GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENT STUDII SUPERIOARE DE MASTER

CATEDRA ȘTIINȚE POLITICE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

Eseu
TEMA: Statutul RSSM în componența URSS și participarea acesteia la
relațiile internaționale.

Autor: Daniela Petcu

masterandă, an.II, gr. 215

CHIȘINĂU, 2022
Marea majoritate a teritoriului pe care a existat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
(RSSM) a fost parte a Principatului Moldova. În 1812, partea răsăriteană a Moldovei (numită
începând cu acel an Basarabia) a fost ocupată de Imperiul Rus. Pacea de la Bucureşti încheiată
între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman a consfinţit acest fapt. Până în 1917 Basarabia a fost o
gubernie a Imperiului Rus, fără a avea reprezentare în procesul legislativ sau executiv.

 Odată cu izbucnirea în cadrul Imperiului Rus a Revoluţiei din 1917, mişcarea de eliberare

naţională a luat un nou avânt în Basarabia. Nou-alesul Sfatul Ţării a proclamat Republica
Democratică Moldovenească pe 15 decembrie 1917. În urma retragerii dezordonate în ianuarie
1918 de pe frontul din Carpaţi a unor unităţi militare ruse, în care corpul de ofiţeri a fost înlocuit
cu activişti bolşevici şi anarhişti, în Ungheni, Chişinău şi Tighina au avut loc nenumarate crime.
Neavând unităţi militare proprii, Sfatul Ţării a facut apel la armata română, care după ce a
eliberat oraşul Tighina de ultimile rămăşiţe ale soldaţilor ruşi dezorganizaţi, s-a retras înapoi
peste Prut. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Populare
Moldovenesti, pentru ca pe 9 aprilie 1918 să proclame unirea cu România cu 86 de voturi pentru,
3 împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţe (din totalul de 148 de deputati). Teritoriul cuprins între
râurile Nistru si Bugul de Sud, cuprinzând oraşe ca Movilău (Moghiliov Podolski), Bershad',
Iampol, Râbniţa, Birzula, Nani, Dubăsari, Golta, Tiraspol, Ovidiopol, Odessa şi Oceacov, a avut
de-a lungul secolelor o componenţă etnică mixtă. În evul mediu românii moldoveni reprezentau
circa 1/2 din populaţia sa destul de mică, restul fiind ucraineni şi tătari nohai (un trib al tătarilor
din Crimeea). Începând cu sfârşitul secolului 17 acest teritoriu a intrat în administrarea directă a
Imperiului Otoman, unde era cunoscut sub numele Yedisanul de Vest. În 1792 el a intrat în
componenţa Imperiului Rus, ceea ce a dus la o schimbare radicală a componenţei sale etnice:
tătarii au fost obligaţi să plece, iar nobilimea rusă a primit vaste teritorii nepopulate. Astfel au
venit multi ţărani şi colonişti ruşi, ucraineni şi evrei. În 1917-1918 românii moldoveni erau
majoritari doar în sate situate la mică distanţă de râul Nistru.

 Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a înfiinţat o republică
autonomă, Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (RSSAM), în componenţa
RSS Ucrainiene, pe o parte din teritoriul dintre râurile Nistru şi Bug, republică în cadrul căreia
românii (moldovenii, conform terminologiei oficiale sovietice) constituiau circa 40% din
populaţie. Acest lucru a fost făcut pentru crearea unor condiţii benefice atragerii românilor
basarabeni, deja aflaţi în România spre RSSAM.

 
Protocolul Adiţional Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat între URSS şi Germania
nazistă la 23 august 1939, a dus la trecerea la 28 iunie 1940 prin ultimatum (din partea
guvernului URRS) şi cedarea (din partea Consiliului de Coroană al Romaniei) a teritoriilor dintre
Prut şi Nistru (Basarabia), dar şi a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, în componenţa
URSS. Basarabia, fără jumătatea de nord a judeţului Hotin) şi fără sudul său (Bugeacul sau
Basarabia mică) , plus o parte a RSSA Moldoveneşti (corespunzătoare teritoriului actual al
Transnistriei) au fost incluse în RSS Moldovenească, nou-înfiinţată la 2 august 1940. RSS
Moldovenească şi a devenit o republică unională separată în cadrul URSS, cu drept teoretic de
secesiune. La 22 iunie 1941 România, aliată cu Germania, a atacat Uniunea Sovietică şi a
eliberat până la 26 iunie 1941 Basarabia şi Bucovina de Nord. La 27 iunie 1941 Antonescu a
ordonat armatei române să continue înaintarea peste râul Nistru în teritoriul sovietic, ocupând
astfel şi Transnistria. În februarie-august 1944 Uniunea Sovietică a recucerit Basarabia şi a
organizat din nou RSS Moldovenească.

Mulţi locuitori români din Basarabia care nu au fugit în România, după ce armata URSS a

preluat controlul asupra acestui teritoriu în cele din urmă au fost capturate de către forţele de
securitate sovietice; un procent ridicat din ei au fost împuşcaţi sau deportaţi, fiind învinuiţi de
colaborare cu cu românii şi germanii. Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-
economice, datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim. Ei
au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahe; unii dintre aceştia au fost închişi sau
executaţi. În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, nu mai puţin
de 86 604 de oameni au fost arestaţi şi deportaţi, în timp ce istoricii ruşi au prezentat un număr
estimativ de 90 000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor anti-
sovietice, active între 1944 şi 1952.

 O campanie de eradicare a chiaburilor (persoane înstărite) a fost orientată spre familiile ţăranilor
bogaţi din Basarabia, care au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în doar două
zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, peste 11342 de familii din RSSM au fost deportaţi prin ordin al
ministrului de stat şi de Securitate, IL Mordovets în conformitate cu un plan numit „Operatiunea
Sud”. Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani (al căror număr a
scăzut de la peste 81,000 în 1930 la 4,000 în 1959, datorită migraţiei voluntare din timpul
războiului şi prin relocări forţate în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor
religioase (700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost deportaţi în Siberia, în aprilie 1951
în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”.
După lichidarea structurilor statale româneşti (primării, prefecturi, judeţe, etc.) sunt formate
altele după modelul sovietic (siviete săteşti, orăşeneşti şi raioanele), toate subordonate organelor
partidului comunist (bolşevic). În fruntea fiecărui raion au fost instalaţi primul secretar al
comitetului raional al Partidului Comunist (PC), ajutat de secretarul doi şi secretarul trei
(responsabil de ideologie şi propagandă). 

După cum este cunoscut, în perioada sovietică republicile unionale, în acelaşi rând şi RSSM, nu
puteau să promoveze o politică externă în adevăratul sens al cuvântului. Contactele
internaţionale ale fostelor republici sovietice erau strict limitate. Cercetătorul A.Morari
menţionează că activitatea externă a RSSM era desfăşurată în strictă concordanţă cu ţelurile,
sarcinile şi principiile politicii externe fixate în Constituţia URSS. Moldova a participat într-o
anumită măsură la constituirea şi menţinerea contactelor de ordin politic, economic, cultural etc.
ale URSS cu alte state. La acestea se referă, în primul rând, faptul că între 1956 și 1985 RSSM a
fost vizitată de peste 200 de delegaţii ale partidelor comuniste, democratice, ale organizaţiilor
politice, sindicatelor, asociaţiilor de prietenie şi ale altor formaţiuni politice şi obşteşti din
diferite ţări ale lumii. Printre acestea se numărau delegaţiile din Franţa, SUA, Belgia, Elveţia,
Canada, Danemarca şi altele care, aflate în vizită în RSSM, se informau despre formele şi
metodele activităţii organelor partidului comunist republican şi ale celor sovietice în aspect
politic, economic, cultural, al relaţiilor interetnice. O altă formă de „activitate externă” era şi
includerea periodică a conducătorilor organelor comuniste şi de stat din RSSM în componenţa
unor delegaţii ale URSS care vizitau alte state cu misiuni de ordin politic, economic etc. şi care
în esenţă se reduceau la promovarea pe arena internaţională a intereselor Moscovei. Tot în acest
scop au fost folosite şi relaţiile dintre uniunile sindicale, ale organizaţiilor de tineret din Moldova
cu uniunile sindicale şi organizaţiile de tineret din diferite ţări ale lumii. Însă, nu fiecare tânăr
putea fi inclus în componenţa delegaţiilor tineretului din URSS şi ale celui republican care
plecau peste hotare. De obicei, aceştia erau selectaţi cu rigurozitate de către organele de
conducere comuniste, comsomoliste şi cele ale securităţii din RSSM, iar în componenţa
grupurilor turistice care plecau peste hotare erau incluşi reprezentanţii securităţii, cu misiunea de
a supraveghea comportamentul cetăţenilor sovietici aflaţi peste hotare. RSSM a fost într-o
anumită măsură reprezentată pe arena internaţională şi de Societatea moldovenească de prietenie
şi relaţii culturale cu alte state (SMP), creată în 1958. Principalul scop al SMP era propagarea
„valorilor” socialismului în străinătate. De exemplu, în 1985 în RSSM au fost în vizită circa 100
de delegaţii din 49 de ţări. În această perioadă SMP a expediat în zeci de ţări 11 mii de cărţi şi
reviste, 50 de expoziţii foto, 13 expoziţii ale artiştilor plastici din RSSM, multe filme
documentare. Din 1975 până în 1985 Moldova, prin intermediul SMP, a participat la zilele
URSS în 17 ţări. La indicaţia centrului unional, Moldova a participat şi la mişcarea oraşelor
înfrăţite. Astfel, Chişinăul întreţinea relaţii în cadrul acestei mişcări cu Addis-Abeba (Etiopia) şi
Grenoble (Franţa), Tiraspolul – cu oraşul Saintaren (Portugalia), Benderul – cu oraşul Cavriago
(Italia) etc. Se organizau săptămâni ale oraşelor înfrăţite, schimburi de delegaţii, expoziţii şi
concerte, la care autorităţile locale se stăruiau să evidenţieze „realizările” lor în construcţia
socialismului.

În concluzie putem menţiona că în perioada sovietică activitatea externă a RSSM s-a redus, în
esenţă, doar la propagarea realizărilor în construcţia socialismului. Această modalitate de a
menţine contacte cu străinătatea, impusă de URSS, a provocat o situaţie destul de dificilă,
deoarece Moldova, la momentul proclamării independenţei sale, practic nu era cunoscută în
lume, fapt ce a avut consecinţe negative în recunoaşterea ei internaţională. Un rol important în
procesul de democratizare şi restructurare a societăţii l-au avut primele alegeri relativ libere în
Sovietul Suprem al URSS (martie 1989) şi în Sovietul Suprem al RSSM (februarie – martie
1990). Politica externă a URSS era contradictorie. Sprijin pentru mișcarea comunistă mondială,
miza pe „revoluția mondială” a mers mână în mână cu dorința de a stabili relații reciproc
avantajoase cu țările capitaliste. În contextul amenințării militare în creștere, Uniunea Sovietică
nu a reușit să cadă de acord asupra acțiunilor comune cu statele democratice din Occident și a
încheiat un pact de neagresiune cu Germania.