Idealurile revoluției de la 1848 din Europa și-au găsit ecou și în spațiul

românesc. Transilvania era parte a Imperiului Habsburgic, iar Moldova

și Țara Românească se aflau între protectoratul rusesc și suzeranitate
otomană. De aceea românii au văzut în Revoluția pașoptistă posibilitatea
eliberării de sub jugul străin și a înfăptuirii Unirii atât de mult sperată.

Revoluția în Moldova
În Moldova, revoluția a avut un caracter moderat, fără mișcări
violente de amploare. Aceasta izbucnește în 27 martie 1848, când la
Hotelul Pitsburg din Iași este convocată o adunare de către intelectualii
progresiști și de către boierii cu vederi liberale (printre care se numărau
și Vasile Alecsandri, Al. I. Cuza, E.C. Epureanu, P. Cazimir). Participă
1.000 de oameni din toate categoriile sociale. A doua zi, noul comitet ales
de adunare a redactat o petiție care cuprindea 35 de puncte și care a fost
denumită „Petițiunea Proclamațiune”. Aceasta cerea îmbunătățirea
situației țăranilor, desfințarea cenzurii, asigurarea libertăților personale,
reorganizarea sistemului de învățământ pentru ca el să fie mai accesibil
populației. Cu toate că petiția era moderată și conținea și un punct care
susținea respectarea Regulamentului Organic, domnitorul Mihail Sturdza
o respinge. Mișcarea este înăbușită cu ajutorul armatei și 13 conducători
ai revoluției sunt arestați și trimiși în Turcia. Șase dintre ei reușesc să
evadeze la Galați și fug în Transilvania. Un alt grup, din care făceau
parte Al. I. Cuza, V. Alecsansdri și Mihail Kogălniceanu se retrag în
Basarabia. Un grup rămâne la Iași, unde îți continuă activitatea.
 Revoluția în Transilvania

Revoluția a avut un caracter prepoderent național din cauza

faptului că românii din Ardeal se aflau sub stăpânirea Imperiului
Habsburgic. În imperiu revoluția izbucnește în 13 martie 1848 la Viena.
Ungurii ignoră drepturile românilor, croaților, sașilor și secuilor și luptă
pentru un stat național maghiar care să cuprindă și aceste popoare. În
acest context, românii aveau să rămână în continuare în afara legii, cu
statutul de tolerați. De aceea, mai mulți intelectuali români printre care
Aron Pumnul și Simion Bărnuțiu redactează manifeste care devin
documente programatice. La sfârșitul lui martie și pe toată durata lunii
aprilie 1848 liderii politici Simion Bănuțiu, Avram Iancu, Al. Papiu-
Ilarian și Ioan Buteanu organizează acțiuni care au ca scop respingerea
intenților de anexare a Transilvaniei la Ungaria, dar și recunoașterea
națiunii române din Transivania de către autoritățiile maghiare. Pe de
altă parte se duce o luptă pentru unirea cu țara. Punctul cel mai
important al revoluției este reprezentat de Adunarea de la Cluj din 3-5
mai/15-17 mai 1848. La adunarea prezidată de episcopii Andrei Șaguna și
Ioan Lumen au participat 40.000 de oameni, printre care și revoluționari
moldoveni. A fost citit programul revoluționar-„Petițiunea Națională”-
care cuprindea 16 puncte. Printre cerințe se numărau:reprezentarea
românilor transilvăneni în Dietă, folosirea limbii române în activitatea
politică și de stat, desfințarea iobăgiei fără despăgubire, diferite libertăți
de la cea a presei până la cele personale și amânarea discutării în Dietă a
încorporării Transilvaniei în Ungaria până la convocarea unei adunări la
care românii să fie reprezentați proporțional.
 Revoluția în Țara Românească

Organizarea revoluției în Țara Românească a revenit cercului

revoluționar „Frăția”. La 10 mai ia ființă Comitetul Revoluționar din Țara
Românească format din intelectuali și boieri liberali. Acesta înfințează
Comisia executivă cu trei membri:Nicolae Bălcescu, Al. G. Golescu, și Ion
Ghica. Comisia adoptă programul revoluției care cuprinde 22 de puncte.
Printre cerințe se află eliberarea și împropietărirea clăcașilor prin
despăgubire. Ion Ghica este trimis la Constantinopol pentru a cere Porții
să accepte programul în schimbul recunoașterii suzeranității otomane.
Revoluția începe în 9 iunie la Islaz. Liderii Ion Heliade Rădulescu,
Christian Tell și Ștefan Golescu au dat citire programului care se va
intitula „Proclamația de la Islaz”. Se decide ca Guvernul provizoriu
format în 7 iunie, să pornească în fruntea mulțimii în marș spre
București. În 11 iunie revoluția iese triumfătoare în capitală. Domnitorul,
Gh.Bibescu este forțat să semneze programul revoluției. Înțelegând că
această situație nu îi este favorabilă, abdică și fuge la Brașov.
Proclamația de la Islaz cerea:autonomie legislativă și administrativă,
convocarea unei adunări constituante din reprezentanții tuturor stărilor,
egalitatea politică și eliberarea clăcașilor prin despăgubire.