Unitatea de învăţare 1.

Sistemul științei dreptului

Cuprins
1.1. Introducere ..................................................................................................................
1.2. Competenţe .................................................................................................................
1.3. Considerații generale privind rolul științei .................................................................
1.4. Știința dreptului..........................................................................................................
1.5. Metodele cercetării dreptului.....................................................................................
1.6. Rezumat.....................................................................................................................
1.7. Test de evaluare..................................................................................................

1.1. Introducere
Dreptul este o încercare de disciplinare în vederea promovării unor valori cum ar fi
proprietatea, securitatea libertăților individuale, societatea civilă, fiind un
ansamblu de norme juridice. Știința dreptului formulează principiile generale în
baza cărora dreptul își structurează un mecanism de influențare a
comportamentului uman, impunând reguli, modele, limitând acțiuni. Pentru
cercetarea fenomenului juridic se folosesc următoarele metode: logică,
comparativă, istorică, sociologică, precum și cele cantitative și prospective.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor
în studiul dreptului.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 definească știința,
 categorisească științele,
 precizeze tipologia științelor sociale,
 definească știința dreptului și să precizeze distincția dintre ele,
 identifice conținutul sistemului științei dreptului,
 precizeze metodele de cercetare a fenomenului juridic, precum și
instrumentele specifice fiecărei metode.
 Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1.3. Considerații generale privind rolul științei

Știința este un sistem de cunoștințe despre natură, societate și gândire, cunoștințe obținute
prin metode corespunzătoare și exprimate în concepte, categorii, principii și noțiuni.
Știința trebuie înțeleasă ca instituție, adică o asociere de oameni care îndeplinesc în societate
anumite sarcini, și ca metodă, adică ansamblul de procedee și mijloace prin care se dezvăluie
aspecte și legități noi ale lumii înconjurătoare. Știința are un caracter dinamic, ea este un
sistem de idei, reprezentări, teorii care se dezvoltă, produce noi cunoștințe.
Tradițional, științele se clasifică în:
- științe ale naturii (ex. biologie, chimie, fizică)
- științe despre societate (ex. drept, sociologie, istorie, economie)
- științe despre gândire (ex. filosofie, psihologie, psihiatrie).
Științele sociale alcătuiesc următorul tablou:
- științe de tip nomotetic care au ca obiect activitățile umane (ex. economia, sociologia,
demografia)
- științele care-și propun reconstituirea și interpretarea trecutului (ex. istoria,
arheologia)
- științe care studiază lumea dominată de norme, reguli (ex. dreptul, etica)
- cercetarea epistemologică a științei sau știința ca știință care abordează activitatea
cognitivă ca o activitate esențial umană.

Să ne reamintim...
 Știința este un sistem de cunoștințe despre natură, societate și gândire,
cunoștințe obținute prin metode corespunzătoare și exprimate în concepte,
categorii, principii și noțiuni.
 Științele se clasifică în:
- științe ale naturii,
- științe despre societate,

2
 - științe despre gândire.
 Științele sociale, din care face parte și dreptul, cuprind:
- științe de tip nomotetic,
- științele care-și propun reconstituirea și interpretarea trecutului,
- științe care studiază lumea dominată de norme/ reguli (normative),
- cercetarea epistemologică a științei sau știința ca știință.

1.4. Știința dreptului

Știința dreptului studiază legile existenței și dezvoltării statului și dreptului, instituțiile

politice și juridice și corelația lor cu celelalte componente ale sistemului social, fiind prin
excelență o știință socio-umană.
Dreptul este o încercare de disciplinare în vederea promovării unor valori cum ar fi
proprietatea, securitatea libertăților individuale, societatea civilă, fiind un ansamblu de norme
juridice.
Știința dreptului formulează principiile generale în baza cărora dreptul își structurează un
mecanism de influențare a comportamentului uman, impunând reguli, modele, limitând
acțiuni.
Explicați distincția dintre drept și știința dreptului.

Sistemul științei dreptului (științelor juridice) cuprinde următoarele părți:

- Teoria generală a dreptului
- Științele juridice de ramură
- Științele juridice istorice
- Științele ajutătoare sau participative.
Teoria generală a dreptului elaborează instrumentele esențiale prin care este gândit dreptul.
Aici sunt elaborate concepte ca cel de drept, normă juridică, raport juridic, izvor de drept,
subiect de drept, obigație, sancțiune, contribuind la cunoașterea mai profundă a dreptului.
Denumită de-a lungul timpului enciclopedia dreptului, drept general, drept pur, introducere
în drept, filosofia dreptului, preliminarii sau elemente de drept, teoria generală a dreptului are
ca obiect, așa cum spunea eminentul jurist Mircea Djuvara (1886-1945), studiul
permanențelor juridice.

3
Științele juridice de ramură sunt ramurile dreptului (drept civil, drept administrativ, drept
financiar, drept penal, drept constituțional, dreptul mediului, drept comercial, dreptul familiei,
dreptul proprietății intelectuale, etc).
Dați și alte exemple de ramuri de drept.

Dreptul unui stat este alcătuit din numeroase norme juridice care reglementează diferite relații
sociale. În funcție de relațiile sociale reglementate, aceste norme se grupează în ramuri de
drept care împreună formează sistemul unitar al dreptului statului.
Științele juridice istorice cercetează istoria dreptului dintr-o anumită țară (istoria dreptului
românesc) sau dezvoltarea generală a fenomenului juridic (istoria generală a dreptului).
Științele ajutătoare sau participative sunt indispensabile cunoașterii unor fenomene de drept
sau bunei aplicări a acestuia. Din această categorie fac parte, spre exemplu, criminalistica,
criminologia, medicina legală, psihologia judiciară, sociologia juridică, statistica juridică,
logica juridică, informatica juridică.

Să ne reamintim...
 Știința dreptului studiază legile existenței și dezvoltării statului și
dreptului, instituțiile politice și juridice și corelația lor cu celelalte
componente ale sistemului social, fiind prin excelență o știință socio-
umană.
 Sistemul științei dreptului (științelor juridice) cuprinde următoarele părți:
- Teoria generală a dreptului
- Științele juridice de ramură
- Științele juridice istorice
- Științele ajutătoare sau participative.

1.5. Metodele cercetării dreptului

Dacă natura operează spontan, gândirea științifică acționează pe bază de metodă. Cuvântul
metodă provine din grecescul methodos care înseamnă cale, drum, mod de exprimare.
Pentru cercetarea fenomenului juridic se folosesc următoarele metode: logică, comparativă,
istorică, sociologică, precum și metode cantitative și prospective.

4
 Exemple
Formulăm câteva posibile teme de cercetare juridică.
Drept penal:
1. Violarea de domiciliu
2. Traficul de droguri
Dreptul familiei:
1. Familiile monoparentale. Probleme sociale ale familiei
2. Violenţa în familie. Soluţii socio-juridice
Dreptul mediului:
1. Răspunderea juridică în dreptul mediului înconjurător
2. Aspecte teoretice şi practice referitoare la protecţia juridică a apei
Criminologie:
1. Criminalitatea „gulerelor albe”
2. Natura şi cauzele criminalităţii
Drept execuțional penal:
1. Efectul educativ al pedepsei privative de libertate
2. Reforma sistemului penitenciar român

 Metoda logică
Dreptul este o știință eminamente deductivă în care necesitatea argumentării se prezintă ca o
condiție sine qua non. Cunoașterea pe cale deductivă pleacă de la premisa că nu se poate
dovedi deductiv nimic decât pornind de la principii anterioare.
Știință eminamente sistematică, dreptul se apropie considerabil de matematică, astfel că ea a
fost definită ca fiind ,,matematica științelor sociale”. Matematica și dreptul au puncte comune
sub aspectul formei, decurgând din necesitatea probei și formării ipotezelor.

Exemple
Potrivit normelor de drept procesual civil și penal, oricine face o afirmație în fața
instanței trebuie să o și probeze. Totodată, Codul de procedură civilă și Codul de
procedură penală stabilesc și reguli privind tehnica dovezii.

5
În sens restrâns, stricto sensu, logica juridică privește logica normelor, iar în sens larg, lato
sensu, are în vedere elementele cu care se realizează argumentarea juridică.

 Metoda comparativă
Logica definește comparația ca pe o operație care urmărește constatarea unor elemente
identice sau divergente la două fenomene. Astfel, compararea sistemelor de drept ale
diferitelor state, a diferitelor ramuri de drept s-a dovedit eficientă în studierea fenomenului
juridic. Globalizarea, internaționazalizarea, mobilitatea forței de muncă și a capitalului sunt
fenomene care fac necesară cunoașterea diferitelor sisteme naționale de drept. De altfel se
vorbește despre o ramură a dreptului - dreptul comparat sau cel puțin despre studii de drept
comparat – care are ca obiect studiul comparativ al diferitelor sisteme naționale de drept.

Exemple
Dacă am dori să comparăm reglementarea proprietății în dreptul romano-
germanic (din care face parte și sistemul nostru de drept) cu reglementarea
aceleiași instituții în dreptul musulman vom folosi analiza de contrast. Astfel, în
dreptul romano-germanic, proprietatea este publică (aparținând statului și
unităților administrativ-teritoriale) și privată (aparținând persoanelor fizice și
juridice). În dreptul musulman, tot pământul aparține lui Allah și profetului
Mahomed. Proprietarul suprem al pământului este Califul, reprezentant și
continuator al profetului.

Metoda comparativă se folosește și pentru a surprinde dinamica, evoluția în timp a normei

juridice când aceasta parcurge mai multe perioade istorice. De asemenea, ea furnizează
informații prețioase despre alte sisteme de drept și despre normele cuprinse în documentele
juridice internaționale.
La baza comparațiilor trebuie să stea descoperirea unui anumit număr de indici comuni, a
căror existență conduce la concluzia unei identități de fenomene.

 Metoda istorică
Ideea dreptului străbate istoria de la un capăt la altul. Originea și apariția statului și dreptului
nu pot fi separate de adevărurile istorice. Pentru cunoașterea sistemelor de drept sunt foarte

6
utile concluziile istoricului. Cunoașterea contextului istoric în care a fost adoptată o normă
juridică ne ajută să înțelegem mai bine sensul și scopul ei.
Evoluția dreptului este strâns legată de evoluția societății, de schimbările care intervin în
cadrul acesteia. Dreptul trebuie să răspundă nevoilor de reglementare ale societății, trebuie să
aibă un efect stimulativ și nu să frâneze dezvoltarea acesteia. Dreptul popoarelor face parte
din cultura acestora și, în același timp, depinde de nivelul acestei culturi. Ideile juridice se pot
propaga de la o etapă istorică la alta și de la un popor la altul, vorbindu-se în acest sens
despre epoci, stadii, trepte de cultură și civilizație juridică (pe verticală/în timp) și despre arii,
zone, regiuni sau bazine de civilizație juridică (pe orizontală/în spațiu).

 Metoda sociologică
Juriștii au privit întotdeauna legea ca pe o realitate cu o incontestabilă încărcătură socio-
umană. În acest sens, romanii spuneau: Ubi societas, ibi jus sau acolo unde este societate este
și drept. Dreptul este social prin vocație și prin conținut.
Juristul francez Maurice Hauriou afirma: puțină sociologie - puțin drept, multă sociologie -
mult drept, cu alte cuvinte necunoașterea societății conduce la adoptarea norme juridice
anacronice.
Cercetările sociologice dau o perspectivă nouă studiului realității juridice, verificând modul
în care societatea influențează dreptul și suportă influență din partea acestuia. Folosind
metode specifice (observația, sondajul de opinie, ancheta sociologică, chestionarul, interviul),
cercetarea sociologică a dreptului sau sociologia juridică abordează următoarele domenii:
elaborarea dreptului, cunoașterea legilor de către cetățeni, părerea acestora despre legile în
vigoare, cauzele încălcării dreptului, limitele reglementării juridice.
Rezultatele cercetării sociologice sunt utile în efortul de a ameliora legile astfel încât ele să
corespundă nevoilor sociale reale. Juristul nu se poate izola, el trebuie să se plaseze în centrul
vieții sociale și să acorde aspectelor sociologice ale dreptului cea mai mare atenție.

 Metode cantitative
Cercetarea cantitativă folosește cifre și metode de analiză statistică. Ea tinde să se bazeze pe
măsurarea numerică a unor aspecte specifice fenomenelor studiate în scopul testării
ipotezelor cauzale.
Introducerea metodelor cantitative în ştiinţele sociale urmăreşte obţinerea unui spor de
precizie caracteristic ştiinţelor exacte, la care se adaugă posibilitatea folosirii cunoştinţelor

7
din domeniul matematicii a căror exactitate este incontestabilă. Aplicarea datelor matematice
în domeniul ştiinţelor juridice întâmpină unele greutăţi obiective, având anumite limite.
Astfel, în activitatea juridică intervin o serie de stări psihologice volitive legate de
reglementarea juridică, poziţia individului faţă de prevederile normative şi stările lui afective
în raport cu aceste prevederi. Pe de altă parte, trebuie să ţinem seama de faptul că relaţiile
sociale sunt foarte complexe. Nu toate relaţiile sociale pot fi reglementate juridic printr-o
reprezentare cantitativă, prin cifre şi simboluri matematice. Cu toate acestea, metodele
cantitative se pot aplica şi în domeniul ştiinţelor juridice. Normele de drept conţin în ele o
măsură, o proporţie, o dimensionare, reflectând în felul acesta anumite legături cantitative ce
se găsesc în cadrul relaţiilor social supuse reglementării. Dreptul apare, deci, ca un instrument
de măsurare a relaţiilor sociale pe care le supune unui proces de formalizare.
O aplicare a datelor matematice întâlnim în domeniul statisticii judiciare. Cu ajutorul
metodelor statistice se poate observa regularitatea cu care apar diferite fenomene supuse
observaţiei în diverse domenii ale relaţiilor sociale, semnalând în acest fel necesitatea
adoptării unor măsuri juridice. Uneori, organele de urmărire penală folosesc datele statistice
în studierea fenomenului infracţional, putând astfel evidenţia caracteristicile cantitative ale
criminalisticii în vederea descoperirii specificului lor calitativ. De asemenea, metodele
statisticii aduc o contribuţie însemnată la prevenirea şi combaterea fenomenului
criminalităţii.

 Metode prospective
Introducerea metodelor prospective în domeniul ştiinţei dreptului urmăreşte nu numai
creşterea rolului funcţiei de previziune în viitor, ci şi creşterea rolului funcţiei explicative.
Capacitatea de a descoperi legităţile dezvoltării fenomenelor juridice depinde de gradul
cunoaşterii evoluţiei fenomenelor sociale. Prognoza juridică presupune un aparat metodologic
complex, folosirea celor mai noi procedee şi tehnici. Metodele prospective se utilizează în
fundamentarea adaptării, cuprinzând şi interpretarea pe care le vor da organele de aplicare
care vor urmări realizarea lor.
Ca metodă prospectivă am putea să menționăm Analiza economică a dreptului care
folosește concepte economice pentru explicarea dreptului, contribuind la înțelegerea structurii
profunde a acestuia. Analiza economică a dreptului are o latură interpretativă, descriptivă,
încercând să explice şi să prezică comportamentul subiectelor de drept. Pe de altă parte, ea
are și o latură normativă întrucât încearcă să amelioreze legile în vigoare, prin scoaterea în
evidenţă a dispoziţiilor care au consecinţe negative, cum ar fi eficienţa economică scăzută ori

8
redistribuirea inegală a veniturilor. Analiza economică a dreptului foloseşte noţiuni, concepte
şi instituţii economice pe care le aplică diferitelor domenii ale dreptului. Această analiză este
întreprinsă în scopul eficientizării normei juridice, permiţând studierea modului în care norma
de drept modelează comportamentul indivizilor şi gradul de atingere a obiectivelor propuse.

Rezumat
1. Știința este un sistem de cunoștințe despre natură, societate și gândire,
cunoștințe obținute prin metode corespunzătoare și exprimate în concepte,
categorii, principii și noțiuni.
2. Științele se clasifică în:
- științe ale naturii,
- științe despre societate,
- științe despre gândire.
3. Știința dreptului studiază legile existenței și dezvoltării statului și
dreptului, instituțiile politice și juridice și corelația lor cu celelalte
componente ale sistemului social, fiind prin excelență o știință socio-
umană.
4. Sistemul științei dreptului (științelor juridice) cuprinde următoarele părți:
- Teoria generală a dreptului,
- Științele juridice de ramură,
- Științele juridice istorice,
- Științele ajutătoare sau participative.
5. Pentru cercetarea fenomenului juridic se folosesc următoarele metode:
logică, comparativă, istorică, sociologică, precum și metode cantitative și
prospective.