CULTURA ŞI IDEOLOGIA ROMANĂ

ÎN VREMA LUI AUGUSTUS

După mulţi ani de războaie civile, societatea italică dorea

instaurarea păcii şi restabilirea unei vieţi normale. În urma
înfrângerii lui Antonius şi Cleopatra la Actium, din anul 31 î. H.,
Octavianus a rămas singurul stăpânitor al Romei şi şi-a pregătit
terenul pentru instaurarea unui nou regim politic autoritar, care a
păstrat o aparenţă republicană, regim care s-a numit Principat, în
prima sa fază.
În anul 28 î. H. Octavian a fost ales consul şi a obţinut
împuterniciri de cenzor iar pe noua listă de senatori a fost trecut
primul. Astfel, el a fost recunoscut primul în senat şi purta numele
de princeps senatus. Acest titlu nu era legat de vreo împuternicire
clară şi dădea posibilitatea unei largi interpretări a privilegiilor
legate de el.
La 13 ianuarie 27 î. H., într-o şedinţă solemnă a senatului,
Octavian proclamă abdicarea din puterile sale excepţionale şi
reinstalarea republicii, motivând oboseala şi starea fragilă a sănătăţii
sale. „Restaurarea republicii” nu a durat decât trei sau patru zile căci
Lucius Munaticus Placnus a propus ca Octavian să fie numit
Augustus. „Imperiul ca regim politic (care de fapt nu avea nici un
nume precis, juridic consfinţit) se născuse”1.
În noua sa poziţie de conducător al statului, Octavian şi-a luat
titulatura de Imperator Caesar Augustus, titulatură care se va regăsi
la toţi împăraţii romani. Era pontifex maximus2, avea cura annonae,

1
Marcel le Glay, Jean Luc Voisin, Yann Le Bohec, Histoire romaine, Paris, 1991, p. 188-
189.
2
Această titulatură îi dădea posibilitatea să propună noi preoţi când surveneau posturi
vacante, întocmea listele candidatelor la misiunea de vestale, desemna pe flaminii maximi etc
(Eugen Ciyek, Istoria Romei, Editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 246-247.

1
adică grija aprovizionării Romei şi avea o putere care nu mai fusese
până atunci: cura legum morumque3, adică grija legilor şi a
moravurilor. Competenţele religioase împreună cu cele politice au
asigurat lui Augustus o putere absolută care nu a mai fost întâlnită la
Roma.
Perioada lui Augustus este perioada de înflorire a culturii
romane, unele domenii ale culturii ating acum punctul culminant al
dezvoltării lor. S-au creat opere de artă şi literatură care sunt
rezultatul dezvoltării de mai multe secole a culturii romane dar
exprimă şi curentele de idei caracteristice „secolului” lui Augustus4.
La temelia Principatului s-a pus o propagandă bine regizată, se dorea
restaurarea vechilor valori, a vechilor rituri religioase, a vechilor
temple şi moravuri. Vedem aici încercarea de a găsi o bază
religioasă pentru autoritatea monarhică.
La sfârşitul republicii problemele religioase frământau
intelectualitatea romană. Observăm că o parte a ei era ostilă oricărei
religii, exponentul de seamă al acestei tendinţe fiind Lucretius5.
Riturile religiei romane au ajuns să fie îndeplinite de aristocraţia
romană în mod formal datorită răspândirii filosofiei greceşti, a
credinţelor orientale dar şi a diferitelor culte. Problemele religioase
erau tratate cu indiferenţă. Din timpul lui Augustus viaţa religioasă
capătă o mare însemnătate. Lucru caracteristic pentru viaţa
religioasă a Romei este pătrunderea diferitelor culte orientale.
Panteonul roman nu a fost niciodată închis şi în componenţa sa erau
primite zeităţi străine6. Augustus era tolerant cu zeităţile şi vechile
obiceiuri greceşti. Se considera că primirea noilor zeităţi intesifica
puterea romanilor7. Cultele orientale se bucurau de o mare
popularitate. De o mare răspândire se bucura pe vremea lui
Augustus cultul Marii Mame, al zeiţei Ma din Capadocia, ce era
3
Eugen Cizek, Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, 1998, p. 228-229.
4
Profesorul Robert Etienne arată că termenul de „secol” în antichitate are trei sensuri diferite:
1) desemnează o epocă; 2)echivalează cu o generaţie de oameni; 3) o secvenţă istorică (apud
Eugen Cizek, Istoria Romei, p. 237) iar Eugen Cizek propune şi al patrulea sens adică acela
de moment-cheie din istorie (Ibidem).
5
N. A. Maşkin, Principatul lui Augustus. Originea şi conţinutul său social, Editura de Stat
pentru Literatura Ştiinţifică, Bucureşti, 1954, p. 487.
6
N. A. Maşkin, Principatul…, p. 492.
7
Istoria Romei antice, Sub redacţia lui V. I. Kuzişcin, Lumina, Chişinău, 1992, p. 163.

2
venerată la Roma sub numele de Bellona, cultul zeilor egipteni
Osiris şi Isis8.
Augustus apare ca un reformator dar mai ales ca restaurator al
religiei romane. El iniţiază fie construirea fie restaurarea unor
temple la Roma. Cel mai luxos templu a fost cel al lui Appolo,
inaugurat în anul 28 î. H., zeul care patronase victoria de la Actium.
În Forul lui Augustus se aflau templul lui Marte, un templu al
„divinului Caesar”9, aula Colosului şi Altarul Păcii lui Augustus,
ridicat cu ocazia întoarcerii din provinciile apusene. Acest altar este,
fără îndoială, unul din monumentele cele mai de seamă ale artei
romane. Edificiul nu s-a păstrat în întregime dar se cunosc
reprezentări ale lui pe diferite monede.
Printre templele reconstruite se numără templul lui Jupiter
Feretrius, divinitatea triumfătorilor – căruia aceştia îi închinu armele
comandanţilor de oşti duşmani ucişi de propria lor mână; templul lui
Jupiter Tonans. Sunt restaurate templele Minervei, Iuonei Regina,
Jupiter Liber, templul lui Quirinius de pe Capitoliu10. Zeităţile
ocrotitori gintei Iulia – Marte, Apolo şi Venus – se bucură de mai
mare cinste ca înainte. Ideea înnoirii religioase şi a venirii unei noi
perioade prinde tot mai mare contur. Această idee îşi găseşte
expresia cea mai mare în aşa numitele jocuri seculare, organizate în
anul 17 î. H. Aceste jocuri se organizau încă din timpuri străvechi
după fiecare o sută de ani.Termenul pentru aceste jocuri a coincis cu
luptele dintre Caesar şi Pompei şi ele nu au mai fost organizate.
Augustus se foloseşte de acest prilej si prin calcule forţate stabileşte
ca jocurile să fie organizate în anul 17 î. H.11 Solemnităţile au durat
trei zile cu un fast excepţional. Ultima zi s-a caracterizat printr-o
serbare specială. Au fost săvârşite slujbe religioase solemne şi s-a
intonat imnul compus special de către Horatius. Se implora ca
divinităţile să asculte rugăciunile înălţate în aceste zile, se preamărea
grandoarea Romei, se vorbea despre noua perioadă de glorie
aducându-se laude politicii interne şi externe a lui Augustus şi se
8
N. A. Maşkin, op. cit., p. 488.
9
Inaugurat la 18 august 29 î. H. chiar pe locul unde fusese incinerat corpul lui Iulius Caesar
(Eugen Cizek, op. cit., p. 261-262.
10
N. A. Maşkin, op. cit., p. 489.
11
Idem, Istoria Romei Antice, Bucureşti, Editura de Stat, 1971, p. 294.

3
preconiza întoarcerea la vechile virtuţi romane: credinţa, pacea,
onoarea, vitejia12.
Augustus a acordat o mare importaţă religiei familiale.
Principala inovaţie religioasă constă în aceea că geniul lui Augustus
era cinstit alături de divinităţile familiale şi casnice13. Cultul pentru
împărat capătă o deosebită importanţă. Pe locul oraşului Gangra, din
provincia Paflagonia s-a descoperit o inscripţie care conţine un
jurământ pe care-l prestau faţă de Augustus, nu numai locuitorii din
provincii ci şi romanii14. Cei ce depuneau jurământul se jurau pe
Zeus, pe pământ, pe soare şi pe însuşi Augustus că vor face numai
bine lui Augustus şi urmaşilor lui şi chemau asupra lor nenorociri
dacă vor călca acest jurământ. Cultul pentru împărat este
contiunarea unei tradiţii de secole15 iar în apus reprezenta expresia
loialităţii locuitorilor.
Avâtul literaturii şi artei s-a manifestat crearea unui stil
original şi eliminarea influenţelor elenistice. Perioada lui Augustus
poate fi numită secolul de aur al literaturii romane.
Încă din perioada celui de-al doilea triumvirat literatura a
devenit o armă de propagandă politică. Importanţa şi rolul literaturii
se schimbă într-o anumită măsură în perioada principatului. Apar
cenacluri literare cum au fost cele ale lui Maecenas şi Valeriu
Messalla. Asinius Pollio a întemeiat în atriul Libertăţii de pe
Avenin, o consistentă bibliotecă publică care, pe lângă scrierile
literare greceşti şi latine, conţinea chipurile scriitorilor şi diverse
obiecte de artă vestite16. Augustus înfiinţează şi el biblioteci publice,
una dintre ele se afla în porticul Octaviei iar alta în clădirile aferente
templului lui Apollo de pe Palatin17.
Perioada lui Augustus este perioada de înflorire a culturii
romane. În timpul său s-au creat opere de literatură şi artă care au o
însemnătate istorică universală. Este perioda în care crează cei mai
buni poeţi romani.

12
Idem, op. cit., p. 294; N. A. Maşkin, Principatul..., p. 490-492.
13
N. A. Maşkin, Istoria Romei antice, p. 294.
14
Ibidem.
15
N. A. Makin, Principatul..., p. 493.
16
Ibidem, p. 497.
17
Eugen Cizek, Istoria Romei, p. 285.

4
 Vergiliu şi-a câştigat celebritatea prin Buconicele. Ele constau
din zece poezii în care s-au răsfrânt şi motive politice contemporane.
Cea mai însemnată operă poetică a lui Vergiliu este celebra sa
epopee Eneida care este o operă cu conţinut religios18. Ea a fost
scrisă ca o imitaţie a Iliadei şi Odiseei lui Homer. Se poate afirma că
Vergiliu a fost poetul care l-a slăvit pe Augustus. În cântul al VIII-
lea al Eneidei este descris un scut şi cu acest prilej Vergiliu
aminteşte evenimentele importante din istoria Romei. El descrie
amănunţit lupta de la Actium. Această povestire coincide cu
capitolul al XXV-lea din Res gestae unde se precizează că Octavian
a fost conducătorul întregii Italii. La fel ca şi în Georgicele, Vergiliu
prezintă teza potrivit căreia italicii şi romanii s-au contopit într-un
singur popor.
După moartea lui Vergiliu, Quintus Horatius Flaccus ocupă
locul poetului oficial. El nu numai că admite ideologia oficială dar o
şi răspândeşte. Poetul este cel care l-a îndemnat pe Augustus să ia
măsuri pentru însănătoşirea vieţii de familie19. Horaţiu este
propovăduitorul unei vaste politici de cucerire, elogiază victoriile lui
Augustus şi este propoveduitorul cultului lui Caezar20.
În celebra sa poezie Monumentul Horaţiu consideră că meritul
său principal nu constă în aceea că l-a cântat pe Augustus, ci numele
său va fi slăvit atât timp cât va exista Roma, pentru că el a introdus
versul eolic în cântul italic.
Propertius, care a trăi între anii 60-15 î.H., este preţuit pentru
operele sale lirice, elegiile. El a oglindit starea de spirit a societăţii
în acele versuri în care-şi exprimă atitudinea faţă de legea lui
Augustus privitoare la căsătoriile obligatorii.
Contemporan cu poeţii amintiţi a fost şi Albius Tibullus care
acordă prioritate temelor intime. Mjoritatea versurilor scrise de el
sunt închinate dragostei pentru Delia dar în poezia a zecea din cartea
I el aminteşte despre război, despre toate nenorocirile cauzate de el
şi îi opune bucuriile vieţii paşnice. El scrie despre timpurile când nu
existau războaie şi când viaţa oamenilor se remarca prin simplitate.

18
Ibidem, p. 498.
19
Ibidem, p. 502.
20
Ibidem.

5
 Un alt poet din vreamea lui Augustus a fost Publius Ovidius
Naso care a început să scrie poezii de dragoste. În operele sale din
tinereţe el reacţionează faţă de legile Iuliae de adulteriis, care erau
aplicate pe atunci cu rigoare. Ovidiu, care în acea vreme era
judecător, parodiază adesea legile Iuliae privitoare la căsătorii.
În Metamorfoze, Ovidiu se străduieşte să sistematizeze
mitologia greco-romană. Operele sale conţin idei religioase iar
femeile romane din cercurile aristocratice figurează în rolul de
divinităţi.
Conform programului lui Augustus, exemplele trecutului
trebuiau să contribuie la îmbunătăţirea moravurilor. Urmaşii erau
datori să cinstească strămoşii şi să le urmeze pilda. Istoria urma să
servească scopurilor propagandei politice. Ea arăta unde trebuie
căutate exemplele demne de urmat. În această privinţă stă ca
mărturie opera lui Titus Livius. Spre deosebire de predecesorii săi,
el nu a participat la viaţa politică şi nici la războaie. După
întoarcerea lui Augustus din Orient şi instaurarea Pricipatului, Titus
Livius a venit la Roma şi a început să scrie opera sa istorică. El
urmăreşte să descrie viaţa şi obiceiurile vechilor romani care au
contribuit la crearea măreţiei Romei, să povestească despre
decăderea moravurilor şi rolul istoriei de a ajuta la practicarea
virtuţilor.
Labienus a alcătuit o istorie a evenimentelor îndreptată
împotriva lui Augustus. În urma unei hotărâri a senatului, opera lui
Labienus a fost arsă.
Tot în timpul lui Augustus, Strabo a scris o istorie a lumii
antice. Alături de datele geografice găsim şi foarte multe informaţii
cu caracter istoric. Atinge şi perioada contemporană vorbinde despre
domnia lui Augustus ca despre o cârmuire legală iar despre acesta ca
despre un conducător înţelept.
Alături de istoricii cu orientare politică moderată se dezvoltă o
istoriografie opoziţionistă care oglindeşte concepţiile grupărilor de
senatori nemulţumite de instaurarea principatului.
În ceea ce priveşte istoria dreptului din timpul lui Augustus
este puţin cunoscută. Doi mari jurişti de seamă, Marcus Antistius
Labeo şi Cnaeus Ateius Capito au întemeiat şcoli care şi-au

6
continuat activitatea şi după moartea lor. Labeo era adversar politic
al lui Augustus şi susţinător al republicii. În domenul dreptului,
Labeo a fost un inovator. A introdus în această ştiinţă anumite
principii filosofice21.
Capito era susţinătorul dreptului tradiţional şi cu toate că a fost
susţinut de Augustus, sistemul său teoretic nu a fost nici apreciat şi
nici răspândit. În ciuda convingerilor sale politice, Labeo este
adevăratul reprezentant al perioadei lui Augustus.
Epoca lui Augustus a lăsat urme în dezvoltarea arhitecturii.
Construcţia de edificii publice la Roma era subordonată unor scopuri
politice. Din punct de vedere arhitectonic, Roma a ajuns la o mai
mare independenţă. Mai mulţi autori au afirmat că Augustus a luat
în primire o Romă de cărămidă şi a lăsat una de marmură22.
Regimul politic instaurat de Augustus s-a dovedit trainic
dăinuind aproape trei secole. În perioada imperiului cultura romană
s-a răspândit în toate provinciile romane dar a ştiut să preia şi să
transmită popoarelor realizările diferitelor ţări ale lumii antice.

21
Cu ocazia interpretării diferitelor norme de drept el folosea procedeul calsificării şi
diviziunii noţiunilor recomandate pe atunci de retorică.
22
Suetoniu, Dio Casius.

7
 BIBLIOGRAFIE

- Eugen Cizek, Istoria Romei, Bucureşti, Paideia, 2002.

- Eugen Cizek, Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, 1998.
- Istoria Romei antice, Sub redacţia lui V. I. Kuzişcin, Lumina,
Chişinău, 1992.
- Marcel le Glay, Jean Luc Voisin, Yann Le Bohec, Histoire
romaine, Paris, 1991.
- N. A. Maşkin, Istoria Romei antice, Editura de Stat, Bucureşti,
1951.
- N. A. Maşkin, Principatul lui Augustus. Originea şi conţinutul său
social, Editura de Stat pentru Literatura Ştiinţifică, Bucureşti, 1954.
- N. A. Maşkin, Istoria Romei Antice, Bucureşti, Editura de Stat,
1971.
- V. I. Kuzişcin, Istoria Romei antice, Lumina, Chişinău, 1992.