 x

i ( x, t )  I m sin 2f  t   , (1.9)

 c
unde x este variabila spaţială, c este viteza de propagare a undei electromagnetice (egală cu
viteza luminii), iar f - frecvenţa, dacă
2 f x  1 , adică x  1  l  1 , cu   c , (1.10)
c   f
intensitatea i ( x , t ) se poate aproxima cu expresia:
i (t )  Im sin 2ft , (1.11)
valabilă pentru frecvenţe joase.
Observaţie: Pentru frecvenţe ridicate sau pentru circuite extinse în spaţii mari (dimensiunea
l este comparabilă cu lungimea de undă a semnalului), propagarea energiei nemaifiind
instantanee nu se mai poate neglija variabila spaţială. În această situaţie, în reprezentarea
circuitului se utilizează elemente infinit mici repartizate pe toată lungimea acestuia. Se ajunge
astfel la circuite cu parametri repartizaţi (distribuiţi).
4. Caracterul filiform al conductoarelor, care presupune ca secţiunea transversală pe
liniile de curent să fie suficient de mică pentru ca intensitatea curentului să fie repartizată
practic uniform pe această secţiune. Această ipoteză implică neglijarea repartiţiei neuniforme a
curentului variabil în timp pe secţiunea conductorului (efectul pelicular). În acest sens, teoria
circuitelor electrice este exclusiv o teorie a elementelor de circuit filiforme.
În regim variabil, satisfacerea condiţiei caracterului filiform al conductoarelor se reduce la
verificarea condiţiei:
a    1 , (1.12)
f
unde: a este dimensiunea liniară cea mai mică a secţiunii transversale a conductorului (dacă
este circular, raza acestuia), iar  este adâncimea de pătrundere a undelor electromagnetice în
mediul conductor caracterizat prin conductivitatea  şi permeabilitatea  .
1.2.2. Mărimi şi relaţii fundamentale pentru teoria circuitelor electrice
În acest paragraf se vor prezenta relaţii ale teoriei câmpului electromagnetic pentru regimul
cvasistaţionar, utilizate în teoria circuitelor electrice:
- tensiunea electrică u   E ds , cu formele particulare:
C

 tensiunea în lungul firului u f - când curba C pe care se face integrarea este luată în lungul
axei unui fir conductor;
 tensiunea la borne ub - când curba C este luată între două borne de acces;
 tensiunea condensatorului uC - când curba C este luată între armături, prin dielectric.
Sensul de referinţă al tensiunii coincide cu sensul elementului de arc ds .
- tensiunea electromotoare de contur e   ( E  E i )ds , cu formele particulare:


 t.e.m. imprimată ei - când E  0;

 t.e.m. indusă e - când Ei  0
Sensul de referinţă al t.e.m. coincide cu sensul elementului de arc ds .
- intensitatea curentului de conducţie i   J n S dA .
S

Sensul de referinţă al curentului coincide cu sensul versorului normalei nS .

- sarcina electrică q a armăturii condensatorului de la care porneşte curba C pe care este
definită uC ;

75