Curriculum în dezvoltare locală pentru clasa a X-a liceu tehnologic

TEHNICI ECONOMICE

Autori: prof.CORLADE IULIA

An şcolar 2020-2021

1
 1. Argument
Curriculum-ul pentru modulul CDL TEHNICI ECONOMICE se adresează elevilor din clasa a
IX-a ciclul inferior al liceului tehnologic, profil Servicii, având alocate 90 de ore în stagiul de pregătire
practică.
Cererea pieţei şi necesitatea formării profesionale la nivel european au reprezentat motivele
esenţiale pentru includerea acestui curriculum. Tinerilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a dobândi
acele competenţe de bază care sunt importante pe piaţa muncii.
Din acest considerent, programa a fost concepută astfel încât să dezvolte o arie extinsă de abilităţi
transferabile: tranziţia de la şcoală la locul de muncă şi lucrul în echipă. Acestea sunt abilităţi de care
tinerii au nevoie pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru asumarea rolului în societate ca persoane
responsabile, care se instruiesc pe tot parcursul vieţii. Aceste cerinţe, necesare unei vieţi adaptate la
exigenţele societăţii contemporane, au fost încorporate în abilităţile cheie.
Programa a fost elaborată în cadrul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău în colaborarea
cu S.C. Dedeman S.R.L. Bacău.
Motivaţia propunerii acestei CDL este formarea şi dezvoltarea elevului cu personalitate
comercială.
Programa îşi propune formarea unei pregătiri axate, nu pe valorile limitate ale unei profesii, ci pe
pregătirea individului în raport cu exigentele societăţii moderne care să-i asigure acestuia toate acele
deprinderi, cunoştinţe şi competentele necesare sporirii capacităţii de a gândi analitic şi de a lua decizii în
viitoarea ocupaţie, în familie şi societate.
Realizarea competenţelor profesionale specifice nivelului de calificare permite o profesionalizare
flexibilă cu posibilităţi de perfecţionare continuă în funcţie de cerinţele pieţei forţei de muncă din
domeniul comerţului, promovarea valorilor democratice în curriculum, care să le permită viitorilor
absolvenţi să devină cetăţeni responsabili ai unei societăţi deschise.
Prin consultarea cu agentul economic am propus acest C.D.L. deoarece în acest moment, din
informaţiile deţinute din planul cadru de învăţământ şi din curriculumul existent, am considerat că era
necesar acoperirea unei plaje mai întinse în ce priveşte tehnicile economice-comerciale în unităţile de
comerţ, aceasta reflectându-se prin conţinutul tematic propus.

2. Structură - Lista competenţelor relevante pentru modul

Unităţi de competenţe cheie:
UC1 – Tranziţia de la şcoală la locul de muncă
UC2 – Lucrul în echipă

Competenţe specifice Exemple de situaţii de învăţare

UC1 lucrul în echipă
C1 Îşi precizează poziţia de lucru pe baza
activităţii desfăşurate
C2 Îşi asumă rolurile care îi revin în echipă
C3 Colaborează cu membrii echipei pentru
îndeplinirea sarcinilor
 Identificarea ofertelor de mărfuri în cadrul
unităţilor comerciale
 Observarea şi analiza componentelor
tehnologiei comerciale
 Identificarea factorilor de mediu ce
influenţează tehnologia comercială
 Exersarea unor roluri specifice activităţi pe
grupe privind caracteristicile comerţului cu
amănuntul şi cu ridicata
 Identificarea formelor merchandising-ului
 Asumarea de roluri privind sarcinile
merchandiserului în comerţul cu amănuntul
 Analiza unor cazuri mediatizate
2

UC2 Tranziţia de la şcoală la locul de muncă
C1 Îşi evaluează nivelul de pregătire în raport
cu cerinţele unui loc de muncă
C2 Îşi asumă responsabilitatea faţă de sarcina
primită
C3 Se instruieşte continuu în vederea
îmbunătăţirii propriei performanţe
 Simularea
 Identificarea gamei sortimentale de mărfuri a
unităţii comerciale
 Stabilirea ofertei de mărfuri după modul de
solicitare în timp
 Simularea de etalări ale produselor - ateliere
de lucru
 Identificarea modalităţilor de amenajare a
suprafeţei de vânzare din unitatea comercială
– studiu de caz, simularea, analiza unor
situaţii date,

3. Conţinuturi
I. Distribuţia mărfurilor
I.1. Conţinutul complex al distribuţiei
I.2. Funcţiile distribuţiei
I.3. Canale de distribuţie
I.4. Particularităţi ale circuitelor de distribuţie
I.5. Comerţul cu amănuntul:
 Rol, importanţa şi funcţiile comerţului;
 Tipologia comerţului cu amănuntul;
 Tendinţe structurale în comerţul cu amănuntul.

II. Logistica de distribuţie

II.1. Probleme de bazp ale logisticii de distribuţie
II.2. Logistica de distribuţie
II.3. Activităţile de logistică
 Proiectarea şi structura depozitelor
 Depozitarea
 Transportul
 Ambalarea
 Derularea comenzilor

4. Modalităţi de evaluare
Procesul de evaluare pe parcursul anului şi evaluarea finală urmăreşte gradul de dobândire a
deprinderilor şi nu nivelul de cunoştinţe acumulate. Cunoştinţele ştiinţifice nu reprezintă decât cadrul în
care se dezvoltă aceste deprinderi conform criteriilor de evaluare stabilite (Corelarea rezultatelor învăţării
şi criteriilor de evaluare). Pe parcursul anului elevul este supus evaluării prin probe de evaluare diferite, în
momente diferite, iar rezultatul final al evaluării are în vedere progresul realizat de acesta. Criteriile de
evaluare se regăsesc în secţiunea „Corelarea rezultatelor învăţării şi criteriilor de evaluare”. Elevul poate
fi integrat în evaluarea activităţilor sale, consolidând astfel, capacitatea de a se autoevalua şi mărind gradul
de transparenţă a acordării notelor.
Promovarea modulului este demonstrată prin atingerea deprinderilor şi criteriilor de evaluare
specificate în tabelul „Rezultatele învăţării şi criteriilor de evaluare”. Rezultatele învăţării specifice unui
modul nu vor fi supuse evaluării finale în cadrul altor module. Acest lucru nu exclude exersarea şi
dezvoltarea acestora şi prin parcurgerea conţinuturilor altor module. Elevii sunt evaluaţi numai în ceea ce
priveşte criteriile de evaluare specificate în cadrul acestui modul. În situaţia în care elevul nu reuşeşte să
3
demonstreze însuşirea unei deprinderi/rezultat al învăţării, acesta are posibilitatea de a participa la o nouă
evaluare, după o perioadă de pregătire.
Există trei tipuri de evaluare: iniţială, formativă şi sumativă
Evaluarea iniţială are rolul de a verifica dacă elevul deţine cunoştinţele şi abilităţile necesare
pentru a putea parcurge cu succes programul de formare.
Evaluarea formativă asigură profesorului/formatorului feed back-ul procesului de predare şi
învăţare. Prin această evaluare profesorul cunoaşte nivelul de dobândire a noilor cunoştinţe şi abilităţi de
către elev şi dacă acesta este pregătit pentru a învăţa noi subiecte.
Evaluarea finală a modulului sau evaluarea sumativă verifică dacă au fost dobândite toate
rezultatele învăţării asociate modulului. Evaluarea va cuprinde şi activităţi practice în care se va urmări
dacă elevul este capabil să lucreze în echipă, să rezolve o problemă, să facă o prezentare să scrie un raport.
Funcţie de specificul modulului, această evaluare poate fi făcută printr-un portofoliu sau
miniproiect/proiect.
Autoevaluarea şi evaluarea în perechi
Profesorul va explica întotdeauna ce se aşteaptă de la evaluarea sumativă şi va discuta şi agrea cu
elevii criteriile de evaluare pentru o încheiere cu succes a modulului. Profesorul îi va încuraja pe elevi să
se autoevalueze sau să se evalueze unul pe celălalt.
Profesorul va păstra toate evidenţele evaluării pentru a putea dovedi atingerea rezultatelor învăţării şi a
criteriilor din standardul de pregătire şi curriculum.
Instrumente de evaluare recomandate
 observarea sistematică, pe baza unei fişe de observare;
 fişe de lucru
 lucrări de laborator;
 miniproiectul prin care se evaluează metodele de lucru folosite de elev, utilizarea eficientă a
bibliografiei, materialelor şi echipamentelor din dotare, modul de organizare a ideilor şi resurselor
materiale, acurateţea tehnică a execuţiei.
 studiul de caz
 Portofoliul, ca instrument de evaluare flexibil, complex, integrator, ca o modalitate de înregistrare
a performanţelor elevilor pe o anumită durată de timp
Pentru a promova modulul, elevii trebuie să demonstreze că pot întruni toate criteriile
asociate cu toate rezultatele. Elevii vor duce la îndeplinire exerciţii practice, proiecte, teme de lucru
şi/sau probleme care constituie evaluarea modulului.
Investigaţia reprezintă un instrument în cadrul căruia elevii pot aplica în mod creator cunoştinţele
şi experienţele de învăţare pe care le-au dobândit în instruirile anterioare, putându-se realiza pe o temă
propusă de profesor sau de elevii înşişi, în cazul în care aceştia nutresc anumite interese faţă de diversele
aspecte ale realităţii.
Proiectul reprezintă o metodă mai complexă de evaluare care poate furniza informaţii mai bogate
în legătură cu competenţele elevilor şi, în general, cu progresele pe care ei le-au făcut de-a lungul unei
perioade mai îndelungate de timp.
Proiectul cuprinde informaţii legate de:
 clasificarea serviciilor
 exemplificarea serviciilor pe tipuri determinate
 caracteristicile de calitate ale serviciilor pe tipuri determinate
Portofoliul cuprinde un ansamblu de documente elaborate de către elev, produse ale acestuia:
probleme, eseuri, contribuţii mai mult sau mai puţin reuşite.
 Instrumente de lucru:
 Dicţionar legislativ
 Dicţionar economic

4
  Legea contabilităţii
 Reglementări privind documentele de evidenţă
 Modele de documente/formulare contabile
 Planul de conturi
Scheme structurale sau funcţionale despre întreprinderi cu diferite obiecte de activitate
documente:
 Etichete pentru mărfuri alimentare
 Etichete pentru mărfuri nealimentare
 Calculatoare
 Echipamente fiscale
 Simulatoare didactice
 Programe specifice – soft contabilitate, soft gestiunea stocurilor
 Chestionare, fişe de lucru, portofolii

5. Mijloace/dotări necesare pentru parcurgerea CDL-ului

propus;
alte observafii /sugestii metodologice pentru
o cât mai completă dobândire a competenfelor specifice identificate.
Conţinuturile modulului „Tehnici economice” sunt abordate în ordinea în care sunt prezentate în
secţiunea 3.
Profesorul are doar rolul de facilitator, comunicator, colaborator implicând activ pe cel ce învaţă.
Se pot utiliza metode ca: observaţia, munca independentă, experimentul, simularea, problematizarea, jocul
de rol, exerciţiul, discuţiile în grup care stimulează critica, învăţarea prin proiecte, studiul de caz,
brainstormingul etc.
Aceste metode se caracterizează prin faptul că:
 sunt centrate pe elev şi pe activitate;
 pun accent pe dezvoltarea gândirii, formarea aptitudinilor şi a deprinderilor;
 încurajează participarea elevilor, creativitatea, iniţiativele;
 determină un parteneriat profesor - elev;
 au un puternic accent formativ, nu informativ;
 presupun folosirea unui limbaj simplu, accesibil;
 adaptează metodele de lucru la nivelul clasei.
Sunt promovate situaţiile din viaţa reală şi se urmăreşte aplicarea cunoştinţelor la probleme reale,
pentru a se ţine cont în măsură mai mare de nevoile elevilor, ale angajaţilor şi ale societăţii. Elevilor li se
permite să aplice propriul mod de înţelegere a conţinutului, prin descoperire, conversaţie şi realizarea de
materiale cum ar fi: proiecte, scheme, portofolii.
Repartizarea numărului de ore pe conţinuturi tematice se realizează în funcţie de ritmul de învăţare
al elevilor şi de complexitatea conţinutului.
Se promovează metode activ – participative, centrate pe elev, care dezvoltă gândirea încurajează
participarea elevilor, dezvoltă creativitatea şi realizează o comunicare multidirecţională.
Prelegerea Cu puţină „sare şi piper” prelegerea poate fi recondiţionată şi introdusă într-un demers
didactic modern, centrat pe achiziţiile elevului.
Brainstorming sau asaltul de idei - formularea a cât mai multor idei, ca răspuns la o situaţie enunţată,
după principiul „cantitatea generează calitatea”.
Ştiu/vreau să ştiu/am învăţat - Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, se trece în revistă ceea ce elevii
ştiu deja despre o anumită temă (exemplu: tipuri de întreprinderi după obiectul de activitate) şi apoi se

5
formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsului în lecţie (identificarea ponderii elementelor
patrimoniale, în funcţie de obiectul de activitate al întreprinderii).
Jurnalul cu dublă intrare - cititorii stabilesc o legătură strânsă între text şi propria lor curiozitate şi
experienţă. Acest jurnal este deosebit de util în situaţii în care elevii au de citit texte mai lungi, în afara
clasei
SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi Gândirii) – texte economice
de specialitate. Cunoştinţele anterioare ale elevilor evidenţiate prin activităţi specifice se folosesc ca bază
de plecare pentru lectura unui text economic.
Discuţia - schimb organizat de informaţii şi idei - facilitarea intercomunicării şi a acceptării punctelor
de vedere diferite, conştientizarea complexităţii situaţiilor în aparenţă simple, exersarea abilităţilor de
ascultare activă şi de respectare a regulilor de dialog.
Eseul de 5 minute - modalitate eficientă de a încheia ora, îi ajută pe elevi să-şi adune ideile legate de
lecţie, dă profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a întâmplat în acea oră.
Experienţa concretă. Experienţa poate fi reală. Observarea unei persoane cu experienţă (în direct sau
într-o înregistrare) – elevii observă un angajat care utilizează balanţa/cântarul pentru determinarea
greutăţii produsului.
Cine ştie câştigă – joc de întrebări şi răspunsuri, orchestrat de obicei ca o competiţie între grupuri;
grupurile îşi construiesc seturi de întrebări pentru celelalte grupuri, pe o temă dată cu modele de răspuns.
Avantajele învăţării centrate pe elev:
 creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;
 eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordări folosesc
învăţarea activă;
 memorare mai bună, elevii îşi amintesc mai uşor ce au învăţat, deoarece a stăpâni materia
înseamnă a o înţelege;
 posibilitate mai mare de includere – poate fi adoptată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, ţinând
cont de faptul că fiecare elev are o capacitate de a învăţa diferită.
Activităţile la lecţii sunt variate, astfel încât, indiferent de stilul de învăţare caracteristic, toţi elevii
să dobândească deprinderile necesare.
Se recomandă de asemenea organizarea predării-învăţării utilizând activităţi diferenţiate pe grupuri
de elevi care facilitează procesul de învăţare. Această metodă se poate aplica pentru verificarea între
colegi (verificări şi evaluări ale lucrărilor între colegi), joc de rol (elevii se ajută reciproc, iar profesorul îi
îndrumă pentru o învăţare eficientă).
7. Bibliografie
1. A. L. RISTEA, Distribuţia mărfurilor, Editura Didactică şi Pedagogică
2. Adascalitei, Virgil. Tehnici comerciale moderne: marketingul spaţiilor de vânzare. Bucureşti:
Uranus, 2000
3. Butunoiu, George. Tehnici de vanzare- curs pentru agenţii de vânzări, Bucuresti Ed. All, 1999
4. Iftime, Silvia. Tipologia vânzării. Tribuna economică, 2006
5. Visean, Mirela. Evaluarea eficienţei suprafeţelor de vânzare. În: Revista de comerţ,2006
6. Visean, Mirela. Metode de repartizare a spaţiilor de vânzare. În: Tribuna economică, 2005
7. Whalin, George. Succesul în vânzarea cu amănuntul!: cum să-ţi măreşti vânzările sau profiturile
şi cum să-ţi uimeşti clienţii pe cea mai competitivă piaţă din toate timpurile. Bucureşti:
Brandbuilders, 2006;

6
 SUPORT DE CURS

1. Obiectul de studiu al organizării ergonomice a locurilor de muncă.

2. Locul de muncă: noţiune şi clasificare
3. Etapele şi principiile organizării ergonomice a locurilor de muncă în întreprinderi
4. Direcţiile de perfecţionare a organizării ergonomice a locurilor de muncă
5. Metode de evaluare a organizării locurilor de muncă.

1 Obiectul de studiu al organizării ergonomice a locurilor de muncă.

Ergonomia muncii se formează ca ştiinţă aparte în anii 50 şi prezintă o treaptă superioară a

organizării ştiinţifice a muncii. Fondatorul este Taylor, care a studiat principiile organizării locurilor de
muncă din punct de vedere ştiinţific. Noţiunea de ergonomie se traduce din limba greacă ca ergos – muncă
şi nomos – legea naturală.
Ergonomia studiază problemele organizării locurilor de muncă, evidenţiind factorul psiho-social,
punând pe primul plan muncitorul cu complexul solicitărilor la locul de muncă în cadrul procesului de
producţie. Obiectul de studiu al disciplinei este sistemul om-solicitări din care fac parte motivaţia muncii,
condiţiile de muncă şi de mediu, relaţiile în colectiv, preocupări personale, etc.
Ergonomia este legată cu mai multe ştiinţe cum ar fi: psihologie, sociologie, medicina muncii,
protecţia muncii, igiena muncii, antropometria, fiziologie, ştiinţele tehnice şi economice. Primatul
ergonomiei faţă de ştiinţele participante la constituirea acesteia nu se rezumă la faptul că ea s-ar ocupa de
un ansamblu format mecanic din părţi dispersate şi independente, ci la viziunea unitară şi integratoare,
organic structurată asupra problematicii omului în contextul activităţii sale.
Organizarea ergonomică urmăreşte scopul asigurării condiţiilor necesare în organizarea procesului
de producţie în cadrul fiecărui loc de muncă în aşa fel ca să se obţină o productivitate maximă a muncii,
respectând principiile economiei mişcării şi scutind muncitorul de oboseala inutilă.
Legile ergonomiei:
1. Condiţiile organizării locurilor de muncă vor asigura regenerarea forţei de muncă nu doar de la o zi
la alta, dar şi de la o generaţie la alta
2. Organizarea ergonomică a muncii poartă un caracter interdisciplinar, acumulând şi asimilând
cunoştinţe din mai multe ştiinţe

2. Locul de muncă: noţiune şi clasificare

Ergonomia locului de muncă are, în principal, rolul de a armoniza într-un tot unitar elementele
locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de muncă) în vederea asigurării
condiţiilor, care să permită executantului desfăşurarea unei activităţi bune cu consum minim de energie şi
cu senzaţia de bună stare fiziologică.
Organizarea locului de muncă stă la baza organizării atelierelor, secţiilor şi întreprinderii, întrucât de
aceasta depinde în cea mai mare măsură consumul de timp de muncă pe fiecare operaţie sau produs,
mărimea acestuia având un rol determinant asupra elementelor necesare organizării în timp şi spaţiu a
proceselor de producţie.
7
 Prin loc de muncă se înţelege suprafaţa sau spaţiul în care muncitorul sau o echipă de muncitori
acţionează cu ajutorul uneltelor de muncă asupra obiectelor muncii în vederea extragerii sau transformării
lor potrivit scopului urmărit.
După tipul de organizare a producţiei, locurile de muncă se clasifică în:
 Locuri de muncă pentru producţia de unicate şi de serie mică
 Locuri de muncă pentru producţia de serie mijlocie
 Locuri de muncă pentru producţia de serie mare şi de masă
După gradul de mecanizare şi de automatizare a producţiei, ele sunt:
 Locuri de muncă cu procese manuale
 Locuri de muncă cu procese manual-mecanizate
 Locuri de muncă cu procese automate
După numărul muncitorilor ele sunt: locuri de muncă individuale şi colective.
După natura activităţii locurile de muncă se pot clasifica în: locuri de muncă unde se desfăşoară
activităţi de bază şi locuri de muncă din activitatea de servire.
După poziţia lor în spaţiu locurile de muncă pot fi fixe şi mobile.

3. Etapele şi principiile organizării ergonomice a locurilor de muncă în întreprinderi

Organizarea ergonomică a locului de muncă impune parcurgerea unor etape succesive:

1. Documentarea şi înregistrarea datelor necesare proiectării unui nou loc de muncă sau alegerea
locului de muncă, care se justifică a fi analizat.
2. Înregistrarea datelor necesare studiului constă în obţinerea de informaţii privind organizarea
locului de muncă (suprafaţa, mijloacele de muncă, forţa de muncă, obiectul muncii şi condiţiile
de mediu)
3. Examinarea critică a situaţiei existente se face cu ajutorul metodei interogative. Se urmăreşte
eliminarea deficienţelor constatate şi stabilirea soluţiilor îmbunătăţite
4. Proiectarea organizării ergonomice a locului de muncă constă în proiectarea unor noi variante
pe principii şi reguli ergonomice, dintre care se alege varianta ce prezintă cele mai multe
avantaje. În cazul acestei etape se disting următoarele faze: proiectarea variantelor de
organizare a locului de muncă, calculul eficienţei economice şi alegerea variantei optime.
5. Elaborarea normativelor sau normelor de muncă, etapă care are drept scop stabilirea
consumului de muncă pentru realizarea elementelor procesului de muncă.
În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa în proiectarea ergonomică a locului de muncă
se va ţine seama de dimensiunile antropometrice, dimensiuni care variază de la individ la individ în
funcţie de sex, zona geografică, regimul de viaţă, practicarea unor sporturi.
În ce priveşte corpul omenesc în proiectarea locurilor de muncă este necesar de asigurat: poziţia
comodă a capului, stabilirea poziţiei corecte de muncă, înălţimea de lucru.
Principiile de organizare ergonomică a locurilor de muncă sunt următoarele:
1. Economia mişcării ce permite scutirea angajatului de efort inutil, de îndepărtarea în timp a
senzaţiei de oboseală şi menţinerea la un nivel satisfăcător a disponibilităţii de lucru.

8
 2. Executarea concomitentă a activităţilor de supraveghere pasivă a funcţionării utilajelor
(desfăşurării proceselor) şi activităţii manuale
3. Executarea concomitentă a activităţii manuale cu ambele mâini
4. Deplasările pot fi reduse prin planificarea corectă a locului de muncă, alegerea adecvată a
amplasării utilajelor va permite micşorarea traiectoriei de deplasare
5. Folosirea gravitaţiei

4. Direcţiile de perfecţionare a organizării ergonomice a locurilor de muncă

Direcţiile de perfecţionare a organizării locurilor de muncă sunt următoarele:

1. Dotarea tehnică şi organizatorică a locurilor de muncă. Prin dotare tehnică înţelegem
asigurarea locului de muncă cu utilaj de performanţă. Dotarea organizatorică presupune
asigurarea cu mobilier de producţie, cu mijloace de schimb informaţional, signalizare şi
control, etc.
2. Întreţinerea şi asistenţa tehnică a echipamentului. Mentenanţa preventivă a echipamentului de
efectuează în corespundere cu planul de reparaţii stabilit. Despre gradul şi nivelul de întreţinere
al echipamentului se poate face concluzie prin estimarea ponderii timpului de funcţionare utilă.
3. Aprovizionarea locurilor de muncă se va face ritmic. Iar modul de aprovizionare centralizat sau
descentralizat va depinde de procesul de producţie, tipul producţiei, locul de muncă
4. Planificarea locurilor de muncă constă în amplasarea raţională a echipamentului în aşa fel ca
deplasările în cadrul locului de muncă ă fie de o durată şi distanţă cît mai mică. Astfel se va
respecta principiul economiei mişcărilor.
5. Optimizarea condiţiilor de muncă şi de mediu (v. tema următoare).
6. Modul de organizare al echipelor individual sau colectiv. Specializarea şi cooperarea
activităţilor în echipă.
7. Regimul de muncă şi odihnă. Se estimează normativul de timp pentru odihnă prin repartizarea
acestuia sub formă de micropauze pe parcursul schimbului. În aşa fel, se poate menţine la un
nivel suficient productivitatea şi disponibilitatea de lucru a executantului.
Sfaturi practice în perfecţionarea organizării locurilor de muncă:
1. Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele şi dispozitivele care se utilizează în ziua
respectivă
2. Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele (cheia 1 din 20 de chei)
3. Materialele şi instrumentele utilizate mai des se vor amplasa mai aproape, mai rar - mai departe
de punctul de utilizare
4. Cutiile şi containerele de alimentare prin gravitaţie să ofere materialele aproape de punctul de
utilizare
5. Să se asigure condiţii pentru perceperea vizuală satisfăcătoare, folosind iluminatul local
6. Înălţimea locului de muncă şi a scaunului să permită alterarea poziţiilor în picioare şi şezând
7. Să fie redus la minim numărul şi varietatea echipamentelor şi instrumentelor folosite
8. Să se asigure fiecărui muncitor mobilierul necesar proiectat din punct de vedere ergonomic.

5. Metode de evaluare a organizării locurilor de muncă.

Aprecierea situaţiei organizării ergonomice a locurilor de muncă în întreprindere se efectuează în

cadrul atestării locurilor de muncă sau oricând apare necesitatea evaluării. Atestările se petrec anual sau
cel puţin odată în 3 ani.
9
 Locurile de muncă se evaluează conform metodologiei alese de conducerea întreprinderii, nivelul
organizatoric şi calitatea normelor. Se estimează eficienţa utilizării forţei de muncă, corespunderea
condiţiilor existente cerinţelor organizării ergonomice. Se completează un formular sub formă de certificat
sau cartelă de atestare a locurilor de muncă.
Compartimentele de evaluare în cadrul atestării:
1. Dotarea şi deservirea locului de muncă (dotarea tehnică şi organizatorică, aprovizionare, etc.)
2. Planificarea locului de muncă şi condiţiile de muncă şi mediu (regimul de muncă şi odihnă,
condiţii de mediu, etc.)
3. Specializarea şi cooperarea muncii (separarea activităţii de servire, activitatea prin cumul, forma
de organizare a muncii colectivă sau individuală, servirea mai multor utilaje)
4. Normarea muncii (metode de stabilire a normelor, periodicitatea examinării normelor, intensitatea
normelor, coeficientul integral al calităţii normelor de muncă)
Satisfacerea condiţiilor existente cerinţelor presupune atribuirea fiecărei caracteristici unui punctaj
anumit.
Acumularea unui număr anumit de puncte determină atestarea sau neatestarea locurilor de muncă.
În caz de neatestare a locului de muncă se elaborează un set de măsuri, care vor contribui la
perfecţionarea organizării locului de muncă în cauză, se numeşte responsabilul şi termenul de executare.
După o anumită perioadă de timp locul de muncă iarăşi este supus atestării.
Metoda propusă mai sus nu este una rigidă, orice organizaţie poate aplica diferite metode de atestare
a locurilor de muncă sau chiar apela la organizaţii externe specializate.

MONOGRAFIE CONTABILĂ - Proiect

Ţinând cont de următoarele date iniţiale, să se efectueze analiza contabilă a fiecărei operaţii
economice şi financiare, să se realizeze înregistrarea cronologică şi sistematică a acestora, să se
întocmească balanţa de verificare, iar la sfârşitul exerciţiului financiar să se completeze documentele
contabile de sinteză şi raportare.

Societatea comercială „EXPRESS BUSINESS SA” prezintă următorul bilanţ contabil iniţial:

ACTIV PASIV

Clădiri 2.000.000 Capital social 1.000.000

Mijloace fixe 250.000 Rezerve 500.000

Materii prime 1.250.000 Furnizori 1.000.000

Obiecte de inventar 120.000 Credite bancare pe termen lung 1.600.000

Clienţi 30.000 Dobânzi aferente 80.000

creditelor bancare pe termen lung

Conturi curente la bănci 900.000 Salarii de plată 400.000

10
 Casa 30.000

TOTAL ACTIV 4.580.000 TOTAL PASIV 4.580.000

În cursul lunii au loc operaţiile:

1. Se înregistrează aprovizionarea cu mărfuri, conform facturii, în valoare de 2.000 lei, TVA 19%.

2. Se dau în consum materii prime în sumă de 5.000 lei, conform bonului de consum / fişei de
consum.

3. Se achită datoria faţă de furnizori astfel: 2.000 lei din contul curent de la bancă, conform
extrasului de cont, iar restul din numerarul din casierie, conform ordinului/dispoziţiei de plată către
casierie.

4. În baza facturii, se înregistrează vânzarea produselor finite unui client în valoare de 10.000 lei,
TVA 19%.

5. Se înregistrează descărcarea gestiunii de produsele vândute, conform dispoziţiei de livrare şi a

facturii.

6. Conform extrasului de cont, se înregistrează încasarea de la clienţi a contravalorii produselor

vândute.

7. Acţionarii societăţii decid în baza procesului verbal al AGA majorarea capitalului social al
societăţii din rezerve cu suma de 200.000 lei.

8. Societatea achiziţionează un utilaj în valoare de 10.000 lei, TVA 19%, pe baza facturii primite.

9. Se achită dintr-un credit bancar pe termen scurt, conform extrasului de cont, contravaloarea
utilajului achiziţionat, inclusiv TVA – 11.900 lei.

10. În baza statului de plată se achită restul de plată cuvenit salariaţilor.

11. Se înregistrează pe baza extrasului de cont comisionul plătit băncii, aferent tranzacţiilor
efectuate prin contul curent, în sumă de 1.500 lei.

SARCINILE ELEVULUI:
1. Descopera meseriile cele mai solicitate din domeniul economic.
2. Descrie activitati specifice acestor meserii.
3. Prezinta simbolurile utilizate in aceste activitati.
4. Motiveaza alegerea uneia dintre aceste meserii.

Anexa 1

11
 PROIECT (educational)
Schema proiectului

Definiţi problema
Contextul
Cunoscutele şi conceptele
Necunoscutele
Unităţile şi simbolurile
Limitele
Criteriile de reuşită

Reflectaţi asupra ei
Lăsaţi-o să se ‚‚coacă’’
Identificaţi o anume cunoştinţă Comparaţi
Strângeţi informaţii -Încurajaţi elevii să reflecteze asupra
procesului şi rezultatelor
-Faceţi modificări unde este cazul
Plănuiţi posibile soluţii
Gândiţi-vă la strategiile posibile

Alegeţi strategia optimă

Realizaţi planul
Fiţi răbdător
Fiţi persistent

Încurajaţi elevii să evalueze procesul şi

produsul

Lecţii învăţate

12
Anexa 2

PROIECT (educational)

LOCURI DE MUNCA IN DOMENIUL ECONOMIC

DEFINIREA PROBLEMEI

CONTEXT:
- trăim într-o lumea atât de dinamică, al carui destin trebuie să ni-l asumam în ceea ce se
prefigurează la orizont în condiţiile dezvoltării rapide a tehnologiilor,maşinilor şi
instalaţiilor.
- cunoaşterea terminologiei, dotărilor tehnice specifice domeniului mecanic, ne impune să
analizăm şi să alegem un viitor frumos.
- Pe baza informaţiilor prelucrate elevii trec la alegerea unei specializări cu perspectivă
naţională şi europeană.
CUNOSCUTE ŞI CONCEPTE:
- specializări din domeniul economic
- cerinţele agenţilor economici
- fluctuaţia ofertei de muncă
NECUNOSCUTE:
- evoluţia |involuţia numărului de absolvenţi
- dotarea tehnică
SIMBOLURI:
- identificarea şi utilizarea corectă a simbolurilor de specialitate
LIMITE:
- riscul ca la finalizarea şcolii numărul locurilor de muncă să scadă
- creşterea rapidă a gradului de mecanizare şi robotizare, care ar reduce necesarul de muncitori.
CRITERII DE REUŞITA
- analiza corectă şi eficientă a specializărilor
- realizarea unei evidenţe a numarului de absolventi\an şi locuri de muncă
- dezvoltarea economică de profil
- întocmirea unei fişe de descriere a activităţilor din domeniu şi a standardelor ocupaţionale.
SOLUŢII POSIBILE:
- pe baza opţiunilor comune, elevii aleg strategia optimă,
- reanalizează planul
13
 - stabilesc standarde de pregatire
SOLUŢIA ALEASĂ:
- continuă studiile în conformitate cu posibilităţile şi aspiraţiile personale.
PLAN DE ACTIUNE
Se stabileşte în urma unor vizite şi discuţii
1. Identificarea calificărilor
2. Identificarea locurilor de muncă
3. Evidenţa absolvenţilor\locurilor de muncă
4. Descrie activităţile specifice.
5. Identificarea în una din calificări.
6. Asumarea riscului unei alegeri greşite.
EVALUARE
- proces - organizarea muncii în echipă (interviu)
- evaluare reciprocă a membrilor echipei
- produs -evaluare directă (interviu)
- diviziunea muncii (în grup)
- dezvoltarea personală – autoevaluare prin raport
- prezentarea şi susţinerea proiectului
LECŢII ÎNVĂŢATE:
- cunoaştera calificărilor
- obişnuinţa de a se descurca singur şi de a decide.
- încredere în sine
- asumarea responsabilităţii

14