i se precizează şi soluţia folosită pentru pereţi exteriori din zona de bowindow: zid dublu

din cărămizi aşezate pe muchie cu strat de aer ventilat între. Această soluţie prezintă
avantajul unei greutăţi mai mici a peretelui ce sprijină pe un planşeu în consolă şi este în
acelaşi timp o soluţie mai economică în comparaţie cu cea a folosirii cărămizilor cu
goluri. Regăsim soluţia şi în Indicatorul tehnic sub denumirea de “ zidărie din pereţi
dubli, uşori, zis “american””.Un astfel de perete are grosimea de 28 de cm şi are
proprietăţi termice foarte bune. Este o soluţie mai economică decât cea a zidăriei pline
întrucât deşi manopera este egală în ambele cazuri, “zidăria americană” consumă mai
puţin material. O atenţie crescută trebuie acordată însă mortarului folosit pentru “zidăria
americană”, el conţinând în mod obligatoriu o parte de ciment.
arhitect victor asquini- indicator tehnic in constructii

Acoperirea clădirii se face cu o şarpantă cu pantă redusă (învelitoarea este realizată din
tablă galvanizată – astfel panta necesară este redusă – Asquini precizează că ea este de
20%). În acelaşi timp această pantă redusă face ca dinspre stradă şarpanta să fie greu
vizibilă – lucru pe care arhitectul îl subliniază în mod special în descriere. Probabil
soluţia şarpantei a fost un compromis pe motive de cost, şarpanta fiind prea puţin
specifică arhitecturii moderniste. Aflăm însă că podeaua podului este realizată din placă
de beton armat – singura soluţie admisă de Asquini conform Indicatorului tehnic redactat
de el. Peste acest planşeu se aşează o termoizolaţie din plăci de pluta cu grosime de 3 cm.

Casa scării este acoperită în terasă. Şi aceasta este termoizolată tot cu plăci de pluta
peste care s-a aşezat stratul de hidroizolaţie. Arhitectul ne indică şi mărcile materialelor
folosite – plăci de pluta “Asko” şi hidroizolaţie “Dursitekt”, despre care aflăm că este un
material german. Mai multe despre aceste material, cât şi descrierile mai amănunţite ale
soluţiilor tehnice în care sunt folosite, aflăm din indicatorul tehnic scris de arhitectul
Asquini.

Astfel, la capitolul referitor la material uşoare “cunoscute la noi, bune ca pereţi

separatori, altele ca izolatoare termice şi de zgomot” găsim panourile Asko definite
astfel : “Panouri din plăci de pluta expandată şi impregnate, bune izolatoare contra
frigului, căldurii, transpiraţiei şi zgomotului; potrivite ca pereţi separatori uşori şi bune
sub podele de parchete. Mărimea panourilor: 1.00×0.50 m şi în grosimea de 1 ½, 2, 3, 4,
5 şi 6, 8 şi 10 cm; greutatea volumetrică 240 kg/m3 ( Fraţii Wurm, Bucureşti)”

În cazul plăcilor etajelor curente, peste placă de beton armat şi sub termoizolaţia din
pluta, se lasă un strat de 2-3 cm de nisip, scopul fiind de a realiza o izolaţie fonică
suplimentară.

În cazul acoperişului terasă (peste casa scării) , sub plăcile de pluta se realizează o şapă;
peste panourile de plută se aplică Dursitekt –adică o “şapă de bitum pur pe structura de
iută elastic, impregnată, pentru izolări idrofuge de terase, acoperişuri plane, fundaţii,
tuneluri, canaluri, bazinuri de înot, adăposturi subterane, la construcţii subterane de artă,
în industria laptelui, etc. Materialul se livrează în suluri de 1 m lăţime, cu o grosime de 2,
3 şi 5 mm”. Dursitekt-ul se aplică într-unul sau două straturi, după caz.