Sunteți pe pagina 1din 5

eTwinning este comunitatea şcolilor din Europa

eTwinning oferă personalului didactic (profesori, directori, bibliotecari etc.) ce activează în


şcolile din ţările europene participante o platformă de comunicare, colaborare, demarare proiecte şi
schimb de informaţii, pe scurt, un spaţiu în care să simtă că fac parte din cea mai palpitantă comunitate
educaţională din Europa.

eTwinning promovează colaborarea şcolară în Europa prin intermediul tehnologiilor


comunicării şi informaţiei (TIC), oferind asistenţă, instrumente de lucru şi servicii şcolilor. De
asemenea, eTwinning oferă profesorilor oportunităţi de dezvoltare profesională continuă, online şi
gratuită.

Lansat în 2005 drept componenta fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene,


eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și
Sport, din 2014. Biroul Central de Asistenţă eTwinning este administrat de European Schoolnet, un
parteneriat internaţional format din 31 ministere europene ale educaţiei, ce concepe instrumente de
învăţare pentru şcolile, cadrele didactice şi elevii din Europa. La nivel naţional, eTwinning beneficiază
şi de sprijinul a 38 de birouri naţionale de asistenţă.

Dezvoltați-vă competențele și cunoștințele în cadrul grupurilor eTwinning evidențiate! Vă așteptăm


alături de noi!

Ce sunt acestea?

Grupurile eTwinning sunt platforme private care permit eTwinner-ilor să discute și să


colaboreze pe o temă anume. Obiectivul lor este de a-i ajuta pe utilizatori să facă schimb de practici, să
discute pe marginea metodologiilor de predare-învățare și să caute sprijin pentru activitățile de
dezvoltare profesională.

În mod concret, „grupurile evidențiate” sunt moderate de un eTwinner care a absolvit cursul de
moderatori eTwinning, fiecare grup propunând activități și sarcini care să le permită profesorilor să
colaboreze și să discute. Tematica grupurilor variază de la predarea limbilor străine la antreprenoriatul
în educație și disciplinele STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Vă invităm să aruncați o
privire la grupurile de pe eTwinning Live, să alegeți unul care vă place și să vă înscrieți în el!
Cine le organizează? Biroul Central de Asistență eTwinning
Cum vă puteți înscrie într-un grup eTwinning? Foarte simplu! Conectați-vă la eTwinning
Live, accesați secțiunea „Grupuri”, căutați un grup cu ajutorul instrumentului de căutare și înscrieți-vă!

Grupurile eTwinning curente:

1
Virgilio – an introduction to eTwinning („Virgilio – introducere în eTwinning”)

Moderatori: Paola Arduini, Laura Maffei și Elena Pezzi

Sunteţi eTwinner debutant? Aţi explorat o vreme platforma, încercând să vă orientaţi? Simţiţi că
v-aţi rătăcit şi v-ar prinde bine puţin ajutor? Ați ajuns unde trebuie! Acest grup va fi ghidul
dumneavoastră pe tărâmul magic eTwinning. Veţi avea astfel ocazia să vedeţi cum funcţionează acesta
şi cum îl puteţi pune la lucru în favoarea dumneavoastră. În plus, îi veți simți spiritul: schimbul
constant de idei și experiențe din această comunitate de practică a profesorilor și elevilor, care învață
unii de la alții. Alăturați-vă nouă și porniți în acest periplu!

eTwinning for School Leadership („eTwinning pentru factorii de decizie din școli”)

Moderator: Anne Gilleran

Acest grup se adresează cu precădere directorilor de școli și celor cu funcții de conducere din
școli. Grupul a fost creat în urma conferinței tematice „Cetățenia – o nouă etică pentru secolul 21”,
organizat la Florența, Italia, în septembrie 2016. În cadrul grupului, vom continua să discutăm și să
căutăm soluții la provocările cu care se confruntă conducerea școlii în lumea de astăzi.

Teacher Academy Alumni - PBL COURSE GROUP (Absolvenții Teacher Academy – grupul


cursului cu tema „învățarea bazată pe proiecte”)

Moderator: Kornelia Lohynova

Acest grup este o comunitate de profesori dispuși să împărtășească din ideile și experiența lor,
să învețe unii de la alții și să-și continue odiseea formării profesionale după ce au participat la cursul
Teacher Academy axat pe învățarea bazată pe proiecte. Acesta este spațiul ideal pentru toți eTwinner-ii
care doresc să aplice metodologia predării bazate pe proiecte, să dezvolte competențele specifice
secolului 21 ale elevilor și să transmită bucuria de învăța la școală.

Bringing eSafety into eTwinning projects („Integrarea siguranței online în proiectele


eTwinning”)

Moderator: Aneta Wilk

Grupul se adresează tuturor eTwinner-ilor care folosesc rețelele sociale în educație, în special
celor implicați activ în desfășurarea de proiecte eTwinning. Obiectivele generale ale grupului sunt de a
oferi profesorilor asistență în privința siguranței digitale a elevilor care folosesc mijloacele digitale în
educație, cu precădere în contextul desfășurării de proiecte eTwinning, de a dezvolta competențele
profesorilor, astfel încât aceștia să-și poată pregăti și folosi propriile materiale didactice despre
siguranța online și de a face schimb de cunoștințe de profil cu alți profesori.

Creative Classroom („Clasa creativă”)


2
Moderator: Irene Pateraki

Acest grup este o comunitate de profesori și prieteni creativi, în cadrul căreia facem schimb de
experiență și idei, participăm la activități creative și seminarii și învățăm unii de la alții. Obiectivul
grupului este de a încuraja schimburile creative și de a recunoaște eforturile profesorilor din școli.
Grupul își continuă periplul de șapte ani pe noua platformă a grupurilor.

English as a Second Language („Predarea englezei ca limbă străină”)

Moderator: Theodora Gkeniou

Acest grup se adresează tuturor profesorilor eTwinning care predau engleza ca limbă străină.
Este un loc al inspirației, colaborării și dezvoltării profesionale!

Entrepreneurship in education („Antreprenoriatul în educație”)

Moderator: Kornelia Lohynova

Educația antreprenorială urmărește să le ofere tinerilor ocazia de a-și forma competențele de


care vor avea nevoie în viață și în carieră. Aceste competențe esențiale pot fi predate și trebuie integrate
în disciplinele din toate ciclurile de învățământ. Cum? Haideți să pătrundem în Incubatorul de afaceri,
să dăm dovadă de inițiativă și să descoperim împreună modalitățile de a dezvolta spiritul de
întreprinzător al elevilor și al nostru. Participanții vor învăța unii de la alții și vor deveni profesori-
antreprenori cu o mentalitate pozitivă și activă.

Game-based classroom („Educația bazată pe jocuri”)

Moderator: Glykeria Gkouvatsou

Astăzi, jocurile reprezintă un limbaj comun care depășește granițele. Întrebarea nu este dacă
jocurile sunt adecvate pentru educație, ci cum să profităm de pasiunea tinerilor și să integrăm jocurile
în activitățile de predare-învățare. Acest grup își propune să pună accentul pe întrebarea de mai sus,
ajutându-i pe profesori să facă distincția între jocurile educaționale și cele comerciale și să descopere
cum pot fi folosite cele educaționale pentru a promova învățarea, colaborarea și gândirea critică.

Inclusive education („Educația incluzivă”)

Moderator: Marijana Smolčec

Acest grup se adresează tuturor profesorilor care doresc să-și îmbunătățească abilitățile
pedagogice și să-și consolideze competențele de lucru cu elevii cu dificultăți de învățare, sau nevoie
speciale, dar și cu elevii talentați. În cadrul acestui grup de sprijin, profesorii vor face schimb de
experiență, materiale și activități și vor participa la seminarii online axate pe incluziunea diverselor
tipuri de elevi.

On s'amuse en classe FLE (Franceza ca limbă străină)


3
Moderator: Lydia Huskens

Căutați activități distractive, cu care să vă „condimentați” lecțiile de franceză? Căutați idei noi
cu care să vă încurajați elevii să învețe limba lui Molière? Sunteți curioși cum predau franceza alți
profesori europeni? Vă invităm în grupul nostru eTwinning: „On s'amuse en classe FLE”. Să-i inspirăm
pe elevi împreună!

STEM

Moderator: Rafael Montero

Sunt bineveniți profesorii de știință, tehnologie, inginerie și matematică din toate ciclurile de
învățământ! Acest grup este un punct de întâlnire, în care profesorii pot face schimb de informații și pot
învăța unii de la alții. Nanotehnologii, TIC, astronomie, învățare bazată pe interogare, inteligențe
multiple, promovarea meseriilor științifice, activitate de colaborare, târguri de știință… Vă plac aceste
subiecte? Vă așteptăm în grupul nostru!

Sustainability Education Network Service eTwinning (SENSE) („Rețeaua eTwinning a


educației pentru o dezvoltare durabilă”)

Moderator: Agustín Bastida Rodríguez

Să predăm ecologia! Să ne protejăm planeta pentru generațiile viitoare. Amprenta de carbon,


efectul de seră, modificările climatice, reciclare, energie, apă... Acestea se numără printre cele mai des
abordate teme atunci când vorbim despre mediu, însă educația pentru o dezvoltare durabilă înseamnă
mult mai mult. Vă invităm să vă convingeți! Educația pentru o dezvoltare durabilă – este evident că are
SENS(E).

Genul – află cum pot fi oprite stereotipurile

Moderator: Marie Louise Petersen

Acest grup se adresează eTwinner-ilor care doresc să facă schimb de informații și metode
didactice axate pe tematica genului și sexualității, în limbile engleză, franceză și scandinave. În cadrul
grupului se va face schimb de informații despre lupta împotriva stereotipurilor de gen și a discriminării
sexuale, precum și despre măsurile de asigurare a egalității de gen, libertății și diversității în clasă, pe
terenul de joacă și în societate. Grupul va propune idei de predare a tematicii aferente genului și
sexualității și va facilita schimb de bune practici și metode de surmontare a dificultăților de predare a
egalității de gen. Scopul urmărit este de a oferi celor interesanți o sursă de inspirație și curaj pentru a
lucra cu tematica de gen în contextul diverselor discipline.

Integrarea elevilor migranți în școli


4
Moderator: Carol Barriuso

Cum pot fi integrați tinerii refugiați și migranți în școli? Cu ce provocări anume se confruntă
comunitatea școlară și cum le face față? Ce concepte educaționale și materiale didactice s-au dovedit
utile și pot servi drept exemplu pentru alte școli? Acest grup se dorește a fi, cu precădere, un loc al
asistenței reciproce, în care directorii de școli și profesorii pot face schimb de experiență și materiale.

Programarea în școli

Moderator: Stefania Altieri

Să îi familiarizăm pe elevi cu noțiunile de programare și să le dezvoltăm gândirea


computațională! Unul dintre cele mai importante aspecte ale inițiativei de a învăța să folosească
programarea în activitățile școlare este faptul că elevii se familiarizează cu o manieră nouă de a modela
gândirea, soluționând probleme. În plus, în timp ce învață și se joacă, elevii își îmbunătățesc
competențele non-tehnice precum gândirea analitică, munca în colaborarea și creativitatea. Acesta este
marele avantaj al predării cu ajutorul programării și roboticii.

S-ar putea să vă placă și