Câteva completari, la capitolul 3

Cererea și cantitatea cerută

Cererea este o relație, între cantitatea cerută și factorii care o influențează, determinanții
săi. Numeroși sunt factorii care influențează cantitatea cerută dintr-un anumit bun sau serviciu (să o
notăm cu X): economici (cum ar fi prețul său, Px, prețurile altor bunuri, Py, venitul consumatorului,V,
numărul consumatorilor,N, etc), psihologici (gusturile, preferințele oamenilor, așteptările lor etc),
culturali (obiceiuri, convingeri religioase, educație etc), naturali (clima, așezarea geografică) etc.
Dintre aceștia, unii au influență mai ușor observabilă și cuantificabilă, în timp ce efectele acțiunii
celorlați, deși uneori sunt evidente, nu pot fi la fel de ușor cuantificate sau formalizate. Desigur însă
că acestea nu pot fi neglijate într-o analiză a cererii.

Relația dintre cantitatea cerută dintr-un anumit bun și determinanții săi esențiali poate fi
formalizată matematic, plecând de la teoria consumatorului în care se presupune că fiecare individ
alege, pentru satisfacerea nevoilor sale, combinația optimă de bunuri și servicii, care să-i ofere nivelul
maxim de satisfacție sau de utilitate, ținând seama de utilitatea acestora și de resursele limitate pe
care le are la dispozitie (sub forma venitului cu care-și poate cumpăra bunurile necesare).

X = X(Px,Py,V),

adică, X, cantitatea cerută din bunul X, este o funcție de Px, prețul bunului X, de Py, prețul altui
bun,Y, și de V, venitul consumatorului.
Se poate ajunge la o asemenea funcție a cererii pentru bunul X dacă s-ar cunoaște o funcție de
utilitate de forma U = U(X,Y), de exemplu U = 3 X (Y + 5), din care s-ar deduce o ecuație în x și y
UmX Px
aplicând condiția alegerii optimale a consumatorului = , unde UmX este utilitatea
UmY Py
marginală a bunului X, determinată ca derivată parțială a funcției U în raport de X, adică
δU
UmX = = 3(Y + 5), iar UmY este utilitate marginală a bunului Y, determinată ca derivată parțială
δX
δU 3(Y +5) Px
a funcției U în raport de Y, adică UmY = = 3X. Și atunci, din = , rezultă
δY 3X Py
3 · Y · Py + 15 · Py = 3 · X · Px, o ecuație în X și Y. Noi urmărim să ajungem la o relație în care să-l
exprimăm pe X, cantitatea cerută din bunul X, în funcție de determinanții săi, Px, Py și V.
Pentru aceasta ne mai este necesară o ecuație în X și Y, din care să-l scoatem pe Y și să-l înlocuim în
prima. Ecuația căutată este aceea a constrângerii bugetare a consumatorului, care exprimă faptul că
achizițiile cantităților din cele două bunuri, X și Y, trebuie să se încadreze în venitul disponibil, adică
V= Px · X + Py · Y (cheltuiala pentru achiziția cantității din bunul X - Px · X - plus cheltuiala pentru
achiziția bunului Y - Py · Y - este egală cu venitul consumatorului V). Din această ultimă ecuație îl
V – Px · X
scoatem pe Y: Y= și-l înlocuim în ecuația 3 · Y · Py + 15 · Py = 3 · X · Px, rezultând
Py
(V – Px · X )
3· Py + 15 · Py = 3 · X · Px. După ce simplificăm în primul termen prin Py și toată
Py
V +5 P y
relația prin 3, îl deducem pe X. X = 2 Px

1
 Aceasta este funcția cererii pentru bunul X , pe care o interpretăm astfel: cantitatea cerută
din bunul X se află într-o dependență directă față de mărimea venitului consumatorului, V, și prețul
altui bun, Py (fiindcă acești doi factori sunt la numărătorul fracției) și într-o dependență inversă față
de propriul preț, Px, ceea ce confirmă prima lege a cererii: dacă Px crește, toate celelalte condiții
(prețul Py, venitul V și numeroși alți factori) rămânând neschimbate – clauza caeteris paribus - ,
cantitatea cerută din bunul X scade. La fel, dacă Px (numitorul fracției din funcția cererii) scade, toate
celelalte condiții rămânând neschimbate, cantitatea cerută din bunul X crește.

Dependența sau relația inversă, negativă, dintre cantitatea cerută X și prețul bunului X
poate fi vizualizată printr-o curbă a cererii, descrescătoare. Orice modificare a prețului Px are ca efect
grafic o deplasare pe curba cererii: spre stânga, în sus, dacă Px crește, sau spre dreapta, în jos, dacă
Px scade. Modificarea oricui alt factor care influențează cantitatea cerută, enumerați la începutul
acestor completări, are ca efect grafic o deplasare a întregii curbe a ofertei: spre dreapta, dacă
modificarea factorului respectiv duce la creșterea cantității cerute, la aceleași niveluri ale prețului Px
(de exemplu, crește numărul cumpărătorilor ca urmare a unui proces de imigrare), sau spre stânga,
dacă modificarea factorului respectiv duce la diminuarea cantității cerute.

Deci, ce alți determinanți ar putea modifica cererea însăși, provocând astfel deplasarea
curbei cererii? 1. Modificarea numărului de cumpărători 2. Modificarea gusturilor și preferințelor
consumatorilor cumpărători 3. Modificarea veniturilor 4.Modificarea prețului unui alt bun –
substituibil sau complementar, care se consumă împreună cu bunul X - 5. Modificarea prețului
așteptat al bunului respectiv. Punerea în evidență a efectelor modificarii într-un sens sau altul a
acestor determinanți este un exercițiu util la seminar. Dar în condiții de inflație ce se întâmplă? Dar
timpul este un factor de care ar trebui să ținem seama în analiza acestor influențe?

Elasticitatea cererii După cum s-a văzut mai sus, cererea este o relație între cantitatea
cerută dintr-un anumit bun și factorii sau determinanții care influențează această cantitate. În
general, orice mărime se modifică prin modificarea factorului care o influențează. Pentru a putea
afirma că o mărime este elastică trebuie să precizam și în funcție de ce este elastică. Se are în vedere
aici factorul care, modificându-se, a determinat modificarea mărimii despre care vorbim. Dacă un
factor care influențează o mărime se modifică într-o anumită proporție, care va fi intensitatea sau
proporția modificării acelei mărimi? Mărimea despre a cărei elasticitate discutăm se poate modifica
într-o proporție mai mare decât modificarea factorului, în aceeași proporție, într-o proporție mai
mică sau poate să nu se modifice deloc oricât s-a modificat factorul. Și atunci spunem că acea
mărime este foarte elastică sau de elasticitate supraunitară față de factorul respectiv, de elasticitate
unitară, de elasticitate subunitară (sau mai puțin elastică) sau, respectiv, perfect inelastică. Pentru a
încadra în una sau alta dintre aceste categorii putem calcula un coeficient de elasticitate, care este
un raport între modificarea relativă a mărimii și modificarea relativă a factorului care a influențat
mărimea. Modificarea relativă a unei mărimi se calculează ca raport între modificarea absolută și un
nivel de referință, de regulă, cel inițial.

Reîntorcându-ne la elasticitatea cererii pentru bunul X, vom lua în considerare 3 factori:

prețul bunului X (Px), prețul altui bun Y (Py) și venitul consumatorului (V). Vom vorbi despre
elasticitatea cererii pentru bunul X față de propriul preț Px, despre elasticitatea încrucișată, a cererii
pentru bunul X față de prețul altui bun, Y (Py), și despre elasticitatea – venit a cererii pentru bunul X.

2
 Să ne imaginăm că pe o piață dată, în perioada scursă între momentele T0 și T1, au survenit
modificările evidențiate în tabelul de mai jos:

T0 T1 Variația Variația
absolută relativă, în
(col.3 –col.2) procente
col.4
( 100 )
col .2
1 2 3 4 5
Cantitatea din bunul X (X unități) 200 300 100 50%
Prețul bunului X (Px = lei/unitate) 10 8 -2 - 20%
Cantitatea din bunul Y (Y unități) 1 000 1 200 200 20%
Prețul bunului Y (Py = lei/unitate) 40 20 - 20 - 50%
Cantitatea din bunul Z 800 600 -200 - 25%
Prețul bunului Z 50 80 30 60%
Cantitatea din bunul U 3 000 2 000 -1 000 - 33%
Prețul bunului U 8 9 1 12,5%
Venitul consumatorului (lei) 4 000 6 000 2 000 50%

Mai întâi, elasticitatea cererii pentru bunul X față de variația propriului preț, Px , sau
elasticitatea-preț directă:
dacă analizăm efectul modificării prețului bunului X asupra cantității cerute din acest bun, constatăm
că la o scădere a prețului cu 20% cantitatea cerută crește într-o proporție mai mare, cu 50%. Bunul X
face parte din categoria bunurilor cu cerere de elasticitate supraunitară față de variația propriului
preț. Dacă vom calcula coeficientul de elasticitate directă,

Ced =¿

S-a pus semnul “-“ între paranteze în fața fracției pentru a obține valoarea raportului
pozitivă. Ced fiind mai mare decât 1, bunul X face parte din categoria bunurilor cu cerere de
elasticitate supraunitară față de propriul preț.

∆ X Px 0
Deci, Ced = ¿ = (-) ∙
∆ Px X 0

V +5 Py
Dacă avem o funcție a cererii, așa cum am determinat-o mai sus, X = 2 Px
, putem folosi
calculul diferențial, pentru a determina intensitatea variației cantității cerute din bunul X la o variație
infinit de mică a prețului Px, atât de mică încât rămânem în același punct al curbei cererii

−2(V +5 Py) Px
δX Px ∙
Ced = (-) ∙ =(-) (2 Px)
2
V +5 Py = 1
δPx X
2 Px

3
 În acest caz, spunem că bunul X face parte din categoria bunurilor cu cerere de elasticitate unitară
față de propriul preț. Aceasta înseamnă că atunci când prețul bunului X variază într-o anumită
proporție, cantitatea cerută din bunul X variază în aceeași proporție, dar în sens invers.

La seminar se pot determina coeficienții de elasticitate directă pentru celelalte bunuri, Y,Z și U,
interpretându-se rezultatele obținute.

De ce este important să știm din ce categorie de bunuri face parte un produs oarecare destinat pieții
din punctul de vedere al elasticității cererii sale față de variațiile propriului preț? De exemplu, ne
întrebăm dacă, reducând prețul unui anumit bun, cum ar fi pâinea, obținem o creștere a volumului
încasărilor din vânzarea lui. Un calcul simplu: La prețul de un leu pe pâine, se vând un milion de
pâini, încasându-se astfel un milion de lei. Reducând prețul de la un leu la 80 de bani, crește
cantitatea vândută de la un milion la 1,1 milioane lei. A crescut și volumul încasărilor? Nicidecum.
Reducerea prețului a avut ca efect creșterea cantității vândute, dar volumul încasărilor a scăzut de la
un milion la 880 000 lei. De ce? Fiindcă pâinea face parte din categoria bunurilor cu cerere de
elasticitate subunitară față de propriul preț, adică la o scădere a prețului într-o anumită proporție
cantitatea cerută pe piață crește, dar într-o proporție mai mică. Ar fi crescut și volumul încasărilor
dacă ar fi făcut parte din categoria bunurilor cu cerere de elasticitate supraunitară față de propriul
preț, când cantitatea cerută pe piață ar fi crescut într-o proporție mai mare decât scăderea prețului.

Elasticitatea încrucișată a cererii, adică elasticitatea cererii pentru bunul X la variația

prețului altui bun, de exemplu Y. Aplicând din nou aceeași clauză, caeteris paribus, considerăm că
asupra cererii bunului X din tabelul de mai sus nu influențează decât prețul bunului Z, toate celelalte
condiții rămânând constante, neschimbate. Ce constatăm? La o creștere a prețului bunului Z de la 50
lei la 80 lei, deci cu 60%, cantitatea cerută din bunul X a crescut de la 200 unități la 300, deci cu 50%.
De ce? Penru că bunul X este un substituent al bunului Z. Scumpirea acestuia din urmă îl determină
pe consumator să-l înlocuiască. Pentru că bunurile X și Z sunt substituibile. Calculând coeficientul de
elasticitate încrucișată, a cererii pentru bunul X la variații în prețul altui bun, Z, vom obține

∆X
X 0 ∆ X Pz 0 ∆ X Pz 0 300−200 50 5
Ceî = = ∙ = ∙ = ∙ = >0
∆ Pz X 0 ∆ Pz ∆ Pz X 0 80−50 200 6
Pz 0

V +5 Py
Când avem determinată funcția cererii, de exemplu, aceeași de mai sus, X = 2 Px ,

δX Py 5 Py 5 Py
∙ = ∙ = >0 → bunurile X și Y sunt bunuri substituibile
Ceî = δPy X 2 Px V +5 Py V +5 Py
2 Px

Dar bunurile Z și U din tabelul de mai sus? Din ce categorie de bunuri fac parte din punctul de vedere
al elasticității cererii bunului Z față de variația prețului bunului U?

Calculăm coeficientul de elasticitate încrucișată, aplicând formula

4
Ceî=
∆ Z Pu 0 600−800 8 −8
∙ = ∙ = <0 →bunurile Z și U sunt bunuricomplementare , se consumă împreună .
∆ Pu Z 0 9−8 600 3
De exemplu, autoturismul și carburantul. Atunci când crește prețul carburantului, scade cantitatea
cerută de autoturisme

Deci, dacă Ceî¿ 0 , bunurile sunt substituibile

dacă Ceî ¿ 0 , bunurile sunt complementare

dacă Ceî = 0, bunurile sunt independente din punctul de vedere al elasticității încrucișate,
adică, oricât s-ar modifica prețul unui bun, cantitatea cerută din celălalt nu se modifică.

Elasticitatea venit a cererii. Corelația dintre variația venitului consumatorului și variația cantității
cerute din diverse bunuri a fost studiată de statisticianul german E. Engel, motiv pentru care vorbim
astăzi de „ legile” lui Engel sau „curbele” lui Engel, niște regularități pe care le-a constatat el. Pentru
alimente, atunci când crește venitul consumatorului, crește și cantitatea cumpărată, dar într-o
proporție mai mică, astfel încât coeficientul de elasticitate-venit este pozitiv, dar subunitar. Folosind
același tabel, constatăm că atunci cand venitul a crescut de la 4 000 lei la 6 000 lei, cu 50%, cantitatea
cerută din bunul Y a crescut de la 1000 la 1200, doar cu 20%.

∆Y
Y 0 ∆ Y V 0 1200−1000 4000
Coeficientul de elasticitate-venit este Cev = = ∙ = ∙ =0,4
∆V ∆ V Y 0 6000−4000 1000
V0

Cev este pozitiv și subunitar. Rezultă că bunul Y face parte din categoria alimente.

V +5 Py δX V
Dacă avem o funcție a cererii, aceeași de mai sus, X = 2 Px , Cev = δV ∙ X

1 V V
∙ =
Cev = 2 Px V +5 Py V +5 Py , evident pozitiv și subunitar (numărătorul fracției este mai mic
2 Px
decât numitorul). Bunul X face parte din categoria alimente.

Când cantitatea cerută dintr-un bun se modifică în aceeași proporție și în același sens cu venitul,
astfel încât Cev este egal cu 1, bunul face parte din categoria bunurilor normale ca încălțămintea,
îmbrăcămintea, bunurile de confort personale din locuință.

Când cantitatea cerută dintr-un bun se modifică într-o proporție mai mare și în același sens cu
venitul, astfel încât Cev este mai mare decât 1, bunul face parte din categoria bunurilor superioare
sau de lux.

Când cantitatea cerută dintr-un bun scade atunci când venitul crește, astfel încât Cev devine negativ,
avem de-a face cu bunuri așa-numite inferioare.

5
6