Sunteți pe pagina 1din 1

Yes 1.

    Creați o pagină web care să conțină următorul text, format din trei paragrafe:

Procesul european de constituire a statelor medievale s-a înregistrat şi în spaţiul românesc. Au


existat premise interne şi externe.

Premisele interne au fost diverse:


creşterea demografică, determinată de dărnicia pământului, resursele solului şi subsolului,
configuraţia reliefului, care au asigurat protecţia românilor în vremuri de restrişte; dezvoltarea
economică (agricultura, meşteşugurile, creşterea vitelor, comerţul, circulaţia monetară); evoluţia
politico-socială, care a condus la procesul de feudalizare, realizându-se trecerea de la uniunile de
obşti (romanii populare) la constituirea primelor formaţiuni politice numite cnezate şi voievodate,
conduse de cneji, respectiv voievozi. Aceştia aveau atribuţii militare, politice, judecătoreşti şi
administrative.[…]

O particularitate o reprezintă contribuţia românilor din Transilvania la geneza statelor


extracarpatice (Ţara Românească şi Moldova) reflectată în tradiţia descălecatului.

Yes2.    Formatați textul astfel:

a.    Primul cuvânt din primul paragraf să fie scris inclinat.


b.    Ultimul cuvânt din a 2-a propoziție a primului paragraf să fie de culoare rosie.
c.    Următorul text (agricultura,meşteşugurile, creşterea vitelor, comerţul, circulaţia monetară) să
fie scris sub formă de listă neordonată.
d.   Ultimul paragraf să fie scris cu fontul GIGI, culoarea portocalie și mărimea 3.
e.    După primul paragraf inserați un tabel care să conțină în această ordine termenii:
pe primul rând comunicare, lingvistic, digital iar pe al doilea rând numerele 1,3,2
f.    Ultima propoziție a celui de-al 2-lea paragraf să fie scrisă îngroșat.
g.    Textul (romanii populare) să fie ”la indice”.
h.    Cautati pe internet o imagine cu Ștefan cel Mare pe care s-o înserați intre paragrafele
1 si 2. Dimensiunea imaginii: lățime și înălțime=40%
i.     Pe cuvântul Transilvania realizați o legătură către site-
ul https://www.natgeo.ro/ng-traveler/36755-transilvania-vazuta-de-sus

Incărcați pagina web și imaginea cerută.

S-ar putea să vă placă și