Ori de la toţi cei ce se împotrivesc orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a
lucrului lui Dumnezeu în lume, de la toţi
aceştia se duce duhul adevărului şi intră
într-înşii duhul satanei, care li se face
dumnezeul lor: ''N-au crezut adevărului şi
nu l-au primit; iată le-a trimis Dumnezeu
lucrarea minciunii, să o creadă pe
aceasta... şi să fie osândiţi.'' (II
Tesaloniceni 2, 10-12) Aşa se nasc toţi
sectanţii pe lume şi vine urgia lui
Dumnezeu peste ei.
Alunecarea în păcate e o taină a
rânduielii nevăzute. Unii cad din
neştiinţă, alţii din amăgirea firii; unii din
ispita diavolului, alţii că-i părăseşte
Dumnezeu pentru o vreme ca să-I
cunoască lipsa şi în sfârşit, căderea cea
mai mare este cea din urgia lui
Dumnezeu.
Împotriva mâinii întinse a milei lui
Dumnezeu poţi să dai până şi cu copita
dar împotriva urgiei mâniei Lui nu mai
poţi face nimic.
♦♦♦
În una din lucrările Părintelui Arsenie
Boca, este consemnat lucrul acesta: ''În
zilele acestea mai de pe urmă, când şi
nouă ni se pare «că de acum vremea s-a
scurtat», cercetând firea durerilor, am
aflat desfrânarea încleştându-i pe
oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea
în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii
Din învăţăturile Părintelui
lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte
de osândă peste bieţii oameni, în care Arsenie Boca
dorm liniştiţi somnul de primejdie, de
bună credinţă, precum că aceea nu-i
păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să
ascult mereu durerile oamenilor - care vin
de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat - şi
ajungând adeseori una cu durerea lor,
într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi
rugându-mă: «Pentru pacea a toată
lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui
Dumnezeu biserici», aud deodată în
urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:
- Nu te ruga de Mine să le dau pacea,
roagă-te de oameni să-şi schimbe
purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe
pământ.
Drept, aceea ascultător poruncii,
trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că
«Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca
toţi de pretutindeni să se pocăiască»
(Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată
şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii Despre mărturisirea şi
lui Hristos; iar când vremea o va cere să ispăşirea păcatelor
le mărturisească cu preţul vieţii,
netemându-se de moarte.'' (Părintele Arsenie Mărturisirea şi ispăşirea păcatelor -
Boca - Despre durerile oamenilor, vol.2)
sunt două lucruri diferite.
ASOCIAŢIA CREŞTIN-ORTODOXĂ Iată cum avem noi păcatele:
”PRO-VITA” 1. - Unele mărturisite, adică spuse
Filiala Craiova înaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la
Tel: 0251481302; 0721377094
preotul duhovnic (prin taina spovedaniei),
E-mail: provitacraiova@yahoo.com
Web: www.provita-craiova.com
şi altele nemărturisite. Pentru păcatele
mărturisite căpătăm canon de pocăinţă.
De obicei canonul sau pocania e chiar
leacul păcatului aceluia. Şi fiindcă
cuprinde într-însul o osteneală oarecare,
fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala
aceasta se numeşte ispăşire; iar fiindcă pe
tine te mustră cugetul şi de aceea ai
alergat la spovedanie să capeţi liniştire,
sigur că vei primi cu bucurie şi
pocania(canonul). De aceea această
osteneală după care ai venit, de bună
voie, se cheamă ispăşire de bună voie.
Mulţi v-aţi mărturisit păcatele voastre
şi totuşi cugetul vă mustră. De ce? De
aceea, că ori nu aţi primit leacul după
mărimea rănii, ori că l-aţi primit, dar nu
l-ţi făcut. Şi vă mai mustră cugetul chiar
şi după ce aţi împlinit toată pocăinţa şi
după ce veţi fi ispăşit păcatul acela,
pentru că mai sunt şi păcate
nemărturisite, şi până ce nu le veţi
mărturisi pe toate şi nu veţi ispăşi de bună
voie toate, nu veţi putea avea pace cu
pârâşul vostru. Căci cugetul nostru când
ne mustră pentru păcatele noastre, să ştiţi
că e glasul lui Dumnezeu în noi. Dacă noi
am fi cum trebuie, glasul acesta al lui
Dumnezeu în noi ne-ar învăţa tainele lui
Dumnezeu şi ne-ar răpi în Rai încă pe
pământ fiind, dar nu poate de mulţimea şi
greutatea păcatelor noastre. De aceea ne
tot mustră, că doar, doar, ne vom apuca
de lucrul ispăşirii şi al curăţirii.
Cugetul e veriga lui Dumnezeu şi de
Dumnezeu pusă în noi, de care agaţă
Dumnezeu mila Sa şi ne atrage la Sine.
Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-
ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în
noi loc curat de care să ne cuprindă decât
această singură verigă. Nu tânjim noi
spre Dumnezeu, cum tânjeşte Dumnezeu
spre noi. Pe noi dragostea lui Dumnezeu
ne arde. Până când încă mai zăbovim în
păcate şi nu ne desfacem de ele, dragostea
lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător,
iar apucându-ne de ispăşirea păcatelor, ni
se face bucurie şi pace şi Lumină
Dumnezeiască. Dragostea arde relele.
Fericit cine o are!
2. - Cu păcatele nemărturisite are
Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală
milostivă, însă pe noi ne ustură. Ştiind
Dumnezeu nătângia noastră, nu ne lasă
părăsiţi în întunericul necunoştiinţei, ci ne
trimite necazuri sau pocanie(canon) fără
voie. Asta-i ispăşirea de nevoie: dureri,
pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi şi
orice altă suferinţă care ne îndoaie
cerbicea.
Ispăşirea de nevoie e, de obicei, mai
aspră decât ispăşirea de bunăvoie., pentru
că şi păcatele nemărturisite sunt mai grele
decât cele mărturisite de bună voie. Cu
toate acestea, tu, în neştiinţa ta, te poţi
împotrivi rânduielii lui Dumnezeu şi ceea
ce îţi trimite Dumnezeu spre ispăşire să
strici şi să întorci spre mai mare osândă, -
căci toate le poate Dumnezeu fără tine
dar ca să te mântuiască din lumea aceasta
nu vrea fără tine. Nici tu nu te mântuieşti
fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu
nu te ridică dacă nu-I întinzi mâna ta.
Destul îţi este că te cerceteză mereu şi
atât de mult te roagă!
Hotărâţi-vă astăzi şi mărturisiţi-vă şi
cele nemărturisite ale voastre, căci acele-
s verigile diavolului în care îşi prinde el
cârligele. Luaţi seama că dacă nu vom
rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom
scăpa de ghearele iadului care într-aceste
verigi se află. Aceasta-i mâna neagră a
satanei care ne ia de minte să nu ne
îndreptăm viaţa, ba, dimpotrivă, să lovim
cu ocări milostiva mână a lui Dumnezeu.
Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, -
satana ne împinge s-o scăpăm. Voi vă
speriaţi când auziţi aceasta, însă ori de
câte ori blestemaţi când aveţi necazuri, să
ştiţi că lucrul acesta îl faceţi: loviţi cu
ocări mâna lui Dumnezeu în dauna
voastră, atrăgându-vă urgia lui
Dumnezeu!
Aceştia sunt cei care osândesc păcatele
altora şi nu şi le văd pe ale lor; vor cădea
şi ei întocmai, pentru că nu s-au rugat, ci
au judecat!