Musat Alexia Ioana

Clasa X F

Zidul Plangerii

Zidul Plângerii, Zidul de apus sau Kotel (ebraică: ‫הכותל המערבי‬, translit:
Hakotel Hama'aravi; arabă: ‫براق‬--‫ط ال‬--‫حائ‬, translit.: Ḥā'iṭ Al-Burāq) se află în
Vechiul Oraș al Ierusalimului în partea de vest a Muntelui Templului (pe
culmea căruia se află astăzi sanctuarul musulman Haram ash Sharif). El este un
vestigiu al zidului antic care înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim,
și ,după distrugerea acestuia, este considerat principalul loc sacru al
iudaismului. Vreme de secole este un loc de rugăciune și principalul loc de
pelerinaj pentru evrei, cea mai veche menționare despre atașamentul evreilor
față de zid datând din secolul al IV-lea.
În secolul al XIV-lea, sub stăpânirea musulmană, s-a amenajat în preajma
lui un loc de rugăciune pentru evrei, folosit până în zilele noastre. Vreme de
sute de ani acesta era o uliță îngustă, având lățimea de circa 3,6 metri și o
lungime de 28 metri, aparținând „Cartierului marocan” existent aici din secolul
al XII-lea.
Începând cu secolul al XIX-lea au existat mai multe încercări de a
cumpăra dreptul de proprietate asupra zidului și a zonei vecine de către mai
mulți evrei, dar toate încercările au eșuat din cauza împotrivirii musulmanilor.
O dată cu apariția mișcării sioniste la începutul secolului al XX-lea, zidul a
devenit un motiv de conflict între comunitatea evreiască și liderii religioși
musulmani care erau îngrijorați că zidul va fi folosit pentru revendicările
evreiești asupra Muntelui Templului și a sanctuarului islamic construit pe el. În
prima jumătate a secolului al XX-lea, mai ales după intensificarea emigrației
evreiești spre Palestina, accesul la zid și mai ales condițiile de desfășurare a
rugăciunilor evreilor au fost supuse la numeroase restricții din partea
autorităților de cult musulmane, proprietare ale locului. Chestiunea Zidului a
fost ridicată tot mai des de către liderii mișcării naționaliste arabe palestiniene,
mai ales de către Muftiul Ierusalimului, Hadj Amin al Husseini, drept motiv
pentru agitarea maselor musulmane împotriva evreilor, suspectați că ar vrea sa
distrugă sanctuarul musulman de pe Muntele Templului, pentru a-l înlocui cu un
Templu evreiesc.
Creșterea violenței din cauza litigiului zidului a dus la întrunirea unei
comisii internaționale în 1930 pentru a determina drepturile și revendicările
musulmanilor și evreilor referitoare la zid.
 În urma războiului arabo-evreiesc în Palestina în anii 1948-1949 Orașul
Vechi împreună cu Zidul de apus au fost cucerite de Legiunea Arabă
transiordaniană și anexate la emiratul arab al Transiordaniei,devenit ulterior
Regatul Hașemit al Iordaniei. În timpul administrației iordaniene, între anii
1948-1967 credincioșii evrei nu au mai avut acces la Zidul plângerii.
În Războiul de Șase Zile din iunie 1967 Orașul Vechi a fost ocupat de
armata israeliană și a intrat în controlul Israelului. Imediat după ocuparea
locului, autoritățile militare israeliene au dispus dărâmarea cartierului marocan
aflat în preajma Zidului, creând în fața lui o mare esplanadă, care permite
adunarea pentru rugăciune a unor mari mase de credincioși evrei. Zidului de
apus i se atribuie de către evrei, o mare însemnătate religioasă, națională și
istorică, având și valoarea unui memorial național. Loc de rugăciune cotidian,
Zidul de apus reunește mari mase de credincioși cu ocazia sărbătorilor cultului
mozaic, de asemenea este pentru mulți un loc de celebrare a ceremoniilor de Bar
Mitzva. El este și un loc de reculegere pentru înalții oaspeți care vizitează
Israelul și un loc de atracție pentru sute de mii de turiști de toate originile și
confesiunile. În fața Zidului au loc și ceremonii de jurământ ale soldaților
Armatei de apărare a Israelului.

Conform Legii Evreiești, fiecare este obligat să deplângă și să-și sfâșie

hainele atunci când vizitează Zidul de Vest și vede locul dezolant al tempului.
Yoel Sirkis (secolul XVI) menționează în mod explicit „Kotel ha-Ma'aravi”,
atunci când expune modul în care s-ar putea întâlni ruinele Templului de la
Ierusalim. Astăzi, unii cercetători sunt de părere că sfâșierea hainelor nu este
necesară la Ierusalim, având în vedere că orașul se află acum sub suveranitate
evreiască. Alții nu sunt de acord, invocând faptul că Muntele Templului în sine
este controlat de Waqful musulman și nu există nici o posibilitate de a îndepărta
moscheea de pe munte. În plus, existența moscheii „pe locul Templului ar trebui
să sporească sentimentul de primejdie al fiecăruia”. Obiceiul este ca Zidul să fie
vizitat în ziua Sabatului, inclusiv în după-amiaza de Vineri, sâmbăta seara. O
persoană care nu a văzut Zidul în ultimele 30 de zile ar trebui să recite:
„Templul nostru sfânt, care a fost gloria noastră, în care strămoșii noștri
te lăudau, a fost ars și toate plăcerile noastre au fost distruse.”

Mesaje de rugăciune
Există o foarte cunoscută practică de a lăsa rugăciuni scrise în crăpăturile
Zidului. Oamenii scriu mesaje cu dorințe, după care le pun în crăpăturile zidului
sperând că se vor realiza. Cea mai veche menționare a acestei practici este în
Sefer Tamei Ha-minhagim U’mekorei Ha-dinim care vorbea de Rabinul Chaim
ibn Attar (d.1743). Mai mult de un milion de mesaje sunt puse în zid anual. A
devenit deja o tradiție ca demnitarii străini care vizitează Israelul să lase de
asemenea un mesaj.
Chiar si eu am lasat un biletel cu doua dorinte cand am vizitat Zidul.
Islamul
Până în 1920, musulmanii denumeau zidul „El-Mabka” (locul plângerii).
De atunci au început să îl numească Zidul Al-Buraq.
Musulmanii susțin în continuare că Zidul ca un monument islamic. Ei susțin
această teză bazându-se pe faptul că Zidul este identificat ca fiind locul unde
profetul Mahomed și-a legat armăsarul fantastic înaripat, Buraq.
Creștinismul
Unii învățați cred că atunci când Ierusalimul a căzut sub controlul
creștinilor, în secolul al IV-lea, a existat un „transfer” de respect dinspre
Muntele Templului și Zidul de apus din punct de vedere al sfințeniei către
Biserica Sfântului Mormânt, iar zona din jurul Muntelui Templului a început să
fie o groapă de gunoi pentru creștini. Totuși, acțiunile multor lideri creștini
moderni, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea, care au
vizitat Zidul și chiar au lăsat rugăciuni în crăpăturile Zidului simbolizează
pentru mulți creștini restaurarea respectului și chiar venerarea acestor locuri
religioase antice.
Unii dintre creștinii sioniști, din rândurile evangheliștilor neo-protestanți,
merg chiar mai departe, cerând ca al treilea templu să fie reconstruit ca parte a
strădaniilor pentru a doua venire. Un mic grup de extremiști chiar susțin
distrugerea Cupolei Stâncii pentru a grăbi construcția noului Templu.