COLEGIUL NAŢIONAL DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE ,, Raisa Pacalo,,

Catedra ,, Discipline stomatologice şi tehnico – dentare,,

SUPORT ŞTIINŢIFIC

Lecţie teoretică

Modificări morfologice ale cementului

Profesor Disciplină

,,Tehnologia confecţionării aparatelor ortodontice”

Pădureţ Galina

Chişinău 2015
Subiectul : Modificări morfologice ale cementului

Planul lecţiei:
1.Apoziţia cementară:
- fiziologică
- reacţională
2. Hipercimentoza locală:
- locală
-difuză

1.Apoziţia cementară poate reprezenta un proces fiziologic sau poate fi o apoziţie

reacţională.
Apoziţia fiziologică (senilă) are loc atît timp, cît dintele este prezent pe arcadă, şi
este independentă de vitalitatea pulpară, astfel încît grosimea cementului creşte
progresiv în urma îmbătrînirii omului. Acest proces nu se menifestă în acelaşi ritm
pe toată suprafaţa radiculară: este maxim redus la nivelul cervical, şi creşte spre
apex.
La nivel apical apoziţia se realizează prin cement celular (ale cărui linii de creştere
sunt concentrice cu conturul apical), spre a compensa uzura progresivă a feţelor
ocluzale şi egresia dintelui, ce însoţeşte această uzură.Ea poate să difere de la dinte
la dinte, chiar la acelaşi individ. La suprafaţa rădăcinii se remarcă o depunere
repetată de cement, peste cel existent, ceea ce asigură păstrarea intactă a aparatului
ligamentar periodontal şi funcţia lui normală.Uneori se poate produce o
hipercimentoză fiziologică, care poate fi foarte importantă, şi să determine
îngustarea spaţiului periodontal.
Odată cu vîrsta, suprafaţa cementului devine mult mai neregulată.Numărul
fasciculelor de fibre colagene înglobate scade, iar cementocitele sunt active doar în
straturile externe.În zona apicală se remarcă stabil o îngroşare a cementului.
Apoziţia cementară reacţională (sau cementogeneza patologică) reprezintă o
îngroşare anormală a cementului şi apare în urma:
- obturaţiilor endodontice, cînd se produce o mineralizare a orificiului apical şi o
barieră cicatriceală calcificată, care obturează apexul.
- hipofuncţiilor şi egresiunilor dentare care rezultă.
- afecţiunilor periapicale sau parodontale cronice, ca răspuns la o resorbţie osoasă
subiacentă,fiind o modalitate de adaptare parodontală la modificările patologice ale
zonei periapicale.
- modificărilor adaptative în suprasolicitarea parodontului de susţinere.
Indiferent de etiologie, hipercementoza poate să participe la patogenia maladiei
parodontale.
Cementul apărut în cursul apoziţiei reacţionale este, de regulă, unul celular, iar
hipercimentoza poate fi:
- localizată (circumscrisă)
- difuză sau
- generalizată.

Hipercementoza locală se manifestă prin formarea unor noduli globulari sau

extensii cementare în formă de pinteni pe suprafaţa laterală sau interradiculară a
dintelui. Cel mai des aceasta are loc în urma fixării unor cementiculi, corpuri
calcificate sferoide (cu diametrul 0,1 – 0,4 mm), care prezintă în structura lor
lamele concentrice, fibrilare, în general acelulare, şi fibre de ligament periodontal,
primar amplasate între fibre; apar localizaţi pe suprafaţa cementului sau în
structura sa, dar şi în interiorul ligamentului parodontal, sau cu un proces de
hiperactivitate ectopică (în afara cementului) a cementoblaştilor, care poate fi
iniţiată de resturile epiteliale Mallassez din masivul ligamentului parodontal.
Cementiculii se formează prin mineralizarea acestor resturi epiteliale degenerate
sau a vaselor trombozate din ligamentul parodontal.
Deoarece prezintă similitudini morfologice cu denticulii, cementiculii se clasifică
în : liberi , ataşaţi (parietali) sau înglobaţi (interstiţiali).

Cementiculii pot creşte , fuzionînd între ei şi fixîndu-se de cement. Pe suprafaţa

lor sunt decelaţi cementoblaşti, care formează straturi noi de cement.
În arii restrînse de cement hiperplazic, pot apărea structuri sferoide înglobate,
calcificate, - excementoze, care sunt, în esenţă, nişte cementiculi ataşaţi de
suprafaţa cementului şi ulterior înglobaţi în matricea cementară.

Hipercementoza localizată se remarcă uneori în arii, unde pe suprafaţa dentinei

s-au format “perle” ale smalţului.
“Perlele” de smalţ sunt anomalii embriologiice, care pot fi congenitale sau
ereditare, şi reprezintă mici depozite de smalţ, sau de smalţ şi dentină, dotate,
eventual în centru cu o mică cavitate, umplută cu pulpă dentară.Ele sunt observate
pe suprafaţa radiculară, în special la limita amelocementară sau la nivelul zonei de
bifurcaţie a molarilor.
“Perlele” adamantine sunt induse de o disfuncţie la nivelul celulelor tecii lui
Hertwig care îşi recapătă potenţialul de a se diferenţia în ameloblaste secretoare de
proteine matriceale ale smalţului.
“Perlele” smalţului sunt , de regulă aderente la suprafaţa radiculară, în continuitate
cu smalţul coronar (pinteni ai smalţului), sau sunt izolate.
“Perlele” de smalţ, localizate pe suprafaţa radiculară, sunt un factor favorizant
pentru dezvoltarea afecţiunile parodontale.
Hipercementoza difuză se caracterizează prin depozitarea sporită pe întreaga
suprafaţă radiculară, adeseori datorită unui proces infecţios periapical cronic. În
unele cazuri poate favoriza anchiloza dento-osoasă (a rădăcinii cu peretele
procesului alveolar), a cărei frecvenţă creşte odată cu vîrsta.
Hipercementoza difuză se întîlneşte de 2,5 ori mai des la dinţii mandibulari, în
special la premolari şi molari.

Hipercementoza generalizată reprezintă o depunere exesivă a cementului,

remarcată la toată dantura unui individ. Poate fi ereditară sau indusă de afecţiuni
sistemice, cum ar fi de ex. boala Paget.

dokumen.tips/documents/modificari-ale-tesuturilor-dure-dent.html
dokumen.tips/documents/cement-pulpa-apicala.html