Centrul de excelență în medicină și farmacie ,, Raisa Pacalo,,

Catedra ,, Discipline stomatologice şi tehnico – dentare,,

SUPORT ŞTIINŢIFIC

Lecţie teoretică

Modificări morfologice ale pulpei dentare

Pădureţ Galina
profesor discipline
tehnico-dentare
Subiectul: Modificări morfologice ale pulpei dentare

Planul lecţiei:

1.Calcificările pulpare-noţiune
2.Denticulii(pulpoliţii).

1.Calcificările pulpare-noţiune
Calcificările pulpare sunt rezultatul unor procese de mineralizare atipică, care se
produc în parenchimul pulpar sau la marginea dentinei. Ele sunt extrem de
polimorfe.

Pot fi clasificaţi în două categorii:

- denticuli (formaţiuni individualizate)
- calcificări difuze (petrificate)

Denticulii (pulpoliţii – graţie localizării frecvente în pulpă se mai numesc „pietre

pulpare”) au aspectul unor noduli calcificaţi variaţi ca formă (rotunzi, ovali) şi talie
(începînd cu dimensiuni de 2-3 mm în diametru), care constau din dentină sau ţesut
dentinoid. În care raportul Ca/P este similar cu cel existent în dentină. Formarea lor
este rezultatul activităţii odontoblastelor, fie prin mineralizare pseudofiziologică,
fie prin procese degenerative, provocate de dereglări vasculare şi histochimice. Un
rol important în generarea denticulilor le revine mucopolizaharidelor şi proteinelor,
care alcătuiesc o matrice organică fină, în ansele căreea se depun cristale de săruri
minerale.
Denticulii pot fi.
- izolaţi (unici) în plin ţesut conjunctiv pulpar, sau aderenţi la pereţii dentinei, sau
chiar incluşi în dentina radiculară.Cînd sunt incluşi în dentină, denticulii par să se
fi format în pulpă, şi doar după aceea- înglobaţi în mod secundar, în cursul
apoziţiei dentare.
- multipli , prezenţi la un dinte, în mai mulţi dinţi sau în toţi dinţii unui individ
(ceea ce indică o predespoziţie genetică).La fuziunea mai multor noduli se pot
forma conglomerate (conplexe) calcificate, care sunt destul de variate ca
formă.Localizarea este mai frecventă în zona planşeului camerei pulpare, în
interiorul canalului radicular sau apex. În unele cazuri, în urma creşterii sau
fuzionării lor rapide, denticulii devin atît de masivi, încît provoacă obliterarea
cavităţii dintelui, lumenului unui canal radicular accesoriu sau chiar al unui
principal.
Conform localizării denticulii pot fi împărţiţi în:
- liberi – dispuşi liberi în ţesutul conjunctiv al pulpei, acoperiţi de acesta de jur
împrejur („piatră liberă”)
- ataşaţi de perete (murali) – fixaţi de peretele interior al camerei pulpare prin
unirea cu dentina / predentina(„piatră ataşată”)
- interstiţiali – practic sunt denticuli ataşaţi de perete sau liberi, înglobaţi de către
depunerile de dentină secundară („piatră înglobată”).
Conform structurii histologice denticulii pot fi împărţiţi în două tipuri
principale:
- cu organizare superioară – denticuli reali, şi
- cu organizare inferioară – denticuli falşi.
Denticulii reali (sau denticuli adevăraţi, veritabili, calcificări pseudodentare) au o
structură internă bazată pe matrice dentinară mineralizată, ce conţine tubuli
dentinari, şi sunt mărginiţi la pereferie de către odontoblaste, care provin de la
preodontoblaste, acţionate de factori inductivi oculţi. Se observă în general , la
extremitatea apicală a canalelor radiculare.Mineralizarea pulpoliţilor cu cristale de
apatit se produce pe un substrat fibrilar, a cărui dispoziţie, concentrică sau radiară,
va programa structura finală a denticulilor.
Denticulii falşi (sau denticuli omogeni) sunt înîlniţi în pulpă cu mult mai des decît
cei reali, şi reprezintă nişte calcificări, compuse din straturi:
- concentrice sau lamelare, care rezultă printr-un proces de mineralizare a
fibrodentinei, formată de obicei prin depunerea în jurul unor fibre de colagen
densificate, a unor trombuşi de sînge sau în jurul unor debriuri celulare sau
vasculare.Nu conţin tubuli dentinari, pe suprafaţa lor ocazional pot fi ataşate celule
aplatizate sau fuziforme.
- radiare, înconjurate de fascicule de fibre argirofile.
Apariţia unor denticuli falşi, în model concentric sau liniar, se poate datora unor
zone neregulate de calcificare distrofică, localizate în special în pulpa centrală.
Prezenţa denticulilor influenţează negativ asupra volumului pulpei, şi reduce
numărul de celule în zona respectivă.
Dispuşi în proiecţia orificiului de intrare în canal, denticulul frecvent îl îngustează
şi-l camuflează. În cazul unui tratament endodontic localizarea radiculară sau
ostială a unui denticul împiedică permeabilizarea şi lărgirea canalului respectiv.

Calcificări difuze
Calcificările difuze apar atît în zona de pulpă coronară, cît şi radiculară, cu o
dispoziţie liniară, în sînul ţesutului conjunctiv sau aderente la peretele dentinei.Ele
se observă în cursul senescenţei pulpare, sau după inflamaţii cronice.
Calcificările difuze se datoresc precipitării cristalelor de octofosfat de calciu.Ele se
observă în general, de jur – împrejurul vaselor sanguine, sau chiar în pereţii
acestora. În acest caz formarea acestor calcificări este considerat drept un proces
degenerativ, analog cu ateroscleroza, şi aparent este declanşat de
microtraumatismele pulpei dentare.
Depozitele de cristale de hidroxiapatit se pot forma şi de-a lungul fibrelor de
colagen. Calcificările difuze pot apărea uneori în teaca mielinică a fibrelor
nervoase.