoarei poate fi mai bun, spuse Zack
nervos. Fetiţei îi va fi foarte greu, singură acolo.
— Nu-ţi face griji pentru ea, spuse Larry zâmbind. Ştiu ce
crezi, dar ai încredere în mine, Theresa va fi O.K. Biroul
judecătoarei Bergman e la fel de înspăimântător ca o vază cu
narcise. Şi, în afară de asta, Maddy va fi cu ea şi probabil şi o
altă asistentă socială...
— Maddy? Zack se opri în mijlocul curţii, în dreptul unei
6 115
fântâni arteziene construite în stil spaniol. Larry se încruntă la
el nemulţumit de întrerupere.
— Da, Maddy Gordon. O cunoşti?
— Da. Ne-am cunoscut la piscină. Ea a fost cea care mi-a
spus să am grijă de...
— Aşa e. Uitasem! Larry îşi reluă slalomul printre
mulţimea din curte. O fată grozavă... se pricepe la copii.
Foloseşte păpuşile, îi spuse lui Zack peste umăr.
Zack trebui să dea din coate ca să-i ajungă din urmă.
— Da, ştiu..
Larry deschise uşa tribunalului şi încercând să aibă o faţă
cât mai inocentă îl întrebă:
— Să vedem... cât timp a trecut de când a murit Carol?
— Doi ani. De ce?
Tot ce-a spus Larry a fost un „Hmmm" şi s-a grăbit la lift.
Zack îl prinse din urmă cu o secundă doar înainte de a se
închide uşile. Amândoi priveau în tăcere numerele de
deasupra uşilor aprinzându-se una câte una.
— O învăţ să înoate, anunţă Zack când liftul se opri la
etajul 4.
6 116
 — Bravo, murmură Larry indiferent, continuându-şi
alergătura pe scări şi coridoare.
Zack se simţi cu mult mai bine acum că ştia că Maddy va
fi lângă Theresa. Larry avea dreptate: Maddy se pricepea la
copii. Îşi aminti de felul în care Theresa se agăţase de Maddy
în prima zi, la piscină. De fapt, îşi aminti tot ce era legat de
ele două, de felul în care arătau împreună. Theresa cu ochii
mari, speriaţi ajungându-i lui Maddy până la genunchi...
Se bucură că era acolo, cel puţin pentru Theresa. Reuşi să
se agate de această idee până când intră în sala de judecată.
Ea purta o pereche de pantaloni de piele marin şi o bluză
roz cu mâneci scurte - o culoare atât de dulce încât îi veni s-o
strângă în braţe. Părul ei... Maddy nu-l purta într-o anume
coafură. Pur şi simplu îl lăsa să se reverse pe umeri şi, de câte
ori se mişca, părul ei se ondula în valuri care-i aminteau lui
Zack de valurile făcute de suprafaţa unui lac sub adierea
vântului. Totul la ea îl făcea să vrea s-o atingă.
— Bună Larry, spuse ea. Se aşeză lângă psiholog, apoi cu
o voce şoptită: Bună Zack. Obrajii îi erau îmbujoraţi, iar
buzele îi păreau calde şi moi. Zack descoperi cu surprindere
6 117
că voia din nou s-o atingă.
Mulţumi lui Dumnezeu că Maddy nu putea să-şi dea
seama ce e în mintea lui. Ea îi zâmbi şi-i şopti:
— Ţi-ai pus cravată... Vru să mai spună ceva, dar undeva
în spatele sălii, lumea începuse să se agite. Maddy privi peste
umăr, apoi îşi întoarse repede privirea spre el. Au venit
unchiul şi mătuşa Theresei. Se pare că nu şi-au adus şi un
avocat.
— Ţi-am spus eu că nu vor face recurs, spuse Larry cu o
voce triumfătoare. În zece minute se va termina totul.
Zack îşi impusese să nu-l privească pe bărbatul împotriva
căruia făcuse reclamaţia. Îşi impusese să rămână calm şi
controlat pentru a face impresie bună judecătoarei. Dar nu se
putu abţine. Dorinţa de a întoarce capul fu mai puternică decât
voinţa lui.
Se aşteptase la cu totul altceva, la un monstru sau ceva
asemănător. La ceva inuman în orice caz. Nu se aşteptase să
vadă un cuplu obişnuit, un cuplu pe care îl poţi întâlni oricând
pe stradă sau într-un magazin. Bărbatul era brunet, avea părul
ondulat şi mustaţă. Nu eră un bărbat masiv, dar era destul de
6 118
bine făcut. Femeia avea părul şaten deschis, tuns scurt şi o
privire speriată. Se tot uita în jur ca şi cum în orice moment
ceva ar fi putut sări la ea s-o lovească. Lui Zack i se făcu milă
de ea.
Se întoarse spre banca juraţilor, dar nu la juraţi se gândea.
Se gândea la Theresa, la faţa ei lovită şi vânătă, la ochiul
tumefiat. Apoi, fără să vrea, îşi aminti de ceva ce crezuse că-şi
scosese din minte: faţa lui Josh când îl scosese din piscină. Şi
apoi cele două feţe suprapunându-se...
— Zack, s-a întâmplat ceva?
Era vocea lui Maddy, îngrijorată. Mâna ei era pe
genunchiul lui. O privi ca un om care tocmai s-a trezit dintr-
un coşmar. Vru să-i spună ceva s-o liniştească, dar în acel
moment uşierul anunţă:
— Ridicaţi-vă...
Prezentul îl chema, audierea începuse.

— N-a fost chiar atât de rău, nu? Întrebă Larry. Zâmbetul

lui era dezgustător de mulţumit, dar ochii îi erau sinceri şi
Zack simţi că nu voise decât să fie încurajator.

6 119
 Erau din nou în curte, lângă fântâna în stil spaniol. Zack se
încruntă spre bazinul cu apă, uitând cu câtă pasiune invocase
odată proprietăţile calmante ale apei.
— Eu tot cred că trebuia acuzat, mormăi el. Trebuia băgat
la închisoare.
— Iar nevastă-sa să trăiască fără griji, spuse Larry furios.
Şi tipul să iasă de la închisoare mai furios şi mai violent decât
a intrat? Sprâncenele i se ridicară într-un reproş. Te
interesează dreptatea sau răzbunarea, prietene? Avem copilul.
Iar el nu îl va mai putea lovi.
— Temporar.
— Da. Asta e procedura. Procesul pentru încredinţarea
custodiei permanente va fi pe..v
— 7 iulie. Peste numai treizeci de zile! Zack se uită spre
Maddy, dar ea părea să-i evite. Brusc îşi descoperise pasiunea
pentru stilul arhitectural spaniol. Asta nu înseamnă prea mult
timp.
— Chiar mai puţin decât de obicei, spuse Larry, „dar asta
pentru că mătuşa a declarat că nu există alte rude doritoare sau
capabile s-o adopte pe Theresa. Juraţii vor avea nevoie de
6 120
timp pentru a verifica acest lucru, apoi... exclamă el
triumfător: Theresa este a noastră.
— A mea, îl corectă Zack fericit. Zâmbetul lui Larry păli.
— Nu-ţi face prea multe iluzii, îl avertiză el serios. După
cum ţi-am mai spus, ori te duci şi tratezi direct cu familia - cu
aceşti Soto - să obţii astfel adopţiunea Theresei direct de la ei,
ori prin tribunal. Dar tu eşti neînsurat... dădu din umeri
neajutorat, înaintea ta pe listă sunt o grămadă de cupluri. Unii
dintre ei aşteaptă de ani de zile.
— Da, ştiu. Zack se încruntă la Maddy care se încăpăţână
să nu-l privească. La naiba, ce se întâmpla cu ea? Trebuia să
ştie că încerca să o privească în ochi.
— Unde e Theresa acum? Întrebă el încet nedezlipindu-şi
privirea de pe faţa lui Maddy.
Larry, cu perceptibilitatea care-l făcuse un atât de bun
terapist râmase tăcut, aşa că Maddy trebui să răspundă. Zack o
văzu oftând adânc ca şi cum ar fi trebuit să se forţeze să
vorbească cu el.
— Stă temporar la o familie, spuse ea. O familie foarte de
treabă - Frownfelter. Zâmbi, apoi adăugă cu căldură: Când m-
6 121
am dus s-o iau pentru întâlnirea cu judecătoarea era cufundată
până la coate într-o cocă de prăjituri.
Larry izbucni în râs, dar Zack nu se dădu bătut.
— Unde e acum? Cum ajunge acasă?
— Domnul Frownfelter o va duce acasă. Era în pauza de
prânz...
Vocea îi pieri.
Ce ciudat, se gândi Zack. La început nu voia să se uite la
el, iar acum că în sfârşit îl privea, nu mai putea să-şi
dezlipească ochii dintr-ai lui.
Nici el nu putea. Şi nici nu voia. Avea ochii atât de
frumoşi. Verzi sau albaştri. Verzi, se hotărî el, aşa îi plăceau
mai mult. Şi avea genele foarte negre pentru cineva atât de
blond cum era ea. Bineînţeles că, pentru preţul unui rimei,
toată lumea putea avea genele negre, dar ale, ei erau prea
lungi şi prea subţiri pentru a nu fi naturale. De fapt, acum că
se gândi la asta, observă că ea nu-şi dăduse cu niciun fel de
fard. Pielea ei... avea într-adevăr o piele fină şi catifelată şi, ca
tot ce avea legătură cu ea, îl făcu să se gândească cum ar fi să
o atingă...
6 122
 — Ei bine... Tusea lui Larry se voi cât mai discretă, dar de
fapt era amuzată. E timpul să ne întoarcem la muncă. Maddy,
mergi cu mine?
Maddy se scutură ca cineva care încearcă să se trezească.

— Nu mulţumesc, Larry. Maşina mea e parcată pe-aici pe

undeva.
— Da, uitasem. Bine, ne vedem la centru. Iar tu Zack, ţine
minte - răbdare. Larry îşi reluă cursa cu obstacole prin curtea
tribunalului către parcare. Maddy vru să-i urmeze, dar Zack o
prinse de mână.
— Ne vedem diseară? Întrebă el.
— Cum? Era nervoasă. Asta o făcea să fie roşie în obraji.
— Lecţia de înot. Vocea îi era furioasă. În seara asta,
acelaşi loc, aceeaşi oră - îţi aminteşti?
— Ah, da. Îşi drese glasul nervoasă. Dumnezeule, gândi
el. Încă îi mai era frică de el?
— Deci ne vedem mai târziu...
— Da, ne vedem.
— Bine, atunci pa.

6 123
 — Pa.
Ce mai conversaţie, se gândi Zack morocănos în timp ce o
privea cum se îndrepta spre parcare. Se gândise că dacă o va
ţine departe de păpuşile ei...
La un moment dat, îi trecu prin minte că poate, într-un fel
sau altul, Theresa intervenise între ei. Dacă nu Theresa, în
mod sigur altceva intervenise între el şi Maddy.
Theresa. Treizeci de zile. La naiba! Avea doar treizeci de
zile la dispoziţie să-şi găsească stăpânirea de sine să meargă la
acei oameni Soto şi să-i convingă să-i încredinţeze direct lui
custodia Theresei. Asta sau, gândi el amuzat - avea treizeci de
zile în care să se căsătorească şi să urce astfel pe lista celor ce
voiau s-o adopte pe fetiţă.
Începu să râdă ironic. Singura femeie la care se gândise în
ultimii doi ani, se îndrepta grăbită spre parcare, atât de grăbită
de parcă voia să scape de toată lumea şi mai ales de el. Avea
senzaţia că îi vor trebui mai mult de treizeci de zile pentru a o
aduce lângă el! Cea mai bună soluţie i se păru să apeleze la
mătuşa şi la unchiul fetiţei.
— Hei, tu de colo!
6 124
 Zack se uită împrejur, apoi murmură pentru sine:
„Vorbeşti de lup"... Unchiul Theresei se zbătea să-şi facă Ide
printre oameni, către el, cu nevasta agăţându-se de el ca o
ancoră.
— Tu eşti tipul de la piscină, nu? Întrebă Soto. Profesorul
de înot. Soto reuşise să transforme identificarea într-o insultă.
— Da, eu sunt, răspunse Zack mândru de calmul său. Şi de
fapt chiar voiam să stăm de vorbă. Despre...
— Ei bine, amice. Şi eu am câteva lucruri să-ţi spun. Tu
eşti tipul care a pus la cale totul, nu?
— Joe.
— Taci, Carleen!
Omul îşi zgâlţâi nevasta şi acum îl înfruntă pe Zack de la
câţiva metri depărtare. Faţa îi era întunecată de mânie, iar
mâinile îi atârnau în şolduri ca pistoalele unui cowboy.
Zack îşi dădu seama imediat că într-o astfel de situaţie cel
mai bun lucru era defensiva. Aşa că ce putea să facă? Îşi
încrucişa mâinile pe piept şi spuse foarte politicos:
— Eu am făcut reclamaţia, dacă asta vrei să afli.
— Ascultă omule. Nu ştiu cine dracu te crezi de-ţi bagi
6 125
nasul unde nu-ţi fierbe oala. Aveam tot dreptul să pedepsesc
un copil care face pe deşteptul cu mine în propria mea casă, ai
înţeles? Au venit poliţiştii la mine acasă, puteam să-mi pierd
slujba... ştii ce? Chiar că ar trebui să ţi-o dau pe faţă!
— Joe...
— Oh, nu cred c-ai să poţi face chiar acum, izbucni Zack.
Eu nu sunt un copil!
Se aşteptase la asta. La dracu, probabil că asta şi vrusese.
Dar îl şocase oricum. Nu mai lovise la furie din clasa a patra,
când un puşti pe nume Hunk Plunkett îl pocnise în nas, îl
umpluse de sânge şi îi spărsese şi buza cu un pumn. Şi atunci
fusese şocat, dar reacţionase din instinct. Şi răspunsul lui
fusese atât de instinctiv, încât îl lăsase pe bietul Hunk într-o
baltă, frecându-şi spatele şi respirând ca un peşte pe uscat. În
acel moment, Zack îşi atinsese faţa şi când descoperise
sângele, dăduse fuga acasă, clătinând din cap.
Era interesant de observat cât de puţin se schimbaseră
lucrurile în douăzeci de ani.
Reflexele îi erau la fel de bune, iar instinctul de
autoapărare cam la fel. Numai că de astă dată, victima sfârşise
6 126
într-o fântână arteziană şi nu într-o baltă lăsată de ploaie, deşi
expresia de pe faţa lui îi amintea foarte mult de cea a lui Hunk
Plunkett.
La fel şi zgomotele pe care le scotea.
În acel moment, Zack îşi atinse buza şi descoperi că
sângera. Aşa că se decise că e timpul să se întoarcă acasă.
Singura diferenţă, după douăzeci de ani era că acum nu-şi mai
clătina capul.
Zăbovi ca să îngâne o scuză mătuşii Theresei, care
rămăsese cu gura deschisă, şocată. Îi părea sincer rău pentru
ea. Va avea multe de îndurat dacă va mai rămâne cu tipul ăla.
Când se îndreptă spre maşină, nu se simţea prea mândru de
ceea ce făcuse, dar nici nu-i era ruşine. Îşi spuse că nu el era
cel care provocase bătaia, dimpotrivă făcuse tot ce putuse
pentru a o evita. Ce nu putea să se hotărască era dacă-i părea
sau nu rău că Maddy nu fusese acolo să-i vadă.
Începu să râdă şi asta făcu să-i doară buza lovită. Tresări,
murmură un „Au" apoi se gândi: cred că asta înseamnă că
trebuie să mă însor...

6 127
 Zack nu vorbea serios. Chiar dacă Maddy sau oricare altă
femeie ar fi dorit - el nu ar fi făcut niciodată aşa ceva. În ceea
ce-l privea pe el, nu putea exista decât un singur motiv în a se
căsători şi acela era dragostea. O iubise pe Carol şi Carol îl
iubise şi amândoi îl iubiseră pe Josh. Nu dorea să se
căsătorească decât dacă putea să dăruiască femeii iubite o
dragoste adevărată. Orice femeie avea acest drept.
Ştia de ce îl întrebase Larry Whitlew cât timp era de când
murise Carol. Psihologul încercase să-i spună că ar fi timpul
să renunţe la doliu şi să-şi continue viaţa. Adevărul era că nu
se simţea ca fiind în doliu şi că viaţa lui îşi urma cursul
normal. Faptul că nu. Încerca să-şi găsească pe altcineva nu
însemna că evita orice relaţie cu o femeie. Era sigur că atunci
când va fi momentul se va hotărî dacă să aibă sau nu o relaţie.
Va şti el când va veni acest moment.
Exact cum ştia că Theresa trebuia să fie copilul lui. Nu-i
va putea lua locul lui Josh - nu se poate înlocui un copil cu
altul. Copii nu se pot schimba între ei. Până în ziua aceea, la
piscină când întâlnise ochii aceia negri, nu-şi dăduse seama
cât de mult îi lipsise dragostea pentru cineva. Cineva pe care
6 128
să-i iubească. Cineva care să aibă nevoie de el. Când va
întâlni o femeie pe care s-o iubească, poate în felul în care o
iubise pe Carol, dar cel puţin la fel de mult, va şti. Brusc, îi
veni în minte amintirea unor picioare lungi, nu prea bronzate;
un corp extraordinar care părea scos din cerneală de India; o
faţă, o faţă total inexpresivă, doar teama din ochii ei...
Ce ciudat ar fi, gândi el, dacă şi-ar regăsi amândouă
iubirile în acelaşi timp!
Dahlia îl privi cu suspiciune când îi invada bucătăria în
căutarea unui sandviş.
— De ce zâmbeşti, Zachary? Îl întrebă ea. El începu să
cânte.
— Nu-ţi spun. Încă zâmbind, înşfacă repede o bucată de
brânză de pe o tavă, înainte ca ea să-i dea peste mână. Pentru
ce e asta?
— Cină, murmură Dahlia încruntată. Dacă îţi mai prind
mâinile pe aici, ţi le fac guleraş.
— Hmm. Ce avem la cină?
— De ce întrebi?
Cu expresie de o nonşalanţă studiată el se întinse după un
6 129
pahar şi răspunse:
— Am întrebat doar. Maddy va veni mai târziu pentru
lecţia de înot. Mă gândeam să o invit să rămână la cină dacă
va fi îndeajuns de multă...
Dahlia se încruntă la el.
— Lasagne. Şi ştii bine că eu fac destul de multă mâncare
pentru o armată. Se întoarse spre tava cu brânză. E o fată
drăguţă, spuse privindu-l lung, cu înţeles.
— Cine? Maddy? Expresia lui era voit inocentă.
— Nu mă lua pe mine cu „Cine, Maddy", Zachary
London. Dahlia strâmbă nemulţumită din sprâncene în timp ce
el încerca să o împace cu un sărut pe obraz, dar apoi zâmbi.
Zâmbetul îi păli când îl privi mai de aproape. Zachary! Ce s-a
întâmplat cu faţa ta? Fiule, ce-ai făcut?
— Oops, murmură Zack acoperindu-şi gura cu mâna - prea
târziu. Nimic. M-am lovit de o uşă.
— Da, iar eu sunt Alba ca Zăpada! Vino aici să te văd!
— Lasă, Dahl...
— Am zis vino aici! Te-ai bătut! Îşi puse mâinile pe
umerii lui, apoi îl privi drept în ochi. Nu mă minţi Zachary.
6 130
Am crescut cinci copii. Recunosc o buză umflată când o văd!
— Aş minţi eu? Întrebă Zack fără convingere.
— Nuuu. O uşă! În ce ai intrat tu a fost un pumn. Acum
spune-mi cine te-a lovit şi de ce!
Zack începu să râdă:
— Ce vrei să faci, să-i baţi? Adevărul e că era unchiul
Theresei!
— Unchiul Theresei? Mă mir că a avut curajul să dea în
ceva care-l putea lovi înapoi. L-ai lovit, nu-i aşa?
— Credeam că nu eşti de acord cu bătaia.
— Pentru omul ăla fac excepţie. Spune-mi că ia-i dat ce a
meritat!
— L-am lăsat zăcând în fântâna din curtea tribunalului,
murmură Zack încruntat.
Dahlia încuviinţă din cap ca şi cum asta ar fi fost cea mai
bună justiţie.
— Pleacă de aici şi lasă-mă să pregătesc cina. Maddy este
bine venită. Şi tu du-te şi fă ceva cu buza aia.
Zack plecă ascultător spre baie, unde se hotărî că nu putea.
Face prea mare lucru pentru buza umflată, apoi se duse la
6 131
piscină. Încercă să fluiere dar i se păru imposibil. Dădu
drumul la muzică. Tristeţea pe care o simţise în timpul şi după
proces dispăru. La fel şi sentimentul vag de ruşine că se
purtase atât de copilăresc. Deşi, a-i trage cuiva un pumn în
stomac şi a-l lăsa zăcând în apă, nu era un lucru de care să fie
mândru, se bucură că Maddy nu fusese de faţa. În ciuda
acestui lucru, se simţea fericit cum nu se mai simţise de un car
de ani.
Cu o uşoară undă de şoc, realiză că asta era din cauză că
venea Maddy.
Nu putea să-şi dea seama de ce asta îl şoca aşa că îşi puse
mâna pe genunchi şi începu să se gândească în timp ce
chimicalele se vărsau din cutia pe care o avea în mână, pe
pantalonii lui.
Bineînţeles că fizic i se părea al naibii, de irezistibilă. Ca
să spună adevărul, o dorea atât de mult încă din ziua în care îi
leşinase în braţe la piscină... Şi ca să fie sincer până la capăt,
toată chestia cu lecţiile de înot nu fusese decât o cale de a o
aduce dintre păpuşile ei, în patul lui. Nu era cea mai nobilă
metodă din lume, dar nici nimic care să-i facă să se ruşineze.
6 132
Amândoi erau majori şi dacă şi ea îl dorea la fel de mult, de ce
nu?
Chestia cu adopţia Theresei îl făcea să fie confuz şi ceea
ce părea Uşor la început, devenise o problemă. Îi întuneca
gândirea. De când devenise obsedat de ideea de a o adopta, se
gândise numai la ceea ce ar fi fost bine pentru copil, nu pentru
el. Dacă nu va fi atent, va ajunge să o judece pe Maddy în
funcţie de felul în care ea s-ar potrivi planului lui cu Theresa
şi îşi va pierde propriile sentimente. Se putea să exagereze
atracţia lui faţă de ea, doar pentru că se pricepea la copii.
Adevărul era că îi trecuse prin cap - chiar şi numai pentru
o clipă - să se căsătorească cu o femeie pe care abia o
cunoştea, doar pentru că ar putea fi mamă bună pentru
Theresa şi l-ar putea urca cu câteva locuri pe lista pentru
adopţie!
Zack încercă din nou un fluierat, apoi îşi clătină capul. Cel
mai bun lucru pe care putea să-i facă, îşi spuse el ridicându-se
şi împachetând punga cu chimicale, era că de acum înainte să
nu mai amestece lucrurile. Theresa era importantă pentru el,
dar era numai o parte din viaţa sa. Maddy sau orice altă
6 133
femeie care l-ar interesa - era alta. Nu ştia cât de importantă
va deveni Maddy pentru el, dar trebuia să afle. Începând din
acea seară.
Termină de curăţat piscina şi chiar adună câteva frunze
uscate căzute pe marginea ei înainte de a intra în casă. Mirosul
de lasagne începuse să se simtă în toată casa Zack se încruntă
la dezordinea de pe măsuţa de cafea. Nu arăta deloc tentantă
şi, în niciun caz romantică. Dahlia nu se atingea de camera lui
şi asta îi plăcea. Nu mai era un copil, după care să se strângă
tot timpul.
Îşi privi ceasul. Maddy trebuia să vină din clipă în clipă.
Nu avea timp să facă prea multe, dar făcu tot ce putut, adună
ziarele şi le aruncă într-un coş gata-gata să plesnească, aruncă
toate revistele în cămară unde se revărsară în şi peste geanta
de golf a lui Carol, peste teancurile de prosoape şi costume de
baie, pe covor. Şterse măsuţa cu un tricou pe care-l găsi în
spatele canapelei, apoi se dădu un pas înapoi şi cercetă totul
cu atenţie.
Să aprindă focul în cămin? Era iunie - ar fi părut prea
evident. Pe de altă parte, amândoi vor fi uzi când vor ieşi din
6 134
piscină, iar nopţile de iunie sunt reci. Amândoi vor aprecia
atunci un foc bun. Fie ce-o fi.
Odată terminată şi treaba asta, se întrebă dacă nu ar trebui
să pună ceva pe măsuţa de cafea. O sticlă de vin. Nişte
lumânări.
Acum chiar că ar fi evident. Dar nu arăta rău deloc, cel
puţin în imaginaţia lui. Lumina focului şi a luminărilor
oglindite în doi ochi verzi. Un păr moale. Buze moi, cu gust
de vin... Zack zâmbi propriilor fantezii erotice. Se lăsase furat
de ele! Şi i se părea plăcut, după o îndelungată hibernare
emoţională. Excitant şi stimulant, în feluri pe care le uitase.
Aproape că sări când auzi soneria. Strigând „Da, deschid
eu", se repezi pe scări, simţindu-se tânăr şi fericit, cum nu se
mai simţise de ani. Când deschise uşa, zâmbea deja.
Îi trebuiră câteva secunde să-şi dea seama că Maddy nu era
singură.
Când o privi, ochii ei erau luminoşi, zâmbetul timid, dar în
acelaşi timp anticipa într-un fel o surpriză minunată pentru el.
Şi, Doamne, ce surpriză avea. Agăţată de mâna lui Maddy
şi privind serioasă în sus cu ochii ei negri, era Theresa.
6 135
 Maddy nu era sigură de ce, dar în ultimul moment se
decisese s-o întrebe pe Dottie Frownfelter dacă putea să o ia
pe Theresa împreună cu ea la Zack. Fusese un impuls, unul
din acelea pe care le avea atât de des, dar pe care le regreta
mai târziu. Credea că-l va face pe Zack fericit. Acum se
gândea că ar fi fost mult mai bine să dea mai întâi un telefon.
Faţa lui Zack trecea de la o expresie la alta. Maddy
petrecuse o grămadă de timp studiind expresiile feţei,
învăţând cum să le reproducă din plastic sau hârtie creponată
şi ştia că feţele oamenilor nu sunt întotdeauna oglinda a ceea
ce simt. Dacă Zack era dezamăgit, probabil că îl judeca greşit.
Oricum, nu prea avea noroc în interpretarea expresiilor lui.
Ştia că era nebun după Theresa. În după-amiaza aceea fusese
nemulţumit ca un copil că nu o putuse vedea. Atunci cum
putea să fie dezamăgit?
Era doar surprins. Chiar că ar fi trebuit să sune mai întâi.
Trase adânc aer în piept, zâmbi şi deschise gura să spună
„Bună". Dar se opri, clipi şi izbucni:
— Ce naiba ţi s-a întâmplat? Buza ta...
Lângă ea, Theresa îşi întinsese timid mâna. Zack o privi
6 136
apoi spuse atingându-şi buza uşor cu mâna:
— Nimic, Maddy. Am intrat într-o uşă. Bună, Theresa. Îmi
pare bine că te văd.
Dacă fusese dezamăgit, s-a schimbat destul de repede,
gândi Maddy. El mângâie părul Theresei şi plăcerea de pe faţa
lui era absolut sinceră.
— Ai mai lucrat lovitura aceea pe care ţi-am arătat-o? Cu
picioarele bine întinse?
Theresa clătină încet din cap. Zack era uimit.
— De ce nu?
— Pentru că eu nu am piscină, explică Theresa
Sigură că scuza ei era de necontestat. Zack era din nou
uimit.
— Nu zău? Ei bine, ia ghiceşte? Eu am. Ţi-ai adus
costumul de baie?
Theresa ridică mândră o geantă de plastic cu o păpuşă
Cabbage Patch pe ea.
— Mda, e în geantă, e ca al lui Maddy! Şi ştii ceva? Chiar
Maddy mi-a cumpărat geanta asta.
Zack privi spre Maddy, râse şi ridică din umeri.
6 137
 — Credeam că-ţi va face plăcere s-o vezi după o dimineaţă
ca cea de azi. Sper... Ştiu că trebuia să sun...
— Nu. Hei, e grozav! Hai, intraţi. Uh... Maddy, tu ştii
unde să te schimbi. Poţi să-i araţi Theresei.
— Pot să mă îmbrac şi singură, îl informă Theresa
entuziasmată. Dar cineva trebuie să mă lege la şireturi.
— O să te ajut eu scumpo, murmură Maddy. Zack vru să
spună ceva dar se opri, îşi trecu mâna prin păr apoi tuşi.
— O.K. Ah, staţi aşa şi strigă, Dahlia!
Maddy se întreba dacă menajera lui Zack ascultase toată
discuţia din uşa bucătăriei, pentru că apăru imediat şi nu fu
deloc surprinsă s-o vadă pe Theresa.
— Dahlia, spuse Zack dregându-şi glasul, ea e Theresa.
— Bună, Theresa. Vocea Dahliei era caldă şi deşi nu mai
subţire decât de obicei, părea că se îndulcise considerabil, ca
un oboi care cânta pianissimo. Îmi pare bine că te cunosc.
— Theresa, ea e Dahlia.
Theresa îşi mută privirea de la Zack la Dahlia, apoi din
nou spre Zack. În şoaptă, îl întrebă:
— E mama ta?
6 138
 Maddy îşi înăbuşi un hohot de râs, apoi privi spre Dahlia,
care încerca să-şi ascundă zâmbetul. Zack a fost singurul care
a izbucnit în râs şi a spus:
— Nu e mama mea. Dar are grijă de mine. Theresa aprobă
solemnă din cap. Asta era ceva ce putea înţelege.
— Nici eu nu am mamă. Dar Dottie are grijă de mine
acum. Şi mă lasă să fac prăjituri. Trebuie să le amestec cu
lingura!
Zack privi spre Maddy cu sprâncenele ridicate şi murmură:
— Credeam că e timidă. Părea surprins. Maddy zâmbi
apoi dădu din cap. Descoperise că eliberată de teama de a fi
bătută, Theresa avea o personalitate foarte puternică.
— Ei bine, spuse Dahlia surprinsă şi ea. Eu chiar
pregăteam cina. Ţi-ar plăcea să mă ajuţi să prepar salata?
— Rămânem la cină? Întrebă Theresa întorcând din nou
capul spre Maddy. Maddy privi spre Zack, care încuviinţă din
cap. Ce avem la cină? Miroase grozav!
— Lasagne, spuseră Zack şi Dahlia în acelaşi timp.
— Îmi place lasagne! Dar nu te pot ajuta cu salata, spuse
Theresa tristă.
6 139
 — De ce iubito? Dahlia părea grozav de dezamăgită.
— Pentru că Zack spune că trebuie să-mi exersez lovitura
de picior.
— Uite cum facem, spuse Zack punând o mână pe umărul
Theresei. Pun pariu că Dahlia nU s-ar supăra dacă mai întâi
înoţi puţin şi apoi o ajuţi la salată.
— E bine aşa. Theresa era mulţumită.
— Da, e bine, aprobă şi Dahlia.
— Bine căpriţă încăpăţânată. Pune-ţi costumul. Când
Maddy o luă pe Theresa de mână şi plecară spre baie, Zack îi
spuse încet Dahliei:
— Lasă-ne un sfert de oră, apoi vino şi ia-o. Şi, Dahl...
mulţumesc. O sărută repede pe obraz apoi plecă spre piscină.
Dahlia privi enigmatic spre Maddy, apoi se îndreptă spre
bucătărie.
„Mulţumesc? Pentru ce?" se întreba Maddy. Pentru că se
poartă frumos cu Theresa? Pentru că îi dă de lucru cu salata?
Pentru că a preparat cina? Pentru ce? Erau anumite lucruri pe
care nu le înţelegea. Theresa, indiferentă la lucruri pe care nu
le înţelegea, cânta „căpriţă, încăpăţânată, costum... capra
6 140
crapă piatra... Hei, mi se încurcă limba."
Se purta minunat cu ea, gândi Maddy stând în şezlongul de
lângă piscină şi privindu-l pe Zack cum se juca cu Theresa în
apă. Într-adevăr minunat...
Era la fel de calm şi blând ca în ziua aceea la piscină, dar
nu se putea face nicio comparaţie între fiinţa aceea micuţă,
care se agăţase atât de timid de mâna ei şi care se ferise
speriată de atingerea lui Zack şi Theresa de acum. Nu-i venea
să creadă cât de repede se putuse schimba. I se părea un
miracol s-o vadă sărind de pe marginea piscinei în apă, fără
nicio ezitare şi lovind apa cu mâinile şi picioarele cu atâta
încredere.
Maddy se întreba dacă va putea şi ea vreodată să iasă
râzând din apă aşa cum făcea Theresa.
Zack îşi abandonase rolul de profesor şi acum trecuse la
cel de delfin. Uneori jocul cu Theresa părea atât de dur, încât
Maddy trebuia să-şi acopere ochii cu mâna, dar strigătele
Theresei erau de bucurie şi de plăcere, nu de teamă. Şi Maddy
observă că dacă Zack p arunca pe fetiţă în aer sau o scufunda,
mâinile lui erau puternice şi sigure.
6 141
 Are încredere în el, se gândi Maddy, amintindu-şi felul în
care mâinile acelea puternice şi sigure o ţinuseră în ziua aceea
la piscină. Îşi aminti de vocea lui când îi spunea „poţi s-o
faci".
Şi ea avusese încredere în el... când îşi băgase faţa în apă.
Leşinase doar după ce el îi dăduse drumul.
Îl privi pe Zack înotând cu Theresa pe umeri, care râdea
fericită şi se agăţa de gâtul lui... îşi aminti de trupul lui
puternic aliniindu-se sub al ei, muşchii pieptului lui
sprijinindu-i spatele, de felul în care picioarele ei întâlniseră
neaşteptat...
Ceva se strânse în stomacul ei. Îşi încrucişa braţele pe
piept şi se aplecă înainte, presându-şi stomacul cu coatele.
— Ce s-a întâmplat? Ţi-e rău?
Zack, era lângă ea, plin de apă, zâmbind şi ştergându-şi
faţa cu un prosop.
Theresa o anunţă, cu ochii ei mari şi negri plini de bucurie:
— M-am distrat! Ai văzut cum înotam? Curând am să pot
sări în apă direct de pe trambulină. Aşa spune Zack!
— Nu aşa repede, căpriţo. Nu până nu-ţi spun eu şi atunci
6 142
dacă sunt cu tine, ai auzit?
— Da, murmură Theresa nemulţumită. Dar umbra de
tristeţe din ochii ei dispăru când o văzu pe Dahlia venind spre
ea cu braţele deschise.
— Oh, Doamne. Acum mergem să facem salata! Bună
Dahlia! Eu ce trebuie să fac?
— În primul rând scoate-ţi costumul ăsta ud, spuse Dahlia
ferm. Cu o privire spre Maddy şi o încuviinţare din cap pentru
Zack, Dahlia luă mâna Theresei care sărea de bucurie şi o
duse spre bucătărie.
Zack le privi plecând, dădu din cap şi spuse:
— Ce diferenţă! Se întoarse spre Maddy, care încă mai
stătea chircită. Tremuri, nu-i aşa?
Ea clătină din cap o minciună nerostită. De fapt tremura
mai rău ca niciodată. Nu de frig sau de teamă. Nu se mai
simţise aşa de multă vreme. Tremuratul ei avea o singură
explicaţie: prezenţa lui Zack.
— Şi acum ce facem? Se întrebă ea.
Zack o privea ca şi cum s-ar fi întrebat acelaşi lucru. Apoi
întinse mâna şi spuse rece:
6 143
 — Hai, Amanda. E rândul tău.
— Nu intrăm mai întâi în hot-tub? Întrebă ea când el o
trase spre marginea piscinei.
— Nu de data asta, îi zâmbi, un zâmbet plin de amintiri
senzuale. Nu te pot lăsa să devii prea răsfăţată. Sări în apă şi
atinse marginea piscinei cu mâna. Aşează-te.
Maddy. Îl asculta supusă şi-şi băgă uşor picioarele în apă.
Zack se apropie de ea. Muşchii tari ai abdomenului lui îi
atinseră genunchii. Ea îşi muşcă buza superioară şi nu-şi putu
opri o tresărire când el o prinse de mijloc.
— Uşurel, spuse el părând iritat. Nu-ţi fac niciun rău.
Pune-ţi mâinile pe umerii mei, apoi sări. Când ea ezită, el
izbucni: Haide, vezi bine că apa nu-ţi ajunge nici măcar până
la talie.
Acum era supărat, gândi ea şi se întrebă de ce.
Dintr-o dată se simţea tristă şi decepţionată. Îşi muşcă şi
mai tare buzele în timp ce-şi puse mâinile pe umerii mari ai
lui Zack. Îşi concentra atenţia asupra gropiţei din bărbia lui
pentru a-şi alunga gândul de la căldura şi tăria muşchilor din
palmele ei... şi de la apăsarea mâinilor lui pe talia ei.
6 144
 — Acum, spuse el, când ea se lăsă în apa adâncă până la
talie şi se abţinea să nu tremure. Urmează-mă.
Acum nu mai avea nicio soluţie, mâinile lui o ţineau.
Degetele ei se încleştau pe umerii lui când el o trăgea în apa
din ce în ce mai adâncă. Îi putea simţi privirea aţintită pe faţa
ei şi ştia fără să se uite la el că se încrunta. Se încăpăţână să-şi
ţină privirea lipită de gropiţa din bărbia lui, neîndrăznind să-i
privească în ochi. Dacă şi-ar fi ridicat capul numai puţin, faţa
ei ar fi fost la numai câţiva centimetri de a lui. Putea să-i simtă
respiraţia rece pe frunte.
Apa o învălui ca sărutul rece al unui val de mătase. Când îi
ajunse la piept, Zack o opri şi spuse:
— Acum îndoaie-ţi genunchii până când apa îţi va ajunge
până la bărbie.
Genunchii ei înţepeniseră. N-o mai ascultau.
— Zack...
— Hai Maddy, fă ce ţi-am spus.
Vocea lui era aspră dar presiunea mâinilor pe talia ei
rămase constantă. N-o forţa şi ea ştia asta şi totuşi se simţea
obligată. Închise ochii şi se lăsă în apă până la bărbie.
6 145
 — Bravo... Vocea lui era calmă. Acum închide gura şi lasă
apa să te cuprindă până la gură. Să-ţi acopere buzele. Doar
buzele. Închide gura... acum...
Maddy încercase. Făcuse tot ce putuse. Ţinuse gura strânsă
şi încercase să-şi imagineze că apa era altceva. O bluză...
petalele unei flori... dar imaginea îi fugea din minte. Vedea
totul scufundat în albastrul-verde al apei. Tensiunea din piept
îi urcă în gât, ştrangulând-o, înăbuşindu-i viaţa din ea...
— Nu! Ieşi din apă cu un strigăt de groază. Nu, nu pot! Se
îndreptă hotărâtă spre marginea piscinei.
Braţele lui Zack o înconjurară, o opriră. Mâini puternice
ţinând-o în timp ce ea se lupta cu el şi se zbătea. El nu vorbi
decât când ea se linişti şi se sprijini de el complet învinsă.
Apoi spuse mulţumit:
— Asta e, nu-i aşa? E faţa ta. Nu-ţi suporţi faţa în apă.
Dar, iubito, e atât de normal, nimeni nu suportă să-şi bage faţa
în apă la început, dar după ce o fac de câteva ori, îşi dau
seama că nu mor din asta, că nu e chiar atât de rău pe cât au
crezut. Apoi...
— Da e mai rău! Strigă Maddy. Îşi puse capul pe umărul
6 146
lui. Simţi lacrimi în ochi şi îşi muşcă buzele încercând să le
oprească. Nu înţelegi? Nu e aşa. E întotdeauna mai rău, mai
rău decât îţi poţi imagina!
— Mai rău? Maddy, ce vrei să spui? Spune-mi. Vocea lui
şi îmbrăţişarea era puternică, aspră, poruncitoare. Ea dădu din
cap. Una din lacrimi îi scăpă odată cu un suspin. O undă de
frustrare se simţi în vocea lui când îi spuse: Bine. Asta e tot. E
de ajuns pentru azi. O duse spre scări şi îi ţinu mâna până la
ieşirea din piscină. Ea stătea cu umerii strânşi în timp ce el se
aplecase după un prosop şi se simţea ca un naufragiat, ca un
om care a avut un mare eşec. De ce nu putuse să-şi controleze
reacţiile? De ce nu putuse să-şi înfrângă temerile copilăreşti.
De ce era atât de slabă şi moale ca o meduză?
— Îmi pare rău, spuse ea încet, ignorând prosopul pe care
el i-l întinsese. Am încercat. Îmi pare rău. Ştiu că eşti supărat.
— Maddy... îl văzu că trage aer în piept într-un efort de a
se calma. Maddy, nu sunt supărat pe tine.
— Ba da, eşti.
— Bine, bine. Sunt supărat. Dar nu pentru că nu vrei să-ţi
bagi faţa în apă ci pentru că nu vrei să-mi spui de ce, fir-ar al
6 147
naibii! Nu te pot ajuta dacă nu vrei să-mi spui!
Cu o neaşteptată blândeţe îi puse un prosop pe umeri şi se
folosi de capetele acestuia pentru a o trage mai aproape. Inima
lui Maddy începu să-i bată să-i spargă pieptul. Nu îndrăzni să
privească decât picăturile de apă de pe pieptul lui când el o
sărută pe frunte. Ea îşi muşcă buzele şi suspină.
— Hei, Zack îi ridică bărbia cu mâna. Nu face asta. Ţi-am
spus că împreună vom învinge. Tu eşti o provocare personală,
iubito. Dacă tu poţi să crezi că poţi scăpa cu una cu două, te
previn, eu nu renunţ niciodată. Nu ajungi la Olimpiade fără o
doză foarte mare de încăpăţânare!
Maddy nu putea încă să-i privească, dar simţi zâmbetul din
vocea lui şi încercă şi ea să râdă.
— Îmi dau seama.
— Da. De data asta vocea îi era cam tăioasă. Aşa că data
viitoare când vii, gândeşte-te la două lucruri: unu, că ai
încredere în mine şi doi, că vii aici să înveţi ceva. Înţelegi?
Pentru că vreau într-adevăr să te învăţ câte ceva..
Ea tresări şi în cele din urmă îşi ridică ochii spre el.
Privirea lui era dură asemeni oţelului. Maddy îşi aminti de
6 148
zumzăitul camerelor de luat vederi când filmau un înotător pe
platforma de star, pregătit pentru zgomotul pistolului, cu ochii
aţintiţi drept înainte, cu maxilarele încordate.
Ştia că acest bărbat când îşi pune ceva în minte nu renunţă
până nu obţine... indiferent că e vorba de o medalie de aur la o
olimpiadă, un record mondial, o fetiţă sau aflarea unui secret
bine păzit.
Brusc îşi dădu seama că în ciuda blândeţii şi a farmecului
său, Zack putea să fie un om foarte dur.
— Încă ceva, spuse el. O privea cu ochii întredeschişi.
Mâinile lui erau grele pe umerii ei, degetele îi mângâiau ceafa.
Data viitoare când mai vii pentru o lecţie de înot, Maddy...
vino singură.
Cuvintele lui o surprinseră.
— Dar credeam că te vei bucura. Credeam că îţi place
Theresa şi că eşti nerăbdător s-o vezi.
— Îmi place Theresa şi mi-a părut bine s-o văd. Dar toate
la timpul lor.
— Am crezut...
— O lecţie de înot nu e o joacă. Înseamnă muncă. Şi când
6 149
muncesc, muncesc şi cred că şi tu faci la fel.
— Îmi pare rău, şopti ea.
— Şi, Maddy, vocea lui era joasă, blândă. În spatele
genelor lui blonde avea o privire care o captivase şi nu mai
voia să-i dea drumul. Când vreau să fiu singur cu o femeie nu
am nevoie de prezenţa unui copil de şase ani, indiferent cât de
mult îl iubesc. Înţelegi?
Ea dădu din cap în semn că nu.
— Bineînţeles că înţelegi, spuse el şi-şi apropie gura de a
ei. Pentru o clipă, Maddy simţi buzele lui pe ale ei, calde,
hotărâte, minunate. Brusc, el îşi trase capul şi murmură un
„La naiba!"
Ea îşi atinse buzele cu degetul râzând nervoasă.
— Nu e un început prea bun, spuse Zack. Ce-ar fi să mai
încercăm încă o dată?
Destul de brusc Maddy îşi dădu seama că nu-şi dorea
nimic mai mult decât să mai încerce o dată. Şi dacă va fi atât
de bine pe cât credea ea că va fi, s-o ia din nou şi din nou de la
capăt...
— Da, te rog, şopti ea. Cu grijă. Buzele lui atinseră buzele
6 150
ei.
— Cu grijă, murmură el apoi începu s-o sărute. Maddy
bănuise că va fi minunat dar nu-şi
Putuse niciodată imagina un asemenea sărut. Nu semăna
cu nimic din ceea ce simţise până atunci. Până atunci bărbaţii
nu voiseră decât s-o... forţeze, s-o domine chiar şi cu un
simplu sărut, pentru că, gândi ea, nu erau deloc siguri pe ei.
Gurile lor erau întotdeauna larg deschise şi fierbinţi, limbile
lor o penetrau neplăcut. I se păruse atât de dezagreabil încât
încetase să se mai întâlnească cu ei.
Bineînţeles, Zack era dezavantajat de buza care-l durea,
dar asta. Nu afecta câtuşi de puţin stilul lui...
Nu era nimic dezgustător sau cât de puţin neplăcut în felul
în care buzele lui le atingeau pe ale ei. Părea că se bucura de
gustul gurii ei ca de o delicateţe ce trebuie savurată.
Maddy stătea foarte aproape de el, învăluită în uimire, fără
să mai respire, dominată complet de senzaţia gurii lui peste a
ei. Şi apoi, fără să-şi dea seama începu să-i sărute şi ea,
gustându-l şi savurându-l exact cum făcea el.
Îi simţi limba atingându-i buzele, nimic forţat, doar erau
6 151
acolo, ca o parte naturală a lui. I se păru normal să-i atingă şi
ea cu limba...
Totul deveni mai mult decât minunat. Maddy simţi un
zâmbet înflorind pe buzele lui. O străbătură fiori. Spuse un
„Mmmm", apoi ridică o mână şi-i atinse faţa. El o înconjură
cu braţele şi o trase mai aproape. Ea-şi desfăcu braţele şi
prosopul şi putu să simtă căldura trupurilor lor ude unindu-se,
contopindu-se. Nu putea să-şi dea seama unde s-a oprit ea şi
unde a început el. În acelaşi fel se uniră şi gurile lor. O sărută
fără să se mai sature iar ea nu putea să spună cum s-a
întâmplat sau cum a început. Tot ce ştia era că nu voia să se
termine.
Nu voia, dar s-a terminat. Un sunet profund şi gros ca al
unui violoncel îi izbi urechile mai întâi încet, ca picăturile de
ploaie pe un acoperiş, apoi ca un adevărat torent, zgomotul o
aduse la realitate. Se trase înapoi din braţele lui Zack şi
întrebă tremurând de emoţie şi şoc:
— Cine, ce-a fost asta?
— De asta, spuse Zack aspru, prefer să vii singură data
viitoare.
6 152
 — Nu, vreau să spun...
— Ştiu ce vrei să spui. Rămăsese cu o mână pe umărul ei
şi cu cealaltă îi dădu cu blândeţe părul după ureche. După ce
termină îi puse şi cealaltă mână pe umăr. E Dahlia, spuse el
resemnat. Îi cântă Theresei, cred.
Vocea Dahliei se auzea prin fereastra bucătăriei clară şi
plăcută. Maddy îşi amintea, putea auzi aproape muzica
bisericească:
„Isus... e lângă mine ştiu asta..."
Maddy îşi drese glasul şi râse dureros răsucindu-se în aşa
fel încât hainele lui Zack să cadă de pe umerii ei.
— Doamne, cântă minunat.
— Da, zise Zack. Avea din nou privirea aceea întunecată,
de nepătruns. Cânta într-o biserică, cu mulţi ani în urmă,
înainte de a se căsători. Cred că a cântat foarte frumos.
— Încă mai cântă frumos. Maddy se înfiora şi strânse
prosopul în jurul umerilor.
— Vorbeşti de parcă te pricepi la muzica bisericească.
— Am crescut într-o astfel de muzică, spuse ea înfiorându-
se din nou.
6 153
 — Hai să intrăm, spuse Zack brusc. Am făcut focul... ţi-e
frig. Lăsă ca din întâmplare o mână pe umărul ei.
Maddy nu i-o dădu la o parte, nu chiar. Doar deveni rigidă,
încercând să se abţină să se apropie de el indiferent cât de
mult ar fi vrut. Îşi aminti contopirea plăcută a trupurilor lor şi
îi lipsi atât de mult ca şi cum o parte din corpul ei ar lipsi.
Dorea să-i găsească din nou, dar asta era imposibil. Totul
fusese distrus de cântecul Dahliei atât de brusc, la fel de brusc
cum o găleată cu apă rece distruge somnul cuiva.

— Zack e iubitul tău? Întrebarea Theresei era acompaniată

de un ritmat snap-pop, snap-pop făcut de geanta ei cea nouă
pe care o umfla şi o dezumflă.
Maddy o privi uimită, dar era prea întuneric afară ca să
poată vedea faţa fetiţei în timp ce o ducea cu maşina înapoi la
domiciliul ei temporar.
— Nu. Bineînţeles că nu. De unde ţi-a venit ideea?
— L-am văzut sărutându-te.
— Theresa. Maddy zâmbi jenată.
— Da, v-am văzut. Oh!

6 154
 — Hai să-ţi spun ceva. Vicki Frownfelter, sora mea de
acum, are un iubit. Ea mi-a spus.
— Zău? Câţi ani are Vicki?
— Are şaisprezece ani. E mai mare cu zece ani ca mine,
adăugă Theresa mândră. Când o să am şaisprezece ani o să am
şi eu un iubit?
— Bineînţeles, scumpo. Maddy îşi drese glasul şi spuse
convingător. Zack mi-e doar prieten. Atâta tot.
Theresa clătină din cap şi spuse:
— Uh, uh. Ăla mi s-a părut mie sărut de iubit.
— Oh, da? Râse Maddy în ciuda a ceea ce simţea. Şi de ce
eşti aşa de sigură, tânără domnişoară?
— Nu sunt sigură, spuse Theresa cu regret. De fiecare dată
când cineva se sărută la televizor, mătuşa Carly închide
televizorul.
— Zack nu e iubitul meu, ţi-am spus. E doar... un prieten.
Theresa ridică din umeri apoi se sprijini de spătarul
scaunului.
— Mie mi-ar place ca Zack să fie iubitul meu. Dar eu sunt
atât de mică!
6 155
 — Îţi place Zack? Maddy încerca să-şi menţină tonul
indiferent.
— Oh, da. Zack e grozav. Şi îmi place şi Dahlia. Îmi place
cum cântă. Singurul lucru care nu-mi convine e că îmi spune
„fetiţă", dar nu-i nimic. Ştiu că nu vorbeşte serios. Dar ţie îţi
place Zack?
— Dar ţi-am spus că-mi place.
— Nu, nu mi-ai spus. Mi-ai spus doar că ţi-e prieten.
— O să ajungi o mare avocată cândva, murmură Maddy
numai pentru ea, începând să înţeleagă ce vrusese Larry să
spună în legătură cu comportamentul copiilor în afara
Centrului şi a şcolii. Da, bineînţeles că-mi place Zack!
— De-asta l-ai sărutat?
— Theresa!
— Aşa e, spuse ea încăpăţânată. Îl sărutai. Maddy privi
spre căpşorul brunet de lângă ea
Şi se gândi că Zack şi Theresa se asemănau foarte mult.
— Maddy, ce dracu' e asta? Glumeşti? Dahlia spus că ai
sunat ca să anulezi lecţia de înot! La dracu', sună-mă şi spune-
mi despre ce e vorba."
6 156
 Maddy tresări simţind furia din vocea lui chiar dacă era
numai un robot telefonic. Zack era supărat şi nu îl condamna.
Nu ştia de ce renunţase la lecţie. Ştia doar că nu se simţea
pregătită pentru ce s-ar fi putut întâmpla dacă s-ar fi dus
singură, din nou, la Zack. Amintiri senzuale îi invadaseră
somnul, încă o mai urmăreau... Senzaţia mâinilor lui Zack pe
mijlocul ei, răceala trupului ei ud în braţele lui, gustul gurii
lui, asprimea feţei lui sub vârfurile degetelor ei...
Golul din stomacul ei devenise o prezenţă permanentă.
Abia apucă să deruleze caseta că telefonul suna din nou.
Se ridică repede dar se aşeză înapoi şi aşteptă ca robotul să
înregistreze mesajul. Era aproape sigură cine suna.
— Maddy, ştiu că eşti acolo. Vocea nervoasă îi confirmase
bănuiala. Larry mi-a spus că ai plecat acasă. Ştiu că mă auzi.
Urmă o pauză. Aproape că îl văzu cum îşi trece mâna prin păr
pentru a se calma. Un sentiment de durere îi umplu inima şi
cu greu se abţinu să nu ridice receptorul. De ce îi rezista lui...
şi propriilor dorinţe?
Maddy, de ce faci asta? Dacă nu înfrunţi lucrurile, nu le
vei înfrunta niciodată. La naiba, nu te ascunde de mine! După
6 157
încă o pauză, Maddy putut să simtă zâmbetul din şoapta lui.
Bine iubito. Dar n-o să scapi aşa uşor de mine." Se auzi un
clic, apoi linişte.
Maddy stătu nemişcată o vreme apoi îl luă pe Bosley şi şi-l
puse pe mână. Privi spre faţa triunghiulară a dragonului, iar
dragonul îi răspunse cu o privire de reproş. Pentru prima oară,
Maddy nu ştia ce să spună, nici în numele ei, nici în numele
acestuia.
Telefonul sună din nou. Îl aruncă pe Bosley pe măsuţa lui
şi se repezi să răspundă, dar îşi trase mâna înapoi. Putea să fie
Zack, sperând s-o prindă cu mâţa-n sac. Era destul de insistent
şi ar fi putut face aşa ceva. Aşteptă încordată până când
robotul transmise mesajul şi, apoi auzi o voce plăcută. „Oh...
Maddy, e sâmbătă. Nu eşti niciodată acasă?"
Respirând uşurată, Maddy ridică receptorul şi opri robotul:
— Bună, Jody, sunt eu, Maddy.
— Doamne, ce bine-mi pare! Începusem să cred că nimeni
dintre cei vii nu mai răspunde la telefon. Dacă nu poţi să vii,
Amanda, n-am să te iert niciodată. Nu e vina mea că te iau aşa
pe nepregătite. Am încercat să dau de tine şi mai devreme.
6 158
Jody se opri să mai respire, timp în care Maddy se aşeză pe
canapea.
— Nu crezi că ar fi timpul să-mi spui ce pierd dacă nu
vin? Şi când o să pierd?
— Oh, da, cred că e o idee bună. Michael şi-a terminat
proiectul. Şi sărbătorim evenimentul. În seara asta.
— Proiectul?
— Da, construcţia aceea la care el şi Cliff lucrează de o
veşnicie. L-au terminat în cele din urmă, îţi vine să crezi?
Aveam de gând să organizăm ceva grozav pe 4 Iulie, dar
Michael trebuie să se ducă la o conferinţă la Tokio şi, din
moment ce plecarea lui de săptămâna asta a fost amânată, ne-
am hotărât să chemăm pe toată lumea şi să dăm o petrecere.
Nimic deosebit, vino aşa cum eşti. Nu facem frigărui. E atât
de ţărănesc şi cui îi place să stea toată noaptea şi să învârtă la
fripturi! Aşa că am comandat ceva de la restaurant. Cliff a
vrut să spargem o sticlă de şampanie de căminul pe care
tocmai l-am reparat, dar Mike i-a convins că ar fi o risipă de
şampanie, ca să nu mai vorbim de stricăciunile pe care le-ar
putea provoca căminului, aşa că vom deschide civilizat câteva
6 159
sticle de şampanie şi vom boteza căminul arzând dopurile în
el într-o ceremonie foarte sofisticată. Ce spui? Poţi să vii?
Trebuie să vii!
— Păi...
— Amanda, ai alergat? De ce gâfâi aşa?
— Aaa, nu ştiu Jody, uneori ai acest efect asupra
oamenilor! Bine, vin. La ce oră? Tocmai îi trecuse prin minte
că Zack London ar fi fost în stare să vină la ea şi s-o ia cu
forţa la el. Dar aşa, era departe de el, cel puţin pentru o seară.
— Păi, pe la şapte şi jumătate.
Oh, murmură Maddy. Lecţiile ei cu Zack începeau la şase.
Ce-ai zice dacă aş veni mai devreme să te ajut?
— Poţi să vii mai devreme dar nu ca să mă ajuţi. Nimeni
nu face nimic. E doar ceva obişnuit, nu cine ştie ce.
— Bine, răspunse Maddy râzând. Petrecerile lui Jody şi
ale lui Mike erau renumite chiar şi dincolo de marginile
oraşului San Remon. O.K. vin. La şase este prea devreme?
— Bineînţeles că nu, dragă. Adu-ţi şi păpuşile, doar tu poţi
să-i ţii pe gemeni departe de sufragerie. Oh, uitasem. Pune-ţi
ceva grozav. S-ar putea să am cea mai mare surpriză pentru
6 160
tine, dacă reuşesc...
— Parcă ai spus ceva obişnuit.
— Da, am spus. Este obişnuit. Pentru toată lumea, dar nu
pentru tine. Ai încredere în mine, Amanda. Bine. Ne vedem
diseară. Trebuie să închid. Am o grămadă de telefoane de
dat...
Maddy zâmbi auzind tonul telefonului. „Ceva grozav,
huh?" se amuza ea. Ce mai putea Jody la cale de astă dată?
Sau altfel spus, pe cine încerca să-i prezinte de astă dată?
Oricine ar fi fost bietul băiat, Maddy se întreba dacă Jody i-a
spus că fusese „Aranjat" sau era o surpriză şi pentru el. Jody
le încercase pe amândouă. Maddy nu ştia care era mai rea!
Îl ridică pe Bosley şi murmură „ceva grozav" în timp ce şi-
l punea pe mână. De ce nu putea înţelege Jody că ea nu era
genul de femeie grozavă!
,,— Iubito, spuse Bosley cu o voce subţirică şi sexy, i-ai
da o lecţie acestei doamne dacă te-ai îmbrăca şi tu o dată la
patru ace şi-un pol." Maddy începu să râdă. Nu avea deloc
chef să dea curs unei noi încercări a lui Jody de a o prezenta
unui nou Făt-Frumos. Dacă nu ar fi existat posibilitatea ca
6 161
Zack London să-i apară la uşă cu o falcă-n cer şi una-n
pământ, nici măcar nu s-ar fi dus la petrecere. Şi totuşi ar fi
păcat să rateze faţa acestui invitat misterios al lui Jody când
va fi prezentat unei amazoane blonde de aproape doi metri
înălţime. Săracul de el, probabil va avea un atac de cord şi
asta chiar că ar învăţa-o pe Jody o lecţie!
Maddy clătina din cap şi o puse pe Bosley înapoi pe
măsuţă. Ce păcat să se gândească la aşa ceva: Nici măcar nu
ştia de unde îi veneau asemenea idei. Se simţea foarte straniu
azi. Fără odihnă şi neastâmpărată, nu era în apele ei. Îşi privi
ceasul. Nu mai avea timp să se aranjeze la patru ace şi-un pol,
dar avea timp să meargă la magazin şi să-şi aleagă o rochie,
aşa, de distracţie. Şi în afară de asta, nu putea fi găsită acasă,
la telefon...

— Noapte bună. Bună frumoaso. Mike Harbor stătea în

pragul uşii propriului apartament şi o privea de parcă s-ar fi
aflat în spatele unui Boeing 747 când cineva tocmai a pornit
motoarele. Maddy izbucni furioasă:
— Mulţumesc, Mike. Chiar că aveam nevoie de asta.

6 162
 — Draga mea. Eşti singura persoană din lume care poate
lua ce ţi-am spus drept insultă. Scuză-mă. Mi-am pierdut
capul.
Aruncă ciocanul pe care-l ţinea sub braţ şi-i întinse mâna.
Luând o atitudine comico-tragică, spuse:
— Maddy, draga mea, arăţi excelent, de urât. Intră, te rog.
O găseşti pe Jody la piscină, cred. Te supără dacă te însoţesc?
Tare aş vrea să văd. Feţele invitaţilor când vei apare în rochia
asta.
Mersese prea departe, se gândi Maddy. De unde-i veneau
ideile astea? Rochia era roşie, nu neagră cum îşi propusese,
avea franjuri, nu volane. Era o rochie de plajă, cu un singur
umăr, dintr-un material mulat pe corp, foarte strâmtă şi foarte
scurtă. Sandalele ei roşii aveau tocuri de doar trei centimetri,
ceea ce o făcea să fie înaltă de aproape 1,80 m, ba chiar mai
înaltă dacă luai în consideraţie părul pe care şi-l ondulase, aşa,
ca o schimbare şi care se revărsa într-o cascadă de bucle pe
umeri.
— Atenţie toată lumea, Mike nemernicul, anunţă când
ajunseră la piscină, la uite cine a venit!
6 163
 Se auzi un „Sssst". Cliff Dawson, vecinul lui Jody şi al lui
Mike era cocoţat pe o scară încercând să monteze o instalaţie
de lumini. Când o văzu pe Maddy se aşeză pe ultima treaptă şi
rămase privind-o cu gura căscată. Ciocanul îi căzu la pământ,
iar soţia sa, Louis, îl ridică şi îl lovi cu el peste genunchi. El
nici măcar nu clipi. Mike îi arunca lui Maddy o privire de „Ţi-
am zis eu...", apoi spuse" - Ah!
Jody traversă peluza şi se îndreptă spre ea gesticulând ca o
mamă.
— Amanda e perfect. E absolut extraordinar. Nu credeam
c-ai s-o faci, dar lasă-mă să-ţi spun, vei fi fericită c-ai făcut-o.
Îţi garantez asta. Aşteaptă şi-ai să vezi. Nu, nu. Nu acolo. Asta
trebuie pusă acolo. Se îndreptă spre două servitoare încărcate
cu tot felul de pachete.
Maddy se întoarse spre Mike şi spuse încet:
— Unde e şampania? Vreau să beau ceva. Glumea. Nu
obişnuia să bea şi Mike ştia astă.
— Îmi pare rău, nu servim şampanie până la inaugurare.
Ce zici de o bere?
— În rochia asta? Glumeşti? Unde s-o pun? Mike scutură
6 164
din cap şi oftă:
— Draga mea, chiar că ai dreptate.
Maddy fu salvată de la conversaţie de cei doi gemeni
Harbor, care alergau spre ea strigând în cor:
— Maddy, Maddy, aici erai! De ce ai întârziat atât? Mama
ne-a spus că vii să te joci cu noi. Ţi-ai adus şi păpuşile? L-ai
adus pe Bosley? Pot să mă joc cu el?
— Nu, eu mă joc cu el!
— E rândul meu. Tu te-ai jucat data trecută!
— Ba nu!
— Ba da!
— Ba nu: E rândul meu, Maddy!
Maddy privi cu drag spre cele două căpşoare cârlionţate şi
blonde. Băieţii aveau obrajii roşii şi ochii mari de bucurie. Şi
lor nu le păsa de felul în care era îmbrăcată Maddy. Slavă
Cerului cu copiii! Pentru ei era aceeaşi Maddy şi asta avea
importanţă.
— Hai, Maddy, unde sunt? Pe cine ai adus-o? Privi spre
cei doi copii uimită. Pentru prima dată în viaţa ei uitase cu
totul de păpuşi.
6 165
 — Ştiţi ceva? Spuse ea. Îl lua pe fiecare de mânuţă şi
gândi rapid. Am să vă arăt cum să vă faceţi singuri o păpuşă.
Cine are o şosetă veche?
— Eu, răspunseră amândoi băieţii într-un glas.
— Curată?
Ei ridicară din umeri în acelaşi timp.
Maddy petrecu două ore minunate jos, pe covor, în camera
gemenilor, cu mâinile pline de hârtii, lipici şi vopsea. Când
auzi strigătul lui Jody, se şterse pe mâini, cu părere de rău, îi
sărută pe băieţi, îi linişti promiţându-le că data viitoare îl va
aduce pe Bosley. Apoi, luându-şi un aer fatal, ieşi din cameră
pentru a face cunoştinţă cu cea mai recentă victimă a lui Jody.
Ajunsese deja la jumătatea scării când îşi dădu seama că
bărbatul ce stătea alături de Jody îi era teribil de cunoscut.
Nimeni altcineva nu putea avea un păr ca al lui.
Se gândi să se refugieze înapoi pe scări dar picioarele nu o
ascultară şi era deja prea târziu. El o văzuse.
— Oh, Maddy, aici erai? Spuse Jody. Trebuia să-mi dau
seama mai devreme. Uite cine a venit. E extraordinar, nu?
Ştiu că vă cunoaşteţi.
6 166
 — Da, murmură Zack. Ne cunoaştem. Bună, Maddy.
Maddy reuşi să bolborosească un „Zack", dar asta a fost
tot.
Stătea acolo cu mâinile în buzunare, încruntându-se la ea.
Jody privi când la el, când la Maddy şi concluziona că deşi
surpriza ei nu avusese efectul aşteptat, ăsta era cu mult mai
interesant. Apoi, în ciuda curiozităţii ei excesive se hotărî să-i
lase singuri.
— Oh, uite, strigă ea brusc, a venit familia Duncan. O las
pe Maddy să-ţi arate casa, Zachary.
Scuzaţi-mă. Hilary, ce bine araţii Şi ce frumos te-ai
bronzat! Povesteşte-mi totul despre Mazatlan... Vocea îi pieri
printre ceilalţi invitaţi. Maddy îşi drese glasul. Nu putea spune
nimic, iar Zack nu o ajuta. De ce avea gâtul aşa de uscat? De
ce avea senzaţia că dacă ar fi dat drumul balustradei s-ar fi
aşezat jos mai repede decât ar fi voit?
— Nu ştiam că o cunoşteai pe Jody, spuse ea în cele din
urmă.
— N-o cunoşteam, spuse el scurt, până azi. - Ah.
— Am venit pentru că mi-a spus că eşti aici. Nu mă dau în
6 167
vânt după petreceri.
— Oh, spuse Maddy şi oftă. Îşi dorea ca el să nu se mai
încrunte aşa la ea. Părea că nici nu-i văzuse rochia. Ca şi
copiii lui Jody, el nu găsea nimic neobişnuit la felul în care
arăta. Spre surprinderea ei, Maddy era puţin mâhnită. La
naiba, prima oară când îşi dorea ca un bărbat să o admire,
acesta se purta de "parcă ar fi fost îmbrăcată în trening!
Ridică din umeri, apoi începu să coboare scările cu
demnitate. Descoperirea că îşi lăsase sandalele în dormitorul
gemenilor îi scăzu puţin din demnitate, dar îşi ţinu capul sus.
— Ei bine, spuse ea dând din mână, acum vezi de ce n-am
putut să vin la lecţia de înot. Ţi-aş fi explicat dar...
— Prostii.
— Poftim?
— Am spus, prostii. Tu ai vorbit cu Dahlia azi de
dimineaţă la ora nouă, iar Jody nu ţi-a spus de petrecere decât
după-amiază.
— De unde ştii tu? După ce că era mâhnită, o mai şi
enerva. Maddy se opri pe ultima treaptă ca să fie mai înaltă
decât el şi fără cei trei centimetri ai sandalelor.
6 168
 Zack rezolvă problema destul de uşor. O luă în braţe şi o
trase lângă el.
— Pentru că Jody m-a sunat şi mi-a spus că tocmai
terminase de vorbit cu tine.
Maddy deschise gura, o închise la loc, apoi murmură:
„Mulţumesc Jody". Zack zâmbi trist:
— N-ai de ce să minţi, Maddy.
Ea îl privi furioasă apoi ieşi pe peluză. I se părea prea greu
să-i înfrunte la doar câţiva centimetri distanţă..
Petrecerea era în toi cât timp stătuse ascunsă în camera
băieţilor. Botezarea căminului avusese loc deja, având în
vedere că toate mesele erau pline cu pahare de şampanie, iar
servitoarele alergau de colo-colo cu sticle. Înşfacă un pahar de
plastic de pe masă şi-i goli conţinutul dintr-o înghiţitură.
— Ar fi bine s-o iei mai uşor, murmură Zack ironic. Din
câte ştiu eu, chestia aia se bea în înghiţituri mici, nu se soarbe
toată o dată.
— Tu bea şampanie în felul tău, spuse Maddy furioasă, iar
eu o beau în felul meu. Nu voia să-i spună că ea nu bea
şampanie în niciun fel. Întorcându-se cu spatele la el, reuşi să
6 169
facă semn unui servitor cu o sticlă de şampanie şi îl privi
avidă cum îi turna în pahar.
— Ca să ştii şi tu, îl informă ea, după ce luă o înghiţitură
din pahar, îmi era sete. Se întoarse şi luă un alt pahar de pe
masă şi i-l întinse, la. Bea şi tu.
El murmură un „Nu, mulţumesc" şi continuă să o
privească cu ochii întunecaţi, pe jumătate închişi.
Ea ridica din umeri şi lua încă o înghiţitură din pahar ca
să-şi ascundă furia. Cine se credea el, purtându-se cu ea aşa şi
venind după ea la petrecerea celei mai bune prietene? Doar
pentru că ea amânase o lecţie. Se purta de parcă ar fi fost
proprietatea lui; De parcă i-ar fi datorat ceva! El fusese cel
care se oferise s-o înveţe să înoate, nu ea îi ceruse! Şi dacă s-a
răzgândit, era treaba ei, nu a lui! Nu era nevoie ca el să se
amestece în treburile ei personale. Nu avea nevoie de el în
niciun fel şi dacă nu voia să-i spună povestea vieţii ei şi asta
era tot treaba ei!
În mod inexplicabil, tensiunea din piept i se urcase în gât
şi încerca să scape sub forma unor lacrimi umilitoare. Îşi plecă
capul şi înghiţi cu disperare din şampanie.
6 170
 — Maddy... Zack îi luă paharul gol din mână şi îl puse pe
masă. Când încerca să i-l ia şi pe celălalt, ea se feri de el şi
murmură:
— Ăsta-i al meu!
— Maddy...
Hah, gândi ea. Acum e supărat. Foarte bine. O merită. Nu
trebuia să vină aici. Nu rezolva nimic. Nu avea de gând să mai
intre în piscina aia a lui niciodată. Nu avea de gând să mai
meargă la el acasă. Nu singură. Pentru că ce făcuse ea...
— Haide, ajunge cu atâta şampanie. În cele din urmă el îi
luă paharul gol şi îl puse pe masă, apoi o prinse de
încheieturile mâinilor. Ea îi privi mâinile, apoi spuse răstit:
— Dă-mi drumul! El dădu din cap:
— Nu până nu încetezi cu prostiile şi nu-mi spui de ce ai
clacat.
Ea se holba la el şi se întreba oare de ce începuse să vadă
cruciş. Poate că avea nevoie de ochelari. „Clacat? Ce
înseamnă asta?"
— De ce ai plecat, ai renunţat, ai fugit ca o laşă!
— N-am fugit ca o laşă. Pur şi simplu... Privi lung spre
6 171
şampanie, dar Zack încă o mai ţinea de mâini. Doar... trase aer
în piept şi se încruntă.
Dacă începea să plângă, aici, în faţa musafirilor, nu i-ar fi
iertat-o niciodată. Niciodată.
— Maddy, vino cu mine. Acum. Hai să mergem la mine şi
să rezolvăm...
— Nu pot să înot, declară ea. Abia m-am coafat.
— Nu să înoţi. Să stăm de vorbă, O.K? Doar să stăm de
vorbă, Maddy. Spune-mi ce te sperie atât. Te rog.
Ea clătină din cap. Putea să fie la fel de încăpăţânată ca şi
el. Nu ştia prea bine de ce voia să fie încăpăţânată. Ştia doar
că Zack London o speria mai mult decât apa. El îi cerea
lucruri pe care ea nu era pregătită să le ofere. O făcea să se
simtă în feluri pentru care nu era pregătită. Dacă mergea cu el
acum, trebuia să se confrunte cu toate acele senzaţii şi ştia că
din momentul în care o va face, viaţa ei nu va mai fi ca
înainte.
Zack trase aer în piept şi spuse încet:
— Bine Maddy, e de ajuns. Am venit aici ca să te iau
pentru că avem nişte treburi de rezolvat. Acum, vii cu mine
6 172
sau trebuie să te iau în braţe?
— Hah? Făcu ea triumfătoare. N-ai decât. Ăsta e unul din
avantajele cuiva aşa mare cum este... cum sunt eu.
— Zău? Zâmbetul lui avea ceva ameninţător. Maddy îl
văzu şi gândi, uh-oh. Mersese prea departe.
Zack îi dădu drumul mâinilor şi o prinse de talie,
măsurând-o şi cu ochii acolo unde mâinile nu o puteau
măsura. Maddy simţi acele părţi tremurându-i dureros.
— Îmi pare rău că trebuie să te dezamăgesc, mormăi el.
Eşti înaltă, nu mare, cântăreşti aproximativ... şaizeci de
kilograme. Mai puţin decât normal, draga mea. Şi nu uita, te-
am mai luat în braţe cândva.
— Oh, da? Spuse Maddy ameţită de şampanie. Dând din
picioare şi ţipând?
El ridică din sprâncene.
— O să dai din picioare şi o să ţipi? Din partea mea. N-ai
decât dar nu cred că vrei să devii centrul atenţiei tuturor.
Ea se gândise la asta. Începuse să se simtă ciudat de
ameţită. Poate că n-ar fi fost atât de rău s-o ia în braţe. Îi veni
în minte imaginea Albei ca Zăpada în braţele prinţului...
6 173
 — Ce preferi? Întrebă Zack încăpăţânat. Vii cu mine pe
propriile picioare sau pe umărul meu?
Ea îl privi cu teamă.
— Astea sunt singurele posibilităţi?
El afirmă din cap. Avea fălcile încleştate. Ea înghiţi în sec,
apoi spuse cu mândrie:
— Cred că pot să merg şi singură, mulţumesc. Maşina lui
Zack era micuţă, un Mercedes cu doar două locuri. Maddy se
întreba buimăcită cum îşi putea el permite o asemenea maşină,
doar din vânzarea articolelor sportive. Apoi îşi aminti de casa
lui, de Dahlia, de terenul de golf şi murmură:
— De ce mi-ai spus că vinzi articole de sport? El se
strâmbă:
— Ăsta e adevărul, îi spuse şi deschise uşa din dreapta.
Aşteptă până când ea intră în maşină, apoi trânti uşa, ocoli
maşina şi se urcă la volan. În acest timp ea murmura ceva de
genul că a fost răpită de Omul Amfibie. Trânti uşa şi rămase
acolo uitându-se la ea fără să pornească motorul.
— Maddy, spuse el în cele din urmă şi-şi trecu mâna prin
păr, de ce te porţi ca un copil?
6 174
 — Nu mă port ca un copil!
— Nu vreau decât să te ajut să duci la capăt ceea ce ai
început în ziua aceea la piscina. Îţi aminteşti? Dar nu pot să
fac nimic dacă tu nu vrei să-mi vorbeşti. Râsetul lui era ironic
şi plin de frustrare. Ştii ce e mai caraghios? Te porţi ca acei
copii speriaţi cu care lucrezi zi de zi. Cu diferenţa că tu îi faci
să vorbească cu ajutorul unor păpuşi, iar eu nu am nimic cu
care să te fac să vorbeşti!
— Nu-i adevărat, spuse ea cu o voce slabă şi nervoasă, pe
care nu şi-o recunoştea. Brusc se simţi rău.
Zack privea afară prin parbriz. Acum îşi întoarse încet
capul spre ea.
— Nu sunt ca ei. Nu sunt un copil. Şi niciodată n-am
fost... n-am fost...
— Asta e, nu-i aşa? Vocea lui era foarte blândă. Te-am
întrebat dacă ai fost molestată şi tu mi-ai răspuns că nu. Dar
ţi-e frică să vorbeşti de ceva ce ţi s-a întâmplat, ceva ce s-a
întâmplat când erai mică. Pun pariu că aşa e.
Maddy rămăsese nemişcată, cu pumnii încleştaţi.
— Nu poţi înfrunta. Nu poţi înfrunta faptul că ai fost un
6 175
copil abuzat...
— N-am fost! N-am fost. Părinţii mei erau foarte stricţi,
atâta tot. Eram singurul lor copil. Erau foarte bisericoşi şi n-ar
fi putut face asta. N-ar fi putut. Nu mi-au făcut niciodată
niciun rău. N-au avut niciodată intenţia de a-mi face vreun
rău!
— Maddy, mâinile lui, ca şi vocea, erau foarte calme. O
ţinea în acelaşi fel cum o ţinuse în ziua aceea la piscină.
Maddy, există mai multe feluri de a abuza de un copil, tu ar
trebui să ştii asta mai bine decât oricine. Există multe feluri de
a face rău unui copil. Unele, dintre cele mai rele, nici măcar
nu lasă urme. Te rog... te rog spune-mi.
Dintr-o dată i se păru foarte uşor să i se destăinuie.
— N-a vrut niciodată să-mi facă vreun rău, şopti ea. N-a
vrut, ştiu că n-a vrut.
— Îmi dau seama, murmură Zack. Spune-mi cum a fost,
Maddy.
— Nu voia decât să mă înveţe să înot. La fel cum învăţase
el. M-a dus la eleşteu... şi mi-a spus că toate fiinţele create de
Dumnezeu se nasc ştiind să înoate. Era ceva normal. Dacă
6 176
credeam în El, Dumnezeu avea grijă ca eu să nu mă înec. Aşa
că m-a făcut... m-a făcut să sar în apă. Am încercat, Zack, am
încercat să mă gândesc la Dumnezeu. Dar erau tot felul de
vietăţi în apă. Erau moi şi alunecoase şi-mi atingeau
picioarele. Cred că am intrat în panică, pentru că-mi intrase
apă în nas şi în gură şi n-am mai putut să-mi ţin... capul
deasupra apei. Nu puteam să respir, nu vedeam nimic şi îmi
erau faţa şi gura pline de plante... şi...
— E-n regulă, Maddy. E-n regulă. Vocea lui Zack era
furioasă. Ce s-a întâmplat după aceea?
— Nu-mi amintesc, spuse ea slab. Are vreo importanţă?
— Nu, spuse el şi porni motorul.

În momentele acelea groaznice în care o ascultase vorbind,

Zack şi-o imaginase pe Maddy copil: codiţe blonde şi ochii

6 177
verzi, cu timiditatea unui pui nou-născut. Un copil dificil, dar
deosebit.
Furia îşi făcu loc în inima lui, aceeaşi furie rece care-l
făcuse să se simtă atât de frustrat când văzuse faţa lovită a
Theresei. La naiba, fiecare copil era o minune încântătoare. Ar
trebui protejaţi şi ţinuţi. Departe de orice durere pentru a-i
ajuta să crească...
O durere veche luă locul furiei. Îl străbătu, apoi rămase
calm dar vulnerabil, cum nu mai fusese de multă vreme.
Parcă, opri motorul, apoi privi spre Maddy. În lumina
difuză o putea vedea înghiţind în sec, dar nimic altceva. Nu
scosese un singur cuvânt de când pornise maşina.
Ieşi închizând uşa cu grijă de data asta, apoi deschise şi
uşa ei.
— Maddy? Haide, am ajuns.
Ea nu se mişcă. Cu o voce joasă, abia şopti:
— Nu mă simt prea bine.
Zack înjură în şoaptă. Străzile din San Ramon erau foarte
denivelate iar el condusese cam mult pe pilotul automat. Nu
era obişnuit să aibă un pasager de care să aibă grijă. Uşor
6 178
contrariat îi întinse mâna şi o ajută să iasă din maşină.
— Respiră adânc, îi dădu el instrucţiuni. Şi mergi. La
dracu', de ce nu mi-ai spus că ai rău de maşină? Şi ai mai băut
şi atâta şampanie. Ai mâncat ceva?
Ea păru că se gândeşte la un răspuns.
Murmurând ceva nu prea ortodox, Zack îşi strecură o
mână pe talia ei şi o ajută să ajungă la uşă. Ea se sprijini de
uşă cât timp el încercă s-o descuie. Când uşa se deschise
trebui s-o susţină să nu cadă înăuntru. Cel puţin era încuiată şi
însemna că Dahlia plecase deja, slavă Cerului. De obicei îşi
petrecea serile de sâmbătă la sora ei aşa încât să poată merge
împreună la biserică a doua zi, duminica dimineaţa, devreme.
— E-n regulă, Maddy. Am intrat. Vrei să te întinzi pe
canapea? Ea scutură din cap. El se încruntă simţind că nu o
poate ajuta cu nimic. Ai nevoie de ceva în stomac în afară de
şampanie. Tu întinde-te puţin, eu mă duc să-ţi fac ceva de
mâncare. Poate a mai rămas ceva lasagne...
Ochii lui Maddy deveniră mari şi întunecaţi. Brusc, îşi
duse mâna la gură şi se repezi spre baie.
Zack mormăi un cuvânt scurt, dar urât şi îşi trecu mâna
6 179
prin păr. Era furios pe el şi pe nerăbdarea lui. Nu voise să-i
facă asta. Voise doar, dorise din tot sufletul s-o ajute. De când
deveniseră dorinţele lui mai importante decât problemele ei?
Nevoia lui de a şti era mai importantă decât sentimentele ei?
Fusese un dobitoc şi nu ar fi condamnat-o dacă ea nu i-ar
mai fi vorbit niciodată.
Îşi ridică mâinile într-un gest de frustrare şi se întoarse
spre bucătărie.
Prăjea nişte pâine când ea intră. Era palidă şi câteva şuviţe
de păr i se desprinseseră din agrafe şi-i atârnau pe faţă.
— Ai vomitat? O întrebă el direct. Ea dădu din cap.
— O să te simţi mai bine fără şampania aia în organism.
Ea dădu din nou din cap şi îşi drese glasul.
— N-am băut chiar atât de multă. Trei pahare. Nu ştiu,
cred că e din cauza nervilor.
— Trei pahare în trei minute. Zack mai puse două felii de
pâine prăjită peste grămada din farfurie apoi încă două în
prăjitor.
— Probabil că nu eşti obişnuită să bei atât de mult şi atât
de repede, mai ales pe stomacul gol.
6 180
 — Realitatea e, spuse ea jenată, că nu obişnuiesc deloc să
beau. Nu ştiu ce m-a apucat.
— Păi... murmură el încruntându-se la prăjitorul de pâine.
Ştia foarte bine ce o apucase. Trebuie să mănânci ceva. Ţi-am
făcut un ceai şi... uh... v
— Pâine prăjită, completă Maddy, când ultimele felii de
pâine ieşiră din prăjitor.
— Da.
— Mulţumesc.
— N-ai pentru ce.
— Un... unde este Dahlia?
— La sora ei. Întotdeauna îşi petrece sâmbătă seara ia sora
ei.
— Oh,... Zack? Nu crezi că e de ajuns atâta pâine prăjită?
El privi muntele de felii din farfurie, apoi spre Maddy.
Obrajii ei se înroşiseră iar ochii îi străluceau ciudat. Cum o
privea, gura ei începu să tremure. Şi-o acoperi cu mâna dar un
hohot de râs tot îi scăpă. Senzaţia de durere din interiorul lui
se mai diminua. Începu să râdă şi el şi corpul i se scutură de
râs. Aşeză cu grijă pe masă cuţitul pentru unt, apoi se întoarse
6 181
spre ea.
— Maddy, spuse el încet. Vino-ncoace.
Fu puţin surprins s-o vadă venind atât de repede, dar mai
surprins fu să observe cât de bine se potrivea cu ea. Nu era
prima oară când o lua în braţe, dar până atunci nu observase
asemenea lucruri. Fusese prea prins de propriile dorinţe.
Acum, că o trăgea aproape, simţi forma trupului ei
strecurându-i-se în braţe; forma El, nu a pieptului, a
abdomenului sau a mâinilor ei. Ea tremură puţin când îl
înconjură cu braţele, iar el putu să-i simtă bătăile inimii pe
pieptul lui. O ţinu strâns în braţe pentru câteva clipe, până
când o simţi eliberată de orice tensiune. Amândoi începură să
se mişte, să se apropie, potrivindu-se unul în braţele celuilalt.
Zack se sprijini confortabil de masă şi o trase şi pe ea după el,
apoi şopti sărutând-o pe păr:
— Îmi pare rău.
— Nu-i nimic. Aveai dreptate, m-am purtat ca un copil.
— Nu, nu te-ai purtat ca un copil. Nu trebuia să spun asta.
— Ei bine... indiferent cum ai spune-o, aveai dreptate. Nu
puteam să înfrunt ceea ce mi se întâmplase. N-am ştiut Zack.
6 182
Rostea cuvintele rapid, ca şi cum trebuia să spună totul cât
încă mai avea curajul s-o facă. N-am ştiut până nu am început
să lucrez la Centrul de Criză în familie. Şi apoi nu am vrut să
cred, să accept. N-am putut. Durerea din vocea ei era reală.
Sunt părinţii mei, Zack, singura familie pe care o am.. Mă
iubesc. Nu vreau să-i urăsc. Nu mi-am dat seama ce-mi
făcuseră. Nu mi-am dat seama până nu am început să lucrez la
Centru. Am crezut că era din cauza mea. Că fusesem un copil
neascultător...
Zack o ţinea în braţe şi o asculta, o mângâia uşor pe spate
şi îşi imagina cum se petrecuseră lucrurile. Amanda... o
prinţesă frumoasă din poveşti; părinţi de modă veche, rigizi,
credincioşi şi cu teama de Dumnezeu. Pentru ei fusese
probabil un copil pierdut, pierdut în mrejele diavolului.
Minunea era, presupuse el, că nu făcuseră un rău prea
mare. Dar apoi se gândi că unii copii pot fi foarte rezistenţi.
Oh, da, Maddy se temea de apă şi se temea chiar de propria-i
frumuseţe. Şi trebuia să găsească o modalitate de a se ascunde
de toţi, în spatele păpuşilor ei. Dar frica poate fi învinsă, cu
răbdare. Frumuseţea şi voiciunea îi rămăseseră şi asta era un
6 183
miracol. Nu avea nevoie decât de cineva care să o convingă că
e frumos, chiar minunat să fie Amanda Gordon. Zack realiză
brusc că voia să fie el acea persoană.
— Credeam că e ceva rău, să fii frumoasă, spunea Maddy.
Se aplecă în aşa fel încât ea să-i vadă zâmbetul.
— Şi nu mai crezi?
— Nu... îşi lăsă fruntea pe bărbia lui şi simţi nevoia să-i
explice. Nu în mintea mea. Dar în adâncul sufletului, e ca şi
cum... Nu-mi place să mi se spună că sunt frumoasă, spre
exemplu. Nu mă simt niciodată bine când cineva îmi face un
compliment legat de felul în care arăt, deşi cred că ar trebui
să-mi placă. Câteodată îmi doresc...
— Ce? Să arăţi altfel? Oricine îşi doreşte asta la un
moment datu Dar lasă-mă să-ţi dau un sfat, O.K? Pe gratis. Îi
ridică bărbia ca să-i poată privi în ochi. Primeşti ceea ce ţi se
dă, punct, ca pe un dar. Refuzând e ca şi cum ai refuza un dar.
Ea începu să râdă.
— Obicei prost.
— Da, exact. Aşa că cel mai bun lucru pe care-l poţi face
este să-ţi accepţi darul cu stil şi graţie şi să mergi mai departe.
6 184
Poţi să scoţi ce e mai bun din acest dar sau poţi să-i laşi să se
ducă pe apa sâmbetei. Zâmbi, apoi continuă. Din nefericire,
mai devreme sau mai târziu, toată lumea îl lasă să se ducă pe
apa sâmbetei.
Ea se trase înapoi puţin şi puse o mână pe abdomenul lui
plat.
— Tu n-ai făcut-o, observă ea zâmbind.
Era o mişcare ingenioasă. Nu ştia probabil ce efect avea
asupra lui. Încercând să-şi înfrângă ceea ce simţea puse o
mână peste mâna ei şi o ţinu acolo* puţin deasupra centurii,
prizonieră caldă şi intimă.
— Nu, spuse el capturându-i privirea aşa cum făcuse cu
mâna, am avut grijă de darul meu şi aşa în mod sigur, în ciuda
a tot ce se întâmpla, ai avut şi tu. Nu, Maddy. Pentru numele
lui Dumnezeu, nu mă gâdila!
— Îmi pare rău, murmură ea. A fost doar un reflex.
Îi puse o mână pe ceafă masând-o uşor.
— Nu-ţi refuza darul! Apoi spre propria uimire se auzi
spunând printre dinţii strânşi... cum a făcut Carol!
— Carol? Îl privea intens şi o cută i se formase între
6 185
sprâncene. Soţia ta?
El încuviinţă din cap.
— Da. Şi ea era foarte frumoasă. A lucrat ca manechin
înainte de a ne căsători. Avea grijă de ea până când l-am
pierdut pe Josh. Apoi nu-i mai păsa. N-am putut s-o fac să se
răzgândească, nimeni n-a putut. S-a folosit de tot ce se putea
pentru a distruge ce avea, mânca enorm, bea, făcea absolut
orice pentru a se distruge. În cele din urmă a pus capăt la
toate. A intrat cu maşina într-o cabină telefonică la câteva
mile de aici. Simţi obrazul rece al lui Maddy în palmă. Ochii
ei erau măriţi de spaimă, dar Zack nu simţi decât tristeţe.
Trecuse atâta timp. Nu mai putea simţi spaima. Decât un
sentiment profund de regret.
Maddy îşi umezi buzele şi spuse:
— Josh... era fiul tău?
— Da. Privi spre gâtul ei când înghiţi în sec de parcă ar fi
fost lucrul cel mai fascinant pe care îl văzuse vreodată.
— Te rog... povesteşte-mi ce s-a întâmplat!
El nu-şi dădu seama decât mai târziu că ea îi pusese o
întrebare pe care nu o mai pusese niciodată nimănui, fără o
6 186
păpuşă în mână, care să o ferească de durerea răspunsului.
Mâinile ei erau pe mijlocul lui, îl atingeau, îl ţineau. Privirea îi
era aţintită în ochii lui. Îşi deschidea sufletul încercând să ia
asupra ei toată durerea lui...
— Maddy, spuse el. Gâtul îi era uscat. E unul din acele
lucruri care se întâmpla. Am fost amândoi acolo, dar niciunul
nu putea face nimic. Mergea pe tricicletă, Josh ştia că nu are
voie să se plimbe cu tricicleta în jurul piscinei. Dar... a intrat
cu tricicleta direct în piscină. Nu l-am văzut, aşa că nu pot
decât să cred că a avut viteză din ce în ce mai mare şi că n-a
mai putut da colţul. Probabil că s-a lovit la cap mai întâi, apoi
a fost aruncat de pe tricicletă. Carol a auzit zgomotul, eu l-am
scos din apă. Am încercat să-i facem să-şi revină, dar plămânii
lui erau plini de apă şi avea şi traumatism cranian. A murit trei
zile mai târziu.
Maddy fu în sfârşit^ capabilă să-şi dezlipească privirea din
ochii lui. Întoarse capul fără să vrea spre piscină.
— Atunci locuiam în Beverly Hills, spuse el şi observă
uşurarea din ochii ei când îl privi din nou. Am cumpărat casa
asta pentru Carol... sperând că va fi interesată din nou de golf,
6 187
de orice altceva. Nu şi-a putut depăşi sentimentul de
vinovăţie. Amândoi ne consideram vinovaţi, oamenii fac des
asta în asemenea momente. Amândoi am fost la diferiţi
psihologi, împreună şi separat... Ridică din umeri. Pe mine m-
a ajutat, pe ea nu.
Maddy şopti:
— Zack şi îl înconjură cu braţele. El trase adânc aer în
piept şi rămaseră din nou nemişcaţi pentru o vreme. După un
timp Zack zâmbi şi suflă o şuviţă de păr de-a ei ce îi gâdila
nasul.
— Cred că asta se numeşte „catarsis", spuse el.
Ea începu să vorbească pe nas:
— Se numeşte „a scăpa de tot ce e e rău dintr-o dată".
— Corect.
— Zack, nu cred că voi mai bea vreodată şampanie.
— De ce, îţi pare rău că am stat de vorbă? Îi ridică faţa s-o
poată vedea.
— Nu.
— Nici mie. De fapt sunt foarte bucuros.
— Şi eu. O privi lung, apoi o sărută. Doar un sărut mic de
6 188
încredere, prietenesc.
Cel puţin... aşa a început.
Gura ei era moale ca petalele unei flori şi avea gust,
surprinzător, de pastă de dinţi. Simţi că-şi ridică mâinile şi îi
înconjoară gâtul. Se simţea ca lovit de gloanţele unei puşti de
vânătoare cu două ţevi. Într-o clipă o ţinea în braţe pe
Amanda, femeie şi prietenă, în clipa următoare avea braţele
pline de Maddy, femeia a cărei frumuseţe îl fermecase încă de
la început şi care aprinsese în el flăcări pe care le credea de
mult stinse. Îi simţi plinătatea sânilor pe pieptul lui, curba
dulce care îi aducea abdomenul lângă al lui, simţi apăsarea
uşoară a coapselor ei pe ale lui. Simţi o durere puternică în
bărbăţia iui; şi un fior îl străbătu din cap până-n picioare; îşi
pierdu controlul. Gemu, îşi puse mâinile şi mai jos pe trupul ei
şi o strânse cu putere în braţe. Gura lui găsi gâtul ei. Trupul ei
era cald. Pielea ei era caldă şi mătăsoasă. O auzi şoptind ceva,
numele lui? Când îşi trecu degetele prin părul lui.
Era tot ce îşi dorise, ce aşteptase. Maddy moale şi
vulnerabilă în braţele lui. Maddy răspunzând cu pasiune la
sărutările lui fără ca nimic să stea între ei, nicio fetiţă, nicio
6 189
păpuşă.
Nu-i venea să creadă cât de prost fusese. Prost să creadă că
s-ar fi putut mulţumi cu sex şi atât, Prost să creadă că era de
ajuns să-i posede trupul fără să ştie ce alte comori ascundea
ea.
Şi nu fusese doar incredibil de prost, dar şi arogant. Fusese
sigur că va şti imediat, ca şi cum un bec s-ar fi aprins în
creierul lui, aşa cum ştiuse că o dorise pe Theresa. De ce nu-şi
dăduse seamă că a iubi o femeie e cu mult mai complicat
decât a iubi un copil? Mult mai complicat... şi atât de uşor de
confundat cu altceva...
O dorise pe Maddy exact acolo unde o ţinea acum. De
fapt, deşi îi era ruşine s-o recunoască, o manipulase cu aceeaşi
hotărâre pe care o avusese întotdeauna când îşi dorise să
obţină ceva. Acum, când câştigase, ştia că nu-i putea face una
ca asta. Dorea mai mult decât un trup gemând, mult mai mult.
Efortul pe care-l făcu pentru a se controla îl lăsă vibrând
ca o coardă ruptă. Maxilarele îi erau încleştate ca şi cum ar fi
fost cusute cu sârmă. Reuşi să spună răguşit:
— Maddy şi îi îndepărtă mâinile de pe gâtul lui. Maddy,
6 190
spuse ei rugându-se ca ea să înţeleagă, cred că e mai bine să te
duc acasă.
Nu înţelegea. Vedea asta în ochii ei. Erau întunecaţi de
şoc. Îi cuprinse mâinile într-ale lui şi spuse cu blândeţe:
— Crede-mă, nu vreau să fac asta. Dar... acum eşti foarte
vulnerabilă. Amândoi suntem. Eşti o femeie înţelegătoare, iar
eu tocmai mi-am descărcat sufletul în faţa ta. Ne îmbrăţişăm
doar din încredere. Maddy, nu te pot lăsa ca furată de moment
să faci ceva ce vei regreta mai târziu.
Ea deschise gura, apoi o închise la loc. O văzu cum înghite
în sec. Nu-l putea contrazice, nu avea îndeajuns de mult
încredere în ea, dar ştiu că se simţea respinsă. Nu-i plăcea să-i
facă asta, dar nu se putea gândi la o altă alternativă. După o
vreme, când îi va trece supărarea, îi va mulţumi.
— Hai. Te duc acasă, spuse el încă luptându-se cu fălcile
încleştate. Îi privi picioarele. Pune-ţi pantofii.
Ea dădu din cap.
— N-am. I-am lăsat la Jody. Du-mă acolo, te rog. Trebuie
să-mi iau maşina.
— Da, spuse el. Bineînţeles.
6 191
 Conduse în linişte până la familia Harbor. Petrecerea era
încă în toi. Rămăsese în maşină privind-o cum merge desculţă
pe alee. Ştia că ar fi trebuit să o însoţească dar mai ştia că
dacă ar fi condus-o până la uşă, nu ar mai fi avut putere să-i
spună „noapte bună", să o ia în braţe. Şi nu ar fi putut să o lase
să plece de două ori în aceeaşi seară.
Când ea dispăru închizând uşa în urma ei, porni motorul şi
conduse încet spre casă. Intră în casa imensă şi goală. În timp
ce străbătea camera îşi scoase tricoul, îşi aruncă pantofii, îşi
desfăcu cureaua. Când ajunse la piscină era complet
dezbrăcat. Fără să mai piardă măcar o secundă, făcu o săritură
în aer. Corpul lui tăie ca un cuţit apa rece şi întunecată. Se
gândi că probabil oricine l-ar fi văzut intrând în apă ar fi putut
auzi sfârâitul...
Înotă pe sub apă până când simţi că îi explodează pieptul,
apoi ieşi afară la suprafaţa apei şi străbătu bazinul până când
se simţi răcorit de-a binelea. În timp ce ieşea din apă i se păru
că aude sunetul soneriei de la intrare. Rămase nemişcat,
aşteptând şi privind suprafaţa apei strălucind sub lumina lunii.
Soneria se auzi din nou. La naiba, gândi el. Cine putea să fie?
6 192
Murmurând câteva înjurături, găsi un prosop pe care şi-l
înnodă neglijent în jurul şoldurilor. Lăsând în urmă câteva
picături de apă şi urmele picioarelor ude alergă pe scări şi
ajunse la uşă. O deschise şi rămase încremenit de uimire.
Maddy stătea acolo, cu pantofii în mână.

— Nu-mi vine să cred că te-am lăsat să-mi faci una ca

asta, spuse ea gâfâind. Se enervase tot drumul şi acum era
gata să explodeze.
Zack arăta de parcă s-ar fi lovit cu capul de un zid. Clipi şi
scoase un:
— Cum?
— Nu-mi vine să cred că te-am lăsat să hotărăşti în locul
meu ce vreau şi ce nu vreau să fac, ce este sau ce nu este bine
pentru mine! Şi asta tocmai după ce ţi-am spus că eu nu sunt
un copil!
Îl privi din ce în ce mai atentă şi simţi că furia i se topeşte.
— Eşti ud! Constată ea, apoi întrebă ezitând, făceai duş?
— Nu, eu...
— N-ai de gând să mă inviţi înăuntru? Sunt desculţă. Spre
6 193
uimirea ei vocea îi răguşise. Şi nu pentru că nu-l mai văzuse
gol până atunci, ci pentru că ceva în legătură cu prosopul, în
felul în care stătea ridicat îi dădu de înţeles că Zack nu mai
avea nimic pe dedesubt.
Fără să se gândească întinse mâna şi şterse câteva picături
de apă de pe pielea pectoralilor lui.
— Şi... ţi-e frig.
— Nu, nu-mi e.
— Ba da, îţi e. Atinse cu vârful degetelor sfârcul lui tare şi
ud.
El o apucă de mână.
— La naiba, Maddy. Ce crezi că sunt? Îţi trece prin cap cât
de greu mi-a fost să mă despart de tine în seara asta?
Ea îl privi în ochi şi spuse repede:
— Atunci de ce ai făcut-o?
— Ţi-am spus...
— Mi-ai spus ceva în legătură că ne îmbrăţişam... că
aveam încredere unul în celălalt. Nu văd nimic rău în asta. Era
prea devreme să-i spună ce simţea pentru el. Nu avea curajul
să spună acele cuvinte. Poate nu-l va avea niciodată. Şi poate
6 194
de asta dorea atât de mult să-i arate... Respiră adânc ca să
prindă curaj. Zack, nu vreau să fiu singură în seara asta, nu
după tot ce noi... ne-am spus. Şi cred că nici tu nu vrei.
— Maddy, el lăsă să-i scape un oftat. Eşti sigură că ştii ce
faci?
— Zack. Deşi mă contrazic de la un moment la altul, sunt
o femeie matură. Crede-mă că ştiu ce vreau. Dar te rog. Se
opri şi râse puţin nervoasă. Dacă ai de gând să mă laşi aici, în
faţa uşii multă vreme, nu va mai trebui să-mi spui „noapte
bună" pentru că sunt pe cale să-mi pierd curajul. Zack...
spune-mi sincer. Vrei să plec? Dacă într-adevăr vrei să plec,
am să plec.
Îl privea simţind cum i se înmoaie picioarele auzindu-şi
bătăile inimii în urechi ca tunetele unei furtuni. După câteva
clipe care au durat cât o eternitate el şopti:
— Nu, nu vreau să pleci.
Ea îşi ridică mâinile, apoi le lăsă să cadă, frustrată. Zack îi
întinse mâna şi o invită înăuntru. Uşa se închise simbolic în
urma ei. Dacă mersese prea departe, acum era prea târziu să
dea înapoi.
6 195
 — Maddy... numele ei era o şoaptă în întuneric. Mâinile
lui o înconjurară. Îmi pare bine că eşti aici.
Emoţia o cuprinse. Un zâmbet uşor i se ivi pe buze.
— Zack, mi-e teamă că va trebui să-mi spui... Nu ştiu ce
urmează acum. Nu sunt... obişnuită cu asemenea lucruri.
Mâinile lui se opriră pentru o clipă pe ceafa ei. Auzi
şoaptele lui uşor ironice:
— Ce te face să crezi că eu sunt?
Ea îşi muşcă uşor buza şi încercă să-i vadă în întuneric.
— Nu eşti?
Râsul lui străpunse camera întunecată:
— Antrenamentele pentru Olimpiade nu prea lasă timp
pentru... altceva. Şi adevărul e că eram cam timid. Caroi a fost
prima fată care m-a făcut să nu mă mai simt atât de neştiutor
şi, când ne-am căsătorit, aveam abia 21 de ani. Era cu doi ani
mai în vârstă. Şi după ce a murit... Hei, chiar ai de gând să
stăm aici şi să discutăm despre viaţa mea sexuală?
Maddy simţi exasperarea din vocea lui şi spuse zâmbind:
— Nu, nu am de gând. Întinse mâna şi atinse muşchii
încordaţi ai abdomenului lui. Dincolo de pielea rece simţi
6 196
căldura şi tremurul interior, la fel de ritmat ca şi fiorii ce o
străbăteau. Tandreţea lui îi picura în interior, ca o ploaie
caldă, încredere.
Mâna lui Zack îi răvăşi păru încercând să-i apropie capul.
Îşi apropie gura dar se opri pentru că mâna ei rămasă pe
abdomenul lui îl ţinea la distanţă. Ea îi atinse gura cu buzele
întredeschise şi lăsă mâna să-i alunece uşor spre nodul care
ţinea legat prosopul. Când îl găsi el scoase un geamăt şi se
mişcă. Prosopul căzu pe podea. Sărutând-o, el şopti:
— Nu e drept. Maddy îi răspunse:
— Ba e foarte drept.
Rămase nemişcată ţinându-şi respiraţia când mâna lui îi
alunecă pe umeri în jos, luând rochia cu ea. Materialul foşni şi
Maddy îşi scoase încet mâna din mânecă. Simţi mâna lui rece
pe pielea ei fierbinte de pe abdomen, gâfâi uşor. Buzele lui
Zack o sărutau cu tandreţe în timp ce mâna îi urmărea formele
trupului. Cu o apăsare uşoară şi blândă îi trase rochia de pe
talie, de pe şolduri, apoi o lăsă să cadă pe podea, cu un foşnet.
Maddy stătea în mijlocul hainelor aruncate pe podea,
având pe ea doar o pereche de bikini albi.
6 197
 Capul îi rămase nemişcat în căuşul palmei lui. Buzele ei
abia dacă le atingeau pe ale lui într-un amestec de respiraţii
fierbinţi. Căldură şi un sentiment ciudat de durere o
cuprinseseră; tremura atât de tare încât abia se mai ţinea pe
picioare. Îi rosti numele şi fu şocată că nu reuşise să scoată
decât un scâncet.
Ca răspuns, el gemu, pe jumătate înfometat, pe jumătate
triumfător. Păstrând distanţa între corpurile lor, el puse
stăpânire pe gura ei, ca şi cum ar fi fost o parte din el. Maddy
rămase nemişcată, cu mâinile pe mijlocul lui, nemaiştiind
altceva decât senzaţiile din interiorul ei. Nu mai simţise
niciodată aşa ceva... nu-şi imaginase niciodată că putea simţi
aşa ceva. Se scufunda... o durea... dorea ceva.
Îl dorea pe Zack.
Mâinile lui o mângâiau pe abdomen, mai sus, mai sus,
până când îi cuprinseră sânii. Erau acolo, calde, îndulcind
durerea, în sfârşit. Mormăi ceva. Degetele lui îi căutau
sfârcurile, le încercuiau şi le presau uşor. Un val de căldură
pâlpâi undeva mai jos, în trupul ei. Îşi depărta gura de a lui şi-
şi lăsă capul pe spate înconjurându-l cu braţele. Zack gemu
6 198
din nou, un geamăt primitiv de dorinţă şi începu s-o sărute pe
gât. Mâinile lui porniră în jos, strecurându-se în bikini.
Când mâna lui se mişcă între coapsele ei cuprinzând locul
care o tortura cel mai tare, tresări şi strigă:
— Zack, te rog...
Ca răspuns la rugămintea ei, el îi scoase bikinii şi,
cuprinzându-i fesele cu mâna, o trase spre el, cu putere. Ea
scoase un strigăt de uimire simţind formele până atunci
necunoscute ale trupului lui, apoi îl cuprinse cu mâinile şi
rămase lipită de el.
Zack îşi ridică capul şi îi spuse răguşit:
— E timpul să mergem, iubito şi ca în poveştile cu Feţi-
Frumoşi, o luă în braţe.
Maddy scăpă un zâmbet de surprindere şi plăcere şi
murmură:
— Ştiam eu că mai există şi o a treia posibilitate.
— Cum? Maddy şopti:
— Nimic... şi-şi ascunse faţa în căldura gâtului lui.
Zack era puternic precum se lăudase. O purta uşor, fără
niciun efort. Când simţi răceala şi asprimea cearşafurilor sub
6 199
ea şi prezenţa reală şi solidă a lui Zack deasupra ei, descoperi
o combinaţie erotică devastatoare...
Era ameţită şi se simţea plină de dorinţă şi în acelaşi timp
goală. Îl dorea pe Zack cu o intensitate care atingea limitele
nebuniei.
— Maddy, iubito... mâna lui îi mângâia fruntea, iar ea
dădu din cap în semn de încuviinţare, deşi nu ştia ce voia s-o
întrebe. Maddy... tu nu eşti... protejată?
Ea scutură din cap aproape nervoasă:
— Nu. Dar e-n regulă, sunt în regulă... acum. Nu ştia dacă
era sau nu adevărat şi nici nu-i păsa. Îi trecu degetele prin păr
şi-şi arcui spatele implorându-l în tăcere.
El îşi strecură mâna sub ea cu blândeţe. Simţi atingerea
mătăsoasă a părului lui când el se aplecă asupra sânilor ei,
apoi asprimea feţei lui pe pielea ei delicată. Gura lui era un
chin umed şi cald. Îşi înfipse degetele în umerii lui. Începu să-
şi mişte partea de jos a corpului în căutarea lui... iar el
continua s-o mângâie, mâinile lui lăsând urme de foc pe unde
treceau urmărind formele ei, sânii, abdomenul, pulpele... îşi
dădu seama că el încerca, de dragul ei, să facă totul treptat şi
6 200
nu ştia cum să-i spună că nu asta voia. Dorea. Tensiunea din
ea devenise insuportabilă, avea senzaţia că va exploda.
Tremurând, strigă:
— Zack...
El o privi, iar ea şopti:
— Te rog...
Mâna lui alunecă sub ea. Mâinile ei îi înconjurară gâtul
când el se ridică deasupra ei. Din instinct îşi desfăcu
picioarele pentru a-i face loc. Gura lui începu să-i sărute gâtul
şi el putu să simtă ritmul sălbatic al pulsului ei când o atinse.
Ea încercă să-şi înăbuşe un strigăt de durere dar nu reuşi.
Muşchii lui Zack se transformară în piatră sub palmele ei. Îşi
ridică capul şi spuse furios:
— Maddy, Dumnezeule!
— E-n regulă, Zack.
— De ce naiba nu mi-ai spus?

— N-am ştiut cum. Simţea că nu mai putea să respire. Nu

e genul de lucru pe care să-i spui cum ai intrat pe uşă.
— Trebuia să ştiu... trebuia să-mi dau seama. Maddy,
6 201
cum...
— Zack, începu să râdă simţindu-şi stomacul presându-se
de al lui, ai de gând să stăm de vorbă aici şi să discutăm viaţa
mea sexuală?
Simţi că începe şi el să râdă.
— Ah, Maddy... eşti sigură?
— Bineînţeles că sunt sigură. Doar dacă tu... El o făcu să
tacă cu un sărut tandru.
— Asta îţi răspunde la întrebare? Întrebă el când în cele
din urmă îşi ridică capul. Atâta doar că e o experienţă nouă
pentru mine.
— Şi pentru mine, spuse ea şi începu să râdă din nou.
Când râsetele lor se topiră încetul cu încetul, Zack îşi drese
glasul şi spuse:
— Să vedem... Unde rămăsesem?
— Aici. Maddy îşi înălţă bărbia şi-i prinse buza cu dinţii.
Degetele ei se jucau în părul lui în timp ce îi redescoperea
gustul buzelor cu limba.
— Mmm da... Din nou, mâna lui o mângâie apoi alunecă
sub ea şi o trase cu blândeţe spre el. Maddy începu să se mişte
6 202
sub el.
— Maddy... încerca să o privească prin întuneric. Maddy...
iubito, te rog lasă-mă s-o fac încet. Acum că ştiu, nu vreau să
te doară,
Ea dădu din cap în semn că da şi îşi plimbă mâinile pe
pielea moale de pe spatele lui.
— Aşa, murmură el aprobator. Relaxează-te. Ai încredere
în mine.
Avea încredere în el. Tensiunea dispăru. Corpul ei se
relaxa fiindu-i uşor acum să se mişte. De data asta o penetra
încet, cu grijă, lăsându-i timp să se obişnuiască cu el. Când el
începu să se mişte ei i se păru normal să se mişte şi ea. Simţea
mişcarea ca o parte naturală a ei, ca şi bătăile inimii. El era o
parte din ea.
Ritmul mişcărilor lor sacadate nu se schimbă dar senzaţia
aceea de căldură din interiorul ei se transformă în tensiunea
dureroasă pe care o simţise şi mai înainte. Şi. Din nou i se
părea de nesuportat. Scăpă lucrurile de sub control. Se gândi,
într-un moment de panică, că va exploda. Dar Zack, Zack se
putea controla. Avea încredere în el! Se abandonă căldurii şi
6 203
tăriei trupului lui şi atunci simţi ceva eliberându-se în ea ca o
mulţime de explozii micuţe.
Mâna lui Zack îi mângâia fruntea. Buzele lui o sărutau
peste tot, genele, nasul, gura, urechile, gâtul, bărbia. Deşi îşi
susţinea greutatea pe coate, putea să-i simtă inima bătând cu
putere aproape de piept şi căldura lui adânc, în ea.
Clipi şi murmură:
— Extraordinar!
El părea că înţelege ce voia să spună. o sărută pe vârful
nasului şi spuse:
— Ştiu.
Când el se separă de ea, scoase un suspin de protest. El o
mângâie şi şopti:
— Doar pentru o clipă, iubito.
Se cufundă într-o stare de letargie, care-i aminti de o altă
cufundare în apa caldă, bolborosindă. Îl auzi pe Zack
întorcându-se, simţi patul cum se lăsa sub greutatea lui.
Întinse mâna după el dar el i-o prinse şi i-o duse la buze. Simţi
ceva cald şi moale, un burete, ştergându-i uşor corpul.
— Asta te va face să te simţi mai bine, spuse el încet.
6 204
 — Bine? Mă simt bine, mormăi ea făcând un efort să-şi
mişte buzele, mă simt... minunat.
Râsetul lui degaja plăcere şi uşurare în acelaşi timp. Îl
simţi ridicându-se; apoi o lumină o făcu să strângă din ochi.
Scoase un mic ţipăt de protest şi îşi acoperi ochii cu mâna.
Lumina se diminua, dar nu se stinse.
Zack îi atinse faţa, apoi îi mângâie gâtul:
— Hei, ce s-a întâmplat? Vreau doar să te privesc, îi dădu
la o parte mâna ce-i acoperea ochii şi spuse: Maddy, deschide
ochii.
Veioza împrăştia o lumină plăcută, aruncând umbre pe faţa
lui Zack şi îndulcindu-i puţin trăsăturile aspre. În lumina
aceea, zâmbetul lui o încălzi ca raza de soare într-o zi de
primăvară, încă îţi mai e ruşine de corpul tău? Mâna îi alunecă
pe gât, pe piept şi se opri puţin mai jos pe abdomen. Pe unde
trecea, mâna lui lăsa urme roz, asemeni culorii din obrajii ei.
Ruşine? Nu... probabil că nu. Atunci de ce simţea că se
înroşeşte?
— Ştii tu, întrebă el cu mirare în glas, cât eşti de
frumoasă?
6 205
 — Nu credeam că ai observat, mormăi ea şi zâmbi
gândindu-se că vorbise ca o începătoare timidă.
Zack o privi uşor amuzat.
— Cum adică, nu am observat?
— În caz că nu ştii, mi-am cumpărat o rochie nouă special
ca să te impresionez în seara asta, deşi nu ştiam atunci că pe
tine trebuia să te impresionez şi tu nu ai spus nimic.
El o privi exasperat o clipă, apoi se aplecă să o sărute:
— Ba am observat, spuse el cu un ton ciudat. Dar nu ştiai
că ceea ce este frumos la ţine nu are de-a face cu felul în care
eşti îmbrăcată? Sau... adăugă el gânditor. - Dezbrăcată... Se
lăsă în jos şi-i atinse un sfârc cu buzele, se trase înapoi să-i
privească, apoi se lăsă din nou, de data aceasta pentru a atinge
aureola sensibilă cu limba. Se trase din nou înapoi pentru a
examina efectul.
Căldura şi fiorii care o străbăteau o făcură să tremure şi-i
ridicară ambele sfârcuri într-o erecţie dureroasă. Zack zâmbi
fericit şi o măsură încet cu privirea până când îi întâlni ochii.
Maddy se simţea ciudat; descoperea că îi plăcea să fie
privită de el. Îi plăcea cum ochii lui păreau că o ating ca nişte
6 206
degete blânde deşteptând la viaţă fiecare părticică din ea.
Începu să se întindă ca o pisică şi văzu luminiţele din ochii lui
transformându-se în flăcări.
— Mmmm, murmură ea încântată. Nu ştiu ce să spun...
Mâna lui începu să deseneze cercuri pe abdomenul ei.
— Spune doar „mulţumesc Zachary".
— Mulţumesc Zachary. Oh! Rămase fără respiraţie când
degetele lui îi pătrunseră adânc între coapse. Apropo, cred
că...
— Că?
— Cred că... şi tu eşti minunat, Zack...
— Ei bine, zise el râzând uşor, acum e rândul meu să nu
ştiu ce să spun.
— Nu spune decât... Mâinile lui o torturau, i se părea greu
să mai vorbească, îl luă de mână şi i-o ţinu nemişcată. Doar...
„mulţumesc Maddy".
El îi luă cealaltă mână şi i-o apăsă pe trupul lui.
— Mulţumesc... Maddy.
Ochii ei se deschiseră într-o clipă de şoc, apoi se
prelungiră într-un zâmbet.
6 207
 — Bună, din nou, Zachary, murmură ea.
Făcu din nou dragoste cu ea, arătându-i tandreţea şi
senzualitatea cu care corpul ei putea dărui şi primi plăcerea.
Lăsase lumina aprinsă ca ea să poată vedea plăcerea pe care i-
o provoca şi propria plăcere oglindită de ochii lui.
Când era din nou liniştită şi gata să adoarmă cuibărită în
braţele lui Zack, Maddy îşi dădu seama că ştia cât era de
frumoasă. Pentru prima oară în. Viaţa ei se simţea frumoasă.
Niciodată, alături de Zack, cei puţin, nu se va mai simţi timidă
şi dezamăgită de propriul corp.
Îşi înălţă capul şi-l sărută pe umăr.
— Mulţumesc Zachary... murmură ea deşi ştia că el
adormise deja.

Maddy se trezi înaintea lui Zack şi stătu întinsă câteva

clipe, examinând sentimentul nou de a se trezi dimineaţa
alături de un bărbat. Nu orice bărbat, bineînţeles, Zack.
Trebuia să facă această distincţie.
Următorul lucru la care se gândi, puţin surprinsă, era că nu
se simţea absolut deloc vinovată. Cum putea să fie greşit ceva
6 208
care-i dăduse un profund sentiment de normalitate şi de
plăcere?
Al treilea lucru la care se gândi era mai mult o confirmare:
îl iubea pe bărbatul de lângă ea profund şi fără nicio rezervă.
Deşi în mod sigur nu era o persoană sinceră, concluziona
ea privindu-l cu tandreţe. Patul era „un amestec de cearşafuri,
unele dintre ele erau căzute pe covor, amestecate cu
îmbrăcămintea lui Zack, formând o grămadă amorfă. Amintiri
din ceea ce făcuse ca patul să arate într-un asemenea hal o
asaltară, făcând-o să se simtă leneşă ca o pisică.
Trebuia să se ridice din pat. Îi era foame şi trebuia să se
ducă la baie. L-ar fi plăcut să facă un duş, dar nu era sigură cât
de bine se va acomoda în baia lui Zack. Nu voia să-i
trezească, dar cel puţin trebuia să se spele*pe dinţi. Periuţa de
dinţi nouă pe care o găsise cu o seară înainte, când pierduse
bătălia împotriva şampaniei, era jos, în cealaltă baie.
Desprinzându-se de lângă trupul adormit al lui Zack,
Maddy coborî din pat. După un moment de ezitare începu să
caute printre lucrurile aruncate pe jos până găsi un cearşaf în
care se înfăşură ca într-o togă.
6 209
 Nu era călcat, se gândi ea, dar era curat. Cearşaful mirosea
a săpun, aducându-i aminte de Zack, de ea şi de noaptea care
tocmai trecuse.
Ceva cald şi incandescent o străbătu. Privi înapoi o dată
spre corpul bronzat întins pe pat, respiră adânc şi ieşi,
lăsându-l cufundat într-un somn fericit.
Se opri la baie pentru a-şi satisface anumite necesităţi, dar
zgomotul din stomacul ei devenise imposibil de ignorat.
Strângându-şi cearşaful în jurul ei, Maddy se îndreptă spre
bucătărie. Când trecu pe lângă uşa de la intrare îşi văzu
pantofii, rochia şi prosopul lui Zack rămase exact în locul în
care fuseseră aruncate. Amintirile o invadară când se aplecă să
le ridice şi le lăsă să cadă pe un scaun.
Uimitor, gândi ea, pentru a suta oară. Nu-şi putuse imagina
aşa ceva. Nu ştia că putea să se simtă astfel, trăind intens cu
fiecare nerv, celulă şi por. Nu ştiuse până atunci ce însemna să
spună „sunt fericită". Nu ştiuse niciodată cât de minunat e să
iubeşti şi să fii iubit.>
Dar Zack nu spusese nimic despre dragoste.
Maddy se trezi în bucătărie holbându-se la cuţitul pe care
6 210
Zack îl lăsase pe masă cu o seară înainte. Deveni brusc la fel
de rece şi de rigidă ca şi pâinea prăjită rămasă neatinsă. Zack
vorbise de prietenie, de încredere şi chiar, în mod indirect, de
dorinţă, dar nu spusese nimic, direct sau în orice fel, de
dragoste.
Zgomotul produs de stomacul ei o trezi la realitate. Luă o
felie de pâine şi muşcat din ea gândindu-se la tot ce simţise
până atunci. Înghiţi şi trase aer în piept.
Dacă stătea să se gândească, nici nu-i păsa. Cu multă
vreme în urmă concluzionase că poate Zack nu-şi revenise
îndeajuns pentru a iubi din nou. Pentru moment era de ajuns
că avea nevoie de ea.
Maddy răzui felia de pâine cu cuţitul, apoi încă dna şi îşi
luă un pahar cu lapte. Îl bău încet stând la masa din bucătărie
şi privind spre piscină. Probabil că de aici, gândi ea, o văzuse
Theresa sărutându-se cu Zack...
Era o dimineaţă frumoasă de iunie, soarele abia răsărise.
Dincolo de piscină, picăturile de rouă străluceau pe flori.
Aerul era aurit de razele soarelui şi umplut de cântecele
păsărelelor.
6 211
 Soarele transforma suprafaţa strălucitoare a piscinei într-o
bijuterie de jad. Maddy rămase privind suprafaţa apei multă
vreme. Când se ridică, puse cu grijă paharul în chiuvetă, îşi
înnodă toga şi coborî la parter. Acolo se opri şi trase adânc aer
în piept, apoi împinse uşa de sticlă şi păşi cu hotărâre în aerul
dimineţii.
Zack o căută pe Maddy până când o văzu pe marginea
piscinei. Se opri în spatele uşii de sticlă şi rămase privind-o
cum stătea cu spatele la el, înfăşurată în cearşaful ei ca o togă
şi privind spre apa din piscină ca în transă. Arăta ca o zeiţă cu
părul auriu care-i cădea în cascade luminate de soare pe
umerii goi. Cearşaful alunecase dezvăluindu-i curba
seducătoare şi graţioasă a spatelui. Atena în grădinile
Olimpului.
Neştiind sigur cât de mult se obişnuise ea cu goliciunea
trupului lui în noaptea trecută, se dădu înapoi din spatele uşii
înainte ca ea să se întoarcă şi să-i vadă. Se repezi spre cămară
şi-şi puse un slip.
Apoi veni lângă ea şi lăsă un sărut de „Bună dimineaţa" pe
umărul ei.
6 212
 — Bună dimineaţa soare, o luă în braţe şi rămase nemişcat,
cu capul lângă al ei, scufundându-se în senzaţia de a fi cu ea.
— Bună, vocea îi era subţirică şi timidă şi avea inflexiuni
pe care nu i le mai auzise niciodată... cu excepţia, îşi aminti el,
momentului când jucase rolul dragonului acela cu voce
subţirică şi sexy.
Îi simţi obrazul mişcându-se într-un zâmbet, când ea îşi
ridică mâna pentru a-i atinge părul.
— Te-ai trezit destul de devreme având în vedere... spuse
el.
Ea începu să râdă, un râs plăcut. Zack avea senzaţia că tot
ce va face sau va spune ea de acum încolo va fi la fel de
plăcut pentru el. S-ar putea să fie o problemă...
— Mi-a fost foame, spuse ea.
— Hmm. Ai găsit ceva de mâncare? Maddy începu din
nou să râdă.
— Pâine prăjită. El se strâmbă. Nu, n-a fost chiar aşa de
rău, zău. Îmi pare rău să se irosească. Şi am băut şi nişte lapte.
N-am găsit cafea.
— Cafeaua îţi face rău..
6 213
 — Ştiam eu, spuse ea ridicând privirea. Pentru o sănătate
sigură.
— Nimeni nu e perfect, o anunţă el şi începu să-i gâdile
gâtul. Hei, îmi place toga ta. Să vedem... ce ai făcut tu aseară
cu prosopul meu?
— Zack! Să nu îndrăzneşti. Opreşte-te. Scăpă din braţele
lui strângându-şi cearşaful în jurul ei râzând. De fapt, stăteam
aici şi mă gândeam...
— La ce? Îşi încrucişa braţele pe piept într-o atitudine voit
arogantă, specific bărbătească.
Ea se încruntă la el şi murmură:
— Da şi la asta. Dar m-am gândit la... la ce am discutat
aseară. La problema mea.
Ştiind cât era de important pentru ea, Zack făcu un efort
să-şi tempereze libidoul. Pentru moment.
— Şi?
— Şi mă întrebam dacă asta m-a ajutat cu ceva. Spuneai că
mă ajută să vorbesc despre asta şi într-adevăr m-am simţit mai
bine după ce ţi-am spus, dar nu ştiu dacă s-a schimbat ceva.
Nu cred că teama mea a dispărut ca prin minune.
6 214
 — Şi crezi c-ar fi timpul să încerci?
Ea încuviinţă din cap. Se apropie de ea şi o prinse de
mâini.
— Iubita mea, eu sunt de acord. Dar nu te aştepta la prea
mult, O.K? Să vorbeşti despre ce te frământă e doar începutul.
Ai dreptate, nu e o minune.
— Vreau să încerc, privirea ei era hotărâtă. El zâmbi şi o
sărută.
— Bine iubito. Şi totuşi, e o problemă. Cu ce te vei
îmbrăca?
El râdea dar ea rămase uimită. Scăpă un „Oh..." cu durere,
apoi îşi duse degetul la gură.
— N-am costum de baie.
— Păi, spuse el gânditor, nici nu cred că ai nevoie de unul.
— Zack! Suntem în plină zi! El ridică mâinile.
— Nu te poate vedea nimeni în afară de mine. Ea îşi
muşca buza, nehotărâtă între modestia de-o viaţă şi tentaţia
unei băi în pielea goală.
— Stai. Dacă mă gândesc bine, interveni Zack repede când
o văzu cum prinde culoare în obraji, cred că ar putea fi prea
6 215
tentant pentru profesor. Hai să vedem ce putem găsi.
Cel mai bun lucru pe care l-a găsit a fost un tricou care-i
venea lui Maddy până la jumătatea coapselor. Majoritatea
ideilor lui erau atât de caraghioase, încât Maddy trebuia să-i
dea afară exasperată şi să-şi caute singură ceva de îmbrăcat.
Când în cele din urmă veni la piscină avea obrajii roşii şi
arăta ca un copil în cămaşă de noapte. Zack nu rezistă să n-o
întrebe cu o urmă de zâmbet în glas ce purta pe dedesubt.
— Bikinii, îi răspunse ea abia şoptit.
— Şi ce, dă-mi voie să te întreb, ai să te faci când... um...
dacă trebuie să... ah...
Ea îl privi cu reproş. El îşi drese glasul şi încercă să devină
serios.
— Dacă îţi poţi lua mintea de la bikinii mei, spuse ea,
putem să începem ce avem de făcut.
Degeaba. Zack râdea în hohote. Maddy încercă să rămână
serioasă dar când el o luă în braţe, râdea deja.
— Oh, spuse el, asta e o problemă serioasă.
Ceea ce fireşte amândoi ştiau. Era doar o modalitate de a
se elibera de tensiunea ce-i cuprinsese. Reuşiră să rămână
6 216
serioşi până când Maddy se lăsase să alunece pe marginea
piscinei în apă. Umflat de aer, tricoul lui Maddy se întinse pe
suprafaţa apei ca nişte aripi lăsând să se vadă trupul şi
perechea de bikini care acum deveniseră total transparenţi.
Zack o privi cu aviditate şi murmură:
— Cred că o să-mi placă.
Ea îl privi aspru apoi îşi dezumflă tricoul şi se scufundă
până la bărbie ca să-i ude în întregime. Când se ridică
triumfătoare Zack dădu din cap şi spuse cu uimire în glas:
— Chiar c-o să-mi placă! Tricoul făcuse ceea ce face ca un
tricou ud să fie renumit, îi dezvălui sânii în cele mai mici
amănunte şi îi făcea mai tentanţi decât ar fi fost goi.
Maddy se privi şi încercă să pară dezgustată.
— Zău, Zack. Dacă ai de gând să te porţi ca un adolescent
îndrăgostit...
— Dar eu n-am avut timp să fiu îndrăgostit când am fost
adolescent, protestă Zack. Dă-mi o şansă.
Ca răspuns la cererea lui, Maddy îl stropi cu apă. Zack o
luă în braţe pe sub apă. După un sărut lung care-i aduse pe
amândoi la aceeaşi concluzie satisfăcătoare, Zack îşi dezlipi
6 217
gura de a ei şi întrebă:
— Eşti gata?
Ochii ei îi căutară pirivirea şi îi făcură semn că da.
— Bine, iubito. o să ne scufundăm amândoi. O să te ţin
dar nu o să te opresc. Ieşi din apă când, vrei, da?
Din nou răspunsul nu fu decât o încuviinţare din cap. Nu-
şi luase privirea din ochii lui. Buzele ei erau despărţite şi încă
umede din cauza sărutului, mâinile pe umerii lui. O încercui
cu braţele dar nu strâns, Secundele treceau încet şi inima lui le
numără, una câte una. Era ca pe platforma de start aşteptând
pocnetul pistolului, secunda ce durează o eternitate...
— Fii... gata trage aer în piept... ţine-ţi respiraţia... acum.
Zack înălţă o rugăciune pentru ea şi se scufundă în apă
concentrându-se să nu o strângă cu braţele... Se aşteptase ca
ea să dea din mâini, dar n-a fost aşa. Aşteptase tensionat ca ea
să-şi bage faţa în apă. Îşi ţinea ochii şi gura strâns închise în
timp ce părul îi plutea ca o coroană în jurul capului.
Se aşteptase să nu stea sub apă mai mult de o clipă dar din
nou, spre surprinderea lui, numără până la cinci, până la
zece... şi apoi simţind-o că se tensionează ieşi la suprafaţă
6 218
trăgând-o după el. Dorea, trebuia, să fie acolo, să-i vadă
expresia feţei.
Ea ieşi din apă într-o cascadă argintie, ca o zeiţă a apelor.
Faţa îi radia de fericire. Picături de apă îi străluceau pe obraji
şi în gene ca mici diamante. Trase aer în piept şi strigă:
— Am făcut-o, Zack, am făcut-o, Zack. Am făcut-o! Îl
strânse cu putere în braţe tremurând, plângând şi râzând în
acelaşi timp.
Zack nu spuse nimic. Nu putea. O ţinea doar în braţe. Îşi
lipi faţa de a ei şi nu-i era ruşine că unele picături ce-i curgeau
pe faţă erau propriile lacrimi...
Zack stătuse de multe ori pe treapta cea mai înaltă a
podiumului de premiere cu o medalie de aur la piept, cu ochii
întregii lumi aţintiţi asupra lui, ascultând imnul naţional şi
privind steagul ţării sale înălţându-se mai presus decât toate
celelalte şi avusese acelaşi sentiment de emoţie copleşitoare.
Dar niciodată nu simţise o victorie mai dulce decât atunci
când o auzi pe Maddy spunând:
— Zack, vreau s-o fac din nou!
Uimitor!
6 219
 Cuvântul devenise o prezenţă permanentă în vocabularul
lui Maddy. În zilele astea totul i se părea uimitor. Vremea,
iunie fără ceaţă! Zile senine, calde şi frumoase tocmai bune
pentru a merge la plajă. Tocmai bune pentru a sta la piscina
lui Zack. Tocmai bune pentru lecţiile de înot.
Florile o uimeau. Nu văzuse niciodată atât de multe. Şi
erau atât de multe păsări, în special pescăruşi şi colibri din
grădina lui Zack.
Oh şi mâncarea! Cât de uimitor de bună putea fi pâinea
prăjită şi laptele mâncate alături de Zack, mai bune decât cel
mai bun meniu la cel mai scump restaurant cu oricine
altcineva.
Dar în primul rând o uimeau oamenii. Dahlia, care nu
zâmbise niciodată dar nici n-o judecase niciodată. Şi Jody,
care în noaptea botezării căminului dăduse dovadă de mult
tact, în mod extraordinar şi neaşteptat. Şi Larry, care cu
intuiţia lui de specialist, o privise şi declarase că arată cam
bine zilele astea şi o întrebase dacă urmează cumva vreun
tratament medical. Când Maddy, încercând să nu roşească, îi
spusese că Zack îi dădea lecţii de înot, el spusese indiferent
6 220
„Ei... se pare că-ţi prieşte înotul. Ţine-o tot aşa."
Şi Theresa era... Maddy se decise că un alt cuvânt o
descria pe fetiţă.
Theresa era de nestăpânit, gândi Maddy privind-o
ghemuită într-un scaun la masa ei de lucru.
Theresa confecţiona o păpuşă dintr-o şosetă veche şi era
foarte ocupată tăind şi lipind bucăţi de hârtie şi cântând „Să ne
întâlnim la râu?" O rază de soare trecuse prin storuri şi îi
lumină căpşorul aruncându-i umbra asupra lui Corry, care se
învârtea în mijlocul mesei. Pisica încerca să-i încurce treburile
fetiţei băgându-şi coada printre hârtii şi dând totul la o parte
ca o mătură. Theresa se juca de-a v-aţi ascunselea cu ea
întrerupându-şi munca şi cântecul, cu râsete.
O fetiţă fericită, se gândi Maddy, mulţumită, dacă faci
abstracţie de încăpăţânarea ei şi de tendinţa de a se certa tot
timpul. Cine putea crede, privind-o acum, că în urmă cu o
lună fusese un copil speriat şi timid tot timpul?
Theresa şi Maddy ştia asta foarte bine, era unul dintre cei
norocoşi. - Fusese descoperită şi salvată de la o viaţă grea
înainte ca răul produs să devină permanent. Şi, fiind
6 221
înconjurată doar de dragoste, mulţumită lui Larry Whitlaw,
unei adevărate doamne Dottie Frownfelter, a lui Maddy şi
bineînţeles... a lui Zack.
Zack era cel mai uimitor dintre toţi. Era mai mult decât
uimitor. Era un miracol.
În numai două săptămâni se transformase dintr-o legendă,
un zâmbet la cucerirea unei medalii, dintr-o reclamă la
televiziune, dintr-un super erou - Omul Amfibie, într-o fiinţă
umană făcută de neatins de o incredibilă tragedie şi în cele din
urmă, incredibil, într-un profesor, amant... iubit.
Nu era deloc un super erou, era doar un bărbat încântător
cu puncte forte şi slăbiciuni, cu calităţi şi defecte. Era
impulsiv şi încăpăţânat, blând şi incredibil de răbdător,
sensibil şi tandru.
Maddy era uimită că îl iubea atât de mult, că iubea totul Ia
el, inclusiv defectele, atât de mult şi totuşi reuşea să ţină totul
atât de bine ascuns în sufletul ei!
Nu-i era teamă să-i dezvăluie ce simţea pentru el. În
privinţa lui nu putea avea o mândrie falsă. Atâta doar că ei i se
părea că o dragoste ca a ei ar fi o povară groaznică pentru
6 222
cineva ca Zack. Cineva căruia îi păsa, dar care nu putea iubi.
Îşi spusese că dacă are răbdare şi îi va da timp să se vindece,
poate că într-o zi se va îndrăgosti de ea. Până atunci, nu-l
putea îngreuna cu dragostea şi vulnerabilitatea ei.
Deşi uneori îi era groaznic de greu să se abţină. Uneori
avea senzaţia că merge pe sârmă fără o bară de echilibru. Un
cuvânt, o privire, un gest o puteau da de gol. Cel mai greu îi
venea când el i se destăinuia. Când vorbea despre Carol şi
Josh. Când îi spunea de speranţele şi temerile pe care le avea
vrând să o adopte pe Theresa...
Se auzi un ciocănit puternic în uşă. Theresa şi Maddy
spuseră în acelaşi glas:
— Intră! Apoi râseră fericite ştiind că nu putea să fie decât
Zack.
Din clipa în care-l văzu, Maddy ştiu că va fi unul din acele
momente dificile...
— El veni spre ele zâmbind şi lăsă o mână pe umărul
Theresei în timp ce cu cealaltă o mângâia pe Maddy pe ceafă.
Maddy îi simţi degetele trecând prin păr ca nişte creaturi mici
căutând căldură şi adăpost. Îl simţea tensionat, din încleştarea
6 223
fălcilor, din liniile din jurul gurii şi dintre sprâncene,
tensiunea radia ca o căldură.
— Bună, căpriţo. Ce faci acolo? Lăsă un sărut rapid dar
zgomotos pe obrazul Theresei când se aplecă să vadă.
— Fac un şarpe! Îl anunţă Theresa mândră, ridicându-şi
mâna acoperită cu şoseta şi spunând cu voce
înspăimântătoare: te voi mânca!
— Zău? Ascultă Domnule Şarpe, mie nu mi se pare că eşti
îndeajuns de mare.
— Păi... îţi pot mânca nasul. Grum, grum, grum... Şarpele
Theresei îşi deschise gura roză şi înghiţi nasul lui Zack.
— Au! Hei, bietul meu nas a suferit destul. Dă-mi drumul!
Rămăşiţele de hârtie şi şosetă care-l înconjurau pe Corry
căzură pe covor. Zack căzu pe spate cu Theresa care-i stătea
pe stomac şi spunea triumfătoare:
— Te-am prins acuma! O să-ţi mănânc nasul!
— Au! Ajutor! Doamne! Renunţ! Gata, de ajuns cât m-ai
mâncat! Maddy!
— Nu te uita la mine, spuse Maddy râzând şi ridicându-şi
mâinile. Tu ai început.
6 224
 — Dar tu ai învăţat-o să facă un şarpe!
— Şarpele a fost ideea ei. Maddy ridică din umeri cu
inocenţă voită. Nu mă întreba de ce, dar dă-i unui copil o
şosetă şi spune-i să facă o păpuşă din ea şi-ai să vezi că
întotdeauna face un şarpe. Sau un şarpe de mare. Sau un
dinozaur...
— Ce nu pot să înţeleg, mormăi Zack ridicând-o pe
Theresa şi ţinând-o la un braţ distanţă pentru a se ridica şi el,
este de ce copiii sunt atât de carnivori. Auci! Şarpele Theresei
îl muşca de picior.
Maddy se îmbuna şi luându-l pe Bosley pe mână înfăşură
coada moale a dragonului în jurul gâtului fetiţei.
— Bună, scumpo, spuse dragonul cu o voce subţirică
gâdilându-i obrazul cu nasul. Nu aşa trebuie să te porţi cu un
bărbat frumos.
Theresa râse încântată.
— Ascultă puştoaico, continuă Bosley, poţi să prinzi multe
muşte cu miere... înţelegi ce vreau să spun?
Theresa strâmbă din nas:
— Muşte? Dragonul explică:
6 225
 — Iubito, mai ai multe de învăţat! Uite-te la mine. Maddy
mişcă sinuos dragonul pe braţul lui Zack, îi strecură capul sub
bărbia lui apoi îi flutură genele:
— Bună, mare prieten, spuse ea, ce-ar fi să vii din când în
când să mă vezi?
Zack clipi uimit, apoi se uită spre Theresa şi se folosi de
ocazie:
— Când vrei tu scumpo, spuse el cu o voce groasă. Îşi lovi
obrazul cu degetul: Ce-ai zice de un pupic?
— Oooh, iubitule, murmură Bosley şi lăsându-şi jos
genele îl sărută pe Zack pe obraz.
Theresa era încântată.
— Vreau să-l sărut pe Zack, strigă ea ţopăind. Adică
şarpele meu vrea. Pot? Pot?
Zack îi mulţumi din priviri lui Maddy şi se aplecă în aşa
fel încât Theresa să ajungă la el.
— Uite aici iubito, spuse el arătând cu degetul celălalt
obraz.
Theresa îşi întinse capul spre el şi îşi împinse cu
conştiinciozitate limba spre obrazul arătat ridicând brusc
6 226
„şarpele" spre obrazul lui.
El închise ochii şi zâmbi:
— Ei, ăsta e genul de şarpe care-mi place mie, spuse el
apoi prinse şarpele de „gât" şi îi dădu un bobârnac peste nas.
Theresa zâmbi spre Maddy într-un gest de conspiraţie
feminină. Maddy izbucni în râs:
— E timpul să facem curat aici, spuse ea şi-l puse pe
Bosley înapoi pe măsuţă. Dottie vine să te ia dintr-o clipă în
alta. Fără comentarii, adăugă ea când Theresa ridică mâinile.
Asta e. Noi am făcut mizerie, trebuie să curăţăm. Toată lumea.
— Şi Zack?
— Bineînţeles.
— Hei, dar eu n-am făcut nimic!
— Ba da, spuse Theresa. Ai răspândit totul pe covor, nu-i
aşa Maddy?
— Oh, pentru numele lui Dumnezeu... Zack mormăi şi se
aşeză în genunchi pe covor adunând bucăţi de hârtie. Hei, se
întoarse spre Theresa şi o trase uşor de codiţă, am o idee.
După ce curăţăm aici, ce-ar fi să mergem să mâncăm o pizza?
Privi spre Maddy şi ridică din sprâncene. Ea deschise gura
6 227
apoi o închise la loc văzând că Theresa dădea solemn din cap.
— Nu pot, declară ea. E ziua lui Vicki Frownfelter şi avem
o prăjitură cu lumânărele şi îngheţată. Ştii ceva? Eu am ajutat
când au făcut prăjitura! Cred că are xmulte lumânărele. Are
şaisprezece ani! Ştii ceva? Data viitoare când o să fie ziua
mea eu o să am şapte lumânărele.
— Sunt impresionat, spuse Zack. Şi când o să fie ziua ta?
— Nu ştiu. Cred că în ianuarie, dar nu sunt sigură. Dar mai
e mult, foarte mult până atunci, spuse Theresa gânditoare.
— Hai să-ţi spun ceva, zise Zack. Se lăsă pe un genunchi
ca să ajungă la aceeaşi înălţime cu ea. Vineri e sărbătoare,
ştiai? E o zi de naştere pe care toată lumea o sărbătoreşte. Ştii
ce e?
Theresa dădu din cap:
— 4 Iulie! Faţa i se lumină şi începu să bată din palme.
Da! Şi o să fie şi focuri de artificii!
— Corect. Ţi-ar place să mergem la un picnic şi să vedem
focurile de artificii?
— Oh, Doamne! Cu tine?
— Cu Maddy şi cu mine. Îşi întoarse privirea spre Maddy
6 228
iar ea văzu în ochii lui mai mult decât o întrebare. Ce zici
Maddy? Te rog, adăugă el în şoaptă.
Ea îi zâmbi Theresei:
— O să vorbesc cu Dottie. Dragostea transformase totul în
ea într-un sirop cald. Nu îndrăznea să privească spre Zack.
— Oh, Doamne, un picnic! Theresa ţopăia din nou. N-am
fost niciodată la un picnic. O să fie şi bărci?
— Bărci? Zack era mirat.
— Am văzut o fotografie odată. Era un picnic şi erau zmee
pe cer şi erau bărci pe lac.
— Bărci. Zack îşi drese glasul şi privi neajutorat spre
Maddy. Ea ridică din umeri.
— Păi... o să fac tot ce pot.
— Ai face orice pentru ea, nu? Murmura Maddy.
Stătuseră împreună în faţa uşii privind maşina lui Dottie
Frownfelter străbătând tunelul de copaci avocado. Când se
întoarseră în casă şi închiseră uşa în urma lor, Zack o trase
spre el cu dorinţă şi disperare. Deşi trupul ei îi răspundea fără
nicio rezervă, ceva în adâncul ei simţea durerea din el, durere
pe care ea nu putuse să i-o vindece.
6 229
 — Da, şopti Zack în părul ei. Braţele lui o strângeau cu
putere.
— Zack, ce e? Ce nu e-n ordine? Simţi tresărirea lui de
surprindere:
— Cum de ţi-ai dat seama?
Oh, când o femeie iubeşte un bărbat aşa cum îl iubea ea,
ştia, pur şi simplu. Maddy închise ochii şi îşi cufundă faţa în
pieptul lui. Gâdilându-I uşor zise:
— Hai, spune-mi.
Fruntea i se înălţă odată cu pieptul când el oftă. Auzi
cunoscutul zgomot făcut de trecerea degetelor prin păr:
— Ah, Maddy... mi-am petrecut aproape toată ziua de colo
până colo vorbind cu tot felul de oameni, de la agenţii de
adopţii, case de copii, orice persoană care se ocupă de adopţii,
numeşte-o cum vrei şi eu am stat de vorbă cu ea. Sau el. La
naiba, Maddy, toţi mi-au spus acelaşi lucru: şansele mele de a
o adopta pe Theresa se situează undeva între minim şi
inexistent!
— Oh, Zack...
— Toţi spun că sunt cel puţin trei cupluri, cupluri, Maddy
6 230
care vor s-o adopte pe Theresa care sunt la fel de apte ca şi
mine s-o facă şi care aşteaptă de multă vreme.
— Dar faptul că ea te cunoaşte, te iubeşte, în mod sigur va
fi luat în consideraţie!
— Da, aşa am crezut şi eu. Şi aşa ar fi fost dacă ar fi fost
mai mare. Dar e prea mică. Şi ei vor să aibă şi mamă şi tată.
Cred că e important pentru starea ei emoţională în special în
această perioadă. Bineînţeles că este, fir-ar al naibii. Dar la fel
de important este să aibă cineva care s-o iubească!
— Zack, spuse Maddy oprindu-şi mâna pe obrazul lui,
ştiai că nu ai şanse prea mari la această adopţie. Ţi-am spus
asta. Dar încă te poţi duce ia unchiul şi la mătuşa Theresei să-i
convingi să-ţi încredinţeze direct custodia fetiţei. Ştiu că nu
poţi să-i suferi, pe Unchi mai ales. Va fi greu pentru tine, ştiu,
dar...
— Nu greu, spuse Zack aspru şi închise ochii. Imposibil.
— Zachary, parcă nu eşti tu. Ştiu ce simţi...
— Nu înţelegi, o privi un timp apoi o îndreptă spre patul
scăldat de soare. Tipul ăla nu mi-o dă pe Theresa în adopţie
nici într-un milion de ani. La dracu', cred că mi-ar da una-n
6 231
cap numai să apar la uşa lui!
— Ei, asta e o exagerare. Chiar dacă ştie cine...
— Ştie, spuse Zack râzând trist, crede-mă ştie cine l-a
turnat. Îţi aduci aminte de buza mea spartă? În ziua când am
fost la tribunal?
Maddy tresări uimită:
— Te-a lovit? Unchiul Theresei?
— Ce te surprinde? Maddy el dă în cei din jur!
— Bine, atunci probabil că şi-a ieşit din fire. Era normal să
fie supărat mai ales în ziua aia.
— Uh-uh, spuse Zack vesel şi trist în acelaşi timp.
— Uh-oh, spuse Maddy. El încuviinţă din cap:
— Nu sunt genul de om care să întoarcă şi celălalt obraz.
Şi, uh, l-am lăsat zăcând în fântâna din faţa tribunalului.
Maddy îşi acoperi zâmbetul cu mâna. Ştia că era o treabă
serioasă.
— Oh, Zack spuse ea apropiindu-şi obrazul de al lui.
— Maddy... tristeţea îi înăsprise vocea. O strânse atât de
puternic în braţe încât îi provocă durere. Nu pot să suport
gândul! Că o pierd. Nu pot...
6 232
 Îl ţinea şi ea foarte strâns încercând să treacă în ea toată
durerea pe care o simţea în el.
— Zack, şopti ea după un timp, aş vrea să pot face ceva să
te ajut.
— Maddy... numele ei devenise şoaptă. Mâinile lui îi
mângâiau părul şi spatele, mă ajuţi fiind alături de mine.
Rămase nemişcat pentru o clipă, apoi îi luă faţa în mâini
obligând-o să se uite la el. Ochii lui erau întunecaţi.
Inexplicabil, Maddy îşi simţi inima bătând cu putere. Maddy,
poţi face ceva pentru mine. Căsătoreşte-te cu mine.
Zack ştiu din clipa în care rostise aceste cuvinte că făcuse
o greşeală. Îi simţi corpul tresărind ca şi cum ar fi lovit-o.
Startul, gândi el. Am luat greşit startul.
Ştia exact cum sunase pentru ea şi ce gândea. Nu putea să
încerce să facă ceva de teamă să nu încurce lucrurile şi mai
rău. Dacă i-ar fi spus că o iubeşte ar fi sunat în cel mai bun
caz ca o explicaţie sau ca un raţionament. În cel mai rău caz ar
fi sunat ca o scuză.
Aşa că continuă să-i mângâie părul şi spatele şi să-i repete:
— Căsătoreşte-te cu mine, Maddy. De data asta adăugă:
6 233
am nevoie de tine. Asta cel puţin o va crede.
I se părea o nebunie când stătea cu ea în braţe şi realiză că
nu-i spusese niciodată că-l iubeşte. Nu era sigur de ce nu-i
spusese. El o ştia sigur din dimineaţa în care ea ieşise din apă
ca fiica lui Neptun, radioasă de bucurie şi triumf.
Într-un fel din laşitate. Nu ştia sigur ce simţea ea pentru el
şi nu era pregătit încă să-şi expună ego-ul fragil unei posibile
respingeri. Ştia că ţinea la el, nu s-ar fi culcat cu el dacă n-ar fi
ţinut şi atracţia fizică dintre ei era de necontestat. Chiar şi
acum când îi simţea trupul deasupra lui se gândea câtă
dreptate avea în legătură cu atracţia dintre ei.
Dar Maddy era atât de... previzibilă! Era atât de miloasă, o
mângâiere pentru oricine şi orice era în suferinţă. Asta putea
vedea oricine din felul în care se retrăsese în spatele păpuşilor
şi pentru a putea lucra cu acei copii şi la felul în care
reacţionase când unul dintre ei reuşise să treacă peste
baricadele ridicate de ea.
Şi el reuşise să se strecoare pe sub baricadele ei, folosindu-
se de teama şi vulnerabilitatea ei şi chiar de mila ei, dar acum
nu mai ştia dacă îl iubea sau doar îi răspunsese nevoii de a fi
6 234
cu el.
Asta nu-l deranjase până acum. Până acum îşi spusese că
pentru el era deajuns indiferent care ar fi fost situaţia. Gândul
îl făcu să se simtă trist şi singur.
Ea se mişcă în braţele lui:
— Crezi că asta ajută, vocea abia i se auzea. Tensiunea din
el izbucni într-un râs nervos:
— N-ar strica!
— Ce se va întâmpla, spuse ea alegându-şi cu grijă
cuvintele, dacă tot nu ţi-o vor da în adopţie?
Pentru un moment mintea lui se bloca. Să adopt pe cine?
Toată atenţia lui era concentrată asupra lui Maddy. O voia la
fel de mult cu sau fără Theresa.
— Vom discuta despre asta când vom ajunge acolo, spuse
el.
Bineînţeles, gândi el, că dacă o pierdea pe Theresa va avea
nevoie de ea mai mult ca oricând. Maddy, o imploră el în
gând. Te iubesc prea mult. Te rog, nu spune da din motive
greşite!
Ea se mişcă din nou deasupra lui şi-şi ridică capul până
6 235
când putu să-i privească în ochi. Gura i se îndulci într-un
zâmbet.
— Bine, Zachary, şopti ea, mă căsătoresc cu tine.
El o privi multă vreme, apoi o mângâie pe faţă. Ea se
mişcă uşor, un răspuns subtil care îl umplea de plăcere, iartă-
mă, spuse el în gând şi îşi apropie gura de a ei.
— Ce faci? Ţipă Jody atât de tare încât Maddy trebui să
îndepărteze telefonul de ureche. Vrei să te... nu-mi vine să
cred! Cu cine? Sau cine se... Cu Zack. El trebuie să fie. Ştiam
eu, mi-am dat seama din seara aceea la petrecere din felul în
care vă priveaţi! Şi eu care plănuisem o surpriză
extraordinară! N-am să te iert niciodată pentru asta, Amanda,
m-am simţit atât de prost. Hei, felicitări!
— Mulţumesc, spuse Maddy, privind nasul dragonului.
Ridicase din obişnuinţă păpuşa când se dusese la telefon.
Pauză..
— Mulţumesc? Repeta Jody. Mulţumesc? Asta e tot ce
poţi că spui? Mă suni, îmi spui că te căsătoreşti, aşa din senin,
cu cel mai dorit tip din San Remon şi poate chiar din lume şi
stai acolo şi murmuri un „Mulţumesc"? Hai Maddy mai
6 236
spune-mi câte ceva. Dă-mi câteva amănunte. Spre exemplu,
când va avea loc nunta.
— N-am fixat încă data, spuse Maddy încruntându-se la
Bosley. Dar o să fie curând.
— Curând. Îţi dai seama, sper, că presa va afla?
— Cu puţin noroc şi discreţie din partea anumitor prieteni,
spuse Maddy prevenind-o, nu va afla. Va fi ceva simplu.
— Cât de simplu? Cum e o catedrală din San Remon faţă
de catedrala Sfântul Patrick?
— Aşa e normal, spuse Maddy simţind că explodează. Doi
martori. De asta te-am sunat, vreau să fii martora mea. .
La celălalt capăt al firului era o linişte neobişnuită.
— Maddy? S-a întâmplat ceva?
— Nu s-a întâmplat nimic. Maddy scoase limba la Bosley
şi îi lovi capul roz cu degetul. Pur şi simplu... nu vrem mare
tevatură.
— Amanda, faptul că vorbesc tare nu înseamnă că sunt
surdă. Te aud perfect şi nu mi se pare că eşti fericită. Cel puţin
nu eşti cât ar trebui să fie cineva care se va căsători cu omul
viselor ei şi al oricărei alte femei. Ce s-a întâmplat? Oh,
6 237
Doamne, eşti însărcinată? Vrei să spui că trebuie să vă
căsătoriţi? Nu. În numele cerului, nu se poate. Aşa ceva hu se
mai întâmpla în ziua de azi, sau se întâmpla?
Maddy râdea dar râsul îi provocă o durere în piept.
„De fapt. Jody, trebuie să ne căsătorim. Copilul are şase
ani."
— Nu, Jody, nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta. Doar
că... ştii şi tu trecutul lui Zack. Nu vrem ca ziarele să
dezgroape toată tragedia. Înţelegi, nu?
— Sigur, spuse Jody. Sigur că înţeleg. Înţeleg că e ceva ce
nu vrei să-mi spui.
— Jody... Maddy putea simţi durerea din vocea lui Jody.
Deşi Jody era cea mai bună prietenă a ei, erau lucruri pe care
nu i le putea explica.
— Ooops, e cineva la uşă, spuse ea mai uşurată ca
niciodată de zgomotul unei bătăi în uşă. Trebuie să închid. Te
sun mai târziu. Să nu crezi că am spus...
Maddy aşeză cu grijă receptorul în furcă şi plecă spre uşă
ocolindu-l pe Corry care-şi luă locul în raft pentru numărul lui
de teatru.
6 238
 — Uh, oh, cineva care a venit pentru prima oară, murmură
Maddy. Cine ar putea fi...?
Preţ de câteva secunde rămase privind la femeia ce i se
părea puţin cunoscută, din pragul uşii.
— Doamna Gordon? Femeia întrebă ezitând. Sper că nu vă
deranjez. E... sunt mătuşa Theresei.
— Oh, o recunoscuse în sfârşit. Doamna Soto! Îmi pare
rău că nu v-am... nu vreţi să intraţi?
— Te rog, spune-mi Carleen. Mătuşa Theresei zâmbi
nervoasă şi făcu un gest depreciativ cu mâna. Doamna Soto
sună aşa de... Privea în jur.
Maddy îşi dădu seama că nu se uita la nimic. Chiar şi
Corry îşi irosise talentul degeaba, spre dezgustul lui.
— Um... sper că nu vă deranjează că am venit pe
neanunţate, spuse ea. Am întrebat la Centru şi mi-a spus
doctorul acela, Whitlaw unde vă pot găsi. M-am gândit că
poate nu veţi vrea să staţi de vorbă cu mine după ce... s-a
întâmplat cu Theresa. Dar doctorul Whitlaw mi-a spus...
— Te rog, spuse Maddy, nu vrei să stai jos? Mătuşa
Theresei se aşeză timidă pe marginea canapelei, îşi puse
6 239
geanta lângă ea cu o mână, în timp ce cu cealaltă îşi îndepărta
o şuviţă de păr ce îi căzuse pe faţă.
— Mulţumesc, spuse ea şoptit, privind-o pe Maddy cu
ochi mari şi speriaţi. Îmi... aaa... îmi pare rău pentru ce s-a
întâmplat. Trebuie să mă credeţi. Eu o iubesc, înghiţi în sec,
îşi muşcă buzele şi continuă, e fetiţa surorii mele. După ce
sora mea a murit am vrut să am grijă de ea, de dragul lui
Elaine, înţelegeţi? Ţin foarte mult la Theresa.
Maddy încuviinţă din cap:
— Sunt sigură. Carleen oftă:
— Când era mică mai mergea, dar acum... Joe are o nouă
slujbă şi se fac multe presiuni asupra lui şi îi e mereu frică să
nu fie concediat. Şi uneori bea cam mult. Şi Theresa vorbeşte
tot timpul şi se ceartă cu el şi uneori nu mai vrea să asculte...
— Ştiu, spuse Maddy. Înţeleg.
Carleen îşi acoperi nasul cu palma şi privi spre Maddy.
— Joe nu e om rău, zău nu e. Dar nu s-a înţeles niciodată
bine cu Theresa şi probabil că şi, oricum, voiam să vă spun...
— Ce? O încuraja Maddy blând, încercând să aibe
răbdare.
6 240
 — Doctorul Whitlaw spune că în urma procesului Theresa
va fi adoptată.
— Aşa e.
— Şi mai spune că sunt destui care vor s-o înfieze. Aşa e?
— Da, şopti Maddy. Aşa e.
— Atunci îmi pare bine. Vreau ca Theresa să fie fericită. E
un copil bun. Maddy îi dădu un şerveţel şi aşteptă ca ea să-şi
sufle nasul. Oricum, Carleen o privi pe Maddy scuzându-se,
am fost s-o văd pe Theresa de câteva ori la căminul ei
provizoriu şi tot timpul vorbea numai de Zack şi de tine. Zack
în sus şi Maddy în jos, tot. Timpul. Ştiu că Zack este
profesorul de înot care a făcut reclamaţia împotriva lui Joe,
pentru că la audiere Joe şi-a cam ieşit din fire şi...
— Ştiu, spuse Maddy şi îşi drese glasul, Zack mi-a
povestit. Se tot întreba de ce venise Carleen. Nu voia să pară
nerăbdătoare, ştia cât de greu fusese pentru acea femeie să
vină la ea, dar încă mai avea multe de făcut pentru picnicul de
mâine. Ea şi Zack obţinuseră permisiunea de a o lua pe
Theresa să vadă focurile de artificii în parcul Dolores
Springs, care avea un lac cu bărci şi era important pentru
6 241
Zack să facă o zi specială pentru Theresa. Audierea fusese
programată pentru luni şi asta putea fi ultima ieşire a lor cu
Theresa...
— Mă întrebam, Carleen trase adânc £er în piept, crezi că
Zack ar vrea s-o adopte pe Theresa?
Maddy o privi uimită.
— Da. Adevărul e că doreşte foarte mult s-o adopte pe
Theresa. Dar e o problemă. El nu este căsătorit şi chiar dacă
are de gând s-o facă, mai sunt mulţi înaintea lui pe listă.
Carleen încuviinţă din cap.
— Ştiu. Asta a spus şi doctorul Whitlaw. Dar el a spus că
putem aranja dinainte. Că putem cădea de acord asupra
adopţiei. Aşa că... n-ai vrea ca tu şi Zack...
— Bineînţeles că am vrea, spuse Maddy sărind de pe
marginea canapelei. Ştia că Carleen o privea speriată dar nu se
putea abţine. Sunt sigură că soţul tău a încercat să-i facă o
favoare celui care l-a lăsat zăcând într-o fântână arteziană!
Carleen îşi acoperi gura cu mâna pentru a ascunde un
zâmbet nervos. Maddy o privi exasperată.
— Carleen, pot să te întreb ceva? De ce ai venit să vorbeşti
6 242
cu mine despre toate astea? De ce nu ai vorbit cu Zack? El e
cel care...
— Of, Doamne, glumeşti? Carleen râse din nou nervoasă.
Joe m-ar omorî dacă ar afla că am vorbit cu el. Nu cred că mă
va ierta vreodată deşi el a început. Joe a dat primul.
— Carleen, spuse Maddy cu blândeţe, rugându-se ca
femeia să plece ca să poată plânge, dacă soţul tău nu va vorbi
niciodată cu Zack, ce te face să crezi că va fi de acord să i-o
dea pe Theresa în adopţie?
Ochii lui Carleen deveniră rotunzi. Trase aer în piept,
ridică din umeri şi încercă vizibil să-şi adune curajul.
— Dar, spuse ea hotărâtă, puţin speriată dar hotărâtă, Zack
nu are nevoie de acordul lui Joe.
Sorei mele nu i-a plăcut niciodată de Joe. Când şi-a făcut
testamentul mi-a dat mie custodia Theresei. Asta e. Doar mie.
Eu sunt tutorele legal al Theresei.
Maddy rămase uitându-se la ea. Se simţea straniu.
Îngheţată.
Carleen îşi drese glasul şi începu să-şi caute-n geantă.
Mâinile ei apărură, după un timp, ţinând ceva ce semăna cu
6 243
nişte acte. Când îşi ridică privirea spre Maddy ochii îi
străluceau de încredere iar obrajii i se înroşiseră.
— Vreau, mi-ar plăcea foarte mult ca voi s-o adoptaţi pe
Theresa. Tu şi Zack. Aşa... am adus actele. I le dădu lui
Maddy. Uite-le. Dacă vreţi... nu trebuie decât să semnaţi...
;

Parcul Dolores Springs era la câteva mile de San

Remon. Primăvara, un râuleţ curgea de-a lungul canionului şi
se vărsa în ceea ce era o raritate în California de Sud, un mic
lac natural. Cei de la îngrijirea parcului umpluseră lacul de
bărci, montaseră câteva căsuţe, câteva mese pentru picnic şi
făcuseră câteva parcări dar în general lăsaseră parcul în starea
lui naturală.
Cauciucurile maşinii lui Maddy sfărâmară frunzele uscate
de stejar când parcă.
Theresa se dezlega deja din centura de siguranţă şi strigă:
— Oh, Doamne. Unde e lacul? Nu văd niciun lac!
Zack începu să râdă:
— Ai răbdare. Te mint eu? Uite, tu trebuie să cari pătura.

6 244
 — Da eu vreau să car coşul cu mâncare!
— Îmi pare rău căpriţo. Eşti prea mică pentru asta. Dar ce
zici de asta?
Luă de pe bancheta din spate a maşinii un pachet misterios
în jurul căruia se învârtise toată dimineaţa. Theresa se
încruntă, îl răsuci pe toate părţile şi întrebă cu suspiciune:
— Ce e asta?
— O surpriză, spuse Zack hotărât. Vino. Să mergem.
Maddy încuie maşina şi îl urmă pe Zack şi pe Theresa
strivind frunze uscate sub picioare. Deşi încărcat cu coşul,
pătura şi jachetele, Zack avea un mers vioi. Maddy ştia că era
hotărât să o facă pe Theresa foarte fericită în ziua aceea, chiar
dacă credea că putea fi ultima zi pe care o petreceau
împreună. „Când să-i spun?"
Viaţa, reflectă Maddy e plină de cotituri şi întorsături
ciudate. I se părea o cruzime din partea ei să nu-i spună vestea
minunată că Theresa era numai a lui. Aşa că de ce nu-i spunea
şi se comporta ca o geloasă pe comoara care-i aparţinea?
Hârtiile pentru adopţie erau în maşină, în siguranţă, încuiate.
De ce i se părea atât de greu să-i spună?
6 245
 Pentru că ştia foarte bine de ce Zack o ceruse în căsătorie.
Sperase că o soţie îl va ajuta să o adopte pe fetiţă. Dacă ar fi
fost sigur că va obţine adopţia Theresei, ar mai fi cerut-o în
căsătorie? Zack era un om deosebit. Nu şi-ar fi retras dintr-
odată propunerea doar pentru că situaţia s-a schimbat.
Dar situaţia se schimbase. Şi. Maddy ştia asta şi ştia că
făcând abstracţie de principiile lui Zack, nu s-ar fi măritat
niciodată cu un bărbat care nu o iubea.
Indiferent cum o lua, tot era un lucru dificil de făcut.
Îi fusese de ajuns că Zack avea nevoie de ea. Acum şi asta
se dusese.
— Grăbeşte-te Maddy! Strigă Theresa. Ea şi Zack o
aşteptară să-i prindă din urmă. Theresa îşi ridică mâna ţopăind
de nerăbdare: Dă-mi mâna.
Ţinând o mână în mâna lui Zack şi una în mâna lui
Maddy, Theresa făcu doi paşi în fugă şi apoi îşi ridică
picioarele balansându-se suspendată între cei doi adulţi.
Maddy începu să râdă:
— Nu crezi că eşti un pic cam mare pentru asta?
— Of, Doamne, mormăi Theresa, cum se face că ori sunt
6 246
prea mare ori prea mică!
— Veşnica problemă a unui copil, spuse Zack rece. Asta e,
căpriţo.
Deşi veniseră înainte ca parcul să devină neîncăpător,
pentru cei ce voiau să vadă focurile de artificii, mesele de
picnic se ocupaseră deja.. Aşa că au trebuit să se aşeze pe
iarbă. Găsiră un loc plăcut, lângă un copac, de unde puteau
avea şi o privelişte plăcută, dar de unde erau şi îndeajuns de
departe de lansarea focurilor de artificii ca să nu asurzească.
Theresa a fost cam dezamăgită la început din cauza
lacului. Bărcile erau vechi şi urâte, nu erau albe şi frumoase,
ca cele din fotografie. Dar când Zack i-a spus că cele din
fotografie erau jucării iar cele de pe lac erau adevărate şi se
putea plimba în aceste bărci urâte şi vechi, s-a înveselit şi a
spus că vrea să meargă imediat şi ea cu una din aceste bărci.
Aşa că toţi trei au îmbrăcat veste portocalii de salvare şi au
vâslit în jurul lacului toată după-amiaza.
Când s-au întors pe pătură, fericiţi şi pe jumătate uzi, Zack
a luat în braţe pachetul lui misterios.
— Oh, ce bine, strigă Theresa sărind de pe un picior pe
6 247
altul. Acum o să vedem surpriza. Ce este, Zack? Pot să văd şi
eu? Grăbeşte-te Zack!
— Uşurel, căpriţo. Toate la timpul lor. Zack prelungea fără
ruşine momentul.
Maddy îi privea cum se dondăneau şi inima i se umplu de
dragoste. Era fericită că în acel moment nu puteau să-i vadă
faţa. Îşi întoarse capul până când spasmul trecu, apoi îşi şterse
obrajii cu mâna. Faţa îi era oricum udă de la plimbarea cu
barca.
Se distrau atât de bine, gândi ea, chiar şi fără să ştie că
totul va fi în regulă. Nu era nevoie să-i spună încă. Putea să
mai aştepte puţin. Putea să mai rămână cu ei puţin...
— E un zmeu, ţipa Theresa. Un zmeu ca în fotografie.
Putem să-i facem să zboare, Zack? Putem?
Asta aveam de gând, murmură el încercând să descifreze
instrucţiunile de asamblare. Aruncă "spre Maddy o privire
disperată.
Ea ridică din umeri apoi se aplecă spre piesele
împrăştiate..
— E floare la ureche, spuse ea încet când le dădu înapoi.
6 248
După câteva minute zmeul era asamblat.
— Hmmm, spuse Zack admirativ. Cum ai reuşit?
— Maddy ştie să facă tot felul de lucruri, explică Theresa.
Face mereu păpuşi, nu ştiai?
— E bine să ai pe cineva priceput lângă tine, spuse el uşor,
privind-o zâmbind. Era pentru prima oară în ziua aceea că o
privea în ochi şi în acel moment putu să vadă teama pe Care el
încercase să şi-o ascundă. Şi mai văzu ceva, ceva nedefinit, ca
o figură cunoscută, în mulţime. Îşi ţinu respiraţia încercând să
prelungească acest moment dar dispăru repede, în privirea lui
întunecată.
El se aplecă şi îi dădu un sărut de mulţumesc. Apoi el şi
Theresa dispărură în căutarea unui loc mai deschis pentru
lansarea zmeului. Maddy oftă şi deschise coşul cu mâncare.
Era ziua lor. Ziua lui Zack şi a Theresei. Ea era o intrusă. Nu
aveau nevoie de ea.
Au venit ţopăind o jumătate de oră mai târziu, fără zmeu.
— Un copac l-a mâncat, spuse Theresa tristă.
— Un copac care mănâncă zmee. Zack era profund
dezamăgit. Există şi aşa ceva, îţi vine să crezi? Lasă, căpriţo,
6 249
spuse el ciufulind părul Theresei, data viitoare vom alege un
parc cu spaţii deschise.
Data viitoare. Privi spre Maddy într-un fel care o făcu să-i
sângereze inima. Era cât pe ce să-i spună adevărul, atunci şi
acolo.
Dar Theresa începu să se mire de bunătăţile pe care Maddy
le întinsese şi momentul trecu.
Au mâncat pui fript şi cartofi prăjiţi cu morcovi şi ţelină şi
măsline negre, apoi au mâncat căpşuni, care erau atât de mari
şi de dulci că nu mai aveau nevoie de zahăr. Maddy le
cumpărase de la un magazin de peste drum de casa ei. Erau şi
prăjituri cu alune de la Dottie Frownfelter.
— Pentru că eu le-am făcut, anunţă Theresa, apoi cu
mustrare de conştiinţă, vreau să zic am ajutat.
— Lasă-mă să ghicesc, spuse Zack, tu le-ai amestecat.
— Da, spuse Theresa fericită, râzând.
După ce au mâncat, Theresa a vrut din nou să se plimbe cu
barca.
— Nu acum, murmură Zack căscând şi sprijinindu-se cu
spatele de copac. Nu ştiai că trebuie să dormi după un picnic
6 250
de 4 iulie?
— Hei, Zack, Theresa îl trăgea de mână dar renunţă
dându-şi seama că era în zadar. Pot să merg singură? Sunt
destul de mare. Zack deschise un ochi şi spuse aspru:
— Nu, nu poţi. Şi să nu te apropii de bărci dacă eu nu sunt
cu tine, ai înţeles? Hei, adăugă el când o văzu că se
întristează. Ştii că focurile de artificii ne vor ţine aici mult
după ora de culcare. Vino lângă mine să facem nani.
— Dar nu mi-e somn, spuse Theresa, dar se ghemui lângă
Zack şi după foarte puţin timp adormi...
— Hei, scumpo. Trezeşte-te. Cuvintele lui Zack erau o
şoaptă lângă tâmpla lui Maddy. Degetele lui îi mângâiau
gâtul. Deschise ochii şi văzu faţa lui doar la câţiva centimetri
de a ei. Îmi pare rău că te trezesc, iubito, dar am nevoie de
cheile tale.
— Ce...?
— Sssst. Theresa încă mai doarme. Cheile de la maşină.
Vreau să mai duc câte ceva din ce a rămas de la picnic acum,
ca să nu le cărăm mai târziu.
— Da, bine. Căută în buzunar după cheile de la maşină.
6 251
Zack şi adu-mi şi mie geanta, te rog. Am lăsat-o în maşină.
— Bine, o sărută tandru apoi spuse: Vise plăcute...
Maddy se trezi brusc, ca după un coşmar. Se ridică
tremurând dezorientată şi speriată fără să ştie de ce. Apoi,
brusc îşi dădu seama de ce. Era singură. Pătura era goală.
Theresa dispăruse.
Teroarea coşmarului se diminua treptat când deveni
complet conştientă. Theresa nu s-ar fi putut duce prea departe,
nu s-ar fi dus prea departe, Se îndepărtase puţin, în felul ei
independent de a fi pentru a face câteva explorări în jur de una
singură.
— „Pot să mă duc şi singură? Sunt îndeajuns de mare".
Nu, n-ar fi încercat să se ducă singură la bărci. Doar Zack
îi spusese clar să nu se ducă acolo.
Maddy se ridică şi se îndreptă spre lac privind lumina
palidă a apusului de soare. Ar fi putut Theresa să treacă de cei
care aveau grijă de bărci? Probabil că da. Dar să nu-l asculte
pe Zack... sau? Apoi Maddy îşi aminti cum Carleen îi
spusese.. Uneori nu-i pasă... apoi îşi aminti de feţişoara ei
încăpăţânată...
6 252
 Se uită în jur după Zack dar îşi aminti că el plecase la
maşină. Cât timp trecuse de atunci? Cât timp aţipise?
Îndeajuns de mult cât Theresa să dispară complet din raza ei
vizuală.
Maddy începu să strige:
— Theresa? Theresa!
Pe apă mai erau încă câteva bărci, siluete scăldate în
bronz, dar nu putea să vadă destul de clar. Strigă din nou
punându-şi mâinile la gură.
O voce subţire de copil îi răspunse. Un trup firav se ridică
şi făcu semn cu mâna.
— Bună Maddy! Uită-te la mine! Uite ce pot să fac!
— Theresa! Oh... Dumnezeule. Maddy se lovi cu mâinile
peste gură şi începu să se uite în jur. Câţiva oameni se
opriseră, întrebându-se ce se întâmpla. Theresa, scumpo, stai
acolo. Stai jos. Mă auzi? Stai jos.
Ceva din teama lui Maddy o ajunse pe fetiţă.
Brusc deveni confuză. Nehotărâtă între a sta în picioare şi
a se aşeza, atinse o vâslă care căzu în apă. Se întinse după ea,
un gest reflex şi apoi, speriată de mişcarea bărcii, încercă să-şi
6 253
recapete echilibrul. Era prea târziu. Sub privirea împietrită a
lui Maddy, Theresa căzu în apa călduţă. Pleoscăitul apei a fost
acoperit de strigătul lui Maddy. Maddy rămase încremenită pe
mal până când văzu un cap mic şi negru. Îşi închise ochii
strânşi, îşi ţinu respiraţia şi sări.
Când străpunse apa nu se gândea decât la un lucru: nu din
nou. Zack nu putea să piardă încă un copil astfel.
Dumnezeule, nu din nou...

Zack ajunsese la pătură când auzi strigătul lui Maddy. Îi

luă o secundă cât o eternitate să o vadă pe malul lacului şi
încă o eternitate până să-şi dea seama de ce striga. Când o
văzu pe Maddy sărind, şopti:
— Nu... Geanta lui Maddy îi scăpă din mână şi începu să
alerge.
Se repezi în jos spre lac, dând la o parte oamenii din drum
ca pe nişte pioni.
Theresa lovea apa cu picioarele, slavă Domnului, exact aşa
cum o învăţase. Zack strigă la ea:
— Aşa, scumpo, te descurci grozav. Rezistă. Vin. Rezistă

6 254
scumpo, te rog. Maddy lovea apa cu gesturi frenetice care deja
o duseseră dincolo de limitele ei. Zack înjura cu o poftă pe
care o avea numai când era prea nervos. Idioata. Nebuna.
Învăţase mult în trei săptămâni dar nu atât de mult încât să
ajungă la barcă, dar să se mai şi întoarcă cu Theresa. Ce
credea că vrea să facă? Se vor îneca amândouă.
— Cheamă salvarea, strigă el la cel mai apropiat privitor şi
se aruncă în apă ca un taifun uman.
Nu se forţase atât de mult niciodată în viaţa lui. Nu înota
pentru aur sau recorduri acum, înota pentru vieţile a două
fiinţe. Fiinţe pe care le iubea cel mai mult pe lume.
Când străbătea apa, Zack se zbătea între necesitatea de a
vedea cele două capete şi gândul că dacă şi-ar fi ţinut capul
sub apă ar fi câştigat viteză. Încercă să le vadă când trase aer
în piept, dar era întuneric.
Ochii Theresei erau punctul lui de orientare, farul lui.
Rezistă, scumpo, se rugă el în tăcere, vin. Nu renunţa. Nu
renunţa...
Pe Maddy o pierduse. N-o mai putea vedea.
Ajunse la Theresa, iar ea i se agăţă de gât. Corpul ei micuţ
6 255
tremura de frig şi frică.
— Uşurel, scumpo, spuse el. Uşurel. Te-am prins.
Vocea ei era o şoaptă speriată:
— Maddy se îneacă.
— Nu. Nu... Nu se va îneca. Tu rămâi aici, bine? Două
lovituri puternice de braţ îl făcură să ajungă la barcă. O puse
pe Theresa înăuntru, înălţă o rugăciune fierbinte şi se
scufundă.
Apa era întunecată; nu putea vedea nimic. Tot ce putea
gândi era, dumnezeule, cât trebuie să fie de speriată.
A fost un noroc incredibil că a găsit-o. A simţit că ceva îi
atinge piciorul şi reuşi să o prindă pe Maddy de păr. Când o
scoase la suprafaţă ea începu să tuşească, înecându-se, făcând
zgomote teribile, minunate, care-i arătau că ea va fi în regulă.
Când Theresa o văzu pe Maddy, începu să ţipe din toate
puterile şi ăsta era un zgomot minunat.
Ca prin ceaţă, Zack auzi sunetul unei sirene. Alte bărci
veneau spre ei. Mâini puternice i-o luară pe Maddy din braţe.
Şi la puţin timp toţi trei, Zack, Maddy şi Theresa, erau
înfăşuraţi în pături în barca de salvare a parcului.
6 256
 Nimeni nu vorbise. Theresa se smiorcăia, Maddy tuşea, iar
Zack rămăsese împietrit de şoc, până când ajunseră la mal.
Când puse piciorul pe pământ, cineva i-o puse pe Theresa în
braţe. O ţinu liniştit, când ea îşi puse mâinile în jurul gâtului
iui şi-şi ascunse faţa de oameni. O voce spuse cu autoritate:
— E-n regulă, oameni buni. Faceţi-ne loc. Lăsaţi-ne să
ajungem acolo. Doi medici ai pompierilor o aşezară jos pe
Maddy şi îngenuncheară lângă ea.
Deasupra păturii, ochii lui Maddy deveniră mari de
nemulţumire.
— Oh, nu, reuşi ea să spună. Zack, ai... chemat salvarea?
Era prea mult. Ca un vulcan care erupe, tensiunea din Zack
ajunse la maximum. O aşeză pe Theresa jos şi nu uşor şi
explodă:
— Ce dracu' voiai să fac? Bineînţeles că am chemat
salvarea. Ce dracu' încercai să faci? Nu înoţi îndeajuns de bine
ca să te menţii la suprafaţă. La dracu', Theresa înoată mai bine
decât tine.
Maddy îl privea în timp ce medicii o consultau să vadă
dacă totul e în regulă. Zack se gândi că pe el ar trebui să-i
6 257
consulte, cu el lucrurile stăteau mai în neregulă decât cu ea.
Se îndepărtă cu doi paşi apoi ţipă din nou:
— Ce vrei să faci, să mă omori?
— Să te omor? Şopti ea.
El îşi acoperi faţa cu mâna, apoi îşi aruncă amândouă
braţele în aer.
— Da. Să mă omori. Crezi că aş fi putut supravieţui
pierderii a două fiinţe pe care ie iubesc cel mai mult pe lumea
asta... pentru a doua oară?
Unul dintre medici îl privi, cu compasiune şi îi puse lui
Maddy pe faţă o mască de oxigen. Ea o îndepărtă.
— Zack... vocea se înecă de tuse. Încetează. Priveşte-o pe
Theresa. O sperii. Zack privi spre Theresa, care tremura
violent în ciuda păturii verzi ce o înconjura până la ochi. Privi
înapoi spre Maddy şi izbucni:
— Asta e prea de tot. Se întoarse şi o luă pe Theresa în
braţe. Va trebui să se obişnuiască cu faptul că cei care se
iubesc se enervează uneori. Şi când se enervează ţipă. Dar asta
nu însemna că şi lovesc. Se lăsă în jos şi o puse pe Theresa în
faţa lui. Înţelegi, căpriţo?
6 258
 Ea dădu încet din cap.
— Şi mai lasă-mă să-ţi spun ceva, tânără domnişoară. O
prinse de umeri şi o privi sever în ochi. Dacă îmi mai ieşi
vreodată din cuvânt cum ai făcut acum, o să mă supăr rău. Ai
înţeles?
Încă o încuviinţare. Zack simţi că se calmează încet-încet.
O îmbrăţişa pe Theresa cu putere. Stătea acolo, îngenuncheat,
plin de apă, îmbrăţişând-o în timp ce corpul îi era scuturat de
plâns. Abia după câteva minute simţi mânuţă care-l mângâia
pe spate.
— E-n regulă, Zack, spunea Theresa. E-n regulă. Îmi pare
rău. Te rog să nu fii supărat. El trase aer în piept.
— Nu sunt supărat, mormăi el. Doar speriat. Deschise
ochii şi privi peste capul Theresei în căutarea lui Maddy, care
brusc, devenise foarte tăcută.
Medicul reuşise în cele din urmă să-i pună pe faţă masca
de oxigen. Pe deasupra ei, ochii îl priveau nemişcaţi. Părea să
fie într-o stare de şoc.
O să fie în regulă? Îl întrebă Zack gros.
— Oh, da. O să fie bine. Medicul începuse deja să-şi bage
6 259
instrumentele în trusă. Ar fi bine să o consulte un medic, ca să
fim siguri.
Zack se ridică, simţind că încheieturile îi înţepeniseră,
întinse mâna. Mulţumesc... Nu putea să spună mai mult.
Medicul zâmbi.
— Nicio problemă. Mă bucur să văd că unul din aceste
cazuri de înec a reuşit să se termine cu bine. Făcu cu mâna şi
îşi urmă partenerul.
Zack se întoarse spre Maddy, care încă mai stătea
înfăşurată în pătură şi-l privea de parcă ar fi avut două capete.
Se lăsă în genunchi lângă ea.
— Maddy? Hei, iubito, eşti în regulă? Îmi pare rău că am
ţipat la tine...
Ea dădu din cap..
— Nu... E-n regulă. Înţeleg. Vocea îi era subţire.
El îi atinse faţa, mângâindu-i obrazul cu degetele.
— Atunci ce e? Ce nu e în regulă?
— Zack, spuse ea slab, ai spus ceva... Te-am auzit
spunând...
— Da? Ce? Inima începu să-i bată cu putere. Se întreba
6 260
dacă era ceva în neregulă cu el, poate că îmbătrânea.
— Te-am auzit spunând că două fiinţe... Adică... Mă
iubeşti?
Nu putea decât s-o privească, surprins..
— Eşti nebună? Murmură el, şocat.
Ea încuviinţă încet din cap, privind în ochii lui ca
hipnotizată de ce vedea în ei.
— Bineînţeles că te iubesc. Îşi exprima din nou
sentimentele într-un fel, s-ar putea spune, mai puţin masculin.
Îşi luă mâna de lângă obrazul ei într-o încercare de a se abţine
să nu o zdrobească în braţe. Când mă gândesc... că era să te
pierd, când m-am gândit la tine acolo în apă, că te scufunzi...
când m-am gândit că o să mori în apă, când tu...
— Zack. Ochii ei deveniseră brusc luminoşi. Mâinile ei
erau pe umerii lui, ţinându-l strâns, zgâlţâindu-l. Zack, nu mi-
a fost frică. Pur şi simplu. Nu mi-a fost. Nu în acelaşi fel. Mi-
a fost teamă, da, dar într-un fel în care oricui i-ar fi fost. Nu
mi-era... groază, ca în coşmarurile mele. Zack, sunt în regulă,
într-adevăr în regulă.

— Da... El trase aer în piept, îşi şterse picăturile de apă de

6 261
pe obraji, dădu din cap şi zâmbi trist. Da, eşti. Mai mult decât
în regulă.
— Zack. Îl zgâlţâia din nou. Trebuie să-ţi spun ceva, ceva
minunat.
— Dumnezeule, sper să fie. Ar fi mai bine să-mi spui că
mă iubeşti şi tu, sau sunt în stare să mă caţăr pe stâlpul ăsta.
— Oh şi asta. Bineînţeles că te iu...
— Cum adică „şi asta"? Spuse el cu un mormăit, tocmai
când îşi pierduse controlul şi o trăsese cu putere la pieptul lui.
— Nu... Ea dădea din cap, lovindu-l cu mâinile peste
piept, zâmbind. Râzând. Plângând.
— Te iubesc, Zachary şi am să-ţi spun ceva
nemaipomenit. N-o să-ţi vină să crezi. Lasă-mă să-ţi spun.
Câteva minute mai târziu, Zack lăsă să-i scape un strigăt
de bucurie şi toţi îşi întoarseră capul spre ei de curiozitate.
Dacă cineva ar fi ştiut că el strângea la piept cele două fiinţe
pe care le iubea cel mai mult pe lume, râzând şi plângând în
acelaşi timp, ar fi înţeles.
— Theresa, spuse Zack puţin mai târziu, eu şi cu Maddy

6 262
vrem să te întrebăm ceva.
Se hotărâseră să rămână, în ciuda a tot ce se întâmplase, să
vadă focurile de artificii. Îi promiseseră Theresei că vor vedea
focuri de artificii şi n-au mai putut să dea înapoi. Aşa că se
strânseseră unii într-alţii, aşteptând ca primele focuri să apară
pe cerul întunecat. Theresa stătea între genunchii lui Maddy,
Maddy între ai lui Zack, iar Zack le înconjura pe amândouă cu
braţele şi cu pătura. Geanta lui Maddy, cu preţiosul ei
conţinut, stătea lângă piciorul ei sub pătură. Theresa dădu
încet din cap şi spuse:
— Bine.
— Cum ţi-ar place, întrebă Zack rar, făcând pauză după
fiecare silabă, pentru a atinge urechea lui Maddy cu buzele,
gest care făcea ca fiori de căldură să o străbată, dacă ai veni să
locuieşti cu mine şi cu Maddy?
Theresa rămase tăcută pentru o clipă gândindu-se:
— Ar fi bine. Îşi întoarse capul spre Maddy, Adică să fiţi
părinţii mei temporari în locul lui Dottie?
— Nu, spuse Zack. Adică am vrea să fim părinţii tăi
adevăraţi. Să stai cu noi... pentru totdeauna.
6 263
 — Oh, Theresa îşi întoarse capul. Privi spre cerul
întunecat şi zise. Nu cred că pot. Vocea ei era tristă.
Zack privi spre Maddy, Maddy spre Zack şi amândoi
ridicară din umeri. Zack îşi drese glasul şi întrebă cu grijă:

— Decenii?
— Păi, pentru că deja am o mamă şi un tată. Ei sunt în rai.
Aşa că nimeni nu mai pot să fie părinţii mei adevăraţi.
Maddy îşi ţinu respiraţia. Simţi un tremur în pieptul lui
Zack dar nu putea să-şi dea seama dacă era de râs sau de
altceva.
— Ei bine, spuse Zack punându-şi bărbia pe creştetul
capului lui Maddy. După un moment îşi drese glasul şi
continuă. Şi eu am un copil adevărat, ştiai? Îl cheamă Josh şi e
şi el tot în rai. Acum, dacă Maddy şi cu mine vrem să te
adoptăm, vei fi copilul nostru adevărat. Aşa spune legea. Aşa
că dacă noi putem avea un copil adevărat, se pare că şi tu poţi
avea încă o pereche de părinţi adevăraţi.
Maddy simţi apăsarea buzelor lui Zack pe creştetul ei şi se
sprijini de umărul lui. Aşteptau amândoi tensionaţi până când

6 264
Theresa va înţelege ce i se spusese. După un timp care li se
păru o veşnicie, o văzură dând din cap.
— Bine. Cred că e în regulă.
— Bine, atunci aşa rămâne. Zack îşi apropie gura de
ceafa lui Maddy. Ea îi simţi respiraţia caldă ca o mângâiere
tandră. Atât corpul mare şi solid din spatele ei, cât şi cel mic
şi firav din braţele ei păreau nemişcate şi calme.
După o vreme Theresa îşi întoarse capul şi întrebă:
— Unde o să locuim? Maddy are o casă şi la fel şi tu. Îmi
place casa lui Maddy, poţi să deschizi. Tavanul şi să vezi
cerul, dar nu are piscină şi nu cred că are destule paturi pentru
toţi.
— Hmm, spuse Zack. Vocea îi tremura. Asta e o
problemă, dar ştii ceva? Maddy poate să-şi păstreze casa ca un
loc special unde poate să-şi facă păpuşi, iar noi toţi putem
locui la mine acasă. Atinse urechea lui Maddy cu buzele şi
spuse: îţi convine?
— Da, şopti ea, izbucnind în râs.
— Ar fi bine, decise Theresa. O să am fraţi şi surori?
Adevăraţi, nu temporari, ca Vicky Frownfelter.
6 265
 — Oh, murmură Zack, trimiţând fiori catifelaţi pe gâtul lui
Maddy cu respiraţia lui, cred că vom reuşi unul sau doi...
Se întoarse să-i privească.
— Sau mai mulţi. Nu poţi să ştii niciodată.
O trase pe Maddy mai aproape de el şi se pregăti pentru
următoarea întrebare a Theresei, care veni după încă o tăcere
lungă.
— O să am o bunică şi un bunic? Adevăraţi? N-am avut
bunici până acum.
Zack privi spre Maddy care dădu din cap şi ridică două
degete.
— Da, spuse el. Un set complet, câte doi de fiecare.
— Doar doi? Theresa îşi înălţă capul. Dră Dahlia? Poate să
fie şi ea bunica mea?
— Poţi s-o întrebi, spuse Zack. Nu cred că ar fi surprinsă.
— Bine, spuse Theresa mulţumită. Ştii ceva? Cred că o să
fie bine.
— Şi eu cred, spuse Zack şi îi ciufuli părul. Apoi îşi
strânse braţele în jurul pieptului lui Maddy şi şopti: Dar tu?
— Păi, spuse Maddy, am o întrebare. Îmi pare rău că
6 266
trebuie să o pun, pare atât de nepoliticos, dar, mă întreb... Păi,
mi-ai spus mereu că vinzi articole de sport. Nu-ţi pun la
îndoială sinceritatea, la urma urmei, eşti bărbatul pe care îl
iubesc şi cu care am de gând să mă căsătoresc, dar, Zack, aş
vrea să ştiu cum ai de gând să-ţi întreţii familia mai ales toţi
acei fraţi şi surori pe care i-ai promis Theresei.
— Hmmm. - Spuse el părând serios, am să te învăţ eu ce
înseamnă să pui la îndoială sinceritatea soţului tău. Să ştii că
într-adevăr, vând articole de sport. Ai auzit vreodată de...
— „Magazinele London", zise ea întorcându-se cu faţa
spre el. Oh... Tu eşti? Magazinele sunt ale tale? Nu ştiu de ce
nu am făcut legătura. M-am gândit întotdeauna că London e
numele oraşului. Sunt într-adevăr ale tale?
— Ale noastre, o corectă el strângând-o în braţe. Se auzi
un fluierat lung şi subţire urmat de o explozie. Steluţe
luminoase se aprinseră pe cerul de vară şi căzură înapoi ca o
ploaie de stele. Theresa striga:
— Oooooh... de mirare şi plăcere apoi spuse triumfător:
Maddy, l-am văzut pe Zack când te săruta. Maddy izbucni în
râs.
6 267
 — Va trebui să te obişnuieşti cu asta, căpriţo, mormăi
Zack. Adevăraţii părinţi fac asta foarte des.
Când îşi apropie din nou gura de a lui Maddy, artificiile
explodau.

SFÂRŞIT

6 268