Violența

Violența reprezintă utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup, clasă socială
în scopul impunerii voinței asupra altora.

1. Violența fizică – utilizarea forței în scopul provocării suferinței fizice;

2. Violența psihică – utilizarea unui limbaj care influențează negativ dezvoltarea
personalității unei persoane;
3. Violența verbală - utilizarea unui limbaj vulgar pentru a jigni și provoca o persoană.
4. Violența instituțională - apare când o instituție neagă drepturile fundamentale ale unora
dintre membrii ei; când violența este instituționalizată, ea devine o parte a culturii și este
acceptată de către societate.
5. Violența în familie cunoscută și sub numele de violența
domestică (abreviat VD) , abuz domestic, abuz familial, abuz
marital/conjugal sau violență intimă (abreviat VI), poate fi definită pe larg ca
fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-
o relație intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau
conviețuirea.[1] Violența domestică are mai multe forme precum agresiunea
fizică (efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile
emoționale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile
pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și privarea economică.[1]

6.
7. Panglică albă, simbol pentru a promova conștientizarea efectelor violenței în familie.
 8.
9. O caricatură de JJ Grandville care ilustrează două cazuri de violență domestică: un om care își
pălmuiește copilul și alt om care își lovește nevasta. Caricatura a fost publicată în lucrarea Les cent
proverbes, având subtitlul "Qui aime bien châtie bien" ( cine iubește bine, pedepsește bine).

10. Conștientizarea, percepția, definirea și documentarea violenței domestice

diferă substanțial, în funcție de țară și epocă. În anul 2009 în România, numărul
victimelor violenței domestice era de 12.161 de
persoane.[2] Conform Organizației Mondiale a Sănătății aproximativ 38% dintre
femeile ucise la nivel mondial sunt ucise de către partenerii lor.[3]
Termeni și etimologieModificare
Prima utilizare cunoscută a termenului violență domestică într-un context modern,
adică violență în familie, a fost făcută într-o adresă realizată de Jack Ashley în 1973
către Parlamentul Regatului Unit. [4] [5] Termenul se referea, în menționările
anterioare, în primul rând la protest civil, violență din interiorul unei țări, spre
deosebire de violența comisă de o putere străină. [6] [7] [nb 1]
În mod tradițional, violența domestică a fost în mare parte asociată cu violența fizică.
Au fost folosiți termeni cum ar fi abuzul soției și bătăile soției, dar au scăzut în
popularitate datorită eforturilor de a include și parteneri necăsătoriți, alte abuzuri în
afară de cele fizice, abuzatori de sex feminin, și violență în cadrul relațiilor de același
sex. [nb 2] În prezent, violența domestică este definită în mod general pentru a include
„toate actele de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică ” [12] care pot fi
comise de un membru al familiei sau de un partener intim. [12] [13] [14]
Termenul de violență a partenerului intim este adesea folosit în mod sinonim
cu abuzuri domestice sau violență în familie [15] dar se referă în mod specific la violența
care se produce în cadrul unei relații de cuplu (adică căsătorie, conviețuire sau
parteneri intimați care nu coabitează). [16] La acestea, Organizația Mondială a
Sănătății (OMS) adaugă controlul comportamentelor ca formă de abuz. [17] Violența
intimă a partenerului a fost observată în relații opuse și de același sex [18] și în prima
instanță atât de bărbați împotriva femeilor, cât și de femei împotriva
bărbaților. [19] Violența în familie este un termen mai larg, adesea folosit pentru a
include abuzuri asupra copiilor, abuzuri asupra celor în vârstă și alte acte violente între
membrii familiei. [15] [20] [21]
În 1993, Declarația Națiunilor Unite privind eliminarea violenței împotriva femeilor a
definit violența domestică drept:
Violența fizică, sexuală și psihologică care are loc în familie, inclusiv bătăile,
abuzurile sexuale ale copiilor de sex feminin în gospodărie, violența legată
de zestre, violul conjugal, mutilarea genitală a femeilor și alte practici tradiționale
dăunătoare femeilor, violenței non-conjugale și violenței pentru exploatare. [22]
Legislația românăModificare
În România există o lege - Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in
familie, republicata 2014[23] - care se adresează acestei probleme. Definiția legală a
violenței în familie din articolul 3 al acestei legi este:
"(1) În sensul prezentei legi, violența domestică înseamnă orice
inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală,
psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în
mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum
și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul
locuiește sau a locuit împreună cu victima."
Legea recunoaște următoarele tipuri de violență în familie: violența verbală, violența
psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială,
violența spirituală.[23] Astfel, ele se definesc:
a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de
insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;

b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de

stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin
amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra
obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții
personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept,
supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă,
efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de
transmitere la distanță, care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise
creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;

c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire,
tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice
intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare,
precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la
activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele
decât cele de la lit.e);
d) violența sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire,
intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate,
viol conjugal;

e) violența economică - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace

economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană,
medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a
bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile
comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a
susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv
unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;

f) violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de

prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă,
interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința
comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate,
privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;

g) violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii

necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a
aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori
religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să
vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și
religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni
similare.

De asemenea, actul normativ stipulează că "(2) În nicio formă și în nicio împrejurare,

obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare
pentru niciun tip de acte de violență definite în prezenta lege."

Convenția de la IstanbulModificare
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva
femeilor și a violenței domestice (denumită și Convenția de la Istanbul) are
următoarea definiție:[24]
“violența domestică” va însemna toate acțiunile de violentă
fizică, sexuală, psihologică sau economică, care survin în
familie sau în unitatea domestică sau între foștii sau actualii
soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a
împărțit același domiciliu cu victima.
Violența domestică include toate actele de violență apărute într-o relație de tip
familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. Indiferent de factori
ca etnia, mediul cultural de proveniență, educația, culoarea pielii, starea economică,
femeile sunt victime predilecte ale violenței domestice, sintagma folosindu-se în
vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violența bărbatului împotriva
partenerei sale.
Violența domestică se poate manifesta prin:

• abuz fizic, de orice formă, de la bătaie la omucidere, de la mutilarea genitală feminină la

uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin;
• abuz sexual – viol marital, obligarea partenerei să se prostitueze;
• abuz psihic și emoțional – intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau altor
rude apropiate), agresiune verbală, umilire constantă, folosirea poreclelor, distrugerea
demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice, confiscarea obiectelor
personale, afișarea ostentativă a armelor, șantajul, izolarea de familie, prieteni;
• abuz economic – lipsirea de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a
contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze,
luarea cu forța de către partener a banilor câștigați de femeie, lipsirea femeii de orice
control asupra bugetului comun.

Violența domestică include toate actele de violență apărute într-o relație de tip
familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. Indiferent de factori
ca etnia, mediul cultural de proveniență, educația, culoarea pielii, starea economică,
femeile sunt victime predilecte ale violenței domestice, sintagma folosindu-se în
vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violența bărbatului împotriva
partenerei sale.
Violența domestică se poate manifesta prin:

• abuz fizic, de orice formă, de la bătaie la omucidere, de la mutilarea genitală feminină la

uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin;
• abuz sexual – viol marital, obligarea partenerei să se prostitueze;
• abuz psihic și emoțional – intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau altor
rude apropiate), agresiune verbală, umilire constantă, folosirea poreclelor, distrugerea
demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice, confiscarea obiectelor
personale, afișarea ostentativă a armelor, șantajul, izolarea de familie, prieteni;
• abuz economic – lipsirea de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a
contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze,
luarea cu forța de către partener a banilor câștigați de femeie, lipsirea femeii de orice
control asupra bugetului comun.
• În România de dinainte de 1989 nu a existat nicio statistică oficială sau
cercetare științifică privind violența domestică. Deși cazurile de violență
domestică erau destul de răspândite, fenomenul a fost ignorat din motive pur
ideologice.

• După 1990, au fost realizate studii de mică întindere, care nu oferă însă o
viziune de ansamblu asupra acestui tip de violență. În raportul organizației
americane Minnesotta Advocates for Human Rights, “Lifting the Last Curtain”
(1995), se constată faptul că violența domestică este o problemă frecventă în
 România; statul român apare ca neîndeplinindu-și obligațiile privind protejarea
femeilor de violențele comise în familie sau sancționarea adecvată a soților
violenți și dezvoltarea unor programe juridice, politice, administrative și
culturale, cu scopul de a preveni violența împotriva femeilor. Violența în familie
a fost adresată explicit de lege prima dată în anul 2000 (înainte de această
dată ea putea fii sancționată prin dispozițiile generale care incriminează actele
de violență, dar nu se făcea nicio referire specifică la membrii familiei). În anul
2000, legea 197/2000 a modificat codul penal, prevăzând agravante pentru
anumite infracțiuni atunci când acestea sunt săvârșite împotriva membrilor
familiei;[25] marcând astfel începutul schimbărilor legislative din acest
domeniu. De asemenea în anul 2003 a fost adoptată prima lege extrapenală
împotriva violenței în familie, care a fost ulterior modificată în 2012 (când s-au
introdus ordinele de protecție), și în 2014.[23]
• În anul 2012, statisticile arătau că 75%-80% dintre femei sunt abuzate în
spațiul domestic (verbal, psihologic, fizic, sexual).[26] Cu toate acestea, în
general, Poliția intervine doar pentru a aplana conflictul și pentru a aplica
amenzi contravenționale agresorului. În aceste condiții, în România, femeile
preferă să continue să locuiască împreună cu soțul violent, decât să ceară
ajutor instituțiilor statului. La nivelul societății românești, se observă faptul că
actele de violență domestică sunt considerate “probleme ale cuplului” și privite
drept comportamente tolerabile. Un exemplu concludent este dat de
compararea rezultatelor a două sondaje de opinie: unul realizat în România –
Barometrul de Gen (2000) – și unul în țările Uniunii Europene – Eurobarometrul
51.0 (1999). La întrebarea cu răspuns multiplu “Ce instituții/organizații ar trebui
să ajute femeile care devin victime ale violenței domestice?”, românii au
răspuns astfel: cuplul trebuie lăsat să-și rezolve singur problemele (35%), ar
trebui să intervină rudele (28%), Poliția (28%), vecinii (13%), etc.; la aceeași
întrebare, europenii au dat următoarele variante de răspuns: familia și prietenii
(96%), serviciile sociale (93%), serviciile medicale (93%), Poliția (90%).
• Cadrul legislativModificare
• Codul penalModificare
• Noul cod penal, care a intrat în vigoare în 2014, prevede la Art. 199 că "Dacă
faptele prevăzute în art. 188, art. 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui
membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu o pătrime." (aceste infracțiuni se referă la art. 188 Omorul, art.
189 Omorul calificat, art. 193 Lovirea sau alte violențe, art. 194 Vătămarea
corporală și art. 195 Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte). Un alt
articol de lege important este art. 197 Relele tratamente aplicate minorului.[27]
• Legislație extrapenalăModificare
• Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice oferă o
definiție și abordare extrapenală a violenței în familie; victima poate, de
asemenea, să ceară un ordin de protecție provizoriu sau ordin de protecție
 pentru o perioadă de până la 6 luni (cu posibilitate de prelungire, în cazul în
care agresiunile continuă) .[23]
• În ceea ce privește abuzul asupra copilului, este relevantă Legea 272/2004
privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată2014