Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Domeniul psihologiei medicale poate fi regăsit în toate faptele din practica medicală unde
intervine, într-un fel sau altul, un factor psihologic, fie că e vorba de raportul unui eveniment
traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despărţire) cu derularea unei afecţiuni somatice, sau
de locul relaţiei medic–pacient a proiecţiei acesteia în diagnosticul, tratamentul sau urmărirea bolilor.
ANORMALITATE ŞI BOALĂ
Anormalitatea este o îndepărtare de normă al cărei sens pozitiv sau negativ
rămâne indiferent în ceea ce priveşte definirea în sine a zonei de definiţie.
Sensul este important în perspectivă calitativă. Astfel, antropologic, în zona
pozitivă se află persoanele excepţionale, geniile, care joacă un rol creator în
istoria omenirii, în instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se referă la
îndepărtarea de normă în sens negativ, spre minus, spre deficit funcţional şi
de performanţă, spre dizarmonie, dezorganizare, destructurare.
Anormalitatea (abatere de la un model comportamental mediu, fie că
acesta este statistic, ideal sau procesual, acceptat de membrii unei
societăţi determinate în timp şi spaţiu) nu se identifică cu patologicul,
deşi se poate suprapune cu acesta; este în esenţă o noţiune mult mai
largă, care caracterizează o serie de fapte comportamentale cu
aspect contrar aşteptărilor şi normelor în vigoare. Delay J şi Pichot P
consideră că anormalul reprezintă o abatere calitativă şi funcţională
de la valoarea şi semnificaţia generală a modelului uman.
COMPORTAMENTELE ANORMALE
Coleman şi Broen stabilesc o serie de termeni care se referă
la comportamente anormale ca: boală psihică, comportament
neadecvat, tulburări emoţionale, tulburări comportamentale,
tulburări psihice – arătând că nici unul dintre aceştia nu este
suficient de clar pentru delimitarea sferei unui asemenea
comportament care variază în funcţie de o serie de criterii şi
modele.
Un model pluriaxial de definire a anormalităţii ar trebui să
cuprindă (după Purushtov):
- criteriul existenţei la individ a unor stări de
insecuritate, teamă, apatie, anxietate;
- criteriul explicării printr-o patologie fizică a
comportamentului dezadaptativ;
- criteriul contextului social (normele şi valorile socio-
culturale existente la un moment dat) în care se
produce comportamentul;
- criteriul diminuării randamentului şi eficienţei
individului
CONCEPTUL DE STRES
CONCEPTUL DE STRES, INTRODUS DE SELYE H, INDICA INIŢIAL O
ACŢIUNE DE SUPRASOLICITARE EXERCITATĂ DIN EXTERIOR
ASUPRA ORGANISMULUI, CARE DETERMINA O REACŢIE DE
ADAPTARE NESPECIFICĂ A ORGANISMULUI FAŢĂ DE AGRESIUNEA
CARE-I AMENINŢA INTEGRITATEA. ROGER GUILLEMIN, PORNIND DE
LA ACEASTĂ DEFINIŢIE, FORMULEAZĂ UNA DINTRE CELE MAI
REMARCABILE DEFINIŢII ALE STRESULUI: „STARE TRADUSĂ
PRINTR-UN SINDROM SPECIFIC CORESPUNZÂND TUTUROR
SCHIMBĂRILOR NESPECIFICE INDUSE ASTFEL ÎNTR-UN SISTEM
BIOLOGIC.” SELYE H A PRIVIT STRESUL DIN PUNCT DE VEDERE
FIZIOLOGIC, ÎN TIMP CE SPINOZA CONSIDERA CĂ „MINTEA ŞI
CORPUL SUNT UNUL ŞI ACELAŞI LUCRU”. APROAPE ORICE
STRESOR ŞI APROAPE ORICE REACŢIE DE STRES IMPLICĂ ATÂT
COMPONENTE FIZIOLOGICE CÂT ŞI PSIHOLOGICE (EMOŢIONALE).
Personalitatea umană constituie direct sau indirect terenul de intersecţie al multor discipline
ştiinţifice, este un univers care incită permanent la cunoaştere, dar care niciodată nu poate fi epuizat.
Noţiunea de personalitate capătă referiri la organizarea interioară, unitară şi individualizată a însuşirilor
psihologice, cognitive şi atitudinale ale individului, reprezentând sinteza particularităţilor psiho-
individuale în baza căreia ne manifestăm specific, deosebindu-ne unul de altul.
CONCEPTUL DE PERSONALITATE
Cu toate că se pot inventaria aproape tot atâtea definiţii asupra personalităţii
câte teorii psihologice există, se poate stabili totuşi un oarecare consens
asupra unui număr de noţiuni, care sunt în genere cuprinse în orice definire
şi descriere şi pe care vom încerca să le trecem în revistă:
- personalitatea este un concept global, o structură care nu se poate
descrie decât prin elementele sale structurale;
BOALĂ ŞI PERSONALITATE
PERSONALITATE ŞI ADAPTARE
Pentru a încerca să lămurim mai atent felul în care relaţia de comunicare se
conceptualizată ca având patru zone pătrate prin care cei doi parteneri, faţă
în faţă, comunică. Unul este doctorul, pe care l-am numit DO, iar celălalt este
pot lucra împreună, se pot bucura de experienţe comune. Cu cât este mai
mai bun şi cu atât este persoana mai pregătită să-şi ajute prietenii şi pe sine
sine, dar care este evident pentru ceilalţi.Cea mai simplă ilustrare a acestui
tendinţa de a vorbi mult în cadrul unui grup poate fi evidentă pentru toată
individul şi ceilalţi cu care acesta intră în contact, descoperă din când în când
evidenţă prin ducerea la bun sfârşit a sarcinii respective, dar nu-i spune
evident să o obţină.
O serie de factori pot perturba comunicarea dintre medic şi pacient. Aceştia
MODELUL BIOPSIHOSOCIAL
Engel GL a fost cel mai important susţinător al modelului bolii care pune
accentul pe abordarea integrată, sistemică, a comportamentului uman şi al
bolii. Modelul biopsihosocial este derivat din teoria generală a sistemelor.
Sistemul biologic pune accentul pe substratul atomic, structural şi molecular
al bolii şi impactul său asupra funcţionării biologice a pacientului. Sistemul
psihologic pune accentul pe impactul factorilor psihodinamici al motivaţiei şi
personalităţii privind trăirea bolii şi reacţia la ea. Sistemul social pune
accentul pe influenţele culturale de mediu şi familiale asupra exprimării bolii
şi trăirii ei. Engel GL a susţinut că fiecare sistem poate afecta şi poate fi
afectat de oricare dintre celelalte. Modelul lui Engel GL susţine că boala
medicală este rezultatul direct al factorilor psihologici şi socio-culturali, ci
încurajează mai degrabă o înţelegere mai adecvată a bolii şi tratamentului.
COMUNICARE ŞI CONFIDENŢIALITATE
poveştile lor.
COMUNICAREA CU ADOLESCENŢII
DISMORFOFOBIA
ORGASMUL ŞI FRIGIDITATEA
Termenul de orgasm defineşte în sexologie, momentul în care se produce
descărcarea tensiunilor sexuale şi trăirea plăcerii sexuale. Satisfacerea
erotică presupune fenomene fiziologice şi psihologice, produse ca urmare a
unei stimulări fizice (tactile) şi/sau psihice (fantasmatice).
Este o trăire feminină de tipul extazului care presupune o modificare a stării
de conştiinţă. Dintotdeauna a existat o încercare de a găsi termeni potriviţi cu
intensitatea orgasmului. S-a încercat diferenţierea tipurilor de orgasm după
implicarea psihologică, vorbindu-se despre "marele şi micul orgasm".
Aceasta ar fi diferenţa dintre sexul cu dragoste şi afecţiune faţă de sexul pur
fizic.
Inhibiţia involuntară a reflexului orgasmic la femeile interesate să aibă
orgasm se numeşte anorgasmie. Această acţiune inhibitorie este adesea
legată de cauze emoţionale dar trebuie explorată şi posibilitatea unor cauze
fizice.
În mod curent, termenul de frigiditate se referă la incapacitatea atingerii
plăcerii orgasmice feminine. În sens mai larg, termenul se referă la "răceala"
(indiferenţă până la aversiune) unor femei faţă de actul sexual şi la
incapacitatea femeii de a elabora răspunsuri adecvate la stimulii sexuali.Este
cazul în care sexualitatea este reprimată printr-un mecanism nevrotic
(conflict intra-, interpersonal între dorinţă şi satisfacţie), având drept rezultat
imposibilitatea obţinerii orgasmului. Acest tip de tulburare este caracteristic
personalităţilor dizarmonice isterice, psihozelor schizofrenice, maniaco-
depresive, oligofreniilor grave. Este forma de frigiditate care are cel mai
pronunţat fundament psihopatologic. Se mai vorbeşte de hiposexualitate– în
sensul absenţei dorinţei şi obţinerii dificile a excitaţiei sexuale, trăsătură care,
alături de alte "insuficienţe" emoţionale, marchează întreaga personalitate a
femeii.
CALITĂŢILE SEXOLOGULUI
Sexologia este în România o supraspecializare foarte recentă (după anul 2000) iar
numărul specialiştilor în acest domeniu foarte restrâns. Atracţia pe care o exercită
domeniul respectiv, faptul că sexologia ar putea fi introdusă cu titlu facultativ în
curriculum universitar şi experienţa noastră în acest domeniu ne-a îndemnat să
prezentăm câteva din calităţile pe care un medic sau psiholog ar trebui să le aibă
atunci când ar dori să lucreze în acest domeniu:
Curaj
Modestie
Perseverenţă
Cunoştinţe tehnice
Autocontrol
Umor
Psihoterapii psihanalitice
(„aplicaţii” ale teoriei psihanalitice
în domeniul psihoterapeutic)
Logoterapia Frankl V.