INSTITUTUL ECONOMIC ROMANESC

P. N. PANAITESCU

INDUSTRIA ȘI POLITICA
MAREI FINANȚE

BUCUREȘTI
«CARTEA ROMÂNEASCĂ» S. A
1924
www.digibuc.ro
 Industria și politica marei finanțe.
Un economist fiind rugat să facă o introducere la un volum
de studii asupra industriei italiene, a scris un capitol întreg, pe care-1
începe astfel: „Atunci, când este vorba să se trateze viața financiară și
bancară la un loc cu cea politică — cu alte cuvinte, când este vorba de
istorie cu interes general -- publicul nu poate să-și dea seama așa de
repede de viata financiară și bancară, după cum și-ar da seama de
cea politică și cea ce este mai rău, e, că chiar atunci cunoștințele jce le
poate obține asupra vieței financiare și bancare le are numai în mod
fragmentar" x).
In adevăr, în volumul sus-menționat se trata de „felul cum banca
germană și întreprinderile germane, în comun acord, exploatau Italia
sub conducerea sindicatului marilor bănci franco-germane". Se arăta,
cum se convenise ca Italia să constitue câmpul de exploatare rezervat
esclusiv Germanilor, iar Banca Commerciale Italiana, denumită „acest
formidabil instrument politic industrial și comercial" să asigure, pe
toate căile, servindu-se de toate mijloacele, interesele felurite ale in­
dustriei și comerțului german în Italia.
In acelaș volum se dau exemple· „semnificative ale politicei de alianțe
industriale între întreprinzători, care în aparență păreau dușmani" dar
care știau să-și aranjeze interesele lor, când era vorba de ex. de re­
facerea marinei rusești, de artileria italiană, de armamente japoneze
etc. se dau exemple de întreprinderi bancaro-idustriale care predau
unei țări furniturile militare, refuzate de altă țară etc. etc. și toate
acestea la adăpostul unei politici naționale, de cele mai multe ori
instrument inconscient în mâna alianțelor industrialo-bancare, a căror
activitate, după cum spune economistul italian, se putea afla tot­
deauna mult mai târziu și atunci numai în mod fragmentar.
De altmintrelea cu cât vom studia mai mult industria mare modernă
și cu cât ne vom apropia în acest studiu de timpurile mai recente, cu
atât vom constata rolul mai preponderent al Înaltei Bănci, nu numai
în dezvoltarea industrială și comercială ale marelor state industriale,
dar, cea ce trebue să fie mai îngrijitor pentru noi, e, că vom găsi
înalta Bancă dictând în țările mai noi, țări cu veleități de a-și
creia o industrie națională.

G. Preziosi: La Germana alia. cqnquista dell’Italia. Introduzione.

www.aigibuc.ro
 §

In adevăf, „Capitalul industrial.... cedează tot mai muit pasul

capitalului financiar, spune un profesor universitar al nostru, și ajunge
nu numai să diriguiască întreaga producție națională și. să domine tot
comerțul intern și extern, dar să-și subordoneze și acțiunea de stat și
întreaga politică internațională" i).
„In ultimul pătrar de secol, înaintea răsboiului Interdependența
națiunilor una de alta crescu cu cea mai mare repeziciune, ne spune
un economist francez. O diviziune a muncei mai desvoltată, înlesnită
prin înmulțirea mijloacelor de transport, înfăptuia, în ciuda barierelor
vamale, o comunitate economică internațională, care se forma pe de­
asupra frontierelor politice" *2).
In rezumat, astăzi este lucru bine stabilit că „comunitatea de interese
între popoare este mai puternică de cât interesele lor naționale și da­
torită progresului științific, aceasta va mări tot mai mult interde­
pendența economică a națiunilor".
Precizând ceva mai mult lucrurile, ne vom putea da mai bine seama
de rolul important al înaltei Bănci în industrie, ori-care ar fi ea. Este
adevărat, că parte din activitatea acestei înalte Bănci era cunoscută,
dar după cum ar fi spus economistul italian: de adevărata ei semnifi­
cație nu ne-am putut da seama de cât mai târziu.
In adevăr, statutele dela Deutsche Bank erau de mult concepute în
modul cel mai clar: „Scopul este exploatarea afacerilor de bancă de tot
felul și în special să provoace și să înlesnească relațiuni comerciale
între Germania, celelalte state europene și piețele de peste Ocean"
Acest program a fost mai pe urmă și al celorlalte bănci mari ger­
mane, iar programul a fost adus la îndeplinire mai cu seamă prin
crearea de bănci în toate părțile lumei, căci „Orice bancă, zice Siemens,
creată în străinătate este un pionier al industriei naționale și un punct
de plecare al relațiunilor permanente ale acestei țări și Germania" 3).
Așa Deutsche Bank, Disconto, Dresdner Bank, Darmstăter Bank
și altele, împreună sau fiecare separat, crease bănci pretudindeni,
unde industria germană ar fi putut trage foloase. Băncile gerrtiane
apărură în America de sud, în Orient, în fiecare din statele europene,
și numai Deutsche Bank a înființat la Buenos Aires o bancă cu 20
filiale în Argentina, în Chili, Peru, Bolivia, în Uruguai și la Rio. Mai
pretutindeni băncile apăreau cu nume analoage cu acela al „Băncei
comerciale italiene" pentru ca în aparență să pară că nu se petrece
nimic, care n’ar fi cu adevărat italienesc.
De fapt aceste bănci erau instrumentele felurite, specializate pe
felul de industrii, pe care cele câte-va bănci mari germane enumărate
mai sus căutau să le favorizeze în America de Sud, în Orient, în Italia,
în România sau aiurea, dar, în folosul industriei germane, unde aceste
mari bănci erau puternic angajate.
In România și anume în București Disconto și Bleischroder aveau
fiecare câte o bancă prin care, după cum scrie Hauser „faisaient la

!) C. Stere: Criza mondială. Viața Românească Mai 1923.

2) A. Viallate: L'imperialisme 6conomiqne pag. 183.
’) JI. Hauser: Les mâtliodes allemandes. pag 92.

www.digibuc.ro
 3

Conquete de la Roumanie". E prea posibil, ca studiind rolul acestor

bănci îil țară, să găsim că nu sunt tocmai streine de începuturile așa
numitei industrii naționale române.
In orice caz un astfel de rol al băncilor germane în străi­
nătate este redat în toate amănuntele de Preziosi în studiul lui asupra
„La Banca Commerciale italiana.11 1) a cărei activitate este așa de bine
rezumată de Hauser: „Creațiunea lor (adică a băncilor germane) cea
mai remarcabilă în această direcțiune este faimoasa Banca Commerciale
italiana, înființată în 1874 în Milano, din inițiativa lui Deutsche-Bank,
Disconto, Desdner și Berliner Handelsgesellschaft. La epoca când
din cauza neînțelegerilor politice, finanța franceză părăsea Italia,
Banca Comercială se prepara să facă din peninsula italiană o vasală
economică a imperiului german. Datorită unei alcătuiri bine chibzuite a
consiliului de administrație, Banca 'Comercială era strâns legată de
marile bănci germane și publiciștii italieni au arătat, cum dânsa pompa
încetul cu încetul toate resursele financiare, industriale, comerciale și
chiar politice ale Italiei" și mai departe „O să venim asupra acestei
bănci, când vom vorbi de penetrațiunea industriei germane m Italia" i) 2).
Aceasta era activitatea Băncei germane și de astădată s’a vorbit mai
ca seamă de industria italiană, fiindcă se convenise, ca Italia să fie
țara de exploatare rezervată numai Germaniei, precum Portugalia era
rezervată industriei engleze — iar întru cât privește puterile finan-
ciaro-bancare, care conveniseră la aceasta le arată Preziosi în studiul
lui, dând exemple „pentru a demonstra buna înțelegere între anume
industriali englezi și germani și câte odată francezi" 3).
Așa cu ocazia furniturei materialului pentru artileria de câmp
italiehe, concurau uzinele Krupp și Creusot, era o afacere de riva­
litate technică și financiară între aceste două întreprinderi (una ger­
mană și alta franceză) și grupurile bancare, care le susțineau respectiv
pe fiecare" 4). Dar cu toată influența organizației bancare germane în
Italia, dată inferioritatea fabricatelor lui Krupp, acestea ereau pe cale
să fie refuzate, atunci Banca Comercială finanțiază „Gruppo Pie-
montese" și face tot posibilul și trece furnitura asupra lui
,,Vickers Terni" din acest grup. Vickers Terni era în realitate o creație
a Băncei Comerciale cu Vickers din Anglia, așa că germanii n’au
pierdut prea mult, dar buna reputație a uzinelor Krupp a fost salvată.
Și în plus rezultatul licitației avea aparența de a fi cedat o comandă
așa de importante unei firme italiene ,,Vickers Terni".
De fapt Vickers din Anglia a lucrat totdeauna în comun ajrnrd cu
Krupp și în Rusia și aiurea. 1
Un alt exemplu: printre acționarii imoprtanți ai lui Banca Commerciale
italiana, și alături cu puternicile bănci germane este și La Banque de
Paris et des Pays Bas, care reprezintă capitalul francez cu circa 43.000
acțiuni din circă 300.000; 195.544 din acestea fiind italienești. Prin

i) G. Preziosi: La Banca Commerciale 1915.

s) H. Hauser: op. cit. pag. 90.
s) Preziosi: op. cit. pag. 171.
ft) Preziosi: op. cit. ibid.
www.digibuc.ro
 4

urmare capitalul francez ar fi destul de important, și ar fi putut să

ajute pe Creuzot dacă pe lângă interesul național n’ar fi alte interese
dictate de înalta Bancă, care și-a împărțit țările de influență.
Banque franțatse et italienne pour i'Amerique du Sud este încă o
întreprindere franco-germană înființată prin intermediul Băncei co­
merciale italiene x). Și care datorită titulaturei sale de Banque fran-
caise-italienne ocupă un loc însemnat în întreprinderile din această
parte a lumei.
Din cele de mai sus deducem, că nu putem trata în mod deosebit
industria unei țări, fără să ținem socoteală de forța financiară a acelei
țări. De almintrelea, vrând, ne-vrând, noi trebuind să facem parte din
așa numita „comunitate economică internațională", numai atunci vom
avea posibilitatea să ne întocmim o politică industrială bine chibzuită,
când ne vom da bine seama de forța noastră financiaro-bancară, de
felul industriilor, care ar putea fi pentru noi de un real profit (iar nu
o sarcină) și ca urmare la aceasta: atunci când vom ști să ne dăm bine
seama de situația noastră internațională, de care nu ne va putea izola
nici un zid chinezesc.
Venind la industria noastră națională, constatăm că n’a putut deveni
nici până astăzi de sine stătătoare — cu toate sacrificiile făcute de
Stat ,— pentru că ' probabil n’am ținut seamă de ' nici unul din
factorii de mai sus. Ăsta însă nu însemnează, că dacă noi am câștigat
foarte puțin, după urma Legei pentru încurajarea industriei naționale;
alții sau mai bine alte industrii streine de noi să nu fi câștigat foarte
mult. Este de asemenea prea posibil ca mai târziu să descoperim și
cauzele și forțele puse în joc, pentru ca industria noastră să nu
poată eși din starea ei actuală sau mai bine, de ce vecinie are
nevoe de o încurajare din partea Statului.
De o cam dată trebue să constatăm că noi am făcut aceeași greșeală
ca și Italia față de Germania, dar după cum niminea în Italia nu
s’a gândit să aducă vre-o învinuire contra acelora care cu bună inten-
țiune, au vrut să întemeiez? o mare industrie italiană; tot așâ nu este
locul să aducem vre-o învinuire întemeietorilor industriei noastre.
Aceasta însă nu trebue să ne împiedice, să ne dăm seama de greșelile
ce arm făcut sau mai bine de felul cum au fost induși în eroare făuri­
torii industriei noastre naționale.
In adevăr, într’un discurs în 1903, un discurs care a rămas memo­
rabil, Costinescu spunea că „Italia, care n’are nici cărbuni, nici fer, a
bătut la o ultimă licitație a noastră pentru comanda unor vagoane și
locomotive, pe Germania care trece cu drept cuvânt ca stăpână a
acestei industrii" prin urmare — s’ar fi gândit oricine — ce ar putea
să devină industria românească, care avea la îndemână cel mai excelent
combustibil: păcură! In realitate Costinescu, făcea în mod inconscient
jocul industriei germane, el era indus în eroare de principiile econo­
mice răspândite de germani în ultima jumătate a secolului trecut, prin­
cipii care conveneau marei industrii germane sprijinită pe o forță ban­
cară bine organizată, dar care principii admise în Legea pentru încu-

!) Prezlosi: op. cit. pag. 178.

www.digibuc.ro
 5

rajarea industriei naționale a lui Costineseu și mai târziu in legea

d-lui Nenițescu ne-a pus pentru multă vreme la dispoziția Germaniei.
In adevăr, în cazul licitației adus de Costineseu, oricare din ingi­
nerii români care au fost trimiși în Italia ca să supravegheze con­
strucția vagoanelor de d. I- și a Il-a la GrondPna și locomotivele în
uzinele lui Breda, vor mărturisi că erau siliți ca pentru recepția roților
de vagoane și locomotive, a tablelor pentru cazane, a osiilor, a mano-
metrelor, frânelor etc. să se ducă în uzinele germane de pe Rin, cu alte
cuvinte tot materialul semilucrat sau piesele mai importante erau aduse
din Germania, dar atunci cine a reușit la licitația adusă ca exemplu
de Costineseu, Italia sau Germania?
Numai greșeli economice de felul acesta explică de ce industria
noastră națională a costat pe Statul român sacrificii bănești
considerabile, fără ca situația noastră industrială să se fi schimbat
întru nimic dela 1879, adică dela înființarea ei până astăzi și fără
nădejde în viitor: Fiindcă principiile admise de noi constitueau baza
pe care era sprijinită activitatea industrială a marei bănci germane.
Pe baza unor astfel de învățături ademenitoare industria germană
își exporta semifabricatele pentru a înființa uzine electrice în Spania
și Franța, fabrici de vopsele în Franța, uzine metalurgice în Ro­
mânia etc. Singura noastră consolați? rămâne numai aceia, că nu
suntem singurii păcăliți.
Dar după cum spunea la început economistul italian, publicul din
Italia a cunoscut mult mai târziu politica financiară și bancară, care
sta la baza industriei și comerțului lor, pe când noi am rămas tot sub
farmecul frazelor lui Costineseu. Ar fi însă o nedreptate dacă n’aș
constata un reviriment și la noi. Chiar înainte de războiu sau mai
bine în ajunul răsboiului s’a constatat cel puțin unul din
neajunsurile industriei noastre naționale și anume că nici capi­
talul românesc, nici băncile noastre nu participau la întreprinderile
industriale din țară și sub influența acestor constatări iese la iveală în
1915 broșura d-lui ing. V. Alimănișteanu „Participarea băncilor la
industrie“ cu o prea interesantă prefață scrisă de actualul ministru
al finanțelor.
In această broșură se descrie activitatea băncilor germane în Im­
periu și expansiunea industriei și comerțului german în străinătate sub»
conducerea acelorași bănci germane. Ne dă o ideie de aparatul com­
plicat care leagă industria germană de aceste bănci, dar care ne în­
lesnește să deducem cu ușurință succesul câtor-va industrii mondiale,
însă în realitate pur germane. In prefață actualul ministru de finanțe
spune curat că „organizația financiară națională pe care o avem»
nu poate să ajute înființarea unei industrii cu adevărat națională, de
cât..." Dânsul mai constată că „In organizația financiară actuală
(adică înainte de războiu), băncile mari, care au cele mai însemnate
depozite spre fructificare, sânt cea mai mare parte străine. Astfel
economiile naționale, chiar dacă se duc spre industrie, sânt controlate
de capitalul sau organizația streină".
Cu alte cuvinte se -constată și la noi acela? fenomen ca și în Italia,
unde Preziosi vorbește aproape la fel cu ministrul nostru de finanțe.
In adevăr, vorbind de depunerile, spre fructificare italienești la Banca
www.digiOuc.ro
6

comercială italiană și la băncile pendinte de această bancă, spune;

„Afirmația mea ar părea riscată, totuși este adevărată: aceste bănci
au lucrat ca o pompă aspirantă în Italia și refulantă în Germania: și
pentru ca să spunem lucrurile așa cum sunt, țara noastră (Italia),
pe care o credem săracă a procurat capitaluri de bani industriei șț
comerțului german. -
„Acest fenomen, spune mai departe Preziosi, n’a fost încă studiat'
de noi așa cum merită". 1)
Datorită deci imboldului dat prin broșura sus menționată, așa de
bine patronată, datorită și altor broșuri și studii, curentul prinde
și de aceea vedem după războiu bănci vechi și noi aruncându-se .îți
întreprinderi industriale. Dar dacă de fapt o întreprindere națională
trebue să se sprijine pe o finanță bancară românească, nu e mai
puțin adevărat că era absolut nevoe de o înțelegere între bănci, și
poate mai mult, era nevoe de stabilirea unui plan economic, în
care rolul băncilor în desvoltarea industriei naționale să fie bine
definit. Dar fie din cauza aceasta, fie, probabil, din cauză că băncile
noastre nu urmăreau acelaș scop, industriile românești deveniră în
curând o sarcină greu de suportat pentru băncile noastre, în loc să
constitue o sursă de profit la fel cu băncile germane.
Rămâne deci ca politica noastră bancaro-industrială să fie luată
dela început.

Cât privește industria noastră putem să spunem că-i cunoaștem

toate nejunsurile și o bună parte din cauzele, care le-au produs.
Cauzele pot fi mondiale, adică acelea care au adus o stare anormală
la toate industriile; sunt însă și cauze interne și dacă pe cele dintâi
le vom putea vindeca cu greu, cele interne, este de datoria conducătorilor
noștri politici și economici, să le facă să dispară cât mai repede.
In genere vorbind, mi s’a părut bine definită criza industrială dela
noi de o persoană, ascunsă sub două inițiale, în unul din ziarele noastre
economice:
„Criza monetară a determinat un consum mai redus, toate fabricile
-sunt pline de produse ,care nu mai pot găsi plasare.
„Cea ce plasează cu mari greutăți, se face pe credit de 60 de zile,
cea ce sporește greutățile financiare ale unei întreprinderi, care nu
poate găsi nici posibilitatea de a sconta acceptele, ce le primește dela
clienți decât în condiții foarte oneroase.
„Speranța în Creditul industrial dispare: împrumuturile acordate
vor fi așa de mici, în cât abia dacă vor putea descongestiona Ipuțin
din contul datoriilor de bancă sau avansurile ce le vor primi
fabricile nu vor fi decât o formalitate de trecere a datoriilor dela
Banca Națională la Creditul industrial" *2).

’) Preziosi: op. cit. pag. 121.

2) Argus 27 Dec. 1923.

www.digibuc.ro
 7

Un coleg al nostru, studiind criza industriei textile spune în pre­

legerile d-lui del a Școala politechnică:
„cu toate că populația trece dela 7 la 18 mii. locuitori
„cu toată restrângerea consumului în timpul războiului șl· prin
urmare a marilor goluri lăsate, importul produselor textile vegetale
în anii 1919—1922 nu atinge în greutate nici măcar importul normal
al vechiului regat: 27 mii. și jumătate kgr. în mijlocie în anii dela
919—922, în loc de 36 mii. kgr. de produse textile cât am importat
în 1912, sau 75—80 mii. kgr. de produse, cât ar trebui să importe
România Mare dacă ne-am găsi în timp normal.
. Pe de altă parte „Industria existentă nu a funcționat nidi cu jumă­
tate 'din capacitatea ei".
„Această situație de restrângere a consumului este o consecință, ca
și pentru alte articole, a devalorizărei monetei noastre și a raporturilor
-anormale creiate în posibilitățile de câștig ale maselor" x).
Am ales ca exemplu industria textilă, fiindcă aceasta interesează
atât industria marS dela noi, cât și cea mică dar mai cu seamă ce'a
casnică și prin urmare ultima frază a d-lui ing. Casassovici relativă
la „raporțurile anormale creiate în posibilitățile de câștig ale maselor'5
cuprinde întreaga masă țărănească, adică masa care creiază „cele
mai mari valori în țară".
De altmintrelea am putea lua exemple din toate industriile noastre.
Cele două ziare economice ale noastre sunt pline de expuneri ale crizei
de care suferă: industria ardeleană, din Banat, din Maramureș, din
Basarabia, criza industriei metalurgice, criza în industria pieilor etc.
etc. criza forestieră ș. a. m. d. cu toate consecințele lor, care duc la
■faliment sau.... la desnaționalizare.
In toate cazurile devalorizarea monetei mergând progresând, in­
dustriile noastre sufăr la fel cu băncile. Băncile își văd afacerile tot
mai restrânse iar industriașii, din cauza slabei puteri de cumpărare a
hârtiei monete, produc mărfuri fără nici o căutare.
Prin urmare pe nedrept am acuza băncile că fac credite cu procente
mari’sau pe fabricanți .că vând scump, este una și aceiași boală.
Pentru însănătoșirea acestei stări de lucruri ni s’au propus o sumă
•de deslegări, dar deocamdată constatăm că nimic nu se schimbă și nu
se schimbă de oarece cauzele sunt în bună parte mondiale, prin urmare
singuri de noi înșine nu vom face lucru mare.
Dar mai sunt și alte cauze interioare, cum ar fi transporturile, o
administrație mai vigilentă și mai desinteresată, când e vorba să-și
facă datoria, o muncă mai intensă etc. totuși voi alege una, care poate
să o aibă orice industrie ca a noastră: națională și fără export, dar
-care de asemenea leagă soarta industriei de bancă.
In România cel mai mare client al'industriei naționale este Statul:
armata, poșta, regia, direcțiunile C. F. și navale etc. fac din Stat cel
mai mare consumator în țară.' De aceia toate întreprinderile atât la-
întemeierea lor cât și mai târziu contează pe acest client și caută să-și
atragă favorurile lui. Aceasta spre deosebire de statele exportatoare
ca Anglia, Germania, Franța etc. unde Statul de și este un consumator

i) C. Casassovici Argus 27
8

destul de imposant, totuși exportul constitue acolo regulatorul pro­

ducției industriei naționale.1)
La noi statul are o datorie internă de vre-o 3 miliarde lei și trebue?
să avem în vedere că industriile au de luat aproape întreagă această:
sumă, și dacă considerăm leul de azi scăzut de 40 de ori față de cel
de aur, Statul ar datora industriilor din țară circa 75.000.000 lei aur.
Pe de altă parte dacă considerăm, producția industriei actuale de-
425.325.000 lei aur vedem, cât de greu apasă această datorie asupra
bunului mers al industriei.
In realitate situația este și mai gravă, căci această datorie se re­
partizează numai unui număr foarte restrâns din industriile existente:
rafinăriile de petrol, metalurgia, uzinele și atelierele de repar, vag. și
locomot. ca cele mai importante. Situația este prin urmare destul de
tristă, dar mai trist este felul cum Statul înțelege încurajarea indus­
triei naționale.
Aci este însă locul să ne dăm seama de rolul bgncilor în industria
noastră. De unde trăesc industriile? dacă nu din creditele pe care i le
acordă băncile. Industria și băncile strâns legat între ele, duc același
lipsuri și trag aceleași nevoi — o îndreptare a industriei cere neapărat
îndreptarea situației financiare a băncilor și dacă aceasta nu se va face,
sub motiv că băncile iau dobânzi prea mari sau altele, urmările dezas-
troase se pot vedea foarte ușor: industria va fi prima victimă.

Din toate cele spuse până aici se pot vedea legăturile strânse-
intre bănci și industrii, am putea spune chiar: se poate vedea rolul
preponderent al băncilor în viața industrială. Cea ce astăzi pare așa de
natural, era cu fotul ignorat în 1887 când am pornit cu ideia de a
crea o mare industrie națională. Pe acea vreme nu se credea că pentru,
a avea o industrie mare și mai cu seamă națională trebuia să ne gândim
și la finanțarea ei.
E adevărat că în 1915, în broșura de care am vorbit mai sus, se
simțea lipsa de activitate a băncilor românești în industrie, dar în
prefață se aștepta prea mult dela ajutorul ce l’ar da statul prin crearea
unui Credit industrial. Și mai târziu, adică după războiu se credea
de asemenea, că un Credit industrial ar asigura prosperitatea industriei,
pe când rolul băncilor era neglijat cu totul.
Fie că relațiunile care trebue să existe între bancă și industrie nu
sunt încă bine cunoscute la noi, fie, după cum am spus mai sus, că în.
țâră relațiunile dintre bancă și industrie nu sunt absolut de loc orga­
nizate, băncile noastre cu toate sacrificiile făcute pentru industrie^
se bucură de o reputație așa de nedreaptă, chiar în ministere, dare
fie zis în treacăt, cu toată legea pentru încurajarea industriei națio-

1) 8e socoate de ex. producea industrie germane la 25 miliarde mărci aur (înainte?

de răsboi) din care >/, adică 4'/, miliarde se expoitează.
H. Lichtenberger et P. Petit. L’imperialisme economique allemand pag. 70.

www.digibuc.ro
 9

nale n’au făcut nimic, care să fie pe departe comparabil cu sacri­

ficiile băncilor pentru industrie. Mai de grabă contrariul!
Ia orice caz însă, cea ce este important pentru noi în cazul de față
este constatarea că tocmai în mediul unde se făuresc legile, rolul
pe care trebue să-l îndeplinească băncile în desvoltarea noastră in­
dustrială, să fie așa de prost cunoscut.
Oricum ar fi relațiunile dintre industrie și bănci le-aș putea rezuma
în următoarele cinci paragrafe:
1. Industria este dependentă de finanță sau mai bine de bancă.
2. Industria țărilor mai noi, lipsite de o organizație bancaro-in-
dustrială, constitue în realitate cel mai admirabil teren pentru a înlesni
exportul produselor unei alte industrii mai înaintate, dar ajutată de o
înaltă bancă organizată.
3. Rezultă prin urmare că o industrie pe care noi o considerăm
națională, poate să fie — și prea adesea este — o creație a înaltei
bănci organizate din o țară industrializată.
4. O asemenea industrie de și poartă numele de națională', este în
realitate condusă sau mai bine exploatată pe deasupra granițelor și
în ciuda tarifelor vamale, de statul major industrialo-bancar al unei
industrii streine mai înaintată și de sine stătătoare. Și cea ce este
de-o cam dată la ordinea zilei: ' '
5. Capitalul strein poate să fie atras în mod eficace în ajutorul in­
dustriei naționale numai prin intermediul băncilor cu adevărat na­
ționale.
Este adevărat că după războiu, concepția ce ne-o facem despre o
industrie națională este mai largă. Așa d-1 ing. Manoilescu, ca director
general al industriei, vorbește în propunerile d-sale nu despre o
„lege industrială", ci de „o legislație industrială", adică de „legile
care interesează mai apropiat sau mai depărtat producția industrială,
care sânt, spune dânsul, prea strâns legate împreună pentru a putea
fi studiate separat" 1).
Cu chipul acesta am .făcut, cel puțin în teorie, un pas înainte
față de legile simpliste a lui Costinescu și acea a d-lui Nenițescu. De
astă dată se atinge și chestiunea financiară, care, după cum am spus
mai sus se crede resolvată prin crearea unui Credit industrial. Probabil
că această ideie a făcut ca să dea Creditului industrial și atribuțiuni
bancare, de și cu cât se studiază mai mult rolul băncilor în industrie,
cu atât te poți convinge că un Credit industrial nu poate să ia
asupra-i rolul pe care-1 au băncile în industrie. Un Credit industrial
poate să constitue un reazim puternic, pe care să avem posibilitatea
să clădim o industrie, dar activitatea industriei, vitalitatea ei Se
datoresc numai băncilor interesate în industrie.
Ori cât mi s'ar părea, prin urmare, de complicată „noua legislație
industrială" aceasta nu va putea să asigure „beneficiile industrii"
(față de bancă sau de... Stat) dacă nu va fi complectată cu consi­
derente, bine definite, asupra unei politici industrială-bancară. E
bine ca specialiștii noștrii să se gândească la aceasta. E bine de

Ing. M. Manoilescu, Către o nouă legislație industrială pag. 4 șl 8.

www.digibuc.ro
10

asemenea ca specialiștii aceștia să aibă în vedere, când vor vroi

să rezolve asemenea probleme, că industriile se pot împărți în două
mari categorii întru cât privește relațiunile lor cu banca și în special cu
înalta bancă.
a) Industriile direct legate cu înalta bancă, cum ar fi de ex.
marile industrii germane a metalurgiei, a electricităței, a culorilor,
iq care marea bancă germană este direct interesată, pentru ca ele
să câștige cât mai mult și prin ori-ce mijloace și
b) Industriile indirect legate de înalta bancă, cum era de ex.
Industria italiană înainte de războiu, care în realitate constitue un
mijloc la îndemâna aceleași înalte bănci pentru a asigura prospe­
ritatea industriilor din categoria întâia—adică germane.
După cum vedeți problema noastră bancaro-industrială cere o soluție
cât mai grabnică, altfel ea rămâne așa, cum au înșghebat-o alții
pentru noi, dar nu în avantajul nostru.

Dar atunci ce este de făcut? Care ar fi soluția? Și la întrebările

acestea trebue să ne așteptăm cu atât mat mult cu cât toți autorii
de broșuri, ne-au dat câte o soluție în fiecare din chestiunile la
ordinea zilei ca moneda, valuta etc., toți conferențiarii, atât del a
Asociație, cât și dela Institutul economic, tratând astfel de chestiuni
au încheiat expunerile lor recomandând câte o deslegare. De astă
dată însă trebue să mărturisesc, că subiectul fiind prea complicat,
fiind? în legătură cu prea mulți factori economici interni, și mai cu
seamă externi, mi s’ar părea prea pripită o soluție, ori-cât ar fi ea
de bine cumpănită pentru moment.
îmi voi permite totuși a schița o îndrumare a felului activităței
noastre pentru viitor, dar pentru aceasta trebue, mai întâi:
«7 Să ne obicinuitp cu ideia că singuri—înțeleg Țara Românească—
nu vom pîit'eă nici odată să găsim adevăratul drum, și ca urmare:
b) Acuma nu mai putem, și nici nu trebue să legiferăm ca înainte
de războiu.
In adevăr, România, ca toate țările face parte din „comunitatea eco­
nomică internațională" și nici granițele politice, nici tarifele vamale,
nimic nu ne poate astăzi separa în așa mod încât să ne credem izolați
in mișcările noastre sau mai bine în activitatea noastră economică. Dar
in o- asemenea situație felul nostru de a legifera în chestiuni economice
nu șe mai poate face sub forma extrem de simplistă ca înainte de răz­
boia. Mai mult chiar legislația de care vorbea un coleg al nostru în tre­
cerea lui pe la Direcția Generală a industriei devine încă șii mai compli­
cată „legile în legătură cu industria" vor trebui să țină socoteală, dacă
nu de toată lumea, dar cel puțin de popoarele cu care prin firea
lucrurilor trebue să fim în strânsă legătură industrială și financiară.
Astfel sântem conduși să examinăm dacă Mica înțelegere, în care
constituim un factor important, ne-ar da posibilitatea să facem ceva
în direcția pe care am definit-o mai sus.
România o putem considera printre moștenitorii vechei monarhii
autro-ungare, dar cu cât vom examina mai mult relațiunile economice
www.digibuc.ro
 li

dintrfe țările, care constituiau âCea monarhie dualistă, cu cât ne vom

putea convinge, că de fapt Austro-Ungaria constituia o confederație
economică. Prin forța lucrurilor, țările din centrul Europei adică
din -basînul Dunărei ereau destinate să trăiască împreună și de acea
trebue să ni se pară foarte firesc ca planul Mittel-Europa al lui
F. Naumann să se învârtească în jurul Austro-Ungariei. In tot studiul
lui, Naumann găsește imperiul Austro-Ungariei o unitate economică
care ar putea să fie de sine stătătoare, dacă... ar fi bine organizată.
Și cine ar fi putut face mai bine această organizație decât Germania
sau mai precis Prusia! Odată stabilită necesitatea cooperației Ger-
mano-Austro-Ungară, drumul Berlin-Bagdat' a fost cea măi ușoară
problemă pfefitru Naumann.
De altmintrelea chiar din studiul acestuia și din datele -statistice
ce le aduce, se constată că lipsurile Austriei erau împlinite de Ungaria
și vice-versa, dar cum pe Naumann nu-1 interesa decât germanii,
austriacii și ungurii, care-și împărțeau hegemonia în această împărăție,
el n’a mers mai departe. In cazul acesta însă ar fi văzut importanța
covârșitoare a Boemiei industriale în existența Austriei, însemnătatea
Transilvaniei cu bogăția ei infinită de materii prime și combustibil
așa de sistematic exploatate în folosul Ungariei. Și-ar fi dat seama de
aportul celorlalte provincii ale imperiului i Bucovina cu pădurile sale,
Galiția cu petrolul, Herțegovina altă provincie cu alte materii prime
și toate celelalte țări din imperiu legate între ele în modul cel mai
firesc, prin schimburile economice care se complectau unele pe altele,
așa încât constituiau din împărăția dualistă cea mai desăvârșită con­
federație economică.
Cu siguranță că facilitatea cu care s’a înjghebat în bună parte acCst
imperiu în acord cu dictonul i Bella gerant alll, ta felix Austria,
nube, avea la bază și legăturile economice, care înainte ca aceste
provincii să facă parte din imperiu, crease relațiuni așa de strânse, încât
nu era nevoe decât de o simplă formalitate matrimonială, pentru ca
toate aceste popoare să pecetluească în aparență cea ce realitatea făcuse
de mult.
Tot pe baze economice, deși atunci (1848) nu erau destul de clar
definite, Palacky a lansat celebra lui frază: „Dacă Austria n’ar
exista, ar trebui să-o creiăm" și deci nu trebue să ne mirăm, dacă
vorbele lui Palackg se adeveresc astăzi prin o Nouă Austrie în fot-
mație, care este Mica înțelegere.
Politicianii austriaci și ungurii însă n'au priceput sau n’au vrut kâ
priceapă rostul împărăției lor. E locul să repetăm: ei au făcut prea
multă politică, dar prea puțină politică economică. O împărăție creată
în mod firesc pe o temelie economică era guvernată politicește. Ce
firesc ar fi fost ca aceste popoare, de și așa die deosebite, să .ducă totiiși
o viață de armonie bazată pe posibilitatea d-2 a-și satisface între ele
aproape toate interesele economice, dar totuși politician!! austro-ungarr
n’au găsit alt mijloc de-a asigura unitatea sau mai bine supremația’
germanilor și a ungurilor decât prin desbinările între popoarele mo­
narhiei în interior și prin război în afară. N’au priceput politician!!
austro-ungari ce forță extraordinară ar fi făurit ei din monarhia lor,
dacă ar fi lăsat-o să trăiască pe.baze economice; pe când organizația
www.digiDuc.ro r
 12

lor artificială a trebuit să se prăbușească la prima sguduitură și

fără speranță de a o reînvia.
Fie, că conducătorii Micei înțelegeri să se convingă de greșelile
politicianilor austro-ungari, așa că „iînțelegerea“ lor politică de astăzi,
să se facă în una economică de mâine.
Numai îndrumând Mica înțelegere politică spre o înțelegere econo­
mică, numai așa am putea mai în urmă să încercăm o politică econo­
mică care să ne dea la un loc cu celelalte popoare din basinul Dunărei
ceva mai multă autoritate în lupta internațională. Dacă Anglia era
convinsă că o politică protecționistă, care să înglobeze întreg imperiul
britanic le-ar fi dat mai multă independență în mișcările lor, cu atât
mai mult țările care ar putea să facă o asemenea politică ar fi acelea
ale Micei înțelegeri economice, pe care forța naturală a lucrurilor ne-o
impune.
In un asemenea caz țările și popoarele care înainte de răsboiu gra­
vitau în jurul Vienei și a Budupestei, astăzi aceleași popoare și-ar
lega interesele lor proprii de alungul Dunărei și ar forma Confederația
Danubiană. Când Austria s’ar convinge că lucrând pentru part ger­
manismul prusian, satisface interesele altora; când Ungaria s’ar decide
să renunțe la patriotismul ei bolnăvicios, care a răsplătit așa de
rău cavalerismul acestui popor, atunci Confederația economică danu­
biană ar fi o forță indestructibilă.
Atunci îmbur.ă'ăjirea valutelor în Cehoslovacia n’ar crea asperități între
această țară și noi, chestiunea combustibilului n’ar face din Polonia o
dușmană, interesul comun ar da mai puțin de lucru politicei și ar între­
buința energiile spre binele comun.
Toate statele acestea împreună s,ar îndruma mai cu ușurință spre
o soluțiune fericită a chestiunilor financiare.
^Chestiunile industriale s’ar trata bine înțeles cu mai multă seriozi­
tate, am fi siliți prin forța lucrurilor să renunțăm la industriile arti­
ficiale și principii ca acelea că „orice industrie e bună", baza legilor
noastre industriale ar rămâne cel mult ca o curiozitate în istoria
industriei românești.
Legăturile între industrie și bănci, s’ar rezolva pe o scară mai
întinsă dar și mai avantajoasă.
Urmând mai departe, fiecare punând aportul lor în comun, exportul va
fi altfel tratat când va fi vorba de convențiunile comerciale cu vecinii
sau cu popoarele mai îndepărtate, astfel Mica înțelegere se va prezenta
mai bine înarmată și mai bine pregătită în lupta din „comunitatea eco­
nomică internațională". Se prea poate ca atunci popoarele Micei înțe­
legeri să aibă posibilitatea ca să iasă dintre acelea care sunt încătușate
de această comunitate economică și să se înroleze printre acelea, care
la nevos ar conduce pe altele.
Numai îndrumată pe această cale, cred că România, va putea să
scurteze epoca de greutăți la care a condamnat-o răsboiul de și po­
porul ei și-a făcut pe deplin datoria!

www.digibuc.ro