Nr./Dată: 295 (27.12.

2006)
Autor: Tribunalul Tulcea
Domenii asociate:
Probe, dovezi

Aplicarea principiului "in dubio pro reo". Achitare.

Decizia penala nr. 295/27 decembrie 2006.

Prin hotarârea citata, Judecatoria Macin a dispus în temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal,
condamnarea inculpatului B.J la o pedeapsa de 600 lei amenda.
Inculpatul a fost obligat sa plateasca parti vatamate N.I. suma de 1000 lei cu titlu de daune
morale.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 425,10 lei catre C.A.S. Tulcea, cu titlu
de cheltuieli de spitalizare.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca partea vatamata a fost angajat
la firma inculpatului aproximativ 5 ani de zile.
Dupa încetarea raporturilor de munca, partea vatamata a solicitat sa i se achite contravaloarea
concediului de odihna pe toata perioada si pentru ca i s-a refuzat, între parti a aparut o
dusmanie.
Pe acest fond, a aratat partea vatamata în plângerea sa, pe data de 5 octombrie 2005, când a
iesit în strada sa faca curatenie, a constatat ca sunt foarte multe ambalaje de hârtie si plastic
care proveneau de la magazinul inculpatului.
În aceste conditii, strâns acele ambalaje într-un sac si le-a pus lânga masina inculpatului si a
lasat si un bilet în care îi precizeaza ca nu mai este dispus sa-i strânga ambalajele. Inculpatul
B.J a luat sacul si l-a aruncat în curea parti vatamate, pentru ca din nou acesta din urma sa ia
sacul si sa-l arunce în fata magazinului.
Nervos, inculpatul a luat un corp dur în mâna (bat. coada de lopata), a intrat în curtea parti
vatamate si i-a aplicat acestuia mai multe lovituri provocându-i, dupa cum pretinde N.I.,
vatamari corporale pentru care i-au fost necesare 5 - 7 zile de îngrijiri medicale, fiind si
internat în perioada 5 - 12 octombrie 2005 la Spitalul Orasului Macin cu diagnosticul
politraumatism prin agresiune.
Audiat, inculpatul B.J. nu recunoaste acuzatiile care i le aduce partea vatamata. Acesta arata
ca în ziua respectiva a lucrat în spatele curtii sale cu înca 2 alte persoane la ridicarea unei
magazii.
Totusi, afirma ca în ziua respectiva, dupa amiaza, l-a vazut pe partea vatamata în trecere
"venea de la magazin si se îndrepta spre casa"
La solicitarea partii vatamate au fost audiati martorii V.C. si S.G.
Martorul S.G. precizeaza ca în ziua respectiva, în jurul orelor 11,30 trecea cu bicicleta catre
serviciu,când prin fata sa, la 2 m distanta, l-a vazut pe B.J. care avea în mâna un bat si a intrat
în curtea parti vatamate.
Martorul S.G., precizeaza ca l-a vazut pe B.J. când acesta a aruncat un sac în curtea partii
vatamate. Mai arata acelasi martor ca a doua zi a aflat de faptul ca N.I. a fost dus la spital.
Martorii I.D. si C.I., propusi de inculpat, afirma ca în ziua respectiva l-au ajutat pe B.J sa
acopere cu stuf o magazie si dupa aceea au continuat cu zdrobirea unor struguri pentru vin.
Martorii afirma ca au început lucrarea dimineata si au terminat seara în jurul orelor 18,00.
Atât martorul I.D cât si C.I afirma ca dupa amiaza, în jurul orelor 16,00 a venit fiul partii
vatamate, care l-a acuzat pe B.J. ca l-a batut pe N.I, acuzatie, mai arata martorii, nefondata.
B.M, fratele inculpatului, declara ca B.J. a lucrat în acea zi împreuna cu alte 2 persoane la
acoperirea unei magazii cu stuf.
Mai afirma ca tot în acea zi, în jurul orelor 13,00 l-a vazut pe partea vatamata care se deplasa
catre casa sa si avea în mâna o cârja.
La dosar mai exista si certificatul medico-legal nr. 789/12 octombrie 2005, din care rezulta ca
partea vatamata a fost internat în perioada 5-12 octombrie 2005 cu diagnosticul
politraumatism prin agresiune si prezinta hematom parietal stâng, dureri la nivelul
genunchiului stâng, dureri în hemitoracele drept, echimoza periorbitara stânga si obraz drept.
Împotriva acestei hotarâri declarat recurs inculpatul la 4.07.2006.
Inculpatul critica hotarârea primei instante, aratând ca în mod gresit prima instanta a
pronuntat condamnarea sa, în conditiile în care, din probele administrate, nu rezulta vinovatia
sa.
Recursul este fondat.
Prima instanta stabileste existenta faptei, vinovatia si identitatea faptuitorului utilizând, în
esenta, prezumtii deduse din comportamente sau atitudini ale faptuitorului.
De pilda, împrejurarea ca inculpatul nu a atacat ordonanta Parchetului de pe lânga Judecatoria
Macin, în care se retine ca fiind savârsita infractiunea de violare de domiciliu, constituie pentru
judecatorie o proba indirecta a vinovatiei. Ori, din neexercitarea unui drept prevazut de lege,
nu se trage nici o concluzie defavorabila inculpatului, pentru ca dreptul de a ataca actul
procurorului implica si facultatea de a ramâne în pasivitate. Pe de alta parter, acest mecanism
utilizat de instanta naste o prezumtie care nu este acceptata în sistemul probatoriu al
procedurii penale române.
În mod similar a procedat instanta si în privinta celorlalte probe. Este real ca inculpatul a fost
vazut, cu un bat în mâna, intrând în curtea partii vatamate si, de asemenea, apararea acestuia
din urma, în sensul ca, la data respectiva, se afla într-o locatie, nu poate fi retinuta. Însa nu se
poate trage de aici concluzia realitatii violentelor imputate inculpatului.
Cu alte cuvinte, ceea ce tribunalul subliniaza, este lipsa de consistenta a probelor din proces.
Fara îndoiala, aceasta nu poate fi imputata cuiva anume ci, pur si simplu, este consecinta
faptului ca nu a existat un martor ocular al acestora. Însa rationamentul primei instante, care
trage o concluzie din analiza unor probe incidente si condamna pe inculpat este inadecvat.
În realitate, singura consecinta a ansamblului probator din speta este dubiul.
Pe cale de consecinta, recursul va fi admis, iar sentinta penala atacata va fi casata
în totalitate.
Rejudecând, tribunalul va dispune, pentru considerentele aratate, achitarea
inculpatului B.J. sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 180 alin. 2 Cod
penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c. C Cod proc. penala.
Actiunea civila va fi respinsa ca nefondata.
 Prezumtia de nevinovatie. In dubio pro reo (I.C.C.J., sectia penala,
decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007) Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea
generala. Regulile de baza si actiunile in procesul penal. Scopul si regulile de baza ale
procesului penal Indice alfabetic: Drept procesual penal - prezumtia de nevinovatie - in
dubio pro reo - C. proc. pen., art. 52 Potrivit art. 52 C. proc. pen., care consacra
prezumtia de nevinovatie, orice persoana este considerata nevinovata pana la
stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva. In cazul in care probele
referitoare la vinovatie nu sunt certe, sigure, complete, ci exista indoiala cu privire la
vinovatia inculpatului, se aplica regula in dubio pro reo, potrivit careia orice indoiala
opereaza in favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, solutia ce se impune este achitarea
inculpatului de catre instanta de judecata.

Iata un exemplu, un caz la intamplare ... cititi, si spuneti sau pastrati-va ideea...cum
doriti. So,

Prin sentinta penala nr. 345 din 25 iulie 2006 pronuntata de Tribunalul Bacau, in temeiul art.
11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.A.
pentru infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta in art. 183 C.
pen., intrucat fapta nu a fost savarsita de catre acesta. Prima instanta a retinut ca, prin
rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau din 21 decembrie
2005, inculpatul S.A. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de loviri sau
vatamari cauzatoare de moarte prevazuta in art. 183 C. pen., constand in aceea ca, in seara
de 31 martie 2005, a lovit-o pe sotia sa - victima S.M. -, aceasta dezechilibrandu-se si
cazand pe plita incinsa a sobei din locuinta, de unde nu s-a mai ridicat, fiind in stare de
inconstienta. Urmare a multiplelor arsuri suferite, victima a decedat. Coroborand probele
administrate in cursul urmaririi penale, cu cele administrate nemijlocit in cursul judecatii,
prima instanta a retinut o alta situatie de fapt decat cea avuta in vedere de procuror la
momentul trimiterii in judecata a inculpatului. Astfel, prima instanta a retinut ca, la 31 martie
2005, inculpatul s-a intors la domiciliu, unde a gasit-o pe sotia sa, in stare de ebrietate.
Intrucat aceasta a refuzat sa-i coase o gaica la o pereche de pantaloni, inculpatul, enervat
de atitudinea sotiei sale si de faptul ca, mai tot timpul, cand se intorcea acasa o gasea in
stare de ebrietate, a lovit-o cu palma peste fata, dupa care a aprins focul in bucatarie si a
incalzit mancarea. In timpul mesei, inculpatul a observat-o pe sotia sa ca intentioneaza sa-i
coasa gaica de la pantaloni, dar constatand ca aceasta facea eforturi pentru a introduce ata
in act, l-a rugat pe fiul sau S.C. sa o ajute in efectuarea acestei operatiuni, dupa care a
plecat intr-o alta camera. Prima instanta a retinut ca, pe tot acest interval de timp, de fata la
incidentul derulat intre cei doi soti s-au aflat fiul acestora S.C. si prietenul sau D.A. In jurul
orelor 1900, cei doi tineri au plecat la un magazin din apropiere, iar cand a revenit la
domiciliu, in jurul orelor 2000, martorul S.C. a gasit-o pe mama sa cazuta pe plita incinsa,
prezentand multiple arsuri, astfel ca l-a anuntat despre cele intamplate pe tatal sau, care
dormea in camera alaturata. La initiativa celor doi - tata si fiu - victima fost transportata la
spital. La 10 aprilie 2005 starea de sanatate a victimei s-a agravat, survenind decesul. Fiind
audiat, inculpatul nu a recunoscut fapta retinuta in actul de sesizare, sustinand ca din
momentul in care a plecat in camera alaturata sa se uite la televizor si pana cand a fost trezit
de fiul sau, care i-a relatat ca a gasit-o pe S.M. cazuta pe plita incinsa, nu stie ce s-a
intamplat cu aceasta. In declaratiile date pe parcursul cercetarilor, martorul S.C. a confirmat
versiunea tatalui sau, in sensul ca, dupa ce acesta a plecat in camera alaturata, victima a
continuat sa consume bauturi alcoolice. Martorul a mai precizat ca dupa ce a plecat din
locuinta are convingerea ca mama sa s-a dus langa soba sa se incalzeasca si, pe fondul
consumului excesiv de bauturi alcoolice, coroborat cu caldura din incapere, probabil a atipit
si a cazut pe plita, varianta care, in opinia sa, este sustinuta de pozitia in care a fost gasita
victima si de imprejurarea ca la locul faptei a fost descoperita o sticla de bautura ce fusese
ascunsa de aceasta. Prima instanta a constatat ca in cauza nu exista probe directe sau
indirecte, in sensul celor retinute in actul de sesizare a instantei in sarcina inculpatului.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, procurorul a declarat apel, criticand-o sub
aspectul gresitei achitari a inculpatului pentru infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare
de moarte. Prin decizia penala nr. 57 din 6 martie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau
a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror. Impotriva acestei decizii, in termen
legal, procurorul a declarat recurs, invocand cazul de casare prevazut in art. 3859 alin.
(1) pct. 18 C. proc. pen. si sustinand ca s-a comis o grava eroare de fapt, avand drept
consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare. Inalta Curte de Casatie si
Justitie, examinand atat motivele de recurs invocate, cat si din oficiu ambele hotarari,
conform prevederilor art. 3859 alin. (3) combinate cu art. 3856 alin. (1) si art. 3857 C. proc.
pen., constata urmatoarele: Desi procurorul a sustinut ca ambele instante - prima
instanta si cea de apel - au ajuns la concluzia achitarii inculpatului, respectiv a
retinerii nevinovatiei acestuia in comiterea faptei, prin ignorarea mai multor probe,
Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, dimpotriva, atat prima instanta, cat si cea de
apel au facut o analiza amanuntita a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetarilor.
Mai mult, instanta de apel, pentru a-si forma propria convingere cu privire la vinovatia ori,
dimpotriva, nevinovatia inculpatului, a readministrat intregul probatoriu, a reaudiat inculpatul
si a dispus admiterea de probe noi. In Codul de procedura penala roman, astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumtia de nevinovatie este inscrisa intre
regulile de baza ale procesului penal, in art. 52 statuandu-se ca „orice persoana este
considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala
definitiva.”
Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte
drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei - dreptul la aparare, respectarea
demnitatii umane - s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si a conceptiei
organelor judiciare, care trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte: - vinovatia se stabileste in
cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu
inseamna si stabilirea vinovatiei; - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv
pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile
unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a
procesului; - la adoptarea unei hotarari de condamnare, pana la ramanerea definitiva,
inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarari de
condamnare definitive prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte „erga omnes”; -
hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz
de indoiala, ce nu poate fi inlaturata prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de
achitare. Toate aceste cerinte sunt argumente pentru transformarea conceptiei asupra
prezumtiei de nevinovatie, dintr-o simpla regula, garantie a unor drepturi fundamentale, intr-
un drept distinct al fiecarei persoane, de a fi tratata ca nevinovata pana la stabilirea
vinovatiei printr-o hotarare penala definitiva. Faptul ca inculpatul S.A. a fost inconsecvent in
declaratiile date in fata organelor judiciare este irelevant, intrucat, conform art. 66 alin. (1) C.
proc. pen., „inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si
dovedeasca nevinovatia.” Potrivit art. 69 C. proc. pen. „declaratiile inculpatului facute in
cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt
coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.”
Inculpatul nu a recunoscut niciodata ca ar fi impins-o pe plita pe sotia sa sau ca in urma
loviturii pe care i-a aplicat-o cu dosul palmei aceasta ar fi cazut pe plita sobei, astfel cum a
retinut procurorul. Ca evenimentele s-au derulat in modul prezentat de inculpat rezulta din
declaratiile martorilor S.C. si D.A., care au relatat ca au asistat la discutia ce a avut loc intre
cei doi soti, generata de atitudinea victimei, care a refuzat sa-i coasa inculpatului o pereche
de pantaloni si de faptul ca se afla sub influenta bauturilor alcoolice; ca desi inculpatul a
lovit-o cu palma peste fata, victima nu s-a dezechilibrat in vreun mod, intrucat statea pe
scaun; ca dupa acest incident, inculpatul a plecat in camera alaturata si nu a revenit in
camera in care se afla sotia sa, pana la plecarea celor doi martori din locuinta. Pe parcursul
cercetarilor au fost audiate mai multe persoane din comunitatea din care faceau parte cei doi
soti, precum si martora A.C. (mama victimei), care au confirmat starea perpetua de ebrietate
a victimei, fapt care-l afecta pe inculpat si ca, in mai multe randuri, aceasta a fost salvata de
la moarte - determinata de consumul de alcool - de catre sotul sau. Or, un asemenea
comportament al inculpatului sustine varianta acestuia, in sensul ca nu a impins victima pe
plita sobei incinse si ca numai starea de ebrietate in care aceasta s-a aflat a determinat
dezechilibrarea ei, cu consecinta producerii multiplelor arsuri ce au condus la deces.
Sustinerile inculpatului, in sensul ca numai starea avansata de ebrietate in care victima s-a
aflat a fost cauza dezechilibrarii acesteia si a caderii peste plita sobei, se coroboreaza cu
concluziile actului medico-legal intocmit in cauza. In ceea ce priveste expertiza privind
detectia psihologica, efectuata la 27 mai 2005, care a concluzionat ca inculpatul a prezentat
modificari ale stresului emotional caracteristice comportamentului simulat, aceasta nu poate
constitui o proba certa care sa formeze instantei convingerea ca inculpatul a savarsit fapta,
in conditiile in care nu se coroboreaza cu nicio alta proba administrata in cauza. Avand in
vedere ca, la pronuntarea unei condamnari, instanta trebuie sa-si intemeieze convingerea
vinovatiei inculpatului pe baza de probe sigure, certe si intrucat in cauza probele in acuzare
nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasand loc unei nesigurante in
privinta vinovatiei inculpatului, se impune a se da eficienta regulii potrivit careia „orice
indoiala este in favoarea inculpatului” (in dubio pro reo). Regula in dubio pro reo constituie
un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul in
care principiul aflarii adevarului, consacrat in art. 3 C. proc. pen., se regaseste in materia
probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, in masura in care dovezile administrate pentru
sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie indoielnica tocmai cu privire la vinovatia
faptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritatile judecatoresti penale nu-si pot forma o
convingere care sa se constituie intr-o certitudine si, de aceea, ele trebuie sa concluzioneze
in sensul nevinovatiei acuzatului si sa-l achite. Inainte de a fi o problema de drept, regula
in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii
sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe
certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa
reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii). Numai asa se formeaza
convingerea, izvorata din dovezile administrate in cauza, ca realitatea obiectiva (fapta
supusa judecatii) este, fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea reconstituita
ideologic cu ajutorul probelor. Chiar daca in fapt s-au administrat probe in sprijinul
invinuirii, iar alte probe nu se intrevad ori pur si simplu nu exista, si totusi indoiala
persista in ce priveste vinovatia, atunci indoiala este „echivalenta cu o proba pozitiva
de nevinovatie” si deci inculpatul trebuie achitat. Fata de considerentele ce preced,
recursul procurorului a fost respins ca nefondat. Sursa: Scj.ro