Barbara Cartland - Tigresa Și Regele

Jumătate
englezoaică,
jumătate
unguroaică, V
înflăcărată Zenka B
este îngrozită să H
afle că trebuie să H
se căsătorească 1
neapărat cu regele j
Miklos al Karanyei. '
Suveranul, despre
c
are se spune că este şchiop şi desfigurat, este un
desfrânat care organizează orgii în propriul
său palat! Degeaba se revoltă Zenka, raţiuni de
stat au prioritate. Şi iat-o într-un tren care o
duce spre regele promis... când un frumos
necunoscut se strecoară în vagonul ei pentru a4
fura un sărut.
ISBN : 978-973-646-498-0 PREŢ: 7 LEI
- TIGRESA $1 REGELE
103
ALCRIS
s
Departamentul de servicii poştale al societă ţii noastre de
difuzare trimite colete de că rţi atâ t pentru persoanele fizice câ t
şi cele juridice, în condiţii foarte avantajoase. Sunaţi la telefonul
021-223.63.07 sau scrieţi-ne pe adresa
S.C. ALCRIS ‘94 DIFUZARE S.R.L., Str. Teodosie Rudeanu,
Nr. 54, Sector 1, Bucureşti.
Comenzi on-line:
www. alcris. ro
Titlu original (eng.): The Hellcat and The King
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale CARTLAND,

BARBARA
Tigresa şi regele / Barbara Cartland Traducă tor: Ioan Dră ghici
Bucureşti: Alcris, 2007.
ISBN 978-973-646-498-0
I. Micu Aurelian (Editor)
II. Dră ghici Ioan (Lector)
821.111. 31 = 135.1
V )
Colecţia „ NOSTALGIC
BARBARA CARTLAND
Tigresa
si
regele
Traducerea şi adaptarea în limba româ nă de
IOAN DRĂ GHICI
ALCRIS
Din aceeaşi colecţie vă recomandăm următoarele titluri:
97. LUNĂ DE MIERE - Barbara Cartland

Hă rţuit de probleme de bani, maiorul Kelvin Ward - cel
mai seducă tor ofiţer din armata britanică - îşi pă ră seşte
regimentul aflat în India şi se întoarce în Anglia. Speră că
unchiul să u, ducele de Uxbridge, îl va ajuta financiar să
participe la o afacere de transporturi maritime de la
Bombay.
Ducele refuză , dar un necunoscut pune o parte din averea
sa la dispoziţia lui Kelvin. Cu o condiţie: acesta va trebui s-
o ia de soţie pe fiica sa, Seraphina, fă ră mă car s-o vadă !
Oare de ce?... în timpul unei că lă torii cu multe peripeţii,
stră bă tâ nd splendorile unei ţă ri extraordinare, Kelvin
descoperă cu uimire crescâ ndă adevă rata personalitate a
Seraphinei...
98. DUCESĂ PENTRU O Zi - Barbara Cartland

Bracken îşi scoase de pe deget inelul de aur şi-l strecură pe inelarul Valorei:
- Cu acest inel te iau de soţie, murmură el. Trupul meu este al tă u. Tot ce-i al
meu este şi al tă u. O mică biserică de ţară . Un pastor bă trâ n, care-i
binecuvâ ntează pe tineri... Valora credea că visează ! în ajun, încă nu cunoştea
chipul soţului îngenuncheat acum lâ ngă ea. Dar trebuia să fugă ! Să fugă cu orice
preţ de cealaltă că să torie iminentă care o revolta, impusă de cupida ei mamă
vitregă . Această că să torie de o zi o va ajuta oare să -şi regă sească libertatea
graţie misteriosului însoţitor care o tulbura atâ t de mult?
Capitolul 1
- Toţi aceşti oameni mâ îmbolnă vesc! bombă ni prinţesa Wilhelmine.

Zenka, verişoara ei, îi aruncă o privire amuzată . O cunoştea bine pe Wilhelmine de Zarfeld,
care avea întotdeauna un cuvâ nt dezagreabil pe buze.
Cu toate acestea, dejunul oferit de regina Victoria în onoarea jubileului ei, la şaizeci de
persoane dintre rubedeniile ei, nu dă dea loc nici unei critici. Zenka gă sea chiar că este foarte
palpitant, în comparaţie cu viaţa liniştită pe care o ducea în Scoţia.
Regele Danemarcei era aşezat la dreapta suveranei, regele Greciei în stâ nga sa, iar regele
Belgiei în faţa sa. O enormă piesă de orfevră rie din aur ocupa centrul mesei şi proiecta asupra
feţelor reflexe stră lucitoare.
- La naiba, reluă prinţesa Wilhelmine cu vocea ei ră guşită şi neplă cută , ar fi putut invita
câ ţiva celibatari special pentru noi!
Zenka nu-şi putu reprima un zâ mbet.
6 BARBARA CARTLAND
Era de notorietate publică faptul că Wilhelmine, în vâ rstă de treizeci de

ani, frecventa de peste zece ani curţile europene în speranţa de a gă si o
partidă convenabilă .
Era grasă , mai curâ nd urâ tă şi câ t se poate de dezagreabilă . La
apropierea ei, tinerii prinţi se eclipsau şi toate propunerile fă cute de familia
ei pentru unul sau altul se loviseră de un refuz îndată ce se menţionase
numele Wilhelminei.
Ca să nu pară că vrea s-o evite, Zenka se aşeză lâ ngă verişoara ei pe o
canapea.
- Te asigur că există celibatari aici! zise ea. Ludovic-Guillaiime de Bade,
pentru început.
- El? Dar este logodit! Nu aşteaptă decâ t sfâ rşitul petrecerii ca s-o
anunţe.
- Nu ştiam... Atunci, nu mai ră mâ ne decâ t prinţul moştenitor al
Siamului.
- Zenka, eşti stupidă ! Trebuie să aibă deja un întreg harem!
- Poate. Oricum, un jubileu nu este o afacere matrimonială .
- Reginei noastre i se spune "peţitoarea Europei". Dacă aş avea curajul,
m-aş duce să -i vorbesc despre cazul meu.
Zenka izbucni în râ s:
- Nu vei îndră zni niciodată ! Toată lumea se teme de ea!
Ş i era foarte adevă rat. Prinţul de Wales tremura câ nd mama lui îl chema
la ea. Victoria îşi impunea legea ei în toate problemele. Schimbase regulile
jubileului pentru uzul ei personal, refuzâ nd să poarte coroana şi mantia de
gală pentru ceremonia de la catedrala Westminster, în ciuda rugă minţilor
primului ministru şi ale copiilor să i.
Regina mersese la catedrală în rochie cu guler înalt şi cu bonetă neagră
TIGRESA ŞI REGELE 7
pe cap; potrivit instrucţiunilor ei, doamnele sale de onoare

l
nu purtau toaletă decoltată , ci o rochie sobră şi inevitabila pă lă rie brodată .

Cu toate acestea, câ nd înaintă încet spre altar în acordurile unui marş
de Hä ndel, fiecare aprecie că regina era foarte impresionantă şi plină de
demnitate. Ş i dacă ţinuta Victoriei era simplă , cea a escortei sale că lare
mulţumi dorinţele tuturor.
In frunte înaintau că lă reţii hinduşi cu turbane pe cap, apoi veneau
bă rbaţii familiei regale: trei fii ai Victoriei, cinci gineri şi nouă nepoţi.
Mulţimea îl aclama pe prinţul moştenitor al Germaniei. Purta o barbă
blondă şi o uniformă albă cu nasturi de argint şi, cu vulturul Germaniei pe
coif, pă rea un erou medieval.
Dejunul nu începuse decâ t la ora trei după -amiază . După aceea, regina
se odihni puţin înainte de a trece în revistă tunicile albastre de la înă lţimea
balconului ei.
- Maiestatea Sa! exclamă unul dintre invitaţi.
Zenka se ridică repede de pe canapeaua pe care o ocupa cu Wilhelmine;
regina intră în salon şi rochia ei de mă tase foşni uşor câ nd traversă vastul
covor pentru a ajunge la balcon.
După trecerea în revistă , regina distribui daruri celor din familie, apoi
fiecare plecă să se schimbe pentru dineu. Victoria surprinse pe toată lumea
apă râ nd într-o rochie stră lucitoare, brodată cu trandafiri din argint, scaieţi
scoţieni şi trifoi de Irlanda.
La această masă , comesenii erau mult mai numeroşi decâ t la dejun.
Erau prezenţi prinţi hinduşi şi tot corpul diplomatic. Nu lipseau desigur
bă rbaţi eleganţi în uniformă brodată eu fir de aur sau cu turbane cu pene,
spre încâ ntarea Wilhelminei.
Dar câ nd cele două verişoare ajunseră în salonul chinezesc pentru a
8 BARBARA CARTLAND
admira de acolo focul de artificii, prinţesa continua să se lamenteze:

- Speram că va urma un bal!
- Să spun sincer, nu mă mai ţin picioarele, ră spunse Zenka. Prefer de
mii de ori să privesc focul de artificii, aşezată confortabil într-un fotoliu. Ce
frumos! Ce poţi dori mai bun?
- Ce poţi dori mai bun? Dacă vrei să ştii, zise Wilhelmine, care bă use
puţin prea mult vin, ce-mi trebuie mie este un rege!
- Ia te uită ! Ş i de ce în mod special un rege?
- Pentru că aş fi o foarte bună regină . Ş i aş putea să port bijuterii cu
adevă rat frumoase. Priveşte-le pe cele ale prinţesei de Wales: genul acesta
de parură mi s-ar potrivi de minune.
Zenka îşi ascunse zâ mbetul cu dosul mâ inii.
Prinţesa Alexandra purta o tiară stră lucitoare şi un colier de diamante
care arunca sclipiri la fiecare mişcare. Cu gâ tul ei lung şi alb, evolua cu
graţie şi era incontestabil cea mai frumoasă din toată adunarea.
Oftâ nd, Zenka remarcă :
- Verişoara noastră Alexandra trebuie să suporte multe lucruri...
- Vorbeşti despre legă turile soţului ei? insistă Wilhelmine cu vocea ei
ră guşită . Este de notorietate publică ! Totuşi, are compensaţii: bijuteriile,
toaletele ei.
- Asta poate s-o consoleze cu adevă rat? Mă întreb...
- Nu, nu încape nici o îndoială ! Vreau să fiu regină şi voi reuşi!
Wilhelmine vorbea cu hotă râ re, dar Zenka sesiză în vocea ei un
fel de tremurat care o fă cu să -i ră spundă cu compasiune:
- Un mare numă r de regi şi de prinţi moştenitori sunt absenţi, seara
asta. îmi vorbeai despre acele state din vecină tatea principatului tată lui
tă u...
- Cei care le conduc sunt toţi că să toriţi.

Zenka că uta cu disperare o idee. Tronurile multor ţă ri din Europa erau
deja ocupate de fiicele reginei Victoria: Vicky, prinţesa moştenitoare a
Germaniei, Alice, mare ducesă de Hessa, Beatrice de Battenberg, Helene de
Schleswig-Holstein...
"Trebuie să fie cineva!" îşi zise ea, şi brusc, exclamă :
- Ş tiu! Regele Miklos de Karanya!
Spre marea ei uimire, verişoara sa luă un aer ofensat:
- Nu m-aş că să tori niciodată cu individul acela! afirmă ea cu tă rie.
- De ce? Ce-i reproşezi?
Karany era un mic stat învecinat cu Bosnia şi Ungaria.
- Este un tip detestabil!
Ş i îngrozitor la vedere! Are o cicatrice cumplită care-i bră zdează figura
şi merge şchiopă tâ nd.
- Alt! Aşadar, l-ai întâ lnit?
- Da, anul trecut, la balul de întâ i ianuarie.
- Eram şi eu acolo, şi nu l-am vă zut.
Nu era deloc uimitor, deoarece n-avea atunci decâ t şaptesprezece ani şi
nu i se permitea să ră mâ nă tâ rziu.
- Ce s-a întâ mplat?
- Regele nu dansa, din cauza piciorului să u, şi m-am simţit obligată să
fac conversaţie, ca să -l distrez. Wilhelmine fă cu o scurtă pauză , apoi
mă rturisi: mi-a întors spatele, spunâ nd unuia dintre prietenii lui: "Scapă -mă
de pisă loaga asta, mă calcă pe nervi!"
- Dumnezeule! exclamă Zenka înă buşindu-şi râ sul. Câ tă impoliteţe!
- Vorbea în limba lui şi credea că nu înţeleg. Am hotă râ t imediat să nu-
i mai vorbesc.
10 BARBARA CARTLAND
- Te aprob întru totul.

în sinea ei, însă , Zenka îi dă dea dreptate regelui Miklos. Ş tia câ t de
enervante puteau fi discursurile verişoarei sale. Dacă Wilhelmine se gră bise
să se aşeze lâ ngă el, o fă cuse pentru că era celibatar şi prin urmare o pradă
de-a gata.
- Am fă cut mica mea anchetă şi am aflat lucruri nu foarte frumoase pe
seama lui, remarcă Wilhelmine cu ră utate.
- Ce anume?
- Dă petreceri dezgustă toare în castelul lui din munţi. Orgii, pentru a
folosi cuvâ ntul exact.
- Ce înseamnă asta, de fapt?
- Nu pot să -ţi explic, eşti prea tâ nă ră . Vă rul meu Frederich mi-a vorbit
în amă nunt despre asta câ nd a venit să petreacă la noi Cră ciunul.
- Dinspre partea mea, n-am încredere în Frederich! îi plac bâ rfele şi
bă nuiesc că inventează jumă tate din ele.
- Dezvă luirile lui despre Miklos erau adevă rate, sunt sigură .
- Am citit în că rţile mele de istorie că romanii se dedau la orgii în care
se îmbă tau pentru ca apoi să se dezbrace; dacă acest castel despre care
vorbeşti este la fel de îngheţat cum este al nostru în Scoţia, nu pot avea o
mare dorinţă să se dezbrace!
Wilhelmine nu-şi asculta verişoara. Nu se gâ ndea decâ t la necazul ei.
- Ş i are amante, duzini!
- Asta nu mă surprinde, ră spunse Zenka în timp ce urmă rea manevrele
prinţului de Wales care fă cea curte unei frumoase ambasadoare.
Despre aventurile galante ale moştenitorului tronului începea să se
vorbească în regiunile cele mai îndepă rtate ale Scoţiei şi de câ nd sosise la
Londra pentru jibileu, Zenka nu auzi vorbindu-se despre altceva.
- I-am auzit pe tata şi pe Frederich într-o zi... continuă Wilhelmine.

Ascultase oare la uşă ? Era întru totul genul ei.
- Tata spunea: "Nu ştiu ce s-a întâ mplat cu Nita Loplakofî. Nu mai
dansează de aproape un an de zile". "Dar a avut o aventură amoroasă cu
Miklos! Ş i foarte pasionată , după cum se povesteşte", i-a ră spuns Frederich.
"Norocosul, îi cad toate în braţe!" a exclamat tata.
Zenka se să turase de aceste poveşti. De aceea, se adresă într-adins
vă rului ei Alfred, unul dintre fiii Victoriei:
- Ce zi minunată !
- Sunt mulţumit că ţi-a plă cut, Zenka. Dar mă tem ca mama să nu fi
obosit.
- A fost încâ ntată de aplauzele mulţimii, şi a vrut să citească toate
telegramele de felicitare, interveni prinţesa Vicky, aflată lâ ngă ei.
Zenka le cunoştea aproape pe toate persoanele. Mama ei, prinţesa
Pauline, englezoaică de origine, devenise unguroaică prin că să toria ei cu
prinţul Ladislau Wajda. Tră iseră amâ ndoi fericiţi pâ nă la moartea lor
brutală , într-un atentat. Un anarhist aruncase o bombă în tră sura lor; asta se
petrecuse în urmă cu şase ani şi Zenka se dusese să tră iască la ducele de
Stirling, naşul ei şi de asemenea un prieten vechi al familiei materne.
în Scoţia, fusese fericită pâ nă anul trecut, câ nd vă zuse moartea ducesei
şi, curâ nd după aceea, recă să toria unchiului Duncan.
Câ nd Zenka o cunoscuse pe noua lui soţie, ştiuse imediat că avea în faţa
ei o adversară implacabilă .
Ducesa Kathleen n-avea decâ t treizeci de ani, adică mai puţin cu
cincisprezece ani decâ t ducele şi ar fi putut trece drept frumoasă dacă n-ar
fi fost acolo această fină a soţului ei.
într-adevă r, toţi cei care o întâ lneau pe tâ nă ra fată pentru prima dată
12 BARBARA CARTLAND
erau fermecaţi de ea şi ră mâ neau cu ochii fixaţi asupra ei, uitâ nd de celelalte

femei prezente. Cu tră să turile fine şi regulate ale mamei sale, Zenka avea de
la tată l ei ochii de un verde stră lucitor şi un pă r pe care admiratorii ei îl
comparau cu frunzele copacilor toamna. Corpul ei delicat proporţionat le
fă cea geloase pe toate femeile.
în consecinţă , noua ducesă o detestă imediat pe pupila soţului ei, şi
acest sentiment nu fă cu decâ t să se agraveze câ nd, la jubileu, prin
ascendenţa ei princiară , Zenka i-o luă înainte.
Tâ nă ra fată fu gă zduită la palatul Buckingham, în timp ce ducele de
Stirling şi soţia lui trebuiră să se declare mulţumiţi cu reşedinţa lor
demodată din Piaţa Hanovra.
La Westminster Abbey, Zenka fu plasată în primul râ nd al asistenţei.
Fusese invitată la cele două prâ nzuri private de sâ mbă tă şi duminică . Ducele
şi ducesa fură invitaţi doar la acest dineu de duminică seara. Dar această
favoare nu era datorată tot Zenkă i?
Ducele îşi iubea mult fina. El se apropie de ea, înalt şi distins, purtâ nd cu
eleganţă kiltul şi tartanul tradiţionale.
- Nu eşti obosită , Zenka?
- Puţin, dragul meu naş.
- Kathleen este istovită . Era atâ t de cald în catedrală , şi noi eram
înghesuiţi pe bă nci.
- Regina trebuie să fie epuizată . Tocmai s-a retras.
- Mâ ine o aşteaptă o zi grea. O vei însoţi la Hyde Park?
- Doresc foarte mult! Trebuie lansat un balon.
- Dacă asta te amuză ... Dar vei merge cu regina la castelul Windsor?
- Nu, desigur. Imediat ce Maiestatea Sa va pă ră si Londra, voi veni şi eu
în Piaţa Hanovra.
- Bine, ră mâ ne stabilit.
în momentul acela sosi ducesa. Purta aproape toate bijuteriile familiei
Stirling; totuşi, cu o cută de tristeţe în colţul gurii şi un lică r de gelozie în
privire, declară :
- Cred că nu pleci cu noi, Zenka?
- Ră mâ n aici pâ nă mâ ine seară .
- Asta îţi sporeşte orgoliul, după cum vă d!
Fă ră să aştepte ră spunsul tinerei fete, ducesa îi întoarse spatele. Soţul ei
mai ră mase câ teva clipe cu Zenka:
- Sunt foarte mâ ndru de tine.
Prinţul de Wales mi-a fă cut multe complimente pe seama ta.
- Mulţumesc, dragul meu naş. Sunt norocoasă să am un tutore ca
dumneata.
Ducele zâ mbi, o bă tu uşor pe umă r cu un gest afectuos, apoi îşi urmă
soţia.
A doua zi, după -amiază tâ rziu, Zenka fu condusă la Stirling House într-o
tră sură a palatului.
Se amuzase mult la serbarea din Hyde Park.
Câ nd enormul balon se ridicase maiestuos în aer, un copil strigase:
- Priviţi, regina noastră urcă în cer!
O evitase cu grijă toată ziua pe verişoara ei Wilhelrnine, deoarece se
să turase de observaţiile ei perfide şi de neîncetatele ei critici.
14 BARBARA CARTLAND
îşi amintea o vizită recentă în micul principat Zarfeld, unde ră mă sese o

lună în compania Wilhelminei şi a fraţilor şi surorilor ei! Erau cu toţii la fel
de obositori şi de dezagreabili.
Nu mai fusese invitată după aceea, probabil din cauza ataşamentului pe
care i-1 ară ta fiul mai mare: n-o considerau o partidă destul de bună pentru
fiul lor.
Tată l Zenkă i nu-i lă sase fiicei lui decâ t o mică avere şi la curţile Europei
se prefera frumuseţii o dotă substanţială .
Imediat ce intră în vechea reşedinţă a tutorelui ei, Zenka simţi că se
petrecea ceva. N-ar fi ştiut să spună ce, dar avusese întotdeauna intuiţie;
scoţienii o numiseră chiar "fey", un nume pe care-1 rezervau persoanelor cu
darul de a ghici viitorul.
în vestibulul îngust şi întunecat se simţi cuprinsă brusc de teamă ;
tremura de frig, deşi ziua era sufocantă . "Cineva calcă pe mormâ ntul meu",
spunea bă trâ na ei doică în cazuri de genul acesta. Dar Zenka se scutură şi
urcă scara care ducea la etaj, unde se afla salonul de primire.
"Este oboseala", se gâ ndi ea.
îşi lă sase jos pă lă ria de pai şi cu un gest maşinal îşi înfoie pă rul.
Ducesa Kathleen era aşezată în faţa unei ferestre, ocupată cu broderia
ei. îşi strâ ngea buzele concentrată şi înfigea acul cu hotă râ re. Ducele stă tea
în faţa şemineului stins în această perioadă a anului. încerca oare instinctiv
să se încă lzească ? Avea şi el o senzaţie de frig?
* - Iată -mă , dragă nasule, şi puţin mai curâ nd decâ t credeam.
- Sunt foarte mulţumit să te vă d, Zenka.
Tâ nă ra fată îşi să rută tutorele şi fă cu o reverenţă ducesei.
- Te-ai distrat oare în mijlocul tuturor acelor oameni importanţi?
întrebă aceasta, şi aerul ei ară ta că după pă rerea ei era puţin probabil.
- îmi voi aminti întotdeauna acest jubileu! Regina a fost minunată şi

astă zi, cu toate că trebuia să fie frâ ntă de oboseală !
- Victoria este neobosită ! aruncă ducesa.
Nu era un compliment. Vorbind, îi lansase soţului ei o privire
imperativă , care pentru a-1 îndemna să acţioneze.
Ducele tuşi şi vorbi imediat:
- Stai jos, Zenka, am ceva să -ţi anunţ.
Tâ nă ra fată îşi ţinu respiraţia. Aşadar, nu se înşelase. Nenorocirea
plutea în aer. Dar ce anume?
- Ce s-a întâ mplat, nasule? întrebă ea cu un aer degajat.
- Regina m-a luat deoparte, în timpul focului de artificii...
Zenka îşi privea insistent tutorele, dar acesta îşi întoarse ochii.
- Maiestatea Sa n-avea mult timp să-mi consacre, cum îţi imaginezi cu
uşurinţă , continuă el.
- Despre ce voia să -ţi vorbească ?
- Despre tine. Acum că ai optsprezece ani, şi-a pus în cap să te mă rite.
Zenka se aştepta la orice, în afară de asta. Ră mase o clipă fă ră grai de
emoţie.
- De ce vrea să mă mă rite? N-am nevoie de ajutorul ei.
- Uiţi că regina o iubea mult pe draga ta mamă . Mi-a vorbit despre ea
cu emoţie, ca şi despre tată l tă u. Moartea lor a fost o mare lovitură pentru
ea, din care nu şi-a revenit cu adevă rat.
- Nici eu, murmură Zenka. Cu toate acestea, n-am nici o dorinţă să mă
mă rit, nici s-o vă d pe regină să intervină pentru mine.
- Este o mare onoare pe care ţi-o face. Gâ ndeşte-te la asta!
- Poate, dar vreau să aleg eu însă mi. Nu voi fi tâ râ tă la altar ca
prinţesele regale. Chiar ieri mă gâ ndeam la asta. Trebuie să fie îngrozitor să
16 BARBARA CARTLAND
fii trimisă într-o ţară necunoscută pentru a te că să tori cu suveranul ei,

numai pentru că Victoria a hotă râ t astfel, în acord cu diplomaţii care nu vă d
decâ t echilibrul european!
Ducele pă rea din ce în ce mai stâ njenit.
- Pariez că regina s-a exprimat în acest sens.
*
- Trebuie să recunosc.
- Ei bine, vei ră spunde Maiestă ţii Sale din partea mea că nu sunt un
pion pe tabla sa de şah!
Zenka se îndreptă spre uşă , aruncâ nd peste umă r:
- Haide, nasule, de câ te ori n-am râ s amâ ndoi vă zâ nd cum îl
manipulează pe fiecare după bunul ei plac? Modul cum şi-a ales ginerii şi
nurorile te amuza odinioară . Acum, ai intrat în jocul ei? Spune-i-o, o dată
pentru totdeauna.
- Biata mea copilă , nu este atâ t de simplu!
- De ce îţi pierzi timpul discutâ nd cu ea? interveni ducesa. Ş tii la fel de
bine ca şi mine că va face cum i se spune. Eşti tutorele ei, şi ea este încă
minoră .
Spune-i adevă rul! Zenka, naşul tă u a ră spuns afirmativ cererii regelui.
- Cum? Care rege? exclamă tâ nă ra fată care aproape ajunse la uşă .
Ducele ră mâ nea tă cut.
- Despre care rege vorbiţi? Vreau să ştiu.
- Regele Miklos al Karanyei! aruncă ducesa. Ai mult noroc, micuţa
mea. Poţi mulţumi Cerului! Gâ ndeşte-te că te vei că să tori cu un suveran care
domneşte!
în ciuda tonului elogios, în vocea ei se simţea gelozia. Zenka îşi privi
naşul.
- Este adevă rat? Ţ i-ai dat consimţă mâ ntul?
- Este dorinţa reginei...

- Oh, da! Ş i înţeleg de ce! Karanya este o ţară mică , dar are greutatea ei
în "balanţa puterilor!" Anglia vrea să împiedice Austro-Ungaria şi Imperiul
otoman să se extindă mai mult. Este un stat tampon!
Zenka inspiră adâ nc, apoi continuă :
- Nu voi fi instrumentul reginei Victoria! Refuz... Mă auzi, nasule? Refuz
categoric să mă că să toresc cu regele Miklos al Karanyei, nici cu alt cap
încoronat ales de Maiestatea Sa.
Deschise uşa şi adă ugă :
- Câ nd mă voi că să tori, va fi din dragoste.
Zenka ieşi din încă pere şi fu câ t pe ce să trâ ntească uşa în urma ei, dar
se stă pâ ni, dintr-un rest de bună educaţie.
Ajunse în camera ei, fierbâ nd de furie: aşadar, regina credea că poate s-
o manipuleze, cum îi constrâ nsese pe nefericiţii ei copii la că să torii dictate
doar de interese politice?
Prinţul de Wales tremura de teamă în faţa mamei lui; dar cu Zenka, va fi
altă treabă !
îi reveni în minte tot ce-i dezvă luise Wilhelmine despre regele Miklos.
Urâ t, brutal şi dezmă ţat! Nu era deloc uimitor că Maiestatea Sa îi alesese o
logodnică de un rang atâ t de modest, deoarece toate celelalte prinţese l-ar fi
refuzat îngrozite!
Ei bine, regina va avea o surpriză ! Va afla că nu toate tinerele fete ale
regatului se supun voinţei sale.
Aşa cum tocmai îi spusese tutorelui ei, Zenka nu va consimţi să se
că să torească decâ t din dragoste. Cunoştea majoritatea curţilor Europei şi
vă zuse acolo mult prea multe suferinţe, prost ascunse, dureri greu de
suportat.
18 BARBARA CARTLAND
Nu-şi fă cea nici o iluzie despre o asemenea "că să torie stră lucită şi bine
potrivită ".
I
"Fericitele logodnice" aveau adeseori inima frâ ntă . Dar datorită

educaţiei, arborau un zâ mbet stră lucitor şi-şi jucau rolul fă ră ca nimeni să le
bă nuiască disperarea.
O verişoară a Zenkă i, a că rei că să torie fusese aranjată la înalt nivel, îi
mă rturisise totul în ajunul nunţii:
- îl ură sc pe Wilfrid! exclamă ea printre hohote de plâ ns. îl detest, nu-i
pot suporta mâ inile umede, nici gura, nici obiceiul de a bea neîncetat, nici
felul cum le priveşte pe celelalte femei.... Oh! Zenka, eu pe Alexandre îl
iubesc! Dintotdeauna!
- De ce nu te că să toreşti cu el?
- Este al treilea fiu al unui lord fă ră un ban. Câ nd şi-au dat seama că ne
iubeam, ni s-a interzis să ne vedem, e un an de atunci, dar fireşte că ne-am
întâ lnit în taină .
- Plecaţi împreună ...
' - Unde să mergem? Din ce să tră im? N-avem nimic al nostru.
Izbucni în plâ ns:
- îl iubesc atâ t de mult!
Nu-1 voi iubi niciodată decâ t pe el! Cum îl voi putea suporta pe Wilfrid,
o viaţă întreagă ?
Zenka nu gă sise un ră spuns, şi a doua zi însoţise ca domnişoară de
onoare o mireasă puţin palidă , dar fermecă toare, aclamată de mulţime,
să rbă torită de jurnale, invidiată pentru fericirea ei.
Numai Zenka remarcase modul în care verişoara ei îl să rutase pe
Alexandre luâ ndu-şi ră mas-bun râ nd pe râ nd de la toţi înainte de a pleca
într-o minunată că lă torie de nuntă .
19 BARBARA CÂRTLAND
Alexandre se aplecase spre ea şi o strâ nsese puţin prea mult în braţe,

apoi se îndepă rtă rapid fă ră a întoarce capul, lă sâ nd-o pe tâ nă ra mireasă cu
o privire patetică în mijlocul veseliei generale.
"Mie nu mi se va întâ mpla niciodată ! jurase Zenka.
Nu se gâ ndise nici o clipă că regina Victoria s-ar putea interesa de
soarta ei. Dar acum îşi amintea unele ecouri descriind-o pe regină ca pe un
fel de pă ianjen neobosit care, în liniştea castelului Windsor, ţesea pâ nza în
care se prindeau victimele combinaţiilor ei.
- Eu nu mă voi lă sa prinsă în ea! exclamă tâ nă ra fată .
înainte de întoarcerea în Scoţia, naşul ei se va duce la regină şi
înspă imâ ntă torul rege Miklos nu va avea decâ t să -şi caute o altă logodnică ,
Wilhelmine, de exemplu.
.... Da, era o idee excelentă ! Wilhelmine spunea orori despre rege, dar
dorea atâ t de mult să facă o că să torie frumoasă ! O coroană ar face-o să-şi
uite reticenţele...
"Wilhelmine va fi cu siguranţă încâ ntată ; totul se va aranja!" se gâ ndi ea,
foarte uşurată .
De aceea, era pe deplin liniştită câ nd uşa camerei sale se deschise şi
apă ru ducesa:
- Am venit să-ţi vorbesc, Zenka.
- N-ar fi trebuit să vă deranjaţi. Nu-mi voi schimba pă rerea.
- Ră mâ ne de vă zut! Comportamentul tă u l-a consternat pe duce, tot
atâ t de mult cum m-a mâ hnit pe mine însă mi.
Zenka se miră că ducesa poate fi tulburată de ceva care privea persoana
ei.
- Regret că l-am supă rat pe naşul meu, dar ar fi trebuit să mă consulte
înainte de a da reginei ră spunsul. A crezut că face bine luâ nd această
20 BARBARA CARTLAND
hotă râ re pentru viitorul meu, dar se întâ mplă să nu fiu de acord.

l
Ducesa avu un mic surâ s care nu anunţa nimic bun. Ea traversă

încă perea şi veni să se aşeze lâ ngă şemineu:
- Te-ai gâ ndit bine, Zenka?
- Da. Nu vreau să mă că să toresc cu un bă rbat pe care nu-1 iubesc.
Poate nu ştiţi, dar mama şi tata s-au că să torit din dragoste.
Ducesa pă ru uimită .
- Pă rinţii mei s-au întâ lnit la un bal dat pentru sora mai mare a
mamei. Cum mama n-avea decâ t şaisprezece ani, i s-a permis să ră mâ nă
doar o oră , la începutul seratei, dar tata a remarcat-o şi a hotă râ t pe loc că
va fi soţia lui. Li s-a impus să aştepte doi ani. Nici unul nici celă lalt nu şi-a
schimbat pă rerea. Ş i după ce s-au că să torit, au fost extrem de fericiţi.
- Este un caz de-a dreptul excepţional, declară ducesa cu o voce
tă ioasă . Majoritatea tinerelor fete se că să toresc cu bă rbatul ales de pă rinţii
lor.
- Gă sesc acest obicei barbar şi îngrozitor! Nu sunt gră bită . îl voi
aştepta pe cel pe care-1 voi iubi.
- Ş i dacă nu-1 vei întâ lni niciodată ?
- Ei bine, voi ră mâ ne fată bă trâ nă !
- Cu noi, în Scoţia?
- Sunteţi atâ t de neră bdă toare să scă paţi de mine?
- Exact.
Acest ră spuns o lă să pe tâ nă ra fată cu gura că scată .
- Să fim sinceri! reluă ducesa. Nu vreau o terţă persoană în casa mea si
nu te iubesc deloc, micuţo!
Nu-mi place nici caracterul, nici înfă ţişarea ta.
- Câ te complimente!
- Ş i de ce aş face mofturi cu tine? Soţul meu te-a primit din milă . Nu

este pentru tine decâ t o rudă îndepă rtată . Ai o familie mult mai aptropiată .
- Pă rea fericit să mă aibă în casa lui... Ş i ducesa Anne de asemenea.
- Este foarte posibil, dar eu n-am nici un motiv să te îndră gesc. Mă
incomodezi. Nu te mai vreau în casa mea.
- în acest caz, voi gă si pe altcineva.
- Nu mai că uta. Această persoană este gă sită : regele Miklos!
- V-am spus deja că nu mă voi că să tori cu el.
- Nu ne face greută ţi, Zenka, reluă ducesa pe un ton ameninţă tor.
- Voi proceda cum îmi va plă cea.
- Tutorele tă u şi-a dat acordul reginei.
- Va spune că s-a înşelat.
- Va pă rea un imbecil!
- De ce nu m-a consultat mai întâ i!
- Crezi că Victoria ţine cont de pă rerea unei copile? N-ai nimic de
obiectat, micuţa mea; este ordinul Maiestă ţii Sale! Nimeni nu se sinchiseşte
să afle dacă doreşti sau nu să fii regină de Karanya. Ţ i se spune să te
că să toreşti cu regele Miklos şi te vei că să tori cu el!
- Nici vorbă ! Voi merge la palatul Buckingham sau la castelul Windsor
şi-i voi spune în faţă reginei că nu doresc această că să torie! Regele Miklos
nu mă cunoaşte; el mi-a cerut mâ na numai pentru că avea nevoie de o
alianţă cu Anglia.
- Asta nu te face mâ ndră ? Eşti o persoană importantă !
- Nu. Sunt lipsită de importanţă . Era uşor să refuze. Naşul meu
l
s-a plasat într-o postură stâ njenitoare numai din vina sa.
Ducesa oftă profund.
- Draga mea copilă , sunt aşadar obligată să te forţez să alegi.
22 BARBARA CARTLAND
Dumnezeu ştie că am fă cut totul să evit asta!

- Să aleg?
- Sau devii regină de Karanya: o poziţie stră lucită , demnă de invidiat...
- Nu este şi pă rerea mea!
- Sau atunci, cum tutorele tă u nu poate mă rturisi reginei că n-are nici
o autoritate asupra ta, singura scuză pe care va putea să i-o prezinte va fi...
Ducesa se întrerupse o clipă , ca pentru a-şi savura dinainte lovitura:
- ... că ai hotă râ t să -ţi închini viaţa în slujba lui Dumnezeu şi al să racilor.
-Cum?
- Zenka, trebuie să fi aflat din că rţile de istorie că pupilele, soţiile sau
fiicele recalcitrante erau trimise la mă nă stire!
- Vreţi să insinuaţi că ...
- îţi expun situaţia: ori te supui reginei şi unchiului tă u, ori devii
că lugă riţă . Hotă ră şte în toată libertatea. Alegerea ta, oricare va fi, mă va lă sa
absolut indiferentă .
- Nu! Nu puteţi.... Nu este serios!
- Este cum nu se poate mai serios! Dacă o sfidezi pe regină şi nu-ţi
asculţi tutorele, vei ajunge la mă nă stire, este lucru sigur!
- Este oare şantaj?
- Da, în interesul meu.... şi al tă u! Ţ i-am vorbit deschis, draga mea
Zenka: vreau să scap de tine.
- Naşul meu nu vă va permite să mă trataţi astfel!
- Soţul meu credea că procedează bine câ nd a ră spuns favorabil
reginei. Mi-a dat mâ nă liberă să te fac să accepţi această că să torie.
Zenka strâ nse pumnii:
- L-aţi fă cut să creadă că nu poate refuza. Câ t vă detest! De câ nd aţi
venit la castel, viaţa mea a devenit imposibilă ; după moartea pă rinţilor,
gă sisem puţină fericire în casa unchiului meu şi a ducesei Anne. Nu vă

satisface că aţi distrus această fericire, acum îmi impuneţi o alegere în care
toate că ile mă duc la disperare!
- Nu aşa se exprimă o viitoare soţie fericită , draga mea.
- O spun şi o menţin! Nu mă voi jena. Dacă îmi impuneţi această
că să torie cu regele Miklos, jur că voi face din viaţa lui un infern! Cum a
îndră znit să -mi ceară mâ na, numai pentru că -i convine? Ş i pentru că ţara lui
are nevoie de Anglia... Suntem oare barbari? Trebuie oare să accept cu
supunere o propunere atâ t de odioasă ?
Ducesa izbucni în râ s, un râ s deloc agreabil:
- Ai un caracter deplorabil, micuţo. Zvonurile care circulă pe seama
regelui mă lasă să cred că -ţi vei gă si în el egalul: ce frumoasă pereche de
animale să lbatice veţi face! Ah, câ t mi-ar plă cea să vă vă d sfâ şiindu-vă unul
pe altul fă ră milă !
- Nici o speranţă , nu voi fi soţia lui.
- în cazul acesta, lasă -mă să -ţi aleg mă nă stirea potrivită .... cu
reguli severe şi un costum puţin avantajos.... Voi avea din câ nd în câ nd
un gâ nd pentru tine. Câ nd voi reveni acasă de la un bal, îmi voi imagina
cum te rogi în zorii zilei, sau postind, sau mă turâ nd mă nă stirea, cu
pă rul tă u atâ t de bă tă tor la ochi ascuns sub un vă l...
Ducesa se întoarse şi o privi pe Zenka încruntâ nd sprâ ncenele.
Apoi reluă :
- Cu câ t mă gâ ndesc mai mult, cu atâ t sunt mai convinsă că este
cea mai bună soluţie. Eşti fă cută să provoci necazuri oriunde mergi.
Din spatele unor ziduri de mă nă stire nu vei mai supă ra pe nimeni.
Zenka îşi strâ nse pumnii cu atâ ta furie, încâ t unghiile îi intrau în
palme. Nu voia să se lase condusă de furie. Trebuia să -şi ducă lupta cu
24 BARBARA CARTLAND
prudenţă şi înverşunare.
- Lă saţi-mă , zise ea cu o voce egală .
- Cu plă cere, ră spunse ducesa. Mă duc într-un suflet să -l anunţ pe
tutorele tă u că te-am convins fă ră mare greutate să te raliezi
admirabilelor planuri ale reginei Victoria.
Ajunse la uşă în foşnet de mă tă suri, de unde aruncă :
- îmi va face plă cere să -ţi aleg trusoul, draga mea!
Uşa se închise în spatele ei; tâ nă ra fată ră mase descumpă nită şi
furioasă în mijlocul încă perii. După un timp, scoase un fel de mâ râ it
să lbatic, luă la întâ mplare primul obiect care-i că zu în mâ nă şi-l trâ nti
la podea.
Urmă apoi oglinda de pe mă suţa de toaletă ; două sfeşnice de
porţelan avură aceeaşi soartă , ca şi pendula care împodobea şemineul.
Apoi se întoarse spre pat şi prinse cu putere perdeaua
baldachinului. Dar ţesă tura groasă rezistă ; se înverşună , dar fă ră
succes.
Atunci, ceva se frâ nse în ea şi, pră buşindu-se pe cuvertura patului,
izbucni în hohote de plâ ns.
Capitolul 2
în noaptea aceea, Zenka nu-şi putu gă si somnul. Că uta cu disperare mijlocul de a

scă pa de soarta îngrozitoare care o ameninţa.
"Dacă cel puţin eram îndră gostită de cineva care să mă iubească şi el! Am fi fugit
împreună ...." se gâ ndea ea.
în Scoţia, nu participa la nici o recepţie, şi câ nd noua ducesă avea invitaţi, ră mâ nea în
sala de studiu. La Londra, cinase în compania unor domni în vâ rstă care-şi pă strau
complimentele pentru ducesa Kathleen, iar pe Zenka o considerau o copilă . Pe de altă
parte, ascendenţa ei princiară îi fă cea să se teamă puţin şi nimeni nu îndră znea s-o
trateze cu familiaritate.
"Ce pot nă scoci oare? Cum să ies din încurcă tură ?" se întreba ea.
Ducesa trebuie să fi avut această idee diabolică : s-o ameninţe cu mă nă stirea! Nu
vorbise în vâ nt şi dacă tâ nă ra fată îl refuza pe regele Miklos, va veghea să fie închisă la
că lugă riţe.
28 BARBARA CARTLAND
Nimic nu-i pă rea mai îngrozitor decâ t să fie prizonieră pentru

totdeauna într-o mică chilie de mă nă stire. Ereditatea ei maghiară o
purta pe Zenka spre spaţiile imense ale stepelor şi o fă cea să se teamă
de orice izolare într-un loc închis.
îşi amintea tinereţea ei liberă şi fericită în Ungaria, cu pă rinţii ei.
Timpurile acelea nu vor mai reveni niciodată ...
Soarta unei regine este să se supună circumstanţelor, conform
regulilor stabilite. Zenka se fră mâ nta în patul ei şi-l blestema pe
regele Miklos al Karanyei: el va fi acela care va plă ti pentru aceste
constrâ ngeri odioase!
Potrivit spuselor Wilhelminei, era urâ t şi brutal; ei bine, îşi va da
seama foarte repede că fă cuse o mare greşeală cerâ nd-o de soţie!
Zenka încerca să -şi facă o imagine despre el. Wilhelmine spunea
că şchioapă tă , că era desfigurat... Poate că era dotat în plus cu un
suflet mâ rşav, ca ră ul rege Richard, şi nu se va împiedica de scrupule
s-o întemniţeze sau chiar s-o omoare, dacă -i ţinea piept...
Nu. Genul acesta de lucruri nu se mai petrecea în secolul XIX!
Imaginaţia ei înflă că rată o ducea prea departe.
Se ridică din pat şi se duse să se sprijine de fereastră , îndepă rtâ nd
perdelele. Locul era calm şi tă cut, luminat de felinare. Totul pă rea atâ t
de familiar!
Curâ nd va locui în Karanya, un regat pe care nu-1 vizitase
niciodată . Cum ară ta oare? Bona ei era originară din Karanya: se
numea Sophronia şi câ nta arii din ţara ei natală . Dar cum să compari
viaţa unei femei simple cu cea a unei regine?
Zenka se simţi brusc înfrigurată . Ce-i rezerva viitorul?
Va şti oare să-i facă faţă ?
Da, va gă si în ea însă şi destulă energie pentru a înfrunta destinul şi
bă rbatul pe care trebuia să-l suporte drept soţ.

- îl ură sc! exclamă ea.
Uşurată de această izbucnire de mâ nie, se întoarse în pat şi adormi
imediat.
A doua zi dimineaţă , câ nd coborî să -şi ia micul dejun, Zenka avu
impresia că unchiul ei pă rea foarte jenat, în timp ce ducesa arbora un aer
triumfă tor.
- Excelenţa sa ambasadorul Karanyei, solicită onoarea unei
întrevederi cu tine în această dimineaţă , draga mea, spuse aceasta din
urmă pe un ton mieros.
- I-aţi fixat deja o oră ?
- De ce l-am fi dat afară , Zenka? întrebă ducele pe un ton de reproş.
O observa pe fina lui şi o gă sea foarte frumoasă , în ciuda ochilor
încercă naţi şi a unei mici cute decepţionate în colţul buzelor.
Ducele era dezolat că o fă cea să sufere, dar se temea s-o supere pe
regina Victoria. Pe de altă parte, cunoştea sentimentele ducesei faţă de
prea fermecă toarea lui pupilă şi considera că această că să torie
avantajoasă era o excelentă soluţie a problemelor lui casnice.
Ca şi Wilhelmine, ştia că celibatarii princiari erau tot mai rari în
Europa. Zenka n-avea drept dotă decâ t legă tura de rudenie cu regina
Angliei, ală turi de o frumuseţe remarcabilă . Putea să se considere extrem
de favorizată de şansă oferindu-i-se un tron...
Ducele că lă torise mult; el cunoştea Karanya şi se oprea în fiecare an
în Ungaria, la o verişoară îndepă rtată , prinţesa Pauline.
îi plă cea mult această regiune şi locuitorii ei. I-ar fi plă cut să se
stabilească el însuşi acolo, dacă n-ar fi primit drept moştenire un titlu
foarte vechi şi vaste domenii în Scoţia.
După moartea prinţului şi prinţesei Wajda, n-a ezitat să primească la
30 BARBARA CARTLAND
el unicul lor copil, al că rui naş era. Soţia lui gâ ndea ca şi el. Din nefericire,
nu prevă zuse că a doua soţie va fi geloasă pe fina lui Zenka...
De aceea, câ nd Maiestatea Sa i-a anunţat cererea în că să torie a
regelui Miklos, a primit această veste cu bucurie şi uşurare şi nu şi-a
imaginat nici o clipă că fina lui va avea o reacţie de refuz atâ t de violentă .
Tâ nă ra fată tră ia întotdeauna într-o atmosferă de dragoste
împă rtă şită şi era foarte firesc să reclame acelaşi lucru pentru ea.
Dar unde să gă sească bă rbatul de familie nobilă pe care să-l iubească
la fel de nebuneşte cum prinţesa Pauline îl adorase pe prinţul Ladislau?
"Genul acesta de sentimente nu există decâ t o dată într-un secol",
gâ ndea ducele.
Privi faţa aplecată a Zenkă i şi tuşi. Apoi îşi scoase ceasul:
- Excelenţa sa va sosi într-o jumă tate de oră . îl vom primi în salonul
cel mare.
Aruncă o privire soţiei lui, cerâ ndu-i aprobarea.
- Am cerut să se pună flori şi l-am anunţat pe majordom să-l
conducă pe ambasador acolo îndată ce soseşte.
Ducesa pă rea încâ ntată să primească un oaspete atâ t de distins.
- îţi mulţumesc, draga mea, murmură ducele ridicâ ndu-se de la masă .
Ducesa Kathleen aşteptă ca ducele să închidă uşa pentru a se adresa
Zenkă i:
- Sper că vei fi într-o dispoziţie mai bună , dimineaţa asta. Aminteşte-ţi
că tot ce vei spune ambasadorului va fi raportat cuvâ nt cu cuvâ nt Maiestă ţii
Sale regelui Miklos. Gâ ndeşte înainte de a vorbi!
- Dacă rostesc anumite cuvinte, regele va refuza poate să se
că să torească cu mine?
- Nu te bizui pe asta! El nu va îndră zni s-o irite pe Victoria! Dar rişti să
suporţi consecinţele.
Zenka îşi muşcă buzele. Nu voia să se coboare la discuţii zadarnice cu

ducesa, pe care acum o ura la fel de mult ca pe Miklos de Karanya.
îşi bă u cafeaua cu lapte şi se ridică .
- Te aştept peste un sfert de oră în salonul mare, reluă ducesa. Poartă -
te corect. Aminteşte-ţi poziţia care va fi curâ nd a ta.
Profita de triumful ei pentru a arunca Zenkă i aluzii jignitoare. Fă ră să -i
ră spundă , tâ nă ra fată pă ră si încă perea luâ nd în trecere câ teva ziare puse pe
o masă pentru tutorele ei.
Cel pe care-1 deschise câ nd ajunse în camera ei consacra majoritatea
coloanelor sale să rbă torii date de regină în Hyle Park. Existau acolo desene
în peniţă reprezentâ nd balonul, regina Victoria şi prinţesele.
"Iată ce mă aşteaptă de acum înainte, o viaţă de reprezentă ri..." se gâ ndi
cu tristeţe tâ nă ra fată .
32 BARBARA CARTLAND
Se vorbea de asemenea despre urmă toarele serbă ri: o paradă în

apropiere de Aldershot, o petrecere în gră dinile reşedinţei lordului
Salisbury şi alta la baza navală de la Spithead, o mare paradă cu participarea
a două zeci şi şase de cuirasate, patruzeci şi trei de torpiloare, treizeci şi opt
de canoniere şi două sprezece transportoare de trupe, cu echipaje însumâ nd
două zecii de mii de oameni.
Zenka aruncă ziarul pe podea. Era prea mult!
îşi imagină numă rul zâ mbetelor, strâ ngerilor de mâ nă , înclină rilor
graţioase de cap pe care trebuia să le facă regina.
Câ nd nu era decâ t o prinţesă puţin cunoscută , nu-i plă cuseră niciodată
prea mult ceremoniile de la curte, dar dacă devenea personajul principal al
spectacolului....
- Nu! N-aş putea! exclamă ea.
Dar dacă Victoria trebuia să facă faţă tuturor acestor obligaţii, este
pentru că soţul ei decedase. Câ nd situaţia este normală , soţia unui monarh
nu prezidează cu siguranţă o paradă navală , nici o defilare a trupelor.
Dar vor fi totuşi inaugură ri de spitale, vizitarea creşelor şi a
dispensarelor...
Zenka îşi imagina această horă neîncetată unde va apă rea ca o
marionetă , repetâ nd aceleaşi fraze, zâ mbind în dreapta şi-n stâ nga,
ascultâ nd discursuri şi ră spunzâ nd la ele graţie unor note discrete redactate
de un secretar....
"Trebuie să fug înainte să fie prea tâ rziu! Dar unde să mă duc? Ş i cu
cine?"
Nu gă sea nici un ră spuns.
Timpul trecea, trebuia să coboare în salon.
Ambasadorul (se dovedi punctual. Era un bă rbat de vreo cincizeci de
ani, frumos şi semă nâ nd mult cu un ungur. Karanienii erau într-adevă r un
amestec de maghiari şi de croaţi. Zenka nu va întâ mpina aşadar mari

dificultă ţi să le înţeleagă limba, deoarece aceasta era compusă în mare parte
din construcţii de fraze şi cuvinte ungureşti.
Mică fiind, conversa cu uşurinţă cu Sophronia şi, ajunsă în ţară , se va
adapta foarte repede.
Ambasadorul vorbea o engleză foarte corectă . El să rută mâ na ducesei şi
o salută înclinâ ndu-se adâ nc pe Zenka.
- Pot s-o asigur pe Alteţa Voastră Regală că ziua aceasta este
binecuvâ ntată pentru mine şi pentru ţara mea? Am fost însă rcinat să vă
transmit ură rile ambasadei mele, precum şi ale karanienilor veniţi la
Londra pentru jubileu.
- Aş vrea să vă pun o întrebare, interveni ducesa, care nu aprecia deloc
să fie trecută în planul al doilea. De ce regele dumneavoastră nu s-a deplasat
cu ocazia jubileului? A fost cu siguranţă invitat.
- A fost invitat, într-adevă r, înă lţimea Voastră . A primit cea mai
amabilă invitaţie din partea reginei şi împă ră tesei dumneavoastră . Din
pă cate, treburile Karanyei l-au împiedicat să ră spundă favorabil.
- O revoluţie? întrebă Zenka imediat, cu o lică rire de speranţă în ochi.
Ambasadorul luă un aer înţepat:
- Nimic de genul acesta, Alteţa Voastră Regală !
Doar câ teva probleme de politică internă pe care Maiestatea Sa dorea să
le rezolve personal.
- Pupila mea ar fi vrut să-l întâ lnească pe regele Miklos înainte ca
logodna să fie oficială , interveni ducele.
- înţeleg, înă lţimea Voastră , dar din nefericire este imposibil.
- în cazul acesta, n-ar fi preferabil să se aştepte venirea regelui în
Anglia pentru anunţul că să toriei? reluă Zenka. Sunt sigură că va putea face
că lă toria în urmă toarele luni.
34 BARBABA CARTLAND
încerca să câ ştige timp, dar ducesa gă si imediat o ripostă :
- Haide, Zenka, visezi! Ceremonia va avea loc în Karanya, şi trebuie să
ne pregă tim neîntâ rziat pentru că lă torie. Se va face pe mare şi, cum nu
suport vremea rea, ne vom îmbarca înainte de sosirea toamnei.
Ducele îşi privi soţia cu surprindere:
- Draga mea, gâ ndeşte-te la trusoul finei mele! Cum vei putea reuşi în
mai puţin de două luni?
- Asta ar amâ na că să toria pentru vara viitoare, pledă ducesa. Regele
Miklos nu doreşte cu siguranţă această soluţie.
"Ce abila este!" se gâ ndi tâ nă ra fată , care că uta fă ră succes un motiv
întemeiat pentru a amâ na termenul cu un an, ră gaz care să -i permită să
gă sească o portiţă de scă pare.
- Maiestatea Sa n-are intenţia să aştepte un an, începu ambasadorul.
Ducesa îl întrerupse:
- In cazul acesta, propun să pă ră sim Anglia la sfâ rşitul lui iulie. Va fi
cald pe Mediterana, dar vom beneficia de briza mă rii, iar luna august este
perfectă pentru o că să torie.
TIGRESA ŞI 35
REGELE
- Este mult prea curâ nd! protestă Zenka.
- De ce? Garantez să -ţi furnizez un trusou complet într-o lună ! Va fi
exact la sfâ rşitul sezonului londonez. Marile case de modă se vor închide,
deoarece lumea bună pă ră seşte capitala. Le voi face să lucreze pentru noi.
Ce putea ră spunde? Zenka sugeră :
- N-am putea comanda rochii la Edinburgh?
Ducesa râ se dispreţuitor:
- Draga mea, poate crezi că regatul Karanya se află la celă lalt capă t al
lumii! După câ te am aflat - şi Excelenţa Sa va putea să confirme justeţea
spuselor mele - elegantele din viitoarea ta ţară îşi aduc toaletele de la Roma
sau de la Paris. Nu este exact?
întoarse o privire cuceritoare spre ambasador, care ră spunse cu un aer
jenat:
- Oh! cu siguranţă , înă lţimea Voastră ! Ş i pentru a fi sincer, trebuie să
spun că Maiestatea Sa doreşte ca această că să torie să se încheie câ t mai
curâ nd posibil.
- L-aţi contactat pe regele Miklos? întrebă ducele.
- I-am trimis o telegramă imediat ce am aflat modul binevoitor în care
înă lţimea Voastră a acceptat propunerea sa. Ră spunsul lui a fost entuziast!
Maiestatea Sa îmi cere să vă transmit expresia gratitudinii sale şi a
respectului să u, înă lţimea Voastră Regală !
Zenka îşi strâ nse buzele şi-şi întoarse privirea. Totul se petrecea cu o
rapiditate uimitoare, o grabă aproape indecentă .
Crezuse că tratativele vor cere mai multe drumuri dus-întors ale valizei
diplomatice. Dar însemna să nu ţină seama de telegraf, care anula uluitor
distanţele.
36 BARBARA CARTLAND
- Ei bine, declară ducesa zâ mbind, pentru că aceasta este dorinţa

regelui, îi vom face o plă cere să ne conformă m să pă ră sim Anglia... să
spunem, în a treia să ptă mâ nă a lui iulie?
- Puneţi un mijloc de transport la dispoziţia noastră ? întrebă ducele pe
un ton uşor dubitativ.
Ambasadorul pă ru din nou încurcat.
- Poate regina Victoria va oferi prinţesei traversarea pe unul din
vasele sale? Marina noastră se compune exclusiv din fregate...
- Voi vorbi limpede, Excelenţă , îl întrerupse ducesa. Eu suport foarte
greu marea şi nu voi că lă tori pe o fregată !
Ducele îşi drese vocea şi propuse:
- Să -i strecor un cuvâ nt secretarului nostru cu Afacerile Externe?
- V-aş fi extrem de recunoscă tor! afirmă ambasadorul.
Zenka îşi vedea cu groază viitorul hotă râ ndu-se peste capul ei.
Un val enorm o ducea cu el, cu o putere irezistibilă , oare spre ce adâ ncuri de
temut?
Ar fi vrut să strige, să se revolte, dar nu era nimic de fă cut: totul era
jucat.
Cine ar fi crezut, o singură clipă , că o că să torie poate fi hotă râ tă cu o
asemenea viteză , chiar ţinâ nd seama de graba ducesei de a scă pa de ea?
- Excelenţă , zise aceasta ridicâ ndu-se cu un aer arogant, vă propun să
lă să m toate aceste amă nunte plictisitoare în grija soţului meu. După
întâ lnirea sa cu secretarul de stat, vom putea, dumneavoastră şi cu mine, să
ne consacram pregă tirii acestei că să torii.
Ambasadorul era încâ ntat. El se lansă într-un lung discurs de
mulţumire, vorbind în numele să u, subliniind plă cerea pe care o va stâ rni
poporului să u anunţul că să toriei regale.
Se pierdu în reverenţe şi se pregă tea să pă ră sească salonul câ nd Zenka
ridică mâ na-.
- Aş vrea să vă întreb ceva, spuse ea.
Ambasadorul roşi de plă cere:
- Vorbiţi limba noastră la perfecţie, Alteţa Voastră Regală ?
- Mi-am petrecut toată copilă ria în Ungaria.
- Bineînţeles! Am avut de mai multe ori ocazia să -l întâ lnesc pe tată l
dumneavoastră . Aveam multă admiraţie pentru el.
- Mulţumesc, Excelenţa Voastră . Iată întrebarea mea: de ce doreşte
regele să se că să torească cu mine? Ideea vine de la el, sau de la regina
Victoria?
Ambasadorul pă ru şi mai stâ njenit decâ t înainte:
- N-am nici o idee, Alteţa Voastră Regală ...
- Vreau totuşi să ştiu.
- Voi comunica regelui întrebarea dumneavoastră .
Zenka scoase un oftat exasperat.
- Nu vă daţi această osteneală !
Ducesa interveni:
- Zenka, gă sesc că este foarte nepoliticos din partea ta să te exprimi în
faţa mea într-o limbă pe care n-o înţeleg!
- Iertaţi-mă , înă lţimea Voastră ! se scuza ambasadorul. Auzind-o pe
Alteţa Sa Regală exprimâ ndu-se în limba viitorilor ei supuşi şi cu această
uşurinţă , nu mi-am putut stă pâ ni bucuria şi gratitudinea.
Ducesa îi adresă un mic salut de ră mas-bun destul de înţepat.
Ambasadorul ajunse în sfâ rşit la uşă , urmat de duce, care-1 conduse pâ nă în
vestibul.
Imediat după aceea, ducesa o apostrofă pe Zenka:
- Despre ce vorbeai? Vreau să ştiu!
- N-am intenţia să vă spun.
- Uiţi de maniere, micuţo! O să ţi le vâ r din nou în cap, şi asta înainte
de nuntă ! Imediat ce unchiul tă u îl va fi întâ lnit pe secretarul Afacerilor
Externe, vom merge prin magazine pentru trusoul tă u; nu vreau să soseşti
în Karanya îmbră cată ca o cerşetoare!
-Aş putea deocamdată să mă înfă şor într-un drapel britanic...
Ş i, pă ră sind-o pe ducesa Kathleen cu aceste cuvinte, Zenka avu plă cerea
s-o audă bă tâ nd din picior de enervare.
Ră mâ nea foarte puţin timp pentru a aduna tot ce era neceasar unei
mirese obişnuite şi prin urmare cu atâ t mai mult pentru o viitoare regină .
Din fericire, sezonul fiind spre sfâ rşit, modistele de pe Bond Street nu
mai aveau mult de lucru şi echipele lor de croitorese începură să lucreze
pentru realizarea unui trusou care trebuia să facă să se vorbească despre el.
Zenka nu acordă la început nici un interes acestor toalete menite să
încâ nte; un bă rbat detestabil. Ar fi preferat să meargă în Karanya îmbră cată
în pâ nză de sac sau în orice vechitură hidoasă care să-l îngrozească pe
regele Miklos de fiecare dată câ nd îşi va arunca privirea spre ea.
Dar era femeie şi nu se putu împiedica să se privească în oglinzile de
care era înconjurată ; se vă zu împodobită cu stofele cele mai somptuoase
venite din toate colţurile imperiului, mă tă suri brodate, voaluri, museline,
taftale şi lameuri...
Jubileul reginei stimulase imaginaţia creatorilor; Zenka se extaziase în
faţa unor rochii purtate la Windsor sau la palatul Buckingham.
Or, iată că i se propuneau unele şi mai splendide!
Cel mai dificil n-a fost să se constituie acest trusou, ci să se limiteze
cumpă ră turile: avea destule haine pentru a se îmbră ca pâ nă la propriul ei
jubileu!
Dotată cu un gust foarte sigur, Zenka alese ce i se potrivea cel mai bine,
în ciuda comentariilor dispreţuitoare ale ducesei. îşi spuse că , la urma
urmei, toaletele frumoase îi vor da siguranţă pentru a-1 înfrunta pe
respingă torul rege Miklos.
Cum să te simţi inferioară şi nefericită câ nd porţi o rochie de seară de
culoarea smaraldului, ornată cu pene de struţ colorate în acelaşi verde, o
ţinută de dimineaţă de un galben pai, sau o rochie albă înzestrată cu
broderie şi garnituri de catifea albastru-închis?
Pentru toaleta de mireasă , Zenka alese o ţesă tură de mă tase cu fir de
argint care sclipea la fiecare mişcare şi se mula perfect pe talia ei delicată şi
pe bustul graţios.
Decolteul adâ nc va pune în valoare vreun fabulos colier al Coroanei.
"Dar ce îmi trebuie mai ales, se gâ ndea Zenka privindu-se în oglinda
mare a croitoresei, este un pumnal ascuns în mâ necă sau un stilet strecurat
într-unul din ciorapii mei!"
Râ dea în sinea ei de aceste fantasme. Totuşi, îi veni o idee mai puţin
himerică .
într-o seară , fiind singură cu ducele, îl întrebă :
- Dragă nasule, mi-ai permis o dată sau de două ori să împrumut
puşca dumitale, în Scoţia, şi ai gă sit că sunt o bună tră gă toare. N-ar fi util să
iau câ teva lecţii de tir înainte de a pleca spre Karanya? Ducele pă ru şocat de
această sugestie. Zenka reluă pe un ton convingă tor.
- Tata voia întotdeauna ca mama să ia cu ea un pistolet câ nd pleca să
că lă rească pe câ mp. Nu se ştie niciodată peste cine poţi să dai. Aveam hoţi şi
bandiţi în Ungaria. De ce n-ar fi deopotrivă şi în noua mea ţară ?
- N-am auzit niciodată vorbindu-se despre indivizi nedoriţi în
Karanya. Trebuie să spun că nu cunosc bine aceste ţinuturi.
- Nu este o precauţie înţeleaptă să învă ţ să trag bine?
- De ce nu? Cunosc câ ţiva profesori de tir la Londra. Le voi cere sfatul.
- Mulţumesc, dragă nasule! Mă voi simţi mult mai în siguranţă în
timpul că lă toriilor mele!
- Regele Miklos va veghea asupra ta.
- Tata veghea asupra mamei şi cu toate acestea îi încredinţa un
pistolet.
- Ce încă pă ţâ nată eşti, Zenka!
- Nu este decâ t un mic amă nunt, dar pentru mine are importanţă .
Schimbă subiectul, dar înainte să se retragă pentru noapte, şopti la
urechea tutorelui ei, să rutâ ndu-1:
- Nu uita de lecţiile mele de tir!
- Nu, nu. Bineînţeles că nu.
Ş i, două zile mai tâ rziu, o duse pe Zenka într-o armură rie.
în spatele magazinului se afla o sală de tir şi Zenka fu foarte mâ ndră să
atingă ţinta de nouă ori din zece încercă ri.
Primi felicită rile instructorului. Iar unchiul ei, încâ ntat de abilitatea
demonstrată , îi cumpă ră o mică armă de damă care putea fi pusă într-o
poşetă .
- Fii prudentă cu asta, copila mea. Aminteşte-ţi că acest pistolet care
pare o jucă rie poate omorî cu uşurinţă pe cineva.
- Nu-1 voi folosi decâ t pentru a mă apă ra, promit!
-- Ş tiu că pot avea încredere în tine, încheie ducele.
Era uimit de caracterul derutant al femeilor vă zâ ndu-şi fina preferâ nd
acest cadou tuturor celor pe care le primise pâ nă acum.
Imediat ce logodna Zenkă i şi a regelui Miklos deveni oficială , cadouri de
toate felurile sosiră în numă r mare în piaţa Hanovra.
Zenka nu fusese niciodată la pension, nu participa nici la recepţii, astfel
că aproape nu avea prietene de vâ rsta ei şi aceste colete impersonale o
lă sau indiferentă .
- Argintă rie, iară şi argintă rie... Regelui Miklos nu trebuie să -i
lipsească , dinspre partea lui. Toate astea sunt perfect inutile! De ce îşi
risipesc banii în felul acesta?
- O ştii foarte bine, Zenka, îi ră spundea ducesa pe un ton acru. Dacă ai
fi ales drept soţ un pastor sau un militar puţin cunoscut, nu ţi s-ar fi trimis
nici mă car o simplă carte poştală !
Tâ nă ra fată râ dea:
- Trebuie să vi se fi spus acelaşi lucru, dumneavoastră care v-aţi
că să torit cu un duce!
Familia ducesei Kathleen tră ia în să ră cie într-un castel pe jumă tate în
ruină , situat nu departe de vastul domeniu al familiei Stirling. După moartea
ducesei Anne, vă zuseră prezentâ ndu-se din ce în ce mai des această vecină
plină de ambiţie, care ştiuse să câ ştige bună voinţa vă duvului.
Ducele fusese foarte greu încercat de dispariţia neaşteptată a soţiei lui
şi gă sise foarte flatant ca o persoană atâ t de tâ nă ră să se declare
îndră gostită de el.
Era un om simplu şi bun; înainte să fi înţeles pe deplin situaţia, se trezi
că să torit pentru a doua oară şi foarte îndră gostit de noua ducesă .
Kathleen manevrase cu abilitate. îi ascunsese la început că suporta cu
greutate prezenţa Zenkă i. încetul cu încetul, josnicia caracterului ei avusese
câ ştig de cauză şi o copleşise pe tâ nă ra fată cu insulte şi meschină rii.
Acum, fiind pe cale să scape de Zenka, uşurarea o fă cea aproape
agreabilă . îi plă cea la nebunie să aleagă toaletele şi nu se zgâ rcea la preţuri:
- Pentru că suntem aici, mai bine luă m ceva de bună calitate, zise ea
într-o după -amiază câ nd ezitau între câ teva dezabieuri elegante. Nici unui
bă rbat, fie el şi rege, nu-i place să cheltuiască pe "gă teli". Va trebui să te
mulţumeşti cu toate aceste lucruri o bună bucată de timp, Zenka.
- Dar voi avea caseta mea personală !
Ducesa izbucni în râ s şi spuse, de data asta fă ră ră utate:
- Bă nuieşti câ te solicită ri ţi se vor adresa? în poziţia mea, am deja
aproape zece apeluri pe zi să -mi dezleg punga. Pentru o regină , acest numă r
creşte de cinci sau şase ori. Pe de altă parte, regele îţi va lă sa grija să -ţi
plă teşti cameristele, fă ră să mai socoteşti cadourile pe care va trebui să le
oferi doamnelor tale de onoare, secretarilor, castelanelor care te vor primi
etc.
Zenka pă rea decepţionată :
- Eu n-am mare lucru pe numele meu.
- Atunci, un sfat: pă strează -1 pentru tine. Ş i stră duieşte-te să
obţii bani din visteria regală . «
- Hotă râ t lucru, această că să torie îmi displace din ce în ce mai mult!
- - N-ai nici un mijloc să scapi, Zenka!
Tonul ducesei îşi reluase duritatea obişnuită .
- Ş i dacă aş dispă rea în America.
- Ş i care vor fi mijloacele tale de existenţă ? Ai putea deveni
vâ nză toare, sau să faci teatru, deşi îmi pare nesigur. Ş i în cele din urmă te
vei trezi că să torită cu un american vulgar. Nu, crede-mă , ia-1 mai curâ nd pe
Miklos!
- Nu este drept să existe atâ t de puţine posibilită ţi de alegere, pentru
femei!
- Ai putea deveni de asemenea infirmieră , sub ordinele unui dragon în
fustă , ceea ce nu este foarte ispititor. Nu vă d decâ t o soluţie pentru o tâ nă ră
fată dotată cu puţină ambiţie: să facă o că să torie frumoasă .
- Totul depinde de soţ.
- Nu sunt mai buni unii decâ t alţii. Ş i cei mai fermecă tori devin repede
bă trâ ni pisă logi.
- Nu, nu este adevă rat! Câ nd iubeşti cu adevă rat...
- Doamne Dumnezeule! Dragostea! Mereu dragostea! Dar priveşte în
jurul tă u, biata mea micuţă ! Câ t timp durează dragostea nebună ? Câ teva
luni, doi sau trei ani în cel mai bun caz şi apoi oboseşti să gă seşti aceeaşi
figură în faţa ta la micul dejun şi să suporţi aceleaşi discuţii la prâ nz şi seara.
Nu este amuzant într-un palat, dar nu este cu siguranţă mai bine într-o
că suţă .
- Vedeţi totul în negru.
- Nu, sunt realistă . Unele femei au la dispoziţie o vastă alegere dintre
partide excelente. Vorbesc despre cele care evoluează în mediile
privilegiate ale Londrei şi Parisului. Dar pentru celelalte, şansa nu se
prezintă decâ t o dată , şi poate nici atâ t!
Zenka ră mase tă cută .
- Eşti tâ nă ră , reluă ducesa, şi sub acest pă r roşcat clocotesc tot felul de
idei romantice. Mă gă seşti dură şi nemiloasă . într-o zi, mă vei înţelege. Vei
avea un gâ nd recunoscă tor pentru mine.
- Niciodată ! exclamă Zenka, dar vocea îi era lipsită de convingere.
- Vom tră i şi vom vedea. Ş i aminteşte-ţi sfatul meu: câ nd vei avea
inelul pe deget, chiar dacă regele Miklos se dovedeşte detestabil, îţi va
ră mâ ne sprijinul Angliei şi o poziţie demnă de invidiat.
Zenka reveni adeseori cu gâ ndul la această conversaţie. Ducesa avea
oare dreptate? în caz afirmativ, idealul la care visa în adâ ncul inimii era
condamnat să se nă ruie.
Trebuia oare să -şi petreacă viaţa încercâ nd să prindă câ nd şi câ nd
câ teva momente de satisfacţie, după ce pusese cruce la tot ce este important
şi frumos?
"Tata şi mama nu gâ ndeau aşa!" îşi spunea ea.
Inima lor era plină de dragoste şi ar fi dorit cu siguranţă ca fiica lor să
aibă parte de aceeaşi fericire pe care o cunoscuseră ei.
Zenka îşi amintea tandreţea care apă rea în ochii mamei sale câ nd era în
preajma soţului ei, ceea ce o fă cea şi mai frumoasă .
Ş i nimeni nu se putea înşela în privinţa adoraţiei pe care tată l ei o
nutrea faţă de prinţesa Pauline.
- Ţ i-am lipsit, draga mea? întreba el cu tachină rie, câ nd venea după o
scurtă absenţă .
- Fiecare secundă mi-a pă rut un secol, ră spundea soţia lui cu toată -
sinceritatea din lume.
"Iată ce mi-ar plă cea să cunosc!" se gâ ndea Zenka.
îi venea să strige şi să urle la gâ ndul că fiecare zi o apropia inexorabil de
data nunţii ei.
Ducesa aranjase totul conform ideilor ei. Ducele se întâ lnise cu
secretarul Afacerilor Externe, apoi cu Primul lord al Amiralită ţii, în scopul
ca un vas al marinei regale să fie pus la dispoziţia prinţesei Zenka.
Se va merge aşadar pe mare pâ nă la Triest, şi pe calea ferată ultima
parte a drumului. Vor pă ră si Londra la 21 iulie, iar că să toria era fixată pe 8
august.
*
45 BARBARA CARTLAND
Nu atâ t ducesa fusese aceea care alesese această dată atâ t de apropiată ,
câ t soţul ei, mare vâ nă tor mai presus de orice: vâ nă toarea la cocoşul-de-
munte se deschidea în Scoţia la 12 august şi ducele voia să profite câ t mai
mult posibil de sportul să u preferat.
Zenka se stră duise să -l facă să -şi schimbe pă rerea:
- Sunt sigură că în Karanya nu lipseşte vâ natul! Aminteşte-ţi vâ nă torile
din Ungaria, câ nd veneai la pă rinţii mei! Vâ naţi potâ rnichi şi fazani....
- Desigur, mica mea Zenka, şi tată l tă u era un excelent tră gă tor. Dar
Scoţia este singurul loc unde se gă seşte cocoşul-de-munte.
- Voi că uta un vâ nat demn de dumneata în noua mea ţară , ca să vii
foarte des să mă vizitezi!
Tutorele ei îi zâ mbise cu afecţiune, dar pierduse cu vâ rsta vitalitatea
care-i permisese să stră bată Europa. Ş i apoi, era foarte ocupat să -şi conducă
vastul domeniu şi să îndeplinească numeroasele funcţii onorifice conferite
de-a lungul timpului.
Zenka ar fi vrut să i se destă inuie, să -l implore să n-o lase singură într-o
ţară necunoscută , cu un soţ care-i inspira teamă .... Se stă pâ ni totuşi
deoarece, chiar dacă naşul ei ar fi acceptat să -şi prelungească şederea,
ducesa n-ar fi fost de acord.
Amâ ndoi se debarasau de ea cu nepă sare, cum abandonezi un nou-
nă scut pe treptele unei biserici!
Tâ nă ra fată încerca adeseori sentimente de singură tate şi de teamă .
încerca să se împotrivească , spunâ ndu-şi că era tocmai starea de spirit care
o fă cea indulgentă şi docilă în faţa regelui
Miklos. Or, ea era foarte hotă râ tă să lupte împotriva lui cu toate mijloacele
posibile!
Asta nu-i va aduce fericirea, dar o va împiedica cel puţin să fie prea
amă râ tă ...
Wilhelmine îi spusese că poziţia de regină prezenta unele avantaje,
unele compensaţii. Zenka se întreba care erau acestea. Frumoasele toalete
care-i veneau perfect nu-i fă ceau plă cerea scontată ; nu se putea împiedica
46 BARBARA CARTIANI)
să -şi imagineze numeroasele amante ale regelui, frumuseţea şi eleganţa lor.
"încep să mă fră mâ nte gâ nduri negre, îşi spuse ea într-o seară , periindu-
şi pă rul înainte de culcare. Ce prostie! Trebuie să ră mâ n sigură de mine,
puternică şi hotă râ tă ! Trebuie să-mi iau revanşa asupra destinului!"
Era uşor de spus, cu totul altceva de realizat. Ah! dacă ar fi fost bă rbat
mai curâ nd decâ t o tâ nă ră fată ! Nu şi-o putea imagina pe mama ei altfel
decâ t blâ ndă , iubitoare şi bună ...
"De ce nu m-am nă scut bă iat?"
Apoi izbucni în râ s, deoarece în această eventualitate, acum n-ar fi avut
necazuri!
Se privi îndelung în oglinda mă suţei de toaletă ; ochii ei încercă naţi erau
mai mari ca de obicei, iar pă rul desfă cut pentru noapte stră lucea ca flă că rile
la lumina lumâ nă rilor. Pielea ei era de o albeaţă fă ră cusur şi buzele frumos
arcuite.
Se contempla cu un ochi critic; mulţi oameni îi spuneau că este
frumoasă ; trebuia să fie adevă rat. Ş i dacă regele Miklos era de această
pă rere?
Dacă se va îndră gosti de ea?
Oh! în cazul acesta, va avea revanşa la îndemâ nă ! îl va lă sa să se
umilească , să -i solicite afecţiunea, să plâ ngă poate... îi va ră spunde cu un
surâ s dispreţuitor. El va aprecia atunci consecinţele unei asemenea
că să torii: va fi o lecţie straşnică pentru el!
Dar va putea vreodată să acorde încredere promisiunilor de dragoste
ale regelui - dacă i le fă cea? N-o ceruse în că să torie pe ea mai curâ nd decâ t
pe alta. Ceruse o prinţesă engleză , oricare. Era pentru el o garanţie,
siguranţa sprijinului Victoriei, asta era totul.
Da, Zenka nu va uita niciodată această umilinţă !
Nu va fi considerată drept o fiinţă din carne şi sâ nge, o femeie cu buzele
pregă tite pentru să rut, cu corp fă cut pentru a se dă rui unui bă rbat: ea era
un simbol, marcat cu sigiliul imperiului britanic.
Să fi fost urâ tă sau proastă , n-avea nici o importanţă ; regele Miklos era
hotă râ t s-o accepte aşa cum este.
Zenka lă să să -i cadă peria de pă r, atingâ nd unul dintre sfeşnice, a că rui
flacă ră pâ lpâ i; imaginea ei tremură în oglindă şi crezu că vede o blană
lucioasă în locul pă rului să u, o graţie de felină apă ru pe faţa ei deformată o
clipă ...
- Ş tiu ce merită regele drept soţie: o tigroaică ! Ei bine, o va avea!
Capitolul 3
Pe puntea lui "Vaillant", Zenka privea valurile spă rgâ ndu-se de

flancurile navei care intra încet în portul Triest.
Ală turi de ea se aflau ambasadorul Karanyei în Anglia şi secretarul
Afacerilor Externe.
Puţin mai departe, ză rea umbrele discrete ale celor două karaniene care
că lă toriseră cu ea de la Londra: în vâ rstă , blajine, nehotă râ te, uşor
îngrijorate, reprezentau exemplul tipic al doamnelor de onoare.
Fă ceau tot posibilul să placă şi nu îndră zneau să exprime nici cea mai
mică idee personală .
Oraşul Triest se detaşa, foarte alb, pe fundalul colinelor. Chiar în seara
aceea, va trebui să înainteze în interiorul uscatului şi în consecinţă să spună
adio Mediteranei. Tâ nă ra fată simţi brusc dorinţa să plonjeze peste bord ca
să dispară în această apă sclipitoare şi albastră .
Că lă toria fusese atâ t de plictisitoare!
50 BARBARA CARTLAND
I se spusese că va face traversarea pe un vas nou-nouţ al marinei
imperiale, şi crezuse în mod naiv că va putea conversa cu tinerii ofiţeri. Dar
nu putuse scă pa nici mă car pentru o clipă de supravegherea oamenilor din
suita ei.
Era ca şi prizoniera lor: ducele şi ducesa n-o scă pau din ochi, iar
doamnele de onoare o urmau pretutindeni pas cu pas.
Nava era vopsită în negru şi galben; totul pă rea fascinant: enormele
tuburi de aerisire a calei, pasarelele de vizită de la pupă , posturile de veghe,
catargele în formă de fus, bă rcile de salvare pe gruiele lor.
Zenka înţelese curâ nd că un vapor este o lume în sine. Vedea echipajul
întreţinâ nd nava la perfecţie, lustruind pă rţile metalice, frecâ nd punţile şi
cură ţind geamurile timoneriei pâ nă câ nd stră luceau precum cristalul.
Ducele îi explică finei lui că valoarea unui comandant se apreciază după
gradul de cură ţenie al navei şi al marinarilor să i.
Ofiţerii purtau să bii; ei cheltuiau adesea o bună parte din soldă pentru
vopsirea navei şi pe ornamente stră lucitoare de alamă .
- Pe "Ducele de Edinburgh", ză voarele de pe puntea din spate sunt
aurite! îi destă inui ducele.
Imensul pavilion flutura în vâ nt, simbolul unei marine care domina
mă rile. Zenka ar fi vrut să discute cu bravii marinari şi să -i facă să
vorbească despre campaniile lor. Din nefericire, se considera întru totul
deplasat să adreseze cuvâ ntul altora decâ t "gardienilor" ei. De aceea,
că lă toria i se pă ruse foarte lungă ...
Secretarul de stat karanian nu fă cea decâ t să laude frumuseţile ţă rii lui.
Câ t despre ambasador, îl ridică în slă vi pe regele Miklos;
după el, acest suveran era o minunată combinaţie de Alexandru cel Mare şi
regele Arthur.
i
Zenka ar fi vrut să -i pună câ teva întrebă ri indiscrete, dar prezenţa

ducesei o fă cu să-şi schimbe intenţia.
De altfel, la ce bun să-şi indispună tovară şii de că lă torie? Adevă rata
bă tă lie se va da împotriva regelui, şi numai a lui.
Vă zut de aproape, oraşul Triest pă rea vast şi important.
Zenka îşi aminti că Iulius Cezar întemeiase acest port. Una din
guvernantele ei o învă ţase istoria acestui oraş unde totul mergea în trei: trei
naţii, italiană , austriacă şi slava; trei cartiere, cel vechi, cel nou şi cel al
portului; trei vâ nturi, bora cel rece, siroccoul înă buşitor şi "contrastul", un
amestec teribil al celor două !
Ambasadorul o prevenise pe Zenka de faptul că o delegaţie importantă
din ţara lui se va afla pe chei, pregă tită s-o întâ mpine. Ş i într-adevă r, pe
mă sură ce vaporul se apropia, se distingea cu tot mai multă claritate pe
debarcader, un grup numeros în care ieşeau în evidenţă tunicile roşii ale
militarilor şi că ştile lor cu panaşuri din pene albe.
întâ mpinarea ei în mare ceremonie ar fi fost exaltantă pentru tâ nă ra
fată dacă n-ar fi avut perspectiva acestei că să torii detestabile.
Doar la gâ ndul la această unire se simţea copleşită de dezgust. Era deja
6 august, deoarece că lă toria durase mai mult decâ t era prevă zut.
De câ teva zile, îşi pierduse somnul: tâ rziu în noapte, ră mâ nea cu ochii
deschişi, strâ ngâ nd pumnii şi imaginâ nd vreo nebunie disperată pentru a
dispă rea în ultima clipă .
Câ nd coborî pasarela lui "Vaillant", nu era conştientă câ t de
fermecă toare ară ta. Rochia ei de că lă torie era de un albastru splendid, ca şi
penele de struţ de la pă lă ria ei, iar în mâ nă ţinea o mică umbrelă asortată .
Simţea totuşi puţin amuzament s-o ia înaintea ducesei, care suporta cu
greu să nu fie centrul atracţiei.
Primarul oraşului Triest ţinu un lung discurs în germană ; apoi un
general mă reţ ţinu altul, în karaniană . Zenka le ascultă cu un aer atent şi
ră spunse amâ ndurora în limbile lor.
După aceea, toată lumea porni spre gară în că leşti. Un tren special îi
aştepta de-a lungul peronului decorat cu drapele şi cocarde; acoperişul era
vopsit în roşu, iar vagoanele purtau blazonul regelui Miklos.
Un vagon întreg era rezervat Zenkă i. Un salon frumos ocupa centrul
acestuia şi, printr-o atenţie delicată , fusese decorat cu flori albe: buchete de
52 BARBARA CARTLAND
liliac, de trandafiri şi de crini ră spâ ndeau un parfum delicios.
Ş ampania aştepta la rece într-un vas de argint. Fiecare bă u în să nă tatea
regelui şi a logodnicei sale.
Primarul şi ceilalţi demnitari ai oraşului Triest îşi luară curâ nd ră mas-
bun. Ş eful gă rii îşi agită fanionul şi trenul se puse în mişcare.
Imediat după ieşirea din oraş, trenul începu să urce spre uri vast platou
pietros. Vă zut de sus, Triest pă rea înecat în verdeaţă , dar împrejurimile lui
deveneau repede să lbatice şi pustii.
în trecă torile dintre munţi, apă reau câ mpuri cultivate, case, flori, uneori
o moschee cu minaretul ei.
Zenka nu acorda atenţie discuţiilor însoţitorilor ei. Aşezată lâ ngă o
fereastră , privea rarele turme de oi şi că ruţele trase de o pereche de boi
albi. Toate astea îi aminteau de Ungaria, ţara ei natală . I se pă ru o clipă că se
întorcea acasă .
Din nefericire, nu tată l şi mama o vor aştepta la capă tul că lă toriei, ci
regele Miklos, un bă rbat desfigurat, şchiop, care o lua în că să torie împotriva
voinţei ei!
înţelegâ nd că era puţin obosită şi că nu dorea să participe la
conversaţie, ceilalţi se retraseră în mici grupuri în vagoanele lor.
Ambasadorul Karanyei se apropie respectuos:
- Alteţa Voastră Regală vrea cu siguranţă să petreacă o seară
odihnitoare înainte de a face cunoştinţă cu viitorul regat. Doriţi să cinaţi în
intimitate, cu ducele şi ducesa?
- Vă apreciez delicateţea, Excelenţă şi voi fi bucuroasă să fiţi al
patrulea la masa noastră .
Ambasadorul pă ru încâ ntat. Zenka spera că prezenţa lui va pune frâ u
dudei şi ră ută ţii ducesei Kathleen, care creşteau pe mă sură ce se apropiau
de Karanya.
Vagonul Zenkă i se gă sea în centrul convoiului, între vagonul rezervat
ducelui şi ducesei şi cel al suitei oficiale.
Oameni de mică importanţă , ofiţeri, scutieri, doamne de onoare, ocupau
un al patrulea vagon; ziariştii şi servitorii erau repartizaţi în restul trenului.
La terminarea cinei, ambasadorul se retrase discret, spunâ ndu-i Zenkă i.
- Alteţei Voastre Regale i s-a explicat că acest vagon a fost conceput de
rege pentru uzul să u personal? El se compune în principal dintr-un salon şi
o cameră . Dacă nu vreţi să ră mâ neţi singură , pot cere să vină o doamnă de
onoare sau, dacă preferaţi, două santinele îşi vor petrece noaptea în salon.
- Oh, bineînţeles că nu! Nu vreau să deranjez pe nimeni! Nu mă tem de
nimic, cu toată această lume în preajmă .
Tâ nă ra fată nu preciză că se să turase pâ nă peste cap să fie înconjurată
permanent de la plecarea din Anglia. Puţină singură tate îi va face un mare
bine.
Ambasadorul se înclină :
- Ya fi cum doriţi, Alteţa Voastră Regală . Trenul se va opri imediat ce
vom trece frontiera Karanyei, ca să vă puteţi bucura de o odihnă adevă rată .
Un cordon de trupe vă va proteja. Ne vom relua drumul spre ora opt şi vom
ajunge în capitală la prâ nz.
- Cum? interveni ducesa. Aveţi intenţia să puneţi soldaţi să patruleze
în jurul trenului, câ nd acesta va fi oprit? Nu vom putea dormi de zgomot!
- Nu vor merge tot timpul încoace şi încolo.
- Nu, dar vor tuşi, vor stră nuta, vor striga parole şi asta mă va trezi!
Plasaţi-vă oamenii la distanţă bună de tren.
- Voi avea grijă , înă lţimea Voastră , zise ambasadorul cu o uşoară
înclinare de cap.
După plecarea lui, Zenka ură noapte bună naşului ei.
- Sunt foarte mâ ndru de tine, draga mea, spuse ducele de Stirling. Am
gă sit perfecte ră spunsurile pe care le-ai adresat acelor oameni, pe chei.
- Ar trebui mai curâ nd să -ţi mulţumească pentru învă ţă tura pe care i-
ai oferit-o, mai ales pentru limbile stră ine! remarcă soţia lui.
- Am avut grijă ca Zenka să primească o educaţie de calitate, dar ea are
un dar înnă scut pentru limbi.
i
Negă sind nimic de ră spuns, ducesa se îndreptă spre uşă , aruncâ nd pe

54 BARBARA CARTLAND
un ton sec:
- Duncan, însoţeşte-mă ! Detest să trec prin burduful dintre vagoane!
Mă tem întotdeauna de un accident.
Ducele îi zâ mbi finei sale şi se ală tură soţiei lui, în timp ce Zenka intra în
camera ei, unde o aştepta camerista.
Ducesa ceruse pentru Zenka o cameristă karaniană , în plus de cele două
doamne de onoare. Ea nu voia să plă tească deplasarea pentru una din
servitoarele ei şi Zenka gă sise acest lucru destul de meschin, pâ nă în clipa
câ nd o cunoscu pe Fanni, o ţă ră ncuţă solidă cu roz în obraji.
Această tâ nă ră îi amintea puţin de doica ei, Sophronia. Avea aceeaşi
tendinţă de a vorbi despre una şi despre alta pe un ton vesel. Era o
companie mult mai plă cută decâ t cele două plictisitoare doamne de onoare.
Fanni începu prin a descheia nasturii rochiei Zenkă i:
- Cum gă siţi această cameră şi salonul de ală turi, Alteţa Voastră ? Vi s-a
spus oare că regele vostru a ales şi a aranjat totul pâ nă la cele mai mici
detalii?
Zenka se mira că Miklos de Karanya avea atâ ta gust şi simţ al
confortului, vă zâ nd covorul gros, perdelele grele de mă tase albă , patul
foarte lung cu cuvertura lui brodată ...
Cine că lă torise oare cu regele în această fermecă toare încă pere în
tonuri de roz şi argintiu?
Fanni scotea rochia peste capul Zenkă i:
- Ş i palatul, Alteţa Voastră ! A fost transformat complet. Odinioară ,
totul era demodat în el, cu zugră velile lui foarte întunecate, mesele
acoperite cu pluş şi palmieri în vase, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.
Zenka înţelegea foarte bine. Clă tină din cap.
- Fă ră instalaţii moderne, pe deasupra! Invitaţii Maiestă ţii Sale îşi
petreceau timpul plâ ngâ ndu-se. Dar de un an, totul s-a schimbat. S-au
instalat să li de baie, s-a pus tapet frumos pe pereţi, cu buchete de flori.
- Ş i regele a condus lucră rile, regele în persoană ?
- Dacă nu vreţi să mă credeţi, aşteptaţi pâ nă mâ ine! Totul este
minunat! Mai frumos decâ t se poate imagina!
Era totuşi o consolare: un cadru agreabil este în sine o alinare. Cum
afirma ducesa, este preferabil să suferi într-un palat decâ t într-o colibă . în
primul caz, te poţi cel puţin îndepă rta de un soţ detestabil şi să te bucuri de
puţină solitudine.
"Voi profita de această noapte liniştită ", se gâ ndi tâ nă ra fată urcâ ndu-se
în pat. Se întinse pe salteaua uimitor de moale, pe perne tivite cu dantele.
- Somn uşor, Alteţa Voastră Regală ! Să vă dea Domnul o noapte bună
de somn, spuse Fanni închizâ nd apoi uşa în urma ei.
Folosise o veche urare, uzitată curent şi în Ungaria, pe care Sophronia o
rostea în fiecare seară .
Zenka închise ochii, regretâ nd cu amă ră ciune acele zile duse pentru
totdeauna.
Poate Karaya semă na puţin cu principatul lui Wajda? Va regă si poate
ceva din atmosfera fericită care-i însoţise copilă ria?
■
Din nefericire, nu-i va mai avea ală turi pe pă rinţii ei iubiţi, ci un soţ
pe care nu-1 alesese, insuportabilul rege Miklos!
în timpul că lă toriei pe mare, ura şi teama crescuseră . Acum, avea
impresia că simte o piatră în piept, ceva greu şi sufocant care o strivea.
Se odihnea într-un pat în care dormise regele; ceva din prezenţa lui
plana aici ca o ameninţare, avertizâ nd-o că niciodată , zile şi ani întregi,
nu va mai fi liberă .
Brusc, trenul încetini şi se opri. Aşadar, trecuseră frontiera. Acum,
era prizoniera Karanyei.
Mâ ine la prâ nz, îl va cunoaşte pe rege. Va afla în sfâ rşit cum era
viitorul ei soţ.
La Londra, îi ceruse ambasadorului de mai multe ori un portret al
regelui, o fotografie sau o miniatură . El îi ră spunsese că Maiestă ţii Sale
nu-i plă cea să fie pictat, nici fotografiat. Era cu siguranţă din cauza
acelei cicatrice care-i traversa figura...
Ziarele publicaseră câ teva reproduceri ale portretului regelui
Miklos, dar erau întotdeauna vederi din profil, copiate cu siguranţă de
pe monede. Un nas puternic, o bă rbie energică , un pă r ondulat
pieptă nat spre spate, tot ce presupunea o idealizare de complezenţă .
Zenka se ră sucea în patul ei, îşi bă tea perna, că utâ ndu-şi zadarnic
somnul.
Mâ ine va fi o zi grea. îndată ce trenul se va pune din nou în mişcare,
va trebui să ră mâ nă la fereastră pentru a ră spunde cu semne din mâ nă
karanienilor adunaţi de-a lungul că ii ferate ca s-o aplaude.
I
Ş i la Vitza, capitala, regele Miklos îşi va aştepta logodnica pe peron.
"Nu vreau să mă gâ ndesc la el!" hotă rî ea.
Dar hotă râ rea se dovedi inutilă , tâ nă ra fată continuâ nd să se
ră sucească în aşternuturi. Afară domnea o linişte profundă ; santinelele
se ară tau discrete, cum dorise ducesa Kathleen.
Singura lumină din încă pere provenea de la o mică veioză din
alabastru, plasată discret într-un colţ. Fanni o aprinsese înainte să
plece, pentru ca Zenka să nu bâ jbâ ie într-o cameră întunecată şi
necunoscută dacă se trezea în timpul nopţii.
"N-o să ră mâ n astfel repetâ nd mereu aceleaşi idei, îşi spuse tâ nă ra
fată . Aş face mai bine să citesc".
Cercetă încă perea cu privirea şi nu descoperi cartea pe care o
începuse la bordul lui "Vaillant". Era o culegere de legende balcanice
foarte atră gă toare şi trebuie să fi ră mas în salon.
Zenka se ridică din pat şi îmbră că un capot din crepon alb pe care
Fanni îl pusese pe un scaun din apropiere. Mâ necile ioarte largi se
terminau printr-o bandă lată de dantelă , care se regă sea şi în partea de
jos a acestei piese de îmbră că minte, comandată la unul dintre cele mai
bune magazine de pe Bond Street.
îşi legă cordonul în jurul taliei delicate şi deschise uşa care dă dea
în salon. în nă ri îi ajunse un parfum foarte puternic de flori şi se
întrebă dacă regele le alesese el însuşi, sau dacă lă sase această treabă
în grija unui secretar.
Această a doua supoziţie trebuia să fie cea bună şi ar fi cu siguranţă
deplasat să -i mulţumească regelui Miklos pentru ceva de care el nu se
sinchisise!
Zenka înaintă cu prudenţă în întuneric, cu mâ na întinsă , pâ nă la
extremitatea vagonului, acolo unde se aşezase pentru a privi peisajul.
Dar acum, perdele de catifea mascau toate ferestrele.
Cuprinsă brusc de curiozitate, îndepă rtă un colţ de perdea şi
aruncă o privire afară .
Era o noapte întunecată . încetul cu încetul, constată că norii agă ţaţi
de piscurile munţilor erau risipiţi de vâ ntul nocturn. Stele apă rură pe
cer şi stră lucirea lor le fă cea să pară multe mai apropiate decâ t vă zute
de pe mare sau de pe câ mpii.
"Suntem cu siguranţă la mare altitudine", se gâ ndi ea.
Nu se vedea nici un soldat; recomandă rile ducesei fuseseră urmate
întocmai; ea nu va putea să se plâ ngă că fusese trezită din somn. Poate
că oamenii se adă posteau de frig în spatele stâ ncilor, înfofoliţi în
mantalele lor.
Câ nd vor coborî mâ ine spre capitală , vor regă si că ldura şi
verdeaţa.
* Mâ ine...
Pentru a-şi uita temerile, lă să perdeaua să cadă şi porni spre
camera ei.
Dar încremeni instantaneu: o mică rază de lumină apă ru la uşa
vagonului care dă dea spre exterior.
încet, fă ră zgomot, cră pă tura se lă rgi; cel care împingea uşa acţiona
cu o prudenţă neliniştitoare. Nu putea fi ducele sau ducesa, deoarece şi
unul şi celă lalt ar fi trecut prin burduful de legă tură .
Zenka ră mase perfect nemişcată şi tă cută . O formă întunecată se
strecură pe uşă şi se îndreptă spre camera de culcare.
La lumina veiozei, tâ nă ra fată putu să vadă că era vorba de un
bă rbat robust, cu o conformaţie atletică .
în momentul acela, i se fă cu teamă .
îşi aminti cum muriseră pă rinţii ei, ucişi de bomba unui anarhist.
Era vorba fă ră îndoială de un fanatic care ura monarhia, hotă râ t s-o
înjunghie în somn pe logodnica regelui Miklos.
Unde era oare pistolul oferit de duce? Din pă cate, ră mă sese în
cameră !
Zenka putea desigur să alerge afară şi să strige, dar înainte să -i
vină cineva în ajutor, ar fi ajunsă şi lovită ...
Cu curajul disperă rii, înţelese că agresorului îi va fi greu s-o vadă în
întuneric şi nu va putea să verifice dacă avea sau nu o armă . De aceea,
strigă cu o voce autoritară :
- Stai! Dacă mai faci un pas, eşti un om mort!
Intrusul tresă ri şi se întoarse spre ea cu mâ inile ridicate deasupra
capului. Zenka continuă în karaniană :
- Ce vrei? Cine eşti?
Spre marea ei surpriză , necunoscutul îi ră spunse în franceză :
- Iertaţi-mi curiozitatea, prinţesă ...
- Din simplă curiozitate ai intrat în vagonul meu particular?-
I se pă ru că braţele bă rbatului coborau.
- Atenţie! reluă ea. Te ţintesc cu pistolul şi te previn că trag
foarte bine!
- Nu sunt înarmat.
- Nu te cred! Eşti un terorist.
Voia să dea vocii toată convingerea necesară , dar nu-şi putu
reprima un mic fior de teamă .
- Vă jur, prinţesă , vă garantez că n-am intenţii rele faţă de
dumneavoastră .
»
- Dacă strig, vor veni soldaţi şi te vor face prizonier.
- Voi fi fă ră îndoială executat...
- Ar fi trebuit să ştii la ce riscuri te expui intrâ nd aici.
După o scurtă tă cere, tâ nă ra fată continuă :
- Spune-mi adevă rul! De ce eşti aici?
- Pot să vă fac o propunere?
- Ce propunere?
- Dacă doriţi un ră spuns la întrebă rile dumneavoastră , ră spuns pe
care sunt gata să vi-1 dau, nu pot ră mâ ne atâ t de departe de
dumneavoastră . Suntem obligaţi să ridică m vocea şi cineva ne-ar putea
auzi, întrebâ ndu-se cu cine sunteţi.
Fă ră să se gâ ndească la faptul că ar fi un mijloc excelent de a scă pa
de intrus, tâ nă ra fată cedă :
- Aminteşte-ţi că te ţintesc cu arma. Nu te apropia decâ t câ ţiva
paşi. Individul se conformă .
- Aşază -te în acest fotoliu.
- Sunt foarte onorat de încrederea dumneavoastră , prinţesă .
- N-am nici o încredere în dumneata! Doar că nu vreau să am
moartea dumitale pe conştiinţă .
- Lă saţi-mă să vă jur din nou că nu sunt un anarhist! Nu doresc
nicidecum să fac nici cel mai mic ră u viitoarei regine a Karanyei! Voaim
doar să vă întâ lnesc.
- Ce impertinenţă ! Ş i pentru asta mă deranjezi în plină noapte? în
timp ce toată lumea va putea să mă vadă la Vitza în zilele urmă toare.
- Nu puteam aştepta pâ nă mâ ine!
- Ş i îţi imaginezi că o să te cred? Oh! exclamă ea. Am înţeles! 1 sti
un hoţ!
- Cine ştie?
- Ş i ai venit să -mi furi bijuteriile? Trebuie să se fi scris despre ele
în ziarele de pe continent.
- Este adevă rat. Vreau să spun, articolele despre bijuteriile
dumneavoastră .
- Ei bine, în ceea ce mă priveşte, eşti liber să iei tot ce-ţi va
plă cea!
Dar Zenka înţelese imediat că spusese prea mult. Oare ce-i venise?
Dacă bă rbatul repeta aceste cuvinte necugetate...
N-avea de ce se teme, nimeni nu l-ar crede. Cum putea cineva să -şi
imagineze că susţinuse o asemenea conversaţie cu un hoţ?
- De ce îmi spuneţi asta, prinţesă ?
- Uită ce-am spus...
- Credeam că suntem sinceri unul cu celă lalt. Aveţi cu siguranţă
motive întemeiate să vă exprimaţi astfel?
- Eu pun întrebă rile! De ce ai devenit hoţ?
I se pă ru că-1 vede pe bă rbat zâ mbind.
- Eentru plă cerea riscului şi a pericolului! ră spunse el.
Zenka oftă .
- într-o zi, vei sfâ rşi prin a fi prins.
- Accept această eventualitate. Detest plictiseala mai presus de
orice. O viaţă monotonă şi banală este pentru mine insuportabilă .
-Aveţi noroc voi, bă rbaţii...
- De ce?
- Atâ tea drumuri vă sunt deschise! Chiar cariera de hoţ!
- Femeile sunt şi ele foarte dotate pentru furt.
- N-am auzit niciodată vorbindu-se despre hoaţe...
- Ele ne fură inimile!
Zenka izbucni în râ s.
- Ah, francezii aceştia!
- Francezii nu se gâ ndesc decâ t la dragoste, aşa este?
în vocea stră inului se simţea puţină ironie.
- Bineînţeles, ră spunse Zenka. Toată lumea o ştie.
- Ei bine, domnişoară , şi alţii decâ t francezii se pot gâ ndi la
dragoste.
Tâ nă ra fată se simţi brusc jenată să abordeze un asemenea subiect
cu un necunoscut care se strecurase la ea pentru a-i fura bijuteriile.
- Vorbeam despre dumneata şi despre viaţa dumitale, i-o tă ie ea.
N-ai putea să -ţi ocupi timpul cu altceva decâ t să deposedezi oamenii
de bunurile lor?
- Domnişoară , prefer să revenim la ceea ce simţiţi în acest
moment. Inima dumneavoastră nu bate oare mai repede la gâ ndul de
a-1 întâ lni mâ ine pe bă rbatul care vă va deveni soţ?
- Nu-ţi voi ră spunde! N-ai nicidecum dreptul să -mi pui o
asemenea întrebare! Te gă sesc foarte impertinent şi vreau să chem
santinelele.
Cum intrusul nu ră spunse nimic, Zenka reluă :
- Voi face în aşa fel încâ t să nu fii condamnat la moarte. Totuşi,
vei ispă şi o lungă pedeapsă în închisoare.
- V-ar plăcea să zac ani de zile într-o celulă ?
63 BARBARA CAJRTLAND
- Asta mă va lă sa complet indiferentă .

- Credeţi? Mie mi se pare că v-ar necă ji mult. La urma urmei, nu
v-am fă cut nici un ră u.
- Pentru că te-am surprins înainte să poţi acţiona.
- Vă asigur că n-am venit cu scopul de a vă dă una!
- Mă miră foarte mult!
- Pe cuvâ nt de onoare!
- Da, cuvâ ntul unui om în afara legii!
- Cei din afara legii au şi ei un cod al onoarei.
- Adevă rat? Este posibil, la urma urmei. Criminalii repetă
anumite reguli de loialitate: nu-şi denunţă complicii poliţiei.
- Ce greşeală faceţi! Există denunţă tori pretutindeni.
- Eşti oare mai corect decâ t prietenii dumitale?
- Eu lucrez singur.
- Ş i ce faci cu obiectele furate? întrebă Zenka.
- Imaginaţi-vă că sunt un fel de Robin Hood care-i jefuieşte pe
cei bogaţi pentru a da să racilor... Asta n-ar da o turnură romantică
întâ lnirii noastre?
- Eu nu-i gă sesc nimic romantic!
- Faceţi o greşeală ! Pentru mine, este episodul cel mai romantic
din viaţa mea!
Deoarece Zenka nu spunea nimic, el continuă :
- Gâ ndiţi-vă , prinţesă : am reuşit să urc în vagonul
dumneavoastră fă ră să fiu vă zut şi mă aflu aşezat în întuneric cu o
persoană fermecă toare cu care simt că am multe lucruri în comun.
- Ce am putea avea în comun?
64 BARBARA CARTLAND
- Vocea dumneavoastră , personalitatea, îmi evocă o amintire

îndepă rtată . Sunt sigur că ne-am întâ lnit deja.
- M-ar mira mult!
-Jur, pe onoarea mea de bandit!
Francezul vorbea cu o asemenea convingere, încâ t Zenka fu uşor
tulburată ; în întuneric, ceva magnetic trecea între ei, ceva misterios şi
inexplicabil.
Tâ nă ra fată reluă , cu nervozitate:
- Nu-ţi reproşez că ai intrat în acest vagon, dar acum trebuie să
pleci.
- Noaptea abia începe! Nu vom mai putea niciodată vorbi în felul
acesta, dar voi lua cu mine amintirea frumuseţii dumneavoastră .
- Nu poţi să mă vezi!
- Vă vă d foarte bine, cu ochii inimii. Ş tiu ca sunteţi o fiinţă
mâ ndră şi curajoasă . Vă luptaţi singură . Aş vrea să vă ajut.
- Ce te face să crezi că mă lupt?
Zenkă i i se pă rea că era ca hipnotizată de acest necunoscut.
Trebuia să -l dea afară . Nu putea să -l asculte fă ră să reacţioneze.
- Ghicesc după timbrul vocii dumneavoastră că v-am supă rat,
zise bă rbatul din umbră . Sunteţi nefericită şi furioasă pe cineva.
- Oh, cum ai putea să ştii?
- Este mai uşor să simţi ce gâ ndesc oamenii câ nd te afli în
întuneric. în felul orbilor, foloseşti un al şaselea simţ şi instinctul se
lasă mai puţin înşelat decâ t privirea.
Necunoscutul vorbea cu voce scă zută . El continuă :
Ochii nu1 vă d decâ t aparehţa lucrurilor. Ei nu merg mai departe, nu
depă şesc aparenţele.
- Ai dreptate, admise Zenka. Sunt unguroaică după tată şi am

încercat deja această impresie. Dar am moştenit de la mama un simţ
al convenienţelor care mă face să spun: "Pleacă domnule, nu vreau să
te ascult!"
- N-am avut niciodată multe afinită ţi cu englezii, spuse stră inul.
Prinţesă , mă adresez unguroaicei: în sinea dumneavoastră , ştiţi că am
dreptate!
- Mă faci să mă tem puţin...
- Nu, nu cred. Ungurii sunt un popor curajos.
- Asta îmi spun şi eu! Din pă cate, mă tem că nu sunt demnă de
ei! Este atâ t de dificil...
- Nimic nu este uşor în viaţă . Adevă ratul curaj constă în a face
faţă câ nd eşti cel mai înfricoşat.
Zenka îşi împreună mâ inile la piept:
- N-o voi mă rturisi nimă nui, dar sunt îngrijorată de ceea ce mă
aşteaptă .
N-o destă inuiesc decâ t dumitale!
- Pentru că sunt o fiinţă fă ră faţă şi fă ră identitate, o voce care
vă vorbeşte în noapte, ca cea a conştiinţei dumneavoastră .
- Acum după ce am vorbit, mi se pare că am inima mai puţin
grea. Nu reuşeam să dorm.
- Lucrurile sunt rareori atâ t de penibile cum ni le imagină m.
- Ai încercat deja asta?
- Se întâ mplă uneori ca o situaţie neliniştitoare să se descurce
câ t mai bine, câ nd nici nu te aştepţi.
- Ceea ce sunt obligată să fac nu se poate din nefericire întoarce
în avantajul meu!
m
m
T1GRESA ŞI REGELE 66
- Ce ştiţi despre asta? Dacă aţi putea privi în globul de cristal al

unei ghicitoare şi v-aţi putea vedea aşa cum veţi fi peste zece sau
cincisprezece ani... Sunt convins că aceste faimoase obstacole
insurmontabile vă vor apă rea în realitate drept trepte spre un viitor mai
bun.
- Iată genul de platitudini pe care le înşiră persoanele bine
intenţionate.
- Nu sunt platitudini. Vorbesc prin raportare la o experienţă
personală .
- Ai dus o viaţă pasionantă , viaţa pe care ai ales-o. Dar crezi că eu
am aceeaşi libertate? Că eu, o femeie, pot acţiona după placul meu?
- V-ar fi plă cut să fiţi bă iat?
- Fireşte! Dacă aş putea fi propriul meu stă pâ n, în loc să mă
că să toresc...
Se opri brusc, temâ ndu-se că spusese prea mult. Apoi adă ugă :
- Â m greşit vorbindu-ţi astfel.
- Nicidecum! Câ nd sentimentele ne sufocă , de ce să nu vorbim
deschis despre ele? Asta repune lucrurile la locul lor.
- încă o platitudine, îl tachină Zenka.
- Sunteţi hotă râ tă să faceţi paradă de nefericirea dumneavoastră .
Tâ nă ra fată se enervă .
- Nu este adevă rat! Mă faci să spun ce nu gâ ndesc! Vreau să mă
lupt! Ş i voi lupta pâ nă la capă t!
- Bravo! în vocea francezului vibra o nouă că ldură . Vă gă sesc în
sfâ rşit aşa cum speram: mâ ndră , curajoasă , şi remarcabilă ! zise el.
Zenka începu să râ dă :
- M-ai provocat intenţionat!
- Iată o remarcă inteligentă .

- Dar sunt inteligentă !
- îmi dau seama. Ş i acum, mă retrag. Vă las să dormiţi, prinţesă .
"Deja!" fu câ t pe ce să spună Zenka.
Ea reflectă un moment:
- Ş i bijuteriile mele? Le iei?
- Sunteţi dispusă să mi le daţi?
- Nu te pot împiedica să le iei.
Brusc, înţelese că se tră dase.
- N-am crezut nici o clipă în acel pistolet imaginar, zise hoţul.
- De ce?
- Tinerele fete nu se plimbă în ţinută de noapte cu o armă în mâ nă .
Zenka roşi în întuneric. Cum îndră znise oare, atâ t de puţin îmbră cată , să
ră mâ nă atâ ta timp în compania unui stră in?
Francezul spuse pe un ton nepă să tor:
- Pă straţi-vă bijuteriile. Mi-aţi dat mult mai mult.
- Iată un mod elegant de a vorbi!
- Este adevă rul.
Zenka ră mase gâ nditoare:
- Nu vreau să fi venit pentru nimic.
- Sunt gata să primesc ce veţi gă si de cuviinţă să -mi acordaţi.
- în cazul acesta, vrei să mă aştepţi o clipă fă ră să te mişti?
- Cu plă cere.
Zenka se ridică şi traversă salonul ghidâ ndu-se după lumina veiozei
care se strecura prin uşa întredeschisă a camerei.
Deschise cutia de bijuterii pusă pe mă suţa de toaletă : sclipiri de
smaralde şi de diamante tră dară conţinutul. Erau obiecte de podoabă
68 BARBARA CARTLAND
oferite Zenkă i drept cadouri de nuntă .

Regina Victoria îi dă duse o broşă , iar ducele un colier; unchii şi verii ei
din toate colţurile Europei îi trimiseseră inele, bră ţă ri, pandantive şi chiar
diademe de perle pentru a le pune în pă r. Nimic din toate astea nu-i fă cuse
plă cere.
Cum spunea pe bună dreptate ducesa, primise cadouri de mare valoare
numai pentru că se că să torea cu un rege. Dacă alegerea ei s-ar fi oprit
asupra unui simplu baron, n-ar fi avut nici a zecea parte din aceste cadouri.
Ce amuzant ar fi dacă hoţul ar lua totul şi ea ar sosi cu mâ inile goale la
Vitza!
în compartimentul conţinâ nd broşele, gă si ce că uta: o cutiuţă mică de
piele.
Ducesa Kathleen insistase ca ea să cumpere un cadou regelui Miklos. Or,
Zenka nu dorea deloc să -i ofere ceva. Ducesa îşi atinsese scopul atră gâ ndu-1
în jocul ei pe ambasadorul Karanyei; îl rugase să le însoţească pe amâ ndouă
la cumpă ră turi şi micul grup ajunse ca din întâ mplare în faţa vitrinei unui
celebru bijutier. Un sfert de oră mai tâ rziu, Zenka ieşea din magazin cu o
pereche de butoni de manşete din aur masiv.
Era un cadou care costase foarte mult şi tâ nă ra fată regretase scă derea
bugetului ei provocată de această cheltuială .
Acum, ridicâ nd capacul cutiuţei, Zenka zâ mbi: regele Miklos nu-şi va
avea cadoul; acesta va face bucuria unui hoţ cu care îşi gă sise multe puncte
comune.
Zenka reveni în salon; ochii ei nu mai erau obişnuiţi cu penumbra şi se
lovi de stră inul care se ridicase în picioare.
- Oh, pardon! Nu vedeam bine.
Bă rbatul îşi puse mâ na peste cea a Zenkă i.
- De ce îmi faceţi un cadou, prinţesă ?

- Iată ceva ce nu vei putea vinde, deoarece iniţiala mea şi a regelui
sunt gravate acolo. Mi-ar plă cea să pă strezi aceşti butoni de manşete în
amintirea conversaţiei noastre.
- Chiar fă ră cadoul dumneavoastră , n-aş putea s-o uit.
Eliberă mâ na Zenkă i şi luă cutiuţa, pe care o strecură în
buzunar:
- Ş tiţi ce vă doresc în schimb: fericirea pe care o meritaţi!
- N-o voi obţine niciodată . Uraţi-mi mai curâ nd curaj.
- Fie ca dorinţele să vă fie satisfă cute peste speranţele
dumneavoastră ! Pot îndră zni să vă mai cer o favoare?
- Care?
Era atâ t de aproape de francez, încâ t îi simţea că ldura radiind pâ nă la
ea.
- Mi-aţi fă cut un cadou de mare valoare, dar aş vrea mai mult, ceva
care are mai multă importanţă pentru mine... Cred că nici un bă rbat nu v-a
să rutat vreodată . Pot oare să fiu primul?
Zenka se încordă şi fu câ t pe ce să facă un pas înapoi, dar se gâ ndi brusc
la regele Miklos, la ura ei faţă de el, la revanşa pe care voia s-o ia. O cuprinse
o dorinţă de revoltă , asmestecată cu un alt sentiment, pentru care nu gă si
un nume.
Apropierea interlocutorului ei, mantoul întunericului care-i învă luia pe
amâ ndoi fă cură să se gă sească în braţele necunoscutului.
Un mic fior de teamă o stră bă tu şi-i simţi buzele peste ale ei în timp ce
îmbră ţişarea hoţului se accentua. Gura lui, foarte uşoară la început, deveni
insistentă , exigentă ... Zenka se lă să în voia unui abandon extrem de plă cut.
Nu se mai putea mişca şi abia respira.
70 BARBARA CARTLAND
Ş i apoi, o senzaţie necunoscută se trezi în fiinţa ei, ridicâ ndu-i piatra

grea care-i apă sa inima, senzaţie care se transformă într-o bucurie
miraculoasă care o fă cu să pă ră sească pă mâ ntul.
N-ar fi crezut niciodată că un să rut poate aduce atâ ta fericire şi
frumuseţe. îşi trecu braţele în jurul gâ tului stră inului, cuprinsă de o
ameţeală care învâ rtea nebuneşte florile, perdelele de catifea şi tot
universul luxosului vagon.
îşi dorea ca acest să rut să nu se termine niciodată , dar bă rbatul se
desprinse din îmbră ţişare:
- La revedere, prinţesa mea...
Ş i dispă ru imediat. Uşa vagonului se închise în spatele lui. O linişte
profundă domnea acum în vagon, şi Zenka nu mai auzi decâ t -bă tă ile
nebune ale inimii ei.
Capitolul 4
Trenul cobora încet prin trecă torile care duceau în vale; postată la o fereastră , Zenka îşi
spunea că nu vă zuse niciodată ceva atâ t de frumos. Munţii înalţi se profilau pe cerul albastru,
unii avâ nd pe ei ză pezi veşnice, iar mai jos, platourile alpine erau acoperite din abundenţă de
iarbă şi flori.
Traversară mici gă ri cu case de lemn ale că ror balcoane erau împodobite cu muşcate şi
trandafiri. Aceste staţii semă nau cu satele copilă riei ei şi tâ nă ra fată simţi lacrimi umezindu-i
pleoapele. într-o ceaţă luminoasă , saluta la întâ mplare ţă ranii veniţi s-o aplaude la marginea
că ii ferate.
Copiii îşi agitau mâ inile imediat ce vedeau locomotiva apropiindu-se; femeile în fuste
colorate se masau la bariere şi fetiţele agitau buchete de flori.
Zenka ră spundea cu zâ mbete şi cu gesturi de mâ nă ; ea înclina capul, trimitea să ruturi
celor mici şi se stră duia să înţeleagă cum erau viitorii ei supuşi.
£73
îşi simţea inima uşoară ; se trezise mulţumită şi odihnită , ceea ce nu i se întâ mplase de
câ nd fusese constrâ nsă să se logodească cu regele Miklos.
Ş i totuşi...
TIGRESA ŞI REGELE
N-ar trebui oare să-şi facă reproşuri pentru comportarea din noaptea trecută ? Acceptase
în intimitatea ei prezenţa unui hoţ, discutase cu el subiecte foarte delicate în întunericul
vagonului, pentru a se lă sa în cele din urmă să rutată de el!
Ducesa Kathleen ar fi îngrozită de comportarea ei, dacă ar afla... Dar nici o remuşcare n-o
tulbura pe Zenka: ce importanţă avea? De ce s-ar pă stra pentru un bă rbat care nu însemna
nimic pentru ea?
Crescuse spunâ ndu-şi că primul ei să rut va fi pentru cel pe care-1 va iubi şi cu care se va
că să tori. Pe vremea aceea, nu-şi imagina nicidecum că logodnicul ei va fi Miklos de Karanya şi
că să toria lor o afacere de stat pusă la cale de regina Victoria.
Dragostea nu juca nici un rol în această sinistră comedie. Dinspre partea ei, n-avea decâ t
ură şi frustrare; de ce să se mire că ră spunsese cu aceeaşi monedă Maiestă ţii Sale, lipsindu-1
pe rege de un lucru care-i era datorat? a
De altfel, n-avea nicidecum intenţia să se supună dorinţelor viitorului ei soţ.
îşi stabilise cu grijă linia de conduită în timpul interminabilei că lă torii pe mare, câ nd
avusese timp să reflecteze.
Ş i interludiul acestei nopţi o întă rise în hotă râ rea ei.
"Dacă el crede că gă seşte în mine o pă puşă docilă , ei bine, se înşalâ amarnic!"
74 BARBARA CARTLAND
Trenul înainta încet, pentru ca spectatorii să -şi poată admira

viitoarea suverană şi capitala apă ru abia după prâ nz, ascunsă în vale,
cu turlele bisericilor stră lucind în soare.
Zenka ră mase insensibilă la frumuseţea spectacolului; nu se
gâ ndea decâ t la întâ lnirea iminentă cu regele. Teama care-i apă sa
pieptul ca o piatră revenise...
Se duse în camera ei pentru a-şi pune pă lă ria şi mă nuşile. Se privi
îndelung în oglindă : dă dea impresia unui cavaler în armură care se va
arunca în luptă .
Rochia ei fusese aleasă pentru a satisface aşteptarea karanienilor:
albă , cu un cordon albastru-închis care amintea de genţienele de
munte; funde înguste asortate puneau în valoare volanele jupei şi
fluturau pe marginea umbrelei.
Ansamblul dădea o impresie de tinereţe, de prospeţime şi eleganţă .
- Ce frumoasă sunteţi! exclamă Fanni. Oamenii din ţara mea vor fi
foarte mulţumiţi să aibă o regină ca dumneavoastră !...
Acest compliment o încâ ntase pe Zenka, dar opinia regelui era
aceea care conta. El era obişnuit cu compania unor femei frumoase, şi
trebuia să -şi aleagă amantele printre frumuseţile la modă . Se vorbise
despre Nita Loplakoff. Era imposibil s-o eclipseze!
Tâ nă ra fată îşi ridică mâ ndră capul şi-şi spuse că toate astea nu
contau. Trebuia numai ca regele să înţeleagă de la prima privire că nu
era o fiinţă vrednică de milă care se supune ca o prostă nacă ordinelor
reginei Victoria.
Trenul frâ na pentru a intra în gară . Se bă tu discret la uşa camerei:
Zenka trebuia acum să se ală ture suitei sale în salon.
Fusese prevă zut că regele va urca în vagon pentru a fi prezentat logodnicei sale, apoi vor
ieşi toţi împreună , ca să primească
i
aclamaţiile mulţimii.
în momentul câ nd trenul se opri, Zenka deschise uşa care dă dea în salon. La vederea
tinerei fete, care era intr-adevă r stră lucitoare, ambasadorul scoase un oftat de uşurare: acest
bă rbat temă tor îşi fă cea griji pentru prima impresie pe care o va produce.
Ducele de Stirling adresă pupilei sale un zâ mbet încurajator, în timp ce soţia lui
întreprindea o ultimă inspecţie. Ea vorbea pe un ton repezit şi nemulţumit. Suferea să lase
întâ ietatea unei tinere fete pe care n-o iubea.
"Pă cat că nu se poate că să tori cu regele Miklos în locul meu!" se gâ ndi Zenka zâ mbind.
Ca s-o irite pe ducesă , veni foarte aproape de naşul ei şi-i murmură la ureche:
- Iată clipa cea mare! Mă rturisesc că sunt puţin neliniştită ...
Mâ na unchiului o apă să pe a ei:
- Nu va dura mult. Vei descoperi noua ta capitală care mi se pare splendidă , iar mulţimea
este vizibil fericită să te primească .
Zenka luă un aer mai destins; nu voia să -şi decepţioneze tutorele, care fusese întotdeauna
bun cu ea.
Trenul era acum nemişcat. Ambasadorul şi secretarul de stat se repeziră să deschidă uşa
regelui, care aştepta pe peron.
Se auzi o comandă , apoi soldaţi pocnindu-şi că lcâ ile şi un murmur respectuos de voci.
Regele Miklos pă trundea în vagon.
Timp de o secundă , Zenka se simţi la fel de înspă imâ ntată precum tocmai spusese: ea se
înclină într-o reverenţă respectuoasă .
Brusc, o mâ nă o luă pe a ei:
- Pot să urez Alteţei Voastre bun venit în ţara mea care va fi curâ nd a voastră ? zise în
engleză o voce bine timbrată . Este o zi fericită pentru toţi locuitorii ei, şi pentru mine în mod
deosebit. Sper din toată inima că veţi gă si aici fericirea.
Bine spus! Ce cuvinte frumoase de primire, învă ţate cu grijă ! Zenka se redresă şi spuse
simplu:
- Mulţumesc, Maiestatea Voastră .
In mod deliberat, rosti aceste cuvinte cu o voce distantă şi rece, fă ră să -şi ridice privirea.
Ambasadorul Karanyei îi prezentase în ajun o schiţă de ră spuns, mult mai substanţial. Ea
îl citise o dată sau de două ori, şi-l pusese deoparte: n-avea nicidecum intenţia de a-i vorbi
regelui.
Ambasadorul se gră bi să intervină :
- Maiestatea Voastră , pot să vă prezint pe ducele de Stirling?
- Sunt încâ ntat să vă cunosc, declară suveranul. Este foarte amabil din partea
dumneavoastră să faceţi această lungă că lă torie pentru a vă însoţi pupila.
- Pot de asemenea, Maiestatea Voastră , să vă prezint pe ducesa de Stirling? Ducesa
Kathleen prinse ocazia pentru a se lansa într-un mic discurs plin de complimente şi de
mă guliri, inspirat vizibil din schiţa ambasadorului. Zenka profită pentru a arunca o privire
piezişă regelui Miklos.
Nu ară ta deloc ca un infirm. Epoleţii să i împodobiţi cu franjuri îi fă ceau umeri largi,
aproape prea mult în contrast cu şoldurile înguste şi cu talia strâ nsă în centură .
Regele zâ mbea ascultâ nd-o pe ducesa. Purta într-adevă r o cicatrice care-i tă ia obrazul
stâ ng; alta, mai puţin vizibilă , mergea
t
de la sprâ nceană la ureche.

Fă ră aceste semne, ar fi fost destul de frumos, sau mai exact: ieşit din comun. Zenka
regă sea tră să turile accentuate ale profilului să u prezentat în ziare: bă rbia puternică , fruntea
degajată , nasul coroiat. Acest fizic destul de frapant îi amintea puţin de cel al tată lui ei şi al
bă rbaţilor din ţara ei natală .
îi era greu să -şi desprindă privirea de cele două cicatrice care pă reau pe cale de
vindecare. La început, aspectul acestor ră ni trebuie să fi fost îngrozitor şi chiar respingă tor.
Pentru o clipă , o fă ceau să se gâ ndească la tă ieturile de pe obrazul piraţilor din
Mediterana... Da, regele Miklos avea unele asemă nă ri cu barbarii Levantului care, pâ nă în
secolul trecut, capturau vasele creştinilor!
"Pirat sau bandit?" se întreba Zenka.
Descendenţa lui cobora poate pâ nă la triburile să lbatice care bâ ntuiau odinioară Balcanii
şi care erau vestite pentru cruzimea lor. Mai erau de asemenea palicarii care tră iau în munţii
albanezi şi care-şi pă ră seau vizuinele pentru a jefui vă ile. Se spunea că ară tau ca nişte atleţi,
purtau bă rbi şi mustă ţi, şi n-avea nici o milă pentru victimele lor.
"Da, cam în genul ă sta", se gâ ndea tâ nă ra fată .
îl urmă rea pe rege, ocupat să le salute pe doamnele de onoare şi pe celelalte persoane din
suita ei. Nu-1 putea considera drept un infirm respingă tor, cum fă cuse Wilhelmine, dar Zenka
îl detesta mai mult, deoarece nu mai avea nici un motiv să-l deplâ ngă .
Aceste cicatrice trebuia să provină de la vreun duel cu un soţ înşelat. Primise ceea ce
merita!
"Ce pă cat că bietul om nu l-a ucis!"
Regele îi oferi braţul şi ea îşi plecă în grabă ochii, pentru ca el să nu-i poată ghici ura în
privire. Trebuia s-o creadă blâ ndă , timidă , puţin proastă .
- Sunteţi gata să mă însoţiţi? o întrebă el. Vom traversa oraşul în caleaşcă descoperită
pâ nă la palat, pentru ca poporul să vă admire şi să vă aplaude.
Zenka încuviinţă cu o simplă înclinare din cap şi-şi puse mâ na pe braţul oferit. Mă nuşa ei
de piele abia atingea mâ neca regelui, înaintară spre ieşire trecâ nd pe lâ ngă fotoliul în care se
aşezase hoţul noaptea trecută .
Ce-ar spune regele dacă i-ar ară ta locul exact unde un necunoscut o să rutase, câ teva ore
mai devreme, pentru prima dată în viaţa ei?
Ar fi furios şi ar da vina pe santinele, care nu-şi îndepliniseră obligaţiile. Da, era o idilă
stupidă ! Dar mai tâ rziu se va putea folosi de această întâ mplare pentru a-1 ră ni pe rege şi a se
ră zbuna pe el.
Câ nd puse piciorul pe peron, mulţimea care aştepta masată în spatele barierelor izbucni
în aclamaţii. Un covor roşu ducea pâ nă la un arc de triumf decorat cu ramuri de palmier şi cu
flori, purtâ nd inscripţia: "Bun venit prinţesei noastre din Anglia!"
Se vedeau numeroase drapele britanice amestecate cu cele ale Karanyei; comitetul de
primire sublinia astfel în mod nepoliticos ereditatea maternă , uitâ nd că era de naţionalitate
maghiară prin tată l ei.
Modul acesta de a proceda îi stâ rni furia: nu se ţinea seama de lucrul la care ţinea cel mai
mult, ascendenţa ei maghiară de care
i
era atâ t de mâ ndră !

Aşteptă să urce în caleaşcă pentru a putea aborda acest subiect.
Ducele şi primul ministru al Karanyei erau aşezaţi în faţa ei şi a regelui. Ducesa îi urma în
altă tră sură , cu ambasadorul şi secretarul de stat.
Zenka se aplecă spre primul ministru şi-i spuse cu amabilitate:
- Nu este oare o greşeală ? Sunt aclamată ca prinţesă engleză , câ nd de fapt sunt maghiară .
Primul ministru îi ră spunse cu un aer jenat:
- Alteţa Voastră Regală ştie bine că Ungaria face parte din Imperiul Austriac.
Actualmente, ţara noastră nu este în foarte bune raporturi cu regimul austro-ungar... Aş spune
chiar că austriecii nu sunt foarte bine vă zuţi în această ţară ...
- Ş i credeţi că sunt bine vă zuţi în Ungaria? De acum înainte nu mai uitaţi că sunt fiica
prinţului Ladislau Wajda.
Vorbea fă ră să -l privească pe rege, dar îl ghicea interesat de acest schimb de cuvinte puţin
cam impulsiv. Tră sura pă ră sise gara şi se angajase pe un bulevard larg, plin de lume. Uralele
deveneau asurzitoare, fă câ nd imposibilă orice conversaţie.
Cortegiul trecu pe sub o succesiune de arcuri de triumf îmbră cate în galben şi verde,
culorile Karanyei. Spectatorii aplaudau cu mare entuziasm, amintindu-i Zenkă i de festivită ţile
jubileului reginei Victoria.
Voia să pară blazată , dar nu se putea împiedica să gă sească totul frumos sub soarele
stră lucitor: casele decorate cu steaguri şi flori, locuitorii în cele mai frumoase haine ale lor,
nori uşori ră tă cind pe un cer de un albastru-închis, aproape asortat cu culoarea cordonului ei.
Un vâ nt uşor fă cea să fluture drapelele şi panglicile multicolore din pă rul femeilor.
Uitâ nd de rege şi de furia ei împotriva lui, Zenka începea să facă gesţuri din mâ nă , cu
veselia unui copil.
Drumul i se pă ru scurt şi nu obosea să zâ mbească şi să salute. Apoi tră sura viră în faţa
peronului palatului regal, o enormă clă dire albă , clă dită pe coasta unei coline care domina
oraşul.
Era un monument destul de impresionant, un palat adevă rat! Aici trebuia să gă sească o
ambianţă glacială , un protocol desuet şi un program încă rcat de ceremonii unele mai
plictisitoare decâ t altele!
Zgomotul provocat de mulţime scă dea şi se puteau auzi jeturile de apă ale celor trei
fâ ntâ ni arteziene care decorau curtea. încetul cu încetul, conversaţiile se reluară .
- Iată o frumoasă demonstraţie a entuziasmului popular, Alteţa Voastră Regală , remarcă
primul ministru. Poporul nostru v-a îndră git de la prima privire!
- Sunt extrem de emoţionată , ră spunse Zenka stră duindu-se să -şi mascheze ironia, dar
nu salutau ei mai devreme marea Anglie?
Ş i punâ nd această întrebare, îl privi pe rege drept în faţă . Cu uniforma pe care stră lucea un
ordin violet şi cu bicornul cu panaş, trebuia să admită că avea multă distincţie.
"Dar are totuşi aerul unui bandit!" se gâ ndi ea cu o mică grimasă .
Regele Miklos îi întinse mâ na ca s-o ajute să coboare din caleaşca şi s-o conducă în
interiorul palatului.
Zenka fu surprinsă de imensitatea încă perilor: plafoanele erau foarte înalte şi statui de
marmură ocupau nişe dispuse cu simetrie. Oglinzi uriaşe reflectau imaginea ei şi pe cea a
regelui.
O sală era pardosită cu mozaic, alta cu marmură verde, o a treia cu lazurit. Dar cea mai
frumoasă era fă ră discuţie salonul în care se adunaseră notabilită ţile ţă rii.
Perdele de damasc ascundeau pe jumă tate vastele ferestre care dă deau spre o gră dină şi
buchete splendide de flori erau ca o prelungire a acesteia în interiorul palatului.
Regele îşi conduse logodnica în extremitatea cealaltă a încă perii, unde un spaţiu liber
fusese amenajat sub un fel de baldachin acoperit cu acelaşi material ca perdelele.
Invitaţii începură să defileze prin faţa gazdelor lor regale, anunţaţi de vocea puternică a
unui maestru de ceremonii.
7enka pierdu rapid socoteala: tot felul de figuri treceau prin faţa ochilor ei şi, dacă la
început încercă să şi le întipă rească în memorie, trebui să renunţe repede.
Se mulţumi să zâ mbească şi să repete scurte propoziţii în karaniană , mereu aceleaşi:
- Yă mulţumesc. Sunteţi foarte amabil. Sunt fericită să vă cunosc...
Cuvintele îi veneau mecanic pe buze şi-şi spuse că va continua să le rostească pâ nă şi în
somn.
După un timp care i se pă ru o eternitate, lungul şir se micşoră şi se ajunse la sfâ rşitul
prezentă rilor.
Cineva îi puse în mâ nă o cupă de şampanie şi fu mulţumită să -şi potolească setea.
- Vorbiţi perfect limba noastră , remarcă regele.
- Mi-am petrecut copilă ria în Ungaria, ră spunse cu ră ceală tâ nă ra fată . Multe cuvinte se
aseamă nă .
- Ş tiu, dar le folosiţi cu uşurinţă .
Regele Miklos se stră duia să placă , dar complimentele lui forţate îi displă ceau Zenkă i. 0
unguroaică nu este oare capabilă să asimileze limba unei ţă ri vecine? îndră znea aşadar să se
mire că era inteligentă !
întoarse deliberat spatele logodnicului să u, prefă câ ndu-se că avea multe lucruri de
împă rtă şit ambasadorului Angliei în Karanya, un bă rbat încă tâ nă r şi foarte încâ ntat de
persoana lui: se umfla în pene că gă si*' la comandă prinţesa engleză cerută de împrejură ri.
- Excelenţa Voastră , întrebă Zenka, aţi putea să mi-1 prezentaţi pe ambasadorul
Ungariei?
Aş vrea să -l cunosc.
- N-a fost invitat, Alteţa Voastră .
- Cum? Mă uimiţi!
- Austria provoacă în acest moment tulbură ri la frontieră . Unul dintre motivele primirii
că lduroase care vi s-a fă cut este asigurarea reginei Victoria că Marea Britanie va garanta
independenţa Karanyei.
- Credeţi aşadar că fă ră asta n-aş fi aici!
- I-aţi cucerit pe karanieni, Alteţa Voastră Regală .
- Nu vreau nici o ambiguitate, Excelenţă . Voi declara pretutindeni că sunt de
naţionalitate maghiară .
Fu câ t pe ce să izbucnească în râ s vă zâ nd figura dezolată a ambasadorului; apoi îl pă ră si
pentru a se adresa primarului capitalei, care se afla în apropiere.
Acesta îşi ridică paharul în să nă tatea logodnicilor:
- De două secole, stră moşii regelui nostru prea iubit au domnit în această ţară ,
aducâ ndu-i dreptatea şi pacea. în această zi, Maiestatea Sa ne dă o regină fermecă toare, venită
din Anglia, şi care ne întă reşte speranţa în viitor.
După o pauză de respiraţie, reluă :
- Fie ca această dinastie care ne este dragă tuturor să continue să ne apere independenţa
şi demnitatea! Fie ca urmaşii dumneavoastră să ţină sus steagul Karanyei, atunci câ nd noi nu
vom mai fi şi câ nd generaţiile viitoare ne vor fi înlocuit!
"Urmaşii dumneavoastră ", spuse onorabilul bă rbat.
Aşadar, nu i se cerea doar să dovedească protecţia britanică , ci şi să producă urmaşi!
'Ar fi trebuit să se gâ ndească la asta mai devreme!
Iată ce se aştepta de la ea: fii, mulţi fii pentru a asigura succesiunea... îşi închipuise că era
cerută în Karanya pentru faimosul echilibru european şi uitase complet că o soţie este de
asemenea o mamă virtuală .
Era furioasă pe ea însă şi şi-i ră spunse tă ios primarulyui, apoi diferitelor personaje care se
înghesuiau în jurul ei.
Din fericire, se anunţă prâ nzul. Zenka simţea o foame mistuitoare, deoarece ora obişnuită
de masă fusese depă şită de mult.
Ca urmare, abia la ora trei se aşezară la masă în marea sufragerie de onoare care dă dea
spre un bazin mare situat în mijlocul gră dinilor. Prin ferestrele înalte, Zenka putea admira
statuile marine scă ldâ ndu-se în apa însorită că reia adierea vâ ntului îi încreţea suprafaţa în
cute stră lucitoare.
în jurul încă perii se întindeau coşuri de flori în culori vii care mergeau de la roşul
muşcatelor la albastrul heliotropelor, trecâ nd prin portocaliul belşiţelor şi curcubeul crinilor.
Zenka nu ascultă decâ t cu o ureche distrată nenumă ratele discursuri. Cel al regelui avu
meritul de a fi scurt: Maiestatea Sa o copleşi cu complimente care nu reuşiră totuşi să -i
schimbe proasta dispoziţie.
După o mulţime de feluri de mâ ncare, prâ nzul se termină în sfâ rşit şi doamnele urcară la
primul etaj pentru a se "pudra" din nou.
Zenka se întâ lni pe scară cu ducesa Kathleen; aceasta se simţea epuizată de aceste lungi
ceremonii în care nu era în centrul atenţiei.
- Nu te-am gă sit foarte amabilă în timpul mesei, remarcă ducesa.
Era încâ ntată s-o prindă pe Zenka cu vreo greşeală .
- Toate astea îmi displac! replică tâ nă ra fată .
- Nu te înţeleg! Priveşte această minunată construcţie a că rei decorare abia a fost
terminată . Pe lâ ngă ea, Windsor şi palatul Buckingham vor pă rea vechi şi demodate!
Zenka ră mase tă cută .
Nu voia să recunoască eleganţa şi somptuozitatea apartamentului în care o cameristă o
invită să intre. Era apartamentul rezervat reginei; tapisat cu mă tase albastru-deschis, era
mobilat cu fotolii delicate Ludovic al XVI-lea dispuse pe un covor Aubusson.
I
Timp de o secundă , Zenka fu câ t pe ce să admită că nu vă zuse niciodată ceva atâ t de

fermecă tor, apoi îşi aminti cine comandase decorarea acestor încă peri şi-şi strâ nse buzele.
- Există chiar şi o sală de baie cu tot confortul modern! exclamă ducesa. Micuţa mea, ai
prea mult noroc! Ş i nici mă car nu eşti capabilă să -l apreciezi.
Zenka îşi dezlegă panglicile pă lă riei:
- Sunt moartă de oboseală . Aş vrea să dorm puţin.
- Ş i eu la fel. Nu mai avem nimic oficial, seara asta. Regele Miklos a avut delicateţea să
prevadă o cină în familie, astfel că mâ ine vei fi odihnită , pentru ziua cea mare.
- Da, câ tă delicateţe, nu-i aşa? Mireasa trebuie să fie proaspă tă şi zâ mbitoare. Nu trebuie
mai cu seamă să aibă ochii încercă naţi.
Discuţia se purta în engleză în faţa doamnelor de onoare, care trebuia să fie surprinse de
tonul ţâ fnos al Zenkă i.
Ducesa consideră că este mai potrivit să se retragă odată cu doamnele de onoare, şi Fanni
ră mase singură cu stă pâ na ei.
Ea o asistă să se culce. Zenka îşi gă sise tâ rziu somnul noaptea trecuta şi nu avu curajul să
se ridice din pat pentru cină : într-adevă r, la ce bun să se obosească pentru a asculta
observaţiile veninoase ale ducesei sau platitudinile deplorabile ale doamnelor de onoare? Nu
era oare preferabil să ră mâ nă culcată ?
De altfel, camera aceasta avea o influenţă liniştitoare asupra nervilor ei; în acest cadru
rafinat era dificil să -şi întreţină furia, iar Fanni veghea asupra ei ca şi cum ar fi fost un bebeluş.
8£ţ BARBARA CARTLAND
Ducele şi ducesa veniră în vâ rful picioarelor pentru a afla veşti
despre starea ei, şi ea dormi visâ ndu-1, nu pe regele Miklos, ci pe
misteriosul francez din tren.
Acesta stâ rnise în ea un întreg univers de emoţii necunoscute. Ş i-ar
fi dorit să ră mâ nă pentru totdeauna în braţele lui.
- Timpul este splendid, Alteţa Voastră Regală ! exclamă Fanni a doua

zi dimineaţă , tră gâ nd la o parte perdelele. Noaptea a fost caldă şi mulţi
oameni au dormit afară , pentru a prinde un loc bun ca să vadă . "Este
ziua că să toriei mele!"
Tâ nă ra fată simţi dorinţa nebună să se întoarcă pe perna ei, să
închidă ochii şi să declare că nu se va ridica din pat.
Venise într-adevă r momentul de care se temea cel mai mult, câ nd va
trebui să spună da unui bă rbat pe care-1 detesta, un bă rbat care se
că să torea cu ea numai din cauza ascendenţei ei britanice şi care-i va
pretinde un anumit numă r de copii?
Zenka ar fi vrut să strige că vor fi la fel de urâ ţi ca tată l lor, dar, cu
toată onestitatea, nu se putea spune că regele era urâ t. Partea stâ ngă a
figurii lui era desigur marcată de urme profunde, dar nu şchiopă ta şi
avea în mişcă ri uşurinţa unui atlet.
Câ nd porni la drum spre catedrală , aşezată într-o tră sură
descoperită , ală turi de naşul ei, nu mai tremura de furie, nici de teamă .
Era dimpotrivă foarte calmă , rece şi inertă ca o piatră .
Ţ inâ ndu-se foarte dreaptă , se pregă tea pentru această luptă pe care
o va duce împotriva celui care urma să -i devină soţ. O luptă fă ră milă ,
din care se aştepta să iasă victorioasă !
- Priveşte cum te aclamă oamenii! spuse ducele. Sunt realmente
încâ ntat de primirea karanienilor.
Fina lui nu întoarse capul. îşi ţinea vă lul lă sat peste faţă , deoarece
nu i se cerea să salute: asta va fi pe drumul de întoarcere, câ nd se va afla
cu regele Miklos ală turi.
Toaleta de mireasă fusese foarte admirată de cameriste şi de
doamnele de onoare, care se crezuseră obligate să dea o mâ nă de ajutor
la finisarea ţinutei ei. Ele îi puseseră voalul de dantelă , tiara şi colierul
cu mai multe râ nduri de perle, înconjurâ ndu-i gâ tul potrivit modei
lansate de prinţesa de Wales.
în timpul ceremoniei tiara de diamante va fi scoasă , pentru ca regele
să poată pune pe capul soţiei lui o coroană regală .
Zenka purta de asemenea câ teva bră ţă ri şi broşa dă ruită de regina
Victoria, care-i împodobea corsajul foarte decoltat al rochiei.
în spate, trena pornea de la umeri, cobora pâ nă dincolo de tiv şi se
termina cu o rotunjime care nu impunea prezenţa unor paji care s-o
susţină .
Tot drumul pâ nă la catedrală , Zenka se simţi absentă , parcă
desprinsă de realitate, ca şi cum ceea ce se întâ mpla n-o privea.
- Sunt foarte mâ ndru de tine, îi spuse unchiul în clipa câ nd cobora
din tră sură . Ş tiu că treci mai curâ nd prin momente greu de suportat, dar
faci faţă câ t se poate de frumos. Bravo, draga mea! Dacă tată l tă u era
aici, ţi-ar fi vorbit la fel ca mine.
Ultima remarcă stră punse zidul indiferenţei în spatele că ruia se
retră sese Zenka, care-şi simţi pleoapele umezite de lacrimi.
Se fă cu auzit un semnal dat de trompete. Ducesa veni să aranjeze
voalul tinerei fete şi să potrivească trena câ t mai bine. La braţul naşului
ei, Zenka sui cu paşi mă runţi treptele care duceau la portalul catedralei.
Apoi urmă aleea centrală a naosului şi altarul în faţa că ruia o
aştepta regele Miklos. îngenunche lâ ngă el, spunâ ndu-şi că toată această
ceremonie nu era decâ t o pantomimă sinistră .
"Oh, Doamne, dă -mi putere! Ajută -mă în lupta mea. Tu ştii că am
dreptate! Dă-mi curajul stră moşilor mei unguri..."
Se ruga cu atâ ta ardoare, încâ t urmă rea cu dificultatea slujba.
Trebui să rostească în grabă "da"-ul sacramental, deoarece privirile
regelui şi ale arhiepiscopului se opriseră stupefiate asupra ei,
aşteptâ ndu-i ră spunsul.
Regele Miklos îi luă mâ na stâ ngă pentru a-i pune verigheta pe
deget. Urmară imnuri şi scurte cuvâ ntă ri ocazionale. Prima doamnă de
onoare veni să-i scoată tiara de diamante şi regele luă coroana
prezentată de arhiepiscop ca s-o pună pe capul înclinat al Zenkă i.
- Vă fac regină a Karanyei. Puteţi aduce poporului nostru fericirea
şi pacea!
- Amin! ră spunse adunarea.
Regele o ajută apoi să se ridice, ţinâ nd-o de mâ nă . Se întoarseră
amâ ndoi spre mulţime, care izbucni în ovaţii:
- Viaţă lungă reginei noastre! Dumnezeu s-o binecuvâ nteze pe
regina Karanyei!
Vocile se repercutau în ecouri profunde sub bolţile venerabilei
catedrale şi, pentru a doua oară , Zenka se simţi foarte emoţionată .
îngenunche apoi împreună cu soţul ei în faţa prelatului care rosti
deasupra capetelor lor o lungă binecuvâ ntare. Orga întonă un marş
nupţial ră sună tor; era momentul ieşirii.
Doamnele prezente în naos se aplecau în reverenţe adâ nci pe
mă sură ce cuplul înainta pe alee, iar domnii îşi înclinau capul.
Intr-un cuvâ nt, ceremonia religioasă se încheiase cu bine. Dar, din
nefericire, ziua nu se terminase. Multe "bucurii" o aşteptau încă pe
Zenka!
în timpul drumului de întoarcere, nu avu posibilitatea să -i
vorbească regelui: mirii trebuia să zâ mbească şi să salute, fiecare pe
partea lui. Caii albi care tră geau tră sura mergeau foarte încet şi fu
nevoie de mult timp pentru a ajunge la palat.
Braţul Zenkă i începea s-o doară şi simţea o crampă în obrajii forţaţi
să zâ mbească continuu.
- Câ nd tră sura ajunse în preajma palatului, regele se pră buşi pe
pernele confortabile, cu un oftat de uşurare:
- Uf! Slavă Domnului, vom putea respira!
Zenka îl privi insistent:
- Ceea ce mă miră , este că nu v-aţi că să torit mai curâ nd.
- Reuşisem să scap pâ nă acum!
Ce ră spuns surprinză tor! Ş i deloc în genul complimentelor cu care o
copleşise în public...
Dar nu mai era momentul pentru discuţii: lachei în livrele verzi cu
auriu deschideau portierele şi numeroase persoane oficiale coborau din
tră surile lor. Toată lumea se îndreptă spre salonul cel mare.
Ca şi în ajun, urmară prezentă ri, toasturi în să nă tatea tinerilor soţi
şi discursuri interminabile. Se aduse un tort uriaş cu mai multe etaje şi
mirii fură rugaţi să taie felii din el.
Totul semă na halucinant cu numeroasele că să torii princiare la care
Zenka asistase de câ ţiva ani. Avea impresia că se că să torise deja de
atâ tea ori!
Mult mai tâ rziu, fa liberă să urce în apartamentul ei pentru a-şi
scoate această coroană care avea o greutate intolerabilă , şi rochia a
că rei trenă îi tră gea umerii înapoi.
La sfâ rşitul acestei recepţii din marele salon crezuse că se va putea
odihni puţin şi să se schimbe. în loc de asta, însă , trebui să participe la
un dineu de gală unde gazdele de onoare nu mai erau mirii, ci ducele şi
ducesa de Stirling care trebuia să plece înapoi spre Scoţia cu primul
tren din dimineaţa urmă toare. Ducele nu uita de vâ nă toarea lui la
cocoşul-de-munte...
Se să rbă torea aşadar o plecare, şi împotriva orică rei logici, nu era
cea a noului cuplu pentru luna de miere.
Considerâ nd că logodnica sa stră bă tuse mii de kilometri, regele
Miklos hotă râ se să amâ ne cu o să ptă mâ nă că lă toria de nuntă .
- Vă voi duce în castelul meu din munţi, îi spusese el. Cred că o să
vă placă . Drumul pâ nă acolo este destul de lung, de aceea ar fi preferabil
să ră mâ neţi câ teva zile liniştită în acest palat înainte de a întreprinde
această că lă torie. Numai dacă nu aveţi alte idei?
- Nici cea mai mică , ră spunse Zenka pe un ton indiferent.
Gă sea destul de amuzantă această alegere a castelului din
Kostovar pentru o lună de miere: nu acolo avuseseră loc faimoasele
orgii relatate de Wilhelmine? Cum ar reacţiona oare regele dacă l-ar
întreba ce se petrecea de fapt în timpul acestor orgii?
i
Câ nd se despă rţiră pentru noapte, Zenka îşi luă ră mas-bun de la

naşul ei; fu câ t pe ce să -l roage s-o ducă înapoi cu el în Scoţia, dar
surprinse privirea tă ioasă a ducesei fixată asupra ei. Ce plă cere i-ar face
acestei femei rele să descopere la ea cel mai mic semn de tristeţe sau de
revoltă !
Cu preţul unui mare efort, Zenka nu dă du glas rugă minţilor care-i
stă teau pe buze şi se mulţumi să -şi să rute unchiul cu afecţiune:
- îmi vei scrie des? îmi vei povesti ce se întâ mplă în Anglia?
- Fireşte. Ş i tu îmi vei comunica ultimele evenimente din ţara ta.
Schimbară un zâ mbet lipsit de veselie. Zenka avu impresia că
ducele ghicea foarte bine ce era în inima ei, dar nu ştia cum s-o
consoleze.
'Ducesa depuse un să rut rapid pe obrazul ei:
- Bucură -te de grandoarea ta, Zenka! Plec cu satisfacţia că te vă d
cel puţin îmbră cată ca o regină , şi asta datorită mie!
Acestui subînţeles plin de venin, Zenka ră spunse cu o politeţe
ireproşabilă :
- Vă doresc că lă torie plă cută şi-mi exprim din nou gratitudinea
pentru tot ce aţi fă cut pentru mine.
în liniştea camerei sale, Zenka fu fericită să-şi scoată coroana şi
bijuteriile.
Prima cameristă le luă pentru a le pune la adă post într-o casă de
bani.
- Noapte bună , Maiestatea Voastră , spuse ea după aceea. Vă rog să
primiţi ură rile mele de fericire cele mai sincere.
Apoi, după ce fă cu o reverenţă , se retrase. în privirea şi în surâ sul ei
era un aer atotştiutor care o înfurie pe Zenka.
Simţea că această femeie o invidia, deoarece, ca toate femeile de la
Curte, trebuia să -l gă sească pe rege extraordinar de seducă tor!
Era caraghios să vadă figurile acestor doamne câ nd vorbeau despre
rege, sau câ nd îl întâ lneau pe un culoar, şi mai ales câ nd aveau norocul
să se afle nu departe de el la masă . Ele şi-ar schimba bucuroase locul cu
cel al micii prinţese venită din Anglia!
"Mă întreb câ te dintre ele au avut onoarea să treacă prin patul lui",
îşi zise Zenka arborâ nd o expresie dispreţuitoare.
Cu nesfâ rşite precauţii, Fanni îi scoase splendida rochie de mireasă
şi-i desfă cu pă rul care se ră spâ ndi pe umerii ei.
Zenka fă cu o baie şi durerea de cap care fă cea să -i zvâ cnească
tâ mplele se risipi.
Proaspă tă şi bine dispusă , îmbră că o elegantă că maşă de noapte,
apoi un dezabie cu numeroase volane care costase o avere şi care-i
că dea pâ nă la picioare într-o cascadă de dantele.
- Maiestatea Voastră doreşte să se urce în pat? întrebă Fanni.
- Nu încă .
Poţi să mă laşi. îţi mulţumesc.
- Trebuie să sting lumâ nă rile?
- Nu, nu. Lasă asta.
- Ei bine; noapte bună , Maiestatea Voastră ! Domnul să vă
binecuvâ nteze!
Câ nd uşa se închise în urma lui Fanni, Zenka deschise sertarul unei
comode şi scoase de acolo cutia de mă nuşi, pe care o pusese
I
ea însă şi în acest loc. Era o casetă dotată cu închiză toare. Sub mă nuşi se
afla pistoletul oferit de ducele de Stirling.
Cu un surâ s pe buze, Zenka verifică dacă era încă rcat. Noaptea
trecută nu-1 avusese la dispoziţie pentru a-1 ţine la respect pe stră in.
îşi amintea tonul amuzat al francezului câ nd remarcase că o doamnă în
ţinută de noapte poartă rareori o armă asupra ei.
Se înşelase. în noaptea asta, va avea o armă la dispoziţia ei.
Se aşeză în faţa mă suţei de toaletă , cu spatele la ea şi cu ochii fixaţi
asupra uşii de legă tură cu apartamentul regelui.
Se întreba cu ironie dacă această cameră frumoasă , destinată vizibil
soţiei regale, vă zuse deja regine asemenea ei!
Monarhii trecutului trebuie să -şi fi ales femei blâ nde şi docile,
că rora le inspira o teamă salutară . Or, lucrurile se schimbaseră , şi regele
Miklos îşi va da seama.
• Aşteptarea fu lungă pentru Zenka. Apoi, se auzi un zgomot uşor:
clanţa se mişcă şi intră regele.
Zenka se ridică în picioare; se simţea foarte calmă . Mâ na ei dreaptă ,
care ţinea pistoletul, se ascundea în faldurile dezabieului.
Regele Miklos îmbră case un caftan din catifea de culoare închisă
care cobora pâ nă la podea, iar la gâ t avea înnodată o eşarfă albă ; pă rea
îmbră cat ca pentru a ieşi şi Zenka regretă că nu-şi pusese mai curâ nd o
rochie de seară .
Regele închise cu grijă uşa şi se întoarse spre soţia lui; el examină
cu atenţie pă rul desfă cut, ţesă tura transparentă , picioarele goale ale
Zenkă i în papuci de satin.
Examenul acesta deveni repede de nesuportat pentru tâ nă ra fată .
- Ce faceţi în camera mea? întrebă ea cu o voce clară .
- Credeam că prezenţa mea aici, în seara că să toriei noastre, era
firească .
Regele fă cu un pas înainte şi Zenka ridică imediat pistoletul:
- Dacă vă credeţi binevenit, faceţi o greşeală .
Regele se opri, surprins, şi tâ nă ra fată continuă :
- Am fost constrâ nsă să mă că să toresc cu dumneavoastră
deoarece, în interesul Karanyei, vă trebuia o prinţesă mai mult sau mai
puţin engleză . Am venit, dar nu vă voi permite să mă trataţi ca pe una
din amantele pe care le aveţi.
- Vă voi trata ca pe soţia mea, ceea ce sunteţi.
- Din cauza succesiunii? Vă trebuie copii?
- Acesta este rezultatul majorită ţii că să toriilor.
- Că să toria noastră nu seamă nă cu celelalte. Nu m-aţi ales. Aţi
cerut doar o mă rturie a protecţiei britanice.
Zenka îşi dă dea frâ u liber mâ niei; era hotă râ tă să-l facă să sufere pe
rege pentru a se ră zbuna.
-Aşadar, acestea sunt sentimentele dumneavoastră ? se interesă
regele cu un aer detaşat.
- Pot să mă exprim şi mai deschis... şi să vă spun că vă detest, că
îmi provocaţi oroare! Dacă îndră zniţi să mă atingeţi, apă s pe tră gaci.
Avu un mic surâ s ironic:
- Oh, nu vă voi ucide! N-am nici o dorinţă să fiu spâ nzurată sau
decapitată pentru omor.
Vă voi atinge la braţ sau la umă r, astfel că nu voi fi nevoită să vă
suport avansurile câ tva timp!
îi arunca aceste cuvinte în faţă şi fu foarte uimită câ nd el exclamă ,
râ zâ nd:
- Minunat! Draga mea copilă , mă umpli de bucurie! Nu mă vrei, şi
nu ţi-a trecut prin minte că aş putea gâ ndi la fel?
Zenka fă cu ochii mari:
- Spuneţi că .... Ş i dumneavoastră ? Că să toria aceasta vă displace?
- Evident! Dacă aş fi avut de ales, nu m-aş fi încurcat cu o copilă
abia ieşită din pension, care nu cunoaşte nimic despre viaţă şi este
complet incapabilă să -mi împă rtă şească gusturile!
Braţul întins al Zenkă i coborî încet.
- Presupun că vi s-a împuiat capul cu poveşti stupide, continuă
regele. Ambasadorul meu trebuie să vă fi spus că eram îndră gostit
nebuneşte de dumneavoastră ? Ş i ducesa v-a îndulcit pilula deseriindu-
mă ca pe un prinţ din basme? Cred că avem interesul să punem
lucrurile la punct. Vom putea să ne aşeză m şi să avem în sfâ rşit o
conversaţie rezonabilă !
Fă cu un gest cu mâ na spre fotoliile din faţa şemineului.
Ca o somnambulă , Zenka luă loc pe marginea unuia dintre ele, în
timp ce regele se aşeza în largul lui.
- Sunteţi foarte tâ nă ră , începu el cu un aer condescendent şi n-aţi
avut curajul să mă rturisiţi reginei Victoria că nu doreaţi să vă că să toriţi
cu mine.
- Nici mă car n-am avut ocazia... Unchiul meu ră spunsese deja
favorabil.
Totul s-a pus în mişcare din momentul acela, fă ră să -mi pot
prezenta punctul de vedere.
- Biaţă micuţă ! Sunteţi victima sorţii. Timp de un an de zile am
fă cut imposibilul să evit această că să torie. în primă vară , presiunea
Austriei devenise atâ t de ameninţă toare, încâ t a trebuit să cedez.
Râ se încet şi încheie:
- Am cerut un colac de salvare!
- Ia te uită , constată Zenka, eu mă imaginam ca un colet legat cu o
panglică frumoasă în culorile britanice, şi nu ca un colac de salvare!
- Alegerea vă aparţine, replică regele Miklos cu indiferenţă . Ş tiţi
că este acelaşi lucru.
Ră mâ nea gâ nditor, cu bă rbia în mâ nă şi cu ochii fixâ nd covorul.
- Suntem în aceeaşi barcă , reluă el în cele din urmă . Să ne
stră duim să ne adaptă m câ t mai bine situaţiei.
Zenka nu ră spunse.
- Puneţi la loc jucă ria. Vom fi obligaţi să apă rem împreună în
public, dar în ceea ce priveşte viaţa noastră privată , vom ră mâ ne fiecare
de partea sa.
-Mulţumesc...
Departe de a fi uşurată , era mai curâ nd decepţionată . Una era să -l
înfrunte cu bravură pe regele Miklos, şi altceva să constate că lupta n-
avea nici un motiv să existe.
- Somn uşor, zise regele ridicâ ndu-se. Sper că vă place această
cameră . Decorarea ei a fost refă cută acum câ tva timp şi am sperat
întotdeauna că ocupanta ei va aprecia cel puţin confortul patului.
- Lucră rile au avut loc cu mult timp în urmă ?
- Exagerez puţin. Datează de un an, dar mi se pare deja departe.
- Ansamblul este foarte reuşit.
- Sunt încâ ntat că vă place. Mi-o imaginam pe soţia mea cu pă r
foarte negru: regret că există atâ ta roz în covor.
- Nu, nu, este perfect.
- Pentru că -1 apreciaţi, va ră mâ ne pe loc. Bună seara,
fermecă toarea mea regină .
Ajuns la uşă , se întoarse:
- De fapt, nu v-am anunţat! Mâ ine seară vom merge la teatru! Nita
Loplakoff va dansa-, dacă n-aţi aplaudat-o niciodată , vă previn că este
una dintre cele mai mari dansatoare ale lumii.
Ieşi fă ră să aştepte ră spuns.
Zenka ră mase nemişcată în fotoliul ei. Privea fix micul pistolet care
acum nu-i mai servea la nimic.
Capitolul 5
Aşezată în tră sură ală turi de soţul ei, Zenka privea cu interes stră zile capitalei.
în ajun, în ziua că să toriei ei, nu remarcase mare lucru: mulţimea era foarte numeroasă şi
ea însă şi era prea absorbită de propriile ei emoţii. Acum, sub un soare frumos care fă cea să
stră lucească totul în jur, gă sea Vitza foarte plă cută . Decoră rile nu fuseseră încă ridicate, nici
arcurile de triumf, iar trecă torii puteau să -şi etaleze în voie costumele pitoreşti, atâ t de
diferite de monotonia londoneză .
Regele conducea el însuşi cabrioleta; nici un că lă reţ nu-i escorta şi cei care se plimbau nu
acordau atenţie vehiculului. în consecinţă , Zenka putea examina în voie diferitele tipuri de
karanieni.
Erau desigur câ ţiva cerşetori şi bieţi amă râ ţi îmbră caţi în haine jerpelite, dar în ansamblu
locuitorii oraşului pă reau prosperi şi îngrijiţi. Femeile purtau fuste cu dungi negre şi bluze
brodate.
Muntenii se recunoşteau după că ciulile de blană , în timp ce oră şenii

arborau pă lă rii de fetru cu boruri largi.
Genul acesta de haine îi amintea Zenkă i de cele din principatul
Wajda, ca şi înfă ţişarea mâ ndră a bă rbaţilor care se ţineau foarte drept.
îşi gă sise cu greu somnul după discuţia cu regele. Ezita în privinţa
comportă rii pe care s-o adopte: ră ceală sau ostilitate deschisă ? Se
cufundase într-un somn fă ră vise şi se trezise foarte tâ rziu.
în timpul dimineţii, îşi reluase cursul gâ ndurilor, încercâ nd să tragă
concluzii.
Ar fi trebuit să se simtă uşurată luâ nd cunoştinţă de indiferenţa
regelui Miklos faţă de persoana sa. Totuşi, printr-o inconsecvenţă puţin
perversă , regreta că soţul ei ieşise atâ t de uşor din încurcă tură .
Cum să fi ghicit?.... Cum ar ft putut să ştie?
'încerca să se convingă că la urma urmei totul era câ t se poate de
bine, dar în adâ ncul inimii dorise întotdeauna să se lupte!
îşi reproşa că nu-şi imaginase nici o secundă că regele putea să aibă
aceleaşi sentimente ca ea în legă tură cu că să toria lor. Ei bine, primise o
lecţie bună : afla pe socoteala ei că nu toţi bă rbaţii o gă seau irezistibilă !
Un lucru era limpede: regele dorea să trateze că să toria lor ca pe o
afacere impersonală , fă ră amestecul celui mai mic sentiment.
Câ nd coborî în salon, el o primi cu o politeţe perfectă , gratificâ nd-o
chiar cu o să rutare de mâ nă .
Apoi îi prezentă pe invitaţii la masă .
Aceasta n-avea nimic de-a face cu buchetele solemne din zilele
precedente. Dură mult mai puţin timp, iar felurile de mâ ncare care
compuneau meniul erau simple, deşi bine pregă tite. Regele flecă rea
vesel cu fiecare, fă câ ndu-şi auditoriul să râ dă .
100 BARBARA CARTLAND
Zenka îşi schimbă încetul cu încetul atitudinea ţeapă nă şi participă

cu plă cere la replicile schimbate de cei din preajma ei.
După plecarea oaspeţilor, regele propuse, fă ră mare entuziasm:
- Mi-am propus de mult să vizitez în această după -amiază noua
gră dină zoologică . Sper că nu te supă ră ? Capitala noastră este foarte
mâ ndră de ea.
- Mi-ar face mare plă cere, ră spunse Zenka.
Urcă în camera ei pentru a-şi pune o pă lă rie uşoară de acelaşi verde
ca rochia; culoarea ansamblului amintea de nuanţa proaspă tă a
frunzelor tinere. Câ nd coborî scara, era întruchiparea vie a primă verii.
Regele o aştepta instalat într-o cabrioletă , o tră surică uşoară pe
două roţi care pusese să fie reprodusă după ultimele modele la modă la
Paris. Cu biciul în mâ nă , îmbră cat într-o vestă şi un pantalon de culoare
deschisă , pă rea mai tâ nă r şi mai adorabil decâ t în ajun, câ nd purta
uniformă .
Conducea bine, mai curâ nd repede, dar traficul era puţin cam dens şi
caii porniră în trap pe sub copacii înfloriţi care mă rgineau bulevardele.
- Gă sesc că oraşul acesta este foarte frumos, remarcă Zenka pentru
a rupe tă cerea.
- Aşteptaţi să cunoaşteţi castelul meu din Kostovar!
Vă place să că lă riţi?
Ochii Zenkă i, stră luciră :
- Nu puteţi şti câ t îmi lipseşte de câ nd sunt în Anglia! Tata avea un
grajd de primă clasă , la Wajda. Mergeam adeseori pe câ mpiile din lungul
Dună rii, unde spaţii imense îţi permit să galopezi liber. N-am simţit
niciodată ceva asemă nă tor pe micile pă şuni vă lurite din Marea Britanie.
- Vă înţeleg. Admir femeile care ştiu să se ţină în şa.
Aruncă această frază cu o anumită greutate, fă câ nd fă ră îndoială

aluzie la amazoane fermecă toare dintre cunoştinţele lui. Zenka nu se
simţi câ tuşi de puţin ofensată , deoarece se ştia o că lă reaţă remarcabilă .
- Mă întrebam dacă nu cumva caii mei vor fi prea nervoşi pentru
dumneavoastră , reluă regele. Dar uitasem că aţi copilă rit în Ungaria.
- Ce insultă ! Vă voi dovedi că n-aveţi motive să vă neliniştiţi.
- Nu cer decâ t să fiu redus la tă cere, ră spunse regele râ zâ nd.
Ră mâ nea totuşi o notă de scepticism în vocea lui. Iritată , Zenka
hotă rî să -i arate câ t mai curâ nd posibil adevă rata ei valoare.
Gră dina zoologică se afla la câ ţiva kilometri în afara oraşului, într-o
zonă plină de verdeaţă .
Animalele erau ţinute în împrejmuiri vaste amintind de mediul lor
natural. Se gă seau aici lei, tigri şi leoparzi dormind la umbra copacilor
mari; mai departe, girafe şi canguri, precum şi numeroşi urşi.
- Tră iesc în stare să lbatică în munţii noştri, explică regele,
referindu-se la urşi.
- Primim prea multe din aceste animale, Maiestatea Voastră ,
declară directorul gră dinii zoologice. Ţ ă ranii omoară urşi şi ne aduc puii
lor, sperâ nd să primească bani.
Zenka luă în braţe un pui de urs nou-nă scut.
- Ce mic este! Un mic ghem de blană . Nu l-aş putea lua cu mine?
- Aceste animale adorabile fac multe strică ciuni, spuse regele
Miklos. N-aş fi foarte mulţumit dacă ar sfâ şia tapetul care abia a fost pus
în camera dumneavoastră .
- Ar putea, poate, să -mi servească drept câ ine de pază ?
Vorbise fă ră să se gâ ndească . Regele îi ră spunse cu voce
scă zută :
- Vă asigur că n-aveţi de ce vă teme de mine!

Zenka se înroşi ca para focului; era prima dată câ nd el fă cea aluzie la
evenimentele nopţii. Se simţea foarte jenată .
Se comportase într-un mod melodramatic şi totodată ridicol! De ce
îşi imaginase oare că regele s-ar arunca asupra ei ca un soldă ţoi?
El discuta amabil cu directorul gră dinii zoologice şi-i punea
numeroase întrebă ri, precum şi paznicilor. Era evident că iubea şi
cunoştea animalele; cele pe care le mâ ngâ ia îi lingeau mâ na cu
încrederea fă pturilor simple care îşi recunosc din instinct prietenii.
Zenka i se ală tură în faţa unui vivariu care adă postea şerpi, şi avu un
freamă t de dezgust:
- Detest aceste animale! îmi provoacă oroare!
- în acest caz, vă vor muşca.
Am vă zut în India câ ţiva înţelepţi ocupâ ndu-se de şerpi veninoşi
fă ră nici o teamă . Aceşti yoghini respectă viaţa sub toate formele ei şi
iubesc totalitatea creaturilor.
- Aţi fost în India? Este o ţară pe care am visat întotdeauna s-o
vizitez!
- Cunosc multe locuri din lume, dar India este cu siguranţă unul
dintre cele pe care le prefer.
- Aţi putea să-mi povestiţi această că lă torie?
- Altă dată , câ nd nu vom avea altceva mai bun de fă cut.
Regele rostise aceste cuvinte cu un ton uşor deranjat. Apoi se
îndreptă spre clă direa care adă postea acvariile.
Zenka îl urmă , jignită . Se simţea foarte singură ; nimeni nu-i dorea
prezenţa. Pentru a-şi reveni, alese dintr-un ţarc din apropiere un ursuleţ
pe care-1 legă nă la piept.
Avea gesturi materne faţă de micul animal şi-şi zise că i-ar plă cea
mult să aibă un copil adevă rat, un copilaş al ei; el i-ar umple
singură tatea.
Regele înainta în mijlocul unei mulţimi de funcţionari care-i vorbeau
cu că ldură . îşi abandonase complet soţia.
Ră masă în urmă cu ursuleţul în braţe, Zenka îşi spuse că trebuia să
se împotrivească acestei tristeţi care provenea cu siguranţă din
oboseală .
La sfâ rşitul vizitei, directorul îi prezentă regelui planurile pe care le
întocmise pentru îmbună tă ţirea gră dinii zoologice:
- Am dori un numă r mai mare de specii exotice, Maiestatea
Voastră , dar aceste planuri trebuie să aştepte, deoarece fondurile
noastre sunt epuizate.
- De ce nu populaţi spaţiile încă libere cu animale să lbatice din ţara
noastră ? propuse regele. Ş acali, de exemplu, râ şi sau mistreţi? Fă ră să
uită m lupii.
- Ar trebui să lansă m o expediţie în munţi, Maiestatea Voastră , dar
în acest moment nu voi gă si voluntari.
- Da, înţeleg.
- Din cauza palicarilor, nu-i aşa? întrebă un paznic. Dacă mă car ar
putea pleca înapoi în Albania!
- Voi veghea la asta! replică regele tă ios.
Zenka deveni atentă . Palicarii nu erau nişte necunoscuţi pentru ea:
tată l ei îi vorbise de nenumă rate ori despre ei. Acest neam să lbatic tră ia
din jafuri şi pră da turmele ţă ranilor. Mergeau uneori pâ nă acolo încâ t
ră peau femei tinere care nu mai erau vă zute niciodată .
Karanienii erau bineînţeles îngroziţi de aceste hoarde de bandiţi.
Dar pentru a-i alunga din munţi, era nevoie de trupe importante şi bine
antrenate.
Directorul îi vorbea regelui cu respect:
- Sunt sigur că acţiunea rapidă şi energică a Maiestă ţii Voastre le-a
dat o bună lecţie şi că ne vom bucura de puţină linişte.
- Să speră m. Am fă cut o duzină de prizonieri care vor fi aduşi în
faţa justiţiei luna viitoare.
Pe drumul de întoarcere, în timp ce cabrioleta înainta în ritm
susţinut, Zenka reveni asupra subiectului:
- Vorbiţi-mi despre palicari! Ş tiu că tată l meu se temea de ei, dar
pe vremea aceea se mulţumeau cu Grecia şi Albania.
- Au devenit mai îndră zneţi, după aceea. Ş i mai numeroşi.
N-am avut necazuri anul trecut, dar au stră bă tut Serbia şi au fost
vă zuţi în Bulgaria.
- Iată -i acum în Karanya! Câ ţi aţi reuşit să faceţi prizonieri?
- Foarte puţini, din pă cate! Totuşi, am impresia că unul dintre ei
este fiul unei că petenii. Dacă este spâ nzurat, asta va schimba hotă râ rea
palicarilor de a se aventura în ţara noastră .
- Iată de ce n-aţi venit la jubileul reginei Victoria! Pregă teaţi
această expediţie împotriva lor!
- Era un motiv... sau mai degrabă o excelentă scuză ! Sincer
vorbind, nu doream deloc să -mi pierd timpul fă câ nd pe curteanul cu
celelalte capete încoronate. în ciuda absenţei mele, regina trebuie să -şi fi
primit cota ei de aplauze.
Vorbea cu dispreţ şi Zenka se crezu obligată s-o apere pe Victoria:
- A fost totuşi foarte emoţionant. Regina noastră a fost minunată ,
ca întotdeauna. Absenţa dumneavoastră a fost regretată .
- M-ar mira! Doamne Dumnezeule, câ t m-am plictisit la Londra,

anul trecut!
- Câ nd v-aţi purtat într-un mod atâ t de impertinent cu prinţesa
Wilhelmina...
- Despre cine vorbiţi?
- Despre verişoara mea din Zarfeld. O tâ nă ră destul de urâ tă şi
care vă că lca pe nervi!
- Cum puteţi să ştiţi...
Se opri brusc.
- A înţeles ce spuneam? întrebă el.
- Da. Cunoaşte puţin limba karaniană .
- Dumnezeule, trebuie să fi fost furioasă !
- Cum nu se poate mai furioasă . înţelegeţi, îi plac mult regii. Ar
vrea să se că să torească neapă rat cu unul dintre ei.
- Am scă pat ca prin urechile acului! exclamă Miklos izbucnind în
râ s.
- Cu siguranţă ! Regina Victoria ar fi putut să v-o trimită în locul
meu.
- în cazul acesta, aş fi predat-o imediat palicarilor!
Zenka râ se la râ ndul ei:
- Oare acest destin îngrozitor mă aşteaptă dacă am ghinionul să vă
displac?
- Cine ştie?
- Asta nu mă sperie deloc. Aş deveni regina lor şi i-aş conduce la
victorie împotriva trupelor dumneavoastră !
El o privi cu un aer amuzat:
- Aţi fi capabilă ! Ş tiaţi că vă gă sesc redutabilă ? Noaptea trecută , m-
am temut cu adevă rat timp de o clipă să nu trageţi asupra mea. N-am

nevoie să fiu distrus mai mult!
Zâ mbea rostind aceste cuvinte şi Zenka, că pă tâ nd încredere,
mă rturisi:
- Wilhelmine îmi înfă ţişase un portret îngrozitor al
dumneavoastră . După ea, eraţi şchiop şi desfigurat. Vă d pe obrazul
dumneavoastră câ teva cicatrice, dar se pare că mergeţi normal.
- M-am ră nit la picior acum doi ani. Acum este aproape vindecat,
dar îl trag puţin câ nd sunt obosit.
- Mă speriase cu adevă rat!
- Ş i acum că mă cunoaşteţi, care este verdictul?
- Nu prea sever! îmi imaginam că sunteţi desfrâ nat ca cei din
familia Borgia şi crud ca împă ratul Nero.
- Ce tablou încâ ntă tor! Aveţi grijă să nu mă jigniţi: îmi va face
plă cere să vă asasinez.
- Nu vă temeţi: voi pă stra întotdeauna asupra mea acea mică
jucă rie, cum i-aţi spus pistoletului meu. Ar fi trebuit să -l iau astă zi cu
mine, deoarece putea să vă vină cheful să mă aruncaţi în ţarcul urşilor!
- Nu. Aş fi gă sit ceva mai bun. Urşii pă reau să vă fi adoptat, astfel că
doar v-ar fi strâ ns între labele lor cu afecţiune.
Regele vorbea pe un ton plictisit, ca şi cum dorea să schimbe
subiectul. Cu siguranţă , el nu dorea s-o strâ ngă în braţe pentru a-i ară ta
tandreţe!
Mai tâ rziu în timpul serii, îmbră câ ndu-se pentru cină , Zenka îşi
punea întrebă ri despre această Nita Loplakoff, pe care urma s-o
cunoască . Va afla în sfâ rşit ce gen de femeie îi plă cea regelui. Ş i asta o
interesa în cel mai înalt grad.
Miklos nu ştia bineînţeles că ea auzise deja vorbindu-se despre

cucerirea lui; cu toate acestea, el se purta cu o lipsă totală de delicateţe.
Un cuplu de tineri că să toriţi nu-şi petrece prima seară în public sub
acelaşi acoperiş cu amanta soţului.
"Miklos trebuie să aibă obişnuinţa acestor grosolă nii, îşi zise ea. Prin
urmare, nimeni nu va fi surprins".
Dinspre partea ei, va atrage poate simpatia publicului suportâ nd cu
curaj acest afront.
Alese în mod deliberat o rochie complet albă , care o fă cea să pară
foarte tâ nă ră . Fanni o pieptă nă cu lungi bucle ră sucite în spirală , şi în loc
să poarte o diademă preferă să-şi prindă câ te o camelie albă de fiecare
parte a capului.
I se prezentă o comoară demnă de Aladin pentru a alege bijuteriile
potrivite situaţiei, dar ea refuză să se atingă de ea. Se mulţumi cu un mic
colier de perle foarte simplu pe care-1 avea de la mama ei şi o bră ţară
formată dintr-un lanţ fin de aur.
Fanni îşi expuse pă rerea;
- Parcă aţi merge la prima împă rtă şanie, Maiestatea Voastră !
- Ş i totuşi, ar trebui să ară t ca o adevă rată soţie de o zi, nu-i aşa?
Râ zâ nd, Fanni deschise uşa care dă dea spre culoar şi se îndreptă
spre scara pe care o coborî cu toată demnitatea de dorit.
Trebuia să cineze în doi cu regele într-o mică sufragerie pe care
suveranul o prefera celorlalte încă peri de gală .
Un valet cu perucă pudrată o conduse pe Zenka pâ nă la masa unde o
aştepta regele. Acesta purta uniforma albă de la că să torie, cu mult mai
puţine decoraţii, dar arbora cu mâ ndrie panglica lată violetă a ordinului
regal al Karanyei.
Zenka fă cu o reverenţă .
El îi studie fiecare detaliu al toaletei:
- Fă ră bijuterii? Nu vi s-au prezentat bijuteriile Coroanei?
- Sunt dezolată să vă decepţionez. în timpul zilei de ieri aveam
impresia că stră lucesc ca un pom de Cră ciun, astfel că în seara asta am
preferat să port ceea ce-mi aparţine.
- Nu vă fă ceam nici o critică ! o asigură regele. Voaim doar să ştiu
dacă vi s-au propus toate resursele palatului.
- Mi s-a ară tat multă amabilitate şi bună voinţă .
- Pot să vă ofer o cupă de şampanie?
- Mulţumesc.
I
Regele îşi ridică paharul:

- Să beau oare pentru prima dumneavoastră ieşire în public de
câ nd sunteţi regină ?
- Dacă vreţi. într-un cuvâ nt, totul s-a petrecut mult mai bine decâ t
mă temeam.
Regele izbucni în râ s:
- Acesta nu este genul de discurs pe care trebuia să mi-1
prezentaţi în chip de ră spuns.
- Vreţi cuvinte înflorite şi mincinoase? Sau preferaţi adevă rul?
- Alegerea nu este uşoară . Adevă rul poate să displacă .
- Sunteţi oare laş?
- Nu numesc laşitate arta de a evita scenele casnice!
- Toţi bă rbaţii detestă scenele. Se pare că femeile certă reţe sau
geloase pot să -şi determine nefericitul soţ să-şi gă sească refugiu în
bă utură .
- N-am de ce să mă tem, deoarece nu pă reţi nici geloasă , nici
certă reaţă .
în sinea ei, Zenka îl aproba: dacă ar fi fost geloasă , ar fi refuzat
categoric să -l însoţească la teatru!
Luară loc de o parte şi de alta a mesei ovale. Cina începu cu o supă â
la grec. Degustâ nd-o, Zenka întrebă :
- Cred că daţi recepţii foarte apreciate la castelul dumneavoastră
din Kostovar.
Regele pă ru surprins:
- Vi s-a vorbit despre asta? Cine v-a informat astfel asupra mea?
- Nu faceţi pe miratul. Un monarh celibatar este ţinta tuturor
flecarilor.
- Ar fi trebuit să mă aştept la asta! Ş i ceea ce se povesteşte despre
mine nu este cu siguranţă în avantajul meu.
-Vă întreb încă o dată , vreţi un ră spuns politicos sau adevă rul?
- Adevă rul, fireşte!
- Ei bine, se pare că organizaţi orgii şi mi-am pus întrebă ri în
legă tură cu asta. Ce se întâ mplă exact în timpul unei orgii?
Miklos o întrebă , pe un ton amuzat:
- N-aveţi totuşi nici o idee?
- Am citit câ teva pasaje din autori latini despre orgiile romane. Am
ră spuns persoanelor care le evocau pe ale dumneavoastră că în
principiu comesenii beau mult şi-şi scot hainele, dar că după pă rerea
mea temperatura din munţi este mult prea rece pentru a-şi permite
acest gen de libertate exagerată !
- Vă asigur, râ se regele, că în unele perioade ale anului este foarte
plă cut în castelul meu.
- Aşadar, voi asista la o orgie?
- Dacă aş fi o gazdă politicoasă v-aş promite una, dar foarte sincer,

nu doresc aşa ceva acum.
- Oh, ce pă cat! Aşadar, nu voi şti.
- Vă interesează cu adevă rat?
Regele o privi mijindu-şi ochii, şi expresia lui nu era deloc plă cută .
Poate că Zenka îl şocase vorbindu-i atâ t de deschis despre un
asemenea subiect? Dacă era aşa, cu atâ t mai bine! Cel puţin, n-o va lua
drept o fetiţă naivă venită din provincia ei sau, cum se exprimase în
ajun, "o copilă abia ieşită din pension".
- Aţi putea să mi-o descrieţi pe Nita Loplakoff? întrebă ea cu un aer
inocent. Ş tiu qă a înregistrat adevă rate triumfuri în Europa şi în Statele
Unite.
- Aţi auzit vorbindu-se despre ea?
-Da.
- Veţi fi foarte impresionată de arta şi de frumuseţea ei.
- Se pare că o admiraţi mult.
Vorbea pe un ton indiferent, urmă rindu-1 pe rege printre gene. îşi
dă du seama că o privea cu perplexitate.
"Iată -1 că-şi pune întrebă ri!" Se întreabă ce am putut afla despre ea,
despre el, şi despre trecutul lui de seducă tor!"
Simulâ nd entuziasm, ea spuse:
- Mi-ar plă cea mult s-o întâ lnesc pe această minunată artistă la
sfâ rşitul spectacolului. N-aţi putea aranja o prezentare, sau ceva de
genul acesta?
— Mă tem să nu fie imposibil.
Pe fruntea regelui apă rură cute. Zenka se bucură : pentru el, seara
lua o întorsă tură pe care n-o prevă zuse.

Pentru a-i reda buna dispoziţie, ea schimbă subiectul. îi descrise
ultimele piese de teatru care aveau mare succes la Londra şi se interesă
de gusturile karanienilor: le plă ceau operetele, intrigile romantice,
piesele clasice?
Cina, ca şi prâ nzul, fu simplă şi scurtă . Curâ nd, veni timpul de a pleca
la spectacol.
Zenka îmbră că o capă de seară din mă tase albastră şi gă si în hol un
aghiotant şi o doamnă de onoare care trebuia să -i însoţească .
Drumul se fă cu într-un cupeu de patru locuri escortat de că lă reţi în
uniformă .
în faţa teatrului, un grup de gură -cască îi aplaudară pe rege şi pe
tâ nă ra lui soţie, care fură conduşi cu mare ceremonie pâ nă la loja
centrală , decorată cu flori.
în sala plină pâ nă la refuz, orchestra atacă imnul naţional şi toată
lumea se ridică în picioare.
Apoi, ovaţii spontane izbucniră din toate pă rţile. O fetiţă îi oferi
Zenkă i un buchet de trandafiri; ea să rută copila şi salută sala înainte de
a se aşeza.
Câ nd primele lumini se stinseră , constată că un mare numă r de
femei nu-şi întorceau privirile spre scenă , ci ră mâ neau fixate asupra
regelui, încercâ nd să-i atragă atenţia.
Intr-o lojă apropiată , o femeie îmbră cată în negru îşi ridică mâ na
înmă nuşată şi fă cu un mic semn de complicitate, destinat fă ră îndoială
regelui.
Zenka aruncă o privire spre aceasta şi observă că zâ mbea cu un aer
încâ ntat.
- Doamna aceea în negru este contesa Haradny, murmură el, una

dintre cele mai frumoase femei din ţara noastră . Am să v-o prezint în
timpul antractului.
- Mulţumesc. Voi fi încâ ntată .
Zenka o studia fă ră bună voinţă pe contesă . Negrul îi venea de
minune, punâ ndu-i în evidenţă pielea foarte albă şi stră lucirea unui
fabulos colier de rubine.
Se apleca spre rege, descoperind un decolteu generos şi-i arunca
ocheade în repetate râ nduri.
Pentru a se comporta astfel, trebuia negreşit să fie amanta lui
Miklos.
*
"Teatrul este plin de ele", se gâ ndi cu dispreţ Zenka.

Spectacolul de balet începu; curâ nd apă ru Nita Loplakoff. Intrarea ei
fă cu senzaţie.
Fosta stea a trupei imperiale a Rusiei avea o mă iestrie pe care toate
celelalte dansatoare ale lumii se stră duiau în zadar s-o imite. Te fă cea să
te gâ ndeşti la o flacă ră , la o pasă re în zbor, la o lebă dă .
Era perfecţiunea însă şi.
Fiecare din gesturile ei evoca un poem. Regele nu-şi putea desprinde
privirea de la dansatoare; ducea la ochi un binoclu de teatru şi se
pierdea în admiraţie.
Zenka îşi spuse că atitudinea soţului ei trebuia să stimuleze
comentariile ironice ale celorlalte femei. I se pă rea că aude murmure ici
şi colo, dar nu le acorda atenţie. Urmă rea spectacolul cu capul sus.
* Câ nd că zu cortina pentru antract, aplaudă cu entuziasm.
- Este minunată ! exclamă regele.
- Extraordinară ! Aşa cum speram, întă ri Zenka.
Dar în pofida hotă râ rii ei de a face impresie bună , nu-şi putu

împiedica vocea să tremure uşor.
Era uşor să -l deteste pe rege, dar foarte dezagreabil să -l audă
ridicâ ndu-şi în slă vi amantele în prezenţa ei.
Maiestatea Sa se aplecă spre aghiotant pentru a-i şopti câ teva
cuvinte la ureche; tâ nă rul bă rbat se ridică şi dispă ru.
După o scurtă pauză , regele îşi rugă soţia să treacă într-o mică
încă pere din spatele lojei, unde îi aştepta o gustare rece.
Zenka bă u şampanie flecă rind cu doamnele de companie câ nd uşa
se deschise în faţa contesei Haradny.
Vă zută de aproape, femeia aceasta pă rea şi mai frumoasă . Reverenţa
ei fu executată cu o graţie cu nimic mai prejos decâ t cea a Niţei
Loplakoff; gura ei, foarte roşie, zâ mbea enigmatic, puţin cam în genul
Giocondei.
Regele îi să rută mâ na. Apoi se adresă Zenkă i:
- Pot să v-o prezint pe contesa Osmane Haradny, o prietenă că reia
nu voi şti să -i laud bună voinţa?
Ceva în că ldura cuvintelor lui şi în insistenţa privirii îi displă cu
Zenkă i. Ii adresă nou-sositei un foarte uşor semn din cap.
- Urez Maiestă ţii Voastre multă fericire în Karanya, zise contesa cu
vocea ei catifelată . Am avut ieri marea bucurie să mă aflu în catedrală şi
m-am gâ ndit că ţara noastră n-a avut niciodată o regină atâ t de
frumoasă .
- Mulţumesc.
- Am fost emoţionată pâ nă la lacrimi!
Ceremonia mi s-a pă rut grandioasă ! Ş i dumneavoastră , sire,
semă naţi cu acei cavaleri care au adus faimă istoriei noastre din
vremurile de demult.
Zenka simţea cum o cuprinde o furie de nestă pâ nit. Cum se puteau
suporta mă guleli atâ t de neelegante şi atâ t de stă ruitoare? "O revă rsare
de-a dreptul dubioasă ", ar fi spus tată l ei.
Regele pă rea mulţumit; îi zâ mbea contesei ca şi cum era singur cu
ea. Era o situaţie insuportabilă !
"Nu sunt geloasă , îşi repeta Zenka. Nu, nu sunt, altfel i-aş fi aruncat
conţinutul cupei în faţă !"
Contesa şi regele se îndepă rtară câ ţiva paşi, absorbiţi de discuţia lor.
Aghiotantul pă rea foarte jenat. El adresă observaţii banale reginei şi
doamnei de onoare.
Ră sună o sonerie, anunţâ nd reluarea spectacolului. Foarte
nemulţumită , contesa se retrase după o adâ ncă reverenţă în faţa Zenkă i.
Regele îi oferi braţul şi o conduse pe culoar, unde, considerâ nd că nu
mai pot fi auziţi, îşi reluară conversaţia.
Zenka îşi lă să paharul:
- Mă tem că am o migrenă .
- Pot face ceva pentru Maiestatea Voastră ? întrebă doamna de
onoare.
- Din nefericire, nu cred că există un remediu. Va trebui să mă
întorc la palat.
Regele Miklos reveni în încă pere.
- îmi pare ră u, îi spuse Zenka, dar nu mă simt bine. Sufă r de o
migrenă .
- A fost o zi lungă , încuviinţă regele. Ne întoarcem imediat la palat.
- Chem tră sura, sire? propuse aghiotantul.
La un semn din cap al regelui, acesta se repezi afară .
Zenka se aşezase.
- Vreţi să beţi ceva? o întrebă regele.
- Nu, vă mulţumesc. Dar ră mâ neţi aici, profitaţi de această seară .
- Prefer să vă însoţesc. Dacă aş ră mâ ne singur la teatru, asta ar
stâ rni comentarii.
Evident! Spectatorii ar ghici fă ră greutate că Zenka nu suportase
această întâ lnire a regelui cu una dintre amantele lui, şi asta în prezenţa
ei, în timp ce o aplauda pe alta pe scenă .
Ei bine, cu atâ t mai ră u dacă seara regelui era stricată ! N-avea decâ t
să se comporte cu mai mult discernă mâ nt.
Da, toată situaţia asta era ridicolă în cel mai înalt grad.
Aghiotantul reveni:
- Tră sura vă aşteaptă , Maiestatea Voastră , o anunţă el pe Zenka.
- Vă mulţumesc.
Se ridică , regele îi oferi braţul şi ea îşi puse mâ na pe el, cu toate că , în
furia ei, n-avea nici o dorinţă să -l atingă .
Pe culoar îl întâ lniră pe directorul teatrului, care pă ru dezolat de
plecarea lor:
- Maiestatea Voastră ne pă ră seşte?
- Regina se simte obosită , ră spunse regele. Vă rog să transmiteţi
complimentele noastre doamnei Loplakoff. Am fost entuziasmaţi de
modul cum dansează .
- Va fi fericită să ştie că o apreciaţi, sire.
Directorul se întoarse spre Zenka:
- Pot spera că Maiestatea Voastră va reveni foarte curâ nd în
modestul nostru teatru?
- Voi fi încâ ntată , mai ales câ nd ne veţi propune piese din
repertoriul clasic. Se pare că aveţi actori foarte buni.

- Speră m că -i veţi aprecia, Maiestatea Voastră .
- Vă mulţumesc pentru acest frumos spectacol, mai spuse ea
coborâ nd apoi scara.
Directorul îi conduse pe suverani pâ nă la tră sura lor. Se fă cuse
noapte şi acei gură -cască se risipiseră .
In cupeu, Zenka nu se sprijini de spă tar, cum ar fi fă cut dacă ar fi fost
într-adevă r bolnavă sau doar obosită . Ea susţinu o conversaţie
însufleţită cu doamna de onoare şi cu aghiotantul.
Voia să -l intrige pe rege, să -l facă să se simtă stingherit, dar acesta
pă stra un aer indiferent şi câ nd pasagerii coborâ ră din tră sură , el îi
ordonă vizitiului să -l aştepte.
O conduse pe Zenka pe treptele peronului, apoi în hol.
- Mor de sete, zise Zenka. Aş vrea să beau ceva rece înainte să mă
retrag.
Regele pă rea că n-are decâ t un gâ nd: să -i ureze noapte bună pentru
a se eclipsa imediat după aceea. De aceea, tâ nă ra fată încercă o plă cere
ră ută cioasă să se îndrepte spre salon fă ră nici o grabă .
Un valet aduse bă utura comandată după o aşteptare foarte lungă .
Zenka îşi bă u paharul cu înghiţituri mici. Regele, în picioare în faţa
şemineului, lovea cu un gest nervos placa de marmură a acestuia cu
mă nuşa.
El vorbi pentru a rupe tă cerea:
- Sunt mulţumit că aţi cunoscut-o în seara aceasta pe contesa
Haradny. Ce femeie interesantă ! Soţul ei a murit acum trei ani şi ea n-a
vrut să se recă să torească , deşi a fost foarte curtată .
"Nimic uimitor, câ nd îl are pe rege drept amant!" îşi zise Zenka.
- Am crezut că remarc, reluă regele pe un ton gâ nditor, că le

gă seaţi pe doamnele dumneavoastră de onoare cam prea în vâ rstă ...
Puţin cam rigide, dacă nu mă înşel? N-aţi prefera oare compania
contesei? Pot foarte bine s-o numesc... damă de onoare supleantă , de
exemplu.
Zenka pă li.
Era intolerabil! Cum îndră znea să-i propună aşa ceva? Să i-o impună
pe amanta lui, aici la palat!
Dar nu asta fă cuse câ ndva Charles II aducâ nd-o la Curtea din Londra
pe Barbara Castlemaine, frumoasa lui prietenă ?
Dacă memoria n-o înşela, regina se opusese acestui plan atâ ta timp
câ t putuse. Trebuia şi ea să procedeze la fel.
- O să mă gâ ndesc, zise ea după o lungă tă cere. Tutorele meu mi-a
povestit adesea că după ce a fost numit duce de Stirling, au venit să -i
ceară favoruri tot felul de solicitanţi. El le-a cerut acelor oameni să
aştepte puţin, pentru a se obişnui cu noul să u rol.
Schiţă un surâ s lipsit de veselie şi încheie:
- Vreau să mă obişnuiesc cu poziţia mea de regină înainte de a lua
cea mai mică decizie.
- Cum doriţi, zise regele ridicâ nd din umeri.
- Vreau să descopă r care sunt adevă raţii mei prieteni, cei care mă
apreciază pentru mine însă mi.
- în cazul acesta, nu veţi putea încerca decâ t simpatie faţă de
contesă . Zenka ră mase tă cută .
- Este încâ ntă toare şi foarte inteligentă , continuă regele. A tră it
mult timp la Paris şi cunoaşte Londra. Nu vă d pe nimeni care v-ar putea
sfă tui mai bine decâ t contesa.
Insista într-adevă r prea mult, în ciuda tuturor convenienţelor! Voia

cu orice preţ să i-o impună pe această femeie de care nu se putea
despă rţi!
Stă pâ nindu-şi furia, Zenka reuşi să ră spundă cu calm:
- Voi reflecta la propunerea dumneavoastră , dar nu sunt forţată să
accept, nu-i aşa?
- Nu, bineînţeles că nu! Totuşi, gă sesc că sunteţi foarte tâ nă ră şi,
dacă pot să mă exprim astfel, fă ră experienţă .
- Ce experienţă ar trebui să am? întrebă Zenka ridicâ ndu-şi bă rbia.
Regele fă cu un gest vag din mâ nă :
- Să nu credeţi că exprim vreo critică ...
- Vorbiţi deschis! zise Zenka ridicâ ndu-se din fotoliul ei. Nu
apreciez deloc subînţelesurile.
- Era o reflecţie de ordin general. La o asemenea vâ rstă , nu poţi
cunoaşte totul.
- Ş tiu deja foarte multe despre unele persoane! Dacă ţineţi atâ t de
mult la prezenţa contesei la palat, de ce n-o numiţi.... aghiotant, sau
secretar particular? Sunt sigură că vă va da toată satisfacţia!
VRi aceste cuvinte, lă să paharul şi pă ră si salonul, trâ ntind uşa în
urma ei.
Câ nd ajunse la scara mare, înţelese că se lă sase mâ nată de un acces
de furie nedemn de ea şi de poziţia ei.
Oare ce trebuia să creadă regele?
"Este vina lui! Se poartă ca un bă dă ran; mai bine să-şi dea seama
câ t mai curâ nd posibil!"
Fanni se afla în camera Zenkă i:
- V-aţi întors deja, Maiestatea Voastră ?
- Sunt obosită . Vreau să mă culc.

Fă ră o vorbă , Fanni îşi îndeplini sarcinile şi se retrase discret.
Ră masă singură , Zenka se strecură în aşternuturi, cu ochii deschişi
în întuneric. Trebuia să recunoască adevă rul: se purtase ca o persoană
prost crescută .
"Nu atâ t câ t regele, totuşi...."
Era monstruos! Wilhelmine avea dreptate, la urma urmei.
"Acum a plecat din nou cu cupeul, pentru a încheia noaptea cu una
din amantele lui".
Dacă mă car femeia aceea ar putea să-l decepţioneze!....
Brusc, furia Zenkă i dispă ru. începu să plâ ngă . Se simţea îngrozitor
de singură şi abandonată . N-avea cui să se destă inuie, cui să ceară ajutor.
Se gâ ndise cu nostalgie la misteriosul francez din tren, acel hoţ care-
i furase un să rut. Dispă ruse în noapte.
Ş i dacă l-ar fi urmat? Dacă ar fi plecat cu el? Ar fi devenit asistenta
lui, partenera lui.
Oare ce-ar fi ră spuns dacă i-ar fi fă cut această propunere?
îşi aminti, înflorâ ndu-se, acel lung să rut; ar fi petrecut un an sau
poate doar o lună împreună înainte de a fi prinşi amâ ndoi şi tâ râ ţi în
justiţie.
Dar n-ar fi meritat oare osteneala?
Orice mai curâ nd de a fi umilită , dispreţuită public de un bă rbat
că să torit fă ră dragoste, în numele acelei blestemate raţiuni de stat! Ş i
care trebuia s-o deteste la fel de mult câ t îl detesta ea!
Zenka vedea deschizâ ndu-se în faţa ei un viitor înspă imâ ntă tor.
Wilhelmine şi ducesa Kathleen se înşelaseră : poziţia de regină nu aduce
nici o compensaţie. O regină este izolată , în mijlocul unui palat ostil. Ea
nu are prieteni adevă raţi. Ră mâ ne singură , în timp ce soţul ei se

distrează cu persoane frumoase cu pă rul negru şi acoperite de rubine.
"Ah, dacă aş avea pe cineva să mă iubească !" îşi aminti micul ursuleţ
pe care-1 luase în braţe în timpul după -amiezii. Ce blâ nd şi încreză tor
era!
îi veniră lacrimi în ochi, dar le şterse cu un gest furios:
- Nu! N-am să plâ ng! Mă voi ră zbuna. îl voi face pe Miklos să sufere la
fel de mult cum sufă r eu în acest moment!
"Ş i ce-i cu asta? şopti o mică voce. Vei fi mai fericită ?"
Capitolul 6
Zenka admira de la fereastra camerei sale minunata panoramă care se oferea privirii ei. De
la sosirea ei la Kostovar, gă sea locul acesta din zi în zi mai frumos.
Era departe de a-şi imagina în Anglia un cadru la fel de pitoresc, cu castelul lui construit pe
creasta unui munte cu brazi de unde ochiul putea descoperi splendide pă şuni alpine, cu flori şi
mai frumoase decâ t în principatul Wajda, unde copilă rise.
- Ce mult îmi place această ţară ! exclamă ea cu voce tare.
- Baia este pregă tită , Maiestatea Voastră , anunţă Fanni.
Zenka ră mase nemişcată .
- Vă d două pă să ri mari, continuă ea; mi se pare că sunt vulturi.
- Sper că de data asta nu-1 vor ataca pe rege!
- Cum?
Zenka îşi privi uimită camerista:
- De ce i-ar face ră u regelui? întrebă ea.
- Maiestatea Sa nu v-a vorbit despre cicatricele sale?
- Nu, nu mi-a spus nimic despre cauza lor.

- Ne-am temut un moment să nu-şi piardă un ochi. Curajul lui va fi dat
întotdeauna drept exemplu printre oamenii de aici.
Zenka se cufundă în apa caldă din baie şi Fanni începu:
- Era în primă vară , acum doi ani... pe vremea câ nd puii de vultur
învaţă să zboare. Lor le este tot timpul foame şi pă rinţii lor devin din ce în
ce mai îndră zneţi pentru a gă si o pradă . Ciobanii ştiu atunci că trebuie să -şi
apere în special mieii.
- Ce fac vulturii pentru a-şi hră ni puii dacă nu gă sesc nimic?
- Devin ca nişte nebuni. Ş i unul dintre ei a ră pit un bebeluş care abia
se nă scuse.
- Este oare posibil?
- Sunt lucruri care se întâ mplă din câ nd în câ nd. De data asta, era
vorba de un copil absolut special, deoarece mama lui ră mă sese sterilă ani
de zile. Avea patruzeci de ani câ nd s-a nă scut micuţul. Vă imaginaţi bucuria
satului!
- Fireşte!
- Această femeie instalase leagă nul în faţa casei, la soare. Trebuie să
vă spun că locuieşte puţin mai jos de castel.
Fanni povesti cum vulturul planase în cercuri din ce în ce mai apropiate,
apoi cum că zuse ca o piatră asupra copilului, îl prinsese în gheare şi plecase
într-un zbor viguros spre cuib.
Mama alergase prea tâ rziu; ea ieşise din casă scoţâ nd ţipete de
disperare.
Chiar în momentul acela, regele urca drumul în compania unui grup de
prieteni că lare.
Câ nd a înţeles ce se întâ mplase, îi adună pe cei mai buni alpinişti din sat
şi porniră în direcţia luată de vultur.
- împreună cu regele?
- Bineînţeles! Maiestatea Sa este un adevă rat om al muntelui! îi
egalează pe cei de aici şi poate le este chiar superior.
- Nu ştiam, zise Zenka, ghicind sfâ rşitul poveştii.
- Cuibul fusese reperat cu binoclurile şi regele a fost cel care a fă cut
ultima parte a ascensiunii. N-a vrut să meargă nimeni cu el. Le ceru doar să
distragă atenţia vulturilor ca să -i ţină departe de cuib.
Nu trebuia mai ca seamă bebeluşul să fie ră nit de ei.
- într-adevă r!
- Ş i câ nd Maiestatea Sa a ajuns la cuib, mama se repezi asupra lui,
atacâ ndu-1 cu ciocul şi cu ghearele. Puteţi vedea încă urmele pe obrazul să u
stâ ng.
- Ce moment îngrozitor!
- Ceilalţi nu puteau trage asupra pă să rii, de teamă să nu-1 atingă pe
rege. El a scos cuţitul şi a ucis vulturul.
- Dar copilul?
- Respira încă . Maiestatea Sa l-a dus în braţe pentru a ajunge la o
platformă , şi de aici a coborâ t bebeluşul cu o frâ nghie. în momentul acela a
apă rut celă lalt vultur, tată l puilor. El s-a aruncat asupra regelui şi a reuşit
să -l facă să cadă .
- Dumnezeule!
- Copilaşul a ajuns jos teafă r şi nevă tă mat, dar regele şi-a rupt piciorul
în că dere. A fost o fractură urâ tă . A ră mas luni de zile întins în pat.
"înainte să vină în Anglia pentru să rbă toarea de întâ i ianuarie..." se
gâ ndi Zenka.
Acum îi era ruşine că -şi imaginase că cicatricele regelui proveneau

de la un duel împotriva unui soţ gelos. Ghicea bucuria şi recunoştinţa
mamei recă pă tâ ndu-şi copilul; înţelegea de asemenea afecţiunea
înflă că rată pe care o ară tau regelui lor locuitorii locului.
Zenka se afla la castel de patru zile şi reuşise să viziteze

împrejurimile profitâ nd de minunaţii cai ai grajdurilor regale.
Aceste plimbă ri pe povâ rnişuri de munte, de-a lungul torentelor
vijelioase, în fundul râ pelor, vor ră mâ ne printre cele mar plă cute
amintiri din viaţa ei.
Unii dintre cai nu erau decâ t pe jumă tate dresaţi. Regele îi j
promisese să -şi consacre ziua asta dresă rii celor mai indisciplinaţi. j El
putuse să constate cu proprii lui ochi că Zenka era o că lă reaţă | eminentă .
! - Acum înţeleg de ce sunteţi atâ t de mâ ndră de originea
dumneavoastră maghiară . Numai o unguroaică poate că lă ri cu o
asemenea mă iestrie!
Miklos râ dea complimentâ nd-o, şi vâ ntul îi deranja pă rul | care-i
că dea în şuviţe buclate pe frunte. De la sosirea lor la Kostovar, se ară ta mai
mult amabil decâ t în capitală .
Rareori se mai întâ mpla să facă o remarcă aspră sau să ia un aer
indiferent şi rece.
în asemenea momente, Zenka se simţea respinsă de el; din fericire,
aceste accese de proastă dispoziţie nu durau.
Discutau despre un mare numă r de subiecte şi descopereau că

aveau multe interese comune.
Zenka iubea dintotdeauna muzica şi pictura; or, regele avea în
aceste domenii cunoştinţe foarte vaste.
Tâ nă ra fată citise mult, atâ t că rţi de istorie, câ t şi clasici sau
memorii de că lă torie şi-i plă cea să vorbească despre lecturile ei. Seara,
înainte de a adormi, îşi rememora conversaţiile lor şi că uta noi
argumente pentru a-şi susţine punctul de vedere câ nd erau în
dezacord.
înainte de întâ lnirea cu Miklos, n-avusese ocazia să susţină
asemenea confruntă ri de idei şi ea profită din plin, temâ ndu-se totuşi
ca regele să nu se plictisească de ele şi să nu regrete epoca
frumoaselor lui prietene.
Contesa Haradny şi Nita Loplakoff îi lipseau oare?
în compania lor, regele nu-şi pierdea cu siguranţă timpul vorbind
pe larg despre teorii savante; prefera distracţii mai puţin sobre...
Nu! Nici o forţă din lume n-o va determina s-o accepte pe contesă
drept doamnă de onoare! Această seducă toare se va sclifosi în faţa
regelui sau îi va vorbi cu vocea ei mâ ngâ ietoare, ca la teatru, şi Zenka
va trebui să suporte totul!
De altfel, venise la Kostovar fă ră doamnele ei de onoare. Se
mulţumise doar cu Fanni, camerista ei. La ce i-ar fi servit acele
femei plicticoase? Nu existau ceremonii la palat, ci numeroase ocupaţii
variate! interesante sau amuzante.
In afară de ieşirile că lare, fă cea plimbă ri pe jos în compania regelui
şi a câ inilor să i; urcau poteci accidentate, gă seau zmeură în tufişuri şi
afine sub copaci.
Regele Miklos avea patru seteri de culoare roşu-închis care-1

urmau pas cu pas şi care, dacă i-ar crede spusele, nu-şi fă ceau partea lor
de exerciţii decâ t în timpul vizitelor sale la castel.
Zenka îşi dorea dintotdeauna să aibă un animal; murea de dorinţa
de a cere un că ţeluş care să -i aparţină personal. Dar era convinsă că
regele îi va ră spunde aşa cum fă cuse în cazul ursuleţului: "Nu vreau să
strice mobilele şi perdelele palatului".
Un că ţel ar provoca strică ciuni în acest castel care tocmai fusese şi
el renovat. Scaunele vechi, patinate de vreme fuseseră acoperite din
nou cu stofe în culori vii, iar pe pardoseli fuseseră întinse covoare mari
din lâ nă albă .
" Camera Zenkă i prezenta o armonie de mai multe tonuri de verde care
se potriveau perfect cu o roşcată , şi carpete cu desene orientale
încă lzeau atmosfera cu culorile lor de ocru şi roşu.
Transformâ nd un castel sobru medieval într-o locuinţă în care era
plă cut să tră ieşti, regele nu uitase gră dinile.
Nu puteau fi nicidecum comparate cu parcul în stil franţuzesc,
decorat cu statui, fâ ntâ ni arteziene şi bazine, care se întindea în spatele
palatului regal din capitală . Se respectaseră pantele terenului, stâ ncile
şi pâ nă şi brazii; flori foarte simple, aproape să lbatice, înveseleau
marginile unor poteci sau se reflectau într-un lac alimentat de o
cascadă .
128 BARBABA CARTLAND
Era greu să -ţi imaginezi că în acest cadru natural şi încâ ntă tor să
se fi putut desfă şura orgii, Totul pă rea liniştit şi feeric. Wilhelmine
trebuie să se fi lă sat antrenată de imaginaţia ei!
O curtase oare pe graţioasa Nita Loplakoff pe unul dintre podurile
suspendate, sau o strâ nsese oare în braţe pe contesă în faţa uneia
dintre ferestrele salonului de unde se descoperea valea, câ nd înecată
în ceaţă , câ nd stră lucind de verdeaţă sub soare?
"Le ură sc! Le ură sc pe amâ ndouă !" se gâ ndi Zenka.
După ce-şi fă cu baia, îmbră că rapid costumul de că lă rie deoarece
venise timpul să-l întâ lnească pe rege pentru a începe dresajul.
Alesese o ţinută uşoară , de un albastru cu gă itane albe. Bluza era
strâ nsă în talie, iar fusta foarte amplă că dea în pliuri largi.
Fanni îi aduse mă nuşile şi pă lă ria prinsă cu o fâ şie fină de mă tase
albastră ale că rei falduri îi că deau pe ceafă ; se gră bi să coboare scara
în spirală care ducea la intrare.
Câ nd ajunse în capă tul treptelor peronului, îşi dădu seama uimită
că era prima.
Doi râ ndaşi stă pâ neau cu greutate nişte cai aprigi; regele Miklos
îşi ţinuse promisiunea!
Zenka se hotă rî să coboare peronul. Era gata să ceară unuia dintre
râ ndaşi s-o ajute să urce în şa câ nd auzi un pas rapid care era cu
siguranţă al regelui.
Se întoarse zâ mbind pentru a descoperi că era vorba de aghiotant.
- Bună ziua, că pitane Janos! spuse ea.
Tâ nă rul bă rbat îi să rută curtenitor mâ na.
-Alteţa Voastră , sunt purtă tor de veşti rele: Maiestatea Sa nu va
putea face plimbarea cu dumneavoastră . Tocmai a primit o vizită
neprevă zută şi mi-a cerut să vă transmit regretele sale.

- Ce pă cat!.... murmură Zenka.
Ră mâ nea cu ochii fixaţi asupra unuia dintre cai, deosebit de
îndă ră tnic, pe care râ ndaşul îl stă pâ nea cu mare greutate.
- Regele vă cere să nu renunţaţi la această ieşire, reluă că pitanul.
Am dat deja ordin la grajduri să vi se înşeueze iapa dumneavoastră
preferată . Cea pe care aţi că lă rit ieri. Ş i dacă îmi permiteţi, vă voi
însoţi. Voi comanda escorta noastră .
- Am nevoie de o escortă ?
- Desigur.
Zenka strâ nse din buze. îşi lovea maşinal cu cravaşa carâ mbul
cizmelor:
- Voi fi foarte fericită cu compania dumneavoastră , dar refuz
ideea unei escorte. Ne va fi imposibil să pă stră m un galop susţinut.
~- Alteţa Voastră , este vorba de excelenţi că lă reţi.
Aruncâ nd o privire spre grajduri, Zenka nu vă zu pe nimeni
apropiindu-se. Se întoarse cu un aer hotă râ t spre calul cel mai
nepotolit.
- Ajută -mâ să încalec! zise ea cu voce scă zută râ ndaşului care
ţinea animalul.
Acesta se supuse şi Zenka lua deja frâ iele câ nd că pitanul Janos îi
înţelese intenţia.
- Alteţa Voastră ! Vă rog!
Se aduce iapa dumneavoastră .
- Prea tâ rziu, că pitane! La revedere!
Cu o lovitură uşoară de pinten, Zenka fă cu să plece ca o să geată
animalul impetuos, care nu era uşor de stă pâ nit; se concentră asupra
sarcinii ei şi-l auzi vag în spatele ei pe că pitan urlâ nd ordine râ ndaşilor.

Că lă rise deja cai pe jumă tate să lbatici; ştia că la început trebuie
să -i lase liberi să -şi consume energia, pentru ca după aceea să
folosească frâ iele cu autoritate.
Calul cobora vertiginos drumul în serpentină care ducea la poalele
muntelui. Odată ajuns în vale, începu să traverseze în aceeaşi viteză
nebună o vastă întindere cu iarbă .
Zenka se întoarse pentru a vedea dacă era urmată . Zâ mbi,
constatâ nd că nu se vedea nimeni.
îşi lovea uşor calul cu cravaşa, pentru a-şi pă stra galopul regulat.
Apă ru curâ nd o pă dure şi animalul trebui să încetinească goana.
Intrâ nd cu mai multă prudenţă printre brazii deşi, Zenka pierdu
puţin din impulsivitatea ei şi începu să reflecteze la modul în care
regele se debarasase de ea.
Cine era oare acest vizitator necunoscut? Nu era mai degrabă o
vizitatoare? De la primele cuvinte ale că pitanului Janos, se gâ ndise la
contesă .
Un acces de mâ nie o fă cu să se revolte împotriva regelui,
împotriva contesei Harandy, împotriva tuturor acestor femei care-i
pâ ngă reau luna de miere...
Da, era opera unei femei. Primul ministru sau oricare alt personaj
important aveau prea mult tact pentru a se prezenta la castel într-un
asemenea moment!
"Este contesa, sunt sigură , concluzionă Zenka ghidâ ndu-şi calul
printre copaci. Dar nu voi suporta prezenţa ei la castel! îl voi obliga pe
Miklos s-o trimită înapoi!"
Spunâ ndu-şi asta, îşi dă dea totuşi seama că n-avea nici un mijloc
de presiune asupra regelui. Dacă era mulţumit s-o primească pe

contesă , cum să -l facă să -şi schimbe pă rerea?
într-un gest de furie neputincioasă , îşi înfundă pintenii în coasta
calului, care să ri, încercâ nd s-o arunce din şa. Urmă o luptă între animal
şi că lă reaţa lui. Calul o luase razna şi galopa acum la întâ mplare prin
iarba de sub copaci presă rată primejdios de blocuri de piatră .
Zenka nu se mai gâ ndea decâ t să evite o că dere mortală . Uită de
rege şi de ura pe care i-o inspira. Se simţi extrem de uşurată câ nd vă zu
ză rindu-se copacii, lă sâ nd loc unui spaţiu vast de verdeaţă .
îi trebui mult timp şi perseverenţă pentru a-i veni de hac
animalului îndă ră tnic. Câ nd în cele din urmă deveni mai docil, habar n-
avea unde se afla.
înaltele turnuri ale castelului nu se vedeau nică ieri, iar peisajul nu-
i era deloc familiar. Pantele domoale acoperite de brazi fă cuseră loc
unor stâ nci ascuţite lipsite de vegetaţie, şi care trebuia să fie de origine
vulcanică .
Zenka îşi îndemnă calul pâ nă pe culmea unei stâ nci şi privi de jur-
împrejur.
Unde se afla oare pă durea pe care o traversase?
Munţi înalţi se ridicau spre cerul albastru. îi mai vă zuse deja? Se
putea orienta după soare.
Cu multe precauţii, îşi angajă calul în coborâ re: trebuia mai ales să-l
împiedice să alunece pe o piatră şi să -şi luxeze un picior.
Această regiune să lbatică nu era cu siguranţă nelocuită ... Va sfâ rşi
prin a întâ lni un tă ietor de lemne sau un ţă ran şi-l va întreba care era
drumul.
în momentul acela auzi un galop care creştea în intensitate. 0 ceată
destul de numeroasă se îndrepta spre ea. Oamenii castelului reuşiseră

oare s-o gă sească ?
Dar că lă reţii care se apropiau cu o viteză uluitoare nu fă ceau parte
din personalul castelului Kostovar; ară tau mai curâ nd ca nişte
vagabonzi sau, mai bine zis, tâ lhari!
Zenka vru să -şi întoarcă pe loc calul, dar era prea tâ rziu: era deja
înconjurată din toate pă rţile.
Nu era greu să ghicească cine erau aceste figuri oacheşe, cu bă rbi
care coborau pâ nă la piept: palicari!
- Ce vreţi de la mine? le strigă ea.
Nici un ră spuns. Apoi, doi bă rbaţi începură să vorbească volubil
într-o limbă necunoscută .
Zenka voia să -şi ascundă teama:
- M-am ră tă cit, zise ea pe un ton calm. Puteţi să -mi ară taţi drumul
spre Kostovar?
Numele acesta pă ru să producă un efect miraculos: tâ lharii
scoaseră exclamaţii şi începură să vorbească şi mai însufleţit în limba
lor, care pă rea să fie albaneza.
- Lă saţi-mă să trec. Vreau să mă întorc acasă !
Se fă cu tă cere. Cel care pă rea să fie şeful o întrebă într-o maghiară
stricată :
- Sunteţi regina?
Zenka fu pp punctul să nege; dar de ce să mintă ?
- Da, sunt regina. Continuaţi-vă drumul!
Zâ mbete largi apă rură pe feţele bă rboase. Un uriaş îmbră cat în
piei de oaie şi care purta un iatagan la cingă toare luă frâ iele calului ei:
- Urmaţi-mă , mică doamnă , şi fă ră rezistenţă !
Ceata se puse în mişcare.

Zenka nu putea face altceva decâ t să ră mâ nă foarte dreaptă în şa,
cu bă rbia ridicată şi cu un aer dispreţuitor, că utâ nd în acelaşi timp cu
înfrigurare să gă sească mijlocul să scape de această escortă de un nou
gen!
Câ teva ore mai tâ rziu, Zenka se gă sea cu mâ inile legate la spate,

culcată pe o saltea subţire umplută cu paie, în întunericul unei grote.
Temperatura era acolo foarte scă zută . înainte de a pleca, palicarii
îi aruncaseră o pă tură grosolană care mirosea îngrozitor şi pentru
nimic în lume nu s-ar fi atins de ea. Dar înainte de apariţia zorilor, era
înţepenită de frig.
Cum timpul trecea şi membrele ei deveneau tot mai ţepene şi mai
îngheţate, îşi spuse ca în ciuda dezgustului, trebuia să se înfă şoare în
acea pă tură .
Ah! De ce se lansase oare în această aventură ? De ce plecase
singură , pe un cal nedresat şi într-o regiune bâ ntuită de bandiţi?
Palicarii o fă cuseră să urce pante interminabile pâ nă la o vâ lcea
îngustă situată la altitudine şi apă rată perfect de priviri indiscrete.
Aici se aflau peste o sută de persoane în corturi şi grote.
Zenka fusese tâ râ tă în faţa unui bă trâ n venerabil cu pă rul de o
albeaţă uimitoare şi care pă stra o vigoare impresionantă . Purta un
costum de catifea roşu-închis garnisit cu o blană de vulpe şi la brâ u cu
un pistolet cu patul încrustat cu argint.

Privirea lui era dură şi o mă sura pe prizonieră cu o ură fă ţişă .
- Oamenii mei pretind că sunteţi regina, zise el în maghiară .
- într-adevă r. N-aveau dreptul să mă conducă aici împotriva
voinţei mele.
Un zâ mbet batjocoritor apă ru pe buzele bă trâ nului.
- Regele îl ţine prizonier pe fiul meu. Este normal s-o am pe
soţia lui în schimb.
- Fiul dumneavoastră ?
Ş i Zenka îşi aminti brusc de prizonieri şi de prezenţa printre ei a
unui tâ nă r care pă rea superiorul celorlalţi.
înţelese că palicarii nu-i vor da drumul. Era prea valoroasă în ochii
lor!
După o foarte lungă tă cere, că zu sentinţa:
- Veţi ră mâ ne aici. Vă voi schimba contra fiului meu. Daţi-mi
ceva ce vă aparţine şi pe care regele să -l poată recunoaşte.
Zenka fă cu un pas înapoi; ridicâ ndu-şi cu mâ ndrie capul roşcat.
Voia să refuze, dar se gâ ndi că trebuia să-i dea de ştire lui Miklos
despre ce i se întâ mplase.
Scoase o batistă din buzunar. Bă trâ nul iacu semn de negare şi
atunci ea îşi desprinse de la încheietura mâ inii o bră ţară subţire de
aur:
- Asta vă convine?
- Da. O voi trimite astă zi. Mâ ine, dacă fiul meu nu va reveni, îi
trimit o ureche. Ş i în ziua urmă toare, un deget.
Zenka scoase un strigă t de groază .
Bă rbaţii izbucniră în râ s şi, bă tâ ndu-se cu putere pe umeri,
schimbară glume vizibil obscene.

Câ teva femei ieşiră din corturi şi veniră s-o privească pe Zenka;
erau nişte fă pturi să rmane, cu miros urâ t, şi ale că ror veşminte erau de
o murdă rie dezgustă toare.
Scoaseră exclamaţii la vederea înfă ţişă rii prizonierei, în timp ce
bandiţii povesteau cui voia să -i asculte peripeţiile captură rii ei.
Se înnoptă şi, după masa de seară , palicarii se gâ ndiră să gă sească
un adă post pentru ostatica lor.
Unul propuse o grotă la jumă tatea pantei muntelui. în întunericul
care sporea, nu se vedea decâ t deschiderea aflată la o înă lţime
ameţitoare. Zenka îşi spuse că nu va putea niciodată să ajungă în locul
acela.
Dar acest perete stâ ncos nu era un obstacol pentru palicari, care-1
escaladară ca nişte maimuţe, ridicâ nd-o pe Zenka în spatele lor ca pe
un pachet.
Ea ar fi vrut să se ferească de aceste mâ ini pă roase şi de aceste
corpuri transpirate, dar nu îndră znea să protesteze, de teamă să n-o
lase să cadă .
închise ochii în ultima parte a ascensiunii şi fu aruncată pe un sol
inegal de care se lovi înainte de a se pră buşi pe un culcuş de paie.
136 BARBARA CAKTLAND
Patru oameni o înconjurau. Unul dintre ei îi luase pă lă ria şi o

pusese pe pă rul lui zbâ rlit. în mijlocul râ setelor, el o privea acum cu o
expresie care n-avea nimic amical.
Zenka fu copleşită de o teamă cum nu mai simţise niciodată . Cei
patru bandiţi o mă surau din cap pâ nă -n picioare, cu o insistenţă care
o fă cu să -şi plece ochii.
Unul dintre ei se aplecă spre ea şi fu pe punctul să ţipe, dar el se
mulţumi să -i lege mâ inile la spate.
- Noapte bună , frumoasa mea! zise el ridicâ ndu-se şi ceilalţi
începură să chicotească .
Ră masă singură , Zenka îşi dă du seama că tremura de groază şi că
un fior de gheaţă îi cobora de-a lungul spină rii.
Ră mase mult timp pră buşită pe gră mada de paie, incapabilă să se
mişte. Apoi se ridică împleticindu-se şi înaintă pâ nă la marginea
grotei.
Ceva mai jos, palicarii se adunaseră în jurul unui foc, unde câ ntau
şi beau. Vocile lor ajungeau pâ nă la ea în aerul rece; focul lumina
plafonul grotei; câ teva stele stră luceau pe cer.
Nici o speranţă de evadare!
Peretele de dedesubt îi provoca ameţeală . Ş i cum să coboare cu
braţele legate?
Zenka se întoarse încet la aşternutul ei de paie. Acum se blestema
că fugise de la castel dintr-un impuls necugetat. Regele Miklos ştia de
ce cerea o escortă ...
Vrusese să braveze refuzâ nd compania că pitanului Janos. Era
furioasă şi decepţionată că regele nu venise, şi în spatele furiei se
ascundea un alt sentiment pe care nu voia să-l numească .
în grota din ce în ce mai îngheţată , trebuia să recunoască adevă rul:

era geloasă ! Geloasă pe contesă . Geloasă pentru că -1 voia pe rege
numai al ei.
Din nenorocire, nu-1 va mai vedea. Chiar dacă fiul şefului va fi
eliberat, palicarii nu-i vor reda libertatea. Dacă n-o vor omorî, o vor lua
cu ei pentru a o face să îndure o soartă mai rea decâ t moartea.
înţelesese ce însemna privirea bă rbatului care-şi pusese pe cap
pă lă ria ei. Va cere drepturi asupra ei, şi ceilalţi vor face la fel.
Ah! Ce prostie să nu fi profitat din plin de fiecare minut petrecut în
Karanya. Aceste ultime patru zile de la castel, fuseseră cele mai plă cute
din viaţa ei, chiar dacă le compara cu timpurile fericite ale copilă riei ei
în Ungaria...
Ş i nu prezenţa regelui Miklos îi fă cuse atâ t de plă cute aceste zile?
Zenka nu-1 mai ura. Da, ura ei dispă ruse pentru a lă sa locul unei emoţii
foarte diferite. Dar abia acum îşi dă dea seama de asta.
'Aici, în grotă , îi dorea atâ t de înflă că rat prezenţa, încâ t, mental,
întindea instinctiv mâ inile spre el. Dar regele, la castel, îşi fă cea oare
griji pentru ea?
Era prea ocupat cu contesa Haradny, pentru a se nelinişti de
dispariţia ei!
Zenka vedea conturâ ndu-se în faţa ei o figură de un farmec extrem,
cu ochi catifelaţi şi o gură roşie şi provocatoare! I se pă rea că aude
vocea lui Miklos şoptind cuvinte mâ ngâ ietoare...
Ş i scă pă un geamă t.
Ar fi vrut atâ t de mult ca aceste cuvinte tandre să nu fie pentru
contesă , ci pentru ea însă şi!
Pentru prima dată în viaţa ei, Zenka admise cu umilinţă că se
nşelase.
Sosise în Karanya cu furia în inimă , hotă râ tă să -l înfrunte pe cel
care se că să torea cu ea din raţiuni diplomatice! Ş i pe acest bă rbat pe
care-1 ura, care se că să torea împotriva voinţei lui, care o considera
drept o şcolă riţă necioplită , iată că ajunsese să -l iubească ...
Zenka îşi amintea foarte bine fiecare cuvâ nt al lui: regele
declarase cu dispreţ că dacă ar fi avut posibilitatea să aleagă n-ar fi
luat cu siguranţă drept soţie o copilă care nu ştia nimic despre viaţă ,
nici despre plă ceri.
El o aprecia pe Nita Loplakoff, şi pe contesă .... nu pe ea!
"Mai bine mor. Ş i repede.
Vreau să termin cu viaţa. Pentru ceea ce poate să-mi ofere!" se
gâ ndi Zenka.
Orele treceau, frigul devenea din ce în ce mai pă trunză tor şi odată
cu el sporea penibila certitudine că dacă se afla în această situaţie
îngrozitoare nu putea da vina decâ t pe ea însă şi.
Dacă n-ar fi cedat acelui impuls nesă buit, s-ar fi aflat acum la
castel, cu contesa Haradny, desigur, dar ală turi de rege...
Miklos putea să prefere compania acestei seducă toare, Zenka era
totuşi soţia lui. Tră ia în preajma lui, avea tot ră gazul să-l vadă şi să -l
asculte...
în loc de asta, se aruncase din vina ei într-un pericol extrem, care
o ducea la moarte sau la dezonoare.
Temperatura deveni atâ t de glacială , încâ t începu sâ -i clă nţă ne
dinţii. Stofa subţire a costumului de că lă rie n-o apă ra de frig.
încercă să se vâ re sub paie, dar acestea formau un conglomerat solid,
datorat cu siguranţă murdă riei.
Grota aceea servea palicarilor drept refugiu de un anumit timp şi

pe aceste saltele improvizate dormiseră mulţi bă rbaţi. Zenka avu o
mişcare de repulsie, dar se stă pâ ni: dacă nu voia să îngheţe de tot,
trebuia sa se încă lzească prin orice mijloc.
Exista desigur acea pă tură care-i fusese aruncată , dar îşi
promisese să nu se atingă de ea. Totuşi, timpul trecâ nd şi frigul
devenind tot mai pă trunză tor, începu să tatoneze cu piciorul în
întuneric ca s-o gă sească .
Lumina focului slă bise, ca şi vocile sonore ale palicarilor. Acum,
toată lumea dormea.
Bandiţii bă useră din abundenţă pentru a să rbă tori prinderea unui
ostatic atâ t de preţios. Mâ ncaseră un fel de tocană cu miros picant, pe
care Zenka o refuzase. Acum regreta, deoarece ar fi fost în mă sură să
reziste frigului.
• "Trebuie să mă folosesc de această pă tură !" se gâ ndi ea.
Piciorul ei întâ lni ceva moale. Era pe punctul să se ridice în capul
oaselor ajutâ ndu-se de mâ ini câ nd o umbră întunecă intrarea în grotă .
Un colţ de lună se ridicase şi lumina lui mult mai palidă o înlocuise
pe cea a jarului ră mas de la foc; or, cerul înstelat dispă ruse, acoperit
de o formă întunecată .
Cineva înainta prudent pe solul bolovă nos, luâ ndu-şi nesfâ rşite
precauţii ca să nu fie auzit.
Inima Zenkă i stă tu o clipă ; încetă să respire, paralizată brusc de o
teamă cumplită .
Cum intrusul se apropia de ea, uriaş şi ameninţă tor, deschise gura să
ţipe, dar nici un sunet nu-i ieşi din gâ tul contractat de groază .
Era gata să se retragă spre fundul grotei câ nd o prinseră două braţe,
o faţă se apropie de ea şi o gură îi acoperi buzele ca un că luş, ca s-o

reducă la tă cere.
O clipă , Zenka avu impresia că recunoaşte senzaţia simţită în tren,
câ nd o să rutase misteriosul hoţ, dar această îmbră ţişare era mult mai
puternică , mai viguroasă , ca aceea a unui urs sau a unui uriaş.
Nu era vorba de francez, ci de regele Miklos...
De unde venea oare această certitudine? N-ar fi ştiut să explice.
Intuiţia îi spunea că era el. La lumina lunii, ză ri o buclă care că dea pe
fruntea lui într-un fel pe care-1 remarcase deja.
Miklos îşi dădu seama că ea nu se mai încorda în braţele lui ca o
pradă încolţită . îşi ridică prin urmare capul şi puse un deget pe buzele
Zenkă i.
- Fă ră zgomot, şopti el.
Era atâ t de fericită de prezenţa lui, încâ t se strâ nse lâ ngă el şi-şi
cuibă ri capul la umă rul lui.
- Mi-au legat mâ inile, spuse într-un suspin.
Regele scoase un cuţit din buzunar şi se gră bi s-o elibereze. Apoi o
conduse spre intrarea grotei unde atâ rna o frâ nghie solidă . Miklos
înfă şură o lungime bună de frâ nghie în jurul corpurilor lor, apoi o înnodă
cu pricepere.
După care trase de frâ nghie, care se întinse brusc. Zenka se simţi
ridicată spre vâ rful peretelui stâ ncos.
începea o ascensiune dificilă , presă rată cu pericole.
Regele se ţinea cu amâ ndouă mâ inile de frâ nghie şi cu picioarele se
stră duia să se îndepă rteze de perete. Ghemuită lâ ngă el, Zenka încerca să
fie câ t mai uşoară şi câ t mai puţin stâ njenitoare posibil.
După o privire spre hă ul că scat dedesubt, închise repede ochii,
cuprinsă de ameţeală . Cu oricare altul, ar fi murit de teamă , dar că ldura

şi prezenţa regelui erau o minunată reconfortare. Sosise câ nd avea
nevoie disperată de el. Venise s-o salveze câ nd totul i se pă rea pierdut.
Uneori, corpul ei se lovea violent de peretele de stâ ncă . în altele
simţea respiraţia lui Miklos accelerâ ndu-se, braţele încordâ ndu-se, inima
bă tâ ndu-i mai tare: regele lupta s-o pună în siguranţă .
Zenka nu mai avea nici cea mai mică teamă ; nimic nu i se mai putea
întâ mpla acum. Miklos era aici.
Brizele ei îşi aminteau încă presiunea să rutului să u; desigur, n-o
să rutase decâ t ca s-o împiedice să ţipe, dar pentru ea care-1 iubea, era o
fericire fă ră pereche.
Pentru a doua oară în viaţa ei, un bă rbat îşi pusese buzele peste ale ei.
Fă ră îndoială , de aceea crezuse o clipă că -1 recunoaşte pe misteriosul
necunoscut din tren.
Dar era vorba de rege, un muntean desă vâ rşit, un alpinist care nu
dă dea înapoi în faţa unei performanţe considerată irealizabilă de că tre
cei mai buni că ţă ră tori.
"Este extraordinar", se gâ ndea Zenka, strâ ngâ ndu-se şi mai mult
lâ ngă el.
Nu redeschise ochii decâ t câ nd atinseră culmea stâ ncilor; atunci, fu
în stare să estimeze distanţa parcursă şi să aprecieze curajul dovedit de
rege.
Un mic grup de bă rbaţi se afla acolo, cei care tră seseră frâ nghia.
Nimeni nu vorbi. Regele desfă cu nodurile care-1 legau de Zenka şi
aceasta, fă ră tragere de inimă , îşi desprinse braţele ră mase încă în jurul
gâ tului să u.
Trebuia acum să coboare muntele pe alt versant, din fericire mai
puţin abrupt. Se prinseră în coardă în grupuri de cinci şi Zenka fu legată

în mijlocul unui grup de patru bă rbaţi.
Coborâ rea, într-un întuneric total şi de-a lungul unor stâ nci netede şi
tă ioase, fu foarte istovitoare. Luna era ascunsă de munte, iar stelele nu
aruncau decâ t o lumină foarte slabă . în câ teva râ nduri, Zenka se gă si
suspendată în aer, deasupra abisului.
Jos, îi aştepta un grup de cai sub paza că pitanului Janos.
Nici de data asta nu se schimbă vreun cuvâ nt. Fiecare pă stra
consemnul tă cerii; palicarii aveau auzul fin şi le-ar fi uşor să tragă
asupra fugarilor din înaltul bâ rlogului lor. Zenka arunca priviri îngrozite
în jurul ei; i se pă rea că vede umbre mişcâ ndu-se.
Muntenii urcară în şa; nu exista cal pentru Zenka, dar regele întinse
braţele spre ea, o prinse de talie şi o instală în faţa lui.
în pofida blâ ndeţii gestului, ultimele ace care ţineau cocul Zenkă i se
desprinseră şi o masă de pâ r că zu pe umerii ei într-o coamă somptuoasă .
Că lă reţii înaintau în şir indian de-a lungul unei poteci de capre care
cobora în vale.
Zenka nu mai privea în jurul ei. Pleoapele ei se închideau.
Era în siguranţă . Nu-i mai era frig şi teama de a-şi pierde un deget sau o
ureche dispă ruse.
t
Ajunşi pe un teren plat, viteza cailor crescu, dar regele şi-l reţinea
deliberat pe al lui, deoarece Zenka îi adormise în braţe....
Zenka nu mai era legă nată de mersul unui cal. Cineva îi vorbea la
ureche:
- Cum vă simţiţi?
Sper că diavolii aceia nu v-au fă cut ră u!
Deschise ochii: o lumină aurie fă cea să stră lucească uşa de la intrarea
castelului. Oameni se repezeau în întâ mpinarea lor cu torţe în mâ ini.

- M-aţi salvat! Oh, mulţumesc! murmură ea.
Miklos îi zâ mbea. Cineva o ajută să coboare de pe cal şi o conduse spre
scara peronului. în clipa urmă toare, regele i se ală tură şi o luă în braţe.
Ce fericire să revină în acest castel, să regă sească acest decor încâ ntă tor
pe care crezuse că nu-1 va mai revedea: holul mare, scara în spirală şi
camera ei cu splendide covoare în diverse culori.
Regele o depuse pe pat.
Fă ră să gâ ndească , ea îl reţinu, spunâ nd:
- Te rog, nu mă lă sa...
El o privi lung, apoi ră spunse:
- Voi reveni puţin mai tâ rziu.
Ieşi din cameră şi Fanni se repezi spre stă pâ na ei cu mici exclamaţii de
compasiune.
Câ t de bine era să se lase dezbră cată , scă ldată , îngrijită de mâ ini atente,
după ce cunoscuse tratamentul brutal al palicarilor!
Fanni nu mai termina şuvoiul cuvintelor pline de consolare şi de
că ldură ; tot castelul fusese neliniştit! Ş i Maiestatea Sa!.... Nu-1 vă zuse
niciodată într-o asemenea stare!
Regele adunase imediat bă rbaţii cei mai bine antrenaţi pentru
ascensiuni. Ş i după plecarea lor, multe slujnice merseseră la capelă ca să
aprindă lumâ nă ri.
Zenka mâ ncă puţin, apoi se întinse în pat.
Regele îi promisese că va veni; îl aştepta.
Timpul trecea. Poate considerase că ora era prea înaintată şi se culcase,
pentru o odihnă binemeritată ?
Fanni lă sase două lumâ nă ri aprinse la capul patului şi se retră sese,
lă sâ nd camera în penumbră .
Totul în jurul ei era frumos şi confortabil; Zenkă i îi plă cea această
încă pere intimă şi primitoare unde se simţea acasă la ea.
Coşmarul tră it în munţi i se pă rea acum aproape ireal.
Era gata să închidă ochii, spunâ ndu-şi că regele nu se mai gâ ndea la
promisiunea lui, câ nd uşa se deschise.
Miklos purta acelaşi caftan ca în seara că să toriei lor şi cicatricele lui
ieşeau limpede în evidenţă pe faţa palidă . Zenka îşi aminti supoziţiile pe
care le fă cuse în legă tură cu acestea: câ t de greşit îşi judecase soţul! Aceste
semne erau mă rturia unei fapte generoase: salvase un nou-nă scut cum o
salvase pe ea însă şi, noaptea asta.
într-un gest impulsiv, Zenka întinse braţele spre el.
El se apropie încet de pat; o privea cu un aer supă rat.
- Iartă -mă , zise ea abia auzit. Totul a fost din vina mea. N-am nici o
scuză .
- Nu m-ai ascultat. Ordonasem să fii însoţită de o escortă . Pă rea
foarte furios.
t
- Am acţionat fă ră să mă gâ ndesc... Eram decepţionată că nu veneai!

- Ai plecat numai din acest singur motiv?
Zenka mototolea nervos un colţ al cearşafului brodat:
- Nu, nu tocmai...
- Aş vrea să înţeleg cauzele acestei acţiuni nesă buite.
Epuizată de evenimentele care se succedaseră într-un timp atâ t
de scurt, Zenka nu mai încercă să lupte:
- Eram geloasă ! mă rturisi ea.
- Geloasă ? Pe cine?
- Am crezut că vizitatorul dumitale era contesa.
Regele se aşeză pe marginea patului.

- Contesa Haradny? Erai geloasă pe ea?
în vocea lui Miklos era o notă de veselie. Temâ ndu-se să nu râ dă de ea,
Zenka reluă în grabă :
- Nu vedeam cine altcineva putea veni pe neaşteptate din capitală ...
Toată lumea ştia că eram plecaţi în luna de miere!
- Vizitatorul meu era în realitate directorul închisorii unde sunt
deţinuţi palicarii care vor fi judecaţi curâ nd. Venea să mă anunţe că unul
dintre ei este într-adevă r fiul unei că petenii.
- Da, ştiam. Eu trebuia să servesc drept monedă de schimb. Dacă acest
prizonier nu era eliberat, ţi s-ar fi trimis mâ ine una din urechile mele, iar
poimâine unul din degetele mele.
- Mă aşteptam la asta!
- De aceea ai alergat imediat?
146 BARBARA CÂRTI AND
Cum ai descoperit locul unde eram?

- Eu cunosc foarte bine aceşti munţi. Câ nd că pitanul Janos te-a vă zut
dipă râ nd în direcţia aceea - deoarece te-a urmă rit că lă rind iapa - m-am
gâ ndit imediat la palicari.
- Mi-a fost îngrozitor de teamă , dar nu pot da vina decâ t pe mine
însă mi. Te rog, iartă -mă !
- Sunt gata să te iert dacă -mi ră spunzi sincer la o întrebare.
- Care?
- De ce eşti geloasă pe contesă ?
Zenka explică , deşi fă ră tragere de inimă :
- O admirai mult... La fel cum o admiri pe Nita Loplakoff. Mi s-a spus
că ai numeroase amante... Se opri, incapabilă să ră spundă .
- Termină -ţi fraza.
- Nu; nu mai am nimic de spus! Ochii Zenkă i se umplură de lacrimi.
- Sunt persoane atâ t de frumoase, continuă ea. înţeleg foarte bine că
eşti îndră gostit de ele! încheie ea.
Pe obraji îi curgeau lacrimi, dar nu se gâ ndi să le şteargă .
- N-ai nici un motiv să fii geloasă ! zise el. Tu eşti soţia mea.
- Atâ t de puţin! Mă simt atâ t de singură ! Aş vrea să am pe cineva să -l
iubesc: deoarece vorbeai despre succesiune, aş fi atâ t de fericită să am un
copil! L-aş iubi din toată inima, ar fi al meu.
- Dar mi se pare că acest copil va fi şi al meu. Asta doreşti cu adevă rat,
Zenka?
Se apropie de ea şi-i ridică pă rul care-i acoperea faţa:
- Ră spunde! Vrei un copil de la mine? Asta este?
Ea ridică spre el ochii ei verzi stră lucitori şi plini de lacrimi care-i
înceţoşau privirea. Crezu că descoperă pe tră să turile lui
Miklos o expresie nouă şi complet surprinză toare. Inima ei îi tresă ri şi

ră mase fă ră glas.
- Aş vrea să ştiu care sunt exact sentimentele tale faţă de mine, reluă
regele. în ziua că să toriei noastre m-ai asigurat de ura ta, dar am impresia că
această aversiune a dispă rut. Mă înşel?
Ca hipnotizată , fă ră să-şi întoarcă privirea, Zenka îşi pierdu toată
mâ ndria şi murmură :
- Nu, nu te înşeli.
Miklos continua să -i îndepă rteze pâ rul ca să-i vadă mai bine faţa, îşi lă să
mâ na să alunece pe umă rul ei şi o trase spre el:
- Draga mea... Tâ nă ra fată se lă să în voia lui. Cu un suspin de fericire,
simţi gura lui Miklos aşezâ ndu-se peste a ei.
Iată că i se întâ mpla ceea ce visase, nu doar un simplu gest ca s-o
împiedice să ceară ajutor, ci să rutul adevă rat pe care-1 aştepta.
Nu suferise atâ t de singură tate, câ t de ră ceala regelui. Or, această
ră ceală nu mai exista; acum o strâ ngea la piept şi o înă buşea cu să rută ri.
Nu-i vorbise oare, la gră dina zoologică , de un urs care o va legă na în loc s-o
devoreze?
Pe vremea aceea, era atâ t de tristă şi de abandonată ! Acum îşi simţea
inima să rind în piept şi o, mare vă paie aprinzâ ndu-se în fiinţa ei.
Aruncâ ndu-şi braţele în jurul gâ tului lui Miklos, ră spunse pasiunii lui
înflă că rate.
Crezuse că nu va cunoaşte nici dragostea nici fericirea fă câ nd o
că să torie dictată de politică , şi iată că obţinea ceea ce nu gâ ndise. Se simţea
copleşită .
Câ nd Miklos îşi ridică în cele din urmă capul, ea îşi retrase braţele şi
spuse:
- Ce bine este! Mai să rută -mă ! Doresc atâ t de mult!

- Ş i eu la fel! Pentru a fi precis: de un an şi opt luni. Din ziua câ nd te-
am vă zut...
- în ce moment?
- Cu ocazia petrecerii de Anul Nou, la palatul Buckingham.
- Dar nu te-am întâ lnit...
- Te-am ză rit de departe şi m-am gâ ndit imediat că erai cea mai
frumoasă , cea mai minunată fiinţă din lume. După aceea, am revenit în
Karanya şi m-am gâ ndit la diferenţa de vâ rstă dintre noi: visasem ca un
imbecil, eram mult prea în vâ rstă pentru tine!
Zenka avu un râ s fericit:
- Te-ai îndră gostit într-adevă r de mine?
- Câ nd te-am vă zut fă câ ndu-ţi reverenţa în faţa reginei Victoria, mi s-a
pă rut că erai înconjurată de o lumină şi am înţeles că o gă sisem în sfâ rşit pe
aceea pe care o că utam.
- N-ai încercat să -mi vorbeşti?
Miklos zâ mbi, puţin jenat:
- Uiţi de cicatricele mele. Erau atunci mai profunde şi şchiopă tam
îngrozitor.
- Prin urmare, hotă râ seşi să mă uiţi...
- Da. Totuşi, mai dă inuia o speranţă . M-am aruncat cu înverşunare în
restaurarea palatului şi a castelului.
Mi te imaginam în fiecare încă pere şi compuneam un decor demn de
tine.
- Cum aş fi putut bă nui?
- Nu ştiam încotro s-o iau. în unele zile eram gata să plec la Londra. Ş i
a doua zi consideram că este mai rezonabil să abandonez orice idee de a te
revedea. Dar au izbucnit tulbură rile cu austriecii. JViembrii Consiliului de

miniştri mă rugau stă ruitor să mă că să toresc cu o prinţesă britanică .
- Ş i ai rostit imediat numele meu.
- Nu imediat. Această că să torie forţată îmi displă cea, chiar dacă era
pentru a-mi salva ţara. Miniştrii insistară din nou; atunci, mi-am dat
asentimentul.
- Ai menţionat numele meu? Este adevă rat?
- I-am precizat ambasadorului că nu visam pe nimeni altcineva. Ca
bun diplomat, nu i-a lă sat reginei posibilitatea să aleagă , deoarece se temea
prea mult să nu ne refuze şi să nu ne propună pe una ca Wilhelmineî
- Cum s-a descurcat? întrebă Zenka râ zâ nd.
- Ambasadorul a sugerat că o prinţesă cu ascendenţă balcanică ar
plă cea mult karanienilor...
- Ş i Maiestatea Sa a propus umila mea persoană ?
„ , - Numai tu puteai ră spunde numeroaselor mele exigenţe!
- Oh, de ce nu mi s-a spus? Credeam că îţi trebuie o tâ nă ră de sâ nge
regal, oricare, numai să poarte eticheta "Made in England!"
- Acum ştii că a fost cu totul altfel!
- N-ai fost decepţionat câ nd am sosit? N-ai nici un regret?
- Cum să ţi-o dovedesc, Zenka?
Ea îi întinse braţele, cu ochii stră lucind ca nişte stele. în loc să se aplece
spre ea, regele se ridică .
- Eşti epuizată . Trebuie să te las să te odihneşti.
- Mai să rută -mă , Miklos, te iubesc atâ t de mult!
Regele suflă în lumâ nă ri. în clipa urmă toare, era în pat şi o îmbră ţişa pe
Zenka.
Capitolul 7
Zenka deschise ochii. O rază de soare trecea printre perdele şi juca pe

cearşafuri.
întoarse capul şi vă zu că era singură . Ră mase o clipă nemişcată privind
perna ală turată , apoi se ridică impulsiv şi alergă în că maşa de noapte spre
uşa de legă tură dintre cele două apartamente.
Un mic culoar dă dea acces spre o garderobă , iar în fund se afla o uşă
deschisă . Regele era în că maşă , cu spatele spre ea şi-şi peria pă rul. Un valet,
care-i prezenta haina, o ză ri primul pe Zenka.
Punâ nd haina pe un fotoliu, acesta se îndreptă spre ieşire:
- Micul dejun este pregă tit, Maiestatea Voastră .
Valetul dispă ru discret şi Zenka ră mase nemişcată lâ ngă uşă , admirâ nd
pantalonul din piele de că prioară al regelui. Foarte ajustat, îi punea perfect
în valoare îngustimea şoldurilor şi zvelteţea taliei, sub că maşa fină de
olandă plisată .
"Cum poate fi un bă rbat atâ t de seducă tor?" se întrebă ea.

Miklos îi simţi privirea şi se întoarse:
- Te-ai trezit deja?
- Am venit să caut confirmarea la tine. Ceea ce s-a petrecut noaptea
asta a fost real, sau doar un vis?
Regele zâ mbi.
- Dacă a fost un vis, l-am tră it împreună . Vino lâ ngă mine; te voi
convinge foarte uşor că totul este adevă rat.
Ea alergă şi se cuibă ri la pieptul lui. Regele strâ nse în braţe corpul ei
cald pe care că maşa de noapte abia îl ascundea.
- Eşti foarte frumoasă în zorii zilei, draga mea.
- Mă temeam că nu te mai gă sesc.
- De ce?
- Ai fi putut să te plictiseşti de mine, deoarece la urma urmei nu sunt
decâ t o copilă abia ieşită din pension şi care nu ştie nimic despre gusturile
tale!
Vorbea pe un ton amar, dar regele râ se:
- Nu te teme, dragostea mea! Te-am gă sit foarte frumoasă şi inocentă .
Se aplecă s-o să rute, dar Zenka îl evită . Ea se refugie în faţa ferestrei,
privind peisajul fă ră să-l vadă .
- Ce s-a întâ mplat? întrebă regele.
- Trebuie să -ţi mă rturisesc ceva.
- Te ascult.
Zenka nu ştia că in contre-jour soarele îi înconjura capul într-un halo
stră lucitor, nici că fiecare linie a corpului ei se contura în lumină . Miklos o
contempla cu o ardoare pe care pâ nă atunci nici o femeie nu i-o stâ rnise.
- Aştept!
- O să te înfurii.
- Pâ nă acum, tu te înfuriai pe mine.
- Ş tiu, dar este vorba de ceva cu totul deosebit. Aş fi vrut să nu fiu
nevoită să -ţi vorbesc despre asta, dar trebuie!
- După această noapte, nu mai avem secrete unul faţă de celă lalt.
- Da, desigur.
- Vino lâ ngă mine. Vei vedea că temerile tale sunt neîntemeiate.
Zenka scutură din cap:
- Nu, nu vreau să te privesc! Ş tiu că vei fi furios.
Urmă o tă cere. Ea îşi adună curajul:
- S-a întâ mplat în ajunul că să toriei noastre, câ nd trenul se oprise în
timpul nopţii, după trecerea frontierei.
- Un bă rbat a urcat în vagonul meu.
- Un bă rbat? Cine?
- Un hoţ. N-am strigat după ajutor. Am crezut la început că era vorba
de un anarhist şi m-am temut pentru viaţa mea. De fapt, am vorbit doar
despre diverse lucruri.
- Nu este puţin.... neobişnuit?
- Pe moment, nu m-am gâ ndit la asta. Ş i câ nd a plecat, am vrut să -i
ofer un cadou.
- Adevă rat?
- Da, un cadou pe care fusesem forţată să -l cumpă r.... pentru tine. Am
hotă râ t să i-1 dau ca să marchez un punct împotriva ta!
- Lipsindu-mă de cadoul meu?
-Da.
- Nu s-a întâ mplat nimic altceva?
- Ba da.
- Ce anume?
- M-a să rutat.
Cum regele nu spunea nimic, Zenka se întoarse de la fereastră şi alergă
spre el:
- înţelege-mă ! Ş tiu că am fă cut ră u, dar nu voiam să ţi-o ascund!
- Puteai foarte bine să taci!
- Nu. Spuneai adineaori că mă gă seai frumoasă şi inocentă . Nu este
adevă rat. Am fost deja să rutată ...
- Pentru că eşti o persoană foarte loială , spune-mi sincer ce ai simţit
în momentul acela.
- A fost minunat! Poate nu la fel ca noaptea trecută , dar am crezut o
clipă că timpul nu mai există şi că ...
Se opri o clipă , apoi continuă :
- Mi-ai cerut adevă rul! Nu mi-e ruşine de ce am fă cut! Este ră u, nu-i
aşa?
- Te înţeleg foarte bine, zise regele.
Zenka se agă ţă de el:
- Tu ai vrut să ştii! Acum, uită totul!
Nu vreau să prejudiciez dragostea noastră ...
- De ce să plâ ngi, Zenka, zise el cu blâ ndeţe. Priveşte: îţi face plă cere
că port cadoul tă u?
Zenka ră mase o clipă uluită .
Miklos îşi îndoi braţul şi-i ară tă încheietura: manşeta că mă şii lui albe
era prinsă cu o mică bijuterie de aur pe care ea o recunoscu. Un buton

pă trat purtâ nd litera Z.
Zenka nu-şi putea lua ochii de la obiectul revelator:
- Tu erai?
^ Crezi că aş fi permis altuia să urce în vagonul tă u?
- Dar vorbeai franţuzeşte!
- Mi s-a spus întotdeauna că această limbă ascunde mai bine o voce.
- Ş i mi-ai spus că erai un hoţ!
- Tu ai tras această concluzie. în realitate, voiam să fur un sfert de oră
logodnicei mele înainte să facem oficial cunoştinţă , înţelege-mă , nu puteam
aştepta pâ nă dimineaţă !
- De ce nu mi-ai explicat asta?
- Mi-ai dezvă luit multe lucruri foarte interesante. Am aflat că mă
detestai! Că erai furioasă la ideea să te că să toreşti cu un bă rbat pe care nu l-
ai vă zut niciodată ...
- N-am spus asta!
- Am înţeles printre cuvinte. îţi ghiceam gâ ndurile, draga mea. Cred că
Ie voi ghici întotdeauna.
Zenka îşi ascunse faţa la gâ tul lui:
-Nu eşti supă rat că am să rutat un necunoscut?
- Dacă ar fi fost altcineva, m-aş fi înfuriat îngrozitor! Trebuie să ştii,
frumoasa mea: voi fi un soţ cumplit de gelos! Dacă vei lă sa un alt bă rbat să-
ţi fure un să rut, îl voi ucide pe individ şi pe tine te voi arunca în groapa
urşilor!
Zenka izbucni în râ s:
- Spuneai că mă vor legă na între labele lor!
- Prefer s-o fac eu însumi! Nu mă mai deteşti, Zenka, este sigur?

- Ş tii că te iubesc... Cred că am un caracter îngrozitor. Kathleen mă
trata uneori drept scorpie, şi aveam intenţia să mă comport cu tine ca o
tigroaică .
- Te-ai purtat realmente ca o tigresă , o corectă Miklos.
- Aşadar, ştiai ce credeam în adâ ncul inimii mele! Ş i de aceea mi-ai
vorbit cu atâ ta ră ceală în seara că să toriei?
- Nu mă aşteptam să fiu primit cu un revolver în mâ nă . Totuşi, ar fi
trebuit să prevă d, deoarece în tren îl ameninţaseşi pe hoţ că vei trage
asupra lui.
- Mi-ai ră spuns atunci că nu te temeai.
- Ş i nici în camera ta nu m-am temut!
Zenka roşi: se purtase într-adevă r ca o actriţă de melodramă !
- Credeai sincer lucrurile oribile pe care mi le-ai spus? întrebă ea.
- Voiam să te surprind, să te derutez. Am gă sit în contesă o aliată
foarte preţioasă .
Ochii ei se mă riră , uimiţi:
- Oh! fă cu ea.
- Nu fi geloasă , frumoasa mea suspicioasă ! Ş i află că Nita Loplakoff
este că să torită de un an cu un prinţ dintre verii mei; iată de ce dansează
foarte rar, şi numai în Karanya.
O expresie de mare uşurare apă ru pe figura Zenkă i. Regele reluă :
- Contesa Haradny se va că să tori în curâ nd cu ducele Algero; a trebuit
să aştepte mult timp anularea primei lui că să torii la Curtea din Roma. Vor
pleca să tră iască în Italia.
- Sunt încâ ntată ! exclamă Zenka.
în ciuda protestelor soţului, nu dorea nicidecum să se afle faţă în faţă cu

prea seducă toarea contesă .
- La urma urmei, încheie regele, vom ră mâ ne amâ ndoi, tu şi cu mine.
- Nu cer altceva! Să fiu cu tine şi să ştiu că mă iubeşti!
- Mă voi stră dui să ţi-o dovedesc, draga mea...
- După persoanele fascinante pe care le-ai cunoscut, nu mă gă seşti
anostă şi plictisitoare?
- Nu mă va supă ra nicidecum să te învă ţ jocurile dragostei.
- Sunt gata să devin eleva ta.
- Cred că eşti foarte dotată . Cu ochii tă i verzi şi pă rul ca flacă ra, îmi
pari plină de promisiuni. Ş i cred că prima noastră noapte de nuntă nu ţi-a
displă cut.
Zenka scoase un suspin,
- Am crezut că tră iesc un vis... Câ nd m-am trezit, m-am întrebat dacă o
asemenea fericire este posibilă .
- Te-am fă cut într-adevă r fericită ?
- De mii de ori mai mult decâ t îmi imaginam!
îşi puse capul pe pieptul lui Miklos:
- Dacă vei înceta să mă iubeşti, cred că aş muri! Poţi să -mi ceri orice: o
voi face pentru tine.
Regele privea tandru ascest cap roşcat care se sprijinea de el cu atâ ta
încredere:
- Nu te teme de nimic, Zenka. Nu te voi pă ră si niciodată . Gâ ndeşte-te
mai curâ nd la toate activită ţile care ne aşteaptă .
- Să îmblâ nzim cai să lbatici, de exemplu...
Brusc, fu scuturată de un fior de groază .
- Oh, palicarii!
- Tocmai voiam să te liniştesc. în timp ce ne întorceam la castel, un
detaşament de soldaţi le-a încercuit tabă ra. Am aflat că a avut loc o luptă ;
vreo două zeci de palicari au fost ucişi, alţii ră niţi. Restul bandei a fugit spre
frontieră . Nu-i vom revedea curâ nd!
- Ce uşurare! Cred că mi i-aş fi imaginat, în fiecare clipă , ascunşi în
spatele stâ ncilor.
-Au plecat. Am ordonat să se ră scolească munţii. Soldaţii mei au primit
ordine foarte stricte.
- Ai vrea poate să -i însoţeşti? întrebă Zenka îngrijorată .
- Nu, nu; sunt prea ocupat. Noaptea asta, mi-am dus lupta mea.
- Ai fost învingă tor.... total!
- Trebuie să mă asigur că nu mai există nici o rezistenţă . Voi
descoperi poate vreo urmă de opoziţie?
- Ş tii că n-am un suflet de ră zvră tită . Te detestam pentru că nu te
cunoşteam. Sperasem întotdeauna să mă că să toresc din dragoste.
- Ş i acum, ce crezi despre asta?
- Că am avut mult noroc! M-am că să torit cu omul pe care-1 iubesc la
nebunie. Oh, Miklos, eşti exact bă rbatul pe care-1 visam!
Era atâ ta pasiune în cuvintele ei, încâ t regele o strâ nse la piept, punâ nd
stă pâ nire pe buzele ei, şi Zenka simţi că pluteşte pe un val uriaş de fericire
şi lumină .
Câ nd soţul ei o eliberă , întrebă cu o voce care tremura puţin:
- Dacă m-aş fi înecat în Mediterana, cum am dorit o clipă ? Sau dacă
fugeam cu hoţul, pentru a deveni complicea lui? M-am gâ ndit o clipă la asta!
- Aminteşte-ţi cuvintele vizitatorului nocturn: furi inimile. Tu mi-ai
furat-o pe a mea. Dacă m-ai pă ră si, n-aş mai putea niciodată să iubesc.
- Aş fi incapabilă să te pă ră sesc. împreună , vom face din Karanya ţara
cea mai fericită din lume. Nu numai pentru noi, ci pentru toţi locuitorii ei!
- Iată un program care-mi place mult. îţi cer să fii asistenta mea.
Nimeni nu va şti să se descurce mai bine decâ t tine, iubita mea.
O să rută din nou, gata s-o facă să -şi piardă respiraţia. Zenka regă sea
emoţiile din noaptea precedentă : aceeaşi flacă ră se aprindea în fiinţa ei şi se
agă ţă de gâ tul lui Miklos, ră spunzâ nd să ruturilor lui.
Pe neaşteptate, regele o ră sturnă pe pat. întinzâ ndu-se lâ ngă ea, îi
îndepă rtă .că maşa de noapte ca s-o să rute pe gâ t.
Zenka vibra sub mâ ngâ ierile lui, gata să -şi piardă respiraţia. Reuşi totuşi
să murmure, cu o voce pe care abia şi-o recunoscu:
- Uiţi, dragul meu Miklos, că micul dejun este pregă tit. Regele îşi
ridică încet capul:
- Din nefericire, o afacere de stat îmi solicită toată atenţia. Sunt
singura persoană care poate s-o trateze. Aşadar, micul dejun va trebui să
aştepte!
Zenka avu un râ s fericit. Miklos începu din nou s-o să rute şi uitară
amâ ndoi de tot ce-i înconjura. Ce excepţia dragostei lor....
Sfârşit
Solicitanţii la
„CARTEA PRIN POŞTĂ“

se pot adresa
„S.C. ALCRIS 94 DIFUZARE“
Bucureşti, str. Teodosie Rudeanu 54, sector 1

tel. 021-223.63.07. sau C.P. 41-129.
Pentru relaţii editoriale se pot adresa editurii:
str. Panait Istrati 62, sector 1
tel/fax 021-224.16.98
tel.: 021-665.45.65
în ITALIA detailiştii şi cititorii noştri fideli se pot adresa pentru

cumpărături sau abonamente la oricare din cele şapte colecţii ale noastrej El
şi Ea, Romantic, Roz, De Aur, Nostalgic, Poliţista, Mari Romane de Dragoste,
la numărul de telefon: 00393480820307.

Barbara Cartland - Tigresa Și Regele

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Barbara Cartland - Tigresa Și Regele

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jumătate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale CARTLAND,

97. LUNĂ DE MIERE - Barbara Cartland

98. DUCESĂ PENTRU O Zi - Barbara Cartland

- Toţi aceşti oameni mâ îmbolnă vesc! bombă ni prinţesa Wilhelmine.

Era de notorietate publică faptul că Wilhelmine, în vâ rstă de treizeci de

pe cap; potrivit instrucţiunilor ei, doamnele sale de onoare

nu purtau toaletă decoltată , ci o rochie sobră şi inevitabila pă lă rie brodată .

admira de acolo focul de artificii, prinţesa continua să se lamenteze:

- Cei care le conduc sunt toţi că să toriţi.

- Te aprob întru totul.

- I-am auzit pe tata şi pe Frederich într-o zi... continuă Wilhelmine.

erau fermecaţi de ea şi ră mâ neau cu ochii fixaţi asupra ei, uitâ nd de celelalte

îşi amintea o vizită recentă în micul principat Zarfeld, unde ră mă sese o

- îmi voi aminti întotdeauna acest jubileu! Regina a fost minunată şi

fii trimisă într-o ţară necunoscută pentru a te că să tori cu suveranul ei,

- Este dorinţa reginei...

"Fericitele logodnice" aveau adeseori inima frâ ntă . Dar datorită

Alexandre se aplecase spre ea şi o strâ nsese puţin prea mult în braţe,

hotă râ re pentru viitorul meu, dar se întâ mplă să nu fiu de acord.

Ducesa avu un mic surâ s care nu anunţa nimic bun. Ea traversă

- Ş i de ce aş face mofturi cu tine? Soţul meu te-a primit din milă . Nu

Dumnezeu ştie că am fă cut totul să evit asta!

gă sisem puţină fericire în casa unchiului meu şi a ducesei Anne. Nu vă

în noaptea aceea, Zenka nu-şi putu gă si somnul. Că uta cu disperare mijlocul de a

Nimic nu-i pă rea mai îngrozitor decâ t să fie prizonieră pentru

bă rbatul pe care trebuia să-l suporte drept soţ.

Zenka îşi muşcă buzele. Nu voia să se coboare la discuţii zadarnice cu

Se vorbea de asemenea despre urmă toarele serbă ri: o paradă în

amestec de maghiari şi de croaţi. Zenka nu va întâ mpina aşadar mari

- Ei bine, declară ducesa zâ mbind, pentru că aceasta este dorinţa

Pe puntea lui "Vaillant", Zenka privea valurile spă rgâ ndu-se de

Zenka ar fi vrut să -i pună câ teva întrebă ri indiscrete, dar prezenţa

Negă sind nimic de ră spuns, ducesa se îndreptă spre uşă , aruncâ nd pe

- Asta mă va lă sa complet indiferentă .

- Vocea dumneavoastră , personalitatea, îmi evocă o amintire

- Ai dreptate, admise Zenka. Sunt unguroaică după tată şi am

- Ce ştiţi despre asta? Dacă aţi putea privi în globul de cristal al

- Iată o remarcă inteligentă .

oferite Zenkă i drept cadouri de nuntă .

- De ce îmi faceţi un cadou, prinţesă ?

Ş i apoi, o senzaţie necunoscută se trezi în fiinţa ei, ridicâ ndu-i piatra

Trenul înainta încet, pentru ca spectatorii să -şi poată admira

de la sprâ nceană la ureche.

era atâ t de mâ ndră !

Timp de o secundă , Zenka fu câ t pe ce să admită că nu vă zuse niciodată ceva atâ t de

- Timpul este splendid, Alteţa Voastră Regală ! exclamă Fanni a doua

Câ nd se despă rţiră pentru noapte, Zenka îşi luă ră mas-bun de la

Muntenii se recunoşteau după că ciulile de blană , în timp ce oră şenii

Zenka îşi schimbă încetul cu încetul atitudinea ţeapă nă şi participă

Aruncă această frază cu o anumită greutate, fă câ nd fă ră îndoială

- Vă asigur că n-aveţi de ce vă teme de mine!

- M-ar mira! Doamne Dumnezeule, câ t m-am plictisit la Londra,

am temut cu adevă rat timp de o clipă să nu trageţi asupra mea. N-am

Miklos nu ştia bineînţeles că ea auzise deja vorbindu-se despre

Regele îşi ridică paharul:

- Dacă aş fi o gazdă politicoasă v-aş promite una, dar foarte sincer,

lua o întorsă tură pe care n-o prevă zuse.

- Doamna aceea în negru este contesa Haradny, murmură el, una

"Teatrul este plin de ele", se gâ ndi cu dispreţ Zenka.

Dar în pofida hotă râ rii ei de a face impresie bună , nu-şi putu

repertoriul clasic. Se pare că aveţi actori foarte buni.

- Am crezut că remarc, reluă regele pe un ton gâ nditor, că le