Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA

Examen la disciplina Drept Administrativ-partea specială

Numărul cazului 1

Donțu Cătălina
An studiu II/ IF

Reclamantul Maier Andrei, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Vacanței, nr. 1, a formulat o


plângere, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție nr. 5237/23.12.2019,
comunicat în 27.12.2019. Prin acest proces-verbal se arată că la data de 21.12.2018,
agentul constatator din cadrul Poliției comunitare Cluj-Napoca a stabilit că „la data de
15.12.2019 reclamantul a depozitat obiecte de mobilier la locul de depozitare a pubelelor
de gunoi, conform sesizării făcute de un vecin al său”. Conform art. 18 din HCL mun.
Cluj-Napoca nr. 129/2005, fapta constituie contravenție, fiind interzisă abandonarea
obiectelor în zona de depozitare a pubelelor de gunoi. Motivând plângerea formulată,
reclamantul a arătat că nu a săvârșit fapta reținută, fiind plecat în perioada 22.12.2019-
3.01.2020 la fratele său din Brașov, pentru a petrece alături de acesta și familie sărbătorile
de iarnă. A solicitat și audierea unui martor, un vecin al fratelui, pentru a dovedi susținerile
sale. Instanța a respins cererea în probațiune, cu motivarea că nu are relevanță data
săvârșirii faptei, că nu este un motiv de nulitate absolut argumentul invocat de reclamant și
că atâta timp cât există deja dovezi la dosar și procesul-verbal consemnează această dată,
proba este inutilă în cauză.
1) Analizați soluția instanței și motivați corectitudinea sau incorectitudinea ei,
argumentând opinia juridică formulată.
2) Redactați plângerea contravențională, ca avocat al reclamantului, fără a omite niciun
element al acesteia.
3) Verificați concret și calculați data până la care trebuie înregistrată cererea reclamantului
pentru a fi formulată în termen.

1) Analizând soluția instanței consider că nu este corectă deoarece potrivit art. 16 alin.(1)
din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare
a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele,
prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele,
prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei
contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și
arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite..
În acord cu prevederile art.34 alin.(1) din OG nr.2/2001 conform căruia instanța
competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în
termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au
prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării
legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii
stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, acesta poate dispune administrarea oricărei
probe.
2)                                                                                                                                
Către Judecătoria Cluj,

Subsemnatul Maier Andrei, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Vacanței, nr.1.

Formulez:

Plângere Contravențională

împotriva procesului- verbal de contravenție nr.5237 încheiat la data de 23.12.2019,


încheiat de agentul constatator din cadrul Poliției comunitare Cluj-Napoca, prin care, în
baza art.18, din HCL mun. Cluj-Napoca nr.129/2005, am fost sancționat solicitând
anularea procesului verbal de contravenție

Motivele plângerii:

În fapt , am fost sancționat pentru faptul că am depozitat obiecte de mobilier la locul


de depozitare a pubelelor de gunoi conform sesizării făcute de un vecin, acesta trebuie să
demonstreze acel fapt (probe video, declarații a mai multor martori) din aceasta rezultă că
martorul nu mă agreează. De asemenea procesul-verbal nu a fost redactat la momentul
contestării pretinsei fapte, faptă care nu a fost sesizată de către agenți ci de către
vecin.Consider că, nu sunt vinovat de săvârșirea faptei, deoarece în perioada 22.12.2019-
03.01.2020 am fost plecat la fratele meu în Brașov , pentru a petrece alături de el și familie
sărbătorile de iarnă. Pentru motivele expuse mai sus rog admiterea plângerii, și anularea
procesului verbal de contravenție citat.

Anexez prezentei copia procesului verbal contestat.

În drept, îmi întemeiez plângerea pe dispozițiile art.16, art.19, și art.31 alin. (1),
art.32 din OG 2/2001, art.7 din Legea 61/1991.

În dovedirea motivelor enunțate aleg să mă folosesc de proba cu următorii martori:


Vecinul fratelui din Brașov.
Data:
Semnătura:

3) Conform art.16 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din OG nr.2/2001 termenul de formulare a
plângerii contravenționale este de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-
verbal de contravenție . Prin urmare, data până la care trebuie înregistrată cererea
reclamantului pentru a fi formulată în termen este 11.01.2020

S-ar putea să vă placă și