Sunteți pe pagina 1din 14

DOSAR NR.1-21096601-12-1-29062021 (1-1817/2021), nr.

cauzei la urmărirea penală 2020031033


 POPOVICI Dragomir ***** - art.264/1 alin.(1) Cod penal

SENTINŢĂ
ÎN NUMELE LEGII

09 noiembrie 2021
mun.Chişinău

JUDECĂTORIA CHIŞINĂU (SEDIUL BUIUCANI)

Instanţa compusă din:


Preşedintele şedinţei, judecător – Vitalie BUDECI
Grefier – Elena DADU

cu participarea:
- Acuzatorului de stat – MÎNDRESCU Maria, procuror în Procuratura mun.Chișinău, Oficiul
reprezentare a învinuirii în instanța de judecată
- Apărătorului inculpatului POPOVICI Dragomir ***** – avocat SANDU Stela
(mandat seria MA nr.1487778 din 16 iunie 2021)
- Inculpatului – POPOVICI Dragomir *****

a examinat în ședință de judecată publică, în limba de stat, cauza penală de învinuire a lui

POPOVICI Dragomir *****, născut la *****, cetățean al Republicii Moldova, IDNP


*****, înregistrat la domiciliu în *****, domiciliat de facto în *****, celibatar, fără persoane
la întreținere, nu se află la evidență psihiatrică sau narcologică, fără antecedente penale,

în comiterea infracțiunii prevăzute de art.264/1 alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova, individualizată prin
conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat.

Procedura de citare legală a fost executată.


Procurorul MÎNDRESCU Maria a solicitat ca inculpatul POPOVICI Dragomir ***** să fie
recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264/1 alin.(1) Cod penal, și să-i fie stabilită
pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 160 (una sută șaizeci)
ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Totodată, a solicitat de a-l obliga pe POPOVICI Dragomir ***** să remită permisul de conducere
Direcției documentare conducători auto a Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport și
calificare a conducătorilor auto a Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia.
Apărătorul inculpatului POPOVICI Dragomir *****, avocat SANDU Stela, a solicitat instanței de
judecată să aplice în privința inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.264/1 alin.(1) Cod
penal, pedeapsă sub formă de amendă, fără anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
/
Inculpatul POPOVICI Dragomir *****, a recunoscut vina în comiterea infracțiunii imputate. Regretă
cele comise. A declarat că a fost nevoit să urce la volan în stare de ebrietate pe motiv că nu găsea un taxi
pentru a merge acasă.

Cauza examinată conform art.364/1 CPP, în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

Termenul de examinare a cauzei: 29 iunie 2021 – 09 noiembrie 2021.

Cu referire la materialele cauzei penale şi a probelor administrate şi cercetate în şedinţa de judecată, instanța de
judecată,-

A CONSTATAT:

1.1. POPOVICI Dragomir *****, cunoscând cu certitudine că acționează cu încălcarea prevederilor


pct.14 lit.a) al Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că „Conducătorului de vehicul îi este
interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe
contraindicate, sub influenţa preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacţiei, fiind bolnav,
traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere”, a
condus mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, în următoarele circumstanțe:
La 12 septembrie 2020, aproximativ la ora 05.40, conștientizând că a consumat alcool și, respectiv, se
afla în stare de ebrietate alcoolică, acționând cu intenție directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil
al acțiunilor sale și prevăzând urmările lor, a urcat la volanul automobilului de model „Skoda Octavia”, cu
numărul de înmatriculare „*****”, pe care l-a condus. În timp ce se deplasa prin mun.Chișinău, a fost
stopat de către ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică, în adiacentul imobilului din
bd.Ștefan cel Mare 103.
Fiind suspectat în conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, a fost condus de
membrii echipajului Inspectoratului Național de Securitate Publică la Dispensarul Republican de
Narcologie, unde a fost supus examenului medical cu prelevarea probelor biologice. În rezultatul a fost
stabilit că concentrația de alcool în aerul expirat constituia 0,67 mg/l, iar concentrația de alcool în sângele
prelevat constituia 1,15 g/l, care conform prevederilor art.134/12 alin.(3) Cod penal, constituie stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt ce a fost consemnat în Procesul-verbal nr.9014 din 12 septembrie
2020 al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate şi
naturii ei.
Astfel, prin acțiunile sale intenționate POPOVICI Dragomir *****, a săvârșit infracțiunea prevăzută de
art.264/1 alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova, individualizată prin conducerea mijlocului de
transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

PROCEDURA

2.1. În ședința de judecată, POPOVICI Dragomir ***** a declarat că îi sunt cunoscute probele
administrate în cadrul urmăririi penale, nu are obiecții asupra acestora, recunoaște vinovăția în comiterea
infracțiunii imputate şi nu dorește administrarea altor probe. În acest sens, în conformitate cu art.364/1

/
Cod de procedură penală, a depus o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei în baza probelor
administrate în cadrul urmăririi penale.
2.2. Potrivit prevederilor art.364/1 alin.(1) Cod de procedură penală, până la începerea cercetării
judecătorești, inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor
indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire
penală.
Conform prevederilor alin.(2) al aceluiași articol, judecata nu poate avea loc pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele
indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe.
În conformitate cu prevederile art.364/1 alin.(4) Cod procedură penală, instanţa de judecată admite, prin
încheiere, cererea, dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt
suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, totodată se trece la
audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului.
2.3. Ținând cont de cererea formulată de inculpatul POPOVICI Dragomir *****, întrucât în urma
chestionării acestuia în ședința de judecată s-a constatat că acesta cunoaște învinuirea care i se aduce, o
recunoaște integral, şi în mod liber este de acord să renunțe la dreptul său constituț*****al de a se apăra în
cauza respectivă, recunoscând integral materialul probator administrat la urmărirea penală, având în
vedere că avocatul inculpatului a declarat că a avut timpul necesar pentru a discuta cu acesta toate
posibilitățile de apărare, întrucât din probele administrate la faza urmăririi penale, conținute în materialele
dosarului penal, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi că probele administrate şi datele cu privire la
persoana inculpatului POPOVICI Dragomir ***** sunt suficiente pentru a permite instanței stabilirea
unei pedepse, rechizitoriul a fost întocmit în conformitate cu prevederile art.296 Cod de procedură penală,
actele de urmărire penală nu prezintă semne că ar fi lovite de nulitate absolută, materialele dosarului penal
nu conțineau careva indicii că în faza de urmărire penală au fost încălcate drepturile şi libertățile
fundamentale garantate de Convenţia Europeană, deoarece faptele imputate inculpatului au fost just
încadrate, iar participanții la proces nu au formulat careva cereri referitoare la contestarea acestor
circumstanțe, din considerentul că cererea înaintată de inculpatul POPOVICI Dragomir ***** privind
examinarea cauzei conform prevederilor art.364/1 Cod procedură penală este întemeiată şi nu contravine
legislației procesuale penale în vigoare, instanța de judecată a admis cererea acestuia, și a dispus
examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală conform prevederilor
art.364/1 Cod procedură penală şi a procedat la audierea acestuia potrivit regulilor de audiere a martorului,
conform art.364/1 alin.(4) Cod de procedură penală.

ANALIZA PROBELOR ȘI ÎNCADRAREA JURIDICĂ

3.1. Potrivit art.101 alin.(1) şi (2) Cod procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct
de vedere al pertinenței, concludenții, utilității şi veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct
de vedere al coroborării lor. Judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma
examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.

Argumentele inculpatului
3.2. Fiind audiat asupra esenței învinuirii înaintate potrivit prevederilor art.108 Cod procedură penală, în
cadrul ședinței de judecată din 30 septembrie 2021, inculpatul POPOVICI Dragomir ***** şi-a
/
recunoscut vina integral. A declarat că la data de 12.09.2020 , ora 05:40 a condus automobil de model
Skoda Octavia cu nr de înmatriculare ***** pe bd.Ștefan cel Mare din Chișinău, după ce a consumat
alcool, deci în stare de ebrietate. În timp ce conduce automobilul menționat, a fost stopat de colaboratorii
Inspectoratului Național de Securitate Publică, fiind suspecta de conducerea mijlocului de transport în
stare de ebrietate a fost condus la Dispensarul Republican de Narcologie unde a fost supus examenului
medical. În rezultatul examinării a fost constatat că concentrația de alcool în aerul expirat constituia 0,67
mg/l, iar concentrația de alcool în sânge constituia 1,15 mg/l.
La întrebarea apărătorului a declarat că solicită instanței că să nu-i aplice pedeapsă sub formă de privarea a
dreptului de a conduce mijloace de transport, deoarece activitate sa constă în a se deplasa la volanul
automobilului.
La întrebările acuzatorului de stat a declarat că în momentul în care a fost stopat, polițiștii probabil nu au
înțeles corect numele său și au indicat LIUBOMIR. Era în stare de ebrietate și poate nu a pronunța corect
numele. A acceptat benevol să fie suspus testării alcoolscopice.

Probele acuzării
3.3. Cu toate că POPOVICI Dragomir ***** își recunoaște vina în comiterea infracțiunii incriminate, de
către organul de urmărire penală au fost acumulate suficiente probe pertinente și concludente cu privire la
caracterului infracțional al faptei comise, cât și a vinovăției acestuia în comiterea infracțiunii, după cum
urmează:
- Declarațiile martorului GHIRGHILIJIU Iulian, potrivit cărora se atestă că activează în calitate de
ofițer de patrulare al INSP al MAI. La 12 septembrie 2020, aproximativ la ora 05:00, se afla la semafor pe
bd.Ștefan cel Mare 103, mun.Chișinău, când în fața sa a trecut un automobil de model ,,Skoda Octavia”,
cu n/î *****, fiind condus inadecvat. Conducătorul automobilului menționat a fost somat să oprească.
Acesta s-a oprit, s-a prezentat, iar în timpul discuției din cavitatea bucală s-a simțit un miros de alcool.
Conducătorul automobilului nu avea acte, dar s-a prezentat inițial ca fiind LIUBOMIR Popovici. Acesta
nu a fost de acord să fie supus testării alcoolscopice cu alcooltestul „Drager”. Astfel, a fost condus la
Dispensarul Republican de Narcologic, pentru a i se preleva probe biologice. Ulterior, acesta a declarat că
numele său este POPOVICI Dragomir și inițial a dat datele fratelui său. La întrebarea dacă a consumat
băuturi alcoolice, acesta a negat, dar vizibil se vedea că era în stare de ebrietate alcoolică. A fost întocmit
Procesul-verbal și s-a stabilit că avea o concentrație de alcool de 0,67 mg/l în aerul expirat și 1,15 g/l
concentrația de alcool în sânge (f.d.32).
- Procesul-verbal de examinare din 29 octombrie 2020, în care s-a consemnat acțiunea de examinare a
procesului-verbal nr.9014 din 12 septembrie 2020 de constatare a faptului de consumare a alcoolului,
stării de ebrietate și naturii ei, conform căruia se atestă că concentrația de alcool în aerul expirat de către
POPOVICI Dragomir constituia 0,67 mg/l, iar concentrația de alcool în sângele prelevat de la
POPOVICI Dragomir constituia 1,15 g/l, care se califică ca stare de ebrietate cu grad avansat (f.d.15).
- Mijlocul material de probă: procesului-verbal nr.9014 din 12 septembrie 2020 de constatare a faptului de
consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, întocmit în urma examinării lui DRAGOMIR Popovici
(f.d.14).
3.4. În conformitate cu prevederile art.14 alin.(1) Cod penal, infracţiunea este o faptă (acţiune sau
inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.

/
Conform art.51 alin.(1) Cod penal, temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă
săvârșită, iar componența infracțiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii
penale.
Potrivit art.52 alin.(1) Cod penal, se consideră componență a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi
subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Alin.(2) al
aceluiași articol stabilește că componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii
potrivit unui articol concret din prezentul cod.
Conform art.113 alin.(1) Cod penal, se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a
corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite şi semnele componenţei infracţiunii,
prevăzute de norma penală. Alin.(2) al aceluiași articol stabilește că calificarea oficială a infracţiunii se
efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către
judecători.
3.5. Potrivit art.385 alin.(1) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează
următoarele chestiuni în următoarea consecutivitate: 1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit
inculpatul; 2) dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat; 3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de
care anume lege penală este prevăzută ea; 4) dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracţiuni; 5)
dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvârșită; 6) dacă există circumstanţe care atenuează
sau agravează răspunderea inculpatului şi care anume; 7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită
inculpatului, luînd în considerare şi recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost
efectuată; 8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu; 9) tipul
penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii; 10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în
folosul cui şi în ce sumă; 11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci când nu a fost intentată acţiunea
civilă; 12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor; 13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;
14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare; 15) dacă urmează să fie revocată,
înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa inculpatului; 16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut
vinovat de comiterea infracţiunii urmează să fie aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie.

3.6. Conform ordonanței de punere sub învinuire din 05 februarie 2021 (f.d.99), dar și potrivit Rechizitoriului
din 22 iunie 2021 (f.d.105-107), inculpatul POPOVICI Dragomir ***** a fost pus sub învinuire pentru
comiterea infracțiunii prevăzute de art.264/1 alin.(1) Cod penal..
3.7. Art.264/1 alin.(1) Cod penal, stabileşte răspunderea penală pentru conducerea mijlocului de transport de
către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de
substanțe stupefiante şi/sau de alte substanțe cu efecte similar, lui POPOVICI Dragomir ***** fiindu-i
imputată comiterea infracțiunii în modalitatea normativă de conducere a mijlocului de transport de către o
persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
3.8. Fapta a fost comisă la data de 12 septembrie 2020.
Ultima modificare a normei prevăzute la art.264/1 alin.(1) Cod penal a fost operată prin Legea privind
modificarea unor acte legislative nr.138 din 19.07.2018, în vigoare din 14.09.2018.
Prin urmare, prezenta cauză penală urmează a fi examinată în baza legii penale în vigoare la momentul
comiterii faptei, care până la momentul examinării cauzei nu a suferit modificări.
3.9. Soluționând chestiunile indicate la art.385 Cod de procedură penală prin prisma prevederilor art.101
Cod de procedură penală, instanța de judecată apreciază că fapta de săvârșirea căreia este învinuit
inculpatul POPOVICI Dragomir ***** a avut loc și aceasta a fost comisă de inculpat.
/
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de judecată a reieșit din cele ce succed.
Faptul conducerii de către POPOVICI Dragomir ***** la 12 septembrie 2020, aproximativ la ora
05.40, a automobilului de model „Skoda Octavia”, cu numărul de înmatriculare „*****”, în stare de
ebrietate cu grad avansat, se confirmă prin însuși declarațiile inculpatului din care rezultă că declarat că
după ce a consumat alcool, deci în stare de ebrietate a condus automobilul menționat până a fi stopat de
colaboratorii Inspectoratului Național de Securitate Publică pe bd.Ștefan cel Mare din Chișinău. Fiind
suspecta de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate a fost condus la Dispensarul
Republican de Narcologie unde a fost supus examenului medical. În rezultatul examinării a fost constatat
că concentrația de alcool în aerul expirat constituia 0,67 mg/l, iar concentrația de alcool în sânge constituia
1,15 mg/l.
Potrivit declarațiilor martorului GHIRGHILIJIU Iulian, instanța de judecată atestă că acesta în timp ce
exercita atribuțiile de serviciu a stopat automobilul de model „Skoda Octavia”, cu numărul de
înmatriculare „*****”, la volanul căruia ulterior a fost stabilit că se afla POPOVICI Dragomir *****,
care fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică a fost condus la
Dispensarul Republican de Narcologie, unde în rezultatul examinării acestuia a fost stabilit că
concentrație de alcool în aerul expirat constituia 0,67 mg/l, iar concentrația de alcool în sânge constituia
1,15 g/l.
Subsecvent, instanța de judecată reține că cele constate supra se confirmă și prin procesul-verbal nr.9014
din 12 septembrie 2020 de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei,
conform căruia se atestă că concentrația de alcool în aerul expirat de către POPOVICI Dragomir *****
constituia 0,67 mg/l, iar concentrația de alcool în sângele prelevat de la POPOVICI Dragomir *****
constituia 1,15 g/l, care se califică ca stare de ebrietate cu grad avansat, examinat prin procesul-verbal de
examinare din 29 octombrie 2020.

3.10. Respectiv, în speță instanța de judecată reține următoarele circumstanțe de fapt:


„POPOVICI Dragomir *****, cunoscând cu certitudine că acționează cu încălcarea prevederilor
pct.14 lit.a) al Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că „Conducătorului de vehicul îi este
interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe
contraindicate, sub influenţa preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacţiei, fiind bolnav,
traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere”, a
condus mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, în următoarele circumstanțe:
La 12 septembrie 2020, aproximativ la ora 05.40, conștientizând că a consumat alcool și, respectiv, se
afla în stare de ebrietate alcoolică, acționând cu intenție directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil
al acțiunilor sale și prevăzând urmările lor, a urcat la volanul automobilului de model „Skoda Octavia”, cu
numărul de înmatriculare „*****”, pe care l-a condus. În timp ce se deplasa prin mun.Chișinău, a fost
stopat de către ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică, în adiacentul imobilului din
bd.Ștefan cel Mare 103.
Fiind suspectat în conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică, a fost condus de
membrii echipajului Inspectoratului Național de Securitate Publică la Dispensarul Republican de
Narcologie, unde a fost supus examenului medical cu prelevarea probelor biologice. În rezultatul a fost
stabilit că concentrația de alcool în aerul expirat constituia 0,67 mg/l, iar concentrația de alcool în sângele
prelevat constituia 1,15 g/l, care conform prevederilor art.134/12 alin.(3) Cod penal, constituie stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt ce a fost consemnat în Procesul-verbal nr.9014 din 12 septembrie
/
2020 al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate şi
naturii ei.”

3.11. În continuare instanța de judecată va da apreciere dacă fapta inculpatul POPOVICI Dragomir
***** întrunește elementele constitutive ale componenței infracțiunii prevăzute art.264/1 alin.(1) Cod
penal.
3.12. Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.264/1 alin.(1) Cod penal, în varianta imputată lui
POPOVICI Dragomir *****, îl formează relațiile sociale cu privire la siguranța traficului rutier, sub aspectul
prohibiţiei impuse conducătorilor mijloacelor de transport să conducă în stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat.
Din acest punct de vedere, potrivit lit.a) pct.14 al Regulamentului circulaţiei rutiere, conducătorului de vehicul
îi este interzis, printre altele, să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor
substanţe contraindicate, precum şi sub influenţa preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea
reacţiei.
La rândul său, art.18 al Legii privind siguranţa traficului rutier nr.131 din 07.06.2007 stabileşte, că pentru a
conduce autovehiculul pe drumurile publice, conducătorul lui trebuie să fie apt din punct de vedere
psihofiziologic.
În speță instanța de judecată apreciază că POPOVICI Dragomir ***** a atentat la relaţiile sociale cu
privire la siguranța traficului rutier, prin faptul că la 12 septembrie 2020, aproximativ la ora 05.40, a
condus automobilul de model „Skoda Octavia”, cu numărul de înmatriculare „*****”, în stare de
ebrietate cu grad avansat, fapt ce a fost constat în pct.3.9. al prezentei sentințe.
Latura obiectivă a infracțiunii, în varianta imputată lui POPOVICI Dragomir *****, are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă, care constă în acțiunea de conducere a mijlocului de transport de către o
persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat; 2) mijlocul de săvârșire a infracţiunii,
şi anume – mijlocul de transport în sensul art.132 Cod penal; 3) locul săvârșirii infracțiunii, și anume
drumul public.
Infracțiunea prevăzută la art.264/1 alin.(1) Cod penal, este una formală. Aceasta se consideră consumată
din momentul începerii conducerii mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat, pe un drum public.
În conformitate cu alin.(3) art.134/12 Cod penal, prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se
înțelege starea persoanei care are concentrația de alcool în sânge de la 0,5 g/l şi mai mult sau concentrația
vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.
În speță, instanța de judecată atestă că POPOVICI Dragomir *****, la 12 septembrie 2020,
aproximativ la ora 05.40, a condus automobilul de model „Skoda Octavia”, cu numărul de înmatriculare
„*****”, în stare de ebrietate cu grad avansat, or, acest fapt a fost constatat în urma testării acestuia, fiind
stabilit că concentrația de alcool în aerul expirat de către POPOVICI Dragomir ***** constituia 0,67
mg/l, iar concentrația de alcool în sângele prelevat de la POPOVICI Dragomir ***** constituia 1,15 g/l,
care conform prevederilor art.134/12 alin.(3) Codul penal, constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat.
Latura subiectivă a infracțiunii specificate la art.264/1 alin.(1) Cod penal se caracterizează prin intenție
directă.
Reieșind din cumul de probe administrate și cercetate în prezenta cauză penală, instanța de judecată apreciază
că inculpatul POPOVICI Dragomir ***** a comis infracțiunea imputată cu intenție directă, or, însăși
/
inculpatul POPOVICI Dragomir ***** a declarat în cadrul ședinței de judecată că a urcat la volanul
automobilul de model „Skoda Octavia”, cu numărul de înmatriculare „*****”, după ce a consumat băuturi
alcoolice. Acesta își dădea seama de caracterul prejudiciabil al faptei, însă indiferent de aceasta, sperând că nu
va fi identificat de organele de drept, a condus autovehiculul în starea de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Subiectul infracțiunii prevăzute la art.264/1 alin.(1) Cod penal, este persoana fizică responsabilă care la
momentul comiterii faptei avea împlinită vârsta de 16 ani, având calitatea specială de conducător al
autovehiculului.
La momentul comiterii infracțiunii și anume la data de 12 septembrie 2020, inculpatul POPOVICI
Dragomir ***** avea vârsta de 29 ani, era responsabil, și avea calitatea specială de conducător al
autovehiculului.
Respectiv, inculpatul POPOVICI Dragomir ***** întrunește semnele subiectului infracțiunii prevăzute la
art.264/1 alin.(1) Cod penal.
3.13. Audiind participanţii la proces, cercetând probele prezentate din punct de vedere al pertinenţei,
concludenţii, utilităţii şi veridicităţii lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, reieşind din
limitele învinuirii înaintate, instanţa de judecată consideră că în şedinţă de judecată s-a stabilit cu
certitudine vinovăţia inculpatului POPOVICI Dragomir ***** în comiterea infracţiunii de conducere a
mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, care
au fost just încadrată în baza art.264/1 alin.(1) Cod penal.

PEDEAPSA

4.1. Ținând cont de prevederile art.26, 101 Cod de procedură penală, instanţa de judecată judecă
materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura
judiciară respectivă.
Potrivit art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire
penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii.
În cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit
opera de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având deplina
libertate de acțiune în vederea realizării acestei operaţiuni, ţinând seama de regulile şi principiile prevăzute
de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operaţiunii de
individualizare a acesteia.
Potrivit art.61 alin.(1) şi (2) Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un
mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii,
persoanelor care au săvârşit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. Pedeapsa are
drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să
cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.
Pedeapsa aplicată persoanei recunoscute vinovate trebuie să fie echitabilă, legală şi corect individualizată,
capabilă să restabilească echitatea socială şi să realizeze scopurile legii şi pedepsei penale, în strictă
conformitate cu dispoziţiile părţii generale a Codului penal şi stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea
specială.
Instanţa remarcă că pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri şi restricţii ale
drepturilor lui, proporţionale cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi este suficientă pentru restabilirea echităţii
/
sociale, adică a drepturilor şi intereselor victimei, statului şi întregii societăţi, perturbate prin infracţiune.
De altfel, pedeapsa este echitabilă şi atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale
pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni atât de către
condamnat, cât şi de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă
generează dispreţ faţă de ea şi nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului şi nici pentru
prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. De asemenea, o pedeapsă prea aspră generează apariţia unor
sentimente de nedreptate, jignire, înrăire şi de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecinţe
contrare scopului urmărit.
În aceste sens, instanța de judecată menționează că scopul pedepsei penale nu este ca aceasta să fie
retributivă, intimidatoare sau vindicativă, în sens că pedeapsa nu trebuie privită ca „preţul” pe care trebuie
să-l plătească persoana pentru fapta prejudiciabilă, ci trebuie să reflecte un echilibru între gravitatea faptei
prejudiciabile şi urmările ei, prin excluderea caracterului vindicativ al pedepsei, urmărindu-se ca statul să
nu urmărească răzbunarea, ce ar genera altă răzbunare, prin încălcarea dreptului, ci realizarea dreptăţii,
inclusiv prin prisma principiilor proporţionalităţii şi cel al echităţii lor.
Instanţa concluzionează că sentinţa de condamnare în prezenta cauză penală va avea un efect preventiv
serios atât pentru inculpat, cât şi pentru alte persoane predispuse la comiterea unor astfel de infracţiuni şi
va constitui o garanţie şi o asigurare că drepturile şi libertăţile consfinţite în Constituţia Republicii
Moldova şi alte legi ale statului sunt apărate, iar violarea lor este contracarată şi pedepsită.
În cadrul individualizării pedepsei, instanţa de judecată ține cont și de regula nr.6 din Recomandarea
NR. R (92) 16 a Comitetului de miniştri către statele membre referitoare la regulile europene asupra
sancţiunilor aplicate în comunitate (adoptată de Comitetul de Miniştri în 19 octombrie 1992, cu ocazia
celei de a 482-a reuniune a Delegaţiilor de Miniştri, potrivit căreia „natura şi durata sancţiunilor şi
măsurilor aplicate în comunitate trebuie de asemenea să fie proporţ*****ală cu gravitatea infracţiunii
pentru care un delincvent a fost condamnat sau o persoană este inculpată, cât și cu situația personală a
acesteia”.
4.2. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei inculpatului, instanţa de judecată în conformitate cu
art.art.7, 75 Cod penal, ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, motivul acesteia, de caracterul şi
gradul pericolului social deosebit al infracţiunii comise, de personalitatea inculpatului, de circumstanţele
cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi
reeducării vinovatului, de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia, precum și de comportamentul
inculpatului.
Referitor la gravitatea infracţiunii săvârşite, motivul acesteia, de caracterul şi gradul pericolului social
deosebit al infracţiunii comise, instanţa de judecată reține următoarele:
Infracțiunea prevăzută de art.264/1 alin.(1) Cod penal, săvârșită de către POPOVICI Dragomir *****
face parte din categoria infracțiunilor ușoare. Suportul normativ al acestei concluzii derivă din
interpretarea sistemică a art.264/1 alin.(1) şi art.16 alin.(2) Cod penal. Totuși, această categorie de
infracțiuni se caracterizează printr-un grad sporit de pericol în societate, deoarece conducerea în stare de
ebrietate a autovehiculelor este una din principalele cauze care pot genera accidente rutiere soldate cu
urmări grave, iar în ciuda eforturilor întreprinse de autoritățile statului, acest flagel continuă să fie unul
frecvent întâlnit.
Referitor la personalitatea inculpatului POPOVICI Dragomir ***** instanța de judecată reține
următoarele:

/
Prin Sentința Judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău nr.1-41/2016 din 02.12.2016, procesul penal în cauza
penală privind învinuirea lui POPOVICI Dragomir ***** în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264/1
alin.(3) Cod penal a fost încetat, absolvindu-l pe POPOVICI Dragomir ***** de la răspunderea penală în
temeiul art.art.2, 14 al Legii nr.210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25a de la
proclamarea independenței Republicii Moldova.
Prin Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți nr.1a-365/2016 din 26.07.2018, POPOVICI Dragomir
***** a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.352 alin.(1) Cod penal. A fost încetat
procesul penal privind învinuirea lui POPOVICI Dragomir ***** în săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art.352 alin.(1)Cod penal, cu eliberarea acestuia de răspundere penală, în legătură cu expirarea termenului de
prescripție de tragere la răspundere penală.
Din considerentele expuse supra, instanța de judecată apreciază că inculpatul POPOVICI Dragomir
***** urmează a fi apreciat ca o persoană iresponsabilă și compromițătoare, or, acesta fiind anterior
absolvit de răspundere penală privind învinuirea în comiterea unei fapte similare cu cea pentru care a fost
dedus judecății în prezenta speță, a mai comis din nou o asemenea faptă, ceea ce denotă că acesta nu a
conștientizat gradul prejudiciabil al faptelor sale legate de încălcarea regulilor de securitate a traficului
rutier.
Respectiv, aceste circumstanțe vor fi luate în considerare de către instanța de judecată la aplicarea
categoriei și cuantumului pedepsei în calitate de circumstanță care caracterizează personalitatea
inculpatului.
Referitor la circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, instanța de judecată reține
următoarele:
În rechizitoriu, procurorul VOZIAN Dorin, nu a invocat existența în privința inculpatul POPOVICI
Dragomir ***** a careva circumstanțe atenuante prevăzute de art.76 alin.(1) Cod penal, sau a careva
circumstanțe agravante prevăzute de art.77 alin.(1) Cod penal.
În pledoaria finală atât acuzatorul de stat MÎNDRESCU Maria, și apărătorul inculpatului, la fel nu au
invocat existența în privința inculpatul POPOVICI Dragomir ***** a careva circumstanțe atenuante
prevăzute de art.76 alin.(1) Cod penal, sau a careva circumstanțe agravante prevăzute de art.77 alin.(1)
Cod penal.
În rezultatul examinării cauzei penale, instanța de judecată nu constată careva circumstanțe atenuante
prevăzute de art.76 alin.(1) Cod penal, sau a careva circumstanțe agravante prevăzute de art.77 alin.(1)
Cod penal, care ar putea fi reținute la stabilirea pedepsei în privința inculpatului POPOVICI Dragomir
*****.

4.3. În conformitate cu art.264/1 alin.(1) Cod penal, în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, cât și la
momentul examinării cauzei penale, stabilește pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de
la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
4.4. Potrivit art.75 alin.(2) Cod penal, în cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea
săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepţional şi se aplică atunci cînd gravitatea infracţiunii
şi personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este
insuficientă şi nu şi-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute
pentru săvârșirea infracţiunii, se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul
celor menţionate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepţional la aplicarea pedepsei
cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanţa de judecată.
/
4.5. Reieșind din principiul individualizării pedepsei, potrivit prevederilor art.75-78 Cod penal, instanțele
judecătorești în toate cazurile vor aplica o pedeapsă echitabilă, ținând cont de gravitatea infracţiunii
săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează sau
agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum
şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
Cuantumul pedepsei, în afară de gravitatea infracţiunii săvârşite, se stabileşte având în vedere persoana
celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situaţia materială, familială sau
socială, prezenţa sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau după săvârşirea
infracţiunii, deci este vorba de personalitatea infractorului.
Pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se
convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.

4.6. Referitor la solicitarea părții apărării privind aplicarea în privința inculpatului POPOVICI Dragomir
*****, pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art.264/1 alin.(1) Cod penal, a unei pedepse sub formă de
amendă, instanța de judecată reține următoarele:
După cum a fost menționat supra, art.264/1 alin.(1) Cod penal, atât în vigoare la data săvârșirii
infracțiunii, cât și la momentul examinării cauzei penale, stabilește pedeapsă principală doar sub formă de
muncă neremunerată în folosul comunității.
Potrivit art.75 alin.(1) Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracţiuni i se
aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate
cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod.
Subsecvent, instanța de judecată reține că aplicarea unei pedepse mai blânde, de altă categorie, poate fi
aplicată doar prin prisma art.79 alin.(1) Cod penal, care stipulează că ținând cont de circumstanţele
excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii,
de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează
esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei
infracţiuni săvîrşite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub
limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă
categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârșit
infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârșirea infracţiunii de către persoanele care au
atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată
drept circumstanţă excepţională.
În speță, în privința inculpatului POPOVICI Dragomir ***** nu a fost constată nici o circumstanţă
excepţională, respectiv aplicarea în privința acestuia pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art.264/1
alin.(1) Cod penal a unei pedepse mai blânde, de altă categorie, este imposibilă.
Respectiv, în privința inculpatului POPOVICI Dragomir ***** pentru comiterea infracțiunii prevăzute
la art.264/1 alin.(1) Cod penal, urmează a fi stabilită pedeapsă în limitele fixate în Partea specială a
prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, și anume sub
formă de muncă neremunerată în folosul comunității.

4.7. În conformitate cu prevederile art.364/1 alin.(8) Cod de procedură penală, inculpatul care a
recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă
/
prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității şi de
reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă
pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
4.8. Astfel, inculpatul POPOVICI Dragomir ***** beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității prevăzute de lege, în temeiul art.364/1
Cod de procedură penală. Respectiv, noile limite ale pedepsei sub formă de muncă neremunerată în
folosul comunității, care sunt pasibile aplicării față de inculpatul POPOVICI Dragomir ***** pentru
comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute la art.264/1 alin.(1) Cod penal, determinate potrivit
art.364/1 alin.(8) Cod de procedură penală, urmează a fi stabilite după cum urmează: de la 133 (una sută
treizeci și trei) ore până la 160 (una sută șaizeci) ore.

4.9. Conducându-se de criteriile de stabilire a pedepsei analizate în pct.4.2 al prezentei sentințe, luând în
considerare faptul că în privința inculpatului POPOVICI Dragomir ***** a nu au fost stabilite circumstanțe
atenuante sau agravante, reieșind din caracterul infracțiunii săvârșite, de personalitatea inculpatului
POPOVICI Dragomir *****, care anterior a mai comis o infracțiune cu cea pentru care a fost dedus
judecății în prezenta speță, fiind absolvit de răspundere penală, reieșind din faptul că aceasta a recunoscut
vina în comiterea infracțiunii imputate, solicitând examinarea cauzei conform procedurii prevăzute de
art.364/1 Cod de procedură penală, precum şi din noile limite ale pedepsei, instanța de judecată apreciază că
în privința inculpatului POPOVICI Dragomir *****, pentru comiterea de către acesta a infracțiunii
prevăzute de art.264/1 alin.(1) Cod penal, este echitabilă aplicarea unei pedepse principale sub formă
muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 150 (una sută cincizeci) ore.

4.10. Referitor la solicitarea părții apărării privind ne aplicarea pedepsei complementare obligatorii, sub
formă de anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, instanța de judecată menționează că ne
aplicarea sau înlăturarea pedepsei complimentarea poate avea loc în cazul întrunirii condițiilor prevăzute
de art.78 sau art.79 Cod penal.
Instanța de judecată menționează că potrivit prevederilor art.78 alin.(2) Cod penal, în cazul în care
instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârșirea infracțiuni, pedeapsa complementară,
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.
În context instanța de judecată menționează că în baza art.78 alin.(2) Cod penal, poate fi înlăturată doar
pedeapsa complementară facultativă, adică care nu este obligatorie, fiind stabilită în sancțiunea normei
penale prin sintagma „cu sau fără”. În cazul infracțiunii prevăzute la art.264/1 alin.(1) Cod penal,
pedeapsa complementară are un caracter obligatoriu, și, respectiv, înlăturarea acesteia este posibilă doar în
condițiile art.79 Cod penal.
Potrivit art.79 alin.(1) Cod penal, ținând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul
şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după
consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor
ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârșite în grup la descoperirea
acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru
infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa
complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârșit infracţiunea se consideră circumstanţă
excepţională. Săvârșirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins
vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.
/
Alin.(1/1) al aceluiași articol stipulează că poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă
atenuantă, cit şi un cumul de asemenea circumstanţe legate de situaţiile menţionate la alin.(1).
În speță, instanța de judecată apreciază că art.79 Cod penal nu este aplicabil, deoarece careva
circumstanțe atenuante excepționale nu au fost constatate. Or, faptul că inculpatul POPOVICI Dragomir
***** desfășoară o activitate ce implică conducerea mijlocului de transport, nu poate fi reținut ca
circumstanță atenuantă excepțională. Mai mult decât atât, inculpatul POPOVICI Dragomir Ion în
asemenea circumstanțe urma să manifeste diligență maximă față de starea în care conduce mijlocul de
transport.
4.11. Astfel, având în vedere că norma penală prevăzută la art.264/1 alin.(1) Cod penal, stabileşte
pedeapsă complementară obligatorie, reieşind din aceleaşi criterii de individualizare a pedepsei penale,
precum și reieșind din faptul că a fost constată imposibilitatea aplicării prevederilor art.79 Cod penal,
instanţa de judecată consideră necesar de a-i aplica inculpatului POPOVICI Dragomir *****, pedeapsă
complementară sub formă de anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
4.12. Potrivit art.21/1 alin.(3) al Legii nr.131 din 07.06.2007, privind siguranța traficului rutier, organele
care asigură executarea pedepsei penale sau sancțiunii contravenționale de privare de dreptul de a
conduce mijloace de transport, în termen de până la 10 zile, remit autorității competente permisele de
conducere ridicate pentru anularea acestora.
Reieșind din faptul că prin prezenta Sentință a fost dispus de a anula dreptul lui POPOVICI Dragomir
***** de a conduce mijloace de transport, instanța de judecată consideră necesar de a obliga inculpatul
POPOVICI Dragomir *****, să transmită permisul de conducere în termen de până la 10 zile, din
momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe, către Agenția Servicii Publice, pentru anularea
acestuia.
5. Potrivit materialelor cauzei penale în cauza penală examinată corpuri delicte nu au fost stabilite,
acțiune civilă nu a fost înaintată, cheltuieli judiciare nu au fost suportate, o careva măsură preventivă în
privința inculpatului nu a fost aplicată.
6. În temeiul celor expuse, examinând sub toate aspectele, complet şi obiectiv circumstanţele cauzei
penale, în conformitate cu prevederile art.art.341, 384, 385, 389, 392-395, 397 Cod de procedură penală
al Republicii Moldova, instanţa de judecată, -

HOTĂRĂŞTE:

POPOVICI Dragomir ***** se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.264/1


alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova şi i se aplică pedeapsă principală sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunității pe o durată de 150 (una sută cincizeci) ore, și pedeapsă
complimentară sub formă de anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Se comunică lui POPOVICI Dragomir ***** că în caz de eschivare cu rea-voinţă de la munca
neremunerată în folosul comunităţii, această pedeapsă se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o zi de
închisoare pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Se obligă POPOVICI Dragomir ***** să remită permisul de conducere în termen de până la 10 zile
din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe, către Agenția Servicii Publice, pentru anularea
acestuia.
Sentinţa motivată pronunţată în şedinţă publică la 09 noiembrie 2021.
Sentinţa este cu drept de atac în ordine de recurs la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile, prin
/
intermediul Judecătoriei Chişinău (sediul Buiucani).

Preşedintele şedinţei, Judecător Vitalie


BUDECI

S-ar putea să vă placă și