UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DREPT PROCESUAL PENAL

ANALIZA JURISPRUDENȚEI LA TEMA: PROBELE ÎN DREPTUL PROCESUAL PENAL

Elaborat de: Silivestru Veaceslav, 1805.

Verificat de: Roman Dumitru, Doctor în drept, conferenţiar universitar.

CHIȘINĂU 2020

1
Speța 1.
În cadrul speței date1 inculpatul Bucur Gheorghe, dându-şi seama de caracterul prejudiciabil
al acţiunilor sale şi prevăzând urmările ei prejudiciabile, dar considerând în mod uşuratic că ele vor
putea fi evitate, dispunând de permis de conducere, valabil pentru categoria din care face parte
autovehiculul condus, la 11 noiembrie 2016, aproximativ ora 17.20, conducând automobilul „Vaz
xx”, n/î xx, deplasându-se pe traseul R-3 Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabeasca, la intrarea în or.
Cimislia, la km 66, a încâlcat prevederile Regulamentului circulației rutiere și 2 anume art. 10 pct.
b), neposedând dexteritatea necesară de a conduce în siguranţă vehiculul, pct. 45 sbpct. (1) lit. a),
subpct. (2), potrivit căruia conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de
viteză stabilită, ţinând permanent seama de starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia;
dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase, starea tehnică a
vehiculului, situaţia rutieră. În cazul în care în limita vizibilităţii apar obstacole, care pot fi
observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în
pericol siguranţa traficului. Astfel, Bucur Gheorghe nu a manifestat prudenţă sporită şi n-a redus
viteza până la limita care i-ar fi asigurat securitatea circulaţiei în situaţia concretă, neţinând cont de
vizibilitatea redusă, deoarece era timp de noapte, ca rezultat la apariţia pe banda de deplasare a cet.
Radu Grigore, care conducea un motocultor cu remorcă, având-o în calitate de pasager pe soţia sa,
Radu Zinaida, nefiind îmbrăcaţi în veste de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizantă, şi
intenţionând să vireze la stânga, cu toate că în acel sector de drum era interzisă virarea la stânga,
fiind în zona de acţiune a marcajului rutier 1.1.1 „Linia îngustă continua”, care semnifică
delimitarea locurilor pe carosabil unde intrarea este interzisă, n-a reuşit să reducă viteza sau chiar
să oprească pentru a evita tamponarea. În consecinţă mijlocul de transport condus de către Bucur
Gheorghe, cu partea din faţă-dreapta a tamponat motocultorul, condus de Radu Grigore, care în
urma producerii accidentului rutier s-a ales cu vătămări corporale medii.
În cadrul speței instanța a reținut în calitate de probe declarațiile martorilor și anume, 1)
Martorul Radu Z. a relatat că se deplasa pe traseu în calitate de pasager cu ciclomotorul, la ghidonul
căruia se afla soțul, Radu G. Lângă benzinărie, a auzit un zgomot de frână, după care au fost
tamponați din spate în remorcă. Ea a fost aruncată înainte și a căzut în picioare, iar Radu G. a căzut
între remorcă și bara metalică a podului; 2) Martorul Iachimovschi I. a declarat că i-a văzut pe Radu
G. cu soția sa deplasându-se cu ciclomotorul spre pod. La un momet, a auzit o pălitură. Cilomotorul
condus de Radu G. a fost tamponat din spate, în partea stângă a remorcii. Până la 3 venirea poliției,
Radu G. a mutat ciclomotorul pe carosabil. La acel moment nu a văzut nici o persoană să fi avut
careva leziuni corporlae sau să se plângă de dureri; 3) Martorul Paiu N. a explicat că, se deplasa în

1 Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 13 februarie 2019, Dosarul nr.1ra-439/2019.

2
automobilul condus de inculpat. Lângă un pod a văzut un ciclomotor cu remorcă, care brusc a virat
la stânga și ei au lovit remorca în partea stângă. În urma coliziunii nimeni nu a avut de suferit.
Venind ambulanța la fața locului, toți au refuzat de ajutor medical. Astfel conform art. 105 CPP, prin
declarațiile martorului se înțelege mărturie dată oral sau în scris depuse de acesta în cadrul audierii
în condiţiile prezentului cod, asupra oricăror circumstanţe care urmează să fie constatate în cauză,
inclusiv asupra persoanei bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu
aceştia.
Instanța a reținut că vinovăția inculpatului se dovedeşte şi prin probele scrise: procesul
verbal de cercetare la fața locului din 11.11.2016 și schiţa accidentului rutier; ordonanţă de
recunoaştere şi anexare a corpului delict la cauza penală din 25.02.2017, a autoturismului „xx”, n/î
xx, ce aparţine lui Bucur G.; raportul de constatare medicolegală nr.432 din 14.11.2016, că la Radu
Grigore s-a constatat vătămări corporale medii; raportul de constatare medico-legală nr.433 din
14.11.2016, că la Radu Zinaida au fost depistate leziuni corporale neînsemnate; raportul de
expertiză judiciară medico-legală nr.20 din 23.02.2017, că lui Radu Grigore i-au fost cauzate leziuni
corporale medii; procesul verbal de examinare a obiectului din 25.02.2017, cu planşă fotografică,
conform cărui a fost examinat ciclomotorul de model „ZUBR” ce aparţine lui Radu G.
Este interesantă poziția apărării de a respinge în calitate de probe: procesul verbal de
cercetare la fața locului a accidentului rutier, astfel apărătorul susține că cercetarea la fața locului a
fost efectuată fără ordonanță emisă de către organul de urmărire penală cât și cu participarea
colabolatorilor IGP. Deci, poziția apărării este neîntemeiată, cercetarea la fața locului are ca sarcină
cercetarea şi fixarea împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea cu scopul de a descoperi caracterul
şi mecanismul fenomenului, descoperirea şi ridicarea urmelor infracţiunii, care în continuare ar
putea servi în calitate de corpuri delicte, precum și în scopul stabilirii unor circumstanţe care
caracterizează latura obiectivă a infracţiunii timpul, modul, acţiunile făptuitorului, consecinţele
infracţiunii, legătura cauzală dintre faptă şi consecinţe, descoperirea unor evenimente care ar
caracteriza motivul şi scopul infracţiunii, descoperirea circumstanțelor care ar contribui la comiterea
infracţiunii. Rezultatele cercetării la faţa locului şi ridicarea anumitor obiecte pot fi folosite în
cadrul altor acţiuni procesuale. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie efectuată cu maximă
operativitate. Legea eliberează organul de urmărire penală de obligaţia de a întocmi ordonanţă în
legătură cu cercetarea la faţa locului, limitându-se doar la procesul-verbal. Doar în cazuri
excepţionale, când este vorba de cercetarea la faţa locului la domiciliu, este necesară ordonanţa
organului de urmărire penală şi autorizarea judecătorului de instrucţie, dar şi în asemenea situaţii
acţiunea procesuală poate fi efectuată fără autorizaţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului,
fapt motivat de caracterul flagrant al infracţiunii. De asemenea, în cadrul cercetării la faţa locului

3
poate participa un specialist sau alte persoane, dacă ofiţerul de urmărire penală consideră necesar
acest lucru. La efectuarea cercetării organul de urmărire penală poate atrage forţele poliţiei.
Bănuitul, învinuitul, partea vătămată, martorul participă dacă prin aceasta vor contribui la buna
desfăşurare a procesului penal.
Prin urmare, la 11.11.2016 a fost întocmit procesul verbal de cercetare a locului accidentului
rutier, acţiune procesuală obligatorie în cazul unor astfel de cauze şi premergătoare începerii
desfăşurării unui proces penal, în funcţie de acţiunea de urmărire. Așadar, acţiunile procesuale
vizate, la care a făcut referire partea apărării, au fost efectuate în limita cadrului legal stipulat în
Codul de procedură penală.
Speța 2.
În cadrul speței analizate2, Instanţa de fond a constatat că, de către organul de urmărire
penală, i-a fost înaintată învinuirea lui Costiuc Mihail pentru faptul că acesta, activînd în funcţia de
şef de post, ofiţer operativ superior de sector al postului de poliţie Sadaclia a IP Basarabeasca, din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în baza ordinului nr. 145Ef din 04 aprilie 2008, fiind o
persoană cu funcţie de răspundere căreia, într-o instituţie de stat i-au fost acordate permanent, prin
stipularea legii şi prin numire, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor
autorităţii publice, fiind abilitat în baza pct. 3) şi 8) ale Fişei postului, aprobată prin Ordinul
Inspectoratului de Poliţie Basarabeasca din 25 mai 2009, cu dreptul de a primi, înregistra şi examina
în limitele competenţei sale cererile şi comunicările cetăţenilor despre infracţiuni, cu înregistrarea
lor ulterioară în registrele inspectoratului de poliţie, fiind abilitat cu dreptul de a întocmi procese-
verbale pe contravenţii în limita competenţei sale, de a le examina şi aplica sancţiuni
contravenţionale şi alte măsuri de constrîngere, în conformitate cu prevederile Codului
contravenţional, a comis corupere pasivă în următoarele circumstanţe: La 16 august 2010,
aproximativ la ora 08.15, aflîndu-se în biroul său de serviciu din incinta Primăriei s. Sadaclia, r-nul
Basarabeasca, a primit de la cet. Jalbu Vasile suma de 1.500 lei pentru ca ultimul să nu fie tras la
răspundere în legătură cu comiterea unor presupuse fapte legate de agresare a cet. Răcila Igor, care
au avut loc la data de 08 august 2010, în s. Sadaclia, r-nul Basarabeasca. Vina inculpatului Costiuc
Mihail în săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, a fost dovedită prin
materialele cauzei, iar nerecunoaşterea vinovăţiei de către acesta nu echivalează cu achitarea odată
ce există circumstanţe care confirmă cu certitudine comiterea de către acesta a faptei incriminate.
Instanţa eronat a interpretat prevederile legislaţiei cu privire la legalitatea probelor, care le-a
admis la materialele cauzei ca fiind legale şi obţinute fără încălcări de procedură, și anume, la etapa
luării cunoştinţei cu materialele cauzei inculpatul şi apărătorul său nu i-au fost prezentate toate

2 Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18 februarie 2015. Dosarul nr.1ra-130/2015.

4
materialele cauzei şi anume procesul verbal privind efectuarea interceptării convorbirilor şi de
confirmare a acestora, ordonanţa de recunoaştere şi anexare la dosar a corpurilor delicte, procesul-
verbal de cercetare a obiectelor, astfel, instanţa la baza soluţiei de condamnare a pus probele la
cercetarea cărora nu au avut acces inculpatul şi apărătorul, fapt ce contravine prevederilor art.101
alin. (4) Cod de procedură penală, întrucât instanţa de judecată este obligată să pună la baza hotărîrii
sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părţile în egală măsură şi să motiveze
în hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.
Printre altele , la 14 august 2010, aproximativ la ora 09.00, de către colaboratorii SI a DISI
MAI a fost efectuată interceptarea convorbirilor dintre Costiuc Mihail, Jalbă Vasile şi Răcila Igor,
însă nu a fost întocmit nici un procesverbal privind înzestrarea cu tehnică specială cu care a fost
înzestrat Jalbu Vasile. Reieşind din faptul că înregistrarea audio efectuată la 14.08.2010,
aproximativ la ora 09.00, a fost efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie, procurorul nu
a emis o ordonanţă motivată privind interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi ulterior nu s-a
autorizat acţiunea procesuală, datele obţinute prin acest mijloc de probă nu pot fi admise ca probe.
De asemenea, actele procedurale anexate, au fost întocmite într-o formă liberă cu denumirea
„Discuţia din data de 14.08.2010 avută loc între Jalbu Vasile, cet. Igor şi colaboratorul OAI, Costiuc
Mihail”, care sunt necorespunzătoare după formă şi conţinut cerinţelor stipulate la art. 260 Cod de
procedură penală, nefiind clar cine le-a întocmit, în temeiul cărui act, la ce dată, oră, numărul
casetei pe care s-a efectuat înregistrarea.
La 03 septembrie 2010, de către judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău, conform art. 109 alin. (3) Cod de procedură penală, a fost audiat martorul Jalbu Vasile,
însă nu este clar dacă a participat sau nu inculpatul Costiuc Mihail la audierea martorului, or în
declaraţiile anexate, nu s-a făcut menţiunea că inculpatul nu ar fi avut careva întrebări faţă de
martor, ultimul răspunzând la întrebările procurorului şi avocatului. Acest drept al apărării nu a fost
exercitat nici în instanţa de fond şi nici în cea de apel, deoarece acuzarea nu a asigurat prezenţa
martorului nominalizat în şedinţa de judecată pentru audiere şi înlăturarea divergenţelor. Respectiv
se face concluzia că declarațiile martorului nu pot fi admise în caliate de probe întrucât acestea sunt
inadmisibile conform art.94 CPP, În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se
exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a
altor hotărîri judecătoreşti datele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la apărare al
bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, martorului.
În cadrul procesului trebuie asigurate toate garanţiile necesare apărării. Statul are obligația
pozitivă de a asigura realizarea dreptului la apărare prin punerea la dispoziția celui acuzat a
întregului arsenal de mecanizme și garanții ce derivă din acest drept, deși observăm, fapta contrarie

5
în speța analizată
Speța 3.
În speța respectivă3, la 10 iunie 2008, între orele 12.05 şi 12.57, a fost efectuată cercetarea la
faţa locului a biroului preşedintelui Cooperativei de consum APCACOOP, R. M., situat la etajul 2
pe str. Ştefan cel Mare, or. T.; în procesul-verbal, se afirmă că, în anticameră, pe partea stîngă, lîngă
două mese, se aflau două bancnote a cîte 100 de dolari SUA, care, după prelucrarea mîinilor, au fost
luate de jos de către R.M. şi înghiţite. Pe faptul dat, ofiţerul de urmărire penală a întocmit un
proces-verbal de autosesizare, iar la 10 iunie 2008, la ora 14.00, a fost emisă ordonanţa de începere
a urmăririi penale în baza art. 333 alin. (1) Cod penal (confirmată de procuror la 14.30) pe faptul
luării de mită de către preşedintele Cooperativei de consum APCACOOP, R.M, pentru acordarea a
două locuri de comercializare la piaţă lui C.S., cauzei fiindu-i atribuit nr. 2008350120.
În atare situaţie, instanţa de apel greşit le-a atribuit calitatea de probe în prezenta speţă
proceselor-verbale referitoare la acţiunile de urmărire penală în altă cauză penală, ignorînd
prevederile art. 304 alin. (2) şi art. 306 Cod de procedură penală. La fel, nu pot fi utilizate în calitate
de probe elementele de fapt ce se conţin în procesul-verbal de cercetare la faţa locului din
10.06.2008. Conform statutului Cooperativei de consum APCACOOP (art. 53), proprietatea
cooperativei este privată. Cercetarea la faţa locului a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art.
118 alin. (2) Cod de procedură penală, fără permisul inculpatei şi în lipsa autorizaţiei eliberate de
judecătorul de instrucţie. Noţiunea de „domiciliu” în sensul larg al legislaţiei procesuale penale este
definită în pct. 11) al art. 6 CPP, aceasta incluzînd şi orice birou. Jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului a extins noţiunea de „domiciliu”la locul unde persoana îşi desfăşoară activitatea
profesională (Nimietz contra Germaniei din 16 decembrie 1992), precum şi la sediul şi agenţiile
unei societăţi comerciale (Societatea Calas Est contra Franţei din 16 aprilie 2002), subliniind că
dreptul la domiciliu priveşte însăşi siguranţa şi bunăstarea persoanei (Ghillov contra Regatului Unit
din 24 noiembrie 1986). Potrivit art. 118 alin. (2) Cod de procedură penală, cercetarea la faţa locului
în domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut de art. 12 Cod de
procedură penală se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu
autorizaţia judecătorului de instrucţie. Acordul persoanelor nominalizate urmează să fie fixat în
formă scrisă şi semnat de ele. În speţă, un asemenea acord din partea lui R. M. lipseşte; dînsa a
refuzat să semneze procesul-verbal. Acuzatorul de stat are obligaţia să prezinte probe incontestabile
care să confirme faptul că persoana în privinţa căreia se efectuează cercetarea la domiciliu şi-a dat
acordul pentru efectuarea acestor acţiuni. Legislaţia procesuală penală, ca excepţie, permite
organului de urmărire penală şi procurorului să efectueze cercetarea la faţa locului la domiciliu

3 Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie nr. 1ra-776/10 din 9 iulie 2010.

6
contrar voinţei persoanelor, dar numai în cadrul cauzei penale, după ce a fost pornită urmărirea
penală în conformitate cu prevederile art. 274 şi 276 Cod de procedură penală. Această cerinţă se
explică prin faptul că, pentru autorizarea efectuării cercetării la faţa locului în condiţiile indicate, se
cere emiterea ordonanţei organului de urmărire penală şi întocmirea demersului în numele
judecătorului de instrucţie. Emiterea unei ordonanţe se permite doar în cadrul cauzei penale în
calitate de act procedural, care exprimă voinţa legitimă a organului de urmărire penală, inclusiv a
procurorului, de a dispune efectuarea acţiunilor sau măsurilor procesuale. Existenţa acestei
constatări se întemeiază pe prevederile art. 255 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora, în
desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, dispune asupra acţiunilor
sau măsurilor procesuale în condiţiile Codului de procedură penală. De aceea, ordonanţa emisă de
organul de urmărire penală, inclusiv de procuror, pînă la pornirea urmăririi penale este un act ilegal,
care nu are putere juridică şi se consideră nul. Cercetarea la faţa locului la domiciliu însoţeşte, de
regulă, percheziţia domiciliară. De aceea, Colegiul penal lărgit consideră că regimul juridic al unei
asemenea măsuri este identic cu cel prevăzut pentru efectuarea unei percheziţii. Prin urmare,
efectuarea unor percheziţii în cadrul cercetării la faţa locului la domiciliu trebuie să fie însoţită de
garanţii suficiente împotriva eventualelor abuzuri, deoarece reprezintă o ingerinţă a autorităţilor în
exercitarea dreptului la domiciliu. Aceste garanţii constau, în esenţă, în necesitatea plasării, în cazul
dat, a întregii proceduri sub autoritatea unui judecător
Speța 4.
Vîrtos Ivan, prin rechizitoriu, este învinuit că la 08 iunie 2016 4, fiind tras la răspundere
contravenţională pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti şi anume, a ordonanţei de protecţie din
31.03.2016, nu s-a corectat şi mărind scopul neexecutării repetate a hotărârii menţionate, prin care a
fost obligat în termen de 90 de zile să părăsească locuinţa comună cu tatăl său, Vîrtos Ivan din s.
xxxx r-nul xxxx şi să nu intre sau să se afle în locuinţa ultimului, intenţionat, la 20.06.2016, pe la
ora 16:00 a intrat în casa acestuia, unde a iniţiat un conflict şi a încuiat toate uşile şi porţile şi i-a
alungat pe părinţii săi Vîrtos Ivan şi Vîrtos Svetlana din casă, îngrădindu-le accesul la domiciliul
lor. Organul de urmărire penală a calificat fapta constatată prin rechizitoriu în baza articolului 320
alin. (1) Cod penal, neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată.
Instanţa de fond a indicat ilegal drept probe principale, care ar demonstra vinovăţia
inculpatului, plângerea lui Vîrtos Ivan, tatăl inculpatului, însă în cadrul judecării cauzei Vîrtos,
prelevându-se de dreptul său procedural de a nu da declaraţii împotriva fiului, a refuzat să dea
declaraţii în cadrul instanţei de fond, or, plângerea acestuia constituie în esenţă o declaraţie dată
unilateral de către un martor, care nu a putut fi cercetată în cadrul judecării cauzei, nu a putut fi pusă

4 Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18 iunie 2019. Dosarul nr.1ra-919/2019.

7
dezbaterii, cât şi nu s-a putut efectua o confruntare asupra celor declarate în plângere şi declaraţiile
date de inculpat. Probele prezentate în sprijinul învinuirii nu constituie o bază probatorie pentru
recunoașterea vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei incriminate prin rechizitoriu, iar la baza
învinuirii sunt puse, în principal, plângerea lui Vîrtos Ivan care este tatăl inculpatului. Astfel
concluziile despre vinovăţia persoanei de săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe
presupuneri.Vinovăția trebuie să se întemeieze pe probele admisibile, concludente și pertinente.
Probele care stau la baza unei sentințe de condamnare trebuie examinate în cadrul procesului
judiciar. Părțile trebuie să aibă accesul la toate piesele dosarului. Faptul dat este consacrat în
dispoziția art. 389 CPP, Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma
cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin
ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată. Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe
presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul
urmăririi penale şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor. Declaraţiile martorilor depuse în
timpul urmăririi penale pot fi puse la baza sentinţei de condamnare numai în ansamblu cu alte probe
suficiente de învinuire şi cu condiţia că, la urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul,
învinuitul sau că martorul a fost audiat în condiţiile art.109 şi 110, în cazul în care inculpatul nu a
participat la confruntare cu acest martor în cadrul şedinţei de judecată.
Speța 5.
Prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din 10 ianuarie 2017 5, Ceban Gheorghe
a fost achitat de sub învinuirea în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 186 alin.(2) lit.c), d) Cod
penal, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpat.
Potrivit sentinţei s-a constatat că Ceban Gheorghe se învinuieşte în faptul că, în noaptea de
08 spre 09 mai 2015, în timpul nopţii, aflându-se pe xx, xx, or.Durleşti, mun.Chişinău, urmărind
scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, acţionând prin intenţie directă, prin
deteriorarea geamului de la automobilul de model „Porsche Cayennes”, care era parcat pe aceeaşi
stradă, ce aparţine lui Cujbă Oleg, a pătruns în interiorul automobilului de unde pe ascuns a sustras
o geantă din piele la preţul de 100 euro, în care se aflau mijloace băneşti în sumă de 100 roni şi
2000 hrivne, după care cu bunurile sustrase a părăsit locul comiterii infracţiunii, cauzându-i părţii
vătămate un prejudiciu material în proporţii considerabile, în sumă totală de 4259 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea
cauzei, cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care Gh.Ceban să fie recunoscut vinovat şi condamnat
în baza art. 186 alin.(2) lit.c), d), cu aplicarea art.84 alin.(4) Cod penal, definitiv la 6 ani şi 6 luni
închisoare, invocând că instanţa incorect a dispus achitarea inculpatului, pe motiv că nu au fost

5 Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 28 iunie 2018. Dosarul nr.lra-1126/18.

8
prezentate probe directe, prin care s-ar fi confirmat vinovăţia acestuia; - probele acuzării acumulate
la faza de urmărire penală şi administrate în cadrul cercetării judecătoreşti demonstrează vinovăţia
inculpatului.
Instanţa de apel a statuat că, în urma cercetării suplimentare a probelor invocate de procuror
şi anume, a declaraţiilor părţii vătămate O.Cujbă, a martorului O.Cujbă, cât şi actele cauzei -
înştiinţarea 902 din 09.05.2015, procesele-verbale de cercetare la faţa locului din 09.05.2015, de
ridicare şi de examinare a înregistrărilor video de la camera de luat vederi din exterior, perimetrul
ogrăzii, străzii, a unei perechi de mănuşi din materie combinate cu cauciuc, prima instanţă corect a
concluzionat că acestea nu pot fi puse la baza sentinţei de condamnare, deoarece ele nu confirmă
cert vinovăţia lui Gh.Ceban în săvârşirea faptei incriminate. Din probele materiale la care face
trimitere partea acuzării nu rezultă vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de sustragere din
avutul părţii vătămate, şi că procesul-verbal de ridicare din 27.05.2015 a unei perechi de mănuşi, nu
reprezintă o probă materială, ce a-r demonstra comiterea faptei de către Gh.Ceban Deci probele
respective nu întrunesc calitățile de probe concludente, pertinente și utile, încât în conformitate cu
art. 95 CPP, sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu
prezentul cod.
Nu au fost aduse probe convingătoare, care să confirme faptul că anume inculpatul
Gh.Ceban a sustras bunurile aflate în automobilul de model „Porsche Cayennes”, indicate de către
partea vătămată şi pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Din declaraţiile părţii vătămate şi
a martorului rezultă, şi se confirmă, doar existenţa faptei săvârşite, dar nu şi faptul că aceasta ar fi
fost comisă de către Gh.Ceban, fapt stabilit în urma vizualizării înregistrărilor video efectuate, în
care partea vătămată şi martorul nu au recunoscut persoana care a comis infracţiunea, respectiv
decalrațiile date nu pot reprezenta probe în acuzare a Ch. Ceban.
Astfel conform art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare poate fi adoptă
numai în condiţia în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvârşirea
infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate în instanţa de judecată, iar
concluziile despre vinovăţia lui nu pot fi întemeiate pe presupuneri, dubiile în probarea învinuirii
urmând a fi interpretate în favoarea inculpatului, astfel că prima instanţă întemeiat a dispus
achitarea lui Gh.Ceban, învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit.c), d) Cod
penal, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el.
Ulterior Procurorul a atacat decizia instanției, afirmând că instanța nu a analizat obiectiv și
corect probele înainte. Potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură penală, instanţa apreciază
probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate
aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nici o probă prezentată de părţi nu are o valoare

9
dinainte stabilită pentru instanţa de judecată. De aici rezultă că, înfăptuirea justiţiei penale, cere ca
instanţa să nu-şi întemeieze hotărârile sale pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea
dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă
(fapta (le) supuse judecăţii). Numai aşa se formează convingerea izvorâtă din dovezile administrate
în cauză, că adevărul - infracţiunea dedusă spre soluţionarea instanţei - este, fără echivoc, cea pe
care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

BIBLIOGRAFIE
1. Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie nr. 1ra-776/10 din 9 iulie 2010.
2. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 13 februarie 2019,
Dosarul nr.1ra-439/2019.
3. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18 februarie 2015.
Dosarul nr.1ra-130/2015.
4. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18 iunie 2019.
Dosarul nr.1ra-919/2019.
5. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 28 iunie 2018.
Dosarul nr.lra-1126/18.

10