CIUPERCI SIMBIOTICE

DE DRAGUSI MIHAI
 REPRODUCERE

Până în prezent, reproducerea asexuată a fost evidențiată doar în

Glomeromycota.
Sporii asexuali sunt cu pereți groși și mari (40-800 µm). Acestea pot
apărea într-un sporocarp (rețea hifală) care se formează direct în
rădăcină, sol sau în alte structuri (resturi de semințe, insecte sau altele).
Ele sunt multinucleate (sute până la mii de nuclee) și pot fi distincte
genetic
 RELAȚIA DINTRE
SIMBIONȚI

Planta este sursa de carbon pentru ciupercă. Fotosinteza este

transportată la rădăcină și mobilizată la ciupercă prin arbuscule. Mai
târziu aceste zaharuri (în principal hexoze) se transformă în lipide.
Lipidele sunt acumulate în vezicule și de acolo transportate în rețeaua
de hife intra și extra-radicale pentru hrana ciupercii.
La rândul său, ciuperca contribuie la absorbția fosforului anorganic în
medii sărace în acest nutrient pentru plantă. De asemenea, pot profita
de azotul conținut în așternut și de alte materii organice prezente în sol.
 NUTRIȚIE

Ciupercile micorizice arbusculare sunt endosimbionți obligați, deci nu pot

supraviețui în afara gazdei lor.
Mai mult de 90% din plantele vasculare și 80% din toate plantele terestre prezintă
asociații simbiotice cu un Glomeromycota. S-au găsit fosile de micorize
arbusculare din Devonianul timpuriu (acum aproximativ 420 milioane de ani).

Se consideră că aceste ciuperci au avut o importanță vitală în colonizarea mediului

terestru de către plante. Acestea au contribuit la nutriția sa, în principal pentru
utilizarea fosforului și a micronutrienților.
 FILOGENIE ȘI
TAXONOMIE

Primele Glomeromycota au fost observate în secolul al XIX-lea și au

fost situate în clasa Zygomycetes datorită prezenței sporilor cu pereți
groși. În anii 90 ai secolului al XX-lea, s-a stabilit că toate ciupercile
micorizice arbusculare erau simboluri obligatorii, cu caracteristici
morfologice unice.

În 2001, Glomeromycota phylum a fost înființat pe baza caracteristicilor

morfologice, biochimice și moleculare. Acesta este un grup suror al sub-
regatului Dikarya.
 SISTEMUL HIPAL

Sistemul micelial (set de hife) este compus din miceliul intern (în țesuturile radiculare) și miceliul extern
(care se extinde pe suprafața solului.
Miceliile externe sunt ramificate. Acestea formează o rețea care interconectează rădăcinile plantelor din
diferite specii din ecosistem.

În micelia internă există două tipuri de hife. Tipul Paris sunt doar intracelulare și în formă de spirală, în timp
ce cele ale Arum sunt în principal intercelulare.

Hifele intracelulare se formează arbuscule (hife ramificate care ocupă mai mult de 35% din volumul celulei
infectate). Acestea sunt de scurtă durată și este locul schimbului de nutrienți între simbionți.
În unele grupuri de Glomeromycota există vezicule care sunt structuri care se formează la vârful hifelor și
acumulează substanțe nutritive.

Sporii sunt asexuali cu pereți groși, multinucleați. Nucleii sunt în general diferiți genetic (heterocariotici).
 HABITAT

Glomeromicotele sunt distribuite în întreaga lume, ocupând practic toate

biomurile planetei. Ele tind să fie mai abundente și mai diverse în ecosistemele
tropicale.
Cel mai mare număr de specii este prezent în Asia, urmat de America de Sud. Până
în prezent s-au găsit doar trei specii în Antarctica.
Ele pot fi prezente în medii perturbate, asociate culturilor și mai abundent în
ecosistemele naturale terestre, de la pădurile tropicale la deșerturi.
Peste 40% din speciile din acest grup sunt cosmopolite și doar 26% sunt endemice,
în timp ce restul au o distribuție disjunctă.
CARACTERISTICI
GENERALE

Aceste ciuperci sunt multicelulare și formează hife non-

septate (coenocite). Aceste hife se pot dezvolta în
interiorul celulelor rădăcinii (intracelulare) sau între
acestea (intercelulare).
 IMPORTANȚĂ
ECOLOGICĂ ȘI
ECONOMICĂ

Rolul ciupercilor Glomeromycotas în ecosisteme este de o importanță vitală. Prin

furnizarea de macronutrienți esențiali plantelor cu care sunt asociați în simbioză,
aceștia favorizează conservarea diversității plantelor.
În plus, aceste ciuperci oferă plantelor simboluri de rezistență la secetă și agenți
patogeni.
Din punct de vedere economic, prin promovarea simbiozei ciupercilor
Glomeromycotas cu plantele cultivabile, supraviețuirea lor este crescută,
randamentul lor este îmbunătățit și producția este crescută. Aceste ciuperci sunt
folosite ca inoculare de sol sau biofertilizante în multe culturi.
 COLONIZAREA GAZDEI

Sporii cad pe pământ și sunt transportați de insecte, mamifere mici sau

apă. Mai târziu germinează, trecând printr-o fază saprofită foarte scurtă.
Tuburile germinale pot crește cu 20-30 mm pentru a coloniza o rădăcină.
Odată ce tubul germinal intră în contact cu rădăcina, se produce un
apresoriu (structură adezivă) care pătrunde în celulele epidermice. Hifele
ajung la cortexul rădăcinii, atât intercelular, cât și intracelular, și se
formează arbuscule, vezicule și rețeaua de hife extra-radicale.