Alte forme de organizare a procesului de învăţământ

În această categorie intră anumite activităţi care încearcă să lege procesul de învăţământ
de viaţa socială, de munca productivă urmărind o cunoaştere intuitivă a obiectivelor şi
fenomenelor.

Excursiile şi vizitele didactice

Sunt forme organizate ale procesului de învăţământ care urmăresc realizarea unor
obiective instructiv-educative legate de anumite teme prevăzute în programele de învăţământ.
Ele dau elevilor posibilitatea de a efectua observaţii asupra obiectelor şi fenomenelor în starea lor
naturală, asupra procesului de producţie în desfăşurarea sa, asupra operelor de artă, asupra
momentelor legate de trecutul nostru istoric, de viaţa şi activitatea unor personalităţi de seamă
ale ştiinţei şi culturii universale şi naţionale, asupra dintre oameni şi a rezultatelor concrete a
muncii lor.
Scopul lor este de a stimula activitatea de învăţare cât şi de a întregi şi desăvârşi ceea ce
elevii au acumulat în cadrul lecţiilor. Excursiile şi vizitele didactice au un conţinut diferit în
funcţie de obiectul de învăţământ.
Tipuri de vizite şi excursii didactice
În funcţie de sarcina didactică fundamentală există următoarele tipuri de excursii şi vizite:
 Excursii şi vizite introductive.
 se organizează înaintea predării unui capitol sau teme pentru a-i familiariza pe elevi
cu cunoştinţele ce vor trebui asimilate.
 aceştia vor fi îndrumaţi spre urmărirea unor aspecte concrete, spre culegerea de
informaţii, colecţionarea de material didactic etc.
 rezultatele acestei activităţi se vor valorifica în cadrul lecţiilor.
 Excursii şi vizite didactice în vederea asimilării de cunoştinţe
 organizate în natură sau în diferite instituţii şi întreprinderi în scopul transmiterii
cunoştinţelor din programă pentru o temă propriu-zisă (se studiază tema la faţa
locului).
 Excursii şi vizite finale
 de consolidare a informaţiilor, deprinderilor şi priceperilor, care au loc după predarea
unei teme sau unui capitol
 scopul fundamental urmărit fiind deci acela de concretizare a cunoştinţelor predate,
de sistematizare şi fixare a lor.
În interiorul acestor trei tipuri fundamentale, se disting mai multe variabile în funcţie de
conţinutul lor, locul de desfăşurare, strategiile didactice folosite etc.
După loc, excursiile şi vizitele didactice pot fi:
 în natură (regiuni geografice, unităţi biologice);
 la obiective economice (instituţii, întreprinderi industriale, agricole etc.);
 la obiective social-culturale (muzee, expoziţii etc.).
 Orice excursie sau vizită pe lângă efectuarea propriu-zisă, are o etapă pregătitoare şi este
succedată de o încheiere.
În ceea ce priveşte pregătirea excursiilor didactice, ele implică fixarea unui scop precis
delimitat în funcţie de sarcina didactică fundamentală; stabilirea planului şi itinerarului excursiei,
asigurarea condiţiilor de realizare a sarcinilor didactice, locul vizitei, a ghidului de specialitate (o
persoană competentă a cărei prezentare nu trebuie să fie 1a un nivel de strictă specialitate care să
provoace greutăţi de asimilare, dar nici prea generală); condiţii administrative (transport, masă,
cazare dacă este cazul) etc.
Pregătirea mai are în vedere şi o informare anterioară făcută de profesor: se indică
elevilor informaţiile prealabile de care au nevoie (bibliografia necesară), sau vizionarea anumitor
filme documentare în legătură cu fenomenele ce vor fi studiate, împărţirea sarcinilor pe grupe
sau individual, culegerea şi efectuarea unor lucrări (grafice, măsurători, calcule), cunoaşterea
regulilor de tehnică a securităţii şi protecţia muncii în întreprindere. În cazul primei vizite într-o
unitate este bine să se facă o prezentare generală a acesteia (istoric, particularităţi, organizare,
rezultate, perspective etc.).
Pe lângă explicaţiile date de ghid este bine să se ţină cont şi de interesele şi observaţiile
diferenţiate ale membrilor grupului, cultivându-li-se astfel curiozitatea epistemică. De asemenea,
tot pe parcursul vizitei nu se vor pierde din vedere obiectivele operaţionale propuse şi folosirea
celor mai potrivite metode.
Toate consemnările este bine să se facă într-un caiet special. Prelucrarea datelor obţinute
din excursia respectivă se poate face fie la locul vizitei, fie la şcoală unde se vor formula
concluzii referitoare la modul de realizare a obiectivelor propuse şi se va prelucra materialul
colectat prin clasificări, cataloage, ierbare, insectare etc.
Prelucrarea materialelor poate deveni astfel o pârghie importantă în dezvoltarea şi
manifestarea iniţiativei creatoare, a capacităţilor elevilor şi studenţilor de a-şi însuşi nu numai un
plus de informaţii, dar şi de a se exprima coerent, într-o terminologie adecvată.

Activităţi extradidactice
Au un rol complementar, prin intermediul lor urmărindu-se lărgirea şi adâncirea
informaţiei, cultivarea interesului pentru diferite ramuri ale ştiinţei şi tehnicii, dezvoltarea
înclinaţiilor, aptitudinilor şi talentelor, organizarea în mod atractiv, util şi plăcut a timpului liber.
Acest tip de activitate este opţional, profesorul intervenind doar prin sugestii; conţinutul
activităţilor se fixează în funcţie de preferinţele elevilor, de condiţiile şi posibilităţile de realizare
etc. Pentru activitatea de învăţare extradidactică se folosesc alte metode de apreciere: aprobarea,
lauda, evidenţierea etc.
 Cercurile de elevi sunt organizate în şcoală sau în alte instituţii (de profil): cluburi, palate ale
copiilor, case de cultură, tabere etc.; ele răspund intereselor, inclinaţiilor şi aptitudinilor
elevilor pentru diferite domenii de activitate.
Pot fi organizate pe obiecte de învăţământ sau pe domenii de activitate, acestea fiind foarte
diverse:
  aplicative (electronică, electrotehnică, agrotehnică cu variante de agricultură, zootehnie,
viticultură etc., de modelism: aeromodele, navomodele, rachetomodele, automodele,
cercuri pe diferite profesii: tâmplari, electricieni);
 artistice (de cultură muzicală, cinematografică, arte plastice, balet etc.);
 sportiv-turistice (gimnastică, şah, turism etc).
Tematica cercurilor este propusă de profesor cu consultarea membrilor, aceştia primind anumite
sarcini individuale şi de grup în cadrul şedinţelor de cerc.
 Olimpiadele, competiţiile artistice şi sportive au menirea de a stimula şi evidenţia elevii cu
aptitudini deosebite, eventual talentele.
 Excursiile şi vizitele extradidactice, în cadrul cărora participarea este benevolă, sunt o formă
activă de recreere prin care se urmăreşte lărgirea orizontului de cunoştinţe, cât şi cultivarea
sentimentelor de dragoste faţă de frumuseţile naturii etc.
 Consultaţiile şi meditaţiile sunt forme de învăţare extradidactică, dar interdependente.
Consultaţiile sunt discuţii purtate de profesori cu elevii asupra unor probleme expuse în clasă,
dar neînţelese suficient, sau asupra unor probleme netratate la lecţii,dar care îi interesează pe
elevi; se pot da şi indicaţii legate de munca independentă a elevilor, de activitatea din cadrul
cercurilor ştiinţifice, de elaborarea unor lucrări etc.
Meditaţiile se organizează de obicei în vederea înlăturării rămânerii în urmă la învăţătură.
Participarea elevilor se face aici din iniţiativa profesorului care alege elevii şi stabileşte modul de
organizare (în grup sau individual).