Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Istorie

Oliver Cromwell - Lord Protector

Coroamă Adela Daria

2023
 Oliver Cromwell s-a născut în așezarea Huntingdon, la 12 aprilie 1599 devenind
treptat un apreciat politician în lumea micilor nobili rurali. Era etapa maturizării revoluției din
Țările de jos. Apoi, prin pregătire militară obține grade superioare. De numele său sunt legate
multe victorii ale armatei Noului Model sau Armata Coastelor de Fier formată preponderent
din țărani liberi, contra forțelor regale, dar și alte momente ale creșterii și descreșterii
revoluției engleze1.

Ca majoritatea copiilor născuți în țară la acea vreme, Cromwell a fost botezat în

Biserica Angliei . La 21 de ani, s-a căsătorit cu Elizabeth Bourchier, fiica unei familii de
negustori bogate. Familia noii sale soții a fost activă în biserica puritană și se crede că acest
lucru ar fi putut să-l fi determinat pe Cromwell să se alăture sectei în anii 1630. Familia
Cromwell a avut nouă copii, deși trei au murit tineri, ceea ce nu era neobișnuit la acea
vreme. Fiul lor Richard, care i-a succedat tatălui său ca Lord Protector, s-a născut în 1626 2.

În timp ce viața ulterioară a lui Cromwell ca lider militar și politic este bine
documentată, educația sa modestă și viața de familie timpurie nu este. Într-adevăr, în primii
patruzeci de ani ai vieții sale, Cromwell a rămas relativ obscur și el însuși a remarcat în 1654
că era „din naștere un domn, care nu trăiește nici la înălțime considerabilă, nici totuși în
obscuritate”. Abia după războaiele civile engleze din anii 1640 a avut ocazia să ajungă la
putere3.

Oliver Cromwell, după spusele lui Cristpher Hill, a arătat că un război revoluționar
trebuie organizat într-o manieră revoluționară, printr-o metodă democratică de recrutare și
organizare. Abandonarea dreptului tradițional al nobililor de a comanda forțele armate ale țării
a fost o mică revoluție socială în sine. Filosofia Armatei Noului Model a fost aplicată mai
târziu (1648) în educație, specificând ca nimeni „nu va fi respins pe motiv de sărăcie sau al
lipsei de mijloace a părinților săi”4.

Începând așadar cu anul 1642, s-a trecut, practic, la etapa războiului civil din interiorul
Angliei, suprapus, efectiv, cu desfășurarea Revoluției Moderne. Armata condusă de Oliver

1
Petre Popa, Trei secole de istorie modernă universală (1618-1918). De la Oliver Cromwell la Vladimir Ilici
Lenin, Pitești: Paralela 45, 2010, p. 26.
2
Oliver Cromwell, https://www.history.com/topics/european-history/oliver-cromwell?
fbclid=IwAR1H0Cokxt7r2o1fTy7hg8biCC8GNRSp0D7sWzGJ_h473IWRTdF5xixg-4U (accesat la data de
15.10.2023.
3
Oliver Cromwell, https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofEngland/Oliver-Cromwell/?
fbclid=IwAR1AZ1mBkUuVqwSaPmla1DGUBuq2sZfLRmTgtWKCQhEsCUg5uZ-MiDnIQE0 (accesat la data
de 15.10.2023).
4
Lucian T. Butaru, Istoria Europei (1500-1945) Note de curs, EFES, 2016, p. 87.
Cromwell, 2 iulie 1644, victoria de la Marston-Moor, intrând, apoi, în orașul Cambridge. Va fi
un prim și important succes al noii forțe militare revoluționare. Urmează 16 iunie 1645,
victoria de la Naseby, contra armatei regale. Carol I Stuart este obligat să recunoască succesul
opozanților, și acceptă la Oxford capitularea armatei sale. Prima etapă, 1642-1646, lua astfel
sfârșit. Refugiat în Scoția, adepții revoluției îl vor extrăda, pe regele Carol, însă, pentru suma
de 400.000 de lire. La 30 ianuarie 1647, Parlamentul englez, considerat victorios decide
întemnițarea șefului statului5.

Biruința Parlamentului și a Armatei Noului Model va favoriza o suită de reforme

moderne, dar și radicalizarea mișcărilor social politice. Astfel, erau confiscate proprietățile
funciare ale regaliștilor care, se acordă unor nobili din categoriile mijlocii, precum și anumitor
fermieri, proveniți din rândurile burgheziei. Se desființează feudele cavalerești, întrucât,
proprietarii lor, considerați aliați ai regelui, nu au dorit să accepte principiile revoluției 6.

Totodată sunt stabilite anumite limite pentru aplicarea progresivă a impozitelor, ceea
ce va nemulțumi o bună parte a marii burghezii și va favoriza declanșarea unor proteste
țărănești. În armată s-a făcut greșeala ca ofițerii să fie împărțiți după originea lor socială. Apar
ca urmare două grupări: granzii (ofițerii de rang superior) și levellerii (răzvrătitorii). Nu era
adoptă legislația egalității și protecției sociale, continuă sistemul împrejmuirilor proprietăților
obștești de la sate, din care se vor contura așa cum s-a precizat, fermele agricole moderne 7.

În vara anului 1647, regele Carol I Stuart a evadat din închisoare, ceea ce a determinat
reluarea acțiunilor militare, începute în 1642. În confruntarea decisivă cu armata parlamentară
de la Preston, monarhul deși a avut 24000 de luptători, iar Oliver Cromwell 9000, regele a
fost învins, făcut prizonier și din nou închis în fortăreața capitalei. Judecat în zilele de 20-27
ianuarie, 1649, Carol I Stuart este condamnat la moarte și decapitat la Whitehall pe 30
ianuarie8.

Ca urmare a acestor evenimente, Oliver Cromwell ocupă Londra pe data de 19 mai

1649, alungă pe opozanți, epurează parlamentul de nobili și regaliști proclamând Republica
engleză. Monarhia și Camera Lorzilor au fost abolite. Practic, se finaliza Printr-un război civil
ceea ce numim, Revoluția Modernă în Anglia, entitate transformată din monarhie absolută

5
Petre Popa, op. cit., p. 27.
6
Ibidem, p. 27.
7
Ibidem, p. 27.
8
Ibidem, p. 27.
tradițională într-un stat de factură republicană. Totuși, legile adoptate susțin insuficient
lozincile folosite de burghezie pentru atragerea de aliați9.

Bunăoară, este menținută marea proprietate funciară, țăranii nu obțin drepturi, iar
structurile politice populare sunt înlăturate de la accesul spre funcții publice. Gruparea
ultrarevoluționară de extremă stânga, aceea a diggeri-lor (săpătorilor), milita pentru folosirea
în comun a pământului, desființarea privilegiilor, încetarea acțiunilor militare. Nemulțumiți
devin și partizanii organizației lui John Lilburne, cunoscuții levelleri (răzvrătitorii). Aceasta
este însă, desființată din ordinul lui Oliver Cromwell, liderul amintit fiind din nou arestat, ca
pe timpul regalității, iar în 1649, gruparea este scoasă în afara legii. În 1651, sunt anulați, ca
forță politică opozantă, diggerii (săpătorii)10.

Oliver Cromwell, ajuns în contextul amintit, șef al statului, a început să fie considerat
de către unele categorii radicale, ca uzurpator și asasin, care ar fi adus noile lanțuri ale
Angliei, expresie din lucrarea Acordul Poporului scrisă de John Lilburne în închisoare. De
aceea, Parlamentul încearcă să dizolve armata condusă de Oliver Cromwell. Conducătorul
republicii va relua însă, în etapa 1649-1652, războiul de uzură din Irlanda și Scoția tocmai
pentru a motiva existența în continuare, a forței sale militare11.

Anglia nu iubea armata, dar armata de uscat și flota impuseseră afară respect față de
Anglia. Vreme îndelungată dușmanul principal a fost Olanda. Cele două țări își disputau
comerțul și transportul naval. Prin Actul de navigație din 1651, Cromwell interzise altor vase
decât celor engleze să importe mărfuri în Anglia. Olandezii refuzară să salute pavilionul
englez în apele engleze. Urmă un conflict în care doi mari amirali, olandezul Tromp și
englezul Blake, se aflară față în față. Flotele combatante erau egale, dar comerțul Olandei era
mai vulnerabil, și ea suferi mai mult decât rivala sa. După pacea cu Olanda, semnată în 1654,
principalul dușman din afară fu Spania. Împotriva ei s-a aliat cu Franța, care, deși putere
catolică, făcea pe plan extern politică protestantă din ură față de casa de Austria 12. S-a
declanșat astfel, războiul pentru supremația maritimă. Flota Olandei este învinsă la Portland
(18 februarie 1653) și Texel (31 iulie 1653). Ca urmare, Anglia își concentrează forțele și
ocupă Jamaica (17 mai 1655) din zonele Americii Centrale insulare, stăpânită de Spania

9
Ibidem, p. 28.
10
Ibidem, p.28.
11
Ibidem, p. 28.
12
Andre Maurois, Istoria Angliei, Editura Orizonturi, București, 2006, pp. 424-425.
precum și portul, Dunkerque, de la Marea Nordului, aflat atunci tot sub administrația
ibericilor13.

În contextul acestor succese, Oliver Cromwell, se proclamă la 16 decembrie 1653,

Lord Protector. Dizolvă formal vechiul Parlament, și face publică pe plan internațional,
existența unei noi structuri teritoriale, respectiv, Commonwealth, ceea ce presupunea oficial,
stăpânirea Londrei asupra Scoției și a Irlandei14.

La depunerea Jurământului ca Lord Protector, Oliver Cromwell, printre altele a spus:

„Primesc asemenea funcție întrucât mi s-a cerut și am fost sfătuit de către mai multe persoane
de vază și credincioase Republicii, precum și de ofițerii armatei, să iau asupra mea, protecția
și cârmuirea acestor națiuni”15.

Pe timpul guvernării sale autoritare, Oliver Cromwell a folosit totuși o Constituție

(Instrument of Guvernment), un parlament ales pe trei ani, format din 460 de membri, puterea
executivă fiind executată de Lordul Protector și de un Consiliu, având 21 de membri16.

O nouă constituție fu pregătită de șefii armatei. Acest Instrument de guvernare este

remarcabil prin îndrăzneala ideilor, atât de noi încât nici nu s-au putut aplica atunci. Mai
curând decât Anglia Modernă, documentul prefigura Statele-Unite de astăzi. Autoritatea
supremă trebuia să aparțină unui Lord-protector, unui consiliu și unui parlament, completat
curând cu o Cameră a Lorzilor. Orice măsură votată de parlament devenea legală, chiar după
un veto al Protectorului, cu condiția să nu fie contrară legilor fundamentale ale republicii.
Pentru prima oară în Anglia, Scoția și Irlanda erau guvernate de aceleași legi. Magistrați
englezi judecau în Scoția; o armată engleză menținea acolo ordinea, parlamentul din
Westminster legifera pentru Scoția. Irlanda era și ea reprezentată în parlamentul comun și
coloniștii anglo-saxoni expropriau populația indigenă de acolo. Dar această unire impusă prin
forță rămânea precară, și, începând de la Restaurație, vechile parlamente aveau să reapară și în
Scoția și în Irlanda. Cea mai mare parte a măsurilor votate atunci au fost efemere, fiind
premature, dar multe dintre ele (învățământul gratuit, serviciul poștal public, libertatea presei,
dreptul de vot al femeilor și votul secret, banca națională) aveau să reapară17.

13
Petre Popa, op. cit., p. 29.
14
Ibidem, p. 29.
15
Ibidem, p. 29.
16
Ibidem, p. 29.
17
Andre Maurois, op. cit., pp. 422-423.
 Între Cromwell și Camera Comunelor se iviră conflicte tot atât de grave ca între Carol
și parlamentul său, dar Protectorul avea ceea ce i-a lipsit mereu lui Carol: o armată puternică.
Numai asupra unui singur punct Parlamentul și Protectorul erau de acord: și unul și celălalt
voiau să fie ordine. Cromwell era om de guvernământ din instinct. Țara a suferit destul,
spunea el; acum trebuie să i se panseze rănile și să se refacă Anglia tradițională. Aceasta era și
părerea parlamentarilor. Dar ei susțineau că pentru o astfel de refacere, trebuia mai întâi să nu
i se impună parlamentului o constituție de către un șef militar. Cromwell nu era însă de acord
să le îngăduie discutarea trăsăturilor esențiale ale Instrumentului de guvernare întocmit de
armată. Parlamentarii cereau control asupra armatei; Cromwell era de părere că a pune armata
în slujba facțiunilor ar fi reînviat războiul civil. Anglia fu împărțită în mai multe zone militare,
pusă fiecare sub autoritatea unui general-maior. Disciplina austeră a puritanilor fu impusă
progresiv întregii țări18.

Reforme în timpul Protectoratului

Ca Lord Protector, Cromwell, a încercat să aplice multe din cerințele protestanților din
perioada revoluționară. Printre acestea se număra și toleranța religioasă. În 1655 el a autorizat
tacit revenirea în țară a evreilor, expulzați din spațiul Britanic pe vremea lui Eduard I. În
același timp, parlamentarii combăteau toleranța sa de acest tip. Printre reformele aplicate se
numără și impunerea unei morale mai stricte, în conformitate cu disciplina austeră a
puritanilor. Astfel, jocurile la țară au fost interzise, cafenelele și teatrele londoneze au fost
închise, iar actorii ambulanți au fost trimiși la închisoare. Nici una dintre aceste politici
puritane nu s-a bucurat însă de accepțiunea poporului19.

Printre reformele lui Cromwell ce a marcat istoria a fost cea din învățământ. Acest
domeniu reprezenta deja de ceva vreme obiectul firesc al preocupărilor puritanilor. Astfel,
reforma din 1657 a avut ca scop scoaterea din învățământ a învățătorilor nevrednici, iar unele
ordonanțe prevedeau același tratament și pentru predicatori. În aceeași măsură se încerca o
instituire a învățământului fără taxe, prin alocarea de fonduri pentru întreținerea școlilor și
plata corpului didactic. În iunie, 1657, când s-a aplicat un impozit, anume pentru războiul cu
Spania, salariile profesorilor precum și bursele studenților de la anumite colegii au fost scutite
în mod special20.

18
Ibidem, pp. 423-424.
19
Antonia Fraser, Cromwell, vol. 2, Editura Politică, București, 1982, pp. 338-377.
20
Ibidem, pp. 422-428.
 O altă reformă a vizat domeniul financiar. Cromwell și-a asumat funcția într-un
moment extrem critic din punct de vedere economic. Războaiele civile, lăsaseră în urma lor
un haos financiar, iar mijloacele tradiționale de a ieși din încurcătură se băteau cap în cap cu
opinia poporului. Trebuia găsită o metodă care să satisfacă atât cerințele apărării naționale și
politicii externe, pe de o parte menite să mențină securitatea țării și să-i sporească puterea, și
ale necesității unor impozite reduse, menite să îi facă pe oameni să fie mulțumiți, și să
prospere pe de altă parte. Reforma s-a bazat pe domeniul comerțului. Înființarea în 1650, a
unui consiliu al comerțului, a reprezentat o încercare îndrăzneață de rezolvare a problemelor
economice ale statului pentru acea epocă. Comitetul comerțului creat în timpul protectoratului
a avut ca scop stabilirea unui control central asupra exportului de produse. Problemele
discutate în cadrul Comitetului nu au însă prea multe rezultate palpabile.

Stăpân a trei regate, temut în toată Europa, Protectorul nu mai avea ca dușmani- dar
dușmani neîmpăcați- decât pe foștii săi prieteni. Ajuns la putere grație unei armate
republicane, fanatice și „revelatoare”, ar fi vrut să se servească de ea pentru a restabili vechea
ierarhie engleză. Dar o găsi rebelă. Dacă parlamentul voia să-l facă rege al Angliei, soldații săi
îl amenințau cu dușmănia lor. Dacă fiind prinț, de fapt ținea o adevărată curte, puritanii
murmurau că erau o curte „a păcatelor și a vanității”, cu atât mai oribilă cu cât se invoca
mereu numele Domnului acolo. Când, în 1658, Cromwell muri, tânăr încă, (avea 59 de ani),
de tristețe și de friguri totodată, tot edificiul clădit în grabă, prin care încerca să înlocuiască
Anglia tradițională, se clătină îndată. Aproape de a-și da sfârșitul, a fost auzit murmurând:
„Opera mea e împlinită”. Dar ea n-avea să-i supraviețuiască21.

În concluzie imaginea lui Oliver Cromwell a fost și a rămas contradictorie. Este ținut
minte ca un lider militar de succes și ca un despot care a distrus începuturile unei guvernări
democratice. Inamicii săi l-au comparat cu Machiavelli; adepții l-au comparat cu Moise. The
Instrument of Government (1653) a fost baza primei constituții scrise din lume. Avea
jurisdicție peste ‘Commonwealth-ul Angliei, Scoției și Irlandei 22.După moartea lui Cromwell,
fiul său Richard l-a succedat pentru a deveni Lord Protector. Cu toate acestea, lui Richard îi
lipsea puterea politică și militară a tatălui său, iar demisia sa forțată în mai 1659 a pus capăt
efectiv protectoratului. Lipsa unei conduceri clare a Commonwealth-ului a dus la restaurarea
Parlamentului și a monarhiei în 1660 sub Carol al II-lea 23. La finele acestei perioade tulburi,
21
Petre Popa, op. cit., p. 29.
22
Lucian T. Butaru, op. cit., p. 87.
23
Oliver Cromwell https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofEngland/Oliver-Cromwell/?
fbclid=IwAR1AZ1mBkUuVqwSaPmla1DGUBuq2sZfLRmTgtWKCQhEsCUg5uZ-MiDnIQE0 (accesat la data
de 15.10.2023).
Parlamentul îl reinstaurează ca rege pe Carol al II-lea. Totuși, potrivit lui Christopher Hill,
Restaurația n-a însemnat reinstaurarea vechiului regim, fiind mai degrabă un semn al
vitalității noului sistem de putere, decât un semn al slăbiciunii. Cea mai importantă schimbare
a constat în reducerea rolului armatei. Deoarece sfârșitul guvernării lui Cromwell îi
convinsese pe englezi că o armată permanentă nu mergea prea bine cu libertatea, Parlamentul
demobilizează toate trupele cu excepția a trei regimente. Astfel ia sfârșit Armata Noului
Model a lui Cromwell24.

BIBLIOGRAFIE
 Butaru Lucian T., Istoria Europei (1500-1945) Note de curs, EFES, 2016, p. 87.
 Fraser Antonia, Cromwell, vol. 2, Editura Politică, București, 1982
24
Lucian T. Butaru, op. cit., p. 89.
 Maurois Andre, Istoria Angliei, Editura Orizonturi, București, 2006
 Popa Petre, Trei secole de istorie modernă universală (1618-1918). De la Oliver
Cromwell la Vladimir Ilici Lenin, Pitești: Paralela 45, 2010
 Oliver Cromwell, https://www.history.com/topics/european-history/oliver-cromwell?
fbclid=IwAR1H0Cokxt7r2o1fTy7hg8biCC8GNRSp0D7sWzGJ_h473IWRTdF5xixg-
4U (accesat la data de 15.10.2023.
 Oliver Cromwell, https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofEngland/Oliver-
Cromwell/?
fbclid=IwAR1AZ1mBkUuVqwSaPmla1DGUBuq2sZfLRmTgtWKCQhEsCUg5uZ-
MiDnIQE0 (accesat la data de 15.10.2023).