UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR”

din Târgu Mureş

Conferinta Națională

"Educație, știință și societate în secolul

XXI – oportunități și provocări"

24 noiembrie 2020

Editura RISOPRINT
Cluj-Napoca • 2020

1
2
 Comitetul ştiinţific:

Conf. univ. dr. ing. ALEXANDRU-BOGDAN MURGU,

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii
„Dimitrie Cantemir” Târgu Mureş
Prof. univ. dr. TEODOR BODOAŞCĂ,
Preşedintele Senatului Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu
Mureş
Rector Prof. univ.dr. MIRCEA SIMIONESCU
Prorector Conf. univ. dr. DOINA DAVID
Prorector Conf. univ. dr. ing. VALENTIN FLORIN CIOTEA
Prorector Conf. univ.dr. RAMONA FLAVIA RAŢIU
Decan Prof. univ.dr. BRÎNDUŞA GOREA
Decan Prof. univ.dr. CAMELIA STANCIU
Decan Prof. univ.dr. IOAN RUS
Decan Conf. univ.dr. MARIA OROIAN
Prof.univ.dr. MIHAELA STOICA
Prof.univ.dr. ELENA-ADRIANA TOMULEȚIU
Prof.univ.dr. XENIA PATRAȘ
Prof.univ.dr. SACHELARIE LILIANA
Conf.univ.dr. CĂTANĂ EMILIA LUCIA
Conf.univ.dr. PUIE OLIVIU
Conf.univ.dr. MIHAI VODĂ
Conf.univ.dr. FLOREA CĂLIN
Conf.univ.dr. LAURA AVRAM
Conf.univ.dr. MONICA HORJA
Lect.univ.dr. SORANA-MARIA BUCUR
Lect.univ.dr. RAMONA DIANA FEIER
Lect.univ.dr. SORINA-MIHAELA BĂLAN
Lect. univ.dr. ALINA SOLOVĂSTRU
Lect.univ.dr. CRISTINA-ELENA BERARIU
Lect. univ.dr. ANCA NEMEŞ
Lect. univ.dr. IOANA TONCEAN-LUIERAN
Lect.univ.dr. NEGRU RADU

3
4
 CUPRINS

CUPRINS ............................................................................................................................5
SECȚIUNEA DREPT .............................................................................................................9
MONOPOLUL CONSTRÂNGERII. PUTERE ȘI AUTORITATE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE
COVID-19 .......................................................................................................................... 10
Prof. univ. dr. Brîndușa Gorea
PRESCRIPȚIA DREPTULUI LA ACȚIUNEA PENTRU REPARAREA PAGUBEI PRICINUITE
PRINTR-UN ACT ADMINISTRATIV NELEGAL. IMPLICAȚII ALE DECIZIEI NR. 22/2019
PRONUNȚATE DE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PE CALEA RECURSULUI ÎN
INTERESUL LEGII ............................................................................................................... 21
Conf. univ. dr. Emilia Lucia Cătană
IMPLICAŢIILE NOULUI COD CIVIL ÎN MATERIA CONTRACTELOR CIVILE CU PRIVIRE LA
APLICABILITATEA LEGII ÎN TIMP ŞI A PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE [1] ................................... 28
Conf. univ. dr. Oliviu Puie
ASISTENȚA JURIDICĂ A INCULPATULUI SAU CONDAMNATULUI PREZENT LA JUDECAREA
CAUZEI PRIN INTERMEDIUL VIDEOCONFERINȚEI ............................................................. 37
Judecător dr. Ioan Gârbuleţ
MODALITĂȚI ALTERNATIVE DE PRESTARE A MUNCII ÎN CONDIȚII DE PANDEMIE ............. 49
Lect. univ. dr. Ribana Conț
UTILITATEA ACORDULUI DE MEDIERE ÎN PROCEDURA DIVORȚULUI ................................ 57
Lect. univ. dr. Oana Voica Nagy
CONSIMȚĂMÂNT VS. ÎMPOTRIVIRE LA ACTUL MEDICAL ÎN MEDIUL PENITENCIAR-
IMPLICAȚII MEDICALE ȘI JURIDICE .................................................................................... 64
Dr. Nelu Dorinel Popa
DEBIROCRATIZAREA PROCEDURII DE CONSTITUIRE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE PRIN
LEGEA NR. 102/2020 PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA LEGII SOCIETĂȚILOR NR.
31/1990 ............................................................................................................................ 79
Lect. univ. dr. Ioana Raluca Toncean Luieran
DESPRE TUTELA IMPUBERILOR ÎN DREPTUL ROMAN ....................................................... 85
Asist. univ. drd. Andrei-Bogdan Murgu
GENERALITĂȚI CU PRIVIRE LA DREPTURILE SUI-GENERIS ALE FABRICANȚILOR BAZELOR DE
DATE ÎN CONTEXTUL ACTUAL ......................................................................................... 101
Asist.univ.drd. Șulea (Butilă) Ionela Cecilia
UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND PROTECȚIA CREAȚIILOR INTELECTUALE PE INTERNET ... 106
Cadru didactic asociat dr. Anca-Viorica Bogdan
DESFACEREA CĂSĂTORIEI ÎN DREPTUL ROMAN ............................................................. 112
Cadru didactic asociat drd. Bogdan-Hurubă Raluca-Ioana
SECȚIUNEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI ........................................................... 120
INTRODUCERE ÎN TERAPIA STRATEGICĂ DE FAMILIE ...................................................... 121
Prof.univ.dr. Stanciu Camelia

5
 Conf.univ.dr. Delcea Cristian
SCREENINGUL PERSONALITĂȚII ȘI A STRATEGIILOR DE COPING UTILIZATE DE CĂTRE
MEDICII REZIDENȚI, DIN CADRUL SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MUREȘ . 126
Prof. univ. dr. Stoica Mihaela
Psiholog Retegan Felicia
ANALIZA FIDELITĂȚII TESTULUI CUBURILOR KOHS ÎN VARIANTĂ FORMATIVĂ PRIN
INTERMEDIUL INDICELUI DE CONSISTENȚĂ INTERNĂ Α CRONBACH .............................. 134
Lect. univ. dr. Andrei Cotruș
SEPARATION ANXIETY .................................................................................................... 141
Psiholog Mariana Suciaghi (Grebla)
IMPACTUL BOLII ONCOLOGICE ASUPRA BOLNAVULUI ŞI APARŢINĂTORILOR ................ 150
Psih. clinician Micu Alin-Vasile
Coordonator: Conf.univ.dr.Moraru Adela
INFIDELITATEA ÎN CUPLU ................................................................................................ 160
Psiholog Hoffer Kinga
ABORDAREA DIVERSITĂȚII ÎN CADRUL ȘCOLII................................................................. 171
Prof.univ.dr. Elena-Adriana Tomulețiu
Romana Andreea Fleșeru
A SHORT HISTORY OF THE TERM “GOTHIC” AND ITS ONGOING RELEVANCE IN THE
CURRENT GLOBAL CLIMATE ........................................................................................... 183
Lect. univ. dr. Anca Nemes
COMUNICAREA DIDACTICĂ-PARTICULARITĂŢI PSIHOLOGICE ŞI PEDAGOGICE ÎN
PREDAREA ISTORIEI. STUDIU DE CAZ .............................................................................. 190
Conf.univ. dr. Doina David
Conf.univ.dr. Călin Florea
EDUCATION FOR DEMOCRACY THROUGH DELIBERATIVE TEACHING PRACTICES .......... 209
Researcher Carmen Gabriela Greab
Assistant Professor Anca Maria Slev PhD
SECȚIUNEA ȘTIINȚE ECONOMICE ................................................................................... 219
ASPECTE PRACTICE PRIVIND NECESITATEA DIGITALIZARII SERVICIILOR FINANCIARE ..... 220
Lect univ. dr. Smaranda Vancea
ASPECTE PRIVIND FUZIUNEA PRIN ABSORBŢIE ............................................................... 226
Conf.univ.dr. Ioana Monica Horja
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN COMERȚUL CU AMĂNUNTUL ........................................... 234
Conf. univ. dr. Avram Eleonora Laura
Șef de lucrări dr. Avram Călin
APLICAȚIE INFORMATICĂ PENTRU MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR DINTR-O
ORGANIZAȚIE ................................................................................................................. 240
Conf.univ.dr, Valentin-Florin Ciote
Lect.univ.dr. Margareta Ciotea
Student Marius Stoica
Inginer Alexandra Ciotea
APLICAȚIE INFORMATICĂ PENTRU MANAGEMENTUL PROCESELOR ORGANIZAȚIONALE
........................................................................................................................................ 246
Conf.univ.dr, Valentin-Florin Ciotea
Lect.univ.dr. Margareta Ciotea

6
 Student Marius Stoica
inginer Alexandra Ciotea
SECȚIUNEA GEOGRAFIA TURISMULUI ............................................................................ 257
DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ROMÂNIA PRIN PRISMA PRINCIPALILOR INDICATORI ....... 258
Conf.univ.dr. Oroian Maria
Conf.univ.dr. Rațiu Flavia-Ramona
EVALUAREA ELEMENTELOR GEOLOGICE ŞI GEOMORFOLOGICE ALE ABRUPTULUI LA
PĂRETE - IMPLICAŢII ÎN GEOCONSERVARE, GEOEDUCAŢIE ȘI GEOTURISM .................... 267
Lector univ.dr. Radu Negru
Conf.univ.dr.habil. Mihai Vodă
NOI DESCOPERIRI SPEOLOGICE ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC SOHODOL, PLATOUL POIENI,
MUNȚII METALIFERI ....................................................................................................... 278
Lector univ.dr. Marius Cigher
EFECTE ALE PANDEMIEI CU SARS-COV-2 (COVID-19) ASUPRA TURISMULUI RURAL DIN
PODIȘUL HÂRTIBACIULUI................................................................................................ 286
Lect. univ.dr. Talita Pascu
SECȚIUNEA ȘTIINȚE MEDICALE ....................................................................................... 295
BRACKET BOND STRENGTH BY USING FUJI ORTHO LC IN DIFFERENT ENAMEL CONDITIONS
........................................................................................................................................ 296
Șef lucrări dr. Sorana Maria Bucur
Tehnician Dorin Cocoș
Șef lucr.dr. Smaranda Nazarie
Asist univ.dr. Radu Sireteanu Cucui
ERGONOMIA ÎN CADRUL ALGORITMULUI CLINIC AL EDENTAŢIEI................................... 302
Șef lucrări dr. Feier Ramona Diana
EVALUAREA RADIOGRAFICĂ A PROCESELOR REPARATIVE POST TRATAMENT
ENDODONTIC CONSERVATOR ÎN PARODONTITELE APICALE CRONICE........................... 310
Conf. dr. Constanţa Mocanu
Asist dr.Radu Mircea Sireteanu Cucui
Șef lucr. dr. Smaranda Nazarie
RECONSTRUCȚIA DENTARĂ ÎN CAZUL TRAUMATISMELOR CORONARE DENTARE FĂRĂ
INTERESARE PULPARĂ .................................................................................................... 320
Șef lucr.dr. Smaranda Nazarie
Șef lucr.dr. Sorana Maria Bucur
Asist univ.dr. Radu Sireteanu Cucui
Conf.univ.dr. Constanța Mocanu
INFECȚIA CU SARS-COV-2 – SECVENȚIEREA GENOMULUI, TRATAMENTE FOLOSITE ȘI
APARIȚIA PRIMULUI VACCIN OMOLOGAT ...................................................................... 329
Șef lucrări asociat dr. farmacist Gâlea Carmen Ionela
APLICAREA TERAPIEI COMPLEMENTARE SENZORIALE LA COPII CU DIZABILITĂȚII GRAVE
........................................................................................................................................ 337
Lector dr.,cadru didactic asociat Papp Enikő Gabriela
Asist.univ., cadru didactic asociat Bakó Aliz Tünde
Luca Emese Csilla

7
 CÂTEVA ASPECTE ALE PREDĂRII ȘTIINȚELOR BIOLOGICE ÎN CONDIȚII DE PANDEMIE SARS
COV-2, LA FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ, UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR,
TÂRGU MUREȘ................................................................................................................ 347
Șef de lucrări dr. Petru - Vasile Istrate
SECȚIUNEA STUDENȚILOR ȘI MASTERANZILOR .............................................................. 359
ALEGEREA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI ........................................................................... 360
Florin Gabriel DUMITRESCU
Andreea Teodora LAZĂR
Coord. conf. univ .dr. Emilia Lucia CĂTANĂ
ROLUL AUTORITĂȚILOR PUBLICE ÎN CONTEXTUL ........................................................... 368
PANDEMIEI COVID-19..................................................................................................... 368
Alexandra DRUGĂ
Coord. conf. univ .dr. Emilia Lucia CĂTANĂ
DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE CETĂȚENILOR ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI SARS-COV2 ....... 376
Studentă: Doriana Alexandra Rus
Coordonator: Lect. univ. dr. Ioana Raluca Toncean-Luieran
ASPECTE PRIVIND DREPTUL LA EDUCAȚIE ...................................................................... 388
Student Daniel-Constantin IOSIFESCU
Coord. lect. univ. dr. Ioana Raluca Toncean Luieran
ROLUL ANTRENAMENTULUI MENTAL ÎN CREȘTEREA PERFORMANȚEI LA SPORTIVI ...... 398
Matei Ionuț-Claudiu
Coordonator: Prof.univ.dr. Elena-Adriana Tomulețiu
FESTIVALURILE DE PE VALEA MUREŞULUI DE LA BRÂNCOVENEŞTI LA TOPLIŢA ............. 407
Student: PASC IOAN-LIVIU
Coordonator: lect.dr. Adriana Henning
EVALUAREA POTENȚIALULUI TURISTIC ÎN STAȚIUNEA DURĂU ...................................... 416
Studentă: Tănasă Andreea
Coordonator: lect.dr. Adriana Henning
ANALIZA CALITĂŢII SERVICIILOR TURISTICE OFERITE DE PENSIUNEA „LA GAGEA” DIN
TOPLIȚA .......................................................................................................................... 423
Masterand Gagea Vasile
Coordonator Conf.univ.dr. Maria Oroian
ESEURI ............................................................................................................................ 437

8
SECȚIUNEA DREPT

9
 MONOPOLUL CONSTRÂNGERII. PUTERE ȘI
AUTORITATE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19

Prof. univ. dr. Brîndușa Gorea,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

In recent times, it has been necessary to make unprecedented decisions,

which - in the context of the SARS-CoV-2 pandemic - could only be to limit the
exercise of certain rights and freedoms, at the level of national states, alliances,
unions or international organisations and, ultimately, globally. Basically, we are
talking about the imposition by states of a set of constraints, which brings into
question a number of key concepts of law and political philosophy: the rule of law,
power, authority, as well as a constellation of related concepts, such as political
system, collectivity, coercion or social actors. In this article, we do not intend to
consider the measures that public authorities in Romania or other states have taken
to stop or limit the spread of COVID-19 among populations, but a logical
reinterpretation of the idea of "constraint", in the light of the legitimacy of the state
power that assumes it, aswell as the public authority that can impose it. We believe
that it is in the interests of the whole social system and harmonious coexistence to
periodically review such ideas and concepts, to re-evaluate them – when social and
legal realities require it, and possibly to put on new, more lucid and context-
appropriate foundations our understanding of them.

Keywords: constraint, power, autority, social values, legal interpretation,

SARS-CoV-2/COVID-19

Pus în fața unor provocări imprevizibile, dreptul contemporan pare

departe de idealul asumat, acela de garant al drepturilor și libertăților
individuale, pe de o parte, și al conviețuirii pașnice, armonioase și general-
benefice, pe de altă parte. Criza socială provocată de pandemia de SARS-
CoV-2 este de natură să tulbure încrederea senină în statul democratic – cel
care asigură / înfăptuiește domnia Legii, în capacitatea acestuia de a
menține / restaura justiția sistemelor sociale și în însuși Drept, ca artă a
binelui și a echității1 .
Art. 53 din Constituția României, intitulat „Restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi”, permite autorităților să limiteze
exercitarea unor „drepturi sau libertăți”, cu respectarea unor condiții privind:

1 Iustinian, „Digeste”: Ius est ars boni et aequi.

10
modalitatea de luare a acestei decizii („numai prin lege şi numai dacă se
impune”); motivele ce stau la baza ei (toate, motive de interes public major,
precum „apărarea sănătății publice”); logica sa inerentă („numai dacă este
necesară într-o societate democratică”); limitele limitării (proporționalitatea,
nediscriminarea și caracterul executoriu: „Măsura trebuie să fie
proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a
libertăţii.”).
Cu alte cuvinte, într-o societate democratică, bazată pe valori liberale,
statul – care își autorizează de plano eventuale acțiuni de restrângere a
libertății cetățenilor - își impune și cadrul de auto-limitare a unor asemenea
acțiuni, astfel încât ele să nu devină autocratice sau totalitare. Într-un articol
care analizează justificarea necesității luării unor asemenea măsuri de
limitare a libertății2 , un prestigios autor – mereu preocupat de aspectele
filosofice ale Dreptului – clarifică patru aspecte pe care le considerăm
relevante pentru studiul nostru: (1) Prioritatea libertăţii în cursul procedurii
de restrângere a exerciţiului acesteia; (2) Prioritatea justului asupra binelui
în cursul procedurii de limitare a exerciţiului libertăţii; (3) Prioritatea
autodeterminării individului în cursul procedurii de limitare a exerciţiului
libertăţii; (4) Menţinerea neutralităţii statului în cursul procedurii restrângerii
libertăţii. Referitor la conceptul de „prioritate a libertății”, reținem ideea că
justificarea limitării unei libertăți nu poate sta într-un abstract „bine public”, ci
doar în protejarea altor libertăți concrete. Practic, analiza de
constituționalitate a unei măsuri de restrângere a unor drepturi și libertăți
fundamentale trebuie să se bazeze, consideră autorul citat, pe „caracterul
concret al protecției drepturilor ori libertăților persoanelor, pe care o
realizează prin restrângerea altor drepturi.”3
Nu ne propunem în acest articol să analizăm măsurile pe care
autoritățile publice din România sau din alte state le-au luat pentru oprirea
(în varianta cea mai optimistă) sau limitarea propagării COVID-19 în rândul
populațiilor. Practic, a fost necesară luarea unor decizii (fără precedent, am
putea spune) care, în acest context epidemiologic, nu puteau fi decât de
limitare a exercițiului unor drepturi și libertăți, la nivel de state naționale,
alianțe, uniuni sau organizații internaționale și, în cele din urmă, la nivel
global.
Practic, vorbim despre impunerea de către state a unui set de
constrângeri, ceea ce readuce în discuție o serie de concepte cheie ale
Dreptului și ale filosofiei politice: stat de drept, putere, autoritate, precum și
o constelație de noțiuni conexe, precum sistem politic, colectivitate, coerciție
sau actori sociali.

2 Dan Claudiu Dănișor (2014), „Justificarea necesității restrângerii exercițiului

drepturilor ori libertăților într-o societate liberală”, în Revista Română de Drept

Privat, nr. 1/2014.
3 Idem.

11
 Credem că este în interesul întregului sistem social și al conviețuirii
armonioase să reanalizăm periodic asemenea idei și concepte, să le
reevaluăm – atunci când realitățile sociale și juridice o impun și, eventual, să
punem pe baze noi, mai lucide și mai adaptate contextului, înțelegerea
noastră asupra lor. În consecință, ne propunem prin acest articol o
reinterpretare logico-juridică a ideii de „constrângere”, prin prisma
legitimității puterii statale care și-o asumă, respectiv a autorității publice care
o poate impune.

Conceptul de „stat”

Într-o accepţie largă, Statul desemnează o societate umană concretă,

organizată după un principiu politic. Comunităţile umane se pot organiza
după variate criterii – religioase, profesionale etc. Doar societăţile
organizate după o ordine tributară unei puteri politice specifice sunt numite
„Stat”4.
După cum aprecia Max Weber, la începutul secolului al XX-lea, Statul
este „absolut modern”. El se prezintă ca o instituţie politică fundamentală, în
sensul că în interiorul lui şi în conformitate cu normele care-i ghidează
activitatea se constituie şi funcţionează toate celelalte instituţii componente.
Statul se referă la un ansamblu de instituţii de guvernare, de administrare,
de legiferare şi juridice pe un teritoriu dat.
Conform înţelegerii weberiene, „numim instituţie, un grup ale cărui
reglementări sunt convenite şi garantate cu un anumit succes în interiorul
unei zone delimitabile, pentru toţi cei care acţionează după criterii
determinate; [...] asociaţia ca şi instituţia, este grup care comportă
reglementări stabilite raţional, metodic. Reglementările unei instituţii pretind
să fie valabile pentru toţi indivizii care corespund cu anumite criterii –
naştere, domiciliu – stabilite de o instituţie determinată”5.
Formal, spune acelaşi gânditor, Statul contemporan este o
reglementare administrativă şi juridică modificabilă prin legi după care se
orientează activităţile grupurilor direcţiei administrative – în mod egal
reglementată prin legi – şi care revendică validitate nu numai pentru
membrii grupului care-i sunt substanţial încorporaţi prin naştere, dar şi, într-
o largă măsură, pentru toate activităţile care se desfăşoară în limitele
teritoriului pe care-l domină, în consecinţă, conform unei instituţii teritoriale.
Statul se caracterizează, printre altele, şi prin faptul că deţine monopolul
violenţei legitime. Nu există, în zilele noastre violenţă legitimă, decât în
măsura în care ordinea etatică permite sau o prescrie. Acest aspect al

4 Pentru detalii cu privire la analiza fenomenului statal din punct de vedere

sociologic, politologic și juridic, a se vedea Augustin Vasile Fărcaș, Ioana Raluca
Toncean Luieran, Drept constituțional și instituții politice, Editura Universul Juridic,
2011, p. 26-38.
5 Max Weber, Economie et société /1. Les catégories de la sociologie, Plon, Paris,

1995, p. 90.

12
monopolului violenţei rezervat puterii etatice este o caracteristică la fel de
esenţială condiţiei sale prezente la fel ca şi caracterul său de instituţie
raţională sau de asociaţie continuă. 6
Definiţia weberiană a statului este una din cele mai influente în
literatura politologică. Nu mai puţin cunoscută este definiţia pe care a dat-o
Statului George Burdeau, ca „forţă în serviciul unei idei”, o idee prin care un
popor se realizează pe sine7.
Oamenii au inventat Statul pentru a nu se mai supune altor oameni.
Cetăţenia permite să se depăşească clivajul tradiţional dintre „stăpân” şi
„slugă”. Instaurarea Statului introduce, la toate nivelurile, normele juridice:
Căci, statul nu-şi datorează originalitatea sa doar unei singure exigenţe, de
a apăra puterea legii; el reprezintă, în mod egal, o formă de putere a cărei
exercitare este ea însăşi circumscrisă de lege. Statul nu se mulţumeşte doar
să asigure ordinea socială prin legi civile şi penale, pentru că el vrea ca el
însuşi să conducă prin legi fundamentale, adică într-un cadru constituţional
normativ. De aceea, Statul se vrea la adăpost de orice puteri personale: el
inaugurează suveranitatea dreptului. 8
Statul modern9 centralizat se dovedeşte mult mai eficient decât
organizările anterioare pentru gestiunea politică a societăţii, menţinerea
unităţii şi relativei ordini a acesteia.

Alocarea autoritară a valorilor

Într-o lucrare din 1953, Political System, politica era definită drept
„alocarea autoritară a valorilor în sistem”10, abandonând orice referire la
vreo instituţie sau formă de activitate umană. Comentând această definiţie,
Susane Stranger se întreabă care sunt acele valori alocate indivizilor sau
grupurilor şi amestecul de valori reflectat în sistemul politic ca întreg.
Autoarea reduce numărul lor la patru valori de bază: bogăţia creată,
securitatea asigurată, justiţia împărţită şi libertatea sau autonomia permisă.
Fiecare societate a asigurat, la alegere, oarecare bogăţie,
oarecare securitate, oarecare justiţie şi un oarecare grad de libertate.
Diferenţele dintre diferitele ţări, în diferite perioade de timp, constau în
prioritatea variabilă acordată fiecăreia dintre aceste valori.11

6 Ibidem, p. 99.
7 George Burdeau, L’Etat, Paris, Seuil, 2009.
8 Alain Cambier, L’Etat, Paris, J Vrin, 2004, p. 10.
9 „Epoca modernă și contemporană a statului român”, în Fărcaș Nicoleta, Nagy

Oana Voica, Toncean Luieran Ioana Raluca, The Concepts of Legality and
Legitimacy of Power in the Contemporary Modern Era, publicat în volumul nr. 2 al
Conferinței „Economics, social and administrative approches to the Knoledge-
Based Organization”, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2011,
p. 663-668.
10 David Easton, Political System, 1953, p. 143.
11 Susane Stranger, Retragerea statului. Difuziunea puterii în economia mondială,

traducere din limba engeleză Radu Eugeniu Stan, Editura Trei, 2002, p. 54.

13
 Politica, astfel concepută, apare ca fiind alcătuită din acele procese şi
structuri prin care este determinat amestecul valorilor în ansamblul
sistemului şi distribuţia lor între grupuri sociale şi indivizi. În aceste condiţii,
este clar că nu doar Statele, instituţiile politice, sunt cele care alocă valorile
în sistemul social.
O definiţie largă a politicii, ca aceea a lui David Easton, permite
extinderea unghiului de analiză, de la State la alte forme nonetatice ale
puterii, care contribuie la alocarea valorilor fundamentale menţionate, evitând
tentaţia curentă de a reifica sau personifica statul şi de a-l transforma într-un
actor unitar, absolut, omogen. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât în
literatura politologică, ca şi în diverse doctrine politice (marxism, liberalism,
spre exemplu), sunt formulate expres teze privitoare la „dispariţia statului” sau
la „minimizarea” rolului acestuia, precum şi la dispersarea puterii, adesea
comentate într-un mod simplist.
O altă problemă căreia-i face loc o definiţie mai largă a politicii
priveşte faptul general recunoscut, dar care-şi aşteaptă încă rezolvarea, al
modului în care se corelează „într-un singur studiu sintetic sistemul politic al
statelor cu sistemul economic al pieţelor”12. Între acestea există interacţiuni
mutuale, deseori asimetrice. Avem de-a face cu două lumi care
interacţionează, fără a avea o evoluţie totdeauna stabilă şi echilibrată.
Astfel, raţionalitatea după care acţionează cele două sisteme este diferită: în
sistemul economic acţionează o raţionalitate matematică, a randamentului şi
eficienţei, raţionalitate care nu poate fi extinsă asupra celei politice, ce
vizează menţinerea ordinii şi coexistenţei în sistem, în conformitate cu
normele sistemului de drept obiectiv.
Ipoteza de bază a lucrării Susanei Stranger, Retragerea satului, este
că s-a produs o deplasare a puterii de la stat la pieţe, fapt ce a transformat
companiile transnaţionale în actori politici. Mai mult decât atât, ele sunt instituţii
politice având relaţii cu societatea civilă. Aceste relaţii sunt chiar mai importante
decât implicarea lor în alte firme sau în anumite guverne.13
În pofida schimbărilor produse în arhitectonica Statului, a
reconfigurărilor aparatului său şi a funcţiilor sale, el nu poate fi considerat „o
formă de organizare politica depăşită. Fără îndoială că el se confruntă cu
date noi care-i modifică contextul acţiunilor, îndeosebi cu presiunea tot mai
insistentă exercitată prin mondializare; el rămâne, cel puţin pentru astăzi,
principiul fundamental de integrare al societăţilor; el rămâne elementul
esenţial în jurul căruia se organizează viaţa internaţională”14 .
Totodată, nu pot trece neobservate forţele actuale sub ale căror
presiuni, în toate ţările, Statul este subminat în fundamentele sale.
Autoritatea puterii de Stat, suveranitatea acestuia, nu mai este aceeaşi ca în
modernitate: Statul nu este singura sursă a legislaţiei; competiţia pentru
teritoriu este înlocuită cu aceea pentru resurse – apă, energie – şi pentru

12 Ibidem, p. 57.
13 Ibidem, p. 64.
14 Jacques Chevallier, L’Estat post-modern, 3è èdition, L.G.D.J. Paris, 2004, p. 19.

14
pieţe; s-au impus noi probleme pe agenda acţiunilor şi ţelurilor luptei politice
– mediul, terorismul, crime comise în interiorul Statelor împotriva vieţii;
baterea monedei naţionale este, de multe ori, cedată unor instanţe
suprastatale, etc.
Respingând ideea dispariţiei Statului, cel puţin pentru viitorul previzibil,
Susane Stranger apreciază că e posibil ca Statele să fie chiar arena, scena
sau cupola circuitului sub care este menţinută acţiunea diverşilor actori
politici actuali15.

Conceptul de „putere”

Puterea a fost şi este definită adesea, direct sau indirect, ca ţel al

politicii şi angajării politice. Indiferent de modul în care este definită politica
şi ştiinţa politicii, interesul pentru înţelegerea puterii este omniprezent; fie că
e concepută ca instrument al politicii, fie ca monopol al Statului şi instituţiilor
acestuia. Asemenea teme au constituit obiectul predilect al analizelor
politice în secolul al XX-lea.
Realitate omniprezentă ce poate fi sesizată doar empiric, doar prin
efectele sale, puterea are multiple manifestări şi faţete. Ea este cercetată
din multiple perspective - filosofică, politică, juridică, antropologică,
sociologică, istorică, psihologică etc. – fără a fi monopol al uneia sau alteia
dintre ele. Însuşi termenul „putere” este contestat, din punct de vedere
semantic, datorită sensurilor multiple şi în conflict pe care le acoperă. Există
o literatură vastă asupra puterii, însă puţin consens, atât în lumea
academică, cât şi între cei legaţi de practica politică, asupra sensurilor
semantice, distincţiilor epistemologice şi metodologice ce pot fi operate în
sânul puterii, precum şi asupra naturii şi formelor ei.
Între sensurile generale ale puterii, vom întâlni pe cel de „permisiunea
de a face”, expresie prin care indicăm existenţa şi acţiunea unor restricţii
sau constrângeri, şi pe cel de „capacitate de a face”, de a inova, de a crea,
expresie a libertăţii noastre. Se pare că aceste sensuri nu se pot defini nici
independent unul de altul, nici unul prin altul, ci solicită un al treilea termen,
cel de „putere”. Puterea se lasă locuită de cele două semnificaţii, dar nu
este epuizată de ele. Mai mult decât atât, puterea face posibilă înţelegerea,
în situaţii determinate, a relaţiilor reale dintre permisiunea de a face şi
capacitatea de a face.
Dificultatea abordării problemelor puterii vine din complexitatea
fenomenelor sociale la care se referă şi asupra cărora exercită influenţă, la
totalitatea sferelor şi aspectelor vieţii colective ale „existenţei împreună”, dar
şi asupra existenţei individului. O altă cauză o constituie caracterul polimorf
al surselor puterii, diversitatea lor. Puţin importă cauza dependenţelor ce se
împletesc în constituirea puterii, violenţa sau iubirea, iubirea de bani sau
nevoia de afecţiune; importantă este înlănţuirea şi întreţeserea lor. Aceasta

15 Susane Stranger, op. cit. p. 93-94.

15
face necesară întotdeauna o strategie de reglare şi de stăpânire a
dependenţelor.
Faptul că puterea implică un întreg, unitatea, în acelaşi timp în care
prezenţa sa este resimţită în toate componentele totalităţii şi în manifestările
ei, explică multitudinea funcţiilor şi posibilitatea deformării lor. Tematica
deformării funcţiilor şi formelor puterii este cuprinsă în „patologia puterii”. În
contextul unei gândiri ce respinge originea transcendentă şi existenţa unui
model absolut al puterii, factorii în raport cu care devine posibilă abordarea
„patologiei puterii” rămân totdeauna relativi. În modernitate, aceştia sunt legaţi
de judecata omenească, de respectarea regulilor instituite cu privire la
legalitate şi legitimitate.
Multe încercări pentru definirea puterii s-au făcut prin analiza relaţiilor
ei cu fenomene înrudite, cu care adesea este identificată: autoritate,
prestigiu, violenţă, dominaţie și, nu în ultimul rând, constrângere. Cea mai
largă perspectivă pentru a surprinde elementele comune, dar şi deosebirile
dintre putere şi fenomene înrudite cu ea, ne-o oferă analiza raportului
putere-autoritate.

Putere şi autoritate

Deseori, puterea este concepută şi confundată cu autoritatea, mai

ales, pentru că ambele au o legătură strânsă cu supunerea. Autoritatea
este deosebită de putere prin faptul că obligă fără constrângere;
presupune supunere ce izvorăşte dintr-o ascendenţă pe care o deţine un
individ, grup sau instituţie. Sursa autorităţii se consideră a fi respectul
sau recunoaşterea. Autoritatea se susţine prin ea însăşi, excluzând orice
recurgere la coerciţiune. Dar ea presupune, ca şi puterea, o structură
ierarhizată şi inegalitate, ce nasc un respect necondiţionat.
Se apreciază că, principiul autorităţii a funcţionat cu adevărat în
societatea romană, în epoca Imperiului. Aici, sursa autorităţii provenea din
caracterul sacru al fondării Romei. O dată cu tentativa creştină a re-
întemeierii lumii prin moartea şi învierea lui Christos, se fondează o altă
comunitate, prin care se face glisajul exerciţiului puterii de la autoritate la
violenţă.
Prima încercare modernă de a stabili etimologia cuvintelor „putere” şi
„autoritate” o face Giovanni Batista Vico (1668-1744), autor al lucrărilor
Ştiinţa istoriei şi Principiile filosofiei istoriei. Pentru el, sensul originar al
cuvântului „autoritate” este cel de „proprietate”, derivându-l din grecescul
„autos” (proprius, sum ipsius)16. Vico citează Legea celor XII Table, unde
„autores” sunt numiţi aceia de la care avem un drept de proprietate, iar
„autoritas” este numele domeniului, proprietatea. El constată o evoluţie a
instituţiei autorităţii: în timpul Republicii şi a Regalităţii la romani, autoritatea
e concentrată în Senat; ea devine o autoritate de tutelă: „era la fel cu

16 Giambatista Vico, Ştiinţa nouă, Editura Univers, Bucureşti, 1972, p. 238.

16
aprobarea pe care tutorii o dau afacerilor încheiate de pupilii lor, care sunt
stăpânii propriilor lor averi”17.
Noi elemente pentru clarificarea raportului dintre putere şi autoritate
aduce Hannah Arendt. Pentru ea, fenomenul autorităţii este indisociabil legat
de tradiţie şi religie; cuvântul latin auctoritas îl derivă din verbul „augere”, a
creşte; ceea ce este autoritatea sau cei care deţin autoritatea o sporesc în
mod constant. Romanii acordau autoritate celor în vârstă (senes), din care
cauză erau numiţi maiores. Autoritatea, privilegiul şi misiunea sacră nu putea
aparţine decât “ctitorilor” (patres), care au lăsat-o moştenire urmaşilor.
„Autoritatea celor vii era totdeauna derivată, dependentă de auctores imperii
romani conditoresque”18. Frapant este faptul că cei ce au putere, nu au
autoritate: în timp ce puterea este în popor, autoritatea aparţine senatului. Zeii
romani aveau autoritate, dar nici un fel de putere, nici în sens de imperium,
nici în sens de potestas, nici asupra oamenilor, nici asupra evenimentelor; ei
„augumentau” opera oamenilor, în sensul că-i inspirau, acceptau, călăuzeau.
În acest sens era concepută şi autoritatea Senatului şi a strămoşilor fondatori
(ctitori).
H. Arendt consideră că forţa şi violenţa nu sunt decât mijloace,
instrumente sau tehnici prin care acţionează un corp social pentru a întemeia
o putere. Ele sunt doar momente ale puterii. Pentru a se realiza ca atare,
puterea trebuie să-şi afirme esenţa, prin reunirea oamenilor prin convenţii,
contracte, promisiuni, angajamente etc. Calea pentru ca puterea să nu fie
invadată de violenţă, iar formele puterii să nu se transforme în mecanisme ale
violenţei, este constituirea a ceea ce H. Arendt numeşte „spaţiul exterior” al
ansamblului social, bazat pe „coeziune şi supunere”. În cadrul acestui spaţiu,
puterea este numele prin care comunitatea se recunoaşte ca spaţiu constituit,
pentru a face posibile acţiunile libere.
În acest mod, devine posibilă definirea puterii ca o reţea de relaţii între
indivizi, care se află şi acţionează împreună, în interiorul unui spaţiu public.

Putere și constrângere

În analiza originii puterii și a constrângerii, adoptăm ca punct de

plecare câteva concluzii care s-au impus până la această dată în cercetarea
puterii şi a lumii sociale. O primă idee o constituie aceea în conformitate cu
care nu există nicio societate care să se bazeze pe legături spontane
asigurate, spre exemplu, de codul genetic sau de structurile abstracte ale
spiritului, în măsura în care acceptăm existenţa lor. În al doilea rând, cele
mai simple societăţi ni se prezintă ca organizate ierarhic. În legătură cu
prima idee, importante sunt noile explorări ale puterii din perspectivă

17 Ibidem, p. 461.
18 Hannach Arendt, La crise de la culture. Huit exercices de pensée politique,
Gallimard, 1972, p. 160. H. Arendt face distincţie între “auctores” şi “artificies”:
auctor (autorul, fondatorul) nu poate fi în nici un caz constructorul, ci cel care a
inspirat orice întreprindere şi al cărui spirit este prezentat în construcţia însăşi.

17
antropologică, etnologică, istorică. Acestea au dezvăluit dificultăţile ce se
ivesc în încercarea definirii marilor unităţi sociale, precum etnie şi trib, polis
etc., pornind de la structurile de mentalitate ale culturii noastre.
De la originile sale, cultura europeană gândeşte puterea în termeni de
relaţii ierarhice de tipul comandă-ascultare, în funcţie de care societăţile se
împart în cele ce au o putere politică şi altele lipsite de putere politică. Pierre
Clastres respinge o asemenea schemă, chiar atunci când ea este lărgită
prin acceptarea unor tipuri intermediare, întrucât nu există societăţi lipsite de
putere politică19. Clastres distinge: „societăţi cu putere politică coercitivă” şi
„societăţi cu putere politică noncoercitivă”. Ideea că există societăţi primitive
fără putere politică este larg acceptată de antropologia politică. Absenţa
guvernanţilor nu împiedică existenţa unei puteri politice, ce asigură
coeziunea necesară prin regulile de constrângere ale ritualurilor ce reglează
viaţa colectivă.
Sunt triburi din care lipseşte nu numai instituţia şefiei, ci şi termenul
care s-o desemneze. Este o situaţie puţin familiară mentalităţii noastre:
Această putere neseparată de societate se exercită într-un singur sens şi
animă un singur proiect, acela de a menţine nedivizată fiinţa societăţii, de a
împiedica ca inegalitatea dintre oameni să instaleze diviziunea. Rezultă că o
asemenea putere se exercită asupra a tot ceea ce este susceptibil de a
aliena societatea, de a-i induce inegaliatea.20
Ceea ce distinge societăţile este manifestarea diferită a puterii;
noncoercitivă, difuză, căreia nu i se poate determina cu precizie sediul, sau,
dimpotrivă, coercitivă.

Câteva concluzii

Dintre toate inegalităţile umane, nici una nu a avut atâta nevoie de a

se justifica în faţa raţiunii ca inegalitatea stabilită prin putere, pentru că unii
dintre oameni au dreptul de a comanda, în timp ce alţii datoria de a se
supune.
Dacă puterea este considerată un raport social, ce asigură unui individ
sau unui grup posibilitatea de a constrânge pe alţii şi alte grupuri, ca să facă
ceea ce n-ar fi făcut fără constrângere, atunci apare problema naturii
constrângerii. Constrângerea introduce o ruptură categorică între conducători
şi conduşi. Or relaţia politică este de comandă şi de supunere.

19 Pierre Clastres, La société contre l’Etat, Edition du Minuit, Paris, 1974, p. 15;
Lucy Mayer, spre exemplu, distinge trei forme fundamentale ale puterii politice: (1) a
guvernări minimale ce se refera la comunităţi politice restrânse cu un număr mic de
deţinători ai puterii şi autorităţii; (2) a guvernări difuze în care ansamblul populaţiei
masculine adulte este în principiu activă politic; (3) a guvernări statale în care
puterea e centralizată, diferenţiată şi are aparate specializate. (A se vedea, Lucy
Mayer, Primitive Governement, Pelikan Books, 1962).
20 Pierre Clastres, Recherches d’Anthropologie politique, Edition du Seuil, Paris,

p.108.

18
 Pentru Max Weber, legitimitatea nu se reduce la legalitate sau la
legitimitatea formală. Ea cuprinde legitimitatea acordată de tradiţie, de
credinţe de ordin afectiv, emoţional, raţional etc., de convingeri raţionale în
raport cu anumite valori, de reglementări pozitive. Legalitatea, la rândul ei,
se poate întemeia pe înţelegere sau consens, ori pe impunere.
Toate formele de dominaţie presupun posibilitatea de-a determina
indivizi şi grupuri să se supună în urma formulării şi exprimării unei comenzi
determinate. Motivele supunerii, în toate tipurile, pot varia de la obişnuinţă la
calculul raţional. Criteriul dominaţiei este un minimum de supunere
voluntară. Credinţa în legitimitate dominaţiei îi asigură menţinerea. Această
credinţă poate fi: în legalitatea unei reglementări prin reguli normative de
drept; credinţa în sanctitatea unor reglementări tradiţionale; devoţiunea în
caracterul exemplar al unei persoane etc. Toate tipurile de dominaţie
urmăresc menţinerea şi întărirea legitimităţii pe care se întemeiază. Aceste
tipuri ideale de dominaţie nu sunt întâlnite în realitatea lor pură, ele sunt
instrumente teoretice de analiză a situaţiilor multiple care se manifestă în
formele de organizare şi distribuire a puterii.
Dominaţia legal-raţională este caracteristică societăţii contemporane.
Ea se bazează pe norme legale stabilite prin acord sau impunere pe baze
raţionale. Ordinea pe care o impune se bazează pe respectarea raţională a
reglementărilor în limita normelor juridice; ordinea este impersonală, regula
este aplicabilă şi deţinătorului legal al puterii. Spunerea este determinată de
calitatea de membru al grupului. Ea se exercită faţă de deţinătorul puterii şi
nu faţă de persoana lui.
Legitimitatea acestui tip ideal de dominaţie este fondată pe
consimţământul guvernaţilor pentru o ordine legală, impersonală şi
raţională, un drept stabilit în mod raţional şi compus din norme abstracte,
impersonale, acţionând logic, cărora li se supun şi deţinătorii legali ai puterii.
Acestui tip de dominaţie îi este caracteristică organizarea unei direcţii
administrative raţionale şi legale. Administraţia raţional-legală este criteriul
decisiv al acestui mod de dominaţie.
Dacă crizele sociale reprezintă momente sau perioade de auto-
evaluare a comunităților umane, poate de reorganizare a conviețuirii pe
baze noi, eventual mai juste, atunci poate că, în zorii „erei Covid” e cazul să
ne întrebăm din nou: care este relația dintre libertate și constrângere? Cui îi
putem încredința legitimitatea de a aloca în mod autoritar valorile sociale și,
implicit, monopolul constrângerii?
Concluzia noastră este că putem învăța din această criză socială, nu
doar lecția responsabilității, solidarității și civismului, pentru care am pledat
în numeroase ocazii, ci și lecția despre adaptare la schimbări, despre
transformarea riscurilor în oportunități și despre luciditate în fața propriilor
noastre creații, printre care Dreptul este din cele mai importante.

19
 Referințe bibliografice

1. Hannah Arendt, La crise de la culture. Huit exercices de pensée

politique, Gallimard, 1972.
2. Georges Burdeau, Traté du science politique, deuxiéme édition, vol
1, Paris, R Pichon et R. Durand Anzias, 1966
3. Alain Cambier, L’Etat, Paris, J Vrin, 2004
4. Jacques Chevallier, L’Estat post-modern, 3è èdition, L.G.D.J. Paris,
2004.
5. Pierre Clastres, La société contre l’Etat, Edition du Minuit, Paris,
1974.
6. Pierre Clastres, Recherches d’Anthropologie politique, Edition du
Seuil, Paris.
7. Dan Claudiu Dănișor (2014), „Justificarea necesității restrângerii
exercițiului drepturilor ori libertăților într-o societate liberală”, în Revista
Română de Drept Privat, nr. 1/2014.
8. David Easton, Catégories pour l’analyse systemique de la politique,
în Birnbaum, Chazel, Sociologie politique, Texte; The Political System, New-
York.
9. Augustin Vasile Fărcaș, Ioana Raluca Toncean Luieran, Drept
constituțional și instituții politice, Editura Universul Juridic, 2011.
10. Fărcaș Nicoleta, Nagy Oana Voica, Toncean Luieran Ioana
Raluca, The Concepts of Legality and Legitimacy of Power in the
Contemporary Modern Era, publicat în volumul nr. 2 al Conferinței
„Economics, social and administrative approches to the Knoledge-Based
Organization”, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”,
2011.
11. Brîndușa Gorea, Repere logice ale interpretării în drept, Editura
Academiei Române, București, 2016.
12. Susane Stranger, Retragerea statului. Difuziunea puterii în
economia mondială, traducere din limba engeleză Radu Eugeniu Stan,
Editura Trei, 2002
13. Giambatista Vico, Ştiinţa nouă, Editura Univers, Bucureşti, 1972.
14. Max Weber, Economie et société /1. Les catégories de la
sociologie, Plon, Paris, 1995.

20
 PRESCRIPȚIA DREPTULUI LA ACȚIUNEA PENTRU
REPARAREA PAGUBEI PRICINUITE PRINTR-UN ACT
ADMINISTRATIV NELEGAL. IMPLICAȚII ALE DECIZIEI
NR. 22/2019 PRONUNȚATE DE ÎNALTA CURTE DE
CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PE CALEA RECURSULUI ÎN
INTERESUL LEGII

Conf. univ. dr. Emilia Lucia Cătană21,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

Through this study we propose the analysis of the actions of full jurisdiction
regulated by the Law of administrative contentious no. 554/2004 from the
perspective of prescribing the right to action for reparation of the damage caused by
an illegal administrative act. The analysis considers in particular Decision no.
22/2019 pronounced by the High Court of Cassation and Justice by way of appeal
in the interest of the law

Key-words: administrative contentious, prescribing the right to action, illegal

administrative act

1. ACȚIUNILE DE PLINĂ JURISDICȚIE REGLEMENTATE DE

LEGEA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV NR. 554/2004. ABORDARE
TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ DIN PERSPECTIVA INTERPRETĂRII
TERMENULUI LEGAL DE PRESCRIPȚIE

Majoritatea autorilor de drept administrativ distinge două categorii de

contencios administrativ22 și anume contenciosul administrativ de
anulare și contenciosul de plină jurisdicţie23.
Regândirea instituţiei contenciosului administrativ cu ocazia revizuirii
Constituţiei în octombrie 2003 a impus adoptarea unui nou act normativ în

21 Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, Facultatea de Drept; avocat

Baroul Mureș.
22 A se vedea R.N. Petrescu, Drept administrativ, op. cit., 2009, p. 416.
23
Pentru detalii, a se vedea, E. L.Cătană, Contenciosul actelor administrative
asimilate, ediția 2, Ed. CH Beck. București, 2019, p.139.

21
materia contenciosului administrativ și anume Legea contenciosului
administrativ nr. 554/200424.
Prin art. 2 alin. (l) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul
administrativ este definit ca fiind activitatea de soluţionare de către
instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a
litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul
s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ,
în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes.
Remarcăm astfel că actuala Lege a contenciosului administrativ
nr. 554/2004 instituie un contencios de plină jurisdicţie25.
Art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia
acţiunilor de plină jurisdicţie, în sensul de acţiune complexă, care să
conţină şi capătul de cerere referitor la despăgubiri, atât pentru
daunele morale, cât şi pentru cele materiale. În mod normal, cererea de
despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt secundar de cerere în cadrul
acţiunii principale, pentru a da posibilitatea instanţei de contecnios
administrativ, care analizează legalitatea actului sau contractului
administrativ, să decidă şi asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului26.
O primă observaţie faţă de obiectul acţiunii constând în obligarea la
plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale astfel cum este
prevăzut la art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 are în vedere
considerentul că, procedural, reclamantul are posibilitatea să solicite
despăgubirile:
- fie ca un capăt secundar de cerere în cadrul acţiunii principale;
- fie printr-o cerere separată, caz în care devin aplicabile dispoziţiile
art. 19 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că, dacă
persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în
acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de
despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să
cunoască întinderea pagubei, dispoziţii care „se aplică, în mod
corespunzător, şi contractelor administrative”.
Legea nr. 554/2004 instituie reguli speciale în ceea ce priveşte
termenul de prescripţie pentru despăgubiri, astfel că, în situaţia în care
persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în
acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de
despăgubire este de cel mult un an şi curge de la data la care acesta a
cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, dispoziţii care se
aplică în mod corespunzător şi contractelor administrative [art. 19 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004].

24 Publicată în M.of. nr. 1154 din 07 decembrie 2004, cu modificările și completările

ulterioare.
25 E. L.Cătană, Contenciosul actelor administrative asimilate, ediția 2, Ed. CH Beck.

București, 2019, p.139.

26 Idem, p.374 și următoarele.

22
 Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere ultimele modificări
legislative aduse legii contenciosului administrativ prin Legea nr.
212/201827, care schimbă regulile privitoare la competența instanțelor
judecătorești, o parte din litigiile decurgând din contracte administrative fiind
date spre soluționare instanțelor civile de drept comun, modificare legislativă
ce a generat o veritabilă separare a judecării acestor litigii între instanțele de
contencios administrativ și instanțele civile de drept comun. Astfel, litigiile
care decurg din executarea contractelor administrative, care până la intrarea
în vigoare a Legii nr. 212/2018 erau de competența instanțelor de
contencios administrativ, în forma actuală de redactare a Legii nr. 554/2004
sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun28.

2. IMPLICAȚIILE DECIZIEI NR.22/2019 PRONUNȚATE DE ÎNALTA

CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PE CALEA RECURSULUI ÎN
INTERESUL LEGII ÎN MATERIA PRESCRIPȚIEI DREPTULUI LA
ACȚIUNEA PENTRU REPARAREA PAGUBEI PRICINUITE PRINTR-UN
ACT ADMINISTRATIV NELEGAL

Prin Decizia nr. 22/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție pe calea recursului în interesul legii29 s-a admis recursul în interesul
legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că “În interpretarea şi
aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la
dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să
curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire
reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ
nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind
legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ
nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a
acestuia.”
De esența acțiunii întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004 este
caracterul ei subsidiar anulării actului administrativ, cunoașterea “întinderii
pagubei” având în vedere data când este cunoscută paguba integrală iar
nu debite parțiale. Menționăm în acest sens contribuția doctrinei pe această

27 Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în M.of. nr. 658 din 30
iulie 2018.
28 Pentru analiza dispozițiilor legale speciale în materia contenciosului civil de drept

comun al contractelor administrative, a se vedea, E.L. Cătană, Contenciosul actelor

administrative asimilate, ediția 2, op.cit., 2019, p.463 și următoarele.
29 Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce

face obiectul Dosarului nr. 852/1/2019, din 24.06.2019, publicată în M.of. nr. 853
din 22 octombrie 2019.

23
temă, apreciindu-se că în cazul contractelor administrative, la calculul
momentului la care începe să curgă termenul de un an pentru promovarea
acțiunii în despăgubiri pe cale separată “trebuie să facem mai întâi
distincție între situația în care prejudiciul se produce dintr-o dată (uno ictu) și
situația în care producerea prejudiciului are loc continuu”30. Astfel, în cazul
în care producerea prejudiciului are loc continuu, cum este cazul unui
contract cu executare succesivă, persoana vătămată nu poate cunoaște și
determina întinderea reală a pagubei aferente executării contractului decât
atunci când producerea pagubei a încetat, deci odată cu anularea pe cale
judecătorească a actului.
În Decizia nr. 22/2019 se reține că în jurisprudență s-au constatat mai
multe orientări divergente-reținute și de Procurorul general în memoriul în
care își fundamentează recursul în interesul legii, astfel că în practica
judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept
sus-menţionată. pe care le vom prezenta succint în cele ce urmează.
Conform unei opinii jurisprudențiale majoritare, momentul de la
care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în
despăgubire este cel al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului
administrativ vătămător. În sprijinul acestei orientări jurisprudenţiale au fost
invocate argumente cum sunt:
- momentul de la care curge termenul de prescripţie trebuie analizat
prin raportare la momentul prevăzut de alin. (1) al art. 19, respectiv la data
la care reclamantul "a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
pagubei";
- jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene31 a statuat că
termenul de prescripţie pentru formularea cererii în despăgubire nu a
început să curgă, atât timp cât actul administrativ nu a fost anulat, până la
acest moment actul nefiind susceptibil a produce prejudicii.
Într-o altă opinie, instanţele de judecată au considerat că termenul
de prescripţie reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 începe să
curgă din momentul în care actul administrativ vătămător le-a fost adus la
cunoştinţă, când reclamanţii aveau cunoştinţă de întinderea pagubei. În
sprijinul acestei orientări jurisprudenţiale au fost prezentate mai multe
argumente. Spre exemplu, se reține în considerente Deciziei nr. 22/2019
argumentul potrivit căruia termenul reglementat de art. 19 alin. (2) din Legea
nr. 554/2004 este un termen de prescripţie, şi nu de decădere, or, din acest
punct de vedere, cunoaşterea întinderii prejudiciului constituie o împrejurare
de fapt care nu este, în mod direct, legată de anularea actului administrativ
sau de rămânerea definitivă a hotărârii de anulare.

30 A. Trăilescu, A. Trăilescu, Determinarea momentului curgerii termenului pentru

promovarea pe cale separată a acțiunii în despăgubiri reglementate prin Legea nr.

554/2004, în Dreptul, nr. 8/2015, p.101.
31 Hotărârea din 15 iulie 1963 - Cauza Plaumann împotriva Comisiei, C-25/62,

disponibilă pe https://curia.europa.eu, accesat la data de 06 noiembrie 2019.

24
 Se mai reține în Decizia nr. 22/2019 că a fost exprimată şi o a treia
opinie jurisprudențială, în sensul că momentul cunoaşterii întinderii
prejudiciului constituie o împrejurare de fapt care nu este, în mod direct,
legată nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul
rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.
Considerentele Deciziei nr.22/2019 au o importanță majoră în ceea ce
privește interpretarea și aplicarea dispoziţiile art. 19 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, după publicarea în Monitorul
oficial a acestei decizii pronunțate pe calea recursului în interesul legii.
În esență, după cum se reține în aceste considerente, problematica
supusă analizei se referă la stabilirea momentului de la care începe să
curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire,
întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, problemă de drept
vizează două momente, cel al comunicării actului administrativ nelegal sau
cel al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestui act.
Or, Înalta Curte a îmbrățișat, la fel ca și Procurorul General, cea de
a treia orientare jurisprudenţială ca fiind în litera şi spiritul legii, orientare
care evidenţiază că momentul cunoaşterii întinderii prejudiciului constituie o
împrejurare de fapt care nu este, în mod direct, legată nici de comunicarea
actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a
hotărârii de anulare a acestuia.
În cele ce urmează vom reda, în esență, argumentele reținute de
Înalta Curte pentru îmbrățișarea celei de a treia orientări jurisprudențiale. Un
prim argument este cel potrivit căruia calea procesuală reglementată prin
art. 19 din lege este una de excepţie, la care ar trebui să se recurgă
numai atunci când speţa oferă elemente apte să conducă la concluzia că
reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea
pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare, în cadrul termenelor
prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004. Momentul la care persoana
vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o
chestiune de fapt care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei,
luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei
administrative nelegale.
Aşa după cum rezultă din prevederile actualului Cod civil [art. 2523,
2526, 2528 alin. (1)]32, regula generală instituită de noul Cod civil
privind începutul prescripţiei extinctive are, de asemenea, un caracter
mixt, prezentând caracteristica stabilirii - alternativ - a două momente de la
care prescripţia începe să curgă, şi anume: un moment subiectiv, principal,
constând în data cunoaşterii naşterii dreptului la acţiune, şi un moment
obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuia
cunoscută naşterea acestui drept.
Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică
naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive,

32 A se vedea, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M.of. nr. 505
din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.

25
dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau
faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după
împrejurări, nu trebuia să le cunoască.În sistemul actualului Cod civil,
momentul începutului prescripţiei extinctive, în lipsa unei reguli speciale,
trebuie determinat de instanţa de judecată numai pe baza unui probatoriu
complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data naşterii dreptului la
acţiune, ci şi dacă titularul lui avea cunoştinţă ori trebuia să cunoască acest
fapt.
În concluzie, se mai reține în considerentele Deciziei nr. 22/2019,
momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a
cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o
împrejurare de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind
legată în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ
nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a
acestuia.

3.CONCLUZII. OPINIE PRIVIND INTERPRETAREA DATĂ DE

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE PRIN DECIZIA NR. 22/2019
DATEI DE LA CARE ÎNCEPE SĂ CURGĂ TERMENUL DE PRESCRIPȚIE
PENTRU ACȚIUNEA ÎN DESPĂGUBIRI PREVĂZUTĂ LA ART. 19 DIN
LEGEA NR. 554/2004

Decizia Î.C.C.J. nr. 22 din 24 iunie 2019 recunoaște rolul instanței

suverane în a aprecia momentul la care persoana vătămată printr-un act
administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea
pagubei-moment de la care începe să curgă termenul de prescripție
extinctivă. Decizia Î.C.C.J. nr. 22 din 24 iunie 2019 stabilește că instanța
nu este legată “în mod direct şi aprioric” de cele două momente “clasice”
conturate în jurisprudență (comunicarea actului administrativ nelegal
respectiv momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia),
ceea ce înseamnă o recunoaștere a puterii instanței suverane de a
aprecia momentul începerii curgerii termenului de prescripție în
funcție de situația de fapt, justificată în speță pe baza probatoriului
administrat. Acest moment poate fi atât unul din cele consacrate în
jurisprudență (momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a
actului fiind opinia jurisprudențială majoritară), cât și un moment diferit.
Pe cale de consecință, momentul de la care persoana vătămată printr-
un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască
întinderea pagubei nu poate fi limitat doar la momentul comunicării actului
administrativ nelegal respectiv la momentul rămânerii definitive a hotărârii
de anulare a acestuia, ci poate fi și un alt moment, care va fi stabilit de
instanța de judecată în funcție de situația de fapt, justificată în speță pe
baza probatoriului administrat.

26
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. R.N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București,

2009.
2. E.L. Cătană, Contenciosul actelor administrative asimilate, ediția 2,
Ed. C.H Beck, București, 2019.
3. Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii
formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie ce face obiectul Dosarului nr. 852/1/2019, din 24.06.2019,
publicată în M.of. nr. 853 din 22 octombrie 2019.
4. Trăilescu, A. Trăilescu, Determinarea momentului curgerii
termenului pentru promovarea pe cale separată a acțiunii în despăgubiri
reglementate prin Legea nr. 554/2004, în Dreptul, nr. 8/2015, p.101.
5. Hotărârea din 15 iulie 1963 - Cauza Plaumann împotriva Comisiei,
C-25/62, disponibilă pe https://curia.europa.eu

27
 IMPLICAŢIILE NOULUI COD CIVIL ÎN MATERIA
CONTRACTELOR CIVILE CU PRIVIRE LA
APLICABILITATEA LEGII ÎN TIMP ŞI A PRESCRIPŢIEI
EXTINCTIVE [1]

Conf. univ. dr. Oliviu Puie,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

După intrarea în vigoare a Codului civil , problema aplicabilităţii legii în timp

devine o problemă de mare actualitate în contextul în care unele acte normative
anterioare intrării în vigoare a noului Cod civil sunt contrare dispoziţiilor instituite de
noul Cod civil, iar , pe de altă parte , din punct de vedere al jurisdicţiei aplicabile ,
unele litigii au fost declanşate în perioada de incidenţă a vechiului Cod civil, dar
sunt continuate după intrarea în vigoare a noului Cod civil.
În acelaşi context ,problematica prescripţiei extinctive, cu incidenţă şi în
materia contractelor civile , devine o problemă de mare actualitate şi importanţă, în
contextul în care prescripţia a început să curgă înainte de intrarea în vigoare a
noului C. civ şi nu s-a împlinit la data intrării în vigoare a noului c. civ sau
prescripţia începută anterior intrării în vigoare a noului C. civ , s-a împlinit la data
intrării în vigoare a noului C. civ.
Pornind de la aceste considerente , studiul de faţă îşi propune o analiză a
implicaţiilor noului Cod civil în materia aplicabilităţii legii în timp şi a prescripţiei
extinctive, cu incidenţă şi în materia contractelor civile, reliefându-se unele aspecte
de încălcare a normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr.24/2000
republicată, prin unele dispoziţii instituite de noul Cod civil ,cu incidenţă în
materia contractelor civile.

Cuvinte cheie: Codul civil;lege în timp;norme de tehnică legislativă;

abrogare expresă; abrogare implicită.

A) Implicaţiile noului Cod civil în materia contractelor civile cu

privire la aplicabilitatea legii în timp
În analiza implicaţiilor noului Cod civil referitoare la succesiunea în
timp a legilor în materia contractelor civile pornim de la prevederile art. 230
lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, care statuează că la data intrării în vigoare a Codului civil
se abrogă orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în
legi speciale.
Din conţinutul acestui text legal rezultă că legiuitorul prevede doar

28
generic că de la data intrării în vigoare a noului Cod civil dispoziţiile legale
contrare noului Cod civil, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale,
se abrogă.
În opinia noastră, dispoziţiile art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a noului Cod civil sunt contrare normelor de
tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000, republicată, precum şi
unor principii de esenţă ale dreptului, care vor fi reiterate în acest context.
Astfel, după cum rezultă din conţinutul art. 230 lit. bb) din Legea nr.
71/2011, prin acest text generic se abrogă de la data intrării în vigoare a
noului Cod civil şi dispoziţiile contrare statuate prin legi speciale. Ca atare,
potrivit acestui text legal, sunt considerate abrogate după intrarea în vigoare
a noului Cod civil, fără o abrogare expresă, orice dispoziţii contrare din legi
speciale.
Aceste prevederi instituite prin Legea nr. 71/2011 sunt contrare
prevederilor art. 64 din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora
prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de
acelaşi nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi
totală sau parţială. Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că
abrogarea totală sau parţială a unor dispoziţii legale instituite prin legi
speciale trebuie să fie expresă, şi nu implicită, după cum se desprinde din
conţinutul art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011.
În sprijinul opiniei noastre prin care apreciem că abrogarea unor
dispoziţii din acte normative speciale trebuie să fie expresă, şi nu implicită,
vin însăşi dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora,
„în vederea abrogării, dispoziţiile normative vizate trebuie determinate
expres (şi nu implicit – n.n., O.P.), începând cu legile şi apoi cu celelalte
acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare a acestora”,
precum şi dispoziţiile exprese ale art. 67 alin. (3) din acelaşi act normativ, în
sensul cărora „evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în
cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite
modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a
materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”.
O atare dispoziţie legală generică, instituită prin art. 230 lit. bb) din
Legea nr. 71/2011, contrară, de altfel, şi bine-cunoscutului principiu de drept
mai sus menţionat, potrivit căruia norma generală [nouă (Codul civil)] nu
derogă de la norma specială [veche (Legea nr. 31/1990)] dacă nu o spune
expres (generalia specialia non derogant), va avea drept consecinţă o
aplicare discreţionară de către cei însărcinaţi cu aplicarea legii fie a
dispoziţiilor instituite prin noul Cod civil, fie a dispoziţiilor instituite prin legi
speciale, care în „hăţişul legislativ” actual dominat de acte normative lipsite
de claritate şi previzibilitate (sau, într-un cuvânt, lipsite de ceea ce Curtea
Europeană a Drepturilor Omului numeşte „calitatea legii”, de nenumărate ori
invocată în hotărârile pe care le-a pronunţat împotriva statului român – n.n.,
O.P.[2]) vor fi greu de identificat.
Pe de altă parte, din moment ce, până la lit. bb) din Legea nr.
71/2011, art. 230 a enumerat actele normative cu caracter general şi actele

29
normative speciale care se abrogă odată cu intrarea în vigoare a noului Cod
civil, nu înţelegem raţiunea textului art. 230 lit. bb) care adaugă la celelalte
dispoziţii şi abrogarea altor acte normative speciale care sunt contrare
dispoziţiilor noului Cod civil. Ne întrebăm retoric: legiuitorul a fost în
imposibilitate să identifice şi celelalte acte normative speciale care vin în
contradicţie cu prevederile noului Cod civil?
Sub acest aspect, după cum judicios s-a remarcat în literatura de
specialitate[3], într-o lucrare de excepţie, legislaţia are un caracter sistemic,
în cadrul căreia fiecare ramură de drept, fiecare cod şi fiecare lege
constituie, la rândul lor, sisteme normative organizate, conform unor principii
ţinând de logica juridică, de tradiţie, dar şi de exigenţele impuse de Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, iar, pe de altă parte, se
arată în aceeaşi lucrare de excepţie, accesibilitatea este considerată a avea
poziţie privilegiată, în virtututea prezumţiei de cunoaştere a legii de către
subiecţii ei (nemo censetur legem ignorare), neexistând o incompatibilitate
absolută între accesibilitate şi caracterul tehnic, deoarece legiuitorul poate
opta pentru un anumit tip de discurs, considerat adecvat situaţiei de
comunicare.
În acelaşi context, după cum se afirmă în literatura de specialitate, în
vederea asanării legislaţiei active, potrivit art. 17 din Legea nr. 24/2000,
republicată, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va
urmări abrogarea expresă a dispoziţiilor legale căzute în desuetudine sau
care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea
preconizată, precum şi evitarea paralelismelor, având ca scop evitarea
instituirii aceloraşi reglementări în două sau mai multe acte normative [4]
Totodată, în jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 24 mai 2000, în
Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni c. României) [5] s-a statuat că
semnificaţia noţiunii de „previzibilitate” depinde într-o mare măsură de
conţinutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă,
precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor.
Continuând seria aceloraşi întrebări retorice, ne întrebăm care este
rolul Consiliului Legislativ, care, în virtutea rolului său constituţional
consacrat prin art. 154 alin. (2) din Constituţia republicată şi a prevederilor
art. 67 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, are obligaţia să identifice toate
dispoziţiile legale care au suferit evenimente legislative implicite şi să
propună Parlamentului şi Guvernului măsurile necesare de modificare,
completare sau abrogare expresă a acestora. După ştiinţa noastră, nu prea
am putut constata modificarea, completarea sau abrogarea expresă a unor
dispoziţii din acte normative speciale care contravin dispoziţiilor noului Cod
civil sau abrogarea unor dispoziţii ale noului Cod civil care intră în coliziune
cu acte normative speciale. Evident că, în urma propunerilor Consiliului
Legislativ, am fi putut constata astfel de modificări legislative.
În perioada de incidenţă a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice, o dispoziţie similară cu cea
instituită de noul Cod civil, supra cit., era cea instituită de art. 39 lit. y) din
Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

30
fonduri publice, potrivit căruia, de la data intrării în vigoare a acestei legi, se
abrogă orice dispoziţii contrare acestei legi (deci inclusiv a unor dispoziţii
cuprinse în legi speciale).
Aceste dispoziţii legale similare cu cele instituite de noul Cod civil prin
art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil pun în discuţie succesiunea în timp a legilor
atunci când printr-o normă juridică cuprinsă într-un act normativ cu caracter
general (Codul civil) se statuează printr-o normă cu caracter generic că se
abrogă dispoziţiile legale, chiar şi cele cuprinse în acte normative speciale.
Se pune aşadar, în context, problema dacă printr-o normă cu caracter
general se poate abroga o dispoziţie dintr-o lege specială, în contextul în
care legiuitorul nu îşi exprimă în mod direct, ci indirect (implicit), intenţia de
a abroga printr-o normă cu caracter general o normă specială prevăzută
într-un act normativ cu caracter special.
Problematica mai sus expusă, prin raportare la prevederile 39 lit. y)
din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice a făcut obiectul unei dezlegări de drept, soluţionată, într-un
mod inedit, confuz şi contradictoriu, de către Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia
nr. 30/2016 [6] considerente care se pot aplica, a pari, şi în privinţa
prevederilor art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Astfel, după cum se statuează în considerentele deciziei nr. 30/2016,
supra cit., această modalitate de abrogare se identifică, din perspectiva
Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, cu procedeul abrogării exprese indirecte, întrucât actul
normativ nou prevede doar generic faptul că dispoziţiile contrare legii se
abrogă, fără să le menţioneze în mod expres (precum în cazul abrogării
exprese), procedeu deosebit (şi) de abrogare implicită prin care o normă
anterioară este abrogată prin adoptarea unei norme ulterioare cu conţinut
contrar sau diferit, în absenţa unei manifestări explicite de voinţă a
legiuitorului cu privire la ieşirea din vigoare a normei precedente.
Dar aceste considerente ale instanţei supreme trebuie analizate prin
raportare la ipoteza în care se pune în discuţie aplicabilitatea abrogării
exprese indirecte (implicite) a unei norme speciale printr-o normă cu
caracter general şi, respectiv, prin raportare la ipoteza în care se pune în
discuţie abrogarea expresă indirectă (implicită) a unei norme cu caracter
general printr-o altă normă cu caracter general ori a unei norme speciale
prin edictarea unei alte norme speciale, cu un conţinut normativ contrar.
Problematica mai sus expusă trebuie analizată pornind de la
prevederile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, care
precizează expressis verbis că evenimentele legislative implicite nu sunt
recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi
modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a
materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres. Sau, altfel spus,
după cum se precizează în decizia nr. 30/2016 supra cit., o normă specială

31
nu poate fi abrogată implicit printr-o normă generală, ci această intenţie a
legiuitorului trebuie exprimată expres, cerinţă care, potrivit considerentelor
deciziei supra cit., este îndeplinită în cazul abrogării exprese indirecte. Din
conţinutul art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, rezultă că
legiuitorul nu exclude procedura abrogării implicite, din moment ce acest
text legal face referire expresă la evenimentele legislative implicite.
Din conţinutul acestor considerente rezultă că instanţa supremă
consacră o inexplicabilă şi de neacceptat contradicţie in terminis. Astfel, pe
de o parte, acreditează teza că abrogarea expresă indirectă constituie o
procedură de abrogare implicită care, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr.
24/2000, nu este recunoscută în cazul evenimentelor legislative consacrate
prin acte normative speciale, iar, pe de altă parte, acreditează teza, de
neacceptat, că prin abrogarea expresă indirectă este îndeplinită intenţia
legiuitorului ca o normă specială să poată fi abrogată implicit printr-o normă
generală. Or, dacă însăşi instanţa supremă acreditează ideea că abrogarea
expresă indirectă reprezintă un procedeu de abrogare implicită care, potrivit
art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, nu este recunoscut în cazul actelor
normative speciale, ne întrebăm retoric cum poate fi îndeplinită intenţia
expresă a legiuitorului ca o normă specială să poată fi abrogată implicit
printr-o normă generală. Pe de altă parte, dacă evenimentele legislative
implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale, rezultă că
printr-o interpretare per a contrario abogarea implicită operează, după cum
rezultă şi din considerentele deciziei nr. 30/2016, între norme de acelaşi fel
– o normă generală anterioară poate fi abrogată implicit printr-o normă
generală ulterioară cu un conţinut contrar ori o normă specială poate fi
abrogată implicit prin edictarea ulterioară a unei alte norme speciale, cu un
conţinut normativ contrar.
Pe cale de consecinţă, se poate concluziona faptul că abrogarea
implicită sau abrogarea expresă indirectă nu poate opera în cazul
contradicţiei dintre o normă generală şi o normă specială, o astfel de
abrogare trebuind să fie expresă directă, şi nu indirectă (implicită), respectiv
legiuitorul trebuie să îşi manifeste expres intenţia directă de a abroga prin
norma generală o normă specială.
În acelaşi context vor deveni aplicabile şi în materia contractelor civile
dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. civ. şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 71/2011,
potrivit cărora actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de
ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi/actele juridice nule,
anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate prevăzute de Codul civil
din 1864, precum şi de alte acte normative sunt supuse dispoziţiilor legii
vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit
dispoziţiilor legii noi.
Totodată, potrivit art. 6 alin. (2) C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 71/2011,
actele (contractele civile – n.n.) şi faptele juridice încheiate înainte de
intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele
prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii
ori producerii lor. Aceste dispoziţii legale reprezintă, de altfel, o explicitare a

32
dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 referitoare la efectele
contractului sub aspectul aplicării legii civile în timp, respectiv, din moment
ce contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat, este
evident că şi efectele contractului vor fi cele produse sub imperiul legii în
vigoare la data încheierii contractului. Din conţinutul acestor dispoziţii legale,
se poate concluziona, după cum s-a remarcat şi în literatura de specialitate
de drept civil, că, potrivit art. 6 alin. (2) C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 71/2011,
legea în vigoare la data încheierii unui act juridic (contract civil – n.n.) va
reglementa atât efectele trecute (adică efectele care s-au produs sub
imperiul ei), cât şi efectele viitoare, adică efectele care se vor produce după
intrarea în vigoare a legii noi (ultraactivitatea legii vechi) [7].

B) Implicaţiile noului Cod civil în materia contractelor civile cu

privire la regimul aplicabil prescripţiei extinctive.
În acelaşi context, implicaţiile noului C. civ în materia contractelor
civile , vizează şi noul regim al prescripţiei extinctive instituit de noul C. civ.
Atare implicaţii ale noului C. civ în materia contractelor civile , vizează
soluţionarea acţiunilor derivate din litigii din materia executării contractelor
civile, încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ sau după
intrarea în vigoare a noului C. civ,în contextul în care prescripţia a început
să curgă înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ şi nu s-a împlinit la
data intrării în vigoare a noului c. civ sau prescripţia începută anterior
intrării în vigoare a noului C. civ , s-a împlinit la data intrării în vigoare a
noului C. civ.
Astfel, dacă sub incidenţa vechiul act normativ, respectiv Decretul nr.
167/1958 privitor la prescripţia extinctivă , instituţia prescripţiei extinctive
era concepută ca o instituţie de ordine publică, generată de norme
imperative, ceea ce a determinat recunoaşterea şi consacrarea caracterului
absolut al excepţiei procesuale de fond, peremptorie, a prescripţiei
extinctive , ce putea fi invocată din oficiu de către instanţă/organul arbitral
sau de către partea interesată în orice fază procesuală, noul C. civ,
reglementează, în mod diametral opus instituţia prescripţiei extinctive, care
este considerată ca fiind o instituţie de ordine privată, care nu mai operează
de plin drept.
Implicaţiile noului C. civ , cu privire la prescripţia extinctivă sunt
judicios reflectate prin decizia nr. 1/2014 pronunţată de către Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii
[8]-, care a decis că : ,,în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art.
201 şi art. 223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin.4 , art. 2512 şi art. 2513 din
Legea nr.287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive
începute anterior datei de 1 octombrie 2011 , împlinite ori neîmplinite la
aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât , atât instanţele de
judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei

33
extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar şi în litigiile începute după 1
octombrie 2011”.
Privitor la noul regim juridic al instituţiei prescripţiei extinctive
reglementat de noul C. civ , prin decizia supra cit se precizează că în
contextul noului C. civ , legiuitorul a reglementat prescripţia extinctivă ca
instituţie de ordine privată, care nu mai operează de plin drept, ceea ce
produce consecinţe asupra duratei termenelor de prescripţie, care nu mai
sunt imperative, ci , în anumite marje, pot rămâne la dispoziţia părţilor,
recunoaşterii posibilităţii renunţării la prescripţie ori a încheierii de convenţii
prin care să se modifice cursul prescripţiei, prin fixarea începutului acestuia,
ori a cauzelor legale de suspendare sau întrerupere, a sferei persoanelor
care se pot prevala de faptul împlinirii acesteia, a condiţiilor şi limitelor
procedurale în care prescripţiei ar putea fi invocată. Acest caracter relativ al
prescripţiei extinctive reglementat de noul Civ , rezultă expres din
conţinutul art. 2512 din C. civ , potrivit căruia ,, prescripţia poate fi opusă
numai de cel în folosul căruia curge , personal sau prin reprezentant
,organul de jurisdicţie competent , neputând aplica prescripţia din oficiu. De
asemenea , prin art. 2513 din C. civ , se statuează că prescripţia poate fi
opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau , în lipsa invocării, cel
mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Pe cale de consecinţă, acest nou regim juridic al prescripţiei extinctive
reglementat de noul C. civ , operează doar în cazul prescripţiilor care au
început să curgă după intrarea în vigoare a noului C. civ, în privinţa cărora ,
excepţia procesuală a prescripţiei extinctive poate fi invocată doar de către
partea interesată, in limine litis , iar nu de către organul de jurisdicţie
competent.
După cum se poate constata din conţinutul acestei decizii, deşi , odată
cu intrarea în vigoare a noului C. civ , se abrogă Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripţia extinctivă, dispoziţiile acestuia continuă să se aplice şi
după intrarea în vigoare a noului C. civ , în cazul prescripţiilor extinctive
începute înainte de data de 1 octombrie 2011 , data intrării în vigoare a
noului C. civ, indiferent că aceste prescripţii extinctive sunt împlinite ori
neîmplinite la data de 1 octombrie 2011. Pe cale de consecinţă rezultă că în
cazul acestor prescripţii,acestea rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au
instituit , inclusiv sub regimul invocării lor guvernat de art. 18 din Decretul nr.
167/1958, astfel încât , în privinţa acestora, instanţele sunt obligate să
cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris,
putând invoca din oficiu excepţia prescripţiei, după cum acelaşi drept de a
invoca excepţia îl au şi părţile interesate , pe care îl vor putea exercita ,
indiferent de stadiul procesual al cauzei.
O atare concluzie statuată de către instanţa supremă prin decizia
supra cit este fundamentată pe dispoziţiile art. 201 din Legea nr.71/2011 ,
potrivit cărora , prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare
a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. În
acelaşi sens , dispoziţiile art. 223 din Legea nr.71/2011 , statuează că ,,
dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în

34
materie civilă sau comercială, în curs de soluţionare la data intrării în
vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal investite, în
conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la
data când acestea au fost pornite. În acelaşi sens , prevederile art. 6 alin.4
din C. civ , consacrat aplicării în timp a legii civile, statuează că ,,
prescripţiile , decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data
intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care
le-au instituit. Prin urmare se poate constata că dispoziţiile tranzitorii
instituite de art. 6 alin. 4 din C. civ , art. 201 şi art. 223 din C. civ ,
reglementează situaţii juridice facta pendentia, adică în curs de derulare la
data intrării în vigoare a noului C. civ.
În acest context , dacă , în privinţa prescripţiilor începute şi neîmplinite
la data de 1 octombrie 2011, ca situaţii juridice facta pendentia, acestea
rămân supuse dispoziţiilor legale sub imperiul cărora acestea au început să
curgă( deci , Decretului nr. 167/1958, n. n. O. P), se arată că, a fortiori ,
prescripţiile începute şi împlinite la data intrării în vigoare a Codului
civil(facta praeterita), ca situaţii juridice finalizate, sunt supuse dispoziţiilor
sub imperiul cărora au început să curgă şi s-au împlinit.
În consecinţă, se statuează prin decizia supra cit că, prin art. 201 din
C. civ , legiuitorul a reglementat conflictul de drept interporal generat de
intrarea în vigoare a noului C. civ , în partea privitoare la prescripţia
extinctivă, optând să supună legii vechi prescripţiile începute şi
neîmplinite(sau cele împlinite , n. n. O. P) la data de 1 octombrie 2011, în
vederea asigurării stabilităţii juridice, spre a da satisfacţie principiilor
respectării drepturilor câştigate şi respectării aşteptărilor legitime, iar , nu în
ultimul rând, spre a evita aplicarea retroactivă a legii noi, faţă de
imperativul respectării principiului de ordin constituţional al neretroactivităţii
legii , consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituţie.
Totodată, după cum se precizează în considerentele deciziei
nr.1/2014 , întrucât norma tranzitorie a art. 201 nu utilizează nici o distincţie
, în timp ce art. 6 alin. 4 din C. civ , care consacră o soluţie identică, conţine
sintagma ,, în întregime”, se înţelege că legea sub imperiul căreia
prescripţia a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material,
cât şi cele de drept procesual referitoare la prescripţie , chiar dacă aceasta
se împlineşte după intrarea în vigoare a noului C. civ. Pe de altă parte , prin
decizia supra cit , instanţa supremă califică norma tranzitorie reglementată
prin art. 201 din Legea nr. 71/2011 ca fiind o normă tranzitorie specială/sau
normă conflictuală specială şi ,cum , specialul derogă de la general, rezultă
că dispoziţiile art. 223 din Legea nr.71/2011care statuează că aplicarea
acestui articol intervine dacă prin lege nu se prevede altfel, nu vor putea fi
aplicate niciodată în reglementarea conflictului intertemporal privitor la
regimul aplicabil prescripţiilor începute şi împlinite ori neîmplinite la data de
1 octombrie 2011.
De altfel , şi în literatura de specialitate consacrată comentariilor la
dispoziţiile noului C. civ , se arată că printre exemplele de
ultractivitate(supravieţuire) a legii vechi, ca excepţii de la principiul aplicării

35
imediate a legii noi, se numără şi prescripţiile începute şi neîmplinite la data
intrării în vigoare a Codului civil din anul 2009 [9]

Bibliografie

1. Această problematică este analizată şi în lucrarea O. Puie , Tratat

de contracte civile potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, Codului
fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului penal şi Codului de procedură
penală, Volumul I, Editura Universul juridic , Bucureşti, 2017, pp.18-24;
2. Este suficient şi lămuritor să amintim în context Hotărârea-pilot din
12 octombrie 2010 pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în cauza Maria Atanasiu şi alţii c. României (publicată în M. Of. nr.
778 din 22 noiembrie 2010), prin care Curtea a hotărât să suspende pentru
o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri
analiza tuturor cererilor rezultate din aceeaşi problematică a restituirii sau
acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către
statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Această
hotărâre-pilot a determinat adoptarea de către legiuitorul român a Legii nr.
165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în
natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada
regimului comunist în România (publicată în M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013)
şi care, în modesta noastră opinie, prin multiplele necorelări legislative şi
menţinerea paralelismelor de reglementare, va complica şi agrava mai mult
procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv de statul roman
3. A se vedea B. Gorea, Repere logice ale interpretării în drept, Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 2016, pp. 88, 89.
4. A se vedea A.V. Fărcaş, Teoria generală a dreptului, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p. 351
5. A se vedea Curtea Constituţională, Decizia nr. 470/2016, publicată
în M. Of. nr. 34 din 12 ianuarie 2017.
6. Publicată în M. Of. nr. 1025 din 20 decembrie 2016.
7. A se vedea L. Stănciulescu, Dreptul contractelor civile. Doctrină şi
jurisprudenţă, ed. a 3-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2017, p. 68;
8. Publicată în M. Of nr.283 din 17 aprilie 2014;
9. A se vedea, Fl. A . Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole(1-2664), Ed. C. H.
Bucureşti, 2012 , p. 9.

36
 ASISTENȚA JURIDICĂ A INCULPATULUI SAU
CONDAMNATULUI PREZENT LA JUDECAREA CAUZEI
PRIN INTERMEDIUL VIDEOCONFERINȚEI

Judecător dr. Ioan Gârbuleţ

Cadru didactic asociat, Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu.Mureș,
Facultatea de Drept

Abstract

The legislator has expressly regulated the situations in which the defendant
or the convict must be assisted by a lawyer.
As the defendant or convict present at the trial by videoconference is usually
arrested or detained, legal assistance is mandatory, so the court will have to order
the appointment of a lawyer ex officio, if these persons are not assisted by to a
chosen lawyer.
It is not necessary for the lawyer to be present at the place of detention of the
person deprived of liberty as the legal provisions do not necessarily require this, and
during the state of emergency their right to receive visits was temporarily
suspended, provided that lawyers can consult clients in penitentiary through the
videoconferencing system.
The presence of the defendant or convict at trial is done by videoconference,
so that their physical presence before the court is not necessary, except in
situations where the defendant is not deprived of liberty or the convict has been
released from the place of detention, when their presence at trial is mandatory, if
the trial of the case has not been requested in absentia.
In view of the provisions derogating from common law, established by the
temporary rules drawn up during the state of emergency and the state of alert, it is
no longer possible to speak of any sanction in the matter under consideration, as
the presence of a lawyer is no longer required at the place of detention, their
discussions with persons deprived of their liberty taking place by videoconference.

Keywords: legal aid, lawyer, defendant, videoconference, trial of the case.

1. Considerații generale privind asistența juridică

Potrivit art. 88 alin. 1 C. pr. pen., „avocatul asistă sau reprezintă, în
procesul penal, părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii”.

37
 De asemenea, art. 2 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 51/1995 republicată
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat33, prevede în mod
expres că avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi
juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de
jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor
publice, menţionând totodată că orice persoană are dreptul să îşi aleagă în
mod liber avocatul.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale la care am făcut referire, asistența
juridică poate fi acordată doar de către avocați, înscriși în tabloul baroului
din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din
România34.
În doctrină, asistența juridică a fost definită ca fiind activitatea
desfășurată de un avocat ales sau numit din oficiu în cadrul unui proces
judiciar, în prezența persoanelor asistate, în vederea apărării drepturilor și
intereselor lor legitime35.
Asistența juridică se deosebește de reprezentare, întrucât, în primul
caz, aceasta presupune sprijinul pe care avocatul îl acordă părţii sau
subiectului procesual principal în scopul asigurării funcţiei de apărare în
cauză şi implică prezența avocatului și a celui asistat în faţa organului
judiciar, în vreme ce în cel de-al doilea caz, aceasta presupune prezenţa
doar a reprezentantului în faţa organului judiciar și lipsa persoanei
reprezentate.
În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală, asistența
juridică este de două feluri: facultativă și obligatorie.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. 1 C. pr. pen.,
suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi
avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi
al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă
acest drept.
Prin urmare, conform textului de lege citat, legiuitorul consacră ca
regulă prioritară alegerea avocatului, dar, în același timp, nu limitează

33 Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi

completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,
publicată în M. Of., nr. 210 din 28 martie 2017, dându-se textelor o nouă
numerotare.
34 Art. 1 alin. 2 Legea nr. 51/1995 republicată prevede că „Profesia de avocat se

exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou
component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare
U.N.B.R.”
35 A se vedea, Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Ed. Universul

Juridic, București, 2019, p. 409.

38
numărul avocaților care pot fi aleși, asistenţa juridică fiind asigurată atunci
când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent.
Asistența juridică obligatorie, conform art. 90 C. pr. pen., intervine în
următoarele cazuri:
- când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de
detenţie ori într-un centru educativ;
- când suspectul sau inculpatul este reţinut sau arestat, chiar în altă
cauză;
- când față de suspect sau inculpat a fost dispusă măsura de
siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri
prevăzute de lege;
- în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul
nu şi-ar putea face singur apărarea;
- în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în
cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Totodată, și alte dispoziții legale prevăd asistența juridică obligatorie.
Astfel, conform art. 480 alin. 2 C. pr. pen., la încheierea acordului de
recunoaștere a vinovăției, asistența juridică a inculpatului este obligatorie.
De asemenea, art. 184 C. pr. pen. prevede că în cazul infracțiunilor
comise de minorii cu vârsta între 14-16 ani, în cazul uciderii sau vătămării
copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum și atunci când
organul de urmărire penală sau instanța are o îndoială asupra
discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârșirii
infracțiunii ce face obiectul acuzației, se dispune efectuarea unei expertize
medico-legale psihiatrice, iar asistența juridică este obligatorie:
- după obținerea consimțământului scris al persoanei ce urmează a fi
supusă expertizei;
- în cazul soluționării propunerii de luare a măsurii internării
nevoluntare;
- la soluționarea contestației formulate împotriva încheierii
judecătorului de drepturi și libertăți cu privire la propunerea de luare a
măsurii internării nevoluntare;
- când se dispune măsura internării nevoluntare de instanță în cursul
judecății;
- când se soluționează propunerea de prelungire a măsurii internării
medicale în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice;
- când se soluționează propunerea de revocare a internării
nevoluntare de către instanță sau judecătorul de drepturi și libertăți.

39
 Totodată, asistența juridică este obligatorie în cursul procedurii în
cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede
pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii mai mare de 5 ani pentru inculpatul persoană juridică36.
De asemenea, potrivit art. 246 alin. (4) C. pr. pen., soluţionarea
propunerii de aplicare a măsurii obligării provizorii la tratament medical nu
se poate face decât după ascultarea suspectului sau inculpatului, în
prezenţa unui avocat ales sau desemnat din oficiu.
Totodată, potrivit art. 204 alin. (8) C. pr. pen., asistenţa juridică a
inculpatului este obligatorie în cadrul procedurii contestaţiei împotriva
încheierii prin care se dispune în cursul urmăririi penale măsura preventivă
a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune.
De asemenea, la aceste cazuri se mai adaugă şi situaţiile
reglementate de Titlul V din Codul de procedură penală, care vizează
executarea hotărârilor penale, şi care impune de cele mai multe ori
asistenţa juridică obligatorie a condamnatului.
Aşadar, se poate observa cu uşurinţă că legiuitorul a impus în foarte
multe situaţii asistenţa juridică obligatorie a suspectul, inculpatului sau
condamnatului.
Întrucât studiul nostru are ca obiect doar asistența juridică a
inculpatului sau condamnatului prezent la judecata cauzei prin intermediul
videoconferinței, în continuare ne vom referii la aceste aspecte, întrucât în
practica judiciară pot fi ridicate cel puţin următoarele probleme de drept:
Este obligatorie asistența juridică a inculpatului sau condamnatului prezent
la judecata cauzei prin intermediul videoconferinței? Este necesară prezența
avocatului la locul de deținere sau este suficientă prezența acestuia în sala
de judecată? În cazul în care inculpatul sau condamnatul nu este asistat de
avocat la locul de deținere, este obligatorie aducerea acestuia în fața
instanței de judecată? Ce sancțiune intervine în situația în care avocatul nu
este prezent la locul de deținere?
În continuare vom răspunde în detaliu la fiecare întrebare sus-
menționată, deoarece astfel de chestiuni sunt foarte des întâlnite în practica
judiciară, astfel că, în funcție de aceste răspunsuri se poate analiza
legalitatea unei hotărâri judecătorești în căile de atac.

36A se vedea, Decizia nr. 2/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr.
884 din 4 noiembrie 2016.

40
 2. Este obligatorie asistența juridică a inculpatului sau
condamnatului prezent la judecata cauzei prin intermediul
videoconferinței?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să avem în vedere, pe
de o parte, dispozițiile legale care reglementează asistența juridică
obligatorie a inculpatului în fața instanței de judecată, iar pe de altă parte,
dispozițiile legale care reglementează asistența juridică obligatorie a
condamnatului la judecată.
Așa cum arătam mai sus, dispozițiile art. 90 C. pr. pen. reglementează
asistența juridică obligatorie a inculpatului, care se completează cu alte
prevederi legale, astfel că, în principiu, inculpatul prezent la judecata cauzei
prin intermediul videoconferinței este de regulă privat de libertate și prin
urmare este obligatorie asistarea lui de către un avocat ales sau numit din
oficiu.
Doar în situația în care inculpatul se află în străinătate, din diferite
considerente, și dorește să facă declarații în cauză, iar instanța uzează de
procedura audierii prin videoconferinţă37, nu este necesară asistența juridică

37 Art. 235 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală, cu titlul marginal Audierile prin videoconferință,
are următorul conţinut: „(1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul
României trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autorităţile judiciare
ale unui stat străin şi este inoportun sau imposibil pentru acea persoană să se
înfăţişeze personal pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita ca audierea să
aibă loc prin videoconferinţă, potrivit alineatelor următoare. (2) O asemenea cerere
poate fi acceptată de statul român dacă nu contravine principiilor sale fundamentale
de drept şi cu condiţia să dispună de mijloacele tehnice care să permită efectuarea
audierii prin videoconferinţă. (3) În cererea de audiere prin videoconferinţă trebuie
să se precizeze, în afară de informaţiile prevăzute la art. 229, motivul pentru care
nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal
la audiere, precum şi denumirea autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor
proceda la audiere. (4) Martorul sau expertul va fi citat potrivit legii române. (5)
Autorităţile judiciare competente să execute cererile formulate de autorităţile altor
state sunt curţile de apel, în cursul judecăţii, respectiv parchetele de pe lângă curţile
de apel, în cursul urmăririi penale. (6) Audierea prin videoconferinţă se desfăşoară
potrivit următoarelor reguli: a) audierea are loc în prezenţa judecătorului sau
procurorului român competent, după caz, asistat, după caz, de un interpret; acesta
verifică identitatea persoanei audiate şi este obligat să asigure respectarea
principiilor fundamentale ale legii române. În cazul în care constată că sunt
încălcate principiile fundamentale ale dreptului român, judecătorul sau procurorul ia
de îndată măsurile necesare pentru a asigura desfăşurarea audierii în conformitate
cu legea română; b) autorităţile judiciare române competente şi cele ale statului
solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecţie a martorului sau
expertului; c) audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară
competentă a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale
interne; d) martorul sau expertul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii

41
obligatorie a inculpatului dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită este mai mică de 5 ani.
În cazul persoanei condamnate, situația este diferită întrucât aceasta
se află într-un loc de deținere, iar potrivit art. 597 C. pr. pen. numirea unui
avocat din oficiu este obligatorie.
Prin urmare, având în vedere faptul că inculpatul sau condamnatul
prezent la judecata cauzei prin intermediul videoconferinței este de regulă
arestat sau deținut, asistența juridică este obligatorie, astfel că instanța
de judecată este obligată să dispună desemnarea unui avocat din oficiu, în
situația în care aceste persoane nu sunt asistate de către un avocat ales.

3. Este necesară prezența avocatului la locul de deținere sau este

suficientă prezența acestuia în sala de judecată?
Cu privire la cea de-a doua întrebare care se ridică în practica
judiciară, este absolut necesar ca, în primul rând, să avem în vedere,
dispozițiile legale care reglementează prezența inculpatului la judecată, iar
în al doilea rând, dispozițiile legale care reglementează prezența
condamnatului la judecată.

române; e) persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu

depune mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului
solicitat. (7) Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecţia martorilor,
autoritatea judiciară română întocmeşte un proces-verbal în care se consemnează
data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, informaţii privind depunerea
jurământului şi condiţiile tehnice în care audierea s-a desfăşurat. Procesul-verbal se
transmite autorităţii judiciare competente a statului solicitant. (8) Dispoziţiile Codului
de procedură penală se aplică în mod corespunzător. (9) Dispoziţiile prezentului
articol se pot aplica şi în cazul audierii suspecţilor sau inculpaţilor, dacă persoana în
cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între autorităţile judiciare
române şi cele ale statului solicitant. (10) Cheltuielile legate de stabilirea legăturii
video, cele legate de punerea la dispoziţie a acestei legături în statul solicitant,
remunerarea interpreţilor şi indemnizaţiile plătite martorilor şi experţilor, precum şi
cheltuielile de deplasare în statul solicitat vor fi rambursate de statul străin solicitant
statului român, dacă acesta din urmă nu a renunţat expres la rambursarea acestor
cheltuieli în totalitate sau parţial. (11) Declaraţiile suspectului sau ale inculpatului,
ale celorlalte părţi în procesul penal sau ale expertului, care se află în străinătate,
pot fi luate prin videoconferinţă ori de câte ori este inoportun sau imposibil pentru ca
acea persoană să se înfăţişeze personal pe teritoriul României. Este considerată în
imposibilitatea de a se înfăţişa personal pe teritoriul României şi persoana aflată în
detenţie pe teritoriul altui stat. În acest sens, procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală ori instanţa pe rolul căreia se află cauza spre
soluţionare întocmeşte şi transmite, direct sau prin intermediul autorităţilor centrale
prevăzute la art. 10, cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală.
Dispoziţiile alin. (3) şi (9) se aplică în mod corespunzător”.

42
 Astfel, potrivit art. 364 alin. 1 C. pr. pen., „judecata cauzei are loc în
prezenţa inculpatului. Aducerea inculpatului aflat în stare de deţinere la
judecată este obligatorie. Se consideră că este prezent şi inculpatul privat
de libertate care, cu acordul său şi în prezenţa apărătorului ales sau numit
din oficiu şi, după caz, şi a interpretului, participă la judecată prin
videoconferinţă, la locul de deţinere”.
Așadar, textul de lege citat mai sus stabilește în mod neechivoc că
judecata cauzei are loc numai în prezenţa inculpatului, iar aducerea
inculpatului aflat în stare de deţinere la judecată este obligatorie.
Totodată, același text de lege prevede în mod expres că se consideră
că este prezent şi inculpatul privat de libertate care, cu acordul său şi în
prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu participă la judecată prin
videoconferinţă, la locul de deţinere, chiar și atunci când este arestat în altă
cauză.
Cu titlu de excepție, legiuitorul a stabilit că pe tot parcursul judecăţii,
inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în
scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din
oficiu. În cazul în care inculpatul aflat în stare de deţinere a solicitat să fie
judecat în lipsă, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, ca acesta
să poată pună concluzii în cadrul dezbaterilor şi să i se dea cuvântul prin
intermediul videoconferinței, în prezenţa apărătorului ales sau din oficiu (art.
364 alin. 4 C. pr. pen.).
Așadar, actualele dispoziții procedurale penale permit inculpatului
privat de libertate de a fi prezent la judecarea cauzei prin intermediul
videoconferinței sau să fie judecat în lipsă, însă cu condiția de a fi
reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu.
În privinţa condamnatului, art. 597 alin. 2 şi 21 C. pr. pen., prevede că
persoana aflată în stare de detenţie sau internată într-un centru educativ
este adusă la judecată, însă face o derogare de la regula generală, arătând
că aceasta poate participa la judecată şi prin intermediul videoconferinţei, la
locul de deţinere, cu acordul său şi în prezenţa apărătorului ales sau numit
din oficiu.
De asemenea, în prezent, având în vedere evoluția situației
epidemiologice din țara noastră determinată de răspândirea coronavirusului
SARS-CoV-2, prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 emis de Președintele
României38, s-a instituit starea de urgență pe întreg teritoriul României, iar în
acest context au fost luate o serie de măsuri de primă urgență, inclusiv în
domeniul justiției.

38 Publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020

43
 Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. 6 din Anexa nr.
1 a decretului citat mai sus, „ascultarea persoanelor private de libertate se
face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare
din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de
libertate”.
Așadar, actul normativ indicat mai sus a modificat implicit dispozițiile
Codului de procedură penală, astfel că nu mai este necesar acordul
persoanei private de libertate pentru a fi ascultată prin videoconferință și, în
consecință, nici prezența fizică a acesteia în fața instanței de judecată.
De asemenea, potrivit art. 62 din Legea nr. 55/2020 privind unele
măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-
1939, în cauzele penale, dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu
aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor
părților, persoanele private de libertate sunt audiate prin videoconferință la
locul de deținere, fără a fi necesar acordul acestora.
Așadar, în prezent, având în vedere starea de alertă în care ne aflăm
și care a fost prelungită în mod constant de la instituirea ei în data de 15 mai
2020, legislația permite persoanelor private de libertate să fie audiate prin
intermediul videoconferinței la locul de deținere, fără a fi necesar acordul
acestora.
În aceste condiții întrebarea firească este următoarea: avocații care
asistă persoana privată de libertate trebuie să fie prezenți la locul de
deținere sau este suficientă prezența acestora în sala de judecată?
În opinia noastră, apreciem că nu este necesară prezența
avocatului la locul de deținere al inculpatului sau condamnatului,
întrucât, în primul rând, dispozițiile legale în vigoare nu impun în mod
necesar acest lucru, iar, în al doilea rând, pe durata stării de urgență a fost
suspendat temporar dreptul acestora de a primi vizite, cu mențiunea că
avocații pot consulta clienții în penitenciar prin sistemul videoconferinței40,
toate penitenciarele fiind dotate în acest scop, măsuri menținute și pe
perioada stării de alertă.

4. În cazul în care inculpatul sau condamnatul nu este asistat de

avocat la locul de deținere, este obligatorie aducerea acestuia în fața
instanței de judecată?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să avem în vedere
considerentele expuse mai sus, la pct. 3.

39 Publicată în M. Of. nr. 396 din 15 mai 2020

40 A se vedea Ghidul practic de măsuri, elaborat de Ministerul Justiției, pe
http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2020/03/final-Ghid-justitie-18-martie-2020.pdf

44
 Astfel, am arătat că nu este necesară prezența avocatului la locul de
deținere al inculpatului sau condamnatului, mai ales în situația existenței în
prezent a pandemiei COVID 19, astfel că nici aducerea acestuia în fața
instanței nu este obligatorie.
Prin normele legale arătate mai sus, emise pe perioada stării de
urgență și a stării de alertă, derogatorii de la dreptul comun, prezența
inculpatului sau condamnatului la judecată se realizează prin
intermediul videoconferinței, astfel că nu este necesară prezența lui
fizică în fața instanței de judecată.
Doar în situațiile în care inculpatul nu este privat de libertate sau
condamnatul a fost liberat din locul de detenție, prezența acestora la
judecată este obligatorie, dacă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, însă
cu respectarea condițiilor sanitare impuse de fiecare instanță de judecată, în
conformitate cu normele generale elaborate de autorități în perioada
pandemiei de COVID 19.

5. Ce sancțiune intervine în situația în care avocatul nu este

prezent la locul de deținere al inculpatului sau condamnatului?
O chestiune asemănătoare a format obiectul unor discuții în practica
judiciară, ajungându-se la concluzia că ne aflăm în prezența unei nulități
relative.
Astfel, potrivit minutei întâlnirii judecătorilor care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul secţiilor penale sau judecă în cauze penale, cu prilejul
adunării generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Târgu
Mureş, organizată Sovata în zilele de 28 şi 29 februarie 202041, s-a
concluzionat că, în situaţia în care condamnatul aflat în stare de detenţie
sau internat într-un centru educativ participă la judecarea cauzei prin
intermediul videoconferinţei, iar apărătorul ales sau numit din oficiu nu se
prezintă la locul de detenţie, ci în faţa instanţei de judecată, sunt incidente
dispoziţiile privind nulitatea relativă.
În motivarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că asistența
juridică este asigurată în cauză prin prezenţa apărătorului ales sau numit din
oficiu în faţa instanţei şi nu la locul de detenţie, întrucât apărătorul ales al
persoanei în cauză poate lua legătura cu aceasta oricând anterior
termenului de judecată, iar apărătorul desemnat din oficiu poate lua legătura
cu persoana în cauză anterior începerii şedinţei de judecată, la cerere.

41http://portal.just.ro/43/Documents/Minute/MINUTA.2020.02.28-

29.PENALA_HotCSM148.pdf

45
 De asemenea, s-a apreciat că nu se poate prezuma vreo vătămare,
iar în situaţia în care persoanei în cauză i s-ar produce o vătămare, aceasta
o poate invoca şi poate fi analizată prin prisma dispozițiilor nulității relative.
În plus, s-a subliniat faptul că dispozițiile art. 597 C. pr. pen. au
caracter special şi se aplică Titlului V din Codul de procedură penală –
Partea specială – „Executarea hotărârilor penale”, față de dispozițiile art.
106 C. pr. pen., care au caracter general şi se regăsesc în Titlul IV din
Codul de procedură penală – Partea generală – „Probele, mijloacele de
probă şi procedeele probatorii”, iar art. 597 alin. 21 C. pr. pen. nu prevede
obligativitatea prezenței avocatului la locul de detenție.
Ne raliem fără rezerve acestei opinii, considerând-o legală și
temeinică, însă, în prezent, situația este diferită de cea analizată mai sus.
Astfel, așa cum arătam mai sus, la punctele anterioare, în data de 16
martie 2020 a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României,
care ulterior a fost prelungită, iar apoi s-a instituit starea de alertă, în care ne
aflăm și în prezent, care a fost prelungită în mod constant de la instituirea ei.
Prin urmare, pe perioada stării de urgență și apoi a stării de alertă,
autoritățile competente au dispus o serie de măsuri, inclusiv în domeniul
justiției, derogatorii de la dreptul comun.
Așadar, în materia analizată, s-a instituit obligația ascultării
persoanelor private de libertate prin intermediul videoconferinței la locul de
deținere, fără a mai fi necesar acordul acestor persoane și, totodată, s-a
suspendat temporar dreptul acestora de a primi vizite, cu mențiunea că
avocații pot consulta clienții în penitenciar prin sistemul videoconferinței,
penitenciarele dispunând de tehnica necesară pentru realizarea acestei
operațiuni.
Așadar, având în vedere dispozițiile derogatorii de la Codul de
procedură penală instituite prin normele cu caracter temporar elaborate în
perioada stării de urgență și a stării de alertă, nu se mai poate vorbii de nicio
sancțiune în materia analizată, deoarece nu mai este necesară prezența
avocatului la locul de deținere, discuțiile acestora cu persoanele privative de
libertate având loc prin intermediul videoconferinței.
În acest context, trebuie să avem în vedere și jurisprudența CEDO în
această materie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că
audierea unui acuzat prin intermediul videoconferinței nu este în sine
contrară Convenției europene a drepturilor omului în cazul în care sunt
îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
- măsura audierii prin intermediul videoconferinței este proporțională
într-o societate democratică:

46
 - această măsură este necesară pentru apărarea ordinii publice,
prevenirea infracțiunilor, protecția vieții, libertății și siguranței martorilor și a
victimelor infracțiunii, precum şi pentru respectarea termenului rezonabil de
soluționare a cauzei;
- acuzatul poate să vadă și să audă persoanele prezente la dezbateri
în condiții tehnice foarte bune;
- acuzatul are posibilitatea să se discute cu avocatul său în condiții de
confidențialitate, inclusiv prin intermediul unei linii telefonice securizate42.

6. Concluzii
Având în vedere considerentele expuse, în cazul asistenței juridice a
persoanei private de libertate prezentă la judecata cauzei prin intermediul
videoconferinței, putem formula următoarele concluzii:
- inculpatul sau condamnatul prezent la judecata cauzei prin
intermediul videoconferinței este, de regulă, arestat sau deținut, astfel că
asistența juridică este obligatorie, instanța de judecată fiind obligată să
dispună desemnarea unui avocat din oficiu, în situația în care aceste
persoane nu sunt asistate de către un avocat ales;
- nu este necesară prezența avocatului la locul de deținere al
persoanei private de libertate, întrucât, în primul rând, dispozițiile legale în
vigoare nu impun în mod necesar acest lucru, iar, în al doilea rând, pe
durata stării de urgență a fost suspendat temporar dreptul acestora de a
primi vizite, cu mențiunea că avocații pot consulta clienții în penitenciar prin
sistemul videoconferinței, toate penitenciarele fiind dotate din punct de
vedere tehnic în acest scop, măsuri menținute și pe perioada stării de alertă;
- prezența inculpatului sau condamnatului la judecată se realizează
prin intermediul videoconferinței, astfel că nu este necesară prezența lui
fizică în fața instanței de judecată și doar în situațiile în care inculpatul nu
este privat de libertate sau condamnatul a fost liberat din locul de detenție,
prezența acestora la judecată este obligatorie, dacă nu s-a solicitat
judecarea cauzei în lipsă, însă, în astfel de cazuri trebuie respectate
condițiile sanitare impuse de fiecare instanță de judecată, în conformitate cu
normele generale elaborate de autorități în perioada pandemiei de COVID
19;

42 Cauza Marcello Viola împotriva Italiei (hotărârea din 5 octombrie 2006); cauza
Shulepov împotriva Rusiei (hotărârea din 26 iunie 2008) și cauza Sakhnovskiy
împotriva Rusiei (hotărârea din 2 noiembrie 2010). A se vedea, M. Vasiescu,
Judecata în primă instanță, pe http://www.inm-
lex.ro/fisiere/d_1284/Judecata%20in%20prima%20instanta%20-
%20jud.%20Mihaela%20Vasiescu.pdf

47
 - având în vedere dispozițiile derogatorii de la Codul de procedură
penală instituite prin normele cu caracter temporar elaborate în perioada
stării de urgență și a stării de alertă, în prezent nu se mai poate vorbi de
nicio sancțiune în materia analizată, deoarece nu mai este necesară
prezența avocatului la locul de deținere, discuțiile acestora cu persoanele
privative de libertate având loc prin intermediul videoconferinței;
- concluziile de mai sus sunt în acord cu jurisprudența CEDO în
această materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând cu
valoare de principiu că audierea unui acuzat prin intermediul
videoconferinței nu este în sine contrară Convenției europene a drepturilor
omului.

48
 MODALITĂȚI ALTERNATIVE DE PRESTARE A MUNCII
ÎN CONDIȚII DE PANDEMIE

Lect. univ. dr. Ribana Conț,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Avocat Baroul Mureș

Abstract

This paper presents Teleworking and Work from home as two different ways
of fulfilment contract labour obigations. In the present pandemic situation, we
consider these to be better alternative to classic mode of making job duties. Of
course, both of them presents advantages and disadvantages, as we presented
below.

Keywords: telework, home working, contract, rights and obligations.

1. Importanța și actualitatea temei

Având în vedere evoluția epidemiologică pe teritoriul României până

la data de 05.11.2020, determinată de creșterea numărului de persoane
infectate la nivel național, precum și creșterea zilnică a numărului de cazuri
noi confirmate, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat
recent Hotărârea nr. 52/05.11.2020, prin care se „propun” mai multe
măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Printre aceste măsuri, se regăsește și aceea reglementată la art. 2 din
Hotărâre. Potrivit acestuia, „în vederea evitării aglomerării transportului
public, se propune ca toate instituțiile publice, precum și toți operatorii
economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și
desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la
domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se
organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel
puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o
diferență de cel puțin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se
urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii.”
Deci, fără a intra în detalii referitoare la „propunerea” care instituie o
„obligație”, a cărei respectare se urmărește de organe abilitate prin aceeași
hotărâre, atât angajatorii din sectorul public, cât și cei din sectorul privat au,

49
în prezent, obligația ca, în măsura în care specificul muncii permite acest
lucru, să organizeze activitatea, respectiv programul de lucru al angajaților
în una din cele două modalități: telemuncă sau muncă la domiciliu.

2.Reglementarea legală a telemuncii și a muncii la domiciliu

Deși, în limbajul cotidian, cele două instituții sunt folosite ca fiind

sinonime, ambele reglementând o varietate a contractului individual de
muncă în care locul muncii nu este cel obișnuit – sediul angajatorului –
fiecare are o reglementare legală distinctă, între cele două existând atât
asemănări, cât și deosebiri.

2.1. Munca la domiciliu

Munca la domiciliu este reglementată legal în art. 108 – 110 din Codul
muncii, astfel:
„Art. 108. Condițiile muncii la domiciliu
(1) Sunt considerați salariați cu munca la domiciliu acei salariați care
îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin.
(2) În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariații cu
munca la domiciliu își stabilesc singuri programul de lucru.
(3) Angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu
munca la domiciliu, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă.
Art. 109. Încheierea și conținutul contractului
Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă
scrisă și conține, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3),
următoarele:
a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze
activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului;
c) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul
salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează
în activitate, precum și al produselor finite pe care le realizează.
Art. 110. Egalitatea de tratament
(1) Salariatul cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile
recunoscute prin lege și prin contractele colective de muncă aplicabile
salariaților al căror loc de muncă este la sediul angajatorului.
(2) Prin contractele colective de muncă și/sau prin contractele
individuale de muncă se pot stabili și alte condiții specifice privind munca la
domiciliu, în conformitate cu legislația în vigoare.”
Deci, munca la domiciliu este o varietate a contractului individual de
muncă clasic, având ca element principal de diferențiere locul unde
salariatul își desfășoară activitatea. Astfel, desfășurarea muncii la domiciliu
de către salariați apare ca o excepție de la regula în materia relațiilor de
munca constând în prestarea muncii la sediul angajatorului.

50
 Deși art. 108 alin. (1) din Codul muncii prevede că sunt considerați
salariați cu munca la domiciliu acei salariați care îndeplinesc, la domiciliul
lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin, în doctrina de specialitate s-a
susținut că se asimilează domiciliului și reședința salariatului.
Legiuitorul român nu și-a însușit prevederile art. 1 din Convenția
Organizației Mondiale a Muncii nr. 177/1996 asupra muncii la domiciliu,
conform cărora activitatea salariatului se poate desfășura și în alte locuri
alese de către acesta, cum ar fi o cafenea, hub-uri de muncă etc.
Contractul individual de muncă privind munca la domiciliu se naște
prin acordul părților (contract/act adițional) și poate fi încheiat pe durată
determinată sau nedeterminată, cu normă întreagă sau chiar parțială, legea
neprevăzând limitări în acest sens.
Acest lucru este oarecum firesc având în vedere că de cele mai multe
ori în practică activitatea de muncă la domiciliu este aleasă atunci când are
în vedere îndeplinirea unor obligații de rezultat, precum confecționarea unor
produse finite, efectuarea unor lucrări contabile, juridice etc.
Cu privire la forma și conținutul contractului, art. 109 din Codul
muncii prevede că acesta trebuie încheiat în formă scrisă și trebuie să
conțină, pe lângă elementele obligatorii ale oricărui contract individual de
muncă și pe cele prevăzute de reglementarea specială citată mai sus. Dacă
în contract nu se precizează în mod expres că salariatul lucrează la
domiciliu, contractul individual de muncă este unul tipic, neavând natura
juridică a unui contract de muncă la domiciliu.
Angajatorul are dreptul de a verifica activitatea salariatului, în
condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, cu respectarea vieții
private a salariatului.
Dacă pentru efectuarea atribuțiilor de muncă ale salariatului sunt
necesare anumite materii prime/materiale, angajatorul are obligația de a
asigura transportul acestora la domiciliul salariatului, iar atunci
când produsul finit este realizat de salariat, angajatorul are obligația de
preluare a acestor bunuri, evident, în măsura în care este vorba de lucruri
materiale (un corp de mobile, o haină etc.), iar nu de lucruri fără o existență
materială (produse software, documente în format electronic etc.).
În aplicarea principiului egalității de tratament, art. 110 din Codul
muncii prevede că salariații care prestează munca la domiciliu nu pot fi
discriminați față de cei care lucrează la sediul angajatorului, având aceleași
drepturi (dreptul la salariu, concediu de odihnă etc.) și obligații (obligația de
a fidel angajatorului, de a realiza norma de muncă sau atribuțiile din fișa
postului etc.)., precum și altele prevăzute de contractele colective de muncă
aplicabile.

2.2. Telemunca

Deși la nivel european telemunca a fost reglementată încă din 2002

prin Acordul Cadru cu privire la telemuncă din 16.07.2002, în România a
fost consacrată legislativ abia în anul 2018 prin Legea nr. 81/2018.

51
 Telemunca este reglementată de Legea nr. 81/2018 privind
reglementarea activității de telemuncă. Art. 2 din Lege definește telemunca
(lit. a) drept „forma de organizare a muncii prin care salariatul, in mod
regulat si voluntar, isi indeplineste atributiile specifice functiei,
ocupatiei sau meseriei pe care o detine, in alt loc decat locul de munca
organizat de angajator, cel putin o zi pe luna, folosind tehnologia
informatiei si comunicatiilor.”
Lit. b) a aceluiași articol introduce termenul telesalariat ca fiind
„orice salariat care desfasoara activitatea in conditiile prevazute la lit.
a)”.
Activitatea de telemuncă are la bază acordul de voință al părților,
iar refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de
telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului
de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia.
Spre deosebire de munca la domiciliu unde salariatul își stabilește în
mod liber programul de lucru, în cadrul telemuncii, telesalariații, în vederea
îndeplinirii atribuțiilor ce le revin, organizează programul de lucru de
comun acord cu angajatorul. În plus, la solicitarea angajatorului si cu
acordul in scris al telesalariatului cu norma intreaga, acesta poate efectua
munca suplimentara.
Cu privire la forma și conținutul contractului privind activitatea de
telemuncă, acesta trebuie încheiat și el în formă scrisă și, în afara
elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Codul muncii, trebuie să
cuprindă și alte elemente:
a. precizarea expresa ca salariatul lucreaza in regim de
telemunca;
b. perioada si/sau zilele in care telesalariatul isi desfasoara
activitatea la un loc de munca organizat de angajator;
c. locul/locurile desfasurarii activitatii de telemunca, convenite de
parti;
d. programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa verifice
activitatea telesalariatului si modalitatea concreta de realizare a
controlului;
e. modalitatea de evidentiere a orelor de munca prestate de
telesalariat;
f. responsabilitatile partilor convenite in functie de locul/locurile
desfasurarii activitatii de telemunca, inclusiv responsabilitatile din
domeniul securitatii si sanatatii in munca in conformitate cu prevederile
art. 7 si 8;
g. obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la locul
desfasurarii activitatii de telemunca al materialelor pe care telesalariatul
le utilizeaza in activitatea sa, dupa caz;
h. obligatia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la
dispozitiile din reglementarile legale, din contractul colectiv de munca
aplicabil si/sau regulamentul intern, in materia protectiei datelor cu

52
 caracter personal, precum si obligatia telesalariatului de a respecta
aceste prevederi;
i.masurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul sa nu
fie izolat de restul angajatilor si care asigura acestuia posibilitatea de a
se intalni cu colegii in mod regulat;
j.conditiile in care angajatorul suporta cheltuielile aferente
activitatii in regim de telemunca.
În contractul de telemuncă trebuie să se prevadă în mod expres
și modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat,
precum și măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu
fie izolat de restul angajaților, acesta beneficiind, așadar, de un regim de
includere în colectivul de muncă. Rămâne la latitudinea părților contractului
de muncă să stabilească în mod concret conținutul unei astfel de obligații
de includere, având în vedere că legea nu stabilește niciun reper în acest
sens (regularitate, conținut, modalități etc.).
Spre deosebire de munca la domiciliu, în cazul telemuncii,
telesalariatul nu este limitat la locul de domiciliu sau la reședința acestuia,
putându-și desfășura activitatea în orice alt loc agreat în prealabil cu
angajatorul.
La fel ca în cazul muncii la domiciliu, angajatorul are dreptul să
verifice activitatea telesalariatului, conform condițiilor stabilite în contractul
de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă
aplicabil, în condițiile legii.
Spre deosebire de munca la domiciliu care poate avea fie un caracter
temporar, fie permanent, telemunca are un caracter exclusiv temporar, fiind
necesar ca, din când în când salariatul să revină la un loc de muncă
organizat de angajator. Mai mult, există posibilitatea ca telesalariatul să
muncească în regim de telemuncă cel puțin o zi pe lună, în mod regulat.
Similar cu art. 110 din Codul muncii, art. 6 din Legea nr. 81/2018
instituie egalitatea de în drepturi dintre telesalariați și salariații care își
desfășoară activitatea la sediu angajatorului.
În ceea ce privește obligațiile părților contractului de muncă, Legea
nr. 81/2018 instituie prin norme supletive o serie de obligații specifice în
sarcina angajatorului, și anume:
(a) asigurarea mijloacelor aferente tehnologiei informației și
comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă necesare prestării muncii,
(b) instalarea, verificarea și întreținerea echipamentului de muncă
necesar, în ambele cazuri părțile putând să prevadă altfel, și
(c) asigurarea condițiilor necesare pentru ca telesalariatul să
primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul sănătății și
securității în muncă (SSM).
De asemenea, și telesalariatul are unele obligații specifice, cum ar fi:
(a) informarea angajatorului cu privire la echipamentele de muncă
utilizate și la condițiile existente la locurile desfășurării activității de
telemuncă,

53
 (b) obligația de a nu schimba condițiile de securitate și sănătate în
muncă la locurile în care desfășoară activitatea de telemuncă,
(c) utilizarea numai a echipamentelor de muncă care nu prezintă
pericol pentru securitatea și sănătatea sa etc.
Art. 9 din Legea nr. 81/2018 prevede dreptul de acces al
reprezentanților organizațiilor sindicale/reprezentanților salariaților la
locurile de desfășurare activității de telemuncă pentru aplicarea și
verificarea condițiilor de muncă ale telesalariatului. Atunci când activitatea
telesalariatului se desfășoară la domiciliul acestuia, accesul se poate face
doar în urma unei notificări în avans a telesalariatului și sub rezerva
consimțământului acestuia.

3. Asemănări între munca la domiciliu și telemunca

 locul de muncă unde se defășoară activitatea salarială nu

aparține angajatorului, ci el este organizat de salariat;
 munca poate fi prestată la domiciliul salariatului;
 obligația angajatorului de asigura transportul la și de la locul
defășurării activității salariale a materialelor;
 dreptul de control al angajatorului asupra activității
salariatului;
 salariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin
lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă
aplicabile celorlalți salariați.

4. Deosebiri între munca la domiciliu și telemunca

 în cazul telemuncii, salariatul este calificat de lege ca fiind un

telesalariat, salariatul cu munca la domiciliu neavând o calificare
specifică;
 telesalariatul utilizează tehnologia informației și a
telecomunicațiilor, pe când salariatul cu munca la domiciliu
utilizează, ca regulă, mașini, utilaje, instalații mecanice, electrice,
clasice etc.;
 specificul activității telemuncii este dat de procesarea,
transformarea, manipularea și difuzarea informației (analiști,
programatori, informaticieni etc.), iar munca la domiciliu are în
vedere o activitate salariată ce poate fi desfășurată de o sferă mai
largă de angajați (de ex. contabili, economiști, ingineri, croitori,
strungari etc.);
 munca la domiciliu este posibilă doar la domiciliul salariatului,
pe când telemunca poate fi desfășurată și în alte locuri decât cele
aparținând angajatorului;
 salariatul care prestează muncă la domiciliu își stabilește
singur programul de lucru, în timp ce telesariatul trebuie să respecte
intervalul orar convenit cu angajatorul;

54
  în timp ce munca la domiciliu are caracter permanent,
telemunca e doar pentru o anumită perioadă (cel puțin o zi pe lună,
dar perioada poate fi prelungită cu acordul ambelor părți).

5. Munca la domiciliu – avantaje și dezavantaje

Avantaje și dezavantaje pentru angajator:

Între avantajele aduse angajatorului de munca la domiciliu a
salariatului putem identifica pe cel al diminuării cheltuielilor cu spațiile de
desfășurare a activității și pe cel al creșterii productivității; în ceea ce
privește dezavantajele, în timp ce la birou angajatul este supravegheat în
mod direct de către angajator, în cazul muncii la domiciliu verificarea
activității salariatului nu se mai poate realiza decât în condițiile stabilite în
mod expres de ambele părți.
Avantaje și dezavantaje pentru salariat:
Munca la domiciliu aduce salariatului avantajul stabilirii programului
de lucru în mod individual, fără acordul angajatorului, ceea ce presupune o
anumită flexibilitate. De asemenea, având în vedere că munca se defășoară
în propriul cămin, eficiența în rezolvarea taskurilor este mult mai crescută,
salariatul nemaipierzând timp cu drumul către birou și nemaifiind distras de
colegi.
În ceea ce privește dezavantajele, pentru unii dintre salariați care
preferă să fie coordonați de manager, munca la domiciliu se poate dovedi
destul de anevoiasă tocmai datorită lipsei unui program bine prefigurat și
organizat, și a lipsei tuturor resurselor ce se aflau la dispoziția acestora în
cadrul biroului. Această împrejurare poate conduce la reducerea capacității
de concentrare și la o întârziere în rezolvarea sarcinilor.

6. Telemunca – avantaje și dezavantaje

Telemunca prezintă o serie de avantaje pentru ambele părți ale

raporturilor de muncă.
Pentru angajatori, avantajele constau în:
• economisirea cheltuielilor făcute cu spațiile de desfășurare a
activității salariate (chirii, utilități – electricitate, apă, gaze, pază, internet,
curățenie);
• eliberarea de sarcinile organizării muncii, supravegherii permanente
a salariaților, amenajării accesului în unitate;
• creșterea productivității muncii.
Pentru telesalariați, avantajele constau în:
• economisirea timpului necesar deplasării de la domiciliu/reședință la
locul de muncă și invers;
• eliminarea cheltuielilor cu deplasarea, pauza de masă, ținuta
vestimentară;
• organizarea personală flexibilă a timpului de lucru.

55
 În ceea ce privește dezavantajele telemuncii pentru angajator, putem
avea în vedere:
• limitarea controlului activității telesalariatului, având în vedere că
acesta nu se poate realiza decât cu notificarea prealabilă a telesalariatului și
cu consimțământul acestuia;
• asigurarea mijloacelor aferente tehnologiei informației și
comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării
muncii. (ex. laptop, telefon mobil etc.).
Dezavantajele pentru salariați constau în:
• suportarea costurilor utilităților de la locația în care acesta își
desfășoară activitatea în regim de telemuncă;
• distragerea de către familie, activități casnice etc., cu consecința
unor întârzieri în rezolvarea sarcinilor de serviciu.

7. Concluzii

 Ambele forme de muncă în afara sediului angajatorului

presupun în mod obligatoriu încheierea unui act adițional (dacă
angajatul lucra anterior la sediu) sau încheierea contractului individual
de muncă în care să se includă precizările specifice fiecărui tip de
contract.
 În cazul telemuncii, este obligatoriu a se prevedea
perioada/periodicitatea în care se lucrează în telemuncă.
 Se recomandă detalierea exactă și amănunțită a atribuțiilor și
eventualelor termene și condiții de rezolvare a sarcinilor de
serviciu/predare a produsului finit, având în vedere posibilitatea mult
redusă de control și supraveghere exercitate de angajator (fișe de post,
grafice de lucrări, standarde de calitate, normări etc.).
 Angajatorul nu este scutit de sarcinile privind sănătatea și
securitatea în muncă, fiind obligat să pună la dispoziția angajatului
instrumente de lucru adecvate.
 În cazul telemuncii se poate conveni prestarea de ore
suplimentare.

Bibliografie

1. Hotărârea CNSU nr. 52/05.11.2020,

2. Legea nr. 53/2003,
3. Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă,
4. https://www.universuljuridic.ro/munca-la-domiciliu-si-telemunca-aspecte-
practice-si-legale,
5. https://www.nza.ro/ro/telemunca-vs-munca-la-domiciliu-in-contextul-covid-
19-aliniere-cu-gdpr.

56
 UTILITATEA ACORDULUI DE MEDIERE ÎN
PROCEDURA DIVORȚULUI

Lect. univ. dr. Oana Voica Nagy,

Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș

Abstract

This study aims to reveal the importance and the utility of a mediation
agreement in the divorce process. We will analyze the practical utility and also the
pros and cons of the mediation during a divorce procedure by presenting the
aspects that can make the object of mediation and can be included in such an
agreement. Due to the fact that marriage dissolution is mostly a personal affair of
the spouses, mediation offers them the possibility to resolve all their disputes
related to the divorce in a more private environment.

Keywords: alternative settlement, mediation agreement, divorce,

authentication, approval.

1. Introducere

În doctrina de specialitate a fost evidențiat faptul că numărul

conflictelor familiale este în creștere, în special cele datorate separării în
fapt sau de desfacerea căsătoriei. Consecinţele dăunătoare ale unor astfel
de litigii asupra familiilor, dar mai ales, asupra copiilor au determinat
căutarea unor modalităţi alternative de soluţionare a acestor tipuri de litigii,
din nevoia de a proteja interesul superior al copilului, dar şi de a asigura un
mediu propice dezvoltării acestora43.
Se poate observa, din analiza dispoziţiilor legale în vigoare faptul că
legiuitorul a acordat întâietate divorţului prin acordul soţilor, în raport cu
divorţul din culpa unuia dintre ei, în încercarea de a degreva instanţele
judecătoreşti şi de a asigura soţilor posibilitatea de a opta pentru o
procedură mai puţin costisitoare şi cu o durată mai redusă44.
Considerăm medierea ca fiind o astfel de soluție, la care soții pot
apela pentru a soluționa aspectele conexe divorțului, cu excepția desfacerii

43 A se vedea B. Gorea, Soluţionarea conflictelor prin arbitraj şi mediere, Editura

„University Press”, Târgu Mureş, 2009, p. 92.

44 O.V. Nagy, „Analiza unor aspecte de procedură legate de divorț”, publicat în

volumul Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea silită. Teorie și

practică”, Tg. Mureș, Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 27.

57
căsătoriei în sine care, după cum am arătat și cu alte ocazii se poate realiza
doar prin modalitățile expres prevăzute de legiuitor în Cod civil.
Conflictele ce se nasc în familie au loc într-un context nefericit
deoarece implică persoane ce dezvoltă „relaţii continue şi interdependente”.
Aceste tipuri de conflicte implică de regulă şi copii, „ceea ce constituie un
motiv în plus pentru utilizarea medierii familiale sau a altor mijloace
alternative, în toate cazurile în care aceasta este posibilă”45.
Decizia de a divorța este rareori una ușoară, iar motivele care conduc
la o asemenea opțiune pentru ruperea iremediabilă a relațiilor dintre soți
ating, de cele mai multe ori, cele mai intime resorturi ale psihicului uman46.
Doctrina de specialitate subliniează avantajele incontestabile ale
utilizării medierii pentru soluţionarea disputelor familiale, așa cum acestea
se desprind din practica şi experienţa a numeroase state. Medierea poate
avea ca rezultat rezolvarea amiabilă a litigiilor, dar şi îmbunătăţirea
comunicării dintre membrii familiei, reducerea dimensiunilor litigiului,
asigurarea durabilităţii raporturilor dintre părinţi şi copii. Nu în ultimul rând,
soluţionarea alternativă a disputelor familiale ajută la diminuarea costurilor
economice şi sociale create prin separarea soţilor ori desfacerea căsătoriei,
atât în sarcina soţilor, cât şi a statului, şi asigură soluţionarea conflictului
într-o perioadă mult mai scurtă47.
Pe plan intern procedura medierii conflictelor familiale are caracter
facultativ. Totuşi art. 60 alin. (1) lit. b), C. pr. civ. în forma sa iniţială,
prevedea obligativitatea şedinţei de informare privind avantajele medierii. În
lipsa dovezii48 de participare la şedinţa de informare, instanţa de judecată
respingea cererea de divorţ ca inadmisibilă49.
Dispoziţiile articolului evocat au fost ulterior declarate
neconstituţionale de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 266/2014,
considerându-se că obligativitatea acestei proceduri prealabile constituie o
piedică în realizarea drepturilor cetăţenilor şi, totodată, o încălcare a
dreptului de acces la justiţie50.

45 A se vedea B. Gorea, op.cit., p. 92.

46 Chiar și în cele mai „liberale” spații geografice și temporale, divorțul unui cuplu
produce valuri concentrice de consecințe, care nu se limitează la familie, cercul de
prieteni și cunoștințe, ci se resimt, într-o măsură mai mică sau mai mare, în
comunitate și, la limită, în întreaga societate. (în acest a se vedea O. V. Guga
(Nagy), Analiza teoretică și practică a reglementărilor interne ale României în
materia divorțului, rezumatul tezei de doctorat, la adresa web:
https://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/RezumattezaGugaromana.pdf)
47 A se vedea B. Gorea, op.cit., p. 92.
48 Dovada participării la şedinţa de informare cu privire la procedura medierii se

făcea printr-un „certificat de informare” eliberat de către mediator.

49 A se vedea T. Bodoaşcă, Dreptul familiei. Curs universitar, Ediţia a III-a revăzută

şi adăugită conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.
292.
50 Ibidem.

58
 2. Principiile medierii familiale în România

România a fost printre ultimele ţări care a adoptat cadrul legislativ

pentru exercitarea medierii şi organizarea profesiei de mediator. Literatura
de specialitate din țara noastră a început să acorde atenție acestui subiect,
în ultimii ani. De pildă, „mediatorul” a fost definit ca fiind „cel care mediază”
adică cel ce intervine în calitate de intermediar, cel chemat să mijlocească
conflictul născut între două sau mai multe persoane51. Într-o altă definiţie,
mediatorul este considerat a fi un intermediar, fără prejudecăţi capabil să nu
facă diferenţe între interesele părţilor52.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că mediatorul este persoana
autorizată potrivit legii, care se caracterizează prin neutralitate şi
imparţialitate, și care intermediază negocierea dintre două sau mai multe
persoane, în vederea soluţionării unui conflict.
Medierea, ca procedură alternativă de soluţionare a conflictelor este,
pe măsura evoluţiei societăţii, tot mai intens utilizată şi în ţara noastră, în
cadrul litigiilor de familie. Cu toate acestea, în cadrul procesului de divorţ, ea
poate avea ca obiect doar anumite aspecte ale conflictului, iar acordul de
mediere nu are forţa juridică a hotărârii judecătoreşti, respectiv a
certificatului de divorţ, de natură a desface căsătoria.
Totuși, putem spune, fără riscul de a greși, că legiuitorul român a
înțeles avantajele medierii conflictelor familiale, constatate la nivel
european: îmbunătăţirea comunicării între membrii acesteia, reducerea
proporţiilor conflictului, rezolvarea acestuia pe cale amiabilă, menţinerea
continuităţii legăturilor dintre părinţi şi copii, reducerea costurilor economice
şi sociale produse prin separare sau divorţ, precum şi reducerea timpului de
soluţionare a conflictului. În domeniul conflictelor familiale însă, cel mai
important avantaj al medierii este faptul că prin această procedură
alternativă se poate realiza protejarea interesului superior al copilului, mai
eficient și mai real decât prin apelul exclusiv la procedurile judiciare53.
Din punct de vedere legislativ, în ţara noastră, medierea este
reglementată prin Legea nr. 192/200654 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator.
Aspectele referitoare la conflictele de familie, care pot face obiectul
medierii, sunt prevăzute expresis verbis în art. 64 din această lege. Astfel, în
accepţiunea legiuitorului, pot fi supuse medierii neînţelegerile dintre soţi ce

51 Idem, p. 50.
52 A se vedea Şt. Boncu, Negocierea şi medierea. Perspective psihologice, Editura
Institutul European, Iaşi, 2006, p. 183.
53 A se vedea: B. Gorea, op. cit., p. 95; Z. Şuştac, C. Dănileţ, C. Ignat, Medierea.

Standarde şi Proceduri, Editura Universitară, Bucureşti, 2009, p. 11.

54 Legea nr. 192/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

441 din 22 mai 2006, fiind ulterior modificată şi completată.

59
au ca obiect aspecte nepatrimoniale şi patrimoniale dintre soţi, ori dintre
părinţi şi copii.
Exempli gratia, în temeiul articolului evocat, soţii pot apela la
procedura medierii pentru soluţionarea conflictelor privitoare la partajarea
bunurilor comune, modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti ori
contribuţia acestora la cheltuielile ce privesc creşterea şi educarea copiilor.
Practic, toate aceste aspecte fac obiectul cererilor accesorii şi
incidentale pe care soţii le pot formula în cadrul unui proces de divorţ.
Desfacerea căsătoriei, în sine, nu poate face obiectul unui acord de
mediere, întrucât acţiunea de divorţ este o acţiune personală, ce priveşte
statutul persoanei. Într-adevăr art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006
interzice medierea în domeniul drepturilor strict personale, precum şi în
acela al drepturilor asupra cărora părţile nu pot dispune prin convenţie.
De asemenea, datorită caracterului voluntar al medierii, pe de o parte,
şi a celui amiabil, pe de altă parte, existenţa acordului soţilor în vederea
soluţionării conflictului prin procedura medierii este esenţial.
Considerăm că încuviinţarea acordului de mediere de către instanţa
de judecată poate fi solicitată fie o dată cu depunerea cererii de divorţ, fie
ulterior, în funcţie de modalitatea de divorţ aleasă de soţi și momentului în
care se încheie acordul de mediere.

3. Aspecte procedurale în cazul in care soţii invocă existenţa unui

acord de mediere în cadrul procesului de divorţ

3.1. Competenţa instanţei de judecată de a încuviinţa acordul de

mediere
Art. 59 din Legea nr. 192/2006 recunoaşte dreptul părţilor de a se
adresa instanţei de judecată pentru a consfinţi acordul lor. Având în vedere
faptul că acordul de mediere poate interveni independent de existenţa unui
litigiu pe rolul instanţelor de judecată, trebuie să analizăm competenţa
acestora în funcţie de momentul formulării cererii de încuviinţare a
acordului. Astfel, în cazul în care acordul de mediere intervine în timpul unui
proces, acesta se depune la instanţa care judecă dosarul pe fond. Într-
adevăr, Codul de procedură civilă recunoaşte părţilor, în art. 411 alin. (1)
pct. 1, dreptul de a solicita suspendarea judecării cauzei, iar art. 61 alin (2)
din Legea 192/2006 prevede obligaţia mediatorului de a înştiinţa instanţa de
judecată cu privire la rezultatul medierii.
În ceea ce priveşte a doua situaţie, şi anume încuviinţarea acordului
de mediere fără existenţa unui proces pe fond, considerăm că cererea de
încuviinţare va fi supusă regulilor procedurii necontencioase, având în
vedere faptul că, prin această cerere, nu se invocă stabilirea unui drept
potrivnic faţă de altă persoană, şi va fi depusă la instanţa competentă să
judece cauza pe fond, în temeiul art. 528 alin. (2) şi (3) C. pr. civ55.
Cu toate acestea, trebuie evidenţiat faptul că acţiunea de divorţ este,

55 A se vedea I. Leş, op. cit., p. 789.

60
aşa cum am arătat anterior, o acţiune personală şi poate fi formulată doar
de soţi, chiar dacă dispoziţiile Codului de procedură civilă prevăd
posibilitatea depunerii cererii de divorţ prin mandatar56. De asemenea,
reiterăm faptul că acordul de mediere poate avea ca obiect, în cazul
conflictelor de familie, doar aspecte accesorii desfacerii căsătoriei. În
consecinţă, pentru a putea solicita instanţei de judecată consfinţirea
înţelegerii soţilor cu privire la neînţelegerile dintre ei, astfel cum este
prevăzut în art. 64 alin. 1 din Legea nr. 129/2006, este necesară existenţa
unei acţiuni pe fond, prin care cel puţin unul dintre soţi a solicitat desfacerea
căsătoriei prin divorţ.
Caracterul personal al acţiunii de divorţ se desprinde din conţinutul art.
918 C. pr. civ., care, stabilind calitatea procesuală activă, recunoaşte numai
soţilor dreptul de a solicita desfacerea căsătoriei57. Pe de altă parte,
legiuitorul, în art. 921 C. pr. civ., impune înfăţişarea personală a părţilor în
faţa instanţelor de fond, cu excepţia situaţiilor în care unul dintre soţi se află
sub interdicţie judecătorească, suferă de o boală gravă, îşi are reşedinţa în
străinătate ori este împiedicat să se prezinte personal de o altă situaţie
similară.
Mai mult, alin. (2) al art. 64, evocat anterior, face referire expresă la
„instanţa competentă a pronunţa divorţul”, conferind astfel statului o
modalitate de control asupra înţelegerii părţilor58.

3.2. Procedura încuviinţării acordului de mediere în cadrul procedurii

de divorţ
Din analiza ultimului alineat al art. 916 alin. (4) C. pr. civ., care
prevede posibilitatea anexării acordului de mediere referitor la „desfacerea
căsătoriei” ori la aspectele „accesorii divorţului”, reiese intenţia evidentă a
legiuitorului de a permite instanţelor încuviinţarea acestui acord.
Considerăm că, şi în acest caz, legiuitorul se referă doar la acordul soţilor
cu privire la modalităţile de desfacerea a căsătoriei, şi nu la un acord prin
care s-ar pronunţa desfacerea căsătoriei, având în vedere faptul că
desfacerea căsătoriei nu se regăseşte printre prerogativele conferite de lege
mediatorului, în temeiul art. 2 din Legea 192/2006.
Subliniem faptul că mediatorul este doar un intermediar în procedura
medierii şi nu are un drept de decizie asupra viitorului acord al părţilor,
obligaţia de verificare a legalităţii acesteia revine însă judecătorului ori altor
persoane cărora legea specială le recunoaște această prerogativă.
Acordul de mediere este susceptibil de completare ori modificare de
către instanţa de judecată doar cu acordul părţilor (art. 58 alin. 4 din Legea

56 Exempli gratia, în cazul divorţului prin acordul soţilor, art. 930 alin (1) C. pr. civ.
consacră dreptul soţilor de a desemna un mandatar comun în vederea semnării
cererii de divorţ.
57 A se vedea I. Leş, op. cit., p. 1190.
58 A se vedea F. G. Pănăcescu, Legea medierii. Comentarii şi explicaţii, Ediţia a 3-

a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 211.

61
192/2006). Însă, în cazul în care acordul de mediere are ca obiect transferul
dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile, ori a altor drepturi reale,
partajarea bunurilor şi cauzele succesorale, iar acesta nu respectă condiţiile
de valabilitate, va fi lovit de nulitate absolută59.

3.3. Autentificarea acordului soţilor de către notarul public

Instanţa de judecată nu este singura autoritate abilitată a autentifica
acordul soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei. Astfel, aceeaşi
competenţă îi este conferită şi notarului public prin dispoziţiile art. 59 alin (1)
din Legea nr. 192/2006.
Notarul public va verifica acordul soţilor sub aspectul respectării
condiţiilor de fond şi formă prevăzute de lege, putându-i aduce modificări
doar cu acordul acestora. De asemenea, notarul public are obligaţia de a
verifica conţinutul acordului de mediere dintre soţi sub aspectul existenţei
unor clauze contrare dispoziţiilor legale şi a bunelor moravuri60. Tot în cadrul
verificării, notarul public are obligaţia de a identifica raporturile reale dintre
părţi, să verifice dacă scopul urmărit de aceştia este în conformitate cu
dispoziţiile legale şi să îi lămurească cu privire la efectele juridice pe care
acordul de mediere le va produce61. Considerăm că un aspect important în
acest sens este urmărirea respectării interesului superior al copilului, în
cazul în care în acordul de mediere se regăsesc aspecte referitoare la
modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor, cheltuielile
de creştere, educare şi formare profesională a acestora. Prin autentificarea
în faţa notarului public a acordului soţilor, acesta dobândeşte, asemenea
hotărârii de expedient pronunţată de instanţa de judecată, dată certă,
precum şi calitatea de titlu executoriu62. Aceeași calitate de titlu executoriu o
dobândește acordul de mediere, potrivit modificărilor aduse Legii nr.
192/2006 prin Legea nr. 154/2019, și atunci când acesta este verificat și
atestat de către avocații părților ori de către un avocat ales de mediator cu
acordul părților (art. 58 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 192/2006)

Referințe bibliografice

1. T. Bodoaşcă, Dreptul familiei. Curs universitar, Ediţia a III-a

revăzută şi adăugită conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2015.
2. Şt. Boncu, Negocierea şi medierea. Perspective psihologice,
Editura Institutul European, Iaşi, 2006.
3. B. Gorea, Soluţionarea conflictelor prin arbitraj şi mediere, Editura
„University Press”, Târgu Mureş, 2009.

59 Idem, p. 190.
60 A se vedea C. Ignat, Z. Şuştac, C. Dănileţ, Ghid de Mediere, Editura Universitară,
Bucureşti 2009, p. 15.
61 Ibidem.
62 A se vedea F. G. Pănăcescu, op. cit., p. 192.

62
 C. Ignat, Z. Şuştac, C. Dănileţ, Ghid de Mediere, Editura Universitară,
Bucureşti 2009.
4. I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, art. 1-
1133, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
5. O.V. Nagy, „Analiza unor aspecte de procedură legate de divorț”,
publicat în volumul Conferinței internaționale „Procesul civil și executarea
silită. Teorie și practică”, 27 – 29 August 2015 Târgu Mureș, Editura
Universul Juridic, 2015, ISBN/ISSN: 978-606-673-682-4.
6. F. G. Pănăcescu, Legea medierii. Comentarii şi explicaţii, Ediţia a
3-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
7.https://doctorate.ulbsibiu.ro/wp-
content/uploads/RezumattezaGugaromana.pdf

63
 CONSIMȚĂMÂNT VS. ÎMPOTRIVIRE LA ACTUL
MEDICAL ÎN MEDIUL PENITENCIAR- IMPLICAȚII
MEDICALE ȘI JURIDICE

Dr. Nelu Dorinel Popa,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș
Facultatea de Drept

Abstract

The legal and medical implications generated by the lack of consent and
opposition of the detainee to a medical act in the penitentiary usually generate
situations in which two fundamental legal values conflict: - the obligation and duty of
the state, represented by medical staff and other employees of to protect human life
and health and to respect the autonomy of the detainee's individual needs, on the
one hand, and - the detainee's right to life, physical and mental integrity (as this
fundamental right is otherwise enshrined not to be treated against his will, on the
other hand.
The most common situations in which these two values interfere are the
refusal of food and medical treatment, suicide (suicide attempt) and self-harm (self-
injury). In such conditions, a careful management of the situation by the medical
staff and the penitentiary is necessary, in which the interests of the detainee and his
health prevail, for which the most appropriate means and methods must always be
found. There is no universal recipe for this, just as there are no regulated solutions
for each case, which is otherwise impossible; but there are legal and medical levers
(which we have tried to highlight in the most common cases in prisons), which, in
turn, carefully used, make that for each medical problem to be found an optimal
solution. It depends only on the ability and skill of the medical staff and the other
employees of the penitentiary to do this.

Keywords: medical consent, medical assistance, refusal of food, refusal of

medical treatment, suicide, suicide attempt, self-mutilation, self-harm.

1. Caracterul curativ al pedepsei penale, aidoma unui tratament

medical, a fost evidențiat încă din antichitate, când Aristotel o considera un
„medicament al sufletului”.
Plecând de la această premisă și mergând mai departe pe firul ideii,
penalistul român Ion Tanoviceanu (întemeietorul dreptului penal românesc
modern) sublinia încă din 1912 că „pedeapsa este o suferință aplicată

64
infractorului cu scopul de a-l îndrepta așa cum și medicamentele sau
intervențiile chirurgicale sunt adeseori o suferință pentru pacient cu scopul
de a-l vindeca. Dacă medicamentul nu folosește decât bolnavului, pedeapsa
este ceva mai mult, aceasta servind și altora care ar fi ispitiți să imite fapta
pentru care s-a primit pedeapsa. Deci, pedeapsa nu este numai curativă, ca
medicamentul, ci și preventivă; ea este atât personală, cât și socială”.63
Paralelismul menționat nu este întâmplător pentru că atât pedeapsa
aplicată unui condamnat cât și asistența medicală subsecventă de care
acesta beneficiază pe perioada ispășirii pedepsei, cu asemănările arătate,
au un scop comun: condamnatul să fie „însănătoșit medical, individual și
social” astfel încât să poată fi redat și reintegrat societății.
2. Asistența medicală în penitenciare este ghidată după aceleași
principii etice ca și în comunitate64.
La nivel internațional, fără a avea pretenția unei tratări exhaustive a
problematicii, putem afirma că principiile de bază în materie sunt stabilite în
principal, prin Declarația de la Geneva a Asociației Medicale Mondiale
(1948, ultima versiune în 2006), Codul Internațional de Etică Medicală
(1949, ultima versiune în 2006), Hotărârea nr. 37/194 (din 18 decembrie
1982) a Adunării Generale a Națiunilor Unite și Recomandarea nr. R (1998)
7 din 8 aprilie 1998 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei privind
aspecte de etică și organizare a asistenței medicale în penitenciare.
Studiile întreprinse în domeniu au arătat că există mai mulți factori cu
relevanță in contextul penitenciarelor, atunci când ne referim la starea de
sănătate a deținuților. Prevenirea vătămării corporale sau psihologice are o
importanță crucială in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului in
raport cu articolele 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
astfel că și această convenție constituie un principal izvor de drept în
materie65. Au existat în practica instanței comunitare numeroase situații care
au atras de la sine încălcarea articolului 3 iar în alte cazuri, care au implicat

63 Ion Tanoviceanu, Curs de drept penal, Atelierele Grafice Socec&Co, Societate

anonimă, București, 1912, p. 106-107.
64 Andres Lehtmets, Jorg Pont, Îngrijirea sănătății și etica medicală în penitenciare-

versiunea în limba română, p. 9 și urm., document disponibil pe internet la adresa,

https://rm.coe.int/publication-prison-healthcare-rom/16806ab9b4; document
consultat la 10.11.2020.
65 În conformitate cu art. 2 din Convenție (privind dreptul la viață), „1. Dreptul la

viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva
în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un
tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2.
Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în
cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a.
pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b. pentru a
efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”De asemenea,
potrivit art. 3 din Convenție (privind interzicerea torturii), „Nimeni nu poate fi supus
torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

65
moartea sau amenințarea cu moartea a deținutului, a fost constatată chiar și
încălcarea articolului 2.66
Ca și o concluzie comună, s-a reținut că sarcina principală a unui
medic de penitenciar și a altor angajaţi în domeniul asistenței medicale este
să asigure sănătatea și bunăstarea deținuților. Respectarea drepturilor
fundamentale ale deținuților presupune acordarea tratamentului preventiv și
a asistenței medicale deținuților, ambele într-o măsură echivalentă cu cele
acordate comunității.
După cum remarca același autor, serviciile medicale pentru
persoanele private de libertate prezintă, totodată, relevanță pentru
prevenirea relelor tratamente. Un nivel necorespunzător de asistență
medicală poate duce rapid la situații care intră în sfera de aplicare a
termenului „tratament inuman și degradant”. Obligarea deținuților să stea
într-un spațiu, în care nu pot să primească un tratament adecvat din cauza
lipsei unor unități corespunzătoare sau din cauză că astfel de unități refuză
să îi primească, este inacceptabilă.
Pe plan intern, preocupările pentru o asistență medicală adecvată
persoanelor privative de libertate nu sunt de dată recentă, existând în acest
sens mărturii mai vechi.
Astfel, în perioada 1646/1652-1831, în vechiul regat al României, s-au
ivit primele reguli în conducerea și administrarea închisorilor: toate temnițele
erau administrate și puse sub dependența și autoritatea Marelui Armaș.
Odată cu adoptarea Regulamentului Organic în 1831 s-a prevăzut
expres că din administrația unei închisori făcea parte și serviciul medical,
încredințat unui medic; totodată, „doftorul orașului celui mai aprope” avea
dreptul de a vizita de două ori pe săptămână arestații din ocne.
De asemenea, atribuțiile Marelui Armaș sunt preluate de Vornicul
temnițelor care „se încredința chiar cu ochii săi dacă temnițele sunt în bună
stare, dacă sunt curate, îngrijite și sănătoase”. Pe lângă acesta, ajutorul de
vornic era obligat ca într-o condică să se menționeze clar: starea
închisorilor, numărul arestaților, starea sănătății și a purtării acestora.
După introducerea în 1862 a Regimului penitenciar comun în
principate, singurul din personalul unei închisori nenumit de administrația
centrală (reprezentată de Ministerul Afacerilor Interne) era medicul
închisorii, „care era rânduitu de administrația sanitară și încuviințată de
ministru”. Când deținuții erau scoși în târg în afara închisorilor, starea
sanitară a acestora era lăsată în grija medicului orașului și a medicului de
județ, pentru închisorile din afară. 67

66 Jim Murdoch, Vaclav Jiricka, Combaterea relelor tratamente în penitenicare-

Manual pentru colaboratorii sistemului penitenciar privind prevenirea relelor
tratamente în penitenciare- versiunea în limba română, p. 37, document disponibil
pe Internet la adresa https://rm.coe.int/2-combaterea-relelor-tratamente-in-
penitenciare-final/1680722471; document consultat la 13.11.2020.
67 Cipriana Pahoni, Legislația penitenciară în principatele române și în vechiul regat

în „Revista de drept penal” nr. 4/2012, Ed. Universul Juridic, București, p. 131-137.

66
 În prezent, aceleași principii împărtășite de normele internaționale
sunt respectate și în mai multe acte normative interne, incidente în domeniu.
Și de data aceasta, fără a proceda exhaustiv, arătăm că cel mai important,
Constituția68, conține câteva prevederi relevante în materie, sens în care
amintim: - art. 22- dreptul la viață și la integritate fizică și psihică- în care
dreptul fundamental la viață al persoanei, alături de drepturile subsecvente
la integritate fizică și psihică sunt garantate de către stat, inclusiv printr-o
protecție eficientă față de posibile abuzuri ale puterii și prin excluderea
posibilității suprimării vieții unei persoane ca urmare a aplicării pedepsei
capitale.
- art. 34- dreptul la ocrotirea sănătății- privit ca și un drept creanță al
statului, subliniindu-se în text obligația generală a acestuia de a asigura
igiena și sănătatea, atât cea individuală a persoanei, cât și cea publică. -
art. 53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți- care presupune o
proporționalitate și adecvare a măsurilor juridice dispuse de stat în raport cu
drepturile și libertățile cetățenești și cu societatea în ansamblul său. Legea
nr. 254/201369privind executarea pedepselor a instituit un nou cadru legal și
organizatoric pentru asistența medicală a deținuților, începând încă de la
primirea în penitenciar a deținuților- art. 43, alin. (7), continuând cu perioada
de carantină și observare- art. 44 și pe întreaga perioadă a detenției,
terminând cu examenul clinic general de la punerea sa în libertate- art. 53,
alin. 3. Refuzul de hrană al deținutului, ca act decizional apt
să-i afecteze sănătatea și chiar viața, cunoaște de asemenea o nouă
reglementare la art. 54-55 din lege, armonizată fiind cu prevederile Ghidului
pentru activitatea judecătorilor delegați și a personalului din penitenciare,
document elaborat în cadrul Proiectului de înfrățire instituțională între
România și Germania TF 2007/19343.01.08- „Asistență pentru consolidarea
respectării drepturilor omului în penitenciare și creșterea eficienței
sistemului penitenciar român”. 70
Hotărârea de Guvern nr. 157 din 10 martie 2016 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal71 este un alt act normativ important în domeniu,
care conține prevederi importante referitoare la organizarea sectorului
medical în penitenciar- art. 7, alin. (1), recoltarea probelor biologice la
deținuți- art. 22, 24, măsurile de siguranță luate în cazul deținuților cu
tulburări psihice grave- art. 25, internarea și separarea deținuților în spitale
și infirmerii- art. 40, asistența medicală- art. 57, art. 152-166, art. 237-244,
evaluarea medicală- art. 106, refuzul de hrană- art. 119-122 etc.

68 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51/29.01.2003.

69 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514/14.08.2013.
70 Dan Adrian Zurbău, Elemente de noutate aduse prin Legea nr. 254/2013 privind

executarea pedepselor în „Caiete de Drept Penal” nr. 2/2014, Ed. Universul Juridic,
București, p. 90.
71 Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 271/11.04.2016.

67
 Ordinul Ministrului Sănătății nr.125/09.02.2012 privind asigurarea
asistenței medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia
Administrației Naționale a Penitenciarelor reglementează detaliat în ce
condiții este organizată și se desfășoară activitatea de asistență medicală în
cadrul penitenciarelor, drepturile și obligațiile persoanelor private de libertate
din punct de vedere al intervențiilor medicale.72
Nu în ultimul rând, în condițiile în care asistența medicală acordată
persoanelor private de libertate în penitenciare este guvernată la nivel
internațional de aceleași principii ca și asistența medicală prestată în cadrul
comunității trebuie reținută importanța la nivel național a Legii nr.
95/14.04.2006 privind reforma în domeniul sănătății73 și a Legii nr.
46/21.01.2003 privind drepturile pacientului74, mai ales cu privire la
drepturile pacientului în cadrul serviciilor medicale (drepturile referitoare la
informația medicală, la confidențialitatea informațiilor și la viața privată a
pacientului, la tratament și îngrijiri medicale) și la consimțământul
pacientului pentru intervenția medicală.

3. Nu vom intra în detalii legate de condițiile normale în care se

derulează un act medical ce implică o informare corectă a pacientului
asupra drepturilor sale, precum și un consimțământ cu privire la intervenția
medicală dat de pacient, în deplină cunoștință de cauză; aceste aspecte
sunt tratate pe larg în manuale și metodologii de profil și totodată sunt
reglementate pe larg în actele normative în materie, din care, pe cele mai
importante le-am amintit mai sus.
Prezintă importanță însă pentru demersul inițiat în acest articol
implicațiile juridice și medicale generate de lipsa de consimțământ și de
împotrivire a deținutului la un act medical în penitenciar; de regulă, situațiile
în care acest aspect este incident se suprapun cu situațiile în care intră în
conflict două valori juridice fundamentale:
- obligația și îndatorirea statutului, reprezentat de personalul medical
și de ceilalți angajați ai penitenciarului, de a proteja viața și sănătatea
umană și de a respecta autonomia nevoilor individuale ale deținutului, pe de
o parte, și - dreptul deținutului la viață, la integritate fizică și psihică (cum
este consacrat dealtfel constituțional acest drept fundamental), inclusiv
dreptul de a nu i se impune un tratament împotriva voinței lui, pe de altă
parte.
Cele mai frecvente situații în care aceste două valori interferează sunt
refuzul de hrană și de tratament medical, suicidul (tentativa de suicid) și
automutilarea (autovătămarea). De altfel, acestea sunt și principalele forme
de protest adoptate de deținuți în penitenciare, după cum rezultă într-un
raport adoptat la 08.12.2015 de Avocatul Poporului din România referitor la
„Condițiile de detenție din penitenciare și centre de reținere și arestare

72 Publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 124/21.02.2012.

73 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 372/28.04.2006.
74 Publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 51/29.01.2003.

68
preventivă, factori determinanți în respectarea demnității umane și a
drepturilor persoanelor private de libertate.”75

4. Gestionarea deținuților aflați în greva foamei în închisoare

reprezintă o chestiune controversată. În acest sens este relevantă
Recomandarea nr. R (1998) 7 a Consiliului de Miniștri privind aspectele
etice și organizaționale ale îngrijirii sănătății în închisoare76 care lasă la
aprecierea medicului luarea de măsuri în cazul în care greva foamei ajunge
să amenințe viața deținutului, stabilind principiile de bază în abordarea
problemei legate de greva foamei, după cum urmează:
- Persoanelor care se află în greva foamei trebuie să li se ofere o
explicație obiectivă cu privire la efectele vătămătoare ale acțiunii lor asupra
bunăstării fizice, pentru a înțelege pericolele unei greve a foamei prelungite.
- Evaluarea clinică a unei persoane care se află în greva foamei
trebuie să se desfășoare numai cu permisiunea expresă a persoanei, cu
excepția cazului în care aceasta suferă de boli psihice grave ce necesită
transferarea în cadrul unui serviciu de psihiatrie.
- Dacă, în opinia unui medic, starea persoanei aflate în greva foamei
se înrăutățește, este esențial ca acesta să raporteze acest lucru autorității
corespunzătoare și să ia măsuri conform legislației naționale și normelor
profesionale.
- Medicii trebuie să evalueze capacitatea psihică a persoanelor.
Aceasta presupune verificarea dacă o persoană care intenționează să se
înfometeze nu prezintă o deficiență mentală care să-i afecteze grav
capacitatea de a lua decizii cu privire la îngrijirea sănătății. Persoanele cu o
deficiență mentală gravă nu pot fi acceptate să participe la greva foamei.
Acestora trebuie să li se administreze mai degrabă un tratament pentru
problemele lor de sănătate mentală, decât să li se permită să se înfometeze
pentru a-și risca sănătatea.
- Medicii trebuie să obțină cât mai repede un istoric medical detaliat și
precis al persoanei care intenționează să se înfometeze. Trebuie să i se
explice persoanei implicațiile medicale ale oricăror stări de sănătate
existente. Medicii trebuie să verifice dacă persoanele aflate în greva foamei
înțeleg eventualele consecințe ale înfometării asupra sănătății și să le
avertizeze dinainte într-un limbaj simplu cu privire la dezavantajele acesteia.
Totodată, medicii trebuie să explice cum se poate reduce la minim sau
întârzia afectarea sănătății, spre exemplu, prin creșterea aportului de
lichide. Deoarece deciziile persoanei cu privire la greva foamei pot fi de

75 Documentul este disponibil pe Internet la adresa

https://www.mediafax.ro/social/raport-al-avocatului-poporului-refuzul-hranei-
suicidul-si-automutilarea-principalele-forme-de-protest-din-penitenciare-14913090;
document consultat la 14.11.2020.
76 Document disponibil pe Internet la adresa
http://hrlibrary.umn.edu/instree/coerecr98-7.html; document consultat la data de
14.11.2020.

69
moment, este esențial să se asigure înțelegerea pe deplin de către pacient
a consecințelor medicale ale înfometării. Conform celor mai bune practici
privind consimțământul în cunoștință de cauză în îngrijirea sănătății, medicul
trebuie să se asigure că pacientul înțelege informațiile oferite, solicitându-i
acestuia să repete ceea ce a înțeles.
- La începutul perioadei de înfometare trebuie să se efectueze o
examinare amănunțită a persoanei care intră în greva foamei. Gestionarea
simptomelor viitoare, inclusiv a celor care nu sunt legate de înfometare,
trebuie să fi e discutată cu persoanele care intră în greva foamei. De
asemenea, trebuie să se rețină valorile și dorințele persoanei în cauză cu
privire la tratamentul medical în eventualitatea unei înfometări prelungite.
- Uneori, persoanele aflate în greva foamei acceptă transfuzia
intravenoasă a unei soluții saline sau a altor forme de tratament medical.
Refuzul de a accepta anumite intervenții nu trebuie să afecteze alte aspecte
ale îngrijirii medicale precum tratamentul infecțiilor sau al durerii.
- Medicii trebuie să discute cu persoanele aflate în greva foamei în
particular și departe de auzul altor persoane, inclusiv al altor deținuți. O
comunicare clară este esențială și, dacă este necesar, trebuie să se pună la
dispoziție interpreți care nu au legătură cu autoritățile de reținere și care, la
rândul lor, trebuie să respecte confidențialitatea.
- Medicii trebuie să se asigure că refuzul hranei sau al tratamentului
este alegerea voluntară a persoanei în cauză. Persoanele aflate în greva
foamei trebuie să fie ferite de constrângere. Medicii pot deseori să ajute în
acest sens și trebuie să știe faptul că se poate exercita o constrângere din
partea grupului de persoane similare, a autorităților sau a altor persoane
cum ar fi membrii familiei. Medicii sau alt personal medical nu pot exercita
niciun fel de presiune nejustificată asupra persoanei aflate în greva foamei
pentru suspendarea grevei. Tratamentul sau îngrijirea persoanei aflate în
greva foamei nu trebuie să fie condiționat(ă) de suspendarea grevei foamei.
- Dacă un medic nu poate, din motive de conștiință, să respecte
refuzul sau alimentarea artificială a unei persoane aflate în greva foamei, el
trebuie să clarifice acest lucru de la bun început și să trimită persoana aflată
în greva foamei la un alt medic, care este dispus să respecte refuzul
persoanei aflate în greva foamei.
- Comunicarea permanentă dintre medic și persoanele aflate în greva
foamei este esențială. Medicii trebuie să verifice zilnic dacă persoanele
doresc să continue greva foamei și ce doresc să facă atunci când nu vor
mai putea să se facă înțelese. Aceste constatări trebuie să fi e înregistrate
în mod corespunzător.
- Atunci când un medic preia un caz, este posibil ca persoana aflată în
greva foamei să își fi pierdut deja capacitatea mentală, astfel încât să nu
existe posibilitatea de a discuta despre dorințele acesteia cu privire la
intervenția medicală pentru a-i întreține viața. Trebuie să se acorde atenție
oricăror instrucțiuni prealabile date de către persoana aflată în greva foamei.
Refuzul prealabil al solicitării tratamentului se respectă dacă acesta reflectă
dorința voluntară a persoanei în cauză atunci când aceasta este aptă. În

70
spațiul de detenție trebuie să se ia în calcul posibilitatea ca instrucțiunile
prealabile să se fi dat sub presiune. În cazul în care medicii au îndoieli
serioase cu privire la intenția persoanei în cauză, orice instrucțiuni trebuie
să fie abordate cu prudență. Însă, dacă instrucțiunile prealabile sunt date în
cunoștință de cauză și în mod voluntar, acestea pot fi în general ignorate
doar dacă devin nule din cauza faptului că situația în care s-a luat decizia s-
a schimbat radical, deoarece persoana respectivă a devenit inaptă.
- Dacă nu este posibilă discutarea cu persoana în cauză și dacă nu
există instrucțiuni prealabile, medicii trebuie să acționeze așa cum
consideră că este în interesul persoanei respective. Aceasta înseamnă
luarea în considerare a dorințelor exprimate anterior ale persoanelor aflate
în greva foamei, valorile lor personale și culturale, precum și starea lor de
sănătate fizică. În absența oricăror dovezi privind dorințele anterioare ale
persoanelor aflate în greva foamei, medicii trebuie să decidă asupra
asigurării hranei acestora, fără nicio intervenție din partea terților.
- Medicii pot decide, în mod justificat, să acționeze împotriva
instrucțiunilor prealabile privind refuzul tratamentului pentru că, spre
exemplu, refuzul este considerat a fi exprimat sub constrângere. Dacă, după
resuscitare și după redobândirea facultăților mentale, persoanele aflate în
greva foamei continuă să își reafirme intenția de a se înfometa, decizia
respectivă trebuie să fi e respectată. Este etic să se permită unei persoane
aflate în greva foamei mai degrabă să moară cu demnitate, decât persoana
respectivă să fi e supusă unor intervenții repetate împotriva voinței sale.
- Hrănirea artificială poate fi potrivită din punct de vedere etic dacă
persoanele apte aflate în greva foamei consimt aceasta. Ea poate fi
acceptată și dacă persoanele inapte nu au lăsat instrucțiuni prealabile date
fără presiune, prin care refuză o astfel de hrănire.
- Hrănirea forțată nu este niciodată acceptată din punct de vedere etic.
Chiar dacă este prevăzută a fi benefică, hrănirea însoțită de amenințări,
constrângeri, forță sau recurgerea la mijloace de constrângere fizică
reprezintă o formă de tratament inuman și degradant. La fel de
inacceptabilă este și hrănirea forțată a unor deținuți pentru a intimida sau a
constrânge alte persoane aflate în greva foamei să nu se mai înfometeze.77
Nerespectarea prevederilor în materie a condus la condamnări în
practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru încălcarea
art. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: - în cauza
X c. Germaniei s-a dispus că, atunci când o persoană deținută se află în
greva foamei, aceasta poate duce în mod inevitabil la un conflict între
dreptul unui individ la integritatea fizică și obligația părții contractante
conform articolului 2 din Convenție - un conflict care nu este soluționat prin
convenție. Însă Curtea a considerat că o situație, în care aplicarea repetată

77 Andres Lehtmets, Jorg Pont, op.cit., p. 42-46; în cadru lucrării este prezentată în

sinteză Recomandarea nr. R (1998) 7 a Consiliului de Miniștri privind aspectele

etice și organizaționale ale îngrijirii sănătății în închisoare, la care s-a făcut referire
mai sus.

71
a forței nu este bazată pe motive medicale valabile, ci vizează forțarea
reclamantului de a opri protestul și în care aceasta se realizează într-un
mod ce expune deținutul în mod inutil la o mare umilință și durere fizică,
reprezintă tortură.78
- în cauza Nevmerzhitsky împotriva Ucrainei s-a reclamat faptul că de
câteva ori în timpul detenției sale, ca urmare a refuzului de hrană,
reclamantul a fost alimentat forțat, procedură despre care susține că i-a
cauzat suferințe psihice și fizice considerabile, în special având în vedere
modul de aplicare: frecvent, era imobilizat cu cătușe de scaun sau de
instalația de încălzire și forțat să înghită un tub de cauciuc conectat la o
găleată cu un amestec nutritiv special. Reclamantul susține, de asemenea,
că, deși era arestat preventiv, a fost lipsit de tratamentul medical adecvat
diferitelor boli de care suferea.
Curtea a observat mai întâi că „o măsură de necesitate terapeutică din
punctul de vedere al principiilor consacrate ale medicinei nu poate fi
considerată, în principiu, ca inumană și degradantă. Același lucru se poate
spune și despre alimentarea forțată, al cărei scop este salvarea vieții unei
persoane private de libertate care refuză în mod conștient să se hrănească.
[Curtea] trebuie, totuși, să [se] asigure că existența necesității medicale a
fost demonstrată în mod convingător [...] Mai mult decât atât, [aceasta]
trebuia să verifice dacă s-au respectat garanțiile procedurale pentru decizia
de alimentare forțată. În plus, modul în care reclamantul a fost supus
alimentării forțate în timpul refuzului de hrană nu trebuia să depășească
nivelul minim de severitate prevăzut de jurisprudența Curții.
În această cauză, Curtea a hotărât că a fost încălcat art.3 (interzicerea
torturii) din Convenție în ceea ce privește alimentarea forțată a
reclamantului. Guvernul ucrainean nu a demonstrat că a existat o necesitate
medicală pentru alimentarea forțată a reclamantului. Prin urmare, se poate
presupune doar că alimentarea forțată a fost arbitrară. Garanțiile
procedurale nu au fost respectate în raport cu refuzul conștient al
reclamantului de a accepta hrană. În plus, autoritățile nu au acționat în
interesul superior al reclamantului când l-au supus alimentării forțate. Deși
autoritățile au respectat modul de alimentare forțată prevăzut în decretul
relevant, mijloacele de constrângere folosite–cătușe, depărtător de gură, tub
special introdus prin faringe și esofag până în stomac– cu ajutorul forței și în
pofida rezistenței reclamantului, au constituit un tratament atât de grav încât
justifică încadrarea lui ca tortură. De asemenea, Curtea a hotărât că a fost
încălcat art.3 (interzicerea tratamentelor degradante) din Convenție în ceea

78 Document disponibil pe internet la adresa

https://books.google.ro/books?id=PfCNAgAAQBAJ&pg=PA291&lpg=PA291&dq=ca
use+X+against+Germany+(1984)+7+EHRR+152.&source=bl&ots=8rI0aCqfkj&sig=
ACfU3U3ICbE1UX3RDMwPc0pyFxezJ-
rR3Q&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjkurG_iIPtAhWr6uAKHTdXD5YQ6AEwA3oECA
cQAg#v=onepage&q=cause%20X%20against%20Germany%20(1984)%207%20E
HRR%20152.&f=false; document consultat la data de 14.11.2020.

72
ce privește condițiile de detenție ale reclamantului și neacordarea asistenței
medicale corespunzătoare.79

5. Refuzul de tratament medical este de asemenea, o situație în care

cele două valori menționate intră în conflict. Se știe că în penitenciare
există, în mod inevitabil, un procent mai ridicat de persoane cu probleme de
sănătate (mai ales de sănătate mintală) decât în rândul populației generale.
Mai mult, încarcerarea în sine este susceptibilă de a duce la deteriorarea
sănătății fizice și psihice a unui deținut, decât dacă nu se iau măsuri pozitive
pentru asigurarea unui regim adecvat de activități.80
De regulă, personalul medical nu trebuie să efectueze examinări sau
să prescrie tratamente fără consimțământul pacientului. Consimțământul
adevărat presupune o informare corectă – „consimțământul în cunoștință de
cauză” – care trebuie să țină cont și de analfabetism, dificultăți de înțelegere
și bariere lingvistice, probleme care sunt deseori întâlnite în rândul
populației din penitenciare. În cazul lipsei consimțământului sau al unui
refuz, medicul trebuie să se asigure că pacientul înțelege implicațiile deciziei
sale și că acesta este informat că își poate revoca decizia în orice moment.

Orice derogare de la principiul consimțământului pacientului se

justifică doar dacă aceasta este conformă cu legea, ca de exemplu, în cazul
pacienților bolnavi psihic care nu au capacitatea de a înțelege consecințele
sau în cazurile tratării de urgență a pacienților care și-au pierdut cunoștința.
Acest lucru mai poate apărea când pacientul este influenţat de propria
credinţă (de exemplu: refuzul de a i se face transfuzie) sau când
intenţionează să-și utilizeze corpul ori chiar să se automutileze pentru a-și
sublinia solicitările, a protesta împotriva unei autorităţi sau să-și
demonstreze sprijinul pentru o cauză.81
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a
articolului 3 din CEDO în cazurile intervențiilor medicale fără
consimțământul pacientului (exemplificativă în acest sens este cauza Jalloh
contra Germaniei 54810/0082).
Interesantă în celor de mai sus este și o cauză soluționată de o
instanță judecătorească din România. Judecătorul de supraveghere a
privării de libertate a admis plângerea unui deținut formulată împotriva
hotărârii comisiei de disciplină din penitenciar, care l-a sancționat pe motivul
că refuzase internarea într-un spital penitenciar, încălcându-se, în
accepțiunea comisiei, obligația prevăzută de art. 81, lit. d) din Legea nr.

79Document disponibil pe internet la adresa

https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Hunger_strikes_detention_RON.pdf;
document consultat la data de 14.11.2020.
80 Jim Murdoch, Vaclav Jiricka, op. cit., p. 33.
81 Ibidem, p. 15-16.
82 Document disponibil pe Internet la adresa https://www.hr-dp.org/contents/534;

document consultat în 15.11.2020.

73
254/2013 (respectarea regulilor de igienă individuală şi colectivă în camera
de deţinere şi în alte spaţii comune, precum şi indicaţiile medicului). A fost
anulată sancțiunea, motivându-se că un deținut nu este ținut să respecte
toate indicațiile medicului în general, ci doar cele privitoare la igiena
individuală sau colectivă în camera de deținere și spațiile comune și deși nu
se poate opune transferului la altă unitate penitenciară, opoziția deținutului
la internare nu constituie abatere disciplinară.83

6. Prevenirea sinuciderilor reprezintă o altă problemă care intră în

competenţa serviciilor de îngrijire medicală din închisori. Ele trebuie să
asigure sensibilizarea privind această problemă în cadrul instituţiei cât şi
dispunerea unor dispozitive adecvate. Controlul medical la sosire şi
procedura de primire în ansamblul ei are un rol important în acest context.
Îndeplinite corect, ele pot identifica cel puţin câţiva dintre deţinuţii cu risc şi
îndepărta o parte din anxietatea noilor deţinuţi.
Mai apoi, personalul închisorilor, indiferent de munca lui, trebuie
atenţionat asupra semnelor riscului de sinucidere. În acest sens trebuie
notat că perioadele care preced sau urmează imediat unui proces sau, în
anumite cazuri, perioadele anterioare eliberării se caracterizează printr-un
risc crescut de sinucidere. O persoană identificată ca prezentând un risc
crescut de sinucidere trebuie plasată sub observaţie, oricât este necesar.
Apoi, astfel de persoane nu trebuie să aibă un acces uşor la obiecte care să
le permită să se sinucidă (barele de la ferestrele închisorilor, sticlă spartă,
curele sau cravate etc.).
Trebuie luate măsuri pentru asigurarea unui flux de informaţii atât în
cadrul unei instituţii date cât şi, dacă este necesar, între instituţii (mai precis
între respectivele servicii medicale de îngrijire) privind persoanele care au
fost identificate ca reprezentând un potenţial risc. 84
În jurisprudența CEDO, contrar celor de mai sus este sugestivă Cauza
Renolde împotriva Franţei nr. 5608/0585 în care s-a constatat că, în fapt,

83 Încheierea nr. 97/2018 pronunțată în dos. Nr. 107/57/2018 al judecătorului de

supraveghere a privării de liberate de la Penitenciarul Târgu Mureș, menținută prin
sentința penală nr. 681/2018 pronunțată în dos. 7127/320/2018 al Judecătoriei
Târgu Mureș, publicată de Radu Vlad Pojan în Refuzul condamnatului de a se
supune examenului medical la primirea în penitenciar- expresie legitimă a
autonomiei persoanei sau conduită neprobabilă?, revista „Dreptul” nr. 1/2020, p.
139-140.
84 Consiliul Europei- Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor

sau Pedepselor Inumane sau Degradante, Serviciile de îngrijire a sănătăţii din

închisori- Extras din cel de-al 3-lea Raport general, publicat in 1993, p. 5-6;
Document disponibil pe internet la adresa https://rm.coe.int/16806ce93c; document
consultat la data de 14.11.2020.
85 Document disponibil pe internet la adresa
https://jurisprudentacedo.com/RENOLDE-c.-Frantei-Obligatii-pozitive.-Sinucidere-
in-carcera-a-unui-detinut-suferind-de-tulburari-psihice.html; document consultat la
data de 15.11.2020.

74
fratele reclamantei fusese arestat provizoriu. Un raport de expertiză dispus
de judecătorul de instrucţie a concluzionat că acesta prezenta tulburări
psihice. El a fost transferat într-un alt loc de detenţie. În fişa lui personală
era descris ca fiind o persoană normală, care urma un tratament sedaţiv.
Or, acesta a avut o tentativă de sinucidere după două zile, tăindu-şi braţul.
Echipa de intervenţie de urgenţă psihiatrică a diagnosticat un acces delirant
acut şi a prescris un tratament adecvat, medicamentele fiindu-i acordate
deţinutului de două ori pe săptămână, fără a se controla luarea lor efectivă.
Apoi, el a fost îngrijit de Serviciul medico-psihologic regional şi plasat singur
în celulă, sub supraveghere specială efectuată prin ronduri frecvente. Cu
toate acestea, a agresat o supraveghetoare şi a fost sancţionat cu 45 de zile
de carceră. A doua zi după sancţionare, i-a scris surorii sale o scrisoare în
care spunea că este epuizat. Primirea sa a determinat-o pe avocata
deţinutului să îi ceară judecătorului de instrucţie efectuarea unui examen
psihiatric, spre a se constata compatibilitatea stării lui psihice cu plasarea sa
în carceră. Însă deţinutul a fost descoperit spânzurat înainte de evaluare,
ştiut fiind că mai înainte cu trei zile îi fuseseră date medicamentele pentru
mai multe zile, fără controlul administrării lor efective.
Având în vedere elementele speţei, din momentul tentativei de
sinucidere, autorităţile ştiau că deţinutul suferea de tulburări psihotice acute,
susceptibile a conduce la acte de autoagresiune. Chiar dacă starea lui era
variabilă şi posibilitatea unei noi tentative de sinucidere mai mult sau mai
puţin imediată, riscul era real, iar deţinutul necesita o supraveghere strictă,
pentru a împiedica o agravare subită a stării acestuia. Mai mult, era de
aşteptat ca autorităţile, în prezenţa unui asemenea deţinut, să ia măsuri
speciale, adaptate în vederea asigurării compatibilităţii acestei stări cu
menţinerea lui în arest. Or, în pofida tentativei de sinucidere şi a
diagnosticului stării mentale a deţinutului, oportunitatea spitalizării lui într-un
stabiliment psihiatric nu pare să fi fost pusă în discuţie vreodată. Apoi,
autorităţile, în lipsa dispunerii unui plasament adecvat, trebuiau cel puţin să
asigure îngrijirile medicale corespunzătoare gravităţii stării deţinutului.
Fără a pierde din vedere dificultăţile specifice mediului carceral, cele
mai mari îndoieli privesc oportunitatea de a lăsa unui deţinut suferind de
tulburări psihotice confirmate grija de a-şi gestiona tratamentul zilnic el
însuşi, fără nicio supraveghere. Chiar dacă nu se cunoaşte ce anume l-a
împins pe deţinut să se sinucidă, lipsa supravegherii administrării zilnice a
tratamentului acestuia a jucat, în speţă, un rol în decesul lui. În sfârşit,
starea lui psihică nu pare să fi fost luată în seamă, deoarece la trei zile după
tentativa de sinucidere deţinutul a fost pedepsit de comisia de disciplină cu
sancţiunea cea mai grea, adică 45 de zile de carceră, izolându-l pe cel în
cauză şi privându-l de vizite şi de orice activitate, fapt de natură a agrava
riscul de sinucidere.
Luând în considerare ansamblul acestor elemente, autorităţile şi-au
nesocotit obligaţia pozitivă de a proteja dreptul la viaţă al deţinutului, fiind
încălcat astfel art. 2 și 3 din Convenție.

75
 7. Este de asemenea important de elaborat strategii și pentru
prevenirea autovătămării. Din aceste considerente, persoanelor expuse unui
astfel de risc trebuie să li se ofere tratament psihologic și psihiatric. În
fiecare penitenciar trebuie să se introducă o strategie complexă de îngrijire
a sănătății mintale iar personalul trebuie să fie instruit în evaluarea riscului
de dezvoltare al unui comportament de autovătămare.
Procesul de examinare a sănătății la primirea in închisoare (perioada
primelor 24 de ore de la primire este cea care prezintă cele mai multe
riscuri) și evaluările ulterioare la intervale regulate de timp reprezintă
componentele cheie ale strategiilor de autovătămare. Instruirea personalului
în domeniul sănătății mintale, care cuprinde evaluarea nivelului de risc și
prevenirea acestor acte este esențială. Pe scurt, promovarea sănătății
mintale în penitenciare trebuie să constituie elementul cheie al politicilor de
gestionare a penitenciarelor și de îngrijire a sănătății.86
Actele de autovătămare reflectă deci, în mod frecvent, probleme și
stări de natură psihologică sau psihiatrică și trebuie să fie abordate mai
degrabă din punct de vedere terapeutic, decât punitiv. Izolarea deținuților în
cauză (chiar dacă nu este considerată o măsură disciplinară) ar putea
exacerba problemele psihologice sau psihiatrice ale acestora. Toate
cazurile de autovătămare trebuie să fie evaluate și din punct de vedere
medical imediat după incident, pentru a evalua gravitatea leziunilor și starea
psihologică a deținutului.87
În jurisprudența CEDO, în cauza Rivière c. Franței (11 iulie 2006),
reclamantul s-a plâns de menținerea sa în detenție, în pofida tulburărilor
sale psihice, timp în care medicii specialiști erau preocupați de anumite
aspecte ale comportamentului său, în special obsesia sa pentru auto-
strangulare – tulburări, care necesitau tratament în afara penitenciarului.
Curtea a hotărât că menținerea reclamantului în detenție fără o
supraveghere medicală corespunzătoare a constituit un tratament inuman și
degradant și, prin urmare, o încălcare a art. 3 din Convenție.88
Într-o altă cauză, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în
România - Comitetul Helsinki în numele lui Ionel Garcea împotriva României
(24 martie 2015), a fost contestat accesul la un tratament medical adecvat
pentru o persoană privată de libertate care suferea de tulburări psihice -
fusese dusă la spital în mai multe rânduri pentru intervenții chirurgicale după
ce își bătuse un cui în frunte (act de autovătămare)- și dificultățile
întâmpinate de o organizație neguvernamentală de a adresa în mod efectiv
o plângere după moartea acestuia.

86 Jim Murdoch, Vaclav Jiricka, op. cit., p. 64-65.

87 Andres Lehtmets, Jorg Pont, op.cit., p. 41.
88Document disponibil pe internet la adresa
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Prisoners_health_RON.pdf; document
consultat la data de 18.11.2020.

76
 Curtea a constatat că lipsa de eficacitate a anchetei și timpul necesar
autorităților pentru a stabili împrejurările în care a decedat în cele din urmă
deținutul reprezentau încălcarea aspectului procedural al art. 2 (dreptul la
viață) din Convenție. Aceasta a formulat, în special, observația conform
căreia curtea de apel considerase că ancheta nu a fost temeinică din
moment ce procurorul nu răspunsese unor întrebări esențiale.
În plus, parchetul însuși nu reușise să se ocupe de plângerea de rele
tratamente în detenție depusă de asociația reclamantă. Curtea a constatat,
de asemenea, neîncălcarea sub aspect material a art. 2 din Convenție, dată
fiind lipsa dovezilor medicale de natură a stabili răspunderea statului dincolo
de orice îndoială rezonabilă.

8. În concluzie, asistența medicală acordată deținuților într-un

penitenciar este fundamentală în atingerea scopului urmărit prin executarea
pedepselor, acela de a fi reintegrați în societate ca persoane cu o sănătate
și conduită adecvate. Măsurile administrative ce se impun a fi luate pe
timpul detenției trebuie dublate și de o prestare corespunzătoare a serviciilor
medicale, acestea împreună putând asigura atingerea unui astfel de scop.
La polul opus, după cum rezultă și din conținutul articolului, acordarea
unor îngrijiri medicale neadecvate poate conduce la apariția unor încălcări
flagrante ale drepturilor deținuților, conducând chiar la condamnări din
partea instanței comunitare. Cu alte cuvinte, prevenirea unor rele tratamente
depinde din nou, în cea mai mare măsură, de calitatea serviciilor medicale
din penitenciare.
În atare condiții, chiar și atunci când voința unui deținut vine în conflict
cu obligațiile personalului medical de a-i proteja sănătatea și integritatea și
contravine unui tratament adecvat propriei sănătăți, este necesară o
gestionare atentă a situației de către personalul medical și de cel al
penitenciarului, în care să precumpănească interesele deținutului și
sănătatea sa, pentru care trebuie găsite de fiecare dată mijloacele și
metodele cele mai potrivite.
Nu există o rețetă universală în acest sens, după cum la fel de bine nu
există nici soluții reglementate anume pentru fiecare caz în parte, lucru de
altfel imposibil; însă există pârghii legale și medicale (pe care ne-am străduit
să le evidențiem în cazurile cele mai frecvent întâlnite în penitenciare), care,
atent utilizate, fac ca pentru fiecare problemă medicală ivită să fie găsită o
soluție optimă. Depinde doar de abilitatea și îndemânarea personalului
medical și a celorlalți angajați ai penitenciarului să se realizeze acest lucru.

Bibliografie

- Ion Tanoviceanu, Curs de drept penal, Atelierele Grafice Socec&Co,

Societate anonimă, București, 1912.

77
 - Andres Lehtmets, Jorg Pont, Îngrijirea sănătății și etica medicală în
penitenciare- versiunea în limba română, document disponibil pe internet la
adresa, https://rm.coe.int/publication-prison-healthcare-rom/16806ab9b4.
- Jim Murdoch, Vaclav Jiricka, Combaterea relelor tratamente în
penitenicare- Manual pentru colaboratorii sistemului penitenciar privind
prevenirea relelor tratamente în penitenciare- versiunea în limba română, p.
37, document disponibil pe Internet la adresa https://rm.coe.int/2-
combaterea-relelor-tratamente-in-penitenciare-final/1680722471.
- Cipriana Pahoni, Legislația penitenciară în principatele române și în
vechiul regat în „Revista de drept penal” nr. 4/2012, Ed. Universul Juridic,
București.
- Dan Adrian Zurbău, Elemente de noutate aduse prin Legea nr.
254/2013 privind executarea pedepselor în „Caiete de Drept Penal” nr.
2/2014, Ed. Universul Juridic, București.
- Radu Vlad Pojan, Refuzul condamnatului de a se supune
examenului medical la primirea în penitenciar- expresie legitimă a
autonomiei persoanei sau conduită neprobabilă?, revista „Dreptul” nr.
1/2020.
- Consiliul Europei- Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi
Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, Serviciile de
îngrijire a sănătăţii din închisori- Extras din cel de-al 3-lea Raport general,
publicat in 1993, p. 5-6; Document disponibil pe internet la adresa
https://rm.coe.int/16806ce93c.

78
 DEBIROCRATIZAREA PROCEDURII DE CONSTITUIRE
A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE PRIN LEGEA NR.
102/2020 PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA
LEGII SOCIETĂȚILOR NR. 31/1990

Lect. univ. dr. Ioana Raluca Toncean Luieran,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș

Abstract

Regardless of the legal form of the company, the formalities required to set it
up involve a number of bureaucratic obstacles. The conditions for the registration of
the registered office, as well as the prohibition of natural and legal persons to be
sole partners in more than one limited liability company are two of the aspects that
Law no. 102/2020 comes to improve them. The present study proposes an analysis
of the new regulations in this regard in terms of relieving the entire procedure for
setting up companies.

Keywords: sole shareholder, limited liability company, registered office,

company registration.

I. Noțiuni introductive
Societățile privind activitatea comercială se constituie potrivit
dispozițiilor art. 5 - 35 a Legii societăților nr. 31/199089, care reglementează
constituirea oricărei societăți comerciale, cu dispoziții speciale pentru fiecare
formă de societate.
Formalitățile de constituire a societăților presupun întocmirea actelor
constitutive, înmatricularea în Registrul comerțului și autorizarea funcționării,
precum și înscrierea fiscală a acestora.

II. Asociatul unic

Pe lângă societatea de tip clasic, constituită din doi sau mai mulți
asociați, art. 13 din Legea nr. 31/1990 reglementează și societatea cu
răspundere limitată cu asociat unic. Numită în literatura de specialitate

89 Legea societăților nr. 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.
126 din 17 noiembrie 1990, fiind ulterior republicată și modificată. Brevitatis causa,
pentru ușurința exprimării, referirea la această lege se va face prin sintagma Legea
nr. 31/1990.

79
“societate unipersonală”90, aceasta se poate constitui prin aportul unui
singur asociat, care va fi deținătorul tuturor părților sociale.
Anterior adoptării Legii nr. 102/202091, art. 14 din Legea nr. 31/1990
interzicea posibilitatea ca o persoană fizică sau persoană juridică să fie
asociat unic în mai multe societăți cu răspundere limitată. Art. 1 din Legea
nr. 102/2020 abrogă art. 14 din Legea nr. 31/1990, astfel că, în prezent,
această interdicție a fost eliminată. Subliniem că această interdicție a fost
reglementată încă din prima formă a Legii nr. 31/1990, fiind menținută până
astăzi.
Art. 14 din Legea nr. 31/1990 prevedea și alte limitări ale societăților
cu răspundere limitată cu asociat unic. Astfel, potrivit alin. (2) al aceluiaș
articol, o societate cu răspundere limitată nu putea avea ca asociat unic o
altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Sancțiunea nerespectării acestor condiții era dizolvarea pe cale
judecătorească a unei societăți astfel constituite. Statul, prin Ministerul
Finanțelor Publice, precum și orice persoană interesată avea calitate
procesuală activă, în conformitate cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Mai mult, pe baza hotărârii de dizolvare, lichidarea se făcea în condițiile
prevăzute de lege pentru societățile cu răspundere limitată.
Abrogarea art. 14 din Legea nr. 31/1990 are drept scop creșterea
inițiativelor antreprenoriale și a numărului societăților. În consecință, o
persoană fizică sau o persoană juridică va putea fi asociat unic în mai
multe societăţi cu răspundere limitată. De asemenea, o societate cu
răspundere limitată va putea avea ca asociat unic o altă societate cu
răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Întrucât art. 17 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 instituia în
sarcina asociatului unic de a anexa declarația pe proprie răspundere privind
deținerea calității de asociat unic într-o singură societate cu răspundere
limitată, și această prevedere a fost abrogată, nemaifiind justificată.
În practică, această cerință, menită să asigure respectarea art. 14 din
Legea nr. 31/1990, se materializa într-o declarație ce urma să fie verificată
la autentificarea actului constitutiv sau la darea de dată certă a acestuia. În
situația în care nu era întrunită condiția, notarul public refuza autentificarea
actului constitutiv sau, după caz, persoana care da data certă refuza
operațiunea solicitată92.

90 A se vedea S. Angheni, Drept comercial. Tratat, Editura C.H.Beck, București,

2019, p. 156.
91 Legea nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr.

31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 583 din 2 iulie 2020.
Brevitatis causa, pentru ușurința exprimării, referirea la această lege se va face prin
sintagma Legea nr. 102/2020.
92 A se vedea St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ediția a VI-a,

actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2019, p. 160.

80
 Prin eliminarea acestei declarații, observăm astfel, o simplificare a
procedurii de constituire a societății, asociații fiind degrevați de această
sarcină birocratică.
Soluția legislativă este în concordanță cu dispozițiile Uniunii Europene
în materie. Potrivit art. 2 alin. (2) din Directiva 2009/102/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 16 septembrie 200993 în materie de drept al
societăților comerciale privind societățile comerciale cu răspundere limitată
cu asociat unic, “statele membre pot să prevadă anumite dispoziții speciale
sau sancțiuni pentru cazurile în care: (a) o persoană fizică este asociatul
unic al mai multor societăți; sau (b) o societate cu asociat unic sau o altă
persoană juridică este asociatul unic al unei societățI”. Astfel, este lăsată la
latitudinea statelor membre decizia impunerii unor astfel de restricții.
Pe de altă parte, noile dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art.
3 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, potrivit cărora, “…asociații în
societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența
capitalului social subscris”. Posibilitatea deținerii calității de asociat unic în
mai mult de o societate, ar putea genera crearea unor societăți distincte
pentru o singură activitate sau, transferul activității de la o societate la alta,
în schimbul obținerii unor beneficii (fiscale spre exemplu). Eliminarea
acestei interdicții ar putea duce la situații discriminatorii pentru creditorii
diferiți ai aceleași societăți sau creditorii mai multor societăți cu același
asociat unic.
De asemenea, atunci când, pe durata funcţionării societăţii, un asociat
răspunde pentru obligaţiile acesteia în limitele aportului la capitalul social,
răspunderea sa va fi limitată la acest aport şi în situaţia dizolvării şi, dacă
este cazul, a lichidării societăţii94. Potrivit art. 2371 alin. (3) din Legea nr.
31/1990, “asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul
limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii
răspunde nelimitat pentru obligaţiile neachitate ale societăţii dizolvate,
respectiv lichidate”. Totuși, răspunderea asociatului devine nelimitată în
condiţiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile
societăţii ca şi cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul
societăţii în beneficiul personal ori al unor terţi, cunoscând sau trebuind să
cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să îşi
execute obligaţiile.
Astfel, se poate ajunge în situația răspunderii cu un patrimoniu unic
(personal) pentru obligațiile unui număr nelimitat de societăți95.

93 Directiva 2009/102/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16

septembrie 2009 materie de drept al societăților comerciale privind societățile
comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic a fost publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene, L 258/20 din 01.10.2009.
94 A se vedea art. 2371 din Legea nr. 31/1990.
95 http://cdep.ro/proiecte/2017/400/40/0/cerere440rx.pdf

81
 III. Sediul social

Legea nr. 102/2020 propune o simplificare a procedurii de constituire

a societăților comerciale și din prisma condițiilor de înregistrare a sediului
social.
În prezent, “la înmatricularea societăţii şi la schimbarea sediului social
se va prezenta la sediul oficiului registrului comerţului documentul care
atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social.
După înregistrarea în registrul comerţului, oficiul registrului comerţului
transmite documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu
destinaţie de sediu social la organul fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală în a cărui circumscripţie se situează imobilul cu
destinaţie de sediu social”96.
În vechea reglementare, art. 17 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 31/1990,
instituia obligativitatea prezentării unui certificat emis de Agenția Națională
de Administrare Fiscală, care să certifice faptul că pentru imobilul cu
destinație de sediu social nu a fost înregistrat un document de cedare a
dreptului de folosință, indiferent de caracterul oneros sau gratuit al unor
astfel de documente.
În situația în care din certificatul emis rezulta că existau deja
înregistrate la organul fiscal și alte documente care să ateste cedarea
dreptului de folosință, trebuia să se întocmească o declarație pe propria
răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la
funcționarea mai multor societăți în acel spațiu97.
Astfel, prin Legea nr. 102/2020 a fost eliminată obligaţia prezentării
certificatului emis de organul fiscal și al declaraţiei pe propria
răspundere în legătură cu cedarea dreptului de folosinţă asupra
aceluiaşi imobil și respectarea condiţiilor referitoare la sediul social.
Unul dintre cele mai importante elemente de noutate introduse de
Legea nr. 102/2020 este permisiunea de funcționare a mai multor societăți
în același imobil, indiferent de numărul camerelor. În acest sens art. 3 din
Legea nr. 102/2020 dispune abrogarea art. 17 alin. (4) din Legea societăților
nr. 31/1990.
Art. 17 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, anterior abrogării, dispunea că
“La acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi numai dacă
imobilul, prin structura lui şi suprafaţa sa utilă, permite funcţionarea mai
multor societăţi în încăperi diferite sau în spaţii distinct partajate. Numărul
societăţilor ce funcţionează într-un imobil nu poate depăşi numărul de
încăperi sau spaţii distincte obţinute prin partajare”. Precizăm că dispoziția
în cauză a fost introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

96 A se vedea art. 17 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, cum a fost
modificat de Legea nr. 223/2020 pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului
de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii societăţilor nr.
31/1990, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1018 din 2 noiembrie 2020.
97 A se vedea S. Angheni, op.cit., p. 162.

82
54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale, cu scopul de
reglementare a unei condiții minimale pe care trebuie să o îndeplinească
spațiul ce urma să aibă destinație de sediu social98.
În mod cert, abrogarea acestor condiții va permite posibilitatea de
înființare, la același sediu, a unui număr infinit de societăți, fără alte
condiții cu privire la suprafața sau structura acestuia. În acord cu cele
exprimate în doctrină99, subliniem că sediul societății, ca element de
identificare a acesteia, trebuie să fie real, considerându-se că la sediul
declarat trebuie să existe actele, documentele societății care pot fi verificate
oricând de autoritățile statele.
Art. 4 din Legea nr. 102/2020 introduce alin. (6) al art. 17 din Legea
nr. 31/1990, potrivit căruia “avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor
colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 196/2018 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi
administrarea condominiilor100, cu modificările ulterioare, nu este necesar
atunci când administratorul sau, după caz, administratorii declară pe propria
răspundere faptul că la sediul social nu se desfăşoară activitate".
Dispoziția se referă la avizul cunoscut sub forma de “acord al
vecinilor”, prevăzut la art. 40 alin. (1) din Legea nr. 196/2018 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi
administrarea condominiilor, potrivit căruia “schimbarea destinației
locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință,
prezente în proiectul inițial al imobilului, se poate face numai cu avizul scris
al comitetului executiv și cu acordul scris, prealabil, al proprietarilor direct
afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus
schimbării”.
Mai mult, odată cu acordul menționat, proprietarii direct afectați cu
care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării și
proprietarul care solicita acordul pentru schimbarea destinației locuinței sau
spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință semnau și o convenție
cu privire la declararea activității care se va desfășura în spațiul respectiv,
precum și numărul de persoane în funcție de care urma să fie calculate
cheltuielile pe număr de persoane.
Din nou, Legea nr. 102/2020 elimină întocmirea unor avize și
convenții care impuneau timp și efort în pregătirea documentației necesare
constituirii societăților. Soluția este salutară, întrucât, de cele mai multe ori,
“acordul vecinilor” era problematic și descurajant în inițiativa antreprenorială.

98 http://cdep.ro/proiecte/2017/400/40/0/cerere440rx.pdf
99 A se vedea S. Angheni, op.cit., p. 162.
100 Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de

proprietari şi administrarea condominiilor a fost publicată în Monitorul Oficial al

României nr. 660 din 30 iulie 2018, fiind ulterior republicată și modificată.

83
 IV. Concluzii

Dispozițiile Legii nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii

societăților nr. 31/1990 au drept scop înlăturarea obstacolelor din calea
înființării unei noi întreprinderi prin facilitarea procedurilor, a condițiilor de
înregistrare a sediului social și a eliminării restricției pentru persoanele fizice
și juridice de a nu fi asociat unic decât într-o singură societate cu
raspundere limitată. Principalul efect constă în creșterea numărului
societăților și a inițiativelor antreprenoriale, mediul de afaceri fiind stimulat
să evolueze și să se dezvolte.
Așa cum am subliniat, prin simplificarea procedurilor și eliminarea
cerințelor birocratice, Legea nr. 102/2020 aliniază legislația română la
dispozițiile europene în materie.

V. Bibliografie

Legislație
• Directiva 2009/102/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 septembrie 2009 în materie de drept al societăților
comerciale privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu
asociat unic;
• Legii societăților nr. 31/1990;
• Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor;
• Legea nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii
societăților nr. 31/1990;
• Legea nr. 223/2020 pentru simplificarea şi debirocratizarea
transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin
modificarea Legii societăţilor nr. 31/1990.

Doctrină
• S. Angheni, Drept comercial. Tratat, Editura C.H.Beck,
București, 2019;
• St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ediția a
VI-a, actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2019;
• V. Nemeș, Drept comercial. Ediția a 3-a revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu, Bucurști, 2018, pp. 255-256.

Surse web

• http://cdep.ro/proiecte/2017/400/40/0/cerere440rx.pdf

84
 DESPRE TUTELA IMPUBERILOR ÎN DREPTUL ROMAN

Asist. univ. drd. Andrei-Bogdan Murgu,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

The idea of a study on " guardianship of the child in Romanian law" started
from the finding that relatively many solutions of the Romanian legislator in
connection with this important legal institution were inspired by ius civile. I am
considering, for example, the appointment of a guardian by will, the system of legal
excuses for refusing the task of guardianship, the guardian's liability and the
termination of guardianship.
The study analyzes the main aspects of the guardianship of the child in
Romanian law, such as: children who were placed under guardianship; the
modalities for establishing guardianship; guardianship responsibilities; the
obligations of the guardian; the guardian's responsibility; termination of
guardianship.

Keywords: guardian, guardianship, impoverishment, patrimony

administration, liability, extinguishment.

1. Privire de ansamblu asupra tutelei în dreptul roman

În limba latină, substantivul tutela are înțelesul de pază (his foribus
tutelam gerit) ori, pur și simplu, situația copilului pus sub tutelă (puer in
tutelam traditus)101. Acest termen își are originea în verbul latin tueor, tueri,
tuitus, care are și înțelesul de apărare sau protejare102.
În vechiul drept roman, la începuturi, ca instituție juridică, tutela a fost
privită ca o modalitate de apărare a intereselor patrimoniale ale familiei
agnate103 și, nicidecum ca un instrument legal de ocrotire a persoanelor

101 A se vedea Gh. Guțu, Dicționar latin – român, Editura Științifică, București, 1973,
p. 588-589.
102 Ibidem, p. 586. În același sens, a se vedea R. Gidro, A. Gidro, Drept privat

roman. Elemente comparative cu dreptul civil și dreptul procesual civil român

contemporan, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 122.
103 În limba latină, termenul agnatus are înțelesul de „rudă după tată”. Acest termen

mai desemnează și copilul născut după ce au fost fixați moștenitorii legali (în acest
sens, Gh. Guțu, op. cit., p. 39). În dreptul roman, familia agnată a fost bazată pe
puterea absolută a lui pater familias și, nicidecum pe legătura de sânge (biologică)
dintre membrii ei. Legătura juridică dintre pater familias și cei aflați sub puterea sa a
reprezentat „rudenia agnată” (agnatio) sau civilă. Cu timpul, fiecare prerogativă a lui

85
incapabile104. Inițial, prin modul de organizare a tutelei, s-a urmărit
împiedicarea incapabililor să-și risipească bunurile în detrimentul rudelor
agnatice chemate, eventual, la moștenire. În aceste condiții, tutela romană
apare ca o prerogativă încredințată tutorelui în interesul lui personal și nu al
persoanei incapabile”105.
Patrimoniul familiei agnate putea fi afectat de șefii de familie impuberi
sau de femeile sui iuris care se căsătoreau106. Lipsiți de supraveghere,
acești șefi de familie puteau pune în primejdie, prin actele lor de dispoziție
necugetate, averea familiei a cărei putere de conducere o aveau potrivit
cutumei străvechi107. În schimb, femeile sui iuris, care se căsătorea cum
mânu108, treceau, cu tot cu averea lor, de sub puterea lui pater familias din
familia sa de origine, sub puterea soțului ori a lui pater familias din familia
bărbatului (in mânu măriți). De fapt, și în cazul căsătoriei sine mânu109,

pater familias asupra celor aflați sub puterea sa a fost desemnată prin termeni sau
expresii specifice, astfel: manus - puterea asupra femeii; patria potestas - puterea
asupra copiilor (puterea părintească); dominica potestas - puterea asupra sclavilor;
dominium - puterea asupra celorlalte lucruri [în acest sens, a se vedea: M. - D. Bob,
Manual elementar de drept internațional privat roman, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2019, p. 94; Vl. Hanga, Manual de
drept privat roman, Editura Cordial, Cluj – Napoca, 1994, p. 117]. Subliniez că cele
două categorii de rudenie, biologică și civilă, sunt reglementate și în legislații
moderne. Spre exemplu, actualul Cod civil român reglementează rudenia rezultată
din filiație (408-450) și rudenia din adopție (art. 451-482). Art. 405 C. civ. dispune că
„rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun” [alin. (1)],
iar „rudenia civilă este legătura rezultată din adopția încheiată în condițiile prevăzute
de lege” [alin. (2)].
104 A se vedea: M. - D. Bob, op. cit., p. 115; R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 120; Vl.

Hanga, op. cit., p. 148.

105 A se vedea: M – D. Bob, op. cit., p. 115; Vl. Hanga, op. cit., p. 148.
106 Expresia sui iuris (având acest drept) a desemnat persoana fizică capabilă să

încheie singură acte juridice, să cheme în judecată alte persoane sau să fie
chemată în judecată. Antonimul lui sui iuris a fost alieni iuris (având dreptul altuia),
cu sensul de persoană care își exercita drepturile prin intermediul altei persoane
sau autorități. În termeni strict juridici, persoanele alieni iuris erau lipsite de
capacitate civilă de exercițiu (în acest sens, a se vedea M. – D. Bob, op. cit., p. 98).
107 A se vedea M. Jacotă, Curs de drept roman, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1978, p.

138.
108 Femeia căsătorită cum mânu era subordonată total soțului său și lui pater

familias. Din punct de vedere juridic, această femeie era alieni iuris și lipsită de un
patrimoniu propriu. Subliniez că, la începuturile vechiului drept roman, căsătoria
cum mânu a fost singura modalitate de încheiere (pentru detalii privind căsătoria
cum mânu, a se vedea D. – M. Bob, op. cit., p. 104). Dacă viitorii soți se aflau sub
patria potestas, era necesar acordul ambilor pater familias (în acest sens, a se
vedea Marcia L. Colish, The Stoic Tradition from Antiquity to the Early Middle Ages,
Brill Academic Publishers, 1990, 2 Edition, p. 383).
109 În cadrul căsătoriei sine mânu, femeia (soția) nu intra sub autoritatea soțului său

ori a șefului de familie (in mânu măriți), ea continua să fie legată de familia sa de

86
patrimoniul familiei era afectat, însă prin instituirea dotei110. Dota trecea în
proprietatea soțului și, dacă acesta se afla sub autoritatea părintească
(patria potestas), în patrimoniul lui pater familias din noua familie.
În străvechiul și vechiul drept roman, dată fiind structura familiei
patriarhale111, au fost cunoscute tutela impuberului și a femeii sui iuris,
având ca obiect numai aspectele patrimoniale ale persoanelor incapabile.
Tutela era o adevărată putere (potestas) instituită asupra unor
persoane libere. Această concepție s-a păstrat până în epoca clasică a
dreptului roman. Iustinian112, în Institutele sale, citându-l pe Servius
Sulpicius113, a definit tutela ca o vis ac potestas. De asemenea, la origini,
tutela femeii sui iuris era o putere (manus)114, împrejurare care a evocat, de
asemenea, ideea de putere115.
În vechiul drept roman, tutorele avea, în raport cu bunurile impuberului
aflat sub tutela sa, poziția unui adevărat pater familias. Dacă tutorele își
însușea din bunurile impuberului, nu era pedepsit pentru furt. Delictul comis
era sancționat cu o acțiune numită actio de rationibus distrahendis116.
Ulterior, datorită schimbărilor intervenite în societatea romană în
perioada cuprinsă între „războaiele punice”117 și finele Republicii118,

origine. Din punct de vedere juridic, această femeie rămânea supusă autorității
tatălui său sau a unor rude agnatice. În cazul în care, înainte de încheierea
căsătoriei, femeia era o persoană sui iuris, își păstra acest statut juridic pe timpul
căsătoriei (pentru detalii privind căsătoria sine mânu, a se vedea: D. – M. Bob, op.
cit., 104-105; R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 102 -103).
110 În dreptul roman, ca de altfel și în dreptul modern, „dota” (dos) a reprezentat o

măsură patrimonială în vederea căsătoriei, fiind destinată pentru a susține

cheltuielile acesteia (în acest sens, a se vedea R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 104).
111 A se vedea M. Jacotă, op. cit., p. 138.
112 Împăratul Iustinian a domnit între anii 527-565. Opera legislativă a lui Iustinian

este alcătuită din Codex, Digesta (în limba greacă Pandectae), Institutiones (sau
Elementa ori Manual de școală) și Novelle (pentru detalii, a se vedea: M. - D. Bob,
op. cit., p. 51 și urm.; Vl. Hanga, Mari legiuitori ai lumii, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1977, p. 126 și urm.). Ulterior, la începutul Secolului al
XII-lea, lucrările lui Iustinian au fost denumite Corpus iuris civilis (în acest sens, a se
vedea: M. – D. Bob, op. cit., p. 52; R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 62).
113 Servius Sulpicius Rufus (n. 105 î.Hr. – d. 43 î.Hr.) a fost un strălucit orator și

jurisconsult roman (pentru detalii, a se vedea M. – D. Bob, op. cit., p. 116).

114 A se vedea M. Jacotă, op. cit., 154.
115 Ibidem, p. 139].
116 Ibidem, p. 141.
117 Războaiele Punice au fost în număr de trei (264-241 î.Hr.; 218-201 î.Hr.; 149-

146 î.Hr.), fiind purtate între Roma și Cartagina. Denumirea lor vine de la numele
puni, pe care romanii l-au dat cartaginezilor. Limba vorbită de aceștia a fost punica
(pentru rolul acestor războaie în evoluția societății romane și a dreptului roman, a se
vedea M. – D. Bob, op. cit., p. 23).
118 „Republica Romană” a reprezentat organizarea de stat a Romei și a teritoriilor

sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului, care a coincis cu alungarea

ultimului rege roman (anul 509 î.Hr.) și până la numirea lui Cezar dictator pe viață

87
concepția despre tutelă s-a schimbat radical, aceasta fiind privită ca o
măsură de protecție a persoanelor aflate, din diverse motive, în
incapacitate119. Această reformă a tutelei s-a datorat și faptului că familia
agnată și-a pierdut din importanță, impunându-se familia și rudenia
cognatică120.
Treptat, vechea concepție despre tutelă a fost abandonată, fiind
transformată, dintr-o instituție privată și bazată pe putere (potestas), într-o
adevărată instituție publică (munus publicum)121. La un moment dat s-a
vorbit despre povara tutelei (onus tutelae)122, împrejurare care susține ideea
că tutela a început să fie privită ca o sarcină instituită în favoarea unei
persoane incapabile.
Iustinian, în Institutele sale, reproducând definiția dată tutelei de
jurisconsultul Servius Sulpicius, a afirmat că „tutela este …. puterea dată şi
îngăduită de dreptul civil asupra unei persoane libere, în vederea ocrotirii
aceluia care, din pricina vârstei, nu se poate apăra” (tutela est,…, vis ac
poteslas in căpițe libero ad tuendum eum quipropter aetatem sua sponte se
defendere nequit, iure civili data ac permissa)123.
Așa cum s-a remarcat în doctrină, în definiția dată de Servius
Sulpicius este inclusă, deopotrivă, vechea concepție despre tutelă, ca o
putere, și noua concepție, ca o instituție de protecție a tânărului șef de
familie124.
Se observă că definiția lui Servius Sulpicius privește exclusiv tutela
determinată de vârsta celui ocrotit (aetatem), nu și cea a femeilor sui iuris.
În acord cu cele exprimate în doctrină, tutela femeii nu a urmat evoluția
prezentată. În realitate, tutela femeii nu a corespuns unei incapacități
reale125. De fapt, spre finele Republicii această tutelă a decăzut și a dispărut
în epoca clasică a dreptului roman126.
La sfârșitul Republicii, tutela, la fel ca și curatela, era considerată o
datorie (munus) de interes general (officium) în favoarea incapabilului. Așa

(anul 44 î.Hr.) sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr., când Senatul roman i-a
acordat lui Octavianus (n. 63 i.Hr. – d. 14 d.Hr.) titlul de Augustus (în acest sens, a
se vedea: R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 25).
119 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 115.
120 În limba latină, termenul cognatio are înțelesul de rudă de sânge (în acest sens,

a se vedea Gh. Guțu, op. cit., p. 108). Spre deosebire de rudenia agnată, care era o
rudenie civilă, bazată pe puterea lui pater familias, fiind stabilită exclusiv prin
bărbați, rudenia cognatică a fost o rudenie de sânge (biologică), fiind atât în linie
masculină, cât și feminină (în acest sens, a se vedea: D. – M. Bob, op. cit., p. 100;
Vl. Hanga, op. cit., p. 117-118).
121 A se vedea, Vl. Hanga, op. cit., p. 148.
122 A se vedea, I. - C. Cătuneanu, Curs elementar de drept roman, Editura Cartea

Românească, București, 1924, p. 133.

123 A se vedea: D. – M. Bob, op. cit., p. 116; R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 121.
124 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 141.
125 Ibidem, p. 153.
126 Ibidem, p. 141.

88
se explică de ce, cu timpul, înmulțindu-se situațiilor de refuz a tutelei, s-a
simțit nevoia reglementării cazurilor în care refuzul era considerat întemeiat
(scuzabil).
În concluzie, în această etapă, tutela a fost privită ca o măsură de
protecție a persoanelor care, deși aveau capacitate civilă de folosință (de
drept), erau lipsite de capacitatea civilă de exercițiu (de fapt)127. Cu toate
acestea, chiar după ce tutela a început să fie văzută ca un mijloc de
ocrotire a intereselor incapabilului, aspectul patrimonial a continuat să fie
predomine. Această situație a răzbătut în timp, fiind regăsită și în unele
legislații contemporane128.

2. Precizări privind tinerii

În lumea romană, termenul „minor” a fost utilizat pentru a desemna
tinerii puberi (de la 14 ani, pentru băieți, și 12 ani, pentru fete) cu vârsta sub
25 de ani (minores viginti quinqe anis). Aceștia, în cazul în care erau sui
iuris, deși aveau capacitate civilă de exercițiu, erau supuși unui statut juridic
special129.
Sub aspectul capacității, în dreptul roman, tinerii au trecut prin trei
faze.
Prima fază (infans)130 sau a copilăriei dura de la naștere până la o
vârstă stabilită, inițial, de pater familias, de la caz la caz, în raport cu nivelul
dezvoltării fizice (habitus corporis). Mai târziu, această limită a fost fixată la
vârsta de 7 ani. În această fază, pupilul era incapabil absolut. Drept urmare,
acesta nu putea să încheie niciun act juridic. Mai mult, infans nu avea nici
capacitate delictuală.
A doua fază era cuprinsă între vârsta de 7 și 14 ani, pentru băieți, și 7
la 12 ani, pentru fete (infantiae proximus). Fac precizarea că, inițial, vârsta
pubertății a fost stabilită individual, de la caz la caz, în funcție de
dezvoltarea fizică a fiecărui individ (habitus corporis). În această fază,
pupilul putea încheia acte juridice prin care își îmbunătățeau situația
materială. În schimb, actele juridice prin care își înrăutățea situația puteau fi
încheiate doar cu concursul tutorelui (auctoritas tutoris).
Un asemenea copil era numit pupillus, respectiv pupilla131. După cum
am precizat, pupilii erau protejați prin tutelă cu condiția să nu fie sui iuris.
Spre exemplu, un pupil era considerat sui iuris dacă se năștea în afara
căsătoriei132. Nu se punea problema tutelei în cazul copiilor alieni iuris care,

127 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 115.

128 A se vedea, spre exemplu, art. 343-420 din Codul civil român din anul 1864.
129 A se vedea, M. - D. Radu, Protecția minorilor în dreptul roman (adresa web:

http://oaji.net/articles/2015/2064-1432817365.pdf).
130 În limba latină, termenul infans are înțelesul de „cel care nu vorbește”, „mut”,

„micuț” sau „copil până la vârsta de 7 ani” (în acest sens, a se vedea Gh. Guțu, op.
cit., p. 288).
131 În limba latină, termenul pupillus desemneză un băiat orfan sau minor, iar pupilla

o fată fără părinți sau minoră (Ibidem, p. 444, respectiv p. 445).

132 A se vedea, Vl. Hanga, op. cit., p. 149.

89
după cum am subliniat anterior, se aflau sub puterea părintească (patria
potestas).
A treia fază, cea a pubertății, începea la vârsta de 14 ani, pentru
băieți, și la 12 ani, pentru fete (puberti proximus). Aceste vârste au fost
stabilite sub influența „Școlii proculiene”. La această vârstă (perfecta aetas),
pupilul devenea capabil, cu condiția de a fi sui iuris, adică de a nu se afla
sub patria potestas. La data fixată de pater familias, băieții îmbrăcau „toga
virilă”, deosebindu-se, astfel, de cei mai tineri, care îmbrăcau toga
praetexta.
În acord cu cele subliniate în doctrină, în vechea Romă, capacitatea
deplină de exercițiu a pupilului sui iuris în vârstă de 14 ani nu a prezentat
mari inconveniente. Astfel, datorită caracterului esențialmente natural al
economiei societății romane, actele juridice erau rare. De asemenea, în
condițiile vechiului drept roman, actele juridice erau formaliste și se încheiau
în fața magistratului (in iure casio) sau a unor martori133. Oricum, înșelarea
unui tânăr, profitându-se de lipsa lui de experiență, era sancționată de
cenzor printr-o nota censoria134.
Ulterior, apare incapacitatea tânărului de la pubertate până la vârsta
de 25 de ani (minores viginti quinqe anis). incapacitate care dobândește
trăsături definitive abia în dreptul roman postclasic, când acești tineri au fost
supuși unei curatele speciale135. În doctrină s-a subliniat că, în epoca
postclasică, această curatelă a tins să fie asimilată cu tutela. În schimb, în
dreptul lui Iustinian, cele două s-au contopit, curatorii având o poziție juridică
similară cu cea a tutorilor136.

3. Instituirea (constituirea137) tutelei

3.1. Tutela legitima. La începuturi, dreptul roman a cunoscut doar
tutela legitima. Această tutelă, considerată de tip vechi, era încredințată, în
baza unei cutume străvechi, agnaților sau gentililor. Reiterăm că agnații
erau persoanele fizice aflate sub autoritatea aceluiași pater familias sau,
altfel spus, erau rude civile. În schimb, „gentilii” erau considerați toți membrii
ginții.
Tutela legitima revenea moștenitorilor prezumtivi ai pupilului (agnatus
proximus), dacă acesta ar fi decedat și, în lipsă de agnați, gentililor. Ulterior,
prin interpretarea Legii celor XII Table138, s-a admis că pot fi desemnați

133 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 162.

134 Ibidem, p. 143.
135 Pentru detalii, a se vedea: M. – D. Bob, op. cit., p. 120; Vl. Hanga, op. cit., 155-

166; M. Jacotă, op. cit., p. 162 și urm.

136 În acest sens, a se vedea, M. - D. Bob, op. cit., p. 120.
137 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 115 și urm.
138 Legea celor XII Table (Leges doudecim tabulorum) a fost elaborată în anul 449

î.e.n. de o comisie alcătuită din 10 bărbați (decemviri legibus scribundis). Această

lege a fost adoptată în urma unui conflict îndelungat (8-10 ani) dintre patricieni și
plebei. În acest timp, reprezentantul plebeilor, tribunul Terentilius Harsa, a cerut
invariabil codificarea obiceiurilor juridice și afișarea lor în Forum, pentru a fi

90
tutori și patronii. Astfel, spre exemplu, tutela copilului emancipat139 revenea
patronului, care putea fi tatăl său (parens manumissor) ori un străin
(manumissor extraneus).
Tutela legitima era instituită în cazul în care tutorele nu era desemnat
prin testament. Practic, tutela testamentară a constituit regula, iar cea legală
excepția.
Puteau fi desemnați tutori doar bărbații, considerându-se că numai
aceștia pot îndeplini rolul tutelei, de a păstra averea în cadrul familiei
(tutelam administrare virile munus est).
Cu timpul, fiindcă tutela devenise o sarcină publică (munus publicum),
unele persoane o refuzau. Refuzul a fost privit cu circumspecție, motiv
pentru care legiuitorul roman a prevăzut situațiile în care sarcina tutelei, fiind
considerată scuzabilă, putea fi refuzată.
Sistemul „scuzelor legale” a fost extins în cazul tutorilor legali în epoca
împăraților Valentinian (364-365), Teodosie (379-395) și Arcadius (395-
408). Drept urmare, aceștia puteau refuza sarcina tutelei, însă numai în
cazurile prevăzute expres de lege140.

3.2. Tutela testamentară. După Legea celor XII Table (Lex duodecim
tabularum), prima lege scrisă din dreptul roman141, testamentul a devenit
modul preferat de numire a tutorelui. Prin testament, pater familias avea
posibilitatea de a impune un tutore în care avea încredere. Mai mult, cu
timpul, testamentul a devenit mijlocul juridic de a îndepărta de la tutela
legitimă și de a individualiza familia în sens restrâns (familia proprio iure) în
cadrul mai larg al agnaților sau al gentililor142.
Prin testament, pater familias putea institui tutela, desemnând tutorele
pentru cei aflați sub autoritatea sa143. În acest sens, Gaius144 a evocat

cunoscute de cetățenii romani. Urmare protestelor plebeilor, în anul 451 î.H.,

patricienii au numit „comisia celor 10 bărbați”, care a sistematizat obiceiurile juridice
și, în același an, le-au publicat pe 10 table de lemn. Plebeii au protestat, susținând
că sistematizarea este incompletă. Drept urmare, în anul 449 î.e.n., a fost formată o
nouă comisie, din care au făcut parte și cinci reprezentanți ai plebeilor. Această
comisie a realizat sistematizarea completă a obiceiurilor juridice, pe care le-au
publicat pe XII Table de bronz (în acest sens, a se vedea R. Gidro, A. Gidro, op.
cit., p. 45. Pentru importanța și trăsăturile Legii celor XII Table, a se vedea, M. - D.
Bob, op. cit., p. 42-43).
139 În dreptul modern, termenul emancipare are sensul de dobândire a capacității

depline de exercițiu de către persoana fizică înainte de împlinirea vârstei majoratului

legal (a se vedea, spre exemplu, art. 40 C. civ.).
140 A se vedea, Vl. Hanga, o. cit., p. 151.
141 A se vedea: D. – M. Bob, op. cit., p. 330; R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 45.
142 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 144.
143 Semnalez că, în prezent, și Codul civil român (2009) prevede posibilitatea

instituirii tutelei prin testament de către părinte, în condițiile art. 114 (pentru detalii
privind desemnarea tutorelui de către părinte prin testament, a se vedea, A. Rădoi,
Ocrotirea persoanei fizice, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, de Fl. A. Baias,

91
posibilitatea părinților de a lăsa, prin testament, tutori pentru descendenții pe
care îi au sub puterea lor (potestas)145. Practic, această modalitate era doar
la îndemâna părinților și privea doar descendenții lor.
Magistrații146 au privit cu îngăduință dispozițiile testamentare
referitoare la desemnarea tutorelui, ratificându-le, chiar dacă testamentul, ca
act juridic, era nul pentru vicii de formă147.
Forma testamentului nu a avut relevanță juridică148. Oricum, cel mai
adesea, desemnarea tutorelui era consemnată într-o clauză testamentară,
situată, de regulă, după cea care avea ca obiect instituirea de moștenitor
(heredis).
Tutorele testamentar putea fi desemnat direct, fiind nominalizat, ca
atare, în cuprinsul testamentului, ori indirect, atunci când testatorul
„împuternicea” altă persoană să-l nominalizeze. Indiferent de modalitatea
desemnării, aceasta era realizată prin termeni solemni și imperativi (certis
verbis)149.
Desemnarea tutorelui putea fi „pură și simplă” sau sub o condiție
(„dacă va vrea”) ori pentru un anumit termen („vreme de trei ani”)150.
Nimic nu s-a opus ca pater familias să desemneze doi sau chiar mai
mulți tutori pentru același pupil151. Desemnarea mai multor tutori avea drept
scop realizarea unei ocrotiri mai bune a celui aflat sub tutelă152.
Tutorele testamentar putea să renunțe la tutelă printr-o simplă
declarație. Ulterior, prin secolele I și II d.Hr., tutorele testamentar a fost
supus acelorași „scuze legale” ca și tutorele dativ.

E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Ediția a 2-a, Editura C. H.

Beck, București, 2014, p. 136-137).
144 Pentru unele detalii în legătură cu enigmatica biografie a lui Gaius, a se vedea,

R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 56. Un alt remarcabil doctrinar clujean, afirmă că
Gaius a fost un jurisconsult din perioada clasică a dreptului roma, cunoscut pentru
manualul său scris în Secolul al II-lea (Instituții). Se apreciază că structura și
conținutul său au constituit un adevărat model pentru cei care au redactat Instituțiile
lui Iustinian și Codul civil francez din 1804 - sursă de inspirație pentru Codul civil
român din 1864 (în acest sens, a se vedea, M. – D. Bob, op, cit., p. 334).
145 A se vedea, R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 121.
146 Pentru detalii privind rolul „magistraților” în cadrul „Republicii romane”, a se

vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 21 și urm.

147 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 144.
148 Pentru unele detalii privind formele testamentelor în dreptul roman, a se vedea,

Vl. Hanga, op. cit., p. 227 și urm.

149 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 149.
150 Idem.
151 Ase vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 116.
152 Precizez că, în prezent, în România, potrivit art. 112 alin. (1) C. civ., pot fi

desemnați tutori pentru același copil soțul și soția. Această soluție normativă, chiar
dacă poate fi pusă în legătură cu cea din dreptul roman, are ca finalitate să ofere
posibilitatea copilului lipsit de ocrotirea părinților de a trăi într-un mediu familial.

92
 3.3. Tutela legitima dativă (honorară). Cel mai probabil, această
modalitate a tutelei a apărut pentru impuberii plebei care, de regulă, nu
aveau rude agnate sau gentili. Oricum, în cadrul procedurii de instituire a
tutelei dative, erau prezenți și tribunii plebei. Tutela dativă putea fi instituită
în lipsa unei tutele testamentare153.
Această modalitate de tutelă a fost creată prin „Legea Atilia”, adoptată
înainte de anul 186 î.Hr. Inițial, această lege s-a aplicat doar la Roma și în
Italia. Ulterior, prin Legea Iulia (90 î.Hr.) și Legea Titia (43 î.Hr.), tutela
dativă a fost extinsă și în provincii154. În provincii, tutorul era desemnat de
guvernator.
În epoca clasică și postclasică a dreptului roman, tutela dativă
devenise obișnuită în societatea romană. Împăratul Claudius155 a dat
consulilor dreptul de a numi tutorii, iar Marcus Aurelius156 a desemnat un
„pretor tutelar”, care a avut competența de a desemna și supraveghea
activitatea tutorilor.
În timpul lui Iustinian, competența magistraților de a desemna tutorele
depindea de averea pupilului. Astfel, dacă averea era mai mare de 500 de
bani de aur, tutorele era numit de un magistrat superior. Înainte de a-l numi,
magistratul superior efectua o anchetă în legătură cu „cinstea” (honor) și
„solvabilitatea” (solvendo) viitorului tutore. Acesta a fost motivul pentru care
tutorii numiți de magistrații superiori nu erau obligați să instituie o „cauțiune”,
drept garanție că vor administra corect averea pupilului. În schimb, tutorii
numiți de magistrații inferiori erau desemnați fără o anchetă prealabilă.
Drept urmare, acestora li se cerea o cauțiune (cautio rem pupili salvam
fore), întărită de garanții157. Subliniez că obligația tutorelui de a constitui
garanții se regăsește, în prezent, în cadrul unor legislații moderne158.
Nu orice persoană putea fi numită tutore. Spre exemplu159, nu putea fi
numiți tutori impuberii, minorii, latinii160, latinii iuniani161, cei care sufereau de

153 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 116.

154 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 144.
155 Împăratul Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 1 august 10 î.Hr. –

d. 13octombrie 54 d.Hr.) a fost al patrulea împărat roman din „dinastia iulio-

claudiană” (a doua jumătate a Secolului I î.Hr. – anul 68 d.Hr., când împăratul Nero,
ultimul din dinastie, s-a sinucis). Acest împărat a domnit începând cu anul 41 d.Hr.
până în anul 54 d.Hr. (a se consulta adresa web:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Claudius).
156 Marcus Aurelius Antoninus (n. 26 aprilie 121 – d. 17 martie 180) a fost împărat

între anii 161 și 180. El a fost ultimul dintre împărații cunoscuți ca fiind cei „cinci
buni împărați” (expresie utilizată aproximativ 13 secole mai târziu de Niccolò
Machiavelli) și ultimul împărat al Pax Romana, o epocă de relativă pace și stabilitate
pentru Imperiul Roman (a se consulta adresa web:
https://en.wikipedia.org/wiki/Marcus_Aurelius).
157 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 145.
158 A se vedea, spre exemplu, art. 117 din actualul Cod civil român.
159 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 117.

93
boli psihice sau anumite incapacități fizice (surzii, muții) și femeile, cu
excepția mamei și a bunicii162.
Tutorii numiți de magistrați nu puteau refuza sarcina tutelei (munus),
cu excepția cazului în care aduceau o scuză temeinică sau propuneau o
altă persoană, mai potrivită pentru această funcție (potioris nominatio). Așa
a apărut sistemul „scuzelor legale” în materie de tutelă dativă.

4. Atribuțiile tutorelui
4.1. Preliminarii. În vechiul drept roman, tutorele era un adevărat loco
domini, adică un stăpân al averii pupilului său. În această calitate, tutorele
se comporta întocmai ca un pater familias, având posibilitatea de a dispune
prin acte juridice de bunurile pupilului.
În această perioadă, îngrijirea persoanei pupilului nu intra în atribuțiile
tutorelui, ea fiind încredințată mamei sau altei rude mai apropiate.
În epoca clasică, ideea că tutorele este un adevărat proprietar al averii
copilului a fost părăsită. Rolul lui a devenit de administrator al acesteia.
Administrarea bunurilor pupilului s-a realizat pe două căi juridice: auctoritas
și gestio163.

4.2. Auctoritas. Acest procedeu este specific dreptului roman,

neregăsindu-se în dreptul contemporan.
Autoritas interpositio nu era o autorizare sau o ratificare ulterioară de
către tutore a actelor juridice încheiate de către pupil. Dimpotrivă, procedeul
era un mod de colaborare dintre cei doi în vederea încheierii actului juridic164
personal de către pupil.

160 Termenul „latini” a desemnat o populație italică antică din Vechiul Latium. Latinii
au migrat din nord în această regiune în secolele VII sau IX î.Hr. Deși au locuit în
orașe-state independente, aceștia au avut aceeași limbă și religie, precum și o
puternică conștiință a înrudirii între ei. Începând cu anul 338 î.Hr., majoritatea
statelor latine au fost încorporate în Statul Roman, iar locuitorii lor au devenit
cetățeni romani (civis). Alte state latine au devenit aliate ale Romei. Locuitorii
acestora s-au bucurat de o serie de privilegii. Ulterior, odată cu răspândirea puterii
Romei în Italia, termenul „latin” a încetat să mai desemneze o etnie, devenind un
termen legal (în acest sens, a se consulta adresa web:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Latini).
161 Expresia „latini iunieni” a fost introdusă prin Legea „Iunia Nerbana” (adoptată în

anul 18 d.Hr.) și a desemnat foștii sclavi eliberați prin modurile neformaliste, precum
și sclavii eliberați împotriva prevederilor Legii „Aelia Sentia” (în acest sens, a se
vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 60-61).
162 A se vedea, Vl. Hanga, op. cit., 150.
163 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 117. Alți autori se referă la negotiorum

gestio, respectiv auctoritas interpositio, cu același rol în administrarea averii

copilului (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, M. Jacotă, op. cit., p. 146-147).
164 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 147.

94
 În cazul auctoritas165, actul juridic este încheiat de pupil personal, iar
tutorele se mărginea doar la rolul de asistent (auctor). Fac precizarea că,
potrivit doctrinei din domeniu166, în limbajul dreptului roman, termenul auctor
are sensul de „a crește personalitatea incompletă a pupilului” (de la augere,
care înseamnă a crește)167.
Această operațiune juridică nu era posibilă în cazul în care pupilul era
infans. Reiterăm că pupilul cu vârsta sub 7 ani (infans) era lipsit în mod
absolut de capacitate civilă de exercițiu. Deci, auctoritas era posibilă numai
în cazul pupilului care era ieșit din infantia. Reiterăm că acest pupil putea
încheia singur acte juridice prin care își îmbunătățea situația materială. În
schimb, îi erau interzise actele juridice prin care își înrăutățea situația
materială, precum înstrăinarea proprietății, pierderea unor drepturi, plata și
contractarea unor obligații168.
În vechiul drept roman, tutorele dădea auctoritas în forme solemne.
Astfel, spre exemplu, după ce pupilul își dădea acordul la încheierea actului
juridic, terțul îl întreba pe tutore dacă vrea să devină auctor (auctorne fis?),
iar acesta răspundea că este de acord (autorictas)169. Ulterior, în epoca
clasică, auctoritas a fost acordat fără să mai fie impuse asemenea
formalități170.
Acest procedeu a avut marele avantaj că a permis pupilului să se
inițieze în încheierea de acte juridice. De asemenea, din moment ce
efectele actelor juridice se produceau direct în persoana pupilului, erau
evitate consecințele negative ale nereprezentării acestuia în actele juridice
încheiate pentru el de către tutore.
Cu toate acestea, spre finele epocii clasice a dreptului roman, pe
fondul admiterii tot mai mult a reprezentării pupilului în actele juridice de
către tutore, auctoritas a dispărut ca operațiune juridică la îndemâna
tutorelui.

4.3. Gestio. În limba latină, termenul gestio are înțelesul de îndeplinire

sau de a arde de dorința de a ști totul171. În schimb, din perspectiva dreptului
roman, acest termen desemnează procedeul pus la îndemâna tutorelui, prin
care acesta administra averea pupilului ca un mandatar sau ca gerant de

165 Denumirea este oarecum neinspirată, întrucât, în limba latină, termenul

interpositio are semnificația de „intercalare” sau „introducere” (în acest sens, a se
vedea, Gh. Guțu, op. cit., p. 303). Cel mai probabil, acest termen a fost utilizat de
juriștii romani doar în sensul de „introducere” sau de inițiere a pupilului la încheierea
actelor juridice.
166 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 148.
167 Totuși, în limba latină, termenul auctor are sensul de autor, creator, fondator,

inventator sau făptaș (în acest sens, a se vedea, Gh. Guțu, op. cit., p. 69).
168 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 148.
169 A se vedea, Vl. Hanga, op. cit., p. 151.
170 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 148.
171 A se vedea, Gh. Guțu, op. cit., p. 253.

95
afaceri172. Acest procedeu era utilizat atunci când nu se putea recurge la
auctoritas tutoris, fiindcă pupilul era absent sau când încă nu putea vorbi173.
Fac precizarea că, în vechiul drept roman, nu a fost cunoscută
operațiunea juridică a reprezentării (legale sau convenționale). Drept
urmare, actele juridice prin care era administrată averea pupilului produceau
efecte numai în persoana tutorului. Astfel, spre exemplu, în cazul unui
contract de vânzare a unui bun al pupilului, tutorele devenea debitorul
bunului vândut și creditorul prețului.
La sfârșitul tutelei, tutorele trebuia să dea socoteală pupilului. În acest
sens, tutorele avea obligația de a transfera în patrimoniul copilului toate
drepturile și obligațiile pe care le dobândise, respectiv le asumase pentru
acesta în timpul tutelei.
Operațiunea de transfer comporta unele riscuri, atât pentru tutore, cât
și pentru pupil. Astfel, dacă la finele tutelei, tutorele era insolvabil, pupilul nu
primea ceea ce i se cuvenea. Tot la fel, dacă pupilul era insolvabil, tutorele
nu avea posibilitatea să-și recupereze cheltuielile făcute cu administrarea
bunurilor acestuia174.
Tutorele nu putea încheia actele juridice pur personale ale pupilului,
cum ar fi, spre exemplu, acceptarea unei moșteniri (aditio hereditatis).
Evident, în cazul în care era infans, fiind lipsit de capacitate civilă de
exercițiu, nu putea participa la încheierea niciunui act juridic. Drept urmare,
infans se afla în imposibilitate juridică de a accepta moștenirea. În practică
s-au găsit unele remedii la aceste inconveniente. Astfel, spre exemplu, în
cazul actelor juridice favorabile pupilului, tutorele punea un sclav (servus) al
pupilului să-și dea consimțământul. Actul, astfel încheiat, producea efecte
direct în persoana pupilului și, nicidecum a tutorelui175.
În materie de moștenire, ulterior, dreptul pretorian a admis că tutorele
poate accepta moștenirea pentru pupil. Astfel, pretorii au decis să sustragă
succesiunea cuvenită copilului de la incidența dispozițiilor vechiului ius civile
și să o supună dreptului pretorian. În acest fel, succesiunea nu mai era
considerată o hereditas, ci o bonorum possesio176.
Cu timpul, principiul nereprezentării pupilului în actele juridice nu a
mai corespuns nevoilor economice și sociale, fiind o adevărată frână în
calea circuitului civil. Așa se face că, la un moment dat, acest principiu nu s-
a mai aplicat noilor instituții, cum este cazul, spre exemplu, posesiei.
În concret, la începutul Secolului al II-lea d.Hr. a fost admisă
reprezentarea perfectă a pupilului de către tutore în ceea ce privește
dobândirea posesiunii și transferul proprietății prin tradițiune, adică prin
remiterea unui lucru „de la mână la mână”. Aceeași soluție a fost adoptată și

172 A se vedea: M. – D. Bob, op. cit., p. 117; Vl. Hanga op. cit., p. 151.
173 Idem. Pentru analiza negotiorum gestio ca gestiune de afaceri, a se vedea, M. –
D. Bob, p. 324-325.
174 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 117.
175 Ibidem, p. 146.
176 A se vedea, R. Gidro, A. Gidro, op. cit., p. 123.

96
în cazul altor moduri de dobândire a proprietății bazate pe posesiune, cum
ar fi, spre exemplu, uzucapiunea și ocupațiunea177.
Începând cu finele Secolului a II-lea d.Hr., în materie de obligații civile,
dacă tutorele devenea creditor sau debitor, urmare unor acte juridice
încheiate în interesul pupilului și obligațiile respective nu fuseseră executate
în timpul tutelei, la încetarea ei, se năștea un drept la acțiune (utilitas
causa), recunoscut, după caz, pupilului sau terțului cu care fostul tutore a
contractat178.

5. Obligațiile tutorelui
5.1. Preliminarii. Obligațiile tutorelui au fost specifice momentului
începerii tutelei, pe timpul exercitării și la încetarea acesteia. De asemenea,
unele particularități au existat în raport cu evoluția reglementărilor din
domeniu, în perioada vechiului drept roman, în etapa clasică și postclasică a
acestuia.

5.2. Obligațiile tutorelui la începutul tutelei. 5.2.1. Obligația de a face

inventarul. Pentru evitarea confuziunii dintre patrimoniul tutorelui și cel al
pupilului, la începutul tutelei acesta era obligat să facă inventarul bunurilor
copilului. Această obligație a rezistat în timp, regăsindu-se și în legislațiile
contemporane179.
Pentru a-și atinge scopul, inventarul trebuia realizat înainte ca tutorele
să înceapă administrarea efectivă a bunurilor pupilului. În lipsa inventarului,
pupilul avea posibilitatea ca, ulterior, sub prestare de jurământ, să pretindă
că orice lucru aflat în posesia tutorelui îi aparține și să-l revendice de la
acesta180.
Cu ocazia întocmirii inventarului, tutorele avea obligația de a declara
creanțele pe care le are împotriva pupilului. În lipsa acestei declarații, se
considera că tutorele nu are vreo creanță față de pupil.
5.2.2. Satisdatio res pupilli salvam fore. Această expresie are înțelesul
de promisiune făcută de tutore, întărită cu garanții personale (satisdatio)181,
că va păstra intactă averea pupilului (rem pupilli salvam fore)182.
Ulterior, începând cu domnia împăratului Claudius (41-51), nu s-a mai
cerut satisdatio res pupilii salvam fore din partea tutorelui desemnat de
pater familias și nici din partea celui numit de pretor, însă după o anchetă
prealabilă (cognita causa)183.

177 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 147.

178 A se vedea, M. – D. Bob, op. cit., p. 117-118.
179 A se vedea, spre exemplu, art. 140-141 din actualul Cod civil român.
180 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., 149.
181 În limba latină, termenul satisdatio are înțelesul de garanție sau cauțiune (în

acest sens, a se vedea, Gh. Guțu, op. cit., p. 492.)

182 A se vedea, M. Jacotă, op. cit., p. 149.
183 Idem.

97
 5.3. Obligațiile tutorelui în timpul tutelei. În vechiul drept roman,
tutorele nu era obligat printr-o normă juridică anume să administreze
bunurile pupilului. Cu toate acestea, fiind un moștenitor prezumtiv al
acestuia, avea interes să se ocupe de averea care putea să-i revină la
decesul pupilului. Ulterior, tutela a fost privită ca un serviciu prietenesc și,
mai apoi, ca un manus publica (sarcină publică). Din această cauză, s-a
simțit nevoia ca tutorele să se ocupe de interesele incapabilului, în speță,
ale pupilului184.
La finele Republicii, pretorul a introdus obligația tutorelui de a
administra bunurile pupilului sub sancțiunea de a suporta pagubele ce ar
rezulta din neexercitarea corect a acestei obligații (pericolo suo cessat
agera).
Ulterior, în timpul împăratului Aurelius (161-181 d.Hr.), a fost creat un
pretor tutelaris, cu rolul de a supraveghea activitatea tutorilor. În această
perioadă, s-a decis că, în administrarea averii pupilului, tutorele trebuie să
se comporte ca un bonus pater familias. Acest principiu a răzbătut până în
zilele noastre sub forma principiului de comportament a unui „bun
proprietar”185.
În vechea Romă, obiceiurile (mores maiorum) au constituit o
adevărată frână pentru sancționarea activității neglijente sau chiar
răuvoitoare a tutorelui de administrare a averii incapabilului.
Ulterior, pupilul aflat sub tutelă a avut la îndemână unele acțiuni, care
i-au oferit posibilitatea să-l urmărească pe tutore în cazurile în care nu își
îndeplinea corect obligațiile. Cu toate acestea, pupilul nu avea vreo garanție
că va fi plătit de tutore pentru pagubele pricinuite.
Cu timpul, a fost realizat un sistem de garanții din ce în ce mai
eficace. Evoluția acestui sistem a mers mână în mână cu slăbirea legăturilor
dintre membrii familiei patriarhale romane și cu scăderea interesului tutorilor
pentru a realiza o eficientă și corectă administrare a averii incapabilului186.
Aceste garanții au fost reale sau personale. Una dintre garanțiile
personale a fost satisdatio res pupilli saluam fore, pe care am prezentat-o
anterior.
Pe timpul împăratului Constantin, în cadrul acțiunii împotriva tutorelui
(actio tutelae), pupilului i s-a recunoscut un privilegiu asupra bunurilor
tutorelui. Drept urmare, pupilul câștigător în cadrul acestei acțiuni, putea
urmări bunurile tutorelui înaicntea celorlalți creditori187.
În fine, pupilului i s-a recunoscut o ipotecă (pignus) asupra averii
tutorelui. Această ipotecă era privilegiată. Pe cale de consecință, pupilul
putea urmări și cere executarea silită a tutorelui înaintea celorlalți creditori ai
acestuia, indiferent că erau chirografari sau ipotecari.

184 Idem.
185 Idem.
186 Ibidem, p. 150.
187 A se vedea, Vl. Hanga, op. cit., p. 153.

98
 Pentru a-l sili pe tutore să-și îndeplinească eficient și corect obligațiile,
pupilului i-au fost puse la dispoziție unele acțiuni specifice, precum
rationibus distrahenais și crimen suspecti tutoris.
Acțiunea rationibus distrahenais a fost una delictuală și putea fi
folosită pentru ca tutorele să fie tras la răspundere pentru fapte de deturnare
a bunurile pupilului. Acțiunea crimen suspecti tutoris, avea ca finalitate
îndepărtarea tutorelui din tutelă. Tutorele putea fi îndepărtat din tutelă
pentru dol (înșelăciune) sau culpă gravă în administrarea bunurilor pupilului.

5.4. Obligațiile tutorelui la sfârșitul tutelei. La ajungerea pupilului la

pubertate, tutela înceta, iar tutorele avea obligația de a-i preda acestuia
socotelile gestiunii. De asemenea, avea obligația de a-i transfera drepturile
reale și de a-i ceda creanțele dobândite în timpul tutelei pentru pupil. Cu
această ocazie, tutorele transfera în patrimoniul pupilului și datoriile făcute
în timpul tutelei pentru acesta188. Altfel spus, socotelile gestiunii cuprindeau
atât latura activă, cât și cea pasivă.
După încetarea tutelei, pentru satisfacerea diverselor pretenții ale
pupilului împotriva fostului tutore, pupilul avea dreptul la acțiunea tutelae
directa. În schimb, fostul tutore se putea îndrepta împotriva pupilului pe
calea unei acțiuni în pretenții numită tutelae contraria189.

6. Încetarea tutelei
Tutela putea înceta din cauze care țineau de persoana pupilului ori a
tutorelui. Din prima categorie, au făcut parte moartea copilului și ajungerea
acestuia la pubertate.
Moartea pupilului putea fi naturală sau „civilă”190 ori, în limbajul
juriștilor romani, capitis deminutio191. Moartea civilă era o moarte fictivă,
constând în schimbarea capacității civile de folosință anterioare.

188 Ibidem, p. 151.

189 A se vedea, M. –d. Bob, op. cit., p. 118.
190 A se vedea, Vl. Hanga, op. cit., p. 152.
191 În limba latină, termenul capitis are sensul de moarte, iar deminutio de luare a

drepturilor cetățenești ( în acest sens, a se vedea Gh. Guțu, op. cit., p. 88, respectiv
p. 168). Deci, din punct de vedere etimologic, expresia capitis deminutio înseamnă
„moarte prin luarea drepturilor cetățenești”. Practic, pupilul, fiind lipsită de drepturi,
nu avea capacitate civilă de folosință și, pe cale de consecință, nici capacitate de
exercițiu. Practic, din punct de vedere juridic, urmare capitis deminutio, persoana
era transformată într-un lucru. Este vorba despre capitis deminutio maxima. Într-
adevăr, aceasta intervenea, printre altele, atunci când debitorul era vândut de
creditorul său, devenind, astfel, sclav. Urmare capitis deminutio maxima, persoana
își pierdea libertatea și cetățenia. În schimb, capitis deminutio media presupunea
pierderea cetățeniei, nu și a libertății. În acest caz, persoana devenea peregrin sau
latin, fiindu-i recunoscute drepturile acestora. În fine, capitis deminutio minima
intervenea atunci când se schimba statutul familial al persoanei urmare căsătoriei,
adopției sau legitimării. În acest caz, persoana își păstra libertatea și cetățenia

99
 În dreptul roman au fost cunoscute în trei moduri ale capitis deminutio:
maxima, minor sau media și minima. Practic, numai capitis deminutio
maxima determina așa-zisa „moarte civilă” a persoanei. În legătură cu
capitis deminutio, Iustinian, în Institutele sale, a afirmat că est autem capitis
deminutio prioris status comutatio eaque modis accidit: nam aut maxima est
capitis deminutio aut minor, quam quidam mediam vacant, aut minima192.
Reiterez că pupilul ajungea la pubertate la împlinirea vârstei de 14 ani,
în cazul băieților, și la vârsta de 12 ani, în cazul fetelor. În privința băieților,
tutela înceta odată cu împlinirea vârstei de 14 ani. În schimb, în cazul fetelor
aceasta continua sub o formă atenuată, până la încheierea unei căsătorii
cum manu, care plasa femeia sub autoritatea familiei soțului.
În ceea ce privește cauzele legate de persoana tutorelui, acestea au
fost capitis deminitutio maxima sau media, îndepărtarea acestuia din tutelă
pentru administrarea incorectă a averii pupilului și scutirea lui de sarcina
tutelei („scuză legală”).
În fine, tutela instituită sub un termen sau o condiție, înceta la
împlinirea termenului, respectiv a condiției.

Bibliografie selectivă
- D. M. Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ediția a 2-a,
revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2019;
- I. C. Cătuneanu, Curs elementar de drept roman, Editura Cartea
Românească, Cluj, 1924;
- V. M. Ciucă, Lecții de drept roman, Vol. II, Editura Polirom, Iași, 1998;
- Gaius, Instituțiile [dreptului privat roman], „traducere, studio introductive,
note și adnotări” de A. N. Popescu, Editura Academiei, București, 1982;
- E. Dixon, The Roman Family, The John Hopkins University Press,
Baltimore, 1992;
- R. Gidro, A. Gidro, Drept privat roman. Elemente comparative cu
dreptul civil și dreptul procesual civil român contemporan, Editura Universul
Juridic, București, 2014;
- V. Hanga, Mari legiuitori ai lumii, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1977;
- V. Hanga, Manual de drept privat roman, Editura Cordial, Cluj-Napoca,
p. 1994;
- V. Hanga, D. M. Bob, Curs de drept privat roman, Ediția a IV-a, revizuită
și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011;
- M. Jacotă, Curs de drept roman, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1978;
- D. Johnston, Roman Law in Context, Cambridge University Press,
2004, p. 37;
- R. Monier, Manuel élémentaire de droit romain, Some I, Sixième
édition, Éditions Domat Montchrestien, Paris, 1947.

(pentru detalii, a se vedea: M. – D. Bob, op. cit., p. 112 -113; R. Gidro, A. Gidro, op.
cit., p. 119).
192 A se vedea R. Gidro, A. Gidro, p. 119.

100
 GENERALITĂȚI CU PRIVIRE LA DREPTURILE SUI-
GENERIS ALE FABRICANȚILOR BAZELOR DE DATE ÎN
CONTEXTUL ACTUAL

Asist.univ.drd. Șulea (Butilă) Ionela Cecilia,

Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș

Abstract

Law no. 8/1996, through Title II art. 93-143 regulates the related copyrights,
but also the sui-generis ones.
Specifically, the first category includes the rights of performers, the rights of
producers of sound recordings, the rights of producers of audiovisual recordings,
the rights of broadcasting and television organizations. And the second category
includes the rights of database manufacturers
In this article I will analyse the second category, because in the current
context, databases are increasingly used, and the author must be more
preoccupied of his rights and the ways he can authorize and prohibit the extraction
and/or re-use of all or a substantial part of it, assessed qualitatively or quantitatively.

Keywords: database, protection, rights.

1. Aspecte generale

În cazul reglementărilor privind drepturile fabricanților bazelor de

date, inițiativa provine din partea legislatorului european.
Cantitatea de compilații și organizarea de informații
conținute în baze de date este foarte mare193 și trebuie protejate
corespunzător.
În concret, Directiva nr. 96/9/CE privind protecţia juridică a
bazelor de date194 instaurează un drept sui generis195 al producătorilor
bazelor de date196.

193 A se vedea L. Marino, Droit de la propriété intellectuelle, Collection: Thémis –

Droit, Editeur(s): PUF, Paris, 2013, p. 240, care menționează că și în legislația
franceză sunt aceleași reglementări.
194 Pentru detalii a se vedea Directiva nr. 96/9/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date,

101
 Protecţia bazelor de date, reglementată în art. 7 din Directiva
NR. 96/9/CE, este realizată prin prisma alegerii şi dispunerii conţinutului
bazei de date197.
În concret, de aici rezultă caracterul extragerii datelor, ca fiind
necondiționat de originalitatea specifică dreptului de autor. De
asemenea, se are în vedere, în acest caz, apărarea investiției propriu-
zise198.
În Franța transpunerea acestei directive s-a realizat prin intermediul
Code de la propriété intellectuelle, mai precis prin art. L. 341-1199.
Legiuitorul român asigură cadrul legal în ceea ce
privește drepturile sui-generis ale fabricanţilor bazelor de date, prin
intermediul Capitolul VII, intitulat Drepturile sui-generis ale fabricanţilor
bazelor de date, art. 140-143 din Legea nr. 8/1996200.

2. Dreptul patrimonial al fabricantului unei baze de date

Drepturile recunoscute fabricanților bazelor de date sunt analizate

în doctrina și legislația franceză ca și cum sunt drepturi de proprietate.
Acestora le este asigurată protecția datorită prerogativelor patrimoniale.
În legislația română dreptul patrimonial al fabricantul unei baze de
date201 este reglementat de art. 141 din Legea nr. 8/1996, fiind elaborat
cu respectarea Directivei nr. 96/9/CE.

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 077 din 27 martie

1996.
195 Dreptul de suită a cunoscut prima consacrare în Franța, prin Legea din 20 mai

1920. Aproape 4 secole mai târziu, în anul 1957, prin Legea dreptului de autor,
această idee măreață, - ce a pornit de la un copil în haine, care mai mult semănau
a zdrențe, ce a strigat la o licitație: tabloul tatei (tabloul se vindea la o sumă
importantă pentru acele vremuri, iar copilul autorului avea o viață destul de
precară)-, a prins contur și a întărit acest drept, care astăzi este extrem de cunoscut
și apreciat în lumea întreagă.
196 Pentru detalii, a se vedea C. Dumitru, Dreptul de suită, în „Revista Română de

Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, nr. 4/2015, p. 100.

197 A se vedea C-tin Anechitoae, Drepturile sui-generis ale fabricanţilor bazelor de

date (III), în „Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, nr. 4/2007, p. 36.
198 A se vedea L. Iacob, Protecţia Bazelor de Date, în „Revista română de dreptul

proprietăţii intelectuale”, nr. 1/2004, p. 57.

199 Pentru detalii privind drepturile sui generis, a se vedea R. Dinca, Natura juridică

a drepturilor de proprietate intelectuală, în „Revista Română de Drept Privat”, nr. 3

din 2007, p. 194-195.
200 A se vedea Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996 şi,
apoi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 11 ianuarie
2019, fiind ulterior modificată şi completată).
201 A se vedea C. Jora, Şt. Albert, Aspecte cu privire la protecţia drepturilor de

proprietate intelectuală. Probleme din practica instanţelor de judecată 2001- 2003,

în „Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale, nr. 1/2005, p. 22, cu privire la

102
 Conform acestei prevederi, dreptul patrimonial exclusiv al
fabricantul unei baze de date este de a autoriza şi de a interzice
extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din
aceasta, evaluată calitativ sau cantitativ202.
În concret, din reglementarea cuprinsă în art. 141 din Legea nr.
8/1996, rezultă că trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, două condiții
pentru ca fabricantul bazei de date să poată benefica de protecția legii.
Astfel, pretinsa încălcare, respectiv extragerea și/sau reutilizarea,
trebuie să fie totală sau substanțială (prima condiție) și acestea trebuie
analizate, fie din punct de vedere cantitativ, fie calitativ (a doua condiție).
Titularul dreptului sui-generis este fabricantul bazei de date.
Aceasta poate fi persoană fizică sau bineînțeles persoană juridică, care a
investit consistent, atât calitativ cât și cantitativ203 în toate procesele de
creare a bazei de date.
Scopul acestei investiţii este bine definit, fiind îndreptat spre a
obține o bază de date, a verifica sau a prezenta conținutul acesteia204.
Durata protecției oferite acestuia este de 15 ani și începe să curgă
din prima zi a anului următor anului în care s-a finalizat realizarea bazei
de date.
Prin urmare, baza de date trebuie să fie definitivată, nu numai
începută, pentru a se bucura de protecție, pentru că titularul dreptului
trebuie să fie implicat în toate etapele procesului.
Conform art. 143 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, modificările
dovedite a fi substanțiale, atât la nivel calitativ, cât și cantitativ, asupra
conținutului bazei de date, pot să conducă la atribuirea unei durate de
protecție proprii bazei de date ce prezintă elementele descrise mai sus.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fie însumată și o nouă
investiție substanțială asupra bazei de date205.

definirea bazei de date menționăm că aceasta este privită ca o operă de creaţie

intelectuală, însă o operă care prezintă un grad scăzut de originalitate. Iar în acest
caz, originalitatea are o legătură mai strânsă cu modul de prezentare și cu
funcționarea bazei de date, decât cu conținutul ei propriu-zis.
202 Pentru detalii a se vedea art. 7 din Directiva nr. 96/9/CE.
203 A se vedea C-tin Anechitoae, Drepturile sui-generis ale fabricanţilor bazelor de

date (II), în „Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, nr. 3/2007, p. 56-
57, potrivit căruia, investiţie substanţială cantitativă şi calitativă, poate consta în:
studii ce privesc orientarea spre activităţi specifice în a realiza anumite țeluri
precum ar fi realizarea unei baze de date complexe cu investiții restrânse; cât și
obținerea unor competențe definitorii în acest domeniu care conduc spre nivelul de
performanță, etc.
204 Idem, p. 57.
205 A se vedea V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Vol. I, Dreptul de autor,

drepturile conexe și drepturile sui-generis, Editura C. H. Beck, București, 2016, p.

265.

103
 Menționăm și faptul că, în art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996,
sunt definite acțiunile de „extragere” și „reutilizare”, sub forma înțelesului
dat de către legiuitor206.
Potrivit art. 141 alin. (3), „împrumutul public al unei baze de date
nu este un act de extragere sau de reutilizare”. Totuși, această
reglementare nu oferă o definiție a expresiei „împrumut public” așa cum
ar fi necesar.
De asemenea, nici în cuprinsul Legii nr. 8/1996 și nici al Directivei
nr. 96/9/CE nu este stabilită semnificația „împrumutului public”.
Menționăm, de altfel, că numai art. 18 din Legea nr. 8/1996
reglementează termenul „împrumut”, însă textul acestuia nu este incident
bazelor de date, deoarece se referă, în special, la opere.
Drept urmare, având în vedere că suntem în situația unei lacune
legislative, propunem, de lege ferenda, completarea art. 141 alin. (2) cu
definiția completă a expresiei „împrumut public”, alături de celelalte două
definiții deja existente ale termenilor: „extragere” și „reutilizare”.
În ceea ce privește ultima modificare și completare a Legii nr.
8/1996, prin Legea nr. 15/2019207, precizăm introducerea lit. d) - în alin.
(4) al art. 142, prin care legiuitorul a dorit să reglementeze expres
protecția oferită utilizatorului legitim al unei baze de date208, de a extrage
sau reutiliza o secțiune considerabilă a acesteia, fără autorizarea
fabricantului bazei de date, în situația în care se produc acte de
reproducere, distribuire, transformare, extragere ori reutilizare în scopul
reglementărilor din art. 351.
Conform ultimului articol menționat, sunt permise mai multe acțiuni,
fără a avea nevoia de consimțământul titularului drepturilor de autor sau
a drepturilor conexe.
Bineînțeles, acțiunile reglementate209 trebuie să se desfășoare cu
respectarea exploatării normale a operei, fără a realiza vreun prejudiciu
titularilor de drept și în scopul unui uz exclusiv al persoanei
beneficiare210.

206 Pentru detalii a se vedea Hotărârea pronunțată de Curtea Europeana de

Justiție la data de 09 noiembrie 2004 în dosarul C-203/02 având ca obiect
aplicarea Directivei nr. 96/9/CE privind protecția legală a bazelor de date.
207 Legea nr. 15/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind

dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 33 din 11 ianuarie 2019
208 Subliniem că, în acest caz, baza de date trebui să fie pusă la dispoziția

publicului, indiferent de metoda prin care se realizează acest lucru.

209 Acțiunile în cauză sunt reglementate în art. 351 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
210 A se vedea în acest sens art. 351 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996.

104
 BIBLIOGRAFIE

LEGISLAȚIE

1. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile

conexe;
2. Directiva nr. 96/9/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de
date;
3. Legea nr. 15/2019 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

DOCTRINĂ

1. V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale, Vol. I, Dreptul de

autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis, Editura C. H. Beck,
București, 2016;
2. L. Marino, Droit de la propriété intellectuelle, Collection:
Thémis – Droit, Editeur(s): PUF, Paris, 2013.

REVISTE DE SPECIALITATE

3. C-tin Anechitoae, Drepturile sui-generis ale fabricanţilor

bazelor de date (III), în „Revista Română de Dreptul Proprietăţii
Intelectuale”, nr. 4/2007;
4. R. Dinca, Natura juridică a drepturilor de proprietate
intelectuală, în „Revista Română de Drept Privat”, nr. 3 din 2007;
5. C. Dumitru, Dreptul de suită, în „Revista Română de
Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, nr. 4/2015;
6. L. Iacob, Protecţia Bazelor de Date, în „Revista română de
dreptul proprietăţii intelectuale”, nr. 1/2004, p. 57.
7. C. Jora, Şt. Albert, Aspecte cu privire la protecţia drepturilor
de proprietate intelectuală. Probleme din practica instanţelor de
judecată 2001- 2003, în „Revista română de dreptul proprietăţii
intelectuale, nr. 1/2005;

JURISPRUDENȚĂ

1. Hotărârea pronunțată de Curtea Europeana de Justiție la

data de 09 noiembrie 2004 în dosarul C-203/02 având ca obiect
aplicarea Directivei nr. 96/9/CE privind protecția legală a bazelor de
date

105
 UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND PROTECȚIA
CREAȚIILOR INTELECTUALE PE INTERNET

Cadru didactic asociat dr. Anca-Viorica Bogdan,

Universitatea ,,Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

We have realized this study in order to support the development of the

protection of intellectual creations, as well as to sound the alarm about the
seriousness of the violations of intellectual property rights that take place in the vast
world of the Internet.
I have analyzed a number of aspects that I consider important, bringing some
clarifications on vulnerable intellectual creations on the Internet, exemplifying with
some cases of sanctions encountered in practice, I highlighted the findings that had
a major impact on the protection of intellectual creations on the Internet , and finally,
we put forward some proposals for measures to strengthen the protection of
intellectual creations, where we considered it appropriate.
Last but not least, I made a number of arguments in favor of the need to
rethink and adapt the legislative framework to the current digital context (creating an
integrated copyright system, protecting press publications in the case of digital
uses, etc.), and paying more attention to the new creations that represent the
exclusive product of the internet (eg social networks, internet broadcasts, text and
data extraction, etc.).

Keywords: right of internet access, protection of intellectual creations,

restriction of internet access, illegal file download, integrated copyright system, user
consent by click.

1. Preliminarii. În zilele noastre, internetul a cunoscut una dintre cele

mai expansioniste evoluții la nivel intelectual și social211. În acest context,
doctrina apreciază internetul ca fiind un adevărat drept inerent ființei
umane212.

211 Pentru unele detalii, a se vedea B. Florea, Protecția unor creații intelectuale

împotriva pirateriei pe internet, în RRDPI nr. 2/2016, p. 41.

212 A se vedea I. Grigore, Protecția drepturilor de proprietate intelectuală și

restricționarea accesului la internet, în RRDPI nr. 2/2010, p. 23.

106
 Ținând cont că există un raport direct între tehnologizarea informației
și protecția proprietății intelectuale, proprietatea intelectuală fiind
considerată atât un exponent, cât și un catalizator al dezvoltării
tehnologice213, se impune luarea unor măsuri specifice de protecție a
creațiilor intelectuale.

2. Creații intelectuale vulnerabile. Doctrina a apreciat că unele dintre

cele mai expuse și vulnerabile creații intelectuale pe internet sunt
programele pentru calculator (de ex. situațiile în care o persoană execută
sau stochează mai multe copii decât sunt permise conform licenței de
utilizare sau când împrumută unei alte persoane o copie a unui program
pentru calculator, precum și în ipoteza când plagiatul este realizat de
competitori), operele literare, artistice sau științifice (celebrul ,,cut and paste”
în cazul referatelor, a lucrărilor de licență fără consimțământul autorilor
operelor sau posibilitatea studenților și a elevilor de a cumpăra lucrări
anonime pe diverse site-uri web sau de a comanda lucrări originale la
prețuri convenabile); numele de domenii (situația în care o persoană
înregistrează în mod deliberat un nume de domeniu similar și de natură a
crea confuzie cu o marcă având alt titular, urmând ca ulterior registratorul
domeniului să îl ofere în schimbul unui preț care este de cele mai multe ori
semnificativ, societăților sau persoanelor fizice care sunt îndreptățite să îl
utilizeze214) și operele audiovizuale (sistemul de distribuire a fișierelor care
îngăduie utilizatorilor să împartă cu alții, on line, copii electronice ale unor
melodii prin diferite programe pe calculator215).
Cu titlu exemplificativ, în cadrul unui litigiu între C More Entertainment
AB, pe de o parte, și domnul Sandberg, pe de altă parte, în legătură cu
inserarea de către acesta, pe un site internet, a unor linkuri care pot fi
accesate prin intermediul cărora utilizatorii de internet puteau avea acces la
transmisia în direct, pe un alt site, a unor meciuri de hochei pe gheață fără a
trebui să plătească suma de bani solicitată de operatorul acestui alt site,
instanțele suedeze l-au găsit vinovat pe domnul Sandberg pentru încălcarea
drepturilor conexe ale reclamantei, obligându-l la plata unor sume de bani în
favoarea acesteia, ocazie cu care au sesizat și CJUE pentru lămurirea unor
aspecte în acest domeniu216.

213 Subiectul este tratat de către Al. C. Ștrenc, Tehnologia informației: protejarea și

respectarea dreptului proprietății intelectuale, Ed. Universul Juridic, București, 2010,

p. 26-27.
214 Această formă de piraterie se numește ,,cybersquatting”, fiind declarată ilegală

în SUA și sancționată ca atare. Mai multe detalii pot fi regăsite la adresa web:
https://en.wikipedia.org/wiki/Cybersquatting.
215 B. Florea, op.cit, p. 42.
216 Hotărârea CJUE din 26 martie 2015, dată în cauza C-279/13, privind litigiul

dintre C More Entertainment și domnul Sandberg - publicată la adresa web:

http://old.eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:
62013CJ0279:RO:HTML

107
 3. Descoperiri cu impact asupra încălcării drepturilor intelectuale în
mediul online. Un impact major asupra creațiilor intelectuale, respectiv
asupra drepturilor morale de autor l-a avut convertirea analogică în format
MP3, MP4, MPEG. Fișierele de acest tip permiteau transferul înregistrărilor
sonore foarte rapid fie online, fie pe suport electronic. Jurisprudența
franceză a considerat că în acest fel se încalcă dreptul moral la divulgare,
bineînțeles în situația în care autorul nu și-a exercitat acest drept. Un
exemplu în acest sens a fost sentința pronunțată de Tribunalul de Mare
Instanță de la Paris prin care s-a stabilit faptul că divulgarea pe internet a 23
de cântece ale lui Jean Ferrat reprezintă încălcarea dreptului la divulgare217.
În opinia altor autori, este vorba despre încălcarea dreptului patrimonial de a
decide în ce mod poate fi utilizată opera218.
Un alt eveniment cu impact semnificativ asupra creațiilor intelectuale,
respectiv asupra drepturilor patrimoniale de autor l-a avut apariția
mecanismului peer-to-peer (P2P), metoda care permite prin intermediul
internetului schimbul de documente, fișiere între cei care sunt conectați într-
o rețea. Aceasta a luat amploare rapid printre internauți și implicit, a facilitat
transferul operelor de la un utilizator al rețelei la altul în mod gratuit, singura
condiție fiind, în unele situații, ca cel care descărca un fișier de pe un
calculator să transfere din calculatorul său, în schimb, alt fișier. Toată
această operațiune a afectat major veniturile titularilor de drepturi ale căror
opere protejate nu se mai vindeau, acestea putând fi ușor accesate, în mod
ilegal, de cei care utilizau acest mecanism219.

4. Propuneri, măsuri necesare privind protecția. Apreciem că nivelul

de adaptare actual al legislației la evoluțiile tehnlogice este depășit, sens în
care susținem necesitatea adaptării legislației și acordarea unei atenții
sporite și noilor creații care reprezintă produsul exclusiv al internetului, cum
ar fi: reţelele sociale, transmisiunile pe internet, extragerea de text şi de
date, fişierele grafice (GIF) şi blogurile220.
Protecția creațiilor intelectuale pe internet reprezintă un aspect de
actualitate și trebuie realizată cu o atenție deosebită, unele păreri din
doctrină susținând că demersurile îndreptate în această direcție trebuie să
asigure păstrarea unui echilibru între monopolul utilizării drepturilor de
creație intelectuală și exercitarea altor drepturi fundamentale, dobândite în
mod legitim de alte terțe persoane221.

217 A se vedea C. Feral-Schuhl, Cyberdroit, Le droit a l’epreuve l’Internet, Editura

Dalloz, 2006, p. 284.
218 A se consulta E.G. Olteanu, Dreptul de autor și progresul tehnologic, în RRDPI

nr. 2/2010, p. 17.

219 Ibidem, p. 18.
220 Pentru un studiu cu privire la această problemă, a se vedea S.G. Totelecan,

,,Autor” (fără operă) și ,,operă” (fără autor). ,,Arta” în era digitală, în RRDPI nr.
4/2016, p. 95.
221 Ibidem, p. 52.

108
 În susținerea celor susmenționate, amintim faptul că, raportorul
general dl. profesor Matthias Lehmann, de la Universitatea din Halle-
Wittenberg, Germania, în cadrul Congresului anual al Asociației ,,Henri
Capitant” a prietenilor culturii juridice franceze222, a supus atenției un aspect
de proprietate intelectuală din perspectiva contractelor. Acesta a remarcat
faptul că există website-uri ce oferă căsuțe de poştă electronică numai în
scopul de a culege datele personale ale utilizatorului, care reprezintă nişte
valori. Astfel, se poate identifica o linie incestuoasă între consimțământul
utilizatorului prin clic făcut pe condițiile generale şi utilizarea datelor. Clicul
este considerat ca fiind o caricatură a consimțământului, apreciind că
dreptul contractelor trebuie să reacționeze: e.g., în unele țări consimțămâtul
poate să fie revocat. Dar astfel se ajunge uneori la infantilizarea
utilizatorului223.
Internetul reprezintă principalul domeniu care, cu toate aspectele sale
pozitive, facilitează încălcarea drepturilor de autor și a celor conexe. S-au
purtat și se poartă nenumărate discuții la nivelul UE privind situațiile care
impun limitarea accesului la internet tocmai pentru a putea asigura protecția
creațiilor intelectuale. Cu toate că dreptul de acces la internet nu este
reglementat în mod distinct în documentele internaționale, se consideră că
prin limitarea accesului la internet s-ar aduce atingere drepturilor și
libertăților fundamentale recunoscute de CEDO, cum ar fi dreptul la
respectarea vieții private și a libertății de expresie.
Actuala legislație românească, cu toate că, la art. 194 din Legea nr.
8/1996, încadrează ca infracțiune fapta de punere la dispoziţia publicului,
inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor
sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis
ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de
suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice
moment ales în mod individual, nu prevede mecanisme suficient de
puternice pentru a proteja în mod eficient drepturile legate de creația
intelectuală în domeniul internetului. O soluție în această direcție ar fi
adoptarea modelului francez al legii HADOPI224 care prevede ca în cazul
identificării situațiilor de descărcare ilegală și repetată de fișiere prin care se
încalcă dreptul de proprietate intelectuală, autoritățile competente trimit

222 Congresul Asociației ,,Henri Capitant” a prietenilor culturii juridice franceze a

avut loc în perioada 19-23 mai 2014 la Barcelona şi Madrid.
223 Pentru detalii, a se vedea M. D. Bob, Congresul anual al Asociației “Henri

Capitant” a prietenilor culturii juridice franceze / 19-23 mai 2014, Barcelona şi

Madrid. Cum a fost, în Revista ,,Studia Universitaris Babeș-Bolyai –
IURISPRUDENȚIA” nr. 2/2014, disponibilă la adresa web:
https://www.juridice.ro/328542/congresul-anual-al-asociatiei-henri-capitant-a-
prietenilor-culturii-juridice-franceze-19-23-mai-2014-barcelona-si-madrid-cum-a-
fost.html.
224 În limba franceză, se referă la Haute autorite pour la diffusion des oeuvres et la

protection des droits sur internet, care, în traducere în limba română, înseamnă
Înalta autoritate pentru difuzarea operelor și protecția drepturilor pe internet.

109
două avertisemente respectivului utilizator, iar la a treia abatere,
utilizatorului i se suspendă abonamentul la internet pe o durată de trei luni
până la un an, în baza unui ordin judecătoresc225.
Importanța și necesitatea adaptării la evoluția tehnologiilor digitale
este susținută și prin propunerea de directivă a Parlamentului European și a
Consiliului privind dreptul de autor pe piața unică digitală (Directiva
2016/0280), un document controversat și de actualitate, numit și reforma
drepturilor de autor pe piața digitală, care vizează în mod special operele
publicate în orice formă de media, în scop de informare și de divertisment,
în mod periodic. Deși momentan nu a fost adoptată în forma sa finală,
propunerea se referă la exercitarea drepturilor de autor și a drepturilor
conexe în cazul transmisiilor online ale organismelor de radiodifuziune și
anumitor retransmisii ale programelor de televiziune și radio, precum și la
utilizări permise ale operelor și altor obiecte protejate prin drepturi de autor
și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de
vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate și armonizarea
anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea
informațională.
Considerăm oportun și de actualitate crearea unui sistem integrat al
drepturilor de autor, protejarea publicatiilor de presă în cazul utilizărilor
digitale (este vorba despre practica de distribuire, de ,,share-uit” de articole
aparținând altor autori care se realizează în mod intensiv pe tot ceea ce
înseamnă rețele de comunicații online Facebook, Whatsapp, Skype, Twitter
etc.), introducerea unor filtre ce trebuie aplicate de platformele media online
precum YouTube, Google, Wikipedia sau a celor care stochează cantități
mari de opere pentru analizarea și supravegherea conținutului media
încărcat pe platformele care stochează astfel de opere, în vederea
diminuării sau chiar stopării fenomenului de încălcare a drepturilor asupra
operelor. Cu toate că unele entități vizate din domeniu consideră că, în
acest fel, va fi îngreunat procesul de dispersare a informațiilor în mediul
online, apreciem că munca celor care au creat conținutul acestora trebuie
remunerată echitabil și este necesară găsirea unui echilibru între interesele
tuturor actorilor din domeniu.

5. Scurte concluzii. Conform unui studiu al BSA Software, organizație

creată în scopul promovării industriei globale de software în fața guvernelor
și pe piața internațională, și care a avut în vedere 110 țări și peste 23.000
răspunsuri din partea consumatorilor, angajaților și directorilor de tehnologia
informațiilor, s-a demonstrat că în România, 59% dintre utilizatorii de
calculatoare folosesc programe piratate, valoarea comercială a programelor
piratate ajungând la 151 milioane de dolari.
În concluzie, indiferent de existenţa ,,tratatelor internetului”,
valorificarea ilegală prin intermediul internetului a obiectelor protejate de
dreptul de autor, exprimată prin activităţi de reproducere, distribuire sau

225 Pentru detalii, a se vedea I. Grigorie, op. cit., p. 25.

110
comercializare a operelor, fără consimţământul autorului, precum şi
favorizarea schimbului de informaţii în detrimentul titularilor de drepturi,
continuă să se desfășoare în dinamică și atinge proporţii considerabile.

Bibliografie

M. D. Bob, Congresul anual al Asociației “Henri Capitant” a prietenilor

culturii juridice franceze / 19-23 mai 2014, Barcelona şi Madrid. Cum a fost,
Revista ,,Studia Universitaris Babeș-Bolyai – IURISPRUDENȚIA” nr.
2/2014;
C. Feral-Schuhl, Cyberdroit, Le droit a l’epreuve l’Internet, Editura
Dalloz, 2006;
B. Florea, Protecția unor creații intelectuale împotriva pirateriei pe
internet, Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale nr. 2/2016;
I. Grigore, Protecția drepturilor de proprietate intelectuală și
restricționarea accesului la internet, Revista Română de Dreptul Proprietății
Intelectuale nr. 2/2010;
E.G. Olteanu, Dreptul de autor și progresul tehnologic, Revista
Română de Dreptul Proprietății Intelectuale nr. 2/2010;
Al. C. Ștrenc, Tehnologia informației: protejarea și respectarea
dreptului proprietății intelectuale, Ed. Universul Juridic, București, 2010;
S.G. Totelecan, ,,Autor” (fără operă) și ,,operă” (fără autor). ,,Arta” în
era digitală, Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale nr. 4/2016.

111
 DESFACEREA CĂSĂTORIEI ÎN DREPTUL ROMAN

Cadru didactic asociat drd. Bogdan-Hurubă Raluca-Ioana,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș
Facultatea de Drept

Abstract

The main research objective of this paper was to analyze some aspects
regarding the regulation of the institution of marriage dissolution in the old Roman
law, in order to highlight the differences of past normative approach, compared to
the current legal norms in this matter.
Although it did not have this name from the beginning, divorce has always
existed throughout history, the causes of marriage being more or less regulated,
depending on the evolution of social, cultural and family life.
Thus, through scientific research we found that, absolutely naturally, the
legislator's perception of the social phenomenon of divorce has changed over time,
being closely linked to social and cultural changes specific to each era.

Keywords: divorce, dissolution of marriage, Roman law, divorce.

1. Preliminarii
Deși în zilele noastre, divorțul apare în epoca modernă ca fiind un
proces comun și deloc anevoios, așa cum am arătat, acesta nu a fost
întotdeauna agreat, fiind, mai degrabă, privit ca o situație de excepție.
Totuși, în ceea ce privește dreptul roman, reglementări referitoare la
divorț au existat încă din Legea celor XII table, prin care se statua faptul că
doar bărbatul era îndreptățit să ceară despărțirea de soție, iar, în temeiul
acestei legi, procedura divorțului era una foarte simplă. Astfel, pentru a
putea divorța de soția sa, bărbatul trebuia doar să îi trimită acesteia o
scrisoare, prin care o înștiința că o dă afară din casă. Mai exact, scrisoarea
avea următorul conţinut: „Ieţi catrafusele şi ieşi afară; îţi sufli nasul atît de
des în cît te ai făcut nesuferită. Eată îmi vine o altă femeie a cărei nări vor
curge mai puţin”. Analizând conţinutul scrisorii adresate soţiei, constatăm

112
faptul că bărbatul îşi putea repudia soţia pentru orice motiv, oricât de banal
ar fi fost acesta226.
Deși la început divorțul intervenea foarte rar, odată cu dezvoltarea
statului roman, divorțul a ajuns să fie recunoscut atât bărbatului, cât și
femeii, procedura fiind, totuși, diferită.
Astfel, asemenea reglementărilor din zilele noastre, și în dreptul
roman, desfacerea căsătoriei putea avea loc pe cale voluntară, prin acordul
soților sau în mod forțat, fără acordul acestora, cel din urmă fiind
echivalentul divorțului din culpă, pe care îl cunoaștem astăzi227.

2. Desfacerea căsătoriei prin acordul soților

În funcție de modalitatea de încheiere a căsătoriei, în dreptul roman,

atât modalitățile de desfacere a căsătoriei prin acordul soților, cât și gradul
de dificultate al obținerii divorțului erau diferite.
Astfel, în cadrul căsătoriei cum mannum, încheiată prin confarreatio,
desfacerea acesteia avea loc printr-un act contrar celui prin care s-a
încheiat, o ceremonie religioasă denumită difarreatio, însă doar pentru un
număr limitat de motive, unele generice, altele concrete, și anume: adulterul,
utilizarea farmecelor, furtul cheilor camerei în care era ținut vinul, tentative
de otrăvire sau bănuiala de part, aceasta reprezentând situația în care
femeia era bănuită că pretindea ca fiind al ei copilul unei alte femei228.
Așadar, bărbatul alunga femeia din domiciliul conjugal, însă nu rupea
manus.
Căsătoriile încheiate prin coemptio și usus se desfăceau prin
remancipatio, care presupunea trecerea femeii de sub puterea soțului, în
puterea unei terțe persoane care, mai apoi, o elibera229.
Căsătoria se putea desface și prin exprimarea voinței unuia dintre soți,
respectiv, pe calea denumită repudium. La început, în Roma primitivă, în
cadrul căsătoriei cum mannum, acest drept aparținea numai bărbatului, în
baza puterii sale maritale, însă, mai apoi, dreptul clasic, inspirându-se din
principiile căsătoriei sine manu, a permis și soției să solicite desfacerea
căsătoriei. Astfel, doar în cazul în care o femeie contractase o căsătorie sine

226 A se vedea D. Alexandresco, Explicaţiune teoretică şi practică a Dreptului civil

român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine.

Căsătoria şi Despărţenia, Tipografia lucrătorilor români asociaţi, Iassy, 1885, p. 133.
227 În dreptul roman, divorțul prin acordul soților a fost cunoscut încă din anul 497,

când a fost introdus de către Împăratul Atanasiu. A se vedea D. Alexandresco, op.

cit., p. 133.
228 A se vedea A. Alessandrescu, Divorţul în dreptul roman şi român, Thesa de

licenţă, Bucuresci, Lito Tipografia Codreanu & Savoiu, 1896, p. 22.; C. Stoicescu,
Curs elementar de drept roman, Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 106;
D. Oancea, Drept roman, Casa de editură și presă „Șansa” SRL, București, 1998, p.
165.
229 A se vedea V. Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, Ediţia a IV-a,

revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 141.

113
manu, putea uza și ea de repudium, însă numai dacă era vorba despre o
ingenuă, deoarece, prin Lex Iulia libertele nu puteau uza de această
modalitate față de patron230.
Așadar, căsătoria sine manu se putea desface fie prin divortium,
respectiv prin voința părților de a nu mai continua căsătoria, fie prin
repudium, adică prin voința unilaterală a unuia dintre soți de a nu mai locui
cu celalalt și de a nu mai continua căsătoria. Astfel, această formă de
căsătorie se putea desface foarte ușor, atunci când lipsea unul dintre cele
două elemente esențiale, și anume: affectio maritalis (intenția de a mai
continua căsătoria) sau honor matrimonii (conviețuirea soților)231.
În epoca veche romană, divorțurile erau aproape inexistente și se
recurgea la acestea doar în situații extreme, atunci când, din cauza rigorilor
de ordin religios și moral, o căsătorie nu mai putea continua, din motive
precum: nesupunerea femeii față de puterea maritală a soțului, sterilitatea și
adulterul soției232.
Mai târziu, spre finalul erei Republicane, relațiile de familie ajung să se
îndepărteze tot mai mult de vechile reguli, iar prin decăderea moravurilor din
societatea romană, soții par să nu mai țină cont de scopurile nobile ale unei
uniuni precum căsătoria și să fie influențați în decizia de a încheia o
căsătorie de plăceri sau de obiective pur mercantile.
Astfel fiind, având în vedere schimbările care interveniseră în
mentalitatea și moralitatea societății romane, a avut loc o creștere
neașteptat de mare a numărului de divorțuri, fapt care a impus necesitatea
unei intervenții din partea autorităților publice ale vremi.
Așadar, în epoca imperială, împărații romani au fost nevoiți să
introducă măsuri legislative restrictive, în vederea revigorării instituției
căsătoriei.
Împăratul Augustus, în încercarea de a încuraja căsătoriile, a
promulgat legi precum Lex Iulia și Lex Papia Poppaea, oferind, totodată,
numeroase avantaje celor care avea copii rezultați din căsătorie. Deși
aceste legi au avut efectul scontat în ceea ce privește încurajarea
căsătoriilor, nu au reușit să oprească divorțurile, care erau încă destul de
numeroase.
În timpul domniei lui Dioclețian, s-au luat inclusiv măsuri de pedepsire
a soțului vinovat de divorț, prin îndepărtarea acestuia de lângă copii, care
erau încredințați celuilalt soț.
Împărații creștini au fost cei care au impus o reglementare mai atentă
a divorțului, astfel că împăratul Iustinian, prin Novella 117, reglementează

230 A se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, Roma -cetatea și destinul ei juridic-

,Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2009, p. 159-160.
231 Ibidem; A se vedea V. M. Ciucă, Lecţii de drept roman, Vol. I, Editura Polirom,

Iaşi, 1998, p. 195.

232 A se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p. 160.

114
patru forme de divorț233, asemătoare celor din dreptul român actual, și
anume:
a) divortium communi consensu (divorțul prin consimțământ mutual),
care permitea desfacerea căsătoriei, fără limite, prin simplul acord de voință
al soților234;
b) divortium bona gratia, respectiv divorțul prin utilizarea repudierii,
însă care era motivat de un fapt justificat, dar care nu putea fi imputat
celuilalt soț, spre exemplu: căderea acestuia în prizonierat, impotența
acestuia etc.;
c) divortium ex iusta causa, adică divorțul pentru motive determinate,
din culpa unuia dintre soți. Exemplul cel mai întâlnit pentru această formă de
divorț este adulterul, care era pedepsit indiferent care dintre soți îl
sărvârșea, deși felul și întinderea pedepselor erau în mod vizibil în favoarea
bărbatului. Totodată, statutul privilegiat al bărbatului rezulta și din motivele
pe care acesta le putea invoca pentru a-și putea repudia soția, fără a se
recunoaște, însă și reciproca, cum ar fi: furtul cheilor de la pivnița cu vin –
așa cum am menționat și anterior-, vizitarea băilor publice fără autorizarea
soțului, luarea meselor în public, prezența la spectacole de circ ș.a.m.d.
Totuși, și femeia avea posibilitatea de a proceda la divorțul prin
repudiere, însă numai în cazuri limitate, precum: implicarea soțului într-un
complot împotriva siguranței statului sau intenția soțului de a întreține o
concubină în locuința comună.
d) divortium sine iusta causa, care reprezenta tot o repudiere, însă
fără a exista motive admise de lege. Astfel, repudiul rămânea valabil,
căsătoria rămânea desfăcută, însă soțul care a procedat la o asemenea
repudiere era sancționat prin pedepse pecuniare sau de ordin material, fiind
posibile chiar și pedepsele corporale, care se foloseau îndeosebi în cazul
adulterului, iar în epoca lui Iustinian, pentru femeia vinovată de adulter se
putea aplica pedeapsa recluziunii într-o mănăstire235.

233 Ibidem, p. 161-162; A se vedea R. M. Trif, op. cit., p. 20.

234 Această modalitate de divorț a fost cunoscută cu mult înaintea lui Iustinian, care
a și procedat la suspendarea acesteia, fiind apoi reintrodusă în practica
Constantinopolului de către urmașii săi. A se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor,
op. cit., p. 161.
235 Repudiul justificat prin vina celuilalt soț, în special prin adulter, atrăgea penalități

diverse. Legea Iulia prevedea, spre exemplu, pe lângă confiscări din averea femeii
și a complicelui, și alte pedepse. Numai bărbatul și părintele femeii aveau dreptul de
a o urmări pe soția adulteră odată ce aceasta fusese repudiată. Dacă soțul se arăta
tolerant și nu proceda la repudiu, comitea delictul de lenocinium. După trecerea a
60 de zile de inactivitate a soțului, pentru ca femeia culpabilă să nu se sustragă
pedepsei, dreptul era conferit primului venit, care putea urmări femeia timp de patru
luni, iar pe complicele acesteia, timp de cinci ani. Constantin a stabilit ca pedeapsă
pentru soția adulteră și complicele ei moartea vinovaților, dar a limitat dreptul de
urmărire la soț și la cele mai apropiate cinci rude. Abia mai apoi, Iustinian a înlocuit
pedeapsa cu moartea cu recluziunea într-o mănăstire (redusă la doi ani dacă soțul
o ierta) și o corecție corporală. A se vedea R. M. Trif, op. cit., p. 19-20.

115
 3. Desfacerea forțată a căsătoriei

Cauzele care determinau desfacerea forțată a căsătoriei în societatea

romană erau asemănătoare cu cazurile de încetare și desfacere a căsătoriei
din dreptul modern. Astfel, căsătoria romană se desfăcea forțat prin moartea
unuia dintre soți, prin pierderea libertății sau a cetățeniei236 ori prin divorț237.
În cazul în care unul dintre soți își pierdea libertatea sau cetățenia,
devenind, astfel, sclav sau peregrin, calitatea sa de soț înceta în temeiul
unei „imposibilități juridice” a unei asemenea legături, între un cetățean
roman și un peregrin sau un sclav238.
Deși aceste reguli se aplicau numai căsătoriei dintre cetățenii romani,
au existat și unele reglementări derogatorii, în ceea ce priveşte căsătoria
dintre sclavi. Astfel, nu era permisă separarea soţiei de soţ şi de copii atunci
când sclavul cultiva pământul stăpânului, plătind acestuia din urmă o
arendă. Căsătoria cum manuum era desfăcută în mod forțat și în cazul în
care se rupea legătura agnatică239, adică soţul trecea dintr-o familie în alta
sau, pur şi simplu, ieşea din familie. Această regulă nu se aplica şi în cazul
căsătoriei sine manu, deoarece, în acest caz, soţia nu intra în puterea
soţului, ci rămânea sub puterea tatălui.
În cazul căsătoriei sine manu, şi tatăl putea cere desfacerea
căsătoriei, astfel că divorţul putea fi cerut atât de către soţi, cât şi de către
pater familias, care, în cazul acestei forme de căsătorie, era tatăl femeii, dat
fiind faptul că femeia rămânea supusă agnatic în familia sa de origine, sub
autoritatea tatălui sau a unor rude agnatice.

236 Pierderea libertății îl făcea pe soț sclav, iar pierderea cetățeniei, peregrin. Astfel,
în aceste cazuri, căsătoria se desfăcea de plin drept, întrucât nu putea exista o
căsătorie valabilă, din punct de vedere juridic, între un cetățean roman și un sclav
sau un peregrin (iustae nuptiae). Totodată, dacă ulterior încheierii căsătoriei, apărea
o piedică la căsătorie (impedimentum superveniensis), cum ar fi fost cazul în care
soțul devenea senator și era căsătorit cu o dezrobită, căsătoria se desfăcea de plin
drept, deoarece senatorilor le era interzisă căsătoria cu astfel de femei. A se vedea
V. Hanga, Drept privat roman, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, p.
202.
237 A se vedea I. Chelaru, op. cit., p. 22.
238 A se vedea V. Hanga, M. D. Bob, Curs de drept privat roman, ediția a IV-a,

Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 141.

239 Legătura agnatică sau agnaţiunea provine, din punct de vedere etimologic din

latinescul „agnatio”, și semnifică „înrudirea” persoanelor. Din punct de vedere

juridic, „agnatio” sau rudenia civilă, desemna legătura dintre pater familias şi
persoanele aflate sub puterea sa. Așa cum am arătat, în dreptul roman, rudenia se
baza pe putere. Astfel, erau rude toţi cei care se aflau sub aceeaşi putere, chiar în
absenţa legăturii de sânge. Rudenia agnatică era o rudenie exercitată în mod
exclusiv prin bărbaţi., iar la moartea lui pater familias doar descendenţii masculini
de prim grad deveneau la rândul lor pater familias. Astfel, rudenia agnatică a
constituit, o lungă perioadă, singura formă de rudenie cunoscută în societatea
romană. A se vedea Gh. Guţu, Dicţionar latin – român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1993, p.31; V. Hanga, M. D. Bob, op. cit., 130-131.

116
 Așa cum am menționat, în dreptul roman, căsătoria era considerată
desfăcută la moartea unuia dintre soţi. Astfel, dacă cel care deceda era
soţul, soţiei îi era interzis să se recăsătorească pentru o perioadă de 10 luni
de la decesul soţului, perioadă mărită, ulterior, la un an, în timp ce bărbatul
se putea recăsători imediat după moartea soţiei240, dispoziţie care s-a
regăsit ulterior şi în cuprinsul legislaţiilor româneşti elaborate şi aplicate pe
teritoriul ţării noastre între secolele XVI –XVII.
În cazul în care căsătoria se desfăcea forțat, prin moartea lui pater
familias, copiii deveneau persoane libere241, dar situația acestora era diferită
atunci când căsătoria era desfăcută prin divorț. Astfel, aceștia erau, ca
regulă generală, încredințați femeii sau, în ipoteza în care aceștia erau
născuți în timpul procedurii divorțului, pretorul era cel care decidea
persoana căreia urmau să îi fie încredințați. În asemenea cazuri, totuși, de
regulă, fetele erau încredințate mamei, iar băieții tatălui, exceptând situația
în care desfacerea căsătoriei survenea din culpa femeii, caz în care toți
copiii, indiferent de sex, erau încredințați tatălui242.

4. Efectele desfacerii căsătoriei în dreptul roman

În mod firesc, desfacerea căsătoriei în societatea romană a produs

efecte, atât asupra raporturilor nepatrimoniale, cât şi asupra celor
patrimoniale dintre soţi. Pe lângă acestea, desfacerea căsătoriei producea
efecte, aşa cum am arătat anterior, şi asupra relaţiilor dintre părinţi şi copii.
Prin divorţ soţii își redobândeau statutul de persoană liberă,
necăsătorită, dar, totuși, în dreptul roman, această stare de libertate a fost,
în anumite perioade, îngrădită. Astfel, în perioada împăratului Augustus, în
care a fost în vigoare Lex Iulia, celibatul era pedepsit, bărbatul fiind obligat
să se recăsătorească imediat după desfacerea căsătoriei, pe când femeia
era obligată să se recăsătorească numai după o perioadă de 6 luni de la
desfacerea căsătoriei. Ulterior, în perioada aceluiași împărat, Lex Papia
Poppaea a fost cea care a majorat aceste termene la 2 ani, respectiv 18
luni243.
Efectele produse de desfacerea căsătoriei asupra relaţiilor
patrimoniale se reduceau, în principal la restituirea dotei de către soţ,
restituire care avea scopul de a asigura posibilitatea susţinerii unei viitoare
căsătorii a femeii.
Obligația de restituire a bunurilor dotale se năștea odată cu
desfacerea căsătoriei, având, totuși, un regim juridic diferit, în funcție de
felul dotei244.

240 A se vedea V. M. Ciucă, op. cit., p. 194.

241 A se vedea Şt. Cocoş, Drept roman, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2004, p. 80.
242 A se vedea A. Alessandrescu, op. cit., p. 31.
243 Ibidem.
244 A se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p. 156-157.

117
 Astfel, dacă era vorba despre restituirea unei dote recepticia245, ea se
cerea printr-o actio ex stipulatu246, promitentul fiind obligat la restituirea în
întregime a bunurilor dotale, fără a se ține cont de situația materială precară
în care se afla fostul soț în momentul desfacerii căsătoriei.
În cazul celorlalte două tipuri de dote, restituirea se făcea ca urmare a
intentării unei actio rei uxoriae247, fiind necesare unele precizări: în situația
în care desfacerea căsătoriei se producea prin decesul femeii, soțul văduv
păstra toate bunurile dos adventicia248, iar bunurile dos profecticia249
reveneau celui care a constituit dota, reținându-se câte o cincime pentru
fiecare copil, iar dacă constituentul decedase și el, dota era păstrată de
către bărbat. În situația în care desfacerea căsătoriei survenea ca urmare a
decesului bărbatului sau prin divorț, dota urma să fie restituită femeii sau
celui care exercita autoritatea paternă asupra acesteia.

5. Concluzii

Divorțul constituie o importantă instituție a dreptului familiei, care a

cunoscut de-a lungul timpului, o evoluție cât se poate de interesantă, fiind
strâns legată de schimbările sociale și culturale specifice fiecărei epoci.
Din punctul nostru de vedere, reglementarea din ce în ce mai clară a
motivelor de divorț în societatea romană, a condus la diminuarea influenței
și statorniciei de care se bucura, la origini, familia romană și, implicit, la
creșterea considerabilă a numărului de divorțuri, tocmai prin legiferarea mult
mai permisivă a acestei instituții juridice. Mai mult decât atât, evoluţia
motivelor de divorţ, în perioada împăratului Iustinian, de la adulter, furtul
cheilor cămării şi utilizarea farmecelor, la motive banale precum desfacerea
căsătoriei în situaţia în care femeia mergea să bea cu un străin, a fost de
natură să facă divorțul lesne de obținut.

245 Dos recepticia – dota privind bunuri luate în posesie, care se constituia asupra
unor bunuri, dar cu obligația de restituire, în caz de desfacere a căsătoriei. A se
vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p. 154.
246 Actio ex stipulatu - acțiune care se năștea în favoarea femeii, prin care aceasta

solicita restituirea bunurilor dotale și care lua naștere în urma unei promisiuni din
partea soțului că va restitui dota în caz de desfacere a căsătoriei. A se vedea R.
Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p. 156.
247 Actio rei uxoriae – acțiune civilă personală, prin care femeia putea să solicite

dota, chiar dacă nu exista o promisiune de restituire a acesteia din partea soțului. A
se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p. 154.
248 Dos adventicia – dota venită din afară, suplimentară, care era constituită de

către altcineva decât tatăl fetei. A se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p.
153-154.
249 Dos profecticia – dota care provenea de la tată sau de la bunic, și care se realiza

în urma unui vechi obicei prin care, cu ocazia căsătoriei, fata era înzestrată cu o
anumită cantitate de bunuri. A se vedea R. Gidro, A. Gidro, V. Nistor, op. cit., p.
153.

118
 Este evident faptul că atât viziunea socială, cât şi cea legală asupra
divorţului s-a modificat odată cu trecerea timpului şi a variat în toate
sistemele de drept, de la respingerea acestei instituţii, justificată de un
principiu potrivit căruia căsătorie se încheie pe viață și ajungând, în unele
state, chiar până la facilitarea divorţului pe cale electronică. Practic,
simplificarea procedurii de divorţ s-a concretizat, în principal, prin
reglementarea posibilității soților de a divorţa prin acord în afara instanţelor
judecătoreşti, spre exemplu, în faţa notarului public, a ofiţerului de stare
civilă sau chiar pe cale electronică (în Australia), contribuind, în acest mod,
la facilitarea procedurii judiciare de desfacere a căsătoriei.
Deși, prin reglementările actuale în materia divorțului s-a realizat o
liberalizare semnificativă a acestei instituții, în opinia noastră, preferința
legiuitorului pentru divorțul prin acordul soților -ca fiind regula-, în
detrimentul divorțului din culpă -care apare ca fiind excepția-, este expresia
faptului că reglementarea instituţiei desfacerii căsătoriei a urmat, în mod
firesc, evoluţia societăţii şi a mentalităţilor.

Bibliografie

1. Alessandrescu A., Divorţul în dreptul roman şi român, Thesa de

licenţă, Bucuresci, Lito Tipografia Codreanu & Savoiu, 1896;
2. Alexandresco D., Explicaţiune teoretică şi practică a Dreptului civil
român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine.
Căsătoria şi Despărţenia, Tipografia lucrătorilor români asociaţi, Iassy,
1885;
3. Ciucă V.M., Lecţii de drept roman, Vol. I, Editura Polirom, Iaşi,
1998;
4. Cocoş Șt., Drept roman, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2004;
5. Gidro R., Gidro A., Nistor V., Roma -cetatea și destinul ei juridic-
,Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2009;
6. Guţu Gh., Dicţionar latin – român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1993;
7. Hanga V., Bob M.D., Curs de drept privat roman, Ediţia a IV-a,
revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011;
8. Hanga V., Drept privat roman, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1978;
9. Oancea D., Drept roman, Casa de editură și presă „Șansa” SRL,
București, 1998
10. Stoicescu C., Curs elementar de drept roman, Editura Universul
Juridic, București, 2009;
11. Trif R. M., Desfacerea căsătoriei prin divorț și partajul bunurilor
comune ale soților, Editura Hamangiu, București, 2007.

119
SECȚIUNEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE
EDUCAȚIEI

120
INTRODUCERE ÎN TERAPIA STRATEGICĂ DE FAMILIE

Prof.univ.dr. Stanciu Camelia,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Conf.univ.dr. Delcea Cristian,
Universitatea Tibiscus, Timişoara

Abstract

This article aims to review the fundamental postulates present in strategic

family therapy, a comparative foray into the vision of its representatives.
Keywords: borders, transgenerational hierarchy, levels of communication,
types of messages, double bond, homeostasis, symptom as a metaphor.

Una dintre sursele de inspirație ale terapiei strategice a constituit-o

activitatea lui Milton Erickson, care a dezvoltat o diversitate de tehnici, dintre
care unele au fost dezvoltate ca și tehnici strategice, iar altele ca forme de
hipnoterapie (Haley, 1973).
Erickson a lucrat frecvent cu familii, dar și cu părți ale familiei sau cu
indivizi. Una dintre premisele după care se ghida era aceea că problemele
unei persoane sunt asociate adesea cu dificultăți rezultate din nevoia
familiei pentru schimbare și reorganizare în momentele tranziționale cheie,
cum ar fi nașterea unui copil sau momentul în care copiii pleacă de acasă.
O caracteristică comună a abordărilor strategice este centrarea pe
dinamicile de interacțiune familială. Problemele sunt văzute ca fiind
încorporate în tipare și interacţiuni circulare repetitive.
Weakland (1974) afirma că problemele pe care oamenii le aduc în
psihoterapie persistă doar dacă sunt menținute printr-un comportament
continuu al pacientului și al celor cu care pacientul interacționează. Prin
urmare, dacă un asemenea comportament de menținere a problemei este
schimbat și eliminat, problema se va rezolva sau va dispărea, indiferent
care este natura, originea sau durata sa.
Această perspectivă are multe suprapuneri cu abordările
comportamentaliste, în special cu ideea simptomului ca formă de
comportament menținut de către acțiunile celorlalți. Totuși, ceilalți din familie
sunt văzuți ca nefiind conștienți în general de modul în care acțiunile lor
influențează menținerea, mai degrabă decât reducerea simptomului.
Deși afirmată mai rar, premisa centrală a abordărilor strategice este
ideea conform căreia oamenii sunt fundamental strategici. Membrii familiei
și terapeuții sunt implicați în găsirea unor predicții cu privire la modul în care
ceilalți ar putea să se comporte, să simtă și să gândească.

121
 Tezele fundamentale ale terapiei strategice de familie sunt:
 orice comportament este comunicare, terapeutul având
responsabilitatea pentru schimbare;
 problema e acuza, nu simptomul unei tulburări, iar acuza poate fi
formulată ca o lipsă sau ca o distrugere; aceste noţiuni pot fi redefinite astfel
încât problema să fie rezolvată.
Concepte cheie: graniţe, ierarhie transgeneraţională, niveluri de
comunicare (de raportare, de comandă), tipuri de mesaje, dubla legatură,
homeostazia, simptomul ca metaforă.
Tehnicile terapeutice: directive, prescripţia paradoxală, recadrarea,
clarificarea mesajelor, teme, învăţarea comunicării.
Una dintre tehnicile importante o constituie recadrarea problemelor.
Iniţial s-a considerat că terapeuţii vor oferi moduri noi sau diferite de a
vedea o problemă. De exemplu, conflictul într-un cuplu putea fi perceput ca
indicând o pasiune intensă, ce putea face ca în final relaţia să devină mai
puternică.
Recadrarea constă în oferirea către familii a unor moduri fundamental
diferite de a-şi vedea dificultăţile, permiţând anumite tipare de acţiune sau
încercarea unor soluţii. O recadrare necesită anumite moduri noi de a vedea
situaţia, mai degrabă decât schimbări relativ minore.
În concepţia lui Watzlawick (1974), a recadra înseamnă a schimba
fondul sau punctul de vedere conceptual şi emoţional în raport de care este
experimentată o situaţie şi a-l poziţiona într-un cadru diferit care se
potriveşte „faptelor” aceleiaşi situaţii concrete la fel de bine sau chiar mai
bine şi care astfel schimbă întregul sens al acesteia.
Terapeutul planifică o strategie pentru rezolvarea acuzei clientului, în
baza ipotezei formulate şi în concordanţă cu obiectivul stabilit.
Jay Haley foloseşte la baza abordării sale teoria sistemelor, a
comunicării și cibernetica, astfel că există două tipuri de mesaje: analogic
(cel transmis paraverbal, mimico-gestual, prin context, necodat) şi digital
(cel verbal, provenienţa sa este din cifra, cibernetica, codificarea binară).
Haley, în ipostaza de terapeut, foloseşte minutele iniţiale ale primei
şedinţe pentru a-i ajuta pe clienţi să se relaxeze. Încearcă să cunoască
fiecare membru al familiei şi încearcă să se asigure că « acesta se simte
bine » (Nichols, M., Schwarts, R., 2005, p. 187).
Cheung (2005, p. 196) redă teoria lui Haley cu privire la modul de
abordare a cuplurilor: « Terapeutul de astăzi nu are o hartă a căsătoriei. El
va trebui să manifeste un grad mare de toleranţă faţă de diferitele moduri în
care cuplurile trăiesc împreună sau separat. O privire mai atentă trebuie
orientată spre tipul de căsătorie. Natura căsătoriei nu va fi schimbată la
sfârşitul terapiei, dar va exista o schimbare cu privire la problemele care au
apărut şi care tulbură cuplul. »
Haley (1987) susține că este mai oportun să fie adus la terapie şi
celălalt partener atunci când unul prezintă un simptom sever, deoarece o
directivă dată unui cuplu are mai multe şanse să fie urmată decât dacă este
dată numai unui partener.

122
 La fel ca alți terapeuți, Haley presupune că un simptom poate îndeplini
o anumită funcție interpersonală în relația de cuplu. De exemplu, o soție
devine anxioasă ori de câte ori soțul ei devine deprimat. Soțul ei iese din
depresie pentru a o ajuta atunci când este anxioasă.
În timp ce unii terapeuții preferă să convingă cuplul că adevărata lor
problemă este căsătoria, Haley propune ca terapeutul să se concentreze pe
simptomul / problema prezentată. Terapeutul va ajuta cuplul să
îmbunătățească simptomul prezentat în timp ce încearcă să
îmbunătățească indirect relația conjugală. Atunci când există o îmbunătățire
evidentă a simptomului, cuplul va avea încredere în terapeut că îi va ajuta
să lucreze împreună la relaţia de cuplu.
In completarea teoriei lui Haley, Madanes (1991, p. 396) propune 6
dimensiuni ale conceptualizării problemelor familiei:
 comportament involuntar versus voluntar;
 neajutorare versus putere;
 secvențe metaforice versus literale;
 ierarhie versus egalitate;
 ostilitate versus iubire;
 câștig personal versus altruism
Orice sistem cu autoreglare are tendinta de a-și păstra starea de
echilibru, mai ales în situaţiile care pun sub semnul întrebării stabilitatea
(homeostazia).
Există cinci stadii-cheie ale abordărilor strategice:
 Explorarea și definirea detaliată a dificultăților ce urmează să fie
rezolvate.
 Formularea de către terapeut a unui plan strategic de acțiune, menit
să întrerupă secvența de interacțiuni în cadrul cărora problema este
încorporată și menținută.
 Furnizarea de intervenții strategice – acestea implică adesea o
sarcină sau o „temă pentru acasă” pe care familia este rugată să o realizeze
între ședințe. Aceste sarcini sunt trasate special pentru a întrerupe secvența
problematică.
 Evaluarea în termeni de feedback cu privire la rezultatul
intervențiilor.
 Reconsiderarea orientării sau a planului terapeutic, inclusiv
continuarea sau revizuirea sarcinilor și a altor intervenții.
În familie, când homeostazia se află în situaţia de a fi alterată, se
poate întâmpla ca un membru să reacţioneze simptomatic în scop
homeostatic (rolul homeostatic al simptomelor). Tehnica definită este
folosirea directivelor.
Modelul MRI (Mental Research Institute) îi are ca reprezentanţi pe
Gregory Bateson, J. Haley, Milton Erikson (prescripţia paradoxală) şi
subliniază faptul că orice comportament este comunicare.
Mesajul are două funcţii:
 de relatare (ceea ce transmite conţinutul – cuvintele) și

123
  de comandă, provenit din limbajul nonverbal, din context, vizând
stabilirea unui raport de putere. Jackson credea că mesajele de comandă
pot avea rolul de reguli în familie.
Ideea reprezentanţilor MRI este că persoanele ajung la problemă
pentru că persistă în nişte soluţii inadecvate, iar în timp se creează un cerc
vicios care produce şi întreţine problema. Problema apare şi persistă
datorită lipsei abilităţilor persoanelor în faţa unor dificultăţi.
S-a constatat că există o tendinţă generală de a folosi repetat soluţii
care par logice, conforme cu cadrul de referinţă socio-cultural şi cu viziunea
personală asupra realităţii, chiar şi în situaţia în care acestea nu conduc la
atingerea scopului.
Viziunea celor de la MRI, în legătură cu definirea unei singure
probleme: « Grupul de la MRI crede că clienţii trebuie să fie în stare să
definească o singură problemă majoră pentru ca terapia să reuşească »
(Nichols, M., Schwarts, R., 2005, p. 185).
Evaluarea MRI constă în a defini problema şi a afla ce au făcut
oamenii pentru a încerca să o rezolve.
Tehnicile terapeutice sunt: reguli de predare a comunicării, folosirea
persoanei I singular, conştientizarea judecăţilor de valoare, comunicare
directă. Aşadar, soluţiile terapeutului trebuie să aibă un alt tipar decât cel
care menţine problema.
Şcoala de la Milano a fost dezvoltată de patru psihiatrii italieni, care au
luat ca model abordarea strategică a lui Haley, dar și ideile din teoria
comunicării ale lui Bateson.
Grupul de terapeuţi de la Milano (Palazzoli et al. 1978) au avansat
ideea că terapia evoluează în mod inevitabil printr-un proces de emitere de
ipoteze. Nu se punea problema existenţei unui adevăr obiectiv despre o
familie, ci al unor percepţii subiective ale observatorilor. Astfel, tot ceea ce
se putea realiza era formularea unor ipoteze (denumite şi intuiţii) despre
ceea ce se întâmplă.
Această viziune rezumă în linii mari poziţia pragmatică a grupului Palo
Alto MRI prin faptul că o viziune asupra comunicării trebuia să ia în
considerare ceea ce se dorea să fie comunicat, dar şi consecinţele
comunicării. Astfel, o ipoteză era judecată nu prin prisma caracterului
adevărat sau fals, ci prin eficienţa ei în vederea facilitării unei transformări
pozitive.
Abordările constructiviste au atras atenţia în repetate rânduri asupra
faptului că membrii familiei se pot contrazice, câteodată chiar în mod violent,
cu privire la explicaţiile şi poveştile lor de viaţă. Acestea au fost considerate
dezacorduri esenţiale interpersonale sau conflicte cu privire la producerea
sau desfăşurarea unor evenimente.
Acest aspect a fost dezbătut din punct de vedere al poveştilor diferite
pe care membrii familiei le deţin şi care definesc evenimentele anterioare şi
viitoare.
Analiza întrebărilor despre sensul unei probleme sau al unui simptom
este similară procesului de deconstrucţie utilizat în analiza literaturii şi

124
ştiintelor sociale. Deconstrucţia implică separarea constructelor, analizarea
şi depistarea originilor istorice ale acestora, examinarea logicii interne a
acestora, explorarea contradicţiilor şi inconsistenţelor, explorarea situaţiilor
în care sunt implicate conceptele şi considerarea implicaţiilor existente
pentru acţiune.
În terapia de familie putem descoperi că de fapt conflictele nu se
datorează dezacordurilor membrilor familiei, ci utilizărilor diferite ale unui
concept.
Deconstrucţia poate fi utilizată ca o activitate care invită să fie luate în
considerare sensuri alternative, care prin demararea definiţiei unui concept
pot să încurajeze sau cel puţin să puna bazele apariţiei unor definiţii
reciproc acceptabile.
Iniţial, modelul de la Milano avea următorul design: în urma convorbirii
telefonice cu clientul, echipa de terapeuţi formula ipoteze în baza
informaţiilor primite; apoi avea loc şedinţa propriu-zisă cu cuplul, în care doi
terapeuţi erau în sală şi discutau cu clienţii, iar ceilalţi doi erau în spatele
unei oglinzi și urmăreau întâlnirea; urma apoi o pauză, în care se întâlneau
toti terapeuţii și discutau observatiile şi ipotezele pe care le-au formulat;
urma a doua parte, în care terapeuţii activi verificau ipotezele formulate în
colaborare cu ceilalţi doi colegi.
Şcoala de la Milano a creat conceptul de “ipoteze alternative”, adică
toate ipotezele (inclusiv cele formulate de familia însăşi) sunt în mod egal
probabile.
Terapeutul va fi deschis la orice ipoteză şi nu se va ataşa de ipotezele
sale.

Referințe bibliografice

1. Cheung, S., 2005, Strategic and Solution – Focused

Couples Therapy, in Harway M. (Ed.) – Handbook of Couples
Therapy, John Wiley & Sons, Inc.
2. Madanes, 1991, Strategic family therapy, in A. S. Gurman &
D. P. Kniskern (Eds.), Handbook of family therapy (Vol. 2). New
York: Brunner/Mazel
3. Nichols, M., Schwarts, R., 2005, Terapia de famile,
concepte şi metode, Ediţia a şasea, Ed. Pearson Education, Inc.

125
SCREENINGUL PERSONALITĂȚII ȘI A STRATEGIILOR
DE COPING UTILIZATE DE CĂTRE MEDICII REZIDENȚI,
DIN CADRUL SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN DE
URGENȚĂ MUREȘ

Prof. univ. dr. Stoica Mihaela,

Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș
Psiholog Retegan Felicia,
Specialiarea Psihologia Muncii și Organizațională, Spitalul Clinic Județean
de Urgență, Târgu Mureș

Abstract

The general purpose of the present research was to screen the personality
and the coping strategies used by the resident doctors, within the Mureș County
Emergency Clinical Hospital. The study is an attempt to emphasize a personality
profile of the resident doctors and also the profile of coping strategies commonly
used in their work. The participants in the research are 322 resident physicians in
the first year, employees at the County Emergency Clinical Hospital Tg. Mureş The
research tools used are the Eysenck – EPQ Personality Questionnaire, developed
by Hans Jurgen Eysenck and his wife Sybil Eysenck in 1975, and the Strategic
Coping Approach Scale – SACS, Stevan E. Hobfoll, Carla L. Dunahoo, Jeannine
Monnier, Michael R. Hulsizer and Robert Johnson in 1993 (then revised in 1998).
Research results help us to better understand the resident doctors, to be able to
distinguish between the personality type and the field that each has decided to
follow, the coping strategies chosen. Through this paper I have tried to carry out a
screening of the personality profile, coping strategies of resident doctors who are
the new generation that will treat and cure us. We reviewed the specialized studies
in the field and tried to draw a parallel between the psycho-professional profiles of
doctors so far with resident doctors, specialists of the next generation.

Keywords: screen the personality, extraversion, psychoticism and

neuroticism, EPQ, coping strategies, resident doctors,

Obiective cercetării sunt:

1. Screeningul personalității la medicii rezidenți din cadrul Spitalului
Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș (medicină dentară și medicină
generală) cu ajutorul Chestionarului de Personalitate Eysenck (Eysenck
Personality Questionnaire) – EPQ.

126
 2. Screeningul strategiilor de coping la medicii rezidenți din cadrul
Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș (medicină dentară și
medicină generală) cu ajutorul Scalei strategice de abordare a coping-
ului – SACS.
3. Stabilirea unei relații între personalitate și mecanismele de
coping
4. Compararea persoanelor în funcție de specializări în ceea ce
privește personalitatea și strategiile de coping.
5. Compararea persoanelor de gen masculin și feminin în ceea ce
privește personalitatea și strategiile de coping
Ipotezele de cercetare
1. Există o relație între personalitate și mecanismele de coping
2. Există diferențe privind trăsăturile de personalitate la medicii
rezidenți în funcție specializările avute în medicină.
3. Există diferențe privind trăsăturile de personalitate la medicii
rezidenți în funcție de gen.
4. Există diferențe în ceea ce privește strategiile de coping între
medicii rezidenți de gen masculin și gen feminin.
Cercetarea își propune realizarea unui screening al profilului de
personalitate și al strategiilor de coping al medicilor rezidenți care sunt noua
generație care ne vor trata și vindeca. În continuare vom trece în revistă
cele mai semnificative studii de specialitate în domeniu cu privire la tema
cercetată.
Borges și Savickas (2002) studiază legătura dintre trăsăturile de
personalitate și alegerea specializării medicilor. Concluziile studiului
sunt: Anesteziștii au tendința de a fi siguri pe sine și cu abilităti
superioare interpersonale. Anesteziștii sunt mai extrovertiți și deschiși
către noi experiențe, însă mai puțin caracterizați
prin nevrozism, caracter agreabil și conștiinciozitate. Medicina de familie
este situată undeva la polul opus. Medicii de familie sunt mai agreabili și
mai conștiincioși decât chirurgii sau anesteziștii, însă au un scor mai
scăzut în ceea ce priveste curiozitatea și dorința de a experimenta.
Medicii de familie sunt caracterizați prin cooperare, încredere și altruism.
Cei care practică medicina internă au un nivel peste medie privind
conștiinciozitatea, fiind foarte capabili să se organizeze și să se
descurce singuri, în schimb le lipsește abilitatea de
a interacționa proactiv cu semenii, fiind axați mai degrabă pe universul
intrinsic. Obstetricienii și ginecologii sunt și ei deosebit
de conștiincioși și orientați către rezultate, dar prezintă scoruri mici
pentru deschidere către experiențe și caracter agreabil. Comparativ cu
cei care au ales medicina de familie sau psihiatria sunt mai puțin altruiști
și cooperativi.

127
 Tabel 1. Meta-analiza studiilor de specialitate
An Autori Instrumente N subiecți Rezultate
2009 Wang, W. Eysenck (n) = 276 Studenții au afișat o
& Miao, D Personality studenți la gamă largă de abilități
Questionnaire medicină de a face față, inclusiv
Coping Style rezolv. probl.,
Questionnaire căutarea de ajutor și
Symptoms fantezie.
Checklist-90 Stilurile de coping ale
bărbaților au fost ușor
diferite de cele al
femeilor. Stilurile de
coping și EPQ au fost
strâns corelate cu
sănătatea psihologică
Analiza regresiei
multiple a arătat
neurotismul, ideea
paranoică și raționaliz
niv de educ. al tatălui,
fantezia și stresul
academic au influențat
factori în sănătatea
emoț a acestora
2010 Pretorius, A biographic (n)=40 Medicii au avut un
D. questionnaire medici profil de personalitate
Basson WJ Coping universal. Rezultatele
Ogunbanjo, Resources au arătat că medicii nu-
G. A. Inventory și au utilizat optim
(CRI) 16PF resursele sociale și
personality fizice de coping și au
analysis raportat un comp.
(16PF) defic. în căutarea
ajutorului.
2017 Grigorescu, Copenhaga (n)= 1696 Asistenții cu vechime
S. Burnout asistenți mai mică de 5 ani au o
Cazan, A M Inventory CBI medicali. medie a burnout-ului
Grigorescu, mai ridicată, față de
D., & asistenții cu vechime
Rogozea, L de peste 15 ani care
au cea mai mică medie
a burnout-ului, poate fi
explicat prin faptul că
aceștia din urmă și-au
dezvoltat în timp
strategii de coping.

Participanții la cercetare sunt 322 medici rezidenţi în anul I, angajaţi

la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș. Medicii rezidenți evaluați
au diferite specialități stomatologie (91), medicină de urgență (32), medicină

128
internă (25), medicină de familie (22), chirurgie (9), pediatrie (12),
cardiologie (18), ginecologie (12), anatomie (9), neurologie (10), radiologie
(7), ortopedie (7), neantologie (6), ORL (5), reumatologie (5) și medicină de
laborator (18) și altele (34).
Instrumentele de cercetare
Chestionarul de Personalitate Eysenck – EPQ (Eysenck H.J. şi
Eysenck, S., 1975) are cinci scale: L – minciună; E – extraversie /
introversie; N – nervozitate; P – psihotism; C – comportament deviant.
Scala strategică de abordare a coping-ului – SACS (Hobfoll, S. E.,
Dunahoo, C.L., Monnier, J., Hulsizer, M.R., Johnson, R. din 1993, revizuit în
1998) include nouă subscale: Acţiune asertivă, Relaţionare socială,
Căutarea suportului social, Acţiune prudentă, Acţiune instinctivă, Evitare,
Acţiune indirectă, Acţiune antisocială, Acţiune agresivă.
Rezultatele cercetării
Rezultatele obținute la screeningul personalității la medicii
rezidenți în funcție de specializare
În ceea ce privește personalitatea medicilor rezidenți la scala de
minciună (tendința către dezirabilitate socială) rezultatele arată faptul că
rezidenții de la radiologie sunt sinceri în proporție de 100% iar medicii
rezidenți din celelalte specialități sunt sinceri în proporție de 87,91%. Cei
mai puțin sinceri sunt medicii rezidenți de la ORL. Rezultatele statistice
arată faptul că marea majoritate a medicilor rezidenți sunt extravertiți în
proporție de 61,87%, 23,41% dintre ei sunt ambivalenți și un procent de și
14,72% sunt introvertiți. Cei mai mulți extravertiți sunt printre medicii
rezidenți de la ortopedie, medicii rezidenți de la urgență și stomatologie la
fiecare peste 70%. Cei mai ambivalenți sunt cei de la neantologie 60% și cei
mai introvertiți cei de la neurologie 50%. Un procent de 4,1% dintre medicii
rezidenți prezintă instabilitate emoțională ridicată, 20,67% dintre ei au
scoruri medii și 75,33% scoruri mici (prezentând stabilitate emoțională). Cei
mai echilibrați sunt cei de la reumatologie cu un rezultat de 100% scoruri
mici. Scoruri medii și ridicate au medicii rezidenți de la cardiologie (5,6%
scoruri ridicate, 44,4% scoruri medii), medicii rezidenți de familie (4,5%
scoruri ridicate, 13,6% scoruri medii) și medicii rezidenți de la stomatologie
(2,2% scoruri ridicate, 15,4% scoruri medii). În ceea ce privește scala de
psihotism medicii rezidenți prezintă într-un procent de 3,8% psihotism
ridicat, într-un procent de 13,35% psihotism de nivel mediu. Majoritatea
medicilor rezidenți 82,85% nu prezintă semne de psihotism. Cei mai
echilibrați din punct de vedere a psihotismului sunt medicii rezidenți de la
chirurgie, pediatrie, neantologie și ORL.
Rezultatele obținute la screeningul strategiilor de coping folosite
de medicii rezidenți în funcție de specializare
Medicii rezidenți evaluați folosesc în special strategii de coping
focusate pe rezolvare de problemă și proactive cum ar fi: Acțiunea asertivă
23,91%, Relaționare socială 26,71%, Căutarea suportului social 31,68%,
acțiune prudentă 21,43%. Strategiile de coping disfuncționale sunt folosite
într-un procent destul de scăzut. Acțiunea asertivă este utilizată cel mai

129
frecvent de medicii rezidenți de la neurologie într-un procent de 50% și cei
de la chirurgie 44,4%. Această strategie este utilizată mai puțin de către
medicii rezidenți în specialitatea de medic de familie, cei de la reumatologie
și medicină de laborator. Relaționarea socială ca strategie de coping este
utilizat cel mai frecvent de către medicii rezidenți de la ORL 60%, cei de la
cardiologie 50%, și reumatologie 40%. Cei mai puțin folosesc această
strategie de coping cei de la ginecologie și radiologie. Strategia de coping
căutarea suportului social este utilizat cel mai frecvent de către medicii
rezidenți de la cardiologie 61,1%, anatomie 44,4% și medicii rezidenți de
familie 40,9%. Acțiunea prudentă ca strategie de coping cel mai des este
utilizată de medicii rezidenți cu specialitățile în ORL 60%, chirurgie 44,4%.
Cel mai puțin este utilizată de cei de la cardiologie și medicină internă.
Strategia de coping acțiunea instinctivă este folosită cel mai frecvent de
către medicii rezidenți de la ORL 40% și cel mai puțin de către cei de la
ginecologie și pediatrie. Evitarea ca strategie de coping nu este utilizat
foarte frecvent de către medicii rezidenți evaluați, totuși mai frecvent este
utilizat de către cei de la ortopedie. Acțiunea indirectă ca strategie de
coping este utilizată puțin dar cel mai frecvent de către medicii de la
ortopedie 28,6%. Medicii rezidenți folosesc rar acțiunea antisocială ca
strategie de coping, mai rar este folosit de către medicii rezidenți de la
chirurgie 11,1% și cei de la ginecologie 8,3%. Acțiunea agresivă ca
strategie de coping este mai puțin frecvent utilizată de medicii rezidenți dar
totuși medicii rezidenți de la chirurgie o folosesc într-un procent de 22,2%,
cei de la radiologie 14,3% și medicii de la neurologie 10%.
Rezultatele semnificative obținute la corelații Pearson confirma
ipoteza 1 și anume există o relație semnificativă între personalitate și
mecanismele de coping. Extraversiunea corelează pozitiv cu strategii de
coping cum ar fi: acțiunea asertivă .221**, relaționare socială .159**,
căutarea suportului social .149** și acțiunea instinctivă .158**. Date
semnificative statistice în ceea ce privește intraversiunea nu s-au evidențiat.
Ipoteza 2 s-a confirmat. Diferențe semnificative obținute la analizei
de varianță ANOVA în ceea ce privește extraversiunea / introversiunea
există între rezidenții la stomatologie și medicii rezidenți de la neurologie
(m=5,454*, SD=1,307, F=0,006). Intervalul de încredere 95% pentru
această diferență este de la .70 la .10,20. Cei de la stomatologie fiind
extravertiți și cei de neurologie introvertiți. La fel există o diferență
semnificativă între medicii rezidenți de la urgență și cei de la neurologie.
(m=5,363*, SD=1,421, F=0,030). Intervalul de încredere 95% pentru
această diferență este de la .20 la .10,53. Cei de la urgență fiind extravertiți
și cei de la neurologie introvertiți.
În ceea ce privește ipoteza 3 s-a confirmat, deoarece s-au obținut
diferențe de gen la medicii rezidenți la subscalele personalității: neurotism și
psihotism. La neurotism (instabilitate emoțională) gen masculin (M=5,85,
SD=3,911) și la gen feminin (M=6,75, SD=3,732) diferă semnificativ (t=-
2,066, df=320, p=0,040). Astfel medicii rezidenți de gen feminin prezintă
nivele mai ridicate la neurotism, decât genul masculin. La psihotism

130
(tulburări de comportament) gen masculin (M=3,39, SD=2,096) și la gen
feminin (M=2,67, SD=1,635) diferă semnificativ (t=3,417, df=320, p=0,001).
Astfel medicii rezidenți de gen masculin prezintă nivele mai ridicate la
psihotism, decât genul feminin.
Ipoteza 4 s-a confirmat. În ceea ce privește strategiile de coping
diferențe semnificative statistic între cele două grupuri se evidențiează la
căutarea suportului social. La strategia de coping căutarea suportului social
genul feminin (M=55,59, SD=6,923) și genul masculin (M=,425, SD=8,533)
diferă semnificativ (t=2,092, df=320, p=0,049). Astfel medicii rezidenți de
gen feminin prezintă nivele mai ridicate la căutarea suportului social ca
strategie de coping, decât genul masculin.
Concluzii
Rezultate lucrării de față au evidențiat faptul că majoritatea medicilor
rezidenți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg.Mureș sunt
extravertiți și ambivalenți, și doar un procent de 14,72% sunt introvertiți. Cei
mai mulți extravertiți sunt printre medicii rezidenți de la ortopedie, de la
urgență și stomatologie, cei mai introvertiți sunt cei de la neurologie. În ceea
ce privește profilul psiho-profesional al unui medic rezident acesta include
caracteristici din ambele categorii extraversiune și introversiune în funcție de
mediul și specialitatea în care lucrează aceștia.
Minciuna ca trăsătură de personalitate poate duce cu gândul la o
trăsătură de caracter care implică aspecte etice dar poate să se refere la
nevoia de acceptare socială, dezirabilitate socială. Studiile (Istrătoaie, 2015,
Roman, 2012) vorbesc mai ales de minciuna terapeutică ca o modalitate de
protecție a pacientului față de anumite informații pe care acesta nu ar putea
să re prelucreze și iar afecta și mai tare sănătatea. Însă studiile privind
sinceritatea ca trăsătură a medicilor și a medicilor rezidenți sunt foarte
puține. Medicii rezidenți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență
Tg.Mureș în proporție de 87,91% sunt sinceri. Acestă scală L de minciună
(Pitariu și colab. 2008) măsoară tendința unor subiecți de a distorsiona
pozitiv și aceasta tendință poate în general mult mai accentuată atunci
când chestionarul este administrat în conditii care încurajează sau chiar
provoacă o astfel de distorsiune, cum este de exemplu cazul interviului de
angajare sau evaluarea periodică a angajaților. Dat fiind faptul că acești
medici rezidenți au fost evaluații psihologic în vederea angajării poate
explica cei 12,09% în ceea ce privește tendința spre minciună a medicilor
rezidenți.
Persoana psihotică poate fi descrisă (Pitariu și colab. 2008) ca o
persoană ca fiind solitară si nepăsătoare față de oameni, este deseori o
persoană problemă, care nu se adaptează nicăieri și nu se integrează
niciunde, putea fi un individ crud și inuman, lipsit de sentimente si de
empatie sau chiar în totalitate insensibil. Iar persoana nevrotică este un
individ anxios, îngrijorat, cu fluctuații emoționale si deseori deprimat, este
foarte probabil să aibă probleme cu somnul și să sufere de diferite afecțiuni
psihosomatice, are o emoționalitate foarte puternică și externalizată,
reacționând prea puternic la tot felul de stimuli si îi este destul de greu să

131
revină la o stare de normalitate după fiecare astfel de experiență
emoțională. Aceste fiind descrise medicii rezidenți datorită specificului
profesiei ar fi de preferat să prezinte scoruri mici la aceste scale. În lucrarea
de față s-a evidențiat faptul că majoritatea medicilor rezidenți 82,85% nu
prezintă semne de psihotism și 75,33% au scoruri mici la scala de
nevrotism, ceea ce este în concordanță cu cerințele de personalitate ale
medicilor în general.
În ceea ce privește strategiile de coping al medicilor într-un studiu
(Deary, 1996) s-a evidențiat faptul că medicii folosesc strategii de coping
bazate pe emoții însă cu cât un medic este mai extravertit va folosi mai
multe strategii de coping bazate pe acțiune. În studiul nostru de față s-a
confirmat acest lucru medicii rezidenți evaluați folosesc în special strategii
de coping focusate pe rezolvare de problemă și proactive cum ar fi: acțiunea
asertivă, relaționare socială, căutarea suportului social, acțiune prudentă.
Strategiile de coping bazate pe emoții sunt folosite într-un procent destul de
scăzut.
Studiului lui Clack (2004) a evidențiat faptul că medicii rezidenți de
gen masculin sunt mai introvertiți decât medicii rezidenți de gen feminin sunt
mai extravertite. În lucrarea de față s-au identificat diferențe semnificative
din punct de vedere statistic între cele două genuri în ceea ce privește
personalitatea s-a evidențiat la nevrotism și psihotism.
Un studiu (Walton, 1969) realizat pe medici tineri a arătat faptul că
medicii de gen feminin sunt mai anxioase, impulsive și mai sociabile decât
cei de gen masculin. În studiul nostru medicii rezidenți de sex feminin sunt
mai nevrotici și cei de gen masculin mai psihotici. La acțiunea agresivă /
impulsivă cei de gen masculin au scoruri mai mari. În ceea ce privește
strategiile de coping căutarea suportului social este mai accentuat la genul
feminin.

Bibliografie

1. Borges, N.J., Savickas M.L. (2002). Personality and medical

specialty choice: A literature review and integration. Journal of Career
Assessment Vol.:10: p.362–380.
2. Clack, G., B., (2004), Personality Differences Between Doctors
and Their Patients: Implications for the Teaching of Communication
Skills. Medical education, 38.2,:p. 177-186.
3. Deary, I., J., et al. (1996). Models of job-related stress and
personal achievement among consultant doctors. British journal of
psychology. 87.1:, p 3-29.
4. Istrătoaie, O. (2015) The doctor can and/or should announce a
possible death, probable or definite, near or distant?. Iulian Boldea
(Coordinator) Discourse as a Form of Multiculturalism in Literature and
Communication, Târgu Mureș, Mureș, 2015 ISBN: 978-606-8624-21-1 (C)
Arhipelag XXI Press. 595.

132
 5. Grigorescu, S., Cazan, A. M., Grigorescu, D., & Rogozea, L.
(2017). Correlations between various factors which generate burnout in
public health system IN Boldea, I., Sigmirean, C. (Editors), Debating
Globazation Identity, Nation and Dialogue Section: Communication, Public
Relations, Education Sciences, p. 501-510.
6. Pitariu H, Iliescu D, Băban A. (2008), Scalele de personalitate
Eysenck. Test central.
7. Pretorius, D., Basson, W. J., & Ogunbanjo, G. A. (2010).
Personality profile and coping resources of family medicine vocational
trainees at the University of Limpopo, South Africa. South African Family
Practice, 52(5).
8. Roman, G. (2012). et al. Minciuna terapeutică în relaţia medic-
pacient. Perspective etice şi psiho-spirituale. Altarul Reîntregirii, 17.1: 73-
102.
9. Walton, H. J.; last, J. M. (1969). Young doctors aiming to enter
different specialties. Br Med J, 2.5659: 752-754
https://medijobs.ro/blog/personalitatea-si-specialitatea-legaturile
10. Wang, W., & Miao, D. (2009). The relationships among coping
styles, personality traits and mental health of Chinese medical
students. Social Behavior and Personality: an international journal, 37(2),
163-172.

133
ANALIZA FIDELITĂȚII TESTULUI CUBURILOR KOHS ÎN
VARIANTĂ FORMATIVĂ PRIN INTERMEDIUL INDICELUI
DE CONSISTENȚĂ INTERNĂ Α CRONBACH

Lect. univ. dr. Andrei Cotruș,

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Dimitrie
Cantemir din Târgu Mureș

Abstract

The Kohs Cubes Test is considered one of the classic tests for assessing
cognitive intelligence quotient.

The dynamic variant of this psychological assessment is intended to assess

the learning potential, by measuring cognitive modifiability. One of the main
characteristics of this psychological assessment is that it presents extremely clear
instructions for the administration of each of the three phases.

Keywords: Kohs cubes, internal consistency, psychological assesment

Am constatat o atracție a marii majorități a subiecților, față de jocul cu

aceste cuburi, care ating – în opinia noastră – rădăcinile unor tendințe
originare fundamentale. A existat astfel, o dorință a subiecților, de
combinare a cuburilor într-o manieră oarecare, rolul evaluatorului fiind acela
de a orienta acest interes natural spre un scop anume și apoi de a aplica o
tehnică de măsurare științifică pentru evaluarea rezultatelor obținute.
În varianta formativă a testului cuburilor Kohs, am elaborat un număr
de 19 imagini stimul, precum și 4 cuburi cu laturile de 2,5 cm colorate astfel:
a. o față roșie
b. o față albastră
c. o față albă
d. o față galbenă
e. o față albastru și galben separate pe diagonală
f. o față roșu și alb separate pe diagonală
Imaginile stimul au fost tipărite pe cartonașe albe de grosime medie,
având dimensiunile de 7,5 x 10 cm.

134
 1. Faza de pretest nu diferă de modalitatea de lucru aplicată în
testele clasice, rolul acesteia fiind acela de a stabili nivelul de pornire al
subiectului, nivelul performanţelor lui actuale.
2. Faza de învăţare. În această fază, rolul examinatorului este acela
de a dirija atenţia subiectului înspre elementele esenţiale în rezolvarea
sarcinii şi de a ghida răspunsurile acestuia către ancore relevante pentru
obţinerea de soluţii.
Pentru început, subiecților li s-au prezentat cuburile cu fețele într-o
singură culoare, și li s-a cerut sa indice denumirea acestor culori, indicând
pe rând fiecare față a cubului.
În continuare, subiectului i se oferă patru cuburi, și i se dă următoarea
instrucțiune: „ Ceea ce ai de făcut acum este următorul lucru: ia aceste
cuburi, alege culorile potrivite, pune-le împreună și fă-le să arate cu partea
de deasupra la fel ca aici”, indicând prima imagine stimul.
Pentru realizarea fiecărei imagini stimul, ajutorul concret al
evaluatorului constă în dirijarea subiectului în realizarea imaginii stimul,
realizând pentru început el însuși imaginea într-un ritm lent, utilizând liber
pantomima, iar subiectul va urmări îndeaproape întregul procedeu, după
care i se va solicita să repete el însuși, operațiunile efectuate de către
evaluator. Principalele tipuri de ajutoare pe care examinatorul le poate
acorda sunt următoarele:
•cunoștințe declarative, acestea constând în denumirea formelor
geometrice și a culorilor
•cunoștințe procedurale, care se referă la modul de combinare a
cuburilor pentru obținerea imaginii stimul.
3. Faza de posttest nu diferă nici ea de modalitatea de lucru aplicată
în testele clasice, rolul acesteia fiind acela de a stabili nivelul performanţelor
actuale ale subiectului, nivelul abilităților cognitive la care acesta a ajuns în
urma parcurgerii fazei de învățare .
După terminarea execuţiei figurii se înregistrează timpul.

Obiectiv
Obiectivul cercetării îl constituie validarea unei variante formative a
testului Cuburile Kohs în vederea obținerii unor rezultate suplimentare în
ceea ce privește aspectul dinamic al inteligenței.
În scopul îndeplinirii obiectivului stabilit, a fost demarată o procedură
de verificare a consistenţei interne a itemilor. Ea a permis verificarea
condiţiilor de fidelitate a chestionarului. Coeficientul utilizat în acest scop a
fost α Cronbach cu ajutorul căruia a fost măsurată covarianţa dintre valorile
itemilor.
Din punct de vedere teoretic coeficientul poate înregistra valori
cuprinse între 0 şi 1 dar nu este exclus, în cazuri extreme, să obținem
uneori și valori mai mari de 1 sau negative. Nu există un standard absolut
cu privirea la mărimea pe care ar trebui să o aibă un coeficient α Cronbach
pentru a indica o fidelitate corespunzătoare. În general însă, valorile în jur
de 0,90 sunt considerate ”excelente”, în jur de 0,80, ”foarte bune”, iar cele în

135
jur de 0,70, ”adecvate”. Există însă și autori care acceptă și o valoare de
0,60, dar numai în studii cu caracter explorator.
Una din condițiile fundamentale ale unui instrument de evaluare
psihologică este aceea de a fi sigur și consistent. Exprimat cu alte cuvinte,
aceasta însemnă că itemii din care este constituit (întrebări sau sarcini de
alta natură) să contribuie la constituirea semnificației unui construct anume:
scala unui chestionar, scorul la o caracteristică de performanță, etc. În mod
practic și direct exprimat, un instrument este sigur și consistent atunci când
itemii din care este compus corelează, fiecare dintre ei, cu rezultatul aditiv al
tuturor itemilor (scala, scorul global). Foarte adesea, atunci când se
lucrează la elaborarea unui test, itemii nu funcționează așa cum ne-am fi
așteptat. În unele cazuri constatăm confuzii și imprecizii în înțelegerea lor,
alteori sunt prea ușori sau prea dificili. Dincolo de corecțiile concrete care se
pot face (modificări de cuvinte, eliminarea negațiilor, etc.) există proceduri
statistice care permit o analiză sistematică a itemilor și care ajută la
ameliorarea caracteristicilor psihometrice ale unui test. Aceste proceduri
sunt cunoscute sub numele de “analiză de itemi”. Dat fiind faptul că în acest
caz se analizează mai multe variabile simultan, analiza de itemi face parte
din statistica multivariată.

Metodologia de lucru
Întrebările unui chestionar sau itemii unui test de performanță sunt
concepuți pentru a măsura un anumit atribut (atitudine, factor,
comportament). Consistența internă se definește ca proprietatea itemilor de
a corela cu “scorul global” al testului sau scalei din care face parte. Din
moment ce toți itemii trebuie sa reflecte un anumit atribut, ei trebuie sa
manifeste o varianță comună, să coreleze unii cu alții și, în același timp, să
coreleze fiecare individual cu scorul care reflectă atributul respectiv.
Corelația dintre un item scorul total, din care se omite acel item, ne oferă o
indicație cu privire la relevanța itemului respectiv pentru rezultatul global al
testului. Atunci când fiecare item este relevant, putem spune ca testul
respectiv are “consistență internă”. O altă fațetă a consistenței unui
instrument este siguranța sa în aplicări repetate. Ea poate fi descrisă ca
stabilitate a scorului atunci când acel instrument, sau o formă alternativa
echivalentă, este aplicată acelorași subiecți.
Fără a fi singura procedură statistică utilizabil în astfel de situații,
coeficientul α Cronbach este de departe cel mai cunoscut dintre toate, fiind
utilizat ca un indicator al preciziei de măsurare a unui test, al consistentei
interne si fidelității unui instrument psihologic. În mod normal, valoarea
indicelui α Cronbach tinde sa crească pe măsură ce numărul itemilor
crește. Utilizarea unor teste cu mulţi itemi este neconvenabilă din mai multe
motive. Unul dintre acestea este timpul consumat cu aplicarea lor, altul,
poate fi inutilitatea de a păstra itemi a caror contribuție la scorul global este
nulă, mică sau, dimpotrivă, merg în altă direcție decât acesta. Identificarea
și eliminarea acestor itemi, ori modificarea lor în spiritul atributului măsurat,
este unul dintre obiectivele analizei de itemi. Ea are un caracter recursiv, cu

136
evaluari succesive ale relațiilor dintre itemi și dintre itemi și scorul global, și
operarea selecției itemilor în funcție de relația lor cu acesta. Criteriul de
bază pentru această operație este valoarea indicelui, α Cronbach care are
o plaja de variație între 0 si 1.
Pentru ca o probă să poată fi considerată consistentă, indicele α
Cronbach trebuie să atingă o valoare cât mai aproape de 1, nivelul de 0.70
fiind acceptat ca prag limită de către cei mai mulți cercetători.

Case Processing Summary

N %
Valid 135 100,0
Cases Excludeda 0 ,0
Total 135 100,0
a. Listwise deletion based on all variables in the procedure.

Reliability Statistics
Cronbach's Alpha Cronbach's Alpha Based on N of Items
Standardized Items
,795 ,800 19

Item Statistics
Mean Std. Deviation N
i1 4,2148 ,61554 135
i2 4,4222 ,69612 135
i3 4,4519 ,88704 135
i4 4,7185 ,84334 135
i5 4,4222 ,65182 135
i6 4,2148 ,89263 135
i7 4,5556 ,90328 135
i8 4,9556 ,72139 135
i9 4,5111 ,70039 135
i10 4,2889 ,87985 135
i11 4,0963 ,77145 135
i12 4,4667 ,69968 135
i13 4,6741 ,83603 135
i14 4,3333 ,85519 135
i15 4,3185 ,83444 135
i16 4,6000 ,69325 135
i17 4,3185 1,06961 135
i18 4,3926 ,71337 135
i19 4,1556 ,79988 135

137
 i16 i15 i14 i13 i12 i10 i10 i9 i8 i7 i6 i5 i4 i3 i2 i1

i1
,343 ,461 ,274 ,050 ,060 ,318 ,422 -,205 -,046 -,042 ,255 ,237 ,089 ,081 ,187 1,000
i2
,043 ,062 ,752 ,007 ,435 ,077 ,396 ,059 ,186 ,182 ,465 ,279 ,585 -,033 1,000 ,187
i3

,345 ,016 -,308 ,562 ,463 ,187 -,331 -,146 -,038 ,644 ,074 ,223 ,171 1,000 -,033 ,081
i4

,189 ,128 ,524 ,419 ,275 -,073 ,010 ,119 ,544 ,520 ,378 ,164 1,000 ,171 ,585 ,089
i5

,079 ,204 ,321 -,019 ,137 -,096 ,215 ,423 ,199 ,144 -,016 1,000 ,164 ,223 ,279 ,237
i6

,309 ,118 ,463 ,075 ,328 ,392 ,367 -,141 ,108 ,064 1,000 -,016 ,378 ,074 ,465 ,255
i7

,119 -,088 -,039 ,834 ,567 ,083 -,213 ,126 ,382 1,000 ,064 ,144 ,520 ,644 ,182 -,042
i8

-,066 -,100 ,145 ,471 ,041 -,073 ,091 ,341 1,000 ,382 ,108 ,199 ,544 -,038 ,186 -,046

-,129 ,217 ,249 ,057 ,012 ,005 ,037 1,000 ,341 ,126 -,141 ,423 ,119 -,146 ,059 -,205

138
,142 ,270 ,436 -,236 ,373 ,278 1,000 ,037 ,091 -,213 ,367 ,215 ,010 -,331 ,396 ,422

,268 ,126 -,015 ,257 ,234 1,000 ,278 ,005 -,073 ,083 ,392 -,096 -,073 ,187 ,077 ,318

,449 ,037 ,249 ,262 1,000 ,234 ,373 ,012 ,041 ,567 ,328 ,137 ,275 ,463 ,435 ,060
Inter-Item Correlation Matrix

,160 ,000 -,264 1,000 ,262 ,257 -,236 ,057 ,471 ,834 ,075 -,019 ,419 ,562 ,007 ,050
i9 i10 i11 i12 i13

,050 ,195 1,000 -,264 ,249 -,015 ,436 ,249 ,145 -,039 ,463 ,321 ,524 -,308 ,752 ,274
i14

,299 1,000 ,195 ,000 ,037 ,126 ,270 ,217 -,100 -,088 ,118 ,204 ,128 ,016 ,062 ,461
i15

1,000 ,299 ,050 ,160 ,449 ,268 ,142 -,129 -,066 ,119 ,309 ,079 ,189 ,345 ,043 ,343
i16

-,129 ,262 ,560 -,117 -,070 -,209 ,290 ,448 ,347 ,055 ,092 ,673 ,497 -,224 ,349 ,224
i17

,380 ,378 ,163 -,059 ,183 ,378 ,496 -,121 -,053 -,237 ,488 ,074 ,160 ,083 ,310 ,333

,086 ,115 ,240 ,054 ,069 ,326 ,180 ,243 -,040 ,014 ,131 ,231 -,112 -,110 ,297 ,341
i18 i19
 1,000
-,224

-,209

-,070

-,117

-,129
,224

,349

,497

,673

,092

,055

,347

,448

,290

,560

,262

,158

,107
i17

1,000
-,237

-,053

-,121

-,059
,333

,310

,083

,160

,074

,488

,496

,378

,183

,163

,378

,380

,158

,010
i18

1,000
-,110

-,112

-,040
,341

,297

,231

,131

,014

,243

,180

,326

,069

,054

,240

,115

,086

,107

,010
i19

Item-Total Statistics
Scale Mean if Scale Corrected Squared Cronbach's
Item Deleted Variance if Item-Total Multiple Alpha if Item
Item Deleted Correlation Correlation Deleted
i1 79,8963 45,571 ,408 . ,785
i2 79,6889 43,574 ,574 . ,775
i3 79,6593 46,420 ,176 . ,799
i4 79,3926 42,315 ,575 . ,772
i5 79,6889 45,156 ,429 . ,783
i6 79,8963 43,064 ,468 . ,779
i7 79,5556 44,055 ,373 . ,786
i8 79,1556 45,819 ,307 . ,790
i9 79,6000 46,913 ,202 . ,795
i10 79,8222 44,341 ,360 . ,787
i11 80,0148 45,851 ,277 . ,792
i12 79,6444 44,216 ,498 . ,779
i13 79,4370 45,278 ,299 . ,791
i14 79,7778 43,204 ,481 . ,779
i15 79,7926 45,195 ,307 . ,790
i16 79,5111 45,700 ,337 . ,788
i17 79,7926 42,867 ,380 . ,787
i18 79,7185 45,293 ,368 . ,786
i19 79,9556 46,088 ,240 . ,794

Concluzii

Utilizarea testului Kohs în variantă formativă, oferă o imagine

dinamică din punct de vedere cognitiv. Aceasta presupune o adaptare mai
bună a strategiilor educaționale și recuperativ-compensatorii.
Valoarea mare a coeficienţilor α Cronbach (0,795) indică o foarte
bună consistenţă internă a itemilor şi, astfel, o minimă condiţie de fidelitate a
itemilor a fost îndeplinită, ceea ce ne face să putem afirma fără echivoc
faptul că testul cuburilor Kohs în variantă formativă este consistent din punct
de vedere statistic.

139
 Bibliografie

1. Clocotici V., Stan A. (2000) Statistică aplicată în psihologie,

Editura Polirom, Iași
2. Popa M. (2010) Statistici multivariate aplicate în psihologie,
editura Polirom, Iași.

140
 SEPARATION ANXIETY

Psiholog Mariana Suciaghi (Grebla),

Abstract

This paper contains general notions about separation anxiety: how it

manifests, physiological symptoms, cognitive and emotional changes, intervention
in separation anxiety (seven sessions plus a reevaluation), methods of intervention
(relaxing techniques, therapeutic stories, role playing, desensitizing, exposure) and
the two main objectives of the study:
1. Psycho-diagnostic and evaluation objectives: diagnosing cognitive
processes and personality structures.
2. Interventional objectives:
a) Including the child in social and educational activities
b) Enhancing self-esteem by moral compensation

Key words: anxiety, separation, refusing to attend school, fear, child anxiety,
nightmares, anxiety treatment

GENERAL NOTIONS RELATED TO SEPARATION ANXIETY

It is normal for a child to feel unsure or afraid when separated from

parents or caretakers. Usually these feelings diminish in time, when the
child gains more self-esteem. Separation anxiety is a normal adaptive
response from the moment of birth until about the age of 4 as well as
transition periods from home life to social life (kinder garden, school, first
trips, camps, etc). Usually, the discomfort felt by the child if he or she is
helped to calm down and his or her attention is redirected to other activities.
If, however this fear of separation persists over the age of 5 and it affects
daily activities (refusing to go to school, to sleep alone, to sleep over at
friend’s houses, to go on trips or to camp without the parents) than it is
possible that he or she might be suffering of separation anxiety.
Separation anxiety is a frequent problem: approximately 12% of
children suffer from it before the age of 18. Taking in to account that about
half of the children with anxiety disorders will continue to experience anxiety
issues at an adult age, it is important for this problem to be noticed early and
to seek help from a specialist.

141
 Separation anxiety can severely interfere with the child’s life and
restrict him or her in his or her daily activities. Social isolation,
developmental difficulties and the inability to keep friends, refusing to go to
school or difficulty of achieving good educational results are just a few of the
problems associated with separation anxiety. Often children with separation
anxiety appear to be sad, redrawn and indifferent.
The signs of onset of this disorder can manifest in 3 stages of life:
between the ages of 5-6, 7-9 and 12-14 years.

How it manifests
Separation anxiety manifests itself through intense fear, followed by
physiological changes (palpitation, rapid breathing, muscle tension, etc) and
behavioral changes (crying, hanging on to parents etc), all of these as a
response (reaction) to separation from parents or other important people in
the child’s life. Sometimes this reaction can appear as a response to
separation from a home (ex. leaving on vacation).
Symptoms of separation anxiety manifest themselves on a
physiological, cognitive, emotional and behavioral level.
Physiological symptoms can be a good clue for parents for the
purposes of identification of separation anxiety. Children and teenagers with
these problems may complain of headaches, nausea, vomiting, stomach
aches, dizziness, heart palpitations, increased or heavy breathing or other
specific physical signs of anxiety. Usually these symptoms appear before or
around the moment of separation and are absent when the child is with his
or her parents – for example, they may appear in the morning when the
child needs to go to school, but are absent in the weekend, when the child is
at home.
On a cognitive level a series of worries and anxious thoughts
appear, related to being separated and to being alone; some children of
younger age can’t identify these worries or thoughts, but older children and
teenagers say that they are afraid something bad is going to happen, either
to them or to someone dear to them (parents or caretakers).
The most frequent worries of children who suffer from
separation anxiety are:
* What if something bad happens to my mom or dad?
* What if my mom or dad forget to pick me up from kinder garden or
school?
* What if I get lost and can’t get home?
* What if somebody kidnaps me?
* What if I get sick and my mom isn’t there to help me?
On an emotional level, these thoughts can provoke intense fear and
uncertainty.
Small children manifest themselves with intense crying, screaming,
rolling on the floor or hanging on to parents when they anticipate or go
through the moment of separation. They have difficulty sleeping or sleeping
alone and experience nightmares related to separation of even death of

142
loved ones. Often children suffering from separation anxiety will say “Don’t
leave me alone!”, “Where are you going?”, “Please don’t go!”, “I beg you,
don’t leave me!”. They can also refuse to stay alone in a room, to stay at
kinder garden or school or to participate in other activities (swimming,
dancing, group activities etc) in the absence of their parents.
Although separation anxiety is more common in children, teenagers
can go through this as well, especially as a response to some changes (ex.
moving to another city or school) or stressing situations (ex. parents
divorcing or death of a loved one). Changes on a behavioral level:
* The teenager refuses to go to school if a parent or somebody he or
she trusts isn’t present
* Refuses to sleep over at friend’s houses
* Can’t go on trips or to camp without a parent
* Refuses to use public transportation alone

Intervention in separation anxiety

If you notice the earlier mentioned behavioral changes in your child or
they are brought to your attention by a teacher or school counselor, address
a specialist for a correct evaluation, he or she will collect data from you
about the onset of the issue, it’s evolution, sustaining factors, symptoms and
will establish an intervention plan together with your child.

Basic intervention principles in separation anxiety

1. Parents play a crucial role in treating separation anxiety, in
our experience, the level of motivation, implication and availability is
the basis of a successful intervention.
2. The gold standard in treating separation anxiety, as well as
other form of anxiety, is gradual exposure to feared situations, after
creating a well-established hierarchy of these situations. The
principles of an efficient exposure are the duration (the child must
remain in the feared situation until he or she can sense the anxiety
diminishing) and the frequency (to reduce the intensity of the anxiety,
exposure must be daily in the beginning).
3. In the beginning the child will feel worse (exposure to the
feared situation – separation – will trigger the enhancement of
emotional discomfort and physical sensations), after which the
situation will improve (intensity will decrease). It is important for the
child but mostly for the parents to know these things in order to
understand the therapeutic approach as well as the dynamic of the
emotional and behavioral changes.
4. A structured and predictable environment, created by daily
routines of the child (meals, hygiene, sleep, free time) enhance the
level of control the child can have over current activities and events
in his or her life, thus reducing uncertainty.
5. Validate the child’s feelings (“I understand that this is hard
for you…”), this way making the child feel that you understand him or

143
 her and you are by their side. This also offers the child an alternative
model to face anxiety: instead of rolling on the floor and screaming,
he or she can express his or her feelings verbally. It is important not
to ridicule the child’s feelings, or argue over this (“You are a
coward!”, “I will get upset with you if you don’t stay in school!”) or
minimize the experience (“This is stupid! There’s nothing to be afraid
of! Nobody’s going to eat you!”). A supportive approach is much
more effective.
Separation anxiety is one of the most frequent emotional problems in
children and teenagers, it can be treated successfully with cognitive-
behavioral intervention in collaboration with a therapist, the child and the
parents.

CASE REPORT
I. Basic information:
T.K. age 7 years and 7 months, 1st grade student at Grupul Scolar
Samuil Micu from Sarmasu.

II. Diagnostic and evaluation objectives:

The evaluation of K.A. was solicited by her mother for the purposes
of diagnosing cognitive and personality disorders. The mother expresses
her concerns related to her youngest daughter (K), a 1st grader, who ever
since starting school cries daily, at school and at home, after talking to her
dad on the internet, who is away for work in a foreign country. She is even
crying during her dance lessons, which she started approximately a year
ago.

III. Short description of psychological components:

• Subjective level / Emotional (including satisfaction/ quality of
life)
What was evaluated What was used
(tests / chores / tasks and / or interviews)
Intellectual development level Progressive matrix Standard Raven
Personality portrait Tree drawing

Family relationship Family portrait

• Cognitive level
What was evaluated What was used
(tests / chores / tasks and / or interviews)
Intelligence Progressive matrix Standard Raven
Memory Test Ray verbal / Visualization

• Behavioral level
What was evaluated What was used
(tests / chores / tasks and / or interviews)

144
Personality Family portrait

• Physiological level

What was evaluated What was used

(tests / chores / tasks and / or interviews)
Not evaluated

• Personality level and defensive / adaptive mechanisms

What was evaluated What was used
(tests / chores / tasks and / or interviews)
Introversion and Extroversion Family portrait
Conversation
Observation

• Interpersonal relationship level (including couple, family,

group)

What was evaluated What was used

(tests/chores/tasks and/or interviews)
Family relationship Family portrait
Enchanted family portrait
Desired family portrait

• Clinical interview with the parents

IV. Conclusions (the summary of information in psychological

terms):
K accepts working together with ease, seems to understand
instructions and doesn’t ask for further information. She lets me know she
likes to draw a lot. She is relaxed, calm, stable and is concentrating on the
task at hand.
After the Raven test, we find an IQ of 104, an average intellect.
The family portrait lets us know that K socially and emotionally is
curious, passionate about stories and games, she is trying to understand the
feelings and needs of others. First she draws herself, hair, fingers, slippers,
showing she has the sense of reality, but she doesn’t have any ears, hinting
to a lack of communication with the rest of the family. The second person
she draws is her older sister (B), they are holding hands, showing a strong
bond between the two of them, but a lack of communication at the same
time (the lack of ears). The age difference between the two girls is almost 7
years. The third person drawn is her mother, she erases a lot (anxiety), she
manages hard to draw the hand holding her sister, after several tries she
does, but she forgets to draw fingers. The fourth person drawn is the father,
holding the mother’s hand. He is the largest in the drawing, K says the

145
prettiest one as well, because he buys her everything she wants, the mother
never having the money to do so.
While she is drawing, K tells us that her father is working in England
on a truck, where he gets a lot of money and buys her everything she wants,
but she misses him terribly, and wants him to come home, because she
hasn’t seen him in a few months.
Worshipping her father can be seen in the enchanted family portrait
as well (her father is depicted as a big bear) and in the desired family
portrait, where all the family members are together and she is placed next to
her father.
While she is drawing she confesses that what makes her cry all the
time is “fear of loneliness”, for her mother not to leave and she remain
alone.
K’s drawings reflected anxiety and the main issues of this:
a) Separation from her father
b) Fear of being abandoned by the mother as well

V. Diagnosis:
DSM –IV-TR -Axa 1: 309.21-Anxietate de separare
ICD 10: F 93.0-Angoasa de separare a copilariei

VI. Recommendations (implications of the conclusions on

the objective and evaluation):
Recommendations:
- The counseling of the mother
- Game therapy with the objectives of:
a) Including the child in social and educational activities
b) Enhancing self-esteem with moral compensation

VII. Intervention plan:

It consisted of a number of seven sessions (in the first two weeks two
sessions/week, the next two sessions were once/week and the last session
after two weeks) plus a reevaluation session after six months.
1st Session: objective: reducing separation anxiety
To reduce separation anxiety (brought on by the father leaving for
work) I started to emotionally prepare K for the encounter with her father,
which was due in a month and a half. First I tried explaining to her that a
month and a half isn’t that much time, it’s only six weeks, six times five days
in which she has to go to school, it’s not that long, and it should be just
enough to make him a surprise until he arrives home. Based on her passion
for drawing I proposed to start a greeting card for him (taking in to account
that it was near Christmas), every day another card, including the days she
wasn’t attending any sessions, than we will put it in a nicely wrapped gift box
, making it his Christmas present. She gladly accepted. I also explained to
her that her father will be home for the holidays, together with the family,

146
after which he will leave again, because they need the money to buy her
nice things, keep them in school, keep the house nice, and that her mother’s
paycheck can’t cover all that alone. From the discussion with the mother I
found out that she is avoiding K when she’s lonely, and she never told her
that she misses the father too. For this the task given to the mother was that
every night the three of them get together and talk about how much they
miss the father, how they feel and what they can do about it to make it
easier on them. The first evening was the mother’s turn to talk and the girls
to listen and try to come up with a solution. The next evening was the older
daughter’s turn than the third evening was K’s turn. This exercise will help
them communicate and understand each other better.
K’s mother also confesses that every evening after talking to the father
on the phone and web-cam, although she promises not to cry to get gifts
from him, after turning the webcam off, she starts crying for missing her dad,
and the mother can’t manage to calm her down.
2nd Session: objective: relaxing the child
K brings me the drawings and greeting cards she made for her
father. She tells me that occupying herself makes the time fly by faster and
easier. She draws the desired family all together. We decide to show her
father the drawings every evening and talk about her feelings. As homework
she will have to fill out daily a chart to monitor her crying: a smiley face for
every time she manages to resist the situation without crying and a sad face
every time she fails. If at the end of the day she has more smileys than sad
faces she will get a red heart and a small reward, and if she doesn’t she
gets a dark cloud with tears. At an understanding with the mother she will
get something she wants with a small material value, or they will do
something together she likes. We learn relaxation techniques and I ask
her to do them at home.
At the end of the session I talk to the mother, and set homework for
her to: talk to the father in the absence of K and ask him not to promise K
expensive toys but rather to tell her that he misses her as well, and let her
know that knowing she is sad and crying only makes him more sad and
homesick, risking even that he can’t pay enough attention to driving and
have an accident, but if he knows that K’s calm it will be easier on him.
3rd Session: objective: enhancing trust and self-esteem
It seems the homework is paying off, the first evening she promised
her father not to cry after they finished talking, but she still cried a little, the
second day she didn’t cry at all, the third day she cried twice, but not
because she was missing her father, but because of her mother, and
although in the evening she felt like crying, she restrained herself. The next
few days K manages not to cry after her father, she is focused on preparing
his surprise. The mother confesses that sometimes K still cries when left at
school or dance class.
We read and discuss a therapeutic story to enhance trust and self-
esteem. We close with relaxation techniques and I tell her to do them at
home as well.

147
 4th Session: objective: revising knowledge obtained from previous
sessions
Role playing: 2 puppets: one is an unhappy girl (mine) whose father
is away working, and the other (hers) is happy and she tries to help the
other one stop crying by teaching her what to do to forget about missing her
dad. This way we manage to revise the lessons learned earlier.
We draw a greeting card for daddy.
As homework she keeps completing her chart , and because there is
an upcoming dance competition, K is afraid to participate, the mother will
ask the father to ask K to record the competition to show it to him in the
evening to help with his homesickness.
5th Session: objective: fear management
Desensitizing: “fear of loneliness” – we play hopscotch with 9
boxes, each representing a negative feeling. For skipping from one to the
other we will have to find for every negative feeling a positive one until we
get to the top, at which point she will get rid of the fear.
Homework: she continues to complete the chart, draws greeting cards
for the father and relaxation techniques.
6th Session: Exposure: objective: confronting the fear and
enhancing self-esteem
Drawing of the dance competition, in the bleachers the father is
present and he is very proud of her and she is happy. This exercise helps
her increase his self-esteem and stimulates her to practice, thus participate
in the competition, to be the best and show her father the recording.
7th Session: objective: revising the gathered knowledge and
avoiding recurrence
The chart looks very good; K stopped crying when left at school or
dance class or after talking to her father on the phone. She competed in the
dance competition and was very happy for winning a medal for which her
father told her how proud he was of her and can’t wait to see her. She
seems to have understood the fact that he will come and leave again; she
involves herself in school and extracurricular activities as well without the
fear of her mother leaving. To be sure that K is mastering the situation I ask
her to do one last drawing: “How to help the clown be happy?”, this having
the same issues as she does.
K seems to have understood what she has to do and it isn’t hard for
her to teach the clown. A favorable outcome in a short time was possible
due to good communication with the mother and her involvement in the
tasks at hand. The mother and the two daughters manage better with the
distance separating them from the father, understand each other better and
communicate.
After six months I have reevaluated K (family portrait, interview,
observation, free discussion with K and the parents). In the family portrait
everybody is happy, they have hands, feet, showing she has sense of
reality, but they still don’t have ears (she smiles and tells me she forgot,
showing affection).

148
 It shows that K is a stable little girl, she stopped crying after her father
when he’s away at work, she understands and waits for his return, she
manages her time correctly and in accordance with her age, the results at
school are very good, she keeps attending dance class, stopped crying after
her mother.
A case successfully solved!

References

1. www.psyclinic.ro

149
IMPACTUL BOLII ONCOLOGICE ASUPRA BOLNAVULUI
ŞI APARŢINĂTORILOR

Psih. clinician Micu Alin-Vasile,

Coordonator: Conf.univ.dr.Moraru Adela

Rezumat: În lumea modernă de astăzi, omenirea este pusă în fața unei

multitudini de forme noi ale bolilor cunoscute până în prezent. Cu toate acestea,
una dintre cele mai întâlnite boli rămâne boala oncologică, adică cancerul. În primul
rând, ea apare ca o simplă tumoră, însă, în realitate, această tumoră poate ascunde
multe problem mult mai serioase. Aceste problem nu afectează doar individual
bolnav, ci și aparținătorii acestuia. De asemenea, această boală nu afectează
individual doar la nivel fizic, ci și la nivel psihic. Mulți dintre bolnavi, în primul rând,
se pierd la nivel psihic, iar apoi putem spune că sunt pierduți complet. O persoană
bolnavă de cancer, tinde să nu judece lucid mediul din jurul său și tinde să vadă că
absolut totul și toată lumea este împotriva lui. Începând cu momentul aflării
diagnosticului, pacienții au nevoie de un suport personal, care de multe ori se
dovedește a fi mult mai prețios decât tratamentul propriu-zis. Acest suport poate fi
găsit în medici, asistenți medicali, psihologi clinicieni sau poate chiar în membrii
propriei familii. Un alt lucru important cu privire la acest suport este faptul că relațiile
trebuie să fie construite pe încredere, onestitate, loialitate și pe o foarte bună
comunicare.
Acest studiu dorește să prezinte felul în care o persoană bolnavă luptă
împotriva bolii și cum o procesează la nivel mental. În literatura de specialitate
există o multitudine de date statistice cu privire la prevalența bolii oncologice, însă
există foarte puține studii despre cum ar trebui să ne raportăm la aceasta. Pe lângă
acestea, studiul de față va prezenta nu doar reacțiile pacientului față de boala sa, ci
și eficiența unui grup de suport și importanța unei bune colaborări între stafful
medical și pacient, stafful medical și grupul de suport și pacient-grup de suport.
Este o analiză calitată cu câteva elemente cantitative. Cel mai mare avantaj
al metodei de studiu alese este faptul că se pot elimina erorile de măsurare. Prin
alternarea celor două tipuri de studiu, putem elimina tendința persoanei suferinde
de a ascunde aspecte ale bolii prin dublarea unor itemi din chestionarele folosite și
în interviurile cu pacienții și aparținătorii lor.
În cadrul analizei calitative cel mai important lucru este reprezentat de
conținutul povestirii, fiindcă este o abordare fenomenologică și subiectivă a
suferinței și a modului de a trece prin aceasta.
Cuvinte cheie: boală oncologică, grup suport, calitatea vieții, coping, suport
social, suport emoțional, suport instrumental, locus de control, percepția asupra bolii

150
 Partea cea mai fragilă a sistemului uman este psihicul. Este uşor de
imaginat cât de expus se simte un individ al cărui set de valori trebuie să
treacă şi să depăşească realitatea de a suferii de o boală incurabilă. Pentru
unii pacienţi, a te lăsa ajutat este un semn de slăbiciune umană, şi în funcţie
de educaţia şi cultura proprie, ei pot deveni irascibili sau după tipul său de
personalitate , anxios, insistent, panicat, rezistent la îngrijiri ori chiar violent.
Bolnavul de cancer, indiferent de vârstă, îşi trăieşte propriile temeri şi
spaime, ajungând de la negare şi trecând prin negociere, la adevăr şi
acceptare. Marea întrebare pe care aceştia şi-o pun este dacă boala
declanşează revoltă sau resemnare. Realitatea este extrem de dureroasă
dacă pregătirea acceptării nu este realizată de medic şi/sau psiholog,
deoarece poate bulversa totul, starea de şoc fiind mai mult decât aproape.
(Dorina Paşca, 2006)
Boala oncologică, cunoscută popular şi sub termenul de „cancer” este
un termen care defineşte o multitudine de afecţiuni umane, care sunt
caracterizate printr-o creştere anormală, haotică, a unor celule într-un
anumit organ sau ţesut. Succesul tratamentului oncologic depinde, în foarte
mare măsură, şi de tratamentul suportiv, nemedicamentos, al bolnavului.
Imposibilitatea de a controla simptomele cancerului pot determina pacientul
să abandoneze tratamentul curativ. Tratamentul suportiv reprezintă de
asemenea şi un determinant major al calităţii vieţii bolnavului, fapt pentru
care, evaluarea calităţii vieţii bolnavului a devenit, în ultima perioadă, un
element important al studiilor clinice. Un tratament paliativ s-a dovedit mult
mai eficient, raportat la cost, atunci când este abordat în mod organizat şi se
ia în considerare şi evaluarea şi menţinerea calităţii vieţii pacientului.
Cancerul nu este o boală de dată recentă, ci ea este constatată de
milioane de ani în urmă. Această afirmaţie este susţinută şi de nişte leziuni
neoplazice descoperite în scheletul unor dinozauri, iar o descriere a bolii a
apărut încă din primele civilizaţii, ca de exemplu cancerul osos şi cel al
vezicii urinare descoperite în mumiile egiptene. Ulterior, în multe lucrări ale
lui Hipocrate s-au găsit descrieri şi recomandări terapeutice pentru cancere.
(Nicolae Angelescu, 2003)
Impactul psihologic al cancerului se datorează caracterului de boală
incurabilă, boala care continuă să reprezinte una din cauzele majore de
deces la nivel global. Un al doilea element generator de anxietate este
tratamentul la care este supus bolnavul, un tratament care adese este unul
agresiv, mutilant şi debilitant, producând numeroase limitări ale calităţii vieţii.
Cauzele majore de stres pentru pacientul cu cancer sunt momentul
diagnosticului, debutul tratamentului şi momentul recidivei. Stresul se referă
la orice eveniment în cursul căruia cerinţele interne sau externe sunt
percepute ca solicitante sau depăşesc resursele adaptative ale individului.
Severitatea diagnosticului şi agresivitatea terapiei sunt dependente de
personalitatea subiectului, determinând stări sufleteşti, sentimente şi
modificări ale stilului de viaţă. Mai mult de 47% dintre pacienţii cu cancer
dezvoltă tulburări psihiatrice, iar aproximativ 90% dintre acestea se
datorează reacţiei la diagnostic şi la tratamentul urmat.

151
 Reacţia psihologică la momentul diagnosticului este descrisă ca un
proces stadial, cu următoarele etape:
1. Refuzul sau negarea – faza în care pacientul neagă orice evidenţă
privind boala şi în care pune la îndoială validitatea diagnosticului.
2. Revolta – faza care apare doar la pacienţii care au curajul de a
accepta diagnosticul. Această atitudine se asociază cu speranţa în
vindecare şi cu căutarea pentru aflarea de noi informaţii.
3. Furia
4. Resemnarea – Pacientul observă că prin furie nu se poate
redobândi sănătatea. Aici intervine adaptarea la boală şi dorinţa de a urma
tratamentul
5. Sindromul anxios depresiv (Lucian Miron, 2008)
Cercetările legate de mecanismele de coping arată că identificarea
strategiilor de „coping bun” este mai dificilă decât cea de identificare a
strategiilor maladaptative, deoarece eficienţa diferitelor metode variază de la
individ la individ. În general, situaţiile evaluate drept controlabile impun un
coping bazat pe rezolvarea de probleme, iar cele care implică situaţii
evaluat drept incontrolabile necesită un coping bazat pe emoţie. Astfel, în
cazul în care boala invocă un sentiment de insecuritate şi stres, coping-ul
bazat pe rezolvarea problemei poate induce diminuarea distresului
emoţional. Dacă însă, situaţia de boală nu mai este apreciată ca o
oportunitate, ci ca un risc incontrolabil, atunci coping-ul emoţional contribuie
la creşterea distresului emoţional, chiar dacă strategia vizează tocmai
reducerea acestuia.
În primele etape ale bolii, anxietatea şi depresia, pasivitatea şi
retragerea, respectiv negarea bolii sunt reacţii fireşti. Odată cu progresul
bolii, printre punctele importante ale adaptării la situaţia de viaţă schimbată
se vor număra strategiile bazate pe rezolvarea problemei, mobilizarea
reţelei de suport social şi identificarea unor noi repere de orientare şi a unor
motivaţii noi. În fazele evoluate ale bolii, strategiile emoţionale par să devină
din ce în ce mai prezente, tocmai din cauza reducerii posibilităţii de
intervenţie.
Cu toate acestea, literatura de specialitate psiho-oncologică
sugerează o doză de prudenţă în evaluarea rolurilor strategiilor de coping.
Nu există o modalitate de luptă împotriva cancerului unanim acceptată şi
calificată drept eficientă, orice apreciere sau sugerare a uneia dintre
strategii putând să inducă o supraîncărcare psihică nejustificată a
pacientului. Fiecare pacient are o individualitate autonomă, are o
personalitate proprie şi este capabil de schimbări comportamentale,
cognitive şi psihice pe parcursul evoluţiei bolii. (Dégi Csaba, 2015)
Din punctul de vedere al suportului social, perspectiva psihologică îl
defineşte ca o tranzacţie interpersonală care include una sau mai multe
aspecte dintre: implicare emoţională, ajutor instrumental şi informaţii.
Cercetările arată că suportul social reduce stresul psihologic precum
depresia sau anxietatea şi ajută la restabilirea psihologică.

152
 Suportul social este prezentat ca având trei dimensiuni: suport
emoţional, suport centrat pe acţiune sau instrumental şi suport
informaţional.
Suportul emoţional se bazează pe emoţiile persoanelor din cadrul
reţelei şi se referă la comportamentul de ascultare şi simpatie. Este tipul de
suport la care majoritatea persoanelor se gândesc de obicei, când aud
termenul de „suport social”. Astfel, persoana care beneficiază de acesta
este persoane care nu se simte singură şi care are încredere în propriile
forţe pentru a depăşi situaţia dificilă. De cele mai multe ori, persoanele care
acordă acest tip de suport sunt prietenii şi familia.
Suportul instrumental sau ajutorul direct se referă la oferirea unui
ajutor tangibil cum ar fi diferite servicii în viaţa de zi cu zi, ajutor financiar
sau ajutor în treburile gospodăreşti. Acest tip de suport poate fi la fel de bine
primit ca şi cel emoţional, însă el pare să fie strict dependent de situaţie şi
de caracteristicile personale ale fiecărui individ.
Suportul informaţional se referă la acordarea de informaţii şi
îndrumarea în vederea soluţionării unei probleme, un sfat, o modalitate de a
privi situaţia. Apropiaţii pot sugera celui aflat în situaţia stresantă anumite
strategii de acţiune sau îi pot oferi opinii proprii cu privire la proiectele şi
planurile de viitor. (Burciu Elena, 2014)
Psihologul clinician este persoana care pare să înţeleagă natura
stresului psihologic al individului şi va lucra să îl reducă pe acesta cât mai
mult printr-o apropiere de pacient. Această apropiere implică o evaluare a
gândurilor, emoţilor şi comportamentului pacientului, ajungându-se până la
originile sale, ajutarea bolnavului de a-şi crea propriile căi de control şi
coping pentru problemele sale şi ajutarea pacientului pentru implementarea
schimbărilor care îl vor face să se simtă mai bine. Cele mai multe probleme
cu care se întâlnesc psihologii clinicieni în clinicile de oncologie sunt:
• Depresia
• Fobia de ace sau orice alt tip de fobie, dar care interferează cu
tratamentul şi cu recuperarea
• Anxietate
• Tulburări de percepere a propriului corp
• Probleme de cuplu şi de sexualitate
• Stres care nu poate fi controlat cu privire la mortalitate şi şansa de
însănătoşire.
Vestea unei boli oncologice poate fi percepută ca o psihotraumă, iar
psihologii clinicieni vor apela la psihoterapie, care poate fi o terapie
suportivă a bolii. Cele mai întâlnite tipuri de psihoterapii întâlnite în clinica de
oncologie sunt: psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihoterapia
suportivă, psihoterapia de grup şi psihoterapia de familie şi de cuplu.
Cercetarea de față doreşte să răspundă câtorva întrebări privind
atitudinea pe care un bolnav oncologic o are asupra unei multitudini de

153
factori: psihologici, sociali şi profesionali. Lucrarea de faţă doreşte să
surprindă:
• Percepţiile bolnavului asupra bolii sale, începând de la motivele
pentru care el consideră că se află în postura de „bolnav” până la
încrederea pe care el o acordă tratamentului urmat
• Metodele de adaptare şi de coping adoptate de pacienţi, în privinţa
continuării vieţii la un nivel cât mai ridicat de calitate
• Funcţionalitatea relaţiilor sociale avute de bolnav cu cei din jurul şi
existenţa unui anumit grup de suport
• Calitatea vieţii şi motivaţiile avute de pacient pentru continuarea unei
vieţi profesionale.
Un al doilea factor important studiat în această cercetare o reprezintă
studiul aparţinătorilor bolnavului.
Pentru realizarea cercetării au fost selectați un număr de 10 pacienți
internați la Clinica de Oncologie şi Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic
Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş aflate în faza incipientă a bolii, iar
acestora le-au fost aplicate o serie de teste, precum Inventarul de Depresie
Beck (BDI), Inventarul pentru anxietate – State Trait Anxiety Inventory
(S.T.A.I), Scala Locusului de Control, dar şi un interviu semistructurat, care
să urmărească diferite aspecte din viaţa bolnavului, precum: anamneza,
istoricul bolii, dar şi diferite aspecte personale din viaţa personală a
bolnavului, aspecte care pot avea legătură cu boala. Prin intermediul
interviului, s-au evaluat motivaţia pacientului pentru a continua tratamentul
prescris, se vor evalua şi se doreşte identificare anumitor sentimente de
culpabilitate, dar şi încrederea pe care o acordă celor din jur pentru a-şi
putea păstra calitatea vieţii la un nivel ridicat.
Rezultatele cercetării au fost analizate individual, pe diferite criterii
stabilite în momentul formulării interviului semistructurat.
Reacția la aflarea diagnosticului pare a fi una asemănătoare, atât din
punctul de vedere al bolnavului, cât și din punctul de vedere al
aparținătorului acestuia. Unul dintre răspunsurile care ilustrează cel mai
bine această reacție este: „Pur şi simplu m-am blocat la aflarea veştii şi nu
îmi vinea să cred urechilor. Sinceră să fiu, nu îmi aduc aminte foarte multe
lucruri de atunci. Am fost şocată complet.” (S.O, mamă a S.E). Numărul
persoanelor care a spus că au susţinut faptul că a ştiut din prima clipă ce
are de făcut sau cel puţin nu au trăit un şoc atât de mare a fost foarte mic. O
dată cu aflarea diagnosticului am aflat că au apărut şi modificările de
comportament, atât în comportamentul aparţinătorului, cât şi al bolnavului:
„Atât tatăl meu, cât şi eu suntem dărâmaţi, dar facem tot posibilul şi
planificăm toate acţiunile pentru ca el să se vindece. Eu cred că sunt mult
mai vigilent şi mai atent la detalii decât de obicei.” (P.C, fiul lui P.G).
Fiind interesat și de eventualele antecedente ale bolii în familiile
pacienților, doar 50% dintre aceștia și-au adus aminte, după secunde de

154
tăcere, de alte cazuri de boli oncologice în familie. În ceea ce privește
conștientizarea cauzelor apariției bolii, 6 din cei 10 au reușit să ofere o
posibilă explicație, iar acestea erau variate: „Principala cauza cred că este
stresul din ziua de azi. Tot timpul am avut o viaţă foarte stresantă, am avut
un job stresant” (M.M, cancer mamar), „Principalele cauze care au cred că
au declanșat această boală sunt consumul mai mult de 5 ani a
anticonceptionalelor, si cele 2 avorturi.” (M.F, cancer de col uterin), „Singura
explicaţie pe care o pot atribui bolii mele sunt factorii genetici.” (H.A, cancer
osos), „Stresul și supărările sunt principalele lucruri care trebuie evitate.
Toată viața mea am fost stresat. Am avut un loc de muncă care era tot
timpul plin de stres, iar apoi supărările ... Au fost la ordinea zilei, iar din
această cauză am fumat destul de mult.” (P.G, cancer pulmonar).
Privind locusul de control al bolii, 7 din 10 bolnavi (70%) au obţinut un
scor care atestă faptul că această îmbolnăvire nu a putut fi controlată de
către ei, deci au obţinut un locus de control extern.
Am dorit să aflu şi ce ar trebui să evite omenirea pentru a nu mai avea
bolnavi de cancer. Răspunsul cel mai cuprinzător a fost: „Oamenii au
devenit din ce în ce mai răi. Facem orice pentru bani şi de aceea am ajuns
unde am ajuns, cu nivelul ridicat de poluare. Poluarea este cel mai
important factor care aduce atât de multe boli, numite „incurabile”. Eu nu
cred în termenul ăsta, dar aşa li se spune ... Poluarea ne distruge mediul şi
prin mediu, ne distruge absolut tot. Mâncărurile, apa potabilă, aerul ... Apar
reclame şi campanii împotriva poluării, acestea ne stresează ... Deci,
pornind de la poluare, cred că ţi le-am însirat pe toate.” (F.M, cancer
ovarian).
Referitor la tratamentul chimioterapeutic pe care acești pacienți îl
urmau, am aflat detalii atât despre tratamentul în sine, cât și despre efectele
secundare ale acestuia: „Nu am vrut nici o clipă să ajung aici, dar acum sunt
nevoită. Este un tratament care încearcă să îmi distrugă tumora, sau cel
puţin, să o oprească din a mai creşte. Este pur şi simplu un tratament
medicamentos, la fel ca oricare altul, deci ... din fericire, nu trebuie să îndur
nimic special şi, totuşi, încep să mă simt deja mai bine.” (F.M, cancer
ovarian), „Bineînţeles că am simţit şi efectele negative ale tratamentului
meu. Sunt boli care au venit parcă din senin, boli precum: osteoporoza,
oasele mele au devenit foarte slabe, apoi a urmat o infecţie a pleurei, în
urma căreia am avut probleme foarte mari cu respiraţia. A fost o perioadă
groaznică, când simţeam că nu mai am aer şi acum, de curând, am aflat că
am şi nişte pietre la fiere, dar important este că mă simt mai bine.” (S.E,
leucemie limfoblastică acută). Cu toate acestea, s-a putut observa și o
tendință de corelație între intensitatea efectelor secundare și felul în care
este percepută boala: „Singurul efect secundar pe care l-am simţit până
acum este senzaţia de vomă care o am după fiecare tratament. Le aştept
deschisă şi pe celălalte efecte secundare. În mare, m-am documentat
despre ce urmează să se întâmple cu mine” (F.M, cancer ovarian).

155
 În pofida atmosferei apăsătoare care m-a întâmpinat la intrarea pe
uşa clinicii, odată ajuns în saloane am avut marea surpriză de a fi înconjurat
de oameni veseli, cu mult chef de viaţă şi foarte optimişti. Acest lucru este
de la sine înţeles odată ce sunt observate activităţile desfăşurate în
interiorul saloanelor: unii bolnavi îşi spun glume, alţii povestesc unii celorlalţi
diferite aspecte intime din viaţa personală a fiecăruia sau alţii îşi ocupă
timpul lângă un pachet de cărţi sau o tablă de şah sau table. Mi-am dat
seama de acest lucru şi din relatările bolnavilor care mi-au spus că îşi pot
continua hobby-urile chiar şi aici: „Continui să îmi practic hobby-urile mele.
Îmi place să mă plimb, aşa că o fac cât de mult pot pe aici prin curtea
spitalului.” (F.M, cancer ovarian), „Îmi place foarte mult să citesc şi să ascult
muzică. Am noroc că sunt hobbyuri care se pot face oriunde, deci este
normal că îmi face plăcere să le şi practic aici.” (H.A, cancer osos).
Starea de bine se poate deduce şi prin rezultatele obţinute la
Inventarul de Depresie Beck, acolo unde doar 2 bolnavi (20%) au prezentat
un nivel de depresie severă, acest nivel fiind nivelul care necesită un
tratament psihologic. Sentimentul de apartenenţă la un nou grup, faptul că
acele persoane se simţeau bine în noua locaţie este dedublat de rezultatele
la Inventarul Stare-Trăsătură de Anxietate, acolo unde doar un singur
bolnav (10%) a prezentat scoruri cu semnificaţii clinice majore.
Schimbările din viaţa fiecărui bolnav le-aş cataloga ca fiind majore.
Majoritatea au observat importanţa trăirii prezentului şi mi-au spus că îşi
petrec timpul făcând doar lucruri care le face plăcere. „De când sunt aici, m-
am schimbat radical. Văd lucrurile altfel. De când sunt diagnosticată,
consider că fiecare zi este un dar ce trebuie preţuit. Consider timpul ca fiind
prea scurt şi de aceea trebuie preţuit fiecare moment.” (I.Sz, limfom
hodgkin), dar au fost şi persoane care au perceput timpul ca trecând mult
mai greu şi fiind mult mai apăsător decât de obicei „Timpul trece mult mai
greu. E foarte greu să fii singur între 4 pereţi cu câteva persoane
necunoscute. De abea acum începem să nu cunoaştem, dar nu este ca şi
cum ai fi cu cineva drag.” (P.G, cancer pulmonar). Mă aşteptam să fi
observat şi anumite schimbări în percepţia propriei persoane, însă am
rămas surprins când am primit răspunsuri de genul: „Am o părere foarte
diferită faţă de multe lucruri şi încerc să fiu cât mai realistă. Am început să
analizez atent orice se întâmplă în jurul meu, dar atât. Ceea ce sunt acum,
tot pe mine mă reprezintă.” (B.A, ependinom anaplastic).
Dacă percepția timpului la bolnavi este axată pe trăirea prezentului,
percepția timpului la aparținători este un timp al îngrijorărilor: „Gândurile
mele toate, din fiecare clipă se îndreaptă către ea. Fie că e vorba de
dimineaţă, prânz sau seară, eu mă gândesc la ea ... şi de aceea, dacă nu o
pot vizita, măcar o sun de 2-3 ori pe zi pentru a vedea ce mai face şi cum se
simte.” (F.C, fiica F.M).
Referitor la percepția unui grup de suport, toți pacienții au afirmat
faptul că familia este cea care le este alături în această perioadă de boală.

156
 Prin intermediul interviului semistructurat, am dorit să analizez și
lucrurile care oferă speranțe de viitor. Cele mai multe au legătură cu religia:
„Speranţa cea mai mare este puterea sufletească. Îmi pun toate speranţele
în Cel de Sus. Aşa cum ziceam mai de vreme, cu toţi avem o Cruce de
dus.” (M.M, cancer mamar), iar alţii îşi pun speranţa în viitor, mai ales
persoanele mai tinere: „Faptul că poate cândva voi avea şi eu o familie
frumoasă îmi dă speranţa necesară pentru a continua acest tratament”
(I.Sz, 18 ani), „Faptul că într-o zi voi avea şi eu o familie proprie îmi dă
speranţa cea mai mare de viitor.” (S.E, 20 de ani), iar alţii luptă pentru
persoanele aproapiate şi pentru simplul fapt că au o stimă de sine ridicată şi
sunt încrezătoare în forţele proprii „Sprijinul persoanelor apropiate este tot
ceea ce contează pentru mine acum. Pe lângă asta sunt o persoană
ambiţioasă, capabilă de orice. Voi trece şi peste asta!” (B.A, ependinom
anaplastic), „Familia mea este lucrul care îmi dă cea mai mare speranţă.
Observ cât de mult se zbat pentru mine, aşa că trebuie să îi răsplătesc şi eu
cu vindecarea mea” (F.M).
Toate aceste lucruri a fost confirmate și prin scala COPE, o scală
menită pentru a scoate în evidenţă principalele metode de coping ale
bolnavului. Principalele metode cel mai des întâlnite sunt: reinterpretarea
pozitivă, acceptarea şi planificarea, alături de căutarea suportului-
instrumental. Toate aceste lucruri, alături de spusele bolnavilor scot în
evidenţă faptul că aceştia sunt conştienţi de boala lor, o acceptă aşa cum
este şi îşi planifică şi fac absolut orice le stă în putinţă pentru a trece peste
acest obstacol al vieţii cu ajutorul propriilor forţe și al apropiaților.
Având în vedere că prin aparţinători ne referim la familie, cu toţii au
susţinut faptul că familia este cea mai importantă, fie că vorbim de relaţia
mamă-fiică, fie că vorbim de relaţia soţ-soţie. Răspunsul cel mai
caracteristic la aportul pe care familia îl are asupra unui bolnav într-o
asemenea situaţie este „Suntem trup şi suflet alături de ea şi o ajutăm cu tot
ceea ce putem.” (S.O). Deși există îngrijorări cu privire la efectul
tratamentului, instinctul de familie este cel care domină şi cu toţii îşi petrec
timpul mai mult alături de familie pentru a face faţă situaţiei împreună. „Pot
spune că este o situaţie dificilă, dar este una peste care trebuie trecut.
Încerc tot timpul să fiu lângă ea, iar când este posibil, atunci acţionez pentru
a fi alături de ceilalţi membri ai familiei.” (B.E, mama B.A)
Ca în viaţa fiecărei persoane care se află într-o criză, este normal să
apară şi momente în care simţim că ne pierdem cumpătul şi încercăm să
facem orice pentru a uita: „Au fost momente când am simţit că nu mai fac
faţă, dar am încercat să rămân tot timpul pozitiv. Mai ales când era şi soţia
mea de faţă. Când nu, atunci încercam să mă descarc prin activităţi care îmi
fac mie plăcere: ieşitul la munte, plimbatul cu bicicleta, pictatul ... Fac orice
să uit de probleme atunci când am momentele mele.” (M.I, soţ al M.M),
„Este normal să avem momente când ne pierdem cumpătul sau când nu
mai ştim cum să reacţionăm, însă niciodată nu s-a întâmplat de faţă cu ea.
Încerc să îi arăt optimismul meu şi să i-l transmit cât mai mult posibil. Când

157
îmi pierdeam cumpătul, de obicei mă retrăgeam într-un colţ, undeva izolată,
şi plângeam. Prin plâns mă descarc cel mai repede şi cel mai bine.” (F.C,
fiica F.M).
Fiind curios de posibilitatea şi modalitatea prin care aparţinătorii trec
peste aceste momente de criză, i-am întrebat şi de persoana de la care
acestea cer ajutorul. Am fost surprins de faptul că doar 2 persoane (20%)
au apelat la un specialist.
În concluzie, boala oncologică reprezintă şoc în viaţa bolnavului. Este
vorba despre o boală a cărei tratament este unul foarte agresiv şi care
generează un stres major, atât în viaţa bolnavului, cât şi în viaţa
aparţinătorilor acestuia, şi anume faptul că ei sunt cei care trebuie să fie
suportul bolnavilor în absolut toate activităţile desfăşurate. În primul rând,
înainte de a fi bolnav, pacientul este un om care are viaţa lui proprie, cu
greutăţile proprii şi cu stilul de viaţă propriu. Odată ieşit din rutina zilnică,
acea rutină care să creeze individului o zonă de confort, apare o zonă de
disconfort și nesiguranță, care poate genera aceste stresuri psihologice.
Persoana umană se luptă tot timpul împotriva acestora aplicând acele
metode de apărare ale Eu-lui, metode denumit generale „coping” şi care
prin anumite modificări ale acţiunilor zilnice sau ale modului de gândire
reuşesc să dea o senzaţie de confort individului ieşit din zona de confort,
însă depinde doar de individ cum le foloseşte pentru a şti dacă îl ajută să
depăşească cu bine momentul sau nu. În tot acest efort de trecere peste un
obstacol atât de mare, cum este obstacolul reprezentat de boala oncologică,
individul are nevoie şi de un grup de suport, un grup în care pe lângă
membrii echipajului medical care îi aplică tratamentul sunt introduşi şi
membrii familiei şi prietenii apropiaţi bolnavului, persoane care sunt
apropiate pacientului şi cu care le face plăcere să stea de vorbă. Acest lucru
este necesar pentru realizarea catarsisului, pentru descărcarea cât mai
rapidă şi cât mai eficace a tuturor gândurilor şi sentimentelor care pot
apărea în astfel de situaţii.
Prin această cercetare, am dorit să scot în evidenţă principalele
percepţii pe care o persoană le are despre o boală denumită generic şi
„incurabilă”, dar şi principalele metode de a trece peste o asemenea
situaţie, atât din perspectiva bolnavului cât şi a aparţinătorului.
Concluziile mele extrase în urma cercetării este faptul că fiecare dintre
bolnavi este conştient despre factorii de risc care pot cauza o asemenea
boală, însă atunci când vine vorba despre propria-i persoană nu pot să și-o
explice, nu îşi găsesc nici un răspuns la întrebarea „De ce eu?”. Acelaşi
lucru se poate observa şi din perspectiva aparţinătorilor bolnavilor, aceştia
la rândul lor sunt conştienţi despre factorii de risc ai bolii, dar aflarea unui
asemenea diagnostic reprezintă un şoc, o veste care pur şi simplu îi face să
se blocheze şi nu îşi pot închipui de ce tocmai persoana iubită este afectată
de o asemenea boală. Dificultatea constă deci în a da un sens, a semnifica
suferința prin care trebuie să treacă bolnavul. Însă, deși poate provizoriu
acest sens scapă înțelegerii persoanei, este admirabil felul în care, contrar
așteptărilor, confruntarea cu moartea naște speranță de viață.

158
 Boala oncologică este o boală care bineînţeles că vine şi cu foarte
multe modificări de comportament, iar aici am avut surpriza de a observa
faptul că, exact invers precum mă aşteptam, bolnavul este mult mai
încrezător că poate să treacă peste un asemenea prag şi face tot posibilul
pentru a realiza acest lucru, iar aparţinătorul este cel care preia toate
sentimentele negative. Bolnavul este persoana optimistă în asemenea
situaţii, iar aparţinătorul este cel care se gândeşte la absolut tot ce este mai
rău. Acest lucru se reflectă în gândurile avute în timpul zilei de către aceştia
şi în motivele care le dau speranţă şi încredere în viitor şi planurile care le
au pentru viitor. Timpul este un timp mult mai preţios şi care trebuie umplut
doar cu activităţi care să fie cât mai utile pentru vindecare. De amintit aici
este faptul că vorbim doar despre stadii incipiente ale bolii. Suportul
permanent al familiei pentru persoana cu cancer este o resursa extrem de
importantă, dar aceștia, la rândul lor, trebuie să se menajeze psihologic și
să-și regăsească starea de bine și sprijinul intern sau extern (religios) în a
face față situației.
Este de remarcat faptul că, în afara suportului social și al medicilor din
clinică, în puţine cazuri (20%) s-a apelat la sprijinul unui specialist, psiholog
sau psihoterapeut, pentru depășirea situației existente. Deşi cu toţii mi-au
spus de faptul că au existat momente de cumpănă în viaţa lor, momente în
care nu mai ştiau ce să facă sau cum să reacţioneze, doar două persoane
mi-au spus cum că ar fi apelat la ajutorul unui specialist pentru a-i ajuta să
treacă peste acestea. Familia era cea la care se apela de fiecare dată, iar
când aceasta nu îi putea ajuta, intervenea refularea şi anume descărcarea
anumitor impulsuri prin: plâns, izolare, vis sau prin artă. Acest lucru
reprezintă un semnal de alarmă care trebuie tras, deoarece consider faptul
că prin existenţa mai multor psihologi specializați în clinică, mai ales în
clinicile unde se tratează bolile incurabile ar asigura o calitate a vieţii
bolnavului la un nivel mult mai ridicat şi probabil, o rată de succes al
tratamentului medicamentos mult mai înaltă.

Bibliografie:
1. Burciu Elena, 2014, Suportul social la adolescenţi, preluat de pe:
2. https://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/martie2014/38-
BurciuElena-Suportul_social.pdf, accesat la data de 14.11.2020, ora
10:13
3. Degi Csaba, 2015, Aspecte psihosociale ale bolilor tumorale. Evaluare
şi intervenţie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
4. Lucian Miron, 2008, Terapia oncologică. Opţiuni bazate pe dovezi, Ed.
Institutul European, Iaşi
5. Maria Dorina Pașca, 2006, Noi perspective în psihologia medicală, Ed.
Ardealul, Tg. Mureș
6. Nicolae Angelescu, 2003, Tratat de patologie chirurgicală, Ed.
Medicală, Bucureşti

159
 INFIDELITATEA ÎN CUPLU

Psiholog Hoffer Kinga,

Abstract

Încrederea și fidelitatea sunt baza reală pentru o relație stabilă și armonioasă.

Apariția infidelității scutură reperele și credințele fiecăruia și are întotdeauna
consecințe puternice, atât negative, cât și pozitive, asupra propriei individualități și
asupra relației.

Cuvinte cheie: cuplu, relație,fidelitate, infidelitate, motive, cauze, femei,

bărbați, resentimente, relația după infidelitate, cercetare

Referință
1. Introducere
2. Fidelitate versus infidelitate
3. De ce apare infidelitatea?
4. Cauzele infidelității
5. Femei versus bărbați
6. Modalități de a depăși infidelitatea
7. Relația după infidelitate
8. Metodologia cercetării

Viața de cuplu este întotdeauna un joc al echilibrelor. Chiar

dacă există sentimente puternice reciproce, stabilitatea relaţiei se
poate deteriora în timp. Există o multitudine de factori ce pot
destabiliza cuplul, mai ales că, în timp, ambii parteneri se schimbă,
probleme de viaţă apar permanent, monotonia şi intrigile rămân în
stare latentă adesori, iar tendinţa preluării dominaţiei mocneşte
întotdeauna ca un foc ascuns. În pofida tuturor acestor probleme,
orice cuplu poate rămâne stabil şi armonios dacă există o
permanentă şi constructivă comunicare afectivă, sinceritate,
compromis.
Lucrarea „Infidelitatea în cuplu” prezintă sinteza unor investigaţii
prezentate în literatura de specialitate, pe problematica infidelității în cuplu,
precum şi rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus

160
evidențierea raportului care există între gen și infidelitate în cuplu și starea
civilă și infidelitate.
Ambii actori ai cuplului sunt animaţi de afectivitate, iubire, de
dorinţa de a fi şi de a trăi împreună, de a avea urmaşi şi de a-şi
creea o proprie prosperitate şi confort material, psihologic şi social.
Construirea cuplului conjugal este un act de voinţă, în care intră, chiar
involuntar, şi afectivitate, atât cât este nevoie, pentru ca, alături de alte
procese psihice şi intelectuale, să determine acţiunile necesare înfăptuirii
cuplului, a scopului raportului dintre el şi ea.
În definirea cuplului sunt implicate trăiri, gânduri și valori atât de
variate încât aproape fiecare ar putea găsi o definiție proprie.
Definiţiile cuplului variază de la o cultură la alta sau chiar de la un
cuplu la altul.
Un cuplu presupune două persoane, de regulă de sexe diferite, care
au pentru o vreme următoarele caracteristici:
- sentimente de afecțiune unul pentru celălalt (iubire, atașament,
respect)
- atracție sexuală care duce sau nu la relații sexuale
- orientări valorice sau scopuri comune
- timp petrecut împreună
- dorința de a fi împreună pe o perioadă mai îndelungată
Istoria ne dovedește că din cele mai vechi timpuri a existat un
fenomen social aflat la limita dintre necesitate și nonconformism și anume
relațiile extraconjugale.
Astfel, infidelitatea a fost cauza principală a rupturilor maritale sau,
dacă nu, cel puțin a unor zguduiri puternice în cadrul relaţiei matrimoniale.

Fidelitate versus infidelitate

Orice cuplu se construieşte pornind de la iubire, afinităţi, şi nevoia de

încredere. Încrederea şi fidelitatea constituie baza reală a unei relaţii stabile
şi armonioase, reprezentând necesităţi care îşi cer drepturile în toate
planurile unei relaţii de cuplu.
Fidelitatea în cuplu este condiţionată de existenţa următorilor
factori:
Respectul: orice relație de succes se bazează pe acest lucru.
Este important să-ți respecți partenerul de viață și să-i oferi acestuia
toată dragostea și afecțiunea de care are nevoie. Este foarte
important să nu-i oferi motive să nu mai aibă încredere în tine.
Afecțiunea: cea mai importantă regulă pentru o relație fericită. Este
esenţial să fii deschis față de partenerul de viață și să nu te temi să îți
exprimi sentimentele față de el, să îi oferi dovezi de afecţiune.

161
 Comunicarea deschisă este vitală pentru păstrarea fidelităţii.
Partenerii nu trebuie să lase grijile mărunte să le afecteze fericirea și din
acest motiv este bine să discute despre orice îi deranjează.
Fidelitatea presupune iubirea. Dacă există una va exista implicit și
cealaltă. Este un sentiment, o stare care ține de normalitate (acesta e
sentimentul când iubirea e implicată). În momentul când fidelitatea devine o
opțiune, mai devreme sau mai târziu, vor apărea erori.

Calea către infidelitate

Infidelitatea este unul dintre cele mai devastatoare fenomene şi una

dintre cele mai frecvente cauze ale crizei în relaţia de cuplu.
Infidelitatea reprezintă tendința sau acțiunea unui soț de a extinde
manifestări specifice vieții de familie în spațiul extraconjugal. În majoritatea
cazurilor, infidelitatea implică raporturi intime în afara mediului familial.
Infidelitatea de regulă este consecința nemulțumirilor apărute în relația
de cuplu care rămân neabordate și nesoluționate, reprezentând efectul
neînțelegerilor maritale, nu cauza lor. Lipsa de receptivitate dintre parteneri,
absenţa unui limbaj comun prin care aceste nevoi să fie înțelese, ignorarea,
constituie tot atâtea motive ce atrag infidelitatea. Există studii care
demonstrează că infidelitatea ia amploare odată cu responsabilitățile. „Cel
care a înșelat acum va mai înșela încă o dată” este valabilă numai în cazul
în care nu s-a înțeles motivul primei trădări.
Infidelitatea poate avea mai multe faţete, care se constituie în ceea ce
numim tipuri ale infidelităţii; astfel vorbim despre:
• Infidelitatea emoțională -Apare când o persoană implicată într-o
relație dezvoltă un atașament pentru o altă persoană de care este
atrasă dar fără activitate sexuală. Infidelitatea emoţională este definită
ca fiind „o legătură emoţională cu o altă persoană decât partenerul de
cuplu”.
• Infidelitatea emoţională implică orientarea „resurselor” (precum
dragostea, timpul sau atenţia) în afara relaţiei oficiale. Infidelitatea
sexuală - se mai numește și "aventura de o noapte". Este o relație
bazată doar pe sex, fără alte obligații sau emoții. Cauzele ar putea fi:
curiozitatea, frustrarea în relația de cuplu sau anturajul.
• Infidelitatea financiară - Ascunderea de venituri sau de cheltuieli
față de partener definește infidelitatea financiară.
• Infidelitatea ca și comportament compulsiv sexual (la telefon,
online)-Având în vedere influența mijlocelor de comunicare disponibile,
este cea mai des întâlnită, fiind și cea mai discretă dintre toate. La prima
vedere totul pare inofensiv și ca o joacă, dar depinde foarte mult modul
de comunicare și cum decurg lucrurile între cei doi.

De ce apare Infidelitatea?

162
 Atunci când apare infidelitatea, este important de reținut că, de cele
mai multe ori ambii parteneri au responsabilitatea lor individuală, care a
condus către infidelitate. Este fals să considerăm că: „ eu am făcut totul
corect în relația asta și el/ea m-a înșelat”. Este dificil, însă nu imposibil, să
conștientizăm și să acceptăm faptul că de cele mai multe ori și noi avem
partea noastră de responsabilitate atunci când partenerul și-a căutat pe
altcineva și să ne autoanalizăm comportamentele, atitudinile, reacțiile
manifestate în relația de cuplu.
Mai multe motive prezentate de infideli nu sunt adesea decât pretexte
care demonstrează o absență totală de spirit critic: „Este la modă. Toată
lumea o face”, „Este imposibil să rămâi monogam astăzi”, „Niciunul dintre
prietenii mei nu este fidel”, „Vreau să profit maximum de tinerețea mea”.
Aceste argumente se datorează slăbirii valorilor morale și unei mai mari
permisivități sexuale. Trăim într-o societate a plăcerii, axată pe egoism și
egocentrism, precum și pe principiul „aruncă după folosință”.

Cauzele infidelității

Una dintre cele mai frecvente cauze este lipsa comunicării: partenerii
se distanțează, nu se mai simt conectați la viața celuilalt și își investesc
eforturile și timpul în alte direcții. Acest lucru conduce la apariția frustrărilor
și a reproșurilor.
Alteori, pentru că apariția unui copil schimbă radical rutina familiei,
cuplul uită de dublul rol pe care o au: părinți dar și iubiți.
În situația în care cuplul trece printr-o perioadă mai grea, dificilă
(șomaj, dificultăți financiare, nesiguranță, boală, nașterea unui copil), unul
dintre parteneri poate simți nevoia unui refugiu, a unei supape de eliberare a
presiunii și poate găsi siguranță într-o relație paralelă.
Există situații în care o persoană are o stimă de sine scăzută, se
consideră nedemnă, neadecvată. În acest caz, încercând să-și demonstreze
că are dreptate, se va autopedepsi adoptând un comportament în
consecință - va fi infidel și va fi implicat în una sau mai multe relații
pasagere.
În ultimul rând, modelele preluate din cadrul familiei de origine își spun
și ele cuvântul.
Adesea, oamenii privesc aventurile ca pe o modalitate de evadare din
cotidian – o soluție mult mai comodă decât efortul de a schimba concret
rutina pe care o trăim. De aceea, este important să fie explorate motivele
pentru care apare infidelitatea în fiecare caz în parte.

Femei versus bărbați

În privința înșelatului, diferența dintre femei și bărbați este aceea că ei

înșală adesea din motive fizice, în timp ce femeile își înșală partenerul din
considerente emoționale.

163
 Femeile înșală când “jumătatea” le neglijează, bărbații o fac din
curiozitate. Infidelitatea are puncte de plecare diferite pentru bărbați și
femei. Bărbații caută mai multă atenție.
Femeile vor să umple un gol emoțional. Femeile se și îndrăgostesc de
amanți, în timp ce bărbații pot rămâne detașați din punct de vedere
sentimental.
Femeile pot căuta implicare emoțională când își înșală soții. Bărbații
înșală din motive fizice și nu emoționale. Totuși acest lucru nu este general
valabil. Nu toate femeile caută atașament emoțional și nu toți bărbații simt
nevoia satisfacerii unei necesități fizice.
Motive pentru care femeile înșală:
1. Pentru că nu iubește sau nu se simte iubită în cuplu. Iubirea
este pervertită în zeci de lipsuri sau nevoi emoționale și afective
nerezolvate.
2. Pentru că primește prea mult și nu mai are loc/dorință să
ofere; se simte „sufocată” de prea multă atenție și afecțiune; acest
comportament în care se tot primește, se tot dăruiește, iar răspunsul,
oricare ar fi acela (de acceptare sau de respingere), nu pare să mai
conteze constituie o formă de abuz.
3. Pentru că simte nevoia acută a unei evadări dintr-o relație
abuzivă, o relație de dominare și control: fizic, sexual, afectiv,
economic.
4. Pentru că a moștenit sau/și a dobândit un comportament
libertin, în fapt un comportament compulsiv de a fi iubită, admirată,
prețuită, răsplătită efemer.
5. Pentru că nevoia ei sexuală nu s-a diminuat, iar întâlnirile
intime în cuplu s-au rărit până la dizolvare.
6. Pentru că s-a îndrăgostit sau crede cel puțin, că s-a
îndrăgostit de un alt bărbat, care a știut cum sa obțină acceptul și
intenția/atenția ei.
Bărbații înșală pentru a se simți de valoare, importanți, apreciați și
siguri pe ei. Bărbaților le place să câștige.
De o importanță majoră este părerea bărbatului despre a înșela,
părerea care se formează în copilărie sau tinerețe, de cele mai multe ori.
Aceste idei şi comportamente sunt influențate de credințele persoanelor
semnificative în viața lor: un tată care a avut relaţii extraconjugale sau chiar
comunică că este bine să facă asta din când în când, o persoană care i-a
fost model în copilărie sau tinerețe care consideră că este un lucru grav a-ți
înșela partenera. Dacă în cercul de prieteni cel mai admirat bărbat e cel
care a avut numeroase aventuri , se creează o credință care îi dă impresia
că acesta este modul în care dobândeşte valoare, importanţă, statut.

164
 Motivele generale pentru care bărbații înșeală sunt generate de o
slabă comunicare dintre parteneri și insuficiența atenție dată relației intime.
Apare monotnia și dispare atracția pentru celălalt.

Resentimentele și infidelitatea

Sentimente pe care le poate Sentimente pe care le poate

trăi partenerul unei persoane care trăi cel care a avut o aventură
a avut o aventură

Furie Jena
Amărăciune Pierdere
Nesiguranță Apărare sau evitare
Eliberare Dezaprobare față de sine
Anxieiate Stres și anxietate
Neîncredere Confuzie
Gelozie Apărare.

Modalități de a depăși impasul infidelității

Anunțarea sau dezvăluirea unei infidelități este întotdeauna ceva

exploziv, chiar dacă nu face decât să confirme îndoielile persoanei înșelate.
Cel care a înșelat trebuie să fie motivat de o reală dorință de a ameliora
relația, să fie cât mai calm cu putință, să aleagă momentul pentru a vorbi
despre aceasta, să folosească tehnici eficiente de comunicare, să nu spere
o iertare imediată, să răspundă la întrebări fără să fie prea explicit, oferind
detalii inutile şi dureroase, să fie sincer și să pună punct relației
extraconjugale pentru a-și recâștiga credibilitatea.
Iertarea constituie la rândul ei o eliberare, nefiind ceva ce acordăm
altuia, ci mai degrabă un cadou pe care ni-l facem nouă înşine. Prin actul
iertării partenerul îşi furia, pierderea, vinovăția și vidul existențial. A ierta
înseamnă a înceta să judeci pe celălalt, a uita obsesia infidelității, a reclădi
încrederea reciprocă, a veni în întâmpinarea celuilalt, a facvoriza
comunicarea, a revaloriza fidelitatea și a favoriza tandrețea, a recâştiga
respectul pentru propria persoană.
Iertarea înseamnă că recunoaștem copilul rănit din noi, din partenerul
nostru, din fiecare dintre părinții noștrii.

Relația după infidelitate

„O aventură se iartă, dar nu se uită”

165
 După ce o relație s-a confruntat cu mărturisirea unei aventuri, apar
probleme pe toate planurile. Este foarte greu pentru un cuplu să facă față
unei avalanșe de emoții, să facă față imaginii pe care o au în societate sau
în grupul de prieteni.
Atunci când este dezvăluită o aventură, primele săptămâni și luni sunt
dureroase și dificile. Persoana poate să simtă că supraviețuieşte doar de la
o zi la alta - ducând la bun sfârșit activitățile de rutină, în timp ce este
dezorientată și nesigură în legătură cu ceea ce îi rezervă viitorul. Unele
cupluri rup legătura aproape instantaneu, în timp ce altele se „țin agățate”
un timp, încercând să ia o decizie referitoare la ceea ce vor face mai
departe.
Este mai ușor ca partenerii să ierte și să refacă relația dacă îşi dau
seama că nu era „perfectă”, că aveau anumite probleme; problemele relației
pot explica oarecum infidelitatea. Dacă se crede că relația a fost bună și
fericită infidelitatea produce mai multă suferinţă și este mai greu de iertat.
Infidelitatea este o urmare a unei probleme în relație, a unei
insatisfacții. De aceea se poate ca partenerii să analizeze acele probleme și
să încerce să le rezolve. Se folosește cuvântul areface și nu a salva relația,
pentru că relația nu va mai fi la fel ca la început. Însă ea poate fi refăcută,
reconstruită și tratată. Aceasta dacă ambii parteneri doresc să conlucreze
pentru a o reface.
Este vorba de a regăsi unele lucruri unul la altul, dar și de a afla unele
lucruri noi, de a salva ceea ce mergea între parteneri, dar și de a reconstrui
legătura.
Dorința obsesivă de a păstra o relație de cuplu defectuoasă poate
avea o serie de efecte negative precum: culpabilitate personală, nevroză,
angoasa despărțirii, fobia singurătății, dependența psihică.
Așadar, rămâne la latitudinea cuplului să decidă dacă încearcă să mai
salveze relaţia sau dacă pur și simplu decid „să dezlege lanțul vechi” care îi
ține prizonieri pe amândoi.

Metodologia cercetării

Activitatea de cercetare am organizat-o plecând de la alegerea

loturilor de subiecți. Astfel, am ales, din considerente metodologice, un
număr de 40 de subiecți (20 de gen feminin, 20 de gen masculin) cu vârste
cuprinse între 20 și 60 ani.
Chestionarul a fost realizat pe loturi de 20 de cupluri, împărțite, după
criteriul vârstei, în 4 grupe (20-29 ani ; 30-39 ani; 40-49 ani; 50-60 ani).
Toate loturile sunt formate din cupluri căsătorite sau nu, cu sau fără copii.

166
 Figura 1 Structura după vârstă a subiecților (%)

Stare civilă
necăsători ți căsători ți

30
24
25

20
16
15

10

0
necăsători ți căs ători ți

Figura 2 (%) – Structura după starea civilă a subiecților

Majoritatea subiecților au vârsta cuprinsă între 20-29 de ani (45%), pe

locul doi se află subiecții cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani(23%), pe
locul trei subiecții cu vârsta cuprinsă între 30-39 de ani (17%), iar pe ultimul
subiecții cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani (15%).
Mai mult de jumătate dintre subiecți sunt căsătoriți (60%), iar restul de
40 % sunt necăsătoriți.
În scopul realizării obiectivului propus și plecând de la premisele
considerate ca fundament în elaborarea ipotezei de cercetare, am
considerat că principala metodă utilă în demersul nostru metodologic este:
testul de infidelitate.

167
 Rezultate
Acest rezultat confirmă că genul masculin este mai predispus la
infidelitate comparativ cu genul feminin.

Datele obținute, în urma efectuării comparației privind starea civilă și

predispoziția la infidelitate, descriu faptul că genul masculin căsătorit și
genul feminin căsătorit este mai predispus la infidelitate decât genul
masculin necăsătorit și genul feminin necăsătorit.

Descriptive Statistics

N Minimum Maximum Mean

genul 2 1 2 1.50
scor 2 966 1017 991.50
Valid N (listwise) 2

Nr Gen Stare civilă Număr cazuri Procent Total scor

1 Masculin Căsătorit 12 33.08119 656

2 Masculin Necăsătorit 8 18.20474 361

3 Feminin Căsătorit 12 29.85376 592

4 Feminin Necăsătorit 8 18.86031 374

Total 20 100 1983

168
 Descriptive Statistics

N Minimum Maximum Mean Std. Deviation

Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic

scor 40 28 61 49.57 8.614

stare.civila 40 3 4 3.40 .496

Valid N (listwise) 40
Prin urmare, aceste comparații negative conduc spre construirea unor
gânduri care încep cu „cred că aș fi mai fericit/ fericită cu altcineva”.
Gottman susține că, atunci când unul dintre parteneri pășește pe acest
drum, începe să se concentreze asupra trăsăturilor negative ale partenerului
și să-i minimizeze trăsăturile care înainte îl atrăgeau la acesta. Cu cât o
persoană este prinsă de gânduri negative cu privire la relație, cu atât mai
multe comparații negative sunt declanșate - iar ușa potențialelor infidelități
se deschide mai larg.
Oamenii nu obișnuiesc să vorbească despre infidelitățile din cuplul lor
cu prietenii de familie și cu vecinii (poate doar cu cei mai intimi prieteni). De
asta nici nu auzi de povești de succes! Dar multe cupluri reușesc să-și
reconstruiască relațiile după consumarea unei aventuri. Un episod de
infidelitate nu înseamnă neapărat sfârșitul unei relații, ci poate însemna un
punct de cotitură. Unul de la care relația va deveni mult mai puternică.
Infidelitatea este despre celălalt, despre propriile lui nevoi și dorințe,
despre propriile lui valori și alegeri.
În concluzie, infidelitatea este un simptom ce are la bază
deconectarea emoțională între partenerii unui cuplu și comparațiile negative.
Aceasta nu apare de nicăieri în dinamica relațională, există o mulțime de
semne care atrag atenția, important este să încercăm să ne facem timp
pentru micile momente de conectare cu partenerul. Pe cât de simple par, pe
atât de salvatoare sunt pentru relație.

Bibliografie:

1. Evola, J.,(1994), Metafizica sexului, București, Ed. Humanitas

2. Mitrofan, I., Ciupercă, C., (1998). Incursiune în psihosociologia și
psihosexologia familiei, București, Ed. Press
3. Leleu, G., (2003), Cum să fim fericiți în cuplu-între fidelitate și
infidelitate, București, Ed.Trei
4. Turliuc, N., (2004), Psihologia cuplului şi a familiei, Iași, Ed.
Performantica

169
5. Apostu, I., (2013), Căsătoria între stabilitate și disoluție, București,
Ed. Tritonic
6. Dallaire, Y., (2011), Iluziile infidelității, Geneva, Ed. House of Guides
7. Chris, S., (2011), Ce ne spunem când nu ne vorbim, București, Ed.
Trei
8. Green, J., (2005), Infidelitate, București, Ed. Orizonturi
9. Neuburger, R., (2014), Ne despărțim sau rămânem împreună. Cum
facem bilanțul unui cuplu, București, Ed. Philobia

170
 ABORDAREA DIVERSITĂȚII ÎN CADRUL ȘCOLII

Prof.univ.dr. Elena-Adriana Tomulețiu,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Romana Andreea Fleșeru,
Gimnaziul „Mihai Viteazul” Târgu Mureș

Abstract

This paper focuses on the analysis of diversity characteristic of educational

groups, on identifying forms of discrimination caused by differences between
students - social class differences, ethnic differences, gender differences, etc., in
order to find ways, strategies, educational forms that to lead to the reduction of the
phenomena of rejection and marginalization encountered within the educational
groups.

Keywords: social class differences, racial or ethnic differences, gender

differences, diversity, interculturality

1. De la diversitatea socială la diversitatea specifică grupurilor

educaționale

Se observă, din ce în ce mai mult, tendinţa psihopedagogiei de a

aborda problematica diversităţii specifice grupurilor educaţionale, ca o bază
a cunoaşterii celor mai profunde elemente care co-există în interiorul
grupului, de la individualitatea fiecărui membru până la diversitatea pe care
o etalează, în scopul găsirii celor mai eficiente metode de dezvoltare a unui
climat educaţional pozitiv bazat pe dreptul la diferență, al respectului
reciproc şi al comunicării interculturale.
Fiecare individ sau membru al unui grup este unic prin structura sa
bio-psiho-socială; fiecare membru are şi îşi manifestă dreptul la diferenţă,
fapt care este determinat de unicitatea sa, de identitatea sa. Dar, nu de
puţine ori, diferenţa este cea care creează probleme celui diferit de a se
integra în grup sau de a fi acceptat de grup, adică de altul diferit, de
alteritate.
Problema diversităţii este mult mai amplu resimţită la nivelul întregii
umanităţi. Deschiderea barierelor culturale, schimburile culturale continue,
emigrările în masă, noile tehnologii de comunicare au condus, într-un timp

171
relativ scurt, la instituirea unei diversităţi a modurilor de viaţă într-o aceeaşi
societate. Membrii unor asemenea societăţi doresc şi sunt îndreptăţiţi să
trăiască, fără a deranja pe ceilalţi, în moduri diferite, urmând propriile
modele culturale. Astfel că, pluralismul şi incompatibilitatea valorilor au
devenit o condiţie ce face parte din realitatea socială. Coexistența modurilor
de viață diferite se bazează pe ideea existenţei mai multor moduri de viaţă
profitabile pentru oameni, tocmai pentru ca niciunul dintre acestea nu este
cel mai bun pentru toată lumea. Însă, nu de puține ori, realitatea a scos la
iveală o serie de conflicte intergrupale, interetnice, chiar familiale, rezultate
tocmai din neînţelegerea şi neacceptarea diferenţei.
Această realitate, a diversităţii, are un puternic răsunet în toate mediile
sociale - culturale, educaţionale, chiar economice. În schimb, problema
abordării diversităţii, a înţelegerii şi respectării ei, se cere a fi învăţată şi
practicată în viaţa de zi cu zi. În ciuda acestor imperative, educaţia rămâne,
în continuare, o operă de conformism, de dirijare socială. „Că şcoala face
alegeri, este indiscutabil, dar alegerea sa fundamentală este întâi de toate
cea a non-pluralităţii” (Cucoș, apud Houssaye, 1991, p. 50).
Grupurile educaţionale, şi ne referim, în special, la cele şcolare, se
regăsesc şi ele sub acest „imperiu” al diversităţii, uneori greu de gestionat.
Chiar dacă diversitatea se pune, de cele mai multe ori, în termeni de cultură,
vizavi de grupuri şi în raporturile dintre ele, diferenţa este cea care conduce
la diversitate. În privinţa clasei de elevi, diferenţele dintre ei pot fi ierarhizate
pornind de la performanţe şcolare, până la statusuri sociale (moştenite), iar
problema cea mai importantă este cea a gestionării lor. Aceste diferenţe
creează moduri diferite de a fi perceput de către ceilalţi, dar şi moduri
diferite în a-l percepe tu pe celălalt cu implicaţii largi în privinţa relaţiilor în
interiorul grupului, atât între profesori şi elevi, elevi-profesori, cât şi între
elevi. Astfel, principalele variabile care sunt luate în calcul, în clasificarea
diferenţelor co-existente în grupul mic educaţional sunt identificate a fi:
apartenenţa elevilor la un anumit grup, caracteristicile individuale ale elevilor
şi aşteptările profesorilor (Brophy, Good, 1980, apud M. Diaconu, 2004, p.
179).
Apartenenţa elevilor la un anumit grup se traduce prin următoarele
caracteristici:
• diferenţa socială de clasă (statusul socio-economic);
• rasa;
• genul elevilor;
• apartenenţa religioasă;
Fiecare elev vine în clasa sa cu aceşti determinanţi de ordin
psihologic, social sau cultural prin care se face diferit de ceilalţi membri ai
grupului, care pot îngreuna sau favoriza integrarea, inter-relaţionarea,
acceptarea lui.

172
 2. Diferenţa socială de clasă

De multe ori diferenţa socială de clasă, tradusă şi prin statutul socio-

economic al familiei de apartenenţă, conduce la o clasificare a elevilor în
două mari categorii, extreme: elevi săraci şi elevi bogaţi. De aici se naşte şi
o primă prejudecată, anume: copiii săraci sunt cei fără posibilităţi materiale,
culturale, educaţional-familiale care să le favorizeze succesul; cei bogaţi, cei
cărora familia le creează toate condiţiile de natură materială şi educaţională,
sunt şi cei care vor atinge succesul. Într-adevăr, prin multe studii s-a
demonstrat că un factor al reuşitei şcolare este şi mediul de provenienţă al
elevilor, așa cum au scos în evidență și faptul că sărăcia familiei reprezintă
o cauză importantă a fenomenului abandonului şcolar şi al neşcolarizării.
Copiii aparţinând familiilor aflate sub pragul de sărăcie au un risc de
aproximativ 2,5 ori mai mare de a nu participa la educaţia şcolară, în
comparaţie cu cei care cresc în familii care se situează deasupra pragului
de sărăcie (MEC, ISE, 2002).
De asemenea, s-a demonstrat şi faptul că cea care creează diferenţe,
şi prin acestea, piedici în calea reuşitei, este şcoala, prin atitudinea cadrului
didactic şi a grupului.
Este o realitate resimţită şi de şcoala românească. Chiar dacă
sistemul nostru de învăţământ este organizat, în general, pe clase
eterogene - eterogenitatea este dată, în special de capacităţile intelectuale
ale elevilor şi nu de apartenenţa la clasă - se constată, totuşi, la o analiză
mai amănunţită, că în multe clase considerate bune, de elită, majoritatea
elevilor provin din familii cu statut social-economic ridicat (aşa numitele
clase A, B), iar clasele slabe sunt compuse din elevi apartenenţi, în genere,
la grupuri sociale, familiale defavorizate din punct de vedere economico-
financiar (aşa numitele clase F, G etc.). Chiar şi în interiorul unei clase, se
observă că ordonarea elevilor pe subgrupuri de lucru, factorul „apartenenţa
la clasă” îşi face simţită prezenţa: din grupa cea bună fac parte „elevii
bogaţi”, din grupa cea slabă, „elevii săraci”. Această diferenţă conduce la o
alta, şi anume la plasarea profesorilor care vor preda la clasele respective:
de cei „buni” vor beneficia prima categorie, de cei „mai puţin buni”, cea de-a
doua categorie. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al şcolilor
rurale, care, problematice fiind în privinţa condiţiilor materiale de care
beneficiază, nu sunt lipsite şi de problema pregătirii de specialitate a
cadrelor didactice. În fine, această formă de discriminare are şi alte
consecinţe: s-a constatat că profesorii care lucrează cu aşa-zisele „clase
bune” au mai multă răbdare, sunt mai toleranţi, mai apropiaţi de elevi şi cu o
gândire modernă, lăudând şi încurajând elevii, utilizând o metodologie
formativă, pe când profesorii care lucrează cu „clasele slabe” sunt
tradiţionalişti, nemulţumiţi de elevi, autoritari, neîncrezători în capacităţile
elevilor, critici, având tendinţa de a pedepsi frecvent (Diaconu, 2004, p.
179).

173
 3. Diferenţe de rasă sau etnie

Rasa sau etnia reprezintă un alt determinant al diferenţelor în clasa-

grup. La noi, în şcoala românească, problema cea mai acută o reprezintă
integrarea şi acceptarea populaţiei de romi. În comparaţie cu alte etnii, riscul
de abandon școlar al copiilor romi este de şase ori mai mare, iar percepţia
şcolii ca un mediu neprietenos sau nefamiliar este cel mai puternic indicator
care explică abandonul, rezultă din studiul „Părăsirea timpurie a şcolii -
cauze şi efecte” al Fundaţiei Roma Education Fund Romania (sursa:
Mediafax, august 2013). Practic, unul din trei elevi romi a abandonat şcoala
în 2013, iar dintre elevii neromi aproximativ unul din 14, adică 7%, în timp ce
ponderea aceleiaşi categorii în rândul elevilor romi este de 31%. Din altă
perspectivă, dintre elevii care au abandonat şcoala peste 80% sunt elevi
romi. „Calculând raportul de şanse ajungem la concluzia că dacă eşti copil
rom ai şanse de şase ori mai mari să abandonezi şcoala decât dacă eşti
copil nerom”, rezultă din studiu (Ivan, Rostaș, 2013). Persistă încă
neîncrederea părinţilor în şcoală, în utilitatea ei, mai ales că educaţia în
şcolile din comunităţile de romi, mărginaşe cele mai multe, este la un nivel
mai scăzut. Condiţionarea ridicării alocaţiei de frecvenţa şcolară a condus la
o oarecare creştere a şcolarizării copiilor romi, mai ales în clasele primare.
S-au elaborat şi implementat sute de proiecte vizând această
problemă, s-au adoptat diverse metode, căi de combatere a intoleranţei
resimţite în câmpul şcolar vizavi de populaţia de romi. Totuşi, fenomenul
discriminării există, se manifestă în practica educaţională de zi cu zi, atât din
direcţia cadrelor didactice, cât şi a elevilor. Se încearcă o „eliminare” a lor
din anumite clase şcolare, iar acolo unde „supravieţuiesc”, „beneficiază” de
atitudine ostilă, de marginalizare, respingere din partea profesorilor. De
asemenea, în practica educaţională curentă, sunt solicitaţi foarte puţin, sunt
lăudaţi mai rar, sunt criticaţi permanent. De aceleaşi atitudini „se bucură” şi
din partea colegilor, fiind în continuare respinşi din postura de „coleg de
bancă” sau „coleg de învăţare”. Problema este mult mai amplă. Această
atitudine discriminatorie este rezultatul unei întregi „istorii” de respingeri şi
marginalizări repetate, dar şi al lipsei unor efecte pozitive acolo unde s-a
încercat şi s-a investit în învăţarea unei „convieţuiri mai bune”. S-au luat şi o
serie de măsuri vizând o discriminare pozitivă: introducerea de ore pentru
limba romani, locuri speciale la licee şi facultăţi, numirea unor inspectori
pentru romi la toate Inspectoratele şcolare, cursuri pentru schimbarea
mentalităţii cadrelor didactice faţă de drepturile copiilor romi. Totuşi, numărul
analfabeţilor se menţine ridicat, la fel ca şi abandonul şcolar în rândul
elevilor romi.

4. Diferenţe de gen

Cercetările asupra curriculumului ascuns al şcolii din ultimii ani s-au

concentrat asupra diferențelor datorate genului în procesul de şcolarizare.
Acestea gravitează în jurul problematicii femeii (elevei) în educaţia şcolară,

174
accentul punându-se pe următoarele aspecte: accesul, natura şi forma
participării, impactul sau beneficiile pe termen scurt sau lung. S-a constatat
că diferenţele de gen care se creează sunt legate atât de organizarea
instituţiilor educaţionale ca întreg, cât şi de relaţiile profesor-elev în cadrul
clasei.
Impactul educaţiei asupra elevelor este diferit faţă de cel avut asupra
băieţilor, atât prin unele rezultate imediate, cum ar fi imaginea de sine,
motivaţia, performanţa, cât şi prin efecte pe termen lung, cum ar fi
dobândirea unei slujbe sau nivelul salariului.
Organizarea şcolii şi a clasei, relaţiile sociale în clasa de elevi,
curriculumul ascuns au fost problemele cercetate, care au oferit variante
explicative în acest sens (Belotti, 1975, p. 154):
• s-au evidenţiat numeroase forme de sexism lingvistic (adică
masculinizarea excesivă a termenilor);
• activităţile şcolare şi jocurile didactice din clasă şi din şcoală se
realizează pe baza unei diviziuni sexuale a muncii (roluri/sarcini pentru fete,
roluri/sarcini pentru băieţi), aceşti factori interacţionând cu aşteptările
diferenţiate ale elevilor faţă de poziţia viitoare în societate şi presiunea
grupului de vârstă, ambele reflectând, de fapt, şi poziţia femeii în societatea
respectivă.
Începând cu primele clase (6-7 ani), sexul elevilor constituie pentru
profesor un factor foarte important (Clarricoates, K., 1978):
• rezultatele bune obţinute de o fată sunt considerate mai degrabă
ca efect al unui efort foarte intens şi al conformismului, şi nu ca expresie a
capacităţilor şi competenţelor ei şi nu este apreciat în acelaşi fel ca în cazul
băieţilor;
• fetele sunt mai dependente, obediente şi subordonate, în timp ce
băieţii sunt mai agresivi, independenţi şi dificil de controlat;
• băieţii sunt mai creativi, mai originali şi mai independenţi; fetele
au performanţe mai bune la învăţătură, dar profesorii consideră că acestea
sunt rezultatul unui grad mai mare de conformism al fetelor la aşteptările
instituţionale;
• comportamentul activ, nestăpânit al unui băiat este etichetat
drept „cum trebuie”, agresiv, asertiv sau aventuros, în timp ce fetele care se
comportă la fel sunt considerate prostuţe, stricate, zăpăcite, exagerate,
nebune.
În sfârşit, în manualele şcolare şi materialele didactice apar mai multe
personaje masculine decât feminine, cele masculine sunt portretizate ca
personaje active şi dominante, în timp ce personajele feminine sunt
prezentate ca pasive şi dominate, ceea ce se regăseşte şi în prezentarea
familiei. Manualele inspiră ideea conform căreia femeile sunt potrivite numai
pentru anumite categorii de munci, în general pentru cele casnice. Natura
„ideologică” a cărţilor şcolare constituie un punct de plecare atât pentru
investigarea nodului central al reprezentărilor sociale, cât şi pentru

175
investigarea impactului unei asemenea literaturi asupra rezultatelor şi
imaginii de sine a fetelor/băieţilor (Rughiniș, Grünberg, Popescu, 2015).
Din cele relatate mai sus, grupul şcolar ne apare ca un spaţiu
încărcat de diversitate în care întâlnirea şi dialogul între diferenţe sunt
inevitabile şi în multe cazuri problematice şi complexe. A trăi împreună cu
alţii, a învăţa să trăieşti împreună cu ei, devine un fapt pe cât de necesar,
pe atât de firesc. A şti că indivizii aparţin unor orizonturi culturale şi sociale
diferite, că fiecare are moduri diferite de a percepe realul, de a se raporta
la spaţiu, la timp şi la mişcare, la ceilalţi, devin elemente tot mai importante
privind raporturile noastre cu lumea (Cucoş, 1998, p. 197). Fiecare elev
este purtătorul unor moduri de gândire, simţire şi acţiune unice dobândite
prin experienţa anterioară. Expertul olandez G. Hofstede a numit aceste
moduri de gândire, simţire şi acţiune programe mentale sau soft ware-ul
minţii (Cucoș, apud Hofstede, 1996, p. 20). Deoarece aproape fiecare
dintre elevi aparţine mai multor grupuri şi categorii diferite de oameni în
acelaşi timp, poartă inevitabil mai multe straturi de programare mentală
corespunzătoare diferitelor nivele de cultură (de exemplu, un nivel
naţional, unul regional şi/sau etnic, un nivel de clasă socială etc.). Demn
de precizat este faptul că programele mentale corespunzătoare acestor
nivele culturale se pot afla parţial şi/sau temporal în conflict; nu este, prim
urmare, obligatoriu ca ele să fie (permanent şi/sau total) în armonie.
Diversitatea întâlnită în câmpul şcolar, nu este uşor de gestionat, în
calea abordării şi sincronizării ei putând să apară, în orice moment,
obstacole legate de obişnuinţe, prejudecăţi, extrapolări, incertitudini şi de
securitate personală. Totuşi, este evident faptul că încă sunt mult neglijate
diferenţele în modul de gândire, simţire şi acţiune al elevilor şi al profesorilor
într-un univers în care există, totuşi, importante şi numeroase probleme
comune.
Această lume diversă şi diversificată a şcolii şi a clasei de elevi,
multiculturală, deschisă şi dinamică, impune, simultan, atât recunoaşterea şi
acceptarea relativismului cultural, a diferenţelor dintre indivizi, grupuri, cât şi
o clară conştiinţă a limitelor programării noastre mentale în raport cu
semenii.

5. Abordarea diversităţii în cadrul grupurilor educaţionale

5.1 Diversitate şi interculturalitate

Între cunoaşterea şi recunoaşterea diversităţii umane pe de o parte,
şi impunerea, respectarea ei în existenţa de toate zilele, nu numai în
grupurile educaţionale, ci în toate comunităţile umane, pe de altă parte,
este un drum lung de străbătut, destul de greu de descifrat. Ieşirea dintr-
un anumit grup (familial, spre exemplu) şi pătrunderea în viaţa comunităţii
şcolare şi a grupului de elevi înseamnă întâlnirea cu diversitatea, în care
se află săraci şi bogaţi, slabi şi graşi, scunzi şi înalţi, supradotaţi şi copii cu
cerințe educaționale speciale, fete şi băieţi, tineri şi vârstnici. Dacă nu îi
vom putea iubi pe toţi – pentru că nimeni nu ne cere aceasta – atunci nu

176
vom putea uita că asemenea diferenţe sunt percepute şi de ceilalţi, care
aparţin aceleiaşi lumi comune, aceluiaşi spaţiu, mai restrâns ori mai larg,
în interiorul căruia se regăsesc diferenţele noastre fizice, religioase, de
gândire şi viaţă, de culoare, sex, vârstă etc.
Interculturalitatea este una dintre problemele fierbinţi care ar trebui să
fie în interesul şcolii, a cărei rezolvare impune o strategie integrală la nivel
întregului sistem de învăţământ, menită să reducă asperităţile, discriminările
de tot felul, neînţelegerile, tensiunile, posibilele conflicte în şcoli şi, în
consecinţă, să conducă la afirmarea şi dezvoltarea înţelegerii, comunicării şi
respectului reciproc.
O definiţie comprehensivă asupra interculturalului o găsim la
Micheline Rey, o cercetătoare devotată acestei problematici de la
Universitatea din Geneva: „Cine spune intercultural spune în mod necesar,
plecând de la sensul plenar al prefixului inter: interacţiune, schimb,
deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectivă. Spune, de asemenea, dând
deplinul sens termenului cultură: recunoaşterea valorilor, a modurilor de
viaţă, a reprezentărilor simbolice la care se raportează fiinţele umane,
indivizi sau societăţi, în interacţiunea lor cu altul şi în înţelegerea lumii,
recunoaşterea importanţei lor, a rolului lor, a diversităţii lor, recunoaşterea
interacţiunilor care intervin simultan între multiplele registre ale aceleiaşi
culturi şi între diferite culturi” (Rey, 1984, apud C.Cucoş, 1995, p. 109).
Educaţia interculturală reprezintă, deci, o abordare pedagogică a
diferenţelor, strategie prin care se iau în considerare specificităţile spirituale
sau de alt gen. Abordarea interculturală, se arată într-o lucrare editată de
Consiliul Europei (Antonio Perotti, 1992), nu este o nouă ştiinţă, nici o nouă
disciplină, ci o nouă metodologie ce caută să integreze, în interogaţia
asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei, antropologiei, ştiinţelor
socialului, politicii, culturii, istoriei. „Educaţia interculturală vizează
dezvoltarea unei educaţii noi pentru toţi în spiritul recunoaşterii diferenţelor
ce există în interiorul aceleiaşi societăţi şi mai puţin (sau deloc) o educaţie
pentru culturi diferite, ceea ce presupune staticism şi o izolare a grupurilor
culturale” (Cucoş, 1995, p. 110).
Pornind de la aceste premise, în continuare vom aduce în atenţie
câteva obiective, strategii şi forme de realizare a educaţiei interculturale.
5.2. Direcţii de acceptare a educaţiei interculturale
1. Educaţia interculturală ca educaţie socială. Această direcţie derivă
din primul scop al educaţiei interculturale, şi anume, dezvoltarea empatiei.
Scopul empatiei este acela de a înţelege situaţia celorlalţi şi de a acţiona
conştient pentru integrare. Jocurile de „schimburi de rol” duc la dezvoltarea
empatiei prin metode ca cea a „disputelor oneste”. Se evidenţiază în
această direcţie rolul de pedagogie a conflictelor prin educaţie interculturală.
2. Educaţia interculturală ca educaţie politică. Această direcţie
porneşte din alt obiectiv al educaţiei interculturale şi anume acela al
educaţiei împotriva ideilor naţionaliste, a etnocentrismului. Educaţia
interculturală ca educaţie politică priveşte educaţia de la un nivel mai înalt,
pornind de la analiza programelor de învăţământ, a manualelor şcolare, a

177
materialelor didactice, care nu trebuie să fie unilaterale sau de orientare
monoculturală. În cadrul orelor se pot dezbate poziţii politice şi sociale din
propria experienţă a elevilor şi cu propriul lor limbaj, încercându-se în acest
fel corectarea descrierilor problemelor societăţii din punct de vedere etnic
sau rasial.
3. Educaţia interculturală ca educaţie antirasistă se referă la
informarea elevilor despre rasismul instituţional, fiind necesară în acest sens
abordarea critică şi creativă a limbajului discriminator şi decodificarea
mesajului ideologic transmis prin mass-media, întâlnit în literatura de larg
consum.
4. Educaţia interculturală ca dezvoltare a identităţii. Relaţia dintre
limba şi cultura de origine, pe de o parte, şi limbile şi culturile grupurilor cu
care individul intră în contact, pe de altă parte, este factor important în
dezvoltarea identităţii copiilor, inclusiv a acelora care aparţin unor grupuri
etnice.
Este foarte important ca fiecare dintre noi să ne cunoaştem propria
identitate şi s-o înţelegem bine, pentru că doar astfel ne putem raporta la
altul; noi suntem ceea ce suntem şi prin lipsa pe care o căutăm şi o găsim în
alteritate. Identitatea nu presupune dreptul la diferenţă, ci dreptul la
egalitate, la recunoaşterea locului esenţial al alterităţii. A şti să-ţi gestionezi
propria cultură, dar şi a alterităţii, intrând în interacţiune, schimb,
reciprocitate, îţi oferă un prilej de bucurie, de îmbogăţire a propriului spaţiu
axiologic, fiind şi o miză majoră, sigură, de a convieţui într-un spaţiu
multicultural pe baza valorilor de respect, înţelegere şi reciprocitate.
5.3. Strategii şi forme de realizare a educaţiei interculturale
Educaţia interculturală înţeleasă, așadar, drept educaţie pentru
interacţiune, schimb, reciprocitate, dar şi drept educaţie pentru democraţie
şi drepturile omului, pentru înscrierea conştientă într-o comunitate - mai
restrânsă sau mai largă - trebuie abordată într-un cadru mult mai larg decât
cel oferit de graniţele unei discipline şcolare sau chiar de graniţele şcolii.
Este de presupus că trebuie luat în considerare întregul ritm de învăţământ
(preuniversitar ca şi universitar), dar mai mult decât atât, întregul sistem
social prin instituţiile sale culturale şi educaţionale, cu un puternic efect
formativ şi informativ asupra individului.
Educaţia, în general – ca rezultat al familiei, al şcolii, al tuturor
organizaţiilor socializatoare, al mass-media etc. – se instituie ca sursă a
reprezentărilor simbolice, jucând un rol important în percepţia celuilalt şi în
atitudinile adoptate faţă de el. Dintr-o asemenea dublă perspectivă avem a
constata că educaţia interculturală nu este decât în mică măsură rezultat al
activităţilor incluse sub aspect generic în programele şcolare, reprezentând
de fapt esenţa, chintesenţa acţiunilor educative.
Dacă ne referim la realizarea unui învăţământ în perspectivă
interculturală, o primă problemă care se ridică este cea a momentului în
care această formă de educaţie ar trebui să înceapă. Majoritatea
educatorilor consideră că a începe „cu cât mai devreme este cu atât mai
bine”, dar în condiţiile în care valorile promovate de instituţia educativă, fie

178
ea grădiniţă sau şcoală, nu intră în conflict, contradicţii cu cele promovate
de familie, de societate în ansamblu. Pentru a se evita astfel de conflicte,
spre exemplu, în sistemul de învăţământ belgian se operează astfel: înainte
de integrarea în grădiniţe a copiilor preşcolari – aparţinători ai mai multor
etnii – se iniţiază o serie de activităţi formative şi de consiliere cu părinţii
acestora, prima fază fiind orientată spre eliminarea sau reducerea unor
prejudecăţi existente în rândul adulţilor în raport cu diferite etnii, şi abia apoi
se lucrează cu copiii în spirit intercultural. Întreaga activitate didactică se
desfăşoară într-un cadru democratic, oferindu-le posibilitatea elevilor de a
relaţiona în cele mai bune condiţii, de a se cunoaşte reciproc, de a se
accepta şi respecta, indiferent de mediul lor de apartenenţă. Orele de
comunicare interculturală ocupă un loc aparte în cadrul planurilor de
învăţământ al tuturor şcolilor. În ce constă astfel de activităţi? În fiecare oră
de comunicare interculturală se vizează „introducerea” elevilor în spaţiul
cultural al uneia dintre etniile copiilor cu care aceştia convieţuiesc reciproc,
învaţă împreună. Un spaţiu din sala de clasă este amenajat cu imagini
legate de diferite obiceiuri, tradiţii, porturi populare specifice respectivei etnii,
iar elevii aparţinători vin cu o serie de completări, exemplificări de
manifestări culturale, pentru a le face cunoscute şi celorlalţi colegi. Cadrul
didactic este foarte bine pregătit, cunoscând elementele caracteristice
obiceiurilor culturale ale fiecărei etnii; el intervine dacă este cazul cu
completări, dar joacă mai mult un rol de moderator al grupului, lăsându-le
elevilor libertatea de a se manifesta şi de a relaţiona reciproc. Iată un model
ce poate fi valorificat şi în şcoala românească, adaptat la nevoile noastre
specifice, la cultura noastră. Finalitatea unor astfel de activităţi nu este alta
decât cea a traiului în demnitate. Acest lucru presupune a beneficia de
acele condiţii sociale (inclusiv educaţionale) care să permită o dezvoltare a
personalităţii, astfel încât dimensiunea demnităţii să fie constitutivă.
Pentru atingerea unor astfel de obiective trebuie operat şi cu o
anumită schimbare a modalităţilor de lucru ale profesorilor cu elevii. Întregul
învăţământ ar trebui să stea sub semnul drepturilor omului. Acest lucru
înseamnă şi o anume calitate a profilurilor de formare urmărite, o anumită
calitate a metodologiilor de lucru, folosite în clasă, un anumit tip de
evaluare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii independente, critice, valorice,
complexe, care să permită dezvoltarea personalităţii individului în condiţiile
respectului de sine şi de altul. Şi nu credem că este nici prea mult, nici
imposibil.
Este nevoie de o foarte bună şi nuanţată cunoaştere şi, mai ales de
bunăvoinţă, de la caz la caz, de la situaţie la situaţie, de a fi întotdeauna
bine documentaţi şi animaţi de gândul de a construi şi nu de a caracteriza,
de a cultiva şi nu de dragul de-a face, de a înfrumuseţa şi nu de a urâţi.
Iată în continuare câteva forme de realizare a educaţiei
interculturale.
1. Educaţia pentru autocunoaştere
Prin intermediul unei astfel de educații sunt conştientizate
dimensiunile sinelui. Simpla aflare a formelor de definire a sinelui-fizic,

179
intelectual, moral-spiritual, social, determină autointerogaţia şi amplificarea
perspectivelor de analiză a propriei persoane şi a celorlalţi. Cunoaşterea cât
mai timpurie a componentelor sinelui favorizează însuşirea/asumarea unor
deprinderi şi atitudini favorabile deschiderii spre celălalt. Este ştiut faptul că
disponibilitatea de relaţionare cu celălalt este dependentă de încrederea în
propriile posibilităţi, de nivelul autocunoaşterii dobândite, astfel încât
acceptarea se dovedeşte a fi proporţională cu valoarea imaginii de sine.
2. Educaţia pentru diversitate, diferenţe, diferit
Tot mai des auzim aprecieri ale analiştilor îndreptate spre „iubirea
diferenţelor” prezente în programele grupurilor de organizaţii naţionale şi
internaţionale. Interesul pentru cei diferiţi, pentru noutăţile de orice fel, a
devenit slogan şi constantă a strategiilor de impunere în atenţia lumii că,
între formele viabile de rezolvare a problemelor lumii contemporane, se
impune accentul pe diversitate, reconsiderarea diferenţelor. Diversitatea
diferenţelor reprezintă chiar marele câştig al lumii fără de care şi fără
complementaritatea lor, totul devine mai sărac, mai liniar, neatractiv şi
neprovocator, fără de suport pentru căutarea ştiinţei.
3. Educaţia civică
„Educaţia civică favorizează afirmarea cunoaşterii normelor,
asumarea şi efortul constant şi conştient de manifestare în favoarea
permanenţei şi omniprezenţei lor” (Pleşu, 1988). Civismul poate reuni
dimensiunile esenţiale ale educaţiei. În acţiunea educativă aceasta
înseamnă:
• favorizarea acţiunilor de identificare şi respectare a alterităţii şi
diversităţii, admiţând drepturile altora la fel ca pe cele proprii;
• transpunerea şi concretizarea drepturilor omului în deprinderi
cotidiene şi în cultura civică a fiecăruia;
• armonizarea individualităţii cu grupul, colectivitatea, realizând
legătura dintre identităţile individuale şi cele colective;
• formarea membrilor comunităţii din perspectiva
responsabilităţilor asumate;
• încurajarea toleranţei active întemeiate nu pe acceptarea pasivă,
ci pe dorinţa cunoaşterii celuilalt, a celorlalte culturi şi de a convieţui în bună
înţelegere – colectivităţi şi popoare.
De asemenea, se poate vorbi de împlinirea obiectivelor educaţiei
pentru pace, democraţie şi drepturile omului prin utilizarea potenţialului oferit
de fiecare dintre disciplinele şcolare.
Pe de altă parte, realizarea acestor obiective nu poate fi atribuită unor
proiecte cu termen determinat, limitat, fiindcă efectele în educaţie sunt
vizibile mult mai târziu, la nivelul generaţiilor care se succed. Perspectiva
duratelor lungi şi a spaţiilor largi, ne arată profesorul Şoitu (1997), este
absolut necesară formatorilor şi decidenţilor sistemelor de instrucţie ori
educaţie, pentru că rezultatele nu sunt produsul unor resurse speciale ale
pedagogilor sau ale planurilor de învăţământ, ci ale calităţii articulărilor,
coerenţei şi flexibilităţii tuturor factorilor. Consecinţa care se impune, arată

180
Șoitu, ţinteşte apoi necesitatea responsabilizării tuturor decidenţilor, nu doar
a celor din sistemul de învăţământ, întrucât la nivelul educaţiei şi instrucţiei,
efectele poartă pecetea responsabilităţii pentru desăvârşirea fiinţei umane
demonstrate de toate celelalte instituţii sociale şi educative ale întregii
societăţi, începând cu nivelul politic, continuând cu familia, biserica şi tot
ceea ce înseamnă subsistem al sistemului socio-educativ. Astfel că,
responsabilitatea acestor instituţii educative sub forma acţiunilor şi
atitudinilor favorabile împlinirii persoanei, se regăseşte în educaţia acesteia,
care nu poate fi decât una civică, pentru respect al drepturilor omului.
4. Educaţia pentru comunicare
„Dacă viaţa este comunicare, aşa cum însăşi comunicarea este viaţă,
atunci nu există viaţă fără celălalt”, fără alteritate (Şoitu, 1997). A comunica
înseamnă întotdeauna a respecta pe celălalt. Acceptarea celuilalt este, în
esenţă, recunoaşterea, preţuirea şi valorizarea alterităţii, diferenţelor în
raport cu noi. Este conştiinţa că, la întâlnirea cu noi, celălalt trăieşte, el
însuşi, diferenţa noastră faţă de el. Numai acela care nu are capacitatea
asumării şi conştientizării sau înţelegerii propriilor diferenţe ajunge la
resentimente, la aversiuni. Astfel toleranţa se instituie ca un principiu activ,
întrucât nu înseamnă doar acceptarea celuilalt – mai ales la distanţă – ci
comunicarea cât mai amplă, mai completă şi diversă ca planuri structurale,
formă de manifestare şi niveluri de profunzime.
5. Educaţia religioasă
Educaţia religioasă poate fi înţeleasă ca şi „comunicarea pentru
comuniune” (Dascăl, 2000; Popa, 2000), ca acţiune între parteneri –
educator şi interlocutorul său, preot şi enoriaş, părinte şi copil – dar şi mai
importantă este comunicarea de dincolo de momentul şi locul întâlnirii,
dintre cei cărora formatorul li se adresează şi dintre aceştia şi viitorii lor
interlocutori. Astfel că, tot mai des şi mai puternic este glasul celor care în
comunicarea umană introduc necesitatea învăţării şi reînvăţării dialogului cu
divinitatea – atât ca element al înţelegerii cu sine, cât şi al desăvârşirii prin
celălalt şi lume în general. Raportarea la spiritualitate, la divinitate rămâne
singura cale întru desăvârşirea noastră ca persoană şi comunitate,
persoană şi lume. Comuniunea este un atribut sfânt dat oamenilor, iar
răspunderea noastră este păstrarea comunicării, în orice situaţie şi prin
toate mijloacele de care dispunem.

Bibliografie

1. Belotti, E. G. (1975). Little Girls. London: Writers and Readers Publishing

Cooperative.
2. Brophy, E., Good, T.L. (1980). Teacher-student Relationships – Causes
and Consequences. New-York: Rinehart and Wiston, Inc
3. Clarricoates, K. (1978). Dinosaurus in the Classroom: A reexamination of
some aspects of „hidden curriculum” in primary schools. În Womemns
Studies Int. Q. 1.
4. Cucoş, C. (1998). Pedagogie, Iaşi: Editura Polirom

181
5. Cucoș, C. (2014). Pedagogie. Iași: Editura Polirom
6. Dascălu, N. (2000). Comunicarea pentru comuniune. Iaşi: Editura
Trinitas.
7. Diaconu, M. (2004). Sociologia educaţiei. Bucureşti: Editura ASE
8. Fundaţiei Roma Education Fund Romania. Părăsirea timpurie a şcolii -
cauze şi efecte. sursa: Mediafax, august 2013
9. Pleşu, A. (1988). Minima moralia. Bucureşti: Editura Meridiane.
10. Popa, Gh. (2000). Comuniune şi înnoire spirituală. Iaşi: Editura Trinitas.
11. Rughiniș, C., Grünberg, L., Popescu, R. (2015). Alice în țara manualelor.
Universitatea din București.
12. Şoitu, L. (1997). Pedagogia comunicării. Bucureşti: E.D.P.

182
 A SHORT HISTORY OF THE TERM “GOTHIC” AND ITS
ONGOING RELEVANCE IN THE CURRENT GLOBAL
CLIMATE

Lect. univ. dr. Anca Nemes,

Dimitrie Cantemir University, Târgu Mureș

Abstract

This paper aims to discuss the ongoing relevance of the Gothic genre since
its beginnings in the 17th century all the way to the art consumption habits of the
contemporary individual. The main premise of the paper is that the public's appetite
for this genre, be it in the form of written fiction, music or film, tends to increase
proportionally to the level of uncertainty experienced globally in times of great
historic change. The paper summarises the main features of the gothic genre and
the historic mutations they have gone through, emphasising the fact that the Gothic
vein is very much a stable and enduring set of symbols and emotions both in
popular culture and in our collective psyche.

Keywords: Gothic, horror, fiction, consumer habits

A short history of the Gothic label

The term “Goth” or “Gothic” has had, throughout time, a whole series
of different meanings, all related though by the same controversial aspect.
The first in human history to mention this word was the historian Dio
Cassius when referring to a Germanic people and their blind obedience
towards their kings, the Goths easily became the exponents of barbaric
force in the eyes of other populations. The two Goth branches, the
Ostrogoths and the Visigoths, subsequently spread all over Europe,
constantly harassing the Roman Empire.
The name of the Goths was remembered again as the medieval
architects found a new solution of bringing buildings to new heights. At the
end of the 12th century, a very important innovation modified the general
appearance of buildings, particularly churches: the vaults were consolidated
by a system of intersecting arches and the massive buttresses were
replaced by what Marcel Aubert named “flying buttresses” (M. Aubert, apud

183
Huyghe, 1968), both of which allowed the walls to become taller and the
windows to become larger, thus offering a wider area to be covered in
stained glass. The Italian Renaissance called this architectural style
“Gothic”. It was a derogatory name used to show classical scorn towards a
style that seemed nonharmonious, chaotic and irrational. For centuries
afterwards, the term Gothic kept its derogatory connotation and it was used
with the meaning of “primitive”, “barbaric”. In the eyes of an artist of the
Renaissance, a Gothic cathedral was the perfect expression of non-classical
ugliness. Even if this new style in architecture had no direct connection with
the above mentioned Goths, it continues to be named so to this day, and
only late, towards the 19th century, did it lose its disparaging meaning. As a
matter of fact, it can be said that it was the Gothic that made art ready for
the Renaissance, just like the Gothic novel would later prepare the public
mind to receive the ideas of Romanticism. The Gothic masons were widely
supported by prelates, therefore their skill manifested mostly in the building
of churches and cathedrals. The idea of an earthly citadel of divinity aiming
to ascend to the heavenly citadel was well served by a church whose size
and shape defied gravity. It is the essence of the Gothic spirit to push the
limits of humanity and reason. The carefully calculated position of the light
rays that penetrated the windows, the contrast of colours and materials, the
arches and the overall sobriety of a Gothic cathedral made one understand
the smallness of the human being, its helplessness in front of an eternal
divine power. The Gothic is a strange and unique blend of mysticism and
naive materialism, of religion and secularism. Straining its own limits, it
manifested an aspiration towards the irrational force of nature, towards its
freedom and lack of limitations.
The term Gothic acquired a new meaning in the 18th century, during a
time of social upheaval which opened the public taste for tales of mystery
and the irrational.
Finally, the word Gothic received a new sense in the 20th century,
through the emergence of the social subculture which bears this name. This
subculture relates to music as well as literature. Its adepts are people who
adopted the Gothic- Romantic outlook on life, as well as the pattern of
behaviour revealed by the books discussed in this chapter. Contemporary
Goths, as they call themselves, used to be the main consumers of Gothic
fiction and art up until the recent years, when the latter has moved towards
the mainstream. Goths see themselves as free - thinking individuals who
reject dogmas of any kind. This rejection of social rules only earns rejection
in its turn, Goths thus becoming social outsiders to match the literary ones,
and, just like them, are often misjudged. Just like the Romantics of the
century prior to them, Goths are particularly fond of the atmosphere of the
Middle Ages, whose style they have adopted in terms of clothing, jewellery
and music. In the same Romantic spirit of the rejection of reason, Goths are
passionate about the fantastic and the irrational. Movies such as The Crow,
and the different variants of the movies Dracula and Frankenstein helped
establish the Gothic image as being dark, depressive or even evil. As a

184
matter of fact, through definition, Gothic, be it musical, literary, or cinematic,
deals with the darker level of existence, with a world of pain, destruction and
angst. Irony towards social injustice can easily turn into depression or revolt
and Goths are the exponents of that rebellion.

The social background of the literary Gothic

The literary Gothic, according to I. Verzea’s definition, represents

“that direction in fiction prose developed in England in the second half of the
18th century which, reflecting the crisis of the sensibility of the epoch,
explores the emotional and imaginary areas of the consciousness, the
irrational side of human personality, speculating the taste for the new and
sensational aspects of existence, for the fantastic, supernatural, and
ingenuity.” (Verzea, 1982). In other words the 18th century Gothic is a style
featuring of stories of gloom, horror and the supernatural. “In a way,” says
Peter Wagner, “this type of fiction, with its mystery, emotionalism and horror,
is a reaction against the rationalism of the Enlightenment, it also
foreshadows the very real terrors and the bloodshed of the French
Revolution.” (Wagner, 1992).
This century's most remarkable contribution as far as literature is
concerned was the beginning of Romanticism. It was a period marked by
the steady growth of the middle class in the detriment of aristocracy. The
landowning nobility remained in power until the 19th century, but merchants,
shop and factory owners became the main force of the national economy.
Under the lead of Prime Ministers Robert Walpole and subsequently of
William Pitt, England went through a period of stability and peace,
consolidating its colonial supremacy, at least until 1776, when its most
important colonies acquired their independence. Change occurred in terms
of democracy and progress, but at a pace people could adapt to.
Nevertheless, towards the end of the century, when the Agricultural
revolution was followed by the Industrial one, the balance began to be
affected. The disparities between the countryside and the towns, between
the extremely rich and those at the limit of survival deepened, society being
dramatically divided into rich capital owners and poor wage workers. The
contradiction between the English official ideology, saying that individual
desires and collective needs participate in perfect reciprocity to the social
life, and the actual political and economical conditions generated a turbulent
period. This created a generalised feeling of frustration, coupled with
expectancy of a change. “Melancholy, hysteria, hypochondria occurred
frequently in the description of the symptoms related to the most widespread
diseases of that time.” (Verzea, 1982). It is easy to identify in those
descriptions the symptoms of the all-too-current epidemic of depression and
anxiety. Reason became insufficient for justifying so many varied facets of a
new reality. People proceeded to investigate the levels of the conscious that
were inaccessible to direct observation, in search of a new and
compensatory spiritual universe. Reality withdrew in front of imagination and

185
a new world was created, functioning according to the rules of fantasy.
Seeking refuge and inspiration into a different and less aggressive reality,
authors turned to the past, to nature and to imagination, dismissing the
classical order, balance and reason, which were no longer satisfactory.
Working with the unreal and unleashing fantasy and the fabulous, Gothic
fiction “amplifies in the 18th century the older conflict between reason and
imagination.” (Verzea, 1982).
Even though the Gothic ceased to exist as a literary trend relatively
early, it never died in terms of attitudes and atmosphere. It was said that the
Gothic is not so much a physical reality as a psychological one, which
continues to manifest itself even today. It influenced the works of famous
authors, such as the Bronte sisters, Charles Dickens, Oscar Wilde, W.
Collins, Nathaniel Hawthorne and even Jane Austen, not to mention E. A.
Poe, who raised the mystery story to a level far beyond mere entertainment,
through the eerie atmosphere and the skilful intermingling of madness and
lucidity.
After the immense wave of horror chapbooks towards the end of the
18th century and the beginning of the 19th, few novels were written that could
be classed as Gothic, but the artistic skill put into their creation greatly
exceeds that of the 18th century dilettantes. Towards the final limit of
Romanticism, William Beckford wrote his Melmoth the Wanderer (1820) and
Mary Shelley published her famous Frankenstein. At the end of the century,
when Victorianism gave way to the decadentism of the “fin-de- siecle”, what
would be remembered as the great classic of the Gothic style was born:
Dracula, by Bram Stoker.
The 19th century, which bears the name of Queen Victoria,
experienced materialism and pride for the great colonial expansion and
economical development, but which could not hide “contradictory ideas and
the insecurity” (Wagner: 79). During the Victorian era, a Gothic revival was
sensed both in Britain and the United States, urban architecture being
inspired from the medieval style.
Romanticism and the Gothic bear extraordinary affinities.
Romanticism could be considered to be the old age of Gothic, an old age
much more productive and of far greater value than the youth. The literary
style known as Gothic derived both its name and its atmospheric machinery
from the gloomy and impressive architecture of the Middle Ages, and it
possesses the same connotation of rough and primitive grandeur. It was the
first time in literature when fear began to be cultivated to such a large
extent. That is because Gothic writers reacted to their historical and political
context by expressing the anxieties and concerns of a distinct social psyche
through a fearful literature that perfectly matched a fearful time.
If in an 18th century Gothic novel events happened to exceptional
people (princes, lords etc), in the 19th century, novels such as Dracula break
that pattern by putting ordinary middle-class Britons in the centre of the
action. If Gothic and Romantic plots were about extraordinary events
happening to extraordinary people, Stoker narrates a tale of extraordinary

186
things falling upon ordinary people. Gothic fiction persisted on a smaller
scale in the 20th century, as H.P. Lovecraft gained fame with his Weird Tales
magazine and his Chtulu Mythos series, and was continued by authors like
the widely popular Anne Rice and Stephanie Meyer. In the 21st century, the
Gothic has also experienced a migration towards the cinematic, as there are
countless extremely popular movies and series rooted in the main features
of Gothic art.

Gothic art in the 21st century

Gothic fiction is concerned with the outsider, who can appear either
as an individual defying the social norm (Dr. Frankenstein, or Manfred, the
prince of Otranto), or as a wandering figure seeking salvation (Count
Dracula, and to some extent Anne Rice's Lestat). In either case, the outsider
is beyond the moderating impulses of social rules, and will most of the times
be punished for his transgression. Another theme of the Gothic is injustice;
Gothic fiction emerged in a time when the inequalities between social
classes as well as between the two sexes were deeply entrenched in the
culture. The monster created by Dr. Frankenstein is enraged by the injustice
he has to suffer, this being the cause of all of his evil deeds. Due to the
same social conditions, the key motifs of Gothic fiction can be defined as
being paranoia and manipulation. The feelings of pity and terror which these
novels create in the readers are not intended to be the exponents of a
cathartic process, but rather transient emotions to be enjoyed for their own
sake. It is easy to discern in these features the outline of many popular
contemporary forms of artistic expression.
As a matter of fact, if one were to browse a Top 10 of most watched
series on Netflix (Observer.com), one would find Stranger Things, a Sci-Fi
horror thriller set in a fictional town where inexplicable phenomena abound,
The Umbrella Academy, a series where superhero siblings solve mysteries
while fighting to delay an imminent apocalypse, Dark, another Sci-Fi thriller
centred around time travel, The Witcher, a fantasy drama set in a medieval-
inspired fictional realm and abundant in magic, Lucifer, an urban fantasy
whose title is more than informative, Warrior Nun, another fantasy centred
on an orphan who develops supernatural powers and Money Heist, a crime
drama emphasising the social and economic injustices of our time.
Admitting that film – and more specifically series – is the public's preferred
manner of fiction consumption in the 21st century, and taking into account
that eight titles in the abovementioned Top 10 contain Gothic themes,
motives and premises, one may conclude that the public's appetite for this
genre has reached or even surpassed that for the penny dreadfuls, which
begs a subsequent comparison between the social, historic and economic
background at the advent of Romanticism with that experienced today. One
may infer that humanity is traversing yet another similar period of
uncertainty, resulting from rapid technological development, a glorification of
the rational in the detriment of the artistic, as well as an ever-deepening

187
disparity between economic classes. In the face of such rapid change, the
human psyche seems to have developed consumption of the miraculous as
a coping mechanism, choosing to escape briefly into worlds and scenarios
which either provide a moment's respite from anxiety, or present alternative
scenarios which convince that the present is not so bad, as it could indeed
become much worse.
However, one historic change needs to be noted. The focus seems
to have shifted from the positive protagonist to the evil-doer. Granted, the
villain has always been a central part of any Gothic creation, but what our
century brings to the table is increased empathy for and desire to identify
with the antihero, who is no longer punished in the end for his or her evil
deeds. This equally fascinating and worrying tendency has been discussed
at large by Adam Kotsko, in is Why we love Sociopaths, underlining that
antiheros are now psychologically complex, a far cry from their sketchy 18th
century counterparts, as well as giving off an air of freedom that comes from
disregarding societal norms, a freedom which most of the individuals living
through the late capitalist period yearn for. (Kotsko, 2012, p. 9). In the words
of Jasper Dewitt (2020), "there is no genre of horror fiction that so easily and
intuitively speaks to our present day anxieties as the gaslit fantasies of our
distant ancestors." Gothic villains always wield power, be it intellectual,
financial or physical, and their abuse of it always brings about their downfall.
Or rather brought, as modern-day real-life Gothic villains, adopting the same
behaviour as their fictional ancestors, seem to thrive, become successful
and even get elected into high offices. Thus, the structure of Gothic fiction
becomes a perfectly adequate parallel for current day events, when the
battle between good and evil is polarized – more extremely than ever before
- between old tyrants supporting old political and economic structures and
young idealists who can no longer adapt to, abide by and perpetuate them.
In conclusion, while it may be difficult to predict what the Gothic will
look like in the future, it can be affirmed with certainty that it will always
emerge, in one form or another, in any period of unrest and uncertainty, as
the public's preferred depository of symbols. In other words, rediscovering
the vibrations of Gothic in an era dominated by unprecedented technological
advancement coexisting with unprecedented polarisation of wealth was to
be expected, even if just to once again bring to the fore the age-old
conviction that the days of the villain are always numbered, that triumph is
possible even in the midst of tragedy, and that the great monsters of our
collective psyche can indeed be vanquished.

References

1. Huyghe, R. (1968), Larousse Encyclopaedia of Byzantine

and Medieval Art, Feltham

188
 2. Katz, B. (2020), The Most Popular Original and Licensed
Series on Netflix During the Pandemic, published on 8.06.2020 in
observer.com
3. Kotsko, A. (2010), Why we Love Sociopaths. A Guide to
Late Capitalist Television, Zero Books, Winchester UK, Washington
USA
4. Verzea, I. (1982), Proza “gotica” engleza sau fascinatia
imaginatiei intr-o epoca a ratiunii, introducere la Horace Walpole,
Castelul din Otranto, Bucuresti, Minerva
5. Wagner, P. (1992), A Short History of English and American
Literature, Ernst Klett Verlag

189
 COMUNICAREA DIDACTICĂ-PARTICULARITĂŢI
PSIHOLOGICE ŞI PEDAGOGICE ÎN PREDAREA
ISTORIEI. STUDIU DE CAZ

Conf.univ. dr. Doina David,

Conf.univ.dr. Călin Florea,
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract
Didactic communication is the main tool for carrying out the instructive-
educational process, but also an experience of dialogue, interpersonal relationships
and collaboration. The act of communication in a school context allows, implicitly or
explicitly, not only the exchange of information, but also of ideas, notions, attitudes,
meanings, desires, expectations, interests, feelings, etc. Moreover, in the didactic
situation of the act of communication, the subjects aim to be accepted, understood,
respected, valued bilaterally.
The communication must be adapted to the given didactic situation, by
choosing the most appropriate forms of realization, of a specific language, and at
the same time adapted to the psychological particularities of those involved, to the
psychosocial particularities of the school group, as well as to the specific physical
and temporal context. Didactic communication is an open system, subject to both
positive and negative influences.

Keywords: Didactic communication, psychosocial particularities, open

system, instructive-educational process, history

Complexă ca disciplină, Istoria este studiată în şcoală nu doar în

manieră sincronică, ci şi în dimensiunea ei diacronică, evocând evoluţia
formelor de la limbajul arhaic la forma literară, de la sensul propriu la cel
figurat al cuvântului în cadrul analizării textelor istorice, în toate stilurile
funcţionale. Strict în domeniul de referinţă, performanţa trebuie măsurată din
dublă perspectivă: structurală (teoretică) şi funcţional-discursivă
(pragmatică)250.
Din acest motiv, noile programe îmbină cele două perspective, cu
accent pe cea de-a doua, oferind profesorilor o structură coerentă de
curriculum, deschisă şi invitându-i la o aplicare originală, particularizată

250 A se vedea, Flinchy, P. "O istorie a comunicarii moderne", Editura Polirom,Iasi,

1999; Golu, P.- Psihologie sociala. Bucuresti: (1974) EDP; Haines, I. "Introducere
în teoria comunicarii", Editura Fundatiei România de Mâine", Bucuresti, 1999.

190
fiecărui grup-ţintă. Un aspect esenţial al programelor este construirea
competenţei culturale, care impune crearea la elevi a unui sistem de valori,
specifice comunităţii căreia aceştia îi aparţin. În acest mod, disciplina Istorie
poate asigura conştientizarea identităţii individului, în dimensiunile
intelectuală, afectivă, morală şi nu în ultimul rând socială şi istorică. Prin
intermediul istoriei elementele de cultură asigură deschiderea spre valorile
celuilalt, facilitând atitudinea de respect şi de comparare cu valorile proprii –
naţionale şi universale.
Orizontul cultural în care trăieşte un individ este în măsură să-i
asigure descoperirea propriei identităţi, la construirea căreia îl face părtaş
activ. Disciplina în discuţie asigură competenţa culturală prin accesul dirijat
la textul istoric, acesta fiind un in termediar cultural esenţial şi purtătoare al
unui univers în care individul se poate proiecta existenţial, fie ca regăsire a
propriului destin in punct de vedere istoric, fie ca aspiraţie a dobândirii unui
statut de perspectivă. Istoria oferă modele morale şi are un efect profund
modelator asupra elevului.
Dirijarea lecturii şi a comprehensiunii textului istoric, a decodării
mesajului, se realizează după modelul clasic al comunicării dintre emiţător şi
destinatar, cu toate elementele aferente procesului, prezentate mai sus. Prin
urmare, competenţa de comunicare îşi extinde sfera în competenţa
culturală, regăsindu-se ca formulă de interelaţionare cu efect modelator
asupra personalităţii umane.
Important pentru elev este să dobândească în timpul
perioadei de şcolaritate competenţa fundamentală care îi poate asigura
dezvoltarea capacităţii de adaptare la schimbările din planul sociocultural în
care se va dezvolta în timp. Aceasta are un pronunţat caracter pragmatic şi
trebuie cultivată la toate disciplinele de studiu, purtând un nume generic
care responsabilizează extrem de mult şcoala: a învăţa să înveţi.
În vederea dobândirii acestei competenţe, se prevăd cunoştinţe,
deprinderi şi atitudini specifice, cu un caracter de maximă generalitate, care
trebuie aplicate în activitatea de predare – învăţare la toate disciplinele de
studiu. Acestea asigură, în timp, accesul la informaţie, prelucrarea şi
asimilarea de noi cunoştinţe şi deprinderi, pentru crearea universului cultural
autonom şi personal. Considerăm că toate celelalte competenţe se
circumscriu acestei competenţe fundamentale şi trebuie percepute ca
aplicaţii pe domenii ale cunoaşterii regăsite în conţinutul tuturor disciplinelor
de studiu.
Competenţa de comunicare derivă din competenţa-cheie a învăţa şă
înveţi şi trebuie tratată ca o componentă de bază a domeniului definit de noi
ca aparţinănd istoriei. Aceasta se regăseşte în conţinutul competenţelor
generale specifice disciplinei Istorie, aşa cum sunt acestea prevăzute de
noile programe:
 receptarea mesajului oral în diferite situaţii de comunicare;
 utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea
de mesaje orale în situaţii de comunicare monologată şi dialogată;

191
  receptarea mesajului scris, din texte istorice, documente
istorice în scopuri diverse;
 utilizarea corectă şi adecvată a limbajului secific domeniului
istoriei în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de
realizare cu scopuri diverse.
Conţinutul valorilor şi atitudinilor din programele de istorie derivă, la
rândul lor, din componenta valori de la competenţele-cheie europene:
comunicare, competenţe sociale şi civice, sensibilizare şi exprimare
culturală.
• Cultivarea interesului pentru lectură istorică, a gustului
estetic în domeniul istorie;
• Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu
diversele mesaje receptate;
• Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare prin
conştientizarea impactului limbajului cu secific domeniului istoriei,
asupra celorlalţi prin nevoia de a înţelege şi de a folosi limbajul într-o
manieră pozitivă, responsabilă din punct de vedere social;
• Cultivarea unei atitudini pozitive faţă Istorie şi recunoaşterea
rolului acesteia pentru dezvoltarea personală şi îmbogăţirea
orizontului cultural;
• Dezvoltarea interesului faţă de comunicarea interculturală în
general şi cea specifică istoriei în particular.
Fără a impune tratarea comunicării din perspectivă didactică251 prin
prisma noilor orientări academice, programele actuale de istorie deplasează
accentul de pe latura teoretică pe cea funcţională, valorificând atât aspectul
descriptiv, cât şi cel normativ al literaturii istorice. În acelaşi timp,
programele vizează şi dinamica limbii şi a textului istoric, diversitatea
manifestărilor acesteia în componenta pragmatică a comunicării,
valorificând deopotrivă atât aspectul oral, cât şi cel scris.
Din această viziune novatoare a curriculumului rezultă faptul că
aplicarea în procesul de predare – învăţare – evaluare are în vedere o
realitate incontestabilă care s-a manifestat dintotdeauna ca proprie
procesului complex al comunicării, şi anume faptul că în şcoală, la disciplina
Istorie, trebuie să se dezvolte echilibrat şi armonios în primul rând
competenţa de comunicare orală, care ocupă cel mai mult timp din existenţa
omului.
Interlocutorul dobândeşte o poziţie centrală în cadrul procesului,
asumându-şi conştient rolul în transmiterea mesajului şi manifestându-se în
remodelarea acestuia, prin atribuirea conotaţiilor particulare care îl definesc.
Mesajul nu mai poate fi perceput ca o simplă informaţie, ci trebuie înţeles şi
din perspectiva subiectivă a emiţătorului, a rolului modelator în raport cu
destinatarul.

251A se vedea, Slama-Cazacu, T. Cercetări asupra comunicării, Bucureşti, Editura

Academiei, 1973.; Popescu - Neveanu, P., Personalitatea pedagogica, II, în Revista
de pedagogie nr.9, 1982.

192
 Prin urmare, în activitatea de predare profesorul va avea în vedere
sporirea la elevi a competenţei de exprimare orală şi creşterea calitativă a
nivelului acesteia, prin apelul la elemente de retorică şi de semantică a
discursului oral. Este evidentă, astfel, necesitatea abordării curriculumului
dintr-o perspectivă inter- şi transdisciplinară, care să valorifice creator
potenţialul semantic al limbajului reflectat în eficienţa comunicării atât orale,
cât şi scrise.
Scrierile şi textele istorice trebuie percepute atât ca mijloc de realizare
a educaţiei istorice, cât şi ca produse specifice unui spaţiu cultural în care
trăieşte individul uman. Ca suport de aplicare a noţiunilor teoretice, dacă
sunt folosite exclusiv, acestea pot dăuna bunei intenţii de a dezvolta
competenţa de comunicare; mesajul istoric trebuie să reprezinte însă
pretext de construire a unor situaţii de comunicare, în cadrul cărora să se
precizeze raportul dintre realizarea scrisă şi cea vorbită de interpretare a
conţinutului, evaluarea dimensiunii informaţionale a textului, precum şi
aspectul sociocultural al acestuia. În acest mod, aplicarea programelor ar
conduce la dobândirea competenţelor specifice, facilitând elevilor procesul
de înţelegere a organizării limbii, ca sistem normat de semne lingvistice, cu
efect benefic asupra aplicării conştiente a „mecanismelor de utilizare a
sistemului în procesul de comunicare”252 .
Investigarea directă a factorilor psihologici şi pedagogici care
influenţează comunicarea didactică, surprinderea tuturor factorilor care au
un impact deosebit în desfăşurarea comunicării didactice, reprezintă o
tentativă extrem de temerară, care presupune un travaliu susţinut, motiv
pentru care, acest demers investigativ trebuie făcut, nu numai de către o
singură persoană ci, de către un grup de persoane, care colaborează foarte
bine între ele şi care, îndeobşte, posedă criterii comune în aprecierea
diverselor aspecte înregistrate la clasă.
Din dorinţa de a surprinde incidenţa unor factori de natură psihologică
şi de natură pedagogică asupra modului de desfăşurare a comunicării
didactice, am realizat o investigaţie într-un număr de 5 unităţi de învăţământ
preuniversitar care a vizat 12 cadre didactice, profesori care lucrează în
învăţământul liceal, unităţile respective funcţionând în mediul urban, selecţia
lor făcându-se absolut întâmplător şi nu după criterii care vizează originea
elevilor, nivelul de profesionalizare a personalului didactic, diferenţele de
gen, etc.
Investigaţia a urmărit impactul unor factori de natură psihologică
asupra comunicării didactice în predarea Istoriei, vizând: natura
cunoştinţelor transmise, reprezentarea şi organizarea cunoştinţelor,
stimularea motivaţiei pentru comunicare şi învăţare, utilizarea adecvată a

252 A se vedea, Abric, J.A. "Psihologia comunicarii", Editura Polirom, Bucuresti,

2000; Ball-Rokeach, S."Teorii ale comunicarii în masa", Editura Polirom,Iasi, 1999;

Berg, I - Dictionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Saeculum
I.O&Ed.Vestala, Bucuresti, 1998.

193
diverselor canale nonverbale, verble şi paraverbate, audio şi video şi a unor
factori de natură pedagogică precum tipologia feed-back-ului, stilurile de
predare, metodele de comunicare, particularităţile conţinuturilor
informaţionale şi didactice.
În cadrul acestei cercetări, mi-am propus ca şi obiective generale,
stabilirea gradului de satisfacere a elevului în relaţia lui de comunicare cu
profesorii şi stabilirea metodelor de îmbunătăţire a relaţiei celor doi actori ai
actului educativ în cadrul orelor de istorie. Ca şi obiective specifice, mi-am
propus stabilirea importanţei dimensiuni psihopedagogice în relaţia
profesor-elev, limbajul folosit de către profesor, atitudinea profesorului faţă
de elev, gradul de empatizare, tonul folosit de profesor, apropierea faţă de
elevi, tinuta morală a profesorului şi impactul acestora asupra colectivului de
elevi, asupra modului în care profesorul este perceput de către elevi.
Ipotezele de la care a plecat studiul nostrum au fost:
 Comunicarea didactică253 este favorizată atunci când există
un echilibru între cunoştinţele de natură factuală, cele de natură
noţională şi de cele de natură procedurală;
 Organizarea semantică a cunoştiinţelor este un factor
favorizant, facilitator al comunicării didactice;
 Motivarea eficientă a elevilor duce la o ameliorare a
comunicării didactice;
 Folosirea comunicării totale (verbal-nonverbal) poate
eficientiza actul de predare-învăţare;
 Stilul didactic democratic este facilitator în realizarea
comunicării pentru că stimulează iniţiativa elevilor şi creează un
climat de destindere în clasă.
Pentru ca investigaţia să se realizeze în condiţii normale, am
elaborat grile de observaţie pentru fiecare categorie de factori (a se vedea
Anexa A.1 şi Anexa A.2) prin intermediul cărora putea fi evidenţiată
incidenţa fiecărui factor asupra comunicării didactice.
Respectivele instrumente au fost simplificate la maxim, pentru a
permite operatorului înregistrarea rapidă a informaţiilor dar au cuprins itemi
de relevanţă maximă, care să facă posibilă surprinderea aspectelor
fundamentale ale comunicării didactice. Investigaţia a fost realizată pe 6
categorii de factori care pot intervenii în procesul comunicării didactice şi
care influenează calitatea acesteia: Natura cunoştiinelor transmise;
Reprezentarea şi organizarea cunoştiinţelor; Stimularea motivaţiei de
comunicare şi învăţare; Utilizarea canalelor de comunicare non-verbale;
Tipologia feed-back-ului; Stiluri educaţionale.

253 A se vedea, Sillamy, N., Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic,

Bucuresti, 1996; Vrabie, D., Limbajul profesorului si efectele lui asupra dezvoltarii
psihice a scolarului, in Revista de pedagogie nr.4. ,

194
 ANEXA A.1

Prezentarea factorilor de natură psihologică ai comunicării identificaţi

la nivelul învăţământului liceal

Număr de
1. Natura cunoştinţelor cadre
didactice
a) cunoştinţe factuale 2
b) cunoştinţe noţionale 5
c) cunoştinţe procedurale 8
2. Reprezentarea şi organizarea cunoştinţelor
a) scheme cognitive 10
b) reţele semantice 10
3. Stimularea motivaţiei pentru comunicare şi învăţare
a) prezintă conţinuturile într-o formă atractivă; 10
b) provoacã curiozitatea elevilor prin întrebări incitante; 12
c) prezintă conţinuturile sub formă problematizată; 11
d) utilizează materiale didactice cu grad sporit de atractivitate; 5
e) relevă interdependenţa dintre conţinuturile actuale şi cele 9
anterioare;
f) indică elevilor perimetrele de utilizare a noilor cunoştinţe; 9
g) informează în permanenţă elevii în legătură cu performanţele 5
obţinute la diferite tipuri de activităţi;
h) asigură succesul în învăţare prin compatibilizarea sarcinilor cu 11
posibilităţile reale ale elevilor;
i) utilizează lauda şi nu blamul, punând în primul rând 11
accent pe realizările elevului şi nu pe eşecurile sale;
j) inoculează elevilor ideea că sarcinile deosebite (sau dificile) 10
reclamă eforturi considerabile;
k) dovedeşte elevilor că are încredere în posibilităţile lor. 10
4. Utilizarea adecvată a diverselor canale nonverbale
a) Comunicarea prin distanţă (proximitatea)
1. zona intimă (0 – 45 cm) 4
2. zona personală (45 – 125 cm) 12
3. zona socială (1,25 – 3,60 m) 12
4. zona publică (peste 4 m) 8
b) Comunicarea gestuală
1. gesturi care indică mărimea obiectelor 5
2. gesturi care indică forma obiectelor 5
3. gesturi care indică mişcarea obiectelor 8
4. gesturi care indică poziţia obiectelor sau 7
lucrurilor faţă de locutor
5. gesturi care reproduc cadenţa unei acţiuni 7
6. gesturi care indică obiecte, lucruri, etc. 7
7. gesturi care însoţesc (acompaniază) discursul 11
locutorului
8. gesturi care substituie obiecte, lucruri, etc. 12

195
 (gesturi
simbolice)
c) Comunicarea prin atingere
1. capul 5
2. gâtul 2
3. spatele 5
4. toracele -
5. mâna 4
6. piciorul -

ANEXA A.2.

Prezentarea factorilor de natură pedagogică ai comunicării identificaţi

la nivelul învăţământului liceal

1. Tipologia feed-back-ului Număr de

cadre
didactice
-general 5
-specific 12
-pozitiv 11
- negativ 4
- produs 10
- proces 11
-prompt 10
-întârziat 1
-verbal 12
-verbal-nonverbal 2
-individual 11
-colectiv 6
-simplu 11
-complex 10
2. Relaţia profesor – elev; Stiluri educaţionale
Stilul autoritar
a) impune grupului obiective fără să-i consulte pe membri 2
b) ia decizii în mod unilateral 2
c) distribuie sarcini fără o consultare prealabilă 4
d) impune modul de asociere şi de conlucrare dintre membri 2
e) stabileşte şi impune criteriile de evaluare a activităţii 4
f) critică, admonestează, dojeneşte 2
g) pedepseşte -
h) ignoră părerile şi aprecierile elevilor 1
i) nu oferă decât argumente unilaterale (nu aduce şi -
contraargumente)
j) prezintă conţinuturile într-o manieră autoritară 2
k) ignoră doleanţele elevilor 1
l) rezolvă conflictele apărute la nivelul grupului în mod autoritar 2
m) îşi impune punctul de vedere nu prin argumente ci prin statut 2

196
n) ignoră problemele personale ale elevilor 2
o) este distant în relaţiile cu elevii 1
p) stimulează comunicarea pe verticală (profesor-elev) 2
obstrucţionând-o pe cea orizontală (elev-elev)
Stilul democratic
a) stabileşte obiectivele activităţii consultându-i pe membri 5
b) atrage membrii grupului în luarea deciziilor 6
c) distribuie sarcini de lucru în funcţie de preferinţe şi în funcţie de 11
posibilităţile reale ale elevilor
d) lasã la latitudinea membrilor modul de asociere şi de conlucrare 3
e) comunică în prealabil elevilor criteriile de evaluare a activităţii 8
laudă, încurajează, stimulează iniţiativele elevilor; 11
f) oferă recompense 3
g) ţine cont de părerile şi aprecierile elevilor 6
h) oferă atât argumente cât şi contraargumente 9
i) prezintă conţinututurile într-o manieră atrăgătoare 10
j) ia în consideraţie doleanţele elevilor 6
k) rezolvă conflictele într-o manieră democratică 10
l) este centrat pe activitatea elevilor şi nu pe propria activitate 12
m) ajută elevii să-şi rezolve unele problemele personale 4
n) este apropiat în relaţiile cu elevii 11
o) stimulează nu numai comunicarea pe „verticală’’ ci şi pe 10
„orizontală’’
Stilul laissez-faire
a) obiectivele activităţii sunt stabilite de membrii grupului;
b) membrii grupului iau deciziile pe care le consideră oportune;
c) distribuirea sarcinilor rãmâne la latitudinea grupului;
d) profesorul procură materialele didactice necesare activităţii dar rămâne la
latitudinea membrilor cum vor fi ele folosite;
e) profesorul nu participă la activitate;
f) profesorul oferă informaţii în legătură cu activitatea numai când este solicitat;
g) elevii identifică singuri criteriile în funcţie de care va fi apreciată
activitatea;
h) profesorul nu intervine în activitatea de evaluare;
i) profesorul nu intervine decât în cazul când unele conflicte s-au acutizat.
3. Metode de instruire
I. de comunicare
expozitive:
- descrierea 9
- explicaţia 12
- prelegerea 6
- instructajul 5
conversative:
- conversaţia 12
- discuţia colectivă 11
- problematizarea 10
II. de explorare:
- observaţia organizată 2

197
- lucrările experimentale 1
- studiul de caz 6
- demonstraţia 12
- modelarea 1
III. de acţiune:
- exerciţii 11
- lucrări practice 2
- elaborare de proiecte 1
- jocuri de simulare (asumarea de roluri) 1
- învăţarea pe simulatoare
IV. de raţionalizare:
- metode algoritmice 7
- instruirea programată -
- instruirea asistatã de calculator -
4. Prezentarea conţinuturilor
a) directă (nemijlocită) 12
b) iconică: imagini, schiţe, tabele, diagrame, simboluri, etc. 12

Analiza tipurilor de cunoştinţe, vehiculate de către toate cele 12 de

cadre didactice a demonstrat faptul că, există o similaritate foarte mare între
ele deoarece, în marea majoritate a cazurilor, se realizează un echilibru
între cunoştinţele factuale, noţionale şi procedurale. Investigarea acestui
factor a condus la ideea că, într-adevăr, cadrele didactice manifestă o
abordare mai rezervată pentru avantajele oferite de inovaţia cognitivă
privind organizarea semantică a conţinuturilor prin intermediul schemelor
cognitive şi a reţelelor semantice, în privinţa utilizării schemelor, profesorii
de liceu reprezintă 10 utilizatori de scheme, reţele semantice.
Dată fiind această constatare se impune ca, încă din perioada formării
iniţiale, studenţii care se pregătesc pentru o viitoare profesie didactică, să fie
instrumentaţi cu cele mai moderne modalităţi de organizare şi de prezentare
a conţinuturilor, nu numai prin intermediul disciplinelor psihopedagogice, ci
şi prin intermediul didacticilor speciale pe care le parcurg în cadrul fiecărei
specializări universitare.
1.Stimularea motivaţiei pentru comunicare şi învăţare.254
Motivaţia reprezintă, neîndoielnic, un factor decisiv în stimularea comunicării
didactice şi, implicit, de susţinere a activităţii de învăţare, motiv pentru care,
toate cadrele didactice ar trebui să depună eforturi susţinute pentru
amplificarea şi îmbunătăţirea acesteia.
Aşa cum arătam în cadrul acestei lucrări, cadrele didactice pot folosi
unele mijloace sau unele pârghii în amplificarea motivaţiei elevilor, unele
menţionate şi în lucrările de psihopedagogie dar altele, ţinând de
creativitatea didactică a fiecărui învăţător sau profesor, conferind activităţii

254 A se vedea, Stefan, L.,Arta de a asculta, in Comunicare didactica. Teorie si

aplicatii, Editura ASE, Bucuresti, 2003; Ciobanu, O., Comunicare didactica,

Bucuresti, Editura ASE, 2003.

198
acestora specificitate şi originalitate, calităţi extrem de importante în
demersurile fiecărui educator, indiferent de categoriile de elevi pe care îi
instruieşte.
În legătură cu impactul motivaţiei asupra comunicării didactice, noi am
presupus că, pe de o parte, datorită pregătirii psihopedagogice mai solide
pe care o posedă iar, pe de altă parte, datorită caracteristicilor elevilor cu
care lucrează, profesorii propun în număr de 12 învăţarea prin descoperire,
prin întrebări puse în succesiune logică din aproape în aproape - utilizarea
metodei euristice; 10, consideră că trebuie să prezinte un conţinut atractiv;
11 consideră importantă problematizarea la clasă, cât şi compatibilizarea
potenţialului intelectial al elevilor cu sarcinile ce le revin; 11 cadre didactice
pun accentul pe motivarea pozitivă, pe realizările şi nu eşecurile elevilor; iar
10 acordă importanţă stimei de sine şi acordă încredere elevilor.
Datorită acestei atitudini din partea cadrelor didactice şi datorită
utilizării tehnicilor de motivare a elevilor, datorită utilizării metodelor
didactice creative şi a materialelor didactice atractive performanţa didactică
şi motivaţia elevilor creşte chiar şi în cazul celor mai puţin interesaţi de
domeniul istoriei.

2. Utilizarea adecvată a diverselor canale nonverbale. Aşa cum

menţionam şi cu alte prilejuri, comunicarea nonverbală, are o importanţă
mai mare decât i se acordă la modul general în cadrul activităţii de instruire–
învăţare, motiv pentru care, am şi lansat o ipoteză ce stipulează că folosirea
comunicării totale (verbal-nonverbal) poate eficientiza comunicarea
didactică. Din totalitatea canalelor nonverbale, investigaţia realizată a vizat
numai comunicarea prin distanţă, comunicarea gestuală şi comunicarea prin
atingere.
Prima concluzie rezultată din analizarea modului de folosire a
comunicării prin distanţă este aceea că, toate cadrele didactice incluse în
eşantion, au utilizat toate cele patru zone (intimă, personală, socială şi
publică), elemente diferenţiatoare apărând mai ales în utilizarea zonelor
intimă şi a celei publice, 2 cadre didactce au agreat zona din imediata
proximitate, 8 zona publică, iar 12 zona socială şi personală. Ceea ce are şi
o explicaţie pertinentă din punct de vederee psihoedagogic, faptul că la
nivelul elevilor de liceu nu mai exixxtă în mod accentuat nevoia de afecţiune
din parte cadrului didactic ca şi la nivelul claselor mai mici un de aceştea
sunt mai afeliativi.
În privinţa comunicării gestuale, din totalul cadrelor didactice 5
utilizează gesturi care indică obiecte, 11 cadre didactice apelează la gesturi
pentru a fixa mai bine discursul iar 12 cadre didactice utilizează gesturi
simbolice. Reprezentativitatea mai mare a acestor gesturi nu este benefică
însă, pentru că, în activitatea de comunicare didactică ele se constituie într-
un auxiliar important pentru locutor (pentru cadru didactic) şi nu pentru
destinatarii mesajelor emise de către acesta.
Din analizarea modului de utilizare a canalelor mimico-gestuale de
către cadrele didactice rezultă faptul că, cel puţin teoretic, gesturile din

199
imediata proximitate dobândeasc o pondere mult mai importantă mai ales la
nivelul învăţământului primar, atât din perspectiva caracteristicilor şi
particularităţilor elevilor cu care se lucrează, cât şi din perspectiva
specificului activităţilor organizate la nivelul învăţământului primar dar nu şi
la nivelul învăţământului liceal unde raporturile ele-profesor se schimbă
fundamental.
3. Tipologia feed-back-ului. Analiza acestei variabile, în rândul
celorlalţi factori de natură pedagogică ai comunicării didactice
demonstrează faptul că, deşi nu posedă multe informaţii de natură teoretică
în legătură cu variatele tipuri de feed-back, în legătură cu avantajele şi
dezavantajele fiecărei forme în parte, totuşi, acestea sunt utilizate în
activitatea de la clasă, ceea ce înseamnă că, pentru majoritatea cadrelor
didactice, cunoştinţele referitoare la feed-back sunt de natură
proceduralizată în sensul că, ele sunt utilizate fără dificultate în pofida
faptului că, în legătură cu ele, nu există şi explicaţiile necesare.
Prima concluzie desprinsă din investigarea acestei variabile, este cea
referitoare la utilizarea tuturor formelor de feed-back incluse şi listate în grila
de observaţie elaborată în acest scop, neidentificându-se cazuri de cadre
didactice care utilizează eventual şi alte modalităţi.
A doua concluzie importantă este aceea că, în majoritatea
covârşitoare a cazurilor, cadrele didactice observate la clasă utilizează cele
mai productive şi cele mai eficiente forme de feed-back şi anume, cel
specific, cel pozitiv, cel prompt şi cel verbal.
A treia concluzie desprinsă se referă la faptul că, majoritatea cadrelor
didactice, posedă şi modalităţile de realizare ale acestor forme de feed-back
deşi, în activităţile observate la clasă, au reieşit cu pregnanţă numai o parte
dintre ele cum sunt comentariul verbal imediat, comentarea rezultatelor
obţinute de elevi la diferite teste, consemnarea de explicaţii pe lucrări,
prezentarea unor lucrări elaborate de elevi în faţa colegilor lor.
Analiza comparativă a acestei variabile, la nivelul celor trei cicluri de
şcolaritate, denotă o mare similaritate a cadrelor didactice în utilizarea unor
forme de feed-back, cum se întâmplă în cazul feed-back-ului prompt, din
totalitatea cadrelor didactice observate, numai în cazul unui profesor care
lucrează la nivelul liceal s-a observat preeminenţa feed-back-ului întârziat,
10 cadre didactice care au identificat feed-back pozitiv; 12 cadre didactice
feed-back verbal; 10 feed-back complex şi doar 4 feed-back negativ.
Cauzele acestor diferenţe, de altfel nu foarte exagerate, în utilizarea
diferitelor forme de feed-back, pot fi variate iar, decelarea lor, presupune
investigaţii foarte amănunţite numai asupra acestei variabile, lucru de fapt,
pe care noi nu ni l-am propus.
Concluzia pe care dorim s-o relevăm în legătură cu feed-back-ul, este
aceea că, această variabilă contribuie semnificativ la susţinerea comunicării
didactice în cazul în care, cadrele didactice, indiferent de nivelul de
şcolaritate, utilizează formele cele mai productive şi cele mai adecvate
diverselor situaţii de instruire.

200
 4. Relaţia profesor – elev, stiluri educaţionale.255 Investigarea
acestei variabile, cu un impact foarte mare în realizarea comunicării
didactice, tocmai datorită permisivităţii sau restricţionării la care sunt supuşi
elevii în cadrul interacţiunilor desfăşurate a relevat că, la modul general,
comportamentele didactice ale cadrelor didactice observate la clasă sunt
încadrabile în cele două stiluri didactice tradiţionale, cel democratic şi cel
autoritar, cu un avantaj evident pentru cel dintâi, în timp ce,
comportamentele specifice stilului laissez-faire, sunt inexistente, lucru uşor
de explicat deoarece, chiar dacă acestea au o frecvenţă mult mai redusă
comparativ cu altele, decelarea lor este posibilă nu atât în activităţile tipice
de instruire, ci, mai ales, în activităţile extraşcolare.
În ceea ce priveşte notele sau particularităţile diferenţiatoare ale
fiecărui stil în parte dintre cele identificate aici, am constatat următoarele: 11
cadre didactice încurajează elevii, stimulează iniţiativa; 10 rezolvă
conflictele în mod democratic; 8 cadre didactice comunică elevilor criteriile
de evaluare; 6 ţin cont de opiniile elevilor la clasă; 10 profesorii stimulează
comunicarea pe vertical şi pe orizontală; iar 4 cadre didactice oferă
consiliere elevilor în problemele personale. Comparativ cu caracteristicile
specifice stilului educaţionl democratic avem şi câteva asecte specifice
stilului autoritar după cum urmează: 1 cadru didactic ignoră opinia elevilor; 2
cadre didactice agrează doar comunicare pe vertical; 4 distribuie sarcini
elevilor fără o cons; 2 cadre didactice rezolvă posibilele conflicte prin
metodă autoritară iar 4 stabilesc metodel de evaluare fără consultarea
elevilor.
Chiar şi doar din această succintă prezentare rezultă faptul că stilul
democratic primează cu toate particularităţie acestuia, dar, există şi accente
autoritare deşii la niveul elevilor de liceu este mai greu de agreat practicile
ce impun grupului de elevi obiective fără ai consulta pe membri, a hotărâ şi
a lua decizii în mod unilateral, pentru că la acest nivel nu mai este nevoie de
multă dirijare şi de utilizarea pârghiilor ce aparţin stilului autoritar. Chiar
dacă sunt prezente câteva asecte autoritare imortant este faptul că, nu se
regăsesc semnificativ unele care ar afecta grav procesul de comunicare
didactică de genul, critică, admonestează, dojeneşte, pedepseşte, ignoră
problemele personale ale elevilor, este distant în relaţiile cu elevii.
Apoi, dacă se are în vedere felul cum se particularizează stilul
democratic, important este faptul că, aproape toţi, laudă, încurajează şi
stimulează iniţiativele elevilor fără a utiliza frecvent critica, blamul şi
admonestarea ceea ce, inevitabil, are un impact mai puţin favorabil asupra
desfăşurării comunicării didactice.

255A se vedea, Slama-Cazacu, T. Cercetări asupra comunicării, Bucureşti, Editura

Academiei, 1973; Şoitu, L., Pedagogia comunicarii, EDP, Bucuresti, 1995; Şoitu,
Laurenţiu, Cherciu, Rodica Diana, Strategii educationale centrate pe elev,
MEC&UNICEF, Bucuresti, 2006

201
 CONCLUZII

Aşa cum s-a putut vedea din parcurgerea acestui studiu,

comunicarea didactică este un proces de o complexitate deosebită care
este condiţionat de o multitudine de variabile grupabile în: factori de natură
psihologică; factori de natură pedagogică; factori de natură socială. Fiecare
categorie de factori are un rol bine determinat în desfăşurarea comunicării
didactice şi în consecinţă trebuie să se aibă în vedere ca aceştia să se
constituie în elemente care favorizează şi susţin comunicarea şi nu în
variabile care, dimpotrivă, o restricţionează şi îi diminuează eficienţa.
În cazul factorilor de natură psihologică, aşa cum s-a putut constata,
există mai multe aspecte care trebuie avute în vedere de cadrele didactice
când îşi propun să îmbunătăţească şi să eficientizeze desfăşurarea
comunicării didactice. În linii mari, factorii de natură psihologică care au un
impact mai mare asupra comunicării didactice sunt limbajul, gândirea,
motivaţia, afectivitatea, unele trăsături ale personalităţii şi în special cele de
natură temperamentală şi nu nnumai.
Când se vizează limbajul ca factor extrem de important în susţinerea
comunicării didactice trebuie avute în vedere mai multe aspecte care sunt
circumscrise acestei variabile şi anume: dezvoltarea bazei semantice a
limbajului; dezvoltarea dimensiunii denotative şi conotative a acestuia;
îmbogăţirea vocabularului de specialitate al elevilor; dezvoltarea
expresivităţii vorbirii şi exprimării simbolice a elevilor şii nu în ultimul rând
dezvoltarea conduitei de ascultare.
Dacă prima direcţie, cea care vizează dezvoltarea bazei semantice a
limbajului256, ţine mai mult de competenţele şi responsabilităţile familiei,
respectiv grădiniţei ca instituţie cu statut socio-eductativ, celelalte intră
indubitabil în responsabilitatea cadrelor didactice, indiferent de ciclul de
şcolaritate la care acestea îşi desfăşoară activitatea. În consecinţă,
personalul didactic trebuie să vizeze în permanenţă îmbogăţirea
vocabularului elevilor, fie că este vorba de cuvinte care denumesc noţiuni
aparţinând unor domenii particulare de cunoaştere, de o serie de
neologisme care au devenit tot mai uzuale în vorbirea curentă sau de alte
cuvinte care nu există nici în vocabularul pasiv al elevilor.
Toate aceste achiziţii de natură comunnicaţionlă vor contribui nu
numai la ameliorarea comunicării didactice, ci se vor constitui în premize
extrem de importante şi în dezvoltarea gândirii ca proces psihic central şi
implicit în facilitarea procesului de învăţare, indiferent de tipul de achiziţii pe
care aceasta îl vizează.
De asemenea, pornindu-se de la importanţa pe care o are conduita de
ascultare în funcţionarea eficientă a comunicării didactice trebuie depuse
eforturi din partea cadrelor didactice pentru ca această capacitate să fie

256 A se vedea, Flinchy, P. "O istorie a comunicarii moderne", Editura Polirom,Iasi,

2009; Golu, P.- Psihologie sociala. Bucuresti: (1974) EDP; Haines, I. "Introducere
în teoria comunicarii", Editura Fundatiei România de Mâine", Bucuresti, 1999.

202
dezvoltată progresiv la nivelul elevilor în corelaţie directă cu particularităţile
de vârstă şi individuale ale acestora, cât şi cu specificul conţinuturilor care
fac obiectul schimbului de mesaje în anumite contexte de instruire în funcţie
de specificul fiecărei discipline.
În consecinţă, trebuie să se aibă în vedere toate formele de ascultare
adică ascultarea pentru informare, ascultarea critică, ascultarea empatică,
ascultarea de divertisment, iar în rândul elevilor trebuie cultivate
comportamentele de ascultare care s-au dovedit cele mai eficiente şi care
susţin maximal procesul comunicării didactice şi eventual, descurajate
comportamentele mai puţin productive. Gândirea critică şi analitică,
sincronică şi diacronică, alături de limbaj se constituie într-un important
factor de susţinere a comunicării didactice, fie că este vorba, mai întâi, de
modul de funcţionare a operativităţii generale şi specifice a acesteia, iar
după accea, de implicarea acestui proces în organizarea semantică a
cunoştinţelor prin intermediul prototipurilor, schemelor cognitive, reţelelor
semantice, scenariilor cognitive.
Date fiind avantajele acestor inovaţii de natură cognitivistă cadrele
didactice trebuie să manifeste mai multă iniţiativă în utilizarea lor şi de
asemenea să le formeze elevilor deprinderi de muncă intelectuală care să le
permită procesarea cunoştinţelor utilizând instrumentele amintite.
Alt factor de natură psihologică257 care susţine comunicarea didactică
este motivaţia, fiind de la sine înţeles că nu pot comunica eficient decât cei
care sunt suficienţi de motivaţi şi manifestă interese pentru ceea ce face
obiectul comunicării.
Dacă motivaţia se constituie într-o pârghie importantă de susţinere a
comunicării didactice problema care se pune circumscrie două aspecte şi
anume:
a) mai întâi trebuie identificate formele şi structurile motivaţionale
specifice elevilor implicaţi în procesul de comunicare didactică, plecând de
la ideea că motivaţia elevilor este foarte diferită şi implicit interesele lor sunt
de o mare diversitate;
b) odată identificate aspectele legate de motivaţie trebuie căutate şi
identificate modalităţile şi mijloacele prin care aceasta poate fi amplificată,
astfel încât elevii să manifeste o apetenţă mai mare pentru comunicare şi
implicit, pentru activitatea de instruire-învăţare.
Acţionându-se în această manieră există şanse reale ca elevii să
manifeste mai multă iniţiativă în comunicare, să fie eliminate unele
obstacole care obstrucţionează schimbul de mesaje, să se cultive la elevi în
mai mare măsură încrederea în sine, să crească nota de originalitate în
elaborarea mesajelor.
Empatia, joacă un rol destul de important în desfăşurarea comunicării
didactice iar acest lucru este vizibil, mai ales, în cazul elevilor cu un echilibru

257A se vedea, Abric, J.A. "Psihologia comunicarii", Editura Polirom,Bucuresti,

2000; Ball-Rokeach, S."Teorii ale comunicarii în masa", Editura Polirom,Iasi, 1999;
Berg, I

203
emoţional precar care, de multe ori, se blochează mai ales în cazul unor
contexte de instruire care îi dezavantajează neputând proba din această
cauză capacităţile pe care le posedă şi competenţele pe care şi le-au format
în timpul perioadelor de instruire anterioare. La fel, unele trăsături ale
temperamentului şi în general tipul de temperament, pot favoriza sau
dimpotrivă, pot să obstrucţioneze desfăşurarea comunicării didactice258.
La modul general se poate aprecia că unele temperamente cum ar fi
sangvinicul şi chiar colericul favorizează în mai mare măsură comunicarea,
în timp ce altele, precum flegmaticul şi mai ales melancolicul o susţin în mai
mică măsură.
Din aceste motive se impune cu necesitate ca interacţiunile realizate
cu elevii care posedă temperamente mai puţin favorabile comunicării să fie
adaptate şi compatibilizate cu particularităţile acestora, astfel încât
temperamentul, ca dimensiune importantă a personalităţii, să nu se
constituie în nici un caz într-un factor perturbator al comunicării.
Ce de-a doua categorie include, după cum s-a putut constata, o paletă
mai variată de factori cum sunt obiectivele educaţionale, modul de
structurare şi funcţionare a situaţiei pedagogice, conţinuturile procesului de
învăţământ, modul de depăşire a obstacolelor epistemologice, metodele
pedagogice, mijloacele de învăţământ, tipologia feed-back-ului utilizat,
relaţia profesor-elev, stilurile didactice.
Primul factor care poate favoriza sau dimpotrivă restricţiona
comunicarea didactică îl reprezintă obiectivele educaţionale, iar justificarea
este destul de simplă deoarece acest proces nu poate funcţiona optim dacă
obiectivele avute în vedere nu sunt compatibile cu posibilităţile reale ale
elevilor şi nu garantează reuşita decât pentru un număr mic de elevi. În
concluzie, trebuie vizate obiectivele care pot fi atinse de întreaga clasă de
elevi şi care pot favoriza succesul în învăţare, reuşita şi nu cele care
generează eşecuri.
De asemenea, obiectivele educaţionale se constituie într-un factor
facilitator al comunicării didactice în cazul în care nu se favorizează în mod
excesiv o anumită categorie de obiective (de exemplu cele de natură
cognitivă), în detrimentul altor categorii (de natură afectivă, motivaţională,
motrică). Cum acest lucru se întâmplă de foarte multe ori, pare logic ca şi
procesul de comunicare didactică să fie afectat într-o măsură mai mare sau
mai mică.
Conţinuturile procesului de învăţământ se constituie, de asemenea,
într-un factor cu impact mare asupra modului de realizare a comunicării
didactice şi tocmai de aceea, înainte de a fi transmise elevilor, trebuie să
facă obiectul unor analize şi a unor evaluări anticipative cu referire directă la
impactul avut asupra subiecţilor vizaţi.

A se vedea, Popescu - Neveanu, P., Personalitatea pedagogica, II, în Revista de

258

pedagogie nr.9, 1982; Popescu, D. "Arta de a comunica", Editura Economica,

Bucuresti,1999.

204
 Mai întâi, trebuie avut în vedere dacă volumul acestora este
compatibil cu posibilităţile şi capacităţile elevilor, iar după aceea, trebuie
identificate modalităţile şi formele de prezentare ale conţinuturilor care
asigură maximal asimilarea şi înţelegerea lor cu o foarte bună fixare în
memoria de lungă durată.
În legătură cu acest aspect lucrurile sunt mult mai nuanţabile pentru
că, unele conţinuturi pot fi prezentate direct, altele în mod mijlocit, unele se
pot prezenta în mod secvenţial, altele devin mai inteligibile dacă sunt
prezentate sub forma unui întreg, a unei structuri care să le permită elevilor
nu numai surprinderea unor elemente disparate, ci şi sesizarea relaţiilor
care există între părţi.
La modul general, se poate aprecia că o prezentare mai variată a
conţinuturilor incluzând explicaţii verbale, imagini, scheme, reţele
semantice, tabele, grafice, grafice, organigrame, etc. va facilita în mai mare
măsură comunicarea didactică şi implicit înţelegerea acestor conţinuturi,
comparativ cu o prezentare redusă la o singură modalitate (de exemplu cea
verbală) care, pe lângă multe neajunsuri, include şi lipsa de interes a
elevilor pentru ceea ce se comunică.
În factori favorizanţi ai comunicării didactice se pot constitui şi alte
două variabile importante ale procesului de învăţământ şi anume metodele
de instruire, respectiv mijloacele de învăţământ, care trebuie să beneficieze
de maximă atenţie în selectarea lor atunci când se pune problema elaborării
strategiilor didactice.
Trebuie plecat de la premiza că atât metodele, cât şi mijloacele de
învăţământ, includ în cadrul caracteristicilor care le sunt specifice şi o
anumită dimensiune comunicativă, care la unele metode sau mijloace poate
fi mai semnificativă, în timp ce la altele, poate să aibă o pondere mult mai
redusă. Din această cauză pare perfect justificat, ca atunci când se optează
pentru o anumită metodă de instruire sau pentru un anumit mijloc de
învăţământ, să se aibă în vedere şi impactul pe care-l vor avea acestea
asupra comunicării didactice.
O mare importanţă trebuie să se acorde şi tipologiei feed-back-ului în
calitatea pe care o are acesta de factor major în susţinerea comunicării
didactice. Plecând de la ideea că diversele forme de feed-back, pe care le-
am prezentat în cadrul lucrării, nu au acelaşi nivel de eficienţă şi nu susţin în
aceeaşi măsură comunicarea didactică, trebuie să se opteze spre
modalităţile care sunt mai productive şi care facilitează în mai mare măsură
schimburile dintre elevi şi profesor.
Alţi factori favorizanţi ai comunicării de natură pedagogică sunt relaţia
profesor-elev şi stilurile didactice. Ambele se pot concretiza în elemente de
susţinere a comunicării didactice în cazul în care, prin permisivitatea
acordată elevilor, pot facilita schimburile informaţionale, schimburile de
atitudini, opinii, sentimente etc, mărirea încrederii elevilor în posibilităţile
proprii.
A treia categorie de factori, cei de natură socială, include câteva
variabile faţă de care trebuie să se manifeste mult interes atunci când se

205
pune problema ameliorării comunicării didactice unde trebuie să se ţină cont
şi de impactul extrem de semnificativ asupra comunicării care include
mărimea grupului, structura grupului, coeziunea grupului, natura normelor
după care funcţionează grupul etc.
În privinţa mărimii grupului, este de la sine înţeles că cu cât grupul va
fi mai mare, cu atât schimburile vor fi mai anevoioase şi cu atât tendinţa de
a acapara comunicarea de către unii membri va fi mai accentuată. Din
fericire, grupurile şcolare nu sunt foarte numeroase şi în consecinţă membrii
acestora au posibilitatea să se cunoască foarte bine şi să înlăture barierele
care le-ar restricţiona interacţiunea de tipul, ,,faţă în faţă”.
În ceea ce priveşte structura grupului aceasta se poate constitui într-
un factor favorizant al comunicării atunci când liderul are un statut de ,,egal”
şi când interesele sale nu sunt disonante cu ale membrilor grupului pe care
îl conduce. În caz contrar, structura grupului259 se constituie într-un factor
care restricţionează şi obstaculează desfăşurarea procesului de
comunicare.
Alt factor important de natură socială îl reprezintă coeziunea grupului
putându-se anticipa că în grupurile cu grad mare de coeziune comunicarea
se va desfăşura mai bine decât în cele cu coeziune redusă. Acest asect
este uşor explicabil pentru că, în cazul în care coeziunea este redusă apar o
serie de obstacole care impiedică schimburile dintre membrii, creşte gradul
de suspiciune şi neîncredere, apar o serie de tensiuni şi conflicte, toate cu
un impact nefavorabil asupra comunicării didactice.
În sfârşit, un alt factor de natură socială cu un impact deosebit asupra
comunicării didactice îl reprezintă normele grupului, altfel spus, unele norme
pot stimula iniţiativa în comunicare, altele dimpotrivă pot impune o anumită
reţinere sau chiar instituirea unui blocaj al mesajelor. Datorită impactului
mare pe care îl are acest factor se impune ca întotdeauna normele grupului
să fie elaborate şi din perspectiva aportului pe care îl aduc asupra
desfăşurării comunicării didactice. În concluzie toate categoriile de factori
trebuie luate în consideraţie când se pune problema ameliorării comunicării
didactice dar nu trebuie să se piardă din vedere că aceşti factori acţionează
întotdeauna într-o corelaţie directă cu starea elevilor şi chiar cu dispoziţiile
de moment specifice unui anumit context de instruire.

BIBLIOGRAFIE

1. Abric, J.A. "Psihologia comunicarii", Editura Polirom,Bucuresti, 2000

2. Ball-Rokeach, S."Teorii ale comunicarii în masa", Editura
Polirom,Iasi, 1999

259 A se vedea, Ciobanu, O., Comunicare didactica, Bucuresti, Editura ASE, 2009;

Cristea D - Structurile psiho-sociale ale grupului si eficienta actiunii, Ed Academica

Bucuresti 1984

206
 3. Berg, I - Dictionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura
Saeculum I.O&Ed.Vestala, Bucuresti, 1998.
4. Bonciu Catalina , Instrumente manageriale psihosociologice,
Editura ALL, BECK,2000.
5. Cândea,M.R.,Cândea, D."Comunicarea manageriala ":Concepte,
deprinderi,strategii, Editura Expert, Bucuresti, 199
6. Caune, J. "Cultura si comunicare", Editura Cartea Româneasca,
2010
7. Chicos Eugen, - Arta de a ne alege colaboratorii, Editura Teora,
Bucuresti, 2013
8. Ciobanu, O., Comunicare didactica, Bucuresti, Editura ASE, 2009
9. Cristea D - Structurile psiho-sociale ale grupului si eficienta actiunii,
Editura Academica Bucuresti 1984
10. Cristea Sorin- Dictionar de termeni pedagogici, Editura Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1998.
11. Cristea Sorin-Pedagogie generala. Managementul educatiei, IPC.
Editura Didactica si pedagogica, R:A: Bucuresti 1996.
12. DEX- Dictionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei
RSR, Bucuresti 1984
13. Flinchy, P. "O istorie a comunicarii moderne", Editura Polirom,Iasi,
2009
14. Golu, P.- Psihologie sociala. Bucuresti: (1974) EDP
15. Haines, I. "Introducere în teoria comunicarii", Editura Fundatiei
România de Mâine", Bucuresti, 1999
16. Iacob, L., Comunicarea didactica, in Psihologie scolara, Iasi,
Editura Polirom, 1998
17. Leroy, G., Dialogul in educatie, EDP, Bucuresti, 1979
18. Lobrat, M., Les relations educatives dans la classe, in Cahiers
pedagogiques, nr. 81, 1969
19. Mucchielli, A., Arta de a influenta. Analiza tehnicilor de manipulare,
Iasi, Editura Polirom, 2002
20. Noomen, G.W."stiinta comunicarii", Editura Humanitas,
Bucuresti,1998
21. Pânişoara, Ion Ovidiu, Comunicarea eficientă, Editia a III-a, Editura
Polirom, Iasi, 2005
22. Pease, A Limbajul trupului.Bucuresti (1993) Editura Polimark
23. Peretti, A.,Legrand,J.A.,Boniface, J."Tehnici de comunicare",
Editura Polirom, Iasi, 2001
24. Popescu – Neveanu, P., Dictionar de psihologie, Bucuresti, Editura
Albatros, 1978
25. Popescu - Neveanu, P., Personalitatea pedagogica, II, în Revista
de pedagogie nr.9, 1982
26. Popescu, D. "Arta de a comunica", Editura Economica,
Bucuresti,1999
27. Puiu, Al. (coord.) « Teorii si tehnici de comunicare », Editura
Independenta Economica, 2007

207
 28. Radu, I., Iluţ, P., Matei, L., Psihologie sociala, Cluj-Napoca, Editura
EXE SRL, 1999
29. Săucan, D. Specificitatea comunicarii didactice in contextual
comunicarii interumane, in Competenta didactica, Bucuresti, Editura All
Educational, 1998
30. Sillamy, N., Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic,
Bucuresti, 1996.
31. Slama-Cazacu, T. Cercetări asupra comunicării, Bucureşti, Editura
Academiei, 1973
32. Şoitu, L., Pedagogia comunicarii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresti, 1995
33. Şoitu, Laurenţiu, Cherciu, Rodica Diana, Strategii educationale
centrate pe elev, MEC&UNICEF, Bucuresti, 2006
34. Şoitu, Laurenţiu, Pedagogia comunicării, Institutul European, Iasi,
2005

208
 EDUCATION FOR DEMOCRACY THROUGH
DELIBERATIVE TEACHING PRACTICES

Researcher Carmen Gabriela Greab,

Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca
Assistant Professor Anca Maria Slev PhD,
Dimitrie Cantemir University, Târgu Mureș

Abstract

One of the most important elements in a democracy is to have an active,

informed and involved citizenry, endorsed by democratic values and civic and
political participation. In this sense, a devotion to democratic values together with
the active participation help construct and maintain the bond between citizens and
the political system they are part of. There is a large body of literature arguing for
the positive effect of education on the quality of democracy. Nevertheless,
education levels have been rising, while political engagement of all sorts has fallen
in recent years. The Romanian context, on which the current research concentrates,
illustrates a similar situation. Results reveal that youth are rather disconnected from
voluntary participation, mistrustful about people. Moreover, whereas more than 90%
reported that they studied civic education in school, about 65 percent admit that
there is very little information they actually can recollect from such classes.
Keywords: democracy, deliberative teaching practices, adolescence,
engagement, education

Introduction
Democracies benefit from a diverse range of mechanisms and agents
by which the process of political socialization takes place. (Greenberg,
2009) A whole range of socialization agents (families, schools, media, peer
groups, political elites etc.) exert their combined influence in developing
citizens’ democratic values and civic skills, within an ongoing process of
education for citizenship. (Dewey, 1997; Nie et al. 1996; Niemi and Junn
1998; Gutmann 1999) The issue is even more stringent in the context of
newly established democracies, as it is the case with post-communist
countries. In such contexts, the rearrangement of the institutions and
channels that link citizens to the state brings along a need for changes at
the level of citizens’ attitudes and participatory behavior. Whereas remnants
of the former establishment are more likely to affect adult population -
already socialized within a non-democratic context - younger generations
have a better chance to acquire democratic values and to learn participatory

209
behaviors against a background yet un-altered by the experience of
authoritarianism. (Howard, 2003; Sapiro, 2004) This is particularly relevant
in terms of research and potential intervention as adolescence represents
an important period for the formation and internalization of participatory
habits (Dawson and Prewitt, 1969; Hooghe, 2004; Campbell 2006).
The Romanian context, on which the current research concentrates,
illustrates a similar situation. Romanians teenagers’ scores on cross-
national studies of youth’s civic education and political values support this
statement. For instance, CivEd 1999, a study on eight-grade students in 28
countries, placed Romania close to the very bottom of the rankings in terms
of civic attitudes and knowledge (only Colombian students scored, on
average, in statistical terms, significantly lower than Romanian students).
Data collected within a survey-based research on Romanian high
school students in 2010 by the Soros Foundation reveal similarly
disconcerting results. The data captured a diverse array of themes, from
beliefs about democracy and, actual behaviors in terms of engagement in
voluntary activities and associational groups, declared trust in different
categories of people to aspects related to in-schools civic education
teaching and encouragement of acknowledging and accepting diversity.
Theoretical background
While we acknowledge that such results at the level of youth attitudes
and behaviors may be the result of a complex interplay of family and school
influence, in this research our focus is on the formative potential of school.
Still, the most difficult and conflicting concern about school as a civic
socializing arena is based on the understanding of the precise process
through which civic socialization occurs in this context. The vast literature,
treating this issue, focuses mainly on assessing the effects of either school
or classroom climate on developing civic and democratic values in youth. In
this context, John Dewey is considered one of the most prominent and
influential theorist that discusses extensively the link between education and
democracy. In his work from 1916, Democracy and Education, he
emphasizes the importance of education by appealing to the higher purpose
of democracy. At the heart of Dewey’s conception was the pragmatist idea
that democracy should not be viewed as a fixed set of institutions thus
reducing democratic education to specific skills and values, but rather as
something students live and experience in school.
In a similar manner, Biesta (2011), in “Learning democracy in school
and society”, mentions that one can learn about democracy in the
classroom, not necessarily from the civic education classes, but from the
ordinary interactions students have in their classroom and school. In
addition, he argues about the importance of differences as a source of
democratic enlightenment.
Literature review
Indeed, much of the new trend in literature is based on a reevaluation
of John Dewey’s influential work on the role of education for democracy.
Indeed, the importance of classroom environment and the cultivation of an

210
open climate that encourages discussion is a recurrent theme in the
literature (Hess, 2004; Hess and Posselt, 2002). Thus, the recent focus of
classroom climate moved towards teaching pedagogies. In this context, the
progressive education scholars advocate for the so-called “deliberative
pedagogies” through which students research, analyze, and discuss
controversial public issues, and engage in simulations, debates, and
decision-making. (Dewey, 1916; Gutmann, 1999; Strachan, 2006; Reich,
2007; Alfaro, 2008; Goodin, 2008).
Browsing through the vast majority of relevant literature, one can
observe the various numbers of examples and approaches. Still, a general
description of these pedagogies would claim that deliberative education is
comprised of a set of techniques and methods that include discourse,
communication and deliberation. (Claxton, 2008) The most important
examples of such pedagogies include discussions (controversial public
issues) (Campbell, 2008), deliberation or simulations of deliberative forums
(Gastil and Dillard, 1999; Harriger and McMillan, 2007), as well as debates
(Keller, Wittaker and Burke, 2001).
Gastil (2004), in one of his articles, explored the development of
democratic habits among students in adult civic education through the use
of deliberative discussions. In his first study, Gastil used a quasi-
experimental design to employ NIFstyle deliberation in one class (n = 76)
and regular class activities without deliberation in another (n = 73). Students
completed a survey at the end of the course to measure valuation and
expectancy of political outcomes, political self-efficacy, political group
efficacy, community identity, and civic duty. Participation in the deliberative
discussions only significantly correlated with one political belief; group
efficacy (r = -.18, p = .048). However, Gastil also suggested further
research, to provide a better indication of the impact of deliberation.
To conclude, research carried from various perspectives revealed that
classes with discussions, debates, and deliberation, with a climate open to
expression of ideas encourage students’ political interest, knowledge,
competence and tolerance. (Morse, 2005; Strachan, 2006; Harriger and
McMillan, 2007; Campbell, 2008)
Considering the vast literature briefly reviewed above, the current
research focuses strictly on the impact of discussions and deliberations (as
teaching methods) on students’ civic values and competences. In this
sense, the general objective of proposed research is to assess the formative
effects of schools and democratic education on youth civic values and
competences. Consequently, we seek to complement the narrow focus on
civic education as distinct discipline taught in school, and approach school-
related activities and practices in a broad understanding that includes in-
classroom environment. To assess the impact of changing classroom
climate, the study proposes some controlled interventions – based on
deliberative pedagogies - on the practices of forming students’ democratic
values and civic skills. In this sense, the current study will use deliberative

211
techniques, such as: discussing controversial issues, deliberating on finding
a solution, simulations of deliberative forums etc.
Data analysis and discussion
The research design used in the current study was a quasi-
experimental design, and involved three teachers from three different
classes in both secondary and high school. The classrooms are selected
from schools in three different cities: Cluj-Napoca (a good school in a big
university city), Turda (a rather modest school in a small and poor city) and
Targu-Mures (a good school in a very diverse and multicultural city). The
interventions happened during the civic education (for the secondary school)
and English (for the high school) classes. The research followed several
stages, starting with a pre-test before the implementation of the proposed
pedagogies. The questionnaire aimed to measure democratic values, as
well as civic attitudes. The same questionnaire was applied at the end of the
semester. The second stage of the research focused on the deliberative
interventions in the classroom, through either deliberative forums or
discussions. Besides, in order to have a more in-depth analysis of the
impact, interviews and focus groups were conducted with both students and
teachers. In addition to the quantitative and qualitative research methods
used, the teachers were trained to observe and assess the immediate
impact on students. Consequently, the research used Reflection forms, to
analyze the impact of activities on both students and teachers. Teachers
were asked to briefly describe the type of activities, the reaction of students
and the observed changes in students’ abilities and values.
One of the first things we were interested in was the assessment of
students’ perception of discussions and conflicts. The pre-testing shows that
students are afraid of conflicts in a discussion and they prefer to give up
arguing to avoid conflictual situations. In addition, they would rather spend
time with people similar to them than in a diverse environment. These
issues are extremely important since one of the results of deliberation is an
increase in accepting diverse opinions, or diversity in general. Analyzing the
post-testing, one can see that after deliberating, students realized the
importance of discussion for avoiding conflicts. Moreover, the percentage of
students that prefer to spend time with similar persons decreased with 11,5
%.

Pre-test Post-test Difference

Agree % Agree % %

It is better not to discuss some topics to avoid 58.9 64,2 +5,3

any conflicts
It is better to let go your argument in a 65.8 64,2 -1,6
conversation to avoid upsetting the others
I prefer to be with similar persons than with 81.3 69,8 -11,5
people from different groups

212
 Another surveyed topic was students’ civic participation/interest. One
can see that the most important change was in the case of voluntary work
(+33,8 %). Students became more interested in helping the others.

Pre-test Post-test Difference

Yes % Yes % %

Did you do any voluntary work in a hospital, 9,6 43,4 +33,8

elderly asylum or in a similar institution?
Did you help anybody except your family to 82,2 84,9 +2,7
solve a problem?
Did you help anybody al school with the 81,1 73,6 -7,5
homework?
Before deliberation, in students’ opinion, the most important
characteristic of a good citizen is to respect the law (96.9%), while the least
important one is to participate in political activities (28.4%). Still, when
analyzing the post-testing, students’ opinion change and they credit more
helping the poor, as a characteristic of good citizenship (+0,9%) and the
voting in elections (+4,7%), as well as participating in environmental
protection activities (+0,7%).
Pre-test Post-test Difference

Important and very important % %

A good citizen should show 85,9 86,8 +0,9

support for the poor
A good citizen should vote in 63,2 67,9 +4,7
elections
A good citizen should respect 96,9 96,2 -0,7
the law
A good citizen should involve in 28,4 32,1 +3,7
political activities
A good citizen should participate 59,5 56,6 -2,9
in protests against the laws they
consider incorrect
A good citizen should take part 74,8 75,5 +0,7
in environmental protection
activities
A very important result of deliberation, as literature shows, is an
increase in the level of trust. In measuring this impact, the survey looked at
the levels of trust before and after participating in deliberative activities. The
results were surprising, since more than 60% of the students had very little
trust in any category of people, including students like them. In addition,
they were extremely distrustful of Roma (67.1% of student do not trust them
at all). After deliberation one can see some changes in terms of the levels
of trust. Students become more trustful with foreigners (+5,1%), people with
other religion (+0,9%). Romanians (+8,8%) and even with Roma (+4,8%).

213
The results are not that surprising since during deliberations students were
socialized with other students’ opinions, as well as the opinions of those that
are missing from the classroom.
Pre-test Post-test Difference

How much do you trust … Much % Much % %

other students in your school 28,8 20,8 -8,0

Foreigners 2,8 7,9 +5,1

people with other religion than you 27,4 28,3 +0,9

people with other nationality than you 38,9 36,5 -2,4

Romanians 38,4 47,2 +8,8

Roma/gypsies 2,7 7,5 +4.8

Another focus of the study was directed towards the school and
classroom climates, and the way students perceive this climate. What was
surprising in the pre-test analysis was the fact that students generally feel
encouraged to speak in classrooms, but at the same time feel that there is a
gap between them and the teachers. After being socialized with deliberative
pedagogies, students become more critical with their classroom climate.
Consequently, one can see a high decrease in the perception that they are
free to express their opinions in the classroom (-22,2%), as well as in terms
of the feeling that they are encouraged to form their opinions (-17,4%). One
of the most important changes that were identified after being exposed to
deliberative pedagogies, was the way students see as important trait for
democracy to work. After deliberation, students feel that for democracy to
work, they consider that the protection of minorities is more important than
the majority rule. (from 41,89% in pre-testing o 50,94% in post-testing)

Pre-test Post-test Difference

Agree % Agree % %

Students are encouraged to form their own 74 56,6 -17,4

opinions
Students feel free to express their opinions in 69,4 47,2 -22,2
the classroom even when they have different
opinions than the majority
Teachers present more facets of the same 66,7 56,7 -10,0
subject when teaching
Students do not have input in the way things 50,7 51,9 +1,2
are happening in school

214
I feel treated correctly by my colleagues 73,2 57,7 -15,5

Students feel that are treated unfair by the 66,7 84,6 +17,9
teachers
As mentioned before, in order to have an in-depth analysis of the
effect and impact of deliberative pedagogies in students’ civic abilities and
values, the pre and post survey was complemented with focus groups
organized with students. In these focus groups, students were asked to
assess the proposed deliberative pedagogies and to evaluate what they
learnt the most from these. In terms of the general perception, most of the
students mentioned that they enjoyed the proposed activities because they
were interesting “Very interesting and pleasant” and because it was a good
opportunity to talk about everyday issues: “We were free to discuss and
express our personal opinions, compared to other teachers where we are
afraid to say anything”, “I liked the activities because we discussed about life
and everyday issues”.
A few of the proposed activities focused on identifying the students’
own concerns and issues. The great majority of students declared that these
were the activities they enjoyed the most, because they have very few
chances for doing this: “I liked very much the activity when we were asked
to express our concerns from our personal life and not only the ones related
to school and classes”, “I liked very much the activity when we talked about
our concerns and problems. We had the opportunity to release our
frustrations and to talk openly about it”. In addition, when trying to
understand why they liked these types of activities, the students mentioned
that they had the feeling the teachers/instructors really listen to them, they
had the feeling they could freely express their opinions: “We were listened,
while other professors simply teach us”, “We were encouraged to have
initiatives and we could easily express our opinions”.
When asked about what the students think they learnt during the
proposed activities, the great majority responded that they learnt to be better
and to be more tolerant with others: “I learned to be better and not to bully
my colleagues, and not to judge people based on the appearance and
without understanding them”. In addition, students mentioned that they
learnt how to believe in themselves and most importantly how to use their
imagination for solving problems “ I learned to be more confident and to
express my opinion”, “I developed new skills for thinking about and solving a
problem”. Moreover, the students mentioned that while participating in the
discussions and deliberations, they managed to improve their
communication skills “ I learned to be more confident and to express my
opinion”, and in the same time they managed to find new things about their
colleagues “I learned a lot about my colleagues”.
When interviewing teachers about their perceived effects of
deliberative pedagogies on students, the answers were similar to previous
results. When asked about a general evaluation of the proposed activities,
one of the involved teachers answered: “What I found very interesting was

215
the fact that through your activities you managed to involve all kids and to
determine those that usually were less involved to be more active. They felt
appreciated and those kids started contributing a lot also in the other
activities that I did in that class or even the extracurricular activities that I
proposed. I have one very clear example”. In addition, another teacher
responded that: “The moment you start/try a more interactive teaching
strategy, automatically they are more open, they want to engage and are
happy to find new things in these classes”.
In terms of the abilities and skills that changed after being exposed to
deliberative practices, one of the teachers mentioned that students learned
to be more tolerant and less aggressive. Before these activities, one of the
major issues identified by one teacher was that of verbal and physical
violence among students. After being exposed to these new methods,
based on discussions and deliberations, they realized they can solve
conflicts through discussing and not necessarily through violence: “They
started to develop and consolidate certain types of competences and
abilities, including the way they cooperate with each other. Some
issues/problems that they had in the class were treated differently. For
instance, those that did any mistakes started to confess and admit them”.
Continuing the same idea, one teacher mentioned that these methods are
beneficial for school and teachers on one side and for students on the other
side. Teachers are able to develop a better relation with students, they
become more trustful, in the same time, students become more tolerant and
consequently with less unsolved issues.

Conclusion and final remarks

After briefly analyzing the data, one can state that deliberative
pedagogies are efficient developing certain civic values and abilities. In this
sense, the most important changes emerge in the way students perceive
and accept differences. They become more tolerant and trustful with the
others, even though they are perceived as very different. In addition, one
important impact that was evident in all three types of data was that of being
better. Students realize the importance of being a better citizen, of helping
the ones in need and valuing the rights of minorities better than the majority
rule. Consequently, their definition of democracy changes from a focus on
the majority towards a new focus on the minorities and the ones in need.
This is a remarkable result, since most of the similar studies focus strictly on
skills and abilities, forgetting about values. The study’s results reveal that
through socializing students with deliberative pedagogies, one can
transform the students from strongly individualistic individuals to more
empathetic ones.
In addition, another important result was that of gaining confidence
and efficacy. Through encouraging students to express their opinions, they
become more confident and trustful with their own competences. As a
result, they become more civically engaged, as well as more critical of what
happens around them. They are encouraged to critically assess the

216
behaviors around them, but also to openly express their opinions and
beliefs.

References

1. Alfaro, C., 2008. Reinventing Teacher Education: The Role of

Deliberative Pedagogy in K-6 classrooms, Kettering Foundation, Dayton,
OH.
2. Biesta, G., 2011. “Philosophy, Exposure, and Children: How to
Resist the Instrumentalisation of Philosophy in Education”, In Journal of
Philosophy of Education, Vol. 45, Issue 2, pp. 305-319.
3. Campbell, David E., 2006. “Why we Vote: How Schools and
Communities Shape our Civic Life”, Princeton University Press.
4. Campbell, David E. 2008. “Voice in the Classroom: How an Open
Classroom Climate Fosters Political Engagement Among Adolescents.”
Political Behavior 30, 4: 437–454. doi:10.1007/s11109-008-9063-z.
5. Claxton, N., 2008. Using Deliberative Techniques in the English as
a Foreign Language Classes, International Debate Education Association.
6. Dawson, R. E. and Prewitt, K. 1969. “Political Socialization”,
Boston: Little Brown and Co.
7. Dewey, John. 1997. Democracy and education. An Introduction to
the Philosophy of Education, New York: The MacMillan Co.
8.Dewey, J., 1916. Democracy and Education: an introduction to the
philosophy of education, MacMillan.
9. Gastil, J. Și J. P. Dillard, 1999. The aims, methods, and effects of
deliberative civic education through National Issues Forums, in
Communication Education, vol. 48, 3, pp. 179-192.
10. Goodin, R.E., 2008. “Innovating Democracy: Democratic Theory
and Practice After the Deliberative Turn”, Oxford University Press.
11.Greenberg, Edward S. 2009. “Political Socialization”, London:
Transaction Publishers.
12. Gutmann, Amy. 1999. “Democratic Education”, 2nd edition.
Princeton University Press.
13. Harriger, Katy J. and Jill J. McMillan, 2007. “Deliberation & the
work of Higher Education”, Dayton: Kettering Foundation.
14.Hess, D and Posselt J., 2002. “How High School Students
Experience and Learn from the Discussion of Controversial Public Issues”,
in Journal of Curriculum and Supervision, Vol. 17, No. 4, pp. 283-314.
15. Hess, D., 2004. “ Controversies about Controversial issues in
Democratic Education”, in PS: Political Science and Politics, Vol. 37, pp.
253-255.
16. Hooghe, Marc, 2004. “Political Socialization and the Future of
Politics”, Acta Politica, 39: 381-341.
17.Howard, Marc Morje. 2003. “The Weakness of civil society in Post-
Communist Europe”, Cambridge: Cambridge University Press.

217
 18. Keller,T., Wittaker, J. K. and T. K. Burke, 2001. “Student Debates
in Policy Courses: Promoting Policy Practice Skills and Knowledge Through
Active Learning”, in Journal of Social Work Education, Vol. 37, No. 2.
19. Morse, Ricardo S., Larkin S. Dudley, James P. Armstrong and
Dong Won Kim, 2005. “Learning and Teaching about deliberative
Democracy: On Campus and in the Field”, Journal of Public Affairs
Education, 11(4): 325-336.
20. Niemi, R. G., and Junn, J., 1998. Civic education: What makes
students learn. New Haven, CT: Yale University Press.
21.Nie et al. 1996. “ Education and Democratic Citizenship in
America”, The University of Chicago Press.
22. Reich, W., 2007. Deliberative democracy in the classroom: A
sociological view, in Education Theory, vol. 57, nr. 2, pp. 187-197.
23. Sapiro, Virginia. 2004. “Not Your Parents’ Political Socialization:
Introduction for a New Generation.” Annual Review of Political Science 7, 1:
1–23. doi:10.1146/annurev.polisci.7.012003.104840.
24. Strachan, Cherie J., 2006.”An argument for teaching deliberative
collective action skills in the political science classroom”, Political Science
and Politics, 39: 911-916.

218
SECȚIUNEA ȘTIINȚE ECONOMICE

219
 ASPECTE PRACTICE PRIVIND NECESITATEA
DIGITALIZARII SERVICIILOR FINANCIARE

Lect univ. dr. Smaranda Vancea

Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mures

Abstract:

The present paper tries to bring into focus that The digital transformation in
financial services represents a necessity imposed both by the development of
artificial intelligence and by the realities of the global financial market. Nowadays
the banking customers (private and corporate) are more and more eager to access
digital solutions for lending, personal finance, payment solutions, financial
infrastructure, insurance.

Keywords: FinTech, Digital Banking

1.Conceptul de digitalizare a serviciilor financiare

Transformarea digitala a mediului economic este una dintre realitatile

evidente ale zilelor noastre. Ultimii douazeci de ani au inaugurat o noua era
in tehnologie care a remodelat viata de zi cu zi, eliminand procesele
invechite si dând nastere unor sectoare de afaceri cu totul noi.
In acest context, inclusiv serviciile financiare, presatate de catre
institutiile bancare si nebancare, adopta solutii digitale si digitalizate, in
continua adaptare la nevoile clientilor lor. Un prim aspect esential in
derularea cercetarii de fata, il constituie explicitarea termenilor utilizati in
aceast nou domeniu al practicii financiare: digitizare, digitalizare,
transformare digitala.
“Digitizare”, conform Dictionarului explicative al limbii romane,
semnifica “transformarea unei reprezentări continue (analogice) într-o formă
discretă (numerică)”. In contextul serviciilor bancare, aceasta reprezinta
transformarea informatiilor prezentate analog, pe suport hartie, in informatii
digitale, numerice, codificate in baze de date, securizate, stocate in sistem
clasic (servere de inalta performanta) sau in maniera moderna, in cloud.
Digitalizarea, contextul serviciilor financiare, este procesul de utilizare
al tehnologiilor digitale in realizarea transformarii serviciilor financiare
analoge, in servicii financiare digitale, care presupun interactiunea de la
distanta dintre prestator si beneficiarul serviciilor financiare respective.

220
 Transformarea digitala este procesul de elaborare a unor noi aplicatii
de afaceri care integreaza toate aceste date digitizate si aplicatii digitalizate.

2. Nevoia de digitalizare a serviciilor financiare

In contextul erei digitale, pe masura ce consumatorii (de produse si

servicii de orice tip) si investitorii se muta in mediul virtual, transformarea
digitala a serviciilor financiare este o stricta necesitate.
La nivel global, consumatorii se banking digital se pot clasifica în trei
categorii distincte: tradiționaliștii, acceptantii serviciilor digitale și aventurierii
digitali.
Traditionalistii sunt consumatorii de servicii bancare care prefera
dialogul „face to face” cu prestatorul serviciilor bancare, incheiera
contractelor care stau la baza serviciilor financiare prestate fiind incheiata in
forma fizica, pe suport clasic de hartie, semnatura analoga. Atitudinea
acestor clienti traditionalisti este cea care sustine, inca, necesitatea unui
numar relativ substantial de locuri de munca in front-office-ul institutiilor
bancare si nebancare.
Insa, pe masura ce decidentii din mediul de afaceri sunt reprezentati
de persoane din generatia Z (generatie care accepta in mod natural era
digitala, considerand-o normalitatea de zi cu zi a societatii), institutiile
bancare si nebancare vor trebui sa presteze servicii financiare pentru clienti
care adopta cu usurinta servicii bancare digitale, care prefera acest tip de
prestare de servicii de la distanta, prin intermediul tehnologiilor IT.
Astfel, necesitatea implementarii de solutii digitale, in prestarea
serviciilor de banking este sustinuta si de preferinta clientilor din piata.
La nivel global, tendinta este evidenta, de accelerare a implementarii
de banking digital in activitatea institutiilor bancare si nebancare. La nivelul
Romaniei, contextul pandemic generat de COVID-19, a accentuat
necesitatea de implentare rapida, si pe scara cat mai larga a acestui tip de
prestare de servicii bancare.
Nevoia de continuitate a finantarilor, a activitatii curente a companiilor
(incasari, plati), in contextul impunerii de restrictii de deplasare (in spatiu), a
determinat ca si in tara noastra, in anul curent, solutiile digitale oferite de
industria bancara si nebancara sa atinga un maxim. Datele Eurostat arată
că, în 2019, doar 8% dintre români (cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani)
foloseau Internet Banking. “Potrivit unui studiu IRES (Institutul Român de
Evaluare și Strategie), realizat în mai 2020, observăm că în timpul stării de
urgență și al stării de alertă din această primăvară, 44% dintre respondenți
(cu vârsta de peste 18 ani) au utilizat serviciile online ale băncilor: 20% au
folosit online banking și 28% servicii de mobile banking”.260

260
Marta Brańska-Rybicka (2020), Country Leader IBM România și Moldova ”De ce este
digitalizarea o necesitate pentru serviciile financiare”, secțiunea Experții Future Banking.

221
 Nevoia de digitalizare a serviciilor bancare, la nivel global, rezida si
din avansul tehnologic al Inteligentei Artificiale, care, patrunde in multe din
domeniile sociale si economice ale societatii de astazi.
Astfel, pentru ca, in multe domenii ale economicului (comertul de
exemplu), inteligenta artificiala(AI) a preluat multe din activitatile curente ale
unui magazin clasic, sistemele de decontare electronica a actiunilor de
comert au trebuit sa tina pasul cu aceste evolutii. Astfel, pe măsură ce
consumatorii s-au localizat în mediul virtual, tot mai multe start-up-uri au
vizat oferirea de aplicatii digitale care sa ofere oportunitati similare unor
tipuri de servicii financiare, precum cele de plăţi sau cele de finanţare.
Deocamdata, activităţile bancare tradiţionale se văd provocate din ce
în ce mai mult, de către firme abia înfiinţate care aduc masiv avansul
tehnologic în zona serviciilor financiare.
Exemple de tehnologie financiara, FinTech, regasim in pietele globale,
din ce in ce mai multe. Exemple omniprezente sunt aplicatiile: PayPal,
Venmo, Square, ApplePay, Google Pay, AliePay, WeChat Pay.
Efectele implementarii la scala globala a acestor realizari FinTech, vor
schimba si arhitectura monetara a actualului sistem monetar. Astfel,
aplicatiile de tip „mobile wallets and payment apps”, de tipul celor
enumerate anterior, determina plata electronică prin monedă digitală (Digital
Currency Electronic Payment – DCEP).Un volum semnificativ de tranzactii
se deruleaza, la nivel global, prin sistemele DCEP.
In acest context global actual, digitalizarea reprezintă, însă, o mare
provocare pentru institutiile bancare si nebancare, perceputi, pana nu
demult, ca si liderii prestarii serviciilor financiare. Principalele obstacole în
accelerarea pătrunderii digitalizarii în instituţiile de credit sunt legate de
transformarea relativ lentă a proceselor, începând de la instrumentele aflate
la dispoziţia personalului bancar care deserveşte clienţii, procesele interne,
bazele de date, noile competenţe şi abilităţi digitale care impun pregătirea
profesională continuă a angajaţilor.
In prezent se aplica soluţii mixte, care presupun demararea
operatiunilor financiar bancare online/digital, iar finalizarea acestora in
format clasic, cu o documentaţie stufoasă, în stilul tradiţional.
Utilitatea aplicarii unor astfel de solutii mixte rezida din:
• structura clientelei bancare: o parte, inca, semnificativa este
reprezentata de clienti traditionalisti, care, din motive de securitate, nu
agreeaza implementarea in totalitate a solutiilor digitale pentru prestarea
serviciilor bancare, financiare
• managementul riscurilor operationale la nivelul entitatilor bancare si
nebancare care presteaza astfel de servicii financiare digitale
Pe baza informatiilor prelucrate atat din literatura de specialitate, cat si
din experienta practica a institutiillor bancare si nebancare, in opinia
noastra, specialistii in managementul riscurilor bancare, in colaborare cu
specialistii in AI, trebuie sa implementeze proceduri de lucru si solutii
digitale care sa diminueze probabilitatea si impactul unor evenimente
asociate riscurilor digitalizării, precum:

222
 1. vulnerabilitatea si securitatea informatiilor colectate, stocate,
prelucrate, raportate de catre entitatile financiare care deruleaza operatiuni
digitale bancare.
2. disponibilitatea unui nou profil al resursei umane in aceasta
industrie a serviciilor bancare digitale.
In ceea ce priveste securitatea datelor personale si financiare cu care
trebuie sa se opereze in cadrul proceselor digitale, aceasta este o
preconditie fundamentala a increderii, iar aceasta cerinta este extrem de
costisitoare in ceea ce priveste implementarea ei. In prezent, securizarea
informatiilor si a tranzactiilor financiare, bancare este o investitie obligatorie
care trebuie alocata de orice prestator de servicii financiare digitale. Pe
baza informatiilor obtinute din mediul profesional, am constatat ca investitia
in securitatea datelor necesita alocarea unor bugete generoase din partea
prestatorilor de servicii financiare digitale. Insa, recompensa suplimentara
poate fi generata de integrarea financiara a unor segmente de clienti din
zone unde nu exista sucursale/ agentii, dar exista conexiune la internet. In
acest fel, creste incluziunea financiara a unor segmente de clienti, care
ramaneau nebancari, inainte de implementarea unor astfel de solutii
bancare digitale.
In legatura cu al doilea risc asociat digitizarii serviciilor bancare,
acesta are o componenta sociala, legata de calitatea si cantitatea de
resursa umana implicata in gestionarea acestor noi tipuri de servicii bancare
digitale. In ceea ce priveste „calitatea” resursei umane, se impune
implementarea de programe de pregătire a angajaţilor, întrucât orice soluţie
digitală oferită de prestatorii financiari, va trebui însoţită de consultanţă de
specialitate din partea angajatului, pentru fiecare client. In ceea ce priveste
„cantitatea” de resursa umana implicata in derularea servciilor financiar
bancare, este evidenta tendinta de reducere a numarului de locuri de munca
disponibile, in zona de front-office, adica, in zona de derulare fata in fata,
traditional, a operatiunilor bancare.
In acest context, procesul de adaptare digitală la cerințele pieței poate
fi perceput ca fiind dificil de realizat, în special de catre entitatile bancare cu
o clientela tradiționala, care au multe proceduri în vigoare și multe soluții IT
diferite, adesea inflexibile adaptarii la noi solutii de tip fintech.
3.Realizari ale industriei FinTech in Romania
Industria FinTech este reprezentata de companii care pun la dispozitia
industriei bancare software, algoritmi si aplicatii atat pentru instrumente
computerizate, cat si pentru instrumente mobile, ca suport pentru derularea
de tranzactii si servicii financiare de tip finantare.
In ultimul deceniu, acest domeniu a generat o crestere rapida a
cifrelor de afaceri ale companiilor FinTech, ca urmare a necesitatii de
implemntare a solutiilor de transformare si adaptare digitala a serviciilor
financiare, cerute de industria bancara globala.
In Romania, segmentul companiilor din domeniul FinTech este bine
reprezentat, acestea oferind multiple solutii de digital banking.

223
 Implementarea in practica bancara a unor astfel de solutii digitale a
fost, la un moment dat incetinita, din cauza adoptarii cu intarziere in
legislatia nationala a prevederilor Directivei europene revizuita de plati
(denumita PSD2 – Payment Service Directive 2, 2015/2366). Romania avea
obligatia de a transpune in legislatia nationala aceste prevederi inca din 13
ianuarie 2018. Desi, nu a fost singura tara din Uniunea Europeana care nu
si-a respectat obligatia de transpunere si care a primit un avertisment oficial
dur de la Comisia Europeana pentru aceasta situatie, Romania, a adoptat
acest act legislativ in 14 septembrie 2019.
Directiva PSD2 este actul normativ european care reglementează
serviciile de plată şi are ca scop îmbunătăţirea standardelor pe baza cărora
se efectuează plăţile în Spaţiul Economic European şi stimularea inovaţiei
pe piaţa serviciilor de plăţi, astfel încât acestea să devină mai sigure şi mai
eficiente.
Prin implementarea acestor normative legale, s-a urmarit realizarea
unor schimbări semnificative.
Pe baza informatiilor obtinute din mediul profesional, am identificat,
faptul ca, un aspect important al implementarii acestui act normativ, a
diminuat concurenta neloiala din piata romaneasca a serviciilor FinTech, in
sensul in care, a permis si companiilor romanesti accesul la infrastructura
de date a bancilor care opereaza in Romania. Pana la momentul respectiv,
doar operatorii de FinTech autorizati in alte tari europene, aveau acces la
astfel de date. Studiind prevederile PSD2 au determinat ca s-a realizat
cadrul legislativ prin care se permite oricarui furnizor extern de servicii
financiare sa se conecteze la sistemele bancii, atata timp cat indeplineste
criteriile impuse de lege.
Astfel, consumatorii de servicii financiare digitale pot sa utilizeze mai
eficient datele financiare prin intermediul unor noi operatori numiti “furnizori
de servicii de informare de cont”. Acesti furnizori, care trebuie sa fie
autorizati de catre BNR, au dreptul, pe baza acordului consumatorilor, sa
acceseze datele bancare ale acestora pentru a crea servicii inovative care
sa eficientizeze utilizarea serviciilor financiare.
In acest context legislativ, institutiile bancare sunt obligate sa isi
deschida platformele prin intermediul asa-numitelor API (interfete catre
aplicatiile interne) pentru a permite tertilor accesul la date pana acum
privilegiate si a le permite plati in numele consumatorilor.
Acestea au reprezentat premise notabile pentru dezvoltarea, afacerilor
din domeniul FinTech, in Romania.
Insa, in mai putin de un an de la adoptarea acestui act normativ, doar
2 companii locale au reusit sa obtina certificare AISP (Account Information
Service Provider) precum si PISP (Payment Initiation Service Provider). Pe
baza informatiilor din mediul profesional, am descoperit ca procesul de

224
obtinere al acestor certificari este indelungat ( 7 – 9 luni), iar asistenta legala
este de 100.000 euro.261
Pe baza procedurilor de cercetare realizate de noi, am identificat care
sunt domeniile de competanta ale companiilor romanesti din domeniul
FinTech:
• Imprumuturi si Finantari de tip „crowdfunding”
(Lending & Crowdfunding”
• Finante personale (Personal Finance)
• Plati si Portofele electronice (Payments & Wallets)
• Infrastructura financiara (Financial Infrastructure)
• Investitii si Managementul averii (Investments &
Wealth Management)
• Asigurari digitale (Insurtech)
• Blockchain & Crypto

4. Concluzii

Serviciile financiare digitale reprezinta viitorul in banking. Exista

suficiente dovezi care ne indreptatesc sa afirmam ca FinTech-ul va inlocui
industria bancara traditionala, in care nu au existat evolutii notabile in
ultimele 2 decenii.
In opinia noastra, in acest context, al noilor paradigme tehnologice
financiare, al aplicatiilor digitale pentru toata gama de servicii financiare
bancare, vom asista la o reorientare a fluxurilor de capital, la nivelul pietelor
globale financiare, cu implicatii, atat la nivel social, cat si la nivel economic.

5. Bibliografia

• Marta Brańska-Rybicka (2020), Country Leader IBM

România și Moldova ”De ce este digitalizarea o necesitate pentru
serviciile financiare”, secțiunea Experții Future Banking
• *** Raport Raiffeisen Bank International & Elevator Lab -
“Future Banking – The Romania’s Fintech Map”, v3.2.16, 2020
• https://www.researchgate.net/publication/340102727_Digitali
zarea_in_banci_-_provocari_si_oportunitati
• https://www.bankingnews.ro/zece-previziuni-financiare-saxo-
bank.html

261 Raport Raiffeisen Bank International & Elevator Lab - “Future Banking – The Romania’s
Fintech Map”, v3.2.16, 2020

225
 ASPECTE PRIVIND FUZIUNEA PRIN ABSORBŢIE

Conf.univ.dr. Ioana Monica Horja

Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș

Abstract

The merger is one of the most important ways of reorganization. In a cut-

throat competition, the companies have to develop their activity, their way of
organization. The merger is one of the reorganization way of a company, near
division or acquisition. The merger can be made in many ways, the management of
a company should decide what kind of merger is appropriated to the companies
involved. The paper presents the modalities and the methods of merger.

Keywords: fuziune, prima de fuziune, restructurare

În mediul economic românesc schimbarea a devenit normalitate, dar

ritmul schimbării s-a accelerat, entităţile româneşti sunt confruntate cu un
număr din ce în ce mai mare de concurenţi, mulţi dintre ei provenind din
exteriorul ţării. Pentru a se putea adapta, la aceste permanente schimbări,
entităţile româneşti trebuie să fie flexibile şi suficient de inovative pentru a-şi
putea menţine produsele şi serviciile, pentru a oferi maximum de calitate
pentru client şi nu în ultimul rând pentru a-şi respecta termenele şi a se
menţine pe piaţă.
Aceste premise ale succesului pot fi create de multe ori prin
procesele de restructurare. Procesele de restructurare sunt modalităţi pe
care managerii trebuie să le cunoască şi să le utilizeze pentru a rezista în
mediul concurenţial. Nu există un tipar, un standard pentru aceste modalităţi
de restructurare, fiecare entitate are particularităţile ei, fiecare entitate se
confruntă cu situaţii diferite în funcţie de care trebuie să ia anumite decizii.
Restructurarea nu este o activitate de rutină şi nici nu se poate desfăşura
conform unor algoritmi. Nu există o anume procedură care să includă un
anumit număr de etape şi care să producă în mod mecanic un proces nou.
Printre operaţiunile de restructurare ale entit[‘ilor economice este ;I
fuziunea prin absorbție. Se apreciază că fuziunea este calea clasică a
restructurării.262
Din punct de vedere juridic fuziunea este o formă de reorganizare
constând în reunirea, prin succesiune universală, a patrimoniului a două sau

262
N.Feleagă, I.Ionaşcu,Tratat de contabilitate financiară,vol. 2,
Ed.Economică,Bucureşti,1998

226
mai multe societăţi comerciale de orice formă sau tip263 şi divizarea este o
formă de reorganizare a unei societăţi comerciale constând în împărţirea
întregului său patrimoniu între două societăţi existente sau care iau astfel
fiinţă ori desprinderea unei părţi din patrimoniul său şi alipirea ei la
patrimoniul altei societăţi existente sau care ia astfel fiinţă.264
Legea 31/1990 republicată cu modificări şi completări defineşte în
articolul 238 fuziunea astfel:
a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi
transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul
repartizării către acţionarii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la
societatea absorbantă şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum
10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi
transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în
schimbul repartizării către acţionarii lor de acţiuni la societatea nou-
constituită şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din
valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.265
Efectele fuziunii prin absorbţie sunt:
- transmiterea universală a patrimoniului societăţilor absorbite către
societatea absorbantă;
- dizolvarea societăţilor absorbite, fără a fi necesar să se procedeze la
lichidarea lor;
- acordarea unor drepturi de creanţă asociaţilor societăţilor absorbite,
care devin asociaţi ai societăţii absorbante, în schimbul parimoniului
universal adus ca aport de către societăţile care dispar;
- majorarea capitalului social al societăţii absorbante.
Legislaţia română prevede că societăţile în lichidare pot fuziona
numai dacă nu a început repartiţia între asociaţi a părţilor ce li s-ar cuveni
din lichidare.
Procesul fuziunii se derulează pe o perioadă mai lungă de timp
începând cu o etapă de studiu şi negociere în care are loc cunoaşterea
societăţilor implicate în fuziune precum şi negocieri între societăţi în ceea ce
priveşte modalitatea de evaluare a patromoniului societăţilor implicate,
raportul de schimb al acţiunilor sau părţilor sociale.
Etapa următoare constă în întocmirea de către administratorii
societăţilor participante la operaţiune a unui proiect de fuziune. Legea
31/1990, prevede elementele pe care trebuie să le conţină proiectul de
fuziune:
- forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor
participante la fuziune

263 Bodu, S., Dreptul societăţilor comerciale- Dicţionar explicativ de termeni juridici,
Ed. Rosseti, 2004, p. 82
264 Bodu, S., Dreptul societăţilor comerciale- Dicţionar explicativ de termeni juridici,

Ed. Rosseti, 2004, p. 69

265 Legea 31/1990 privind societățile comerciale

227
 - fundamentarea şi condiţiile fuziunii
- stabilirea şi evaluara activului şi pasivului care se transmit
societăţilor beneficiare
- modalităţile de predare a acţiunilor sau părţilor sociale şi data de
la care acestea dau dreptul la dividende
- raportul de schimb al acţiunilor sau părţilor sociale şi dacă este
cazul cuantumul sultei
- cuantumul primei de fuziune
- drepturile care se acordă obligatarilor şi orice alte avantaje
speciale
- data bilanţului contabil de fuziune care va fi aceeaşi pentru toate
societăţile participante la operaţiune
- orice alte date ce prezintă interes pentru operaţiune.
Din punct de vedere contabil operaţiunile care se efectuează cu
ocazia fuziunii sunt prevăzute de O.M.F. 897/2015 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor
operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi
de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor.
Din punct de vedere contabil, operațiunile efectuate cu ocazia
reorganizării corespund uneia din următoarele două metode, în funcție de
modul de evaluare a elementelor bilanțiere:
- metoda activului net contabil;
-metoda evaluării globale.
Metoda activului net contabil presupune că valorile utilizate în
cadrul operațiunilor de reorganizare se bazează pe activul net contabil. În
acest caz, la operațiunile de fuziune, elementele bilanțiere sunt preluate de
către societatea/societăile beneficiară(e) la valoarea la care acestea au fost
evidențiate în contabilitatea societăii care le cedează.
Metoda evaluării globale presupune că valorile utilizate în cadrul
operațiunilor de reorganizare sunt stabilite de evaluatori autorizați, acestea
fiind cuprinse în raportul de evaluare întocmit în acest scop. În acest caz, la
operațiunile de fuziune, elementele bilanțiere ale societăii care le cedează
sunt preluate de către societatea/societățile beneficiară(e) la valoarea
rezultată în urma evaluării.
Astfel cu ocazia fuziunii prin absorbţie se efectuează următoarele
operaţiuni:
1. inventarierea patrimoniului şi evaluarea elementelor patrimoniale
ale societăţilor comerciale în conformitate cu legea contabilităţii nr. 82/1991
şi cu Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii;
2. întocmirea bilanţului de fuziune a societăţilor comerciale în
conformitate cu prevederile legale.Pe baza bilanţului întocmit înainte de
fuziune se determină activul net contabil potrivit formulei:

228
 Activ net contabil = Total Active – Total Datorii
Reflectarea în contabilitatea societății absorbante a elementelor de
natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii primite ca aport se face prin
preluarea pe baza balanței de verificare sintetice, balanței de verificare
analitice, altor registre, jurnale și documente, precum și a protocolului de
predare-primire.
În situația folosirii metodei activului net contabil, recunoașterea în
contabilitatea societăii absorbante a elementelor de natura activelor primite
de la societatea absorbită se efectuează la valoarea contabilă netă sau la
valoarea contabilă brută, caz în care se preiau distinct ajustările
corespunzătoare, așa cum sunt acestea evidențiate în contabilitatea
societății absorbite.
În cazul în care valoarea activului net contabil nu este egală cu
valoarea aportului net de fuziune (în cazul utilizării metodei evaluării
globale), diferențele rezultate din evaluarea cu ocazia fuziunii a societății
absorbite se recunosc în contabilitatea societății absorbante pe seama
elementelor bilanțiere cărora le corespund. Eventuala diferență nealocată
reprezintă fond comercial.
Înregistrarea aportului net de fuziune pe elemente de capitaluri
proprii se efectuează conform proiectului de fuziune aprobat potrivit legii.
Diferențele rezultate din evaluarea cu ocazia fuziunii a societății absorbante
(în cazul utilizării metodei evaluării globale) nu se înregistrează în
contabilitatea acesteia.
În protocolul de predare-primire se precizează soldurile conturilor
pentru societatea absorbită conform balanței de verificare pe baza căreia s-
au întocmit situațiile financiare, precum și orice informații pe care societățile
le consideră necesare pentru evidențierea în contabilitate a elementelor
preluate.
În ceea ce privește reflectarea în contabilitatea societății absorbite a
transmiterii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
către societatea absorbantă, în situația în care valoarea aportului net de
fuziune este egală cu valoarea activului net contabil, elementele de natura
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale societăii absorbite sunt scoase
din evidența acesteia la valoarea existentă în contabilitate.
În cazul în care valoarea activului net contabil nu este egală cu
valoarea aportului net de fuziune (metoda evaluării globale), la societatea
absorbită diferențele rezultate sunt recunoscute în contabilitate ca elemente
de câștiguri sau pierderi din fuziune, astfel:
- dacă valoarea aportului net este mai mare decât activul net
contabil, diferența este recunoscută ca profit;
- dacă valoarea aportului net este mai mică decât activul net contabil,
diferența este recunoscută ca pierdere.
Valoarea globală a societăţii determinată prin una din aceste metode
reprezintă aportul net de fuziune al fiecărei societăţi intrată în fuziune. Pe
baza acestuia se determină raportul de schimb.

229
 3. determinarea raportului de schimb al acţiunilor sau părţilor sociale,
pentru a acoperi capitalul societăţilor comerciale absorbite.
Pentru determinarea raportului de schimb a acţiunilor sau părţilor
sociale se parcurg mai multe etape:
a) determinarea valorii contabile a acţiunilor sau părţilor sociale ale
societăţilor care fuzionează prin raportarea activului net la numărul de
acţiuni sau părţi sociale emise;
b) stabilirea raportului de schimb a acţiunilor sau părţilor sociale pentru
acţionarii au asociaţii de la societăţile comerciale absorbite ca raport între
valoarea contabilă a acţiunii societăţii absorbite şi valoarea contabilă a
acţiunii societăţii absorbante;
4. Determinarea numărului de acţiuni sau părţi sociale de emis pentru
remunerarea aportului net de fuziune.
a) determinarea numărului de acţiuni sau părţi sociale ce trebuie
emise de societatea absorbantă, prin raportarea activului net al societăţii
absorbite la valoarea contabilă a unei acţiuni sau părţi sociale a societăţii
absorbante;
b) determinarea majorării capitalului social la societatea absorbantă,
prin înmulţirea numărului de acţiuni ce trebuie emise de societatea
absorbantă cu valoarea nominală a unei acţiuni sau părţi sociale de la
această societate;
c) calculul primei de fuziune, ca diferenţă între valoarea contabilă a
acţiunilor sau părţilor sociale şi valoarea nominală a acestora.
5. Evidenţierea în contabilitatea societăţilor a operaţiunilor efectuate
cu ocazia fuziunii.
Prima de fuziune este un element important al operaţiunii de fuziune
prin absorbţie şi prezintă câteva particularităţi în funcţie de faptul dacă
societăţile participante la operaţiune sunt independente sau nu.
Fuziunea prin absorbţie poate fi analizată astfel:
- societatea absorbantă realizează o creştere de capital,
corespunzătoare aporturilor primite de la societatea absorbită
- societatea absorbită efectuează un aport către societatea
absorbantă după care se dizolvă fără lichidare
- societatea absorbantă dobândeşte drepturile şi preia
obligaţiile societăţii absorbite
- acţionarii societăţii absorbite devin acţionari ai societăţii
absorbante.
Fuziunea prin absorbţie se realizează diferit, în funcţie de faptul dacă
societăţile implicate în operaţiune sunt independente sau nu.
Dacă cele societăţile implicate în operaţiune sunt independente între
ele nu există legături de natură financiară dar pot exista legături de natură
comercială. În acest caz nu există particularităţi în realizarea fuziunii, prima
de fuziune este egală cu diferenţa dintre valoarea netă a aportului adus de
societatea absorbită şi valoarea cu care creşte capialul societăţii
absorbante.

230
 Dacă societăţile implicate în fuziune nu sunt independente pot exista
trei cazuri:
- societatea absorbantă deţine participaţii în societatea
absorbită
- societatea absorbită deţine participaţii în societatea
absorbantă
- cele două societăţi, absorbantă şi absorbită, deţin participaţii
reciproce.
Art. 19 al Directivei a 3-a prevede că nici o acţiune a societăţii
absorbante nu este schimbată contra acţiunilor societăţii absorbite deţinute
fie de însăşi societatea absorbantă sau de o persoană care acţionează în
nume propriu dar în contul societăţii, fie de însăşi societatea absorbită sau
de o persoană care acţionează în nume propriu dar în contul societăţii.
Există şi două cazuri particulare de absorbţie, când societatea
absorbantă deţine peste 90% dar nu 100% sau 100% din acţiunile societăţii
absorbite. Acest cazuri particulare sunt reglementate şi de Directiva a 3-a.
În cazul în care absorbanta deţine 100% din acţiunile absorbitei nu
mai este necesară prevederea raportului de schimb, modalitatea de
transmitere a acţiunilor, desemnarea experţilor independenţăetc. Acţionarii
societăţii absorbite sunt acţionarii societăţii absorbante.
În cazul în care absorbanta deţine peste 90% dar nu 100% din
acţiunile societăţii absorbite nu mai este obligatorie aprobarea fuziunii de
către adunarea generală a societăţii absorbante şi se poate renunţa la
aplicarea unor prevederi ale Directivei.
Dacă societatea absorbantă deţine o participaţie în societatea
absorbită, în urma operaţiunii de fuziune, societatea absorbantă primeşte
aportul societăţii absorbite în schimbul căreia emite acţiuni noi. Datorită
faptului ca societatea absorbantă deţine titluri în capitalul societăţii
absorbite, absorbanta ar trebui să primească o parte din propriile sale
acţiuni sau părţi sociale, ceea ce conform reglementărilor legale este
interzis. În aces caz societăţile trebuie să recurgă la o serie de tranzacţii prin
care să dispară participarea absorbantei în absorbită.
În practică există două modalităţi de rezolvare: fuziunea-renunţare şi
fuziunea-fracţionare.
În cazul fuziunii-renunţare, societatea absorbantă va emite tiluri
pentru remunerarea acţionarilor societăţii absorbite, alţii decât ea însăşi.
Deci societatea absorbantă renunţă la emiterea titlurilor care i-ar fi revenit,
prin limitarea creşterii de capital la numărul de titluri necesare penrtu
remunerarea celorlaţi acţionari.
În cazul fuziunii-fracţionare, cele două societăţi participante la
fuziune convin asupra următorului sistem: - atribuirea către societatea
absorbantă a unei părţi din patrimoniul societăţii absorbite, parte care
corespunde valorii titlurilor deţinute de absorbantă
- fuziunea propriu-zisă pe baza patrimoniului şi a aportului care a
rămas la absorbită.

231
 Din punct de vedere juridic acest tip de fuziune presupune
parcurgerea a două etape: o lichidare parţială a societăţii absorbite pentru
partea din patrimoniu corespunzătoare cotei de participare a absorbantei în
absorbită şi apoi fuziunea propriu-zisă.
Fuziunea renunţare este mai simplă deoarece nu presupune
parcugerea celor două etape, lichidare parţială şi apoi fuziune.
În aces caz prima de fuziune are două componente prima de fuziune
propriu-zisă şi boni de fuziune. Prima de fuziune propriu-zisă este de fapt
prima de emisiune ce corespunde numărului de acţiuni noi de emis. Boni de
fuziune este plus valoarea de fuziune şi se calculează prin anularea titlurilor
deţinute de absorbantă în absorbită la valoarea nominală.
Societatea absorbantă anulează titlurile pe care le deţine în absorbită
la valoarea lor contabilă prin diminuarea rezervelor, primelor de fuziune sau
a capitalului social, cuantumuri care se stabilesc în adunarea generală a
acţionarilor.
Dacă societatea absorbită deţine o participaţie în capitalul societăţii
absorbante, societatea absorbantă ar trebui să primească ca aport propriile
sale acţiuni înregistrate în contabilitatea societăţii absorbite. Se procedează
astfel: într-o primă etapă societatea absorbită transmite întreg patrimoniul
său societăţii absorbante, deci inclusiv titlurile pe care le deţine în capitalul
absorbantei şi apoi societatea absorbantă anulează titlurile proprii.
Dacă societatea absorbantă este o societate pe acţiuni, ea poate
păstra aceste acţiuni în portofoliu cu condiţia să nu depăşească 10% din
capitalul său.
În practică, societatea absorbită aduce ca aport toate elementele de
activ şi pasiv din patrimoniul său, societatea absorbantă îşi majorează
capitalul cu aportul adus, după care ulterior procedează la diminuarea
capitalului cu o sumă egală cu valoarea nominală a propriilor sale acţiuni
sau părţi sociale care au fost aduse ca aport, acestea fiind anulate. Prima
de fuziune cuprinde diferenţa între valoarea nominală a titlurilor anulate şi
valoarea lor de aport.
Când cele două societăţi deţin participaţii reciproce, procedura de
urmat este o combinare a primelor două ipoteze. Astfel se procedează întâi
la o fuziune-renunţare pentru a neutraliza efectele participării societăţii
absorbante în capitalul societăţii absorbite şi apoi la o reducere de capital
pentru a neutraliza efectele participaţiei deţinute de societatea absorbită în
capitalul societăţii absorbante.
În practică pot să apară unele situaţii în care una din societăţile
comerciale participante la operaţiunea de fuziune, absorbantul sau
absorbita, să aibă capitaluri proprii negative.
Pot să apară trei situaţii:
1. Societatea absorbită are capitaluri proprii negative
În acest caz din calcule rezultă că societatea absorbită are capitaluri
proprii negative (activ net). Datorită faptului că aportul net al absorbitei este
negativ, absorbanta preia elementele de activ şi pasiv ale absorbitei fără

232
emisiune de activ. Nu mai este necesară determinarea raportului de schimb
al acţiunilor pentru a acoperi aportul societăţii absorbite.
2. Societatea absorbantă are capitaluri proprii negative
În acest caz după inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi
pasiv rezultă că societatea absorbantă are capitaluri proprii (activ net
contabil) negative. Atunci aportul net este agal cu valoarea activului net
contabil. Pentru că absorbanta are activ net contabil negativ pentru calculul
raportului de schimb se va utiliza valoarea nominală a unei acţiuni.
Creşterea de capital la absorbantă corespunde de fapt cu valoarea activului
net al societăţii absorbite. În această situaţie se poate ajunge la prima de
emisiune negativă, ceea ce înseamnă că acţionarii societăţii absorbante
trebuie să plătească o taxă de menţinere în continuare ca acţionari şi după
fuziune. În cazul acestor fuziuni raţiunile economice trebuie să fie puternice.
3. Ambele societăţi implicate în fuziune au capitaluri proprii negative
Aceste fuziuni sunt improprii deoarece ele determină în final acumulări
de pierderi de către societatea absorbantă, ceea ce poate duce la apariţia
stării de faliment. Astfel de fuziunii au fost impuse uneori din raţiuni politice
şi sociale.
Consecinţele fuziunii nu pot fi măsurate într-o manieră pur aritmetică,
a fuziona nu înseamnă a aduna mijloacele pe care le aduce fiecare
societate ci a combina şi coordona aceste mijloace pentru a se obţine
maximum de avantaje pentru societăţile implicate. Fuziunea este una din
etapele prin care se încearcă să se ajungă la un model de concentrare şi
centralizare adaptat condiţiilor de tranziţie, model realizat în trecut mai mult
pe baze administrative. Mobilul fuziunii economice este în principal
dezvoltarea economică a societăţilor comerciale şi pătrunderea pe pieţe cât
mai importante

BIBLIOGRAFIE

1. Matiş, D., Contabilitatea operaţiunilor speciale. Deva, Editura

Intelcredo 2003
2. Feleagă, N.,Ionaşcu,I., Tratat de contabilitae financiară.
Bucureşti, Editura Economică, 1998
3. Dumbravă, P., Modificări patrimoniale. Cluj Napoca: Editura
Presa Universitară Clujeană, 2004
4. Toma, M., Reorganizarea întreprinderilor prin fuziune şi divizare.
Bucureşti: Editura CECCAR, 2003
5. *** Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
6. *** O.M.F. nr. 897/2015 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea
societăţilor comerciale, precum şi retragerea sau excluderea unor
asociaţi din cadrul societăţilor comerciale

233
 INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN COMERȚUL CU
AMĂNUNTUL

Conf. univ. dr. Avram Eleonora Laura,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Șef de lucrări dr. Avram Călin,
Universitatea de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie din Târgu
Mureș

Abstract

The evolution in the field of technology allowed the creation of systems /

machines that mimic human intelligence. Such systems are used to perform a large
variety of activities. Their performance can be improved on the basis of information
that the systems collect through the repeated execution of activities. This is the
essence of artificial intelligence. We find ourselves already in a new era in which
artificial intelligence reshapes not only every aspect of the economy, but also
aspects of our daily lives until artificial intelligence will be used by everyone. The
question this article wants to explore what are the benefits of implementing such
smart systems in retail economy?

Keywords: artificial inteligence, mashine learning, automated processes,

retail

1. Conținutul lucrării

Industria 4.0 permite introducerea unor tehnologii (Avram, 2019) cum

ar fi inteligenta artificială (Artificial Inteligence - AI) și învațarea automată
(Machine Learning - ML), pentru conducerea și/sau eficientizarea unor
afaceri din diverse domenii de activitate, de la calculul rutelor de transport
optime si până la acordarea de împrumuturi fără aport uman.
Tehnologia actuala a AI se bazează pe tehnologii conexe cum ar fi:
Machine Learning, Deep Neural Networks, Big Data, Internet of Things și
Cloud Computing. Acesta este motivul pentru care AI este percepută ca o
tehnologie de uz general (Trajtenberg, 2019), acest lucru permitându-i să fie
utilizabilă într-o gamă largă de sectoare (Bresnahan și Trajtenberg, 1995),
inclusiv în comerțul cu amănuntul.
Aceste tehnologii avansate sunt mai productive decât oamenii
(Castelli, Manzoni și Popovic, 2016), dar la fel de bine pot avea și parți
negative, de exemplu, algoritmii automați de tranzacționare care au creat

234
diverse probleme pe bursa de valori din SUA (Varol, Ferrara, Davis,
Menczer și Flammini, 2017).
Introducerea AI și a ML în cadrul firmelor de comerț este întârziată în
a fi adoptată deoarece managerii acestor firme nu sunt foarte convinși încă
de efectele benefice pe care aceste tehnologii îl au în dezvoltarea firmei
(Bughin, Chui și McCarthy, 2017).
De fapt, AI este un sistem care are capacitatea de a colecta, procesa
și de a lua decizii pe baza informațiilor (datele) colectate prin diferite căi
care permit stimularea inteligenței umane. AI permite aplicarea de reguli,
are posibilitatea de a învața cu ajutorul datelor și informațiilor nou colectate
și are capacitatea de a se adapta la diverse schimbări ale mediului la fel ca
și oamenii (Russell și Norvig, 2016).
Utilizarea inteligenței artificiale este tot mai raspândită în diverse
domenii ale industriei și nu numai, având trei componente importante: datele
de intrare, algoritmul de procesare și date de iesire, care este de fapt
decizia de ieșire.
Datele de intrare sunt datele colectate fără de care întreg ansamblu
nu ar fi funcțional. AI poate face față unui volum mare de date colectate care
pot fi: date colectate în timp real, date obținute prin măsurători de la diverși
senzori, date obținute prin urmărirea activitățiilor online, dar și imagini sau
conversații.
A doua componentă este algoritmul de învățare automată (ML) care
procesează datele de intrare (Skiena, 2012). Există trei tipuri de algoritmi
ML: supravegheat, nesupravegheat și întărire (reinforcement).
În algoritmii ML experții umani oferă seturi de date de intrare și ieșire,
corecte, astfel încât algoritmul să poată învăța tiparele și să dezvolte reguli
care să fie aplicate în instanțele viitoare ale aceleiași probleme.
În schimb, în învățarea nesupravegheată, computerului i se oferă un
set de date de antrenament cu intrări, dar fără etichete. Sarcina algoritmului
este de a găsi cel mai bun mod de a grupa datele de intrare și de a stabili
modul în care acestea pot fi conectate. Această tehnică poate fi utilizată
pentru a identifica, de exemplu, articolele care sunt cumpărate împreună.
Acest lucru permite efectuarea unor strategiile de marketing și vânzări.
Ultima forma a ML este învățare prin întărire. Aici algoritmului i se
oferă un set de date de antrenament plus un obiectiv și apoi trebuie să
găsească cea mai bună combinație de acțiuni pentru a atinge acest obiectiv.
Pentru ca acest lucru să funcționeze, trebuie să i se acorde criterii pentru
evaluare, de exemplu, scoruri mai mari ale jocului; (Mnih și colab., 2013).
Al treilea element, date de ieșire, este, de fapt, decizia rezultă din
procesul ML. De fapt Ai produce un rezultat care nu are nici o performanță
până când un analist nu va verifica acest rezultat. Sau poate produce o
selecție de rezultate pentru acțiuni ulterioare ale analiștilor umani, cum ar fi
semnalarea conținutului în atenția moderatorilor de pe platformele online.
Un alt element important al AI este dat de imperceptibilitatea sa
(Canhoto și Clear, 2020). Marea majoritate a aplicațiilor AI sunt folosite fără
ca utilizatorii să fie conștienți de acesata. Un alt lucru care implica

235
imperceptibilitatea AI este dată de faptul că utilizarea sa nu poate fi
controlată și contestată de către persoanele de la care se colectează datele.
Toate aceste componente stau la baza funcționării sistemelor sau
mașinilor inteligente care, cu ajutorul datelor, devin capabile să gândească,
să vadă lucruri și să găsească soluții la diverse probleme cu care ne
confruntăm zi de zi.
Inteligența artificială este utilizată, în prezent, în aproape fiecare
sector al societății, inclusiv în comerțul cu amănuntul.
SUA și China sunt superputerile inteligenței artificiale. Comerțul inițial,
cel fizic, a fost îmbunătățit prin introducerea comerțului electronic. În prezent
există chiar și magazine fără casier, iar în loc de card bancar se folosește
recunoașterea facială. Toată această evoluție se datorează unei tehnologii
în plină expansiune, o nouă „era a industrializării” numită inteligența
artificială. Cu ajutorul acestei tehnologii sunt create noi mașini, sisteme,
aplicații care să realizează activități complexe ce odată au necesitat
implicarea umană.
Inteligența artificială utilizează o cantitate din ce în ce mai mare de
date pentru a face predicții.
Care ar fi avantajele utilizării unor asemenea sisteme inteligente în
comerțul cu amănuntul?
În prezent, din ce în ce mai multe firme investesc în inteligență
artificială cu scopul de a-și spori rezultatele.
Prezentăm, în continuare câteva exemple de AI utilizate în prezent în
diferite țări:
- coșul de cumpărături inteligent (coșul Carper – auto -
checkout), implementat în două magazine din New York cu
scopul de a oferi clienților din magazinele fizice experiența unei
cumpărături online cu care era deja familiarizat. Un asemenea
coș scanează produsele ce se introduc în coșul fizic de
cumpărături, cu ajutorul unui calculator. După terminarea
cumpărăturilor se poate face check out prin plata cu ajutorul
cititorului de carduri din coșul de cumpărături. Cu ajutorul acestui
coș inteligent s-a introdus tehnologia digitală într-un magazin
fizic;
- magazine Intel Powers – free cashier (Amazon) – o
metodă de cumpărături care este implementat și în marile rețele
de magazine din România, care permite scanarea produselor și
achitatea acestora direct de către cumpărător;
- Spoon Guru – o aplicație mobilă ce utilizează AI în
magazinele Tesco din UK, și care ajută cumpărătorii cu alergii
alimentare să localizeze produsele potrivite în magazin și să afle
informații utile prin scanarea etichetelor produselor;
- Rafturi inteligente AWM – care oferă informații despre
produs prin afișaje cu LED. Camerele plasate la rafturi
colectează date legate de comportamentul consumatorului prin
scanarea facială pentru a personaliza videoclipurile pe care le

236
 afișează. Componentele AI urmăresc disponibilitatea raftului din
magazin și includ și tehnica free cashier. Prin ridicarea unui
produs de pe raft, acesta identifică în mod automat produsul și îl
introduce în coșul clientului. La final, cumpărătorii folosesc un
portofel digital pentru plată.
- Ocado – un sistem de ML care analizează datele de
cumpărături cu scopul de a stimula experiența clienților și care
poate gestiona reclamațiile clienților într-un timp mult mai scurt
decât prin metodele utilizate până în prezent;
- chioșcuri mobile – chioșcurile fixe amplasate în
aeroporturi, centre comerciale, gări care existau deja au fost
transformate în chioșcuri mobile (robotul Heasy) în Danemarca,
Franța și Germania, care scanează cardul de fidelitate și prezintă
oferte relevante.
Din aceste exemple se poate observa de fapt, tendința de a
automatiza, cu ajutorul inteligenței artificiale procese deservite până atunci
de angajații firmelor. Indiferente de metoda utilizată, acestă transformare
digitală prezintă numeroase avantaje atât firmelor, prin creșterea
productivității și a performanțelor sale, cât și clienților, prin sporirea
satisfacției în urma experienței de cumpărător.
Comerțul cu amănuntul este realizat prin magazine care pot avea o
arie de raspândire locală sau națională. Scopul principal al acestor
magazine este, în esență, oferirea de produse sau chiar servicii care sunt
personalizate pentru cumpăratori. Pentru aceasta ar fi oportun a se utiliza AI
prin implementarea unui sistem în care preferințele consumatorilor sunt
determinate prin colectarea de date cu privire la cumpărăturile efectuate de
la un magazin. În România, unele lanțuri de magazine au implementat un
sistem de carduri prin care cumpărătorul primește diverse beneficii. Cu
ajutorul datelor colectate de la cumpărător cu privire la produsele
achiziționate, magazinul are posibilitatea, pe lângă evidența detaliată a
vânzărilor și posibilitatea gestionării stocurilor din depozit precum și
gestionara personalului. Însă, un asemenea sistem de carduri a dezvoltat,
de fapt, un proces prin care firma poate culege, în consens cu deținătorul
cardului, date legate și de preferințele acelui cumparator. O asemenea bază
de date permite, optimizarea stocurilor, gestionarea eficiență a lanțului de
aprovizionare și distribuție și, implicit creșterea profitului prin eliminarea
mărfurilor greu vandabile care ar genera costuri de depozitare și o
imobilizare inutilă de resurse financiare. Cu ajutorul AI, pe baza datelor
colectate de la cumpărători, se va anticipa cererea consumatorilor, va
permite oferirea de sortimente personalizate chiar și oferirea de prețuri
speciale. Sistemul acesta de carduri poate fi extins și adaptat nevoilor
proprii fiecărui magazin în parte. Cu ajutorul unor rafturi inteligente,
cumpărătorul, prin scanarea cardului la intrarea în magazin, poate fi
îndrumat către produsele preferate. La raft, vor fi afișate, în mod digital,
informații despre produs, se vor prezenta reclame video personalizate în
funcție de vârstă, sex, etnie, caracteristici ce pot fi determinate prin scanare

237
facială, iar produsele introduse în coș sunt automat identificate, permițând
ca la final să se efectueze direct plata fără ca vreun angajat să fie implicat în
tot acest proces.
Sistemul de magazin cu caserii automatizate (free cashier) a început
să apară și în România, iar dezvoltarea de noi sisteme inteligente bazate pe
AI și ML nu vor întârzia să apară. Cu toate acestea consider ca piața
comerțului electronic va deveni cel mai mare canal de vânzare cu
amănuntul ceea ce va presupune nevoia antreprenorilor de a face investiții
masive în marketingul digital. Tocmai din acest motiv, magazinele fizice au
început să utilizeze și instrumente de comerț online prin transportul la
domiciliu a mărfurilor comandate pe platformele de e-commerce aferente
magazinelor fizice.
În concluzie, se poate constata că utilizarea AI în comerțul cu
amănuntul nu numai că este benefic, dar este și necesar pentru a face față
volumului mare de date care nu poate fi gestionat eficient de către om, dar
și pentru a anticipa comportamentul consumatorului din ce în ce mai
diversificat și cu nevoi diverse. Cu ajutorul AI datele culese pot fi rapid
interpretate și astfel să se facă cele mai bune predicții personalizate care să
ajute firma prin dezvoltarea bazei de clienți și astfel să obțină performanțe și
rezultate ridicate.
Utilizarea AI în comerțul cu amănuntul oferă posibilitatea înțelegerii și
interpretării abundenței de date disponibile, cu scopul de a:
- automatiza procesele complexe care anterior au
presupus implicarea factorului uman;
- optimiza prețurile produselor în funcție de preferințele și
comportamentul consumatorilor;
- oferirea de recomandări personalizate clienților;
- îmbunătățirea procesului de vânzare;
- optimizarea stocurilor, a procesului de aprovizionare și
distribuție;
- eliminarea erorilor umane;
- reducerea sau chiar eliminarea furtului din magazine.
Astfel, inteligența artificială devine un activ valoros în care se merită a
se investi chiar dacă costurile inițiale pot fi ridicate, o asemenea investiție
având efecte pe termen lung.

2. Bibliografia:

1. Calin Avram, Adrian Gligor, Laura Avram, A Formal Model

Based Automated Decision Making, Procedia Manufacturing,
Volume 46, 2020, Pages 573-579, ISSN 2351-9789,
doi:10.1016/j.promfg.2020.03.083.
2. Castelli, M., Manzoni, L., & Popovic, A. (2016). An artificial
intelligence system to predict quality of service in banking
organizations. Computational Intelligence and Neuroscience. Article
ID 9139380. Available at https://doi.org/10.1155/2016/9139380

238
 3. Varol, O., Ferrara, E., Davis, C. A., Menczer, F., &
Flammini, A. (2017). Online human-bot interactions: Detection,
estimation, and characterization. Cornell University. Available at
https://arxiv.org/abs/1703.03107
4. Bughin, J., Chui, M., & McCarthy, B. (2017, September
12).What every CEO needs to know to succeed with AI. McKinsey.
Available at https://www.mckinsey.com/businessfunctions/ mckinsey-
digital/our-insights/digital-blog/whatevery- ceo-needs-to-know-to-
succeed-with-ai
5. Russell, S. J., & Norvig, P. (2016). Artificial intelligence: A
modern approach (3rd ed.). London, UK: Pearson.
6. Trajtenberg, M. (2019). AI as the next GPT: A political-
economy perspective. In Ajay Agrawal, Joshua Gans und Avi
Goldfarb (Hg.): The economics of artificial intelligence. An agenda.
Chicago, London: The University of Chicago Press. National Bureau
of Economic Research conference report).
7. Bresnahan, T., & Trajtenberg, M. (1995). General-purpose
technologies ‘engines of growth’? Journal of Econometrics, 65(1),
83–108.
8. Skiena, S. S. (2012). The algorithm design manual. London,
UK:Springer.
9. Mnih, V., Kavukcuoglu, K., Silver, D., Graves, A.,
Antonoglou, I., Wierstra, D., et al. (2013). Playing Atari with deep
reinforcement learning. Cornell University. Available at
https://arxiv.org/abs/1312.5602
10. Canhoto A.I., Clear F.. 2020. Artificial intelligence and
machine learning as business tools: A framework for diagnosing
value destruction potential. Business Horizons, Volume 63, Issue 2,
March–April 2020, Pages 183-193. Doi:
https://doi.org/10.1016/j.bushor.2019.11.003

239
 APLICAȚIE INFORMATICĂ PENTRU MANAGEMENTUL
DOCUMENTELOR DINTR-O ORGANIZAȚIE

Conf.univ.dr, Valentin-Florin Ciotea,

Lect.univ.dr. Margareta Ciotea,
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Student Marius Stoica,
Universitatea Tehnica Cluj-Napoca,
Inginer Alexandra Ciotea
Manager Alviasoft Expert

Abstract

A Document Management System (also known as DMS) is a software system

(or set of software applications) that usually provides storage, versioning, meta-
data, security, indexing and quick retrieval of documents. In this paper, we present
the results of research involving the creation of a computer application to optimize
document management.
Un Sistem de management al documentelor (cunoscut și sub abrevierea
DMS,

Keywords: Computer application, document management.

Un Sistem de management al documentelor (cunoscut și sub

abrevierea DMS, de la engleză Document Management System) este un
sistem software (sau un set de aplicații software) care furnizează, de regulă,
capacitatea de stocare, versionare, metadate, securitate, indexare și de
regăsire rapidă a documentelor[1].
Sistemele de tip DMS și arhivare electronică asigură[1]:
• trasabilitatea documentelor si versionarea documentelor organizației
• stocarea centralizata a tuturor documentele electronice semnificative
pentru organizație
• backup unitar pentru toate documentele organizației
• modelarea, controlul si monitorizarea fluxurilor (workflows) de
documente in cadrul organizației.
• arhivarea electronică a documentelor

240
 Aplicația de management al documentelor creată de echipa de
cercetare, a fost dezvoltată pe platforma de programare Enbarcadero RAD
Studio, folosind componente DevExpert și Gnostice.
Aplicația de managementul documentelor conține următoarele
ferestre:

DIRECTOARE

Fereastra ‘Directoare’ poate fi accesată din meniul principal al

aplicației, prin apăsarea butonului ‘Directoare’. În partea stângă a ferestrei
este o reprezentare arborescentă a directoarelor, pornind de la nodul
rădăcină root. Utilizatorul poate naviga pe structura de directoare și să
aleagă directorul dorit.
În partea dreaptă a ferestrei sunt afișate fișierele din directorul ales,
precum și calea către fișier. Informațiile din tabelul de fișiere: pictogramă
corespunzătoare extensiei fișierului (pdf, docx, xlsx, bmp), denumirea
fișierului, creatorul, editorul, descrierea, extensia, starea și versiunea. Stările
în care se poate afla un fișier: activ, în lucru, expirat, arhivat, șters. Un fișier
poate avea mai multe versiuni. Cu toate acestea, un fișier poate avea o
singură versiune activă întru-un moment dat. Fiecare versiune rămâne
salvată în baza de date și se poate reveni la oricare dintre versiunile
anterioare.

FIȘIER

Fereastra ‘Fișier’ conține în partea superioară denumirea fișierului

alături de pictograma corespunzătoare extensiei fișierului.Tot în partea
superioară a ferestrei sunt butoanele de ‘Descărcare’, ‘Preview’, ‘Editare’ ,
‘Încărcare’. ‘Descărcare’ oferă posibilitatea de download a fișierului, fără a-și
modifica starea curentă. ‘Preview’ va deschide o fereastră care permite
previzualizarea fișierului. ‘Editare’ va permite modificarea conținutului
fișierului. În momentul apăsării butonului de ‘Editare’, fișierul va trece în
starea ‘în lucru’. Pentru a încărca noul conținut, editorul va apăsa butonul de
‘Încărcare’, care va permite alegerea fișierului al cărui conținut va
reprezenta conținutul fișierului actual din aplicație. Încărcarea unui nou
conținut reprezintă crearea unei noi versiuni. Vechea versiune va fi în

241
continuare disponibilă în tab-ul de ‘Versiuni’. De asemenea, odată cu
încărcarea noului conținut, fișierul va trece din starea ‘în lucru’ în starea
‘activ’. În partea inferioară a ferestrei este un tabsheet care conține cinci
taburi: ‘Versiunea curentă’, ’Fișiere duplicate’, ’Versiuni’ ,’Istoric’, ’Discuții’.
‘Versiunea curentă’ conține în partea stângă informații despre fișier:
denumire, extensie, creator, editor, stare fișier, versiunea activă și calea
fișierului. Aplicația permite alocarea de drepturi pe fișiere. Drepturile pe
fișiere sunt: drept de citire, editare, ștergere, arhivare, verificare, aprobare și
proprietar. O persoană care are drept de citire pe fișier, nu va putea edita,
încărca, șterge sau oferi drepturi pe fișiere. Persoana cu drept de editare va
putea edita și încărca fișierul. Persoana cu drept de ștergere va putea
șterge fișierul. Persoanele cu drept de verificare/drept de aprobare vor
putea verifica/aproba fișiere, prin apăsarea butonului de ‘Verificat’/’Aprobat’.
Persoanele cu drept de proprietar vor avea posibilitatea de a oferi drepturi
diferitor angajați din cadrul firmei. Drepturile se vor regăsi în tab-ul
‘Versiunea curentă’, în partea din stânga, jos, sub formă de tabel. În partea
dreaptă a tab-ului ‘Versiunea curentă’ sunt două tabele. Primul tabel
corespunde persoanelor cu drept de verificare pe fișier, iar al doilea tabel,
celor cu drept de aprobare. Tabelele conțin username-ul, numele, funcția,
mail-ul și o fotografie a angajatului.

242
 Tab-ul ‘Fișiere duplicate’ conține un tabel al fișierelor duplicate.
Aplicația permite ca un fișier să se regăsească în mai multe directoare.
Tabelul afișează calea unde pot fi găsite fișierele duplicate, directorul în
care se află și o scurtă descriere a directorului.

Tab-ul ‘Versiuni’, conține în partea stângă un tabel cu versiunile

expirate ale fișierului curent. În partea dreaptă este un buton de ‘Preview’
care permite previzualizarea versiunii, și un buton ‘Actualizare fișier’ care va
face ca versiunea aleasă să redevină versiunea activă a fișierului.

243
 Tab-ul de ‘Discuții’ afișează o fereastră de chat. Angajații pot posta
informații cu privire la fișier, informații disponibile tuturor celor care
accesează fișierul.

Tab-ul ‘Istoric’ conține un tabel cu evenimentele care au avut efect

asupra fișierului: ‘Descărcare’, ’Editare’, ‘Încărcare’, username-ul persoanei
care a efectuat evenimentul și data la care a avut loc evenimentul.

Stocarea documentelor electronice și a copiilor digitale ale

documentelor pe hartie. Sistemul de management a documentelor utilizează
capacitați de stocare mari și foarte mari și utilizeaza sisteme de baze de
date MYSQL capabile să gestioneze un volum mare de date. Stocarea
centralizată a documentelor asigura și un back-up unitar al tuturor
documentelor gestionate de sistem. Sistemele stochează documentele în
câmpuri de tip BLOB.

244
 Referințe bibliografice

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_management_al_documente
lor.
2. https://www.livepress.ro/ce-reprezinta-si-ce-avantaje-are-
managementul-documentelor/

245
 APLICAȚIE INFORMATICĂ PENTRU MANAGEMENTUL
PROCESELOR ORGANIZAȚIONALE

Conf.univ.dr, Valentin-Florin Ciotea,

Lect.univ.dr. Margareta Ciotea,
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Student Marius Stoica,
Universitatea Tehnica Cluj-Napoca,
inginer Alexandra Ciotea
Manager Alviasoft Expert

Abstract

Process management focuses on the possibility of optimizing the activities of

an organization by dividing them into processes that take place successively or in
parallel. The high complexity of introducing processes in organizational activities
requires management optimization. The most powerful method of optimizing
process management involves the use of computing technology, by introducing
computer applications to support this management. In this paper, we present the
results of research involving the creation of a computer application to optimize
process management.

Keywords: Computer application, organizational processes, management.

Aplicația de management al proceselor creată de echipa de

cercetare, a fost dezvoltată pe platforma de programare Enbarcadero RAD
Studio, folosind componente DevExpert și Gnostice.
Aplicația de managementul proceselor conține următoarele ferestre:

DASHBOARD

În partea superioară a ferestrei ‘Dashboard’ sunt prezentate informații

despre user-ul logat în aplicație: numele și prenumele, funcția, adresa de
mail și o fotografie. User-ul poate da click pe numele său și va fi
redirecționat către fereastra cu informații despre user. Fereastra
‘Dashboard’ conține două tabele. Primul tabel este tabelul de ‘Mesaje
primite’, unde apar toate mesajele primite de user. Sunt afișate subiectul
mesajului, un fragment din textul mesajului, sursa mesajului, data la care a

246
fost trimis. Mesajele necitite sunt marcate cu bold. Odată citit, textul nu va
mai fi bold și va apărea data citirii mesajului. Mesajale pot fi marcate în așa
fel încât să fie mai ușor de găsit ulterior. De asemenea, user-ul are
posibilitatea de a șterge mesajul primit. Mesajele care au în dreptul lor o
agrafă sunt mesaje care au în conținutul lor fișiere. A doua tabelă este
tabela de sarcini. Tabela de sarcini conține sarcinile curente, nerezolvate.
Fiecare sarcină are în dreptul ei o pictogramă care denotă tipul sarcinii pe
care user-ul trebuie să o rezolve. Tipurile de sarcini sunt: creare, editare,
colaborare, verificare, aprobare, transmitere, publicare, expirare, distrugere
și arhivare. Tabelul conține denumirea sarcinii, descrierea sarcinii, data
planificată de start, data planificată de sfârșit, status-ul sarcinii și nivelul de
importanță. Sarcinile pot avea următoarele status-uri: creat, trimis, început,
anulat, finalizat, întârziat, retrimis, rezolvat. Nivelul de importanță al
sarcinilor poate fi cuantificat în funție de numărul de stele atribuit. O sarcină
ușoară are o stea, pe când o sarcină dificilă poate avea cinci stele.
Supervizorul procesului este cel care creează sarcinile și care atribuie
principalele caracteristici ale sarcinii: denumirea, descrierea, persoana care
trebuie să îndeplinească sarcina, data planificată de start, data planificată
de sfârșit și nivelul de importanță.

MENIU MESAJE

Fereastra conține în partea stângă un meniu destinat mesajelor.

‘Creare mesaj’ oferă utilizatorului posibilitatea de a crea un mesaj nou.
‘Inbox’ prezintă un tabel cu toate mesajele primite. ‘Necititie’ afișează
mesajele primite care nu au fost deschise de utilizator. ‘Marcate’ prezintă
mesajele în dreptul cărora a fost adăugată o stea. Acestea pot fi mesaje

247
importante care ar putea fi citite în repetate rânduri sau care dețin
informații/fișiere relevante. ‘Drafturi’ afișează mesajele care au fost create
dar nu au fost trimise, conținutul lor fiind salvat la dorința creatorului.
‘Trimise’ afișează mesajele trimise de către user-ul curent. ‘Coș de gunoi’
conține mesajele șterse.

CREARE MESAJ

Fereastra oferă user-ului posibilitatea de a crea un mesaj și de a-l

trimite unui destinatar. User-ul poate căuta destinatarul după nume sau
username. User-ul poate adăuga mai mulți destinatari sau șterge destinatari
din lista afișată în dreptul etichetei ‘Listă destinatari’. Butonul ‘Adaugă fișier’
permite căutarea unui fișier de pe hard disk și adăugarea sa în lista de
‘Fișiere atașate’. User-ul poate renunța la fișierele atașate. Mesajul are un
subiect și o casetă de text. Prin apăsarea butonului ‘Trimite mesaj’, mesajul
împreună cu fișiele adăugate vor fi trimise către userii adăugați în lista de
destinatari. La închiderea ferestrei, aplicația oferă posibilitatea user-ului de a
salva mesajul ca și draft.

248
 PROCES SUPERVIZOR

În meniul principal al aplicației este un buton de ‘Procese’. Apăsând

pe acel buton, user-ul va fi redirecționat către procesele în care el este
supervizor. Procesul este o cerință complexă, care poate fi divizată într-o
mulțime de cerințe simple, numite sarcini. Fiecare proces are un supervizor.
Supervizorul este acea persoană care va crea sarcinile procesului, va
planifica datele de început și sfârșit ale sarcinilor și va hotărî persoanele
responsabile de fiecare sarcină din cadrul procesului. Ulterior sarcinile
create vor fi trimise. Fereastra ‘Proces supervizor’ afișează o tabelă de
procese în care user-ul logat este supervizor. Pricipalele informații pe care
le conține tabela de procese: denumirea procesului, creatorul procesului,
datele planificate de început/sfârșit, status-ul procesului și gradul de
realizare al procesului, reprezentat în procente . Procesele pot avea unul
din următoarele status-uri: creat, început, rezolvat, anulat și întârziat .
Gradul de realizare al procesului se referă la procentul de sarcini rezolvate
din cadrul procesului, în funcție de nivelul de importanță al sarcinilor. În
partea stângă a ferestrei apar informații cu privire la procesul ales din tabel:
descrierea procesului, supervizorul, creatorul, cerințele procesului, data
creării, data planificată început și data planificată sfârșit. În partea
superioară a ferestrei sunt butoanele de ‘Creare proces’, care permite
crearea unui proces nou, ‘Modificare proces’ care oferă posibilitatea de a
face schimbări în proces și ‘Ștergere proces’. User-ul poate alege din tabelă
procesul pe care dorește să lucreze. Procesul poate fi accesat prin click
dublu pe rândul corespunzător din tabelul de procese.

249
 CREARE PROCES

Fereastra oferă posibilitatea de a crea un proces nou, prin atribuirea

unei denumiri, a unei descrieri, a cerinței. De asemenea sunt stabilite datele
de început și sfârșit ale procesului. Butonul de ‘Salvare’ va determina
crearea procesului. Butonul ‘Anulare’ va anula modificările din fereastră.
Butonul ‘Închidere’ permite părăsirea ferestrei, nu înainte ca utilizatorul să
fie întrebat dacă dorește salvarea procesului.

250
 MODIFICARE PROCES

Prin selectarea unui proces în fereastra ‘Proces supervizor’ și

apăsarea butonului ‘Modificare proces’, se va deschide o fereastră care
conține datele curente ale procesului ales. Utilizatorul va putea schimba
denumirea, descrierea, cerințele și datele de început/sfârșit ale procesului.
Butonul de ‘Salvare’ va determina salvarea modificărilor făcute. Butonul
‘Anulare’ va anula modificările din fereastră și se va reveni la datele
anterioare modificării procesului. Butonul ‘Închidere’ permite părăsirea
ferestrei, nu înainte ca utilizatorul să fie întrebat dacă dorește salvarea
modificărilor procesului.

ȘTERGERE PROCES

Prin selectarea unui process în fereastra ‘Proces supervizor’ și

apăsarea butonului ‘Ștergere proces’, procesul ales din tabelă va fi șters.

PROCES

Fereastra de proces conține în partea superioară denumirea

procesului, și butoanele de ‘Creare sarcină’, care permite crearea unei
sarcini noi, ‘Modificare sarcină’ și ‘Ștergere sarcină’. Fereastra conține trei
tabsheet-uri: ‘Listă sarcini’, ‘Containere’ și ‘Schemă’. ‘Listă sarcini’ conține în
partea dreaptă o tabelă cu sarcinile din interiorul procesului.
În partea stângă a tabului sunt informații cu privire la sarcina aleasă
din tabelul de sarcini: denumirea sarcinii, username-ul persoanei delegate

251
să îndeplinească sarcina, tipul sarcinii, descriere sarcinii, data planificată de
start/sfârșit, status-ul și nivelul de importanță. Sarcinile pot avea
următoarele status-uri: creat, trimis, început, anulat, finalizat, întârziat,
retrimis, rezolvat.
Lista de sarcini permite supervizorului monitorizarea sarcinilor din
cadrul procesului. O sarcină creată este o sarcină care nu a fost trimisă
către persoana îndreptățită să resolve sarcina. Sarcina trimisă este o
sarcină distribuită de supervizor către angajatul care va trebui să o
îndeplinească. Sarcina începută este acea sarcină pentru care angajatul
responsabil de soluționare a apăsat butonul de ‘Începe sarcină’ prezent în
fereastra de ‘Sarcini’.
Sarcina poate fi anulată de supervizor. Sarcina este finalizată în
momentul în care responsabilul de sarcină consideră că și-a îndeplinit
obligațiile necesare soluționării sarcinii. Acest lucru nu înseamnă că sarcina
este rezolvată.
Supervizorul va vedea în lista de sarcini status-ul de finalizat și va
putea alege două variante. În cazul în care angajatul care trebuia să rezolve
sarcina și-a îndeplinit obligațiile, supervizorul va apăsa pe butonul
‘Rezolvat’, iar sarcina va avea status-ul rezolvat. În cazul în care
superivizorul consider că sarcina nu a fost îndeplinită, aceasta va fi retrimisă
către angajatul responsabil, prin apăsarea butonului de ‘Retrimitere’.
Tab-ul de ‘Containere’ conține containerele alocate fiecărui participant
la proces. Containerele sunt spații de depozitare virtuale pentru diferite
documente. Fiecare angajat care va avea cerința de a adăuga documente,
le va adăuga în containerul alocat. Pe lângă containerele destinate
sarcinilor, fiecare proces mai are două containere: Container intrare,
Container ieșire.
Container de intrare poate conține documente necesare tuturor
angajaților angrenați în proces: cerințe ale procesului, scheme ale
procesului, rapoarte. Containerul de ieșire este containerul în care
supervizorul va adăuga documentele din containerele de sarcini.
Containerele de sarcini vor fi create în momentul creării sarcinii de către
supervizor, și vor putea fi vizibile de către angajați, în momentul în care își
vor ‘Începe sarcina’.
Tab-ul ‘Schemă’ oferă supervizorului posibilitatea a crea legăturile
dintre sarcini. Legăturile vor releva ordinea în care vor fi trimise sarcinile din
cadrul procesului. Butonul ‘Generare schemă’ permite accesul la schema
procesului. După apăsarea butonului, aplicația oferă posibilitatea de a
genera o schemă existentă, sau de a genera o schema nouă. Generarea
unei schemei noi implică existența sarcinilor create.

252
 FLOWCHART

Fereastra FlowChart conține schema procesului. Schema este o

reprezentare sub formă de graf a procesului, în care nodurile reprezintă
sarcinile din cadrul procesului iar arcele determină secvențialitatea
procesului. Fiecare formă geometrică din schema corespunde unei sarcini,
cu excepția cercurilor. Cercul de start va fi legat de sarcinile care vor fi
trimise în momentul începerii procesului. Cercul de stop relevă ultima
sarcină din cadrul procesului. Sarcinile sunt reprezentate sub forma de
dreptunghiuri rotunjite pentru sarcini nedecizionale, sau romburi pentru
sarcini decizionale. Sarcinile decizionale sunt sarcinile de verificare și
aprobare. Culoarea formei geometrice relevă status-ul sarcinii. O sarcină
creată, de exemplu, va avea culoarea albastru închis. O sarcină rezolvată,
pe de altă parte, va fi colorată cu verde deschis. Sarcinile sunt legate prin
arce. Arcele negre sunt arce trimise de la o sarcină nedecizională, către o
sarcină nedecizională/decizională. Arcele roșii sau verzi pot porni de la o
sarcină decizională și pot merge la o sarcină nedecizională/decizională.
Arcele roșii sunt arcele folosite pentru a simboliza cazul în care o sarcină nu
a fost îndeplinită corespunzător. În cazul în care sarcina este îndeplinită, se
va merge pe arcul verde. În partea superioară a ferestrei sunt următoarele
butoane: ‘Salvează schema’ care permite salvarea schemei în baza de
date, ‘Creare legătură’ care permite conectarea a două sarcini printr-un arc,
‘Inversare legătură’ care oferă posibilitatea de a inversa direcția unui arc
ales de pe schemă, ‘Resetare schemă’ care va șterge toate legăturile dintre
sarcini și ‘Salvează fotografie’ care va salva schema ca și fotografie.

253
 SARCINI
Fereastra Sarcini poate fi accesată din meniul principal, butonul
‘Sarcini’. Fereastra conține un tabel cu sarcinile curente ale user-ului.
Tabelul conține denumirea sarcinii, descrierea sarcinii, data planificată de
start, data planificată de sfârșit, status-ul sarcinii și nivelul de importanță.
Tabelul permite filtrarea sarcinilor în funcție de parametrii doriți. Utilizatorul
poate alege sarcina dorită și să dea dublu click pe ea.

SARCINA

Fereastra Sarcina conține în partea superioră denumirea sarcinii și o

pictogramă corespunzătoare tipului de sarcină, iar în partea inferioară un
tabsheet cu trei taburi: ‘Informații’,’Containere’ și ‘Schemă’. ‘Informații’
conține informații despre sarcină, process și containerul aferent sarcinii.
Informațiile despre sarcină se rezumă la tipul sarcinii, data planificată
start/sfârșit, data efectivă start/sfârșit, status, nivelul de importanță și
descrierea. Informațiile despre proces se referă la denumirea procesului,
supervizorul, status-ul , gradul de rezolvare al procesului în procente și

254
gradul de rezolvare al procesului după îndeplinirea sarcinii. Informațiile
despre container sunt denumirea, descrierea și data creării.

Tab-ul de containere conține containerul de intrare, containerul de

ieșire și containerul afferent sarcinii. Utilizatorul poate descărca fișiere din
container, previzualiz, adăuga, șterge, încărca și edita fișiere. Tab-ul
Schemă oferă două posibilități de schemă: ‘Sarcina curentă’ conține
schema procesului în care sarcina aleasă este evidențiată prin culoarea
galben, față de celelalte sarcini, albastre. ‘Status proces’ prezintă schema
procesului în care nodurile sunt colorate conform status-ului în care se află
sarcinile respective.

255
 Informațiile afișate în fereastra ‘Sarcina’ depinde de starea în care se
află sarcina curentă. Dacă sarcina este trimisă, înseamnă că sarcina nu a
fost începută, iar informații afișate sunt minime. Nu apar containerele iar
schema procesului în care se vede status-ul sarcinilor nu este disponibilă.
Pentru a începe sarcina, utilizatorul va trebui să apase butonul ‘Începe
sarcina’ din partea superioară a ferestrei.

Referințe bibliografice

BM Cardoş, ME Muţ, MODELE ALE MĂSURĂRII PERFORMANŢEI

ORGANIZAŢIONALE, Review of Management & Economic Engineering .
2012, Vol. 11 Issue 3, p157-168.
1. Bunici Nelea, PROCESUL ŞI LOGICA DE FORMARE A
PROCEDEELOR ORGANIZAŢIONALE ŞI ECONOMICE UTILIZATE ÎN
MANAGEMENTUL POTENŢIALULUI UMAN, Conferința "Conferinţă
ştiinţifică internaţională aniversară", Chișinău, Moldova, 13-20 octombrie
2017

256
SECȚIUNEA GEOGRAFIA TURISMULUI

257
DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ROMÂNIA PRIN PRISMA
PRINCIPALILOR INDICATORI

Conf.univ.dr. Oroian Maria,

Conf.univ.dr. Rațiu Flavia-Ramona,
Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș

Abstract

The paper discusses the concept of sustainable development in terms of

indicators set by the 2030 Agenda, for the first four in a series of seventeen, making
a brief comparative analysis of Romania - European Union and several neighboring
countries.

Keywords: sustainable development, sustainable development indicators,

Romania, sustainable development strategy, Agenda 2030

Introducere
Ultimul deceniu a reprezentat, pentru majoritatea țărilor europene, o
provocare continuă în găsirea celor mai bune soluții care să facă față
impactului negativ pe care activitățile antropice l-au adus mediului
înconjurător. Dezvoltarea durabilă, concept îmbrățișat cu multă căldură, de
la politicieni, la ecologiști, oameni de afaceri, autorități publice, organizații
neguvernamentale, ONG-uri, asociații profesionale, instituții de cultură și
artă, universități, etc., a devenit, peste noapte, un soi de panaceu universal
care trebuie transpus în practică cu orice preț, toată lumea dorindu-și un
viitor mai bun pentru generațiile următoare.
Având in vedere acest obiectiv atât de generos, dar și ușor utopic,
responsabilii cu fundamentarea strategiilor de dezvoltare bazate pe acest
concept au construit un set de indicatori, pornind de la obiectivele Agendei
2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată în septembrie 2015 la Summit-ul
ONU, gândite ca un plan de acțiune la nivel global, care să ducă la
ameliorarea sărăciei, combaterea inegalităților, injustiției sociale,
consolidarea unui climat de siguranță și protejarea planetei.
Astfel, au fost conturate nu mai puțin de 17 obiective majore, după
cum urmează [2]:
1. Obiectivul 1 – FĂRĂ SĂRĂCIE
2. Obiectivul 2 – FOAMETE ZERO
3. Obiectivul 3 – SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE
4. Obiectivul 4 – EDUCAȚIE DE CALITATE

258
 5. Obiectivul 5 – EGALITATE DE GEN
6. Obiectivul 6 – APĂ CURATĂ ȘI SANITAȚIE
7. Obiectivul 7 – ENERGIE CURATĂ ȘI LA PREȚURI ACCESIBILE
8. Obiectivul 8 – MUNCĂ DECENTĂ ȘI CREȘTERE ECONOMICĂ
9. Obiectivul 9 – INDUSTRIE, INOVAȚIE ȘI INFRASTRUCTURĂ
10. Obiectivul 10 – INEGALITĂȚI REDUSE
11. Obiectivul 11 – ORAȘE ȘI COMUNITĂȚI DURABILE
12. Obiectivul 12 – CONSUM ȘI PRODUCȚIE RESPONSABILE
13. Obiectivul 13 – ACȚIUNE ÎN DOMENIUL SCHIMBĂRILOR
CLIMATICE
14. Obiectivul 14 – VIAȚĂ ACVATICĂ
15. Obiectivul 15 – VIAȚĂ TERESTRĂ
16. Obiectivul 16 – PACE, JUSTIȚIE ȘI INSTITUȚII EFICIENTE
17. Obiectivul 17 – PARTENERIATE PENTRU REALIZAREA
OBIECTIVELOR
În continuare, vom face o scurtă analiză a primelor patru
obiective.

Analiza principalilor indicatori în perioada 2010-2020

Obiectivul 1 – FĂRĂ SĂRĂCIE (ODD1)

ODD1 își propune eradicarea sărăciei în toate formele sale, inclusiv a
sărăciei extreme, în următorii 15 ani. Asta ar presupune o distribuire a
prosperității, un standard de trai de minimal și beneficii de protecție socială
pentru toți oamenii, inclusiv pentru cei mai săraci și mai vulnerabili [3].
Pentru a-i ajuta pe oameni să se ridice din sărăcie, ODD 1 urmărește
să asigure drepturi egale și acces la resursele economice și naturale,
precum și la tehnologie, proprietate și servicii de bază și financiare. De
asemenea, solicită sprijinirea comunităților afectate de conflicte și dezastre
climatice și subliniază importanța angajamentul politic și mobilizarea
resurselor, ca pârghii esențiale pentru accelerarea eradicării sărăciei.
Monitorizarea ODD 1 în contextul UE se concentrează pe progresele
realizate în atenuarea sărăciei multidimensionale și în asigurarea satisfacerii
nevoilor de bază ale cetățenilor.
Un set de 10 indicatori generali au fost stabiliți pentru realizarea
acestei monitorizări:
- Populația cu risc de sărăcie sau excluziune socială (vezi
graficul 1)
- Persoane cu risc de sărăcire a veniturilor după transferurile sociale
- Populația grav defavorizată material
- Populația din gospodării cu intensitate mică a muncii (este folosit mai
puțin de 20% din potențialul de muncă din acea gospodărie)
- Populația angajată dar la limita ratei relative a sărăciei (stabilită la
nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent,
după transferurile sociale)

259
 - Populația care locuiește în condiții insalubre
- Populația cu nevoi de examinare medicală și îngrijire nesatisfăcute,
după gen
- Populația din gospodării fără facilități sanitare de bază
- Populația incapabilă să-și asigure căldură în locuințe
- Rata supraaglomerării
Pentru toți indicatorii de mai sus, România este cu mult sub
media europeană. Comparativ, pentru perioada analizată, redăm
evoluția primului indicator – populația cu risc de sărăcie sau
excluziune socială – în România, comparativ cu media Uniunii
Europene și a câtorva țări vecine. Chiar dacă acest indicator a scăzut
de la 41,5% în 2010 la 31,2% în 2019, suntem departe încă de media
UE, care a fost de 21,4 % în 2019. Pe de altă parte, pe fondul
pandemiei cu virusul SARS-COV2, acest decalaj în loc să se
diminueze, cu siguranță va crește în perioada imediat următoare.

Graficul nr 1

Ponderea populației cu risc de sărăcie sau excluziune socială

Sursa: Grafic realizat de autor după date preluate de pe Eurostat

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_11_10/default/ta
ble?lang=en, accesat la 28.10.2020)
Obiectivul 2 – FOAMETE ZERO (ODD2)

260
 ODD2 își propune eradicarea foamei, asigurarea securității
alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi sustenabile
[1, p.27]. Pentru atingerea acestui obiectiv, sistemele de producție a
alimentelor durabile și rezistente vor fi un factor cheie. Punerea în aplicare a
practicilor agricole durabile poate contribui la asigurarea viitoarei securități
alimentare într-un scenariu de creștere a cererii și a impactului schimbărilor
climatice [4]. Acest lucru va necesita investiții sporite în infrastructura rurală
și în cercetare și dezvoltare agricolă. Chiar și cu creșteri favorabile ale
producției agricole, securitatea alimentară și îmbunătățirea nutriției nu vor fi
sesizate, dacă vor exista distorsiuni de preț și informații pe piețele agricole
mondiale. Aici, factorii de decizie politică au un rol important în promovarea
sistemelor de producție durabile și asigurarea funcționării corecte a piețelor
produselor alimentare și a accesului la informațiile de pe piață.
Monitorizarea ODD 2 în contextul UE se concentrează pe progresele
realizate în lupta împotriva malnutriției, încurajarea agriculturii durabile și
reducerea impacturilor negative ale producției agricole [4].
Un set de 9 indicatori generali au fost stabiliți pentru realizarea acestei
monitorizări:
- Rata obezității, după indicele de masă corporală
- Venitul anual al factorului agricol pe unitatea de muncă
- Cheltuieli guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare
agricolă
- Suprafața cultivată ecologic
- Indicatorul de risc armonizat pentru pesticide (HRI1), pe
grupe de substanțe active
- Emisiile de amoniac provenite din agricultură
- Concentrația de nitrați în apele subterane
- Estimarea eroziunii solului de către apă - zonele afectate de o
rată de eroziune severă
- Indicele abundenței populațiilor de păsări comune
În afară de rata obezității unde România are cea mai mică rată din
Uniunea Europeană (10,4% în 2017, față de 15,2% media europeană), la
restul indicatorilor avem mult de recuperat. Am luat spre exemplificare
cheltuielile guvernamentale anuale pentru cercetare și dezvoltare agricolă,
exprimate în milioane € (graficul nr. 2), unde România a început bine în
2010, cu 59,5 mil. €, de două ori mai puțin decât media pe Uniunea
Europeană (dar promițător), ca să scadă la 21,87 mil. € în 2019, de 5,2 ori
mai puțin decât media europeană, și chiar mai puțin și decât în țările vecine
– Ungaria, Bulgaria și Polonia.
La aceasta putem adăuga productivitatea scăzută a muncii din
agricultura românească, randamentul mic al producției agricole. Rămâne, în
continuare să valorificăm altfel suprafața agricolă, condițiile pedoclimatice
favorabile și potențialul din sfera producției agricole ecologice.

261
 Graficul nr. 2
Cheltuieli guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare agricolă

Sursa: Grafic realizat de autor după date preluate de pe Eurostat

https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_02_30/default/tabl
e?lang=en

În Strategia Națională pentru dezvoltarea durabilă, țintele pentru

2030 sunt puțin probabil a fi atinse în condițiile in care nici cele pe 2020 nu
s-au realizat. În principiu, se prevede eradicarea malnutriției, rata obezității
sub 10%, finalizarea cadastrului agricol, dublarea ponderii agriculturii in PIB,
creșterea ponderii agriculturii ecologice în totalul producției agricole,
creșterea gradului de valorificare a producției agricole, menținerea și
rentabilizarea unor tradiții și ocupații tradiționale, etc. [1, p.29].
Obiectivul 3 – SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE (ODD3)
ODD3 își propune asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea
bunăstării tuturor, indiferent de vârstă [1, p.31].
Atingerea acestui obiectiv se poate face prin îmbunătățirea sănătății
reproductive, a mamei și a copilului, încetarea epidemiilor de boli
transmisibile majore, reducerea bolilor mentale și netransmisibile, reducerea
factorilor de risc comportamentali și de mediu pentru sănătate [5]. Condiția
prealabilă pentru îndeplinirea acestor obiective este accesul la servicii de
îngrijire a sănătății sexuale și reproductive, la medicamente și vaccinuri
sigure, accesibile și eficiente pentru toți, sprijinul pentru cercetarea și
dezvoltarea vaccinurilor și medicamentelor, creșterea finanțării sănătății și a
forței de muncă în sănătate, capacitatea de avertizare timpurie și
gestionarea riscurilor pentru sănătate.

262
 Monitorizarea ODD 3 în contextul UE se concentrează pe progresele
realizate care au permis cetățenilor UE să ducă o viață sănătoasă, prin
evaluarea factorilor determinanți ai sănătății, cauzele decesului și accesul la
asistența medicală [5].
Un set de 11 indicatori generali au fost stabiliți pentru realizarea
acestei monitorizări:
- speranța de viață la naștere, după gen
- ponderea persoanelor cu o sănătate bună sau foarte bună, după gen
- prevalența fumatului în funcție de gen
- rata mortalității datorată tuberculozei, HIV și hepatitei, după tipul de
boală
- mortalitatea prevenită și tratabilă
- nevoia de examinare medicală și îngrijire nesatisfăcută, după gen
- rata obezității după indicele de masă corporală (acesta se calculează
și la ODD2)
- persoane decedate în accidente de muncă, după gen
- populația care trăiește în gospodării afectate de zgomot, în funcție
de statutul social
- persoane decedate în accidente rutiere
- expunerea la poluarea aerului prin particule
Cu titlu de exemplu prezentăm în graficul 3 evoluția indicatorului
nevoia de examinare medicală și îngrijire nesatisfăcută, care măsoară
ponderea populației de 16 ani și peste, care a raportat o lipsă de examinare
medicală și îngrijire, datorită unor cauze precum: probleme financiare, liste
de așteptare prea lungi sau distanța prea mare față de spital. Romania,
comparativ cu țările vecine are cea mai mare pondere a populație pentru
care nevoile de examinare medicală și îngrijire sunt nesatisfăcutei, respectiv
4,9% in 2019, față de 4,2% în Polonia, 1,4% în Bulgaria sau 1% în Ungaria,
media europeană fiind de 2%.
Sigur, pentru o imagine de ansamblu, avem nevoie de toți indicatorii
prezentați. Chiar dacă speranța de viață la naștere a crescut în România de
la 74,8 ani la femei in 2013 la 78,6 ani în 2018, respectiv de la 67,4 ani la
bărbați în 2013 la 71,7 ani în 2018, suntem departe de media Uniunii
Europene de 83,7 ani la femei și 78,2 ani la bărbați.
Obiectivul 4 – EDUCAȚIE DE CALITATE (ODD4)
ODD4 își propune să asigure accesul la educație echitabilă și de
calitate pe tot parcursul vieții.
În afara calificărilor formale, este vizată creșterea numărului de tineri
și adulți care au competențe relevante pentru ocuparea de locuri de muncă
decente și acces în mediul antreprenorial [6]. Se prevede eliminarea
disparităților de gen și de venituri în accesul la educație, realizarea
alfabetizării, dobândirea de cunoștințe și abilități pentru promovarea
dezvoltării durabile, creându-se premisele pentru încurajarea oamenilor de
a trăi vieți independente, sănătoase și durabile.
Pentru atingerea acestor obiective ambițioase, se solicită construirea
și modernizarea facilităților educaționale, extinderea numărului de burse în

263
învățământul superior disponibile țărilor în curs de dezvoltare și creșterea
numărului de profesori calificați [6].

Graficul 3
Nevoia de examinare medicală și îngrijire nesatisfăcută

Sursa: Grafic realizat de autor după date preluate de pe Eurostat

https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_03_60/default/tabl
e?lang=en

Monitorizarea ODD 4 în contextul UE se concentrează pe progresele

realizate în promovarea și creșterea educației de bază, a învățământului
terțiar și a educației adulților [6].
Un set de 7 indicatori generali au fost stabiliți pentru realizarea acestei
monitorizări:
- Abandonarea timpurie a educației și formării în rândul
tinerilor, după gen
- Renunțarea timpurie la educație și formare în rândul tinerilor,
după cetățenie
- Ponderea învățământului terțiar, după gen
- Participarea la educația timpurie a copilului, după gen
- Rezultate insuficiente la citire, matematică sau științe
- Ratele de ocupare a absolvenților recenți, după gen
- Participarea adulților la învățare, după gen
Redăm, cu titlu de exemplu, în graficul nr. 4, evoluția indicatorului
”renunțarea timpurie la educație și formare în rândul tinerilor”, calculat ca

264
pondere a celor care încheie doar ciclul gimnazial, în populația cu vârste
între 18-24 ani. Chiar dacă ponderea celor care au renunțat să-și continue
studiile liceale a scăzut în România de la 19,3% în 2010, la 15,4% în 2019,
comparativ cu media Uniunii Europene sau cu țările vecine, mai avem de
recuperat.

Graficul nr. 4
Renunțarea timpurile la educație și formare în rândul tinerilor

Sursa: Grafic realizat de autor după date preluate de pe Eurostat

https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_04_10a/default/ta
ble?lang=en

Performanțele slabe din sistemul de educație românesc au multiple

cauze: subfinanțarea, infrastructura necorespunzătoare, abandonul școlar,
personal didactic slab calificat și nemotivat, decalajul mare între mediul
urban și mediul rural, lipsa conștientizării importanței formării continue, etc.
[1, p.37-38].
Educația pentru dezvoltare durabilă este un element cheie în
atingerea tuturor celorlalți indicatori, oamenii trebuie să devină conștienți de
propriile acțiuni, de impacturile lor actuale și viitoare. România trebuie să
înțeleagă că subfinanțarea învățământului nu mai poate continua decât cu
pierderi însemnate pentru societate, în general, pentru economie, pentru
mediu înconjurător.
Țintele stabilite pentru orizontul 2030 în Strategia Națională pentru
dezvoltarea durabilă a României sunt dătătoare de speranță, rămâne de
văzut în ce măsură vom fi capabili să le atingem [1, p.41].

265
 Concluzii

Chiar dacă nu avem aici imaginea de ansamblu a celor 17 obiective

ale dezvoltării durabile, trebuie apreciat efortul celor care au trasat țintele
pentru orizontul 2030, foarte important pentru perioada următoare fiind
seriozitatea cu care guvernul tratează pandemia cu care ne confruntăm și
modul în care reușește să repună economia în mișcare și să sprijine
sectoarele de activitate cele mai afectate.

Referințe bibliografice

1. Strategia Naționalã pentru DEZVOLTAREA DURABILĂ a

României 2030, București: Paidea, 2018
2. https://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators
3. https://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/no-poverty
4. https://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/zero-hunger
5. https://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/good-health-and-well-
being
6. https://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/quality-education

266
 EVALUAREA ELEMENTELOR GEOLOGICE ŞI
GEOMORFOLOGICE ALE ABRUPTULUI LA PĂRETE -
IMPLICAŢII ÎN GEOCONSERVARE, GEOEDUCAŢIE ȘI
GEOTURISM

Lector univ.dr. Radu Negru,

Conf.univ.dr.habil. Mihai Vodă,
Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

Abstract

Local sites, like La Părete Scarp, need systematic inventory and evaluation in
order to protect them. Assessment of the scarps indicates the decision makers if it
is appropriate to initiate geoconservation and geoeducation activities. The
assessment of the geological and geomorphological elements has been used to
argument the protection of La Părete Scarp. Scarp protection can be obtained by
declaring this area, through a decision of the Local Councils of Orastioara de Sus,
as natural protected areas of local interest (Article 8 of the Emergency Ordinance
57/2007). In this way La Parete Scarp will be incorporated into the local politicy of
sustainable development where educational and tourism activities can be
undertaken.

Keywords: La Părete Scarp, geological, geomorphological elements,

geoconservation, geoeducation, geotourism.

Introducere
Evaluarea elementelor geologice şi geomorfologice ale Abruptului La
Părete a avut ca obiectiv principal evidenţierea necestăţii de protecție şi a
posibilităţii de utilizare a acestor elemente în activităţi educaţionale şi
turistice.
Sharples (2002) a definit “geoconservarea” ca reprezentând
conservarea elementelor, proceselor geologice şi geomorfologice.
Activitatea de geoconservare are rolul de a proteja aceste elemente de
deterioarea sau pierderea acestora prin implementarea măsurilor de
protecție și management (Hose, 2012). Un rol important în protecția
elementelor abiotice îl are conștientizarea publicului asupra valorii
elementelor și proceselor geologice și geomorfologice și promovarea
geotourismului (Hose, 2012; Hose and Vasiljevic, 2012). Planurile si
strategiile de dezvoltare locală trebuie să integreze aspectele legate de
geoconservare întrucât există riscul de a pierde ireversibil aceste elemente.

267
 Geoturismul a fost definit ca forma de turism bazată pe elementele și
procesele geologice și geomorfologice (Newsome and Dowling, 2018).
Educația publicului, studenților și activitatea de cercetare susținută de
elementele și procesele geologice a fost numită geoeducație (Andrasanu,
2007).
Abruptul La Părete este situat pe versantul stâng al văii Orăştie, sub
Vârful Curăturii (500m) (conform hărțiii topografice L-34-083-C-d)(Fig. 1
dreapta), la contactul Depresiunii Haţeg-Strei cu Munţii Sebeş
(Mutihac&Mutihac, 2010) (Fig.1 stânga). Compartimentul estic al
Depresiunii Hațeg-Strei, între văile Strei și Sebeș a fost denumit Culoarul
Orăștie sau Depresiunea Orăștie iar Munții Sebeș mai sunt cunoscuți ca
Munții Șureanu (Mihăilescu, 1969). Sub aspect administrativ, abruptul este
situat la vest de localitatea Costesti, comuna Orăştioara de Sus. Denumirea
La Părete este folosită de către localnicii din satul Costești. Vârful Curăturii
constituie un punct de belvedere asupra Depresiunii Orăştie şi a Munţilor
Şureanu.

Fig.1 Localizarea Abruptului La Părete (stea albă) în cadrul Depresiunii

Haţeg-Strei (stânga) (Google Earth) și pe harta topografică (dreapta)

Caracteristicile spaţiale ale Abruptului La Părete sunt prezentate în

Tabelul 1.
Tabel 1. Atributele spaţiale ale Abruptului La Părete
Abrupt Orientare Altitudine Coordonate GPS la bază şi top
afloriment absolută (m) bază
şi top
La Părete E Bază: 478 Bază: N 45º 42´ 16˝ E 23º 09´
Top: 513 11˝
Top: N 45º 42´ 18˝ E 23º 09´ 09˝

Accesul la abrupt se poate face pe cărările nemarcate dinspre

Costesti (prin Ulița Stănoilor) sau dinspre Ocolișul Mic (de pe DJ705J) (Fig.
2).

268
 Fig. 2 Imagine satelitară cu căile de acces spre Abruptul LaPărete; abruptul
este marcat cu linie roșie iar potecile de acces cu galben (lungime de 919 m) și
portocaliu (lungime de 747 m) (Google Earth)

Depresiunea Haţeg-Strei prezintă, sub aspect structural, un

compartiment inferior reprezentat de fundamentul cristalin şi un
compartiment superior reprezentat de umplutură (Fig.5). Fundamentul este
constituit din Pânza Supragetică iar umplutura prezintă ciclurile sedimentare
Cretacic Superior-Eocen Inferior, Eocen Superior-Miocen Inferior şi Miocen
mediu-Miocen superior (Marincaş, 1965; Willingshofer et al., 2001; Mutihac
şi Mutihac, 2010). Abruptul La Părete secționează depozite Badeniene,
aparținătoare ciclului Miocen mediu-Miocen superior (Fig.3).
Litologia şi biostratigrafia sedimentarului din arealul Abruptului La
Părete a fost analizată de Dragoş şi Nedelcu (1956), Gheorghiu, Zberea,
Visarion, Calotă, (1962), Valeria Marincaş (1965), Marcela Codarcea et al.
(1968). Analiza litologică şi biostratigrafică a sedimentarului a evidențiat
unităţi stratigrafice diferite ( Dragoş şi Nedelcu ,1956; Gheorghiu, Zberea,
Visarion, Calotă, 1962; Valeria Marincaş, 1965; Marcela Codarcea et al.,
1968). Abruptul La Părete se încadrează unităţii stratigrafice “Orizontul
grezos-calcaros cu Lithothamnium”, constituit din conglomerate prinse într-o
masă calcaroasă slab nisipoasă, calcare grezoase cu intercalaţii subţiri de
argile nisipoase, calcare grosiere (conţin resturi de corali , lamellibranchiate,
Lithothamnium) cu intercalaţii subţiri de argile nisipoase, calcare cu
elemente de cuarţ rulat şi marne nisipoase micacee (Dragoş şi Nedelcu,
1956). În partea inferioară a abruptului se observă o limită discordantă la
contactul depozitelor sedimentare cu rocile fundamentului (Fig. 4).
Depozitele din cadrul abruptului au fost atribuite Badenianului (Dragoş şi
Nedelcu (1956).

269
 Fig. 3 Schiţă geologică simplificată a arealului analizat arătând locaţia
Abruptului La Părete (stea albă). Legenda: 1–roci metamorfice (Seria Sebeş-Lotru);
2–Sarmațian; 3–Badenian; 4–Cuaternar (redesenat după Codarcea et al., 1968)

Fig. 4 Discordanța dintre depozitele Badeniene și fundamentul Depresiunii

Orăștie situata pe miră la nivelul de ~ 1m

270
 Fig.5. Profil geologic al Munţilor Şureanu (Sebeș), Depresiunea Orăştie şi
Sudul Munţilor Apuseni (după Codarcea et al., 1968)

Metodologie
Evaluarea elementelor geologice şi geomorfologice din cadrul
Abruptului La Părete a cuprins identificarea, descrierea si inventarierea sub
formă de tabel a acestora (Tabel 2). Utilitatea evaluării este legată de
facilitarea înţelegerii de către comunitatea locală, turişti, factorii decizionali,
a valorii acestor elemente şi a necesităţii protecţiei acestora.

Tabel 2 Inventarierea principalelor elementelor geologice şi

geomorfologice (modificat după Serrano și Ruiz-Flaño, 2009)
Tipuri Elemente geologice şi Surse de informație
geomorfologice
Structura Harta geologică,
Geologia Litologia scara1:200000
Fosile Lucrările anterioare asupra
Vârsta geologiei regiunii
Muncă de teren
Morfostructuri Harta topografică, scara
Forme de eroziune 1:25000
Geomorfologia Forme de acumulare Imagini satelitare
Procese geomorfologice Lucrările anterioare privind
geomorfologia regiunii
Muncă de teren

271
 Rezultate
Consultarea literaturii de specialitate şi activitatea desfăşurată pe
teren a permis identificarea principalelor elemente şi procese geologice şi
geomorfologice ale Abruptului La Părete (Tabel 3).

Tabel 3 Inventarierea elementelor geologice şi geomorfologice ale

Abruptului La Părete
Abruptul La Părete

Tipuri Elemente şi procese geologice, geomorfologice

Stratificația planar înclinată

Litologia conglomerate, gresii,
Geologia argile nisipoase
Fosile alge calcaroase, corali,
lamelibranhiate
Vârsta Badenian
Forme de eroziune abrupturi
Forme de acumulare glacis de acumulare
Geomorfologia
Procese actuale meteorizaţie, rostogoliri,
prăbuşiri, alunecări

Depozitele sedimentare din cadrul abruptului prezintă o stratificație

planar înclinată (Figurile 7 și 9). Determinarea direcţiei şi înclinarii stratelor a
fost făcută pe baza măsurătorilor cu busola geologică (Tabel 4, Fig. 6).
Înclinarea generală spre Nord a stratelor sedimentare și orientarea spre Est
a abruptului nu indică adaptarea abruptului la stuctura sedimentară.

Tabel 4 Direcţia şi înclinarea stratelor din cadrul Abruptului La Părete

Abrupt La Altitudine măsurători Direcţia şi înclinarea stratelor
Părete 491-493m 5˚/92˚; 5˚/126˚; 5˚/74˚;
5˚/112˚; 7˚/122˚; 5˚/102˚; 6˚/98˚
Litologia Abruptului La Părete este reprezentată de conglomerate,
gresii, argile nisipoase cu ciment calcaros (Fig. 8) (Dragoş şi Nedelcu,
1956). Alternaţele de conglomerate cu gresii (Fig. 8A) și de gresii cu argile
(Fig. 8B) sunt fosilifere, fiind identificate alge calcaroase (Fig. 8D), corali
(Fig. 8F) şi lamelibranhiate (Figurile 8C și 8E). Pe baza fosilelor, depozitele
au fost considerate Badeniene. Datele sedimentologice şi paleontologice
indică un mediu depoziţional marin (Dragoş şi Nedelcu, 1956; Gheorghiu et
al., 1962, Codarcea et al., 1968).

272
 Fig. 6 Localizarea măsurătorilor și reprezentarea grafică a direcţiei şi înclinarii
stratelor din cadrul Abruptului La Părete

Fig.7 Abruptul La Părete-imagine panoramică

Adâncirea Văii Orăştie în depozitele Badeniene a determinat energía

de relief necesară proceselor de versant din cadrul Abruptului La Părete.
Abruptul La Părete s-a format prin procese de alunecare de tip slide la
care se asociază procese de meteorizație, prăbușire și rostogolire (Fig. 9).
Suprafața abruptului prezintă poliţe şi surplombe rezultate prin eroziunea
diferențiată condiționată de stratele cu duritate diferită.

273
A B

C D

E F

Fig. 8 Alternaţe de conglomerate cu gresii (A), alternante de gresii cu argile

(B), lamelibranhiate (C și E), cruste de alge calcaroase (D), corali (F)

274
 Fig. 9 Alunecare de tip slide

Fig. 10 Glacis de acumulare format din claste rezultate prin cădere

La baza abruptului se dezvoltă glacisul de acumulare constituit din
depozitele acumulate prin procesele de versant menționate anterior (figurile
9 şi 10). În cadrul glacisului am remarcat prezenţa izvoarelor.
Clastele rezultate prin procese de prăbuşire şi rostogolire sunt folosite
ca piatră de construcție de către localnicii din Costesti. Această activitate de
colectare a clastelor (în special a gresiilor calcaroase), nu constituie o
amenințare pentru abrupt.

275
 Concluzii
Elementele, procesele geologice și geomorfologice identificate în
cadrul Abruptului La Părete, prin valoarea științifică, educațională și estetică,
constituie o resursa insuficient utilizată în prezent de către comunitatea din
Costești.
Elementele geologice reprezintă o bază de date pentru descifrarea
proceselor sedimentare şi a mediilor depoziţionale din Miocenul Mediu.
Împreună cu elementele geomorfologice şi aspectul estetic, Abruptul La
Părete necesită o formă de protecţie în scopul prevenirii deteriorării
acestuia.
Printr-o hotărâre a Consiliului Local al Comunei Orăştioara de Sus,
Abruptul La Părete poate fi declarat Arie Naturală Protejată de interes local
(Articolul 8 din Ordonanţa de Urgenţă 57/2007, asupra arealelor de interes
local sau judeţean, conservării habitatelor naturale, florei şi faunei
sălbatice). Propunerea de stabilire a regimului de arie protejată se bazează
pe o documentaţie ştiinţifică care va fi înaintată Consiliului Local al Comunei
Orăştioara de Sus, pentru analizarea şi deciderea asupra declarării ariei
protejate. Stabilirea ariilor naturale protejate va lua în considerare interesul
comunităţii locale din Costești, încurajând păstrarea cunoştinţelor şi
practicilor locale în exploatarea acestor resurse pentru beneficiul comunităţii
locale (Articolul 10 din Ordonanţa de Urgenţă 57/2007, asupra regimului
ariilor naturale protejate, conservării habitatelor naturale, florei şi faunei
sălbatice). Aceasta este modalitatea prin care peisajul atractiv şi elementele
abiotice ale Abruptului La Părete pot fi integrate în Strategia de Dezvoltare a
Comunei Orăştioara de Sus ca reflectare a politicii locale de dezvoltare
durabilă.
Situarea Abruptul La Părete în apropierea obiectivele turistice din
cadrul Comunei Orăştioara de Sus (http://comuna-orastioaradesus.ro/) dar
și a Parcului Naţional Grădiştea Muncelului – Cioclovina (creat în 1979)
favorizează includerea acestuia în activităţi turistice, care pot contribui la
dezvoltarea economică a comunităţii locale. În acest sens este necesară
realizarea de trasee turistice, panouri şi website-uri cu informaţii despre
elementele şi procesele vizualizate, în scopul înţelegerii şi valorizării
acestora.

Bibliografie

1. Andrasanu, A. (2007), Basic concepts in geoconservation. In

Mesozoic and Cenozoic Vertebrates and Paleoenvironments - Tributes to
the career of Dan Grigorescu, Csiki, Z., (edt). Editura Ars Docendi,
Bucuresti.
2. Codarcea, M., Savu, H., Pavelescu, M., Stancu, J. & Lupu, D.
(1968), Geological map of Romania, scale 1:200.000, sheet 26-Oraştie,
Institute of Geology, Bucharest.

276
 3. Dragoş, V., Nedelcu, I. (1956), Cercetări geologice în bazinul
Orăştie, D. S. Inst. Geol. Rom., XLIV, Bucureşti.
4. Gheorghiu, C., Calotă,C., Zberea, A., Visarion, V. (1962), Date noi
asupra structurii bazinului inferior al Streiului, An. Inst. Geol. Rom., XXXII,
Bucureşti.
5. Gray, M. (2004), Geodiversity: Valuing and Conserving Abiotic
Nature, John Wiley & Sons Ltd, Chichester.
6. Hose, T.A. (2012), 3G’s for ModernGeotourism. Geoheritage 4.
7. Hose, T.A., Vasiljević, D.A. (2012), Defining the Nature and
Purpose of Modern Geotourism with Particular Reference to the United
Kingdom and South-East Europe. Geoheritage 4.
8. Marincaş, V. (1965), Studii geologice în regiunea Sebeş-Câlnic-
Răchita-Pianul de Sus-Cioara, cu privire specială asupra stratigrafiei
depozitelor cretacice, Teza de doctorat, manuscris, Cluj Napoca.
9. Mihăilescu, V. (1969), Geografia Fizică a României, Edit. Ştiinţifică,
Bucureşti.
10. Mutihac, V., Mutihac, G. (2010), Geologia României în contextul
structural central-est-european, Edit. Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti.
11. Newsome, D.; Dowling, R. Geoheritage and geotourism. In
Geoheritage; Reynard, E., Brilha, J., Eds.; Elsevier: Amsterdam, The
Netherlands, 2018; pp. 305–321.
12. Serrano E, Ruiz-Flaño P. (2009), Geomorphosites and
Geodiversity. In: Reynard E et al (eds) Geomorphosites. VerlagPfeil,
Munich.
13. Sharples, C. (2002), Concepts and Principles of Geoconservation.
PDF Document,Tasmanian Parks & Wildlife Service website.
14. Willingshofer, E., Andriessen, P., Cloething, S., Neubauer, F.
(2001), Detrital fission track thermochronology of Upper Cretaceous
synorogenic sediments in the South Carpathians (Romania): inferences on
the tectonic evolution of a collisional hinterland.Basin Res 13:379–395.
15. O.U.G. nr. 57/2007.
16. http://comuna-orastioaradesus.ro

277
 NOI DESCOPERIRI SPEOLOGICE ÎN BAZINUL
HIDROGRAFIC SOHODOL, PLATOUL POIENI, MUNȚII
METALIFERI

Lector univ.dr. Marius Cigher,

Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

Abstract

Currently, two cavities belonging to the Izvorul Bârlogului hydrokarstic system

have been discovered: one in the upstream, at the sinking point of Pârâului Rece -
Avenul Gil and another downstream, in the pocket valley of the Izvorul Bârlogului -
Izbucul Bârlogului cave. The Centenary Cave, belonging to the Feredeu
hydrokarstic system, has an upper sub-fossil level (temporarily flooded) and an
active lower level, inaccessible for the moment, but visible through a series of
windows and wells that need to be widened. The overlap of the two karst aquifers -
Feredeu and Izvorul Bârlogului must be demonstrated by tracer markings -
fluorescein or rhodamine - to certify the hydrological connection between Pârâul
Rece and the Izvorul Bârlogului spring, beyond the empirical knowledge provided by
the locals.

Keywords: sinking stream, cave, shaft, hydrokarstic system

1. Introducere
Platoul Poieni reprezintă cea mai extinsă arie (45,5 km2) de aflorare
a calcarelor cristaline din Munții Metaliferi (după Orășeanu, I., 2016) (Fig.
1.).
Litoclazarea accentuată a calcarelor cristaline din Platoul Poieni
favorizează stocarea unor acvifere importante, fapt sugerat de numărul
ridicat de izvoare situate în limita unității și debitul ridicat, cel mai important
fiind izvorul Morii (229 l/s). Depozitele acoperitoare impermeabile sunt
prezente doar în partea sud-estică, astfel că, pe cea mai mare suprafață,
alimentarea acestor acvifere se face exclusiv din precipitații.
Totuși, un caz aparte, aflat în studiu, sugerează prezența unui acvifer
suprapus acviferului Feredeu din partea sudică-estică a platoului, constituit
între pierderile organizate de la Hoancă-Peleș și resurgența de la Izvorul
Bârlogului, tributară Văii Seci (Sohodolului).

278
 Fig. 1. Harta hidrogeologică a Platoului Poieni, Munții Metaliferi (Orășeanu,
2016)
Din informațiile localnicilor, ploile abundente din primăvara anului
2019 au determinat colapsul unui ponor nediferențiat morfologic, mascat de
cuvertura aluvială groasă din patul albiei Pârâului Rece, deschizându-se un
aven absorbant. Apele încărcate cu sediment au determinat o creștere a
turbidității Izvorului Bârlogului aflat la o distanță aeriană dreaptă de 1,4 km
de insurgență și o diferență de nivel de 160 m între cele două puncte
amintite (Fig. 2.).

Fig. 2. Sistemele hidrocarstice Feredeu şi Bârlogului (sud-estul Platoului

Poieni)

279
 Depozitele senoniene reprezentate de gresii, permit stocarea unor
mici acvifere ce se descarcă prin izvoare cu caracter permanent, așa cum
este cazul Izvorului Rece. Acesta determină apariția pârâului omonim, curs
de apă ce străbate cătunul Hoanca. Bazinetul de recepție al cursului de apă
este delimitat de vârfurile Deluțu, Târsa și Râpa, primele având în substrat
gresii.
Principalele sisteme carstice ale platoului sunt: Izvorul Morii, Lerții,
Pișoaia Vidrii, La Izvor, Feredeu (Tabel 1.). Alături de aceste acvifere, o
serie de alte sisteme secundare sunt descărcate prin izvoare cu debite
reduse, între aceste izvoare remarcându-se: Morcoș, Zugău, Iruga lui
Dubaș, Toplița, Bârlogului, Valea Laptelui, Albii, Pișoaia Albii.
Tabel 1. Principalele caracteristici cantitative ale izvoarelor carstice
din Platoul Poieni (după Orășeanu, Iurkiewicz, 2010)
Nr Q med Q min Q max
Izvorul
crt (l/s) (l/s) (l/s)
1. Izvorul Morii, Ponorel 229 63 1700
2. Izvorul Feredeu, Sohodol 98 18 290
Izvorul Lerții, Avram
3. 90 8 1605
Iancu
Izvorul Pișoaia Vidrii,
4. 40 4 392
Vidra

Sistemul hidrocarstic Feredeu este localizat în partea sud-estică a

Platoului Poieni, având resurgenţa într-o mică fereastră tectonică ce permite
aflorarea calcarelor cristaline din masa depozitelor senoniene. Se
alimentează din pierderile difuze localizate în patul albiei pârâului Valea
Seacă şi din ponorul Zeheşti.
Sistemul hidrocarstic Izvorul Bârlogului este localizat în partea sud-
estică a Platoului Poieni, având resurgenţa într-o vale tipică de recul, dintr-
un grohotiș, localizat la baza unui abrupt de aproximativ 15 m înălțime.
Debitul minim al sursei este de 2 l/s, iar debitul mediu are valoarea de 12 l/s,
izvorul neprezentând depuneri de tuf (Orășeanu, I., 2016).
2. Date și metode
Ridicările topografice din subteran s-au bazat pe utilizarea
dispozitivului DistoX, un derivat din lasermetrul Leica Disto X310, căruia i s-
a modificat un kit, pe lângă cel de măsurare a distanței. Acesta a introdus
posibilitatea măsurării declinației magnetice, pantei și a transmiterii datelor
măsurate prin bluetooth către un dispozitiv receptor, tip tabletă sau telefon.
Kit-ul îmbunătățit constă dintr-un PCB (Printed Circuit Board) pe care s-au
montat componente SMD (surface-mounted device). Capacitatea de stocare
internă a fost mărită la 1000 de măsurători. Lasermetrul de bază, Leica
Disto X310, a oferit o carcasă impermeabilă și robustă, necesară în mediul
subteran.
Dispozitivul a fost folosit în tandem cu un telefon mobil iHunt x20 Pro,
cu sistem android, pe care s-au instalat aplicațiile TopoDroid și Cave3D.
Folosirea în tandem a celor două dispozitive a permis măsurarea și

280
stocarea datelor pe DistoX, precum și transmiterea prin bluetooth a datelor
și desenarea primară a hărții peșterii la fața locului, cu ajutorul aplicației
TopoDroid de pe telefonul mobil. Harta a fost salvată ca imagine în format
.svg, ulterior trasferată și georeferențiată în coordonate locale cu ajutorul
softului cartografic ArcGIS 10.1.
Prospecțiunile speologice au avut la bază datele hidrogeologice
cuprinse în Karst Hydrogeology of Romania - 2010, Catalogul sistematic al
peşterilor din România - 1982 și informațiile furnizate de localnici.

3. Rezultate și discuții
Formele exocarstice prezintă o dezvoltare accentuată în sud-estul
Platoului Poieni, acolo unde calcarele cristaline paleozoice aflorează pe o
suprafaţă mare, mai ales în Dealul Arsurilor. O bandă îngustă de calcare se
extinde şi spre nord de Dealul Arsurilor, fuzionând cu masa carbonatică mult
mai extinsă din depresiunea Sicoieşti - Dăieni.
La contactul dintre carstificabil şi necarstificabil subteranizarea
cursurilor perene de apă este completă, fie prin pierderi difuze în patul albiei
fie prin ponoare diferenţiate morfologic în talveg sau în pereţii laterali ai văii.
Aval de sectoarele de captare subterană văile au căpătat aspectul
hoancelor (văilor seci), înregistrând scurgere doar la ploi abundente. Patul
hoancelor este înierbat şi folosit pentru păşunat, declivitatea fiind mai puţin
pronunţată şi gradul de umezeală din depozitele aluviale mai ridicat.
Dolinele au o densitate mai mare pe suprafeţele cvasi-orizontale şi mai
redusă în cuprinsul văilor seci. Morfologia predominantă este circulară,
secondată de cea uşor elongată. Lapiezurile au extensie redusă,
majoritatea fiind înhumate. Se remarcă distrucţia antropică a acestora. O
vale de recul s-a diferenţiat la obârşia Văii Bercului, asociată Izbucului
Bârlogului.
Văile seci, denumite hoance, sunt frecvent întâlnite în acest sector al
platoului, dar lipsesc treptele antitetice. Ponoarele sunt slab sau
nediferenţiate morfologic, fiind localizate în patul albiei sau în abrupturile
laterale ale văilor (Fig. 3.).
Având în vedere că depozitele carbonatice prezintă o uşoară
înclinaţie către sud şi sud-est, prezenţa unui aliniament de culmi dispus
nord-est - sud-vest, la care se adaugă existența depozitelor senoniene
impermeabile pe care se constituie mici cursuri de apă cu caracter
permanent, se întrunesc condiţiile pentru apariţia unor mici depresiuni de
captare carstică, la contactul carstificabil-necarstificabil: Delimani, Napoieşti,
Hoanca şi Troaca Dealului (Fig. 4.).
Endocarstul cunoscut, consemnat în Catalogul sistematic al
peşterilor din România (1982), înregistrează doar Peștera din Colțul
Bârlogului, cu 15 m dezvoltare și 8 m denivelare, localizată în abruptul de
recul al resurgenței Izvorul Bârlogului, obârșia Văii Bercului cum mai este
consemnată în literatura de specialitate.
Din informațiile primite de la cluburile de speologie (SpeoZarand
Brad și Omega Cluj), s-au identificat alte două cavități, nedeclarate în

281
cadastru: Peștera de la Carieră, recartată de clubul Geoda și Peștera cu
Două Intrări, în curs de recartare. În decembrie 2018, clubul Geoda din
Târgu Mureș face prima descoperire în depozitul carbonatic analizat:
Peștera Centenar (101 m dezvoltare, 11 m denivelare).

Fig. 3. Morfologie exocarstică în sud-estul Platoului Poieni

Fig. 4. Prăbuşiri în depresiunea de captare carstică Hoanca (deschiderea

avenului Gil)

282
 În urma unor precipitaţii abundente, în depresiunea de captare
carstică de la Hoanca s-a produs o surpare ce a dus la deschiderea
avenului Gil. Depozitele aluviale acumulate în stive groase de 6-8 m au
acoperit vechi ponoare existente la contactul dintre gresiile senoniene şi
calcarele cristaline paleozoice. Deşi înhumate, aceste ponoare au continuat
să funcţioneze, apa cursului de suprafaţă (pârâul Rece) infiltrându-se în
patul albiei.
În mod cert, în calcarele cristaline speleogeneza este mult inhibată.
Deşi formele de suprafaţă sunt abundente - doline, lapiezuri, văi seci, uvale,
abrupturi - formele endocarstice au o frecvenţă mai redusă, iar volumetria
lor este redusă. În ciuda celor cunoscute, descoperirile recente, infirmă
supoziţia că aceste calcare nu pot dezvolta forme edocarstice ample, aşa
cum o dovedeşte volumetria Avenului Gil (Fig. 5.).

Fig. 5. Avenului Gil - reprezentare în plan şi secţiuni transversale

Avenul Gil face dovada tipică a unui gol subteran dezvoltat în
sectorul de captare integrală a unui curs de suprafaţă, cu puţuri în formă de
clopot - dovadă a eroziunii şi dizolvării de la baza cascadelor subterane - şi
galerii de tip canion, cu numeroase rupturi în profil longitudinal. O serie de

283
reactivări ale eroziunii verticale pun în evidenţă secţiunile de tip "gaură de
cheie."
Principalele feonomene endocarstice pot fi prezentate sistematizat
prin includerea acestora în arealul sistemelor hidrocarstice care le-au
generat, surprinse în Tabelul 2.

Tabel 2. Fenomene endocarstice asociate sistemelor hidrocarstice Feredeu

și Izvorul Bârlogului
Hidrologie
Denumire Dezvol Denive A - Activ
Sistem hidro
fenomen tare lare F–
carstic
endocarstic (m) (m) Fosil/Uscat
sF - sub-fosil
Peştera Centenar* Feredeu 101 11 F/sF
Avenul Gil* 96 78 A
Peştera de la
Feredeu 37 7 F/sF
Carieră
Peştera cu Două
Feredeu - - F
Intrări
Peştera din Colţul Izvorul
15 8 F
Bârlogului Bârlogului
Peştera de la Izvorul
- - sF
Izbucul Bârlogului* Bârlogului
Peştera Ponorul
Feredeu - - A
de la Carieră*
Avenul cu Borhot Izvorul
- - -
(din Hoancă) Bârlogului
* descoperiri recente

4. Concluzii
Suprapunerea celor două acvifere carstice - Feredeu și Izvorul
Bârlogului trebuie demonstrată prin marcări cu trasori - fluoresceină sau
rodamină - pentru a certifica legătura hidrologică dintre Pârâul Rece și
izbucul Izvorul Bârlogului, dincolo de datele empirice furnizate de localnici.
Nu este exclusă nici ipoteza unei difluențe între cele două sisteme
hidrocarstice, la debite mari apa fiind dirijată spre sub-bazinul hidrografic al
Bercului.
Momentan s-au descoperit două cavități aparținătoare sistemului
hidrocarstic Izvorul Bârlogului: una situată în amonte, în punctul de
insurgență al Pârâului Rece - Avenul Gil și alta în aval, în peretele de recul
al izbucului Izvorul Bârlogului - Peștera de la Izbucul Bârlogului. Prin
explorări speologice se caută joncționarea celor două cavități, proces
explorativ ce necesită importante lucrări de dezobstrucții și decolmatări.
Absența unei ventilații puternice între cele două peșteri denotă un obstacol
major, posibil un sifon.
Peștera Centenar, aparținătoare sistemului hidrocarstic Feredeu,
prezintă un etaj superior sub-fosil (temporar inundat) și un etaj inferior activ,

284
inaccesibil deocamdată, dar vizibil printr-o serie de ferestre și puțuri ce
trebuie lărgite. Proveniența cursului de apă subteran este pusă pe seama
insurgenței de la Ponorul de la Carieră, punct de pierdere totală a apelor de
suprafață reprezentate de Valea Verde.

Bibliografie

1. Cocean, P, (2000), Munţii Apuseni. Procese şi forme carstice,

Editura Academiei Române, Bucureşti
2. Cocean, P., Iftene, Viorica, (1985), La morphologie exocarstique du
Plateau de Poieni (Monts Metaliferi) Theoretical and Applied
Karstology, 2, pp 65-70, Bucureşti
3. Goran, C., (1982), Catalogul sistematic al peşterilor din România,
Editura C.N.E.F.S., Bucureşti, 496 p.
4. Orăşeanu, I., (2000), Contributions to the Poieni Plateau
hydrogeology investigation (Metaliferi Mountains, Romania,
Theoretical and Applied Karstology, 11-12, pp 149- 157, Bucureşti
5. Orăşeanu, I., (2016), Hidrogeologia carstului din Munţii Apuseni,
Editura Belvedere, Oradea, 300p
6. Orăşeanu, I., Iurkiewicz, A., ed (2010), Karst hydrogeology of
Romania, Editura Belvedere, Oradea

285
 EFECTE ALE PANDEMIEI CU SARS-COV-2 (COVID-19)
ASUPRA TURISMULUI RURAL DIN PODIȘUL
HÂRTIBACIULUI

Lect. univ.dr. Talita Pascu,

Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

Abstract
The study is based on recent statistics of the tourism in Hârtibaciului Plateau,
focusing on some touristic items (nights spent at tourist accommodation
establishments, arrivals at tourist accommodation establishments, capacity of tourist
accomodation establishments, average length of stay, tourist demand, touristic
offer). The analysis is carried out in the light of the determinants of the tourism
phenomenon by comparing the 2020 data (after the begining of the SARS-CoV-2
pandemic) with the ones of 2019 for the same area.

Keywords: pandemic, nights spent at tourist accommodation establishments,

arrivals at tourist accommodation establishments, capacity of tourist accomodation
establishments, average length of stay, tourist demand, touristic offer, Hârtibaciu
Plateau, touristic potential, rural toruism

Introducere
Exploatarea potențialului rural, natural și etnocultural a podișului se
poate realiza prin dezvoltarea și inovarea turismului, agriculturii, industriei
alimentare. În acest sens, în ultimii ani a început să se acorde o importanță
deosebită definirii imaginii mărcii („brand-ului”) atât pentru produsele
turistice, cât și pentru produsele agroalimentare tradiționale (care au
devenit, încet, atracții turistice, iar afluxul de turiști din zone extrem de
urbanizate sau din Europa - o excelentă modalitate de marketing).
După anul 2000, meșteșugurile tradiționale promovate și integrate în
circuite turistice și comerciale (în urma inițiativelor precum cea a Prințului
Charles de la Viscri) au ajuns să fie mijloace excelente pentru diversificarea
economiilor rurale dependente de agricultură, contribuind astfel la creșterea
veniturilor populației rurale și la stabilizarea acesteia.
Și caracteristicile demografice ale Podișului Hârtibaciului sunt premise
necesare bunei dezvoltări a turismului rural, acestea putând valorifica:
• forța de muncă disponibilă în zonele rurale;

286
 • un mod tradițional de conservare tradițional (activități agricole
ancestrale în fermele și gospodăriile țărănești);
• existența produselor alimentare tradiționale de înaltă calitate
(naturale, „bio”) specifice zonei;
• diversitatea etnografică, reunind diferitele tradiții (românești, săsești,
maghiare, rrome) existente în acest spațiu;
• prezența meșteșugurilor, încă destul de răspândite, care contribuie
în mod semnificativ la creșterea atât a cheltuielilor turistice (oferind produse
locale/suveniruri), cât și a atractivității festivalurilor și târgurilor tradiționale.
Resursele turistice de natură etnografică ocupă un rol aparte între
obiectivele turistice antropice datorită specificului etnic, al unicităţii
patrimoniului spiritual, al evoluţiei şi al localizării.
Aceste activități, derulate pe parcursul anului, nu doar constituie o
modalitate de a promova relații între producătorii de produse tradiționale și
cumpărători, ci și de a face cunoscută gastronomia locală și meșteșugurile
tradiționale, lucru care de reflect în numărul tot mai mare de turiști care vor
să vadă personal și să experimenteze aceste produse și activități.

1. Turismul rural în Podișul Hârtibaciului până în anul 2019

Turismul rural, ca şi agroturismul de altfel, au ca spaţiu de desfăşurare

spaţiul rural, satul românesc, iar prin activităţile neconvenţionale iniţiale
generează circulaţie turistică. Sunt rezultatul comportamentului omului
modern, dornic de vacanţe şi voiaje cât mai originale, de reîntoarcere la
natură, evitând supraaglomeraţia din zonele turistice consacrate, iar pe de
altă parte constituie alternative posibile de relansare, revigorare a unor
aşezări rurale, de înviorare a tradiţiilor populare, a meşteşugurilor şi a
obiceiurilor (Cândea M, G.Erdeli, T.Simon, 2000, p. 220). Atât spaţiul rural,
cât mai ales agroturismul se bazează pe potenţialul spaţiului rural, pe
oamenii şi produsele locului, care trebuie adaptată cerinţelor pieţei turistice.
Pentru acest spațiu, Podișul Hârtibaciului, din datele statistice
furnizate de INS se poate obseva (fig. 1) că, începând cu anul 2001,
numarul unităților de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, pensiuni
agroturistice, camping) este în creștere – de la 15 (2001), la 36 (2018).
Trendul e unul ascendent exceptând perioada 2009-2011, când se
înregistrează o ușoară scădere a numărului de unități de cazare, ca urmare
a crizei economice.
Dacă se corelează capacitatea de cazare (numărul de locuri
disponibile în unitățile de cazare), pentru aceeași perioadă, se poate
observa că evoluția este una similară, cu o ușoara scădere și în anul 2012.
Numărul maxim de locuri disponibile pentru turiști s-a înregistrat în anul
2018, fiind de 742 (fig. 2). În ceea ce privește numărul de turiști care au
sosit în Podișul Hârtibaciului (fig. 3), numărul acestora, exceptând perioada
2010-2013, este în creștere, lucru datorat în primul rând aplicării măsurilor
de promovare amintite în partea introductivă.

287
Fig. 1 - Evoluția numărului de unități de cazare din Podișul Hârtibaciului 2001-2018

Astfel, în anul 2018, numărul turiștilor înregistrați în datele oficiale este

de 20527 persoane, comparativ cu anii cei mai slabi (2010-2013), când
turiștii care au vizitat această regiune au fost sub 7000 persoane.

Fig. 2 - Evoluția capacității de cazare din Podișul Hârtibaciului 2001-2018

Deși este în creștere numărul de turiști, precum și cel al numărului de

înnoptări (fig. 4) înregistrate în acest areal, din fig. 5 se poate observa că
durata medie a sejurului este sub valoarea de 1. Aceasta arată că cei mai
mulți turiști care vizitează Podișul Hârtibacilui sunt excursioniști, adică
vizitatori care se deplasează pentru o perioadă mai mică de 24 ore, de
obicei în vederea vizitării obiectivelor turistice, a participării la diferite

288
evenimiente culturale, meșteșugărești sau gastronomice. Se poate observa
că acei turiști care petrec mai multe zile în această regiune, optează pentru
cazări în localitățile cu atractivitate sporită aflate la limita unității analizate
(cum sunt municipiile Sibiu, Mediaș, Sighișoara), acestea oferind și alte
posibilități de petrecere a timpului liber, dețin o baza materială mai
diversificată ș.a.m.d.

Fig. 3 - Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor în Podișul Hârtibaciului 2001-2018

Durata șederii turistice (până în prezent sub 1 zi/turist) poate fi extinsă

prin organizarea de tabere, școli de vară, cursuri scurte, ateliere de creație
în spații adecvate organizate și optimizate în acest scop (de exemplu prin
identificarea, reabilitarea și amenajarea unor clădiri tradiționale dezafectate
– de exemplu Moara Veche din Hosman), organizarea de călătorii cu
Mocănița pe Valea Hârtibaciului între Cornțățel și Hosman, prin promovarea
externă (inclusiv prin Internet) către spațiile industrializate puternic
dezvoltate, care oferă turiștilor mai multe oportunități de petrecere a unui
sejur inedit.

2. Perioada pandemiei (2019-2020)

Sfârștiul anului 2019 a adus cu sine o situație neașteptată –

izbucnirea epidemiei de SARS-CoV-2 (COVID-19) în China, aceasta, încet,
transformându-se în pandemie și afectând la nivel mondial activitățile
economice, deci și pe cele din domeniul turismului.
Turismul rural din Podișul Hârtibaciului a avut în anul 2019 o situație
favorabilă. Indicatorii turismului analizați mai sus, pentru anul 2019 sunt la
un nivel ridicat, mai mari decât în cei precedenți (număr de turiști, unități de
cazare, capacitate de cazare, număr de înnoptări). Din fig. 6 se poate
observa că, pentru perioada ianuarie-septembrie, aici a sosit un număr
însemnat de turiști (34672 în total până în luna septembrie inclusiv, ceea ce
înseamnă 139,75% și aceasta doar pentru acest interval; dacă raportăm

289
până la finalul anului, ponderea ajunge la 168,69%). Cu alte cuvinte, înainte
de pandemie, turismul rural din Podișul Hârtibaciului era în plină
ascensiune.

Fig. 4 - Evoluția numărului de înnoptări ale turiștilor în Podișul Hârtibaciului 2001-

2018

Fig. 5 - Evoluția duratei medii a sejurului în Podișul Hârtibaciului 2001-2018

Același indicator, pentru anul 2020 evidențiază o prăbușire a

turismului în lunile în care au fost impuse restricții majore, respectiv lunile
aprilie și mai (fig. ) când s-au înregistrat 0 turiști. După relaxarea măsurilor
de carantinare, ncet a crescut și numărul de turiști care au vizitat Pdișul
Hârtibaciului, dar numărul acestora a fost de maxim 4425 în luna august.

290
Astfel, pentru același interval (lunile ianuarie-septembrie), numărul total al
turiștilor sosiți în această regiune a fost de doar 12630 persoane, ceea ce
înseamnă 61,53% din cel al turiștilor înregistrați în unitatea teritorială în
aceeași perioadă, dar în anul precedent.

Fig. 6 - Numărul de sosiri ale

turiștilor (ianuarie-septembrie) 2019 Fig. 7 - Numărul de sosiri ale turiștilor (ianuarie-
septembrie) 2020

Fig. 8 - Numărul de înnoptări (ianuarie- Fig. 9 - Numărul de înnoptări

septembrie) 2019 (ianuarie-septembrie) 2020

Dacă ar fi să facem referire la durata medie a sejurului, se poate

observa că aceasta a scăzut în anul 2019 față de perioada precedentă,
motivul fiind același – cei mai mulții turiși erau în tranzit,
excursioniști/vizitatori, care apoi se îndreptau spre celelate atracții turistice
din proximitate. Iar în 2020, paradoxal, durata medie a sejurului a crescut

291
ușor, datorită faptului că au fost restricționate deplasările, mai ales cele în
grupuri numeroase.

3. Efecte ale pandemiei cu SARS-CoV-2 (COVID-19) asupra turismului

rural din Podișul Hârtibaciului

Începând cu anul 2001, turismul rural din Podișul Hârtibaciului, a avut

o creștere ușoară, dar constantă (exceptând perioada de 2-3 ani în care a
avut loc criza economică). Aceasta se poate observa din indictorii analizați
(capacitatea de cazare, numărul de turiști sosiți, numărul înnoptărilor, durata
medie a sejurului).
Pentru intervalul luat în considerare, se poate afirma că a predominat,
după destinația și motivația aleasă, tipul de turism cultural, cel de
recreere/agrement sau cel complex/polivalent (care îmbină tipurile
precedente).
Formele de turism practicate au fost și rămân în continuare cel de
durată scurtă, realizat în puncte turistice de către grupuri de vizitatori care
provin atât din străinătate, cât și de pe plan intern.
O schimbare semnificativă după declanșarea pandemiei a survenit în
ceea ce privește forma de turism clasificată în funcție de proveniența
turiștilor. Dacă înainte, cei mai mulți erau străini, în 2020 din cauza
restricțiilor de călătorie, turiștii interni au avut o pondere mai mare, fapt care
se răsfrânge și asupra duratei medii a sejurului (care a scăzut). Turiștii
interni au realizată deplasări în scop turistic de distanță redusă și/sau
medie, astfel că nu a fost necesară înnoptarea în localitățile vizitate.
În plus, pentru perioada imediat următoare, postpandemie, se
preconizează unele schimbări în acest sens, cei mai mulți dintre cei implicați
în actul turistic fiind nevoiți să se adapteze noilor realități.

Concluzii

În urma apariției pandemiei de SARS-CoV-2 (COVID-19), atât la nivel

modial, cât și național sau chiar și în Podișul Hârtibaciului, va fi nevoie de o
reorganizare, de adaptare a tuturor actorilor implicați în actul turismului,
astfel încât acesta să se desfășoare sub o formă sau alta în continuare.
Se preconizează că, pe termen scurt şi mediu consumatorii se vor
orienta către turismul intern sau către destinaţii apropiate de casă şi îşi vor
reduce bugetul de călătorie. Brandurile şi destinaţiile care sunt atente la
mediu, la societate şi care se adaptează folosind tehnologia vor ieşi
câştigătoare, aici putând fi inclus turismul rrual și agroturismul – care, în
Podișul Hârtibaciului era în plin avânt înainte de pandemie, și care își poate
reveni treptat). Călătoriile vor fi tot mai customizate, urmând a scădea
turismul de masă şi a creşte numărul de vacanţe în natură, la cort (care vor
favoriza participarea turiștilor la unele activități conexe: tabere, școli de vară,
cursuri scurte, ateliere de creație etc.) sau a celor în segmentul de lux.

292
 Chiar și în aceste condiţii, ale unui sezon total neaşteptat, când
proprietarii de afaceri ȋn turism au fost forţati de ȋmprejurări să găsească
soluţii rapide şi viabile pentru a asigura continuitatea şi stabilitatea
agenţiilor, dar mai ales pentru siguranţa vacanţelor, în Podișul Hârtibaciului
se poate afirma că turismul ca fenomen nu a fost stopat, ci doar încetinit.
Soluția poate fi implicarea fiecăruia dintre noi (în promovarea și consumarea
acestui produs turistic deosebit – turismul rural și agroturismul din Podișul
Hârtibaciului).

Bibliografie

1. Benedek, J., Dezsi, Şt., (2006), Analiza socio-teritorială a turismului

rural din România din perspectiva dezvoltării regionale şi locale, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
2. Bran, Florina, Simon, Tamara, Marin, D., (1997), Turism rural,
modelul european, Editura Economică, Bucureşti
3. Cândea M, G.Erdeli, T.Simon, (2000), România-Potential turistic şi
turism, Editura Universitară București
4. Glăvan, V., (2003), Turism rural. Agroturism. Turism durabil.
Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti
5. Ianoş, I., Tălângă, C., (2005), Geografie urbană şi geografie rurală,
Editura CREDIS, Bucureşti
6. Ilieş (Pascu), Talita, Crişan (Moldovan), Raluca Emilia, (2014), The
importance of advertising in the rural devlopment from the tourism
perspective – case study Hârtibaciu Plateau, Albena, Bulgaria
7. Miu, Florentina, (2006), Ecoturism şi turism rural, Editura
Europroduct, Piteşti
8. Nistoreanu, P., (1999), Ecoturism şi turism rural. Elemente de
management, marketing şi economie, Editura ASE, Bucureşti
9. Nistoreanu, P., Gherea, Marinela, (coord.), (2010), Turism rural –
tratat, Editura C. H. Beck, Bucureşti
10. Petrea, R., Petrea, D., (2000), Turism rural, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
11. Pop, Gr. P., Benedek, J., (1997), Sisteme şi modele de aşezări
rurale în Depresiunea Transilvaniei, Studia UBB, Geographia, XLII, 1-2,
Cluj-Napoca
12. Velcea I. (2000), Conceptul de geografie rurală. Conexiuni
sistemice şi relaţii macroeconomice, în Rev. Geocarpathica, nr. 1. Edit.
Univ. „Lucian Blaga” Sibiu.
13. Velcea I. (2006), Geografia rurală, Univ. Creştină "Dimitrie
Cantemir" Bucureşti, Facultatea de geografia turismului, Sibiu.
14. Velcea I. (2008), Turismul rural în România. Valoarea şi calitatea
patrimoniului turistic, în Sinteze de geografie generală şi regională, Editura
Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu.
15. http://www.cjsibiu.ro
16. http://www.dezvoltaredurabila.org

293
17. http://www.drumulasezarilorsasesti.ro
18. http://www.fortified-churches.com
19. http://statistici.insse.ro
20. http://www.kirchenburgen.eu
21. http://www.monumenteromania.ro
22. http://www.rumaenienburgen.com/burgenliste.htm
23. http://www.siebenbuerger.de
24. http://www.sibiu-turism.ro

294
SECȚIUNEA ȘTIINȚE MEDICALE

295
 BRACKET BOND STRENGTH BY USING FUJI
ORTHO LC IN DIFFERENT ENAMEL CONDITIONS

Șef lucrări dr. Sorana Maria Bucur,

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș,
Tehnician Dorin Cocoș,
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș,
Șef lucr.dr. Smaranda Nazarie,
Universiatea Apollonia, Iași,
Asist univ.dr. Radu Sireteanu Cucui,
Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

Abstract

Aim of the study. The purpose of this study was to compare the bonding
strength of Fuji Ortho LC glass-ionomer on etched and unetched enamel in three
different conditions: dry, saliva-moistened and blood-moistened. Material and
methods. The study was performed in vitro, on a group of 42 premolars extracted
for orthodontic purposes. The premolars were randomly divided in six groups: 1-
etched and dry, 2-etched and moistened with saliva, 3-etched and moistened with
blood, 4-unetched and dry, 5-unetched and moistened with saliva, 6-unetched and
moistened with blood. We bonded Discovery brackets using Fuji Ortho LC GC. A
universal testing machine was used to detach the brackets. We determined and
compared the bonding strength of the groups by statistical means. Results. The
mean bond strength values in groups 1-6 were 20.74, 17.22, 11.13, 10.55, 10.16,
9.21 MPa respectively. Significant differences were found between groups 1,2 and
all the other groups and no significant difference between 1 and 2.

Key words: bond strength, Fuji Ortho LC, enamel etching, dry and wet
conditions

INTRODUCTION
Fixed orthodontics is a very important field of the clinical practice since
the demand for orthodontic treatment is on the rise [1]. The orthodontists
must make an appropriate treatment plan and be careful in choosing the
materials they use for the success of the treatment plan: the bracket’s type,
the arches, the elastic components, etc. Among all these issues, the choice
of an adequate material for bonding brackets is a test stone, the adhesive
used must protect the tooth enamel and prevent the brackets’ debonding
under the action of physiological masticatory pressures and forces applied

296
during the orthodontic treatment [2]. Reynolds demonstrated by his research
study that the clinically acceptable bond strength ranges 5.9–7.8 MPa [3].
Since the last decades of the past century, the comparison among
different adhesive materials used as bonding agents in different enamel’s
conditions has been the concern of many orthodontic researchers [4-7].
The application of orthodontic brackets and bands may cause enamel
decalcifications, the very well-known” white spot” lesions. So, for the long-
term benefit of the tooth structure it is better to use a fluoride-releasing
bonding agent. Due to this important issue we thought of using in our study
Fuji Ortho LC which was described by many researchers [8-11] as a luting
cement with a high, long-lasting fluoride release potential, so with a great
compatibility with dental structures [4]. This bonding agent was produced by
GC America, Inc.; it is a light-curing adhesive chemically described as a
resin reinforced glass ionomer. So, Fuji Ortho LC became frequently used in
orthodontics for bonding bands and brackets.
Another controversial scientific issue is about using an acid
conditioning prior to bracket bonding; this procedure may result in enamel
wear or cracks after removing brackets [11] but highly improves their shear
bond strength [4,5,7]. The manufacturer of Fuji Ortho LC claims that this
adhesive can bond brackets even to wet unetched enamel [12].
For all this reasons we decided to compare the bracket’s bond
strength to etched and unetched enamel using Fuji Ortho LC in three
different enamel conditions: dry, saliva-moistened and blood-moistened.

MATERIAL AND METHOD

The study material included 42 maxillary and mandibular premolars
extracted for orthodontic purposes. The orthodontic patients who underwent
the respective extractions gave us their writing consent for the inclusion of
the extracted teeth in our in vitro study. The criteria for the sample selection
were:
• the crown integrity, the absence of decays, restorations and cracks
caused by the extraction procedures;
• the absence of any structural or developmental defect;
All the 42 extracted premolars were very well cleaned with Depural
Neo, a slightly abrasive fluoride-free paste for professional teeth polishing
produced by Spofa Dental [14].
After that, we kept the teeth for 48 hours in distilled water.
We used diamond disks and water cooling to separate the crowns
from the roots at the enamel-cement junction [15]. All the premolar’s crowns
were then mounted in blocks of Duracrol – a self-curing methacrylate resin –
so that only the vestibular surfaces remained accessible for bonding and
testing. The longitudinal axis of the crowns was perpendicular to the
horizontal plane [4]. We checked that the vestibular surfaces do not remain
contaminated with acrylic residues [15].

297
 The teeth thus prepared were then randomly assigned into six groups
(7 samples in each group) and were bonded with Discovery brackets from
DENTAURUM GmbH & Co as follows:
Group 1 (Fuji Ortho LC on etched and dry enamel): the teeth were
etched with 37% orthophosphoric acid for 30 seconds. The samples were
then washed with plenty of water for 20 seconds and air-dried with the
dental unit’s air spray for other 20 seconds [4]. GC Fuji Ortho LC Capsule
was applied to the brackets’ bases and the brackets were placed on the
centre of vestibular surfaces. The brackets were compressed evenly over
the enamel surface by putting a special blade into the slots. Excessive
bonding agent was gently removed by using an explorer around the
bracket’s bases. The light-curing was done for 40 seconds with X-CURE
LED GUILIN lamp.
Group 2 (Fuji Ortho LC on etched enamel moistened with saliva
before bonding): all the working steps were similar with those for group 1.
The difference was that before bonding the vestibular surfaces were
moistened with natural saliva from a male donor by using a microbrush.
Group 3 (Fuji Ortho LC on etched enamel moistened with blood): the
working steps were similar with those for group 2 but instead of saliva we
used human blood collected from the fingertip of a male donor [17].
Group 4 (Fuji Ortho LC on unetched and dry enamel): the teeth were
rinsed with the dental unit’s air-water spray for 15 seconds then air-dried for
20 second before bonding.
Group 5 (Fuji Ortho LC on unetched enamel moistened with saliva):
the sample was prepared similar with the group 4 but before bonding the
vestibular surfaces were moistened with natural saliva from a male donor by
using a microbrush.
Group 6 (Fuji Ortho LC on unetched enamel moistened with blood):
the sample was prepared similar with the group 5 but instead of saliva we
used human blood collected from the fingertip of a male donor [17].
We proceeded to detach the brackets and to determine the shear
bonding force by using a universal testing machine. The sharp blade of the
device was applied to the bracket base in an occluso-cervical direction with
a speed of 1mm/min. The force required to detach the brackets was
expressed in megapascal (MPa) [15].
The results were analyzed and compared with ANOVA test and
Student’s t-test, at the statistical significance of P < 0.05.

RESULTS

Table no.1. shows the values expressed in Megapascals (MPa) of the

mean bond strength of the six groups.

298
 Table no.1
Average
Groups The enamel conditioning Variance
(Mpa)
Group 1 etched and dry 20,74 4,35
Group 2 etched, moistened with saliva 17,22 5,48
Group 3 etched, moistened with blood 11,13 4,28
Group 4 unetched and dry 10,55 4,78
Group 5 unetched, moistened with saliva 10,16 6,22
Group 6 unetched, moistened with blood 9,21 3,76

P-value between groups was 0,0744 0,05 according to ANOVA

test
The highest bond strength (20.74 MPa) was recorded in group 1
(etched and dry enamel) and the lowest (9,21 MPa ) was recorded in group
6 (unetched and blood-moistened enamel). We found no significant
difference between groups 1 and 2 (P > 0.05). Group 1 exhibited significant
differences from groups 3, 4, 5 and 6. Group 2 also exhibited significant
differences from groups 3, 4, 5 and 6. Groups 3, 4, 5 and 6 did not exhibit
significant differences among themselves.

DISCUSSION
We can see that Fuji Ortho LC in all the described conditions proved
to have an adequate bonding strength [2]. The results showed that bond
strength values on etched enamel were higher than those on unetched
enamel. The blood-moistened enamel demonstrated less bonding strength
than saliva-moistened in both enamel conditions. Our results could be
explained by the difference in type and quantity of inorganic and organic
components of the blood which makes it a greater electrochemical and
mechanical barrier than saliva [16].

Other researchers like Feizbakhsh and Bishara [4,17] also

demonstrated the strong bonding capacity of Fuji Ortho LC GI on etched
and dry enamel and even on the enamel etched and moistened with water.
Contrary to our results, adhesion significantly decreased when after etching
the enamel was contaminated with saliva [4].
The acid enamel’s etching creates a rough surface which is more
convenient for a strong micromechanical adhesion with the resin component
of Fuji Ortho LC. By etching, the contact between enamel and resin
increases [18]. The acid application eliminates the organic biofilm and
etches the mineral structure of the enamel, so it increases the accessible
areas for bonding procedures. At the same time, the enamel surface’s free
energy increases [19]. In the unetched groups the adhesion is based on the
chemical bonding between glass-ionomer and tooth enamel [4].

299
 In another study Kirovski and Madzarova found no significant
difference by using Fuji Ortho LC between the groups with etched or
unetched enamel [20]. The difference between their results and ours might
be due to the fact that we tested the shear bond strength while they tested
the tensile bond strength.
The presence of saliva prevents the micromechanical bonding
between Fuji Ortho LC and the tooth enamel due to the presence of its
chemical constituents [13].
Cacciafesta & all [21] found the higher bond strength of Fuji Ortho LC
after application on the enamel contaminated with saliva after the etching
with polyacrylic acid. The difference was significantly higher than in the
other tested enamel conditions: etched and water-moistened, nonetched
and dry, nonetched and wet.
Cacciafesta also demonstrated that for each enamel preparation (10%
polyacrylic acid, 37% phosphoric acid and self-etching primer) the
application of Fuji Ortho LC proves no significant difference between dry
and blood-contaminated groups [22].

CONCLUSIONS
Fuji Ortho LC has proved to get an acceptable bond strength in all
studied situations. The bond strength is higher on the etched enamel. The
adhesion of Fuji Ortho LC decreases in wet conditions. Our studied
suggested that this bonding agent can be used in clinical situations where
there is a risk of salivary or blood contamination. To confirm these results
we will have to test them in vivo.

BIBLIOGRAPHY
1. Jawad, Z., Bates, C. & Hodge, T. Who needs orthodontic
treatment? Who gets it? And who wants it?. Br Dent J 218, 99–103 (2015)
2. Ribeiro GLU, Jacob HB. Understanding the basis of space closure
in Orthodontics for a more efficient orthodontic treatment. Dental Press J
Orthod. 2016 Mar-Apr;21(2):115–25.
3. Reynolds IR. A review of direct orthodontic bonding. Br J Orthod.
1975;2:171–8.
4. Feizbakhsh M, Aslani F, Gharizadeh N, Heidarizadeh M.
Comparison of bracket bond strength to etched and unetched enamel under
dry and wet conditions using Fuji Ortho LC glass-ionomer. J Dent Res Dent
Clin Dent Prospects. 2017 Winter;11(1):30–5.
5. Ekhlassi S, English JD, Ontiveros JC et al. Bond strength
comparison of color-change adhesives for orthodontic bonding using a self-
etching primer. Clin Cosmet Investig Dent. 2011;3:39–44.
6. Maurya R, Tripathi T, Rai P. New generation of color bonding: A
comparative in vitro study. Indian J Dent Res 2011;22:733-4.
7. Shaik JA, Reddy RK, Bhagyalakshmi K, Shah MJ, Madhavi O,
Ramesh SV. In vitro Evaluation of Shear Bond Strength of Orthodontic

300
Brackets Bonded with Different Adhesives. Contemp Clin Dent. 2018 Apr-
Jun;9(2):289–92.
8. Cacciafesta V, Sfondrini MF, Baluga L, Scribante A, Klersy C. Use
of a self-etching primer in combination with a resin-modified glass ionomer:
effect of water and saliva contamination on shear bond strength. Am J
Orthod Dentofacial Orthop. 2003 Oct;124(4):420-6.
9. Jurišić S, Jurišić G, Jurić H. Influence of Adhesives and Methods of
Enamel Pretreatment on the Shear Bond Strength of Orthodontic Brackets.
Acta Stomatol Croat. 2015 Dec;49(4):269–74.
10. Pithon MM, dos Santos RL, Ruellas AC, Sant'Anna EF. One-
component self-etching primer: a seventh generation of orthodontic bonding
system?. Eur J Orthod. 2010 Oct;32(5):567-70.
11. Komori A, Ishikawa H. Evaluation of a resin-reinforced glass-
ionomer cement for use as an orthodontic bonding agent. Angle Orthod J
1997;189-95.
12. http://www.gcaustralasia.com/Products/57/Cementation/GC-Fuji-
ORTHO-LC
13. Shaik JA, Reddy RK, Bhagyalakshmi K, Shah MJ, Madhavi O,
Ramesh SV. In vitro Evaluation of Shear Bond Strength of Orthodontic
Brackets Bonded with Different Adhesives. Contemp Clin Dent. 2018 Apr-
Jun;9(2):289–92.
14. https://www.dentotal.ro/depural-neo-75g.html
15. Bucur SM, Cocoș D, Saghin A. Bond strength of three adhesive
systems used for bonding orthodontic brackets. Romanian Journal of Oral
Rehabilitation, Vol.12, No. 1, Jan - Mar 2020:162-7.
16. Prasad M, Mohamed S, Nayak K, Shetty SK, Talapaneni AK.
Effect of moisture, saliva, and blood contamination on the shear bond
strength of brackets bonded with a conventional bonding system and self-
etched bonding system. J Nat Sci Biol Med. 2014;5:123–9.
17. Bishara SE, Olsen ME, Damon P, Jakobsen JR. Evaluation of a
new light-cured orthodontic bonding adhesive. Am J Orthod Dentofacial
Orthop. 1998;114:80–7.
18. Retief DH. Failure at the dental adhesive-etched enamel interface.
J Oral Rehabil. 1974;1:265–84.
19. Komori A, Ishikawa H. Evaluation of a resin-reinforced glass-
ionomer cement for use as an orthodontic bonding agent. Angle Orthod J.
20. Kirovski I, Madzarova S. Tensile bond strength of a light-cured
glass-ionomer cement when used for bracket bonding under difference
conditions. Eur J Orthod. 2000;22:719–23.
21. Cacciafesta V, Jost-Brinkmann PG, Süssenberger U, MiethkeRR .
Effects of saliva and water contamination on the enamel shear bond
strength of a light-cured glass-ionomer cement. Am J Orthod Dentofacial
Orthop. 1998;113:402–7.
22. Cacciafesta V, Sfondrini MF, Scribante A, De Angelis M, Klersy C.
Effects of blood contamination on the shear bond strengths of conventional
and hydrophilic primers. Am J Orthod Dentofacial Orthop. 2004;126:207–12.

301
 ERGONOMIA ÎN CADRUL ALGORITMULUI CLINIC AL
EDENTAŢIEI

Șef lucrări dr. Feier Ramona Diana,

Dimitrie Cantemir University, Târgu Mureș

Abstract

ERGONOMICS WITHIN THE CLINICAL ALGORITHM

OFEDENTATION: The aim of this paper is to identify theimportance of
correct therapeutic staging in the rehabilitation ofpartially edentulous patients,
following the application of theergonomic principle in establishing the
therapeutic plan.Material and method: The study group was represented by
anumber of 197 patients present within the Total BioMed PrivateClinic during the
years 2019-2020. For these patients, followingthe general, loco-regional and
local clinical and paraclinicalexaminations, the treatment plan was established,
aiming atthe correct restoration of the stomatognathic system functions,being
subsequently performed therapeutic solutions. Theworking method
consisted in the evaluation through theergonomic principle of the staging
of the therapeutic plan.Results and discussions: The data obtained after
theevaluation highlighted the importance of applying theergonomic principle
in the therapeutic plan resulting in benefitsfor both the patient and the work team:
dentist, laboratory ofdental technique. Conclusions: The application of
ergonomicprinciples in oral rehabilitation is the first step in
ensuringclinical success.

Keywords: edentation, treatment plan, ergonomic principle

Concept de natură duală, punând în balanță inițial efortul depus și

beneficiul realizat (eficiența activitătii), ergonomia dentară îsi modifică
sensul, în condițiile societății actuale, către îmbunătătirea calității vieții și
prevenirea afectărilor profesionale, cu beneficii pentru echipa dentară și, în
primul rând pentru pacient. Principiul ergonomic stă la baza desfășurării
activității umane, ergonomia fiind denumită "preocuparea de a adapta omul
la muncă și munca la om".(1). Preocuparea pentru optimizarea practicii
medicale dentare a existat din cele mai vechi timpuri, rezultatele de astăzi
nefiind altceva decât un lung șir de încercări de îmbunătățire a activității.

302
 Fig.1.Extracție dentară în genunchi,Japonia

Practica din Evul Mediu European, până în secolul XII,era realizată

de călugări medici,bazată pe texte hipocratice și galenice,și consta în
aplicarea de remedii vegetale și efectuarea de acte de mică chirurgie.(5)

Fig.2. Acuarela în evul mediu târziu-chirurg -bărbier realizând o

extracție

În urmă cu 40 de ani a fost introdusă în activitatea cabinetelor

stomatologice "noua pozitie ergonomică",prin așezarea pacientului în
decubit dorsal.Această poziție este acum impusă de organismele
internaționale F.D.I. si I.S.C,care recomandă și realizează standarde de
lucru.Noua poziție ergonomică impune organizarea de ansamblu a
cabinetului astfel încât cavitatea orală devine centrul de activitate a
medicului stomatolog,iar instrumentele sunt așezate la îndemană.(2)
Principiul ergonomic urmărește ca activitatea să se desfășoare într-un
cadru organizat în ședințe de tratament cât mai dese și riguros
etapizate,care să ducă la rezolvarea cazului într-un timp scurt,cu rezolvarea
concomitentă a celor patru hemiarcade în aceeasi sedință,diminuând timpul
de lucru, și economisind materiale si energie umană. Urmărind conceptele
principiul ergonomic, terapia edentației parțiale presupune realizarea atât a

303
protezărilor fixe cât și mobile. Astfel se realizează amprentarea globală în
prima sedință, pentru ambele tipuri de protezare și realizarea pe aceleași
modele funcționale atât a protezarilor fixe cât și mobile. Organizarea
activității medicului stomatolog în contextul protezării mixte are o importanță
deosebită deoarece acesta desfasoară o muncă ce sumează un număr
enorm de tehnici de lucru, utilizează un instrumentar variat si complicat, iar
câmpul operator pe care actionează este foarte mic.(3) Terapia protetică
presupune, pe lângă organizarea ergonomică a cabinetului, și o organizare
ergonomică specifică muncii proteticianului care trebuie sa respecte câteva
reguli esentiale de desfăsurare a activitătii.Trebuie avut in vedere că terapia
edentatiei parțiale,în special cea tratată prin mijloace mobilizabile se
adresează cu precădere grupei de varstă de peste 40 de ani si mergând
până la vârsta a treia,așadar organizarea activității medicale în cabinetul
stomatologic trebuie să tină cont si de acest fapt, preferând gruparea
ședintelor de lucru precum și compactarea lor în prima parte a zilei pentru a
evita oboseala și somnolența care-l fac pe bolnavul vârstnic necooperant.
Având în vedere conceptul modern al tratamentului etiologic,planul
terapeutic impune o etapizare,o ierarhizare a actelor terapeutice în funcție
de implicatiile si importanta afectării fiecarui element sistemic oglindit in
diagnostic.In urma evaluării statusului bolnavului prin examen clinic
amanuntit, analiza atenta a investigatiilor paraclinice, se formuleaza
diagnosticul complet si complex si se trece la etapizarea planului terapeutic
prin stabilirea prioritatilor de tratament ce vizeaza pregatirea generala,loco-
regionala si locala specifica si nespecifica,in concordanta cu obiectivele
profilactic si curativ si in urma analizarii criteriilor de tratament. Trebuie sa
avem in vedere ca in cazul existentei vreunei afectiuni generale, bolnavul
respectiv sa fie stabilizat prin terapia medicamentoasa specifica. Planul de
tratament urmareste in primul rand refacerea
rapoartelor morfologice normale de exercitare a functiilor,echilibrand
musculatura manducatoare , delimitand corect etajul inferior si pozitionand,
corect mandibula in plan medio-sagital. Refacerea arcadelor alveolo-
dentare va oferi mandibulei sprijinul necesar in actul deglutitiei si va
impiedica in acelasi timp diminuarea etajului inferior al fetei. Spatiul protetic
potential va fi redistribuit de asa maniera pentru a se obtine o repozitionare
linguala corecta. Se va reface ocluzia ca determinant important al miscarii
mandibulei actul fiziologic al masticatiei. Restaurarile arcadelor dentare
trebuie realizate in concordanta cu reperele cranio-faciale si cu morfologia
articulatiei temporo-mandibulare. Stabilizarea protezelor partiale adjuncte
reprezinta elementul esential al protezarii si se rezolva printr-o echilibrare
statica si dinamica a protezei precum si prin combaterea tendintelor de
dislocare.(4)
Un alt domeniu de ultima ora al ergonomiei practicii medicale dentare
il reprezinta informatica medicala,ce in stomatologie conduce la eliminarea
supraincarcarii specialistului cu activitati obositoare care presupun risipa de
timp si energie in afara actului medical propriu-zis, oferind posibilitatea
canalizarii eforturilor sale in directii cu adevarat curative si

304
profilactice,intervenind prin sistemele de asistare a deciziilor SAD in
recomandarea diagnosticului si a schemelor de tratament individualizat.

Fig.3.Piramida Informatională

SCOP
Scopul acestui studiu vizează importanta aplicării conceptelor
ergonomice in realizarea planului terapeutic,in stabilirea planului de
reabilitare orala.
Într-o prima etapa s-au analizat rezultatele examenului clinic alături de
rezultatele paraclinice,care au trasat mai departe traiectoria
terapeutică,intocmindu-se un plan de tratament.S-a realizat analiza planului
de tratament in corelatie cu conceptele principiului ergonomic,stabilindu-se
masura in care acesta s-a aplicat sau nu,si necesitatea reevaluarii
terapeutice.
MATERIAL SI METODĂ
Lotul de studiu a fost reprezentat de un numar de 197
pacienţi,diagnosticaţi cu edentaţie parţială ,cu diferite complicaţii instalate la
nivel loco-regional si local pe suport dento-parodontal si muco-osos,tratati
prin protezari fixe si mobile,clasice si moderne in decursul perioadei de timp
cuprinsa intre 2019-2020.S-a realizat analiza planului de tratament si a
solutiilor terapeutice prin prisma conceptelor ergonomice si s-au obtinut
traiectorii de tratament pentru fiecare tip de protezare in parte.
REZULTATE ŞI DISCUŢII
Structura lotului de studiu in functie de patologia generala (fig.4)
releva prevalenta pentru patologia cardiovasculara,care antreneaza dupa
sine limitari in optimizarea campului protetic prin intermediul interventiilor
chirurgicale de amploare ,alaturi de celelalte tipuri de
afectari:respiratorie,metabolica,gastro-
enterologica,imunologica,renala,alergogena,psihiatrica,care impun limitarea
solutiilor terapeutice din paleta larga existenta.

305
 Fig. 4.Reprezentarea grafică a structurii lotului in functie de patologia
generala

În ceea ce priveşte repartiţia lotului pe sexe remarcăm un procent de

55% corespunzător sexului masculin,comparativ cu un procent de 45%
corespunzător sexului feminin (fig.6.).Prevalenţa sexului masculin pledează
pentru recuperarea cât mai rapidă a funcţionalităţii sistemului
stomatognat,cu precădere a funcţiei masticatorii,ceea ce conduce către
alegerea variantelor terapeutice menite sa întrunească acest deziderat.

Fig.5.Reprezentarea grafică a structurii lotului pe sexe

În ceea ce priveşte distribuţia lotului de studiu pe clase de edentaţie

remarcăm complexitatea manifestărilor patologiei, astfel că la cei 197 de
pacienţi am întâlnit următoarele clase de edentaţie:
Edentaţii de cls.I Kennedy -59 de pacienţi, Edentaţii de cls.II
Kennedy -21 de pacienţi, Edentaţii de cls.III Kennedy-12 pacienţi,
Edentaţii de cls.IV Kennedy- 7 pacienţi, Edentaţii de cls.V Applegate- 14
pacienţi, Edentaţii de cls.VIApplegate- 17 pacienţi.
(Fig.6)

306
 Fig.6.Distribuţia lotului pe clase de edentaţie

Fiecare clasă de edentaţie este definită de un tablou clinic specific,în

convergenţă cu topografia edentaţiei,ceea ce şi particularizează soluţiile
teraputice posibile. Ceea ce este extrem de important de remarcat este
prezenţa unui număr mare de cazuri ce prezintă edentaţie biterminală
(clasa I Kennedy),ce se traduce prin suport dento-parodontal remanent
complet deficitar din punct de vedere biomecanic,absenţa unităţilor
masticatorii din zona laterală,bilateral aducând după sine grave dezechilibre
la nivelul tuturor componentelor sistemului stomatognat.
Analizand lotul de studiu in functie de solutiile terapeutice alese am
remarcat o frecventa crescuta a solutiei provizorii,112 cazuri(Nota 2)
acrilice mobile clasice in congruenta cu solutia fixa sociala metalo-
acrilica,elemente direct coroborate cu statutul socio-economic al pacientilor
aflati in lucru. Solutia definitiva hibrida a fost adoptata intr-un numar mult
mai redus,fiind in legatura si cu varsta mai redusa a pacientilor in cauza,65
de cazuri(Nota 3).Numarul cel mai redus de cazuri a fost reprezentat de
rezolvarile doar prin protezare fixa(Nota 1),in numar de 9 dat fiind si
amplitudinea edentatiilor care nu au permis rezolvarea de aceasta
maniera.(Fig.7.)

Fig.7.Distribuţia lotului pe solutii terapeutice

Grefat pe structura lotului analizat,am realizat distribuţia lotului de

studiu în funcţie de etapizarea planului de tratament.În urma evaluării am

307
constatat ca etapa de prefigurare a planului terapeutic prin wax-up a fost
realizata in proportie de 61,1%,(fig.8)fiind indicate pentru cazurile de
reabilitare orala complexa prin protezari hibride si flexibile,si nefiind realizate
pentru cazurile de protezare fixa si protezare mixta clasica considerata ca si
protezare de temporizare.

Fig.8.Configurarea solutiei terapeutice prin intermediul wax-up

Asanarea cavitatii orale a fost realizata de sine statator in proportie

83%(Nota 1),comparativ cu asanarea asociata cu pregatirea nespecifica si
specifica in acelasi timp care a fost in procent de 17%(Nota 2),un procent
mic ce sa traduce prin cresterea duratei de timp in realizarea
tratamentelor,pe de o parte,precum si cresterea numarului de sedinte de
tratament,cresterea costurilor atat pentru pacient cat si pentru echipa
medicală.

Fig.9.Reprezentarea grafică a structurii lotului la nivel de asanare cu sau

fara asocierea pregatirii specifice si nespecifice

Am evaluat in continuare etapa protetica propriu-zisa in care am

diferentiat situatiile care au utilizat pentru protezarea fixa o singura
amprenta globala,prepararea realizandu-se in toate cele patru cadrane,iar
inregistrarea RMC fiind realizata cu ajutorul machetelor de ocluzie acolo
unde rapoartele erau instabile si insuficiente,in antiteza cu situatiile in care
s-a realizat protezarea initial pe o hemiarcada si intr-o etapa ulterioara pe
hemiarcada antagonista . Aceasta ultima varianta este mai facila din punct

308
de vedere al comfortului pentru pacient si are un grad de dificultate scazut
pentru practician,dar nu ofera economie de timp si materiale,si nu ofera
certitidinea unei solutionari corecte daca rapoartele anterioare mandibulo-
craniene nu sunt intr-o situatie de normalitate si echilibru. Rezultatele
obtinute au demonstrat prevalenta pentru a doua varianta diferenta nefiind
insa semnificativa.(Fig.10)

Fig10. Amprentarea globala versus parcelara in terapie

Realizarea etapelor de laborator pe acelasi model functional,in

protezarea mixta reprezinta o solutie ideala.

CONCLUZII
Respectarea principiilor ergonomice în cadrul activitătii medicale
dentare reprezintă o condiție obligatorie pentru asigurarea succesului
clinicanului. În protezarea fixă și mobilă și în terapia de reabilitare complexă,
ergonomia are un cuvant greu de spus în ceea ce priveste, optimizarea
manoperelor, a timpilor de exectutie și în final asupra costurilor reflectate
atât la nivel de cabinet cât și pentru pacient.

Referințe bibliografice

1. Forna N,Burlui V. Clinical Guidelines and Principles in the Therapy of

Partial Extended Edentation.Iasi:Ed. Apollonia,2001,470-477.
2. Forna N.Evaluarea stării de sănătate afectate prin
edentaţie.Iasi:Ed.Demiurg,2007,25-26
3. Forna N.Actualităţi în clinica si terapia edentaţiei parţial
întinse.Iaşi:Ed.’’Gr.T.Popa’’,2009.
4. Forna N,Antohe ME,Reabilitarea Pierderilor de
substanţă.Iaşi:Ed.Demiurg,2007,180-190
5. ***www.clinical-house.com

309
 EVALUAREA RADIOGRAFICĂ A PROCESELOR
REPARATIVE POST TRATAMENT ENDODONTIC
CONSERVATOR ÎN PARODONTITELE APICALE
CRONICE

Conf. dr. Constanţa Mocanu,

Universitatea Apollonia din Iaşi
Asist dr.Radu Mircea Sireteanu Cucui,
Universitatea Dimitrie Cantemir Tg. Mureş
Șef lucr. dr. Smaranda Nazarie,
Universitatea Apollonia din Iaşi

Abstract

Intraoral radiographs can provide important detailed information on periapical

structures and are an essential component of complete endodontic examination.
The aim of the study is to use radiographic examination to assess bone density in
the periapical area and to evaluate, in correlation with clinical data, the success of
healing in the conservative treatment of chronic apical periodontitis. Material and
method: The study group consisted of 56 teeth with periapical pathology of
endodontic nature and aimed at healing the periapical lesion after conservative
endodontic treatment, both by analyzing radiographic clichés performed before, at
completion and at 12-24 months from the end of the treatment, as well as by
correlating the radiographic aspects with the clinical symptomatology. Based on the
clinical results, correlated with the radiographic evaluation, the classification of
apical healing was performed after a minimum observation period of one year
according to the criteria proposed by Rud et al. Results: Based on the radiological
criterion for evaluating post-conservative treatment, the cases were classified as
follows: complete healing - 54% of cases, incomplete healing -25%, uncertain and
unsatisfactory healing -21%.Discussion: The problem of healing of the periapical
bone is of major importance, because the condition of this bone will depend on the
functional value of the tooth or even, ultimately, the success or failure of treatment.
Conclusions: the importance of radiological examination , as well as in the planning
of treatment and in the pursuit of periapical healing is crucial. Based on the
radiological criterion for evaluating post-conservative treatment healing, most cases
fell into the category of therapeutic success, with the highest values being in the
group of complete healing.

Keywords apical periodontitis, radiographic examination, repair processes.

INTRODUCERE
Rezultatul procedurilor din terapia endodontică uzuală este evaluat
prin proceduri clinice şi radiografice. Deoarece, din punct de vedere clinic, o

310
inflamaţie periapicală cronică este foarte des fără simptome, doar o valuare
clinică a vindecării are o valoare limitată, în timp ce radiografia, pe de altă
parte, se presupune să reflecte schimbările histologice în regiunea
periapicală. Radiografiile intraorale pot furniza informaţii detaliate importante
asupra structurilor periapicale şi sunt o componentă esenţială a examinării
endodontice complete. În general, scopul analizei radiografice este de a
detecta modificările ţesuturilor dure, cum ar fi osul, dentina şi smalţul.

SCOPUL STUDIULUI
Scopul studiului este de a utiliza examenul radiografic pentru
aprecia densitatea osoasă din zona periapicală şi de a evalua, în
corelaţie cu datele clinice, succesul vindecării în tratamentul conservator
al parodontitelor apicale cronice.

MATERIAL ŞI METODĂ
Lotul de studiu a fost constituit din 49 de pacienţi la care s-au evaluat
56 de dinţi care au prezentat patologie periapicală de natură endodontică şi
la care s-a urmărit vindecarea leziunii periapicale după tratament
endodontic conservator, atât prin analiza clişeelor radiografice realizate
înainte de tratament, la finalizarea tratamentului şi după la 12-24 de luni de
la finalizarea tratamentului, ca şi prin corelarea aspectelor radiografice cu
simptomatologia clinică. Pe baza acestor radiografii s-au realizat
măsurători relative de densitate osoasă.
Pentru analiza comparativă a gradului de afectare a pierderii
integrităţii osoase, folosind examenul radigrafic am utilizat programul de
computer ACD See ver 5.0. Cu ajutorul acestuia s-a putut măsura variaţia
luminozităţii pe diferite zone ale radiografiilor retro-alveolo-dentare în
cazurile de parodontită apicală tratate conservator.
Această variabilă corespunde densităţii osoase existând între acestea
o relaţie de directă proporţionalitate, astfel putându-se urmări comparativ
distrucţia osoasă sau gradul de refacere osoasă şi osul sănătos.
Măsurătorile au fost făcute în zona apicală, cuprinzând atât apexul,
cât şi zona de os înconjurătoare, fiind comparate apoi cu valori măsurate în
zone apreciate cu ochiul liber ca fiind sănătoase.
Pentru determinarea practică a acestor variaţii analiza pentru fiecare
radiografie am făcut-o în felul următor:
 am măsurat luminozitatea în zonele martor respectiv - lamina dura şi
os spongios notând media acestora cu LUM1
 am măsurat ulterior luminozitatea în două zone de afectare
periapicală- centrul leziunii şi respectiv periferia acestuia, făcând o medie
între măsurători şi notând-o cu LUM2
 pentru calcularea integrităţii osoase (IO) am utilizat formula
următoare care a ajutat la analizarea procentajului de refacere osoasă în
cazul aprecierii vindecării post tratament conservator.

311
 LUM2
IO= x100
LUM1
Măsurătorile sunt sistematizate în tabelul următor (Tabel I)

Tabel I Calcularea densităţii osoase

Valoare densitate LUM1 LUM2
Maxim 172 89
Minim 136 169
Valoare medie măsurată în zona de os sănătos LUM1= 154
Valoare medie măsurată în zona periapicală LUM2=129
Integritate osoasă calculată după tratament IO=83, 70%

În ceea ce priveşte elemente Rx urmărite în evaluarea vindecării

apicale post tratament (1) în parodontite apicale cronice, s-au evaluat
următoarele variabile din apariţia radiografică:
• Lăţimea spaţiului periapical sau a rarefierii
• Mărimea rarefierii în comparaţie cu o radiografie anterioară
luată după obturaţia radiculară
• Prezenţa şi lăţimea laminei dura sau marginea osului
compact marcând spaţiul parodontal sau o rarefiere
• Conturul şi dispunerea rarefierii în funcţie de apex
• Forma extinderii rarefierii din spaţiul parodontal
• Structura osoasă în rarefierea apicală
• Structura osoasă perifierică laminei dura sau rarefierii
• Resorbţia radiculară
Pe baza rezultatelor clinice, corelate cu evaluarea radiografică s-a
realizat următoarea clasificare a vindecării apicale după o perioadă de
observare minimă de un an (1,2):
• Grupa 1 – Vindecare completă
• Grupa 2 – Vindecare incompletă (ţesut cicatrizat),
• Grupa 3 – Vindecare incertă,
• Grupa 4 – Vindecare nesatisfăcătoare (eşecuri)

REZULTATE
Bazat pe criteriul radiologic de evaluare a vindecării post tratament
conservator, s-au acordat următoarele valori pentru evaluarea vindecării
• 75-100% vindecare completă,
• 60-75% vindecare incompletă (ţesut cicatrizat),
• 45-60% Vindecare incertă şi nesatisfăcătoare (eşecuri).

Pe baza rezultatelor clinice, corelate cu evaluarea radiografică s-a

realizat următoarea clasificare a vindecării apicale după o perioadă de
observare minimă de un an(Tabel II).

312
 Tabel II Repartiţia cazurilor în funcţie de gradul de umplere osoasă
Grad de umplere Nr cazuri
Tip de vindecare osoasă
Vindecare completă 75-100% 30
Vindecare incompletă (ţesut cicatrizat) 60-75% 14

Vindecare incertă şi nesatisfăcătoare 45 -60% 12

(eşecuri)

21%

54%
25%
0%

Vindecare completă
Vindecare incompletă (ţesut cica trizat)
Vindecare ince rtă şi nesatisfăcătoare (eşecuri)

Fig. 1 Repartiţia procentuală a tipurilor de vindecare

Este evident din cele prezentate mai sus (fig 1) că cea mai mare parte
a cazurilor sunt succes terapeutic, valorile cele mai mari situându-se în
grupa vindecării complete. După cum se observă, peste 70% dintre cazurile
considerate clinic ca fiind vindecate, arată un grad de umplere osoasă de
peste 85%
Din datele de mai sus peste 60% din cazurile cu vindecare cicatricială
arată o umplere osoasă de peste 75%, fapt care ne permite să le încadrăm
în cazurile care pot fi considerate succes.
Grupa 1 – Vindecare completă
Acest grup include 30 dintre cazuri, la care s-au întâlnit următoarele
aspecte: re-formarea unui spaţiu parodontal, ceea ce înseamnă că lamina
dura trebuie să fie continuă în jurul apexului (Fig. 2). Lăţimea spaţiului
parodontal în regiunea apicală poate fi lărgită până la de două ori faţă de
cea normală în jurul părţilor neincluse ale rădăcinii. Este tolerat un mic
defect în lamina dura (maxim 1mm2)(1).

313
 a b
Fig 2. Diagnostic: Granulom periapical 21,22, Imaginea Rx înainte (a)şi
după tratament (b)

Cavitatea osoasă ar trebui să fie umplută cu os, cu toate că aceasta

poate să nu aibă aceeaşi radiocapacitate şi structură ca osul neimplicat.
În plus faţă de situaţia descrisă mai sus, categoria poate de
asemenea să includă şi cazuri cu o reparaţie incompletă(1,2), dar unde
spaţiul parodontal apical poate să nu se discearnă în jurul apexului(fig.3).

a b
Fig 3. Abces periapical cronic 1.1. Rx preoperatorie (a) şi la 12 luni
după obturaţia radiculară

Grupa 2 - Vindecare incompletă (formare de ţesut cicatricial)

În această grupă (14 cazuri) există o rarefiere care, comparată cu o
radiografie post-operativă, poate să fi scăzut în mărime ori să fi rămas
staţionară. Structura osoasă poate sau nu să fie recunoscută în rarefiere.
Periferia rarefierii este asimetrică şi poate fi demarcată de o margine de os
compact(1). Rarefierea este ades amplasată asimetric în jurul apexului
(fig.4).
Legătura dintre rarefiere şi spaţiul parodontal este angulară. Osul ce
încercuieşte rarefierea ar putea să arate o structură bine conturată, sau să
prezinte zone cu trabeculaţie largă, având zone radiotransparente(3,4).
Când se produce regenerarea osului, se poate forma lamina dura în
jurul apexului, izolând o rarefiere în os.

314
 a b
Fig.4. Parodontită apicală cronică 21, 22 -vindecare incompletă.
Imaginea Rx post tratament endodontic cu supra-obturare (a) şi la 12
luni post tratament (b)-reducerea atât a radiotransparenţei periapicale
cât şi a pastei extruzate, dar fără refacerea în totalitate a trabeculaţiei
osoase.

Grupa 3 – Vindecare incertă

Această grupă – 7 cazuri - reprezintă cazurile cu un grad anume de
regenerare a osului, în aşa fel că rarefierea originală să fi scăzut în
comparaţie cu o radiografie post-operatorie sau din timpul perioadei de
evaluare. Dimensiunea rarefierii trebuie să aibă o lărgime de două ori mai
mare decât spaţiul parodontal normal(1).
Rarefierea se poate sau nu să fie bordată de un os tip lamina dura.
Poate fi evidentă o îngroşare în formă de colier a laminei dura, coronar faţă
de radiotransparenţa apicală. Periferia rarefierii este aproape întotdeauna
circulară sau semicirculară (fig.5).
Rarefierea este de obicei localizată simetric în jurul apexului ca o
extindere în formă de pâlnie a spaţiului parodontal. Cel mai des, în interiorul
cavităţii osoase se pot discerne structuri osoase (3,5)

a b
Fig.5. Dinte 13. Vindecare incertă-imagine Rx înainte de tratament (a),
după realizarea obturaţiei radiculare (b)
Osul ce limitează rarefierea are de obicei o structură şi radioopacitate
normală, dar se pot întâlni şi oarecari variaţii. În situaţia în care cazul

315
prezintă aspect de vindecare incertă după 4 ani de la tratament, vindecarea
trebuie fi considerată drept un eşec (1).
Grupa 4 – Vindecare nesatisfăcătoare (eşecuri)
Semnele radiografice ale acestei grupe (5 cazuri) sunt la fel ca şi cele
ale vindecării incerte, cu excepţia că în acest caz, rarefierea este ori lărgită
ori neschimbată în comparaţie cu o radiografie post-operatorie (fig.6 şi 7).
Criteriile radiografice descrise pentru grupa vindecării incomplete sunt
capabile să diagnostice prezenţa ţesutului cicatrizat cu siguranţa de
90%(5,6).

a b
Fig. 6. Dinte 45, Abces periapical cronic, Aspect Rx în cursul tratament
endodontic conservator(a) şi după finalizarea tratamentului. şi
preparare de lojă radiculară

Fig. 7. La 10 luni după finalizarea tratamentului endodontic şi gnato-

protetic- se observă creşterea dimensiunii radiotransparenţei
periapicale

În tabelul următor (Tabel III) sunt sistematizate câteva dintre cele mai
caracteristice semne radiografice folosite în a diferenţia diversele grupe de
vindecare.

Tabel II Criterii radiografice de evaluare a vindecării periapicale după

Rud şi col.
Vindecare Semnele Rx urmărite
radiografică Regenerarea Lărgimea Conturul Tranziţia Structura Localizrea
osului spatiului rerefierii intre osului la rarefierii

316
 periapical periapical spaţiul nivelul în relaţie
periapical rerefierii cu apexul
şi radicular
rarefiere
Completă Totală ≤dublul - - - -
lăţimii
normale
Incompletă Parţială >dublul De obicei Angulară Adesea Adesea
lăţimii neregula- fără asimetrică
normale tă structură
osoasă
central
Incertă Parţială >dublul Circulară În formă Frecvent Adesea
lăţimii /semicir- de pâlnie prezentă asimetrică
normale culară structură
osoasă
Nesatisfăcă- Absentă >dublul Circulară În formă Frecvent Adesea
toare /↑diam lăţimii /semicir- de pâlnie prezentă asimetrică
rarefierii normale culară structură
osoasă

Corelaţia dintre simptomele clinice şi criteriile radiografice pentru evaluarea

vindecării
Pe durata perioadei de evaluare (tabel IV), dintre cei 49 pacienţi, 8
au prezentat simptome subiective, după ce au fost urmăriţi mai mult de un
an după obturaţie

Tabel IV. Corelaţia dintre simptomele clinice şi criteriile radiografice

pentru evaluarea vindecării
Simptomul Perioada de Semne clinice Semne radiografice
principal timp
Durere 3 luni Recesiune gingivală, Fără modificări
tumefacţie
Fistulă 9 luni Fistulă, tumefacţie Creşterea discretă a
dimensiunii leziunii
periapicale
Durere la percuţie 1 an Tumefacţie Creşterea dimensiunii
leziunii periapicale
Fistulă 10 luni Fistulă Creşterea dimensiunii
leziunii periapicale
Fistulă 1 an Fistulă, tumefacţie Creşterea dimensiunii
leziunii periapicale
Durere la percuţie 6 luni Fistulă, tumefacţie Fără modificări
Durere 1 an Tumefacţie Creşterea dimensiunii
leziunii periapicale
Durere la percuţie 9 luni Tumefacţie Creşterea dimensiunii
leziunii periapicale

317
 DISCUŢII
Radiotransparenţele periapicale sau situate la un nivel oarecare pe
rădăcină, sunt situaţiile cele mai frecvente şi sunt reprezentate în majoritate
de către granulomul (conjunctiv/epitelial), chistul periapical şi abcesul cronic
periapical(7).
În majoritatea cazurilor, în cazul dinţilor cu tratament endodontic,
prezenţa unei zone radiotransparente este semn de proastă calitate a
acestuia (8).
Abesenţa imaginii radiografice nu inseamnă în mod obligatoriu
absenţa patologiei periapicale (4).
Pentru a se pune un diagnostic radiografic în cazul transparenţei
periapicale trebuie să se piardă 30-50% din conţinutul mineral osos; în
cazul leziunilor circumscrise unde pierderea minerală şi colagenică este
localizată şi înconjurată de ţesuturi calcifiate, este necesară doar o pierdere
minerală osoasă de 7,1 % pentru a se detecta o zonă radiotransparentă,
ţesuturile calcificate permiţând un contrast mai bun (7).
Întotdeauna un timp de latenţă precede apariţia primelor semne
radiografice de demineralizare osoasă, ca urmare nu există o corelaţie între
aspectul radiografic al unei leziuni şi veritabila distrucţie tisulară. Imaginea
radiologică subestimează intotdeauna întinderea leziunii (6,7).
Criteriile radiografice pentru evaluarea condiţiei vindecării după
tratament endodontic conservator au fost propuse de diverşi autori (Weine,
Ingle, Cohen). Studii din literatură arată că rezultatele radiografice sunt în
concordanţă cu cele histologice, şi se pot utliza cu succes şi în tratamentele
conservatoare cât şi în evaluarea vindecării post rezecţie apicală (1,4,8).
După tratamentul endodontic, vindecarea periapicală poate apare sub
forma regenerării sau reparaţiei. Dacă ţesutul revine la starea sa iniţială
vorbim despre regenerare. Dacă ţesutul original este înlocuit cu ţesut
conjunctiv fibros dens, vorbim despre reparaţie sau cicatrice(7). După
tratament, reparaţia se produce în general intr-un interval de timp de timp
cuprins între 6 luni şi un an în funcţie de dimensiunea iniţială a defectului
osos(3,6,7).
Vindecarea include repararea tuturor componentelor parodontale:
cementul, ligamentul desmodontal, osul.aceasta se poate produce in două
moduri: vindecarea cu reformarea ligamentului parodontal: şi vindecarea cu
cicatrice fibroasă.
Problema vindecării osului periapical este de importanţă majoră,
deoarece de starea acestui os va depinde valoarea funcţională a dintelui
sau chiar, în ultimă instanţă, succesul sau eşecul tratamentului.
Concluzii
 Importanţa examenului radiologic atât pentru stabilirea
corectă a diagnosticului şi a indicaţiilor de tratament, cât şi în
planificarea tratamentului şi în urmărirea vindecării periapicale
este capitală
 Bazat pe criteriul radiologic de evaluare a vindecării post

318
 tratament conservator, cea mai mare parte a cazurilor s-au
încadrat în categoria succesului terapeutic, valorile cele mai mari
situându-se în grupa vindecării complete.

Bibliografie
1. Rud Jorgen, J.O. Andreasen J.E. Möller Jensen.
Radiographic criteria for the assessment of healing after endodontic
surgery. Int J of Oral and Maxillofacial surgery; Volume 1, Issue 4, P195-
214, January 01, 1972.
2. Diago M..P., Sánchez B. O. Mira B. G., E.M Bowen, Thomas
von Arx, C. G. Escoda Evaluation of healing criteria for success after
periapical surgery. Med Oral Patol Oral Cir Bucal. 2008 Feb1;13(2):E143-
7.
3. Ingle J., Bakland L: Endodontics 6th ed. Williams & Wilkins,
Baltimore 2008.
4. Metzger Z, Abramovitz I. Periapical lesions of endodontic
origin. In: Ingle JI, Bakland LK, Baumgartner JC, editors. Ingle’s
endodontics. 6th ed. Hamilton, ON, Canada: BC Decker; 2008. pp. 494–
519.
5. Rotstein Ilan; John Ide Ingle. Ingle's endodontics 7 7th edition
Publisher Raleigh, North Carolina: PMPH USA, 2019: 50th anniversary
edition;
6. Cohen S., Burns R. C.: Pathways of the pulp. 9th ed. St Louis
CV Mosby, 2006.
7. Weine F. S. Endodontic therapy, 6th edition
PublisherElsevier2009
8. Nur B. et all Evaluation of technical quality and periapical health
of root-filled teeth by using cone-beam CT J. Appl. Oral
Sci. vol.22 no.6 Bauru Nov./Dec. 2014 http://dx.doi.org/10.1590/1678-
775720140110

319
 RECONSTRUCȚIA DENTARĂ ÎN CAZUL
TRAUMATISMELOR CORONARE DENTARE FĂRĂ
INTERESARE PULPARĂ

Șef lucr.dr. Smaranda Nazarie,

Universiatea Apollonia, Iași,
Șef lucr.dr. Sorana Maria Bucur,
Universitatea Dimitrie Cantemir,Târgu Mureș ,
Asist univ.dr. Radu Sireteanu Cucui,
Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș
Conf.univ.dr. Constanța Mocanu,
Universitatea Apollonia, Iași

Abstract

The accidents resulting in coronary dental traumas are common and

represent the best known etiology in the production of injuries that affect the uni /
bilateral incisor angle of the young patients / young adults. The diversity of clinical
forms of dental traumas gives uniqueness to each patient, both clinically and
therapeutically. In addition to the acute nature of the injury, the specificity of the
dental coronary traumas without pulpar interest has a clinical polymorphism
determined by the age at which it has occurred, the distance from the tooth pulp,
the body's reactivity and, implicitly, the neodentinogenetic capacity of the tooth.

Keywords: dental coronary traumas without pulpar interest, coronary

restoration

Scopul stomatologului care se implică în tratarea traumatismelor

coronare dentare fără interesare pulpară este acela de a-i ajuta pe pacienți
să beneficieze de cele mai bune soluţii de tratament posibile, pe termen
imediat şi lung.
În funcție de dimesiunea fragmentului dentar lipsă dintetele se
restaurează prin proceduri adezive(cu/ fără reatașarea fragmentului
fracturat). Traumatismele coronare dentare minore fără intresare pulpară
se rezolvă cu succes estetic și terapeutic în orice cabinet stomatologic acolo
unde medicul are cunoștințele necesare privind particularitățile acestor
forme de afectare dentară.
Grosimea stratului de dentină restant determină atitudinea
terapeutică față de pulpa dintelui, în sensul că este satisfăcătoare aplicarea
unui strat de hidroxid de calciu pentru a realiza izolarea acesteia chiar în

320
situațiile în care linia de fractură ajunge foarte aproape de camera pulpară
dorindu-se ca această atitudine să conducă la rezultatul scontat.
Etiologia traumatismelor coronare dentare este plurifactorială și este
în corelație directă cu vârsta pacientului datorită mecanismului de
producere.
Traumatismele coronare dentare fără implicare pulpară beneficiază
de monitorizare și tratament restaurativ adeziv pentru refacerea fizionomiei
și închiderea plăgii dentinare astfel încât efectul de conservarea a vitalității
pulpare să fie maxim.

Scopul acestui studiu a fost de a prezenta unele aspecte clinice/

etiologice ale traumatismelor dentare fără interesare pulpară și modaliatea
terapeutică de a reface morfologia și funcționalitatea unui dinte fracturat la
care nu este afectată imediat vitalitatea pulpară.

Materiale și metodă

În cadrul acestui studiu s-a alcătuit un lot din 26 pacienți cu vârste

cuprinse între 19-35 ani care s-au adresat Clinicii de Cariologie-Endodonție
a Universității "Apollonia" din Iași într-o perioadă cuprinsă între 1septembrie
2019 -1decembrie 2020.
La acești pacienți s-a amendat simptomatologia clinică cu tratament
adecvat( protecție pulpară) și s-a refăcut funcția estetică prin reconstrucții
coronare dentare cu materiale compozite( tehnici adezive).
Substructura dentară a fost pregătită prin utilizarea unor freze
diamantate sferice de dimensiuni adecvate leziunii traumatice conectate la o
turbină dentară cu răcire cu apă.
Protecția pupară s-a realizat prin utilizarea unui preparat pe bază de
hidroxid de calciu și care prin stimularea proceselor de neodentinogeneză
să realizeze o barieră între traumatism și pulpa dentară având ca scop final
conservarea vitalității dentare.
Materialul utilizat pentru protecția pulpară la pacienții cu
traumatisme dentare coronare participanți la studiu a fost Calciur (VOCO).
Construcția restaurărilor coronare s-a realizat cu un compozit
monohibrid de la firma 3 M ESPE( Filtek Z 550) cu rezistență foarte bună la
abraziune și fracturare cu efect cameleonic.Kit-ul cuprinde nuanțele A2, A3,
A3.5, B3, C2, D3 și UD.
Pentru tratamentele de urgență ale traumatismelor coronare
dentare( mai ales în cazul traumatismelor dentare coronare în care se
reatașează fragmnetul coronar fracturat) s-a utilizat glassionomerul Ketac
Cem 3M ESPE.
În vederea realizării unei închideri marginale corespunzătoare s-a
utilizat Filtek Ultimate Flow 3M ESPE prin aplicare într-un singur strat.
Straturile de compozit aplicate au fost de 2 mm grosime care au fost
polimerizate timp de 40 secunde cu lampa de fotopolimerizare cu LED

321
Elipar DeepCure-L 3M a cărei fibră optică care se rotește 360° și poate
dirija lumina ultravioletă în direcția dorită.
Adezivul dentinar Adper™ Single Bond 2 a fost aplicat conform
specificațiilor producătorilor.
Algoritmul de reconstrucție coronară în cazul traumatismelor dentare
care a fost urmat în cazul prezentului studiu a fost următorul‫׃‬
- izolarea dintelui
- toaleta cavității cu spray de apă sau ser fiziologic
- demineralizare acidă timp de 15 sec
- spălarea acidului timp de 10 sec
- îndepărtarea excesului de apă
- aplicarea Adper™ Single Bond 2 cu ajutorul aplicatoarelor
dedicate
- uscarea cu aer timp de 5 sec și exprimarea filmului de adeziv
intr-un strat continuu pe suprafața vizată
- fotopolimerizare timp de 5 sec
- aplicarea unui strat de compozit flow(Filtek Ultimate Flow-3M
ESPE)
- fotopolimerizare cu lampa LED Elipar DeepCure-L 3M timp de
20 sec
- aplicarea unui strat de compozit de maxim 2 mm grosime tip
Filtek Z 550- 3M ESPE ( se respectă stratificarea naturală a
dintelui și se aplică de principiu 3 straturi de compozit cu
următoarea asortare coloristică‫׃‬translucent, dentină,
translucent)
- fotopolimerizare cu lampa LED Elipar DeepCure-L 3M timp de
40 sec(priza compozitului se fotoinduce după aplicarea
fiecărui strat de material de restaurare)
- finisarea finală a restaurării coronare .

În cazul traumatismelor coronare cu lipsă de substață dentară

importantă pentru o conformare cât mai corectă din punct de vedere
morfologic se utilizează șablonul( cheia) de silicon.Aceasta s-a obținut cu
ajutorul siliconului de condensare cu vâscozitate redusă Zeta plus light /
Oranwash- Zhermack.
Corelațiile datelor obținute pe parcursul studiului s-au realizat
utilizând aplicația Microsoft Excel din cadrul pachetului Microsoft Office.

Rezultate

Vârsta pacientului este deosebit de importantă în acest tip de

traumatism, din acest punct de vedere lotul de studiu este structurat după
cum urmează:

322
 Fig.1. Distribuția pacienților după categoria de vârstă

Etiologia traumatismelor dentare coronare fără interesare pulpară a

fost clasificată în modul următor :

Fig.2. Aspectul lotului de studiu în funcție de etiologia traumatismelor

dentare

Traumatismul dentar fără implicare pulpară poate să intereseze

substructura dentară în diverse variante fiind localizat doar în smalț sau
cuprinzând și smalțul și dentina:

323
Fig.3.Forma clinică traumatismelor dentare fără implicare pulpară în funcție
de gradul de afectare a substrucurii dentare

De asemeni traumatismul dentar fără implicare pulpară poate să

aibă profunzimi diferite în funcție de distanța până la camera pulpară,
conform acestui criteriu acesta poate fi localizat:

Fig.4.Distribuția traumatismelor dentare fără implicare pulpară în

funcție de profunzime leziunii la pacienții din lot

Vechimea traumatismului dentar coronar a fost un alt parametru

după care am analizat pacienții din lotul de studiu și am obținut următoarele
date:

324
 Fig.5.Analiza lotului studiat după momentul producerii traumatismului

Durerea este un simptom care însoțește aproape în permaneneță

traumatismele dentare din acest punct de vedere pacienții incluși în studiu
pot fi repartizați astfel:

Fig.6.Repartiția pacienților din lot după prezența durerii postraumatice

Atitudinea terapeutică diferă în funcție de amploarea traumatismului,

respectiv la pacienții la care linia de fractură se află în imediata vecinătate a
camerei pulpare dar fără interesarea acestei se aplică un strat de hidroxid
de calciu , la pacienții cu traumatisme minore dar cu lipsă de substanță
dentară se aplică doar obturația adezivă concomitent cu metode care
amendează fenomenele de hipersensibilitate prezente( utilizarea pastei de
dinți Colgate®Sensitive Pro-Relief).

325
 Fig.7. Aspectul lotului de studiu după terapia aplicată

Gradul de satisfacție după restaurarea coronară adezivă a

traumatimelor dentare fără implicare pulpară la pacienții incluși în studiu se
poate sistematiza după următorul grafic:

Fig.8.Gradul de satisfacție după tratament la pacienții din lotul studiu

Discuții

Tratamentul stomatologic de specialitate prompt în cazul

traumatismelor coronare dentare fără interesare pulpară este hotărâtor
pentru menținerea vitalității pulpare și imlicit a sănătății dintelui pe termen
lung a dintelui.
Atitudinea terapeutică în traumtismele coronare dentare fără
interesare pulpară depinde de cantitatea de ţesut pierdut. În cazurile minore
o simplă conturare este suficientă. În situaţia în care fragmentul fracturat
lipseşte se realizează restaurarea directă cu răşină compozită sau

326
reatașarea fragmentului fracturat acolo unde acesta s-a păstrat și a fost
adus în cabinet în timp util.
Etiologia traumatismelor coronare dentare fără interesare pulpară
vizează în ordine accidentele sportive , accidente domestice și în proporție
egală accidentele rutiere, altercațiile și violența domestică.
Durerea este prezentă doar în cazul unor traumatisme importante
când linia de fractură este în apropierea camerei pulpare în situațiile în care
linia de fractură interesează și dentina într-o oarecare măsură este
prezentă doar hipersensibilitatea dentinară explicate prin deschiderea
canaliculelor dentinare.

Concluzii

Restaurarea adezivă cu rășină compozită vizează refacerea esteticii

şi funcţionalității a dintelui traumatizat concomitent cu menţinerea vitalităţii
pulpare. Pentru a restaura forma şi dimensiunea dintelui este necesar să
coroborarea mai multor aspecte: culoarea, opacitatea, transluciditatea,
fluorescenţa şi opalescenţa.
Răşinile compozite disponibile în momentul actual în asociate cu o
tehnică de adeziune precisă permit obţinerea unor rezultate excelente din
punct de vedere funcţional şi estetic.
Tehnica adezivă cea mai eficientă utilizează un șablon din silicon
care permite practicianului aprecierea dimensiunii straturilor de compozit
ce urmează a fi aplicate. Concomitent permite și alegerea gradului de
opacitate sau transluciditate în funcţie de structura restaurată, dentină sau
smalţ.
Forma finală şi textura pot fi realizate individualizate prin tehnici
corespunzătoare de finisare a materialelor composite putând să reface în
amănunt macrostructura smalțului specifică fiecărui pacient în parte.
Gradul de satisfacție al pacienților la care se reface morfologia și
funcționalitatea unui dinte consecutivă unui traumatism dentar chiar și fără
implicare pulpară este foarte ridicat pentru că se ameliorează imediat după
tratamentul restaurator aspectul estetic afectat prin fracturi coronare.

Referințe bibliografice

1. Chazine M., Sedda M., Ounsi H.F., Paragliola R., Ferrari M., Grandini
S., Evaluation of the fracture resistance of reattached incisal
fragmentsusing different materials and techniques, Dent .Traumatol,
2011;27:15-18

327
2. Coulter J.M., Wilson O.L., Marks MK., Management of traumatic tooth
injuries in the dental office, Journal Tehn. Dent .Assoc. 2014 Fall-
Winter;94(2):31-7; quiz 38-9.
3. Hakan Kamalak, Ibrahim Umar Dds, Aesthetic Restoration of
Traumatized Anterior Teeth, IOSR Journal of Dental and Medical
Sciences 13(3):92-94, jan .2014
4. Johann Vladimir, Uzcátegui Quintero, Alinne Hernández Ayala,
Ricardo González Plata, Szalay E.R., Tratamiento restaurador de
lesiones dentales traumáticas. Reporte de tres casos clínicos Revista
Odontológica Mexicana, Vol. 21. Núm. 3., Páginas e150-e212 Páginas
154-218 (Julio - Septiembre 2017)
5. Mante F.K., Ozer F., Walter R., et al., The current state of adhesive
dentistry: a guide for clinical practice. Compend Contin Educ Dent 2013;
34 Spec 9: 2– 8.
6. Nazarie S., Bîrgăoanu A., Cariologie-Note de curs, Editura Apollonia,
Iași-2013
7. Stone C.K., Humphries R.L., Current emergency diagnosis and
treatment, ed.7, New York, 2011, McGraw-Hill Medica

328
 INFECȚIA CU SARS-CoV-2 – SECVENȚIEREA
GENOMULUI, TRATAMENTE FOLOSITE ȘI APARIȚIA
PRIMULUI VACCIN OMOLOGAT

Șef lucrări asociat dr. farmacist Gâlea Carmen Ionela,

Universitatea Dimitrie Cantemir Târgu Mureș

Abstract

The humanity is going through a crisis that is not just sanitary economic,
financial but also ecological, educational, moral and humanitarian. On March 11
WHO following the assessement of the situation declared through his General
Meneger Tedros Adhanom Ghebreyesus the coronavirus pandemic. At that time we
all were surprised, anxious and helpless at the same time in front of an absolutely
unimaginable situation. Now, a year after the outbreak of the epidemic, in the
condition in which over 1,75 milion died, we we understand much better the drama
of the situation.
However the scientific community has exemplary mobilized and the
sequencing of the coronavirus genome was completed in less than a month after
the appearance of the first case of unidentified viral pneumonia in Wuhan (6). The
same progress has been made in the given treatments, the information being
communicated in real time in articles published online. Remdesivir, tocilizumab,
anakinra and convalescent plasma are just a part of the drugs that have helped in
saving lives (1,3,7). But the biggest achievement of 2020 is the approval itself
followed by the starting of vaccination – the only way to return to normal life.

Keywords: SARS-CoV-2, Covid -19, monoclonal antibodies .

Date privind situația îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în lume

În ultimele 12 luni, lumea noastră a fost dată peste cap, impactul
pandemiei depășind cu mult boala însăși, cu consecințe de anvergură
pentru societăți și economie.
De la izbucnirea focarului în China din decembrie 2019 până la finele
acestui an noul coronavirus a ucis cel puțin 1,75 milioane de oameni, fiind
înregistrate 80,8 milioane de pacienți confirmați. Țările cele mai afectate de
pandemie sunt: SUA (19,5 milioane de cazuri de infectare și 341.138
decese), India (10,2 milioane și 147.940 decese), Brazilia (7,48 milioane
cazuri de infectare, respectiv 191.146 decese), Rusia ( 3 milioane cazuri de

329
infecție și 55.260 decese), Franța (2,56 milioane cazuri de infectări și 62.746
decese).
Ținînd cont de libera circulație a persoanelor și de globalizare nici
România nu s-a putut abate din calea pandemiei înregistrând din 18 martie
(data la care s-a consemnat primul deces) până în 28 decembrie un număr
de 618.429 cazuri confirmate și 15.334 de decese.
Din totalul de 618.429 cazuri confirmate de îmbolnăviri cu Covid-19
categoria de vârsta cea mai expusă pare a fi cea de 40-49 de ani,
reprezentând 21% din total, urmată fiind îndeaproape de categoria de vârstă
50-59 de ani cu o pondere de 19 %. Intervalul de vârsta 30-39 de ani ocupă
o pondere de 17%. Putem afirma că 57% dintre cei îmbolnăviți aveau vârsta
cuprinsă în intervalul 20-59,fiind indivizi ce interacționează mai mult prin
prisma locului de muncă și a vieții sociale. Persoanele cu vârste mai
înaintate au fost în schimb mai precaute, din totalul îmbolnavirilor doar 13%
fiind persoane de peste 70 de ani.
Un alt segment care a fost "ocolit" de această epidemie par a fi copii,
aceștia reprezentând un procent de doar 6%, din care 2%, respectiv –
11.708 cazuri sunt copii cu vârstă între 0 și 9 ani și 4% respectiv – 24.099
cazuri sunt copii cu vârste între 10 și 19 ani. Copii nu sunt mai sensibili la
infecția cu noul coronavirus (COVID 19), comparativ cu populația generală,
conform datelor existente până în prezent. La nivel mondial numărul
infecțiilor severe la copii se ridică la aproximativ 100 de cazuri, inclusiv copii
foarte mici. Potrivit experților UNICEF și specialiștilor din cadrul Centrului
pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii,
noul coronavirus pare să provoace o infecție mai ușoară la copii decât la
adulți sau persoane în vârstă.

Infecția cu SARS-CoV-2 la copii

În plus din informațiile limitate publicate despre alte tipuri de

coronavirus care au determinat epidemii, precum coronavirusul care a
provocat în trecut sindromul respirator acut (SARS-CoV) și focarele de
coronavirus din Orientul Mijlociu (MERS-CoV), infecția în rândul copiilor a
fost una cu evoluție comună, non-severă. Chiar dacă face parte din aceeași
familie de virusuri, noul coronavirus (numit SARS-CoV2) nu este SARS-
CoV, siptomatologia respiratorie și generală fiind mult mai severă în cazul
infecției cu SARS-CoV.
Cercetătorii din Boston au descoperit o încărcătură virală surprinzător
de mare la copii după analizarea probelor prelevate la nivelul nasului și
gâtului de la 49 de copii și adolescenți cu vârstă de sub 21 de ani (11).
Potrivit studiului s-au găsit mult mai multe virusuri SARS-CoV2 în nas și gât
decât la adulții care au nevoie de îngrijire într-o unitate de terapie intensivă
din pricina Covid-19.
Totodată, potrivit studiului publicat în Journal of. Pediatrics, la 1
august 2020, s-au găsit semnificativ mai puțini receptori ACE-2 la copii mici

330
decât la adolescenți și adulți. Aceste enzime ACE-2 sunt considerate porți
de acces ale virusului SARS CoV-2 în celulele corpului ( 11).
De la începutul crizei coronavirusului au existat dezbateri aprinse în
legatura cu rolul copiilor și tinerilor în răspândirea bolii. În timp ce la
majoritatea tinerilor boala nu cauzează deloc simptome sau doar simptome
ușoare, există totuși și cazuri de tineri sau copii care au decedat sau au
rămas cu sechele grave din cauza Covid 19.
Toate acestea nu transformă în mod automat toți copii sau tinerii în
potențiali "superspeader " (surse majore de împrăștiere a virusului). Însă la
școală, la grădiniță, prin intermediul grupului de prieteni și al activităților
desfășurate în timpul liber, copiii și tinerii au adesea mai multe contacte
sociale decât adulții. Cum studiile arată că încărcătura virală la copii și
adolescenți este deosebit de mare ei pot transmite virusul timp de
săptămâni chiar și când sunt asimptomatici, impactul lor epidemiologic fiind
semnificativ.

Primele informații oferite de secvențierea genomică

Comunitatea internațională de cercetări a răspuns cu o viteză fără

precedent în cazul urgenței de sănătate publică reprezentată de noua
tulpină coronavirus Wuhan (SARS-CoV-2). Acest răspuns a fost posibil
datorită tehnologiilor moleculare și de secvențiere genetică de ultimă
generație, căilor de comunicare a datelor în timp real, dar și deschiderii
către colaborare și împărtășire a datelor de către specialiști.
Astfel la scurt timp de la primele cazuri confirmate a fost secvențiat
genomul viral izolat de la peste 20 de persoane infectate. Sursa de infecție
primară e cunoscută drept fiind liliacul. În intervalul 30 octombrie – 29
noiembrie 2019 a avut loc transmiterea la om de la o sursă intermediară
neidentificată încă.
SARS-CoV-2 și SARS-CoV au în comun 79,5% din secvența
genomică (9). În plus folosesc același receptor, enzima de conversie a
angiotensinei (ACE2) pentru a pătrunde în celula gazdă. Acest fapt stă la
baza studiilor actuale de dezvoltare a unui tratament împotriva SARS-CoV2.
Secvențierea continuă a genomului viral permite monitorizarea schimbărilor
SARS-CoV2 și a stat la baza dezvoltării de teste diagnostice, respectiv a
vaccinului.
Primul genom complet SARS-CoV-2 a fost făcut public în 10 ianuarie
la aproape o lună de la primul caz de pneumonie virală neidentificată din
Wuhan.

331
 Figura 1- Secventierea genomului SARS-CoV-2
Prin secvențierea genomului s-a pus în evidență în Anglia o nouă
tulpină de coronavirus. Răspândirea rapidă a acestei noi variante a izolat
Marea Britanie de restul lumii și a stârnit serioase motive de îngrijorare cu
privire la eficiența vaccinurilor deja aprobate. Oamenii de știință speră ca
vaccinurile existente să fie eficiente și asupra noi tulpini identificate în
Anglia. În situația în care acestea nu ar fi eficiente, ar fi necesar doar 6
săptămâni pentru furnizarea unui nou vaccin.
Această mutație nou apărută are particularitatea că are 17 modificări
în regiunile codonate pentru proteine, dintre care 8 în cele ale proteinei
spike(s), prin care virusul se leagă de receptorii ACE2 umani. Se pare că
mutația a apărut pe o persoană imunocompromisă la care virusul a putut să
să se multiplice pe o perioadă îndelungată și să acumuleze mutații.
Date preliminare ar sugera legarea mai puternică a virusului de
receptorul ACE2, în cazul tulpinii B.1.1.7 ceea ce determină creșterea
caracterului infecțios.

Figura 2- Noua tulpină de coronavirus B.1.1.7 izolată în Kent

332
 Altă modificare în B.1.17 este o deleție a doi aminoacizi din proteina
spike. Aceeași modificare a mai fost observată la pacienții imunocompromiși
și rezistenți la transfuzie de plasmă convalescentă. Corelând aceste date s-
a ajuns la ipoteza îngrijorătoare că deleția face virusul mai rezistent la
anticorpii induși de infecția cu alte variante ale noului coronavirus. La finele
lunii decembrie 2020 această nouă tulpină a fost deja observată în țări
precum: Danemarca, Islanda, Olanda, Germania, Franța, Italia și Australia.
Este foarte probabil ca noua tulpină de coronavirus să circule deja în
Europa continentală și în alte părți ale lumii- doar că nu este încă detectată
și nu i se cunoaște prevalența (6).
Infecția COVID-19 în România a fost raportată în data de 26 februarie
2020 prin confirmarea primului pacient cu SARS-CoV-2 prin rRT-PCR
(reverse transcriptase-polymerase chain reaction), înregistrându-se până la
31 decembrie 2020 un număr de 631.252 cazuri confirmate și 15.850 de
decese.
Virionii corona au o formă sferică și cel mai mare genom din toate
virusurile cu genom ARN (120-160 nm în diametru, unitar, nesegmentat,
așa cum se întâmplă în cazul altor virusuri gripale. Virionul corona este
format din nucleocapsida cu simetrie helicală alcătuită din ARN și proteina
N, acoperită de un înveliș (peplos) în care sunt inclavate glicoproteinele
virale. Genomul conține două cadre de citire la capătul 5' (open reading
frames) care codifică 16 proteine non structurale. La capătul 3 ' al
genomului se află gene care codifică cele 4 proteine structurale majore:
glicoproteina S (proteina structurală a spiculilor, care conferă virionilor
aspectul caracteristic de coroană și permite virusului să pătrundă în celulele
gazdă prin utilizarea enzimei 2 de conversie a angiotensinei, ACE-2, ca
receptor (de intrare), proteina E (de înveliș), M- de membrană (componenta
minoră a peplosului) și proteina N a nucleocapsidei (2,6).
Primele informații asupra întregului genom al virusului SARS-CoV-2
identificat in România au fost obținute în Laboratorul Infecții Respiratorii
Virale, Centrul Național de Gripă din Institutul Național de Cercetare-
Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" prin utilizarea tehnologiei
secvențierii de nouă generație (NGS).
Analiza filogenetică a primelor trei genomuri secvențiate au evidențiat
identitate 99,95% cu tulpina de referință Severe acute respiratory syndrome
coronavirus 2 izolată în Wuhan-hu și identitate de 99,95-99,97% cu tulpini
identificate în Austria, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, India, Italia,
Marea Britanie (vechea tulpină), Spania (6).

Tramentul infecției cu SARS-CoV-2: de la paracetamol la anticorpi

monoclonali
Indrumări privind modalitatea de îngrijire a pacienților afectați de
Covid-19 au fost emise de Organizația Mondială a Sănătății și în Statele
Unite de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Institutul
Național de Sănătate (NIH), acestea având totuși caracter provizoriu,

333
datorită necesității de a fi adaptate pe măsură ce se acumulează noi
informații despre boală.
În țara noastră protocolul de tratament al infecției cu SARS-CoV2 a
fost stabilit prin ordin al ministrului sănătății (Ordinul nr. 487/2020) care a
intrat în vigoare în 23 martie 2020 și a fost modificat la 10 august 2020,
odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 1418/2020. In general
recomandările de îngrijire a pacienților diferă în funcție de formele de
manifestare a bolii: pentru pacienții care au siptomatologie ușoară, pentru
pacienții care necesită spitalizare și pentru pacienții care prezintă complicații
ale bolii (7).
Pacienților cu forme ușoare le este recomandat să se auto-
îngrijească la domiciliu urmând tratament pentru diminuarea siptomelor
incluzând antipiretice și analgezice. În general se preferă acetaminofenul,
dar se consideră acceptabilă și utilizarea antiinflama-toarelor nesteroidiene
(AINS), dacă siptomele nu răspund la acetaminofen.
În România protocolul de tratament al infecției cu SARS-CoV-2
prevede administrarea medicației antivirale cât mai precoce după stabilirea
diagnosticului pentru a limita riscul de a face forme cît mai severe de boală
și pentru a reduce durata de evoluție a bolii. Medicatia cu efect antiviral
propusă pentru tratamentul Covid include: hidroxiclorochina, inhibitori de
protează (Lopinavir/ Ritonavir- utilizate pentru tratamentul infecție HIV și
remdesivir, favipiravir).
Hidroxiclorochina rămâne una din alternativele terapeutice în țara
noastră, deși din 15 iunie utilizarea sa a fost suspendată de FDA în Statele
Unite, deoarece nu s-au constatat scăderi ale ratelor de mortalitate la
pacienții care primeau hidroxiclorochină în comparație cu alte grupuri de
pacienți. În România hidroxiclorochina e folosită atât la formele ușoare cât și
la forma medie (în asociere cu lopinavir sau ritonavir), respectiv la formele
severe (hidroxiclorochină asociată cu remdesivir sau ritonavir ± tocilizumab
(7, 10).
Remdesivirul a câștigat o autorizare în regim de urgență din partea
FDA pe 1 mai 2020, studiile preliminare relevând o refacere mai rapidă a
pacienților cu infecții severe. În România remdesivirul este utilizat doar în
cazul pacienților cu infecții severe în asociere cu hidroxiclorochină (conform
protocolului M.S.). Favipiravirul este un antiviral oral utilizat în Japonia în
tratamentul gripei. Medicamentul este aprobat în Rusia în tratamentul
Covid-19. Mecanismul de acțiune se bazează pe inhibarea selectivă a ARN
– polimerazei care este necesară replicării virale. În SUA și în Comunitatea
Europeană favipiravirul nu a fost acceptat în terapie.
Medicația imunomodulatoare, inclusiv plasma de la persoane
convalescente reprezintă o alternativă terapeutică în rândul pacienților care
prezintă o agravare a simptomatologiei unde medicația imuno-modulatoare
are rolul de a reduce riscul de evoluție nefavorabilă.
Din rândul medicației imunomodulatoare se pot folosi:
- corticoizi sistemici (dexametazona)
- imunosupresoare/modulatoare(Tocilizumab, Anakinra)

334
 - plasma convalescentă (1)
O parte a pacienților care suferă forme severe de Covid-19 sunt
subiecții unui sindrom de șoc citokinic. Acest fenomen de "furtună
hiperinflamatorie" sau așa numita "furtună de citokine" este reperat și
descris de circa 20 de ani. A fost pus în discuție pentru a explica pericolul
altor boli respiratorii provocate de coronavirus, SARS (774 morți în Asia
2002-2003) și MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu - 866
decese în 2012).
Acest fenomen de răspuns imunitar exacerbat, care determină
distrugerea țesuturilor și în cazurile cele mai grave determină decesul lasă
pentru moment puține soluții medicinei. Una dintre soluții este tocilizumabul.
Tocilizumabul este un anticorp monoclonal, un tip de proteină care a
fost concepută să recunoască și să se lege de o țintă specifică (numită
antigen) din organism. Tocilizumabul se leagă de receptorul unei molecule
mesager sau "citokină", numită interleukina -6.Acest mesager este implicat
în producerea inflamației, îmiedicând legarea interleukinei-6 de receptorii săi
și astfel reducând inflamația și alte siptome conexe (1, 3). Tocilizumabul
este folosit în infecția cu SAR CoV2 și în România conform protocolului M.S.
în formele severe și critice cu disfuncție de organ (7). Tratamentul cu
tocilizumab se adresează atât adulților cât și copiilor, fiind administrat
perfuzabil.
Plasma convalescentă a fost autorizată de FDA în tratamentul Covid-
19 pe data de 23 august 2020. Plasma convalescentă obținută de la
persoanele care au avut Covid-19 și s-au recuperat este una dintre opțiunile
pentru tratamentul infecției cu SAR-CoV2 la pacienții spitalizați, a căror
siptomatologie se agravează dar înainte de a se impune intubarea. Studiile
arată o reducție semnificativă a mortalității la 28 de zile de la transfuzia cu
plasmă covalescentă (1,5).
Tratamentul anticoagulant este indicat la pacienții care primeau și
înainte acest tratament (cu ajustarea dozelor) ca modalitate de a preveni
apariția cheagurilor de sânge intravenos. De asemenea este o indicație de
administrare pentru formele medii și severe, fiind diferite dozele și intervalul
de timp pentru care se administrează.

Vaccinarea - șansa de a învinge coronavirusul și de a

reveni la viața normală
Chiar în aceste zile când închei articolul, începe vaccinarea în
întreaga Uniune Europeană (27-29 decembrie 2020). Primul vaccin
omologat în U.E. conține ARNm Covid 19 (cu nucleozide modificate).
Produsul, ce poartă denumirea de Comirnaty este indicat pentru imunizarea
activă a persoanelor cu vârsta peste 16 ani (8).Eficacitatea vaccinului în
funcție de subgrupa de vârstă a participanților, după administrarea dozei 2
este cuprinsă înte 92,9-95%. După 11 luni de la debutul cazurilor de Covid-
19, două mari firme farmaceutice producătoare de vaccinuri au anunțat în
luna decembrie că au dezvoltat primele vaccinuri cu eficacitate de peste
92%. Aceste două noi vaccinuri sunt dovezi incontestabile ale potențialului

335
biotehnologiei și ingineriei genetice. Pentru a reveni la normalitate populația
lumii trebuie să devină imună la SARS CoV-2, vaccinarea fiind imperios
necesară.
Bibliografie:

1. Bergman Scott J.–Treatment of Coronavirus Disease 2019

(COVID--19): Investigational Drugs and Other Therapies, Sept. 23, 2020;
2. David A. J.Tyrrel , Steven H. Myint- Coronaviruses, Editura
Medical Microbiology, NCBI Bookshelf, National Institutes of Health;
3. Ferner E. Robin, Aronson K. Jeffrey- Drug vignettes: Tocilizumab,
CEBM , University of Oxford, published 01 May 2020;
4. Goodman Jo, de Prudhoe Kathryn, Williams Charlie – UK Covid-
19 public inquiry needed to learn lessons and save lives, The Lancet,
December 2020;
5. Howdon Daniel, Heneghan Carl – The declining case fatality ratio
in England, CEBM, University of Oxford, August 2020;
6. Lazăr Mihaela – Secvențierea genomului virusului SARS-CoV 2 în
România, http://cantacuzino .mapn.ro;
7. Monitorul Oficial nr. 253/27 martie 2020;
8. Polack P. Fernando, Stephen J. Thomas, Nicholas Kitchin- Safety
and Efficacy of the BNT162b2mRNA Covid-19 Vaccine, The New England
Journal of Medicine, 31 December 2020;
9. Spencer E., Jefferson T. , Brassey J., Heneghan C., -When is
Covid, Covid ? CEBM, University of Oxford, September 2020;
10. Stratan Laurențiu, Davidescu Irene, Odajiu Irina, Bunea Teodora,
Aramă Victoria, Popescu Bogdan Ovidiu, Sandu Georgiana- Treatment
with Hydroxychloroquine in Patients with Covid-19. Experience of a
Neurology Department, Farmacia Vol . 68, 4, April 2020;
11. Yonker M. Lael, Neilan M. Anne,Yannic Bartsch, Patel Ankit B.-
Pediatric SARS-CoV-2 Clinical Presentation, Infectivity, and Immune
Responses- The Journal of Pediatrics, Nr. 227 pg. 45-52, 2020.

336
 APLICAREA TERAPIEI COMPLEMENTARE
SENZORIALE LA COPII CU DIZABILITĂȚII GRAVE

Lector dr.,cadru didactic asociat Papp Enikő Gabriela,

Asist.univ., cadru didactic asociat Bakó Aliz Tünde,
Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș
Luca Emese Csilla,
Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Nr.2, Târgu Mureș

Abstract

APPLICATION OF COMPLEMENTARY SENSORY THERAPY TO

CHILDREN WITH SEVERE DISABILITIES

The mission and vision of a pediatric physiotherapist is to see a child

smiling, calm during functional recovery. Movement therapy, with alternative means,
brings benefits not only for children with disabilities, but also for the whole family,
which wants to ensure a complete and independent life for the little ones.
Hypothesis: during physical therapy sessions, the application of complementary
sensory therapies will have a positive influence on children with severe disabilities
and the multisensory environment helps to reduce the level of agitation and helps to
achieve general relaxation. Place of study: Alpha Transilvană Foundation, Târgu
Mureș Research period: January 2019 – May 2019. The objectives of the study: to
promote relaxation, to participate as actively as possible and to improve breathing.
Method used during the study: Snoezelen multisensory therapy. Subjects included 3
males and 2 females. The test applied was specific to the Snoezelen method, but
was adapted according to the possibilities, materials of the multisensory chamber.
Conclusions: the hypothesis of the study was confirmed, the application of
complementary sensory therapy in physical therapy brought beneficial results in the
daily lives of children with severe disabilities. Participation in Snoezelen therapy
helped them to uphold relaxation, decrease muscle contractions, re-educate and
educate sensitivity and proper breathing.

Keywords: Multisensory, disability, physical therapy

Kinetologia este interdisciplinară, necesită folosirea cunoștințelor din

alte discipline de bază. Terapia prin mișcare are trei mari componente,
adică subdiscipline, care ajută în stabilizarea legilor kinetologiei.
Componentele kinetologiei sunt biomecanica, care prezintă raporturile între
structură și funcții; fiziologia exercițiilor, adică modul de aplicare a drepturilor

337
fiziologiei la studiul motricității umane; psihomotricitatea care abordează
coordonarea, stăpânirea funcțiilor motrice. [1]
Psihomotricitatea este o funcție complexă care scoate în evidență
relația între motricitate, intelectul și afectivitatea, anomalia copilului.
Educarea psihomotrică este elementară, esențială în dezvoltarea
armonioasă a copilului. Promovează capacitatea de a-și forma o imagine
asupra corpului său, facilitează dezvoltarea percepției, deprinderilor motrice
de bază și perfecționarea calităților motrice de bază. [2]
Numărul copiilor diagnosticați cu diferite dizabilități este ridicat. Lupta
lor împotriva dificultăților de a se acomoda în societate este considerată o
problemă globală. Din fericire, oamenii din lume au înțeles importanța de a
ajuta și de a accepta pe cei care au obstacole în viața cotidiană. Din acest
motiv, au instituit numeroase centre și asociații care propun o reabilitare, o
dezvoltare și un suport pentru indivizii cu anumite funcții afectate. În Statele
Unite ale Americii a fost adoptat un sistem echilibrat care recomandă o
echipă multidisciplinară (medic specialist, psiholog, kinetoterapeut) într-un
mediu amabil, convenabil, care facilitează o recuperare mai eficientă și mai
agreabilă. American Stroke Asociation este o organizație care acordă
cursuri despre AVC și reabilitare după AVC, ajutând aparținătorii să se
apropie, să accepte mai ușor consecințele bolii. [3]
În ultimii ani Europa a făcut câțiva pași înainte și a făcut cercetări în
domeniu, în care a studiat factorii de risc, numărul de pacienți și
mortalitatea. ESO (Europena Stroke Organization) a început un plan de
cercetare (Action Plan for Stroke in Europe 2018-2030). [4]
În județul Mureș, România, sunt situate numeroase centre și asociații
care se ocupă cu reabilitarea și dezvoltarea copiilor cu dizabilități, precum și
Centrul de Reabilitare NovaVita, Fundația RheumCare, Gecse Dániel,
Asociația Alpha Transilvană și Centrul de Reabilitare și Recuperare Luduș.
Dezvoltarea neuropshică a copilului:
În primele 5 luni: din punct de vedere motric: copilul învață să se
ridice și să mențină capul din decubit ventral, să se întoarcă de pe
spate pe abdomen; din punct de vedere psihic: reacționează la
zgomote bruște, gângurește, urmărește cu ochii obiectivele colorate.
Începând de la 6 luni: stă sprijinit în șezut, folosește mâinile, emite
câteva grupuri de sunete. La 8 luni: sprijinit sub axilă, pășește, inițiază
folosirea penselor digitale, înțelege 2-3 cuvinte. Între 9 și 12 luni:
învață să meargă cu ajutor, pronunță câteva cuvinte cu înțeles, imită
adulții. La 1 an și 6 luni: are siguranță în mers, aleargă cu genunchi
neflectați, cu ajutor urcă și coboară scările, cooperează cu oamenii
din jur. La 2 ani: urcă o scară alternând picioarele, sare pe loc,
aleargă, se joacă cu alții, coordonarea este bună, execută mișcări
fine, precise. La 3 ani: aruncă și prinde mingea, stă într-un picior,
vorbește. În jurul vârstei de 4 ani: activitatea motorie se
perfecționează, povestește mici evenimente, aruncă cu mingea. La 5

338
ani: aleargă, patinează, sare coarda, folosește persoana întâi în
discuție. La 6 ani: există coordonarea între mișcarea globilor oculari și
mișcarea mâinii, se îmbogățește vocabularul. Între 7-12 ani: gândire
logică și rațională, începe maturizarea corporală, devine independent.
[5]
Dezvoltarea senzorială: se bazează pe dezvoltarea
analizatorilor, care ajută în organizarea percepției asigurând funcția
cunoașterii. Auzul: imediat după naştere sugarul reacționează la
zgomote puternice; după vârsta de 1 lună se opreşte din plâns dacă i
se povestește; la vârsta de 2 luni localizează sunetul și îşi întoarce
capul spre acest loc, diferențiază vocea mamei de alte voci; la vârsta
de 5 luni pricepe diversitatea de ritm, accent și durata convorbirii.
Văzul: din prima săptămână de viață nou-născutul fixează cu ochii
fața adultului. Urmărește obiecte mișcându-se pe o distanță
apropiată; la vârsta de 2 luni sugarul urmărește cu privirea mișcarea
unui obiect pe direcție orizontală, de la un capăt la celălalt; la vârsta
de 3 luni distinge două culori (de obicei roșu și verde). Gustul: nou-
născutul, cunoaște diferența dintre senzația de amar și de dulce; la
vârsta de 2 luni, simte diferența între apa simplă de cea îndulcită; la
vârsta de 3 luni, gustul sărat, dulce și acru sunt cunoscute de către
sugar; după vârsta de 4 luni are gusturi individualizate la mâncare.
Mirosul: nou-născutul răspunde prin grimase la stimulii olfactivi, nu
contează caracterul acestora (plăcuți sau neplăcuți); la vârsta de 2
luni diferențiază două mirosuri; la vârsta de 4 luni are mirosuri
preferate, reacționează prin plâns la mirosuri neplăcute. Simțul tactil:
în prima lună de viață este considerată ca cea mai importantă sursă
de informații senzoriale pentru nou-născut; după vârsta de 2 luni
prinde jucăriile de lângă el, în funcție de senzația tactilă (neted,
denivelat, moale). [6]
Ipoteza studiului. Această cercetare a pornit de la următoarea
ipoteză: în cadrul kinetoterapiei, aplicarea terapiilor complementare
senzoriale va avea o influență pozitivă în dezvoltarea copiilor cu
dizabilitate gravă. Mediul multisenzorial ajută în favorizarea scăderii
nivelului de agitație și ajută la obținerea relaxării.
Obiectivele programului. În programul reabilitării disfuncțiilor
motorice a unei persoane, stabilizarea obiectivelor este pasul
principal. Obiectivele trebuie să fie individualizate și accesibile pentru
pacient. Obiectivele acestei program kinetic au fost: promovarea
relaxării, care constă din combaterea durerii, scăderea contracturii
musculare, facilitarea participării active în parcursul programului;
reeducarea sensibilității, adică promovarea tuturor tipurilor de

339
sensibilitate la copil în parcursul dezvoltării psihomotrice; educarea
respirației corecte. [7]
Metodele kinetice au fost inventate de către echipe
multidisciplinare, medici, kinetoterapeuți, terapeuți ocupaționali cu
scopul de a ameliora și de a facilita starea funcțională a pacientului.
Una dintre aceste metode este metoda Bobath, utilizată în
tratamentul copiilor cu paralizie cerebrală, prin aplicarea metodei
scade numărul factoriilor care participă la pierderea controlului motor.
Influențează tulburările senzoriale, dezordinea postural reflex,
spasticitatea și mișcările selective. [8]
O altă metodă pe plan internațional este conceptul Vojta care
aprofundează locomoția de reflex, declanșează efectul prin
influențarea reacțiilor vegetative și automatizate. După autor, în
terapia Vojta sunt cunoscute 8 puncte (4 principale, 4 auxiliare),
succesiunea terapiei constă în stimularea cât mai precisă a punctelor.
[8]
Metoda Pető, la rândul ei face parte din gama largă de
recuperare funcțională a pacienților. Această metodă începe la vârsta
de 3 ani și ajută în integrarea educațională și socială, facilitează
funcțiile neuromotorii, ADL-urile, comunicarea și intelectul pacienților.
[8]
Materiale și mijloace În studiul nostru au fost incluși 5
subiecți, 3 de genul masculin și 2 de genul feminin. Criteriile de
includere au fost umrătoarele: s-au născut între 2009 și 2012,
diagnostic medical de dizabilitate gravă, acordul părinților în
includerea minorului în studiu, recomandarea medicului specialist
pentru terapia multisenzorială.
Locul studiului: Fundația Alpha Transilvană, Târgu Mureș pe
perioada de desfășurare a cercetării: ianuarie 2019- mai 2019.
Metoda folosită pe parcursul studiului: terapia multisenzorială
Snoezelen.
În tabelul Tabel 1. prezintăm subiecții studiului nostru, inițiala,
genul, data nașterii și diagnosticul medical al fiecărui pacient.
Gen Vârsta
Nr. Subiecți Diagnostic medical
M F (UM=ani)
Leziuni cerebrale perinatale, ESI cu
Sz.M. 1 0 8 tetrapareză spastică, sindrom Hic
1. Bening, retard neuropsihomotor
Frustă spasticitate a membrelor
2. B.Cs 1 0 9 inferioare, ESI formă mixtă
ESI formă mixtă, parapareză flască,
3. K.K 0 1 8 retard grav în dezvoltarea
psihomotrice

340
 Hemoragie cerebrală perinatală,
D.K 0 1 7 retard în dezvoltarea psihică și de
4. limbaj, instabilitate psihomotrice
Hemoragie cerebrală perinatală,
5. P.G 1 0 6 dezvoltare motrică lentă, deficit de
atenție
Total 3 2
% 60% 40%
Media 7,6
Tabel 1. Subiecţii studiului
Conducerea fundației și părinții subiecților și-au dat acordul
pentru derularea acestei cercetări.
Terapia multisenzorială Snoezelen
Terapia Snoezelen este un concept inventat în Olanda, de către Jan
Hulsegge și Ad Verheul, în anul 1987. Ei au dezvoltat această metodă
pentru indivizii cu deficiență mentală profundă. Pe parcursul terapiei,
simțurile pacientului, văzul, auzul, mirosul, simțul tactil sunt influențate și la
sfârșit se produce o relaxare a individului. [9]
Solicitarea activă a simțurilor se întâmplă într-o cameră aranjată după
criteriile metodei. Un pat cu apă și cu vibrații, lămpi de diferite mărimi și
culori, coloană cu bule de aer, un covor cu luminițe, un proiector, un glob cu
oglinzi, fibre optice, sursa de muzică și aromatizatorul sunt inevitabile în
organizarea acestei camere multisenzoriale. [9]
Imaginile de mai jos au fost făcute de mine, cu permisul ”Fundației
Alpha Transilvană”, prezintă mobilierul și amenajarea unei camere
multisenzoriale, Snoezelen. În imaginea 1 putem vedea coloana cu bule de
aer, situată într-un colț al camerei, înconjurată cu oglinzi și cu fibre optice.

Imaginea 1. Coloana cu bule de aer

Evaluarea aplicată
În cercetarea noastră am implementat o evaluare inițială și una finală.
Testul aplicat a fost specific metodei Snoezelen, dar a fost adaptat după
posibilitățile, materiale camerei multisenzoriale. Evaluarea inițială a fost
aplicată în trei pași, astfel:

341
 • pre-Snoez – înainte de a intra în camera multisenzorială
în cameră
• post-Snoez – imediat după ieșire din camera Snoezelen
În tabelul 2 sunt înregistrate itemurile, funcțiile fiziologice urmărite pe
parcursul evaluării, cum ar fi: respirația, salivarea, nivelul de comunicare,
locomoția și răspunsurile generate de către camera multisenzorială. La
punctajul evaluării, 0 înseamnă un răspuns nepotrivit, 5 este considerat un
răspuns moderat, iar 10 marchează un răspuns excelent.
Tabel 2. Evaluare
Răspunsuri fiziologice Pre-Snoez Snoez Post- Snoez
session
Respirație:
Încet (10 puncte)
Rapid (5 puncte)
Agitat (0 punct )
Salivare:
Blând(10 puncte)
Moderat(5 puncte)
Excesiv(0 punct)
Gradul de locomoție:
Reflexiv( 10 puncte)
Non-reflexiv(5 puncte)
Inactiv ( 0 punct )
Nivelul de comunicare
I(vocalizare/gest/răspuns
la stimuli):
Nicio schimbare
(0 punct)
S-au îmbunătățit
(5 puncte)
Răspuns marcat
(10 puncte )
Nivelul de comunicare
II(interacțiunea cu
facilitatorul):
Nicio schimbare
(0 punct )
S-au îmbunătățit
( 5 puncte)
Răspuns marcat
( 10 puncte )
Răspunsuri generate
de către cameră:
Pozitiv (10 puncte)

342
Negativ (0 puncte)

Răspunsul la intrarea
auditivă:
Pozitiv(10 puncte)
Negativ (0 puncte)
Răspunsul la
aromoterapie:
Pozitiv (10 puncte)
Negativ (0 punct)
Răspunsuri date de
către facilitator
Răspunsul vizual la
stimuli:
Scurt(0 punct)
Susținut( 5 puncte)
În curs de desfășurare
(10 puncte)
Durata răspunsului la
stimuli( interes)
<1 min (0 punct)
1-3 min (5puncte)
>5 min (10 puncte)
Perete colorate
Fibre optice
Coloană cu bule de aer
Proiector
Pat cu apă și cu vibrații
Acvariu
Pat cu apă și cu vibrații
Acvariu

Analiza şi interpretarea rezultatelor

În Tabelul 3 prezentăm Centralizarea rezultatelor

343
Indicatori Rezultate evaluări
Test Pre-Snoez Snoez session Post-Snoez

Momente
∆
testare Inițial /Ti Final/Tf Inițial /Ti Final/Tf Inițial /Ti Final/Tf
Ti- ∆ ∆
Total (UM=pct) (UM=pct) (UM=pct) (UM=pct) (UM=pct) (UM=pct)
Tf i-Tf i-Tf
Manifestări
fiziologice
Subiect 1 35 40 5 80 100 20 40 45 5
Subiect 2 25 35 10 80 105 25 30 45 15
Subiect 3 35 40 5 110 125 15 45 50 5
Subiect 4 25 40 15 85 110 25 30 50 20
Subiect 5 20 25 5 85 100 15 35 40 5
50
Total 140 180 40 440 540 100 180 230
Tabel 3. Centralizarea rezultatelor

La toate cele cinci cazuri putem să spunem că înainte de a intra în

camera multisenzorială au obținut puncte reduse, în camera Snoezelen
valorile au sărit considerabil, iar după îndepărtarea subiecților din aceste
medii punctele au scăzut, ceea ce o putem considera o îmbunătățire.
(Graficul 1)

Grafic 1. Reprezentarea rezultatelor inițiale ale subiecților

344
 În ceea ce priveşte rezultatele finale putem să considerăm același
lucru ca și la rezultatele inițiale, doar că valorile la toate cele trei subnivele
ale evaluării sunt mult mai ridicate. ( Grafic 2)

Grafic 2. Reprezentarea rezultatelor finale ale subiecților

Discuții În ultimii ani terapia Snoezelen a fost introdusă și folosită,

în lumea întreagă, ca o metodă inovativă în tratarea copiilor cu deficiență
mentală, cu rezultate apreciabile. Deoarece specialiștii în domeniu au
succedat numeroase studii care confirmă efectivitatea metodei Snoezelen.
Studiul ”Study on benefits of Snoezelen (multisensory) therapy for
children with intellectual deficiencies and behavioral disorder and children
with cancer”, coordonat de către Laura A. Militaru, a fost implementat în
cadrul ”Programul de Cooperare Elvețiano-Română”, în proiectul
”Snoezelen an innovative approach”. Instituțiile unde s-a desfășurat studiul
sunt Școala Specială nr.1 și nr.5 din București și Oncologia ” Prof. dr Alex
Trestioreanu” din București. În studiu au fost incluși 60 de copiii care pe
parcursul studiului au participat la 300 de întâlniri în mediul multisenzorial.
După evaluarea copiilor, echipa multidisciplinară a tras concluzia că terapia
Snoezelen a avut efecte pozitive, copiii după terapie au fost veseli și
toleranți, au cooperat mai bine, au stabilit relații cu ceilalți mai ușor și a
crescut nivelul lor de confidență. [10]
În concluzie, ipoteza studiului a fost confirmată, aplicarea terapiei
complementare senzoriale în cadrul kinetoterapiei a adus rezultate benefice
în viața cotidiană ale copiilor diagnosticați cu deficienţă severă. Participarea
la terapia Snoezelen i-a ajutat în promovarea relaxării, combaterea durerii,
scăderea contracțiilor musculare, reeducarea și educarea sensibilității și
respirației corecte. Subiecții cercetări noastre au devenit mult mai toleranţi,

345
cooperanţi și comunicativi, mediul multisenzorial a facilitat participarea
activă și distractivă a pacienților.

Referințe bibliografice

1. Tudor Sbenghe (2008)- Kinesiologie Știința Miscării- Ed. Medicală,

București, pg.18-21
2. Constantin Albu, Adriana Albu, Tiberiu Leonard Vlad, Ioan Iacob
(2006) –Psihomotricitatea, Metodologia educării și reeducării
psihomotrice- Ed. Institutul European, pg.5-18
3. Surse web:
http://www.strokeassociation.org/STROKEORG/AboutStroke/Treatme
nt/Diagnosis/Choosing-the-Right-Stroke-Rehab
Facility_UCM_490273_Article.jsp#.Wjw2a1Vl_IV , accesat online la
data de 19.12.2017
4. Surse web: https://eso-stroke.org/action-plan-stroke-europe-2018-
2030/ , accesat online la data de 19.12.2017
5. Gozar L.(2015) –Note de curs, Dezvoltarea psihomotorie- Ed.
University Press Targu Mures,
6. Doina Mureșan(2009)- Kinetoterapie în pediatrie- Ed. Fundației
România de Mâine, București, pg.46-48
7. Mirela Dan (2010) –Kinetologie, Note de curs- Universitatea de Vest ’’
Vasile Goldiș’’ Arad, pg. 10-15
8. Constantin Florin Dragan, Liliana Pădure (2014) - Metodologie și
tehnici de kinetoterapie- Ed. Național, pg.34-85
9. Susan Flowler, Paul Pagliano (2008) –Multisensory rooms and
environments: controlled sensory experiences for people with
profound and multiple disabilities- Jessica Kingslay Publisher London
and Philadelphia- pg.112-120
10. Laura A. Militaru -Study on benefits of Snoezelen (multisensory)
therapy for children with intellectual deficiencies and behavioral
disorder and children with cancer, ISSU, 12 iunie 2015 Surse web:
https://issuu.com/asociatiatottoro/docs/raport_cercetare_final_engl_p
df_com, accesat online la data de 26.06.2018

346
 CÂTEVA ASPECTE ALE PREDĂRII ȘTIINȚELOR
BIOLOGICE ÎN CONDIȚII DE PANDEMIE SARS COV-2,
LA FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ,
UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR, TÂRGU MUREȘ

Șef de lucrări dr. Petru - Vasile Istrate,

Universitatea Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş,

Abstract

The paper presents the particularities of teaching three biological subjects:

Cellular and molecular biology, Histology and cytology, as well as Medical genetics
at the Faculty of Dental Medicine of Dimitrie Cantemir University, years I and II,
foreign students during the pandemic virus SARS CoV-2 from the second semester
of the academic year 2019-2020 and the first semester of the academic year. 2020-
2021. The paper emphasizes the importance of using on line working methods with
students by accessing the Microsoft Teams platform, the Chat module for
videoconferencing and the possibility of pre-unploading matherials. The paper also
has the main disadvantages: it requires experience in the use of computers, the
installation of applications, the high dropout rate of students in classes, the
impossibility of making microscopic observations and practice guidelines from the
teacher.
.

Keywords: biological sciences, cell biology, histology, medical genetics, virus

SARS CoV-2, teaching-learning

INTRODUCERE:
Ne referim acum la particularitățile pe care le implică predarea
disciplinelor biologice: Biologie Celulară și Moleculară, Histologie și
Citologie, respectiv Genetică Medicală, în condițiile speciale generate de
pandemia de virus SARS CoV-2, în semestrul al II-lea anul universitar 2019-
2020 și, semestrul I anul universitar 2020-2021, ore de curs și ore de lucrări
practice la studenții anilor I și II din cadrul Facultății de Medicină Dentară a
Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș.
Din cele trei module de predare, Histologia și Citologia, se întinde pe
parcursul unui an universitar, iar celelelate două se întind pe parcursul unui

347
semestru. S-au folosit mijloace multimedia în cadrul orelor de curs, pentru a
susține vizual și auditiv teoria (videoconferința). Materialele didactice au
fost încărcate pe platformele de învățare, iar în anul universitar 2020-2021
cursurile și lucrările demonstrative au fost on-line, studentul aflându-se în
fața profesorului prin intermediul aplicației Meet. Evaluarea studenților s-a
realizat la finalul parcurgerii materiei prin examen scris teoretic, bazat pe
rezolvarea unui test grilă specific fiecărui modul de predare și examen
practic, constând în vizualizarea unor preparate histologice și citologice
virtuale reprezentând secțiuni histologice prin organe ale corpului uman,sau
diferite celule, urmată de identificarea componentelor tisulare sau celulare,
adnotarea desenului și interpretarea structurilor vizualizate.

Capitol 1. Aspecte ale predării modulului Histologie și citologie în

condiții de pandemie virusului SARS CoV-2, semestrul II, anul
universitar 2019-2020.
Răspândirea cu repeziciune a virusului virusului SARS CoV-2 în
cadrul comunităților umane din Europa și mai apoi în România, la începutul
lunii martie 2020 a determinat autoritățile sanitare să ia o serie de măsuri în
vederea protejării populației de riscul îmbolnăvirii cu acest virus nou,
deosebit de periculos, ale cărui simptome inițial vizau aparatul respirator, de
forma unei infecții gripale, ca mai târziu să atace diferite organe ale corpului
uman cu efecte dintre cele mai grave, ducând adesea la decesul persoanei
infectate, mai ales a persoanelor adulte.
Întrucât măsurile profilactice precum igiena corporală, a mâinilor în
special, distanțarea la locul de muncă și mai ales lipsa măștilor medicale (
într-o primă fază) nu au fost considerate suficiente, s-a recurs la închiderea
școlilor începând cu data de 11 martie 2020 și mai apoi a instituțiilor de
învățământ superior din 13 martie 2020, situație care a dus la sistarea
contactului fizic vizual direct dintre profesor și student. În această situație,
cursurile directe s-au sistat pentru o perioadă nedeterminată, existând
speranța că ele se vor relua undeva spre sfârșitul lunii aprilie, dar care, din
păcate nu s-a materializat din cauza evoluției nefavorabile a pandemiei.
În această situație, legătura dintre profesor și student risca să se
piardă, mai ales că studenții noștri, din facultatea de medicină dentară în
marea lor majoritate provin din Italia, țară greu afectată de pandemie în
primăvara anului 2020 și, închiderea facultății ca și reglemetările de
circulație ulterioare i-au determinat pe toți să se înapoieze în țara de
baștină, Italia.
O primă provocare a constituit-o găsirea unui sistem eficient și unitar
prin care să se păstreze legătura dintre profesor și student în lipsa unei
prezențe fizice. De la început, au fost utilizate mai multe aplicații pentru
învățare, prin care s-a încercat cu un anumit succes conectarea celor două
părți, profesor și student. Unele dintre acestea au fost folosite mai mult în
învățământul preuniversitar, cum ar fi aplicațiile Zoom, Google Classroom,
dar nu toate ofereau suficientă siguranță sau adesea se blocau. Fișele de
lucru, site-ul instituției de învățământ, WhatsApp, Facebook, Messenger, e-

348
mail, vizionare Teleșcoala pe TVR2, TVR3, etc.... au fost modalitățile
alternative de predare-învățare în învățământul preuniversitar..
În cursul semestrului al 2-lea, anul universitar 2019-2020 a fost
folosită platforma e - Learning și alvia.ro/udc prin care o serie de materiale
puteau fi încărcate pe aceasta iar sudenții au putut să le vizualizeze cu
succes. Lucrul pe această platformă a devenit posibil după data de
19.03.2020. S-a primit adresa adresa platforma e-Learning: alvia.ro/udc. ,
un nume de utilizator (pentru fiecare profesor) precum și o parolă de acces
(de asemenea pentru fiecare profesor) . Ca și recomandări date la
jumătatea lunii martie 2020, amintim:
- încărcarea a cel puțin 6 suporturi de curs, având un minim
rezonabil pagini fiecare. Suporturile trebuie să conțină succint informațiile ce
pot fi predate în aproximativ 4-6 ore de curs fiecare, astfel încât disciplina
să poată fi acoperită în integralitate.
- în cazul în care disciplina prevede activități de seminarizare și/sau
proiect, se vor realiza și încărca pe platforma e-Learning cel puțin 6
suporturi pentru seminarii și/sau cerințe pentru proiecte, de tip Lucrare, la
care studenții vor trebui să răspundă direct pe platformă sau prin
adăugarea de fișiere.
- în cazul în care disciplina prevede activități de laborator, acolo unde
este posibil ca activitatea să poată fi desfășurată on-line, se recomandă
realizarea și încărcarea pe platformă a unor materiale suport pentru
activitatea de laborator, inclusiv elemente de tip Lucrare.
- în cazul activităților de practică, este necesară încărcarea pe
platforma e-Learning a caietelor de practică.
- se recomandă ca, cel puțin la sfârșitul disciplinei, să se creeze câte
un test de verificare a cunoștințelor.
- pentru activitatea de consultații on-line recomand ca, la începutul
fiecare curs, să se creeze un forum de discuții la care să participe prin
discuții active profesorii și studenții.
De asemenea, exista și posibilitatea de a interacționa cu studenții prin
intermediul servicului de tip chat, prin care aceștia puneau întrebări și li se
răspundea. A fost încărcată de asemenea bibliografia necesară pregătirii
examenelor ca și o serie de scheme originale ale unor procese biologice
sau desene realizate de către profesor, respectiv studenți, de la curs.
În ceea ce privește materialele încărcate pe platformă, pentru început
au fost încărcate 3 note de curs pentru fiecare disciplină, având ca și termen
25 martie, deci un termen de 12 zile de la ultima oră de curs normală (13
martie) De asemenea a fost stabilit un program de consultații on-line pe
pagina de socializare a instituției cu un termen de 23 martie 2020. Până la
data de 24 martie 2020 fiecărui profesor i s-a comunicat prin intemediul unui
suport de curs în format video informațiile necesare pentru accesarea
platformei e-learning și pentru încărcarea cursurilor pe aceasta. La finalul
fiecărui curs s-a creat o sesiune de întrebări, de teste grilă, referate,
proiecte, etc...

349
 Prima notă a fost acordată studentului în baza unui referat alcătuit în
urma parcurgerii materiei pe prima parte a semestrului, referat care a
constat din a rezolva un test grilă, format dintr-o serie de întrebări de tip
complement simplu, având 4 variante de răspuns pentru fiecare, dintre care
un singur răspuns era cel corect, completat de un eseu. În acesta, pe de o
parte s-a cerut a prezenta în cinci etape modul de formare al dentinei și de a
realiza o serie de desene în care se schițează structura dintelui cu
principalele țesuturi, aspectele histologice, dezvoltarea dintelui, realizarea
eseului evidențiind faptul că acesta a înțeles alcătuirea dintelui. Legat de
întrebările de verificare, acestea au fost alcătuite astfel încât să cuprindă
toate temele care au fost predate: Imunitatea, vasele de sânge, gingia și
dinții.
Referatele întocmite de studenți au fost încărcate de asemenea pe
Platforma de e-Learning a UDC iar o parte dintre studenți le-au trimis și pe
adresa de e-mail a profesorului.
Cea de-a doua notă necesară pentru examenul final a fost dată la final
de semestru și s-a materializat prin susținerea unui examen în condiții on-
line cu durată limitată de timp.
Examenul de Histologie și Citologie din 2 VII 2020 a constat în
rezolvarea unui test format din 30 de întrebări (itemi) de tip complement
simplu, ceea ce presupunea bifarea răspunsului corect (adevărat sau fals)
unic din cele patru variante posibile. Durata de rezolvare a testului a fost de
două ore și au participat un număr de 72 studenți. La examenul de Genetica
Comportamentului Uman, din 1 VII 2020 au participat un număr de 71 de
studenți iar testul a fostformat din 20 de întrebări de tip complement simplu,
patru variante de răspuns dintre caretrebuia bifată una. Ca o particularitate,
aici un număr de cinci întrebări au fost legate de genomul virusului SARS
CoV-2.
În vederea familiarizării cu acest sistem nou de examinare, care se
realizează în lipsa profesorului supraveghetor și presupune o conexiune
sigură și stabilă la internet, ca și cunoștințe de operare pe calculator, dar, și
de parcurgere a pașilor necesari conectării la platformă s-au realizat
simulări anterior susținerii examenului.
Instrucțiunile pentru crearea testelor tip grilă pentru examene pe
platforma Microsoft Teams au fost primite în data de 10 iunie 2020.
Întrebările sunt introduse de către profesor una câte una, iar la final se face
o previzualizare a lor din butonul Preview.
Foarte utile le-am considerat setările, din butonul Shuffle se se
realizează automat o amestecare a întrebărilor, astfel ca fiecare student să
primească o ordine a întrebărilor aleatorie. Tot din setări am putut stabili ora
și data de început a testului, ca și cea de finalizare a testului.
După editarea și setarea testului, acesta a putut fi regăsit în meniul My
Forms, fiind salvat.
După programarea examenelor de către secretariat, atât studenții cât
și profesorii au regăsit în aplicația Teams, în tabul Calendar denumirea
examenelor, materiile, datele și orele susținerilor.

350
 După finalizarea testului, răspunsurile au fost trimise automat, iar
studenții au putut să-și vizualizeze notele obținute.
Din butonul Review answer s-au putut vizualiza întrebările și
răspunsurile, cu roșu fiind reprezentate răspunsurile greșite, iar cu verde,
cele corecte.
S-a putut de asemenea vizualiza numărul de studenți care au
participat la test, punctajul obținut de fiecare și calificativul, admis/respins.

Capitol 2. Aspecte ale predării modulelor Histologie și citologie,

Biologie celulară și Genetica medicală în condiții de pandemie Covid
19, semestrul I, anul univ. 2020-2021.

La începutul lunii octombrie 2020 am primit din partea serviciului de

informatică al UDC procedura de susținere a cursurilor on-line pe Platforma
Microsoft Teams care ne-a asigurat interacțiunea vizuală cu studenții
conectați la ora de curs. A permis totodată și verificarea prezenței obligatorii
la orele de lucrări de laborator.
Conectarea este foarte simplă, iar orele de curs sunt trecute de
informatician în calendar conform orarului.
La apăsarea tabului Join, se face conectarea la grupul care participă
la curs. Fig. 1 Important este ca studenții să aibă microfoanele închise dacă
nu intervin în discuție, dacă nu pun întrebări, când au neclarități.

Fig. 1
În prealabil, cursul este realizat de către profesor sub forma de slide-
uri în programul PowerPoint, Fig. 2, ceea ce permite urmărirea relativ
ușoară și vizualizarea unor imagini, care pot fi fotografii la microscopul optic
sau electronic al structurilor histologice, desene sau scheme realizate de
către profesor. Întrucât camera permite vizualizarea unor scheme, sau
desene realizate pe loc, am folosit-o pentru a clarifica unele aspecte mai

351
ales privind realizarea desenului, care trebuie să fie simplu dar sugestiv.
Studenților li s-a acordat timp necesar pentru a realiza desenele. La LP am
folost slide-urile pe care le foloseam în mod obișnuit în laboratorul de
histologie, doar că acum nu am mai avut posibilitatea de a le vedea pe viu la
microscop, partea aceasta lipsind din păcate, neputând fi suplinită decât
partial prin vizualizarea unor imagini ale unor preparate virtuale.

Fig 2

Durata unei ore didactice derulate online (curs, seminar, laborator)

este de 50 minute , fiind urmată de o pauză obligatorie de 10 minute.
Un avantaj al folosirii platformei de învățarea MT este și posiblitatea
de a încărca materiale în avans, astfel încât studentul să aibă lecțiile și
anterioare, să le poată parcurge eventual înainte chiar de a le fi predate. De
asemenea, la fiecare temă s-au încărcat șicâteva modele de întrebări cu
mai multe răspunsuri, cu scop de verificarea a însușirii cunoștințelor
predate.
În semestrul I anul univ. 2020-2021 am predate în sistem on-line atât
cursuri de Histologie și citologie, cât și de Biologie celulară și moleculară și
Genetica medicală.
Aspecte observate:
Studenții participă la cursuri într-o proporție mai mica. Rata mare de
abandon a studenţilor – acest tip de educaţie la distanţă necesită eforturi
consistente şi susţinute din partea tuturor participanţilor la procesul
instructional și doar la LP este mare, datorită faptului că aici se face
prezența.

352
 Costuri sunt mari pentru proiectare şi întreţinere–acestea include şi
cheltuieli cu tehnologia, transmiterea informaţiilor în reţea, întreţinerea
echipamentului, producerea materialelor necesare.
Este necesară o experienţă în domeniul utilizării calculatoarelor,cursanţilor
solicitându-li-se anumite cunoştinţe în domeniul lT. În cele mai multe cazuri
instalarea unui system e-learning presupune instalarea de aplicaţii sau
medii adiţionale care presupun cunoştinţe tehnice suplimentare.
Majoritatea au o conexiune bună la internet, sunt fie acasă, fie la
cabinetul dentar, laboratorul de tehnică dentară, unde o parte dintre ei
lucrează.
Traducătorul are un rol foarte important, asigurând înțelegerea
cursului la anul I, la anul II el nu mai este prezent. Din păcate, acum am
constatat că unii dintr ei au uitat ceea ce au învățat în România în bună
parte, nemafiind prezenți de o jumătate de an în țară, când erau fortuiți să
vorbească limba română.
Un aspect negativ al acestor cursuri on-line este că ei nu mai pot
realiza observațiile microscopice la niciuna dintre disciplinele predate. Lucrul
cu microscopul optic este foarte important pentru că astfel ei își pot forma
deprinderi de a lucra cu microscopul dentar,mai târziu, ca medici
stomatologi. Se pierde obișnuința de a mânui microscopul optic, deprinderile
de vizualizare a preparatelor histologice, de evidențiere a unor particularități
care deosebesc țesuturile unele de altele, de a identifica fazele diviziunii
celulare, a cromozomilor umani la orele de LP de Genetică medicală,
deosebirile care apar între secțiunile histologice în cazul folosirii unor
coloranți diferiți, etc…
În realizarea referatelor cerute s-au constatat:
Unii studenți copiază o schiță a dentinei, Fig 3, Fig.4, respectiv a
structurii generale a dintelui dintr-un manual și trasează reperele cu săgeți,
pe care le adnotează în limba română.

Fig.3 Fig.4

353
 La raporturile dentinei cu țesuturile din jur, realizează desenul dar fără
a reprezenta elementele de structură – celule, fibre, etc.. particulare fiecărui
țesut care înconjoară dentina, reprezintă țesuturile sub forma unei pete de
culoare.
Alți student: Banzi Simone, Vincenza Scifo, etc…realizează în copy
paste un desen cu reperele scrise în italiană, fără a se mai strădui măcar să
le traducă Fig. 5 și Fig. 6.

Fig. 5 Fig.6
La desenul comparativ dintre țesutul adipos monovacuolar și țesutul
conjunctiv lax, Francesco Licordari uită să mai schițeze elementele
componente ale fiecărui țesut conjunctiv – fibre,unele celule, iar dacă
schițează prin pete colorate poziția excentrică a nucleilor , uită să mai tragă
repere și să le noteze Fig. 7.
Alt student, Carmine Passaro, la Biologie celulară, realizează un
desen corect al structurii interne celulare, dar uită să îl adnoteze și să
traseze reprele Fig.8.

354
 Fig. 7 Fig. 8

Există și studenți care se străduie să realizeze un desen complet al

dintelui, folosind culori pentru diferite structuri și repere care sunt adnotate –
Raffaella D,Aniello, Stabile Giuseppe, etc… Fig. 9, Fig. 10, Fig. 11, Fig. 12,
dar calitatea reprezentării elementelor este diferită.

Fig. 9

355
 Fig. 10

Fig. 11 Fig. 12

Vincenzia Scifo, realizează desenele doar în creion negru, fără a se

putea face astfel o distincție bună între diferitele țesuturi adiacente Fig. 13.
În ansamblu, se observă că marea majoritate nu știu să efectueze în
mod corect desenul lipsindu-le orele de practică în laborator, și prezența
profesorului care i-ar fi îndrumat și le-ar fi corectat aceste greșeli.
În general, studenții s-au străduit să realizeze referatul parcurgând
etapele indicate de profesor, rezolvând cerințele, dar și aici se observă că
mulți nu au folosit toate sursele de informare, nu realizează o sinteză a
informațiilor preferând sistemul cunoscut de ”copy paste” folosit și la partea
de desen.

356
 Fig. 13.

La Genetica comportamentului uman, sem II, anul 2019-2020, tema

pentru realizarea referatului a fost virusului SARS CoV-2, cu accent pe
partea de genetică, adică colectarea de informații privind alcătuirea virusului
de tip ARN.
De asemenea, și aici, chiar la studenții români, cursul fiind predate la
anul I Psihologie, se observă că ei folosesc foarte mult sistemul copy paste
în a alcătui referatul, că nu sunt interesați să caute informații despre
structura genetică, să o comenteze, să introducă imagini ale alcătuirii ARN-
ului viral, reprezentări ale zonelor care codifică proteina de tip S ce permite
atașarea virusului SARS CoV-2 de membrana celulei umane. Majoritatea
scriu despre virus în general, modalitatea de transmitere a infecției,
simptemele bolii, comparații cu alte pandemii virale cunoscute în istorie.
Puțini, cum ar fi Cadis Brianna introduce imagini la TEM și SEM a virusului,
majoritatea introduc imagini care prezintă simulări grafice ale virusului
vehiculate mult în mass media.
Un alt dezavantaj al acestor cursuri on line este că
profesorul/traducătorul are tendința de a vorbi foarte mult – metoda de
predare Prelegerea, studenții nu interacționează, sau o fac foarte rar, când
nu au înțeles ceva, nu există spiritul de grup, lipsește interacțiunea umană,

357
socializarea care se petrece în cazul orelor reale, când studenții sunt
împreună, își petrec timpul liber dintre cursuri interacționând, de aceea
profesorul trebuie mai mult ca de obicei să provoace studenții, să le pună
întrebări, să-I facă să interacționeze și între ei. Profesorul trebuie de aceea
să verifice modul de realizare al desenelor, schemelor predate prin
solicitarea aleatorie de a prezenta X sau Y student notițele în fața camerei.
Dar aceasta, sigur duce la diminuarea timpului de predare-învățare.
Ca un avantaj al folosirii platformelor de predare-învățare amintim
posibilitatea ca studentul să își verifice foarte repede punctajul obținut, se
pot autoevalua, putând vizualiza, la final, soluția corectă pentru fiecare
întrebare la care au răspuns eronat.
Fiecare student poate lucra în ritm propriu, fiind esențial progresul
fiecăruia raportat la nivelul de început.
Studenții își dezvoltă competențele digitale
În concluzie, folosirea metodei de predare-învățare de tip on line, prin
intermediul platformelor de tip Microsoft Teams poate fi o alternativă la
metoda clasică, care presupune prezența fizică a profesorului și studenților
în aceeași sală de curs, dar, pe termen lung ea nu poate să asigure toate
elementele care fac predarea-învățarea eficientă, mai ales acolo unde sunt
necesare dobândirea unor deprinderi practice de lucru cu aparatura din
laborator.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. Ciurchea, M. ; Ciolac-Russu A. ; Ion, I. Metodica predării științelor

biologice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
2.Cotrutz, C. – coordonator, Manual de lucrări practice de Biologie
Celulară. Editura Tehnică, Chișinău, 1994.
3.Covic, M. Biologie și Genetică Medicală. Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1981.
4.Mescher, A. L. Junqueira Histologie, Tratat & Atlas. Editura
Medicală Callisto, București, 2016.
5.Ianovici, N. ; Frenț A,O. Metode didactice în predare, învățare și
evaluare la biologie. Editura Mirton, Timișoara, 2009.
6.Sin, A.I. - coordonator, Biologie Celulară și Moleculară. University
Press, Târgu Mureș, 2015.
7.Todor, V. – coordonator. Metodica predării biologiei (la clasele V-
VIII). Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982.

Link-uri accesate
https://edict.ro/predarea-online-pentru-stiinta-viului-biologie/
file:///C:/Users/Dell/Downloads/eBoook%20IACPEO.pdf
https://www.academia.edu/39853882/Curs_de_Didactica_Biologiei
file:///C:/Users/Dell/Downloads/09-MarinelaRosescu-
Aspecte_ale_integrarii_TIC_in_predarea-biologiei.pdf

358
SECȚIUNEA STUDENȚILOR ȘI
MASTERANZILOR

359
 ALEGEREA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI

Florin Gabriel DUMITRESCU,

Student, anul II, Facultatea de Drept, Universitatea “Dimitrie Cantemir”
din Târgu Mureș,
Andreea Teodora LAZĂR,
Studentă, anul II, Facultatea de Drept, Universitatea “Dimitrie
Cantemir” din Târgu Mureș.
Coord. conf. univ .dr. Emilia Lucia CĂTANĂ,
Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, Facultatea de
Drept; avocat Baroul Mureș

Abstract: In this paper we propose to deal with an important aspect

regarding the President of Romania and more precisely his election, but also the
conditions he must accomplish.
The existence of the President institution in a state marks an organized
empowerment in the last phase and by the human communities, through time, the
evolution of forms, structures of choice and pronunciation.
One of the sources of law in which some aspects regarding the election of the
President are treated is, according to our country, the Romanian Constitution, but
also the most important law, Law no. 370/2004 with all its details and explanations.
Most important that the guarantor of national independence is elected by
universal, equal, direct, secret and free vote.

Key-words: the President of Romania, election of the President, Romanian

Constitution, Law no. 370/2004.

1.NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUȚIA PREȘEDINTEULUI

ROMÂNIEI

1.1.DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Colectivitățile umane au avut și au căutat să aibă un șef, iar cele
statale un șef de stat. Această instituție a cunoscut o evoluție a formelor,
structurilor, împuternicirilor, protocoalelor și a fost organizată unipersonal
sau colegial266.

266 A se vedea Gh. Iancu, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a II-a,
revizuită și completată, Editura Luminalex, București, 2004, p. 543.

360
 Cuvântul „președinte” provine din latinescul praesidens, prae –
dinainte + sedere – ședere. Praeses cuvânt latin, înseamnă „a ședea în
frunte”, „conducător267”.
Așadar, definiția acestui termen este dată de către Dicționarul
explicativ al limbii române, care exprimă: „Președintele reprezintă persoana
care stă în fruntea unui organ de conducere (economic, social, sportiv
etc.)268”.
Explicarea instituției șefului de stat și a locului său în organizarea
statală, trebuie să plece de la explicarea teoriilor unicității puterii și a celei a
separației/echilibrul puterilor în stat.
Aristotel, creatorul dreptului constituțional, are meritul de a fi încercat
prima clasificare a formelor de guvernământ, propunând cele trei grupe:
• monarhia – concentrarea puterii în mâna unei singure
persoane;
• oligarhia – puterea se împarte între mai mulți indivizi sau,
după caz, este rezervată unui grup social restrâns;
• democrația – poporul exercită direct puterea.
Se poate spune că evoluția ulterioară a fenomenelor politico-statale
nu au făcut altceva decât să întărească construcția teoretică a lui Aristotel,
care, ca idee metodologică, este valabilă și la ora actuală, ținând însă
seama de amendamentele aduse de iluminiști, folosindu-se ceea ce
doctrina contemporană califică a fi concepția (clasificare) clasică269.
Unicitatea puterii presupune crearea organelor puterii de stat,
categorie necunoscută în sistemul separației puterilor, șeful de stat fiind
încadrat în această categorie alături de Parlament270.
Teoria separației puterilor, încadrează șeful statului, de regulă, în
puterea executivă (șeful puterii executive sau șeful executivului). Nuanțări
apar în formele de guvernământ monarhice unde șeful statului (monarhul)
face parte din legislativ, executiv și din autoritatea judecătorească. Chiar și
într-o astfel de organizare, monarhul este considerat șeful statului, care
conduce executivul271.
Constituțiile, statutele și regulamentele creează funcții publice și
frecvent astfel de instrumente juridice creează, de asemenea, calificări

267 A se vedea Gh. Guțu, Dicționar latin-român, Editura Humanitas, București, 2018,
p. 441.
268 A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române, apărut sub egida Academiei

României – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” (D.e.x.), ediția a II-a, Editura

Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 1563.
269 A se vedea I. M. Nedelcu, P. – I. Nedelcu și R. – M. Bugică, Președintele

României și administrația publică centrală, Editura C.H. Beck, București, 2018, p.

10.
270 A se vedea E. Vieriu și D. Vieriu, Drept constituțional și instituții politice, Editura

Universul Juridic, București, 2005, p. 652.

271 A se vedea M. Safta, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a IV-a,

revizuită, Editura Hamangiu, 2018, p. 20.

361
pentru aceste birouri. Atunci când legea pozitivă creează calificări pentru
funcțiile alese, aceste restricții se limitează sfera alegerii
democratice272.
Poporul deține puterea politică, ei încredințează exercițiul acesteia
autorităților reprezentative (Parlamentul și uneori Președintele), motiv pentru
care se poate explica relația popor – Parlament – Președinte273.

2. ASPECTE PRIVIND ALEGEREA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI

CONFORM CONSTITUȚIEI ȘI LEGII NR. 370/2004274

Actuala Constituție consacră un executiv bicefal sau dualist, în care

unul dintre șefi este Președintele, iar celălalt Guvernul275.
Conform Constituţiei României276 din 2003, Preşedintele României
reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi
al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la
respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În
acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate277.
Opțiunea pentru modalitatea de alegere directă a Președintelui
României se explică și prin voința legiuitorului constituant de a nu lăsa
desemnarea șefului de stat la latitudinea jocului politic al partidelor
reprezentate în Parlament. În cazul în care un partid politic ar avea o
majoritate confortabilă în Parlament, el ar impune un Președinte care ar fi
ulterior legat prin servituți de partidul care l-a impus la conducerea statului.
Într-un asemenea caz, Președintele nu ar fi putut să îndeplinească cu
imparțialitate prerogativele de arbitru între forțele politice și sociale278.
Conform art. 81 alin. (1) „Preşedintele României este ales prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.” Este declarat ales candidatul

272 A se vedea
Seth Barrett Tillman, Who Can Be President of the United States?: Candidate
Hillary Clinton and the Problem of Statutory Qualification, British Journal of
American Legal Studies, volume 5, issue 1, 2016, p. 110.
273 A se vedea Gh. Iancu, op. cit., p. 543.
274 Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în
Monitorul Oficial al României nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și
completările ulterioare.
275 V.Vedinaș, Drept administrativ, ediția a XII-a, revăzută și actualizată, Editura

Universul Juridic, București, 2020, p.117.

276 Constituţia României a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr.767 din 31 Octombrie 2003.

277 A se vedea Biblioteca Digitală Națională:
https://bibliotecadigitala.ro/?cuvinte=Președintele+României (accesat la data:
09.11.2020, ora: 15:34).
278 A se vedea C. Ionescu, Teoria generală a dreptului constituțional. Drept

constituțional și instituții politice, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 552.

362
care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor
înscrişi în listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a
întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între
primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul
tur. Este decarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de
voturi.
Art. 81 alin. (4) din Constituție precizează că nicio persoană nu poate
îndeplini funcţia de Preşedinte al României „decât pentru cel mult două
mandate” care pot fi şi succesive279. Această dispoziție urmează a fi
corelată cu art. 28 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui
României, potrivit căruia în alegerile prezidențiale nu pot candida
persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost alese anterior, de
două ori, ca Președinte al României.
În legătură cu aceste prevederi, Curtea Constituțională a decis că ele
se analizează și se interpretează începând cu situațiile care vor apărea
după intrarea în vigoare a Constituției, adică după data de 8 decembrie
1991, data aprobării sale prin referendum280. Motivarea hotărârii Curții se
bazează pe principiul neretroactivității legilor, consacrat în art. 15 alin. (2)
din Constituție.
În opinia Curții Constituționale, textul art. 81 alin. (4) din Constituție,
potrivit căruia nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al
României decât pentru cel mult două mandate, acestea putând fi și
succesive, și-a găsit aplicarea numai pentru viitor281.
La alegerile prezidențiale se pot prezenta candidați propuși de partide
sau alianțe politice, precum și candidați independenți282.
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României prevede
că partidele și alianțele politice pot propune numai câte un singur candidat.
Legea cere ca fiecare candidatură să fie susținută cel puțin 200.000 de
alegători. Propunerile de candidați se depun la Biroul Electoral Central cel
mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor283.
Legea nr. 370/2004 prevede în art. 28 că nu pot candida persoanele
care, la data depunerii candidaturii nu îndeplinesc condițiile stabilite de art.
37 din Constituție pentru a fi alese sau care au fost alese anterior de două
ori ca Președinte al României. Nu pot deci candida:
 persoanele care nu au drept de vot;
 persoanele care nu au cetățenia română și domiciliul în țară;
 persoanele cărora le este interzisă asocierea în partide politice
(judecătorii Curții Constituționale, Avocatul Poporului, magistrații, membrii

279 A se vedea E. Vieriu și D. Vieriu, op. cit., p. 652.

280 A se vedea M. Bădescu, C. Andruș și C. Năstase, op. cit., p. 208.
281 A se vedea Curtea Constituțională. Culegere de decizii și hotărâri 1992-1993,

Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1994, p. 400.

282 A se vedea K. Iohannis, Pas cu pas, Curtea Veche Publishing, București, 2014,

p. 163.
283 Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, propunerile se fac în scris.

363
activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin
lege organică)284;
 persoanele care nu au împlint, până în ziua alegerilor
inclusiv, vârsta de 35 de ani;
 persoanele care au îndeplint anterior depunerii candidaturii două
mandate prezidențiale.
Aceste impedimente legale sunt de ordine publică. Ca atare, sunt
imperative și de strictă interpretare. De altfel, Curtea Constituțională a decis
că, potrivit Constituției, persoana care candidează la funcția de Președinte
al României trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
 să aibă drept de vot285;
 să aibă cetățenia română și domiciliul în țară286;
 să nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte
dintr-un partid politic287;
 să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel
puțin 35 de ani288;
 să nu fi îndeplinit, anterior, două mandate în funcția de
Președinte al României289.
Alegerile prezidenţiale se organizează şi se desfăşoară pentru
alegerea preşedintelui ţării – şefului statului. Preşedintele României este
ales prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat, În condiţiile Legii nr.
370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, care, conform art. 73
alin. (3) lit. a) din Constituţie, este lege organică și prevedere modalitatea de
alegere a Preşedintelui României direct de către corpul electoral. Alegerea
de către Parlament l-ar putea aşeza pe şeful statului în mijlocul
confruntărilor politice, ceea ce ar împieta, de asemenea, asupra rolului
acestuia290.
În principiu, mai multe operaţiuni electorale privind organizarea şi
funcţionarea alegerilor prezidenţiale sunt aceleaşi ca şi în cazul organizării
şi desfăşurării alegerilor parlamentare. Ca urmare, în cazul în care Legea
nr. 370/2004 nu prevede reguli specifice alegerilor pentru Preşedintele
României se va aplica legea ce reglementează alegerea Camerei
Deputaţilor şi a Senatului.
Organizarea alegerilor prezidenţiale se face de către Guvern ori sub
îndrumarea acestuia. În funcţie de opţiunile politice naţionale, alegerile

284 Pentru a candida la funcția de Președinte al României, persoanele respective

pot renunța la cariera lor profesională.
285 A se vedea art. 36 din Constituția României.
286 A se vedea art. 16 alin. (3) din Constituția României.
287 A se vedea art. 40 alin. (3) din Constituția României.
288 A se vedea art. 37 alin. (2) din Constituția României.
289 A se vedea art. 81 alin. (4) din Constituția României.
290 A se vedea Gh. Iancu, Sistemul electoral, Regia Autonomă Monitorul Oficial,

București, 1998, p. 153.

364
prezidenţiale pot fi ori concomitente cu cele parlamentare, ori separate de
acestea din urmă, fiind organizate la o altă dată faţă de ele291.
Art. 82 alin. (1) din Constituție prevede că rezultatul alegerilor pentru
funcția de președinte este validat de Curtea Constituțională. Într-adevăr, art.
146 lit. f) prevede că acest organism veghează la respectarea procedurii
pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.
Curtea Constituțională este împuternicită292 să anuleze alegerile în cazul în
care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să
modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot
participa la al doilea tur de scrutin. În această situație, Curtea va dispune
repetarea turului de scrutin în a doua dumincă de la data anulării alegerilor.
Curtea Constituțională publică rezultatul alegerilor în presă și în
Monitorul Oficial al României. Actul de validare se întocmește în trei
exemplare, dintre care unul se prezintă Paralmentului, în vederea dispunerii
de către Președintele nou-ales a jurământului293. Un exemplar rămâne la
Curtea Constituțională, iar altul se înmânează candidatului ales294.
Desemnarea şefului de stat este una dintre problemele direct legate
de forma de guvernământ. Ea prezintă un mare interes în precizarea atât a
funcţiilor (prerogativelor, împuternicirilor) şefului de stat, cât şi a raporturilor
acestuia cu celelalte puteri din stat, îndeosebi cu legislativul şi executivul.
Există patru moduri de desemnare a şefului de stat:
 pe cale ereditară;
 alegere de către Parlament;
 alegere de către un colegiu electoral;
 alegere prin vot universal295.
Potrivit unei opinii din literatura de specialitate296, considerentele de
ordin constituţional care definesc regimul semi-prezidenţial din România
sunt:
• Preşedintele şi Parlamentul se aleg prin vot universal;
• Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul se poate exercita
numai cu respectarea unor condiţii;
• Parlamentul are dreptul de a trage la răspundere politică;
• Preşedintele României, în sensul că poate recurge la suspendarea
acestuia din funcţie, care se finalizează cu organizarea unui referendum
pentru demiterea Preşedintelui;
• Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui
României pentru înaltă trădare;

291 A se vedea E. Vieriu și D. Vieriu, op. cit., p.p. 653-654.

292 Potrivit art. 52 din Legea nr. 370/2004.
293 Prevăzut de art. 82 alin. (2) din Constituția României.
294 A se vedea C. Ionescu, op. cit., pp. 553-554.
295 A se vedea Gh. Iancu, Drept constituțional și instituții politice..., op. cit., p. 548.
296 A se vedea M. Preda și B. Vasilescu, Drept administrativ – partea specială (cu

sinteze tematice), Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pp.16-17.

365
 • Preşedintele poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum,
voinţa cu privire la problemele de interes naţional numai după consultarea
Parlamentului;
• Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-
ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de
Parlament;
• Guvernul, în întregul său, şi fiecare membru al acestuia, solidar cu
ceilalţi membri, răspund politic numai în faţa Parlamentului;
• Preşedintele României, dar şi fiecare Cameră în parte au dreptul să
ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor;
• Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă;
• Preşedintele poate refuza promulgarea legii o singură dată;
• Decretele Preşedintelui emise în exercitarea celor mai importante
atribuţii se contrasemnează de primul-ministru.

3.CONCLUZII

Această lucrare se conturează în jurul unor explicații, definiții și

clasificări care au menirea de a ne deschide noi atracții cu privire la
cunoașterea în profunzime a tot ce ține de specificul domeniului juridic,
conturat mai exact pe Drept.
Ca structură, am ales să tratăm următoarele aspecte: delimitări
conceptuale cu privire la terminologia și definiția prevăzut expres în
doctrine, președintele, mai apoi cu Instituția Președintelui României. Am
continuat cu organizarea și desfășurarea activității de vot, precum și
stabilirea rezultatelor și desemnarea într-un final al Președintelui României.
Alegerea Președintelui României implică în primul rândul exercitarea
dreptului la vot.
Dreptul la vot poate fi definit ca dreptul recunoscut în condițiile legii
cetățenilor unui stat de a-și exprima în mod liber, direct sau indirect,
opțiunea electorală pentru un anumit partid politic ori candidat propus de o
grupare politică sau pentru un candidat independent.
Votul este cea mai importantă formă de participare politică pe
care o au la dispoziţie cetăţenii ţărilor democratice şi un drept care
trebuie utilizat pe deplin.
Definiția clasică exprimă o opinie a cetățenilor unui stat în legătură cu
alegerea reprezentanților lor în organele de conducere; opinie exprimată de
membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o
propunere sau cu o hotărâre; adeziune dată în acest scop. În societăţile
democratice guvernele sunt rezultatul alegerilor libere.
De ce mergem la vot? Mergem la vot în primul rând, pentru că statul
este dator să îi garanteze fiecărui cetățean acest drept. Considerăm faptul
că votul înseamnă să ne exprimăm cert ceea ce vrem, să avem un cuvânt
de spus în propriul destin și în viitorul țării noastre. Mai mult decât atât, la

366
Revoluția din 1989 au murit oameni pentru ca generația noastră, dar și
celelalte generații contemporane, să cunoască libertatea.
În al doilea rând, mersul la vot trebuie susţinut de cât mai multe
persoane ȋn scopul unui viitor mai bun la care să contribuie și persoana ce
tinde la titlul de preşedinte. Cu cât mai multe voturi pentru o anumită
persoană ce candidează pentru această funcție de demnitate publică venite
din partea cetăţenilor, ce cred ȋn spusele şi promisiunile acestuia de a
schimba în bine națiunea, cu atât este mai mare şansa de a se îndeplini
această viziune.
Așadar, votul este expresia formală a sprijinului nostru faţă de o idee,
un candidat, un grup de candidaţi sau un partid. În funcţie de ţara din care
provenim, putem vota, de obicei, la alegerile municipale, regionale,
naţionale şi europene.
În prezent, în majoritatea ţărilor, putem vota din momentul în care
împlinim vârsta de 18 ani, însă limita era de 21 de ani când s-a instaurat
dreptul de vot. Forumul European al Tineretului a lansat de curând o
campanie la nivel european care propune reducerea la 16 ani a vârstei de
vot, după modelul Austriei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1.Bădescu M., Andruș C. și Năstase C., Drept constituțional și instituții

politice, Editura Universul Juridic, București, 2011;
2.Ionescu C., Teoria generală a dreptului constituțional. Drept
constituțional și instituții politice, Editura Hamangiu, București, 2017;
3.Nedelcu I. M., P. – I. Nedelcu și R. – M. Bugică, Președintele
României și administrația publică centrală, Editura C.H. Beck, București,
2018;
4.Guțu, Gh., Dicționar latin-român, Editura Humanitas, București,
2018.
5.Safta M., Drept constitutional și instituții politice, Volumul II. InstItutii
politice, Ediția a III-a, Editura Hamangiu, București, 2020;
6.Safta M., Drept constituțional și instituții politice, Ediția a IV-a,
revizuită, Editura HamAngiu, 2018;
7.Tillman, S. B., Who Can Be President of the United States?:
Candidate Hillary Clinton and the Problem of Statutory Qualification, British
Journal of American Legal Studies, volume 5, issue 1, 2016, p.95-122.
8.V.Vedinaș, Drept administrativ, ediția a XII-a, revăzută și actualizată,
Editura Universul Juridic, București, 2020
9.C. – R. Voinea, Unele reglementări constituţionale – un dezavantaj
pentru Preşedintele României, Revista Transilvană de Științe Administrativ,
1 (23)-2009.

367
 ROLUL AUTORITĂȚILOR PUBLICE ÎN CONTEXTUL
PANDEMIEI COVID-19

Alexandra DRUGĂ,
Studentă, anul II, Facultatea de Drept, Universitatea “Dimitrie Cantemir” din
Târgu Mureș.
Coord. conf. univ .dr. Emilia Lucia CĂTANĂ,
Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, Facultatea de Drept;
avocat Baroul Mureș

Abstract: Covid-19 is one of the most dangerous events mankind has faced
since World War II. The virus has affected all areas of human life, disrupting
everyone’s activities. In this context public authorities have a duty to ensure the
safety of citizens by implementing laws in order to stop the effects of the pandemic.

Key-words: Covid-19, public authorities, the safety of citizens.

1. ASPECTE INTRODUCTIVE

Pentru a putea vorbi despre COVID-19, trebuie să înțelegem că avem

de a face cu un virus deosebit de contagios și periculos. În momentul de
față ne aflăm în fața unui așa numit „război împotriva COVID-19“. Încă de la
început (aprilie 2020), virusul a ucis de 70 de ori mai mult populația Europei
și a Americii de Nord, decât a facut-o terorismul în 2012, respectiv 2018.
Virusul a avut și are un impact major în ceea ce privește rolul
administrației publice, sănătatea, economia statală și modul în care
interacționăm unii cu ceilalți. Astfel, COVID-19 reprezintă unul dintre cele
mai dezastruase evenimente de la al Doilea Război Mondial încoace297.
Conform titlului III al Constituției României, autoritățile publice sunt
compuse din parlament, guvern, șeful statului, autoritatea judecătorească și
administrația publică. Toate aceste autorități, au ca principal scop apărarea
drepturilor și libertăților fundamentale, dar și de a realiza o bună politică
internă, prin implementarea unor norme de drept benefice cetățenilor298.

297 A se vedea, https://www.ndc.nato.int/news/news.php?icode=1483 , accesat la data 26

octombrie, ora 19:20.

298 A se vedea, Constituția României, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 767 din

31 octombrie 2003.

368
 Codul Administrativ prevede o serie de atribuții ale autorităților publice
statale. Astfel, articolul 25, prevede funcțiile guvernului, iar la litera g) este
precizat faptul că acesta trebuie să asigure respectarea ordinii de drept, a
liniștii publice și a siguranței cetățeanului299. În actuala perioadă, aceste
atribuții devin mai importante deoarece, cetățeanul are nevoie de o mai
mare protecție din partea statului. Autoritățile publice sunt supuse în fața
unei situații noi, care impune o maximă implicare din partea aparatului
statal. Acestea trebuie să gestioneze cât mai bine situația pentru a asigura
siguranța si buna respectare a drepturilor fiecărui cetățean.

2. IMPLICAȚII ALE PANDEMIEI COVID-19 PE PLAN JURIDIC ȘI

SOCIAL. MODALITĂȚI DE GESTIONARE A SITUAȚIEI DE CĂTRE
AUTORITĂȚI. RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI

COVID-19 a afectat un număr mare de persoane, motiv pentru care a

dus la crearea anumitor probleme sociale. Acesta a afectat și afectează
sănătatea, domeniul social, economic, cultural și educațional, altfel spus,
toate domeniile vieții.
O primă problemă a fost cea cauzată de distanțarea socială. Lipsa
comunicării, interacțiunii interumane, a dus la o „depresie în masă”,
afectând psihicul a sute de persoane. De asemenea, au fost afectate
locurile de muncă ale oamenilor, mulți dintre aceștia fiind concediați, în
șomaj sau nevoiți să muncească de acasă300. Pentru a preveni răspândirea
virusului au fost închise toate instituțiile de învățământ. Însă această acțiune
a avut urmări mai puțin plăcute, atât cadrele didactice, cât și copiii, fiind
nevoiți să găsească alternative pentru a își putea continua activitatea301.
Aceste alternative au crescut semnificativ analfabetismul, deoarece nu toți
copiii se află în posibilitatea de a participa la orele online. Un exemplu
negativ al „școlii online” ar fi numărul scăzut de promovabilitate la examene
comparativ cu ceilalți ani, dar și cu voluminozitatea materiilor specifice
examenelor. De asemenea, în domeniul medical se întâmpină o multitudine
de probleme, medicii neavând capacitatea de a face față atâtor pacienți
zilnic302.

299 A se vedea art. 25, lit. g din Codul Administrativ, publicat în M. Of. al României, nr. 555
din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare.
300 A se vedea, site-ul web, https://www.metmuseum.org/information/supplier-covid-health-

safety, accesat la 27 octombrie 2020, ora 14:42.

301 A se vedea, site-ul web, https://www.oecd.org/coronavirus/en/themes/social-challenges ,

accesat la 27 octombrie, ora 14:50.

302 Idem, accesat la 27 octombrie 2020, ora 15:17.

369
 Trebuie, deci, să conștientizăm cu ce ne luptăm, deoarece nu avem
de a face cu o simplă boală, ci cu o pandemie ce a produs efecte
dezastruoase pentru omenire303.
Odată cu evoluția epidemiologică, autoritățile publice statale au luat ca
principală măsură de protecție instaurarea unei stări de urgență.
Necesitatea instaurării ei este evidentă, din moment ce la acea perioadă
existau aproximativ 160.000 de persoane infectate, la nivelul a 150 de state.
Scopul stării de urgență, conform art. 2 din Decretul Președintelului
României nr. 195/2020, este de a preveni răspândirea virusului, în acest
mod protejând cetățenii304. Pe lângă această primă modalitate de stopare a
răspândirii virusului și de protecție, au fost instaurate măsuri la nivel local,
iar situația epidemiologică a impus prelungirea acestei stări de urgență.
Aceasta s-a realizat prin Decretul Președintelului României nr.
240/2020305. Statul a încercat prin instaurarea și prelungirea acestor stări să
își îndeplinească rolul și atribuțiile prevăzute atât în legea fundamentală, cât
și în codul administrativ.
Datorită situației nu prea favorabile, autoritățile administrației publice
centrale au văzut necesară ca la finalul stării de urgență să introducă și o
stare de alertă. Astfel, prin Legea nr. 55/2020306, care reprezintă actul emis
de parlament pe baza căruia guvernul a emis O.U.G. nr. 70/2020307, se
instaurează starea de alertă. Aceasta permite exercitarea anumitor drepturi
restrânse prin implementarea stării de urgență. Se încearcă o revenire
treptată la normal, fără a uita, însă, că pericolul infectării cu virusul încă
există. Această stare a suferit mai multe prelungiri. Astfel, prin H.G. nr.
782/2020308, sunt prevăzute, din nou, o serie de limitări, cu scopul
represiunii efectelor pandemiei, dar și o serie de sancțiuni contravenționale,
asigurând buna respectare a legii. De asemenea, Legea nr. 55/2020,
prevede la art. 65 care sunt faptele contravenționale, iar art. 66 prevede
modalitatea de sancțiune a acestora. De exemplu, conform art. 65, lit. i),

303 A se vedea, site-ul web, https://www.un.org/development/desa/dspd/2020/04/social-

impact-of-covid-19/ , accesat la 27 octombrie 2020, ora 15:52.

304 A se vedea, Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instaurarea stării de

urgență, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.
305 A se vedea, Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul

României, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.
306 A se vedea, Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și

combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

396/2020.
307 A se vedea, O.U.G., nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de

15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului

SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr.
227/2015 privind Codul Fiscal, a Legii Educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte
normative, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 179/2020, publicată în M. Of.
al României, Partea I, nr. 394/2020
308 A se vedea, H.G. nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

începând cu data de 15 mai 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata
acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în M.
Of. al României, Partea I, nr. 842 din 14 septembrie 2020

370
nerespectarea măsurilor de izolare impuse de autorități, se pedepsește,
conform art. 66, lit. b), cu amendă între 1000 și 5000 de lei309.
Neabordarea corectă a situației de către autorități, va duce la
creșterea crizei sociale cauzate de COVID-19. Sistemele de protecție
socială, atât timp cât se află în vigoare, sporesc capacitatea oamenilor de a
gestiona situația și de a depăși orice șoc310.
Implementarea stării de urgentă a dus la nașterea multiplelor discuții
legate de constituționalitatea ordonanțelor emise sau respectarea drepturilor
cetățenilor. Încă de la art. 2 al Decretului Președintelui României nr.
195/2020 sunt prezentate drepturile ce se restrâng, astfel avem
restrângerea dreptului la libera circulație, la viața intimă și privată, la
inviolabilitatea domiciliului, învățătură, libertate economică, a întrunirilor, etc.
La fel cum prezintă și textul legii, scopul acestor limitări este de a combate
răspândirea virusului, ele nu sunt restrânse abuziv, ci în conformitate cu
„gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4, alin (4)”, astfel ele sunt
dispuse în conformitate cu frecvența apariției unor focare zonale, cu
capacitatea de a face față a cadrelor medicale, dar mai ales cu intensitatea
transmiterii virusului311.
Pentru a discuta despre problematica restrângerii sau încălcării
drepturilor trebuie să avem în vedere jurisprudența Curții Constituționale a
României. Astfel, din decizia nr. 872/2010312 al instanței de contencios
constituțional se desprinde ideea că nu trebuie confundată instituția juridică
a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale (art. 53 din Constituție),
cu regimul stării de urgență sau de asediu (art. 93 din Constituție), deoarece
acestea reprezintă măsuri excepționale și au drept consecință restrângerea
anumitor drepturi. Prin urmare, în momentul instaurării stării de urgență, se
impune respectarea cumulativă a normelor privind restrângerea drepturilor
și libertăților, cât și cele privind starea de urgență.
În ceea ce privește starea de alertă, tipul de măsuri care se iau în
această situație, la care O.U.G. nr. 21/2004313 face referire, sunt cele
specifice înlăturării stării de forță și a efectelor sale. Astfel, starea de alertă
nu este o stare excepțională și nu impune restricția drepturilor și libertăților
fundamentale prevăzute de art. 53 din Constituție. Ea impune doar măsuri
inevitabile în raport cu un eveniment extern, imprevizibil.

309 A se vedea, art. 65-66 din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.
396/2020.
310 A se vedea, site-ul web https://www.un.org/development/desa/dspd/everyone-included-

covid-19.html , accesat la data 27 octombrie 2020, ora 18:20.

311 A se vedea, art. 2 și art .4 alin (4) din Decretul nr. 195/2020 privind instaurarea stării de

urgență, publicat în M. Of. al României, Part. I, nr. 212/2020.

312Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar,
publicată în M. of. nr. 433 din 28 iunie 2010.
313 O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

publicată în M.of. nr. 361 din 26 aprilie 2004.

371
 Din punct de vedere juridic, se ridică și problema duratei acestor stări,
deoarece restrângerea drepturilor nu poate fi nelimitată în timp. Se impun
astfel două exigențe, una de natură constituțională, deoarece starea de
urgență trebuie limitată în timp și o exigență de tip infraconstituțional, O.U.G.
nr. 21/2004 nepermițând permanentizarea stării de alertă314.

3.ASPECTE DIN GESTIONAREA PANDEMIEI COVID-19 ÎN ALTE STATE

3.1.COVID-19 ÎN AUSTRALIA315

Odată cu răspândirea virusului, multe state au fost afectate, printre

care și Australia. Aceasta a gestionat foarte bine și repede situația, reușind
astfel să implementeze politici care au încetinit răspândirea virusului. Aflată
deja în criză, după multele incendii suferite, Australia se află în fața unei noi
lovituri.
Cu toate acestea, statul australian, a privit aceste crize ca pe o
oportunitate de a-și îmbunătății economia, dar și de a crea noi strategii de
dezvoltare. Astfel, ei au avut ocazia să modifice întregul aparat legislativ,
focusându-se pe analiza aparatului politic.
Statul australian a încercat să privească în mod cât mai optimist
această criză, reușind să înființeze un Cabinet Național. Scopul acestui
cabinet a fost de a crea o viziune pozitivă asupra situației, de a dezbate
problemele la nivel național și de a încerca să găsească cea mai bună
metodă de rezolvare. Astfel, în ceea ce privește gestionarea economică,
apărarea și securitatea națională, federalii au susținerea și finanțarea
funcționarilor din domeniul finanțelor și securității naționale, iar în ceea ce
privește sănătatea, aceștia au instrumente de politică bine puse la punct.
Parlamentul a avut următorul motto, în ceea ce privește gestionarea
situației: „RIDICĂ-ANTRENEAZĂ-SUSȚINE“ (raise-train-sustain). Pe baza
acestuia au creat sistemul T3, bazat pe comandă, control și coordonare.

314
A se vedea, Lidia Barac, Problematica limitării exercițiului unor drepturi și libertăți
fundamentale în contextul instituirii stării de urgență sau a stării de alertă (II),
disponibil la adresa web https://www.juridice.ro/684035/problematica-limitarii-
exercitiului-unor-drepturi-si-libertati-fundamentale-in-contextul-instituirii-starii-de-
urgenta-sau-a-starii-de-alerta-ii.html , accesat la 28 octombrie, ora 10:21.
315
Sursa acestora date este redată, în traducerea autoarei Alexandra Drugă, din
studiul autorilor John Coyne, Peter Jennings, After Covid-19: Australia and the
world rebuild (Volume 1),2020, disponibil pe
https://www.jstor.org/stable/resrep25138?Search=yes&resultItemClick=true&search
Text=covid-19&searchUri=%2Faction%2FdoBasicSearch%3FQuery%3Dcovid-
19%26acc%3Doff%26wc%3Don%26fc%3Doff%26group%3Dnone&ab_segments=
0%2Fbasic_search_solr_cloud%2Fcontrol&refreqid=fastly-
default%3A964ef7780703583537bb31e91c48e302 , accesat la 28 octombrie, ora
14:30.

372
Sistemul de comandă este numit Direcția membrilor și resurselor și are rolul
de a coordona acțiunile la nivel legislativ. Sistemul de control, numit și
Direcția generală a acțiunilor de gestionare a situațiilor de urgență,
stabilește planul de acțiune și intervine în cazul unei urgențe. Cel de-al
treilea sistem este o reunire a celor două agenții, asigurând un răspuns mai
eficient situațiilor de urgență.
Australia a muncit din răsputeri, încercând să readucă totul la normal.
Cu toate acestea riscul de răspândire încă există, dar modalitatea rapidă de
gestiune și gândirea pozitivă au reușit să nu o claseze pa Australia în topul
statelor cu cele mai multe îmbolnăviri. Ea a înregistrat aproximativ 27.580
de cazuri, dintre care 907 decese.

3.2.COVID-19 ÎN AFRICA316

Dacă în Australia autoritățile au gestionat repede situația, în Africa de

Sud lucrurile nu stau chiar așa bine. Pandemia și impactul său pe plan
intern va necesita ca Africa de Sud să regândească și să revizuiască
fundamental strategia și modalitatea de operațiune a politicii externe, ea
creează, astfel, un plan numit „Agenda Africii”. Virusul a creat tensiune atât
pe plan intern, cât și pe plan extern, motiv pentru care e dificil de
implementat această strategie.
COVID-19 va fi un test greu pentru Agenda Africii, deoarece
exacerbează condițiile social-economice, politice și de securitate, deja
afectate. În absența unei bune reglementări și gestiune, numărul de infectări
crește considerabil. Africa nu a luat măsuri de distanțare socială, de izolare
la domiciliu, condițiile din țară nepermițând acest lucru. Sistemul de
sănătate, deja precar, este pus la pământ, medicii neavând pregătirea și
capacitatea necesară pentru a trata un număr imens de persoane.
În acest mod, fără să vrea, Africa de Sud a contribuit la răspândirea și
creșterea efectelor pandemiei la nivel global. Planul pe care îl puseseră la
punct trebuia să includă: găsirea unor modalități de constituire a unor alianțe
atât în nordul, cât și în sudul Africii de Sud, ajutorarea structurilor existente
să lupte împotriva virusului, să verifice modalitățile de finanțare a acestor
sisteme, dar și a domeniului medical. Dar condițiile din țară nu au permis
punerea lui în aplicare.
COVID-19 reprezintă mari riscuri pentru comunitatea africană, ducând
chiar la dezastre de natură apocaliptică.

316 Sursa acestora date este redată, în traducerea autoarei Alexandra Drugă, din studiul
autorului Garth Le Pere, COVID-19 and South Africa’s Foreign Policy, 2020, disponibil pe
https://www.jstor.org/stable/resrep25921?Search=yes&resultItemClick=true&searchText=covi
d-19&searchUri=%2Faction%2FdoBasicSearch%3FQuery%3Dcovid-
19%26acc%3Doff%26wc%3Don%26fc%3Doff%26group%3Dnone&ab_segments=0%2Fbasi
c_search_solr_cloud%2Fcontrol&refreqid=fastly-
default%3A67acc21d00e92fcefb2142be0f710823&seq=1#metadata_info_tab_contents ,
accesat la 28 octombrie, ora 15:50.

373
 3.3.OPINIA AUTOAREI PRIVIND STUDIILE DE CAZ PREZENTATE

Raportând situațiile celor două state la situația actuală din țara

noastră, putem spune că avem o modalitate de gestiune relativ bună de
către autoritățile publice, că acestea au acționat repede și au încercat din
răsputeri să combată efectele pandemiei. Luând exemplul Australiei,
sistemul actual românesc poate fi modificat, astfel încât să stopăm și mai
tare efectele pandemiei. Am putea încerca să implementăm un sistem
asemănător și să promovăm gândirea pozitivă. Iar uitându-ne la Africa de
Sud, singurul lucru pe care îl putem face este să arătăm compasiune și
suport.

4.CONCLUZII

În urma studiului efectuat, pot concluziona că, virusul cu care ne

confruntăm la momentul actual este deosebit de periculos. Avem de a face
cu o pandemie ce a produs multe dezastre omenirii. Pentru a combate
răspândirea acestuia, autoritățile publice trebuie să elaboreze o serie de
acte normative, atât la nivelul puterii legiuitoare cât și la nivelul puterii
executive. Aceste acte normative nu au doar scopul de a stopa efectele
pandemiei, dar și de protecție a cetățenilor și ale drepturilor lor.
De asemenea, pot afirma că, pandemia a produs o serie de probleme
la nivel social, afectând, astfel, toate aspectele vieții umane. Fiecare sector
social are de suferit. În domeniul medical există deficit de medici comparativ
cu numărul de cazuri, există riscul îmbolnăvirii cadrelor medicale. Dacă
vorbim despre domeniul educațional, ne lovim din nou de anumite minusuri:
lipsa interacțiunii directe elev-profesor perturbă procesul educațional, atenția
elevilor este mereu perturbată și de asemenea, există și situația elevilor fără
acces la internet sau orice sursă de curent. Economia statală are și ea de
suferit. Pandemia a impus instaurarea măsurii de izolare la domiciliu,
crescând astfel semnificativ rata șomajului.
În lupta cu acest virus, autoritățile publice au implementat măsurile
specifice, dar, deoarece acestea au limitat anumite drepturi, s-a pus
problematica restrângerii abuzive ale acestora. Specialiștii din domeniul
juridic au încercat printr-o serie de lucrări să explice faptul că aceste măsuri
au fost absolut necesare și sunt complet constituționale.
În ultimul capitol am analizat situația epidemiologică în alte state,
situate pe alte continente decât cel european. În timpul acestei cercetări am
comparat situația Australiei și a Africii de Sud, dorind să evidențiez
modalitățile de acțiune și de gestionare a situației într-un stat dezvoltat și
într-unul mai puțin dezvoltat. Astfel, statul mai puțin dezvoltat nu are
resursele necesare și nici o legislație în măsură să stopeze răspândirea
infectărilor, pe când cel dezvoltat beneficiază de aceste resurse.

374
 Raportând situația celor două state la situația României, am
concluzionat că, statul a gestionat relativ bine situația epidemiologică, însă
cel mai mare inamic al COVID-19, rămâne în continuare ignoranța și
dezinformarea cetățenilor. Dacă am conștientiza la ce ne expunem și cu ce
ne luptăm, poate astăzi am fi avut o situație asemănătoare Australiei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

R.N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București,

2009.
E.L. Cătană, Contenciosul actelor administrative asimilate, ediția 2,
Ed. C.H Beck, București, 2019.
Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii
formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie ce face obiectul Dosarului nr. 852/1/2019, din 24.06.2019,
publicată în M.of. nr. 853 din 22 octombrie 2019.
A. Trăilescu, A. Trăilescu, Determinarea momentului curgerii
termenului pentru promovarea pe cale separată a acțiunii în despăgubiri
reglementate prin Legea nr. 554/2004, în Dreptul, nr. 8/2015, p.101.
Hotărârea din 15 iulie 1963 - Cauza Plaumann împotriva Comisiei, C-
25/62, disponibilă pe https://curia.europa.eu

375
 DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE CETĂȚENILOR ÎN
CONTEXTUL PANDEMIEI SARS-COV2

Studentă: Doriana Alexandra Rus,

Coordonator: Lect. univ. dr. Ioana Raluca Toncean-Luieran,
Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș, Facultatea de Drept

ABSTRACT
The present study proposes an analysis of the main normative acts adopted
in the context of the COVID-19 Pandemic, referring to the field of health, education
and free movement. In this regard, we have considered the measures needed to be
applied during the alert to prevent and combat the effects of the COVID-19
pandemic.

Key words: COVID-19 Pandemic, free movement, measures needed

I. Considerații generale

Pandemia de Coronavirus a afectat toate țările și regiunile lumii și

îndeosebi majoritatea aspectele vieților noastre. Ne-am reamintit cât de
importante sunt relațiile dintre oameni și faptul că trebuie să îi protejăm pe
cei din jurul nostru atât timp cât pandemia face ravagii. Respectarea
drepturilor omului în ansamblul lor trebuie să rămână însă în centrul atenției
întrucât chiar și în contextual actual acestea nu pot fi neglijate sau încălcate.
În România, de la debutul pandemiei de COVID-19 până în momentul
prezent, asupra subiectului a planat și o „pandemie” de informații false sau
îndoielnice dăunătoare cetățenilor țării, informații lansate în mediul public
prin mass-media și mai ales social-media. Aceste surse dezinformează și
manipulează de cele mai multe ori, din cauza faptului că cetățenii nu sunt
suficient de informați cu privire la statisticile din domeniu și mai ales cu
privire la drepturile și obligațiile reale pe care le au.
Aceste lacune pe care populația le are în materie de legislație sunt
cauzate de faptul că în vreme de pandemie, în funcție de necesitățile și
schimbările de situație, organele abilitate sunt nevoite să modifice adeseori
legile prin care au stabilit normele de conduită prohibitive sau permisive
privitoare la prevenirea răspândirii virusului, de cele mai multe ori cele
permisive emise sub formă de recomandări devenind ulterior prohibitive, iar
cetățenii nu înțeleg de multe ori necesitatea lor. Desigur, necunoașterea
legii nu permite nimănui să se abată de la normele edictate, însă această
scuză este des folosită atunci când forța de coerciție a statului încearcă să
pedepsească comportamentele interzise.

376
 Acest cumul de informații eronate primite pe diferite căi de comunicare
îmbinate cu necunoașterea legii creează de multe ori situații tensionate
interpersonale dar și între guvernați și guvernanți, divergențe care nu sunt
benefice niciuneia dintre părți, întrucât cetățenii sunt tot mai revoltați
împotriva măsurilor iar încrederea în guvernanți și organele statului este
mult diminuată și de asemenea, neurmând recomandările și obligațiile
impuse de stat, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV19 cresc de
la o zi la alta.
Aceste drepturi și obligații stabilite prin legi, ordonanțe de urgență,
hotărâri de guvern sau ordine ale ministrului sunt edictate de organele
abilitate însă fiecare dintre acestea trebuie să fie conforme cu drepturile și
obligațiile asigurate de Constituția României și de rezoluțiile Parlamentului
European, acte care veghează ca drepturile fundamentale ale omului să nu
fie încălcate și totuși obligațiile impuse să fie conforme situației actuale,
acestea având ca scop protejarea omului de riscul de îmbolnăvire. Concret,
conform directivelor europene, statele membre sunt obligate să pună capăt
stării de urgență sau de alertă în momentul când efectele pandemiei nu mai
prezintă un anumit grad de risc, iar orice măsură este adoptată în contextul
actual trebuie să fie absolut necesară, proporțională și temporară atunci
când cetățeanului îi sunt încălcate drepturi fundamentale precum dreptul la
liberă circulație, dreptul la educație sau dreptul la libera întrunire.
La întocmirea acestor documente cu caracter legal, guvernul și de
regulă Comitetul Național pentru Situații de Urgență se bazează pe
statisticile realizate de specialiști în domeniu, măsuri stabilite gradual,
treptat în funcție de evoluția incidențelor de îmbolnăvire. În momentul de
față incidența cazurilor de îmbolnăvire la nivelul României se prezintă
astfel317:

317 A se vedea COVID-19: Date La Zi, accesat la data de 20.10.2020.

377
 Conform graficului de mai sus, situația este destul de îngrijorătoare iar
legile adoptate de parlament în acest context sunt graduale și corect
întreprinse cu scopul de a proteja cetățeanul. La ora actuală cele patru acte
normative fundamentale conform cărora avem anumite drepturi și obligații
sunt Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19318, Ordonanța de urgență nr. 192/2020
pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri
pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum
și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind
reglementarea activității de telemuncă319, Hotărârea Guvernului nr. 54 din
12.11.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor
necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19 precum și Hotărârea Guvernului 967 din
12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României
începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care
se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID – 19320.

II. Argumentare

Subiectul fiind unul deosebit de vast, în cadrul lucrării am ales să

dezbat trei domenii pe care le consider unele dintre cele mai importante,
respective domeniul sănătății, al educației și al liberei circulații, probabil
acestea fiind unele dintre subiecte cele mai dezbătute și totodată alte câteva
subiecte de interes în care populația nu este corect informată fapt care duce
confuzii și neînțelegeri.
În primul rând, în cazul domeniului sănătății cel mai dezbătut subiect
este purtarea măștii de protecție în locurile publice atât închise cât și
deschise. În acest sens, în Anexa 2 din HG 967/2020 este stipulate la art. 1
următoarele: „În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) și al art. 13 lit. a) din Legea nr.
55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele
de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării

318 Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 396 din
15 mai 2020, fiind ulterior modifcată si completată.
319 Ordonanța de urgență nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.

55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei

de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018
privind reglementarea activității de telemuncă a fost publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 1042 din 6 noiembrie 2020.
320 Hotărârea Guvernului 967 din 12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe

teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea

măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea
efectelor pandemiei de COVID – 19 a fost publicată în Monitorul Oficial al României
nr. 1078 din 13 noiembrie 2020.

378
măștii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condițiile
stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății şi al ministrului afacerilor
interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu
modificările şi completările ulterioare.”, sancțiunea în acest caz fiind una de
ordin patrimonial, respectiv amendă contavențională cuprinsă între 500 și
2500 de lei, conform art. 66, lit. a din Legea 55/2020.
Din punct de vedere legal, purtarea măștii de protecție corect poate fi
privită ca o obligație a persoanei care are îndatorirea de a se conforma
pentru propria siguranță dar și pentru siguranța celor din jur. Astfel prin
introducerea acestei norme prohibitive, deși la prima vedere pare doar o
obligație a individului, o putem intrepreta totuși și ca respectarea unui drept
fundamental al celor din jurul individului și anume, dreptul la viață și
sănătate.
Cu alte cuvinte, prin obligația impusă unui individ din colectivitate este
asigurat dreptul la sănătate a celorlalți concetățeni a acestuia. Totodată, prin
instituirea izolării persoanelor testate pozitiv și a carantinei în cazul
contacților direcți ai acestora este asigurat același drept la sănătate
individual și colectiv.
De asemenea, în același act normative sunt prevăzute și alte drepturi
individuale și colective dar și obligații după cum urmează:
• Art. 2, pct.1 din Anexa 1 a HG 967/2020: „se instituie obligaţia de a
asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire
şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi
adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de
a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr.
55/2020, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul direcţiilor de
sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului București”., conform
căruia nicio persoană vulnerabilă nu este lăsată fără ajutor indiferent de
situație.
• De asemenea în art. 4 al aceluiași act se impune testarea
săptămânală a angajaților acestor instituții săptămânal, gratuit, de către stat
pentru a limita răspândirea virusului în aceste locații unde locuiesc persoane
din grupele de risc.
• În contextual alegerilor parlamentare care urmează să se desfășoare
la data de 06.12.2020, prin art. 3, pct. 1-26 din Anexa 1 a HG 967/2020
reglementează normele de protecție sanitară în timpul procesului electoral,
respective, distanța de siguranță, maximul de persoane care se pot afla în
același timp în secția de votare, obligațiile pe care le au membrii secțiilor de
votare și obligațiile pe care le are votantul, de exemplu faptul de a nu
înmâna cartea de identitate operatorului ci de a o introduce singur în
suportul terminalului informatic. Ce este important de reținut în acest caz
este faptul că persoanele aflate în izolare sau carantină au dreptul de a vota
prin intermediul urnelor mobile de vot. În acest caz fiind reglementată și
posibilitatea acestei modalități de vot fiind respectat și dreptul la vot al
persoanei, dar și dreptul la sănătate a celor din jur.

379
 În cazurile în care o persoană se opune și nu respectă măsurile
impuse pentru limitarea efectelor riscurilor, de exemplu în cazul în care o
persoană refuză să păstreze distanța de siguranță, sancțiunea pentru
această faptă este una de natură patrimonială, respectiv amenda cuprinsă
între 500 și 2500 de lei, iar în cazul procesului electoral dacă persoana
refuză să-și dezinfecteze mâinile la intrarea și la ieșirea din secția de vot
amenda se ridică la aceleași sume.
Totodată, măsurile de izolare și carantină dispuse trebuie respectate
cu strictețe de către subiectele de drept implicate, în caz contrar luându-se
măsura sancționării contravenționale a acestuia cu sume cuprinse între
1000 și 5000 de lei și ca măsură complementară, internarea persoanei într-
un centru de carantinare pe o perioadă de încă 14 zile, cu alte cuvinte
carantinare instituționalizată.
Din prisma problematicii educației în vreme de pandemie, nu poate fi
negat acest drept niciunui preșcolar, elev sau student, iar reglementările în
acest domeniu, deși adeseori contestate, trebuie respectate de către toate
persoanele. Conform legislației în vigoare, școlile și universitățile se află în
scenariul roșu, adică cursurile sunt ținute numai în mediul online. Având în
vedere faptul că au existat contestatari ai acestor măsuri, există unele
derogări menționate în art. 11 din HG 967/2020:
„1. activitatea în creşe şi afterschool-uri este permisă numai cu
respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi
cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii,
emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi
completările ulterioare;
2. în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile
didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea
examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării
măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi
cercetării şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea
nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
3. la apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un
interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau
studenţilor se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile.
Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o
altă locaţie se asigură, de către unitatea/instituția de învăţământ
responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare
pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.”
În temeiul art. 38 din Legea 55/2020 s-a stabilit că „Pe durata stării de
alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor,
preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în unităţile şi instituţiile de învăţământ se
pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului
educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii. (2)Durata suspendării
prevăzută la alin. (1) poate depăşi durata stării de alertă, în funcţie de
perioada rămasă din anul şcolar şi de stadiul procesului de învăţământ.”,
așadar reglementările în vigoare interzic prezența elevilor la școli, fiind

380
instituite cursurile online. Acestea reprezintă o provocare atât pentru elevi și
studenți cât și pentru profesori și părinți, întrucât trecerea de la scenariul
verde sau galben la scenariul roșu s-a făcut atât de brusc încât mulți dintre
aceștia nu au reușit să reacționeze în timp util la aceste schimbări, de unde
apar nemulțumiri și divergențe.
Deși dreptul la educație este, cel puțin la nivel legislativ, reglementat
conform normelor, din punct de vedere organizațional și logistic există
lacune și neconformități care afectează procesul de învățare. Conform unor
studii efectuate de Comisia Europeană s-a constatat faptul că în contextual
social actual performanțele elevilor și ale studenților s-au diminuat
semnificativ iar învățământul online nu aduce îmbunătățiri acestor aspect
deși educația stă la baza egalității de șanse ale acestora.
Din cauza lipsurilor materiale, a tehnologiei necesare pentru
desfășurarea cursurilor online sau pur și simplu din dezinteresul colectiv
aceste situații nu pot fi rezolvate iar în acest caz putem spune că dreptului la
educație îi sunt aduse grave atingeri, iar consecințele sunt resimțite în
prezent de elevi, studenți și profesori, însă odată cu trecerea timpului
efectele acestei perioade vor fi resimțite de întreaga comunitate, întrucât un
colectiv needucat sau educat precar, este un colectiv fără perspectivă de
viitor.
În altă ordine de idei, închiderea școlilor ca urmare a pandemiei a
generat măsuri adaptive necesare în vederea continuării actului de învățare
dar cadrul social, procedurile, resursele și metodele de gestionare nu sunt
suficiente pentru ca acest proces să funcționeze la capacitate maximă.
În domeniul educației și formării mai sunt relevante și prevederile
conform cărora este permisă organizarea de cursuri de instruire şi
workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea
proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de
maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în
exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul
ministrului sănătăţii.
Libera circulație a persoanelor este un drept fundamental al omului
care însă în această perioadă a fost îngrădit într-o oarecare măsură din
pricina ratei de îmbolnăvire în rândurile populației. Conform art. 2 din Anexa
3 a HG 967/2020 libera circulație a cetățenilor a fost limitată cu precădere
între orele 23:00 și 05:00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie
şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi
nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de
medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit
sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada
interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte
mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice
altă modalitate de achitare a călătoriei;

381
 d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea
copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori
deces al unui membru de familie.
Aceste motive trebuie menționate într-o declarație pe proprie
răspundere pentru ca persoana să poată fii verificată la nevoie de către
organele abilitate. Dacă această măsură nu este respectată iar persoana nu
are asupra sa declarația amenda este cuprinsă între suma de 500 până la
2500 de lei.
În cazul adeverințelor eliberate de la locul de muncă, agentul
constatator verifică în bazele de date dacă datele înscrise sunt reale, iar
dacă din verificările efectuate reiese faptul că adeverința nu este întocmită
legal sau persoana respectiv nu este de fapt angajat al societății în cauză
sancțiunea este de data aceasta de natură penală, respectiv pedeapsa
pentru săvârșirea infracțiunii de „Fals în declarații” pedepsită cu închisoare
de la 1 la 5 ani sau amendă.
Măsura impusă prin limitarea deplasărilor în intervalul orar menționat
are ca scop descurajarea persoanelor de a ieși din case pentru motive
neîntemeiate, mai ales prin prisma faptului că sunt rare cazurile în care
ieșirea din casă este justificată între orele 23:00-05:00, exceptând cazurile
menționate în articolul de lege, și totodată această măsură restrictivă fiind
necesară pentru a se stopa încercările de a intra sau ieși dintr-o localitate
carantinată fără a avea un motiv bine întemeiat astfel vizându-se protejarea
acelor zone de risc și a persoanelor din aceste zone dar și din afara lor.
Această îngrădire temporară a dreptului la liberă circulație a fost
realizat cu respectarea normelor impuse de Uniunea Europeană, fiind
aplicată teritoriilor afectate de virusul SARS-COV19 cu scopul de a se stopa
propagarea virusului, măsurile fiind adoptate gradual cu starea de fapt.
Astfel nu putem vorbi de un abuz de putere al statului întrucât individului îi
este interzisă doar deplasarea în alte scopuri decât cele de necesitate
imediată sau urgență impuse prin actul normative.
De asemenea, în cadrul acestor măsuri de îngrădire a circulației
cetățenilor a fost inclusă și interdicția de a intra pe teritoriul României prin
punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor,
existând totuși situații de excepție precum în cazul persoanelor care sunt
membrii de familie ai cetățenilor români, persoane străine care au rezidență
în România sau posedă o viză de lungă ședere, cadrele medicale de origine
străină sau cercetători care se deplasează în interes de serviciu, personalul
care acordă ajutor umanitar, străinii și apatrizii care călătoresc în scopul
îndeplinirii studiilor pe care le urmează pe teritoriul României, străinii şi
apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant
maritim şi fluvial și membrii ai delegațiilor sportive internaționale. Din
cuprinsul acestui articol al legii deducem faptul că deși călătoriile în și din
România sunt riguros reglementate, niciuna dintre acestea nu încalcă
dreptul la circulație al cetățenilor, al străinilor sau al apatrizilor atunci când
există un motiv real și bine definit pentru a călători.

382
 Observăm că în cazul elevilor sau studenților din alte state intrarea lor
în țară este permisă asigurându-se astfel respectarea dreptului fundamental
la educație. De asemenea în cazul lucrătorilor transfrontalieri, le este
respectat acestora dreptul la muncă însă numai în condițiile în care aceștia
dețin un contrat de muncă valid și pot prezenta o adeverință de reședință
aferentă în țara respective. Singurele persoane afectate fiind cei care
doresc să călătorească în scop recreativ sau muncitorii care lucrează în alte
țări fără forme legale de muncă sau reședință.
Prin articolul 4 din anexa 3 a HG 967/2020 sunt de asemenea
reglementate și suspendarea zborurilor în și din România, acestea
desfășurându-se cu precădere doar pe motive bine întemeiate, iar circulația
pietonilor pe stradă este permisă în grupuri pietonale formate din maximum
6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, toate aceste abateri
sancționându-se contravențional.
Un alt aspect dezbătut se referă la măsurile de suspendare ale
activităților de comercializare și consum a produselor alimentare, cu alte
cuvinte în restaurante și cafenele, aceste activități fiind permise între orele
06:00-23:00 la capacitatea de 50% a localului numai în cazul în care
localitatea unde se află societatea are o incidență a cazurilor mai mica de
1,5/1000 locuitori. Închiderea localurilor publice este obligatorie doar în
momentul în care incidența cazurilor este mai mare de 3/1000 de locuitori.
Acest aspect a reprezentat de multe ori o dezinformare în rândurile
cetățenilor întrucât în mass-media și social-media în marea majoritate a
timpului această măsură nu este prezentată clar și concret populației, ci
este prezentată sub formă de normă prohibitive totală de la început, creând
astfel confuzii în rândurile cetățenilor, iar de exemplu, un administrator al
unui restaurant dintr-o localitatea cu incidență mai mica de 1,5/1000 de
locuitori dacă nu își cunoaște drepturile și nu a fost informat corect poate
înțelege greșit această normă și să închidă localul public, pe când conform
legii el ar avea dreptul să funcționeze la jumătate din capacitate.
În cazul unităților de cazare regulile se aplică la fel, diferența fiind
faptul că în interiorul restaurantelor și localurilor care le aparțin pot avea
acces doar persoanele cazate în unitatea respectivă, un alt aspect prea
puțin cunoscut de populație.
Prin închiderea localurilor de alimentație publică nu trebuie să
înțelegem faptul că activitatea este stopată în totalitate, întrucât prepararea
și comercializarea produselor este încă permisă, singura interzicere
referindu-se la faptul că un consumator final al produsului nu are voie să
staționeze și să consume produsul în incinta unității. În practică s-au întâlnit
multe astfel de situații când datorită necunoașterii legii clienții și comercianții
au suferit anumite pierderi.
O lacună legislativă care a mai fost întâlnită în practică este
nereglementarea numărului de persoane din aceeași familie cărora le este
permis să stea la aceeași masă într-un local de alimentație publică. În
legislația în vigoare este stipulat faptul că în interiorul unităților este permis
ca 4 persoane din familii diferite să stea la aceeași masă, iar în exteriorul

383
unității, pe terase spre exemplu, este permis un număr de 6 persoane la o
masa din familii diferite.
Din textul legii însă nu este determinată sau subînțeleasă o normă
care să reglementeze ce se întâmplă în cazul persoanelor care fac parte din
aceeași familie, câte persoane au voie să stea la o masă și până la ce grad
de rudenie este acceptată această măsură.
Dreptul la muncă a fiecărui om este protejat prin art. 13 din Anexa 3 a
HG 967/2020 unde este prevăzut faptul că „pe durata stării de alertă,
angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de
telemuncă, acolo unde specificul activității permite, în condițiile art. 108-110
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii”.
Alineatul 2 din același articol reglementează situațiile prin care în
cazul în care nu este posibilă implementarea sistemului de muncă de acasă
sau telemuncă, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituțiile
publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare,
precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi
societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat
ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de
salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul
să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o
diferenţă de cel puţin o oră321. De exemplu, în cazul angajaților Ministerului
Afacerilor Interne , nefiind posibilă munca de acasă, prin grija persoanelor
abilitate, programul de muncă a fost modificat în sensul respectării acestor
norme impuse, în momentul de față activitățile desfășurându-se în două
schimburi între care există o oră diferență, permițându-se astfel
dezinfectarea locațiilor și evitând ca persoanele să se întâlnească la
plecarea sau la sosirea de la și la locul de muncă.
Populația trebuie să cunoască și faptul că organele statului
însărcinate să urmărească respectarea măsurilor impuse sunt cele din
Ministerului Afacerilor Interne, respective ofițeri și agenți de poliție, ofițeri și
subofițeri ai Jandarmeriei și agenții de poliție locală, care deși nu sunt în
subordinea Ministerului Afacerilor Interne, prin Ordinul nr. 44 din 19 martie
2020 pentru operaționalizarea conducerii poliției locale de către structurile
Ministerului Afacerilor Interne322 au fost învestiți cu această calitate.
De la începutul pandemiei de COVID-19 în România legile cu privirea
la combaterea și prevenirea efectelor sale au fost modificate, adăugate și
revizuite în nenumărate rânduri fapt care combinate cu panica colectivă,
dezinformarea sau manipularea publicului au dus la o destabilizarea a

321A se vedea art. 13 din Anexa 3 a HG 967/2020 privind prelungirea stării de alertă
pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea
măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea
efectelor pandemiei de COVID – 19
322 Ordinul nr. 44 din 19 martie 2020 al ministrului afacerilor interne pentru

operaționalizarea conducerii poliției locale de către structurile Ministerului Afacerilor

Interne a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 228 din 20 martie 2020.

384
încrederii cetățeanului în autoritățile publice și pierderea autorității statului
asupra cetățeanului.
În luna martie a acestui an până în momentul de față au fost emise o
mulțime de acte normative, inclusiv ordonanțe militare în perioada stării de
urgență, decrete prezidențiale, legi, ordonanțe de urgență, hotărâri ale
guvernului și ordine de ministru toate vizând combaterea și prevenirea
răspândirii virusului SARS-COV19, însă pentru cetățeanul de rând a fost
greu să urmărească fiecare schimbare legislativă, de unde au apărut
confuzii și lacune iar acestea combinate cu lipsa de implicare a autorităților
în informarea populației sau informarea eronată prin mijloace media au dus
la conflicte de păreri, la nerespectarea măsurilor impuse fie din cauza
necunoașterii lor, fie din cauza punerii la îndoială a acestora, iar toate
acestea cumulate au făcut ca situația îmbolnăvirii cu virusul SAR-COV19 pe
teritoriul României să cunoască creșteri alarmante, astfel astăzi regăsindu-
ne pe o culme ascendentă constantă.

Sursa: COVID-19: Date La Zi

385
 III. Concluzii

Având în vedere aspectele enumerate mai sus și problemele

identificate consider că o deosebită relevanță în problematica combaterii
virusului SARC-COV19 o are nevoia de o comunicare mai eficientă între
stat și cetățean prin informarea acestuia prin toate mijlocele posibile cu
privire la drepturile și obligațiile pe care le are în societate, folosind toate
canalele de comunicare mass-media și social-media și de asemenea
dezmințirea informațiilor false prin ample campanii de combatere ale
acestora, de exemplu prin soft-uri specializate care pot detecta informația
falsă și pot împiedica răspândirea ei. De asemenea, un program de educare
a tinerilor în timpul cursurilor pe care le desfășoară online ar fi foarte
benefic, astfel informația primită ar fi una de calitate și din surse sigure.
Totodată consider că un rol activ în combaterea răspândirii virusului și
informare trebuie să îl aibă și organele de constrângere ale statului, poliția și
jandarmeria și alți reprezentanți ale acestor organe de stat, întrucât
prevenirea este mult mai bine primită și are rezultate mai bune decât
sancționarea cetățeanului, deoarece acesta trebuie să conștientizeze gradul
de risc la care se expune, nu să se teamă de sancțiunea pe care ar putea
să o primească, trebuie să își cunoască drepturile și obligațiile pe care le
are pentru a nu exista riscul de a intra sub incidența legii penale sau
contravenționale și pentru a nu putea fi invocat motivul necunoașterii legii
atunci când este săvârșită o faptă de natură să aducă atingere principiilor și
valorilor societății în vreme de pandemie.
Desigur, o componentă importantă în acest proces îl are și Guvernul
și Parlamentul României, acestea stabilind reglementările legislative
necesare în funcție de evoluția stării de fapt de pe teritoriul țării,
reglementări care trebuie să fie întocmite conform principiilor fundamentale
ale dreptului, respectiv legalitatea, legitimitatea, necesitatea, buna-credințe
și egalitatea și totodată cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului
consacrate în Constituția României, așa cum am enumerate mai sus,
dreptul la viață, sănătate și integritate corporală, dreptul la educație, la
muncă și la liberă circulație.
Așadar, drepturile și libertățile cetăţenilor României nu pot fi încălcate
și trebuie respectate cu strictețe din toate punctele de vedere chiar și în
contextul actual al pandemiei globale, iar dacă guvernanții sunt atenți la
elaborarea actelor normative ca acestea să fie conforme drepturilor, este
obligația populației să se informeze și să respecte măsurile impuse în
vederea stopării răspândirii virusului SARS-COV19, fără să fie nevoie de
forța de coerciție a statului.

I. Bibliografie:

• Legea 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi

combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

386
 • Hotărârea CNSU 54 din 12 noiembrie 2020 privind propunerea
prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata
acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-
19;
• Hotărârea nr. 967 din 12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă
pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și
stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi
combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19;
• Ordinul 44 din 19 martie 2020 pentru operaționalizarea conducerii
poliției locale de către structurile Ministerului Afacerilor Interne;
• Ordonanță de Urgență nr. 28 din 18 martie 2020 pentru modificarea
și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
• https://www.consilium.europa.eu/
• https://stirioficiale.ro/informatii

387
 ASPECTE PRIVIND DREPTUL LA EDUCAȚIE

Student Daniel-Constantin IOSIFESCU

Coord. lect. univ. dr. Ioana Raluca Toncean Luieran
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

The child has the right to receive an education that allows him to
develop his skills and personality in non-discriminatory conditions. The
Romanian state guarantees compulsory and free access to education for all
children, without discrimination. Parents have an obligation to enroll their
children in school and to ensure that they do not miss classes. The child's
parents have, as a matter of priority, the right to choose the type of
education to be given to their children and have the obligation to enroll the
child in school and to ensure that he or she regularly attends classes. A
child who has reached the age of 14 may apply to the court for approval to
change the way he or she is educated and trained. The study proposes an
analysis of the most relevant international provisions in the field as well as
the results of a study conducted in assessing the effects of the Covid-19
Pandemic on adduction.

Keywords: the right to education, free education, compulsory

education.

1. Noțiuni introductive

România a fost printre primele state care au aderat la Convenţia cu

privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, de Adunarea
Națiunilor Unite. Ţara noastră a ratificat Convenţia în septembrie 1990, iar
implementarea drepturilor copilului este detaliată în numeroase acte
normative.
Organizaţia Naţiunilor Unite, organismele europene şi neeuropene,
prin toate documentele adoptate cu privire la drepturile omului, prevăd
dreptul la educaţie prioritar, deoarece de exercitarea lui depind maturizarea
socială a individului şi exercitarea celorlalte drepturi. Ziua de 5 octombrie
este declarată Ziua Mondială a Educaţiei.

388
 Documentele de drept internaţional recomandă tuturor statelor să
asigure accesul la toate nivelurile de învăţământ, accesul la educaţia
formală – instituţionalizată, nonformală – complementară instituţiilor de
învăţământ, informală – prin instituţiile de cultură, accesul la informare, la
pregătire şi perfecţionare profesională, accesul la cultură.
Dreptul la educaţie al copilului. La 20 noiembrie 1959, Adunarea
Generală ONU adoptă Declaraţia Drepturilor Copilului, care prevede:
,,Copilul are dreptul la educaţie gratuită şi obligatorie la un nivel elementar
care să contribuie la cultura generală şi să-i permită, în condiţii de egalitate
a şanselor, să-şi dezvolte capacităţile, judecata, responsabilitatea morală şi
socială, pentru a deveni util societăţii; această responsabilitate o au în
primul rând părinţii, este necesar a se acorda toate înlesnirile pentru joc şi
activităţi recreative orientate spre atingerea scopurilor educative“323.
Convenţia privitoare la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală
ONU, la 20 noiembrie 1989, ratificată de România în anul 1990, prevede în
articolele 28 şi 29, dreptul la educaţie al copilului.

2. Articolul 28 din Convenția cu privire la drepturile copilului,

precizează: ,,Statele-părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi…
vor urmări în special”324

Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi, în vederea

asigurării exercitării acestui drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de
şanse, în special, statele membre vor avea obligaţia:
a) de a asigura învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;
b) de a încuraja crearea diferitelor forme de învăţământ secundar, atât
general, cât şi profesional şi de a le pune la dispoziţia tuturor copiilor şi de a
permite accesul tuturor copiilor la acestea, de a lua măsuri
corespunzătoare, cum ar fi instituirea gratuităţii învăţământului şi acordarea
unui ajutor financiar în caz de nevoie;
c) de a asigura tuturor accesul la învăţământul superior, în funcţie de
capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate;
d) de a pune la dispoziţie copiilor şi de a permite accesul acestora la
informarea şi orientarea şcolară şi profesională;
e) de a lua măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a
şcolii şi pentru reducerea ratei abandonului şcolar.
Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura
aplicarea măsurilor de disciplină şcolară într-un mod compatibil cu
demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în conformitate cu prezenta
convenţie.

323A se vedea http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213,

accesată la data de – 06.10.2020
2 A se vedea art. 28 din Convenția cu privire la drepturile copilului, disponibil

onlline http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/28981, accesată la data de

22.10.2020.

389
 Statele părţi vor promova şi vor încuraja cooperarea internaţională în
domeniul educaţiei, mai ales în scopul de a contribui la eliminarea ignoranţei
şi a analfabetismului în lume şi de a facilita accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi
tehnice şi la metode de învăţământ moderne. În această privinţă se va ţine
seama, în special, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare325.

3. Articolul 29 din Convenția cu privire la drepturile copilului,

precizează scopurile educaţiei copilului326:

Statele părţi sunt de acord că educaţia copilului trebuie să

urmărească:
a) dezvoltarea plenară a personalităţii, a vocaţiilor şi a aptitudinilor
mentale şi fizice ale copilului;
b) cultivarea respectului pentru drepturile omului şi libertăţile
fundamentale, precum şi pentru principiile consacrate în Carta Naţiunilor
Unite;
c) educarea copilului în spiritul respectului faţă de părinţii săi, faţă de
limba sa, de identitatea şi valorile sale culturale, faţă de valorile naţionale
ale ţării în care acesta locuieşte, ale ţării de origine, precum şi faţă de
civilizaţii diferite de a sa;
d) pregătirea copilului să îşi asume responsabilităţile vieţii într-o
societate liberă, într-un spirit de înţelegere, de pace, de toleranţă, de
egalitate între sexe şi prietenie între toate popoarele şi grupurile etnice,
naţionale şi religioase şi cu persoanele de origine autohtonă;
e) educarea copilului în spiritul respectului faţă de mediul natural.
Nici o dispoziţie din prezentul articol sau din art. 28 nu va fi
interpretată de o manieră care să aducă atingere libertăţii persoanelor fizice
sau juridice de a crea şi conduce instituţii de învăţământ, cu condiţia ca
principiile enunţate în paragraful 1 al prezentului articol să fie respectate şi
ca educaţia dată în aceste instituţii să respecte normele minimale prescrise
de stat.
În România, dreptul la educaţie este un drept constituţional. Articolul
32 din Constituţie consfinţeşte dreptul la învăţătură: ,,Dreptul la învăţătură
este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal
şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme
de instrucţie şi de perfecţionare.
Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În
condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie
internaţională. Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a
învăţa în limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă

3 A se vedea http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213,

accesată la data de - 06.10.2020

4 A se vedea art. 29 din Convenția cu privire la drepturile copilului, disponibil

onlline http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/28981, accesată la data de

22.10.2020.

390
sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin
lege”.

4. Articolul 32 din Convenția cu privire la drepturile copilului: Dreptul

la învățătură327:

(1) „Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul

general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional,
prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și
de perfecționare.
(2) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba
română. În condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într-o
limbă de circulație internațională.
(3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a
învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această
limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se
stabilesc prin lege.
(4) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă
burse sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din familii
defavorizate și celor instituționalizați, în condițiile legii.
(5) Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de
stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit
cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul
religios este organizat și garantat prin lege”.

5. Articolul 33 din Convenția cu privire la drepturile copilului Accesul la

cultură328:

(1) „Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede
la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea
culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii
culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor
culturale și artistice ale României în lume”.
Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse
sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor

5 A se vedea http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213,
accesată la data de - 06.10.2020.
6 A se vedea Ruxandra Hurezeanu, Raport despre educația din timpul

pandemiei. Răspunsuri la criza nesfârșită a sistemului educațional românesc,

disponibil www.revistasinteza.ro, accesat la data de 10.10.2020.

391
instituţionalizaţi, potrivit legii. Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în
unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. Autonomia
universitară este garantată. Statul asigură libertatea învăţământului religios,
potrivit credinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul
religios este organizat şi garantat prin lege“329.

6. Efectele Pandemiei Covid19 asupra educatiei

În contextul pandemiei de SARS-CoV-2, experți de la SNSPA au

realizat un studiu privind starea educației și efectele pandemiei330. Analiza
pornește de la constatarea absenței în spațiul public a unor dezbateri
despre viitorul sistemului educațional într-un moment de mari provocări.
Autorii își propun două obiective: analiza stării de fapt, a condițiilor în
care viitoarele politici publice în domeniul educației urmează a fi
implementate și elaborarea de recomandări și propuneri fundamentate pe
constatările rezultate în urma analizei
În raport se precizează că analiza stării de fapt a fost realizată pe
următoarele dimensiuni:
I. Inegalitatea de șanse la educație, identificată drept „una
dintre provocările fundamentale ale sistemului de învățământ
românesc”.
II. Competențele digitale și trecerea la sistemul online de
predare – învățare în legătură cu care autorii spun că dezvăluie
„o imagine generală a dificultăților asociate cu trecerea la
învățământul desfășurat exclusiv în mediul online”.
III. Condițiile sanitare în unitățile școlare din România,
reamintind că datele publice oficiale arată că 30% dintre unitățile
școlare din România nu dispun de grupuri sanitare în incinta
școlii.
IV. Supraaglomerarea unităților școlare reprezintă o altă
provocare majoră pentru implementarea unor măsuri care să
prevină răspândirea SARS–CoV–2.
Rezultatul analizei :
În ceea ce privește procesul de „mutare” a educației în mediul online,
autorii spun că, timp de o lună de zile (din care două săptămâni au fost
oficial „vacanță școlară”, în perioada 6-21 aprilie nefiind programate cursuri),
Ministerul Educației nu a comunicat nicio decizie privind derularea
activităților educaționale, în contextul suspendării acestora în varianta

7 Ciprian Grădinaru, Cunoaşterea, importanţa şi respectarea drepturilor

copilului în România; Organizaţia Salvaţi Copiii, disponibil www.salvaticopii.ro,
accesat la data de 10.10.2020.
8 A se vedea https://www.revistasinteza.ro/raport-despre-educatia-din-
timpul-pandemiei-raspunsuri-la-criza-nesfarsita-a-sistemului-educational-romanesc,
accesată la data de – 06.12.2020.

392
clasică. Singura „intervenție” a Ministerului a fost, în această perioadă, o
„Scrisoare adresată cadrelor didactice din învățământul preuniversitar”
datată 30 martie, care nu este însă un document de „politică educațională”.
Autorii raportului au presupus că, în perioada 16 martie-21 aprilie,
activitățile didactice s-au desfășurat în funcție de bunăvoința profesorilor,
ad-hoc, fiind condiționate de accesul la resurse proprii (al cadrelor didactice
și ale familiilor elevilor) precum laptop/tabletă/telefon mobil, o conexiune la
internet și de nivelul competențelor digitale deținute de aceștia (nu au
existat decizii unitare nici la nivelul școlilor în absența unei infrastructuri
digitale care să poată fi folosite, în aceeași școală unele cadre didactice au
derulat activități educaționale online, altele s-au limitat la transmiterea de
mesaje prin intermediul aplicațiilor de mesagerie).
Nivelul competențelor de tehnologia informației ale cadrelor didactice
din învățământul preuniversitar nu poate fi evaluat, constată raportorii, în
condițiile în care doar 4% din totalul cursurilor de formare organizate de
Casele Corpului Didactic în perioada 2013-2018 au vizat dezvoltarea
competențelor digitale/utilizarea TIC în procesul de predare – învățare –
evaluare. Potrivit unui studiu realizat la Iași, principala resursă pe care
cadrele didactice au accesat-o a fost propria experiență anterioară în
utilizarea instrumentelor de învățare on-line, invocată de 82% dintre
respondenți, și nu o pregătire specifică în acest scop.
Ca atare, în această perioadă, de dinaintea vacanței de Paști,
organizarea ad-hoc a educației la distanță a presupus în cvasi-totalitate
(91% dintre răspunsuri) utilizarea aplicațiilor de transmitere a mesajelor
scrise sau a imaginilor (de exemplu – WhatsApp), convorbiri telefonice
directe între cadrele didactice și elevi, diferite site-uri cu conținut educațional
și, abia pe ultimele locuri, platformele care permit organizarea conținutului
educațional într-un format dedicat acestui mod de interacțiuni în procesul
educațional (moodle, Google Classroom, etc.) sau platformele care permit
conferințe video cu un număr ridicat de utilizatori (Webex sau Zoom).
„Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea
funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului,
va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi această
învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice”331.
Extinderea acestui articol la accesul la formarea profesională şi
continuă (a se vedea punctul 15 din Carta comunitară a drepturilor sociale
fundamentale ale lucrătorilor şi articolul 10 din Carta socială) şi adăugarea
principiului gratuităţii învăţământului obligatoriu au fost considerate utile.
Aşa cum este formulat, acest din urmă principiu implică numai faptul ca, în
ceea ce priveşte învăţământul obligatoriu, fiecare copil să aibă acces la o
instituţie gratuită. Principiul nu impune gratuitatea tuturor instituţiilor, în

9 A se vedea https://www.revistasinteza.ro/raport-despre-educatia-din-
timpul-pandemiei-raspunsuri-la-criza-nesfarsita-a-sistemului-educational-romanesc,
accesată la data - 06.10.2020.

393
special a celor private, care oferă acest tip de învăţământ sau formare
profesională şi continuă. De asemenea, principiul nu interzice ca anumite
forme specifice de învăţământ să fie cu plată, în cazul în care statul ia
măsurile necesare pentru acordarea de compensaţii financiare. În măsura în
care carta se aplică Uniunii, acest lucru înseamnă că, în cadrul politicilor
sale de formare, Uniunea trebuie să respecte gratuitatea învăţământului
obligatoriu, înţelegându-se că astfel nu sunt create noi competenţe. În ceea
ce priveşte dreptul părinţilor, acesta trebuie interpretat în coroborare cu
dispoziţiile articolului 24.
Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ, publice sau private,
este garantată ca parte a libertăţii de a desfăşura o activitate comercială,
dar este restrânsă de respectarea principiilor democratice şi se exercită în
conformitate cu modalităţile stabilite în legislaţiile naţionale.
Pe 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite adopta
Convenţia cu privire la drepturilor copilului, document ratificat şi de
România. După 30 de ani de aplicare a acestui document, o organizaţie
non-guvernamentală - Salvaţi Copiii - şi o instituţie publică - Avocatul
Poporului - au sintetizat capitolele cele mai deficitare ale României în
materie de protejare a interesului superior al copilului. De la starea
economică a copiilor care duce la abandon şcolar la exploatarea prin muncă
a minorilor şi violenţa împotriva lor, rezumatul celor 30 de ani de aplicare a
Convenţiei ONU în România nu este îmbucurător, constată Gabriela
Alexandrescu, Președinta Executivă a organizaţiei Salvați Copiii
România332.

7. Educația, un vis pentru mulți copii din România

În context, considerăm relevantă prezentarea unui studiu, care a

pornit de la nevoia de actualizare a datelor sociale cu privire la modul în
care drepturile copiilor sunt respectate. În această cercetare, s-a pornit de la
rezultatele unui studiu omonim (care a folosit aceiaşi indicatori), derulat de
Organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2006.
"Situația copilului în România rămâne una critică la cei 30 de ani de la
ratificarea Convenției cu peste o treime din copii trăind sub pragul sărăciei,
cu un clivaj cronic și destul de mare între zona rurală și cea urbană în ceea
ce privește respectarea drepturilor copilului: dreptul la sănătate, la educație,
la viață decentă. De asemenea, abandonul școlar este extrem de mare și își
pune amprenta destul de mult asupra dezvoltării societății. Avem cea mai
mare rată a mortalității în rândul copiilor din UE, iar deprivarea materială
severă în rândul copiilor este cea mai ridicată din blocul comunitar. În
această ultimă privință, procentul este de 21.5% în rândul copiilor români

10 A se vedea https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/ae/aed3098a-a148-
4cff-acae-7ca8b1517c30.pdf, accesata la data - 06.10.2020

394
comparativ cu media UE de 5,9%. Deși are un trend descrescător, rata
mortalității infantile a rămas de 6,5‰ față de media UE de 3,6‰."333
În multe zone, nivelul de trai și accesul la servicii s-au deteriorat
pentru minorii de etnie romă și cei cu dizabilități, potrivit Raportului privind
respectarea drepturilor copilului realizat de Fundaţia "Salvaţi Copiii"334.
De asemenea, accesul generalizat la educaţie - inclusiv cea referitoare la
sănătate şi reproducere - este deficitar, din acest fapt decurgând multe
probleme sociale. De pildă, România este țara europeană unde cele mai
multe adolescente aduc pe lume copii: sunt peste 17.000 de sarcini anual în
rândul adolescentelor, iar aproape 800 din aceste tinere mame au sub 14
ani.
Potrivit dnei Gabriela Alexandrescu335, "Pierdem anual, prin
abandonarea școlii în timpul învățământului primar și gimnazial, în medie
cam 30.000 de copii. Rata de participare la educație în rândul copiilor romi
este încă redusă."
La aceste probleme se adaugă faptul că şcoala nu este, în unele
cazuri, un mediu benefic, lipsit de violenţa care oricum domină viaţa multor
copii, aflăm de la Gabriela Alexandrescu, Președinta Executivă a
organizaţiei Salvați Copiii: "Foarte multe familii folosesc violența verbală,
emoțională și fizică în creșterea copiilor lor. Aproape două treimi din copii
declară că sunt supuși la un astfel de model de educație parentală. În
școală unul din trei copii e implicat sau e martorul unor situații de
bullying. Deci, copiii noștri înconjurați de foarte multă violență."
Pentru reducerea cazurilor de nerespectare a drepturilor minorilor,
Avocatul Poporului are, începând din 2018, un departament specializat:
Avocatul Copilului care soluţionează orice sesizare în legătură cu încălcarea
unuia sau mai multor drepturi ale persoanelor cu vârste de până în 18 ani.
Ce a făcut Avocatul Copilului în primul său an de existenţă, aflăm de la
consiliera Ligia Crăciunescu:
"În acest an, avem înregistrate peste 517 petiții și peste 425 de
sesizări din oficiu. Au avut loc peste 90 de anchete în cazul unor posibile
încălcări ale drepturilor copilului, iar Avocatul Poporului a emis peste 50 de
recomandări privitor la aceste drepturi. Au fost înregistrate 156 de apeluri
telefonice și acordate în jur de 200 de audiențe în capitală și în provincie.
Toate aceste date se referă la posibile încălcări ale drepturilor copilului."

11 A se vedea https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/ae/aed3098a-a148-
4cff-acae-7ca8b1517c30.pdf, accesata la data - 06.10.2020.
12 Disponibil online la adresa web https://www.salvaticopiii.ro/sci-
ro/files/97/9752e45b-e734-4d25-8d8f-b2f899a7fe73.pdf, accesata la data de
12.10.2020.
335 Interviu disponibil online la adresa web
https://www.rri.ro/ro_ro/cum_sunt_respectate_drepturile_copilului_in_romania-
2607893, accesat la data de 12.10.2020.

395
 Un exemplu de caz soluționat prin auto-sesizarea Avocatului Copilului
a fost cel al unui minor de 12 ani din judeţul Dâmboviţa, trimis la muncă de
propriul tată. Primele informaţii au venit din mass-media, ne spune Ligia
Crăciunescu.:
"De îndată ce a luat cunoştinţă de această ştire, Avocatul Poporului s-
a sesizat din oficiu fiind solicitate Direcţiei de Asistenţă Socială Dâmboviţa
informaţii referitoare la acest caz precum şi aplicare măsurilor legale ce se
impun. Ca urmare a acestui demers, DGASPC Dâmboviţa ne-a comunicat
că echipa mobilă a Direcţiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale - poliţie şi
primărie - s-au deplasat pe teren găsind pe imaşul oraşului Găeşti un copil
de 12 ani care a declarat că zilnic, de dimineaţa până seara trebuia să
îngrijească o turmă de vaci. Tatăl ştia că minorul munceşte şi încasa banii
primiţi de copil. Minorul a fost plasat de urgenţă într-un centru de copii unde
a beneficiat de îngrijire de specialitate inclusiv de psihoterapie pentru
depăşirea acestei traume."
Conform statisticilor unei alte organizaţii non-guvernamentale, World
Vision România, 11% dintre copiii săraci lipsesc de la şcoală ca să
muncească336.

8. Concluzii
Deși din punct de vedere legislativ, România a adoptat majoritatea
recomandărilor cuprinse în Convenţia ONU privind drepturile copilului,
progresele din ultimii 10 ani au fost modeste la capitolele privind rata
mortalității infantile, protecția împotriva violenței şi combaterea sărăciei.
Concluziile finale ale acestei analize evidențiază nevoia unei abordări
responsabile a problematicii drepturilor copilului. În definitiv, unul din
principiile fundamentale ale edificiului legislativ național îl reprezintă
primordialitatea intereselor copilului pe care autoritățile publice sunt datoare,
moral și juridic, să le plasaze, în fiecare moment al acțiunilor lor, deasupra
intereselor politice ori economice. Pentru ca acest lucru să devină realitate,
rolul Avocatului Copilului e crucial, instituția pe care o reprezintă având
acest mandat de monitorizare a respectării intereselor copiilor în România.
Cu atât mai mult cu cât datele statistice ce plasează România, deja istoric
vorbind, la coada clasamentului european indică o atitudine generală de
dezinteres și o realitate dramatică a zecilor de mii de copii aflați în suferință,
izolare și abuz.
Sperăm ca acest document să constituie încă un argument că
traversăm o situație de urgență în ceea ce privește respectul datorat
drepturilor copiilor, care impune intervențiii urgente, investiții prioritare și un
alt tip de administrare a politicilor și acțiunilor pentru copii bazat pe
principiile etice și valorile umane ale Convenției ONU cu privire la drepturile
copilului.)

396
 Bibliografie :

Legislație
• Constituția României
• Convenția cu privire la drepturile copilului, M.Of. nr. 109/28
sep. 1990

Doctrină

• Ciprian Grădinaru, Cunoaşterea, importanţa şi respectarea

drepturilor copilului în România; Organizaţia Salvaţi Copiii, disponibil
www.salvaticopii.ro,
• Ruxandra Hurezeanu, Raport despre educația din timpul
pandemiei. Răspunsuri la criza nesfârșită a sistemului educațional
românesc, disponibil www.revistasinteza.ro

Surse web

• www.revistasinteza.ro
• www.salvaticopii.ro
• https://www.google.ro/search?q=dreptul+la+educatie+al+cop
ilului&ie=UTF-8&oe=UTF-8&hl=ro-ro&client=safari
• https://www.google.ro/amp/s/tribunainvatamantului.ro/dreptul
-la-educatie-in-documente-de-drept-international-si-drept-
romanesc/%3famp;
• http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=2821
3
• https://www.revistasinteza.ro/raport-despre-educatia-din-
timpul-pandemiei-raspunsuri-la-criza-nesfarsita-a-sistemului-
educational-romanesc
• https://www.google.ro/search?q=problema+respect%C4%83r
ii+dreptului+la+educa%C8%9Bie+%C3%AEn+aceast%C4%83+peri
oad%C4%83+%C3%AEn+Rom%C3%A2nia&ie=UTF-8&oe=UTF-
8&hl=ro-ro&client=safari
• https://lege5.ro/Gratuit/gq4deojv/drepturile-si-libertatile-
fundamentale-constitutia?dp=gqztemrwge2te
• https://www.rri.ro/ro_ro/cum_sunt_respectate_drepturile_copi
lului_in_romania-2607893,

397
 ROLUL ANTRENAMENTULUI MENTAL ÎN CREȘTEREA
PERFORMANȚEI LA SPORTIVI

Matei Ionuț-Claudiu,
Student anul III, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,
Universitatea”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Coordonator: Prof.univ.dr. Elena-Adriana Tomulețiu,
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,
Universitatea”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract. It is important for a career as an athlete, but especially the activity

of performance sports to be based on psychological studies of the highest quality, in
order to be able to impose and achieve the required objectives, regardless of the
level of physical or mental pressure. In order to be successful as athletes, it is not
enough just to train physically; we also need mental training to implement a
champion attitude, which will lead to increased self-confidence and increased
performance. The most important sports clubs in Europe have invested and have
been investing in mental training for more than 30 years, in order to implement the
champion attitude from an early age. To be a champion, you need a champion
attitude, and this attitude develops only through mental training.

Cuvinte cheie: atitudine, ambiție, campion, încredere, performanța, motivație

Sensuri în abordarea conceptelor pe baza cărora s-a construit lucrarea

de față

Atitudinea pozitivă renaște energia, dezvoltă curajul și plăcerea,

conduce la succes.
Ambiția ne ghidează zi de zi și ne determină să fim mai buni decât
am fost ieri, fiind prezentă în încercarea de a atinge fiecare obiectiv propus.
Nu renunța niciodată, fii ambițios și ai să ajungi cel mai bun!
Pentru a ajunge un campion, e nevoie de muncă, sacrificii și
maturitate. Performanța nu acceptă scuze și amânări. Acționează acum,
pentru totdeauna!
Încredere se rezumă la a nu renunța în momentele dificile, la un
dialog pozitiv cu propria persoană. Ai să reușești doar când vei crede în tine
cu adevărat! Tu ești creatorul propriului succes!

398
 Performanță înseamnă să țintești spre dezvoltare și autodepășire
continuă.
Motivațiazilnică ne face să devenim cei mai buni în domeniul în care
dorim să avem succes și să ne autodepășim pe noi înșine, să depășim
obiectul impus; practic, depășirea imposibilului.

1. Abordarea teoretică a temei

Indiferent de sportul practicat, stresul si anxietate reprezintă

principalele obstacole în cariera unui sportive, în drumul lui spre
performanță. Sportivii se impart în două categorii: sportivi vulnerabil și
sportivi puternici. Sportivii vulnerabili nu depășesc situațiile în care
presiunea a pus stăpânire pe ei în timpul meciului, iar sportivii puternici,
mereu folosesc presiunea în avantajul lor. Ce anume face diferența?
Antrenamentul mental! Ambiția de a fi mai bun astăzi, decât ai fost ieri!
(Syed, Matthew, 2018). Condiția psihică este într-adevăr cea care decide
atunci când sportivii sunt de o valoare apropiată; este cea care face
diferența între învingător și învins.

1.1. Stresul la sportivii de performanță

Stresul este unul dintre principalii adversari care îi împiedică pe

sportivi să se autodepășească și să acționeze la capacitate maximă.
Supraîncordările succesive, care nu sunt urmate de refacerea energetică
completă (fizică şi psihică), conduc la stres. Vedem foarte mulți sportivi
talentați, care, pe parcurs, au întâmpinat anumite blocaje emoționale, fapt
care a condus la o carieră ratată. Deși în momentul în care se antrenau o
făceau exemplar și la capacitate maximă, în momentul în care se apropria o
compețitie importantă, deveneau foarte stresați, anxioși și nu se mai puteau
focusa pe obiectivul impus, din cauza gândurilor și a emoțiilor negative care
au pus stâpânire pe ei.
Stresul psihic apare atunci când aspiraţiile, ameninţările sau temerile
percepute depăşesc capacităţile reale. Dacă competiţia, confruntarea
sportivă începe să fie văzută mai degrabă ca o ameninţare decât ca o
provocare, atunci competiţia devine stresantă. S-a demonstrat că oboseala,
frustrarea sau apatia apar ca urmare a unor lungi perioadede stres şi de
efort excesiv. Un individ stresat trece prin reacţii specifice de alarmă și
epuizare(Predoiu, 2016).
Alarma. În această etapă funcţiile psihofizice sunt temporar
diminuate, organismul apelând la rezervele sale pentru apărare. Din punct
de vedere psihologic, primele semne sunt manifestările comportamentale de
nervozitate şi confuzie. Individul are tendinţa de a exagera chiar frustrările
uşoare, transformându-le în dezastre; începe să uite, devine mai puţin
obiectiv în aprecierea unor comportamente şi situaţii, este incapabil să se
concentreze ca înainte, poate deveni certăreţ şi ostil. (DR. HENDRIE
WEISINGER, 2019)

399
 Rezistenţa. Organismul încearcă să lupte cu toate rezervele sale
pentru a menţine echilibrul funcţional. Evident, tabloul simptomatologic
general va fi dependent şi de structura psihologică a persoanei: echilibru
emoţional, motivaţie, structură atitudinală.Această etapă este asociată şi cu
izbucniri emoţionale - mânie, agresivitate - individul „descărcându-se” astfel
şi, uneori, restabilindu-şi echilibrul. (DR. HENDRIE WEISINGER, 2019)
Epuizarea. S-au consumat importante cantităţi de energie, individul
este apatic, a abandonat aproape total activitatea, fiind lipsit de eficienţă.
Consumul prelungit sau excesiv de energie poate avea ca urmare,
probleme fiziologice şi emoţionale. (DR. HENDRIE WEISINGER, 2019)
Factori generatori de distres în antrenament și concurs (Predoiu,
Stresul în activitatea sportivă, 2016):
• în antrenament: antrenamente monotone, lipsite de varietate
pedagogică; timpul ales pentru antrenament este nepotrivit,
nepermițând refacerea energiei fizice și psihice a sportivilor;
controlul mult prea strict din timpul stagiilor de pregătire.
• în antrenament și concurs: relațiile negative în cadrul
echipei;obiectivele impuse de ceilalți pot fi resimțite ca
presiuni;complexe față de un anumit adversar, anxietăți.
•
1.2. Anxietatea la sportivii de performanță

Anxietatea este un răspuns psihofiziologic dezadaptativ în raport cu o

amenințare percepută ca fiind posibilă, dar vagă. În timpul concursurilor
sportive, în mintea sportivilor anxioși apar frecvent gânduri și intenții de
evitare a situațiilor de confruntare sau, în anumite cazuri, apar chiar
accidentări involuntare(Ellis, Dr. Albert, 2016).
Foarte mulți sportivi înregistrează performanțe satisfăcătoare pe
durata antrenamentelor, însă în timpul concursurilor aceștia se confruntă cu
anumite „blocaje inexplicabile”. Atunci când sentimentele de nervozitate,
încordare sau teamă exagerată afectează performanța în sport, aplicarea
unor metode psihoterapeutice pot ajuta sportivii să obțină controlul anxietății
și reducerea tensiunii exagerate provocate de concursul sportive. Prin
urmare, într-o disciplină sportive, performanța este dificil de atins atunci
când propria voce internă spune altceva (CECILIA, 2019).
Un mit, des întâlnit între sportivi este că aspectele fizice şi mentale
sunt entităţi complet separate. Unii sportivi încă mai cred că întâi
trebuie să stăpânească abilităţile legate de tehnică şi abia apoi să se
preocupe şi de reglarea funcţiilor psihice implicate în jocul competitiv.
Deseori însă, fotbaliştii performează mai bine la antrenament decât în timpul
competiţiei sportive. Mulţi devin frustraţi de o performanţă care se află sub
nivelul propriu de aşteptări, iar apoi, gradul de anxietate simţit sub privirile
spectatorilor sau a suporterilor creşte tot mai mult. În consecinţă, unii ajung
să îşi piardă încrederea în propriile abilităţi sportive, iar alţii devin încordaţi
sau chiar speriaţi în timpul jocului. Pentru a avea un joc bun, un fotbalist ar
trebui să îşi păstreze intensitatea şi atenţia focalizată pe durata tuturor celor

400
90 de minute de joc;însă, dacă el nu este bine pregătit mental, în urma unor
critici din partea antrenorului, colegilor sau publicului, sau sub presiunea
scorului, va avea o prestaţie nesatisfăcătoare (Rubinstein, 2019).

1.3. Modele de antrenament mental

Antrenamentul mental se concentrează pe un nou mod de gândire

prin care mintea învaţă să îndepărteze barierele mentale care afectează
performanţa sportivului. Antrenamentul mental îi pregăteşte pe sportivi
pentru a-şi putea controla gândurile, emoţiile şi în final, performanţele. De
asemenea, ajută sportivii să facă faţă stresului şi să poata lua decizii mai
bune în viaţa de zi cu zi.
În situaţii de antrenament sportivul lucrează în proporţie de 80% pe
plan fizic, tehnic şi tactic, şi doar 20% pe plan mental, în timp ce în situaţii
de meci sau concurs sportivul lucrează doar 20% fizic, tehnic, tactic şi 80%
mental. Acesta este principalul motiv pentru care pregătirea mentală este
esenţială în viaţa unui sportiv de performanţă. Neglijând această
component, pregătirea unui sportiv nu va fi completă (Epuran, Mihai, 2008).
Obiectivele antrenamentului mental constau în îmbunătățirea auto-
conștientizării și în dezvoltarea rutinei de concentrare.
Imbunătățirea auto-conștientizării: conștientizarea slăbiciunilor
noastre astfel încât să le îmbunătățim; cunoașterea punctelor forte pentru a
le putea folosi. Este important să identificăm situațiile care ni se par dificile
într-o competiție. De exemplu, ar putea fi anumite greseli sau mai multe
greseli, un adversar frustrat, alegeri proaste.Trebuie să includă gânduri,
strategii de reacții ale corpului, comportamente și un plan pentru jocul
nostru.
Dezvoltarea rutinei de concentrare: concentarea asupra prezentului
pentru a trece rapid peste greșeli. Scopul este acela de a atinge mentalitate
de câștigător înainte de fiecare pas, joc sau abilitate. Asta ne va ajuta să
avem o continuitate în joc, atât la antrenamente, cât și în competiții.Pentru a
ne dezvolta rutina de concentare trebuie să respectăm anumite cerințe:
• reacționarea - un mod de eliberare emoțională care să ne
permită să acceptăm și să ne eliberăm de sentimente într-un
mod controlat;
• relaxarea - folosirea respirației profunde și a relaxării
musculare;
• reînnoirea - implementarea mentalității de câștigător, cum
ar fi o afirmație sau o vizualizare pozitivă;
• creșterea încrederii de sine - pentru a putea să credem în
continuare că putem avea cele mai bune rezultate trebuie sa
avem în minte toate succesele din trecut și motivele pentru care
putem juca la capacitate maximă în orice situație;

401
 • gândirea puternică - pentru a avea o gândire puternică, e
nevoie de stăpânirea discursului interior pentru a putea gândi
precum un campion;
• învățarea de a acționa sub presiune.

2. Metodologia cercetării

2.1.Obiectivele și ipotezele cercetării

Scopul lucrării este acela de a scoate în evidență beneficiile unui

antrenament mental atât în sezonul competițional, cât și după încheierea
acestuia, privind realizarea și autodepășirea obiectivelor competiționale și
personale la sportivi. Antrenamentul mental nu ne duce doar pe treapta
campionilor în sport, ci ne face să ne redescoperim pe noi înșine. Obiectivul
nostru este ca fiecare să ajungă să creadă în el și să gândească ca un
adevărat campion și mereu să își spună: Nu renunț niciodată! Eu am să
reușesc, deorarece sunt un campion!
Obiectivul cercetării constă îndeterminarea impactului pe care-l are
antrenamentul mental asupra creșterii performanței la sportive, plecând de
la ipoteza că antrenamentul mental conduce spre creșterea perfomanței
sportive și la o mai bună comunicare cu co-echipierii și cu staff-ul. Ca
ipoteze specifice am presupus că antrenamentul mental la sportivi conduce
la:
• creșterea încrederii de sine și la autodepășire;
• creșterea performanței sportive;
• dezvoltarea unor noi tehnici fizice de antrenament;
• creșterea nivelului de concentrare din timpul jocului;
• creșterea nivelului de maturitate și siguranță din timpul
jocului;
• la înțelegerea diferențelor dintre success și eșec;.

2.2. Eșantionul cercetării

Această cercetare s-a desfășurat la baza Clubului Sportiv

Fotbal Club Municipal Avântul Reghin 1949, club legitimat în liga a III-a din
seria a V-a a fotbalului românesc, în perioada de pregatire dinaintea
reînceperii campionatului competițional 2019-2020 (retur). Lotul cercetării a
fost format din 26 de subiecți, toți practicând sport de perfomanță, categoria
de vârstă fiind între 16-39 de ani(jucători active), doar doi subiecți având
vârsta între 40-43 de ani (antrenorul principal și masseourul echipei), toți
fiind de sex masculin. La această cercetare au fost prezenți și subiecți care
de-a lungul perioadei au trecut și pe la echipe de pe prima scenă a fotbalului
românesc, precum F.C. Dinamo București și F.C. Steaua București.
Subiecții provin atât din mediul urban, cât și din cel rural. Cercetarea s-a

402
desfășurat timp de o lună de zile, în perioada de pregătire, în timpul
meciurilor amicale și înainte cu 24 de ore de disputarea primului meci oficial.

2.3. Etapele cercetării și instrumentele de cercetare

Testarea subiecților s-a realizat pe baza unui interviu și a unui test de

evaluarea a stresului, desfășurându-se în mai multe etape, pe care le vom
descrie în cele ce urmează.
În prima etapă a avut loc testarea inițială a subiecților, astfel: pentru
cunoașterea tuturor subiecților și pentru crearea unei conexiuni cu ei, am
realizat un interviu format din opt întrebări, care să ne permită să identificăm
modul în care ei abordează viața de sportiv, ce anume îi motivează cu
adevărat, iar cel mai important aspect pe care am vrut să îl descoperim a
fost atmosfera grupului, dacă este un grup unit sau dezbinat.
Tot în această etapă a avut loc și evaluarea performanței sportive.
Înainte de intervenția noastră experimentală, atmosfera din vestiar era una
apăsător de toxică în ceea ce privește încrederea jucătorilor. Lipsa de
încredere a dus pe parcursului campionatului la un joc modest, care a arătat
că există o problemă în interiorul echipei. Una dintre problemeleexistente în
interiorul vestiarului, era vulnerabilitatea celor tineri, care percepeau greșit
sfaturile venite din parte celor cu experiență, iar acest lucru a condus la o
neînțelegere în timpul jocului, afectând atât jocul, cât și rezultate acestora.
În etapa a doua am folosit chestinarul de evaluare S.T.A.I. forma X-1
și chestionarul de evaluare S.T.A.I forma X-2, pentru a măsura anxietatea
jucătorilor, astfel: am grupat subiecții în două echipe, echipa 1 (16-25 ani și
echipa a doua (25-39 de ani), pentru a vedea mai exact care grupă are
probleme cu încrederea în sine. După completarea chestionarului a avut loc
o prezentare, timp de 15 minute, în care am vorbit despre educația sportivă.
În etapa a treia, odată cu începerea intervenției experimentale, am
vizionat împreună cu ei mai multe videoclipuri motivaționale din sport și nu
numai. În primul videoclip Mihai Neșu ne-a arătat că, indiferent cât de tare
ne lovește viața, noi trebuie să ne ridicăm și să mergem înainte. Al doilea
videoclip a fost despre ceea ce însemnă un lider într-o echipă, iar pentru a
ajunge un campion, trebuie să te antrenezi și să dai totul, atât fizic, cât și
mental. Al treilea videoclip a fost realizat din momentele echipei naționale
de fotbal U21 de la Campionatul European de tinerent, unde echipa
națională a realizat una dintre cele mai mari performanțe din istorie,
demonstrând că prin muncă și ambiție, este posibil orice. La finalul
videoclipurilor am pregătit un interviu care avea ca și obiectiv, ca fiecare să
conștientizeze cât de important este dialogul interior cu propria persoană,
fiecare trebuind să renunțe la obiceiurile vechi, care nu îi lăsau să scoată la
iveală campionul din ei.
În cea de-a patra etapă, întâlnirea cu subiecții a fost total diferită de
celelalte. Împreună cu echipa, ne-am deplasat la unul dintre jocurile de
pregătire pentru a putea să urmărim de aproape emoțiile și blocajele din
teren, timp de 90 de minute. Înaintea de începerea partidei, le-am oferit o

403
plansă unde era trecută întreaga echipa, iar în dreptul fiecăruia era trecut un
citat motivational, iar în acel moment, am reușit să realizăm un moment
emoționant care a condus la creearea unui motto în vestiar: Luptăm
împreună, câștigăm împreună!
În etapa a cincea, înainte de disputarea celui de-al doilea meci de
pregatire, am reușit să ne întâlnim timp de 20 de minute, în care am dorit să
aflăm după ce valori se ghidează în viața de sportiv și ce anume îi
motivează pe ei cu adevărat. După încheierea partidei, capitanul echipei a
afirmat că vede o schimbare în joc, iar întâlnirile dintre un psiholog sportiv și
jucători are un puternic efect pozitiv, atât în ceea ce privește atmosfera
vestiarului, cât și în joc.
În următoarea etapă ne-am axat doar pe o prezentare scurtă a celor
cinci reguli ale succesului de Muhammad Ali:
1. Puterea cuvintelor rostite
2. Puterea vizualizării
3. Plătește prețul acum, joacă-te mai târziu
4. Credința în puterile tale (stima de sine) este cea mai
puternică credință
5. Succesul se obține în primul rând în minte
Ultima etapă a vizat evaluarea finală a subiecților. Înaintea ultimei
întâlniri, intenția noastră a fost să lasăm ceva în urmă, astfel băieții să fie
mereu motivați și însetați de a obține succesul. Cu această ocazie am
pregătit două materiale video: un videoclip cu unul dintre cei mai mari
fotbaliști al tuturor timpurilor, Gigă Hagi, care vorbește despre motivație, și
un al doilea videoclip, cu un discurs motivațional dinaintea unui meci de
fotbal american. La final le-am prezentat oglinda succesului care îi
cuprindea pe ei în momentele în care au fost cei mai buni și au reușit să se
autodepășească, fiecare jucător contribuind astfel la formarea oglinzii cu
valoarea fundamentală care îl reprezintă.
După încheierea evaluării, obiectivele antrenamentului mental au dat
roade. La începutul intervenției ne-am impus ca pentru următoarele cinci
partide, să obținem cinci victorii. Din cinci, am reușit să obținem patru
victorii, al cincilea meci, fiind amânat din cauza pandemiei produse de
COVID 19. În aceste patru partide disputate s-a văzut o îmbunătățire în
jocul echipei, care a condus la o mai bună concentrare în momentele dificile
din timpul partidelor, o mai bună comunicare și așezare în teren, o
agresivitate în joc și în atitudinea jucătorilor, care au dat dovadă de
personalitate și siguranță pe tot parcursului meciului. În cele patru partide
disputate, au marcat 16 goluri și au primit doar 3. Rezultatele au fost
îmbucurătoare pentru întreaga echipă, având în vedere că au reușit să
câștige cele mai importante valori la nivel de echipă: atitudine, personalitate,
încredere, muncă, ambiție, determinare.
2.4. In loc de concluzii – un discurs motivațional pentru sportivi
Luptăm împreună, câștigăm împreună!E momentul să renunțăm la
frică și la gândurile care nu ne lasă să ne atingem obiectivele și să le
autodepășim. E momentul să fim măreți, să fim campionii unei generații și

404
campionii propriei noastre vieți, având încredere în noi și țintind mereu spre
imposibil. Gândurile noastre interioare sunt reflexia acțiunilor noastre din
viața de zi cu zi. Pentru a ajunge la cel mai bun nivel, trebuie să crezi în
tine, chiar și atunci când în tine nu crede nimeni... Trebuie să te ridici și să îți
spui mereu: Sunt cel mai bun, nimeni nu mă poată învinge! Orice obstacol
îmi va sta în cale, în final, EU AM SĂ REUȘESC. Fii ambițios și muncește
din greu! Ambiția mereu o să ne conducă la motivație, iar motivația ne
determină să fim cei mai buni și merem să ne autodepășim.
În viață nu este suficient să ajungem să ne realizăm un vis; visul
realizat trebuie autodepășit. Mereu trebuie să ne autodepășim. Orice lucru
realizat stă în picioare 24 de ore, după care trebuie dat uitării și muncit din
nou pentru noi obiective și realizări. În viață nu există nu pot și nu se poate,
există nu vreau,iar pentru a fi cel mai bun, aceste cuvinte nu trebuie să
existe în mintea ta. Renunță la mentalitatea de învins, renunță să pornești
cu șansa a doua! Ține capul sus și înfruntă viața, fii un jucător profesionist și
nu renunța niciodată! Este meciul tău, du-te și câștigă-l! Du-te și aleargă,
indiferent de distanță, pentru medalia celor mai buni! Te-ai născut să fii un
campion, nu doar să exiști în această viață!
Motivația nu înseamnă bani și faimă; motivația înseamnă ambiție,
muncă, devotament și dorința de a fi cel mai bun în fiecare zi și de a ajunge
cel mai bun într-un domeniu.
Haide sus, campionule! E rândul tău să scrii o poveste plină de glorie,
devotament și artă în viața ta. Fii propriul creator, exact așa cum visai când
erai mic că vei ajunge un erou, care în urma sa va lăsa speranță, bunătate,
fericire și multă motivație. Muncește zi de zi pentru obiectivul tău, petrece
timp cu oameni de calitate, iar în momentul în care simți că nu mai poți, cu
siguranță că mai ai energie pentru încă două repetări. Fără durere nu există
succes și progres. Fii în competiție cu cei mai buni, nu te subestima si nu
renunța la potențialul tău nedescoperit și la visul de a ajunge între primii 11
ai celor mai buni. Ești un învingător de fiecare dată când îți învingi propria
teamă și dorința de a renunța. Fii mai bun, du-te mai departe, chiar dacă
treci prin foc! Haide campionule, e momentul să renunți la scuze! Copilul de
astăzi, e campionul de mâine, care o să scrie o pagină plină de glorie! Fii tu
în rolul campionului! Capul sus și pornește în direcția celor mai buni!
Luptăm împreună, câștigăm împreună!

Bibliografie

1. CECILIA, P. s. (2019). Psihologia sportului. Retrieved from

Asociatia pentru psihologia sportului :
https://www.psihologiasportului.ro/stresul-si-anxietatea-in-sport/
2. DR. HENDRIE WEISINGER. (2019). Creșterea performanței sub
presiune. București: ACT si Politon.
3. Ellis, Dr. Albert. (2016). Cum să vă controlați anxietatea înainte ca
aceasta să vă controleze. București: Meteor Publishing.

405
 4. Epuran, Mihai. (2008). Psihologia sportului de performanță.
București: Fest.
5. Predoiu, R. (2016). În Stresul în activitatea sportivă (p. 52).
București: Polirom.
6. Predoiu, R. (2016). Psihologia sportului. București: Polirom.
7. Rubinstein, R. A. (2019). Sportivi pe divan. București : Editura Trei.
8. Syed, Matthew. (2018). Cei mai buni(Cum sa atigi perfectiunea în
sport). București: Publica.
9. Dr. Bob Rotella (2018).Cum gândesc campionii în sport și în viață.
București: Ascendent
10. Abraham H. Maslow(2013).Motivație și personalitate. București.
Editura Trei
11. Rene Stauffer(2014).Roger Federer în căutarea
perfecțiunii.București. Victoria Books
12. John Carlin(2012).Rafael Nadal. Povestea mea. București.
Victoria Books
13. Roland Lazenby(2016).Michael Jordan. Viața. București. Victoria
Books
14. Patrick Maratouglou(2017).Choach-ul. București. Victoria Books
15. Ciaran Kelly(2017).Jose Mourinho - Evolutia unui translator.
București. Preda Publishing
16. Carlo Ancelotti(2020).Leadership tacut - Carlo Ancelotti, Chris
Brady, Mike Forde.București.Curtea Veche
17. https://www.youtube.com/watch?v=00AVPXDK_X4&t=4s

406
 FESTIVALURILE DE PE VALEA MUREŞULUI DE LA
BRÂNCOVENEŞTI LA TOPLIŢA

Student: PASC IOAN-LIVIU

Coordonator: lect.dr. Adriana Henning,
Universitatea”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract
Turismul a devenit în ultima perioadă una dintre cele mai complexe ramuri
ale economiei, fiind implicată întreaga societate în derularea acestei activităţi.
Această ramură economică valorifică superior potenţialul natural şi antropic al unei
ţări/regiuni, îmobogăţindu-l încontinuu, reuşind astfel să satisfacă multiple motivaţii
umane. Are un efect multiplicator datorită faptului că introduce în circuitul economic
laturi inedite precum: peisajul ( pentru “ consumarea“ căruia este nevoie de
deplasare la faţa locului), ospitalitatea, aspect legate de partea cultural-istorică,
gastronomică, artistică, etc.337
Lucrarea de faţă se vrea a fi una care să scoată şi să pună în valoare
aspecte legate de festivalurile întâlnite în arealul Văii Mureşului de la Brâncoveneşti
la Topliţa, un aspect important care poate fi valorificat din punct de vedere turistic.
Mi-am propus să scot în evidenţă totalitatea evenimentelor de acest gen care
au loc în arealul ales pentru cercetare, scopul lucrării fiind acela de a reuşi să
atragă atenţia unei categorii cât mai variate ale populaţiei, în special a celor dornici
de a descoperi locuri, oameni şi tradiţii minunate, de a transforma acest areal într-o
destinaţie turistică deosebită atât la nivel regional, naţional şi internaţional.

Termenul de “ festival” provine din latinescu ‘’festivus’’, însemnând “

sărbătoare” şi constă într-o serie de manifestări artistice, întinse de obicei
pe durata mai multor zile, în cadrul cărora se manifestă artişti sau sunt
prezentate opere artistice care au de obicei o supratemă comună.338
Multe festivaluri au origini religioase şi îşi înlesnesc semnificaţia
culturală şi religioasă în activităţile tradiţionale. Cele mai importante
festivaluri religioase, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Rusaliile, servesc pentru

337 Irimuș, I.A., Geografia fizică a României, (2003) Ed. Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, p.77
338 www.wikipedia.ro

407
a marca anul, iar altele cum ar fi festivalurile de recoltă, sărbătoresc
schimbările sezoniere.339
Există numeroase festivaluri în ţară, majoritatea fiind celebrate ca şi
evenimente sau activităţi tradiţionale importante. In continuare voi prezenta
festivalurile cele mai importante la nivel de fiecare comună aparţinătoare
arealului de studiu.

1. Festivaluri în comuna Brâncoveneşti

Comuna Brâncoveneşti este situată în extremitatea estică a Câmpiei

Transilvaniei, pe cursul superior la râului Mureş. Are în administraţie un
număr de cinci localităti: Brâncoveneşti, Idicel, Idicel Pădure şi Vălenii de
Mureş. Este o comună unde convieţuiesc atât români cât şi maghiari,
împletindu-se asftfel cultura şi tradiţiile românesti cu cele maghiare.
In ceea ce priveşte evenimentele cu caracter de festival, acestea nu
sunt numeroase. Este vorba despre “ Târgul Cireșelor “ din localitatea
Brâncoveneşti, Festivalul Naţional de dansuri populare de la Idicel,
Festivalul de Datini şi Obiceiuri populare de iarnă “ Sculaţi gazde nu dormiţi”
din Idicel Pădure.
Târgul Cireşelor de la Brâncoveneşti este un eveniment care se ţine
anual în prima duminică a lunii iulie. Reprezintă o întâlnire tradiţională a
locuitorilor din zonă, cu program artistic folcloric şi distractie. Acest târg se
ţine din cele mai vechi timpuri, prima denumire a lui fiind de Târgul de Fete,
când pe cărute se aduceau fete sănătoase, rumene la obraji pentru a fi
alese de flăcăii care vroiau să se însoare.
Fig.1 Târgul cireșelor Fig.2 Program folcloric în cadrul târgului
Sursa: www.jurnaldereghin.ro Sursa: Barabaș Iulia

Asociația pentru Cunoașterea Culturii Țărănești și Ansamblul de jocuri

și obiceiuri populare Idicel, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al
comunei Brâancovenesti, al Consiliului Județean Mureș și al comunității din

339 Conțiu H. (2012) , Bazele geografice ale fenomeului turistic, Ed. Presa
Universitară Clujeană, p.151

408
Idicel, organizează în fiecare an, în luna august, Festivalul de Jocuri și
Obiceiuri populare Idicel Sat. Acest eveniment reprezintă un moment de
sărbătoare al idicenilor, care reunește an de an ansambluri și soliști de
muzică populară, adevărați păstrători ai datinilor și obiceiurilor.
Sărbătoarea festivalului debutează cu tradiționala paradă a portului
popular, în frunte cu călăreții satului care conduc alaiului spre locul de
desfășurare a festivalului și deschid evenimentul cu sârba și brâul
idicenilor.340

Fig.3 Program artistic Fig. 4 Parada de deschidere

Sursa: Fărcaș Emanuela Sursa: Fărcaș Emanuela
Primăria și Consiliul Local Brâncovenești, organizează în fiecare an,
în data de 26 decembrie, Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun
,,Sculați gazde nu dormiți,, . Pe scena festivalului urcă ansambluri folclorice
și soliști de muzică populară atât din împrejurimi cât și de pe raza județului
Mureș.
Scopul acestui festival este de a marca sfânta sărbătoare a Nașterii
Mântuiorului Isus Hristos și de a promova și păstra portul, dansul și
obiceiurile tradiționale ale zonei.

Fig. 5 Obiceiul ,, Turca,, Fig.6 Dans popular tradiţional

Sursa: Suciu Anca Sursa: Suciu Anca

340 www.jurnaldereghin.ro

409
 2. Festivaluri în comuna Ruşii-Munţi

Comuna Ruşii-Munţi, judeţul Mureş, este aşezată în una din cele mai
frumoase zone ale Transilvaniei, pe şoseaua DN 15, la ieşirea din defileul
Deda-Topliţa, la confluenţa munţilor Gurghiu cu Căliman.
În această comună, singurul eveniment care se înscrie în categoria
celor studiate în această lucrare este ,,Târgul portului popular și al
Rusaliilor,, . Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Rușii
Munți în perioada Sărbătoarea Rusaliilor.
Preambulul evenimentului începe sâmbăta când au loc activități
sportive. Deschiderea oficială are loc duminica, după slujba Sfintei Liturghii.
Evenimentul se încheie seara cu un foc de artificii spectaculos.
În cadrul evenimentului au loc expoziții cu vânzare de cămăși
populare, prezentări de costume populare. Așadar, cei care doresc o
cămașă, un ștergar, o cătrință, o curea sau doar doresc să asculte muzica
populară tradițională sunt așteptați la Rușii- Munți.
Meşteri cioplitori, ceramişti, iconari, confecţioneri de straie şi podoabe
populare, împletitori, curelari, artizani care prezintă o gamă diversă de
obiecte tradiţionale decorative şi utilitare, dar şi producători de dulciuri şi
cozonaci, siropuri şi dulceţuri, pentru cumpărători.

Fig.7 Manifestări folclorice Fig. 8 Afișul evenimentului

Sursa: https://ro- Sursa: https://ro-
ro.facebook.com/RusiiMunti
ro.facebook.com/RusiiMunti

3. Festivaluri din comuna Deda

Localitatea este situată la ieșirea râului Mureș din defileul Toplița -

Deda, la poalele Munților Căliman. Deda este un important nod feroviar, aici
făcându-se legătura magistralei care trece prin Târgu Mureș cu magistrala
Brașov - Miercurea Ciuc - Dej. Satul Deda este atestat documentar în anul
1393 sub numele pe care îl poartă și azi.

410
 În această comună, evenimentul cel mai reprezentativ este „Produse
și tradiții la Poalele Călimanilor”, eveniment care aduce împreună
comunitățile din cele zece comune: Suseni, Ideciu De Jos, Brâncovenești,
Rușii Munți, Deda, Vătava, Aluniș, Răstolița, Lunca Bradului, Stânceni,
membre ale Grupului de Acțiune Locală Defileul Mureșului Superior și are
ca și scop promovarea produselor locale, a tradițiilor dar și dorința de
dezvoltare de parteneriate între micii și marii producători zonali.
Este un eveniment care se doreşte a fi unul de promovare a
produselor tradiţionale de pe Valea Mureşului Superior şi totodată un
spectacol de folclor organizat cu această ocazie. Înfiinţarea GAL-ului
Defileul Mureşului Superior cu toate cele zece comune nu înseamnă altceva
decât un mod de a aduce dezvoltarea Văii Mureşului Superior, dezvoltarea
comunelor şi principalii iniţiatori ai acestui GAL sunt primarii celor zece
comune, împreună cu directorul de GAL, Carmen Cotruş şi cu cei care
funcţionează în acest GAL.

Fig.9 Stand costume populare

4. Festivaluri în comuna Răstolița

Comuna Răstolița este situată în Podișul Transilvaniei, la o altitudine

de 530 m față de nivelul mării, la confluența Munților Gurghiu și Călimani și
la mijlocul drumului între Municipiile Reghin și Toplița.
În cadrul acestei comune are loc cel mai amplu festival din arealul
studiat şi am putea spune chiar din judeţ. Este vorba despre Festivalul Vaii
Muresului.
Începând cu anul 2005, timp de 3 zile ( în primii ani), la începutul lunii
iulie, comuna Răstoliţa este gazda anuală a Festivalului Etnografic Valea
Mureşului Superior. Acest festival a fost initiat cu scopul de a promova
tradiţiile populare, arta culinară specifică, meştesugurile şi portul popular, în
vederea dezvoltării turismului pe Valea Mureşului Superior. Şase comune
de pe Valea Mureşului Superior (Ruşii - Munţi, Vătava, Deda, Răstoliţa,
Lunca Bradului şi Stânceni) s-au constituit în Asociaţia Comunităţilor Mureş-
Călimani, întelegând astfel să îşi conjuge eforturile în vederea promovării

411
potenţialului turistic şi economic al zonei prin evidenţierea valorilor culturale,
etnografice şi geografice.

Fig.10 Festivalul Văii Mureșului

Festivalul are ca centru de manifestare un platou de 10 ha, numit ,,La
Alei", aflat pe raza comunei Răstoliţa, în vecinatatea drumului naţional şi a
râului Mureş. In fiecare an, programul festivalului cuprinde manifestări
folclorice autentice, expoziţii etnografice specifice zonei, organizări de stâne
turistice, demonstraţii de măiestrie a meşteşugurilor, obieciurilor şi tradiţiilor
culinare, expoziţii de animale, concerte de muzică populară şi muzică
folclorică autentică, dar şi secţiunea de comunicări ,,Perspectivele de
dezvoltare economică şi turistică a Văii Mureşului Superior", prin prisma
promovării potenţialului turistic, etnografic şi geografic al zonei montane.
Fiecare din cele şase comune şi-au construit aici câte o casă alegorică în
care şi-au expus cele mai valoroase resurse tradiţionale, etalate într-o mare
expoziţie a satului transilvan românesc.

Fig. 11 Artiști locali pe scena festivalului

Sursa: https://www.zi-de-zi.ro/2018/07/28/festivalul-vaii-muresului-
nu-mai-are-nevoie-de-prezentare/

412
 La acestea se adaugă hanurile ţărăneşti unde pot fi degustate
preparate tradiţionale, respectiv stânele turistice, centrul de echitaţie, tabăra
de sculptură şi tabăra de corturi. Spaţiile sunt construite doar din lemn,
cetină şi stuf, iar comunele îşi prezintă întreaga gamă de produse, obiceiuri
şi tradiţii specifice la fel ca într-un muzeu viu al satului.
Pentru a păstra nota de autenticitate a satului transilvan, toate
construcţiile şi amenajările din satul alegoric au respectat arhitectura
etnografică arhaică, iar localnicii, gazde ale manifestării, poartă straie
populare. In acest cadru tradiţional, vizitatorii pot vedea pe viu exemplificări
ale tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor prin implicare directă a participanţilor.

Fig.12 Masă tradițională la o

stână din cadrul festivalului

Festivalul Văii Mureşului reuneşte în prezent 11 comune şi un

municipiu ( Reghin), patronate onorific de prefectul judeţului Mureş:
Brâncoveneşti, Aluniş, Ideciu de Jos, Breaza, Ruşii- Munţi, Deda, Vătava,
Răstoliţa, Lunca Bradului, Stânceni şi Reghin.

6. Festivaluri din comuna Lunca Bradului

7.
Situată într-o mică depresiune intercalată la extremitatea nordică a
judeţului Mureş, la jumătatea distanţei dintre limitele defileului Deda-Topliţa,
la 80 km faţă de Municipiul Târgu Mureş şi 45 km faţă de Municipiul
Comuna Lunca Bradului este situată în partea vestică a Carpaţilor
Orientali în zona munţilor vulcanici Căliman şi Gurghiu străbătută de valea
zgomotoasă a Mureşului, care formează la poalele munţilor un pitoresc
defileu.
In cadrul acestei comune, cel mai important eveniment este
reprezentat de Festivalul Ilva Fest

413
 Fig. 13 Poarta de intrare a festivalului
Sursa: https://visit-mures.com

Este un festival aflat la a VI-a ediție , care reunește sub cupola

prieteniei, muzica, poezia, caricatura, arta plastică, organizator fiind Daniel
Iancu și ,,o mână de prieteni,, care l-au urmat și au avut încredere în
potențialul unei astfel de manifestări.
Se desfășoară an de an, timp de trei zile, la Lunca Bradului în poiana
lui Nenea Iancu, unde se adună sute de iubitori ai artelor să se bucure de
Frumosul dăruit lor într-un cadru natural splendid, la poalele Călimanilor.

Fig. 14 Participanți la festival

Sursa: https://visit-mures.com

Organizatorii pregătesc an de an un program bogat: seri de concerte,

concursuri, ateliere de pictură, etc și multe momente de relaxare.
Printre invitații de seamă care au trecut pragul acestui festival,
amintesc doare câțiva : Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Trupa Taxi, Maria
Gheorghiu.

414
 Concursurile cele mai îndrăgite sunt: ,,Cel mai meseriaș Gulyaș,, și
,,La cătat de fainoșaguri,,. Accesul la concertele din cadrul festivalului se
face pe bază de brățări fiscalizate.

CONCLUZII
Punând în valoare totalitatea elementelor potențialului turistic,
indiferent de natura lor, putem realiza dezvoltarea unei zone din punct de
vedere economic pentru că turismul poate reprezenta o sursa importantă de
venit atât la nivel regional cât și național.
În urma cercetării făcute în teren pentru realizarea acestei lucrări, am
sesizat o mare lipsă de implicare a autoritătilor locale în ceea ce privește
dezvoltarea turismului din zonă cu ajutorul unor evenimente de tipul
festivalurilor și sărbătorilor locale. În unele localități lipsesc cu desăvârșire,
iar în cele în care încă se mai păstrează, acestea nu sunt promovate si
valorificate suficient mai ales din punct de vedere turistic.
Indiferent de statutul pe care îl avem, ar trebui să profităm de orice
ocazie pentru a ne descoperi împrejurimile și țara aceasta, care ne oferă
atât de multe lucruri spectaculoase în materie de obiective turistice, atât
naturale cât și antropice.

BIBLIOGRAFIE

1. ANCOM
2. Conțiu H. (2012), Bazele geografice ale fenomeului turistic,
Ed. Presa Universitară Clujeană,
3. Costea I. , (2011) REGHIN și împrejurimi- Ghid Turistic, Ed.
REGSAN,
4. Gârbacea V., (2015), Dealurile Bistriţei şi Gurghiului- Studiu
geomorfologic, Ed. Presa Universitară Clujeană,
5. Irimuș,I.A., Geografia fizică a României, (2003) Ed. Casa
Cărții de Știință, Cluj-Napoca
6. www.jurnaldereghin.ro
7. http://old.madr.ro/pages/industrie_alimentara/judete/mures.p
df
8. http://statistici.insse.ro
9. https://hotelguru.ro
10. https://www.osrgh.ro
11. https://visit-mures.com

415
 EVALUAREA POTENȚIALULUI TURISTIC ÎN
STAȚIUNEA DURĂU

Studentă: Tănasă Andreea

Coordonator: lect.dr. Adriana Henning
Universitatea”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Abstract

Stațiunea Durău este înzestrată cu un potențial turistic natural și antropic de

excepție , care se bucură de o climă favorabilă practicării oricărui tip de turism
specific zonei de munte și are o floră și o faună bogată iar tabloul stațiunii este
întregit de cele două monumente religioase importante: Mănăstirea Durău care
poartă hramul Bunei Vestiri și Mănăstirea Ceahlău care poartă hramul Schimbării la
față. Masivul Ceahlău este un monument al naturii impozant cunoscut ca al doilea
munte al creștinătății ortodoxe din Europa după muntele Athos. Stațiunea Durău
poate satisface pe oricine din punct de vedere turistic prin turismul religios,
recreațional, montan , turismul sporturilor de iarnă în perioada decembrie-martie și
turismul tematic care cuprinde viața satului, meșteșuguri tradiționale, gatronomie,
etc.
Pe Muntele Ceahlău sunt prezente niște fenomene unice în țară ce întrunesc
anumite condiții atmosferice și de luminozitate solară, datorate acestora, putem zări
piscurile Ceahlăului de la sute de km , de la Iași și chiar de pe țărmul Mării Negre.
Un al doilea fenomen care se întâmplă este acela că, în a doua jumătate a lunii
august la răsăritul soarelui apar două fenomene optice inexplicabile și care spun
unii oameni te umplu de o energie greu de descris: Umbra piramidei și Calea
Cerului, fenomen care se întâmplă și în Munții Bucegi.
Numărul mare de resurse turistice naturale, bogăția și varietatea lor conferă
acestei zone mari disponibilități pentru turism.
Buna promovare a nenumăratelor resurse turistice care se află aici și
modernizarea bazei tehnico-materiale care face posibilă exploatarea acestor
resurse , sunt cei mai importanți factori pentru relansarea turismului din zona Durău
.
.
1. Evaluarea potențialului turistic

Scopul acestei analize este identificarea problemelor și

disfuncționalităților zonei, găsirea de soluții și propunerea de strategii pentru
dezvoltarea turismului în această zonă.
O importanță mare din punct de vedere turistic a zonei rezultă din
faptul că aceasta este străbătută de numeroase drumuri și poteci ce

416
facilitează accesibilitatea în cele mai ascunse zone , dându-i turistului
posibilitatea de a explora cadrul natural pitoresc . Prezența unora dintre cele
mai importante atracții turistice din Carpații Orientali face din această
regiune o destinație turistică atât națională, cât și internațională . Masivul
Ceahlău are o importanță deosebită și datorită faptului că din punct de
vedere morfologic întrunește toate condițiile pentru practicarea alpinismului .
Pe lângă importanța turistică , menționez și importanța economică ,
rezultată prin prezența centralei hidroelectrice „Bicaz-Stejaru”.

Tabel nr. 1.

Analiza SWOT a stațiunii Durău

Puncte tari Puncte slabe
Beneficiază de numeroase drumuri Lipsa alimentării cu apă în unele
ce facilitează accesul în stațiune zone mai slab dezvoltate al stațiunii
dar și pe Muntele Ceahlău
Masivul Ceahlău întrunește toate Productivitatea piscicolă
condițiile pentru practicarea materializată în specii de pești lipsiți
alpinismului de valoarea economică
Importanță economică datorită Potențial antropic aproape inexistent
centralei hidroelectrice Bicaz-
Stejaru
Energie electrică la toate
gospodăriile din comună
Potențial natural predominat
Oportunități Amenințări
Reintroducere specii extincte Exploatarea ilegală a resurselor
naturale (masă lemnoasă , fructe de
pădure, plante medicinale
Reconstrucție ecologică Turism necontrolat (abaterea de la
traseele marcate , distrugere
infrastructură de vizitare ,
vandalizare panouri pe traseele
educative
Asigurarea serviciilor de informare
și îndrumare a vizitatorilor

Referitor la rețelele publice de utilități pot spune că zona de studiu are

deficiențe în toate domeniile, exceptând energia electrică. În majoritatea
localităților există alimentare cu apă, cele mai izolate prezentând însă un
deficit din acest punct de vedere.
Activitățile economice ale localnicilor sunt centrate pe turism,
creșterea animalelor, agricultură, activități cinegetice și prelucrarea
lemnului. Cea mai mare parte a productivității piscicole a lacului Izvorul

417
Muntelui se materializează în specii de pești cu o valoare lipsită de
importanță economică .
În analiza SWOT de mai sus putem observa că Stațiunea Durău are
numeroase puncte tari cum ar fi: are numeroase drumuri care facilitează
accesul în stațiune dar și pe Masivul Ceahlău; Masivul Ceahlău întrunește
toate condițiile pentru practicarea alpinismului și toate locuințele din stațiune
beneficiază de energie electrică.
Ca puncte slabe ar fi: lipsa alimentării cu apă în zonele mai puțin
dezvoltate ale stațiunii; peștii din apele din zonă sunt lipsiți de valoare
economică; potențial antropic aproape inexistent-în zonă fiind doar Muzeul
de Etnografie Ceahlău care se află într-o stare avansată de degradare și
Palatul Cnejilor care sunt acum doar niște ruine.
Ca oportunități ar fi: reitroducerea speciilor extincte- acest lucru ar
atrage ai mulți turiști care ar dori să vadă specii de animale sau plante care
au dispărut și acum ar fi reintroduse; și asigurarea serviciilor de informare și
îndrumare a vizitatorilor încă de la intrarea în stațiune deoarece Punctul de
Informare Turistică se află chiar la intrarea în Parcul Național Ceahlău.
Ca amenințări ar fi: exploatarea ilegală a resurselor naturale ca:
lemnul, fructele de pădureși plantele medicinale iar turismul necontrolat
poate duce la distrugerea infrastructurii de vizitare, abaterea de la traseele
marcate și vandalizarea panourilor de orientare.

1.1 Distribuția spațială a ofertei turistice a teritoriului

Potențialul natural este predominant , fiind mult mai bine valorificat, în
detrimentul celui antropic. Obiectivele naturale ce atrag turiștii sunt
următoarele: Parcul Național Ceahlău care este unul din puținele complexe
carpatine în care se mai găsesc încă zone nealterate ale naturii . În Parcul
Național Ceahlău găsim următoarele arii protejate: Vârful Ocolașul Mare
(1907 m ) care este cel mai mare vârf din Masivul Ceahlău. Întrucât acesta
a fost numit rezervație științifică, accesul până la altitudinea maximă a fost
restricționat . Rezervația naturală „ Polița cu Crini „ ocrotește arborele Zada
( “Crinul de munte” ), singurul conifer cu frunze căzătoare.
În ceea ce privește monumentele naturii menționez „Cascada
Duruitoarea” considerată cea mai mare din Moldova care are 30 m. Al
doilea vârf ca altitudine și importanță din masivul Ceahlău este vârful Toaca
cu o altitudine de 1904 m, urmat de vârfurile Bâtca lui Ghedeon cu o
altitudine de 1845 m și Lespezi cu altitudinea de 1802 m. Vârful Toaca îi
impresionează pe turiști prin priveliștea panoramică cu cel mai larg orizont ,
făcându-l cel mai cunoscut vârf din Masivul Ceahlău . Dintre cele mai
spectaculoase forme de relief amintesc: Jgheabul lui Vodă, Piatra
Lăcrimată, Detunatele, Piatra cu apă, Piatra Ciobanului, Stânca Panaghia,
Stânca Dochiei, Piatra Lată și Căciula Dorobanțului. Acestea și-au primit
numele în urma diverselor legende create pe seama lor, legende ce au
stârnit curiozitatea turiștilor, influențând numărul acestora într-un mod
pozitiv.

418
 În privința resurselor antropice menționez Mănăstirea Durău,
importantă pentru pictura în ceară.
Palatul Cnejilor, aflat în comuna Ceahlău, reprezintă ruinele unei
cetăți, mărturie a vieții zbuciumate din trecutul istoric al neamului nostru .
Muzeul etnografic Durău găzduiește obiecte din lemn ce ilustrează
ocupațiile din trecut ale locuitorilor din Valea Bistriței .
Fondul turistic natural din Masivul Ceahlău a determinat amenajarea a
7 trasee, ce duc spre culmile cele mai înalte, turiștii având ocazia de a
admira priveliștile oferite de înălțimi. Marcajele turistice sunt funcționale,
asigurând orientarea și în condiții de vreme nefavorabilă.

2. Tipologia unităților de cazare din zona Durău

Unitățile de cazare din zona Durău sunt repartizate uniform asigurând

locuri suficiente pentru turiști. Oferta de cazare cuprinde numeroase
posibilități ( hoteluri, cabane, pensiuni, vile, hanuri, hosteluri, campinguri
etc.) pentru toate buzunarele și menite să satisfacă și cele mai exigente
cereri. Baza materială turistică este concentrată mai ales în Ceahlău, cu
84,6 % din numărul locurilor de cazare, potrivit datelor din 2018 .
Masivul Ceahlău este unul dintre cele mai bine dotate zone montane
din Carpații Orientali, cu o stațiune climaterică montană, Durău, și cabane
ce se potrivesc tuturor etajelor montane: la poalele muntelui, baza de
pornire (Cabana Izvorul Muntelui, de două stele, cu o capacitate de cazare
de 80 de locuri, 10 căsuțe, bungalow cu 4 camere ); cabana de versant
(Fântânele, de o stea, cu 120 de locuri) și cabana de vârf (Dochia , de două
stele, cu 100 de locuri de cazare vara și 70 iarna). Cabana Dochia a fost
prima cabană construită în Carpații Orientali.

3. Propuneri pentru creșterea potențialului turistic

Dezvoltarea turistică presupune în primul rând existența unor zone cu

potențial turistic atractiv, care să poată asigura integrarea acelui teritoriu în
circuitul turistic intern și internațional. Pentru a se realiza această integrare
zona trebuie să aibă un șir de componente esențiale: infrastructură turistică
(pentru a asigura accesul turiștilor în teritoriu), potențial turistic natural și
antropic dar și structuri turistice, ca bază tehnică și materială a turismului.
Proiectele pe care le derulează Consiliul local din Durău, cu rol în
dezvoltarea și promovarea turismului local sunt:
Eliminarea și securizarea zonelor periculoase din Masivul Ceahlău –
Scări - Vf.Toaca, proiect prin care Consiliul local dorește să amenajeze
accesul turistic pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău , prin realizarea unor
scări de acces și a unui punct de belvedere, în vederea prevenirii
accidentelor montane și pentru deplasarea pe munte a turiștilor în condiții
de siguranță;
Eliminarea unor puncte periculoase pe traseele montane din Masivul
Ceahlău, prin care se dorește reamenajarea a trei trasee turistice din

419
Masivul Ceahlău , unde pe anumite porțiuni siguranța turiștilor este pusă în
pericol, prin existența posibilității de accidentare sau a dificultății de
orientare;
Organizarea unui festival culinar internațional;
Organizarea unui concurs de moto-sport pe potecile din Masivul
Ceahlău.

4. Tipuri / forme de turism care se pot practica în Stațiunea Durău

Turismul este practicat sub influența unor motivații ce constituie un

criteriu de clasificare în funcție de care distingem formele de turism ce
urmează:
Turismul cultural – care se bazează pe obiectivele turistice din zona
Durău/Ceahlău: muzee (Muzeul Sătesc Ceahlău Durău ), castele ( ruinele
Palatul Cnejilor );
Turismul natural: Rezervațiile Științifice Polița cu Crini și Ocolașul
Mare, Monumentul naturii Cascada Duruitoarea, Rezervația naturală
acvatică Lacul Izvorul Muntelui și forestieră Secu;
Turismul de week-end – care oferă posibilități de odihnă pe o durată
lungă sau scurtă de sejur. Atracțiile pentru această formă de turism sunt:
cadrul natural, aerul nepoluat, climatul blând, accesul facil, cursurile de apă
și posibilitățile de drumeții în zona Parcului Național Ceahlău;
Turismul rural și agroturismul – în zona Durău-Ceahlău funcționează 3
pensiuni agroturistice: Pensiunea Vânătorul, Casa Șerban, Pensiunea
Agroturistică Durău;
Turismul ecumenic – reprezentat de pelerinaje la mănăstirile din zonă,
efectuate de turiștii români atrași de slujbele oficiate cu ocazia diferitelor
sărbători religioase sau turiștii străini atrași de arhitectura tradițională,
pictura interioară și obiectele de artizanat produse în atelierele mănăstirești
(Mănăstirea Durău , Mănăstirea Ceahlău, Schitul Cerebuc );
Turismul de agrement – este o formă de turism practicată de amatorii
de distracții, de peisaje naturale atrăgătoare și care în general nu urmăresc
odihna în timpul vacanțelor, ci schimbarea de decor, de mediu și de viață
(Lacul Izvorul Muntelui).

Concluzii
Din analizele realizate putem constata că stațiunea Durău are
potențial turistic , atât natural , cât și antropic, problemele majore cu care se
confruntă stațiunea sunt legate de dezvoltarea turistică ținând de
accesibilitate – infrastructura de transport - și de nivelul slab de promovare a
turismului . Astfel, strategiile de promovare a turismului stațiunii trebuie
realizate pe câteva obiective majore: segmentarea turiștilor și crearea de
pachete turistice însoțite de promovare, pe categorii de turiști; cointeresarea
agențiilor de turism locale în promovarea produselor turistice din stațiune și
specializarea lor pe turism de incoming .

420
 Stațiunea Durău dispune de o varietate de atracții turistice naturale și
antropice cum ar fi : Masivul Ceahlău, Lacul de acumulare Izvorul Muntelui,
Palatul Cnejilor, Manastirea Durău, Mănăstirea Ceahlău, pensiuni
agroturistice, unde turiștii pot experimenta viața la țară dar și câteva
festivaluri: Festivalul Internațional de Folclor, Festivalul Muntelui Ceahlău
dar și Water Music Festival.
Datorită aerului pur și bine ozonificat, dar și datorită locației retrase a
stațiunii aici e locul ideal unde puteți veni să vă tratați de unele afecțiuni și
să vă bucurați de o oază de liniște.
Pentru ca stațiunea Durău să fie recunoscută ca destinație turistică,
este necesară crearea unui brand al stațiunii, care să fie asumat de către
locuitorii stațiunii – recunoscut, acceptat și promovat ca simbol. Pentru a
crea un brand de succes, imaginea ce se dorește a fi transformată în simbol
trebuie să fie una reprezentativă .
În ceea ce privește promovarea turismului, potențialilor turiști nu
trebuie numai să li se prezinte zona, ci și să găsească și să achiziționeze cu
ușurință oferte de sejururi și pachete turistice complexe. În ceea ce privește
crearea pachetelor turistice , este nevoie de o segmentare a clienților, astfel
încât acestea să se adreseze nevoilor fiecărui segment.
Având în vedere resusele turistice ale stațiunii Durău și tipurile de
turism practicat , o posibilă segmentare s-ar putea realiza în următorul mod :
1. tineri necăsătoriți sau familii până în 35 de ani, fără copii, dornici de
drumeție și aventură ;
2. familii cu copii ;
3. persoane de vârsta a treia ;
4. oameni de afaceri și turiștii din segmentul upperscale (scara
superioară);
5. „trei generații” , turiști ce călătoresc împreună – bunici, părinți,
nepoți .
Țin să menționez că pentru succesul unor astfel de pachete turistice,
extrem de important este sloganul cu care ele sunt însoțite și promovate,
slogan ce trebuie să se adreseze cu mesaje diferite, în funcție de nevoile,
dorințele și așteptările fiecărui segment .
În ceea ce privește turismul rural și agroturismul din zona Durău –
Ceahlău, comunitățile locale ar trebui să se implice în crearea și
promovarea ofertei. Efortul pensiunilor de a investi în servicii adiacente
produsului turistic de bază este unul considerabil, dar el se poate împărți
între mai multe entități ale unei comunități locale. Prin unirea mai multor
gospodării, ideal ar fi prin unirea gospodăriilor unei întregi localități, serviciile
oferite se împart între acestea, deci și efortul investițional, efortul de
promovare pe gospodărie fiind mai mic, iar vizibilitatea ofertei mai bună .

BIBLIOGRAFIE

Dimitrie Oancea , Valeria Velcea , Nicolae Caloianu , Șerban

Dragomirescu , Gheorghe Dragu , Elena Mihai , Gheorghe Niculescu ,

421
Vasile Sencu , Ion Velcea , (1987), Geografia României III Carpații
Românești și Depresiunea Transilvaniei , Editura Academiei Republicii
Socialiste România , București
Grigor P. Pop , (2000) , Carpații și subcarpații României , Editura
Presa Universitară Clujeană , Cluj-Napoca
Ion Bojoi , Ioniță Ichim , (1974) , Județele Patriei – Județul Neamț ,
Editura Academiei Republicii Socialiste România , București
Nicolae Neacșu , Petre Baron , ( 2001) , Economia turismului , Editura
Expert , București
Andreea Cernescu , (2002) , Economia turismului. Studii de caz și
reglementări , Editura Uranus , București
***http://www.ceahlaupark.ro/cadru-natural/
***http://www.profudegeogra.eu/obiective-turistice-din-muntii-ceahlau/
***http://www.ceahlau.neamt.ro/informatii_meteo.php
***https://www.turistinfo.ro/izvorul_muntelui/
***https://ro.wikipedia.org/wiki/Biodiversitate
***http://www.viziteazaneamt.ro/2017/06/08/fauna-masivului-ceahlau/
***https://cjneamt.ro/ro/prezentarea-judetului/populatie/
***http://www.primariaceahlau.ro/despre_ceahlau.html
***https://www.galceahlau.ro/data/_editor/Plan%20dezvoltare%20GAL
%20Ceahlau%20final%20M2.pdf
***https://infoturism.net/tag/parcul-national-ceahlau/
***https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/manastirea-durau
***https://ziarulceahlaul.ro/statiunea-durau-festivalul-muntelui-ceahlau-
2/
***https://www.showpass.ro/event/34441/Water-Music-Festival-
Ceahlau
***https://neamt.insse.ro/wp-content/uploads/2019/06/BREV.-
TURISM-2018.pdf
***www.Neamt.insse.ro
***www.ec.europa.eu
***https://consilierturism.ro/destinatii/lacul-izvorul-muntelui-marea-
dintre-muntii-moldovei/
***https://neamt.insse.ro/stiri/situatia-demografica-a-judetului-neamt/
***http://adventure-travel.ro/ceahlau-excursie-pe-ceahlau-in-umbra-
piramidei-pe-muntele-sfant-al-dacilor/

422
ANALIZA CALITĂŢII SERVICIILOR TURISTICE OFERITE
DE PENSIUNEA „LA GAGEA” DIN TOPLIȚA

Masterand Gagea Vasile

Coordonator Conf.univ.dr. Maria Oroian

Abstract

In această lucrare sunt prezentate principale rezultate obținute în urma

analizei serviciilor turistice la Pensiunea „La Gagea” din Toplița, în urma aplicării
unui chestionar cu 21 întrebări în perioada ianuarie-februarie 2020.

1. PREZENTAREA GENERALA A PENSIUNII „LA GAGEA” DIN

LOCALITATEA TOPLITA
Pensiunea „La Gagea” (fig.1 și 2), este situată în municipiul Toplița, în
partea de nord vest a depresiunii, pe dreapta râului Mureș, pe prima terasă
a acestuia, la aproximativ 2 km de centrul municipiului. Locația pensiunii
permite accesul facil la cele mai importante obiective turistice și antropice
din zonă, cum ar fi centrul wellnes, cele două ștranduri, pârtia de schi,
centrul de echitație. este o construcție nouă, modernă de care turiștii își
amintesc cu plăcere și revin de fiecare data cu același entuziasm.

Fig. 1. Municipiul Toplița, Pensiunea „La Gagea”

Poziția pensiunii oferă o priveliște superbă asupra vai Mureșului și
varfului Tarnița, 1044 m, parte componentă a masivului vulcanic Călimani,
care este mărginit de un versant aproape vertical cu o diferență de nivel de
400 de m.

423
 La pensiune se poate ajunge foarte ușor fiind înscrisă atât pe
booking.com, cat și pe alte site-uri cum ar fi travelminit.ro, visitharghita.ro.,
existând panouri publicitare care scot in evidență pensiunea cât și
indicatoare. Adresa pensiunii este str. Aluniș , nr. 17, municipiul Toplița,
județul Harghita; Telefon: 0748 968 888, E-mail: gagea-top@yahoo.com,
Website: https://pensiunea-la-gagea.business.site/
Facebook: https://www.facebook.com/cazareskiwelnessroudtrips/

Fig. 2. Pensiunea „La Gagea”- din față

Aspectul pensiunii este unul modern, de o foarte bună calitate, primind
cu ușurință certificatul de clasificare, 3 margarete. O construcție solidă, cu
structuri masive care respectă îndeaproape toate standardele necesare unei
construcții de acest gen. Fiind o construcție nouă construită din beton fier,
lemn si piatră a respectat toate exigențele proiectului tehnic de rezistență,
este dotată cu instalații electrice specifice, instalații termice, sanitare și de
ventilare. A obținut toate avizele necesare începerii activității, avizul de
mediu și P.S.I.
Pensiunea are ca obiect de activitate prestarea de servicii turistice și
cursuri de formare.
Cazarea. Este oferita în 17 de spatii de folosință individuală, totalizând
48 de locuri și având următoarea structură:
Tabelul 1. Structura echipamentului de cazare al Pensiunii La Gagea
Categoria și tipul spațiilor Număr Locuri Nr. de ordine al
camere spațiilor de cazare
Categoria, 3 margarete
Camere cu pat matrimonial 1 2 1
Camere duble 6 12 5,6,9,10,11,12
Camere triple 6 18 2,3,4,13,14,15
Apartamente 4 16 7,8,16,17
Total 17 48
Tabelul 2. Tarifele practicate de Pensiunea La Gagea
TIPUL SPAŢIILOR TARIF (LEI))*
Camere cu un pat matrimonial 90

424
 Camere cu pat dublu 150
Camere triple 235
Apartament 310
*Prețurile includ doar cazare
Toată construcția se află situată pe o suprafață de 1,2 ha, unde este
amenajată o parcare de 100 de locuri, un teren de fotbal pe iarba naturală și
un foișor de 136 mp, dotat cu mese, scaune aproximativ 40 de locuri, un
grătar tip cuptor cu masă de lucru, chiuvete, apă curentă, dulapuri masă de
ping-pong etc. Mobilierul și materialele folosite pentru ridicare și finalizarea
construcției sunt noi și de cea mai buna calitate. Curățenia, energia termică
și apa caldă sunt asigurate de personalul angajat al unității.

2. ANALIZA CALITĂŢII SERVICIILOR TURISTICE OFERITE DE

PENSIUNEA „LA GAGEA”

Ipotezele cercetării
Ipoteze generale
• Cea mai mare parte a turiştilor sunt multumiti de serviciile de cazare
oferite de Pensiunea La Gagea din statiunea Toplița
• Clienţii pensiunii La Gagea apreciaza amabilitatea şi promtitudinea
personalului
• Clienţii pensiunii sunt multumiţi de tarifele practicate de Pensiunea
La Gagea în raport cu calitatea serviciilor

Ipotezele statistice
Ho: Cel mult 70% dintre turişti au apelat la serviciile Pensiunea La
Gagea datorită calităţii serviciilor oferite
H1: Mai mult de 70% din turişti au apelat la serviciile Pensiunea La
Gagea datorită calităţii serviciilor oferite
Ho: Cel puţin 50% din subiecţii intervievaţi au apelat la serviciile
oferite de Pensiunea La Gagea pentru turismul de odihnă și recreere
H1: Mai puţin 50% din subiecţii intervievaţi au apelat la serviciile
oferite de Pensiunea La Gagea pentru turismul de odihnă și recreere
Ho: Cel mult 60% din clienţii hotelului au venituri ridicate
H1: Mai mult 60% din clienţii hotelului au venituri ridicate
Ho: Nu există dependenţă între nivelul de pregătire al turiştilor şi
motivul principal al alegerii Pensiunii La Gagea
H1: Există o relaţie de dependenţă între nivelul de pregătire al
turiştilor şi motivul principal pentru care au ales Pensiunea La Gagea

425
 Obiectivele cercetării
Tabelul 3. Obiectivele cercetarii
Aspecte de bază Întrebările cercetătorului
(de marketing şi
management)
1. Determinarea 1.1.Dacă clienţii se afla
motivelor pentru pentru prima data în
care clienţii au Pensiunea La Gagea ?
apelat la serviciile 1.2. Care sunt motivele
Pensiunea La pentru care clienţii au
Gagea apelat la serviciile
Pensiunii La Gagea ?
2.Aprecierea 2.1. Cum apreciază clienţii
calităţii serviciilor confortul camerei?
oferite în unitatea 2.2. Cum apreciază clienţii
de cazare oferite. amabilitatea personalului ?
2.3. Cum apreciază clientii
gama serviciilor
suplimentare?
3. Aprecierea 3.1. De unde au aflat
politicii de turiştii de existenţa
promovare pensiunii?
3.2. Cum au facut
rezervarea?
4. Determinarea 5.1. Ce opinie au clienţii in
intenţiei clienţilor legătură cu posibilitatea de
de a reveni la a reveni la pensiune?
Pensiunea La 5.2. Din ce motive nu
Gagea. doresc să revină?
5. Segmentul cel 5.1. Care este segmentul
mai important de cel mai important de clienţi
clienţi care apelează la serviciile
Pensiunea La Gagea.?
426
Obiectivele cercetării
1.1.1 Determinarea opiniilor
clienţilor care nu se află pentru
prima dată în hotel în legatură
cu îmbunătăţirea serviciilor
oferite de acesta.
1.1.2.Determinarea motivelor
pentru care clienţii apelat la
serviciile pensiunii.
2.1.1. Identificarea gradului în
care clientii apreciază confortul
camerei ţinand cont de: dotarea
camerei, servicii de întreţinere,
asigurarea utilităţilor necesare.
2.2.1.Identificarea gradului în
care clientii apreciază
amabilitatea personalului.
2.3.1.Identificarea gradului în
care clienţii sunt multumiţi de
varietatea serviciilor
suplimentare.
3.1.1.Cunoaştereamodalităţilor
de promovare folosite de hotel?
3.1.2. Determinarea
elementelor de promovare pe
care clienţii le consideră
necesare a fi utilizate mai mult
de către pensiune.
3.2.1. Cunoaşterea modalităţilor
de rezervare folosite de clienţi.
4.1.1. Identificarea intenţiei de a
reveni în pensiune.
4.2.1. Identificarea motivelor
pentru care anumiti clienti nu
doresc sa revină la pensiune.
5.1.1. Identificarea tipului de
clienţi după varstă, sex,
ocupaţie, venituri
5.1.2. Identificarea clienţilor
după forma de turism
practicată?
 Proiectarea cercetării

Tipul cercetării şi metoda de obţinere a datelor

Având în vedere natura problemei de cercetat şi obiectivele cercetării
am optat pentru o cercetare descriptivă, care permite caracterizarea
detaliată a fenomenelor de marketing.
Modalitatea specifică de colectare a datelor este ancheta pe baza
unui chestionar, deoarece această metodă oferă posibilitatea obţinerii
informaţiilor, într-un timp scurt, cu cheltuieli reduse şi cu acuratete ridicată.
Am optat pentru metoda de intervieviere faţă in faţă pentru că subiecţii
pot fi convinşi mai usor să participe la interviu şi să poată clarifica întrebările
pe care aceștia nu le-au inţeles, obtinandu-se astfel răspunsuri corecte.

Consideraţii privind elaborarea chestionarului

Tipuri de întrebări utilizate
Chestionarul a cuprins un număr de 21 întrebări (vezi Anexa 1). Nu s-
au utilizat întrebările deschise, pentru a ușura alegerea respondenților. Au
fost folosite următoarele tipuri de întrebări închise :
Întrebări simple dihotomice: întrebările 1, 11, 15;
Întrebări care presupun un singur răspuns corect: întrebările 4, 5, 10,
17, 18, 19, 20, 21;
Întrebări ierarhizate pe ranguri: întrebări ierarhizate in scale de
evaluare: 2, 3, 6, 7, 8, 9;
Întrebări filtru pentru a împărți eșantionul în grupuri: 1, 11, 15.

Ordinea de aranjare a întrebărilor

Pentru formularea întrebărilor s-au ales cuvinte simple, ușor de
înțeles, evitându-se întrebările care să sugereze sau să implice anumite
răspunsuri. Formularea întrebărilor s-a făcut într-o manieră directă pentru a
ușura răspunsurile subiecților și pentru a se evita anumite interpretări
greșite.
Chestionarul are o anumită dinamică, o anumită ordine de dispunere a
întrebărilor. Primele întrebări sunt mai simple, urmând apoi întrebările care
ating problematica cercetării și care intercalează întrebările mai dificile care
cer un timp mai mare de gândire cu întrebările mai uşoare.
Pe parcursul chestionarului am folosit si 3 intrebări filtru care separă
subiecţii in două grupe. Spre exemplu la prima intrebare subiecţii se impart
in două grupe urmand să se reunească la intrebarea nr. 4; la intrebarea 12
subiecţii se despart din nou, ca apoi să se reunească la intrebarea 18, iar la
cea din urmă intrebare filtru nr.15 se despart in doua grupe .
La sfarşitul chestionarului au fost plasate întrebările de reprezentare a
subiecţilor care sa permită descrierea acestora in raport cu o serie de criterii
demo –socio-econimice precum : varstă, profesia, nivelul veniturilor, mediul
de rezidenţă şi ţara de origine.
Tipuri de scale folosite

427
 Scalele sunt folosite pentru a măsura cantitativ caracteristicile supuse
cercetării, în limitele unor valori sau mărimi care permit cuantificarea
aspectelor investigate.
Alegerea tipului de scală folosită fost influenţată in modul de
cunoaştere de către subiecţi a obiectivului respectiv, de modul de definire a
problemei de cercetat, precum şi de natura variabilelor.
Pentru întrebările cuprinse in chestionar am folosit următoarele tipuri
de scale:
Scala nominală binară: întrebările 1, 11, 15.
Scala nominală: întrebările 4, 5, 10, 12, 13, 15, 16, 18, 19.
Scala ordinală: 20,
- diferenţial semantică: întrebările 2, 9.
- scala lui Stapel : întrebarea 7
- scala lui Likert: întrebarea 8
- scala ordinală cu intervale egale: 3, 6
Scala proporţională: 14, 17, 21

Consideraţii metodologice privind eşantionarea

Populația cercetată și mărimea acesteia

Populația avută în vedere este constituită din persoane de ambele
sexe, cu vârsta peste 18 ani, care au beneficiat de serviciile Pensiunii La
Gagea.
In cazul de față, deoarece nu putut anticipa numărul turiștilor care vor
fi cazați in pensiune in perioada am efectuat cercetarea, am considerat că
mărimea populației cercetate este egală cu numărul de clienți cazați în
pensiune în aceeași perioadă a anului precedent.

Determinarea mărimii eșantionului

Pentru a determina mărimea eșantionului am utilizat eșantionarea
nealeatoare și am luat in considerare nivelul de precizie al estimării
(eroarea admisa) de + 3%, cat și intervalul de încredere de 95%. Conform
tabelului de distribuție normală, la un nivel de încredere de 95%, 0.05
rezultă z are valoarea de 1.96. Aplicând formula consacrată am obținut o
valoare a eșantionului de 60. In acest caz s-a recalculat eroarea admisă.
z2 * p * q 1.962 * 50 * 50
E= = = 12.65
n 60

Alegerea metodei de eşantionare

Ca metoda de eşantionare am ales eşantionarea cota-parte. Aceasta
este o metodă de eşantionare nealeatoare. Pe baza listei de clienţi din anul
2019 am stabilit caracteristicile de baza ale populaţiei avute in vedere.
Acestea sunt : bărbaţi 71%, femei 29% ; varste: intre 18-31 ani 28% , intre
31-45 ani 37%, intre 46-60ani 23%, peste 60 ani 12%, cetăteni români 73%

428
si cetăţeni străini 27%. Structura eşantionului de 60 persoane va fi
următoarea:

Tabelul 4. Structura eşantionului cotă –parte

Varsta (ani)
Cetăţenia Sex 18-30 31-45 46-60 peste 60 TOTAL

Români Bărbaţi 9 11 7 4 44
Femei 3 5 3 1
Străini Bărbaţi 4 4 3 1 16
Femei 1 2 1 1
TOTAL 17 22 14 7 60

Chiar dacă am folosit o metodă de eşantionare nealeatoare am

asigurat reprezentativitatea eşantionului prin respectarea structurii turistilor
din anul precedent
Planificarea activităţii de teren
Investigatia de teren a cuprins 10 zile, eşalonate în două etape :
27.01.-31.01.2020
03.02.-05.02.2020

Testarea ipotezelor statistice

Ipoteza 1

Ho: Cel mult 50% dintre turişti au apelat la serviciile Pensiunii La

Gagea datorită calităţii serviciilor oferite
H1: Mai mult de 50% din turişti au apelat la serviciile Pensiunii La
Gagea datorită calităţii serviciilor oferite

Folosim testul z avand un eşantion mai mare de 30 persoane.

Vom folosi un test unilateral dreapta.
Formulam ipotezele :
Ho : π0= 50
H1 : π0 > 50
Considerăm nivelul de semnificaţie 0.05, Zobs = 1.64
Regula de decizie va fi :
- dacă Zobs≤ 1.64 acceptam Ho
- dacă Zobs > 1.64 respingem Ho si acceptăm H1
p= 37

50 * (100 − 50)
σp = = 6.45
60

429
 p − II 0 37 − 50
Calculăm Zobs (RC)= = = −2.01
Sp 6.45

-2.01 < 2.33  acceptam Ho

Cu o probabilitate de 95% nu putem garanta ca procentul celor care
au apelat la pensiunea La Gagea datorita calitaţii serviciilor oferite este mai
mare de 50%, prin urmare se confirmă Ho.

Ipoteza 2
Ho: cel putin 50% din subiectii intervievaţi au apelat la serviciile
oferite de pensiunea La Gagea pentru turismul de odihnă și recreere
H1: Mai puţin 50% din subiecţii intervievaţi au apelat la serviciile
oferite de pensiunea La Gagea pentru turismul de odihnă și recreere

Ho : π0 = 50%
H1 : π0 > 50%

Folosim un test unilateral dreapta

Considerăm nivelul de semnificaţie 0.05, Zobs = 1.64
Regula de decizie va fi :
- daca Zobs≤ 1.64 acceptam Ho
- daca Zobs > 1.64 respingem Ho şi acceptam H1
p = 52%
50(100 − 50)
σp = = 6.45
60
Zobs (RC) =
0,31 < 1,64 - acceptăm ipoteza nula

Ipoteza 3
Ho: Cel mult 60% din clientii pensiunii au venituri ridicate
H1: Mai mult 60% din clientii pensiunii au venituri ridicate

Ho : π0 = 60%
H1 :π0 > 50%

Folosim un test unilateral dreapta

Considerăm nivelul de semnificaţie 0.01, Zobs = 2.33
Regula de decizie va fi :
- dacă Zobs≤ 2.33 acceptăm Ho
- dacă Zobs > 2.33 respingem Ho si acceptăm H1
p = 55%

430
 60(100 − 60)
σp = = 6.32
60
55 − 60
Zobs (RC) = = −0.79
6.32
-0.79 < 2.33 - acceptăm ipoteza nulă

Ipoteza 4
Ho: Nu există dependenţă între nivelul de pregătire al turiştilor şi
motivul principal al alegerii pensiunii La Gagea
H1: Există o relaţie de dependenţă între nivelul de pregătire al
clienţilor şi motivul principal pentru care au ales pensiunii La Gagea
Legătura va fi efectuată intre intrebarea 5 si 19.
Ho :π1 =π0
H1:π1≠π0 – test bilateral
Folosim testul χ2.
Tabelul 5. Legătura dintre intrebarile 5 si 19
Răspuns total
Nivel de pregătire
Stud. Sup Stud. medii Stud. primare Fara studii

Tarife 55% 45% %0 0% 100%

Calitatea serviciilor 77% 23% 0% 0% 100%
Amplasare 58% 25% 17% 0% 100%
Renume 67% 33% 0% 0% 100%
Alte motive 0% 100% 0% 0% 100%
Total 63% 33% 4% 0% 100%

Determinarea valorii critice a lui χ2 calculat:

5 4 (Oij − Aij )
χ2 calculat = 
i =1 j =1 Aij
= 7.97

Alegerea valorii teoretice a lui χ2 se alege conform :

- nivelului de semnificaţie ales α = 0.05
- df numărul de grade de libertate
df = (r-1)(k-1)
df = (5-1)(4-1) = 12
2
χ 0.05 12 = 21.03 (din tabel)
χ2 calculat <χ2 0.05 12 ; 7.97 < 21.03 - se acceptă H0
Analiza legăturii dintre două variabile

Vom analiza legătura dintre scopul deplasării turiştilor şi sexul

acestora.

431
 Tabelul 6. Tabel de contingență având in vedere 2 variabile scopul
deplasării turiștilor şi sexul acestora
Răspuns Sexul turiştilor Total
Masculin Feminin
Odihnă, recreere 4 5 9
Sport 9 3 12
Conferinţe 23 8 31
Afaceri 4 1 5
Alte scopuri 3 0 3
Total 43 17 60

Folosim testul χ2
Vom calcula frecvenţele aşteptate Aij dupa formula:
(total...linia...i )(total ...coloana... j )
Aij =
tota lg eneral
r k (O − A )
ij ij
χ2 calculat = 
i =1 j =1 Aij
Aij - frecvenţele potrivit ipotezei nule
Oij – frecvenţele observate
9 * 43
A11 = = 6.45
60
…
Determinarea valorii critice a lui χ2 calculat:
5 4 (Oij − Aij )
χ2 calculat = 
i =1 j =1 Aij
= 6.573

Alegerea valorii teoretice a lui χ2 se alege conform :

- nivelului de semnificaţie ales α = 0.05
- df numărul de grade de libertate
df = (r-1)(k-1)
df = (5-1)(2-1)=4
α0.05;4 = 9.49
χ calculat <χ2 0.05 4; 6.573<9.40se accepta H0
2

Testul Kolmogorov – Smirnov

Legătura dintre sexul turiştilor si modul in care aceştia apreciază
tarifele în raport cu calitatea serviciilor de cazare oferite.
Legătura se face între întrebările 9 şi 18.
Tabelul 7. Legătura dintre întrebările 9 si 18
Răspuns Masculin Feminin Total
0 0 0
Foarte mari
Mari 5 3 8

432
 Nici/ nici 22 14 36
Mici 16 0 16
Foarte mici 0 0 0
Total 43 17 60

H0 = diferenţa maximă dintre frecvenţele relative cumulate pentru

barbaţi (F1) şi frecventele relative cumulate pentru femei (F2) este 0
H1 = diferenţa maximă dintre frecvenţele relative cumulate pentru
barbaţi (F1) şi frecvenţele relative cumulate pentru femei (F2) este diferita
de 0.
Tabelul 8. Frecvenţele relative privind aprecierea turiştilor
Răspuns Femei I F1 – F2I
Bărbaţi
FR FR FR FR
cresc. cresc.
0 0 0 0 0
Foarte mari
Mari 0.116 0.116 0.177 0.177 0.061
Nici/ nici 0.511 0.626 0.823 1.000 0.374
Mici 0.372 1.000 0 1.000 0
Foarte mici 0 1.000 0 1.000 0
Total 1

D calculat = max (I F1-F2I)

Dcalculat = 0.374
n1 + n2
Dα = 1.36
n1 * n2
43 + 17
Dα = 1.36 = 0.384
43 *17

0.374 < 0.384  se accepta Ho

Analiza asocierii dintre variabile

Legătura o vom efectua între întrebările 25 si 26.

Ho : vârsta nu influenţează durata medie a sejurului
H1 : vârsta influenţează durata medie a sejurului
Nivelul de semnificaţie ales : α = 0.05
Tabelul 9 Legatura dintre intrebarile 14 si 17
Răspuns 18-30 ani 31-45 ani 46-60 ani Peste Total
60ani
1-3 zile 11 (10) 8 (13.56) 11 (8.6) 7 (4.3) 37
3-7 zile 3 (5) 14 (6.6) 1 (4.2) 0 (2) 18
Peste 7 zile 3 (1) 0 (1.8) 2 (1.16) 0 (0.58) 5
Total 17 22 14 7 60

433
 Aplicăm testul χ2

Vom calcula frecvenţele asteptate Aij dupa formula:

(total...linia...i )(total ...coloana... j )
Aij =
tota lg eneral
r k (O − A )
ij ij
χ2 calculat = 
i =1 j =1 Aij
Aij - frecvenţele potrivit ipotezei nule
Oij – frecvenţele observate
χ2 = 17.23
Alegerea valorii teoretice a lui χ2 se alege conform :
- nivelului de semnificaţie ales α = 0.05
- df numărul de grade de libertate
df = (r-1)(k-1)
df = (3-1)(4-1) = 6
α0.05;6 = 12.59
χ2calculat >χ2 0.05 4; 17.23<12.59se acceptă HO.- varsta
influenţează durata medie a sejurului turiştilor

Testul medianei
Apreciati tarifele în raport cu calitatea serviciilor de cazare
Ho: Intre barbaţi si femei nu există diferenţe în ceea ce priveşte
aprecierea tarifelor in raport cu calitatea serviciilor de cazare.
H1: Intre bărbaţi şi femei există diferenţe în ceea ce priveşte
aprecierea tarifelor în raport cu calitatea serviciilor de cazare.

Tabelul 10. Plasarea observaţiilor în raport cu mediana

Răspuns Masculin Feminin Total
0 0 0
Foarte mari
Mari 5 3 8
Nici/ nici 22 14 36
Mici 16 0 16
Foarte mici 0 0 0
Total 43 17 60

Mediana = nici/nici
Se aplica testul χ2
Valori ≤ mediana 5 (5.73) 3 (2.27) 8
Valori > mediana 38 (37.26) 14 (14.73) 52
43 17 60

434
 χ2calculat = 0.163
α= 0.05
χ2α ;(r-1)(c-1) = χ20.05 ;4 = 9.49
0<9.49  se acceptă Ho : între cele două grupuri nu există o diferenţă
semnificativă

CONCLUZII

Cercetarea realizată şi-a propus obţinerea, în special, a unor informaţii

de natură calitativă privitoare la obţiunile, preferinţele, motivaţiile turiştilor
cazaţi la pensiunea La Gagea..
Nu s-a avut in vedere realizarea unei cercetări ample pe un număr
mare de subiecti, acest lucru fiind foarte greu de realizat datorită
imposibilităţii cunoaşterii dinainte a numărului exact de turişti care vor fi
cazaţi.
S-a urmarit în special să se cunoască părerea turiştilor în legătură cu
serviciile prestate, personalul care deserveste pensiunea, mărimea tarifelor
practicate, imaginea pensiunii (mijloace de promovare) şi sugestiile
acestora.
In urma chestionării celor 60 de turişti s-au desprins următoarele
concluzii:
• Mai mult de jumătate din turişti nu se află pentru prima dată în pensiune
(60%).
• Turiştii care au mai fost în pensiune apreciază calitatea serviciilor ca
fiind acceași, iar 17% ca fiind mai bună. Comparativ cu vizitele anterioare
au fost apreciate în mod deosebit diversificarea serviciilor și calitatea
prestațiilor personalului.
• Cei mai multi turişti au apelat la serviciile Pensiunea La Gagea datorită
calităţii serviciilor (37%) și tarifelor practicate (37%).
• Scopul deplasării pentru majoritatea turiştilor sunt odihna, recreerea.
Aceasta datorită specificului ofertei pensiunii, a posibilităţilor de care
dispune zona Topliței.
• S-a dorit să se cunoască părerea turiștilor despre condițiile de cazare.
Atributele care au obținut cel mai bun scor mediu au fost serviciile de
întreținere, asigurarea utilităților necesare, dotarea camerelor mulțumind
majoritatea turiștilor.
• Comportamentul și ținuta personalului este apreciată bine de turiști.
• Tarifele practicate de pensiune în raport cu calitatea serviciilor de
cazare sunt apreciate ca fiind potrivite.
• Majoritatea turiștilor au aflat de existenta pensiunii prin agenții de
turism, acesta fiind și principalul mijloc prin care s-a făcut rezervarea.
• Pensiunea a fost apreciată ca fiind insuficient cunoscută de 67% din
turiști, iar restul de 33% au considerat necesară în primul rând mai multă

435
reclamă, materiale de prezentare, o mai buna informare asupra
poziționării, dar și o mai bună promovare prin agențiile de turism.
• Mărimea sejurului pentru care au optat turiștii a fost în cea mai mare
proporție (62%) de 1-3 zile.
• Toți turiștii au spus ca doresc să revină în pensiune.
• Cum era de așteptat, veniturile turiștilor care au vizitat pensiunea sunt
medii și mari (87%).
• Clienții pensiunii au în general vârste diverse, predominând cei între
31-45 ani (37%)
• Profesiile turiștilor sunt diverse, atât persoane cu funcții de conducere,
oameni de afaceri, persoane din domeniul avocaturii, ingineri,
economiști, consultanți , marea majoritate având o pregătire superioară
• Turiștii străini provin in special din tarile europene: Ungaria, Moldova,
Austria, Germania

BIBLIOGRAFIE

1. Ioncică, Maria (2000), Economia serviciilor, Editura Uranus,

București
2. Lefter Constantin: Cercetarea de Marketing. Teorie şi practică.
Editura Lux- Libris, Ediţia din 1996 și 1998
3. Minciu, Rodica (2004), Economia turismului, Ediția a treia,
Editura Uranus, Bucuresti
4. Nicoleta Petcu – Statistica in turism – teorie si aplicatii, Editura
Albastra, Cluj-Napoca 2000
5. Neagu, Vasile (2000), Managementul turistic și al serviciilor
turistice, Ed. Sylvi, Bucuresti
6. Oroian, M., Ghereș, M.(2003), Economia și managementul
turismului, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
7. Petcu, N., - Statistica in turism, teorie si practica, Editura
Albastra, Cluj Napoca 2000
8. Kotler, Philip (1983), Principles of Marketing (second edition),
Pretice Hall, Inc., Englewood Cliffs
9. Snak, O., Baron. P., Neacsu, N. (2001), Economia turismului,
Ed. Expert, Bucuresti, 2001
10. *** - Internet
11. ***- Documente interne ale Pensiunii La Gagea

436
ESEURI

437
 PREAMBUL

“Viaţa e viaţă şi trebuie trăită aşa cum e ea, bună, rea, ţi s-a dat
fără să o ceri şi ţi se va lua fără să fi întrebat.” Seneca

Această subdiviziune a volumului s-a născut dintr-un experiment

provocare pentru mine în calitate de cadru didactic, cât şi pentru studenţii
mei, cei cu care am împărtăşit primele experienţe total neobişnuite pentru
noi, acelea de la începutul perioadei pandemice. Provocarea a fost majoră,
pentru că, ceea ce ni se pare acum ca o “ nouă normalitate” la început a
fost un şoc emoţional.
Ideea de a exprima în eseuri stările, trăirile, formele de percepere ale
acestei realităţi ale anului 2020, realitate distorsionată de pandemie, a
apărut în momentul în care,ultimul curs susţinut cu participare fizică a fost
în luna ianuarie a anului 2020, pentru ca apoi, activitatea semestrului II să
se desfăşoare în exclusivitate online. Ca o ironie a vieţii tematica unui curs
din semestrul II la Facultatea de Drept a fost Socializarea. Atunci s-a
născut această provocare, scrierea unor eseuri de către studenţii anului I ai
Facultăţii de Drept, tematica propusă fiind “Socializarea în perioada de
criză” . Spre surprinderea mea feedback-ul studenţilor a fost mai mult
decât pozitiv.
Parcurgând eseurile am descoperit împreună, gânduri, trăiri,
sentimente, emoţii noi, generate de o stare de fap unică. Am descoperit că,
regulile restrictive pentru om ca ”ființă, prin excelență, socială”, ca fiinţă
care liber îşi exprimă ”nevoia de celălalt” apare ca o nevoie de auto-
actualizare a unei existenţe suspendată într-o buclă a timpului. Prelungirea
stării de izolare forțată a generat şi a devenit o sursă importantă de
tensiune interioară. Am descoprit în eseurile studenţilor mei că le este greu
să exprime în cuvinte dacă izolarea socială și singurătatea vor putea fi
asimilate/preluate de un nou model al stilului de viață sau dacă vor fi
respinse, însă, am identificat în interiorul lor schimbări morale,
responsabilitate, responsabilizare, solidaritate.
Au interat fatul că, raţionamentul mult prea prezent până la apariţia
acestei periode de criză s-a fundamentat pe o morală negativă, egoistă,
centrată şi orientată doar spre sine, care a generat instant o reevaluare a
moralei orientată acum spre celălalt. Tot ceea ce a fost până în momentul
declanşării crizei pandemice, indiferenţă, egoism, individualism, erodare a
sentimentului de solidaritate, într-un timp aproape insesizabil şi-a schimbat
paradigma.
Veţi descoperi în eseurile studenţilor că, morala solidarităţii a câştigat
centralitate. Dacă până nu de mult boala era percepută ca o problemă
personală, faptul că îl poţi îmbolnăvii pe celălalt devine o vină şi o
responsabilitate morală, astfel, deficitul de morală a fost sesizat de studenţi
ca o principală cauză care în final a readus prioritatea responsabilităţii
sociale şi a eticii acţiunilor sociale.

438
 Nu avem pretenţia descoperirii sau identificării prin eseurile prezentate
a unei noi paradigme a moralei sau eticii dar, considerăm că, şi numai prin
faptul că au fost activate, reactivate valori umane considerate latente şi
pierdute, credem că din punct de vedere uman câştigul este considerabil. A
fost nevoie de un uriaş seism existenţial, valoric, uman, pentru ca să
conştientizăm că paradigma universului s-a schimbat. Provocările sunt
imense şi trebuie să învăţăm să supraveţuim valorizîndu-ne unii pe ceilalţi,
tocmai pentru că efemerul face parte din vieţile nostre şi viaţa celuilat
depinde de cât ne valorizăm noi înşine viaţa. Nu mai putem rămâne la
nivelul formulei imperative NOI! Pentru că, noi, am devenit CEILALŢI!

Conf.univ.dr. Doina David

439
 SOCIALIZAREA VERSUS SOLIDAARITATE ÎN PERIODĂ DE CRIZĂ

BIANCA – DIANA BÂRSAN

Student, anul I Facultatea de Drept

,,Socializarea” un cuvânt atât de simplu însă cu o însemnătate atât de

mare. Un proces pe care abia în momente ca cele de acum reușim să-l
înțelegem cu adevărat. Se spune că nu știm să prețuim ceea ce avem decât
în momentul în care nu-l mai avem. Cam așa și cu socializarea.
În această perioadă de criză prin care suntem nevoiți să trecem cu
toții, unul dintre cei mai solizi stâlpi de susținere ai socializării îl reprezintă
tehnologia. O tehnologie foarte dezvoltată în ultimii ani. Încă de la vârste
foarte fragede copilul învață să trăiască cu tehnologia. Practic creștem cu
ea. Prin urmare, în zilele noastre e foarte ușor să facem un videocall de
grup împreună cu familia sau prietenii. De dimineață și până seara
,,socializăm” cu toții prin intermediul acelor multor aplicații de socializare. Nu
e un lucru atât de rău, dar oare să fie aceasta adevărata socializare? Eu
una consider că nu. Socializarea trebuie să însemne mult mai mult decât
câteva cuvinte scrise în grabă pe instragram și un emoticon care ar trebui
să reprezinte starea de spirit.
Filozoful John Locke susține că ființa umană se naște ,,tabula rasa” ,
fără nici o capacitate de înțelegere și cunoaștere. El afirmă că oamenii au
puține limite biologice impuse, iar comportamentul și abilitățile sunt
rezultatul învățării din cadrul procesului de socializare. Fără a diminua
importanța eredității, trebuie precizat că în viața noastră și, mai ales în primii
ani de viață, contactul cu ceilalți membrii ai societății este vital.
Așadar, socializarea este procesul prin care individul deprinde, treptat,
prin interacțiunea cu alți semeni și participare la viața socială, normele,
valorile, gândirea și cunoștințele unei anumite culturi în care s-a născut.
Deci, după cum spune și paragraful de mai sus, pentru a socializa cu
adevărat avem nevoie de participare la viața socială. Din punctul meu de
vedere, așa zisa socializare prin intermediul tehnologiei nu e altceva decât o
modalitate prin care reușim să ținem legătura cât mai strânsă cu semenii
noștri.
Socializarea este un proces complex, în care, după părerea mea, nu e
destul doar să auzi câteva cuvinte, ci trebuie să simți și să vezi și emoție.
De exemplu, ca atunci când cineva îți spune că îi e dor de tine. Nu e destul
doar să auzi, e nevoie să și vezi că persoana care îți spune îți și transmite
emoția. Atunci socializarea unește oamenii. Și pentru asta e nevoie ca
oamenii să se întâlnească, să petreacă timp împreună. Acum, mai mult ca
niciodată, ne dăm seama de fapt cât de importantă este socializarea și cât
de mult avem nevoie de ea. Cât de mult avem nevoie de familia și prietenii
noștri, cât de mult avem nevoie să împărtășim emoții și trăiri alături de ei. În
aceste momente realizăm că socializarea reprezintă unul din cele mai

440
importante lucruri din viețile noastre și avem mare nevoie de ea. Cu ajutorul
ei îi descoperim pe alții, și, mai ales, ne descoperim pe noi.
,,Solidaritatea” un alt subiect destul de mult dezbătut în această
perioadă. Căutând în dicționarul limbii române solidaritatea este definită cât
mai simplu și la obiect : ,,Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva);
sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc”. Ei bine,
la fel de ușor ar trebui să fie și pentru noi, oamenii, să-l punem în practică;
însă de multe ori nu e. Trăim într-o lume care a devenit atât de grăbită și
atât de prinsă în problemele sale încât uităm să mai privim și în jurul nostru.
Întrebarea e ,,Unde ne grăbim de fapt?” .
Într-adevăr această pandemie nu a adus cu ea cele mai bune lucruri,
știm cu toții despre ele nu mai trebuie amintite.
Dar, dacă ne îndepărtăm puțin de și privim dintr-o altă perspectivă
există șanse foarte mari să descoperim și altceva. De exemplu, putem
observa că unele din vecinele noastre este foarte bolnavă și nu primește
ajutorul nimănui, când, de fapt ar putea fi ajutată de toți locatarii prin simpla
aprovizionării cu cele necesare. Doar că toți au fost prea grăbiți pentru a
putea observa; acum nu se mai grăbește nimeni. Ai mai putea observa că în
fiecare dimineață, deși afară plouă, doamna care spală scările blocului îți
ura cel mai cald ,,bună dimineața” dar din nou, nu o aude nimeni pentru că
toată lumea e în întârziere.
Ceea ce se întâmplă acum în lume e o palmă destul de mare care nu
a evitat pe nimeni. O palmă care a venit treptat, cu dezastre relativ mai mici
dar cu semnificative. O palmă care ar trebui să ne trezească la realitate și
să ne facă să înțelegem care sunt lucrurile cu adevărat importante în viața
noastră. Să învățăm să ne iubim pe noi și pe cei din jur. Să învățăm să ne
ajutăm unii pe alții. Poate pentru cei ce ajută nu reprezintă atât de mult
ajutorul acordat, dar cu siguranță pentru cel ajutat are o însemnătate mult
mai mare. Fie că vrem sau nu suntem cu toții ,,captivi” în această societate.
Din punctul meu de vedere, solidaritatea este foarte importantă și
trebuie să învățăm să fim mai buni și să ne ajutăm mai mult. Până la urmă
această pandemie s-ar putea să reprezinte pentru multă lume o adevărate
lecție de viață și despre ce înseamnă să fii om cu cei din jur.Jeane
Kirkpatrick, fostă ambasadoare a Statelor Unite la ONU a spus în felul
următor : ,,Cred că solidaritatea a fost mișcarea care a schimbat direcția
istoriei” . Prin urmare, acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fim solidari.
Ca și temă de referat pentru această disciplină am avut o întrebare
care la prima vedere părea că nu necesită prea mult timp de gândire pentru
a elabora un răspuns. Ei bine, m-am înșelat. Întrebarea zice în felul următor
: ,,Ce reprezintă pentru voi, personal, socializarea în această perioadă de
criză și definiți din punctul vostru de vedere, solidaritatea.”
În cele câteva rânduri pe care le-am scris mai sus am încercat pe cât
posibil să formulez mai întâi pentru mine o părere despre ce înseamnă
socializarea și solidaritatea după care am formulat un răspuns. Cert este
faptul că avem nevoie de ambele pentru a ne dezvolta și sunt două dintre
procesele cu care trebuie să învățăm să trăim.

441
 SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA ÎN PERIOADA PANDEMIEI

IOANA – ANDRADA CORDIȘ

Student, anul I, Facultatea de Drept

Pandemia de coronavirus din România este o epidemie în curs de

desfășurare pe teritoriul României și nu numai, cauzată de noul coronavirus
2019-nCoV (SARS-CoV-2), virus care provoacă o infecție numită COVID-
19, care poate fi asimptomatică, ușoară, moderată sau severă. Infecția
severă include o pneumonie atipică severă manifestată clinic prin sindromul
de detresă respiratorie acută.
În acest context, Președintele României Klaus Iohannis a anunțat în
data de 14.03.2020 faptul că, România va intra în stare de urgență
începând cu data de 16.03.2020, pe motiv de pandemie de coronavirus
COVID-19 prin decretul nr. 195/16.03.2020. Este de precizat faptul că,
aceasta a fost prima stare de urgență instaurată în Romania în perioada de
dupa decembrie 1989. Incepând cu data de 15.04.2020, Presedintele Klaus
Iohannis a prelungit cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul
României, instituită prin Decretul nr.195/2020, publicat în Monitorul Oficial al
României. Atfel, având în vedere cele menționate mai sus, au fost adoptate
mai multe măsuri de prevenire și combatere a noului tip de virus SARS-
CoV-2, fiind impuse restricții care se referă în principiu la distanțarea
socială.
În accepţiunea sociologilor, distanţa socială se referă la diferenţa
percepută şi evaluată între persoane şi grupuri, prin raportare la un criteriu.
Să zicem că, din prudenţă şi nevoie de siguranţă, aceste măsuri restrictive
au un efect benefic în ceea ce privește prevenirea răspândirii virusului, dar
din păcate, impune anumite bariere de socializare între indivizi.
Pe parcursul stării de urgență, prin măsurile adoptate, activitățile de
zi cu zi, firești în societate, au fost limitate. Universitățile și școlile au fost
închise atât în Romania cât și în multe țări europene, concertele și
festivalurile au fost anulate, iar cele mai mai mari campionate de fotbal,
tenis au fost suspendate, elevii și studenții nu mai au posibilitatea liberă să
mai participe la cursuri, au fost închise restaurantele și mall-urile,
majoritatea locurilor de agrement, precum și restricționarea dreptului la
libera circulație a cetățenilor din România. Nu există dubii ca aceste măsuri
au afectat relațiile interumane, dar din fericire pentru noi, în anul 2020 toate
aceste bariere sunt mult mai ușor de suportat întrucât beneficiem de o
tehnologie avansată, astfel, în prezent, în Romnânia, elevii participă la
cursuri online pe diferite platfome, majoritatea angajaților își desfășoară
activitatea de la locul de muncă de la domiciliu, iar antrenorii de fitness au
transmis diferite programe de pregătire fizică online, reducând astfel riscul

442
îmbolnăvirii și protejarea persoanelor vulnerabile prin efectuarea de activități
acasă.
Totodata, de-a lungul evoluției umanității, sentimentul de siguranță a
fost conferit de apartenența oamenilor la grup, astfel izolarea este percepută
mai mult ca o stare fizică de urgență. Valoarea interacțiunii sociale a devenit
o parte importantă pentru ființa umană, care se traduce și la nivel biologic,
de exemplu, prin reconfigurarea circuitelor neuronale și reacției
organismului la stres.
Distanțarea socială, carantina sau autoizolarea sunt termeni care,
în epidemiologie au un impact care se traduce prin beneficii în comunitate,
în cazul unei amenințări la adresa siguranței cetățenilor, așa cum este în
prezent virusul COVID-19. Acestea se referă la eforturile conștiente de a
reduce contactul dintre oameni pentru prevenirea răspândirii unui agent
patogen, cum este și cazul unui virus care determină o pandemie, însă, toți
acești termeni sunt contrari instinctului, naturii umane. De la studierea
fenomenelor naturale precum tornadele sau cutremurele, până la dezastrele
de război, timp de zeci de ani, cercetările sociologice arată că în fața
dezastrului, comportamentul firesc este de apropiere interumană, astfel
indivizii încercând să se susțină reciproc.
De asemenea, având în vedere restricțiile și măsurile impuse în cadrul
stării de urgență, solidaritatea are un rol important și poate fi definită ca fiind
nivelul de integrare la care se află oamenii dintr-un anumit grup sau o
societate, caracterizat prin unitate la nivelul concepțiilor, intereselor,
sentimentelor,valorilor și responsabilităților. În termeni comuni, a fi solidar
înseamnă să fii legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de conceptii,
sentimente, interese, valori si responsabilitati. Totodata, prin solidaritate se
pot înțelege legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii împreună,
aceștia simțindu-se conectați fie prin activitate, formare educațională,
religioasă ori stil de viață similar și se bazează pe comunitatea de interese,
obiective și standarde.
În contextul pandemiei SARS-CoV-2, oamenii empatizează, fiind
solidari cu semenii lor aflați în dificultate în aceste momente, iar distanțarea
socială a creat din acest punct de vedere o legătură mai strânsă, oamenii
reușind să fie uniți în combaterea acestei epidemii, astfel putem observa
persoane care desfășoară diferite activități de voluntariat ajutând
persoanele vulnerabile, vârstnice sau cele care nu au posibilitatea de a se
deplasa în vederea procurării alimentelor necesare conviețuirii,
medicamente etc., fapt care denotă un atașament ce constă în acordarea
ajutorului reciproc dintre oameni.
Consider faptul că, socializând online, oamenii nu transmit aceleași
emoții sau sentimente, dar cu ajutorul tehnologiei se pot păstra legăturile
interumane create anterior, fie prin mesaje scrise, apeluri telefonice/ video
sau fotografii postate pe rețelele de socializare.

443
 SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA ÎN PERIOADĂ DE PANDEMIE

DINU BULBOACĂ

Student, anul I, Facultatea de Drept

Voi începe prin a povesti o întâmplare amuzantă din parcarea

blocului, la o luna si jumătate de la instalarea stării de urgență. M-am întâlnit
cu un prieten cu care mergeam la pescuit destul de des, și cu care mă și
vizitam. Amândoi avem copii mici cu care ieșim la aer ocazional.
Într-una din zilele săptămânii trecute ne-am întâlnit în parcare și
instinctiv am dat mâna cu el. Bineînțeles că am stat la 2 metri unul de
celălalt în timpul discuției, dar, la urcare în bloc, mi-am spălat mâinile de 4
ori cu săpun și o dată cu dezinfectant. Din acest punct de vedere, cred că
socializarea are mult de suferit, chiar raportându-ne la oamenii apropiați
nouă și cu care, până să vină această situație am avut relații strânse, chiar
dacă nu fac parte strict din familie.
Consider că din perspectiva socializării, pe timp de criză cel mai mult
au de suferit oamenii singuri, care nici înainte nu au avut pe cine să conteze
din punct de vedere al relațiilor, dar și al ajutorului, cu atât mai mult cei care
sunt împiedicați de vreun soi de mândrie sau timiditate să apeleze la
oameni. Pentru a ilustra mai bine ce doresc să spun, voi povesti o altă
întâmplare, tot din carantină.
După vreo săptămână de la inițierea stării de urgență, am hotărât
să fac ceva benefic pentru persoanele în vârstă și vulnerabile din blocul
nostru, așa că am lipit în lift un afiș prin care îmi ofeream serviciile pentru a-i
ajuta pe aceștia să își procure cele necesare. M-am bucurat foarte mult
când am văzut că lângă numărul meu de telefon a mai apărut unul, semn că
cineva era solidar cauzei și se angaja la același lucru. Aveam să fim doi!!!
Numai că bucuria nu a durat mult, din cauza faptului că, în ciuda
numărului mare de vârstnici din bloc, nimeni nu a sunat la nici un număr din
cele două puse la dispoziție de noi.
După această întâmplare, mi-am dat seama că, indiferent de câte acte
de binețe ai întreprins înainte de criză, când problema vine, omul are mari
probleme în a dezvolta încredere în cineva, chiar și pentru un lucru atât de
neînsemnat ca o listă de cumpărături.
Cred cu tărie că solidaritatea nu începe în criză, și că oamenii care
mai înainte au trecut indiferenți pe lângă problemele celorlalți, vor avea o
abordare similară în momentele mai puțin plăcute. Așa că, dacă unii oameni
se întreabă acum când toți suntem în aceeași situație de ce unii încă mai
vor să profite de pe seama altora, răspunsul este foarte simplu: pentru că
nici înainte nu făceau la fel. Socializarea mutată în mediul virtual este, din
punctul meu de vedere o soluție strict pentru timpul de criză, iar rețelele de
socializare își au folosul atunci când un contact direct nu este posibil
nemijlocit, însă, la întrunirea condițiilor pentru reluarea activității offline,

444
consider că o persoană care își prețuiește familia și prietenii nu se rezumă
la internet pentru a ține legătura cu aceștia.
Personal, consider că solidaritatea nu este ceva fragmentat care să
iasă la iveală doar în anumite momente. Solidaritatea este un stil de viață.
Sunt solidar atunci când, blocat în trafic, hotărăsc să ofer prioritate unui alt
șofer fără să mă supăr sau să-l înjur în gând sau verbalizând.
Sunt de asemenea solidar atunci când hotărăsc că e mai bine să tac
din gură atunci când bebelușul din fața mea tocmai a vomat pe tricoul meu
de firmă, și să mă gândesc la câte nopți nedormite are acea femeie care
dacă ar mai primi și niște cuvinte dojenitoare, probabil ar claca emoțional și
ar izbucni în plâns.Sunt solidar atunci când, deși nu există o limită de
cumpărături, aleg sa cumpăr doar un calup de drojdie, chiar dacă în mintea
mea consider că toate fabricile se vor închide și voi rămâne fără
posibilitatea de a procura pâine.
Pe vreme de criză sunt solidar atunci când port mască în spațiile
închise și respect dreptul la o viață sănătoasă pentru cei din jur, și nu îmi
împrăștii informația genetică pe unde apuc, doar pentru faptul că eu mă simt
bine, sau că nu se vede nici un pericol.
De asemenea, ca organ legislativ și cu putere de coerciție în stat, sunt
solidar atunci când iau acele măsuri care nu lezează drepturile cetățenilor,
excluzând deciziile absurde, ca interzicerea vizitării domiciliului sau terenului
de la țară fără un motiv întemeiat. Însăși plimbarea în aer liber mi se pare un
motiv destul de întemeiat, având în vedere ce monștri naște izolarea
extremă.
Așadar, socializarea și solidaritatea ar trebui să meargă mână în
mână, atât în timp de prosperitate, cât și în timp de criză, iar oamenii ( cu
respectarea tuturor normelor impuse) să se preocupe mai mult de
menținerea relațiilor decât de hrănirea cu știri false sau generatoare de
panică. Fie ca Bunul Dumnezeu să vegheze asupra noastră a tuturor și să
ne ajute la cele mai bune decizii care să ne apropie social și moral de cei pe
care îi respectăm și îi iubim.

SOCIALIZAREA ÎN PERIOADA DE CRIZĂ ȘI SOLIDARITATEA

TEODORA – CASIANA CÎNDEA

Student, anulI, Facultatea de Drept

Socializare este un proces foarte complex, ce presupune

multiple interacțiuni între individ, în calitate de socializat si
societate, în calitate de socializator. Din perspectiva societații,
socializarea este procesul de pătrundere a noi indivizi într-un mod
organizat de viață într-o tradiție culturală stabilită.

445
 Socializarea poate fi definită ca un proces de comunicare
interactivă a valorilor,normelor și metodelor de comportament specifice
unui grup sau unei societați, desfăsurat în evoluția individului pe parcursul
întregii sale vieți. Socializarea este realizată în moduri diferite, de oameni
diferiți și într-o varietate de contexte sociale.
Eu cred ca socializarea între indivizi începe încă de la vârste fragede,
iar aceasta are o deosebită importanță pentru dezvoltarea oamenilor, pentru
cunoașterea între indivizi, pentru aprofundarea unor emoții, sentimente,
trăiri.
Având în vedere situația de criză prin care trecem în zilele noastre, și
anume din cauza COVID-19, și faptul că trebuie să respectăm unele
reglementări, respectiv, distanțarea socială, care ne împiedică să socializăm
direct, modul de socializare a devenit unul virtual. Am observat, că
majoritatea oamenilor socializează prin intermediul rețelelor de socializare,
cum ar fi Facebook, Instagram și Whatsapp, acestea fiind, în perioda de
criză, mult mai utile, datorită distanțării sociale pe care trebuie să o
respectăm, dovedind astfel solidaritatea față de semeni noștri.
Consider că prin socilizare, ne dezvoltăm gândirea, învățând astfel
multe lucruri noi, cunoscând oameni noi, care ne-ar putea schimba viața,
sau de la care am putea învăța, să nu facem lucrurile într-un mod, care ne-
ar putea afecta propria persoană sau pe cei dragi nouă.
De altfel, în această periodă, în care suntem obligați să restrângem
pe cat posibil socializarea, este importantă seriozitatea cu care facem acest
lucru, și respectul față de interzicerile care ne-au fost impuse.
Solidaritatea din punctul meu de vedere, reprezintă modul în care
fiecare dintre noi avem grijă de semeni noștri, de respectul pe care noi îl
oferim celorlalți, încrederea pe care o însiprăm oamenilor, și nu în ultimul
rând ajutorul pe care îl oferim celor supuși greutăților vieții.
Dat fiind faptul că, aceasta perioadă grea, de criză, din viața fiecăruia
dintre noi, ne face să fim uneori cu moralul la pământ și să nu mai avem
încredere în noi înșine, solidaritatea ar trebui să fie prima calitate de care să
dăm dovadă, și să respectăm toate reglementările impuse, să ajutăm
fiecare om asa cum putem noi, caci doar așa vom putea trece cu bine prin
această neașteptată perioadă, și anume perioada lui COVID-19.

SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA ÎN PERIOADA DE CRIZĂ

RUXANDRA – MARIA CORDUNEANU

Student, anul I, Facultatae de Drept

Socializarea este un proces in care omul singur devine fiinta umana si

isi creioneaza sinele. Aceasta incepe din copilarie si se intinde de-a lungul
intregii vieti prin integrarea in anumite grupuri sau chiar prin contactul dintre

446
doua persoane.Socializarea poate sa fie pozitiva sau negative,directa sau
virtuala. In zilele noastre societatea a preluat o tehnica moderna, respectiv a
folosit mijloace de comunicare in masa: internetul,mass-media ,telefonul
pentru a mentine viu contactul dintre indivizi. Principalii agenti sunt
familia,grupurile si institutiile.
Intreaga omenire a fost amenintata incepand cu finalul
anului 2019 de catre un nou tip de coronavirus,care ne-a obligat sa
respectam anumite reguli,sa facem fata unor restrictii,cea mai aspra fiind
interzicerea socializarii directe,fiind nevoiti sa pastram contactul cu cei dragi
numai virtual.
In opinia mea aceasta stare de urgenta care ne impune distantarea
sociala are mai multe efecte benefice,spre exemplu:timpul petrecut in
familie este cel care ne ofera cel mai puternic sentiment de implinire si
iubire,iar acum avem posibilitatea sa profitam de aceste momente pentru ca
niciodata nu se stie cand vor disparea dintre noi cei care ne-au dat viata sau
care ne-au conturat viata prin existenta si faptele lor,iar pentru parinti cel
mai de pret dar este timpul petrecut cu copiii sai; pentru cei care inca nu au
devenit o familie este oportunitatea de a se cunoaste mai profund,de a se
bucura de partener,de a avea activitatati impreuna,de a gasi noi modalitati
de petrecere a timpului ;cei singuri au posibilitatea de a reflecta asupra
propriei fiinte,timp dedicat introspectiei,au timp sa citeasca,sa gateasca, sa
scrie,sa picteze,sa planteze,sa faca curatenie,sa modeleze,sa se joace,sa
faca sport ,sa coloreze,sa construiasca si sa se bucure de clipele care ne
sunt acordate si de care uitam adesea.
Socializarea negativa poate aparea in momentul in care s-a petrecut
prea mult timp cu o anumita persoane sau mai multe,socializare negativa
pentru mine poate insemna si un timp indelungat de comunicat virtual care
poate cauza diferite afectiuni si tulburari de comportament.
In opinia mea,aceasta socializarea in acest moment s-a
redus in mare masura,dar conexiunile care fac fata acestei crize sunt
mentinute prin telefon sau alte mijloace care presupun distantare sociala.
Cea mai buna modalitate de a mentine vie si stransa o legatura este printr-
un apel video . Alte metode sunt mesaje vocale,scrise, prin imagini,dar si
prin apelurile audio. Socializarea poate sa mai existe si in cadrul unor
institutii ,deoarece multe persoane au ocazia sa comunice la locul de
munca.
De asemenea,cadrele medicale,cadrele MAI care lupta in prima linie
impotriva acestui virus au contact cu colegii sai si cu cetatenii. Interdictia de
a ne imbratisa si saluta face ca emotiile sa se piarda,sentimentele sa se
stinga,unele conexiuni sa se rupa,ramanand drept solutie sa ne ambitionam
sa ramanem la fel de calzi si sufletisti. Personal,ma bucur de faptul ca am
posibilitatea sa socializez si cu cateva persoane dragi,dar si cu colegii cu
care imi desfasor activitatile pe plan profesional.
Prin munca pe care o depun personal si contactul pe care il am cu
cetatenii imi doresc sa ii protejez pe cei care inca au un loc de munca,dar si
pe cei care au un motiv justificat de a parasi domiciliul,cautand metode de

447
avertizare sau prin sanctionarea celor care nu respecta masurile impuse si
pun in pericol indivizii care respecta distantarea si au grija sa asculte cu
atentie sfaturile care se dau. Pe de alta parte, despartirea de prieteni, de
familie si de grupurile in care ne petreceam timpul a devenit o dorinta
arzatoare,dar singura punte de legatura cu oamenii au ramas telefoanele si
strigatele de la departare,dar ele raman singurele care ne ajuta sa evitam
depresiile,supararile,sa invatam sa fim alaturi si sa sustinem chiar si de la
distanta.
Solidaritatea in situatia de criza pe care o traversam o privesc
drept o stare de limpezire a gandurilor,de realizare a adevaratelor probleme
pe care le infruntam . Solidari suntem doar in momentul in care respectam
masurile care s-au impus, ne distantam social, evitam orice deplasare care
nu necesita o stare de urgenta pentru a evita raspandirea virusului si pentru
a incerca sa il distrugem,astfel oferind un gand bun si ajutor .
Solidari suntem cand oferim un sprijin alimentar minim,cand oferim o
masca sau o pereche de manusi cadrelor medicale, celor care de ocupa de
siguranta si ordinea publica. Solidari suntem in momentul in care stim ca
exista persoane care au nevoie urgenta de sange si viata lor depinde de noi
. Solidari suntem cand oferim pachete persoanelor care nu au posibilitatea
de a se hrani si imbraca in aceasta perioada. Solidari suntem cand
apreciem eforturile care se depun in tara si in lume si respectam masurile
pentru noi si pentru cei care ne inconjoara.

SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA ÎN PERIOADĂ DE CRIZĂ

CLAUDIA – IONELA CUCUIET

Student, anul I, Facultatea de Drept

Socializare este un proces foarte complex, ce presupune multiple

interactiuni între individ, în calitate de socializat si societate, în calitate de
socializator. Socializarea începe din copilărie, continuă de-a lungul vieții
oamenilor și constă în învățarea modului de viață din societatea si din
grupurile din care face parte individul.
Filozoful John Locke susține că fiinta umana se naște „tabula
rasa”, fara nici o capacitate de înțelegere și cunoaștere. El afirmă că
oamenii au puține limite biologice impuse, iar comportamentul și
abilitățile sunt rezultatul învățării din cadrul procesului de
socializare. Fără a diminua importanța eredității, trebuie precizat că în viața
noastra și, mai ales în primii ani de viață, contactul cu ceilalti membri ai
societății este vital.
Socializarea poate fi definită ca un proces de comunicare
interactivă a valorilor,normelor si metodelor de comportament specifice
unui grup sau unei societăți, desfășurat în evolutia individului pe parcursul

448
întregii sale vieți. Socializarea este realizată în modalități diferite, de oameni
diferiți și într-o varietate de contexte sociale.
În opinia mea, socializarea scade riscul de depresie și stresul,
despresia fiind cea mai frecventa suferinta mintală la nivel de comunitate,
mai ales în această perioadă de pandemie, în care mulți oameni și-au
pierdut locul de muncă, au o mulțime de probleme, gânduri care îi macină
cu privire la cheltuielile cărora trebuie să le facă față, fără a avea o sursă de
venit, la faptul că au familii de întreținut, copii cărora trebuie să le asigure
hrană, o mulțime de motive care pot provoca anumite afecțiuni psihice.
Consider că în această perioada ne este teama de o situație fără
precedent, pe care nu o putem controla și la care nu știm cum să
reacționăm, ne este teamă pentru persoanele apropiate care sunt în vârstă
sau imunocompromise, ne este teama pentru propria sănătate, căci nu știm
cum va reacționa corpul nostru la un virus nou și cât de mult anxietatea
actuala ne poate afecta psihosomatic, nu știm ce ne rezervă viitorul și cum
se vor schimba lucrurile cu care suntem obișnuiți, de aceea avem mare
nevoie de susținere din partea celor din jurul nostru, socializarea având un
rol foarte important, deoarece oamenii pot fi un bun medicament, relațiile
sociale influențând atât sănătatea fizică, cât și psihică.
Cel mai important este să ne păstrăm rațiunea și echilibrul
emoțional. Criza va trece, însă dezechilibrele se vor reface mai greu. Istoria
omenirii a arătat că perioadele de criză antrenează un uriaș potențial de
dezvoltare umană și personală, accentuând autocunoașterea, solidaritatea,
umanitatea, caracterul, încrederea (inclusiv de sine) și curajul. Perioadele
de criză ne ajută să ne structurăm mai precis sistemul de valori care ne
ghidează comportamentul și atitudinile.
Mai mult ca oricând, celor care se află în prima linie, li se cere acum
să își demonstreze forța și capacitatea dovedite deja și în alte situații critice,
de a face față, pe măsura așteptărilor, la evenimentele solicitante care pot
apărea în acest context epidemiologic mondial. Țin sa precizez fapul că am
fost plăcut surprinsă de un gest pe care o doamnă l-a făcut pentru noi,
cadrele Ministerului Afacerilor Interne, un gest pe care l-a simțit să îl facă,
neavând nicio obligație față de noi.
Fiind în exercitarea atribuțiilor de servicul, o doamnă s-a oprit lângă
noi și ne-a oferit atât mie, cât și colegului meu câte o plăsuță cu mai multe
bunuri alimentare, mulțumindu-ne pentru toate eforturile pe care le facem în
această perioadă . În acel moment am realizat cât de important e în
perioada asta să fim oameni, să încercăm sa ne ajutăm între noi, sa facem
mici gesturi pentru cei din jur, indiferent daca ii cunoaștem sau nu, să ii
ajutăm pe cei care nu au anumite posibilități sau persoanele vârstnice care
sunt singure, să socializăm, să îi întrebăm pe cei din jur dacă au nevoie de
ajutor, să îi întrebam cum se simt, pentru ca orice gest, oricât de mic ar fi, e
primit cu căldură. Țin să precizez faptul că acesta este unul dintre sutele de
gesturi pe care oamenii le-au făcut și le fac în această perioadă și am avut
dorința de a-l specifica, deoarece doar atunci când simți unele lucruri pe

449
pielea ta realizezi câtă fericire poți aduce unui om, doar prin simplul fapt că
te-ai gândit la el.
Cei care i-au ajutat pe alții, în situații limită, au devenit ei înșiși mai
robuști. Cum spune N. Steinhart, ” dăruind vei dobăndi!” Psihologic, ne ajută
să ieșim din obsesia autoprotecției personale și să riscăm ajutându-i pe
alții. Asta înseamnă să facem ceva pentru ei(să-i ajutam în nevoile lor), dar
și să nu facem pentru noi ceea ce ne vine să facem. Individualismul ne
poate distruge pe toți. Solidaritatea ne poate salva. A avea grijă de celălalt,
indiferent cine o fi el, e cea mai profundă solidaritate.Ea face diferența dintre
un grup coeziv și o adunătură de oameni.
"Primul lucru la care ne gândim când ne oferim sprijinul este că
vrem ca oamenilor cărora nu le merge bine să li se amelioreze situaţia,
vrem să le reducem din suferinţă", spune Böckler-Raettig. "
O criză ne scoate din ordinea firească a vieții, ne pune sub
semnul întrebării modul în care trăim, proiectele noastre de viață. Dacă
mintea noastră se încăpățânează să fie orientată spre viitor, dacă
întâmpinăm ziua de mâine cu un plan, nu cu o nouă temă, devenim mult
mai puțin vulnerabili la ce ni se întâmplă în prezentul imediat. Ne afectează
mai puțin veștile proaste sau stările neplăcute, dacă avem un țel și ne
străduim să mai facem un pas, oricât de mic, în direcția lui. Sau măcar să
rămânem cu mintea la el.
În criză, realitatea îți oferă oricâte motive dorești să nu te mai
focalizezi pe sarcini, ci pe stările pe care le trăiești. Dezordinea pe care o
introducem în mintea noastră, încet, dar sigur, va lăsa însă urme, se va
internaliza și va deveni dezordinea minții noastre.
Exact în această situație e necesar să ne stabilim noi înșine reguli și
să ne ținem de ele cu strictețe. Nu în ultimul rând, să privim partea bună a
acestei situații de criză, să profităm de timpul pe care îl petrecem departe de
muncă sau de școală, pentru a ne oferi nouă înșine ocazia de a învăța
lucruri noi, de care altfel poate nu am fi avut timp.
În cele din urmă, situația aceasta prin care cu toții trecem se va
îmbunătății și lucrurile vor reveni la normal. Majoritatea oamenilor sunt buni,
au caracteristici pozitive care îi fac să nu abandoneze și să continue să-și
ofere sprijinul unul altuia.
Consider că cel mai important în această perioadă este să ne
bucurăm de timpul petrecut cu cei dragi, timp pe care în alte situații
normale, de cele mai multe ori nu îl alocăm suficient acestora, să
socializăm, pentru a prevenii depresia sau stresul, să dăm dovadă de
solidaritate și să nu ne ferim să oferim sprijin celor care au nevoie de o
mână de ajutor.

450
 VREMURILE DE COEZIUNE – FĂGAȘ SPRE VINDECARE

GABRIEL – FLORIN DUMITRESCU

Student, anul I, Facultatea de Drept

„La o nenorocire comună, oamenii sunt mai solidari decât la o

bucurie comună!”

Prin intermediul acestui citat descriptiv, pot spune că societatea la

comun exercită o adevărată „furtună” de întrebări care au un răspuns
multiplu de tip „totul sau nimic”, un fel de potențial de acțiune care se
supune legii „tot sau nimic”.
Această lucrare va fi abordarea mea personală și proprie în
conformitate cu titlul de început precum și cu tema propusă cu privire la „Ce
reprezintă pentru mine socializarea în această perioadă de criză și ce
înseamnă din punctul meu de vedere solidaritatea?”.
Așadar, de când ne naștem, purtăm adevărate „bătălii” în relațiile
noastre. Bătălia dintre simțirea noastră autentică și ceea ce ne este permis
să simțim și să arătăm în afara noastră. Disocierea între noi și îndepărtarea
de adevăr este din ce în ce mai decisivă, iar acest aspect nu poate explica
în întregime condiția de existență socială. Sfera conștiinței o reprezintă
afecțiunile fizice, corpul nostru, emițătorul trăirilor noastre. Cu toate acestea,
dezvoltarea fiecăruia se înfăptuiește atât prin lăuntrica omenească ca scop
al procesului de existență, cât și prin integrare în activități și învățare.
Cu toate acestea, după părerea mea, în cadrul procesului de
deprindere externă a activității sufletești, există o parte a noastră, a
indivizilor de care ne abordăm pentru a rămâne în continuă activitate. Nu
este altceva decât socializarea, cooperarea între noi. Conform D.E.X.
(Dicționarul Explicativ al Limbii Române), termenul „socializare” exprimă „un
proces de integrare socială a unui individ într-o colectivitate”, iar dacă ne
luăm după Dicționarul Sociologic, această definiție este în totuși, mai
complexă din punct de vedere psihologic, astfel „socializarea înseamnă a
transforma un individ dintr-o ființă asocială într-o ființă socială, inculcându-i
moduri de gândire, simțire, acționare.”
Din punctul meu de vedere, acest cuvânt reprezintă pe scurt un tezaur
de cunoaștere, care a luat naștere odată cu Dumnezeu. Constituirea
sistemelor și a activității fizice depinde de aceasta deoarece pune accent
mult pe felul nostru de a ne comporta, pe seriile de acțiuni, dar toate
acestea stau sub imperiul adaptării la diferite condiții născute ca fiind vechi
și noi. Totuși, ca să te socializezi, trebuie să coexiști!
În vremurile de astăzi, stabilirea și dezvoltarea continuă a relațiilor de
coexistență reciprocă, cooperarea și formele sale au avansat, după părerea
mea, la un nivel efemer, astfel, odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiei,

451
omul în ființa sa încearcă pe cât posibil să se adapteze la acțiunile generate
în mod general și la mijloacele tehnice.
În ceea ce privește ocupația umană și rolul acestuia, s-a degradat
datorită unui abis care pare fără fund, apărut în ultimele două luni ale
acestui an, mai exact a unui virus care în final este fatal. Acesta își poartă
amprenta sub denumirea clasică de Coronavirus, alături de alte abrevieri
precum: SARS-CoV-2 sau COVID-19. Interacțiunea cu acesta a fost
inevitabilă și conform statisticilor și informațiilor oficiale, pandemia și-a pus
stăpânirea pe o suprafață destul de mare pornind pe țări, orașe și ajungând
chiar pe continente.
Cu toate acestea, există o corelație efect-cauză, pe care noi, indivizii
trebuie să o privim obiectiv și cu multă luciditate! A venit timpul de a arăta cu
adevărat și în mod inerent o operă de apărare a valorilor noastre și de a ne
demonstra fiecare personal demnitatea, respectul, înțelegerea, încrederea
și solidaritatea de care trebuie să dăm dovadă acum, la vreme de ananghie.
„La început a fost cuvântul”, se spune în Biblie, astfel „cuvântul” este
instrumentul de uz în comunicare. Depășirea cu bine a acestei bariere
dificile depinde doar de noi! Cum? O întrebare cu un amalgam de însușiri
care se axează pe principiul ascultării, respectării regulilor transmise de
specialiști și de oficialități cu scopul de a putea trece cu bine din această
situație care a întors lumea pe dos.
Desigur, trebuie să menționez neapărat că cei mai importanți sunt
medicii și tot aparatul medico-sanitar, care se găsește în linia întâi. Fiind o
persoană care are mare încredere în specialiști și în cei ce gestionează
situația, cred că orice am spune noi sunt simple păreri, care nu pot fi luate în
considerare dacă nu au acoperirea celor pe care i-am binevoit a-i menționa
mai sus. Provocările la care suntem servili sunt mari, dar cu toate acestea,
nu trebuie să aprindem între noi și cei care ne sar în ajutor, litigii
preexistente procesului de binefacere! O vrajbă nu aduce soluții, din contra,
le îneacă și mai mult în valurile iresponsabilității și lipsei de demnitate și
omenie, iar efectul de „turmă” va fi imprimat în instinctele fiecăruia dintre
noi.
În viața noastră există, așa cum spunea Tudor Arghezi două tipuri de
chin: „Chinul învățatului și apoi chinul cel de toate zilele, cel al
perfecționării.”. Totuși, apărarea societății necesită cunoaștere și rezolvare
în rândul acestei situații de criză, astfel aceasta este realizată (momentan),
în principal de măsurile și mijloacele de precauție și protecție. Încercarea
de a găsi soluții este încă vie, astfel am recurs la izolare pentru protecția
sănătății fizice, psihice și nu în ultimul rând, morale.
În momentul de față, lupta cu această „urgiseală” ne oferă și
posibilitatea de a ne reculege și de a ne apropia mult mai mult de tot ce
până acum ni se părea (pot spune), infantil! Această apropiere face legătura
sufletească în primul rând cu membrii din familie, mai apoi cu membrii
grupurilor de prieteni, colegi și de ce nu, cadre didactice. Asocierea
conectivității mintale și digitale, în limita impusă, ne poate deschide o poartă
nouă spre cunoaștere! Conexiunile digitale recunoscute ca rețele de

452
socializare pot să ne scape de grija permanentă a stresului, a îngrijorării,
dar nu pot să vindece prezența fizică pe care ne-o dorim și nici stările prin
care unii dintre noi trec.
Frica încă există în sufletele noastre, anxietatea persistă, iar toate
aceste sentimente duc la lipsa de motivație. Așadar, glasul psihologilor în
această perioadă pot fi benefice, astfel aceștia au acceptat de mult că
anxietatea este o funcție normală și sănătoasă, care ne alertează în caz de
pericol și ne ajută să luăm măsuri de protecție. Un doctor psiholog afirma
următoarele: „Anxietatea te ajută să iei deciziile necesare în situația actuală:
să nu îți petreci timpul cu alte persoane sau în grupuri mari, să te speli pe
mâini și să nu îți atingi fața.” Aceste emoții ne determină să ne protejăm și
să-i protejăm pe ceilalți. Tot acest mecanism ne face să avem grijă de
ceilalți oameni din comunitatea noastră, să ne gândim și la cei din jurul
nostru.
Cu toate aceste afirmații scrie mai sus, rămâne totuși loc de o
întrebare: Ce se întâmplă cu sistemul și modul de predare și învățare în
rândul cadrelor didactice și în rândul studenților și elevilor? Acum chiar
putem vorbi de reformă de învățământ! Activitatea didactică se realizează în
mod online, din punctul meu de vedere, este extrem de complexă, are și
părți pozitive, dar și negative! Presupune multă muncă și mult timp din
partea cadrului didactic pentru pregătirea unei activități, oricare ar fi ea, dar
și satisfacția unei reușite la finalul ei, prin feedback-ul pe care îl poate primi
de la studenți.
Consider că, învățământul exclusiv online este o alternativă în situații
(doar) de criză, precum această pandemie, dar, într-o viață normală, nu îl
poate înlocui total pe cel față în față. Din experiența mea acumulată în
această perioadă, sunt convins că o combinație inteligentă între cele două
forme va fi soluția optimă, în special pentru învățământul universitar în viitor.
Trist, dar adevărat, odată cu întreruperea cursurilor, toată munca noastră s-
a transformat în „telemuncă”!
Pentru a putea răspunde cu certitudine în fața acestei pandemii,
piatra de temelie rămâne răspunsul societății, un răspuns comun și sincer:
solidaritatea. Așadar, dacă citim definiția acestuia în D.E.X. vom regăsi
următoarele: „Solidaritatea reprezintă un sentiment care îi determină pe
oameni să-și acorde ajutor reciproc”, iar în Dicționarul Sociologic definiția e
minuțioasă: „Comunitate de interese, idei, credințe, sentimente, opinii,
generatoare ale unui mod unitar de acțiune”.
Dat fiindu-mi să îmi exprim și eu punctul de vedere cu privire la acest
termen, mă voi încadra pe cât posibil, într-un mod rațional, prin câteva
cuvinte. În nesfârșitul drum al perfecționării fiecăruia dintre noi, întâlnim
diferiți indivizi, dintre care (din păcate), puțini oameni și nu în ultimul rând,
multe situații excepționale care presupunem că nu au o cheie de deschidere
pentru ceva mai bun, dar cu toate acestea, în bagajul vieții noastre de multe
ori uităm să introducem și o bucată de bunăvoință, de ajutor, toate la
comun!

453
 Aceasta reprezintă pentru mine solidaritatea! În primul rând, un ajutor
venit cu bunătate, iar în al doilea rând, o mulțumire grațioasă! În perioada
aceasta este cel mai important să fim solidari și nu solitari și să nu abuzăm
de aceasta în scop personal, cu pretextul de a profita și de „a face o mică
verificare”! Aglutinarea și responsabilitatea sunt rodul producerii acestei
definiții, stări, bucurie, acestui efect până la urmă!
În rezumat, îmi doresc ca această pandemie la nivel global să ne
deschidă cu adevărat ochii și să ne lase să avem în continuare aripile
întinse și zborul cât mai înalt pentru o viață mai bună, pentru un vis
nesperat, ascuns, care va ieși la suprafață, dar doar prin încredere,
responsabilitate, respect și rugăciune!

SOCIALIZAREA ÎN PERIOADĂ DE CRIZĂ ȘI SOLIDARITATEA

GEORGIANA – VALENTINA GĂBUDEAN

Student, anul I, Facultatea de Drept

Din punctul meu de vedere, interacțiunea socială în această perioadă

de criză din viața noastră este esențială.A fi social cu persoanele din jurul
tău este un lucru important în orice perioadă din viață, în orice loc în care te
afli și cu orice persoane se află în jurul tău pentru că, socializând, te
dezvolți. Însă pe perioada pandemiei cred că este lucrul cel mai important
deoarece, ești obligat să stai în casă pentru siguranța ta și a celor din jur,
fapt ce nu este foarte plăcut după o perioadă de timp. Eu cel puțin
obișnuiam să ies mereu cu prietenii, să îmi vizitez familia, rudele, să plec în
drumeții și să vizitez locuri noi, să cunosc câți mai mulți oameni și să leg noi
prieteni. Pe perioada pandemiei însă, am socializat cu persoanele dragi mie
prin rețelele de socializare și prin telefon.
Cred că această perioadă ne-a făcut o foarte mare favoare. Oamenii
au ajuns să fie foarte superficiali, comunicau fără să asculte ce spune
celălalt, răspundeau mecanic, iar imediat ce se termina conversația uitau ce
au discutat. Sper că în această perioadă, neavând prea multe lucruri de
făcut prin casă, au socializat mai mult cu persoanele din jur, dar cel mai mult
sper că au învățat să facă lucrurile fară superficialitate, că au învățat să
asculte persoanele cu care discută, să fie mai atenți la detalii și să nu mai
facă totul pe fugă. Să se bucure de lucrurile care înainte ni se pareau
banalități cum sunt întrebările „Ești bine?”, „Ai mâncat astăzi?”, „Ce faci?”.
De multe ori răspundeam mecanic cu „Da, sunt bine.”, „Am mâncat.”
și „Uite, stau.”. Însă am realizat că nu așa vreau să se desfășoare
convorbirile mele și că nu acestea sunt răspunsurile pe care mi le doresc
atunci când eu pun aceste întebări. Nu trebuie să fim superficiali atunci când
socializăm, acesta este cel mai important lucru pe care l-am învățat pe
această perioadă de autoizolare.

454
 Despre solidaritate pot să spun că am dat dovadă cu toți în această
perioadă prin munca de voluntariat, prin faptul că am fost alături unii de alții
într-o situație delicată.
Trebuie să ne protejăm între noi și să avem grijă unii de alții. Dacă
putem să ajutăm un vecin în vârstă, sau pe bunicii noștrii mergând la
magazin să cumpărăm cele necesare, de ce să nu o facem? Dacă putem să
mergem 10 minute să-i plimbăm câinele, de ce să nu mergem? Trebuie să
ne ajutăm între noi.
Vârstnicii sunt mai predispuși virusului, au imunitatea scăzută, ajută-i
dacă poți! Ei sunt cei care ne-au crescut, au avut grijă de noi și ne-au oferit
o educație, ei au fost cei care ne-au ajutat atunci când am avut probleme,
cei care ne-au dat sfaturi atunci când am trecut printr-o perioadă dificilă și
cei la care mereu apelăm atunci când nu știm ce să facem. Ei au făcut atât
de multe sacrificii ca nouă să ne fie mai bine, acum este rândul nostru să îi
ajutăm și să fim alături de ei. Așa percep eu solidaritatea în această
perioadă.
Nimic nu ține o veșnicie, virusul va dispărea, lumea va reveni la cum
era înainte, dar poate că socializarea va fi mai bună între oameni și poate
că după această perioadă vom continua să fim mai solidari.

SOLIDARIATARE – SOCIALIZARE

ALEXANDRA – IULIA ILIEȘ

Student, anul I, Facultatea de Drept

Solidaritatea este unitatea etico-politică a unui grup sau a unei clase

sociale, care se bazează pe comunitatea de interese, obiective și
standarde. Se referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii
împreună. Termenul este în general folosit în sociologie și alte științe
sociale. Ceea ce formează baza solidarității diferă printre societăți. În
societățile simple, se poate baza în principal pe rudenie și valori comune. În
societățile mai complexe, există diverse teorii cu privire la ce anume
contribuie la sentimentul de solidaritate
socială.Solidaritatea poate fi definite ca nivelul de integrare la care se afla o
amenii dintr-un
grup sau o societate caracterizat prin unitate la nivelul conceptiilor, interesel
or, sentimentelor,valorilor si responsabilitatilor. Mai simplu spus a fi solidar i
nseamna sa fi legat de cineva sau de ceva printr-
o unitate de conceptii, sentimente, interese, valori si responsabilitati. Si mai
simplu solidaritate inseamna unitate si infratire.
Solidaritatea, într-un sens mai larg, priveşte ansamblul societăţii
umane, vizează elementul esenţial al oricărui tip de activitate umană,
pregăteşte resursele umane viitoare în vederea participării acestora la

455
progresul societăţii, determină o funcţionalitate economică în măsură să
poată avea efecte prosolidare durabile. Ea are o măsură individuală şi una
generală, propune o tipologie a integrării sociale prin patru tipuri de
integrare şi în plus, solidaritatea intergeneraţională, poate fii manifestată nu
doar ca recunoaştere faţă de efortul celor dinaintea noastră şi mai ales ca
gestiune solidară a ecologiei umane, a ceea ce le lăsăm ca zestre celor
care ne urmează, în condiţii de semnale alarmante asupra climei şi
resurselor, asupra atitudinii raţionale cu privire la cum trăim şi ce facem.
Termenul de solidaritate denotă un sentiment ce constă în acordarea
ajutorului reciproc dintre oameni. Cu alte cuvinte, dorința de a fi de folos
unui alt individ, de-ai oferi ceva, din simplul motiv că poți.Pe de o parte,
solidaritatea umană, ca factor de progres, nu este neglijabilă. Aceasta
facilitează crearea de legături dintre indivizi - la scară mică - și la scară mai
mare, între popoare, țări, diferite grupuri specializate de oameni. Pe
principiul că un ajutor este mereu bine venit, iar acordarea acestuia este,
deseori, ușor de realizat - dacă există voință și resurse - construcția unor
relații trainice nu întârzie să apară.
Pe de altă parte, un act de solidaritate poate să valoreze foarte mult
strict din punct de vedere sentimental. Atunci când într-o clipă dificilă vine
un ajutor din exterior, acest lucru înseamnă foarte mult pentru persoana
aflată în dificultate. Desigur, nu de fiecare dată amintirea unei fapte bune va
dăinui în mintea unui om, însă aceste momente de solidaritate pot crea
baza unei relații de prietenie, amoroase sau de afaceri sănătoase. În
concluzie, solidaritatea umană are o importanță destul de mare în ceea ce
privește progresul; pentru că duce la crearea unor legături acolo unde
acestea s-ar putea să nu se fi întâmplat în alte condiții și pentru că are o
valoare sentimentală pentru cineva care se află într-o situație dificilă la un
moment dat din viața sa.
Pentru mine solidaritatea este o reflexie etică care presupune o
bunătate şi o bunăfacere. Solidaritatea presupune respect, acţiune,
implicare, jertfă, iubire şi dreptate. Solidaritatea nu mă lasă să mă gândesc
la rău sau să fac acest rău, ea este un baromentru care poate influenţa
pornirile negative.
Solidaritatea este un concept aplicat adesea fără a fi o reflexie, poate
fi o deprindere, dacă ea este practicată des şi poate fi un mod de viaţă.
Solidaritatea este raportarea la ceilalţi, este măsura dragostei şi a bucuriei
pentru cei din jur. Ea nu are valoare majoră dacă este aplicată doar la
nivelul familial, sau al grupului de prieteni. Ea are valoare majoră dacă se
aplică acolo unde nu se urmăreşte un interes proriu şi premeditat.
Solidaritatea este o aspiraţie, o realitate şi o biruinţă asupra
individualismului şi asupra propriului egoism.
Omul este o fiinţă socială. Chiar din primele zile ale existenţei sale el
este înconjurat de semenii săi, este inclus în diverse relaţii sociale, prin
intermediul cărora însuşeşte şi interiorizează valori fundamentale comune,
simboluri, reprezentări colective, aşteptări etc. Formarea personalităţii

456
umane este rezultatul unui proces complex de socializare, în care
interacţionează factorii personali, de mediu şi culturali.
Socializarea este un proces psihosocial de transmitere-asimilare a
atitudinilor, valorilor, cunoştinţelor, modelelor de comportare specifice unui
grup sau comunităţi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei
persoane. În acest sens, socializarea este un proces interactiv de
comunicare, care presupune dubla considerare a dezvoltării personale şi a
influenţelor sociale. Din punct de vedere psihologic, ea reflectă modul
personal de receptare şi de interpretare a mesajelor sociale.
Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este
transformat într-o fiinţă socială, capabilă să acţioneze împreună cu alţii.
Fără socializare, societatea nu ar putea supravieţui cum, de altfel, nici
individul nu ar putea supravieţui în afara societăţii. Procesul socializării
începe din timpul copilăriei, când intervin primele contacte sociale şi
experienţe de viaţă, derulându-se de-a lungul întregii vieţi, pe măsura
dobândirii de către individ a noi statusuri şi roluri succesive. Conţinutul
socializării are atât o semnificaţie psihologică, una culturologică, cât şi una
sociologică.
În momentul de față predomină socializarea online, retelele de
socializare sunt aria cu cea mai mare crestere a internetului, folosirea
mediilor electronice submineaza capacitatile de socializare ale persoanelor
si capacitatea lor de a citi limbajul corpului. Legăturile sociale au fost
delăsate, oportunitățile de întâlnire rarefiate, ceea ce explică succesul site-
urilor de întâlniri online.
Adolescentii suferă foarte mult pentru că izolarea îi ține departe de
prieteni. În perioadele dificile, în adversitate, îi recunoaștem pe prietenii
noștri. După cum știm adversitatea adesea strică, este chiar o tradiție
comportamentală înrădăcinată, multe relații pe care le credeam „de
prietenie”.
Situația este acum complicată de „distanțarea socială” impusă, care
este în același timp o distanțare familială, de prieteni, profesională. Imposibil
să ne vedem prietenii cu atât mai puțin să ne facem alții noi. Cultivarea
relatiilor sociale este importanta pentru sanatate. Oamenii pot fi un bun
medicament, iar persoanele sociabile sunt mai sanatoase decat cele
singuratice. Relatiile sociale influenteaza sanatatea fizica si psihica atat pe
termen scurt, cat si pe termen lung.

457
 SOCIALIZAREA IN PERIOADA DE CRIZA

DALMA GOMBOS (JANOSI)

Student, anul I, Facultatea de Drept

Socializare este un proces foarte complex, ce presupune multiple interactiuni

întreindivid, în calitate de socializat si societate, în calitate de socializator. Din
perspectivasocietatii, socializarea este procesul de patrundere a noi indivizi într-
un mod organizat deviata ti într-o traditie culturala stabilita. Din perspectiva
individului, socializarea este unproces prin care animalul uman devine fiinta
umana si dobândeste un sine.
Socializareîncepe din copilarie, continua de-a lungul vietii oamenilor si
consta în învatarea modului deviata din societatea si din grupurile din care face
parte individul. Prin procesul de socializare,societatea exercita o putere
considerabila asupra noilor membri pe care îi învata cum ar trebui sa se
comporte.
În formarea comportamentului intervin doua influente puternice:ereditatea
si mediul social. Adeptii influentei „naturale” sustin: comportamentul uman este
Produsul ereditatii persoanei, ereditate cu care este înzestrat la nastere si care
se afla în afaracontrolului uman. Conform acestui punct de vedere multe dintre
caracteristicile, abilitatile sitrasaturile de personalitate sunt dictate de
„echipamentul” nostru biologic, de inteligentaînnascuta, de structura hormonala.
Interactiunea sociala din aceasta perioada de viata este esentiala pentru
dezvoltareanormala din punct de vedere biologic, psihic si social. Fara
socializare, disponibilitateaomului de a folosi si crea semne si simboluri ramâne
nerealizata. Capacitatea omului de învăţa este direct legata de capacitatea lui
pentru limbaj. În calitatea sa de vehicul pentrucunostinte si atitudini, limbajul este
factorul cheie în crearea societatii umane.
El face posibila depasirea granitelor limitate ale biologicului pur,
comunicarea ideilor, interactiuneasimbolica de care depinde societatea umana.
Acest punct de vedere este puternic sustinut destudii efectuate asupra copiilor
lipsiti de contactul uman. Contactele umane si afectiunea aurol deosebit în
învatarea comportamentului uman. Lipsa acestora face ca un copil sa nu
poataînvata elementele rudimentare ale comportamentului uman, dezvoltarea sa
fiind încetinita pentru totdeauna.
Socializarea poate fi definita ca un proces de comunicare interactiva a
valorilor,normelor si metodelor de comportament specifice unui grup sau unei
societati, desfasurat înevolutia individului pe parcursul întregii sale vieti.
Socializarea este realizata în modalitatidiferite, de oameni diferiti si într-o
varietate de contexte sociale. Socializarea poate fi deliberata sau neintentionata,
formala sau informala .
Decretată la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei apărute în urma
infecției cunoul coronavirus, starea de urgență din România a adus diverse
măsuri restrictive aplicate gradual. Probabil cea mai perturbatoare este cea

458
referitoare la libertatea de mișcare care impune atât distanțarea socială, cât și
reducerea drastică a deplasărilor. Afectați inițial de teama infectării, apoi de
izolarea la domiciliu, românii, ca de altfel toți europenii, trec printr-o situație
unică, nemaiîntâlnită de generații. Reacțiile psihologice individuale și cele de
grup au fost deja observate de specialiști care consideră firesc un anumit nivel
de alarmare.
Panica are, însă, două consecințe posibile: poate face rău, dar poate face
și bine, devenind mai prevezători și mai atenți la informațiile venite de la medici
și autorități. Printre acestea, s-au numărat deciziile care restricționau dreptul la
deplasare, lucru care, însă, n-a suscitat multe proteste, au mai existat instituții
care au criticat aceste decizii, dar n-a existat o reacție socială puternică
împotrivă tocmai pentru că fiecare persoană știe că poate fi afectată direct de
acest virus. Mă aștept ca pe măsură ce trece timpul oamenii să se obișnuiască
cu ideea și nivelul de stress chiar să scadă.
In perioada de criza cel mai bine dupa parerea mea ar fi ca persoanele sa
socializeze cat mai mult intre ele pentru a nu intra in rutina monotoniei.
Solidaritatea este unitatea etico-politică a unui grup sau a unei clase
sociale, care se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. Se
referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii împreună. Termenul
este în general folosit în sociologie și alte științe sociale. Ceea ce formează baza
solidarității diferă printre societăți. În societățile simple, se poate baza în principal
pe rudenie și valori comune. În societățile mai complexe, există diverse teorii cu
privire la ce anume contribuie la sentimentul de solidaritate socială.
De la izbucnirea crizei coronavirusului, un cuvânt a ajuns să fie foarte des
folosit. Este vorba despre ”solidaritate”. Vorbim despre solidaritate cu oamenii
aflați în prima linie a bătăliei contra inamicului invizibil. Vorbim despre solidaritate
internațională, despre solidaritate la nivel european sau, dimpotrivă, despre lipsa
ei.
Dar poate vorbi toată lumea, în același fel, despre solidaritate? Sau, din
contră, s-a ajuns ca termenul să fie instrumentat în funcție de convingeri și chiar
interese? Să vorbim despre solidaritatea europeană. Chiar Uniunea Europeană
se întemeiază pe solidaritatea dintre popoarele sale – asta scrie chiar în
preambului Tratatului Uniunii. Pentru cei care i-au pus bazele, în anii 1950,
cuvântul ”solidaritate” avea un sens cât se poate de practic.
Acesta a fost liantul care a făcut construcția să reziste, într-o Europă
devastată de război, confruntată cu numeroase lipsuri și aflată sub amenințarea
Uniunii Sovietice.Astăzi, în contextul epidemiei – probabil cea mai grea încercare
pentru Europa de după război – se vorbește din nou despre solidaritate. Statele
membre au început să se sprijine reciproc, Comisia a deblocat sute și sute de
miliarde de euro, inclusiv pentru sprijinirea unor regiuni care nu fac parte din
Uniune, precum Balcanii de Vest sau statele din vecinătatea estică, printre care
Republica Moldova.
Mulți au criticat însă lipsa de solidaritate în primele zile ale crizei, atunci
când a predominat egoismul național, când, luate pe nepregătite, surprinse de
amploarea epidemiei, statele membre parcă au uitat că fac parte din aceeași
familie. Și aceasta a fost o realitate demnă de a fi deplânsă și criticată. Am

459
observat, totuși, că printre criticii cei mai vehemenți se numără voci publice care
acum câțiva ani, în timpul crizei refugiaților, nici nu voiau să audă de
solidaritate.Mulți vor sări imediat să spună că nu e același lucru. Ba da, pentru
că este vorba – ați ghicit ! – despre solidaritate. Atunci când, spre exemplu,
serviciile publice din Italia, Grecia sau Spania de-abia mai puteau face față
afluxului de refugiați care veneau pe mare.
Exact solidaritatea a lipsit și atunci, și acum, în prima parte a epidemiei şi
acum, despre o altfel de viziune asupra solidarității, de natură internă. Așa cum
au existat nenumărate dovezi de solidaritate, am putut vedea și destule dovezi
de egoism – lideri locali, publicații sau comunități locale care au respins crearea
de centre de carantină pe teritoriile lor – nu-i vrem la noi, să meargă la alții. Am
auzit, chiar la postul nostru de radio, o directoare de spital care refuza primirea
pacienților infectați. Și iarăși, vorbim despre solidaritate, nu doar Uniunea
Europeană se bazează pe ea, ci și statele naționale. Solidaritate între cetățeni,
între localități, între regiuni, şi atunci, cum să pretindem solidaritate
europeană când nu ne-o putem oferi între noi?

SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA

CRISTINA – SAROLTA KARÁCSONI

Student, anul I, Facultatea de Drept

Acum în această perioadă de criză, socializarea pentru mine

înseamnă un lucru foarte important care ajută să trec mai ușor peste
această perioadă care mă înconjoară. Această perioadă determină emoții în
viața tuturor persoanelor, mai ales nouă, tinerilor pentru că trebuie să stăm
departe de prieteni și nu avem posibilitatea de a socializa între noi, din acest
motiv avem nevoie să ne simțim iubiți și sprijiniți acum mai mult ca oricând.
Pentru a putea depăși emoțiile dificile trebuie să ne gândim bine cum să
asigurăm un echilibru între discuții și distracții.
Contează foarte mult dacă în familie reușim să socializăm, adică ca
de exemplu să organizăm o seară de jocuri cu întreaga familie sau să gătim
împreună pentru că aceste lucruri ajută să consolidăm relațiile familiare. Eu
personal mă bucur foarte mult că sunt înconjurată cu oameni deosebiți în
momentul de față pentru că ei mă ajută să trec peste această perioadă cu
fericire și satisfacție pentru că astfel pot să petrec foarte mult timp cu ei
câștigând amintriri frumoase și neuitate care o să mă însoțească în restul
vieții.
Consider faptul că fiecare persoană are nevoie și de libertatea
personală, atât timp cât îi respecți pe cei din jurul tău, aceștia nu au dreptul
să te critice dacă faci ceea ce vrei cu adevărat să faci. Cel mai important
lucru în viață este dezvoltarea personală. Pentru a putea fi liberi și a face
ceea ce vrem , este nevoie să ne cunoaștem bine pe noi înșine, să-i

460
respectăm pe oamenii din viața noastră și să dăm dovadă de inteligență și
tact.
Socializarea ne ajută în dezvoltarea limbajului, în achiziționarea
cunoștințelor precum și modul prin care interacționăm cu ceilalți. Noi
oamenii,trăim în grupuri sociale , care înseamnă că trăim relații bine definite
și în care fiecare individ are conștiința apartenenței la grup. Fiecare
persoană are dreptul de ași exprima gândurile, ideeile și sentimentele, care
este un lucru foarte important în viața fiecărei persoane. Socializarea
înseamnă libertatea de exprimare, care ne ajută în această perioadă să
trecem peste lucrurile grele cu care ne confruntăm. Important este ca să
avem lângă noi persoane cu care putem interacționa, astfel ne ajutăm
reciproc.
Socializarea nu are loc numai în copilărie, ci și la vârsta adultă. Eu
consider că orice individ ar trebui să acorde o deosebită atenţie oamenilor
din jur ,în cazul în care are posibilitate.deoarece în ziua de azi avem
posibilitea de a socializa și pe internet chiar dacă nu ne putem întâlni
personal datorită acestei perioade de criză. Însă, pentru ca un individ
(copil,adult,vârstnic) să poată trece peste această perioadă grea are nevoie
de socializare, respectând oamenii din jur. Orice individ participă vrând-
nevrând la viaţa socială şi trebuie să se adapteze permanent schimbărilor
care apar în societate fiind supus tot timpul unor schimbări şi provocări
sociale.
Eu consider că socializarea începe cu părinții, ei sunt primii prieteni și
parteneri la joacă. În această perioadă familia este cel mai mare sprijin,
pentru că membrii familiei cunosc cel mai bine plânsetele, atingerile,
gândureli, mișcarările, apucarea lucrurilor etc., fiind felul nostru de a
socializa. În absența socializării (a contactelor cu oamenii și cultura) nu se
mai poate contura personalitatea, astfel nici nu se poate supravețui.
Din punctual meu de vedere solidaritatea este o formă de manifestare
a empatiei față de greutățile altora și eu cred că ar trebui crescut acest
sentiment. Există multe feluri de a exprima solidaritatea umană. Ca de
exemplu când se întâmplă ceva rău în viața unei persoane din jur încercăm
să-i dăm ajutor celui care suferă și care și-a pierdut toată avuția.
Dacă am fi cu toții solidari cu cel de lângă noi (prieten,cunoștință..) eu
cred că atunci ar decurge altfel totul. Astfel putem menține o relație bună,
ceea ce este de neprețuit. Însemnă foarte mult dacă poți să-i ajuți cuiva, nu
contează cât de mult ai putut ajuta, contează că ai încercat. Eu personal mă
simt foarte bucuroasă și îndeplinită când reușesc să fac o faptă bună cuiva.
Ca de exemplu să ajut bătrânii care sunt singuri și bolnavi, de a-i deschide
ușa și de a-i duce o rază de lumină în viața lor.
Cocluzia mea este că, solidaritatea i-ar ajuta pe cei singuri de povara
singurătății, participând în activități care să-i facă să socializeze și să se
simtă respectați, chiar dacă statutul lor social este mai puțin avantajos.

461
 SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA IN PERIOADA PANDEMIEI

IOANA – DAIANA MAIOR

Student, anul I, Facultatea de Drept

Pandemia de coronavirus din România este o epidemie în curs de

desfășurare pe teritoriul României cauzată de noul coronavirus 2019-nCOV
(SARS-CoV-2), virus care provoacă o infecție numită COVID-19, motiv
pentru care, la data de 16 martie 2020, în România a fost instaurată starea
de urgență pe o perioadă de 30 de zile, fiind prelungită ulterior, la data de
15 aprilie 2020 cu încă 30 de zile. Prin urmare, România a adoptat o serie
de măsuri si restricții pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus,
măsuri care au la bază, în principiu, distanțarea socială.
Distanțarea socială, carantina, autoizolarea, sunt termini care în
epidemiologie au un impact care se traduce prin beneficii în comunitate in
cazul unei amenințări la adresa siguranței cetățenilor. Acestea se referă la
eforturile conștiente de a reduce contactul dintre oameni pentru prevenirea
răspândirii unui agent patogen, cum este și cazul unui virus, care determină
o pandemie. Însă, toți acești termini sunt contrari instinctului, naturii umane.
Pentru marea majoritate a românilor, epidemia de coronavirus
înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață, a percepțiilor asupra vieții
in general, și o reconsiderare a valorilor personale. Aproape toți românii și-
au schimbat obiceiurile de zi cu zi, ca răspuns la epidemia de Coronavirus.
Limitarea posibilității de liberă mișcare este resimțită de către români, și a
condus la schimbarea planurilor personale si profesionale, mai ales a celor
legate de călătorii.
Datorită stării de urgență, socializarea in România a scăzut
drastic, intrucât relațiile interumane au fost profund deteriorate datorită
limitării acestora. Cu școli îmchise și evenimente anulate, românii ratează
activități importante, dar și interacțiuni obișnuite, de zi cu zi, cum ar fi
discuțiile cu prietenii sau participarea la clasă. Totuși, distanțarea socială
este înțeleasă, respectată și încurajată puternic de români, chiar dacă are
un puternic impact asupra relațiilor interumane, iar schimbarea radical a
rutinei duce la o stare de confuzie și șoc pentru aceștia.
Interacțiunea socială este adânc imprimată in ADN-ul nostru.
Dintotdeauna oamenii au depins unii de alții pentru sprijin emoțional,
împlinire profedională, educație, împlinirea obiectivelor. Cu toate acestea,
rețelele de socializare ne permit să aflăm informații, să legăm prietenii sau
să simțim ce înseamnă apartenența la un grup sau o cauză. Având in
vedere că beneficiem de o tehnologie avansată, programa școlară a
copiilor nu a avut foarte mult de suferit, intrucât aceștia și-au continuat
studiile online pe diferite platforme de învățământ iar majoritatea angajaților
iși continuă activitatea de acasă prin intermediul online.

462
 Epidemia de Coronavirus are și un impact pozitiv, în sensul în
care mai mulți români își manifestă mai multă grijă față de prieteni și familie
ori petrec mai mult timp cu copiii.
Covid-19 generează nu rareori panică şi un comportament egoist. Dar
şi solidaritate. Solidarirarea este unitatea etico-politică a unui grup sau a
unei clase sociale, care se bazează pe comunitatea de interese, obiective și
standard. Se referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamernii
împreună. Empatia şi dorinţa de a ajuta sunt de asemenea efecte ale
actualei pandemii. Criza cauzată de pandemia de coronavirus a creat un val
de solidaritate la nivel global.
Ţările şi companiile au decis să lase în spate, cel puţin pentru
moment, interesele competitive şi s-au mobilizat în lupta pentru salvarea
pacienţilor infectaţi cu noul Covid - 19. De altfel, ţări precum Italia, Autsria,
Franţa, Cehia, Germania, Letonia, Estonia au venit în ajutorul Chinei la
începutul anului când aceasta a fost lovită de focarul de coronavirus. Şi ţara
noastră a beneficiat de sprijin în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi
în penuria de echipamente medicale de o necesitate imediată. Segmentul
de business nu a rămas nepăsător şi a întins o mână de ajutor celor din linia
întâi. Multe companii, dar şi personalităţi şi-au unit forţele şi s-au mobilizat
pentru a combate pandemia.
Consider că, în aceste timpuri solidaritatea este cea mai
importantă intrucât doar împreună putem reuși să depășim aceste
momente, iar socializarea, fie ea și in mediul online, trebuie menținută
deoarece numai așa putem păstra vii legăturile interumane deja create.

SOCIALIZAREA ȘI SOLIDARITATEA ÎN CONTEXTUL PERIOADEI DE

CRIZĂ

PETRUȚA – SONIA MOLDOVAN

Student, anul I, Facultatea de Drept

Socializare este un proces foarte complex, ce presupune multiple

interacțiuni între individ, în calitate de socializat și societate, în calitate de
socializator. Din perspectiva societații, socializarea este procesul de
patrundere a noi indivizi într-un mod organizat de viata și într-o tradiție
culturala stabilită. Din perspectiva individului, socializarea este un proces
prin care animalul uman devine ființa umană și dobândește un sine.
Socializarea începe din copilarie, continua de-a lungul vieții oamenilor și
constă în învațarea modului de viata din societatea și din grupurile din care
face parte individul.
Prin procesul de socializare,societatea exercita o putere considerabilă
asupra noilor membri pe care îi învata cum ar trebui să se comporte. În
formarea comportamentului intervin doua influențe puternice:ereditatea și

463
mediul social. Adepții influenței „naturale” susțin faptul că: comportamentul
uman este produsul eredității persoanei, ereditate cu care este înzestrat la
naștere si care se află în afara controlului uman. Conform acestui punct de
vedere multe dintre caracteristicile, abilitățile si trasăturile de personalitate
sunt dictate de „echipamentul” nostru biologic, de inteligența înnascuta, de
structura hormonala.
În contextul actual trăim o perioada complet nouă care ne-a schimbat
viața și rutina zilnică . Izolarea socială poate avea un efect profund asupra
sănătății fizice , precum și a sănătății mintale și tocmai pentru că după toată
perioada de izolare atunci când vom ieși afară vom fi în continuare nevoiți
să ne ferim de cei din jurul nostru să păstrăm această distanțare, să purtăm
măști de protecție atunci când suntem în spații aglomerate pentru a ne
proteja, toate lucrurile astea ar putea duce la un sentiment de neîncredere și
panică pentu mulți dintre noi, mediu propice pentru dezvoltarea anxietății
sociale.
În România,datele despre prevalența anxietății sociale sunt aproape
inxistente , pentru că sănătatea emoțională nu primește ,încă , suficient de
multă atenție din partea statului sau a societății .
Distanțarea socială, carantina, autoizolarea sunt termeni
care în epidemiologie au un impact care se traduce prin beneficii în
comunitate în cazul unei amenințări la adresa siguranței cetățenilor. Acestea
se referă la eforturile conștiente de a reduce contactul dintre oameni pentru
prevenirea răspândirii unui agent patogen, cum este și cazul unui virus care
determină o pandemie. Însă, toți acești termeni sunt contrari instinctului,
naturii umane. Răspunsul firesc în fața unei calamități este apropierea
dintre oameni. De la studierea fenomenelor naturale precum tornadele sau
cutremurele, până la dezastrele de război, timp de zeci de ani, cercetările
sociologice arată că în fața dezastrului, comportamentul firesc este de
apropiere interumană .
În această perioada de carantină si izolare, fiind atât de
important să limităm la maximum orice contact direct cu alte persoane
pentru a ne proteja, socializarea se realizează doar prin intermediul
rețelelor sociale care permit menținerea legaturii cu familia și prietenii astfel
existând o metoda sigură de a fi mai aproape de cei dragi .
Cu toate acestea, există numeroase dezavantaje a socializării
prin intermediul acestor rețele . Fiind un mediu de comunicare extrem de
comod și disponibil pe toate dispozitivele tehnologice, utilizatorii au tendința
să îl folosească la capacitate maximă, ei uită astfel să îșî folosească
abilitățile cu care au fost înzestrați: comunicarea verbala.
Totodată cercetările în domeniul comunicării arată că în
domeniul comunicării interumane, 55% din totalitatea mesajului pe care îl
comunicăm este trasmis prin limbajul trupului - elementul non-verbal (gesturi
și atitudine), 38% este transmis prin elementele paraverbale (tonul, ritmul și
volumul vocii) și doar un procent de 7% este transmis prin intermediul
cuvintelor (elementul verbal propriu-zis). Toate 93% din ceea ce vrem sa
exprimăm cu adevarat se pierd în timpul comunicării virtuale.

464
 Consider că , cultivarea relațiilor sociale este importantă pentru
sănatate deoarece oamenii pot fi un bun medicament, iar persoanele
sociabile sunt mai sănătoase decât cele singuratice. Relațiile sociale
influențează sănătatea fizică și psihică atât pe termen scurt, cât și pe
termen lung.
Evoluţia pandemiei, dar mai ales capacitatea şi incapacităţile
noastre individuale şi colective de a face faţă situaţiilor de stress social
solicită, fără îndoială, un grad de solidaritate mai ridicat decât în condiţii
normale. Ca și înțeles solidaritatea poate fi definită ca și un sentiment care ii
determină pe oameni să își acorde ajutor și sprijin reciproc solidaritatea
trebuie prenumerată printre comportamentele esenţiale, "bazale".
Psihologic, motivaţia pentru manifestările de solidaritate se alimentează din
multe izvoare şi resurse, de la empatie şi milă, până la simţul demnităţii şi al
onoarei.
Solidaritatea, ca mai toate comportamentele umane, nu se
declanşează automat şi nici nu se manifestă mecanic, consecvent,
întotdeauna şi la fel, în prezenţa aceloraşi condiţii. Cei mai mulţi dintre noi
suntem selectivi în solidaritatea noastră, atât în timp, cât şi în funcţie de
situaţii, de persoanele sau categoriile de oameni care ne-o solicită.
Mai mult, găsim această ajustare selectivă, justificată. Există,
desigur, şi excepţii, oameni extraordinari, a căror solidaritate umană este
fără fisură şi fără criteriu de alegere, altul decât nevoia celuilalt de a fi ajutat.
De aici, diversitatea şi complexitatea formelor de solidaritate umană. De la
vorba bună spusă, ori mâna întinsă unui necunoscut aflat în nevoie ori
necaz, până la sacrificul material, al unui interes major, vital sau chiar al
propriei vieţi.
Din punctul meu de vedere nici o societate nu poate funcţiona
fără un nivel "bazal" de solidaritate care se manifestă activ în interacţiunile
dintre membri ei. Ea este susţinută, în parte, "natural", de ceea ce numim
scânteia de umanitate din noi şi capacitatea de a o recunoaşte în celălalt.

465
 SOCIALIZAREA ŞI SOLIDARITATEA

IOANA – MARIA POPOVICIU

Student, anul I, Facultatea de Drept

În această perioadă, în care distanţarea socială este atât de

necesară, avântul pe care l-a luat tehnologia şi faptul că ne permite să
socializăm cu persoanele apropiate fără a fi nevoie să intrăm în contact
direct cu acestea şi a le pune în pericol, este un real sprijin moral pentru
noi oamenii, deoarece ne ajută să ne menţinem pe linia de plutire, să
ne păstrăm sănătatea psihică.
Socializarea este un factor fundamental care stă la baza
dezvoltării personale a fiecărui individ. Aceasta începe încă din timpul
copilăriei, când apar primele contacte sociale şi experienţe de viaţă,
derulându-se de-a lungul întregii vieţi. Fără socializare, ar fi imposibil ca
un individ să supravieţuiască.
Pentru mine, socializarea joacă un rol extrem de important în
această perioadă. Deşi îmi este dor să îmi vizitez bunicii şi rudele, să
mă întâlnesc cu prietenii şi cu colegii mei, mă bucur că pot să comunic
cu ei prin intermediul telefonului, astfel nepunându-i în pericol, siguranţa
noastră, a tuturor, fiind cel mai important lucru, pe care toţi ar trebui să-l
înţelegem şi să-l respectăm. Fără socializare, această perioadă ar fi
fost imposibil de suportat.
De asemenea, solidaritatea este şi ea un factor-cheie.
Solidaritatea reprezintă sentimentul care îi determină pe oameni să îşi
acorde ajutor reciproc. Putem da dovadă de solidaritate prin simplul fapt
de a sta în casă şi a ne limita ieşirile cât mai mult posibil. Această
izolare nu trebuie privită ca un timp pierdut, ci ca un timp câştigat.
Câştigat pentru noi, pentru că în sfârşit avem posibilitatea să facem
toate lucrurile de care ne plângeam până acum că nu reuşim să le
facem, avem mai mult timp să petrecem alături de familie, mai mult timp
pe care îl putem aloca pasiunilor noastre, putem în sfârşit să citim
cartea sau să vizionăm filmul pe care le amânăm de atâta timp. Dacă
vom fi toţi responsabili şi vom da dovadă de solidaritate, această
perioadă se va termina în curând şi ne vom putea întoarce la viaţa pe
care am avut-o înainte. Cum spunea şi marele filosof Seneca: “Viaţa e
viaţă şi trebuie trăită aşa cum e ea, bună, rea, ţi s-a dat fără să o ceri şi
ţi se va lua fără să fi întrebat.”. Viaţa nu poate fi mereu frumoasă,
pentru că dacă ar fi aşa nu am mai aprecia frumuseţea ei. Trebuie să
învăţăm să acceptăm şi momentele mai puţin frumoase şi să trecem
peste ele deoarece fiecare suferinţă ne va face mai puternici.
În concluzie, deşi cercetările sociologice arată că răspunsul
firesc în faţa unei calamităţi este apropierea dintre oameni, în acest caz
acest lucru nu este deloc benefic.
Fii solitar, deci solidar!

466
 SOCIALIZARE ȘI SOLIDARITATE ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ

ANDREA SZÁBO

Student aanul I, Facultatea de Drept

Pe 16 martie 2020, Președintele României Klaus Iohannis a emis

primul decret privind instituirea stării de urgență pentru 30 de zile din cauza
pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, care ulterior era prelungită prin
decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 până pe 14 mai 2020.
Pentru limitarea răspândirii pandemiei, autoritățile au restrâns anumite
drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor. Decretul nr. 195/2020
privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212/16. III. 2020 stabilește în art.
2 că pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor
drepturi: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată;
inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor;
dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.
Cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ și activitățile
economice neesențiale erau suspendate, punctele de trecere a frontierei de
stat erau închise, circulația vehiculelor și a persoanelor era limitată,
restaurantele, hotelurile, cafenelele, cluburile, cazinorurile, sediile ale
asociațiilor și ale altor localurilor publice erau închise temporar.
Toate activitățile organizate în spații închise erau suspendate prin
Ordonanța Militară nr. 1 din 17 martie 2020 privind unele măsuri de primă
urgență care privesc aglomerările de persoane circulația transfrontieră a
unor bunuri.
Ministrul afacerilor interne în Ordonanța Militară nr. 2 din 21 martie
2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de
persoane circulația transfrontieră a unor bunuri a interzis circulația
persoanelor în afara locuinței cu excepția deplasării în motive justificate
(pentru interes profesional; pentru asigurarea bunurilor necesare; pentru
asistență medicală, care nu poate fi amânată; pentru însoțirea copilului, a
persoanelor vârstnice, sau a persoanelor cu dizabilități, ori deces al unui
membru de familie; deplasări scurte pentru activitate fizică individuală și
pentru nevoile animalelor de companie). A interzis formarea unui grup de
persoane, prin care înțelege alăturarea unui număr mai mare decât trei
persoane care nu locuiesc împreună și nu se poate oficia nici slujbe
religioase cu participarea credincioșilor.
Din data de 23 martie fără declarație pe propria răspundere nu pot
părăsi locuința nici pentru motivele justificate - enumerate mai sus. Noua
ordine a răsturnat viața mea obișnuită.Nu am fost în izolare la domiciliu din
copilărie, când aveam varicelă, dar – cum zic medicii și autoriățile –
”covidul-19” este un virus nou, această epidemie nu se compară cu o simplă
epidemie. Nu avem tratament. Atunci nu eram speriată, aveam încredere în

467
medicii, părinții, autoritățile. Știam că nu sunt în pericol și după izolare totul
va fi ca înainte. Am urmărit evoluția epidemiei în țările europene, și m-a
îngrozit posibilitatea că acum nu pot să mă apelez decât pe sistemul meu
imunitar. Memento mori în fiecare secundă.
Pentru mine nu faptul izolării era răul absolut la începutul stării se
urgență – am mai fost în izolare la domiciliu, ci frica de necunoscutul și
nesiguranța. La începutul pandemiei mă simțeam ca într-un film de groază.
Am acceptat cu greu ceea ce a devenit realitatea noastră.
Socializarea pentru mine – în vremuri mai bune - înseamnă mai mult
decât ieșirile ocazionale cu prietenii în oraș la o cafea sau la teatru. Ritmul
zilei, ritmul vieții este în strânsă legătură cu socializarea. Dimineața, din
prima oră încep să mă socializez, când, înainte să mă duc la facultate, beau
o cafea cu familia. Mă socializez când folosesc transportul public, mă
socializez la facultate, la sala de sport, la bibliotecă. Oriunde mă duc,
răspund la impulsurile provocate de ceilalți participanți - cunoscuți sau
străini. Pot să aleg răspunsul meu la impulsurile generate de ceilalți
participanți sau pot să aleg și pasivitatea. Pot să aleg din mai multe variante
– nu ca în izolare.
Viața mea în izolare la domiciliu este cu mult mai simplă decât viața
mea obișnuită. S-a schimbat ritmul zilei și odată cu această schimbare au
dispărut multe elemente la care nici nu dădeam importanță până acum.
Dacă vreau să comunic, trebuie să folosesc telefonul sau internetul. Sunt
nenumerate platforme de socializare, dar instrumentele electronice nu pot
înlocui comunicarea complexă, care necesită și prezența fizică.
În primele zile am fost în stare de anxietate și am căutat explicații la
întrebările mele legate de starea de urgență și COVID-19 să mă liniștesc.
Am vizitat platformele, unde oamenii vorbeau despre pandemie. În
majoritate au fost oameni necunoscuți. Am observat, că situația în care ne
aflăm împreună, toată planeta, a generat un val de socializare pe facebook.
S-au format noile grupuri de comunicare, unde schimbam idei de
supraviețuire a carantinei.
Am distribuit articole interesante în celelalte grupuri, care au generat
discuții. Vorbeam despre artă, istorie, literatură. Am observat că oamenii
sunt mult mai creative în carantină, fac videouri amuzante, răspund la
provocările inițiate de ceilalți, de exemplu: distribuie o poză din copilărie,
sau poze cu teme concrete. Oamenii se joacă pentru că au nevoie de
ceilalți, de impulsuri, acțiune, feedback.
Mă joc și eu.
Sunt organizate evenimente la care pot participa și de acasă.
Studenții din București au organizat petrecere online pentru studenții din
toată țara. Opera din Paris a difuzat gratuit spectacole online. Zece muzee
din România oferă tururi virtuale. Pot să vizitez și muzee cu familia fără să
părăsesc locuința. Centrul socializării pentru mine a (re)devenit familia.
Carantina și distanțarea socială m-a limitat în socializarea obișnuită,
dar a și deschis noile căi de socializare.

468
 Pe timpul carantinei am îmbogățit și cu experiențe noi, frumoase.
Solidaritatea pentru mine acum, în primul rând înseamnă să respect
recomandările și restricțiile autorităților. Stau acasă ca să ajut prietenilor și
colegilor de facultate care lucrează și în aceste zile negre sub comanda
autorităților, în combaterea pandemiei. Nu pot să-i ajut, dar în fiecare zi mă
gândesc cu respect la persoanele care muncesc și când am posibilitate, îi
încurajez.
Încerc să nu răspândesc nici boala, nici frica, nici neîncrederea.
Solidaritatea pentru mine înseamnă și solidaritate cu producătorii
locali, care acum nu au unde și cum să-și vândă produsele. În județul nostru
am văzut inițiativa tinerilor care au luat legătura cu producătorii locali și au
încercat să facă mai populare produsele românești. Pot să recompensez
efortul tinerilor și pot să fiu solidară cu producătorii și firme românești
cumpărând produsele lor, cumpărând produse românești.
Am văzut și exemple negative: au fost cetățeni, care au mințit
autorităților ca să nu intre în carantină; au fost abuzuri de putere din partea
polițiștilor; a crescut prețul alimentelor; a crescut prețul măștilor,
dezinfectantelor; au fost angajați care au furat dezinfectante din spitale; au
fost amenințări din partea autorităților, care chiar încalcă foarte grav dreptul
la libertatea de exprimare.
Pe lângă solidaritatea și bunătatea sufletească a oamenilor de rând
au ieșit la suprafață de foarte multe ori și anomaliile sistemului, am văzut și
ființe, care nu au altceva în sufletul lor, decât lăcomie, dar nu mi-e frică de
viitor pentru că am văzut forța solidarității și am văzut că cei buni sunt
majoritari. Am curajul să afirm că, încredere în oameni. Totul va fi bine!

469