Trăim într-o perioadă caracterizată printr-o dinamică deosebită în toate domeniile, în

plină restructurare şi sincronizare a învăţământului românesc cu cel european. De

câţiva ani încoace, se vorbeşte tot mai insistent despre o „criză a lecturii” care atinge
societatea şi şcoala românească
O importantă ameninţare împotriva lecturii vine însă din partea mijloacelor audio-
vizuale, a computerului și a televiziunii, care şi-a extins enorm influenţa, graţie
dezvoltării posturilor private, a transmiterii emisiunilor prin cablu şi satelit, a
multiplicării unor programe cu succes la marele public (sport, „talk-show”-uri,
concursuri etc.), în genere a aplicării unei politici abile de adaptare la gustul
majorităţii telespectatorilor. E incontestabil că mai toată lumea consumă azi un timp
cu mult mai mare decât în trecut în faţa micilor ecrane, dar, după cum o arată indicii
concordante, pare că elevii şi adolescentii suportă impactul principal, cu alte cuvinte
ei sunt în primul rând cei care se îndepărtează de lectură în favoarea audio-vizualului.
Nu ignorăm radioul, televizorul sau internetul, dar spre deosebire de aceste surse
informaţionale şi de culturalizare trebuie să spunem că nimic nu poate înlocui cartea.
Instruirea şi cultura nu se fac numai prin presă, prin radio şi cinematograf sau internet,
prin televiziune sau pe cale orală. Astăzi, filmele, diapozitivele, emisiunile de radio şi
televiziune, programele educaţionale pe internet sunt folosite cu succes în şcoli ca
mijloace moderne de învăţămînt. Dar trebuie de reţinut faptul că ele completează,
lămuresc instructiv cunoştinţele predate la curs şi nu pot înlocui definitiv manualul —
cartea ca obiect de studiu şi lectură. Manualul sprijină direct pe elev în fixarea
cunoştinţelor expuse la lecţii. Cartea reprezintă mai întîi cel mai complet depozit al
inteligenţei omeneşti, înmagazinând în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care
le păstrează intacte un timp nedefinit. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună
formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a
cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se
vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.
Necesitatea îndrumării lecturii elevilor este indiscutabilă. Nu se pot contesta
incapacitatea copilului şi chiar a adolescentului de a se ghida fără greş în noianul de
opere literare ce-i stau la îndemână şi nevoia călăuzirii lui în anii de formare
intelectuală. Important este în ce măsură se poate exercita îndrumarea şi până unde
trebuie să meargă ea.
Prin lectura elevilor la clasele primare se urmăresc finalitățile: consolidarea
deprinderii de citire corectă, fluentă, conştientă şi expresivă, formarea şi dezvoltarea
gustului pentru lectură, lărgirea ariei de informaţie a elevilor, creşterea interesului
pentru cunoaşterea realităţii, îmbogăţirea şi dezvoltarea sentimentelor într-o gamă
complexă, cunoaşterea şi înţelegerea valorilor etice, cultivarea sentimentelor,
convingerilor, comportamentelor morale, dezvoltarea gustului estetic, îmbogăţirea şi
activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii creative, formarea idealurilor etice şi
estetice, dezvoltarea capacităţii de a gândi, şi de a se exprima în conexiuni
interdisciplinare, lărgirea orizontului imaginativ, al capacității de imaginare a unor
universuri posibile, ca o anticipare a lumii viitorului.
Alegerea cărţilor potrivite este numai primul pas. Al doilea pas şi tot atât de important
este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.
Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă
posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi
limbaj. Există factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă şi
psihice, preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate,
o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură este format din primii ani de şcoală,
acesta rămâne pentru toată viaţa, o obişnuinţă utilă.Gustul pentru lectură nu vine de la
sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o
muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este cunoscut
faptul că de la vârsta preşcolarităţii atât familia cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a
influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această dificilă muncă e
situată la nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului
pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, în clasele I-IV. Elevului mic
trebuie să i se trezească curiozitatea spre lecturi, să i se cultive interesul spre
cunoaştere. Lectura în afara clasei lărgeşte orizontul cunoştinţelor primite în clasă.
Alfabetizarea a fost definită mult timp ca abilitatea de a citi și de a scrie, dar astăzi
este văzută ca un întreg proces în care elevii dobândesc competenţe complexe.
Alfabetizarea nu dă acces doar la cunoașterea faptelor sau la formarea competenţelor.
Scopul educației este de a face oameni mai buni, mai capabili de a lua hotărâri în
deplină cunoştinţă, capabili să se integreze deplin în societate.
Lectura contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la
formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea dragostei faţă de patrie,
la educarea sentimentelor estetice. În practica şcolară se folosesc diverse forme de
îndrumare a lecturii în afara clasei. Cele mai importante sunt: expunerea prin
povestire, conversaţia sau dezbaterea, activitatea cu cartea prin citirea expresivă a
învăţătorului, recenzia, lecţiile de popularizare a cărţii, metoda demonstraţiei,
excursiiile literare, întâlniri cu scriitorii, şezători literare, seri de basme şi de poezie,
medalionul literar consacrat aniversării unui scriitor, simpozionul literar, concursurile
« Cine ştie, răspunde ! » pe teme literare, călătoriile imaginare pe hartă, pe temă
literară, confecţionarea unor albume literare, tabere de creaţie literară, presa, revistele
literare, radioul, televiziunea,etc. Pentru a-i determina pe copii să devină cititori
pasionaţi este necesar să se formeze, cu răbdare şi stăruinţă, gustul pentru lectură.
Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune dificilă şi de durată. Lectura sistematică şi
bine îndrumată îi ajută pe elevi să-şi lărgească orizontul cunoştinţelor şi să asimileze
mai uşor lecţiile, contribuie la dezvoltarea gândirii şi a limbajului, trebuie să se ţină
seama de toate aceste considerente, precum şi de emotivitatea accentuată a şcolarului.
Şcoala trebuie să sublinieze importanţa lecturilor pentru stimularea imaginaţiei, pentru
informarea copiilor şi, mai ales, pentru educarea voinţei, a curajului, a stăpânirii de
sine şi pentru cultivarea unor sentimente nobile. În zilele noastre, computerul şi mass-
media concurează serios cu lectura independentă a elevilor. Informaţia este mai rapidă
prin televiziune sau prin calculator, iar citirea cărţilor pare ceva învechit. În prezent,
omul este pragmatic şi grăbit, are puţin timp pentru citit. Fără a minimaliza importanţa
mijloacelor moderne de informare, învăţătorul are datoria de a apropia elevii de carte
încă de la vârstele mici, dar nu obligându-i să citească, ci trezindu-le interesul pentru
această activitate. În toate demersurile pe care le întreprindem p