Am observant că poema ,,Năvalnicul” este o transpunere în versuri foarte minuțioasă a legendei lui

Dragobete scrisă de Floarea Cărbune. În cele 99 de catrene se diferențiază toate momentele legendei,
fiind expuse foarte sugestiv și detaliat, încît citind poema ai impresia că vizualizezi legenda. Poate într-o
imagine mai clară, deoarece sunt și versuri care vin ca un amănunt sugestiv la cele spuse, aș zice chiar
că este mult mai impresionantă poema decât însăși legenda.
Sunt descrise miraculos meleagurile române ,,Pe-un colț de rai necunoscut/Din minunata-i țară” la fel
și în versurile ,,Poieni cu flori de paradis/ Înmiresmate-n rouă”. În primele 12 strofe se descrie minunăția
de fată, întruchiparea femeiei, făcîndu-se referire la mitul ,,Traian și Dochia” , ideea războiului,
trimiterea fetei cu turma de oi în munți. Dochia este reprezentată prin cele mai gingașe și mai speciale
însușiri, care trezesc interes, plăcere și admirație ,, Cu trupu-i ca un fir de stuf
/Subţire şi mlădie,/Uşoară ca un puf de puf,/Când vântu-abia adie.”
Abia cu versurile ,, Dar ca un abur alb, întins,/În vis şi-aievea parcă,” începe zămislirea lui Dragobete.
Se înțelege că această contopire este ceva misterios, fata rămînînd uluită, nedumerirea ei persistînd
încă mult timp, astfel cum ea ,,Simte sărutul ca de jar”. În urma acestui eveniment magnific, urmează
motivul trecerii timpului ,, Mioarele pe zi creșteau” la fel și în versurile ,,Cum vremea nu ședea în
loc/Trecură luni vreo nouă.”
Apare fătul Dragobete moșit de 4 nașe. Cadourile oferite de acestea sunt cele ce-l fac pe băiat special,
dar pot fi raportate și la poet, la creator, care are în suflet ,,har să își iubească țara”. Tinerețea de-a
pururi fiind la fel cea a poetului, fiindcă poetul nu are vîrstă. Este iubit, avînd vorbe dulci pe gură.
Fluierul fiind instrumentul creatorului cel care îl lasă pe Dragobete să-și manifeste talentul încîntînd pe
toți la fel cum poetul cu ajutorul stiloului lasă impresionați cititorii.
Straiul alb semnifică puritatea, neprihănirea și brîul roșu cu pietre sclipitoare fiind un accesoriu care
accentuiază diferența dintre omul ideal, de geniu și ceilalți pămînteni. Urmează descrierea lui
Dragobete care creștea făcîndu-se din ce în ce mai chipeș, înduioșa amarul cu mierea vorbei, făcîndu-se
iubit de toate fetele și femeiele, care îl glorificau ,,Jurau că-i Zeu din Lupii zei”, cum ar fi și versurile
,,Părînd din alt tărîm sosit”. Deși stăpîn pe codri și pe cer, la culmile înălțimii se întreba stingher ,,Au cine
sunt eu oare?”. Aceste idei îmi sugerează actul de căutare, specific Poetului, care este pururi în căutarea
descoperirii de sine, găsirea, care are loc cînd apare bătrînului înțelept, care călăuzește gîndirea craiului
Dragobete. Citind versurile următoare, aflînd că Dragobete devine ucenicul înțeleptului îl pot interpreta
pe băiat ca fiind rătăcitorul, înțeleptul fiindu-i calea (un fel de legătură între poet și călăuză), momentul
cînd poetul găsește un loc stabil de refugiu, care îl învață secrete, lucruri noi,căpătînd noi forțe.
Revenirea în sat a craiului Dragobete mi-a amintit de mitul Zburătorului, care se arată noaptea în vis
fetelor, aici însă conform legendei, Dragobete li se arată în vis băieților în seara de 23 făurar,
povățuindu-i și învățîndu-i a fi bărbați iscusiți. Taina aceasta fu dată în vileag de un bătrîn, ce-și împlinise
suta de ani, considerîndu-se dezlegat de jurămînt. Dacă și în aceste idei fac referire la poet, atunci acesta
prin metafore, antiteze, ne învață ce este iubirea, emoția, sentimentul, fiind călăuza acestora.
Continuarea destinului lui Dragobete, este chemarea acestuia de către tată să-i fie pururea alături,
transformarea lui în năvalnic de către Maica Sfîntă. Versurile, ce comunică această întîmplare îmi
sugerează ideea de nemurire și renaștere. Transformîndu-se în năvalnic Dragobete rămîne a fi veșnic ,
reamintind de sine la fiecare primăvară, fiind necesar femeielor ce cred în mituri.
În următoarele catrene este arătata soarta Dochiei. Se face o îmbinare perfectă între legenda celor 9
cojoace și mitul ,,Traian și Dochia” ( transformarea fetei în piatră).
Poema are un final fericit, deoarece atît Dochia cît și Dragobete rămîn a fi veșnici, căpătînd altă formă
de existență.
La fel, cele 99 catrene sunt o îmbinare foarte bine construită și consecutivă a miturilor românești. Fiind
scrisă într-un limbaj folcloric devine a fi accesibilă cititorilor și înțeleasă. Într-adevăr merită a fi numită o
capodoperă triumfătoare, deoarece prezintă o transpunere perfectă a unei legende în versuri. Versuri
gîndite, construite, lucrate astfel, încît să atragă, să cointereseze și să transmită în cele mai mici detalii
mesajul istoriei neamului, a frumuseții plaiului și a graiului, la fel a unicității Poetului priun măiestria lui
de a crea minuni din cuvinte.