Curs 4

Reacţii chimice ale compuşilor anorganici. Definiţii. Principii fundamentale.

Tipuri de reacţii chimice - clasificarea reacţiilor chimice în chimia
anorganică: Reacţii de oxido-reducere (redox) cu transfer de electroni.
Reacţii catalitice. Reacţii de neutralizare. Reacţii de Precipitare.Reacţii de
solvoliză (hidroliza, acidoliza, amonoliza). Reacţii cu schimb ionic (de dublu
schimb). Mecanisme şi exemple.

Şef lucr. Dr. Cristian Gavăt

 M.V. Lomonosov- contribuții importante în
multiple domenii: fizică, chimie, astronomie,
literatură
Mihail V. Lomonosov (1711-1765)
Experiențele în domeniul fizicii și chimiei pe
care Lomonosov le făcea în laboratorul său se
caracterizau printr-o mare precizie. Odată a
cântărit un vas închis ermetic conținând bucățele
mici de plumb și apoi l-a încălzit până la
incandescenţă. La scurt timp, bucățele de plumb
s-au acoperit cu un strat alb; cântărind din nou
vasul a observat că acesta nu și-a schimbat
greutatea. Astfel a descoperit sau intuit una din
legile de bază ale naturii: legea conservării
masei substanțelor (1748).
În domeniul chimiei, M.V. Lomonosov a fost printre primii care au consemnat 
solidificarea mercurului. A susținut, în urma cercetărilor proprii realizate, originea 
organică a solului și a combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze naturale)
Ulterior, A. L. Lavoisier a preluat și dezvoltat legea comnservării masei substanțelor
(1774), descoperită și eunuțată pentru prima dată de Mihail Lomonosov.
Legea conservării masei (M.V. Lomonosov,1768 şi L.A.Lavoisier,
1777)
Masa totală a substanţelor rezultate dintr-o reacţie chimică este egală cu masa totală a
substanţelor care au reacţionat iniţial sau, în orice proces chimic, masa totală a
substanţelor care se combină în orice reacţie chimică rămâne constantă. Suma maselor
substanţelor reactante care intră într-o reacţie chimică este egală cu suma maselor
substanţelor (produşilor de reacţie) care rezultă din reacţia respectivă şi este constantă.

Σ mR = Σ mP= constant
1. CaCO3 = CaO + CO2 (t°C) adică: 100 g = 56g + 44 g
Masa reactanţi = Masa produşi de reacţie;

2. Fe + S = FeS (t°C) , adică: 56 g + 32 g = 88 g

Masa reactanţi = Masa produşi de reacţie;

3. Fe + CuSO4 = FeSO4 + Cu↓ (electroliză) adică: 56 g + 160 g = 152 g + 64 g

Masa reactanţi = Masa produşi de reacţie

Această lege se verifică numai în unităţi de masă; verificarea în volume nu este

posibilă, deoarece de cele mai multe ori, reacţiile între gaze au loc cu modificarea de
volum: 3 H2 + N2 = 2 NH3 3 vol H2 + 1 vol N2 = 2 vol NH3 4
Exemple (legea conservării masei ):
 reacția zincului cu HCl , cu formarea clorurii de zinc ZnCl2

Zn + 2 HCl → ZnCl2 + H2
65 g 2. 36,5 = 73 g 136 g 2g

138 g 138 g
 reacția nitratului (azotatului) de bariu cu H2SO4, cu formarea sulfatului de
bariu BaSO4
Ba(NO3)2 + H2SO4 → BaSO4 + 2 HNO3
261 g 98 g 233 g 2. 63 g = 126 g

359 g 359 g

2Na + 2H2O → 2 NaOH + H2↑ (la temperatura camerei), adică:

2.23 g + 2.18 g → 2.40 g + 2.1 g
46 g + 36 g → 80 g + 2g

82 g 82 g
5
  Primele teorii referitoare la transformările
materialelor au fost dezvoltate de către
filozofii greci, iar printre acestea este de
menționat teoria celor patru elemente a lui 
Empedocle, care susținea că materia este
compusă doar din patru elemente de bază:
focul, apa, aerul și pământul. În Evul
Mediu, transformările chimice erau
domeniul de interes al alchimiștilor, a
căror principală încercare era de a
transforma plumbul în aur

Substanțele care reacționează între ele se

numesc reactanți, iar substanțele rezultate
în urma reacției se numesc produși de
reacție. Numărul reactanților și al
produșilor de reacție este foarte variat,
astfel că pot exista, de exemplu, reacții în
Antoine Lavoisier (1743-1794)  a
care există un singur reactant sau reacții în
dezvoltat teoria conform căreia arderea
care sunt prezenţi doi sau trei reactanți
este o reacție chimică a oxigenului
etc.
De-a lungul secolelor, alchimişti din toată lumea au încercat să obţină ceea ce ei
denumeau „piatră filozofală”, respectiv substanţa propriu-zisă sau modalitatea prin
care ei credeau că vor putea transforma metalele obişnuite în aur. Această „piatră
filozofală” este acum cunoscută sub numele de transmutaţia elementelor şi a putut fi
realizată în reactoarele nucleare.
Cercetătorul francez Louis Kervran, după mulţi ani, în care a realizat mii de
experimente, a reuşit să demonstreze în 1959 că nu numai moleculele, dar şi atomii
elementelor pot fi transformaţi. Transmutaţia biologică sau a materiei este, de altfel,
procesul prin care un organism viu, prin mijloace proprii, la temperatura corpului,
produce un element chimic dintr-un alt element chimic, printr-o regrupare a elementelor
constitutive din atomi, cu o degajare lentă, dar uriaşă de energie. Reacţia de
transmutare biologică, ce se desfăşoară în anumite condiţii specifice, este de fapt o
reacţie de fisiune nucleară ce se produce la temperatura corpului, fără o degajare
bruscă, fulgerătoare de energie prea mare. Procesul este similar atunci când în loc de
un organism viu se ia în discuţie un element chimic.

4.1. Reacții chimice ale compușilor anorganici. Definiții. Principii fundamentale

Reacţiile chimice transformă substanţele iniţiale în alte substanţe noi, cu compoziţie,
structură, proprietăţi fizice şi chimice diferite de cele ale substanţelor iniţiale.
Dorinţa alchimiştilor de a transforma plumbul în aur ar fi fost realizată cu începere din
anul 1968, de către profesorul norvegian Arve Kjelberg. Una dintre metodele de a
transforma plumbul în aur ar fi, teoretic, următoarea: se ia o bucată de 300 grame de
plumb şi se aşează în faţa unui „tun” al protosincrotronului (protosincrotronul este
primul mare accelerator de particule pus în funcţiune în anul 1959, denumirea
provine de la Proton Sincrotron). Un fascicul de protoni H+ izbeşte plumbul și
transformă câţiva atomi de Pb în mercur Hg. Datorită faptului că sunt radioctivi,
atomii de mercur Hg formați emit radiaţii beta, adică positroni. Prin emiterea
continuă de radiații, atomii de mercur Hg se transformă la un moment dat în aur Au.
Este un proces foarte complicat care, deocamdată, din cauza costurilor foarte mari nu
poate fi pus în practică.

Plumb Aur
Reacția chimică reprezintă procesul chimic prin care substanțele inițiale (reactanții) se
transformă în alte substanțe (produși de reacție) cu proprietati fizico-chimice total
diferite de ale celor inițiale, în anumite condiții (presiune, temperatură, catalizatori)
Reacțiile chimice sunt interacțiuni la nivel molecular dintre substanțe chimice sau
altfel spus, sunt procese chimice prin care are loc transformarea, în anumite condiții, a
unor substanțe chimice numite reactanți în produși de reacție.[1] Reprezentarea
reacțiilor chimice se face aproape de fiecare dată cu ajutorul ecuațiilor chimice.
Fiecare reacţie chimică are la bază un fenomen chimic specific.
H3C- C = O + Na+--OH = H3C- C = O + H2O
O-H O--Na+
acetat de sodiu

Reactia are loc la incalzire (t = 70-80 grade)

În urma unei reacții chimice se desfac legăturile existente între particulele (molecule,
ioni) ale reactanților și se formează legături chimice noi ce apar în produșii de reacție.
În urma fenomenelor chimice (oxidări, arderi, râncezirea grăsimilor, reducerea
minereurilor metalice, fermentația alcoolică și acetică, fotosinteza plantelor), ce au loc,
substanțele își modifică compoziția chimică și proprietățile fizico-chimice, pentru a se
transforma în alte substanțe noi
Reacțiile chimice au la bază întotdeauna unul sau mai multe fenomene chimice.
Exemplu: Reacția chimică de obținere a CO2 direct din metan CH4, are la bază
oxidarea totală (arderea) metanului CH4 cu 2 moli de oxigen O2.

Prin reacția chimică ce are la bază fenomenul chimic de ardere a piritei FeS2 în
atmosferă bogată în O2 se obține oxidul feros FeO , cu degajare de dioxid de sulf SO2:
2 FeS2 + 5 O2 → 2 FeO + 4 SO2 ↑
Reacția chimică de obținere a dioxidului de sulf SO2 direct din elemente, are la bază
fenomenul chimic de ardere a sulfului în prezența O2: S(s) + O2 (g) → SO2 (g)↑
În industrie, acidul azotic HNO3 se obține prin oxidarea în soluție apoasă (în
prezemța H2O) a oxizilor de azot NO2 sub o anumită presiune P. Se obțin astfel soluții
de acid azotic (nitric) de concentrație maximă de 63 – 65%. Reacția ce are loc: 4NO2
+ 2H2O + O2 → 4 HNO3
Reactanti Produsi de reactie
se desfac anumite conditii optime se formeazã
legãturile (temperatura, presiune, noi legãturi
existente catalizatori, concentratie) chimice
În urma unei reacţii chimice (transformări chimice) are loc practic o redistribuire a particulelor iniţiale
reactante (atomi, ioni, molecule), ce decurge cu desfacerea legăturilor iniţiale existente între particule şi
formarea de noi legături chimice în produşii de reacţie formaţi (în anumite condiţii de temperatură,
presiune catalizatori )

Din punct de vedere cinetic, reacțiile chimice au loc cu o anumită viteză de

reacție caracteristică pentru o anumită temperatură și concentrație. Vitezele de reacție
cresc direct proporțional cu creșterea temperaturilor la care au loc reacțiile, deoarece
astfel este disponibilă o cantitate mult mai mare de energie termică, care face să se
atingă repede valoarea minimă a energiei (numită energie de activare, Ea  necesară
pentru ruperea legăturilor chimice dintre particulele existente (moleculele, atomii,
ionii) ce formează reactanții.
Pentru ca o reactie chimică să se producă este necesar ca o serie de legături chimice să
se rupă, iar altele noi să se formeze, să aibă loc o redistribuire a legăturilor chimice
între particulele (ioni, atomi molecule) inplicate.
Conform teoriei cinetico-moleculare, particulele constituente ale materiei sunt intr-o
continuă mișcare și posedă diferite valori ale energiei cinetice ( se deplasează cu viteze
diferite). Redistribuirea legăturilor chimice are loc in urma ciocnirilor dintre
particulele reactante, dar nu toate ciocnirile sunt eficace (eficiente), astfel încât să se
formeze produșii finali de reacție.

Pentru ca ciocnirile sa fie eficiente, trebuie indeplinite  doua condiții:

 energia cinetică a particulelor reactante să fie suficient de mare pentru a se produce
ruperea legăturilor chimice ( condiția energetică);
 moleculele să aibă o anmită orientare favorabilă pentru desfacerea legăturilor
existente și formarea altora noi, pentru a se putea forma complexul activat (condiția
geometrică sau sterică)

Pentru desfacerea legăturilor existente dintre reactanți și formarea altor legături noi
în produși este necesară furnizarea unei cantități minime de energie din exterior,
numită energie de activare (Ea). În cursul acestui proces, are loc trecerea printr-o stare
intermediară instabilă, foarte bogată în energie, instabilă, numită complex activat.
Energia minimă a particulelor necesară pentru formarea complexului activat
reprezintă energia de activare Ea.
Termenul de energie de activare a fost introdus de savantul suedez Svante
Arrhenius în 1889 pentru a descrie energia minimă de care un sistem chimic are nevoie
pentru a se transforma în produși de reacție (adică energia minimă necesară desfășurării
 reacției chimice)
Complexul activat, pentru toate reactiile chimice este starea cu energia cea mai
ridicată, atât față de reactanți cât și față de produșii de reacție.
Reprezentarea grafică a energiei
de activare (cu roșu) în cazul unei
reacții generale S → P. Energia de
activare poate fi micșorată prin
folosirea unui catalizator în sistem sau
prin creșterea temperaturii de reacție.
 Substanțe simple
(elemente chimice)
Reactanții și 2 Na (S) + 2 H2O (l) → 2 NaOH (aq) + H2↑ (g)
produșii de
reacție pot fi: Substanțe compuse
(acizi, oxizi, baze,săruri)
BaCl2 + H2SO4 → BaSO4 ↓ + 2HCl

Într-o reacție chimică, atât reactanții cât și produșii de reacție sunt de diverse tipuri.
Amoniacul NH3 poate fi obținut direct din elemente chimice, dintr-un amestec gazos
de hidrogen (H2) și azot (N2), în prezența unui catalizator de Fe3O4, K2O, CaO,
Al2O3 și  SiO2 supus la o presiune de 300 bari și o temperatură de 450 °C:
N2 + 3H2 = 2NH3
Desfășurarea reacțiilor chimice depinde în strânsă măsură și de ordinea de
combinare (de adăugare) a reactanților în sistem, de valorile concentrațiile acestora,
precum și de raportul cantitativ dintre substanțele reactante (Exemplu: Producerea
pe scară industrială a amoniacului este realizată într-un procent de 90 %
din azot și hidrogen (în raport cantitativ de 1:3) după procedeul Haber-Bosch.
Trebuie menționate câteva aspecte foarte importante referitoare la reacțiile chimice:
elementele chimice care intră in compoziția reactanților se regăsesc
integral în structura și compoziția produșilor de reacție.
transformările chimice ale substanțelor se supun unor legi; legea fundamentală care
stă la baza oricărei reactii chimice este legea conservării masei substanțelor.
Legea conservarii masei substanțelor a fost descoperită și enunțată de M.V.
Lomonosov (1748) și mai târziu de A.L. Lavoisier (1774).

Exemple: Mg + 2HCl → MgCl2 + H2↑, Mg, H și Cl prezenți în reactanți, se

regăsesc integral în produșii de reacție.
“Masa totală a substanțelor care participă la o reacție este egală cu masa totală a
substanțelor care rezultă din reacția respectivă” sau “Intr-o reacție chimică, masa totală
a reactanților este egală cu masa totală a produșilor de reacție” de unde se deduce că
“într-o reacție chimică masa se conservă” Legea arată faptul că într-o reacție chimică
nu se creează și nu dispar atomi, ci ei se "rearanjează" cu formarea unor compuși noi.
În cursul reacțiilor chimice, masa produșilor de reacție trebuie să fie egală cu masa
reactanților. Exemplu:
Fe + 2 HCl → FeCl2  + H2↑
56 g 2. 36,465 g 126,93 2g

128,93 g 128,93 g
Ecuațiile chimice sunt utilizate pentru reprezentarea ilustrativă a reacțiilor chimice.
Acestea sunt formate din formule chimice și structurale, atât pentru reactanți, cât și
pentru produșii de reacție.
Reactanții sunt separați de produșii de reacție de o săgeată (→) care indică sensul și
 

tipul reacției chimice. O săgeată dublă este folosită pentru a reprezenta reacții la
echilibru chimic, reacţii reversibile. Ecuațiile trebuie „egalate”
conform stoechiometriei, astfel că numărul de atomi din fiecare specie
chimică trebuie să fie egal, de fiecare parte a ecuației, în ambii menbri.

Algoritmul de scriere corectă a unei ecuații chimice este ormătorul:

1. scrierea corecta a simbolurilor și formulelor reactanților și a produșilor de reacție;

                    N2 + H2 → NH3
2. se numără atomii din fiecare element care intră și care rezultă din reacția chimică, iar
în cazul in care nu sunt în număr egal, se stabilesc coeficienții necesari pentru a
respecta legea conservării atomilor.
                    N2 + 3H2 → 2NH3
3.  se verifică încă o dată bilanțul atomic (legea conservarii numărului de atomi),
egalitatea perfectă a numărului de atomi ai reactanților cu cei ai produșilor de reacție.
Seria potenţialelor electrochimice (tensiunilor electromotoare). Clasificarea
metalelor după valorile potenţialelor standard de reducere măsurate la electrod

Li, Rb, K, Cs, Ba, Sr, Ca, Na, Mg, Al, Mn, Zn, Cr, Fe, Cd, Co, Ni, Sn,
Pb, H2, Sb, As, Bi, Cu, Hg, Ag, Pd, Pt, Au.
Caracterul reducător (electropozitiv, metalic) scade de la stânga la dreapta în
seria Reactivității Electrochimice a Metalelor, de la Litiu (Li) la Aur (Au). în
același sens cu creșterea caracterului oxidant (electronegativ, nemetalic),
Metalele cedează electronii (de valenţă) şi se transformă în cationi, se oxidează şi au
caracter reducător. Nemetalele acceptă electroni, se reduc şi formează anioni, au
caracter oxidant.
Metalele au fost ordonate (de la litiu Li, la aur Au) în ordinea crescătoare a potenţialelor
standard măsurate de reducere la electrod (creşte capacitatea acestor metale de la Li la Au de
a accepta electroni şi de a reveni din cation în stare atomică fundamentală, deci de a se reduce
→ creşte caracterul oxidant sau electronegativ, nemetalic). În acelaşi sens, de la stânga la
dreapta (Li → Au) scad valorile potenţialelor standard de oxidare, scade capacitatea acestor
metale de la Li la Au de a ceda electroni şi a forma cationi, de a trece din stare atomică
fundamentală în stare de cationi, deci de a se oxida → scade caracterul reducător sau
electropozitiv (metalic).
 Prin urmare, cele mai active metale sunt cele situate înaintea hidrogenului H2 în
seria potenţialelor electrochimice (metalele de la litiu Li, la plumb Pb); ele au un
caracter reducător (electropozitiv sau metalic) cel mai pronunţat şi se oxidează mult
mai uşor decât metalele situate după hidrogen H2 în această serie . Metalele situate la
începutul seriei până în hidrogen H2, reacţionează uşor cu soluţiile diluate de acizi,
punând hidrogenul în libertate (Ex. zincul- Zn) iar metalele situate după H2: Sb, As, Bi,
cupru Cu până la sfârşitul seriei, sunt atacate numai de acizii oxidanţi concentraţi
prin încălzire (acizi sulfuric 98% şi azotic 65% concentraţi).
Metalele situate înaintea hidrogenului în seria potenţialelor electrochimice, mult
mai reactive, dezlocuiesc întotdeauna metalele situate după hidrogen din diferiţi
compuşi. În mod similar, fiecare metal îl dezlocuieşte pe cel situat după el în serie şi
este dezlocuit la rândul lui din compuşi de către metalul de dinaintea lui.
Reactivitatea metalelor scade de la Li → Au, în acelaşi sens cu scăderea
caracterului lor reducător (electropozitiv, metalic) şi creşterea caracterului lor
oxidant (electronegativ, nemetalic).Cele mai reactive metale (care cedează cel mai
uşor electronul sau electronii de valenţă şi trec în cationii corespunzători ) sunt cele de
la începutul seriei: Li, Rb, K, Cs, Ba, Sr, Ca, Na; au caracterul reducător
(electropozitiv) cel mai pronunţat şi caracterul oxidant (electronegastiv) cel mai slab:
K0 - 1 e- → K+. Cele mai puţin reactive metale sunt ultimele situate după hidrogen As,
Bi, Cu, Hg, Ag, Pd, Pt, Au, care au caracterul reducător (electropozitiv) cel mai slab,
adică cedează cel mai greu electronul sau electronii de valenţă pentru a trece în cationi.
În schimb, aceste metale slab reactive au caracter oxidant puternic (electronegativ
sau nemetalic puternic), se reduc foarte uşor (acceptă foarte uşor electroni) şi trec din
cationi, înapoi în stare atomică elementară: Ag+ + 1 e - → Ag0.
4.2. Tipuri de reacții chimice - clasificarea reacțiilor chimice în chimia anorganică :
I. După natura energiei necesare desfășurării reacțiilor chimice, reacțiile chimice pot fi
Reacții exoterme, ce au loc numai cu degajare de energie sub formă de căldură;
desfacerea legăturilor existente dintre reactanți și formarea unor noi legături în
produșii de reacție are loc numai cu degajare de energie sun formă de căldură (Q)
O reacție exotermă este orice reacție chimică prin care se produce energie sub
formă de lumină sau cel mai adesea → căldură (Q)
Reactanți = produși de reacție + Q, pentru o reacție generală de
tipul:
Reactanți → Produși
A + B → C + D + Q (energie)
Exemple: toate reacțiile de ardere: arderea carbonului C + O2 = CO2, + Q, arderea
hidrogenului cu formarea apei; 2H2+O2 = 2H2O, + Q; arderea combustibililor în general
și a metanului în particular: CH4+2O2 = CO2+H2O + Q; reacția aluminotermică: o
reacție puternic exotermă, ce folosește aluminiu pur metalic (Al) ca agent reducător, la
temperatură ridicată: 2 Al + Fe2O3 → 2 Fe (topit) + Al2O3 + Q.
Stingerea varului: CaO + H2O → Ca(OH)2 + Q

Reacțiile de neutralizare: acizi tari + baxe tari: NaOH + HCl → NaCl + H2O + Q
KOH + H2SO4 → K2SO4 + H2O + Q
Reacțiile unor metale cu acizii minerali concentrați (HNO3, 65%):

3 Zn + 8 HNO3 = 3 Zn(NO3)2 + 2 NO↑ + 4 H2O + Q

NO + O2 = NO2 ↑ (gaz iritant maro-verzui)
Din punct de vedere energetic, se consideră că pentru inițierea unei reacții exoterme
se consumă o energie mai mică decât energia care se produce în urma reacției chimice
propriu-zise (Q).
Reacții endoterme, ce au loc numai cu absorbție de energie sub formă de căldură
furnizată din exterior; desfacerea legăturilor existente dintre reactanți și formarea unor
noi legături în produșii de reacție are loc cu absorbția unei anumite cantități de energie
sun formă de căldură (Q), specifice fiecărei reacții chimice.

Reactanți + Q = Produși de reactie

A + B + Q (energie) → C + D
 Reactiile cu absorție de căldură (Q) sunt cu precădere reacțiile de descompunere.
Exemple:

Descompunerea termică a unor săruri, la temperaturi ridicate: (NH4)2Cr2O7 →

N2↑+ Cr2O3 + 4H2O↑; 2NaHCO3 → Na2CO3 + H2O ↑ + CO2↑; 2 NaNO3 →
2NaNO2 + O2 ↑; NH4HCO3 → NH3 ↑+ H2O↑ + CO2↑; NiSO4 →  NiO + SO3 ↑.
II. După natura (tipul) reacției chimice și calea ei de desfășurare (mecanismul de
reacție)

a) reacţii de combinare a două substanţe sau mai multe substanţe (reactivi) din
care rezultă o substanţă nouă (produs de reacţie): A + B = AB. Reacțiile de combinare
sunt procesele chimice în care doi sau mai mulți reactanți se unesc pentru a forma un
singur produs de reacție. Exemple: NH3 (aq) + HCl (aq) = NH4Cl (S) clorura de amoniu
rezultată în final printr-un proces de recristalizare și purificare din soluția apoasă
saturată obținută.
Arderea metalelor în aer → exemple de reacții de combinare a două
substanțe simple (două elemente chimice):
2Mg + O2 = 2MgO (arderea magneziului în prezența O2 din aer)
4Al + O2 → 2Al2O3 
4Na + O2 → 2Na2O    
Reactii de combinare in care reactanții sunt 2 substanțe compuse:
Reacţia oxizilor metalici cu apa H2O :
                    MgO + H2O → Mg(OH)2      
                    Na2O + H2O → 2NaOH
                    CaO + H O → Ca(OH)   (stingerea varului)
a.1.) Reactii de combinare în care reactanții sunt o substanță compusă si o
substanță simplă:

Reacția oxizilor inferiori cu oxigenul :

                    2CO(g) + O2 (g) → 2CO2(g)
                    2SO2(g) + O2 (g)→  2SO3(g)
2NO(g) + O2 (g)→ 2NO2(g) P2O3 este un reducător puternic. Se combină cu
oxigenul O2, chiar la temperatura obişnuită, și trece în pentaoxid de fosfor (P 2O5).
astfel: P2O3 + O2 → P2O5 .
b) reacţii de descompunere a unei substanţe în două sau mai multe substanţe noi:
AB = A + B.
- sunt procesele chimice în urma cărora dintr-o substanță compusă (reactant), se
formează doi sau mai mulți produși de reacție.

Exemple: b.1.) Descompunerea unor compuși prin electroliză (cu ajutorul curentului
electric):
                    2H2O → 2H2 + O2             
                    2HCl → H2 + Cl2
                    CaCl2 → Ca + Cl2
b.2.) Descompunerea termică a unor substante binare:
                    2HgO → 2Hg + O2             t = 200°C    
                    2AuCl3 → 2Au + 3Cl2          t = 600°C
                    CH4  → C + 2H2 ↑                t = 1200°C

 b.3.) Descompunerea catalitică a unor substanțe:

2KClO3 → 2KCl + 3O2  (catalizator MnO2 şi la t0C ridicată)   
                     2H2O2 → 2H2O + O2  (catalizator MnO2)
Prin descompunere catalitică se obţine o substanţă simplă şi una compusă.
b.4.) Descompunerea termică a unor hidroxizi insolubili (precipitate):
                    Ca(OH)2 → CaO + H2O
                    Fe(OH)2 → FeO + H2O
                    Cu(OH)2 → CuO + H2O
                    2Al(OH)3 → Al2O3 + 3H2O
                    2Mn(OH)7 → Mn2O7 + 7H2O
hidroxid insolubil → oxid metalic + apă
b.5.) Descompunerea termică a carbonaţilor (temperaturi ridicate) :
                    CuCO3 → CuO + O2↑     
                    CaCO3 → CaO + O2↑
carbonat metalic → oxid de metal + CO2
c) reacţii de substituţie prin care o substanță simplă (un element chimic) înlocuieşte un
alt element diferit dintr-o substanță compusă: A B + C → A C + B
Reactiile de substitutțe sunt procesele chimice prin care atomul unui element
înlocuiește atomii unui alt element într-o substanță compusă. Exemplu: reacția dintre
fier și soluția apoasă de piatră vânătă, ce se poate realiza adesea prin procesul de
electroliză.
Fe + CuSO4(aq)  = FeSO4 (aq) + Cu↓
Reacţia unui metal din grupele 1(Ia) şi 2(IIa) principale  sau a aluminiului Al,
(grupa a 3-A principală) cu apa, H2O:
                2 Na + 2 H2O → 2 NaOH + H2↑
                   Ca + 2 H2O → Ca(OH)2  + H2↑
2 Al + 6 H2O → 2 Al (OH)3 + 3 H2↑, la temperatură
Reacţia metalelor ce prezintă caracter electropozitiv mai pronunțat (ce au o
reactivitate mărită), cu acizii minerali :
          Zn + 2 HCl → ZnCl2 + H2↑
                    2Al + 6 HCl → 2AlCl3 + 3H2 ↑
                    Fe + 2 HCl → FeCl2 + H2↑
                    2Al + 3 H2SO4 → Al2(SO4)3 + 3 H2↑
                    Mg + 2 HNO3 → Mg(NO3)2 + H2↑
Reacția unui metal reactiv cu soluția unei săruri de metal mai puţin reactiv:
                    Fe + CuSO4 → FeSO4 + Cu↓
                    Cu + 2AgNO3 → Cu(NO3)2 + 2Ag↓
                    Zn + Pb(NO3)2 → Zn(NO3)2 + Pb↓
Zn + 2AgNO3 → Zn(NO3)2 + 2Ag↓
Zn + 2 Cd(NO3)2 → Zn(NO3)2 + Cd↓, adesea prin electroliză. Metalele
mai puțin reactive sunt dezlocuite din sărurile lor de către metalele mai reactive, ce sunt
situate înaintea lor în seria potențialelor electrochimice (a reactivității metalelor)
d) Reacții cu schimb ionic (de dublu schimb sau dublă înlocuire)
Reacția de schimb, (cu schimb ionic numită și reacția de dublă înlocuire sau de dublu
schimb) este reacția chimică în care două substanțe compuse își schimbă între ele unele
elemente. Formula generală: AB + CD = AD + CB
Reacţiile de schimb sunt procesele chimice prin care două substanțe compuse
(reactanți) iși schimbă între ele unele elemente și se transformă în alte substanțe
compuse (produși de reacție), cu o compoziție chimică și proprietăți fizico-chimice
total diferite de ale celor inițiale

XY + AB A + XB
Y
 Exemple:
Reacția acidului sulfuric H2SO4 cu oxidul de cupru CuO,

H2SO4 + CuO = CuSO4 + H2O, încălzire

Reacția acidului clorhidric HCl cu carbonatul de calciu CaCO3,
2 HCl + CaCO3 = CaCl2 + CO2 ↑ + H2O
Reacția acidului clorhidric HCl cu carbonatul de sodiu Na2CO3, la ușoară încălzire
2 HCl + Na2CO3 = 2 NaCl + CO2 ↑ + H2O

d.1.) Reacții de precipitare (cu formare de precipitate):

Hg2(NO3)2 + 2NaCl = Hg2Cl2↓ + NaNO3
Reacția sulfatului de cupru CuSO4 cu iodura de potasiu, KI
CuSO4 + 2KI = CuI2 + K2SO4
CuI2 → CuI ↓ + I2
maro muştar
Reacția acidului sulfuric diluat H2SO4 cu clorura de bariu BaCl2,
BaCl2 + H2SO4  = BaSO4↓ + 2 HCl
Sărurile sunt caracterizate de o mărime numită produs de solubilitate sau constantă
de solubilitate. Produsul de solubilitate Kps al unei sări reprezintă produsul
concentraţiilor molare ale ionilor constituenţi ai sării greu solubile sau insolubile,
aflaţi în soluţie saturată la echilibru, fiecare ridicat la puterea coeficientului său
stoechiometric din ecuaţia de echilibru, la o anumită temperatură dată. Ca
exemplu, AgCl care este foarte greu solubilă şi conţine doi ioni monovalenţi produsul
de solubilitate va avea forma: Kps= [Ag+]. [Cl-]. Cu cât substanţa este mai greu
solubilă, cu atât valoarea produsului de solubilitate Kps va fi mai mică. Cu cât
substanţa este mai ușor solubilă, cu atât valoarea produsului de solubilitate Kps va fi
mai mare. Reacția de precipitare = reacția prin care se formează o sare foarte greu
AgCl (precipitat) = AgCl (soluţie) = Ag+(aq) + Cl-(aq).
solubilă (precipitat)
Oricât de greu solubil ar fi un precipitat, o fracţiune cât de mică din el tot se mai
dizolvă şi disociază în ionii componenţi.

O sare va precipita din soluţie atunci când produsul concentraţiilor ionilor din soluţie
devine mai mare sau egal decât valoarea produsului de solubilitate. Atunci când
[Ag+] .[Cl-] ≥ Kps echilibrul reacţiei de mai sus va fi deplasat complet spre stânga, în
sensul precipitării ionilor de Ag+ şi Cl- din soluţie cu formarea precipitatului de
AgCl↓ care va fi predominant, din punct de vedere cantitativ. Pe măsură ce ionii
(Ag+ și Cl-) apar în soluţie, aceştia se vor combina automat și vor forma precipitatul
de AgCl↓.
Reacția acidului clorhidric HCl cu nitratul de argint AgNO3,
HCl + AgNO3 = AgCl↓ + HNO3
Reacția nitratului de argint cu iodura de potasiu KI
AgNO3 + KI = AgI ↓ + KNO3
Reacția nitratului de argint cu bromura de potasiu KBr

AgNO3 + KBr = AgBr ↓ + KNO3

Reacția nitratului de argint cu cromatul de potasiu K2CrO4

2 AgNO3 + K2CrO4 = Ag2CrO4 ↓ + 2 KNO3
Reacția acetatului sau nitratului de plumb cu iodura de potasiu KI

(CH3COO)2Pb + 2 KI = PbI2 ↓ + 2 CH3COO-K+

Reacția sulfatului de cupru cu hidroxidul de sodiu, NaOH
CuSO4 + 2 NaOH = Cu(OH) 2↓ + Na2SO4
Reacția sulfatului de zinc cu hidroxidul de sodiu, NaOH
ZnSO4 + 2 NaOH = Zn(OH) 2↓ + Na2SO4
 d.2.) Reacții de neutralizare

Reacția de neutralizare este reacția chimică dintre o bază și un acid, în urma căreia

rezultă întotdeauna o sare și apă. Aceasta este tot o reacție de dublu schimb.
ACID + BAZĂ = SARE + APĂ

Reacția de neutralizare dintre un acid tare și o bază tare → este o reacție ireversibilă

Acid tare + Bază tare → Sare neutră + H2O

HBr + KOH → KBr + H2O
HCl + NaOH → NaCl + H2O

H2SO4 + NaOH → Na2SO4 + H2O

HNO3 + KOH → KNO3 + H2O

HF + NaOH → NaF + H2O

HClO4 + KOH → KClO4 + H2O

H2SO4 + Mg(OH) 2 → MgSO4 + H2O

 Reacția de neutralizare dintre un acid tare și o bază slabă

Acid tare + Bază slabă = Sare cu hidroliză acidă + H2O

H2SO4 + 2 NH4OH = (NH4)2SO4 + 2 H2O

HCl + NH4OH = NH4Cl + H2O

HNO3 + NH4OH = NH4NO3 + H2O

HClO4 + NH4OH = NH4ClO4 + H2O

HCl + CH3-NH2 = CH3-NH3]+Cl-

HBr + NH4OH = NH4Br + H2O
HCl + (CH3-CH2)2 – NH = (CH3 – CH2)2-NH2]+Cl- (clorhidrat de dietil amină)
Reacția de neutralizare dintre un acid slab și o bază tare
Acid slab + Bază tare = Sare cu hidroliză bazică + H2O
CH3COOH + NaOH = CH3COO-Na+ + H2O
HCOOH + NaOH = HCOO-Na+ + H2O
COOH COONa
+ 2NaOH = + 2H2O
COOH COONa
C6H5-COOH + NaOH = C6H5-COOH + H2O
HCN (l) + KOH = KCN + H2O H2S (g) + NaOH = Na2S + H2 O

Neutralizarea unui acid cu un oxid bazic:

CaO + 2 HCl → CaCl2 + H2O CuO + 2 HCl  => CuCl2 + H2O

MgO + 2 HCl → MgCl2 + H2O CuO + H2SO4  => CuSO4 + H2O  
CuO + 2 HNO3 → Cu(NO3)2 + H2O MgO + H2SO4 → MgSO4 + H2O
 CaO + H2SO4 → CaSO4 + H2O Reacția oxizilor bazici cu apa H2O

CuO + H2SO4 → CuSO4 + H2O CaO (s)   +  H2O  (l)  =>   Ca(OH)2
Na2O (s) +  H2O (l)    =>   2NaOH
K2O(s)  +  H2O(l)   =>   2KOH
Neutralizarea unei baze cu un oxid acid MgO (s)   +  H2O  (l)  =>   Mg(OH)2 (s)
2NaOH + CO2 → Na2CO3 + H2O Neutralizarea unui oxid bazic cu un alt
oxid bazic: ZnO + Fe2O3  → Zn(FeO2)2 se
2 KOH + CO2 → K2CO3 + H2O numește ferat de zinc
Reacția oxizilor acizi cu apa H2O
LiOH + CO2 → Li2CO3 + H2O
SO3 (g)   +  H2O  (l)  =   H2SO3 (aq)
Mg(OH)2 + CO2 → MgCO3 + H2O
SO3 (g)   +  H2O  (l)  =   H2SO4 (aq)
CO2  +  Ca(OH)2  => CaCO3 + H2O   P4O6 (s)   +  6 H2O (l)  =  4H3PO3(aq)
SiO2 (s) + 4NaOH (aq) → Na4SiO4 (aq) + 2H2O (l)
Neutralizarea unui oxid bazic cu un oxid acid: P4O6 (s) = anhidridă fosforoasă
CaO + CO2 → CaCO3 (anhidrida acidului fosforos H3PO3)
MgO + CO2 → MgCO3 sau trioxid de fosfor.
ZnO + CO2 → ZnCO3
Fe2O3 + 3 CO → 2 Fe + 3 CO2
Reacția de neutralizare dintre un acid slab și o bază slabă

Acid slab + Bază slabă = Sare cu hidroliză bazică sau acidă + H2O
CH3COOH + NH4OH = CH3COO-NH4+ + H2O

H2S (g) + NH4OH = (NH4)2S + H2O

HCOOH + NH4OH = HCOO-NH4+ + H2O

2 NH3  + H2CO3  = (NH4)2CO3 (praf de copt)

NH4OH  + HCN (l) = NH4CN + H2O
Reacții catalitice
Majoritatea reacțiilor chimice, ca și o serie de procese tehnologice (fabricarea NH 3,
H2S04, HN03, cracarea fracțiilor grele din țiței etc.) folosesc cantități mici de substanțe
străine, care măresc considerabil viteza de reacție sau chiar determină sensul unei
reacții chimice. Catalizatorii sunt substanțe care, adăngate în cantitate mică, modifică
viteza unei reacții chimice (reacție termodinamic posibilă și în absența catalizatorului).
Ei măresc considerabil viteza unei reacții chimice care s-ar putea desfășura și în absența
catalizatorului dar cu o viteză mai mică, mult mai lent. Catalizatorii au o acțiune
selectivă, ceea ce determină, în unele cazuri, chiar sensul transformării chimice, de
unde se trage concluzia ca ei intervin chimic în reacție. De exemplu, reacția de
deshidratare a alcoolului etilic poate duce la etena sau la eter etilic, în functie de
catalizatorii folosiți. În prezența de A1203 sau Si02. 350⁰C reacția predominantă
conduce la formarea de etilenă (etenă). Prin folosirea drept catalizator a H2S04 sau
H3P04 reacția cu viteza cea mai mare, predominantă, este cea de formare a eterului
etilic.
Cataliza­torii acționează cinetic, asupra mecanismulului proceselor chimice. Prin acest
fapt catalizatorii micșorează energia de activare a reacției chimice. Ei sunt deci
substanțe care măresc considerabil viteza de reacțe. prin participarea la o serie de
reacții chimice intermediare (etape intermediare),iar recuperarea lor este integrală și are
loc după fiecare ciclu de reacție. Catalizatorii nu reacționează cu nici unul dintre
reactanții participanți la reacție. Alte exemple de reacții catalitice: sinteza NH3 din
elemente , în care se utilizează un catalizator de Fe3O4, K2O, CaO, Al2O3 și SiO2, supus
la o presiune p = 300 bari și o temperatură de 450 ⁰C. Catalizatorii nu suferă
N 2 + 3H
transformări = 2NH
chimice.
2 3
În procesul de sinteză a acidului sulfuric, în absența catalizatorului oxidarea SO2 la trioxid de
sulf SO3 este lentă. În procesul vechi cu camera de plumb, catalizatorul este dioxidul de azot
NO2.În procedeul de contact, catalizatorul este pentaoxidul de vanadiu, V2O5. Reacția de
sinteză a H2SO4 este următoarea: SO3(g) + H2O(l) → H2SO4(3)
S(s) + O2(g) → SO2(g) (arderea sulfului în prezența oxigenului O2) (1)
2 SO2(g) + O2(g) → 2 SO3(g) (2) (SO2 format este oxidat apoi catalitic la SO3,
principala materie primă folosită la sinteza H2SO4 reacția (3))
Industrial,primul catalizator folosit a fost apa pentru oxidarea dioxidului de sulf cu
acid azotic (1838).În prezent,peste 90% din procesele tehnologice ale industriei
chimice folosesc catalizatori,care pot fi substanțe simple sau amestecuri de
substanțe. Descompunerea apei oxigenate : 2 H2O2(I)  2H2O(I) + O2(g) (MnO2)
Clasificarea reacțiilor catalitice: reacții chimice în cataliza omogenă, reacții
chimice în cataliză eterogenă și reacții chimice catalizate enzimatic.

Catalizatorii sunt substanțe de felul metalelor fin divizate (Ni, Pt, Pd, Co, Zn, Ag, Cu
etc), oxizilor (CaO, MgO, Al2O3, ZnO, CuO) acizilor (HCl, HNO3, H3PO4, H2SO4),
bazelor (NaOH, KOH, Mg(OH)2, LiOH etc), sărurilor (MgC2, AlCl3, ZnCl2, CaCl2,
LiCl etc), care introduse în mediul de reacție in cantități mici sau foarte mici, modifică
viteza de reacție, iau parte la reacția chimică într-un anumit stadiu al ei, dar care la
sfârșitul reacției se regăsesc integral netransformați, în cantitatea inițială., fără să fi
suferit vreo transformare chimică.
Sinteza apei din H2 si O2 nu are loc la temperatura camerei. Dacă însă în amestecul
gazos de oxigen și hidrogen, se introduce platina (Pt) fin divizată, reacția se produce
rapid. La sfârșitul reacției se observă că platina a rămas netransformată chimic

Când reactanţii şi catalizatorul se află dispersaţi la scară moleculară și formează o

singură fază (lichid, vapori sau gaz) transformarea chimică se produce printr-o reacţie
de cataliză omogenă. Când catalizatorul este insolubil în mediul de reacţie şi formează
o fază total distinctă de acesta, de obicei solidă, transformarea are loc printr-o reacţie
de cataliză eterogenă. În acest ultim caz, deoarece reacţia se produce la contactul dintre
faze – reactantul gazos sau lichid şi catalizatorul solid – procesul este definit deseori
drept cataliză de contact.
 În cataliza omogenă, catalizatorul și amestecul de reacție se găsesc in aceeași
fază. Catalizatorii solubili acido-bazici, dar mai ales cei pe bază de complecși ai
metalelor tranziționale au devenit tot mai utilizați pentru o gamă largă de reacții
industriale. Datorită faptului că sistemele catalitice omogene, în special acelea care
conțin metale tranziționale, acționează frecvent în condiții mai blânde decât
catalizatorii eterogeni corespunzatori, ele devin tot mai importante în zilele noastre
când se are ăn vedere cautarea unor noi căi de economisire a energiei.
Catalizatorii solubili, datorită faptului că acționează la temperaturi și presiuni mai
scăzute decât cei eterogeni, oferă avantaje considerabile cu privire la selectivitatea și
specificitatea lor. Ei sunt atractivi pentru studiile teoretice ale mecanismelor de reacție,
deoarece permit evitarea problemelor caracteristice sistemelor eterogene, cum ar fi:
mărimea particulelor, natura speciilor catalitice superficiale, regimul difuzional.
Din punct de vedere tehnologic, majoritatea reacțiilor catalizate de complecși
metalici au loc la temperaturi ce nu depășesc 150-180˚C și presiuni de câteva zeci de
atmosfere. Reactanții includ molecule mici cum ar fi: CO, H2, O2, olefine, care sunt
gaze în condiții ambiante. Catalizatorii sunt fie dizolvati, fie suspendati într-un lichid.
Reactiile sunt exoterme, cu eliberare a circa 30-50 kcal/ mol de reactant, o amestecare
(omogenizare) bună a mediului lichid permite o preluare rapida a căldurii de reacție.
- cataliza omogenă, în care atât catalizatorul numit strat, cât și substanţele principale
ce reacționează numite substrat, formează un sistem omogen constituit dintr-o
singură fază, gazoasă sau lichidă; catalizatorul se află în aceeaşi stare de agregare cu
substraturile reactante.
- cataliza eterogenă, în care catalizatorul și reactanții formează un sistem eterogen
alcătuit din două mai multe faze distincte; starea de agregare a catalizatorului este
total diferită de cea a reactanţilor în cataliza eterogenă, catalizatorul este de obicei
în stare solidă iar reactanții în stare gazoasă sau lichidă.
Cataliza eterogenă are loc în trei stadii consecutive :
-adsorbția moleculelor reactanților pe suprafața catalizatorului;
-reacția dintre moleculele adsorbite;
-desorbția produșilor de reactie, adică trecerea în mediul înconjurator a substanțelor
adsorbite.
Adsorbtia este de două feluri : adsorbție prin forțe van der Waals și adsorbție activată
(chemosorbtie). Adsorbtia prin forțe van der Waals se face rapid și are loc la
temperaturi joase. Căldurile de adsorbție van der Waals sunt mici. Adsorbția activată
sau chemosorbția este lentă și însoțită de o mai mare degajare de căldură decât in cazul
precedent, deoarece în urma interacțiunii dintre atomii centrelor active ai catalizatorului
și moleculele substratului se stabilesc legături de natura chimică, cu formarea de
combinații chimice.
Mecanismul general al reacțiilor catalizate
 Fig. 1  Diagrama energetică în cazul reacțiilor necatalizate și catalizate
Energia de activare Ea reprezintă o bariera energetică pentru reacțiile chimice;
moleculele cu o energie de activare mare sunt mult mai stabile. Fără această barieră
energetică complexele macromoleculare ar reveni spontan la moleculele simple ce le
compun și nu ar putea să se desfășoare procesele metabolice și să existe structurile
ordonate.
 Într-o reacție chimică de tipul S → P, la un moment dat un anumit număr de
particule (molecule) de substrat, conform teoriei ciocnirilor eficace, posedă energia
necesară atingerii stării reactive foarte bogate în energie, denumită stare de tranziție
(complex activat sau de tranziție), intermediară între S și P și foarte instabilă.
Complexul activat poate fie sa se transforme în produsul P final de reacție, fie să
reformeze înapoi substratul S (reactantul). În conformitate cu graficul ce urmează,
complexul activat se situează la punctul maxim al diagramei energetice ce
caracterizează relația între S și P , punctul de pe grafic cu energia cea mai mare (fig. 1).
Reacția chimică se desfășoară cu o viteză de reacție direct proporțională cu concentrația
moleculelor de substrat ce posedă (sau le-a fost furnizată din exterior), energia
minimă necesară pentru a realiza (a atinge) starea intermediară de tranziție, de
complex activat. Bariera de energie dintre energia stării de tranziție maxime și
energia liberă medie a substratului S se numește energie de activare, Ea. Cu alte
cuvinte, energia de activare Ea reprezintă cantitatea minimă de energie necesară
particulelor de substrat S pentru ca, în urma ciocnirilor eficace dintre ele și conform
condiției geometrice sterice favorabile, să formeze starea de tranziție bogată în energie
(starea de complex activat). Enzimele acționează prin scăderea considerabilă a
energiei de activare Ea (ca și catalizatorii obișnuiți, clasici) și nu prin creșterea
energiei medii a particulelor substratului S, Acestea (enzimele) se combină (și se
leagă prin forțe slabe Van der Waals) ) cu substratul S astfel încât să permită trecerea
cât mai ușoară a acestuia în starea de tranziție de energie maximă.
Complexele formate ES și EP sunt intermediari ce au energia punctelor minime între
valoarea energiei substratului S și cea a produșilor de reacție P (fig 1).. Odată atinsă
starea de tranziție de energie maximă (starea de complex activat) particulele reactante
S se desfac din complexul de activare enzimă-substrat ES (sau catalizator clasic –
substrat S) și formează ușor și foarte repede (cu viteză mare) produsul final de reacție
P cu ajutorul complexului intermediar instabil format EP (enzimă – Produs de
reacție), proces ce are loc cu o eliberare importantă de energie. Produsul (produșii) de
reacție P se află într-o stare finală a sistemului caracterizată de o energie foarte mică
(minimă), o stare de echilibru energetic. Energia caracteristică produsului de reacție
final P obținut este mult mai mică decât energia corespunzătoare stării intermediare de
tranziție (complexului activat) și este mai redusă chiar și față de energia liberă medie
caracteristică particulelor (moleculelor) de substrat S inițiale (fig. 1) . Cu cât valoarea
energiei de activare Ea este mai mare față de energia liberă medie a particulelor
reactante inițiale de substrat S, cu atât există mai puține molecule reactante ale
substratului S ce sunt capabile să realizeze (să atingă) starea intermediară de tranziție
de complex activat și reacția se desfăsoară mai greu. (cazul reacției necatalizate - fig
1)
Enzimele drept catalizatori, sunt implicate în reducerea substanțială a energiei de
activare Ea, selectiv și specific și creșterea pronunțată a vitezei de reacție, în cazul
reacțiile necesare pentru supraviețuirea celulei.Oricare ar fi modalitatea de interacțiune
dintre enzimă și substrat, enzimele pot mări considerabil viteza reacției catalizate de
10 9 - 10 20 ori.
Variația entalpiei libere ΔG (a energiei libere) a reacției necatalizate este mult mai
mare decât în cazul reacției catalizare (fig. 1). Acest aspect se datorește faptului că
enzimele (catalizatorii în general) acționează întotdeauna prin scăderea considerabilă a
energiei de activare a sistemului reprezentat prin particulele inițiale reactante S care, în
prezența catalizatorilor (enzime), necesită o energie de activare Ea mult mai mică
pentru atingerea stării de tranziție intermediare (de complex activat) și formarea
produsului de reacție P, față de cazul reacției necatalizate, în care particulele reactante
S necesită o energie de activare mult mai mare Ea pentru atingerea stării intermediare
de tranziție și formarea ulterioară a produsului final de reacție P. (fig. 1)
ΔG necatalizat ˃ ΔG catalizat
Sinteza aspirinei (acidului acetilsalicilic) din acid salicilic și anhidridă acetică p.a.
se desfășoară în prezența H2SO4 concentrat, 98% drept catalizator, la temperaturi de
circa 60-70⁰ C sub reflux, timp de aproape 2 ore. Este o reacție chimică ce aparține
catalizei omogene:
Exemple de reacții în cataliză eterogenă, catalizatorul este complet insolubil ]n
amestecul de reacție (mediul de reacție)

Descompunerea catalitică a cloratului de potasiu: 2KClO3 → 2KCl + 3O2 ↑

(catalizator MnO2 şi la t0C, temperatură ridicată)  în cataliză eterogenă 
Descompunerea catalitică a apei oxigenate: 2H2O2 → 2H2O + O2↑ (catalizator
MnO2)     
Sinteza apei din elemente în prezența platinei (Pt) fin divizate, la temperatura
camerei: H2(g) + O2 (g) → H2O (l) (Pt, t camerei)

Metanul CH4, trecut împreună cu vapori de apă peste un catalizator de nichel Ni la

circa t = 8000C, suferă o reacţie de oxidare incompletă cu formarea unui amestec de
monoxid de carbon (CO) și hidrogen (H2) în raport molar de 1: 3, numit gaz de apă.
Metanul se foloseşte la fabricarea acidului cianhidric, HCN, utilizat în special în
industria polimerilor (pentru obţinerea fibrelor sintetice). Reacţia de oxidare a
metanului în prezenţă de amoniac se numeşte reacţie de amonoxidare (are loc la
temperaturi ridicate de circa 10000C şi este catalizată de platină fin divizată, Pt):
CH4 + NH3 + 3/2 O2 → HCN + 3 H20
Prin încălzirea la temperaturi t = 400 - 6000C, în prezenţa catalizatorilor de oxizi de
azot (NO), metanul CH4 se oxidează la metanal (aldehidă formică) CH2O, astfel :
CH4 + O2 → CH2O + H2O, reacția face parte din cataliza omogenă.
Reacția de esterificare a
acidului salicilic cu metanol
absolut→H2SO4,98%
concentrat drept catalizator =
cataliza omogenă
Reacții de oxido-reducere (redox). Definiții.
Oxido-reducerea (REDOX) este o reacție ce are loc numai cu transfer de electroni între
speciile atomice. Substanțele ce prezintă proprietatea de a oxida alte substante se
numesc agenți oxidanți (scot, extrag electroni din alte substanțe, pe care-i acceptă )
În mod similar, substanțele ce prezintă proprietatea de a reduce alte substanțe se
numesc agenți reducători (cedează, transferă electroni unor alte specii chimice).
Oxidarea reprezintă procesul ce are loc cu cedare de electroni, iar reducerea decurge
îmtotdeauna cu acceptare de electroni. Reacțiile redox au loc cu schimbarea
(modificarea) numerelor de oxidare ale speciilor chimice implicate. Astfel oxidarea
decurge cu creșterea numărului de oxidare (NO) prin cedare de electroni, iar
reducerea are loc cu scăderea (micșorarea) lui, prin acceptare de electroni.
Agenții oxidanți întotdeauna acceptă electroni și se reduc, proces ce are loc cu
micșorarea numărului de oxidare, în timp ce agenții reducători cedează electroni
și se oxidează, reacție ce are loc cu creșterea valorii numărului de oxidare NO.
Agenți oxidanți utilizați frecvent: oxigenul (O2) și ozonul (O3) foarte puternici, apoi
acizii minerali tari cu oxigen în moleculă precum și sărurile lor: H2SO4, HNO3, HClO4,
(sare a acidului percloric: NaClO4,), H3PO4, AgNO3 (în mediu puternic bazic), apa de
clor Cl2, apa de brom Br2, permanganatul de potasiu (KMnO4, în mediu de H2SO4),
dicromatul de potasiu (K2Cr2O7, în mediu de H2SO4). K2CrO4 (mediu de H2SO4), H2O2
În reacţiile de oxidare, un element (ca atare, în formă atomică sau moleculară, sau component al
unei specii chimice poliatomice) cedează electroni, deci îşi măreşte numãrul de oxidare NO.(cu
o valoare direct proporţională cu numărul de electroni cedaţi), trece dintr-o stare de oxidare
inferioară într-una superioară şi se oxidează, este numit agent reducător. În reacţiile de
reducere un element (atom, moleculă, ion monoatomic, ion poliatomic) acceptă electroni deci îşi
micșorează numãrul de oxidare NO (cu o valoare direct proporţională cu numărul de electroni
acceptaţi), se reduce şi se numeşte agent oxidant. Substanţele donoare de electroni se numesc
agenţi reducători și se oxidează întotdeauna prin cedare de electroni (își măresc valoarea
numărului de oxidare NO), iar cele acceptoare de electroni, se numesc agenţi oxidanți și se
reduc întotdeauna prin acceptare de electroni (își micșorează valoarea numărului de oxidare
NO). În reacțiile redox are loc un transfer de electroni permanent de la agenţii reducători la
agenţii oxidanți. Întotdeauna numărul de electroni cedaţi de agentul reducător trebuie să fie
perfect egal cu numărul de electroni acceptaţi de agentul oxidant.
Aceste ecuaţii cu schimb de electroni definesc un cuplu oxidant-reducător analog cuplului acid
– bază conjugată din procesele cu schimb de protoni H+ . Prin urmare, oricãrui oxidant îi
corespunde un reducãtor conjugat si oricãrui reducãtor un oxidant conjugat.

Ox1 + ne- → Red1 Agenţii reducători se oxidează prin cedare de

Red2 → Ox2 + ne – . electroni, iar agenţii oxidanţi se reduc prin
Bilanțul va fi: acceptare de electroni de la agenţii reducători.
Ox1 + Red2 → Ox2 + Red1
Oxidarea nu se poate desfășura independent de reducere. Întotdeauna, electronii cedați
într-un proces de oxidare sunt implicați imediat într-un proces de reducere. Prin urmare,
orice proces de oxidare are loc concomitent cu un proces de reducere. De exemplu,
reacția dintre oxidul de cupru (II) si hidrogen (H2) :

Oxidarea iodurii 2I- → I20

apă de clor Cl2
 Oxidarea iodurii 2I- → I20 cu apă de brom Br2

2 K+1I-1 + Br02 I02 + 2 KBr-1

2 I-1 I02 oxidare, KI = agent reducator

- 2e

+ 2e
Br02 2 Br- reducere, Br2 = agent oxidant
Oxidarea iodurii 2I- → I20 cu FeCl3
2 K+1I-1 + 2 Fe+3Cl3 I02 + 2 Fe+2Cl2 + 2 KCl

2 I-1 I02 oxidare, KI = agent reducator

- 2e

+ 1e
Fe3+ Fe2+ reducere, FeCl3 = agent oxidant
 Reacții de oxido-reducere (redox) cu transfer de electroni – alte exemple
Reacția de oxidare a acidului oxalic cu permanganat de potasiu în mediu puternic acid

1x / (MnO4)- + 5é + 8H+ = Mn2+ + 4H2O

5x/ C3+ - 1é = C4+
Reacția de oxidare a Fe 2+ din sulfatul feros cu permanganat de potasiu în mediu puternic acid
+7 +2 +3 +2
2 KMnO4 + 10 FeSO4 + 8 H2SO4 = 5 Fe2(SO4)3 + K2SO4 + 2 MnSO4 + 8 H2O
1x / (MnO4)- + 5é + 8H+ = Mn2+ + 4H2O
5x/ Fe2+ - 1é = Fe3+
Reacția de oxidare a Fe 2+ din sulfatul feros cu dicromat de potasiu în mediu puternic acid
+6 +2 +3 +3
K2Cr2O7 + 6 FeSO4 + 7 H2SO4 = 3 Fe2(SO4)3 + K2SO4 + Cr2(SO4)3 + 7 H2O
1x /(Cr2O7)2- + 6é + 14H+ = 2Cr3+ + 7H2O
6x /Fe2+ - 1é = Fe3+
Reacția de oxidare a iodurii I- din KI la iod elementar I2 , cu dicromat de potasiu (K2Cr2O7)
în mediu puternic acid (H2SO4). I2 eliberat din prima reacție reacționează ulterior cu o
soluție de Na2S2O3.

Pentru prima reacţie: 1x / (Cr2O7)2- + 6é + 14 H+ = 2Cr3+ + 7 H2O

3x / 2I-1 - 2é = I20

K2Cr2O7 = agent oxidant: KI = agent reducător

Reacția de oxidare a iodurii I- din KI la iod elementar I2 , cu permanganat de potasiu
(KMnO4) în mediu puternic acid (H2SO4).

10 KI-1 + 2 KMn+7O4 + 8 H2SO4 → 5 I20 + 2 Mn+2SO4 + 6 K2SO4 + 8 H2O

2x/ (Mn+7O-24) - + 5e- + 8H+ → Mn2+ + 4 H2O, reducere, KMnO4 agent oxidant

5x/ 2I-1 → I2 + 2e- , oxidare, KI agent reducător x = înmulțire

Reacția de oxidare a apei oxigenate H2O2 la oxigen molecular O2↑, cu permanganat de potasiu
(KMnO4) în mediu puternic acid (H2SO4).

2 KMn+7O4 + 5 H2O2-1 + 3 H2SO4 → 2 Mn+2SO4 + 5 O20↑ + K2SO4 + 8 H2O

2x/ (Mn+7O-24) - + 5e- + 8H+ → Mn2+ + 4 H2O, reducere, KMnO4 agent oxidant

5x/ O2-1 → O20 + 2e-, oxidare, H2O2 agent reducător x = înmulțire

Reacția de oxidare a apei oxigenate H2O2 la oxigen molecular O2↑, cu dicromat de potasiu
(K2Cr2O7) în mediu puternic acid (H2SO4).

K2Cr2+6O7 + 3 H2O2-1 + 4 H2SO4 → Cr2+3(SO4)3 + 3 O20↑ + K2SO4 + 7 H2O

1x/ (Cr2+6O-27)2- + 6e- + 14H+ → 2 Cr3+ + 7 H2O, reducere, K2Cr2O7 agent oxidant

3x/ O2-1 → O20 + 2e-, oxidare, H2O2 agent reducător

Se observă schimbarea culorii soluţiei, mai întâi în albastru intens datorită formării
acidului percromic H2CrO4 de culoare albastră instabil, apoi în verde intens metalizat,
datorită transformării rapide a acidului percromic în ioni Cr3+ de culoare verde intens,
cu degajare de oxigen O2↑:
 reducerea fericianurii [Fe+3(CN)6]3- la ferocianură [Fe+2(CN)6]4-
2K3[Fe+3(CN)-16]-3 + H2O2-1 + 2KOH → 2K4[Fe+2(CN)-16]-2 + O20↑ + 2H2O (1)
3K4[Fe+2(CN)6] + 4 Fe+3Cl3 → Fe4+3[Fe+2(CN)6]3 + 12 KCl (2)
(identificarea ionilor feroși Fe2+ formați din ferocianura de potasiu)
albastru de Berlin (ferocianura ferică) albastru închis
2x/ [Fe+3(CN)-16]-3 + 1e- → [Fe+2(CN)-16]-4 , sau: Fe3+ + 1e- → Fe2+ reducere,
fericianura de potasiu = agent oxidant
O2-1 → O20 + 2e-, oxidare, H2O2 agent reducător

 oxidarea ferocianurii [Fe+2(CN)6]4- la fericianură [Fe+3(CN)6]3-

2K4[Fe+2(CN)-16]-4 + H2O2-1 + H2SO4 → 2K3[Fe+3(CN)6-1]-3 + K2SO4 + 2H2O-2 (1)
3Fe+2SO4 + 2K3[Fe+3(CN)6] → Fe3+2[Fe+3(CN)6]2↓ + 3K2SO4 (2)
(identificarea ionilor ferici Fe3+ formați din fericianura de potasiu)
albastru de Turnbull (fericianura feroasă) precipitat albastru închis intens cu o tentă
verzuie.
2x/ [Fe+2(CN)-16]-4 → [Fe+3(CN)-16]-3 + 1e-, sau: Fe2+ → Fe3+ + 1e- oxidare,
ferocianura de potasiu = agent reducător
O2-1 + 2e- → 2O2-2 + 2e-, reducere, H2O2 agent oxidant
Reacția de oxidare a piritei

Reacția dioxidului de plumb, PbO2 cu HCl

Reacția de formare a MgO

Reacția permanganatului de potasiu în mediu apos neutru, foarte slab bazic.

Agenți reducători utilizați frecvent: hidrogenul H2 (cel mai puternic), KI, KBr, NaF,
KCl, și hidracizii lor fără atomi de oxigen O în moleculă ( HF, HI, HBr, HCl), H 2S și
sulfurile solubile ce conțin metale în stări de oxidare inferioare (Na 2S, K2S, MgS, CaS),
cloruri solubile ce conțin metale tranziționale în cel puțin 2 stări de oxidare și care
formează săruri în care metalele respective prezintă numere de oxidare inferioare
(SnCl2, MnCl2, FeCl2, CoCl2, NiCl2, CuCl2, etc), nemetalele slab electronegative C, P,
Si, metalele Li, Na, K, Mg, Ca, Al, Fe, Zn etc. care au tendință ridicată de a se
transforma în ioni pozitivi ,
Ionii metalici aflaţi la numere de oxidare superioare în diferiţi compuşi (oxizi
metalici, săruri): Fe3+, Au3+, Hg2+, Ce4+, Ti4+(în TiO2), Pb4+ (în PbO2), Cr2O3, Sn4+,
Zn2+ , Ni2+, Cd2+, Mn4+ (în MnO2), Cu2+ (în CuSO4, CuO) - agenți oxidanți eficienți.
Agenți oxidanţi cei mai puternici sunt: ozonul O3, oxigenul molecular O2, acizii minerali tari
ce conţin mult oxigen O în moleculă: H2SO4, HClO4 HNO3, concentraţi împreună cu sărurile
lor (percloraţi, cloraţi, nitraţi, sulfaţi, persulfaţi). Sărurile mixte oxigenate: permanganat de
potasiu KMnO4, dicromat de potasiu K2Cr2O7, cromat de potasiu K2CrO4, dar şi apa oxigenată
H2O2 şi derivaţii ei peroxidici etc.
 Bibliografie
1 Victoria Aldea, Valentina Uivarosi, Chimie Anorganică - Elemente şi Combinaţii,
Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
2. Victoria Aldea, Valentina Uivarosi, Chimie Anorganică – Principii Fundamentale,
Editura Medicală, Bucureşti, 2000.
3. Catherine E. Housecroft; Alan G. Sharpe, Inorganic Chemistry, Editura: Pearson
Education (U.S.), New York, 2012.
4. Alina Ştefanache, Alina Monica Miftode, Maria Miftode, Chimie Anorganică
Experimentală, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2007.
5. Adrian Chiriac, Ciprian Radovan, Daniela Dascalu, Vlad Chiriac - Compendiu
de chimie generală pentru licenţă, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005.
6. Cornelia Guran, Chimie Anorganică - Structura atomului. Legatura chimică.,
Volumul I, Editura ASAB, Bucureşti, 2017.
7. Mircea Stefan, Chimie anorganică. Note de curs, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2017.
8. Peter Atkins, Tina Overton, Jonathan Rourke, Mark Weller, Fraser Armstrong,
Inorganic Chemistry, Oxford University Press, Great Britain, 2014.