Sunteți pe pagina 1din 2

Speţă concurs procese simulate

În ianuarie 2016, inculpatul A, în vârstă de 45 de ani, instructor de yoga, a cunoscut-o în


cadrul cursurilor pe care le ținea pe X, o tânără de 19 ani, pasionată de ezoterism și misticism.
Aceștia au rămas să discute după orele de yoga de mai multe ori, și au început o relație. În cadrul
unei astfel de discuții A a convins-o pe X că el este locuitor al planetei Sirius și că, la rândul ei, poate
să atingă o formă superioară de existență dacă se desparte de vechiul corp. I-a explicat faptul că va
avea nevoie de bani în noua existență, așa că a convins-o să își facă o asigurare de viață al cărei
beneficiar să fie A, iar X s-a conformat acestei cerințe, fiind convinsă că banii îi vor fi returnați când
aceasta va atinge statutul de ființă superioară, și urmează a fi folosiți pentru a plăti serviciile unui
călugăr celebru, care îi va fi ghid spiritual. În dimineața zilei de 30.04.2016, când X i-a declarat
telefonic lui A că este pregătită să facă pasul, A i-a dat instrucțiuni acesteia să facă o baie și să
introducă uscătorul de păr mergând în cadă, asigurând-o că descărcarea electrică îi va transfera
sufletul într-un corp nou, în apropiere de lacul Gilău. Chiar dacă a urmat instrucțiunile, nu s-a produs
descărcarea electrică, așa încât X a scăpat nevătămată.
Supărat că nu a încasat banii din asigurare, A s-a întâlnit în jurul prânzului la un bar din
localitate cu prietenii săi, inculpatul B și inculpatul C, cei trei consumând mai multe sticle de vin. În
jurul orei 17:55, Întrucât B și C aveau discuții în contradictoriu raportat la performanțele mașinilor
pe care le dețineau (B avea un Audi A6, iar C își achiziționase recent un Jaguar XF), A a venit cu
ideea unei întreceri pe strada principală din localitate. B și C au fost de acord, așa încât s-au pregătit
de cursă, plasând cele două autoturisme în paralel pe șosea. În primul autoturism se aflau B (la
volan) și A (pasager), iar în celălalt autoturism se afla C. De pe geamul deschis A a dat startul cursei
și a procedat la filmarea evenimentului. Carosabilul avea doar două benzi, câte una pe fiecare sens de
mers, acestea fiind ocupate în următoarea manieră: autoturismul condus de C pe sensul (obișnuit) de
mers, iar autoturismul lui B pe contrasens. După aproximativ 500 de metri, în timp de autoturismele
rulau în paralel pe drum, cu aproximativ 150 km/h, în fața autoturismului lui C a apărut un atelaj
hipo care se deplasa foarte încet. Din cauza vitezei ridicate, timpul de reacție a lui C a fost foarte
scurt, decizia de moment adoptată de acesta pentru evitarea coliziunii cu atelajul hipo fiind
efectuarea unei manevre bruște de depășire. În cadrul acestei manevre, autoturismul lui C a acroșat
autoturismul condus pe contrasens de către B, pe care l-a proiectat în partea stângă, acesta părăsind
carosabilul și depășind trotuarul, lovind terasa restaurantului „Impact”. Urmare a coliziunii, au
decedat 2 clienți (Y și Z) și a fost rănit al treilea (T – 60 de zile îngrijiri medicale). De asemenea, a
fost rănit și pasagerul A, care a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

PENTRU ETAPA SCRISĂ (CONCLUZII SCRISE)

1. Sunteţi procurorul care emite rechizitoriu. Stabiliţi motivat încadrarea juridică a


infracţiunilor în cazul fiecărui inculpat în parte.

2. Sunteţi instanţa de judecată sesizată prin rechizitoriu. Pornind de la încadrarea juridică


realizată la pct. 1, arătaţi motivat care sunt formele de pluralitate de infracţiuni în speţă şi cum
se va stabili pedeapsa de executat în cazul fiecărui inculpat, cunoscând că:
a) Din cazierul inculpatului A rezultă că acesta a fost condamnat în 15.02.2016 la 3 ani închisoare
pentru o infracţiune de viol (executarea pedespei încă nu începuse), infracțiune comisă la două luni
după executarea integrală a unei pedepse de 1 an şi două luni pentru o infracţiune de furt.
b) B și C au evadat împreună din penitenciar la data de 28.04.2016, B aflându-se în executarea unei
pedepse de 1 an închisoare aplicată pentru o delapidare, iar C aflându-se în executarea unei pedepse
de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

1
PENTRU ETAPA ORALĂ (DEZBATERI) – vizează numai infracţiunile comise în 30.04.2016,
nu se ţine cont de infracţiunile săvârşite anterior de A, B şi C

1. Sunteţi procurorul de şedinţă care solicită tragerea la răspundere penală a lui A, B și C.


Argumentaţi în sensul condamnării acestora, respectiv în sensul aplicării unor pedepse
privative de libertate cu executare pentru infracțiunile deduse judecății.

2. Sunteţi avocatul lui A, B și C. Identificaţi soluţia cea mai favorabilă din punct de vedere
juridic, pornind de la starea de fapt.

Observaţii
Pentru proba scrisă – în caz de egalitate de puncte, criteriul subsidiar va consta în stilul de
redactare - structură, claritate, utilizarea cât mai corectă a terminologiei de specialitate. Memoriile
trebuie să aibă maxim 10 pagini (Times New Roman de 12, la distanță de 1,5 rânduri).

Pentru proba orală – participanţii vor putea fi chestionaţi de juriu şi asupra altor probleme de drept
tangente stării de fapt, fiind punctat şi răspunsul spontan la probleme nou-apărute.

Drd. Ioana Curt

S-ar putea să vă placă și