OLIVER CROMWELL

De Pîrvu Andra și Oprea Alexa

OLIVER CROMWELL, STRALUCITUL CONDUCATOR MILITAR CARE A DUS SPRE VICTORIE
FORTELE PARLAMENTULUI IN RAZBOIUL CIVIL ENGLEZ
 Oliver Cromwell (1599-1658),
strălucitul conducător militar care a
dus spre victorie forţele Parlamentului
în războiul civil englez, este omul
căruia îi revine în cea mai mare măsură
meritul pentru instaurarea democraţiei
parlamentare ca formă de guvernare a
Angliei.
Cromwell s-a născut în 1599 la
Huntingdon, în Anglia. Tinereţea şi-a
petrecut-o într-o ţară răvăşită de
neînţelegeri religioase şi guvernată de
un rege care credea cu tărie în
monarhia absolutistă. Cromwell era
fermier, gentleman de ţară şi un
puritan convins. În 1628, el a fost ales
în Parlament; dar n-a deţinut prea mult
timp această poziţie, pentru că în anul
următor, regele Carol I a decis să
dizolve Parlamentul şi să guverneze
ţara singur.
 În primii 40 de ani, Oliver
Cromwell a fost un personaj mai
degrabă obscur, preocupat de
dezbaterile religioase și de
cultivarea pământului. Puritanii
au început să se implice tot mai
mult în viața publică, deranjați
de stilul luxos al vieții de la
curtea regală a Angliei. Ei se
temeau că Regele Carol I Stuart
va încerca să restabilească
drepturile catolicilor. În
concepția puritană, regatul
englez ar fi trebuit să fie
reformat după modelul
reformelor religioase.
 În acei ani, Biserica Anglicană,
separată total de Biserica
Catolică, adoptase tot mai multe
practici protestante de pe
continent, iar puterea
episcopilor era înlocuită tot mai
mult de puterea unor corpuri
formate din clerici, așa-numiții
presbiteri. În acest context,
 Regele nu a mai convocat alt Parlament decât în 1640,
când avea nevoie de bani pentru a porni un război
împotriva Scoţiei. Noul Parlament, din care Cromwell a
făcut iar parte, a pretins asigurări şi protecţie împotriva
unei reluări arbitrare a conducerii de către rege. Dar
Carol I nu dorea să fie subordonat Parlamentului, astfel
că în 1642 a izbucnit războiul între forţele loiale
Parlamentului şi cele credincioase regelui.
Cromwell s-a situat de partea Parlamentului. S-a întors
în Huntingdon şi a organizat o formaţiune de cavalerie,
cu care a luptat împotriva regelui. În timpul celor patru
ani de război, s-a distins prin remarcabila sa abilitate
militară. Cromwell a jucat un rol important atât în
bătălia critică de la Marston Moor (2 iulie 1644), care a
marcat momentul de cotitură al războiului, cât şi în cea
decisivă de la Naseby (4 iunie 1645). În 1646, războiul s-
a terminat cu capturarea lui Carol I şi recunoaşterea lui
Cromwell ca fiind cel mai bun general al parlamentarilor.
 Dar pacea n-a fost de durată, pentru că
Parlamentul era divizat în facţiuni ale căror
scopuri se deosebeau foarte mult; iar regele, care
cunoştea situaţia, a reuşit să împiedice încheierea
unei înţelegeri. După un an, a izbucnit un al doilea
război civil, precipitat de evadarea regelui şi de
tentativa sa de a-şi aduna armata. Noul conflict a
avut ca rezultat înfrângerea forţelor regale de
către Cromwell, eliminarea din Parlament a
membrilor moderaţi şi executarea regelui în
ianuarie 1649.
 Anglia a devenit republică (numită Commonwealth), condusă
temporar de un Consiliu de Stat, al cărui preşedinte era
Cromwell. Dar regaliştii au obţinut curând controlul Irlandei
şi Scoţiei şi s-au oferit să-i acorde sprijin fiului regelui
executat, viitorul rege Carol al II-lea. A urmat o invazie
încununată de succes atât a Irlandei, cât şi a Scoţiei, de către
armatele lui Cromwell. Lunga serie a bătăliilor s-a terminat
în 1652, cu înfrângerea completă a forţelor regaliste.

După încheierea luptelor, au fost puse bazele noii guvernări.

Se punea însă problema formei constituţionale a acestei
guvernări. Problema n-avea să fie rezolvată în timpul vieţii
lui Cromwell. Generalul puritan s-a dovedit capabil să ducă
spre victorie forţele opuse monarhiei absolute. Dar nici
puterea şi nici prestigiul său nu l-au ajutat să aplaneze
conflictele sociale ale susţinătorilor săi şi să-i determine să
adopte o nouă constituţie, pentru că aceste dispute erau
strict legate de conflictele religioase care îi despărţeau pe
protestanţi unii de alţii şi pe toţi de romano-catolici.
 La venirea lui Cromwell la putere, Parlamentul se
compunea dintr-o minoritate extremistă,
nereprezentativă, aşa-numitul Rump. La început,
Cromwell a încercat să ducă negocieri pentru desfăşurarea
unor noi alegeri. În momentul întreruperii tratativelor, el a
dizolvat Rump-ul cu forţa (20 aprilie 1653). De atunci şi
până la moartea lui Cromwell, survenită în 1658, s-au
format şi au fost dizolvate trei parlamente. În tot timpul
acesta, Cromwell a condus cu ajutorul armatei. Era un
dictator militar autentic. Totuşi, repetatele lui tentative
de a institui practici democratice, ca şi refuzul de a se
instala pe tronul care îi fusese oferit, indică faptul că nu
se gândise la dictatură; aceasta i-a fost impusă de
incapacitatea susţinătorilor lui de a forma un guvern
funcţional.
 Din 1653 şi până în 1658,
Cromwell a condus Anglia, Scoţia
şi Irlanda în calitate de Lord
Protector. În aceşti ani, Cromwell
a oferit Angliei o bună guvernare
şi o administraţie ordonată. A
revizuit o serie de legi dure şi a
luat măsuri pentru îmbunătăţirea
sistemului educaţional. Adept al
toleranţei religioase, Cromwell
le-a permis evreilor să se
stabilească din nou în Anglia şi
să-şi practice nestingheriţi
religia. (Aceştia fuseseră
expulzaţi din Anglia cu peste trei
secole înainte, de către regele
Eduard I). De asemenea,
Cromwell a dus o politică externă
reuşită. A murit de malarie la
Londra, în 1658.
  L-a succedat fiul său cel mare,
Richard Cromwell, dar acesta a
condus doar puţin timp. În 1660,
pe tronul Angliei s-a instalat Carol
al II-lea. Rămăşiţele lui Oliver
Cromwell au fost dezgropate şi
spânzurate. Dar acest act de
răzbunare nu putea ascunde
faptul că lupta fusese pierdută de
absolutismul monarhic. Conştient
de acest lucru, Carol al II-lea nu a
încercat să conteste supremaţia
Parlamentului.
Atunci când succesorul său, Iacob al II-lea, a vrut să
restaureze absolutismul monarhic, a fost repede detronat, în
cursul revoluţiei nonviolente din 1668. Visul lui Cromwell din
1640 prinsese viaţă: se instaurase o monarhie constituţională, în
care regele era în mod limpede subordonat Parlamentului, şi
care practica toleranţa religioasă.
 În cele trei secole scurse de la moartea sa,
personalitatea lui Oliver Cromwell a fost subiectul
unor dispute furtunoase. Numeroşi critici l-au
considerat ipocrit, susţinând că, deşi a pretins
întotdeauna că militează pentru supremaţia
Parlamentului şi că se opune unei conduceri
arbitrare, în realitate a instaurat o dictatură
militară. Totuşi, potrivit punctului de vedere
majoritar, devotamentul lui Cromwell faţă de
democraţie a fost foarte sincer, dar împrejurările pe
care nu le-a putut controla l-au determinat uneori
să exercite puteri dictatoriale. S-a făcut observaţia
că Oliver Cromwell nu s-a abătut niciodată de la
calea cea dreaptă şi că nu a acceptat tronul şi nici
instituirea unei dictaturi permanente. Conducerea
sa a fost de fapt moderată şi tolerantă.