Modalităţi de evitare a dublei impuneri fiscale internaţionale

1. Metode pentru evitarea dublei impuneri

Apariţia dublei impuneri internaţionale este determinată de diversitatea sistemelor fiscale

naţionale, de particularităţile politicilor fiscale precum şi de modul de folosire a impozitelor şi
taxelor ca pârghii de stimulare sau limitare a unor activităţi economice şi nu are decât efecte
negative asupra societăţii, în general.
Dubla impunere afectează eficienţa exportului şi competitivitatea externă a mărfurilor,
deoarece sarcina fiscală este mai mare decât dacă venitul sau averea ar fi supuse numai legislaţiei
fiscale dintr-un singur stat. În aceste condiţii, dubla impunere devine un obstacol în calea
dezvoltării comerţului exterior şi a cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice, dacă nu se creează
instrumente juridice prin care statele interesate să se oblige reciproc la măsuri corespunzătoare
pentru înlăturarea sau micşorarea efectelor dăunătoare ale acestui fenomen.

Eliminarea dublei impuneri internaţionale reprezintă o necesitate pentru a asigura

dezvoltarea nestânjenită ale relaţiilor economice internaţionale. Este necesară clarificarea,
armonizarea şi garantarea situaţiei fiscale a contribuabililor (persoane fizice şi juridice) care sunt
principalii „actori” ai activităţii economice, financiare sau industriale în alte ţări, prin aplicarea
de soluţii comune la cazuri identice de dublă impozitare.
Limitarea şi combaterea fenomenului de dublă impunere internaţională este o problemă
destul de importantă. În acest scop sunt utilizate instrumente juridice interne (unilaterale) cât şi
instrumente juridice externe (internaţionale), constând în convenţii pentru evitarea dublei
impuneri, prevederi de natură fiscală incluse în acorduri internaţionale, având ca obiect
transporturi internaţionale etc.

Pentru evitarea propriu-zisă a dublei impuneri internaţionale se folosesc, în practica

fiscală internaţională două metode:1

1. Metoda scutirii (exonerării) – conform căreia statul de rezidenţă al beneficiarului

unui anumit venit nu impozitează veniturile care, potrivit prevederilor convenţiilor fiscale, sunt
impuse în celălalt stat (statul de sursă sau cel în care se află averea impozabilă, un sediu
permanent sau o bază fixă).

Această metodă poate fi aplicată sub două forme:

a. Scutirea (exonerarea) totală – presupune ca veniturile realizate în străinătate să nu fie
luate în calculul venitului impozabil în statul de rezidenţă a persoanelor fizice şi juridice.
Rezidentul este persoana fizică care se află într-o ţară o perioadă mai mare decât 183 de zile în
12 luni, aceasta se ia după domiciliu, după statul în care îşi are domiciliul.
Criterii de stabilire a rezidenţei - este locul unde îşi petrece cea mai mare parte a
timpului, unde are cele mai multe legături personale sau ţara a cărei cetăţenie o are;
1
Pentru detalii a se vedea: I. Văcărel, op. cit., p. 128 şi urm.; K. Vogel, op. cit., p. 955 şi urm.; C. Leicu, op. cit. ,
p.58 şi urm.
 Rezidenţi persoane juridice - se stabilesc în funcţie de sediul central. Scutirea de impozite
încurajează obţinerea de venituri în altă ţară fiind o modalitate de obţinere a impozitului de
capital.

b. Scutirea (exonerarea) progresivă – presupune ca veniturile obţinute în străinătate să

fie cumulate cu veniturile realizate în ţara de reşedinţă fiind luate în calcul doar pentru stabilirea
cotei de impunere. Cota rezultată se va aplica numai asupra veniturilor realizate în ţara de
reşedinţă.

2. Metoda creditării (imputării/deducerii) – conform căreia statul de rezidenţă

calculează impozitul datorat de un rezident al sau pe baza volumului total al veniturilor acestui
subiect impozabil.
Aceasta presupune că în venitul impozabil, statul de rezidenţă va include, atât venitul
impozabil în statul de sursă, cât şi venitul impozabil în statul în care se află sediul permanent sau
baza fixă. El nu va lua în calcul, evident, veniturile (averea) care nu sunt impozabile decât în
celălalt stat contractant.

Creditarea cunoaşte şi ea două forme:

a. Creditarea totală – impozitul plătit în străinătate pentru venitul realizat acolo se
deduce integral din impozitele datorate în statul de rezidenţă. Deducerea integrală se face
inclusiv în situaţiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decât impozitul aferent
aceluiaşi venit în statul de rezidenţă.

b. Creditarea ordinară (limitată) – constă în aceea că impozitul plătit statului străin

pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia, de rezidentul altui stat, se deduce direct din
impozitul datorat statului de rezidenţă, dar numai până la limita impozitului intern ce revine la un
venit egal cu venitul obţinut în străinătate.

Aplicatie

Un rezident francez obţine în Algeria un venit de 4000 FRF, care este impozitat cu o cotă
de 25%, iar în Franţa un venit de 6000 FRF.
Cunoscând că în Franţa scara impunerii este următoarea:
4000 FRF..........................................20%
6000 FRF..........................................30%
10000 FRF..........................................45%
O să calculăm impozitul datorat, în cele două ţări, evitând dubla impunere prin cele patru
metode:2

2
Petre Brezeanu, Iulian Marinescu, Finanţe publice şi fiscalitate între teorie şi practică, Editura Fundaţiei „România
de Mâine”, Bucureşti, 1998.