Referat

La disciplina: Control financiar

Tema: „Evaziunea fiscală pe categorii de obligații fiscale”

 Chișinău, 2021
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………………………….3
Capitolul I Evaziunea-fiscala consideratii generale ,cauze si efecte………………………......4
1.1 Abordări generale despre conceptul de evaziune fiscală și fraudă
fiscală..................................4
1.2 Clasificarea evaziunii
fiscale....................................................................................................11
Capitolul II Forme de manifestare a evaziunii fiscale frauduloase lanivel national și
international..…………………………………………………………………….......................14
2.1 Scurt istoric despre apariția evaziunii fiscale in
RM………………………………………….14
2.2 Forme de manifestare a evaziunii fiscale cu caracter pe categorii de
impozite……………….22
2.3 Factori generatori si conditii de manifestare a evaziunii fiscale
internationale……………….29
2.4 Instrumente de realizare a fraudei fiscale
internationale……………………………………..30
2.5 Companiile din paradisurile
fiscale...........................................................................................32
Capitolul III Cai de prevenire si combatere a evaziunii fiscale………………………………
34
3.1 Modalitati de sanctionare a evaziunii fiscale…………………………………………………
34
3.2 Prevenirea si combaterea riscului comiterii infractiunilor deevaziune
fiscala………………..37
3.3 Cooperarea intre state pentru prevenirea evaziunii si a fraudei fiscale international…......
….38
3.4 Propuneri de masuri necesare limitarii evaziunii fisacale……………………………………
40
Concluzie…………………..……………………………………………………………….……42
Bibliografie...................................................................................................................................43

2
 Introducere

Evaziunea fiscala este un fenomen economico-social de mare amploare şi importanţă cu

care se confruntă numeroase state, într-o măsură mai mare sau mai mică. Date fiind cauzele şi
proporţiile sale şi oricare ar fi masurile de combatere, nu se pot vorbi, în planul rezultatelor
obţinute, despre eradicarea acestui fenomen, ci doar despre limitarea sa. Existenţa unui număr
mare de obligaţii fiscale, precum şi mărimea acestora au generat în permanenţă tendinţe de
sustragere de la impunere. Definirea conceptului de evaziune şi a formelor acestuia a suscitat
numeroase controverse de-a lungul timpului, fără a fi stabilite limite exacte şi metode clare de
cuantificare. Având în vedere aceste aspecte, am structurat cercetarea realizată în cadrul acestei
lucrări astfel încât să fie acoperită următoarea tematică: delimitări conceptuale privind evaziunea
fiscală, formele de manifestare, cauzele generatoare şi efectele produse; analiza şi combaterea
evaziunii fiscale în Republica Moldova.
Scopul lucrării. Prin acest referat sm încercat să analizez minuțios evaziunea fiscala care
are loc în Republica Moldova, cine sunt responsabili de a raspunde pentru aceste încalcari majore
a legii și care sunt masurile de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.
Obiectul studiului. Noțiuni teoretice despre termenul de evaziune fiscala, elucidarea și
procedura de control pentru descoperire evaziunii fiscale la nivel de economie.
Metodologia de cercetare. Realizand acest referat am utilizat deducția, pornind de la
informația generală despre fraudele fiscale din ultimii an, lega fiscală , metoda de realizare a

3
controlului fiscal. Am analizat atât informația din literatură cât și anumite date statistice
prezentate de Sistemul fiscal de stat, Ministerul Finanțelor și alte sure de informare web.
Importanța practică. Cunoașterea mi multor detalii referitor la acest subiect, precum și
a metodelor de combatere a acestei probleme majore ne oferă posibilitate de a realiza o crestere
economico-financiară a statului precum și dezvoltatarea Țării. Ân acest context un aspect
important la care autoritățile statului trebuie sa lucreze este monitorizare cheltuirii banilor publici
eficient. Altfel spus, banii trebuie să fie monitorizați și cheltuiți chibzuit, să fiedirecționați spre
domenii prioritare de dezvoltat și să devieze de la conceptul de cheltuială curentă spre conceptul
de investiție pe termen lung.
Cuvinte-Cheie: evaziune fiscala, fraudă fiscala, instrumente fiscale, companii.

Capitolul I. Evaziunea-fiscala consideratii generale ,cauze si efecte

1.1 Abordări generale despre conceptul de evaziune fiscală și fraudă fiscală

În domeniul combaterii infracțiunilor de evaziune fiscală, sunt lansate mai multe

cercetări în Republica Moldova, însă acestea pun în evidență anumite problematici, aspecte
legate de
obiectul, modul de interpretare și calificare a acestei infracțiuni, fără a indica care sunt cele mai
bune și eficiente măsuri de cercetare a infracțiunilor de evaziune fiscală, ce prezintă modelul
(caracteristica) criminalistic al acestor infracțiuni, cine sunt subiecții evaziunii, care sunt cauzele
acestui fenomen, etc.,etiologia sa și efectele economice, sociale și morale pe care le produce.
Politica fiscală joacă un rol important în economie pe piaţă prin pîrghiile tradiţionale de
care dispune nu doar în vederea realizării veniturilor statului, dar şi pentru imprimarea sensului şi
ritmului de dezvoltare economică şi socială a ţării.
Impozitele şi taxele reprezintă mijloacele ce stau la dispoziţia statului pentru realizarea
veniturilor bugetare şi, implicit, pentru asigurarea cheltuielilor generate de nevoile publice.
Problema influenţei impunerii asupra cetăţenilor, precum şi asupra activităţilor umane este
extrem de vastă şi are importanţă deosebită pentru întreaga dezvoltare şi transformare a vieţii
economice, sociale, politice. De aceea, pentru guvern, astăzi aste o o adevărată artă, de a şti să
asigure veniturile statului, fără ca însuşirea lor să însemne o povară care să zdruncine interesele
private şi patrimoniale individuale ale producătorilor contribuabili.
Perioada antică. Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut pe
parcursul evoluţiei societăţii umane în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinaţi de
4
necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile
autoritare de conducere statală.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în funcţie de dezvoltare
economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Date despre impozite şi
cheltuielile publice din antichitate se cunosc mai ales din istoria statelor antice greceşti, ca şi în
statul antic roman, erau considerate publice cheltuielile pentru asigurarea funcţionării organelor
de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi a ordinii publice,
construcţia şi înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri, lucrări de utilitate
comunală, pentru temple şi serbări religioase ca şi pentru distracţiile publice. [1]
Pentru aceste cheltuieli publice primele resurse erau cele domeniale obţinute prin
exploatarea unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului, cum erau, de exemplu, minele de
argint şi carierele de marmură în republicile greceşti.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi alte
bunuri. Urmau apoi impozitele asupra veniturilor meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în piaţă a
produselor agricole, precum şi de impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi,
perceput în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni.
În statul romîn antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost "tributum".
La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fiind stabilite
fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut. Ulterior
tributum a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent datorat de toţi cetăţenii statului roman
care aveau proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunuri mobile.
Concomitent cu tributum se percepea un impozit pe succesiuni. S-a introdus şi un impozit
asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri şi de asemenea s-au aplicat, temporar, un
impozit pe numărul sclavilor şi impozitul datorat de celibatari.
Aceste impozite din statul atenian şi roman sunt o dovadă şi exemple ale răspândirii şi
diversificării în antichitate a procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să plătească
impozite ca venituri ale statului.
Perioada evului mediu. În evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la
altul, în funcţie de dezvoltarea economico-socială diferită, precum şi de concepţii şi tradiţii
proprii. În Anglia, timp îndelungat, impozitul principal era cel datorat de către proprietarii de
pământ:
la început în raport de întindere şi ulterior în funcţie de venitul obţinut prin exploatare proprie ori
arendă. Concepţional, prin Magna Carta Libertatum din anul 1215 s-a interzis instituirea
impozitelor de către monarhi fără aprobarea parlamentului, în acelaşi secol, a fost introdus un
impozit pe venit diferenţiat pentru nobili, preoţime şi ţărani, iar în secolele următoare au fost
5
instituite impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţurile de
vânzare a sării, cărbunelui, pieilor şi a altor bunuri. [2]
Sunt interesante şi datele privind impozitele şi organizarea fiscală aplicată în Republica
Florenţa din Italia în secolele XII-XV. La începutul acestei perioade exista un impozit pe
veniturile cetăţenilor bogaţi, care se percepea pe baza unei "scări" progresive. Mai existau
impozite pe succesiuni şi taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică. Impozitul vechi pe venit
a fost înlocuit cu impozitul denumit "estimo", aplicat asupra tuturor bunurilor cetăţeneşti care
erau înscrise în "registro del estimo" pe baza declaraţiilor contribuabililor, care, dacă se
constatau a fi inexacte, erau sancţionate cu o dezonorantă, ştergere a celui găsit în culpă de pe
lista votanţilor la alegerile organelor comunale. După aproape trei secole "estimo" a fost
modificat conform cerinţelor de impunere a averilor, mai ales ale comercianţilor şi bancherilor,
care erau evaluate separat de mai mulţi agenţi fiscali. Pe lângă acestea, în Florenţa de atunci se
mai păstrau impozitele pe succesiuni, pe vânzarea unor bunuri precum şi taxele vamale.
Încă înainte de întemeierea Principatelor Române, adică până la descălecare, pe teritoriul
ţării noastre au coexistat diferite forme de organizare politică. Toate popoarele barbare care au
străbătut teritoriul românesc au supus populaţia acestuia la dări şi la coverzi multiple, stare care a
durat până ce s-a putut închega viaţa Statelor Române capabile să trăiască din forţele naţionale
ale neamului. În această perioadă, legătura dintre ţăranii români şi şefii triburilor barbare se
făcea prin intermediul cnejilor, voievozilor şi al juzilor localităţilor româneşti, care răspundeau
de strângerea birurilor.
În particular, în Dacia romană în vederea strângerii impozitelor guvernatorul acesteia, ajutat
de prei procuratores - câte unul de la fiecare provincie, strîngea dările şi supraveghea cheltuielile.
Impozitele plătite de populaţia Daciei erau directe şi indirecte, în afară de acestea, locuitorii
Daciei mai erau obligaţi să presteze diferite munci şi servicii (vectigalia), care constau mai ales
în transporturi. Vârfurile clasei dominante erau scutite de impozite indirecte .
În caz de neplată a impozitelor, statul proceda la executarea silită asupra averii debitorului.
Nu toate impozitele se strângeau în regie, unele din ele erau arendate. De pildă, dările care se
plăteau pentru păşunat şi pentru exploatarea sării se dădeau unor arendaşi numiţi conductores
pascui et salinarum.[3] Aceştia achitau statului suma cuvenită, pe care şi-o acopereau cu un
câştig de la contribuabili.
În urma descălecării şi a închegării unor organizaţii politice mai unitare, organizarea fiscală
din ţările române se dezvoltă, urmând sistemul de dări care exista în Transilvania, locul de unde
au pornit voievozii descălecători. O oarecare influenţă s-a exercitat şi din partea populaţiei
româneşti de peste Dunăre, din Serbia, populaţie cu o organizaţie administrativă şi o structură
socială bine conturate, cu drepturi şi obligaţii cetăţeneşti faţă de fisc.
6
 O trăsătură fundamentală a acelei perioade a constat în aceea că domnii, reprezentând
autoritatea supremă în stat, şi-au asumat o serie întreagă de atribuţii in domeniul fiscal, precum:
fixarea dărilor, controlul activităţii tuturor slujbaşilor vistieriei, fixarea atribuţiilor acestora,
numirea lor, acordarea de reduceri sau scutiri de dări ş.a. Această stare de lucruri s-a păstrat şi în
tot timpul orânduirii feudale.
În Ţara Românească şi în Moldova,[4] în timpul dominaţiei otomane, până la instaurarea
regimului turco-fanariot, când printre izvoarele dreptului se enumera "legea ţării" (dreptul
cutumiar) şi legislaţia domnească necodificată în dezvoltare şi sporire a rolului său, organele
finanţelor tării sunt subordonate vistiernicului central şi, în virtutea lui domenium eminens,
acestea percep dări în natură şi apoi în bani de la locuitori. Toţi locuitorii satului erau împărţiţi în
grupuri fiscale alcătuite după criterii economice, sociale, administrative, teritoriale sau de origine
etnică.
Impunerea fiscală se făcea prin sistemul cislei, stabilindu-se o sumă plătibilă pentru fiecare
grup fiscal care era apoi repartizată unităţilor impozabile, după criteriul puterii economice.
Precum afirmă unii autori, numeroşi locuitori care nu-şi puteau plăti impozitele, ca să scape
de închisoare, îşi lăsau toate în pieire -case, femei, copii, fugind prin alte ţări. Alteori, pentru
activarea încasărilor domnitorii îşi permiteau confiscarea de bunuri, în acest sens se aminteşte că
loan Despot (1561-1563) "bisericile dezbrăca, arginturile le lua, de făcea bani şi altele".
Adeseori, obligaţiile grevau şi personalitatea debitorului, în fine, în cazul împotrivirii de a plăti
vreun impozit, oricât de greu ar fi fost, locuitorii puteau fi expuşi la pedeapsa capitală pentru a li
se putea lua averile, precum a procedat lancu Sasul (1579-1582) care "lăcomie de avuţie nespusă
avea, pentru care pre mulţi au omorât".[5]
Sumele datorate statului erau percepute şi prin aplicarea principiului răspunderii colective
(solidare). Dacă un membru al grupului fiscal nu putea plăti dările, răspunderea revenea întregii
colectivităţi, începând cu rudele şi vecinii.
Epoca modernă. În ultima perioadă a evului mediu, în condiţiile dezvoltării
meşteşugurilor şi manufacturilor, ca şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit
statelor posibilitatea sporirii numărului şi a felurilor impozitelor. Această sporire a fost
determinată şi de creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat aflate într-o anumită
etapă de dezvoltare — ca autorităţi şi servicii publice de administraţie şi justiţie, precum şi
pentru ordinea publică şi întreţinerea armatei.
Unul din exemple mai convingătoare privind sporirea numărului şi felului impozitelor i-a
oferit Franţa, în care monarhii au păstrat până la Revoluţia din 1789 dreptul de a institui impozite
şi, în consecinţă, categoria acestora începea cu impozitul "la taille" în variantele reale - datora de
proprietarii de terenuri, şi personal - datorat pe veniturile cetăţenilor - căruia i se suprapunea
7
impozitul de a douăzecia parte din venit, sporit apoi la a zecea parte din venit, precum şi capitaţia
datorată de toţi cetăţenii în cuantum bănesc diferenţiat în raport de rangul social, în acelaşi timp,
în folosul monarhului se datora "patenta" ce reprezintă 3/4 din taxa plătită corporaţiilor la
eliberarea autorizaţiilor celor ce exercitau pe cont propriu meserii sau comerţ.[6] Categoria
impozitelor mai cuprindea pe cele percepute la vânzarea sării, tutunului şi băuturilor, la
tranzacţiile şi înstrăinările de bunuri, ca şi impozitele de timbru denumite şi de înregistrare,
cărora li se adăugau diferite taxe.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor, Adunarea Constituantă,
întrunită după Revoluţia Franceză din 1789, a decis reforma impozitelor prin înlocuirea
privilegiilor avute până atunci de nobili şi preoţime, suprimarea arbitrarului aparatului fiscal,
înlăturarea unor impozite pe vânzări ale bunurilor de consum, alte acţiuni reformatoare şi, înainte
de toate, consacrarea dreptului cetăţenilor de a consimţi liber la stabilirea impozitelor. în acest
sens, Constituţia franceză din 1793 a prevăzut că "nici un cetăţean nu este dispensat de onorabila
obligaţiune de a contribui la acceptarea sarcinilor publice, dar condiţionat de consimţământul la
aceste contribuţii". Datorită fiscalităţii excesive, ţăranii căutau să scape de bir prin fugă, dar,
potrivit sistemului cislei, datoria lor trebuia să fie preluată de către cei rămaşi. Dacă întregul sat
se afla în neputinţa de a plăti suma fixată, urma să fie aservit în contul datoriei.

Orăşenii, fiind neomogeni din punct de vedere social şi economic, erau impuşi şi ei la dări
şi prestări faţă de stat. Dacă orăşenii solicitau statutul de posluşnici ai mănăstirilor sau fugeau din
localitatea respectivă, suma dărilor acestora, ca şi în cazul cu ţăranii, se împărţea celorlalţi,
ultimii fiind şi ei legaţi prin răspunderea solidară în plata dărilor, aspect propriu şi breslelor care
încep a apărea în a doua jumătate a sec. al XVIl-lea.

Perioada dominaţiei Imperiului Rus (1828-1856) a adus importante transformări în

domeniile politic, social, economic şi financiar. Din punct de vedere financiar, această perioadă,
însumând 28 de ani, poate fi împărţită în două epoci:

 epoca vechiului regim - care a durat de la 1828 şi până la punerea în aplicare a

Regulamentului Organic (l iulie 1831 în Muntenia şi l ianuarie 1832 în Moldova);
 epoca noului regim (aceea a Regulamentului Organic) - care a durat de la punerea
acestuia în aplicare şi până la Convenţia de la Paris (30 martie 1856), moment în
care a luat sfârşit amestecul ruşilor în treburile interne ale ţării. [7]

Regulamentul Organic cuprinde, în Capitolul III, reforma financiară, care se axează, în

general, pe desfiinţarea unor dări şi instituţii şi crearea altora, mai eficiente, pe instituirea unei

8
ordini în perceperea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor, pe introducerea unor norme moderne
de drept bugetar. Conform reglementărilor cuprinse în Capitolul in, toate veniturile urmau să fie
concentrate în Casa Statului, fiind apoi repartizate în cheltuieli stabilite prin buget, instituindu-se
astfel principiul modern al universalităţii bugetare.

În perioada domniei lui Alexandru loan Cuza (1859-1866) au fost puse bazele unei
organizări financiare modeme şi s-a unificat legislaţia financiară a celor două Principate. [8]
In România, în perioada interbelică, după făurirea statului naţional unitar român, au fost
întreprinse un şir de măsuri în vederea unificării legislative şi, totodată, a perfecţionării legislaţiei
existente, măsuri desfăşurate şi în domeniul fiscal. In 1923 a fost adoptată Legea contribuţiilor
directe. Aceasta, pe lângă reglementări de ordin fiscal, conţinea şi regimul sancţionator al
încălcărilor, inclusiv în ordine juridico-penală. Dar pe lângă multiplele momente pozitive pe care
le avea, această lege nu a fost lipsită şi de unele lacune prin faptul că acorda unor întreprinderi
facilităţi la ocolirea impozitului, astfel încât cota oficială la care acestea erau impuse rămânea
doar o ficţiune. Şi aceasta mai cu seamă din cauză că pe lângă Legea contribuţiilor directe fusese
adoptate şi funcţionau un şir de alte legi fiscale, spre exemplu: legea timbrului, legea
monopolului vânzării spirtului ş.a. Nu în zadar se insista asupra reformării şi unificării
sancţiunilor fiscale, reformă operată abia după al doilea război mondial. Dar de acum în această
perioadă se întrevede un "drept penal special", care, în opinia prof. V.Dongoroz, reprezintă
dreptul penal particular, statornicit de anumite legi speciale, în opunere cu dreptul penal ordinar,
statornicit de Codul penal, instituţie întâlnită şi în dreptul penal actual al României. [9]
Referitor la Rusia sovietică, trebuie de menţionat că în perioada anilor 1917-1921 acţiunea
tuturor impozitelor fusese sistată, iar organele fiscale complet dizolvate.
O dată cu trecerea la noua politică economică începe procesul de restabilire treptată a
sistemului financiar. Tendinţa statului de a dezrădăcina manifestările de evitare a impozitării a
dus la intensificarea bruscă a măsurilor de represiune penală. Codul penal al RSFSR şi
respectivele coduri ale republicilor unionale din 1922, în Capitolul "Infracţiuni contra ordinii de
administrare", conţineau un şir de articole care prevedeau răspunderea pentru infracţiuni contra
ordinii de impozitare (art.78 - refuzul în masă de la plata impozitelor, băneşti sau naturale, sau de
la îndeplinirea prestaţiilor; art.79 - neachitarea de către unii cetăţeni în termen sau refuzul de a
achita impozitele, în bani sau în formă naturală, de a îndeplini prestaţiile sau de a executa
lucrările ce au importanţă general statală etc.).
Componenţele în cauză nu erau desăvârşite, de aceea în Codul penal intrat în vigoare la l
ianuarie 1927 acestea fusese supuse modificărilor, fiind totodată extinse în număr" .

9
 Admiterea activităţii de muncă individuală însemna de asemenea şi schimbarea atitudinii
oficiale a statului faţă de proprietatea privată şi favoriza animarea psihologiei de proprietate
privată în societate, ceea ce a pus baza moral-psihologică a evaziunii fiscale.
De aceea, pentru a asigura controlul financiar de stat asupra unei astfel de activităţi şi în
scopul luptei generale cu veniturile neprovenite din muncă, prin Ucazul Sovietului Suprem al
RSSM din 17 iunie 1986 în CP RSSM a fost introdus art.164 care prevedea răspunderea pentru
eschivarea de la depunerea declaraţiei cu privire la venituri.
Acest articol era îndreptat, în primul rând, spre ocrotirea intereselor statului în sfera
controlului asupra defalcărilor fiscale. Aşadar, art.164' CP RSSM este primul articol care în
special prevedea răspunderea penală pentru infracţiunile fiscale, săvârşite de persoanele fizice
particulare.
Astfel, sistemul economic existent începe să se reformeze cardinal: de la cel administrativ de
comandă la cel de piaţă şi al economiei perioadei de tranziţie. La fel de inalienabil şi organic el
include în sine cointeresarea subiectului relaţiilor economice de a păstra veniturile obţinute de el
în proporţii maxim posibile, cointeresare pe care o putem deci recunoaşte drept cauză (temei)
pentru neachitarea deplină sau oportună a plăţilor fiscale. Cele relatate permit a concluziona că
necesitatea instituirii unui control statal mai riguros, inclusiv a constrângerii penale în sfera
achitării şi încasării plăţilor fiscale, obiectiv a fost determinată de reformele economice radicale
şi, în particular, de includerea unui contingent enorm de agenţi economici particulari în sistemul
economic al ţării. Ulterior, baza socială pentru răspândirea evaziunii fiscale se lărgeşte - triste
totaluri ale aşa-numitei "primă etapă a privatizării".
De rând cu factorii obiectivi care au favorizat evoluţia fenomenului de evaziune fiscală
trebuie menţionaţi şi cei subiectivi care sunt legaţi, în primul rând, de caracterul urgentat,
galopant am spune, al desfăşurării reformelor fără o pregătire anticipată detaliată a bazei
economice şi juridice, precum de lacunele politicii fiscale în care rolul principal i-a fost atribuit
funcţiei fiscale, şi nu celei stimulatorii (de compensare) a impozitelor. De fapt, cotele exagerate
"determină întreprinzătorii să păşească pe calea evaziunii fiscale".
Stabilirea interdicţiei juridico-penale a evaziunii fiscale nu este condiţionată, desigur, doar
de însuşi faptul apariţiei în R. Moldova a condiţiilor social-economice, obiective şi subiective,
favorabile răspândirii acestui fenomen, dar şi de importanţa relaţiilor care sunt dăunate prin astfel
de fapte, de gravitatea prejudiciului şi de răspândirea relativ frecventă a acestor fapte.
Importanţa relaţiilor fiscale care sunt dăunate în urma evaziunii fiscale şi necesitatea
protecţiei juridico-penale a acestora sunt determinate în general de funcţiile impozitelor în viaţa
societăţii. După cum deja s-a remarcat, evaziunea fiscală atentează la relaţiile fiscale în privinţa
formării bugetului şi finanţării cheltuielilor publice (funcţia fiscală a impozitelor).
10
 Necesitatea protecţiei juridico-penale a relaţiilor fiscale de această categorie este evidentă,
dacă ţinem cont de faptul că în ţările cu economie dezvoltată plăţile fiscale reprezintă una dintre
sursele principale ale părţii de venituri a bugetului. În SUA, spre exemplu, peste 50% din
încasările bugetului federal le constituie impozitul pe venit.[10] Despre gravitatea prejudiciului
cauzat prin evaziune fiscală se poate judeca şi după paguba materială provocată sistemului
bugetar. Conform unor aprecieri, în bugetele republican şi cel local nu se încasează cel puţin
25% din impozite şi alte plăţi obligatorii. Astfel, paguba reală cauzată prin evaziune fiscală
capătă semnificaţie pentru întreaga societate şi reprezintă un temei important pentru stabilirea
interdicţiei juridico-penale.

1.2 Clasificarea evaziunii fiscale

In acceptiunea specialistilor evaziunea fiscala poate fi de doua feluri :

-evaziunea fiscala legala sau tolerata
-evaziunea fiscala licita cu caracter frauduros

Evaziunea fiscala legala (licita)

Prin evaziune fiscala legala se intelege actiunea contribuabilului de a acoli legea recurgand la
o combinatie neprevazuta a acesteia si, deci ,,tolerata’’.
Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci cand o anumita parte din veniturile sau averea
unor persoane sau categori sociale este sustrasa de la impunere datorita modului in care legislatia
fiscala dispune stabilirea obictivului impozabil.

11
Evaziunea fiscala frauduloasa (ilicita)
Spre deosebire de evaziunea fiscala legala, care consta intr-o mentire prudenta a sustragerii in
limitele legale, freuda fiscala se savarseste prin incalcarea flagranta a legii, profitandu-se de
modul specific in care se face impunerea
Prin evaziune fiscala ilicita actiunea contribuabilului ce incalca (violeaza)prescriptia legala
cu scopul de a sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului.
Evaziunea ilicita (frauda fiscala) are loc atunci cand se comite o incalcare flagranta a
legii.Evaziunea fiscala este frauduloasa cand contribuabilul, obligat sa furnizeze date in sprijinul
declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea
obiectului impozabil sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului. Asadar
evaziunea fiscala frauduloasa sau frauda fiscala constau in disimularea obiectului impozabil, in
subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata
impozitului datorat.
Dimensiunile evaziunii si fraudei fiscale difera de la o tara la alta in functie de legile si
realitatile fiscale ale acestora iar eficacitatea sistemului fiscal se masoara nu atat prin importanta
veniturilor fiscale atrase la buget cat prin gradul de consimtire la impozit.Este general recunoscut
faptul ca nivelul evaziunii (fraudei) fiscale intr-un anumit stat este invers proportional cu gradul
de consimtire la impozit al contribuabililor din acel stat.
Amplorea fraudei variaza de la o tara la alta si chiar si chiar in interiorul aceleiasi
tari.Chiar intre tarile cu economie de piata dezvoltata,evazionismul poate fi diferit : in tarile din
Nordul Europei, Anglia, SUA proportia fraudei fiscale este mult mai redusa decat in celalalte
state dezvoltate, precum si in cadrul aceleiasi tari pot sa apara diferente semnificative spre
exemplu intre Nordul si Sudul Frantei sau a Italiei. De asemenea, proportiile sunt diferite si pe
categorii sociale :evaziunea fiscala in randul salariatilor este mai redusa decat la cei cu profesiuni
liberale. Prevenirea evaziunii fiscale este foarte dificila pentru ca ea presupune instituirea
unui sistem costisitor si a unui aparat numeros de supraveghere a colectarii impozitelor.Efectele
evaziunii fiscale se resimt asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni in
mecanismul pietii si nu in ultimul rand pot contribui la crearea unor inechitati sociale datorate
,,excesului si inclinatiei’’diferite a contribuabililor la evaziunea fiscala

Indiferent de modul in care a fost definit fenomenul de evaziune fiscala este cert ca el
este condamnat pretutindeni.Acest fenomen de evaziune fiscala persista in toate tarile si in toate
perioadele, in ciuda sanctiunilor de orice fel aplicate de stat.

Frauda și evaziunea fiscală. Grade de igalitate

12
 Din punct de vedere juridic, exista o disctinctie clasica intre frauda fiscala administrativa si
frauda fiscala penala.In timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale a doua suporta
sanctiuni penale.
O alta clasificare are la baza existenta sau inexistenta mijloacelor frauduroase pentru comiterea
fraudei fiscale.Conform acestei clasificari exista frauda simpla si frauda complexa.
Frauda simpla : reaua credinta este intermediara intre evaziune si frauda insotita de procedee
frauduloase care stabileste vointa de a se sustrage impozitarii.Ea se defineste ca orice actiune sau
omisiune comisa cu rea credinta pentru sustragerea de la impozitare.Aceasta este o practica
foarte raspandita care furnizeaza majoritatea cazurilor de aplicare a penalitatilor fiscale in
materie de impozite pe venitul societatilor(pe profit) .Aceasta frauda este urmata doar de
sanctiuni fiscale nu si de cele penale.
Frauda complexa :vointa frauduloasa este frauda tip prin excelenta.Si la noi, ca si in alte tari,
ea nu reprezinta decat o proportie foarte mica din infractiunile fiscale.
Incercand sa concluzionez asupra diversitati de opinii vis-à-vis de notiunile de evaziune
fiscala, legala, ilegala, de frauda fiscala, consider ca exista un singur fenomen care afecteaza
veniturile fiscale ale bugetului de stat, acela al evaziunii fiscale care, in functie de raportul fata
de lege al actiunii de atingere a acestor drepturi poate fi evaziune fiscala licita !! (adica este
ingaduita, implicit de lege) si nu evaziune fiscala legala(deoarece conform DEX, legal inseamna
ca ,,exista sau se face in temeiul unei legi, care este prevazut de o lege, este conform cu legea),
precum si evaziunea fiscala ilicita (nelegala)care este sinonima cu frauda fiscala.

Cauzele evaziunii fiscale

In ceea ce priveste cauzele evaziunii fiscale ele sunt in mod evident foarte complexe si au
motivatii foarte diverse.
1.O prima cauza a evaziunii fiscale, a fraudei, o constitue faptul ca sistemul fiscal al
statului modern lasa la latitudininea contribuabilului declararea veniturilor plecandu-se de la
prezumtia de sinceritate, adevar neaplicabil tuturor.
2. Cauza a evaziunii fiscale o constitue faptul ca nici chiar statul nu poate lua cele mai
potrivite masuri economice presat de elemente de criza, inflatie, recesiune economica si astfel
recurge la majorarea –uneori nejustificata- a taxelor si impozitelor existente.
3.Cauza a evaziunii fiscale o constitue organizarea la nivel national si international de
grupuri si structuri mafiote deosebit de puternice care controleaza in fapt subteran economiile
multor state.

13
 Desigur ca statele europene fac eforturi deosebite de combatere a contrabandei, a circulatiei
drogurilor si, implicit, a evaziunii fiscale, dar sustragerile de la sumele datorate sunt
inimaginabile. 4.De asemenea, complexitatea sistemelor fiscale este o sursa importanta de
frauda, tehnicile de impozitare explicand, in principal acest lucru. Sofisticarea extrema a
regulilor fiscale din tarile dezvoltate risca sa conduca la o incitare permanenta la ascunderea
masei impozabile sau la reducerea masiva a acesteia ca urmare a multiplicarii regulilor si a
conditiilor de alpicare a cestora, inmultirea regimurilor derogatorii, etc.

Capitolul II Forme de manifestare a evaziunii fiscale frauduloase

la nivel national și international

Pretutindeni şi din totdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea,

perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persistă în toate
ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor. Sistemul de impozitare este baritonul evaziunii
fiscale, determinînd într-un fel sau altul comportamentul contribuabilului.
Statele formal independente în prima jumătate a sec.XX, precum China ş.a. unde străinii
se bucurau de drepturi deosebite şi deţineau controlul asupra cîtorva dintre funcţiile centrale ale
statelor suverane, aşa cu m ar fi colectarea impozitelor (fiscal), au cunoscut şi fenomenul
corupţiei şi a evaziunii fiscale.
Economia subterană sau tenebră, sau "economia neagra" (black economy), ca formă de
manifestare a evaziunii fiscale (munca la negru, vînzarea ilegală de droguri, prostituţie, jocuri de
noroc, etc.), e estimată a fi 8% dîn P.N.B în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia,
14
11,5% în Italia, 9% în Franţa, Olanda, Canada şi Germania, 8,5% în SUA şi 5% în Japonia.
Semnificaţia problemei e mai mare în ţările mai puţin dezvoltate unde guvernele pot întîmpina
mari dificultăţi în supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie. N.Kaldar estima frauda
fiscală în ţările lumii a treia, între 4/5 şi 9/10 din încasările fiscale prevăzute. Moldova, cu regret,
face parte din acest grup de ţări.

2.1 Scurt istoric despre apariția evaziunii fiscale in RM

Conform textului legii fiscale a Republicii Moldova evaziunea fiscală reprezintă

„sustragerea sub orice formă de la plata obligaţiilor legale către stat, adică ascunderea sub
diferite forme a surselor şi cuantumului de venituri impozabile". Cu alte cuvinte, orice acţiune a
subiectului economic, de natură să diminueze valoarea monetară a plăţilor legale către bugetul
statului şi alte fonduri publice constituite conform legii, se încadrează în categoria economică de
evaziune fiscală.
Evaziunea fiscală poate fi definită ca fiind totalitatea procedeelor ilicite sau licite cu
ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte materi lor impozabilă obligaţiunilor
stabilite prin lege. Evaziunea fiscală este rezultanta logică a delictelor şi inadvertenţelor unei
legislaţii imperfecte şi rău assimilate, metodelor defectuase de aplicare, precum şi a neprevederii
şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atît de vinovată ca şi acei pe care
îi provoacă prin aceasta la evaziune .
Dicţionarul explicativ al limbii moldoveneşti ne defineşte următoarele noţiuni:
 fiscal- care ţine de fisc, propriu fiscului; fiscalism- politică financiară de exagerare a
impozitelor;
 fiscalitate- ansamblu de măsuri legate de fisc;
Constituţia RM, prevede, precum că sunt interzise orice prestaţii în afara celor stabilite
prin lege, care şi instituie obligativitatea determinării doar prin lege a impozitelor, taxelor şi a
altor plăţi la bugetul de stat, constituie în esenţă garanţia drepturilor de proprietate al cetăţenilor.
Tendinţa statelor în atabilirea impozitelor este de a căuta ca sarcinile statului să apese asupra
contribuabililor, în dependenţă de veniturile (aportul) acestora.
Deoarece, cînd sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să
evadeze. Este un reflex economic care face să dispară capitalurile pe care fiscul, vrea să le
impună prea mult “Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă”. El trebuie să fie cu atît
mai moderat, cu cît această bogăţie este mai fugitivă.

15
 Este o chestiune de morală, susţine autorul D.D.Şaguna, ca cei nevoiaşi să plătească mai
puţin. Încă din timpurile străvechi, grelele dări i-au determinat pe mulţi locuitori liberi să renunţe
la această libertate şi să devină, adică lipsiţi locului de naştere, deoarece în noua situaţie nu mai
plăteau dări.
Frica de a nu plăti exista deci din cele mai vechi timpuri, iar dorinţa de
eschivare se va transmite de la om la om, de la contribuabil la contribuabil. Şi este evident faptul
ca fiecare să fiecare să încerce să-şi pună pe prim plan propria persoană, iar cel general să rămînă
cu mult în urmă, că mai apoi să fie impus prin amenzi. Însă, amenzile fiscale nu-l vor determina
pe contribuabil să declare veniturile ce le are, ci el se va înconjura de precauţiuni mai minuţioase
pentru a se sustrage de la obligaţiile faţă de stat.
Este o psihologie a contribuabilului de a nu plăti, decît ceea ce nu poate să nu plătească.
Spiritulde evaziune naşte şi din simplul joc al interesului, oricare ar fi cota impozitului pus în
sarcină şi este o formă a egoismului omenesc.
Dar este de menţionat că, această mentalitate există la omul cel mai cinstit:unii cărora nici
nu le-ar veni vreodată idea cea mai nedelicată asupra proprietăţii aproapelui, se vor sustrage de
îndatoririle lor faţă de fisc fără nici o ezitare.
A înşela fiscul se consideră ca o probă de abilitate nu de necinste. Principiul onestităţii şi al
echităţii impun ca persoanele plătitoare să suporte şi celelalte sume datorate statului în mod
efectiv. Ori, contrar acestui principiu, în realitate uneori, lucrurile altfel:
-dacă contribuabilul care datorează statului contribuţia sa îl achită în mod efectiv,- în cadrul
acestei echităţi fiscale, - avem - incidenţă directă
– dacă contribuabilul care plăteşte statului, nu este acelaşi, care suportă efectiv din
patrimonial său, plata incidenţa indirectă. Sau presoana care plăteşte impozitul reuşeşte să
recupereze, parţial ori total sumele plătite statului.
Iar, cînd aceste principii, sunt pur şi simplu evitate, sau chiar ignorate intenţionat, poate fi
vorba doar de evaziune fiscală.
Ca rezultat, această eschivare de la impunerea plătitorului de impozite, este denumită drept-
evaziune fiscală, susţine D.Clocotici.
Autorul, A.Brîzgalin defineşte evaziunea fiscală în sensul larg al cuvîntului, ca fiind acele
acţiuni intenţionate ale contribuabilului, care îi permit acestuia din urmă de a se eschiva ori într-o
măsură sau alta a diminua plăţile sale obligatorii la buget, realizate în forma impozitelor, taxelor
şi a altor obligaţii. Aceste acţiuni se caracterizează prin:
 anumite acţiuni ale contribuabilului;
 orientarea acestora spre micşorarea diferitor dări fiscale cu caracter obligatoriu.

16
 Evaziunea fiscală e unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă
importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le
limiteze cît mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Statul trebuie să se ocupe sistematic şi
eficient de preîntîmpinarea şi limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile
publice, poate şi să incite la evaziune fiscală, urmărind în principal două
scopuri: "pozitiv" argumentat de dorinţa de a stimula la formarea capitalului şi "negativ",
reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de
consecinţe.
Evazioniştii sînt de regulă unii din cei mai bogaţi oameni din diferite ţări ale lumii. Am
putea aminti de unele cazuri de evaziune fiscală apărute şi în presă: Stefi Graf şi Boris Becker -
mari tenisişti din Germania, Luciano Pavarotti - marele cîntăreţ de operă din Italia, ş.a.
Astfel, evaziunea fiscală apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. O politică
fiscală neadecvată situaţiei în societate determină şi apariţia evaziunii fiscale. Unul dintre
secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului e evaziunea fiscală care e încurajată
oficial. În mod legal, un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia
are de 5 ori mai multe conturi de acest fel, decît numărul populaţiei, inclusiv copiii. Din această
cauză au rata cea mai mare de formare a capitalului.
Din alt punct de vedere, efectul cotelor înalte şi puternic progresive au dispărut şi ca
urmare a faptului că ele au stimulat apariţia prevederilor legale şi a altora ce sprijină evaziunea
fiscală, în special, aşa-numitele portiţe legale, ce permit reducerea procentuală a cotelor de
impozitare. Menţionăm faptul, că numai o reducere esenţială a cotelor de impozitare, bine
determinată va aduce un rezultat benefic pentru societate în ansamblu. Intervenţia statului în
menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscală în scopurile arătate, trebuie analizată prin
prisma raporturilor dintre efect şi eforturi.
Multitudinea obligaţiilor, pe care legea fiscală le impune contribuabililor, îndeosebi povara
acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a
inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale. Evaziunea fiscală a fost întotdeauna, în
special, activă şi ingenioasă pentru motivul ca fiscul lovind indivizii în averea lor îi atinge în cel
mai sensibil interes: interesul bănesc.
Evaziunea fiscală e o noţiune foarte dificil de precizat, în plus nu există o definiţie legală a
fraudei fiscale. În Codul penal al Republicii Moldova, care îşi aşteaptă intrarea în vigoare, există
un singur articol al legii penale referitor la evaziunea fiscală, Art.244 al CP al RM în dispoziţia
normei prevede, că evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin
includerea în documentele contabile, iscale şi/sau financiare, inclusiv în cele electronice, a unor
date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile care nu au la bază operaţiuni reale ori
17
care au la bază operaţiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea intenţionată a unor obiecte
impozabile, acte contabile, fiscale şi/sau financiare, dacă suma cumulativă a impozitului, taxei
prevăzute de Codul fiscal, contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii sau primei de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente unui an fiscal depăşeşte 50 de salarii medii
lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul
săvîrşirii faptei, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3500 la 5000 de unităţi convenţionale
sau cu închisoare de pînă la 2 ani şi 6 luni, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 8000 de unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate. Conform prevederilor normei de drept penale
evaziunea fiscală este tolerată şi de stat pînâ la un anumit nivel.
Dacă se vorbeşte de fraudă, se vorbeşte în aceeaşi măsură de fraudă legală sau legitimă, de
fraudă ilegală, de evaziune internaţională, evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri
fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului, de libertatea alegerii căii
celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.
Cel mai frecvent, frauda fiscală desemnează stricto senso, o infracţiune la lege, şi se
distinge de evaziunea fiscală care se defineşte ca o utilizare abilă a posibilităţilor oferite de lege.
Prima definire a evaziunii fiscale a fost dată între cele două războaie mondiale. Conform
acesteia, frauda îmbracă o concepţie extensivă, noţiunea de evaziune fiscală e inclusă în cea de
fraudă. Ea a fost susţinută de Lerouge sau M.A.Piatier.
Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e "arta de a evita căderea în cîmpul de atracţie a legii
fiscale", concept care aparţine lui M.C.de Brie şi P.Charpentier.
Alt concept aparţine lui Maurice Duverger, care consideră că evaziunea fiscală e un termen
generic, şi desemnează manifestarea de fugă din faţa impozitelor. Aceasta e o definiţie în sens
larg a evaziunii fiscale care ajunge să înglobeze şi frauda.
Evaziunea fiscala e frauduloasă cînd contribuabilul obligat să furnizeze date în sprijinul
declaraţiei sale recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului
materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.
Evaziunea fiscală ilegală se produce prin încălcarea evidentă a prevederilor normative în
materie. Cei care o săvârşesc sunt pasibili de răspundere juridică (disciplinară, fiscală,
contravenţională ori penala). Ea presupune acţiunea contribuabilului ce violează o
prescripţie legală în scopul de a nu plăti impozitul.
În general, e greu să se poată determina toate formele de evaziune de acest gen. Acelea de
care trebuie să se ţină seama la cercetarea contabilă sînt:
 înregistrările cu scopul de a micşora rezultatele;
18
  înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
 amortismente nelegale şi amortismente la supraevaluări;
 rezervele latente; nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor;
 trecerea de cifre nereale în registrele comerciale; erori în conturi personale a unor
părţi din beneficiu;
 reducerea cifrei de afaceri; mascări de părţi din beneficiu prin omisiuni;
contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive, etc.
Evaziunea legală sau mai bine spus, tolerată exprimă acţiunea contribuabililor de a ocoli legea,
recurgînd la o combinaţie neprevăzută de legiuitor şi, deci, tolerată prin scăparea din vedere. Ea
nu poate fi posibilă decît datorită unei inadvertenţe sau lacune a legii şi e frecventă în epoci, cînd
apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite. Contribuabilii găsesc anumite
mijloace şi exploatînd insuficienţele legislaţiei eludează în mod "legal" sustrăgîndu-se, total sau
parţial, plăţii impozitelor, tocmai datorită acestei insuficienţe a legislaţiei. Procedînd astfel,
contribuabilii râmîn în limita strictă a drepturilor lor şi statul nu se poate apăra decît printr-o
legislaţie bine studiată, clară,precisă, ştiinţifică. Singurul vinovat de producerea evaziunii prin
astfel de mijloace este doar legiuitorul.
La cele legale pot fi atribuite:

- abţinerea de la realizarea activităţii, rezultatul căreia este supus impozitului;

- organizarea activităţii persoanei juridice în aşa mod, ca aceasta să nu fie

recunoscută ca contribuabil;
- realizarea de către persoana juridică a unei activităţi care nu este supusă în
virtutea legii impozitării;
- desfăşurarea de către persoana juridică ori fizică a unei activităţi, veniturile de
pe urma căreia nu se supun impozitului.
În practică faptele de evaziune, bazate pe interpretarea favorabilă a legii, sînt foarte
diversificate în funcţie de inventivitatea contribuabilului şi lărgheţea legii, dar cele mai frecvent
folosite sînt următoarele: practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul
realizat în achiziţii de maşini şi utilaje pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit,
scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate; constituirea de
fonduri de amortizare sau de rezervă într-un cuantum mai mare decît cel justificat din punct de
vedere economic, etc.
Evaziunea fiscală nemijlocită, accentuează autorul rus A.Brîzgalin, constituie situaţia cînd
contribuabilul în mod intenţionat şi prin procedee ilegale micşorează mărimea obligaşiunii

19
fiscale. Această formă a evaziunii fiscale este realizată prin săvîrşirea de către contribuabil a unui
anumit delict fiscal, încălcîndu-se legislaşia fiscală. Acţiunile contribuabilului pot fi orientate atît
spre micşorarea mărimii obligaţiilor fiscale, cît şi spre neachitarea lor în genere. Astfel spus în
cazul unei evaziuni fiscale nemijlocite diminuarea masei impozabile se realizează prin încălcarea
legislaţiei fiscale în vigoare. Manifestările acestei forme a evaziunii fiscale sunt de regulă
următoarele: tăinuirea venitului; tăinuirea altor obiecte impozabile; denaturarea documentelor de
evidenţă contabilă; neachitarea la timp a impozitelor; neprezentarea la timp a documentelor de
evidenţă fiscală, necesare pentru calcularea şi achitarea imoizitelor, Precum şi prin folosirea
ilegală a sistemului deducerilor fiscale, în funcţie de caracterul acţiunilor ilicite ale
contribuabilului, legislaţia prevede diferite forme de răspundere şi anume: penală,
contravenţională, fiscală ori disciplinară.
Frauda fiscală este de doua tipuri: legală şi ilegală.

Frauda legală e o expresie metaforică şi ambiguă, e utilizată frecvent în ţările francofone.

Uneori desemnează subestimarea materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare.
Mai constituie fraudă fiscală, delictul fiscal intenţionat, care constă în violarea legislaţiei fiscale
în vaderea diminuării materiei impozabile prin înşelăciune, fals ori alte mijloace frauduloase,
cauzînd prejudicii considerabile statului.
Cel mai adesea, totuşi, frauda fiscală desemnează procedeele juridice care permit scăparea
de impozitare fără a contraveni legii. Cel mai notoriu exemplu în acest sens e procedeul utilizat
pe scară naţională în România, al înfiinţării de societăţi comerciale "în lanţ" sau "în cascadă", de
către acelaşi patron sau grup de asociaţi, imediat după ce o societate a acestora ieşea din perioada
de scutire de plată a impozitului pe profit. Astfel, în România între 1991-1995 suma sustrasă se
ridica la valoarea unuia sau a doua bugete anuale.
Conform prevederilor art.49 al Codului fiscal al Republicii Moldova acordarea de scutiri de
impozit pe venit unor categorii de contribuabili cu respectarea condiţiilor, prevăzute de art.84,
pot duce, de asemenea, la stimularea unui procedeu deja cunoscut şi cu succes aplicat în ţara
vecină, prin crearea societăţilor în lanţ, deci, la expirarea termenului de trei ani întreprinderea
devine falită şi urmează a fi lichidată de fondator şi în ultimul an de scutire paralel prosperă o
nouă societate comercială şi încheie contractul cu fiscul.Voi menţiona faptul, că este o lacună,
care va fi uşor explorată.
Frauda ilegală desemnează violarea directă şi deschisă a legii fiscale şi nu acoperă decât
frauda stricto senso, astfel încît e de preferat utilizarea formulei de fraudă fiscală.[11]

20
 Delimitarea evaziunii fiscale e foarte delicată. Pentru trasarea frontierei între evaziunea
fiscală acceptabilă şi cea înacceptabilă, doctrina a sistematizat trei criterii: motivaţia fiscală a
contribuabilului, utilizarea forţată a legislaţiei civile şi profitul fiscal tras din operaţia respectivă.
Este de menţionat faptul, că autorul D.Clocotici, accentuează că contribuabilul apelează la
numeroase tehnici, de la cele mai elementare la cele mai sophisticate, ori altfel spus, de la cele
artizanale la cele industriale.
Frauda artizanală se manifestă sub forma simplei omisiuni voluntare a contribuabilului,
care „uită" să declare veniturile, fie cifra de afaceri ori alte beneficii.
Frauda industrială implică o organizare şi proceduri mai complexe şi coordonate („oamenii
de paie"). Manoperele frauduloase sunt alăturate combinaţiilor juridice în vederea eludării
impozitului, apelându-se cel mai adesea la personal specializat.
În fine delictul fiscal constituie o eschivare a contribuabilului de la obligaţiile legale faţă de
fisc şi pentru care survine o anumită râspundere juridică (disciplinară, fiscală, contravenţională
ori penală). Din această definiţie distingem cu certitudine că nu poate exista un delict fiscal pe
cale legală.

În cazul existenţei oricărei fraude fiscale vom putea vorbi despre o evaziune fiscală, dar nu
în toate situaţiile de evaziune fiscală va exista frauda fiscală.
Economia subterană prin însăşi existenţa ei descurajează investiţiile legale. Aproape nici un
agent economic nu-şi declară propriul venit, sau prea puţin susţin acest procedeu. O influenţă
negativă asupra climatului investiţional o au şi factorii externi. Investitorul nu poate să pătrundă
pe pieţele CSI din cauza problemelor ce apar în timpul tranzitării mărfurilor pe teritoriul
Ucrainei. De asemenea, nesoluţionarea problemei teritoriale cu Transnistria frînează activitatea
investitori lor străini.
Republica Moldova, cu economia sa subterană dezvoltată, cu nivelul înalt al corupţiei, cu
nivelul crescut al inflaţiei, cu infrastructura sa subdezvoltată, cu piaţa mică de desfacere, cu
capacitatea slabă de cumpărare a populaţiei, în lipsa materiei prime şi a zăcămintelor naturale ar
putea atrage capitalul străin numai în condiţii fiscale mai avantajoase decît în ţările vecine,
România şi Ucraina. Prognozele pentru anii viitori sînt însă pesimiste atît timp, cît nu există o
stabilitate, inclusiv şi cea legislativă.
Mafia, sau criminalitatea organizată, are în Republica Moldova două ramificaţii. Prima este
lumea interlopă, ce reuneşte persoane cu antecedente penale, organizată în comunităţi criminale,
cu lideri care au o bogată biografie de puşcăriaşi. A doua, numită şi "americanii", este o
comunitate criminală în ascensiune care se implementează activ în afaceri cu aspect legal.
"Gulerele albe", coordonate de asa-numiţii "americani", sînt de departe cea mai periculoasă

21
filieră, consideră reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova, care au
afirmat nu o dată că una dintre cele mai serioase primejdii pentru economia şi securitatea
Republicii Moldova o reprezintă corupţia. E cunoscut faptul că sistemul public în Moldova este
în proporţie de 70% corupt, dar nici o luare de atitudine concretă nu se observă.
După paravanul afacerilor, comunităţile interlope care se orientează spre modelul american
de dezvoltare a Mafiei, promovează o activitate economică intensă. Acestei comunităţi îi revine
o bună parte din economia subterană care, potrivit opiniei unor experţi în economie, constituie
60%80% din economia naţională a Republicii Moldova. Anumite comunităţi criminale au reuşit
cu succes să pătrundă în politică prin sponsorizarea diferitelor partide şi susţinîndu-şi oamenii lor
în posturi-cheie ale structurilor de stat.

2.2 Forme de manifestare a evaziunii fiscale cu caracter pe categorii de impozite

Evaziunea fiscală, care face parte din infracțiunile economice, atentează la relațiile
socialeconomice și vizează anumite valori sociale concrete - cu privire la formarea bugetului
public național pe calea îndeplinirii de către întreprinderile, instituțiile sau organizațiile
contribuabile, precum și de către persoanele fizice contribuabile, a obligațiilor fiscale.
În literatura de specialitate pe drept se menționează că, ”totalitatea procedeelor ilicite cu
ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă obligațiunilor
stabilite prin legea fiscală; sustragerea pe diferite căi de la obligațiile fiscale, ascunderea sub
diferite forme a surselor și a cuantumului de venituri impozabile; eschivarea de la impunere a
plătitorului de impozite ori sustragerea în tot sau în parte de la impunerea a masei impozabile
poartă denumirea de evaziune fiscal.

22
 Practica actiunilor de control efectuate pentru identificarea evaziunii fiscale de
contribuabili (persoane fizice si juridice) si pe categorii de venituri (impozit pe profit, taxa pe
valoare adaugata, impozit pe salarii, accize, impozite si taxe locale si alte impozite si taxe)
confirma urmatoarele:

a.Analiza evaziunii fiscale in functie de forma de proprietate a persoanelor juridice controlate

evidentiaza ca societatile comerciale cu capital de stat si regiile autonome detin o pondere mai
mica in totalul sumelor sustrase, in raport cu persoanele juridice cu capital privat si mixt;

b.Actiunile de control efectuate releva, in pricipal, aspecte specifice fiecarei categorii de

obligatii fiscale;

1)în ceea ce priveste impozitul pe profit, deficientele constatate de catre organele de control se
refera, in principal, la :
• reducerea bazei de impozitare prin includerea pe costuri a unor cheltuieli fara documente
justificative sau baza legala (amenzi, penalizari, cheltuieli preliminare, etc) ;
• inregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita admisa de lege
(amortizari, cheltuieli social-culturale, cheltuieli de deplasare, cheltuieli de protocol, fond
de rezerva,etc);
• majorarea cheltuielilor cu dobanzi aferente creditelor pentru investitii, situatie intalnita la
agentii economici cu capital de stat sau majoritar de stat;
• deducerea unor cheltuieli personale ale asociatiilor sau dobanzi la imprumuturi acordate
de patroni propriei societati, in cazul agentilor economici cu capital privat;
• neinregistrarea integrala a veniturilor realizate, fie prin neintocmirea documentelor de
evidenta primara, fie prin inscrierea in documente a unor preturi de livrare sub cele
practicate in mod real;

2).In ceea ce priveste TVA, actiunile de control evidentiaza ca principale urmatoarele fapte
care conduc la evaziunea fiscala:
• aplicarea eronata a regimului deducerilor. Astfel de abateri s-au constatat la agentii
economici care realizeaza atat operatiuni supuse taxei pe valoarea adaugata, cat si
operatiuni scutite prin nerespectarea prevederilor in ceea ce priveste calcularea raportului
in care participa bunurile si serviciile la realizarea operatiunilor impozabile si
influentarea in acest mod a taxei pe valoarea adaugata deductibila.Sunt cazuri in care se
fac deduceri de taxa pe valoarea adaugata pe baza de documente legale.S-au constatat
23
 situatii de deduceri duble ca urmare a inscrierii repetate a unor factori in jurnalele de
cumparari si chiar deduceri de taxa pe valoare adaugata din documente apartinand altor
societati.Sunt si cazuri in care se exercita anticipat dreptul de deducere;
• neevidentierea si nevirarea taxei pe valoare adaugata aferenta avansurilor incasate de la
clienti;
• neinregistrarea ca platitor la atingerea plafonului legal.
• sustragerea de la plata taxei pe valoarea adaugata aferenta importurilor de bunuri prin
prezentarea in vama a unor acte fictive de donatie, de la parteneri externi, in loc de acte
de cumparare, precum si neincluderea in deconturi a taxei pe valoare adaugata la plata in
vama;

3).In ceea ce priveste impozitul pe salarii, faptele ce conduc la evaziunea fiscala se refera la :
 neimpozitarea tuturor sumelor platite salariatilor cu titlul de venituri salariale (diverse
ajutoare in bani sau in natura, alte drepturi acordate in natura, prime, semne
reprezentand participari la beneficiu, stimulente);
 aplicarea incorecta a tabelelor de impozitare a drepturilor salariale;
 neretinerea si nevirarea impozitului pe salariu datorat pentru persoanele angajate pe
baza de conventii civile sau pentru zilieri;
 neinregistrarea impozitului pe salariu suplimentar pentru depasirea fondului de
referinta;
 nacalcularea si neretinerea impozitului pe salarii;
 nerespectarea legislatiei privind stabilirea bazei de impozitare, cumul, scutirile si
reducerile de impozit;

4).In ceea ce priveste accizele constitue evaziune fiscala faptele privitoare la:
 necuprinderea in baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;
 utilizarea unor cote inferioare celei impozabile;
 nacalcularea accizelor aferente modificarii concentratiei alcoolice;
 producerea producerea de alcool din materii prime primite spre prelucrare (porumb),
cu plata contravalorii sub forma de uium retinut de productia realizata;
 sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea denumirii alocoolice in facturile de
import;
 neevidentierea in contabilitate a oblicatiei de plata a accizelor.

24
 5).In ceea ce priveste celalalte impozite si taxe datorate bugetului de stat si bugetelor locale de
catre contribuabili, persoane juridice, abaterile cele mai frcvente se refera la:
 -videntierea in contabilitate a unor cladiri la valori inferioare celor reale;
 nedepunerea la organele fiscale a declaratiilor privind cladirile aflate in patrimoniul, a
mijloacelor de transport aflate in posesie si a terenurilor detinute sau aflate in
administrarea agentilor economici;
 -eclararea unor date eronate, neactualizate sau nesincere in ceea ce priveste impozitul
pe cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport, pentru folosirea terenurilor proprietate
de stat;
 neconstituirea si nevirarea impozitului pe dividente, calcularea eronata a acestuia;
Evaziunea fiscala identificata de organele financiar-fiscale, la persoanele fizice si asociatiile
familiale se localizeaza, in principal, la impozitul pe venit;impozite si taxe
locale;TVA;accize;alte impozite si taxe.

DEPUNEREA DECLARAȚIILOR FISCALE

Pe parcursul anului 2020, numărul dărilor de seamă prezentate de contribuabili constituie 2
162 586, înregistrând o diminuare cu 11,3% în comparație cu anul 2019. Totodată, ponderea
dărilor de seamă electronice din totalul dărilor de seamă prezentate de către contribuabili în anul
2020 constituie 80%, înregistrând o creștere cu 9 puncte procentuale față de anul 2019.
Statistica cu privire la utilizarea serviciilor fiscale electronice în anul 2020 se prezintă în
Imaginea nr.1.

25
Img. nr.2 Statistica cu privire la utilizarea serviciilor fiscale electronice în anul 2020

În anul 2020, persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător au depus 101 587
declarații cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală2019, ceea ce constituie cu 46
174 declarații mai puțin comparativ cu cele depuse în anul 2019. Aceastămicșorare este
cauzatăde faptul căpentru perioada anului 2018, persoanele fizice, care desfășoarăactivitate de
întreprinzător, au avut obligația de a prezenta două declarații cu privire la impozitul pe venit
pentru cele douăetape distincte în contextul reformei de la 1 octombrie 2018 prin care a fost
stabilită o cotă unică la impozitul pe venit de 12% care a substituit cele două cote de 7% și 18%.
În anul 2020, SFS a recepționat 162 694 declarații cu privire la impozitul pe venit depuse pentru
perioada fiscală 2019 de contribuabili – persoane fizice care nu desfășoară activitate de
întreprinzător, sau cu 196 642 declarații mai puțin comparativ cu numărul declarațiilor depuse în
anul 2019. Cauza diminuării indicatorului dat constăîn aplicarea unei cote unice a impozitului pe
venit de 12%, fapt ce exclude obligația de prezentare a declarațiilor cu privire la impozitul pe
venit pentru unele categorii de persoane fizice.
EXECUTAREA PĂRȚII DE VENITURI (ÎNCASĂRI) LA BUGET

Principalul angajament pe care și l-a asumat SFS pentru anul 2020, a fost evoluția pozitivă
a încasărilor la BPN. Urmare a tuturor măsurilor de administrare fiscală întreprinse, pe parcursul
anului 2020 la BPN au fost acumulate venituri administrate de SFS în sumă de 40,52 mlrd lei. În
raport cu anul 2019 se înregistrează o creștere a veniturilor încasate cu 1,38 mlrd lei, sau cu
3,5%. Comparativ cu sarcina stabilită (39,27 mlrd lei), la BPN au fost acumulate venituri cu

26
1,25 mlrd lei mai mult, sau cu 3,2%. În imaginea nr.1 și nr.2 se prezintă informația cu privire la
nivelul încasărilor pentru anul 2020 comparativ cu anul 2019.

Img nr.2 Încasările la BPN

Corespunzător componentelor BPN, sumele încasate în valoare absolută și în valoare

procentuală față de sarcinile stabilite, precum și față de anul 2019, sunt expuse după cum
urmează. La BS au fost încasate 17,05 mlrd lei, ceea ce constituie cu 0,18 mlrd lei mai puțin
comparativ cu anul 2019, sau o diminuare de 1,1%. Comparativ cu sarcina stabilită (16,16 mlrd
lei) au fost acumulate venituri cu 0,89 mlrd lei mai mult, sau cu 5,5%. La BUAT încasările
constituie 4,14 mlrd lei, ceea ce reprezintă cu 0,33 mlrd lei mai mult comparativ cu anul 2019,
sau cu 8,8%. Comparativ cu sarcina stabilită (4,08 mlrd lei) au fost acumulate venituri cu 62,91
mln lei mai mult, sau cu 1,5%. La BASS s-au încasat 14,46 mlrd lei, ceea ce constituie cu 1,06
mlrd lei mai mult comparativ cu anul 2019, sau o creștere de 7,9%. Comparativ cu sarcina
stabilită (14,20 mlrd lei) au fost acumulate venituri cu 0,26 mlrd lei mai mult, sau cu 1,9%. La
FAOAM s-au încasat 4,86 mlrd lei, ceea ce constituie cu 0,17 mlrd lei mai mult comparativ cu
anul 2019, sau cu 3,7%. Comparativ cu sarcina stabilită (4,82 mlrd lei) au fost acumulate
venituri cu 35,78 mln lei mai mult, sau cu 0,7%.

27
Img. nr.3 Dinamica încasărilor în anul 2020 comparativ cu anul 2019 (mlrd lei)

Analiza în dinamică a încasărilor la BPN pe principalele tipuri de impozite și taxe administrate

de SFS în raport cu încasările anului 2019 se prezintă în Tabelul nr.1.

Tab.nr.1 Dinamica încasărilor pe principalele tipuri de impozite și taxe, mln lei

ADMINISTRAREA FISCALĂ A CONTRIBUABILILOR MARI

În cadrul Serviciului Fiscal de Stat activează Direcția generală administrare contribuabili

mari fiind subdiviziunea responsabilă de administrarea contribuabililor mari, inclusiv: deservirea
contribuabililor, executarea silită a obligațiilor fiscale, efectuarea controalelor fiscale și
întreprinderea măsurilor de conformare benevolă a acestora. În anul 2020 Direcția generală
administrare contribuabili mari a administrat 559 contribuabili mariagenți economici. Aferent
acestor contribuabili, la Bugetul public național au fost încasate 15 mlrd lei, ceea ce constituie

28
circa 37,5% din suma totală a veniturilor administrate de SFS. Au fost efectuate 59 controale
fiscale la contribuabilii mari, în rezultatul cărora au fost calculate suplimentar la buget 39,6 mln
lei, dintre care încasat – 37,2 mln sau 93,9%

2.3 Factori generatori si conditii de manifestare a evaziunii fiscale internationale

Pe masura dezvoltarii relatiilor economice dintre state cu sisteme fiscale diferite si cu

grade de fiscalitate la fel de diferite, evaziunea fiscala a incetat de a mai fii un fenomen intern,
national, el capatand valente internationale. Astfel, persoanele fizice si juridice care realizeaza
venituri din
surse externe, in urma unor conventii fiscale sau a unor prevederi in legislatia nationala care sa la
protejeze, sunt supuse adesea unor impuneri repetate:o data in statul de provenienta a acelor

29
venituri si a doua oara in statul lor de rezidenta.In asemenea conditii multiplicarea sarcinilor
fiscale poate fi atat de puternica incat sa anihileze interesul beneficiarilor acelor venituri pentru
desfasurarea de activitati peste granita. Ca o reactie la o asemenea perspectiva, nu putini
contribuabili cauta sa sustraga de la impunere o parte cat mai mare din veniturile externe intrunul
sau chiar in ambele state interesate.
Tentatia pentru evaziunea fiscala nu dispare nici in conditiile incheierii unei conversatii
pentru evitarea dublei impuneri dar capata forme si sensuri noi. Astfel, o intreprindere avand
sediul intr-un stat sau sucursale si filiale in alte state cu niveluri de fiscalitate diferite, va incerca
sa transfere o parte cat mai mare din beneficiile aferente din statele cu o fiscalitate mai ridicata in
statul cu fiscalitate redusa. Aceasta actiune infaptuita intre 2,3 sau mai multe intreprinderi
asociate implantate intre state diferite reprezinta scenariul obisnuit al unei evaziuni fiscale
internationale, care prejudiciaza statul ale carui venituri fiscale au fost artificial imputate.
Evaziunea fiscala la scara internationala este mai favorizata si de existenta unor state sau
teritorii cu regimuri fiscale foarte blande si cu reglementari juridice care protejeaza secretul
financiar-bancar de ochiul indiscret al autoritatilor publice din alte state.Aceste paradisuri sau
oaze fiscale, cum in mod inspirat au fost denumite asemenea state sau teritorii, atrag ca un
magnet pe cei ce doresc sa-si pastreze banii in siguranta, sa-i spele si sa-i fructifice, ofera
conditii prielnice celor interesati sa creeze acolo societati fara activitate propri-zisa, dar cu
posibilitatea de a participa la formarea capitalurilor altor societati, de a le acorda imprumuturi si
de a incasa dobanzi la niveluri cu mult mai mari dacat cele practicate pe piata autohtona.

2.4 Instrumente de realizare a fraudei fiscale internaționale

Acestea se rezuma in special la trei tipuri de societati instalate in tarile de refugiu:

1.holdingurile
2.societatile de baza
3.societatile fictive

30
 1.Societatile holding instalate in tari ca Lichtenstein, Luxemburg, Elvetia, Monaco, Hong
Kong, Singapore, Bermude, au functiuni multiple.Ele gestioneaza in acelasi timp portofoliile de
valori imobiliare pentru societatile de grup optin participari, procura sursele de finantare, prin
lansare de imprumuturi inernationale si incaseaza redevente, onorarii si comisioane.
O caracteristica principala a acestor paradisuri fiscale este ca pot pastra secrete bancare si
alte aspecte favorabile legate de conditiile legale acordate. Ele sunt stabilite in teritorii, restranse
situate de preferinta intr-o zona cu moneda puternica, stabile politic, dotate cu o retea densa de
institutii bancare, protectie puternica a secretului bancar si al afacerilor, ignorand controlul
schimburilor si deservite de legaturi aeriene bune si de retele de telecomunicatii asigurand
legaturile cu tarile dezvoltate, beneficiind bineinteles de absenta sau de nivelul redus al
impozitarii veniturilor si beneficiilor si refuzul de a coopera cu fiscurile straine.Paradisul fiscal
este, din aceasta cauza, si un paradis financiar propice unde este posibila manifestarea
fenomenului de spalare a banilor din orice trafic.
In ochii evazionistilor internationali, in contrast cu paradisurile fiscale, tarile dezvoltate
sau cele cu sisteme fiscale bine articulate apar ca ,,infernuri fiscale’’ care au atitudine destul de
ambigua fata de primele. Cu toate acestea, tarile dezvoltate, fac astazi o concurenta dura
paradisurilor fiscale clasice prin intermediul regimurilor fiscale privigeliate in conditiile unei
presiuni fiscale ridicate.,,In timp ce mentin un nivel global ridicat al presiunii fiscal, ele mentin
la dispozitia investitorilor structuri juridice si regimuri speciale care permit sa scape de orice
impunere sau sa beneficieze de o impozitare foarte usoara’’.Astfel, societatile holding(societati
care detin un portofoliu de participatie fara a fii executat ele insele vre-o activitate de afacere) nu
platesc practic impozit pe profiturile lor in Olanda sau Luxemburg.In Elvetia unele cantoane nu
impun veniturile din sursa straina primita de societatile care sunt domiciliate aici dar care nu
exercita nici o activitate.
Unitatea fiscala a acestor societati holding este evidenta.De exemplu,o societate dintr-o
tara cu fiscalitate ridicata pentru venituri din capital si care doreste sa lanseze un imprumut
obligatar, pentru a evita retinerea la sursa a impozitului asupra dobanzilor, obligatiunilor emise
creeaza o societate holding in Lichtenstein.Obiectul acesteia este sa emita titlurile de valoare
respective .Suma astfel obtinuta in urma vanzarilor obligatiunilor este predata de catre societatea
holding la societatea holding din tara de origine in schimbul unei dobanzi cel putin egala cu rata
dobanzii pentru obligatiunile emise. Dobanzile varsate de societatea holding detinatorilor de
obligatiuni nu suporta nici o retinere, micsorand astfel costul finantarii pentru societatea
initiala.De regula, emisiunile de obligatiuni din Europa se efectueaza in Luxemburg deoarece
operatiunile in cauza nu sunt supuse la impozite prea mari.

31
 2.Societatile baza ,,base companies’’ sunt societati care nu au activitate economica
proprie.Ele sunt create, de asemenea, in tari cu o presiune fiscala redusa servind pentru
concentrarea si administrarea beneficiilor financiare si comerciale realizate in alte tari de catre
filialele si intreprinderile comerciale din grupul fondator.Altfel spus, ele gestioneaza trezoreria
grupului care le-a creat iar in tarile care sunt stabilite, unde fiscalitatea este mai redusa.
3.Societatile fictive sau ,,sham companies’’.Spre deosebire de precedentele acestora, au o
existenta materiala mult mai neinsemnata.Acestea nu au baza,si nu sunt instalate in tarile de
refugiu.

2.5 Companiile din paradisurile fiscale

Prin termenul offshore limbajul de specialitate britanic desemneaza teritoriul situat

dincolo de tarm.In jargonul economic american, prin offshore sunt denumite activitatile si
firmele care isi desfasoara activitatea in afara teritoriului national al statului in care acestea
sunt rezidente.
32
 Cu alte cuvinte este vorba despre intreprinderi care nu desfasoara activitati comerciale
in tara in care au fost inregistrate si care, din punct de vedere al actelor comerciale savarsite,
sunt considerate ca fiind straine.O companie offshore nu realizeaza venituri in tara in care a
fost inamatriculata.Teoretic,companiile offshore se pot infiinta in orice tara din lume, dar nu
peste tot se pot obtine si avantaje fiscale.
Conditiile care trebuie indeplinite pentru ca un teritoriu sa poata fi considerat paradis
fiscal sunt urmatoarele:
1.fiscalitate redusa:companiile offshore sunt scutite de impozit sau impozitul datorat este
foarte scazut;
2.birocratie scazuta:companiile offshore sunt scutite de obligatia tinerii contabilitatii a
registrelor comerciale si nu sunt obligate la prezentarea bilantului contabil;
3.anonimate:datele de indentificare a actionarilor si ale administratiilor nu sunt publice (nu
se pot descoperii din registrele publice).
4.protectia patrimoniului:este garantata prin lege de dreptul de dispozitie absoluta a
actionarului asupra intregului patrimoniu al companiei.
5.infracstructura bine dezvoltata:servicii perfecte de telecomunicatii sistem bancar stabil si
bine dezvoltat, etc. Cea mai importanta trasatura a paradisului fiscal ramane faptul ca nu
percepe impozit de la companiile offshore.Acest regim fiscal este garantat prin lege.

Domenii de folosire a companiilor offshore

Principalele domenii de folosire a acestor companii sunt:
Comert:In mod curent cand are loc o tranzactie comerciala intre doua companii,
bunurile pleaca dintr-o directie, iar documentele si banii din cealalta.Tara in care sunt realizate
profiturile din aceasta tranzactie impune anumite taxe pe aceste profituri bazate pe diferenta
dintre pretul la care aceste bunuri au fost achizitionate si pretul aproximativ la care acestea
sunt vandute.
Servicii:Persoanele fizice care primesc un venit substantial din serviciile profesionale
oferite (de exemplu arhitecti, artisti, consultanti sau autori) pot imputernici o companie
offshore sa primeasca drepturile lor banesti.Cu alte cuvinte, compania offshore partea care
urmeaza sa efectueze plata va factura si va primi plata.Astfel profiturile vor fii transferate catre
o jurisdictie in care nu exista taxe.
Investitii: Multe tari impun taxe pe profitul obtinut sau din teritoriul tarii respective de
catre cetateni straini, acest venit fiind taxat la sursa, inainte de repatriere.Aceasta taxa difera,
dar de cele mai multe ori variaza intre 15-20%, o suma destul de considerabila.Unele tari au

33
semnat acorduri de evitare a dublei taxari care permit reducerea si in unele cazuri chiar
eliminarea acestor taxe.
Finante:O companie offshore poate oferii imprumuturi unei alte companii localizata intr-
o zona cu taxe ridicate, cu taxe deduse din dobanzi.In acest fel pot fi facute atat investitiile
firmei straine, ceea ce poate fi avantajos datorita legilor de protectie a investitorilor straini cat
si economii din taxe percepute.
Proprietate intelectuala:Proprietatea intelectuala, de exemplu copyright-ul, marci
inregistrate, software sau titluri pot fi vandute companiilor offshore pentru a fi revandute,
inchiriate sau autorizate la o valoare mai mare.
Instrumente negociabile:Acest mod de utilizare a companiilor offshore se refera in mod
deosebit la Cipru.Anumite clauze din acordurile de evitare a dublei taxari semnate de aceasta
tara permit ca anumite servicii sa fie desfasurate in alte tari fara ca ele sa fie vazute ca institutii
permanente si astfel nefiind supuse taxarii.
Imobiliare:Detinerea de proprietati imobiliare printr-o companie offshore permite
evaluarea platii taxelor de mostenire, ataxelor platibile in cazul vanzarii precum si a taxelor pe
venit.In multe tari nu se face divferenta intre persoane fizice si persoane juridice ca detinator
de proprietati si astfel asemenea tranzactii sunt mai usor de dus la capat.
Domeniul bancar:Caracteristicile comune ale acestor piete sunt urmatoarele:taxele de
licenta sunt,de regula reduse; procedurile de intrare pe piata sunt simple si impozitele si
prelevarile asupra operatiilor financiare efectuate in strainatate sunt reduse sau inexistenta.
Principalele piete bancare offshore sunt: Anghuilla, Antilele Olandeze, Bahamas, Bahreim,
Barbados, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Liban, Luxemburg, Panama,
Singapore.
Transport maritim:Anumite tari, precum Cipru permit inregistrarea companiilor de
transport maritime care isi pot desfasura activitatea fara a trebui sa plateasca taxe.Mai mult,
astfel de tari incearca sa fie competitive in ceea ce priveste inregistrarea vapoarelor, serviciilor
maritime si in general probleme legate de administratie.
Companiile offshore pot fi folosite in mai multe domenii si nu ar trebui privite ca un
instrument ce poate fi folosit intr-o singura activitate.

Capitolul III Căi de prevenire și combatere a evaziunii și fraudei fiscale

3.1 Modalitati de sanctionare a evaziunii fiscale

Specialistii in domeniul fiscal au ajuns unanim la concluzia ca evaziunea fiscala este

cu atat mai de temut cu cat impozitul este mai ridicat. Iata de ce orice stat, pentru realizarea
34
veniturilor sale, este necesar sa dimensioneze si sa distribuie de o asa maniera sarcinile publice,
astfel incat orice contribuabil sa-si poata plati integral si la timp impozitele datorate.
Desconsiderarea unui asemenea punct de vedere face ca un sistem fiscal sa nu fie eficient.
Astfel, indiferent de pregatirea inspectorului fiscal, sau de marirea sactiunilor aplicate, este
foarte posibil ca statul sa nu reuseasca sa incaseze de la contribuabil impozitele cerute. Orice
platitor va face, in aceste conditii, tot ce-i sta in putinta pentru a scapa de asemenea rigori
insuportabile, iar unul din mijloace este tocmai frauda fiscala.
Prin urmare, marirea prelevarii fiscale trebuie studiata cu atentie pentru a nu facilita
manifestarea fenomenelor de evaziune fiscala, ea putand fi asigurata la nivelul cerintelor
bugetare pe alte cai, cum ar fi dezvoltarea fortelor de productie, repartizare echitabila, justa, a
sarcinilor fiscale, cuprinderea si impunerea intregii materii impozabile, a tuturor contribuabililor
si asa mai departe.
De asemenea, sanctiunile fiscale sunt instumentele, mijloacele prin care sunt pedepsite
abaterile de la normele fixate de legile fiscale.In realizarea politicii fiscale a statului nostru, dupa
revolutie, sanctiunile fiscale au avut un rol semnificativ, in ciuda faptului ca in prima perioada au
fost practic inexistente. Acesta stare de lucruri a constituit o stare majora a fraudelor fiscale la
scara nationala, iar din acest punct de vedere, daca se face o analiza critica, de ansamblu, a
sistemului, celalalte inconveniente ale acestuia, luate prin comparatie devin minore.
Asadar, pentru a stopa cu eficacitate fraudele fiscale, controlul fiscal trebuie sa aibe la
indemana cele mai adecvate sanctiuni.Studiile recente au demonstrat ca in materie fiscala,
aplicarea celor mai aspre masuri au nu numai un rol reparator ( de a incasa impozitul perceput
cu ocazia descoperirii lui), ci mai degraba un rol preventiv, pentru descurajarea unor asemenea
fapte. De aceea sanctiunile fiscale trebuie sa fie diversificate si suficient de aspre in raport cu
gravitatea faptelor, de nivelul impozitului sustras, de recidiva etc.
Implementarea noilor reglementari pe linia combaterii evaziunii fiscale in etapa actuala a
reformei fiscale, are menirea de a redresa situatia existenta. Aceste reglementari completeaza
cadrul juridic al sistemului fiscal actual, si pun in practica insrumentele de actiune specifice
oricarei economi de piata.

Sanctiunile fiscale sunt multiple si ele pot fi clasificate in raport cu severitatea si modul
de aplicare, astfel: amenda fiscala, este mijlocul cel mai obisnuit pentru sanctionarea abaterilor
fiscale care in raport cu gravitatea faptelor savarsite de contribuabili poate fi:
 amenda contraventionala aplicata de organul de control stabilita in suma fixa,
reglementata expres prin lege, sau amenda contraventionala proportionala, care este

35
 stabilita in raport de impozitul sustras, si se aplica ca regula generala, in caz de recidiva
sau cand exista elemente de intentie;
 amenda penala, aplicata de instanta judecatoreasca pe baza actelor de control fiscal in
cazul calcarii cu intentie a unor norme in materie fiscala, considerate infractiuni. In
cazul infractiunilor savarsite de contribuabili, reglementerile actuale prevad pentru
anumite fapte mai grave si sanctiunea cu inchisoarea, concomitent cu alte masuri, cum
ar fi interzicerea unor drepturi.

Actualul regim sanctionar nu ar fi complet si eficient daca nu s-ar fi asigurat prin lege si
alte forme de sanctiune fiscala distincte, insa complementare celor de mai sus cum ar fi:
 dobanda reparatorie sau majorarilede intarziere pentru neplata integrala si la termen a
impozitelor datorate care se aplica pentru a compensa prejudiciul adus statului prin
neincasarea la timp a impozitului iar procentul de dobanda are la baza costul de
imprumut guvernamental;
 confiscarea bunurilor care este o masura complementara sanctiunilor penale;
 obligativitatea luarii masurilor asiguratorii in cazul savarsirii unor infractiuni prevazute
de legea evaziunii fiscale;

Pentru stoparea fenomenelor de evaziune fiscala care s-ar produce chiar si in ciuda
celor mai aspre masuri, controlul fiscal trebuie sa aiba, la indemana si acel mijloc eficace de
constrangere, respectiv de reparare a prejudiciului adus statului prin ascunderea sau distrugerea
documentelor justificative sau de evidenta financiar contabila sau a obiectelor impozabilesau
taxabile.In acest sens, organului de control I s-a legiferat dreptul de a stabili prin estimare nivelul
impozitului datorat, utilizand , in acest scop, orice documente si informatii referitoare la
activitate si perioada desfasurata,inclusiv compararea cu activitati si cazuri similare. Aceasta
masura , alaturi de ansmblul de sanctiuni fiscale care fac obiectul noilor reglementari constitue,
practic, o revolutionare si reconsiderare a actualului sistem fiscal, contribuabilul fiind cel care
are sarcina de a dovedi corectitudinea privind nivelul impozitului calculat si ca aplicarea
sanctiunii fiscale este nejustificata.

3.2 Prevenirea si combaterea riscului comiterii infractiuniilor de evaziune fiscala

Datorita consecintelor deosebit de grave pe care le are intr-o societate comiterea unor
astfel de infractiuni, masurile ce trebuie luate in vederea prevenirii si combaterii acestora trebuie
sa fie foarte ferma. Realizarea acestui deziderat nu poate fi facuta decat prin aplicarea unui
36
complex de masuri, atat de ordin legislativ, administrativ, economic cat si social. Se impune ca
aceste reglementari sa aiba o anumita stabilitate in timp pentru a putea fi cunoscute de subiectii
carora li se adreseaza si pentru a putea fi aplicate.
In ceea ce priveste masurile de ordin administrativ ce trebuie luate in vederea prevenirii si
combaterii faptelor de evaziune fiscala se impune marirea numarului functionarilor cu atributii in
activitatea in activitatea de control fiscal, dotarea superioara a acestora in domeniul juridic.
Controlul strict al legalitatii functionarii documentelor cu regim special si al activitatii
desfasurate in unele domenii cum ar fi comertul cu alcool sau produse petroliere trebuie sa
constituie prioritati pentru organele de control fiscal din Republica Moldova.
In activitatea de control a SFS trebuie urmarita intr-o mai mare masura si constatarea
infractiunilor de evazine fiscala prevazute de Legea si nu numai respectarea celorlalte dispozitii
legale in materie fiscala, deoarece infractiunile prezinta gradul de pericol social cel mai ridicat,
iar combaterea lor trebuie sa reprezinte o prioritate.
Recuperarea prejudiciilor in cazul comiterii acestor infractiuni trebuie sa constituie o
prioritate in activitatea de urmarire penala desfasurata in cadrul unor astfel de dosare penale, iar
masurile asiguratorii trebuie luate din prima faza a inceperii procesului penal.Cooperarea dintre
Garda Financiara si organele judiciare trebuie imbuatatita continuu, avand in vedere scopul
comun al acestora, respectarea legalitatii.
Combaterea coruptiei in cadrul functionarilor cu atributii de control in domeniul fiscal
trebuie sa fie tratata cu maxima responsabilitate deoarece, din moment ce contribuabilul ara
certitudinea ca fapta sa de sustragere de la plata obligatiilor fiscale nu va fi descoperita, atunci nu
mai are nici o retinere de la a comite evaziune fiscala.
O modalitate de rezolvare cel putin partiala a acestei probleme ar fi reglementarea
institutiei agentului sub acoperire care sa poata sa ofere respectivului functionar diferite valori
pentru a-i testa corectitudinea, iar incazul in care acesta din urma le-ar primi tot acest procedeu
sa poata fi folosit ca mijloc de proba in justitie.
Si masurile de ordin social sunt importante pentru combaterea infractiunilor de evaziune
fiscala, de aceea se impune luarea unor masuri sustinute de instruire a populatiei in vederea
constientizarii de catre fiecare cintribuabil in parte a faptului ca impozitul nu reprezinta un bir, o
confiscare abuziva din partea statului, ci el reprezinta resursele cu ajutorul carora se realizeaza
echilibrul economic si social intr-o societate si ca, insusi contribuabiluleste beneficiarul acestui
echilibru.Treptat contribuabilul va intelege ca un impozit rationalsi bine administrat nu este
decat o datorie civica a sa, al carui beneficiar este intreaga societate si implicit el.

37
 De asemenea, contribuabilul trebuie sa constientizeze consecintele infractiunilor de
evaziune fiscala precum si a posibilitatilor extreme reduse de a scapa de rigorile legii si a
pedepselor pe care trebuie sa le sufere cel care comite astfel de infractiuni.

3.3 Cooperarea intre state pentru prevenirea evaziunii si fraudei fiscale internationale

In vederea stavilirii evaziunii fiscale internationale si a stoparii fraudelor comise in

aceleasi domenii, cu efecte pagubitoare pentru state, conventiile pentru evitarea dublei impuneri

38
au fost completate cu prevederi pentru combaterea acestor fenomene. Astfel, conventia model
O.C.D.E sugereaza statelor contractante sa faca un schimb de informatii care sa faciliteze
aplicarea prevederilor convenite in materie de impozite sau ale reglementarilor interne ale
acestora.
Totodata, acestea precizeaza conditiile in care pot fi obtinute si folosite informatiile respective,
pentru a nu aduce atingerea intereselor persoanelor juridice si fizice la care se refera.

Pentru aplicarea prevederilor unei conventii fiscale statele contractante au nevoie de

informatii referitoare la:
 dividentele acordate de societatile pe actiuni si alte societati similare de capital;
 dobanzile la capital si alte efecte publice;
 soldurile operatiilor in relatiile cu bancile si alte institutii similare si dobanzile aferente
acestor solduri;
 revedentele si alte obligatii de plata cu caracter periodic pentru folosirea dreptului de
autor, licentelor, desenelor, marcilor de comert sau altor drepturi de proprietate
intelectuala;
 retributii, salarii, pensii si rente;
 despagubiri, plati de sume asigurate si alte indemnizatii similare, obtinute in legatura cu
activitatea comerciala sau alte afaceri;  alte venituri sau bunuri patrimoniale.

Din cele prezentate pana aici cu privire la schimbul de informtii, se desprind cateva
concluzii. Astfel, teoretic vorbind, schimbul de informatii poate sa constituie un miloc
indispensabil pentru prevenirea fraudei si a evaziunii fiscale in cazurile in care materia
impozabila se gaseste pe teritoriul unui stat contractant.Practic, insa, utilizarea acestui mijloc de
lupta impotriva fraudei si evaziunii fiscale este mult ingradita din mai multe motive:

1) In primul rand, furnizarea de informatii se face, de regula, la cerere si numai rareori in

mod curent (automat), reciproc si sistematic. Pentru ca fluxul de informatii sa fie continuu si din
ambele parti, este nevoie ca statele contractante sa fie in aceeasi masura interesate in efectuarea
unui asemenea schimb de informatii. Asemenea interese pot avea numai statele legate intre ele
prin relatii economice si financiare echilibrate si care au grade de dezvoltare economica
apropiate.

2) In al doilea rand, schimbul de informatii nu poate fi intotdeauna reciproc din cauza

disparitatilor existente intre legislatiile statelor contractante. Statul care are nevoie de informatii
39
nu poate solicita decat pe cele pe care el le poate oferi in contrapartida. La randul sau, statul
caruia i s-au cerut informatii poate oferi asistenta celuilalt numai in limitele permise de propria
sa legislatie sau de practica administrativa.

3) In al treilea rand, schimbul de informatii este limitat de faptul ca nu trebuie sa

desconspire secrete comerciale, industriale, de afaceri ori profesionale si nici procedee
comerciale. Din aceasta cauza, informatiile solicitate trebuie riguros selectate.

3.4 Propuneri de masuri necesare limitarii evaziunii fiscale

40
 Optiunea Moldovei pentru o tranzactie la economia de piata implica inca un proces de
schimbari care nu pot fi realizate dintr-o data si /sau in mod discret. In timp, este nevoie de
ample schimbari ale intregului sistem social si economic: restructurarea drepturilor pe
proprietate, reorganizarea relatiilor financiare, monetare, si valutare, a tehnologiei si a sectorului
public, construind un nou cadru legal mai rafinat, precum si reevaluarea rolului economic al
statului. In acest context, sistemul de impozitare, precum si politica cheltuielilor publice trebuie
sa implice participarea tuturor persoanelor fizice si juridice pentru creerea veniturilor statului,
asigurand in acelasi timp o politica sociala cuprinzatoare in stare sa stimuleze procesele de profit
si investitii.
Lipsa unei legislatii corespunzatoare si mai ales stabile, acompaniata de capacitatea
administrativa insuficienta a institutiilor de control, a creat mai multe oportunitati pentru
evaziunea fiscala, atat din partea agentilor economici cat si a populatiei.
Pentru a indeplini standardele UE privind lupta impotriva evaziunii si sustragerii
fiscale (componenta administrativa), autoritatile romanesti trebuie sa perfectioneze:
 activitatea institutiilor specializate din domeniu (Ministerul Finantelor Publice si SFS,
Ministerul Muncii, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei);
 procedura fiscala, care de fapt cuprinde controlul si inregistrarea diferitelor tipuri de
venituri si active;
 activitatea de armonizare si unificare a tuturor regulilor si procedurilor in cadrul unui
singur Cod Fiscal, lucru care de altfel s-a realizat prin aplicarea
Printre alte legi, reguli si proceduri de control care trebuie analizate in viitorul apropiat, o
atentie speciala ar trebui acordata urmatoarelor:
 controlul si investigarea “pietei muncii la negru”(perfectionarea eficientei structurilor
specializate – Inspectoratul General al Muncii si inspectoratele locale, Casa de Pensii,
sau Agentia Nationala a Somajului – alaturi de procedurile de control si investigatiile
folosite de Ministerul Finantelor Publice si organismele sale specializate –SFS si
Departamentul General al Vamilor);
Pentru atinge standardele internaționalesi a pentru a adera la Uniunea Europeana,
Moldova trebuie sa asigure si sa intareasca mediul de afaceri, protejand agentii economicii de
buna-credinta de comportamentul agresiv al divresilor infractori economici si financiari.In acest
sens, pasii ulteriori ar trebui sa se concentreze pe urmatoarele idei si sugestii:
 referitor la documentele fiscale si alte documente care insotesc marfurile, ar trebui sa
se acorde o mai mare atentie faptului ca marfurile circula si reducerile fiscale sunt
obtinute pe baza unor documente apartinand ori altor companii decat furnizorilor reali,
ori eliberate pe numele unor companii inexistente. Acest fenomen a aparut din cauza
41
 lipsei controlului comercializarii unor astfel de formulare/documente speciale, si
absente unui cadru legal strict in acest domeniu.Pentru a lupta eficient impotriva
comertului ilegal si folosirii unor astel de formulare, Moldova ar trebui sa adopte
masuri restrictive care sa asigure un control strans asupra productei si distributiei lor.
Iar practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, independent de sfera şi tipul de
activitate, deja reprezintă, de pe poziţiile dreptului penal, infracţiunea propriu-zisă. Prin urmare,
venitul obţinut în rezultatul acestei activităţi ilegale de asemenea este ilegal. De aici apare şi
întrebarea despre posibilitatea incriminării tăinuirii venitului obţinut ilegal şi neachitării
impozitelor de pe acest venit. Un răspuns afirmativ ar fi, se pare, cel puţin straniu. Astăzi, spre
exemplu, nimeni nu propune să fie calificate în cumul cu evaziunea fiscală veniturile obţinute de
pe urma practicării ilegale a medicinii sau a activităţii farmaceutice (art.214 CP RM),
comercializării ilegale a substanţelor narcotice (art.217 CP RM), a armelor şi muniţiilor (art.290
CP RM) etc., adică, în cazurile când este vorba despre componenţele speciale în raport cu
infracţiunea de practicare ilegală a activităţii de întreprinzător.
Venitul ilegal nu trebuie supus impunerii, el urmează a fi încasat în folosul statului in
volum deplin, deoarece acceptând posibilitatea impunerii venitului obţinut în rezultatul săvârşirii
infracţiunii statul parcă ar legaliza însăşi această infracţiune. In caz contrar, va apărea
posibilitatea încasării impozitelor şi de pe urma altor tipuri de venituri obţinute ilegal, de
exemplu: din bunurile obţinute ilegal în rezultatul: faptei de corupere pasivă de către persoanele
cu funcţie de răspundere fie în cazurile omorurilor la comandă etc.
Insă practicarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare este, în esenţă, o modalitate
specifică de tăinuire a veniturilor obţinute şi a altor obiecte impozabile, răspunderea pentru care
este prevăzută expres, la art.241 CP RM şi de aceea nu necesită o calificare suplimentară.

Concluzii

42
 Pretutindeni si din totdeauna evaziunea fiscala a fost condamnata. Cu toate acestea
perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului. El
persista in toate tarile si in toate perioadele, in ciuda sanctiunilor.
Fenomenul evazoinist reprezinta o coordonata inerenta a economiei de piata. De aceea,
atitudinea cea mai eficace fata de ecest fenomen este aceea de a realiza o buna administrare a lui,
la nivelul identificarii, previzionarii, controlului si valorificarii acestuia, in perspectiva asigurarii
veniturilor bugetare proiectate.

Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune contribuabililor, sau mai ales
povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor
in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale pentru a se adapta noilor conditii,
astfel ca evaziunea fiscala a fost intotdeauna un fenomen activ si cu ramificatii care depasesc
granitele tarii…
Ca urmare a amplorii si dinamicii evaziunii fiscale se impune, de urgenta, regandirea si
reproiectarea sistemului de administrare a veniturilor publice si a sistemului de control al al
subiectilor economici in ceea ce priveste respectarea legislatiei fiscale.
Fenomenul evazionist trebuie sa fie evaluat in intreaga lui complexitate, luandu-se in
considerare, alaturi de conotatia lui negativa si impactul sau asupra multiplicarii sumelor atrase
la buget ca urmare a identificarii cazurilor de evaziune fiscala.

Din analiza efectuata asupra cauzelor si mecanismelor de producere ale fenomenului

evazionist sunt necesare identificarea inor instrumente si masuri de tinere sub control a
fenomenului.
In ceea ce priveste controlul financiar si fiscal, acesta trebuie sa identifice instrumente si
indicatori care sa asigure functionarea sistemului economic in parametrii legali dar si orientarea
acestuia catre contribuabili care prezinta un risc mai ridicat.Una dintre masurile necesare care
conduce la intarirea administratiei fiscale, se refera in mod principal la organizarea unei evidente
fiscale eficiente.Sistematizarea informatiei fiscale are scopul de a imbunatatii calitatea serviciilor
de asistenta pentru contribuabili, si de a intari administratia fiscala, printr-o identificare rapida a
contribuabililor cu riscuri fiscale ridicate.In identificarea unor mijloace si cai de tinere sub
control a fenomenului evaziunii fiscale este necesar sa tinem cont si de pozitia contribuabilului
care mai ales atunci cand fiscalitatea este excesiva tinde sa gaseasca noi forme de evitare a
impozitelor.
Bibliografie
1. Şaguna D.D. “ Drept financiar şi fiscal”- Bucureşti: Eminescu, 2000 p 12.
43
2. Şaguna D.D. “ Drept financiar şi fiscal”- Bucureşti: Eminescu, 2000 p 12.
3. Cernea E., Molcuţ E. „Istoria statului dreptului românesc” – Bucureşti, Casa de editură şi
de presă „Şansa – SRL”, 1994, p. 79
4. Şaguna D.D. „Drept financiar şi fiscal” – Bucureşti, Eminescu, 2000, p.13
5. Cernea E., Molcuţ E. „Istoria statului dreptului românesc” – Bucureşti, Casa de editură şi
de presă „Şansa – SRL”, 1994, p. 80
6. Şaguna D.D. „Drept financiar şi fiscal” – Bucureşti, Eminescu, 2000, p.15
7. Cuşnir V., Berliba V. „Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor” – Chişinău, 2002, p.19
8. Aramă E. „Istoria dreptului românesc” – Chişinău, Lumina, 2001, p.88
9. Aramă E. „Istoria dreptului românesc” – Chişinău, Lumina, 2001, p.91
10. Caraşciuc L. „Economia subterană în Republica Moldova: studiu economic” – Chişinău,
ARC, 1999, p.45
11. Cuşnir V., Berliba V. „Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor” – Chişinău, 2002, p.23
12. Fiscalitate; metode si tehnici fiscale/ Bucuresti. Editura Economica,2004
13. Evaziunea Fiscala. Aspecte controversate de teorie si practica judiciara. Editura Rosseti/
2003
14. Metode si tehnici fiscale, Editura Economica, 1997;
15. Control financiar, Edditura “EFICIENT”, Bucuresti 1997;
16. Clocotici D., Gh.Gheorghiu, Evaziunea fiscală. Probleme juridice ale răspunderii
contravenţionale penale, Bucureşti, Lumina Lex, 1995.
17. Clocotici D., Gheorghiu G.,Dolul,frauda şi evaziunea fiscală, Bucureşti, Lumina Lex,
1996.
18. Cernea E., Molcuţ E. „Istoria statului dreptului românesc” – Bucureşti, Casa de editură şi
de presă
19. „Şansa – SRL”, 1994, p. 79
20. https://www.sfs.md/ https://www.sfs.md/Legislatia_fiscala.aspx
21. https://www.sfs.md/CodulfiscalalRM.aspx
22. https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110288&lang=ro
23. https://juridicemoldova.md/7893/prevenirea-evaziunii-fiscale-
24. aintreprinderilor-institutiilor-si-organizatiilor.html

44