Familia – caracteristici, funcții, nevoi

Familia este una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, un grup social
caracterizat prin conjugalitate, viață în comun (corezidență), prezența copiilor (cel puțin în
proiect), legături de rudenie, o istorie comună, legături sentimentale, aspirații și interese
comune (Vrăsmaș, 2008). Bruno Bettelheim (1987) evidenția diversitatea familiilor
determinată de faptul că fiecare membru este un individ cu o zestre genetică diferită, cu o
istorie diferită, în ciuda numeroaselor experiențe comune de viață. Această diversitate poate
face adesea dificilă funcționarea familiei ca unitate socială.
În societățile contemporane, familia se manifestă ca un barometru pentru schimbările
sociale multiple și complexe (Mihăilescu, 1999). Schimbările din planul relațiilor de
proprietate, al organizării economice, al mobilității sociale și al politicilor familiei determină
modificări în:
 forma familiei;
 dimensiunile familiei;
 relațiile dintre parteneri;
 relațiile dintre generații (Mihăilescu, 1999).
Ioan Mihăilescu (1999) evidenția următoarele tendințe în evoluția familiei:
 debarasarea de conservatorism și de tradiții;
 emancipare;
 democratizarea;
 laicizare;
 liberalizare a vieții de familie.
Familia funcționează pe baza considerației, comunicării, cooperării și compromisului
(Vrăsmaș, 2008). Soarta familiei depinde în mare măsură de capacitatea părinților de a se
adapta în mod sensibil la caracteristicile copiilor (Bettelheim, 1987). Pentru copil, este
important ca părinții să accepte că el este poate mai puțin inteligent sau într-o stare de
sănătate mai puțin bună decât un altul. Familia fericită este aceea în care fiecare membru,
după vârsta și gradul său de maturitate, acționează ținând cont de natura unică a fiecărui
membru al său (Bettelheim, 1987). În termeni psihologici, familia este compusă din
interacțiunile dintre membrii săi, din sentimentele lor reciproce și din modul în care acestea
sunt integrate în viața cotidiană. Fiecare membru al familiei are o influență asupra tuturor
celorlalți, nu doar părinții asupra copiilor. Primii copii născuți au un impact important asupra
modelării comportamentelor părinților față de următorii copii ai familiei (Bettelheim, 1987).
De la apariția primului copil, viața de familie se modifică – sunt luate decizii ce sunt puternic
influențate de sentimentele părinților față de copil și față de ei înșiși în rolul de părinte.
Adulții deveniți părinți trăiesc schimbări importante ale stilului de viață și, uneori, dezamăgiri
puternice determinate de diferențele importante între așteptările idealiste privind rolurile
parentale și relațiile din cadrul familiei după apariția copilului (Bettelheim, 1987).
Andre Berge consideră familia ca o cooperativă de sentimente, iar Daniel Goleman
(2000) o descrie ca școală a emoțiilor în care învățăm să recunoaștem emoțiile proprii și
reacțiile celorlalți la emoțiile noastre. În primii ani de viață, petrecuți în familie, se realizează
descoperirea propriei persoane, construcția imaginii de sine, a încrederii în sine și integrarea
socială primară a copilului prin procese de imitație și interacțiune între membrii familiei.
Principala caracteristică a familiei, ca mediu social în care are loc dezvoltarea
individuală, constă în faptul că este primul grup social în care:
 se oferă modele pentru comportamentele sociale viitoare;
 copilul exersează comportamente sociale și se descoperă pe sine;
 se oferă un climat de sigurață afectivă necesar dezvoltării
componentelor personalității;
 se așază bazele dezvoltării intelectuale, morale, estetice;
 individul este valorizat datorită legăturilor afective dintre membrii
familiei (Vrăsmaș, 2008).
Dinamicile sociale conduc la evoluția familiei și la provocări majore pentru calitatea
de părinte și calitatea îngrijirii și educației în familie: paternitatea și maternitatea în
adolescență, căsătoriile nelegalizate, familiile monoparentale, separarea părinților și divorțul,
noile căsătorii și alți parteneri ai părinților naturali, șomajul, sărăcia, lipsa locuințelor etc
(Vrăsmaș, 2008).
E. Rudinesco (2000) menționa dezordinea ca principală caracteristică a familiei
contemporane, prin prezența unor confuzii la nivelul rolurilor și transformări în registrul
valorilor. Printre problemele semnalate se numărau: homosexualitatea, cultul sinelui, valoarea
copilului, explozia famininului, controlul total asupra procreației (prin planingul familial),
dezordinea și interogația cu privire la împărțirea și jucarea rolurilor parentale și chiar criza
profundă a rolurilor parentale. Autoarea atrage atenția că emaciparea familiei a determinat o
dezordine și o angoasă specifică din cauza desființării diferențelor dintre sexe, având ca
perspectivă finală disoluția familiei.
 Deși numărul mediu de copii din familie a scăzut, investițiile pentru creșterea și
pregătirea pentru viață a copiilor au crescut, iar practicile educative din familie s-au schimbat:
familia apelează la sprijin extern pentru îngrijirea și educația copiilor, iar importanța relației
familiei cu școala a crescut, mulți părinți concentrându-și eforturile către pregătirea școlară a
copiilor. Dacă în familia tradițională creșterea și educarea copiilor era considerată principala
prioritate, astăzi tinde să se petreacă o detronare a copilului, cu accent pe parteneriatul din
interiorul familiei, responsabilitate, autonomie, participare, implicare, negociere, armonie,
valorizare și pe relațiile de colaborare dintre membri pentru obținerea reușitei sociale.
O altă caracteristică importantă a familiei contemporane este echilibrul dintre două
nevoi complementare: nevoia de sprijin, pe de o parte, și nevoia de libertate și
responsabilizare socială, de cealaltă parte. Intervențiile în sprijinul familiei necesită un accent
important pe autonomizare: familia trebuie ajutată pentru a se ajuta singură.

Funcțiile familiei

Vrăsmaș (2008) descrie următoarele funcții jucate de familie în viața membrilor ei:
 economică (asigurarea condițiilor pentru satisfacerea nevoilor de bază),
 biologică (menținerea continuității biologice a individului și a comunității),
 de sprijin prin siguranță afectivă (dragoste, satisfacerea nevoilor emoționale, a
trăirilor intime, oferind sentimentul siguranței și personalității),
 de comunicare interumană,
 culturală (menținerea continuității culturale prin transmiterea valorilor
culturale către tinerele generații),
 educativă (punerea bazelor educației intelectuale, morale, estetice, religioase),
 de socializare (integrarea socială primară a membrilor ei, reglarea
interacțiunilor dintre copil și mediul social).

Nevoile familiei
Indiferent de ientitatea sa, fiecare familie manifestă o serie de cerințe fundamentale,
pe care le putem defini ca nevoi de bază (Vrăsmaș, 2008): informaționale, afective,
educative, culturale, economie, de sănătate și medicale, de orientare în sfera socială,
individuală și a interrelațiilor.
 Aceste nevoi se manifestă variat în momente diferite de constituire și dezvoltare a
familiei. Astfel, pot fi descrise următoarele categorii de nevoi:
 Nevoile inițiale ale grupului familial se manifestă înainte de formarea
familiei, referindu-se la cunoașterea reciprocă a cuplului în plan socioemoțional, de
informare, de comunicare / împărtășire a informațiilor și nevoia de responsabilizare pentru
cuplu.
 Nevoile permanente au ca obiect:
o susținerea economică, culturală și emoțională;
o unitatea și coeziunea grupului;
o păstrarea și funcționarea sa;
o creșterea și educarea tinerei generații.
Aceste nevoie ale familiei se manifestă în interrelație cu funcțiile economică,
educativă, culturală și de socializare ale familiei.
 Nevoile în situații de criză, de disoluție, de ruptură, când se destramă cuplul
inițial se referă la sprijinul special necesar oferit membrilor pentru refacerea echilibrului lor
socio-emoțional.
Trivette și Deal (1988, apud Vrăsmaș, 2008) grupează nevoile familiei în nevoi
determinate de viața zilnică și nevoi care variază în funcție de:
1. Schimbările normative (căsătoria, nașterea unui copil, intrarea la școală) sau
non-normative (nașterea unui copil cu dizabilitate, un accident, schimbarea casei sau a
serviciului) din cilurile vieții de familie;
2. Structura și organizarea familiei – familii monoparentale, în divorț, familii cu
mai mulți copii;
3. Credințele și valorile culturale, etnice și religioase;
4. Contextul comunității - mândria de a aparține unei comunități, decorarea
casei, siguranța cartierului.
Dunst, Trivette și Deal (1988) inventariază și descriu următoarele nevoi ale familiei:
 Economice: bani pentru necesități curente, urgențe, viitor, nevoi speciale;
 Fizice: mediu curat, locuință adecvată, sigură, spațiu, mobilier, vecinătate
sigură, căldură, apă, instalații funcționale, resurse pentru reparații și întreținerea casei;
 Hrană, îmbrăcăminte: hrană adecvată, cel puțin două feluri pe zi, haine
suficiente pentru fiecare sezon, mijloace pentru curățarea și întreținerea hainelor;
  Medical/stomatologic: îngrijire medicală generală și de urgență, profesioniști
de încredere în domeniu;
 Vocațional: ocazii de a munci, satisfacții legate de muncă, siguranța locului de
muncă, muncă accesibilă la dispoziție;
 Transport/comunicare: mijloace de deplasare pentru membrii familiei,
mijloace de a comunica cu rude, prieteni și alte surse de sprijin;
 Educația adulților: ocazii adecvate și accesibile de educație pentru adulții;
 Educația copiilor: oferte accesibile de educație pentru copii; jucării și
materiale educative adecvate;
 Îngrijirea copilului: ajutor în îngrijirea zilnică, sprijin de urgență; creșe, locuri
de supraveghere a copiilor în situația în care părinții muncesc, locuri de relaxare;
 Recreaționale: facilități și ocazii de recreere a membrilor familiei, în cuplu și a
familiei reunite;
 Emoționale: relații pozitive între membrii familiei și în afara familiei, prieteni,
colaboratori, apartenența familiei în comunitate, ocazii de petrecere a timpului cu persoane
importante;
 Culturale/sociale: ocazii de împărtășire a valorilor culturale, etnice și legate de
experiențele altora, ocazii de implicare în viața culturală a comunității.