Acasă...

Acasă e mai mult decât un loc, o casă, o cameră...uneori e chiar mai mult decât o persoană, sau o
familie. Acasă este o stare de spirit, un fel de a te simți și de a trăi lucrurile.
Când plecăm în lume luăm cu noi amintirea de ,,acasă” și încercăm din răsputeri să o creăm acolo unde
ne este locul nou. Nu doar prin a aduce anumite decorații în camera în care stăm, dar și prin a căuta
mereu în mulțime pe cineva de acasă, un chip, un cuvânt, o adiere ce să fie asemănătoare cu acea adiere
de acasă.
Acasă este copilăria din sufletul fiecăruia, cea care ne aduce mirosul de pâine caldă proaspăt scoasă din
cuptor, mirosul de lunci și glii verzi prin care ne oboseam în alergări și jocuri, frigul iernii ce ne prindea
plimbând săniile până târziu, acasă este despre tot ce rămâne cu noi din acea copilărie, tot ce rămâne cu
noi despre acei oameni, despre acele locuri, tot ce ne poartă nostalgia în lume.
Oare când creștem, ne întoarcem acasă? Fizic, ne întoarcem la acea căsuță mică, cu ochi blânzi ce ne
așteaptă și ne pare tot mai mică, tot mai singură, tot mai rece...dar, de câte ori ne întoarcem acasă cu
adevărat? La acele amintiri ce au construit aerul din acea mică casă, la acele vorbe, râsete și plânsete ce
s-au infiltrat în fiecare cărămidă din temelia casei.
Întoarcerea acasă este în fapt o întoarcere la origini.
Peste ani nu vom mai fi copiii sau adolescenții de azi, vom fi adulții ce vor numi ,,acasă” un alt loc, dar
definiția cuvântului acasă nu se rezumă doar la un loc, ci la tot ce aduci prin tine în acel loc, tot ce te
leagă de neamul tău, te va lega și de acel nou loc numit acasă. Ne perindăm neobosit între încercările și
provocările vieții câutându-ne locul, dar locul nostru este în sufletul nostru, locul este ,,acasa” din
sufletul fiecăruia dintre noi.