Semiconductor

Semiconductorul este un material a cărui rezistivitate este cuprinsă între cea a conductoarelor
și izolatoarelor. Un câmp electric poate schimba rezistivitatea semiconductorilor. Dispozitivele
fabricate din materiale semiconductoare sunt baza electronicii moderne, fiind părți componente
în radiouri, computere, telefoane și multe altele. Dispozitivele semiconductoare sunt: tranzistorul,
celulele solare, mai multe tipuri de diode, inclusiv dioda luminiscentă și circuit integrat. Celulele
fotovoltaice sunt dispozitive semiconductoare care transformă energia luminii în energie
electrică. Într-un conductor metalic, curentul este reprezentat de fluxul de electroni. Într-un
semiconductor curentul este reprezentat fie de fluxul de electroni fie de fluxul de „goluri” din
structura electronică a materialului.

Caracteristici
Un semiconductor este un material care are conductivitatea electrică cuprinsă între
conductivitatea unui metal (ex. cupru) și a unui izolator (ex. sticlă). Semiconductorii sunt
fundamentul electronicii moderne. Există în două tipuri materialele semiconductoare – elemente
și compuși. Aranjamentul unic al atomilor din Siliciu și Germaniu fac ca aceste două elemente să
fie cele mai folosite în prepararea materialelor semiconductoare. Noile descoperiri legate de
semiconductori au făcut posibilă creșterea complexității și vitezei microprocesoarelor și
dispozitivelor de memorie.

Conductivitatea electrică a unui material semiconductor crește odată cu creșterea temperaturii,

comportamentul opus față de metale. Dispozitivele semiconductoare pot avea multe proprietăți
folositoare, precum trecerea curentului mai ușor într-o direcție decât în cealaltă, având rezistente
variabile, sensibilitate la lumină sau căldură. Din cauza că proprietățile electrice ale unui material
semiconductor se modifică din cauza impurităților, câmpurilor electrice sau luminii, dispozitivele
făcute din materialele semiconductoare pot fi folosite pentru amplificarea, transformarea sau
conservarea energiei.

Conductivitatea curentului într-un semiconductor are loc prin mișcarea electronilor liberi (-) și a
„golurilor” (+), aceștia fiind cunoscuți ca și conductori de sarcină. Adăugând atomi impuri într-un
material semiconductor (procedeu numit dopare), numărul de conductori de sarcină dintr-un
semiconductor poate crește substanțial. Când un semiconductor are majoritar goluri, acesta este
numit semiconductor de tip p , iar când un semiconductor are majoritar electroni liberi, acesta
este numit semiconductor de tip n . Un singur semiconductor poate avea mai multe regiuni de tip
p și de tip n ; spațiul dintre aceste regiuni sunt responsabile de comportamentul electric.

Unele proprietăți ale materialelor semiconductoare au fost observate încă de la jumatatea

secolului al XIX-lea până în prima decadă a secolului al XX-lea. Dezvoltarea fizicii cuantice a
permis dezvoltarea tranzistorilor în 1947. Deși unele elemente pure și mulți compuși au
proprietăți semiconductoare, siliciul, germaniul și compuși ai galiului sunt cele mai folosite în
dispozitivele electrice. Elementele aproape de „scara metalelor” în sistemul periodic al
elementelor sunt de obicei folosite în semiconductori.

Denumirea din partea sudică din nordul Californiei este numită „Silicon Valley” (Valea Siliciului)
din cauza influențelor companiilor tehnologice care au sediul principal acolo. O parte integrală
din dispozitivele tehnologice de astăzi este făcută din semiconductori, în principal din siliciu.
Unele dintre cele mai mari firme ce activează în domeniul semiconductoarelor sunt: Marvell
Technology Group, National Semiconductor și Advanced Micro Devices (AMD).

Proprietăți

Conductivitate variabilă
Semiconductorii în starea naturală sunt conductori slabi deoarece un curent este necesar
mișcării electronilor și semiconductorii au octetul satisfăcut. Există diferite moduri prin care
semiconductorii se pot comporta ca și materialele conductoare (ex. doparea). Aceste modificări
au două finalități: crearea semiconductorilor de tip n și p . Acestea se referă la exces sau
insuficiență de electroni. Un număr neechilibrat de electroni poate cauza conducerea electronilor
prin material.

Heterojuncția
Heterojuncția are loc când două tipuri de dopare a unui semiconductor are loc în același
material. Spre exemplu, o configurație care constă în Germaniu de tip n și Germaniu de tip p .
Din aceasta rezultă interschimbarea golurilor cu electronii liberi. Transferul are loc până la
atingerea echilibrului printr-un proces numit recombinare , care face ca electronii din tipul n să
intre în contact cu golurile din tipul p . Un produs al acestui proces sunt ioni cu sarcină din care
rezultă curent electric.

Electronii excitați
O diferență în potențialul electric al unui material semiconductor poate distruge echilibrul termic
și poate crea o situație de dezechilibru. Aceasta introduce electroni și goluri în sistem, care
interacționează printr-un proces numit difuzie ambipolară . Când un echilibru termic este
deranjat într-un semiconductor, numărul de goluri și electroni se schimbă. Această distrugere
poate avea loc ca un rezultat al diferenței de temperatură sau fotoni, care pot intra în sistem și să
creeze electroni liberi și goluri. Procesul care creează și anihilează electronii și golurile sunt
numite generație si recombinație.

Emisia de lumină
În anumiți semiconductori, electronii excitați se pot relaxa prin emiterea de lumină, în loc de
producerea căldurii. Acești semiconductori sunt folosiți în fabricarea LED-urilor (diodelor
emițătoare de lumină) și punctelor cuantice fluorescente.

Conversia energiei termice

Semiconductorii au factori termo-electrici care îi fac folositori în generatoarele termo-electrice și
de asemenea în răcitoare termo-electrice.

Materiale
Un număr mare de elemente și compuși au proprietăți semiconductoare, incluzând:

● Elemente pure din Grupul XIV al tabelului periodic; cele mai importante fiind siliciul și
germaniul. Siliciul și Germaniul sunt folosite efectiv, deoarece au 4 electroni de
valență, astfel având proprietatea de a primi și ceda electroni în aceași măsură.
● Compușii binari, în particular elemente dintre Grupul III și V, Grupurile II și VI,
grupurile IV și VI și între elemente diferite din Grupul IV.
● Compusi tetravalenți specifici, oxizi și aliaje.
● Semiconductori organici, făcuți din compuși organici.

Cele mai cunoscute materiale semiconductoare sunt cristaline solide, dar și semiconductori
lichizi și fără forme sunt de asemenea cunoscuți. Aceștia includ siliciul fără formă hidrogenat și
amestecuri de arseniu, seleniu și telur într-o varietate de proporții. Acești compuși împart cu
câteva materiale semiconductoare proprietăți intermediare ale conductivității și variația rapidă
dintre conductivitate și temperatură, dar de asemenea ocazional rezistența negativă. Acestor
materiale le lipsesc rigiditatea structurii cristaline convențională a semiconductorilor, precum
siliciul. Ele sunt în general folosite în structuri subțiri, care nu au nevoie de materiale cu
conductivitate electrică mare, fiind relativ insensibile la impurități și radiații.

Fizica și semiconductorii
Semiconductorii sunt definiți prin comportamentul lor electro-conductiv unic, undeva între cel al
metalelor și al izolatorilor. Această diferență dintre aceste materiale poate fi înșeleasă prin stadiul
cuantic al electronilor, fiecare conținând zero sau un electron (Principiul de excluziune). Aceste
stări sunt asociate cu structura benzilor electronilor ale materialului. Conductivitatea electrică
crește datorită prezenței electronilor în stare liberă, deși pentru ca transportul de electroni să
aibă loc, materialul trebuie să fie parțial plin. Dacă starea este mereu ocupată cu un electron,
atunci trecerea altor electroni este blocată in acea stare.

Un semiconductor pur nu este util, deoarece nu este nici bun conductor, nici bun izolator. Dar o
calitate importantă a semiconductorilor (și unele izolatoare cunoscute ca semi-izolatoare) este
aceea de a crește conductivitatea și controlul acesteia prin dopare cu impurități și prin aplicarea
câmpurilor electrice.

Purtători de sarcină
Electronii umplu locurile de la baza benzii de conducere care poate fi înțeleasă ca adăugarea
electronilor pe acea bandă. Electronii nu sunt statici (datorita recombinației termice naturale),
aceștia mișcându-se constant. Concentrația obișnuită de electroni este foarte scăzută, și (spre
deosebire de metale) este posibil să ne gândim la electronii dintr-o bandă de conducție a unui
semiconductor ca la un fel de „gaz ideal”, unde electronii zboară în jur liberi fără a se supune
Principiului Pauli. În majoritatea semiconductorilor, benzile de conducție au o relație de dispersie
parabolică și astfel electronii răspund forțelor (câmpurilor electrice, magnetice etc.) la fel cum ar
face în vid, cu mase efective diferite.