LEGILE FUNDAMENTALE ALE CHIMIEI

Toate transformările din natură se numesc fenomene. Fenomenele în care se schimbă natura
substanței se numesc fenomene chimice sau reacții chimice. Fenomenele chimice sunt
simbolizate prin ecuații chimice. Membrul stâng al ecuației indică substanțele care reacționează
numiți reactanții, iar membrul drept indică substanțele rezultate în reacție sau produșii de reacție.

1. LEGEA CONSERVĂRII MASEI a fost enunțată de către M.L. Lomonosov în anul (1748) și
de A.L. Lavoisier (1772) „În natură nimic nu se pierde, nimic nu se creează ci totul se
transformă”. Formularea mai modernă este: „Nu putem nici crea și nici distruge materia; ea nu
poate suferi, decât variațiuni de formă”

R ↔P

mR ↔ mp sau ∑ mR = ∑ mp
Enunț: În orice proces chimic suma maselor substanțelor reactante este egală cu suma maselor
produșilor de reacție.
Observație: Este necesar să se facă distincție între masă și greutate.
GREUTATEA - este o forță ce depinde de poziția corpului la suprafața pământului în raport
cu ecuatorul.
MASA – este constantă indiferent de loc.
În mod obișnuit se măsoară greutatea unui obiect și cunoscându-se accelerația gravitațională se
deduce masa. În cântăririle cu balanța analitică, distincția este de prisos, întrucât atât corpurile
cântărite cât și greutățile sunt influențate în mod egal de acțiunea gravitației.
S.Carnot (1824) și apoi H. Helhmorltz (1847) definitivează legea conservării energiei: “Nu
putem nici crea și nici distruge energia, numai forma sa se alterează”.
A. Einstein (1905) – aceste principii ale conservării energiei și masei sunt consecințele unui
singur principiu.
E = mc2
Legea conservării materiei. Masa și energia sunt proprietăți ale materiei. Aceasta nu este o lege
absolută. Fizica modernă arată că masa variază cu viteza corpurilor:
m0
m=
v2 unde: m0 = masa de repaus
√ 1−
c2
m = masa la viteza v; c = viteza luminii în vid.

1
Relația arată că variația masei trebuie luată în considerare numai atunci când viteza corpului devine
comparabilă cu viteza luminii.

Pentru reacțiile termonucleare (fisiune și fuziune), reacții cu variații imense de energie trebuie să se
țină cont de relația lui Einstein:

ΔE = Δ mc2 unde: ΔE = energie degajată și Δ m = deficitul de masă.

∑ mv = ∑ mp + Δm
i j

2. LEGEA PROPORȚIILOR DEFINITE (J. Proust 1799) are următorul enunț: “două elemente sau două
substanțe elementare se combină întotdeauna în același raport ponderal pentru a da una și aceeași
substanță”. De exemplu:

 2H2 + O2 → 2H2O

2 g H2 + 16 g O2 → 18 g H2O

2 g H2 + 18 g O2 → 18 g H2O + 2 g O2 (nereacționat)
4 g H2 +16 g O2 → 18 g H2O + 2 g H2 (nereacționat)
În apă, H2O, raportul dintre masa hidrogenului și masa oxigenului este 1:8. Deci pentru a se forma
9 grame de apă, avem nevoie de 1 g hidrogen și 8 g oxigen. Dacă se supun combinării mai mult de
1 g de hidrogen cu cele 8 g de oxigen, atunci cantitatea de hidrogen ce depășește un gram va
rămâne în exces.

mH 2 2 1
= =
mO 2 16 8
3. LEGEA PROPORȚIILOR MULTIPLE (Dalton 1804) “când două elemente sau substanțe
elementare se combină și pot da mai multe combinații, cantitățile diferite dintr-un element sau
substanță elementară care se combină cu una și aceeași cantitate din al doilea element, acestea
(cantitățile diferite) se află în rapoarte simple de numere întregi și în general cu valori mici” acel
element cel de al doilea atunci vor fi multipli întregi și în număr mic ai cantității inițiale . De
exemplu azotul si oxigenul pot forma mai mulți oxizi:

16
N2O, 28 :16
16
16 1
NO, (N2O2 ) 28 : 32
48 2
16 1
N2O3, 28 : 48
64 3
16 1
NO2, (N2O4 ) 28: 64
64 4
16 1
N2O5. 28 : 80
80 5

2
Deci cantitățile de oxigen se găsesc între ele în raporturi de 1 : 2 : 3 : 4 : 5. Un alt exemplu sulful se
combină cu oxigenul astfel:

16 1
SO 32 : 16
32 2
16 1
SO2 32 : 32
48 3
SO3 32 : 48

cantitățile de oxigen fiind în raport de 1, 2, 3.

În cazul apei avem:

16 1
H 2O 2 : 16
32 2
H2O2 2 : 32

cantitățile de oxigen sunt în raport de 1 și 2.

Legea proporțiilor definite (constante) și legea proporțiilor multiple stipulează faptul experimental că
raportul de combinare a două elemente nu poate varia continuu, ci numai în salturi (discontinuu).

4. LEGEA VOLUMELOR a lui GAY LUSSAC (1805) are următorul enunț: “Volumele a două gaze
care se combină (în aceleași condiții de presiune și temperatură) se află atât între ele cât și față de
volumele gazului rezultat în raporturi simple de numere întregi”. Exemplu:

V H2 1 V H2 1
H2 + Cl2 = 2 HCl = =
V Cl 2 1 V HCl 2
V H2 2 V O2 1 V H2 1
2 H2 + O2 = 2 H2 O = = =
V O2 1 V H2 O 2 V H2 O 1
V H2 3 V H2 1 V H2 3
3 H2 + N2 ↔ 2 NH3 = = =
V N2 1 V NH 3 2 V NH 3 2
Consecință: Volumul substanțelor gazoase care rezultă poate fi mai mic sau cel mult egal cu suma
volumelor substanțelor.

Observație Legea volumelor a lui Gay Lussac este valabilă doar în cazul reațiilor în care atât reactanții
cât și produșii de reacție, în aceleași condiții de presiune și temperature, se află în stare gazoasă.

5. AVOGADRO (1811) pentru a explica legea volumelor constante a lui Gay Lussac a emis ipoteza că
cea mai mică parte (părticică) de hidrogen, clor, azot, oxigen care mai păstrează proprietățile fizice și
chimice ale substanței nu este atomul, ci molecula.

1 volum H2 + 1 volum Cl2 = 2 volume HCl

Deoarece rezultă două volume de HCl, înseamnă că fiecare moleculă de H 2 și Cl2 trebuie să conțină 2
atomi.

3
Enunț: “Volume egale din orice substanță simplă sau compusă, aflate în stare gazoasă (în aceleași
condiții de presiune și temperatură) conțin același număr de molecule”.

Consecințe: - monoatomicitatea moleculelor gazelor rare (He, Ne, Ar, Kr, Xe,);

- monoatomicitatea moleculelor de metal (în formă de vapori);

- diatomicitatea moleculelor gazelor reale (H 2 ,N2, F2, Cl2, O2).

A introdus și noțiunea de volum molar (Vm)

Vm(c .n .) = 22,41 ≈ 22,4 l

Numărul de molecule dintr-un mol de gaz numărul lui Avogadro și se notează cu N = 6,023 x
1023molecule/mol. În cazul unei substanțe ionice N = 6,023 x 10 23 ioni/iongram și pentru o substanță
alcătuită din atomi N= 6,023 x 1023 atomi/atomigram.

6. LEGEA ECHIVALENȚILOR LUI RICHTER (1791) se enunță astfel: “Greutățile a două elemente care se
combină între ele sunt proporționale cu echivalenții lor chimici”.

G 1 E1 m E1
= =
G 2 E2 m2 E2
Eg - este cantitatea în grame dintr-o substanță care se poate combina sau poate substitui 1,008 g de
hidrogen, 8 g de oxigen sau 3 g carbon.

Teoria atomo-moleculară introduce în chimie câteva mărimi fundamentale: - masa atomică, atom
gram, masa moleculară, moleculă gram (mol), echivalent chimic și echivalent gram.

Masă atomică ( MA sau A)

Conform I.U.P.A.C. (International Union of Pure and Applied Chemistry), sau Uniunea Internațională
Pentru Chimie Pură și Aplicată a stabilit drept etalon pentru unitatea atomică de masă (u.a.m.) a
12
douăsprezecea parte din masa izotopului de carbon 12¿ m 6C ).

Masa atomică este o mărime relativă, adimensională ( un număr) care arată de câte ori masa unui
atom este mai mare decât u.a.m.

Atom gram (AG) - este expresia în grame a masei atomice.

Masă molară sau moleculară (M sau MM) este de asemenea o mărime relativă adimensională (un
număr) care arată de câte ori masa unei molecule este mai mare decât u.a.m.

Moleculă gram sau mol (MG) – este expresia în grame a masei moleculare.

Echivalentul gram (EG) - exprimă cantitatea dintr-un element chimic sau dintr-o substanță compusă,
numeric egală cu echivalentul chimic respectiv, măsurată în g.

Calculul echivalenților chimici

- pentru elemente chimice, echivalentul chimic este raportul dintre masa atomică a elementului
respectiv şi valenţa sa:

4
 A
E= unde n este starea de oxidare sau valența elementului. Exemple:
n
23 27
E Na = = 23, E Al = =9
1 3
Dacă un element funcţionează în mai multe stări de oxidare, el are mai mulţi echivalenţi chimici.
56 56
De exemplu: E Fe2+ = =28 iar E Fe3+ = = 18,6
2 3
Pentru substanţe chimice echivalentul chimic se calculează astfel:

- pentru acizi, echivalentul chimic este raportul dintre masa moleculară a acidului şi numărul de protoni,
H+ sau ioni de Hidrogen cedați:

M
Eacid = , unde M este masa molară a acidului
nr . H +¿ cedați ¿
- pentru baze echivalentul chimic este raportul dintre masa moleculară a bazei şi numărul de protoni
(ioni de hidrogen acceptați)

M
Ebază= M .
nr . H +¿ acceptați= −¿ ¿
nr . grupări O H ¿
- În cazul sărurilor echivalentul chimic este raportul dintre masa moleculară a sării și produsul dintre
numărul de ioni pozitivi și sarcina acestora:

M
Esare = .
nr .ioni pozitivi x sarcina