Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Protopopiatul Panciu

Parohia Tufele

Preot Ștefan Gheorghe,

Parohia Tufele
 A fost o dată ca niciodată că de n-ar fi fost, vorba aceasta n-ar mai avea rost!

A fost o lume îndepărtată, firească pentru vremurile respective, mult prea

rudimentară pentru noi. Era o vreme când oamenii trăiau mai puțin dar o făceau intens, când
știau să lupte pentru un crez, o lume bazată pe instincte, intuiție și sentimente și mai puțin
pe raționamente. O lume în care omul era mai conectat la divinitate, trăind în comuniune cu
natura și darurile primite de la Dumnezeu.

În această lume greu de imaginat pentru noi când confortul practic era inexistent,
tehnologia neinventată, medicina neauzită, a ales Dumnezeu să-și trimită Fiul în lume! S-a
născut singur, când a fost pregătit, El fiind cel care și-a ghidat tânăra mamă neșcolită la
cursuri speciale către o naștere firească și împlinitoare, fără de durere, binecuvântat fiind de
ora magică, privat de intervenții medicale nesănătoase!

S-a născut pe paie, în ieslea boierului Crăciun, un om rău care și-a pedepsit soția
pentru găzduirea ascunsă a Maicii Domnului. Legenda spune că a tăiat mâinile soției sale
pentru neascultare însă Maica Domnului a vindecat-o. Văzând minunea, Crăciun s-a căit, a
crezut în Dumnezeu, iar pentru a fi iertat de toate nelegiuirile pricinuite de-a lungul vieții și-
a luat luat angajamentul de a oferi daruri copiilor și celor nevoiași, devenind astfel Moș
Crăciun.

Iisus Hristos însuși a primit la naștere cele mai alese daruri ale vremurilor respective,
la fel de valoroase și astăzi: aur, smirnă și tămâie!

Nașterea Domnului, ca sărbătoare de căpătâi a creștinilor s-a transformat în timp în

Crăciun, accentul nefiind pus pe însemnătatea spirituală a acesteia ci mai degrabă pe
acțiunile conexe care veneau la pachet: zile libere, timp mai mult în familie, daruri simbolice.

Păgânitatea acelor vremuri serba în fapt solstițiul de iarnă, cu particularități diferite. După
recunoașterea oficială a Nașterii Domnului însă, creștinătatea a avut un reper bine stabilit
de sărbătoare.

În timp, sărbătorii i s-a alăturat ca simbolistică bradul, ca simbol divin care prin forma
sa triunghiulară amintește de Sfânta Treime, cât și prin faptul că nu își pierde niciodată
frunzele și culoarea, fiind, ca o metaforă, nemuritor. Inițial acesta se atârna de tavan cu
vârful în jos, pentru a întregi comuniunea cu Dumnezeu.

Pornind de la aceste repere, bradul a pătruns treptat în casele din întreaga lume, fiind
împodobit cu lumânări sau fructe.

Se crede că pe meleagurile noastre, primul brad împodobit de Crăciun a apărut la

curtea Regelui Carol I, străbunicul Regelui Mihai, în anul 1874. Regina Elisabeta, cea care sub
pseudonimul Carmen Sylva a publicat numeroase lucrări despre brazii de Crăciun, a
împodobit în Sala Tronului de la Palatul Regal, 14 brazi după modelul țărilor nordice și a
oferit cadouri tuturor familiilor nobile invitate la petrecerea de Crăciun.
 În jurul bradului au apărut și colindele (urări de bine și prosperitate pentru noul an
dar și pentru nașterea Soarelui serbată la olstițiu), doar că în creștinătate acestea aveau și
încă au rolul de a anunța Nașterea Domnului.

Progresul omenirii în timp, coroborat cu deschiderea oamenilor spre nou, spre

frumos și inedit a îmbogățit treptat sărbătoarea, ajungându-se ca accentul să fie pus mai
mult pe Crăciun și mai puțin pe Nașterea Domnului, adevărata sărbătoare a creștinilor.

Simbolistica darului de Crăciun s-a transformat destul de ușor în cutumă, accentul

fiind pus pe fericirea celui cadorisit. Inevitabil, oferta a urmat cererea iar cererea a fost mult
influențată de ofertă.

Omul a învățat să ceară, să primească și să ofere în egală măsură. Biserica nu s-a

lăsat mai prejos, aplecându-se către micile bucurii lumești dorite de oameni. Astfel a ajuns să
cultive colindele creștine adevărate, vestitoare ale Nașterii Domnului, împărtășind bucuria și
înălțând inimile către divinitate! Totodată, în jurul bradului, a adunat daruri pentru a le oferi
creștinilor, îmbinând armonios nevoia prioritară a sufletului cu cea secundară a trupului.

Societatea însă, căutând să prioritizeze trupul, a dezvoltat cu timpul diverse strategii

care au modificat semnificația reală a sărbătorii Nașterii Domnului, punând accent pe
consumerism. Mult și fără folos sufletesc!

S-au creat povești, personaje, legende, inspirate din folclorul local, iar personajul
principal al sărbătorii a devenit Moș Crăciun, nicidecum Iisus Hristos. Ovaționat la scară
planetară, Moș Crăciun apare peste tot: în reclame, în povești, pe diverse obiecte decorative.
Iisus Hristos, însă, apare smerit doar în icoana Nașterii Sale, primindu-și cinstea cuvenită în
biserici și în casele iubitoare de Dumnezeu.

Sărbătoarea Crăciunului tinde să se transforme treptat dintr-o sărbătoare a liniștii și a

tradițiilor într-o perioadă mult prea solicitantă, după sărbători mulți oameni recunoscând că
se simt mai obosiți în ciuda zilelor libere. Tendința de bună-dispoziție și de fericire a celor din
jur, coroborată cu efortul de a face față tuturor reclamelor care promovează reduceri la
cadouri nu fac decât să ne consume mai multă energie, îndepărtându-ne de la emoțiile
adevărate ale sărbătorii.

Risipa alimentară nu poate fi trecută cu vederea, perioada aceasta a anului fiind cea
mai pregnantă prin prisma ofertelor de nerefuzat din magazine și a influențelor culinare
promovate pe toate căile de comunicare.

Toți comercianții profită din plin de aceste sărbători, scoțând la înaintare cele mai
subtile tehnici de marketing, ispitind ochiul care vrea mai mult. Înzestrat cu înțelepciune,
omului nu îi rămâne decât să-și onoreze trupul în cel mai chibzuit mod cu putință dăruind
celorlați cadouri lumești și sieși daruri sufletești neprețuite prin primirea lui Hristos în trup, în
casă și suflet, împlinind astfel cuvintele cântării:
Hristos Se naște, măriți-L! 

Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! 

Hristos pe pământ, înălțați-vă! 

Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!