Revoluția engleză, eveniment major al epocii moderne, dar și al istoriei Angliei s-a desfășurat în perioada

1640-1688. Debutul său a fost marcat de convocarea parlamentului de către regele Carol I Stuart, în
1640, fiind urmat de un război civil sângeros între susținătorii regelui (cavalerii) și tabăra parlamentară
(„capetele rotunde”). În cele din urmă, tabăra parlamentară a ieșit victorioasă, monarhia a fost
înlăturată (1649) și s-a instaurat „republica”, apoi „protectoratul”, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell.
La puțin timp după moartea acestuia, se va produce restaurația Stuarților (1660-1688). Tentativele
regilor Stuarți de a reinstaura absolutismul monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși,
va determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart
și să-l aducă pe Wilhelm de Orania, ca regent al Angliei, în noiembrie 1688. Instalarea pe tron a acestuia,
fără nici un fel de incident, a intrat în istorie sub numele de „Revoluția glorioasă”. Revoluția engleză a
fost prima din marile revoluții ale epocii moderne, urmată cronologic de Revoluția americană respectiv
Revoluția franceză. Revoluția engleză a impus în lume modelul monarhiei constituționale (nota bene:
Anglia nu are o constituție, în înțelesul modern al cuvântului, ci un pachet de legi care practic fac cât o
constituție, de aceea este numită monarhie parlamentară), bazată pe principiul separării puterilor în
stat.

În Anglia, populația era de aproape 4 milioane de locuitori la începutul secolului al XVII-lea iar
capitalismul era vizibil atât la orașe cât și la sate, plus la aceasta, societatea începe a gândi altfel, deja nu
mai sunau afirmații ca regele e sfânt, și încep a se gândi la drepturile și privilegiile pe care ar trebui să le
posede, se referă, în mare parte, la nobilime și boieri.În domeniul agrar apar primele forme de tip
capitalist. Se dezvoltă manufacturile. În plan social apare noua nobilime și se dezvoltă burghezia.

Revoluția glorioasă(d)= detronarea regelui Iacob al II-lea Stuart și trecerea la monarhia constituțională

Începutul revoluției engleze=1640

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie/5 mai 1599,[2][3][4][5] Huntingdon, Regatul Angliei[6][3][2] – d. 3/13
septembrie 1658,[2][7][4][5] City of Westminster, Regatul Unit) a fost un lider militar și politic englez,
cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală
(„Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,
a Noului Model, i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în
1649, Cromwell a dominat Commonwealth-ul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a
fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

Incă din secolul al XIII-lea, în Anglia exista tradiția colaborării dintre monarh și Parlament (care avea, în
principal, rolul de a vota impozitele). La începutul secolului al XVII-lea, tronul Angliei a revenit dinastiei
Stuart. Regele Carol I Stuart (1625-1649) a încercat să instaureze o conducere absolutistă, după modelul
Franței, să impună religia catolică și să conducă țara fără Parlament. Politica monarhului a stârnit revolta
Parlamentului și a unei părți a populației, ceea ce a dus la declanșarea războiului civil. Acest conflict s-a
desfășurat între armata regelui și cea a Parlamentului, condusă de Oliver Cromwell. În urma victoriei
armatei Parlamentului, monarhia a fost înlăturată, iar Anglia fost proclamată republică. Oliver Cromwell
a devenit conducător al Angliei.
În anul 1660, dinastia Stuart a revenit în fruntea Angliei. Regele Carol al II-lea Stuart a colaborat cu
Parlamentul și a acceptat legile votate de acesta, prin care erau garantate drepturile locuitorilor. Iacob al
II-lea Stuart, care a devenit rege în anul 1685, a încercat să restabilească religia catolică în Anglia și să
instaureze monarhia absolută. Politica acestuia a provocat opoziția Parlamentului, care, în anul 1688, a
decis înlăturarea lui Iacob al II-lea și i-a oferit tronul conducătorului Olandei, Wilhelm de Orania. Astfel s-
a produs Revoluția glorioasă. În anul următor, Parlamentul i-a impus noului rege și soției sale, Maria,
acceptarea documentului Declarația Drepturilor. Acesta limita puterile monarhului, recunoștea
drepturile cetățenilor și confirma autoritatea Parlamentului.

În urma Revoluției glorioase și a aplicării Declarației drepturilor, în Anglia a fost instaurată o nouă formă
de guvernământ: monarhia constituțională (sau parlamentară). În cadrul acesteia, puterea monarhului
este limitată prin legi (sau prin constituție). Statul a fost organizat pe baza principiului separării puterilor.
Puterea legislativă i-a revenit Parlamentului (format din două camere: a Lorzilor și a Comunelor),
puterea executivă – monarhului și Cabinetului (guvernului) iar cea judecătorească, instanțelor de
judecată. Membrii Camerei Comunelor erau aleși pe baza votului cenzitar. De aceea, nu puteau participa
la viața politică toți locuitorii țării. În anul 1707, prin uniunea dintre Anglia și Scoția s-a format Regatul
Unit al Marii Britanii.