Anglia

Criza declanșată de înfrângerea din Războiul de 100 de ani s-a accentuat odata
cu declanșarea unui îndelungat război pentru succesiunea la tron - Războiul Celor
Două Roze -, care a marcat mijlocul secolului al XV-lea. Lupta dintre familiile York și
Lancaster s-a încheiat cu decimarea nobilimi vechi si cu preluarea puterii de către o
nouă dinastie, cea a Tudorilor. Primul reprezentant al acesteia, Henric al VII-lea,
interzice trupele nobiliare și ia măsuri de limitare a drepturilor nobililor asupra
terenurilor in folosință comună a țărănimii. Urmașul său, Henric al VIIl-lea , realizează
cea mai importantă reformă prin desprinderea de sub autoritatea papei. În 1534, prin
Actul de supremație, Henric va deveni șeful Bisericii din Anglia și va confisca în folosul
coroanei proprietățile Biserici catolice.
Domnia Elisabetei I va fi punctul de apogeu al absolutismului englez Este și
momentul în care monarhia susține interesele orășenimii și inițiază un program de
expediții maritime care sa aducă Angliei posesia unor colonii. Anglia se transformă într-
o putere maritimă de prim rang după victoria din1588 împotriva Invincibilei Armada și
devine tot mai puțin interesată de situația de pe continent. Se înființează, prin act regal,
primele companii comerciale engleze care să susțină, prin asocierea negustorilor sub
protecția regală, interesele engleze în Mediterana (1581) și America (1601). La moartea
reginei pe tron ajunge Iacob I Stuart. Catolic convins, el a continuat doar in partea
politica Elisabetei, încercând să conducă fără să țină seama de doleanțele noii nobilimi.
Conflictul se acutizează în timpul lui Carol I, care reușește să guverneze bună
perioadă de timp fără Parlament. Dorința sa de a se implica în conflictul de pe continent
și creșterea nevoilor financiare l-au obligat să impună fiscalitate excesivă, care a
nemulțumit orășenimea și mica nobilime. Fondurile astfel colectate nu erau însă de
ajuns, astfel că este nevoit să convoace în 1640 Parlamentul, instituția care putea
decide introducerea de noi taxe. Acest parlament se va plasa de la început în opoziție
cu regele, va refuza să voteze noi impozite și, atunci când Carol va încerca să dizolve
adunarea, va declanșa opoziția armată. Începea un război civil care, desfășurat pe mai
mulți ani, va duce la dispariția pentru un timp a monarhiei (1648-1660) și la afirmarea
Parlamentului ca principală instituție politică a statului.
Pentru o scurtă perioadă de timp, Anglia va fi condusă de Oliver Cromwell,
artizanul victoriilor militare ale Parlamentului prin instituirea „Armatei Noului Model".
Aceasta se baza pe recrutarea tinerilor și promovarea lor ca ofițeri în funcție de meritele
personale și nu de rangul nobiliar. Cromwell a condus Anglia ca Lord Protector, în fapt
un regim aproape monarhic. Măsurile pe care le-a luat au consolidat orășenimea și
noua nobilime. Dar acestui regim îi lipsea legitimitatea, astfel că monarhia revine prin
Carol al II-lea. Tendințele absolutiste ale acestuia și ale fiului său, Iacob al lI-lea, au
dus la îndepărtarea dinastiei Tudor și instaurarea dinastiei de Orania prin Wilhelm de
Orania in 1688. Acesta este nevoit să accepte Marea Chartă redactată de către
Parlament și care cuprindea principalele drepturi politice ale acestuia. E momentul în
care Începe tranziția spre monarhia constituțională.
 Rusia
Consolidarea statului rus, începută prin conflictele cu tătarii, continuă în secolele
XV-XVI pe câteva linii de forță. În primul rând, unificarea teritorială. Atât țarul Ivan al III-
lea, cât și urmașul său, Vasile al lII-lea, reușesc să elimine pericolul tătar și să
alipească cnezatului Moscovei cea mai mare parte a fostelor state rusești aflate în
vecinătatea acestuia. În timpul lui Ivan al IV-lea cel Groaznic începe expansiunea
către zona estică (Caucaz și Siberia).
Tot acum sunt elaborate coduri de legi care consolidează autoritatea centrală.
Acest proces este însă frânat de nemulțumirile boierimii și de criza dinastică apărută la
moartea lui Ivan al IV-lea. Tensiunile interne vor permite implicarea Poloniei și a
Suediei, dar în 1613, adunarea stărilor din Rusia (Zemski Sobor) decide alegerea lui
Mihail Romanov ca țar. În timpul acesteia, continuă expansiunea teritorială (anexarea
Ucrainei în 1654, continuarea pătrunderii în Asia), în pofida unor înfrângeri suferite în
fața Poloniei și a Suediei.
Trecerea spre absolutism se realizează în timpul domniei lui Petru I cel Mare.
Alături de introducerea unui control strict asupra boierimii, Petru va iniția un amplu
program de modernizare a Rusiei, care va include atât fondarea unor orașe după model
occidental (Petersburg) și construirea unei flote moderne, cât și colonizarea de grupuri
de germani în Rusia și modificarea forțată a veșmintelor purtate de către boierime.
În plan extern, Petru a promovat extinderea teritorială pe două direcții. Reușește
să înfrângă Suedia și să obțină Finlanda, controlând astfel o parte a Mării Baltice; în
același timp, se implică tot mai mult în conflictele cu Imperiul otoman - așa cum a făcut-
o, de pildă, prin alianța cu domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir (1711).