Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
acceptă aproape toţi cercetătorii. Această idee a fost afirmată încă din zorii evului mediu de cronicari, oameni
politici sau diverşi oameni de cultură. În epoca modernă unii istorici maghiari şi austrieci au contestat, din motive
politice, originea latină a poporului român şi formarea poporului român în spaţiul de la nordul Dunării. Istoricii şi
oamenii de cultură români au combătut acea teorie (numită şi teoria imigraţionistă), care susţinea că românii sunt
un popor de origine slavă care s-au format la sudul Dunării de unde au emigrat apoi la nordul Dunării. A început
astfel o dispută între istoriografia română şi austriacă dar mai ales maghiară cu privire la originea românilor şi
formarea poporului român, care s-a prelungit până astăzi.
Primele menţiuni care îi amintesc pe români drept urmaşi ai coloniştilor romani aparţin unor surse bizantine. În
secolul VII, împăratul bizantin Mauricius a precizat o astfel de informaţie în tratatul său militar Strategikon.
Cronicarul bizantin Ioan Kinnamos scria, în secolul XII, că locuitorii de la nord de Dunăre „sunt veniţi demult din
Italia”.
Una dintre cele mai importante mărturii medievale este cea a cronicarului maghiar numit de
istorici Anonymus (deoarece nu şi-a semnat opera). Cronica lui Anonymus (Gesta hungarorum, în
traducere, Faptele ungurilor), scrisă în secolul XII, narează evenimentele petrecute în timpul aşezării maghiarilor
pe teritoriul de astăzi al Ungariei, în 896. Scopul acestei cronici era să prezinte faptele eroice ale primilor
conducători maghiari. În acest context sunt povestite şi expediţiile unor căpetenii maghiare în Transilvania, unde
Anonymus menţionează existenţa românilor, locuitori de origine romană. Ei erau conduşi de voievozii Gelu, Glad
şi Menumorut.
În epoca Renaşterii, cărturarii umanişti occidentali (Poggio Bracciolini, Enea Silvio Piccolomini) sau români
(Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin) au scris în operele lor despre originea romană a poporului
român, aducând argumente istorice şi etnografice.
3. Teoria imigraţionistă despre formarea poporului român. Argumente pro şi contra
În secolul al XVIII-lea, istoricul austriac Franz Schulzer a elaborat o teorie greşită despre formarea poporului
român, numită teoria imigraţionistă (în lucrarea Istoria Daciei transalpine din 1781). El susţinea că românii s-au
format ca popor la sudul Dunării de unde au emigrat la nordul Dunării în secolul XIII. El afirma că dacii au fost
exterminaţi total de către romani în anul 106, iar împăratul Aurelian a retras toată populaţia din Dacia, în secolul
III, lăsând aici un teritoriu gol. Pe acest teritoriu s-au aşezat maghiarii în secolul X. Tot el mai spunea că poporul
român este de origine slavă.
Teoria imigraţionistă a fost elaborată în contextul în care, în Transilvania, stăpânită de austrieci şi condusă politic
de nobilimea maghiară, românii îşi cereau egalitatea în drepturi politice cu celelalte naţionalităţi. Românii îşi
cereau drepturi pornind de la argumentele istorice că sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, urmaşi ai
ilustrului popor roman şi că drepturile lor le-au fost uzurpate abuziv în evul mediu de către nobilimea maghiară,
care a cucerit Transilvania în secolele XI-XIII.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Petru Maior, au adus argumente lingvistice şi
istorice care să combată teoria imigraţionistă. Ei au demonstrat ştiinţific originea romană a poporului român şi
păstrarea tradiţiei culturale romane în civilizaţia românească. Totuşi, ei au susţinut, în mod exagerat, că
influenţele dace şi slave în cultura română sunt nesemnificative, demonstrând originea pur romană a poporului
român. Argumentele lor au fost sintetizate într-un document numit Supplex Libellus Valachorum, scris în 1791 de
intelectualii români din Transilvania şi trimis Curţii imperiale la Viena pentru apărarea românilor şi drepturilor lor.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după formarea Austro-Ungariei (1867), când românii au protestat
faţă de desfiinţarea autonomiei Transilvaniei, istoricii austrieci şi maghiari au reluat teoria imigraţionistă. Istoricul
austriac Robert Roesler a argumentat ştiinţific teoria imigraţionistă în lucrarea Studii româneşti din 1871, de
aceea teoria imigraţionistă se mai numeşte şi teoria lui Roesler. El a susţinut, pe baza scrierilor unor istorici latini
târzii şi nesiguri, exterminarea totală a dacilor în războaiele cu romanii, imposibilitatea romanizării într-un timp de
mai puţin de 200 de ani, retragerea completă a populaţiei din Dacia la sudul Dunării în secolul III. Aşezarea
maghiarilor în Transilvania s-ar fi făcut pe un teritoriu pustiu, iar românii ar fi venit aici abia în secolul XIV.
Românii vorbesc o limbă slavă, considera el, o dovadă importantă fiind aceea că prima oară au scris cu litere
chirilice. El considera că nu există ştiri care să ateste prezenţa românilor la nordul Dunării în mileniul I.
Istoricii români au adus argumente arheologice şi lingvistice arătând că teoria lui Roesler este falsă. Unul dintre
cei mai cunoscuţi este Alexandru D. Xenopol. Principalele argumente ştiinţifice ale istoricilor români sunt:
Toponimele (numele de locuri) şi hidronimele (numele de râuri) de origine daco-romană existente până
azi în limba română nu ar fi putut fi păstrate fără o continuitate neîntreruptă de locuire din antichitate
până în evul mediu.
Pentru perioada secolelor IV-VIII, când au loc marile migraţii pe teritoriul României, au fost
descoperite unelte utilizate în muncile agricole. Cum migratorii nu se ocupau cu agricultura, este foarte
clar că singura populaţie sedentară de aici nu putea fi decât cea daco-romană.
Pentru aceeaşi perioadă de început a evului mediu pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de cult
creştine. Cum migratorii erau păgâni, aceasta este o altă dovadă arheologică a continuităţii daco-
romanilor.
Romanizarea se putea realiza în 170 de ani, aşa cum s-a întâmplat şi în alte teritorii cucerite de romani.
Mărturiile lui Anonymus şi ale altor cronicari medievali maghiari sau bizantini arată că poporul român a
existat la nordul Dunării la venirea maghiarilor aici (în 896).
Chiar dacă românii au scris iniţial cu litere chirilice (până la jumătatea secolului XIX), caracterul latin al
limbii române nu a fost cu nimic afectat.
Umaniştii români au elaborat primele teorii argumentate istoric privitoare la formarea poporului român. Cel mai
cunoscut umanist român a fost Nicolaus Olahus, din secolul al XVI-lea. El s-a născut în Transilvania, familia sa
fiind însă de origine din Ţara Românească, şi a ajuns unul dintre cei mai importanţi prelaţi catolici ai Ungarie (a
fost arhiepiscop de Strigonium). Cea mai importantă lucrare a sa este Hungaria, scrisă în limba latină. El a
afirmat originea latină a românilor şi unitatea de limbă, religie şi obiceiuri a românilor din cele trei ţări medievale.
Primele cronici în limba română au fost publicate în secolul XVII de către cronicarii moldoveni Grigore Ureche şi
Miron Costin. Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei, afirmă originea romană a moldovenilor, muntenilor
şi ardelenilor în expresia devenită celebră toţi de la Râm ne tragem. El aduce, în sprijinul afirmaţiei sale,
argumente lingvistice. Miron Costin a dedicat o lucrare specială originii românilor, De neamul moldovenilor, din
ce ţară au ieşit strămoşii lor. El afirmă, ca şi Ureche, originea romană a locuitorilor din Moldova, Ţara
Muntenească şi a românilor din părţile ungureşti (Transilvania), dar argumentaţia sa este mult mai bogată decât
cea a lui Grigore Ureche. Costin aduce argumente lingvistice, etnografice şi arheologice în sprijinul romanităţii
românilor, recurgând chiar la comparaţia între tradiţii şi obiceiuri ale italienilor şi românilor.
Întrebări recapitulative
1. Menţionaţi câte doi istorici care susţin teoria imigraţionistă şi doi care o combat şi prezentaţi argumentele lor.
2. Precizaţi câte o cauză care a dus la elaborarea teoriei imigraţioniste în secolul XVIII şi la reluarea ei în
secolele XIX şi respectiv XX.
Eseuri
Varianta 1
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre romanitatea românilor în viziunea istoricilor, având în
vedere:
- precizarea unui secol în care a fost abordată ideea romanităţii românilor;
- prezentarea unei cauze a implicării istoricilor în abordarea romanităţii românilor;
- menţionarea a două idei prin care istoricii au susţinut romanitatea românilor;
- menţionarea a doi istorici care au abordat problema romanităţii românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul ideii romanităţii românilor în scrierile istoricilor şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
Varianta 2
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideea romanităţii românilor, având în vedere:
- menţionarea a două epoci istorice în care a fost studiată ideea romanităţii românilor;
- numirea unui istoric şi prezentarea unei cauze pentru care acesta a abordat ideea romanităţii românilor;
- menţionarea a două idei formulate pentru susţinerea ideii romanităţii românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaţia studierii romanităţii românilor şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.