Tit 1:15

„Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt și vor arăta
deosebirea dintre ce este curat și ce este necurat.” (Ezec. 44/23)

Curăția și necurăția este un subiect amplu discutat în mediul creștin.

Este o temă biblică numai că interpretarea este diferită și uneori, după placul fiecăruia. Cartea
„Leveticul” acordă un spațiu larg acestui subiect făcând diferența dintre ce era curat și ce era necurat.

Chiar dacă aveai o ținută morală ireproșabilă, în anumite circumstanțe, absolut involuntar și în mod
spontan, deveneai necurat.

Casa devenea necurată, iar prin atingere și lucrurile din ea. Femeia care dădea naștere, cât și cea care se
găsea la soroc. Bărbații deveneau și ei necurați. Animalele erau clasificate: curate și necurate, iar prin
sacrificare aveai bucate necurate. Leproșii și lucrurile atinse de ei. Procedeul de curățire pentru a reveni
la forma inițială nu era prea simplu necesitând respectarea anumitor reguli într-o anumită perioadă de
timp. Nerespectarea regulilor impuse de „legislația” în vigoare era socotită pângărirea Cortului și
pedepsită cu moartea (Lev. 15/31)

Venirea Domnului Isus avea să schimbe în totalitate acest domeniu atât de complicat. Ajuns într-o lume
„murdară” sufletește, a fost revoltat în duhul de modul în care religioșii contemporani se ocupau de
curățarea exterioară, în detrimentul celei interioare și a reacționat: „Povățuitori orbi care strecurați
țânțarul și înghițiți cămila. Vai de voi cărturari și farisei fățarnici. Voi curățiți partea de afară a paharului
și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și necumpătare.” (Matei 23/24,25)

Accentul era pus în totalitate doar pe partea exterioară. (trup) Pentru unii principiul a rămas același și-n
ziua de astăzi. Doctrina adventistă adânc înrădăcinată în Lege promovează exact acest procedeu fariseic.
Toată literatura acestei organizații este preocupată de „viață și sănătate”. Totul pentru trup - care este
considerat suflet. Îngrijindu-te de trup, de fapt te îngrijești de suflet. Însă Învățătorul merge cu
învățătura mai departe și recomandă inversarea priorităților: „Fariseu orb, curăță întâi partea din
lăuntru a paharului pentru ca și partea de afară să fie curată.” (Matei 23/26)
Concluzia este simplă: Curățând interiorul, exteriorul devine curat de la sine.

Aceasta fiind cea mai importantă reformă spirituală: curățarea, renovarea și înnoirea omului lăuntric.
(2Cor. 4/16) Este obiectivul ce trebuie atins de fiecare creștin.

Urcat pe munte Învățătorul ce promova „legea slobozeniei” a cuvântat în auzul tuturor: „Ferice de cei cu
inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Surprinzătoare mutație pentru unii...

Dar cum se poate ajunge aici?

Nu sunt reguli complicate, ci chiar foarte simple: trecând pe la „curățătorie”. Acesta fiind și mesajul
profetului Isaia cu sute de ani în urmă: „Spălați-vă și curățiți-vă!” (Isaia 1:16) Spălarea este o operație,
curățarea este alta. Poți să te speli dar să nu fii curat. (Imaginați-vă că cineva ar repara un motor auto.
După terminarea lucrului s-ar spăla pe mâini dar nu se produce curățirea. Este necesar folosirea unui
detergent deoarece el determină curățirea și nu doar apa. Sunt rufe care oricât le-ai spăla nu devin
curate. Gospodina știe că este necesar să pună în apă câteva picături de albitor.)

Nu întâmplător este fericit cel ce „își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții.” Da, „... sângele lui
Isus Hristos ne curășește de orice păcat.” (1Ioan 1/7) Când spune „orice” înseamnă că nu este excepție.

Acum suntem curați din pricina cuvântului auzit. În urma înștiințării cugetul nostru conștientizează
starea în care se găsește. Botezul în apă nefiind o baie pentru spălarea necurățiilor trupești (după
conceptul iudaic) ci este rezultatul unui cuget curat.

Vestea bună este că procesul de curățire continuă și este disponibil oricărei persoane interesate: „Într-o
casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Deci dacă cineva se
curățește, devine un vas destoinic pentru orice lucrare bună.” Care vase sunt cele mai bune, cele de aur?
Nu. Cele ce se curățesc...

Suntem curați!
Nu mai avem case și lucruri necurate și nu mai este necesar ca duhovnicul să ne sfințească casa
deoarece locatarii sunt sfinți și ca atare și casa devine sfântă - omul sfințește locul. Nu mai avem bărbați
necurați. Nu mai avem nici animale necurate și nici bucate necurate. „A zis astfel făcând toate bucatele
curate.” (Marcu 719) Și de ce să numesc eu spurcat ce a curățit Dumnezeu? El s-a angajat că va face
toate lucrurile noi - cele vechi s-au dus.

Totuși ce a rămas necurat?

A rămas necurată femeia care dă naștere unui copil, cât și cea care se găsește la soroc.

(Până acolo că o mamă a fost exclusă din biserică deoarece n-a respectat numărul de zile prevăzut de
Lege după nașterea unei fetițe venind cu câteva zile înainte la slujbă. A fost considerat păcat deoarece a
spurcat sfântul locaș... ) Dar oare cei ce merg la biserică cu gânduri rele ce spurcă pe om -conf. Marcu
7/21 - nu spurcă și sfântul locaș? Judecători cu gânduri rele - scrie apostolul Iacov. (2/4) Râvna este bună
dar însoțită de pricepere, altfel este dăunătoare pentru mine și pentru alții.

Dar cum este posibil ca toată necurăția menționată în cartea „Leveticul” să fie eradicată, numai femeia a
rămas exceptată?

Răspunsul este simplu, dar biblic: Femeia a fost (și încă mai este în unele situații) cea mai disprețuită
ființă. Când omul își iubește religia mai mult decât aproapele se ajunge aici. Religia iudaică a fost cu totul
pornită împotriva femeii. Până acolo că i s-a luat dreptul de mamă ce a dat naștere copiilor. Citiți vă rog
împreună cu mine:

„Adam a născut un fiu... Set a născut... Enos a născut... ” Și lista continuă. Dar bărbații nu nasc. Bărbații
dispuneau după bunul plac chiar de viața femeii. Dacă Iuda a hotărât ca nora-sa să fie arsă, nimic nu l-ar
fi împiedecat să o facă. Dar când i s-a descoperit vinovăția, totul a fost trecut sub tăcere. În cartea
„Judecători” este descris sfârșitul tragic a unei femei. Vinovatul n-a dat nimănui socoteală de mișelia
săvârșită. O femeie prinsă în preacurvie a fost adusă înaintea Mânntuitorului sub pretextul că „asfel de
femei după Lege trebuie omorâte cu pietre”. Dar de ce numai femeia? doar n-a păcătuit singură... De ce
această discriminare? Și dacă ar fi doar atât... S-a ajuns atât de departe încât în favoarea bărbaților nici
propriile tale fiice nu mai valorau nimic. (Gen. 19/8) Ultimul capitol din cartea „Proverbe” descrie
portretul femeii sclavă care muncește fără încetare ziua și noaptea. Expresia „ea” care le face pe toate
apare de 13 ori, pe când „el”, bărbatul, este văzut bine când șade la porți... Oare este fericit un asfel de
bărbat? Este surprinzător că și apostolul Pavel - evreu convins - a fost înfluențat de cultura iudaică și a
scris corintenilor „bărbatul să nu se atingă de femeie”. Dar gândul lui Dumnezeu a fost altul: „Omul se va
lipi de nevastă-sa și vor fi un singur trup.”

Care sunt învățăturile Noului Testament în acest domeniu?

În „Hristos” nu mai este bărbat și femeie ei având drepturi egale la mântuire.

Trupul credinciosului a devenit sfânt deoarece în el locuiește Duhul Sfânt. (1Cor. 6/19) În aceste condiții
femeia care dă naștere, (1) cât și cea care se găsește la soroc (2) nu mai este socotită necurată. Duhul
Sfânt nu locuiește decât într-un loc curat. El nu pleacă, sau vine în funcție de stările normale prin care
trece trupul.

Totul ține de reguli de igienă, dar nu sunt reguli biblice care i-ar interzice femeii să participe la slujba de
la biserică, sau să se împărtășească cu Cina Domnului. Dacă în aceste condiții ar participa la slujba din
biserică sau ar fi în părtășie cu Sfânta Cină - nu săvârșește un păcat.

Foarte important: Fie că ești acasă, fie că ești în maternitate, fie că mergi la „Casa de rugăciune” tot în
Casa lui Dumnezeu te găsești - o casă zidită din pietre vii.

Dacă femeia cu hemoragie ar fi trăit în vremea noastră i s-ar fi interzis 12 ani să nu vină la biserică? Dar
dacă nu s-ar fi vindecat? Toată viața i s-ar fi luat acest drept? Deși s-a atins de Domnul Isus împotriva
Legii, El nu s-a considerat necurat. Dimpotrivă a constatat că femeia și-a însușit o putere ce i-a adus
vindecare.

Cât privește Cina Domnului „să ne apropiem cu inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și
curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu apă curată.” (Evrei 10/22) Apa rezolvă totul în dreptul
trupului...

Se insistă că este necesară o pregătire specială atunci când te apropii de trupul Domnului. Nu știu cât de
special trebuie să fii, dar știu că relația dintre un credincios și trupul Domnului nu este una de „atingere”
periodică, ci „Hristos locuiește prin credință în inimile noastre” (conf. Efes. 3/17) Mai mult decât atât
trupul Său (Cuvântul întrupat) trebuie mâncat în fiecare zi, fiind hrana omului lăuntric. (Ioan 6/55) În
acest caz despre ce necurăție mai vorbim?

Tot atât de contestate sunt și relațiile intime (3) înainte de Sfânta Cină, existând învățătura ce „obligă” la
abținerea 3 zile înainte de ziua împărtîșirii. Însă nu există nici o poruncă dată în acest sens în învățătura
Noului Testament. Apostolul Pavel scrie: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Tot.
Să-i fi scăpat apostolului din vedere acest lucru?

Nu vei avea relații în ziua împărtășiriii, dar dacă se ajunge aici în ziua precedentă nu este un păcat. În
acest context intră în discuție și încredințarea fiecăruia - care trebuie păstrată pentru tine și nu o vei
face lege pentru alții. Între soți trebuie să funcționeze „buna învoială”.

Așadar: Relațiile intime în cadrul conjugal sunt practici normale și nu un lucru păcătos.

Dacă venirea Domnului Isus te va surprinde în una din cele trei situații, trebuie să fii sigur că ele nu vor fi
o piedică în calea răpirii.

Concluzie generală:

„Totul este curat pentru cei curați. Dar pentru cei necurați și necredincioși nimic nu este curat, până și
mintea și cugetul le sunt spurcate.” (Tit 1/15)

Tu din care categorie faci parte

(„Maria păstra toate cuvintele acestea și se gândea la ele în inima ei.”)