Cauzele revoluţiei engleze:

1. Conflictul între monarhie și Parlament.

Tendinţele absolutiste, vizibile în timpul dinastiei Tudorilor, s-au accentuat o dată cu urcarea
pe tron a Stuarţilor (1603). În anul 1603, după moartea reginei Elisabeta, pe tronul Angliei
vine nepotul său, Iacob I, rege al Scoţiei. Acest eveniment reprezintă nu numai o schimbare
de dinastie, ci şi o schimbare de concepţie. Iacob I (1603-1625) este unul dintre teoreticienii
monarhiei de drept divin. >>
2. Conflictul dintre biserica anglicnă, sprijinită de monarhie, și puritani
La sfârşitul secolului al XVI-lea, în Anglia s-a dezvoltat o mişcare îndreptată împotriva
bisericii anglicane cunoscută sub numele de puritanism. Adepţii săi urmăreau înlăturarea
rămăşiţelor catolice şi introducerea în forma sa exactă a calvinismului. În general, puritani
erau burghezii şi noua nobilime.
3. Cauze economico-sociale
Dezvoltarea economică a burgheziei și a noii nobilimi era împiedicată de numeroasele
impozite și restricții aplicate de reprezentanții feudalității (monarhia, vechea nobilime,
biserica).
>>
Începutul
În 1628, Parlamentul a redactat documentul „Petiţia dreptului”, în care erau stabilite
limitele puterii regale (orice impozit, împrumut, taxe nu puteau fi percepute fără acordul
Parlamentului). Totuşi, regele Carol I nu respectă prevederile din „Petiţia Dreptului”.>>
Petiția Dreptului, inițiată de Sir Edward Coke, conținea patru principii:
(1) taxele și impozitele trebuie aprobate de către Parlament
(2) niciun om liber nu poate fi arestat fără un motiv demonstrat
(3) soldații nu pot fi cazați de către cetățeni
(4) este interzisă folosirea legii marțiale pe timp de pace.
Drept urmare, în anul 1629, Camera Comunelor a adoptat o moţiune prin care regele
era declarat duşman al regatului şi trădător al libertăţilor engleze. Peste câteva zile, regele
Carol I, a dizolvat Parlamentul. A început astfel perioada „Guvernarea fără Parlament”
(1629-1640), perioadă care reprezintă apogeul tendinţelor absolutiste ale monarhiei
engleze.>>
Conflictul Angliei cu Scoţia necesita noi sume de bani. Regele Carol I a fost nevoit să
convoace din nou Parlamentul. Parlamentul cel Lung (1640–1653).>>
Desfășurarea
 Faza parlamentară (1640-1642)
În toamna anului 1640, a fost convocat Parlamentul cel Lung (1640-1653). Încă de la
început, acesta a reînceput lupta împotriva absolutismului. La începutul anului 1642, regele
Carol I a încercat să dea o lovitură decisivă opoziţiei parlamentare, prin arestarea a cinci
dintre fruntaşii săi. Camera Comunelor a refuzat să-i predea pe cei cinci parlamentari,
beneficiind şi de sprijinul populaţiei londoneze.
Regele Carol I a încercat să şteargă acest eşec printr-o acţiune militară. La 10
ianuarie 1642, regele Carol I a părăsit Londra, stabilindu-şi capitala la York. Astfel, era
deschisă calea spre războiul civil.>>
Tabăra parlamentară
noua nobilime, burghezie, orăşeni, ţărani
Tabăra regală
cler, vechea nobilime, armată

Faza armată (1642-1649)

Oliver Cromwell a organizat armata parlamentară (Armata Noului Model). Trupele
regale au fost învinse de armata parlamentară în luptele de la: Marston Moor (1644) şi
Naseby (1645). Regele Carol I a fost prins, judecat şi condamnat la moarte şi executat (1649).
Este primul rege decapitat de o revoluţie.>>

Oliver Cromwel
A fost una dintre marile personalități ale istoriei Angliei, participant direct la
evenimentele din timpul revoluției și figura centrală a Protectoratului.
Spiritul său puritan a marcat societatea engleză: jocurile și dansurile au fost interzise,
teatrele și cabaretele și-au închis porțile, duminica erau interzise activitățile distractive.
Oliver Cromwell a murit la 3 septembrie 1658, ”la timp, pentru a-l împiedica să fie el
însuși martor al prăbușirii regimului în fruntea căruia se plasa”.

Republica (1649–1653)
În 1649, Anglia a fost proclamată republică. Această perioadă a fost dificilă pentru
Anglia, amenințată din exterior de uneltirile regaliștilor, iar în interior de luptele între
grupările politice și mișcările populare.
 A fost o perioadă în care s-au consolidat poziţiile burgheziei şi ale noii nobilimi. În
plan economic, au fost adoptate „Actele de navigaţie”, care au transformat Anglia în
principala putere maritimă a lumii:
 actul de navigaţie din 1650 interzicea navelor străine să desfăşoare activităţi comerciale în
coloniile engleze;
 actul din 1651 a stabilit că toate mărfurile aveau să pătrundă în Anglia pe nave britanice.
În această perioadă, Oliver Cromwell a cucerit Irlanda şi Scoţia.>>
Protectoratul (1653-1660)
În 1653, Oliver Cromwell s-a proclamat Lord Protector. În anul 1653, a fost adoptat
documentul „Instrumentul de guvernare” potrivit căruia puterea era împărţită între lordul-
Protector, Parlament şi Consiliul de Stat. Parlamentul era format dintr-o singură cameră,
compusă din 400 de deputaţi englezi, 30 irlandezi şi 30 scoţieni.
În realitate, puterea era concentrată în mâinile Lordului-Protector. Oliver Cromwell
dispunea de prerogative care le depăşeau pe acelea ale unor suverani de pe continent.
Protectoratul era o dictatură militară, fapt care a favorizat un puternic curent monarhic. O
parte a societăţii engleze l-a tolerat pe Cromwell pentru unele succese obţinute în politica
externă.>>
Spiritul său puritan a marcat societatea engleză: jocurile și dansurile au fost interzise,
teatrele și cabaretele și-au închis porțile, duminica erau interzise activitățile distractive.
Oliver Cromwell a murit la 3 septembrie 1658, ”la timp, pentru a-l împiedica să fie el
însuși martor al prăbușirii regimului în fruntea căruia se plasa”.>>
Argumente pro/contra Cromwel
PRO
 A fost un comandant militar strălucit. Deși nu avea decât o pregătire militară de bază, el a
reușit să organizeze și să conducă cu succes o armată. Oliver Cromwell a organizat
armata parlamentară (”Armata Noului Model”) asigurând victoria taberei parlamentare în
fața taberei regale. A fost un om curajos luptând alături de soldații săi pentru care a fost
un model demn de urmat. Se pare că avea abilitatea de a-i determina pe soldați să creadă
în propriile forțe. Soldații îl apreciau pentru abilitățile sale militare. Oliver Cromwell se
pricepea la tactică și strategie. El a fost cheia victoriilor de la Marston Moor și Naseby.
 Oliver Cromwell a încercat să fie drept. I-a promovat pe soldați în funcție de merite și
abilități nu după criterii sociale. Prin măsurile sale a încercat mai mult să unifice țara
 decât să-i adâncească disensiunile. A susținut execuția regelui Carol I doar după ce nu a
reușit să ajungă la un compromis cu acesta, regele refuzând să abdice.
 În perioada protectoratului, englezii s-au bucurat de toleranță religioasă.
 Oliver Cromwell a contribuit la creșterea prestigiului Angliei ca mare putere europeană.
CONTRA
 Oliver Cromwell a fost un om crud, fapt scos în evidență de violențele din Irlanda. Cele
mai controversate momente ale campaniei sale în Irlanda: Drogheda și Wexford.
Cromwell a condus campania între 1649-1650, iar această perioadă a fost caracterizată de
o desfășurare sângeroasă. La Drogheda, armata lui Cromwell a ucis întreaga garnizoană
irlandeză de 2.500 de soldaţi. Ulterior, în timp ce la Wexford negocia pacea cu trupele
englezeşti, armata Lordului Protector a intrat în oraş şi a ucis 2.000 de militari şi 1.500 de
civili.
 Oliver Cromwell nu a reușit să asigure Republicii un drum sigur. Nu a reușit să
organizeze o administrație capabilă să reziste după moartea sa. Pe termen scurt, succesul a
fost limitat căci după moartea lui a fost reinstaurată monarhia. Numele este Oliver
Cromwell este legat de experimentul eșuat al republicii engleze.
 Tabăra parlamentară ar fi câștigat războiul civil și fără contribuția lui Oliver Cromwell. S-
ar fi remarcat o altă personalitate care să preia conducerea.
 Oliver Cromwell a fost un lider autoritar. Și-a închis inamici politici, a condus fără
Parlament. În anul 1653, el a dizolvat Parlamentul măcinat de conflicte interne și a
încercat să guverneze prin intermediul unor instituții create și controlate de el. În perioada
Protectoratului, Oliver Cromwell a deținut puterea absolută.
 La începutul anilor 1640 Cromwell se transformase din punct de vedere religios dintr-un
anglican moderat într-un puritan radical; se spune că această revelație religioasă s-ar fi
transformat în ceva mai apropiat de o demență – acesta ar fi început să creadă cu
seriozitate că toate acțiunile sale erau binecuvântate de Dumnezeu și că el realiza exact
voința acestuia. A folosit armata pentru a-și atinge scopurile. Din motive religioase a
interzis teatrul.

Restaurația (1660-1688) și Revoluția Glorioasă

În 1660, familia Stuart a revenit la conducerea Angliei. Restauraţia cuprinde domniile
regilor: Carol al II-lea (1660–1685) şi Iacob al II–lea (1685–1688). Aceştia au încercat să
impună din nou monarhia absolută şi să restaureze catolicismul ca religie oficială. >>
 În anul 1688, Wilhelm de Orania, conducătorul Olandei şi ginerele lui Iacob al II-lea,
a acceptat oferta englezilor de a ocupa tronul Angliei. Iacob al II-lea nu a opus rezistență.
Acest eveniment este cunoscut sub numele de „revoluţia glorioasă” deoarece schimbarea s-a
făcut fără vărsare de sânge şi fără mari mişcări populare.>>
Apel către Wilhelm de Orania (1688)
”Oamenii sunt atât de nemulțumiți de comportamentul actual al conducerii în ceea ce
privește religia lor, libertățile și averea lor ... Este mai puțin sigur că cea mai mare parte a
nobilimii mici și mari este la fel de nemulțumită ... Nu este nicio îndoială că mulți dintre cei
mai puternici, ale căror relații fac să li se ralieze multă lume, vi s-ar alătura atunci când
Alteța voastră ar debarca”.
Declarația drepturilor (engleză Bill of Rights) din 1689 este un act al Parlamentului Englez
ce statornicea supremația puterii legislative a Parlamentului asupra puterii executive regale,
dând Angliei o organizare modernă.
"Declarația drepturilor" pune bazele monarhiei constituțional-parlamentare.
"Declarația drepturilor" garanta convocarea regulată a Parlamentului, libertatea dezbaterilor
și a drepturilor în materie fiscală. Atribuțiile regelui erau restrânse, deși el rămânea șeful
Bisericii anglicane și se bucura de mari onoruri. Regele nu putea suspenda sau abroga vreo
lege, iar dreptul de a avea armată era condiționat de aprobarea Parlamentului.