Centrul de excelență în medicină și farmacie ,, Raisa Pacalo,,

Catedra ,, Discipline stomatologice şi tehnico – dentare,,

SUPORT ŞTIINŢIFIC

Lecţie teoretică

Histologia dinților.Dentina. Cementul.

Pădureţ Galina
professor discipline
tehnico-dentare
Subiectul: Histologia dinților. Dentina. Cementul.

Planul lecției:
1. Dentina –noțiune. Caracterizarea dentinei:
- substanța fundamentală
- tubulii dentinari
2. Cementul- noţiune.Caractrizarea cementului.

1. Dentina – este un țesut conjunctiv dur, minearlizat, care înconjoară pulpa

dentară și este acoperită la exterior de smalț, la nivelul coroanei, și de cement la
nivelul rădăcinii. Ea formează masa principală a dintelui 85% și determină
forma lui.
Este țesutul primar, care se dezvoltă mai devreme decât smalțul și cementul.
Împreună cu predentina, dentina formează pereții camerei pulpare.
Dentina dinților permanenți are o culoare alb-gălbuie și parțial (cu 30-50%) mai
transparent. Dispune de o duritate considerabilă, deși mai redusă față de smalț
( de 4-5 ori mai moale decât smalțul). Grosimea dentinei este mai mare la
nivelul suprafeței coroanei dintelui în zonele unde presiunea masticatorie este
mai accentuată, respectiv suprafața ocluzală 3-7 mm, marginea incizală 3-5 mm,
la colet grosimea este 3-4 mm, la nivelul rădăcinii de 3-5 mm, la apex 1-3 mm.
Culoarea dentinei la dinții temporari este alb gălbui, la dinții permanenți gălbui
deschis.
Dentina matură conține 67% de substanțe anorganice(minerale), 20% de
substanțe organice și 13% apă.
Principalii compuși anorganici ai dentinei sunt:
- hidroxiapatita
- în cantități neînsemnate fluorura de calciu(fluorapatita)
- carbonat de calciu, carbonat de magneziu și carbonat de sodiu.
Cristalele de hidroxiapatită constau din mii de unități (molecule). Aceste cristale
au forma unor ace și sunt considerabil mai mici decât cristalele similare ale
smalțului.
În afară de apatite, sunt prezente în diferite cantități săruri ca carbonații, sulfații
și fosfații de calciu ,fluor, fier și zinc.
Partea organică a dentinei constă din 82% din colagen de tip I și 18%
necolagene, inclusiv glucoproteine și glicozaminoglicani.
Componentele morfologice ale dentinei sunt:
- Substanța fundamentală
- Canalicule dentinare sau tubulii dentinari
 Substanța fundamentală a dentinei se deosebește prin gradul de mineralizare și
conține niște fibrile colagene mineralizate și o substanță liantă amorfă,constituită
din mucoproteine.
În dentină sunt deosebite două straturi:
- Dentina parapulpară(circumpulpară)
- Dentina - manta
Dentina parapulpară este un strat intern,care alcătuiește partea preponderentă a
dentinei,caracterizată prin predominarea de fibre orientate tangențial spre
joncțiunea amelo – dentinară și perpendicular față de tubulii dentinari (fibre
tangențiale sau fibre Ebner).
Dentina – manta este o zonă externă a dentinei, care o acoperă pe cea
parapulpară cu un strat de o grosime aproximativ 150 mkm. Ea se formează
prima , și se caracterizează prin predominarea de fibre colagene, orientate radial,
și paralel cu tubulii dentinari (fibrele radiale sau fibrele Korf).
Dentina intertubulară se află între tubulii dentinari,care pe parcursul dezvoltării
dintelui se formează atît în dentina –manta, cît și în dentina parapulpară. Ea este
reprezentată,în de niște fibrile colagene mineralizate cu un diametru de 50-
200nm.
Cristalele de hidroxiapatită sunt dispuse de-a lungul axului fibrilei.
Pereții tubulilor dentinari sunt formați de o dentină mult mai mineralizată,care se
numește peritubulară.Ea se formează în interiorul tubulului, micșorînd cu
timpul diametrul inițial al lumenului tubular. Dentina peritubulară se
caracterizează
printr-un conținut sporit de substanțe minerale.
Pe lîngă aceste două zone de dentină mineralizată există porțiuni cu mineralizare
redusă sau absentă. Din acestea fac parte:
- predentina este un strat de dentină nematurată,dispusă pe pereții cavității
dintelui între pulpă și startul intern de dentină, în jurul părților proximale ale
prelungirilor odontoblastice. Predentina este alcătuită în cea mai mare parte din
substanță fundamentală și colagen.
- dentina interglobulară reprezintă niște porțiuni de dentină nemineralizată
dintre globule mineralizate. Este localizat în coroană, paralel cu joncțiunea smalț
– dentină.
- stratul granular Tomes este localizat la periferia dentinei radiculare, și constă
din mici zone granulare imperfect mineralizate, amplasate în formă de bandă
îngustă de-a lungul joncțiunii smalț – dentină.

Pe secțiune transversală, dentina prezintă în structura ei, canalicule dentinare

sau tubulii dentinari care se întind de la nivelul smalțului până la pulpa dentară.
Aproximativ numărul acestor canalicule este de 50000/mm². Numărul
canaliculelelor diferă și în funcție de regiunea dentară, astfel că numărul lor este
mai mic în porțiunea radiculară și mai mare în cea coronară. Diametru variază
între 3-4 microni în apropierea pulpei și de 1 micron la nivelul smalțului.
Tubulii dentinari traversează radial dentina dinspre pulpă spre smalț sau spre
cement. Mai aproape de smalț , ei prezintă ramificații ”în V”, iar în regiunea
apexului radicular astfel de ramificații sunt absente. Pe lîngă aceasta, tubulii
dentinari din regiunnea coroanei sunt dublu curbați ”în S” , iar în regiunea
rădăcinii sunt aproape drepți.

2. Cementul dentar este un țesut dur, care învelește dentina rădăcinii dentare.
Originea sa este , în cea mai mare parte mezenchimală. Are o culoare gălbuie,
mai închisă decît la smalț, dar ceva mai deschisă decît la dentină. Suprafața are
un aspect mat, și nu prezintă luciu ca smalțul. Grosimea cementului este
neuniformă: ea este mai subțire în regiunea coletului(20-60 microni) și mai
groasă în regiunea apexului radicular (150-200 microni). Limita dintre dentină și
cement în dentiția permanentă este netedă, liniară, iar în dinții temporari poate fi
uneori ondulată. Această limită se numește joncțiune cementodentinară .
Cementul și smalțul se întîlnesc la nivel cervical, formând o limită de
demarcație distinctă – joncțiunea smalț – cement,comparată cu o ”lamă de cuțit”
netedă.
Raportul dintre smalț și cement la nivelul coletului dentar poate fi de patru
tipuri:
 Smalțul și cemnetul contactează nemijlocit(cap la cap), suprafața dentară
fiind netedă.
 Smalțul cervical este acoperit la colet de cement cu 2-3 mm,se întîlnește
această situație în 60 – 65% din cazuri.
 Smalțul se suprapune peste cementul cervical.
 Între smalț și cement este remarcată prezența unei breșe
neînsemnate,dentina rămînînd descoperită,fără stratul protector al
smalțului sau al cementului ,în 5-10% din cazuri.
Cementul conține 65% de substanțe anorganice, 23% de substanțe organice, și
12% de apă. Din componentele anorganice predomină fosfatul tricalcic (50-
66%), organizat în cristale de apatite, sau fosfați de calciu amorfi, iar din cele
organice – peste 90% de colagene. Cementul constă din substanță fundamentală,
care conține fibre colagene și conjunctive.
Din punct de vedere morfologic se deosebesc 2 tipuri de țesut cementar:
- Cementul acelular, fibrilar sau primar și
- Cementul celular sau secundar
După localizare se descriu:
- Cementul radicular
- Cementul coronar
Cementul acelular se formează primul în procesul de dezvoltare, deaceea se
numește și primar. El acoperă cea mai mare parte din rădăcină și coletul dintelui.
Cementul acelular este amplasat pe suprafața rădăcinilor dentare sub formă de
strat relativ fin (30-230 mkm), având grosimea minimă în regiunea joncțiunii
smalț- cement, și mmaximă – la apexul radicular. Are o structură lamelară,
lamele fiind orientate paralel suprafeței radiculare. Cementul acelular nu conține
celule, ci doar fibrile de colagen uniform mineralizate.
Cementul secundar acoperă treimea apicală a rădăcinii și regiunea bifurcației
rădăcinilor dinților multiradiculari. Se localizează deasupra cementului acelular,
dar uneori intră în contact direct cu dentina.Cementul celular constă din celule
(cementocite și cementoblaste) și substanță intercelulară.
Cementocitele (celule mature ale cementului dentar) se află ”prinse” în
cavitățile speciale – lacune , în matricea organică sintetizată de jur-împrejurul
lor, care apoi se mineralizează.
Pe parcursul a 60 de ani cementul se poate mări ca grosime de tre ori.
Cementoblastele sunt celule cemento- formative active, care asigură depunerea
ritmică a straturilor noi de cement.
Substanța intercelulară a cementului celular include fibre și substanță
fundamentală.Fibrele se împart în:
 Intrinseci – proprii,rezultate prin sinteza cementoblastelor, sunt dispuse
paralel cu direcția rădăcinii.
 Extrinseci - provnite de la nivelul ligamentului parodontal , sunt orientate
perpendicular pe suprafața rădăcinii.