NOTIUNI FUNDAMENTALE

DE CHIMIE

1. INTRODUCERE

Chimia ca știință face parte din categoria științelor naturii, ea fiind alături de fizică și
biologie o știință fundamentală.
Obiectul de studiu al chimiei îl reprezintă substanțele, chimia studiind ocurența și
starea naturală, obținerea și proprietățile substanțelor precum și fenomenele care au loc la
transformarea unei substanțe în alta.
Chimia studiază obţinerea, compoziţia şi structura, proprietăţile fizice şi transformările
substanţelor în alte substanţe, adică reacţiile chimice ale acestora.
După natura substanţelor pe care le studiază, chimia cuprinde două mari domenii:
chimia organică şi chimia anorganică.
Chimia organică studiază hidrocarburile şi derivaţii lor, pe când chimia anorganică
studiază substanţele care nu conţin carbon, cu excepţia unor compuşi cum sunt oxizii
carbonului, carbonaţii, carburile metalice, etc
Procedeele principale folosite în chimie sunt: observaţia, ipoteza şi experienţa. Pentru
a explica fenomenele observate se dezvoltă ipoteze care sunt verificate experimental. Când o
ipoteză este verificată printr-un număr mare de observaţii, experienţe şi măsurători, prin
reproducerea multor cazuri particulare ea devine lege. Când o ipoteză stabileşte corelaţii între
fenomene la un grad de abstractizare mai avansat, se vorbeşte de teorie.
Amestec şi combinaţie
Amestecurile sunt sisteme care rezultă prin punerea în comun a două sau mai multe
substanţe simple sau compuse în orice proporţie în stare solidă, lichidă sau gazoasă, care îşi
păstrează proprietăţile fizice şi chimice.
Amestecurile pot fi omogene sau eterogene.
Separarea componentelor din amestecuri are importanţă atât în tehnică (la procesele
chimice în care diferitele produse, intermediare sau finale, trebuie separate din amestecuri),
cât şi în cercetarea ştiinţifică (unde substanţele supuse cercetării trebuie să fie cât se poate de
pure). Izolarea şi purificarea substanţelor dintr-un amestec se face prin metode fizice care se
aleg în funcţie de tipul amestecului (eterogen sau omogen) şi chimice, care folosesc reactivi
chimici (aceştia atacă anumiţi componenţi ai amestecului).
Pentru substanţele pure proprietăţile fizice au valoare constantă şi se numesc constante
fizice: temperatura de topire, densitatea, indicele de refracţie, duritatea ş.a.
Combinaţia chimică se formează ţinând seama de legile chimiei cu cantităţi
stoechiometrice de substanţe, prin reacţii chimice, astfel apar substanţe cu proprietăţi noi.
Analiza şi sinteza
Studierea compoziţiei substanţelor se poate face folosind două metode fundamentale:
anliza şi sinteza. Analiza unei substanţe reprezintă descompunerea ei în componentele din
care este alcătuită (respectiv determinarea identităţii şi proporţiilor componentelor). Sinteza
reprezintă reconstituirea unei substanţe compuse din componentele care o formează.
Răspândirea elementelor în natură
Elementele din natură, sunt răspândite în mod diferit: aproape 50% reprezintă oxigen
(dacă se consideră împreună litosfera pe o adâncime de 16 km, hidrosfera şi atmosfera), 26%
siliciu, iar restul aluminiu, fier, calciu,sodiu, potasiu, magneziu, hidrogen, titan, clor,
fosfor,etc. De remarcat că, cele 12 elemente enumerate formează 99,51% din scoarţa
pământului.

1.1. LEGILE COMBINAŢIILOR CHIMICE

1.1.1 Consideraţii teoretice

Legea conservării masei

Această lege a fost descoperită de M.V. Lomonosov (1748) şi a fost confirmată de
L.A. Lavoisier (1774).
Astăzi legea se enunţă astfel: suma maselor substanţelor care reacţionează chimic între
ele este totdeauna egală cu suma maselor substanţelor care rezultă în urma reacţiilor chimice.
Legea proporţiilor definite
(Legea constanţei compoziţiei)
Legea este enunţată de L.J. Proust (1799) astfel: în reacţiile lor chimice, elementele se
combină în proporţii de masă constante.
Exemple:
Fe + S  FeS
56g 32g 88g

Fe 56 7
Raport de combinare:  
S 32 4
O cantitate în plus de S sau Fe nu se combină.

H2 + ½O2  H2O
H 2 1
2g 16g 18g  
O 16 8

Legea poate fi enunţată şi astfel: oricare ar fi metoda de preparare, substanţa obţinută are
aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă.
Legea proporţiilor echivalente
Prin analiza combinaţiilor oxigenate sau hidrogenate s-a constatat că aceeaşi cantitate
de hidrogen sau oxigen se combină cu cantităţi variabile din alte elemente.

H2O H:O = 1:8 SO2 O : S = 8:8

CH4 H:C = 1:3 CO2 O : C = 8:3
NH3 H:N = 1:4,67 MgO O : Mg = 8:12
H2S H:S = 1:16

Astfel, 8; 3; 4,67; 16 reprezintă echivalenţii chimici pentru O, C, N, S în raport cu

hidrogenul, iar 8; 13; 12 reprezintă echivalenţii chimici pentru S, C, Mg în raport cu oxigenul.
Echivalentul chimic al unui element este cantitatea din acel element care se poate
combina cu o parte în greutate hidrogen sau 8 părţi în greutate oxigen sau poate înlocui aceste
cantităţi de hidrogen şi oxigen în compuşii lor.
Echivalentul gram este echivalentul chimic exprimat în grame.
Legea proporţiilor echivalente a fost enunţată de J.B. Richter (1802) astfel: elementele se
combină între ele în rapoarte de masăproporţionale cu echivalenţii lor chimici. Matematic se
exprimă astfel:
 E1 m1

E 2 m2

Legea proporţiilor multiple

Se referă la cazul în care din reacţii între aceleaşi elemente rezultă combinaţii diferite.
Exemplu pentru oxizii azotului:

combinatiile rapoartele de combinare între

azotului cu oxigenul Azot şi Oxigen

N2O 14 : 8 (8x1)
NO (N2O2) 14 : 16 (8x2)
N2O3 14 : 24 (8x3)
N2O4 (NO2) 14 : 32 (8x4)
N2O5 14 : 40 (8x5)
Cantităţile de oxigen în cei 5 oxizi ai azotului sunt într-un raport simplu de numere
întregi şi mici: 1:2:3:4:5.
Legea proporţiilor multiple a fost descoperită de chimistul Dalton (1803) şi se enunţă
astfel: dacă două elemente chimice formează între ele mai mulţi compuşi chimici, diferitele
cantităţi dintr-un element care se combină cu una şi acceeaşi cantitate din celălelt element se
află între ele într-un raport de numere întregi şi mici.
Legea aceata stă la baza faptului că un element posedă mai mulţi echivalenţi, după
combinaţiile din care face parte.
Exemplu:
CO 12 : 16 = 6:8
CO2 12 : 32 = 3:8
Echivalenţii carbonului sunt respectiv 6 şi 3 şi se află între ei într-un raport de numere întregi
şi mici 6:3 = 2:1.
Legea volumelor constante
J.L.Gay Lussac (1808) enunţă legea astfel: la temperatură şi presiune constantă între
volumele a două gaze care se combină şi volumul combinaţiei gazoase rezultate există un
raport simplu de numere întregi şi mici.
În reacţia de sinteză şi descompunere a apei, amoniacului, acidului clorhidric se
constată că:
1vol. oxigen + 2vol. hidrogen  2vol. apă
1vol. azot + 3vol. hidrogen  2vol. amoniac
1vol. clor + 1vol. hidrogen  2vol. acid clorhidric
Aceste rezultate experimentale nu se pot explica decît admiţând că particulele cele mai
mici din care sunt alcătuite elementele gazoase: oxigen, clor, hidrogen, azot nu sunt atomii ci
moleculele compuse din câte 2 atomi: O2, Cl2, H2, N2.
În teoria lui Avogadro reacţiile de mai sus pot fi formulate astfel:
2H2 + O2  2H2O
N2 + 3H2  2NH3
Cl2 + H2  2HCl
Legea lui Avogadro (1911) se enunţă astfel: volume egale de gaze diferite în aceleaşi
condiţii de temperatură şi presiune conţin acelaşi număr de molecule.
Numărul de molecule dintr-un mol de gaz (adică din 22,414 l, în condiţii normale) este
dat de numărul lui Avogadro, N = 6,023x1023.