PREDICĂ

LA DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

(Începutul propovăduirii Domnului – Matei 4, 12-17)

În lumina lui Hristos

Iubiți credincioși și credincioase,

Noi pământenii ştim foarte bine că fără lumina şi căldura soarelui viaţa
noastră trupească şi viaţa sub toate formele ei ar fi cu neputinţă pe planeta noastră.
De aceea, în multe din credinţele păgâne de altădată, soarele era adorat ca un zeu.
Având în vedere rolul pozitiv pe care soarele îl are pentru viaţa noastră
pământească, mulţi dintre gânditorii şi poeţii creştini au comparat întruparea Fiului
lui Dumnezeu şi darurile aduse de El omenirii, cu binefacerile luminii şi căldurii
soarelui. De Crăciun, Biserica noastră cântă: „Lumină ne-a strălucit nouă,
Hristoase Dumnezeule, venirea Ta. Lumina cea din Lumină, strălucirea Tatălui
toată făptura a luminat”.
Sfântul Evanghelist Matei, vorbind despre începutul propovăduirii
Mântuitorului în părţile Galileei, spune că „poporul care stătea în întuneric a văzut
lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”
(Mt. 4, 16). Lumină este viaţa Sa fără de păcat, lumină sunt faptele Sale de iubire,
lumină este, mai ales, învăţătura Sa plină de apă vie. De aceea, numai încălzindu-
ne la această Lumină, la Acest „Soare al dreptăţii” (Mal. 3, 20), şi lăsându-ne
călăuziţi de El, în toate zilele vieţii noastre, precum ne lăsăm încălziţi de soarele
material care rânduieşte viaţa planetei noastre, noi vom putea moşteni viaţa
veşnică.

1
 Iubiţi credincioşi,
Prin naşterea lui Mesia, Dumnezeu Tatăl Îşi deschide braţele Sale spre om,
pe care-l naşte din nou, smulgându-l de pe calea întunecoasă a păcatului. Cu
adevărat, născându-Se în Betleem, Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat nouă lumina,
precum El Însuşi spune: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine
să nu rămână în întuneric” (In. 12, 46). Domnul a spus odată ucenicilor Săi că sunt
douăsprezece ore când pot umbla în lumina zilei fără să se poticnească. Dar, când
lumina a apus şi noaptea a căzut, ei se împotmolesc, atâta vreme cât o lumină
interioară nu-i călăuzeşte. Iisus a avut această lumină lăuntrică, care L-a călăuzit în
momentele întunecate ale vieţii Sale.
Prin tot ceea ce a făcut pentru noi la Crăciun, la Paşti şi la Rusalii, El a
binevoit să sădească această lumină în noi. Având lumina înţelegerii în sufletul
nostru curat, putem spune cu înţeleptul voievod Neagoe Basarab: „Eu n-am putut
afla rai mai bun şi mai dulce decât în faţa Domnului nostru Iisus Hristos”. Numai
stând în comuniune strânsă cu Hristos „Lumina lumii” (In. 8, 12), vom avea
permanent în noi lumina Sa cea sfântă. Mijloacele prin care putem să realizăm
această petrecere şi creştere în lumină sunt: Biserica, Biblia şi Sfânta Împărtășanie.
Sfânta Biserică este izvor de lumină. Prin învăţătură şi Sfintele Taine, prin
canoane şi porunci bisericeşti, ni se oferă lumina care se pogoară din cer, încât
cugetele şi inimile noastre sunt îndreptate spre adevăr şi dreptate. Biserica este
stâlpul de foc care îi călăuzea pe israeliţi în pustie, este Muntele Sinai, învăluit în
focul Dumnezeirii, de pe care se proclamă Legea dumnezeiască. Pe pământ, nu
există nicăieri un izvor de lumină mai bogat; aici, virtutea este vestită, săracii sunt
mângâiaţi, cei dezorientaţi sunt povăţuiţi, cei singuri găsesc comuniunea, iar
2
poporul lui Dumnezeu este luminat, ca să poată trece prin neajunsurile vieții. În
Biserică, Îl întâlnim pe Cel nevăzut, Răscumpărătorul Cel de sus şi Lumina lumii,
auzim glasul Său, ne împărtăşim de căldura iubirii Sale şi ne desfătăm de
strălucirea feţei Sale.
Cuvântul biblic dă lumină. Fericitul Augustin a citit un text al sfântului
Apostol Pavel şi s-a convertit. Alţii, citindu-l, l-au descoperit ca fiindu-le cale
luminoasă spre viaţa cea nouă. „În cuvintele Scripturii – spune Sfântul Atanasie cel
Mare – Se găseşte Domnul, a Cărui prezenţă demonii nu o pot suporta”. Aceste
fiinţe întunecate sunt chinuite de Cuvântul dătător de lumină. Mulţi, prin lectură
biblică, au găsit putere pentru vieţuirea de fiecare zi. Despre scriitorul rus
Merejkovski (†1941) se spune că citea zilnic din Noul Testament şi de fiecare dată
i se părea că citeşte ceva nou, care-l mângâia şi întărea. El a grăit astfel: „Ce-mi
vor pune oamenii în sicriu când va fi să fiu înmormântat? Biblia! Cu ce voi învia?
Cu Biblia! Ce-am făcut de seamă în viaţă? Am citit Biblia!”. Aceasta este
scrisoarea personală pe care ne-o adresează fiecăruia Împăratul cerurilor, oferindu-
ne lumină spirituală şi adevăr mântuitor.
Sfânta Împărtăşanie este lumină. Primind-o, ne unim cu Hristos, izvorul
luminii dumnezeieşti, Care ne spune: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele
Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (In. 6, 56). Ea este, după expresia Sfântului
Ignatie, „leac al nemuririi”, fiindcă risipeşte întunericul păcatului aducător de
moarte. Împărtăşindu-ne, noi Îl primim în noi pe Dumnezeu Cel Atotluminos. În
Canonul Sfintei Împărtăşanii, ne rugăm astfel: „Împărtăşirea nemuritoarelor Tale
Taine, Hristoase, să-mi fie mie acum, izvor de lumină” sau „Ca focul şi ca lumina
să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia
păcatului şi mistuind spinii patimilor şi luminându-mă tot pe mine, cel ce mă
închin Dumnezeirii Tale”. În Dumnezeiasca Euharistie, găsim o putere imensă, o
energie luminoasă.
3
 Prin Botez ne-am îmbrăcat în Hristos, „Lumina lumii”. De aceea, Sfântul
Apostol Pavel ne îndeamnă: „Ca fii ai luminii să umblaţi” (Efes. 5, 8). Ca simbol al
acestei realităţi, am fost îmbrăcaţi în haină curată şi albă şi s-a rostit rugăciunea:
„Dă-mi mie haină luminoasă…”. De aceea, nu putem fi creştini adevăraţi decât
având permanent inima deschisă, pentru ca Iisus să intre şi să ne purifice cu iubirea
Sa, să ne lumineze cu lumina Sa şi să ne unească cu El. Dacă inima creştinului este
închisă, aceasta rămâne rece şi întunecată, se împietreşte şi se usucă, pentru că în
ea nu circulă seva dătătoare de viaţă a lui Hristos, Care ne-a altoit pe noi ca pe o
mlădiţă întru El, „Viţa” cea dumnezeiască şi nemuritoare (cf. In. 15, 5).
Omenirea este împărţită aproape complet între cei ce aparţin în întregime lui
Hristos şi cei ce Îl refuză, cei care resping Lumina. Cine este în întuneric nu vede,
nu înţelege, nu profită, nu trăieşte. Acum, nu e timp de a sta în întuneric, ci, din
contră, e vremea potrivită de a ne împărtăşi din Potirul Luminii cereşti pentru a ne
mântui! Astăzi, cuvintele de iubire ale Mântuitorului Hristos traversează oceanele
şi ajung pretutindeni, încât trebuie numai ascultate şi trăite, în viaţa de fiecare zi.
Dar, nu poate asculta cine are urechile închise; nu poate contempla minunile lui
Dumnezeu cine este orb.

Iubiţii credincioși,
În acest timp, sunt mulţi orbi şi surzi care s-au ataşat de pământ ca şi cum nu
va trebui să-l părăsească niciodată. Oamenii se agită şi aleargă, caută nebunii şi
deşertăciuni, adoră idoli falşi şi mincinoşi. Oamenii risipesc timpul lor preţios şi
neglijează slujirea pe care o datorează lui Hristos, Cel Care ne iubeşte şi nu doreşte
altceva decât să fim fericiţi pentru veşnicie. Ignorant şi nesocotit este omul care, în
mijlocul unei lumini atât de mari, caută să rămână în întuneric.
Hristos Domnul vrea ca inima noastră să devină asemenea cu inima Sa, să
bată la unison cu inima Sa. Dacă ne străduim să fim ai Lui în cuget, în suflet şi în
4
orice aspiraţie, vom vedea aurora mare şi sublimă a fericirii, adică vom gusta din
viaţa Sa înviată, biruitoare şi veşnic fericită. La această viaţă ne cheamă
Mântuitorul când zice: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va
umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In. 8, 12); „Eu sunt învierea şi viaţa;
cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (In. 11, 25). Amin.