8.III.

2021
Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei.
Sfânta Scriptură (Vechiul și Noul Testament) și Biserica ne arată calea spre Dumnezeu
I. Dumnezeu a creat lumea ca o casă pentru toți oamenii și l-a creat pe om în a
șasea zi pentru a-l pune stapân peste creație. Oamenii doresc mereu o lume mai bună.
În lumea de azi, putem scăpa de ispite (=tentații) doar dacă avem o viață
duhovnicească concentrată pe rugăciune, participarea Duminica la Sfânta Liturghie,
Spovedanie și Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Astfel, vom dobândi
virtuți precum: bunacuviință, cumpătarea, blândețea, smerenia, milostenia etc. Fiecare
om este unic și își caută propria cale prin viață. Așa cum trupul are nevoie de hrană,
haine, odihnă și adăpost, la fel și sufletul are nevoie de fapte bune, rugăciune și
iubire. Adevărata fericire este să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Acest lucru se poate
dobândi pe cai diferite: prin credință, rugăciune, milostenie etc. Dumnezeu răspunde
căutării omului. El a creat omul dupa chipul Lui și l-a înzestrat cu voință, acesta fiind
liber să aleagă ce va face în viață. Biblia și Biserica ne arată calea spre Dumnezeu.
Biblia se mai numește „Sfânta Scriptură” și este compusă din două părți: Vechiul
Testament și Noul Testament. Din Sfânta Scriptură afli învățăturile lui Dumnezeu.
Aceasta este o cale de a comunica cu El, de a te hrani din cuvântul Lui. Respectând
învățăturile Bibliei și pe cele ale Bisericii, putem să fim mai aproape de Dumnezeu.
Cărțile Bibliei au fost scrise de către Proroci, Apostoli și alți oameni inspirați de
Dumnezeu pentru a cunoaște și înțelege adevărurile descoperite. Biblia este cea mai
importantă, cea mai citită și cea mai răspândită carte.
II. Într-una din zile, Domnul Iisus Hristos s-a urcat pe un munte și a început să le
vorbească oamenilor. El i-a învățat pe aceștia cum să se roage, cum să postească și
cum sa fie milostivi. Aceasta a fost „Predica de pe munte” (Matei: capitolele 5-7).
Orice om are nevoie de a primi îndrumare în viață, dar trebuie să ceară sfatul
persoanei potrivite. Când nu știi ce ai de facut poți să ceri îndrumarea părinților, a
preotului duhovnic, a nașilor, a doamnei învățătoare, a profesorilor sau a altor
persoane de încredere. De sfaturile acestor persoane trebuie să ții seama.
III. Dumnezeu a creat lumea și pe om din iubire. Purtarea de grijă pe care Dumnezeu o
manifestă în mod permanent față de întreaga creație și în mod special față de om se
numește „providență divină” sau „pronie dumnezeiască”. El ne ajută în situații
dificile. De aceea un creștin ortodox adevărat are încredere în purtarea de grijă a lui
Dumnezeu. Atunci când un copil întâmpină dificultăți, el nu trebuie decât să Îi ceară
ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne ocrotește și ne îndrumă pașii în viață,
El mai este numit și „Proniatorul”. Dumnezeu ne ajută și prin oameni, punând gândul
cel bun în mintea lor. Prorocii din Vechiul Testament sunt vestitori ai nașterii lui
Hristos. Ei au pregătit venirea Mântuitorului și au propovăduit credința într-un singur
Dumnezeu (=monoteismul). Cei trei Magi (Baltasar, Gaspar și Melchior) – numiți și
„craii de la răsărit” i-au adus Pruncului Iisus 3 daruri: aur (ca Împăratului vieții),
smirnă (deoarece avea să moară pe Cruce pentru noi) și tămâie (pentru că El este
Dumnezeu adevărat și Om adevărat). Regele Irod a omorât 14 mii de prunci. Domnul
Hristos a avut 12 Apostoli. În Noul Testament există 4 Evanghelii în care cei 4 Sfinți
Evangheliști (Matei, Marcu, Luca și Ioan) au povestit în scris viața lui Hristos.
Postul Mare = Postul Sfintelor Paști (parte din Triod, care este perioada de pregătire
pentru Învierea Domnului)

I. Postul creştinesc este înfrânarea, pentru o vreme, de la mâncărurile de dulce – lapte,

carne, brânză, ouă şi derivate ale acestora - precum şi de la băuturi, în scopul întăririi
puterilor sufleteşti peste înclinările spre rău ale trupului. Originea postului creştin se
află în rai prin porunca dată de către Dumnezeu primilor oameni de a nu mânca din
pomul cunoştinţei binelui şi răului (Facere 2, 16-17). Mântuitorul a postit iar
exemplul Său a fost urmat de către Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Creştinismul a
dat postului o importanţă majoră integrându-l vieţii duhovnicești în războiul nevăzut,
în lupta cu puterile întunericului şi cu patimile: „Acest neam de demoni nu iese decât
numai cu rugăciune şi cu post” (Matei17, 21). Adevăratul post, spun Sfinţii Părinţi ai
Bisericii, constă nu numai în abstinenţa de la mâncare şi băutură căci astfel s-ar numi
regim şi nu post, ci şi în înfrânarea de la „toate cele lumeşti şi de la toate poftele cele
rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie
milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui
Dumnezeu…”.
II. Creștinii ortodocși țin Post două zile pe săptămână: miercurea (când Iuda L-a trădat
pe Domnul Iisus) și vinerea (când Mântuitorul Hristos a murit pe Cruce pentru noi).
Pe lângă miercurile și vinerile de peste an, există și 4 perioade de Post: Postul Paștilor
(=Postul Mare), Postul Naşterii Domnului (=Postul Crăciunului), Postul Sfinților
Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului. În plus, mai există încă
trei zile special de Post: Ziua Înălţării Sf. Cruci (14 septembrie); Ziua Tăierii Capului
Sfântului Ioan Botezătorul (29 august); și Ajunul Bobotezei (5 ianuarie).
III. Pe lângă abținerea de la mâncărurile care nu sunt de Post (numite „de dulce” sau „de
frupt”), «Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânare a limbii, lepădarea
mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos.
Lipsirea acestora este postul şi bineprimit». Un post integral sau desăvârşit înseamnă
postire trupească şi sufletească. Sfinţii Părinţi vorbesc chiar de un post al celor 5
simţuri: postul ochilor – atunci când ne ferim să privim la lucruri, imagini, înfăţişări
păcătoase şi frumuseţile străine ce ne rănesc inima; postul urechilor – atunci când ne
ferim de auzirea vorbelor deşarte; postul gurii – atunci când ne înfrânăm limba de la
clevetiri, înjurături, vorbe spurcate, hule şi chiar de la aromele anumitor mâncăruri;
postul mâinilor – atunci când ne înfrânăm mâinile de la furt, lăcomie sau atingeri
păcătoase. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur spune în a III-a cuvântare către
antiohieni: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de
el; un duşman împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi; o
femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci
şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului
vostru. Mâinile voastre să postească  rămânând curate şi de la hrăpire şi de la lăcomie.
Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu
 ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri
ruşinoase». Iar Sfântul Vasile cel Mare zice: «Dacă toată lumea ar posti n-ar mai fi
războaie, nedreptăţi şi desfrânări. Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează mintea
limpede lepădând alcoolul, şi inima curată, blândă şi smerită! Iată postul!» Hristos-
Dumnezeu ne învață: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc
feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata
lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală; ca să nu te arăţi
oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns: şi Tatăl tău, Care vede
în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6:16-18).
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie)

I. Acești Mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324 d.Hr.),

prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini. Aflând despre
credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, le-a cerut să se închine idolilor.
Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile. Prin semne și minuni,
însă, Dumnezeu i-a întărit în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-
a condamnat la moarte, ducându-i în lacul Sevastiei, unde apa a înghețat în jurul
trupurilor lor. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de Mucenici, a ieșit din apă din
cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de către cei ce slujeau idolilor, a
murit. Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule,
Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre
Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit
strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa
lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra
Mucenicilor. Unul dintre soldații de pază pe nume Aglaie, uimit că în miezul
nopții o lumină din Ceruri încălzește apa și că o cunună dintre cele 40, pogorâte
peste Mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apa, mărturisind că și
el este creștin. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Mama sa,
știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită Împărăția Cerurilor, își ia
fiul în brațe și merge cu el la chinuitori spunându-le că vrea să fie mamă de
Mucenic. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale, devenind și el Martir.
II. Testamentul Sfinților 40 de Mucenici a fost dictat de către aceștia Sfântului
Meletie, episcopul Antiohiei, atunci când erau în lac. „Așadar, să vă depărtați
de orice poftă și rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înșelătoare și
neputincioasă, înflorește pentru puțin și îndată se veștejește că iarba grădinii.
Primind sfârsitul mai repede ca începutul. Mergeți mai degrabă la iubitorul
de oameni Dumnezeu, care dăruiește bogație neîmpuținată celor ce aleargă la
El și dă ca răsplată viața veșnică celor ce cred în El. Timpul acesta este
folositor celor ce voiesc să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru
pocăință, pentru practicarea adevăratei viețuiri celor ce nu amână nimic
pentru viitor. Căci schimbarea vieții este neprevăzută. Și chiar de ai
 cunoaște-o, vezi ceea ce este de folos și arată în modul acesta curăția
credinței, pentru ca prin aceasta să ștergi urma păcatelor făptuite mai
înainte. Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi și
judeca. Sârguiți-vă, deci, să fiți fără greșeală în poruncile lui Hristos, ca să
scăpați de focul cel nestins și veșnic. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă:
Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiți iubirea, căci numai ea
singură respectă datoria iubirii frățești și se supune legii lui Dumnezeu. Căci
prin fratele cel văzut se cinstește Dumnezeu Cel nevăzut.”

Sâmbăta – zi specială de rugăciune pentru cei adormiți

I. Pe lângă rugăciunile, parastasele, pomenile, aprinderea de lumânări și faptele bune

făcute în numele celor adormiți (mai ales sâmbăta), în Biserica Ortodoxă din
România există anual trei zile de pomenire generală a celor trecuți în veșnicie:
sâmbăta dinaintea Duminicii lasatului  sec de  carne (a  Înfricosătoarei Judecăți de
Apoi), sâmbăta  dinaintea  Duminicii  Pogorârii Duhului Sfânt (a
Cincizecimii/Rusaliilor) și ultima sâmbătă din octombrie. Cei adormiți nu mai au
nevoie de mâncare, însă dacă dăm în numele lor milostenie celor săraci, lor li se
dezleagă păcatele și pot fi mutați din iad în Rai, iar dacă sunt deja în Rai, atunci li se
adaugă și mai multă răsplată.
II. Sfântul Macarie a găsit pe când mergea pe drum o căpățână uscată a unui grec păgân
și a întrebat-o: Oare, păgânii vreodată au oarecare mângâiere în iad? Căpățâna a
răspuns: Au, părinte, mare ușurare când te rogi tu pentru cei răposați. Marele
Macarie, rugându-se lui Dumnezeu, a aflat că slujbele pentru cei adormiți le sunt de
mare folos acestora. Totodată, și Sfântul Grigorie Dialogul a mântuit, prin rugăciunile
sale, pe împăratul Traian. Dumnezeu însă i-a spus să nu se mai roage niciodată pentru
păgâni. Mai mult, Sfânta Împărăteasă Teodora a scos prin rugăciuni din chinurile
iadului sufletul soțului ei necredincios – Teofil, care a luptat contra Sfintelor Icoane.
III. În Evanghelia de la Luca (16:19-31), Hristos ne-a spus Pilda bogatului nemilostiv și
a săracului Lazăr: Un om bogat da petreceri în fiecare zi cu prietenii lui. La poarta
lui sta de mult timp un sărac plin de bube, numit Lazăr, care nu primea nici
firimiturile de la ospețele bogatului. Bogatul moare și sufletului lui este condamnat
în iad pentru zgârcenia lui. A murit și săracul, iar sufletul său a fost dus de îngeri în
sânul lui Avraam. Bogatul fiind în iad, cere Părintelui Avraam permisiunea ca Lazăr,
săracul de la poarta lui, să-i ude puţin limba, că se chinuie în văpaie. Toate
rugăminţile bogatului nu mai pot fi împlinite, acum făcându-se dreptate după faptele
făcute în viaţă. Bogatul îl simbolizează pe omul egoist şi nepăsător faţă de cei din
jur.