DECIZIE PENALĂ Nr.

13 din 8 ianuarie 2007

Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Nerespectarea
dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Secţia penală
NEPUBLICATĂ

Potrivit prevederilor art. 332 alin. 2 şi 4 din Codul de procedură penală, instanţa
se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale,
între altele, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei. În
cazul în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, cuprinde toate elementele
prevăzute în art. 263 din Codul de procedură penală şi nu prezintă nicio
neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanţa nu poate dispune
restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332
alin. 2 din Codul de procedură penală, constatând caracterul ilegal al mijloacelor
de probă pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât instanţa se
pronunţă asupra caracterului ilegal al mijloacelor de probă prin hotărâre, după
efectuarea cercetării judecătoreşti şi după dezbateri.

Prin Rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a

infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie nr. 100 din 20 aprilie 2006, s-a
dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C. şi L.F., pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254
alin. 2 din Codul penal, art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2
din Codul penal şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, a inculpatului V.D., pentru
săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat
la art. 255 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 8 din Legea nr.
39/2003, iar a inculpaţilor C.A., I.G. şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor
prevăzute în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 cu aplicarea art. 41
alin. 2 din Codul penal şi art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Prin Sentinţa nr. 66/P din 13 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia
penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a dispus, în baza art. 332 alin. 2 din
Codul de procedură penală, restituirea la procuror a cauzei penale privind pe
inculpaţi pentru refacerea urmăririi penale, considerând că actul de sesizare a
instanţei este lovit de nulitate absolută, întrucât după începerea urmăririi penale nu
s-au mai efectuat acte de urmărire penală.
Astfel, s-a reţinut că toate actele procedurale efectuate în cauză s-au realizat
înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, iar după
începerea urmăririi penale nu s-au administrat probe şi s-a procedat la audierea
inculpaţilor şi trimiterea lor în judecată.
 În legătură cu actele premergătoare, s-a apreciat că acestea nu au nicio valoare în
lipsa procesului-verbal prin care se constată efectuarea lor şi care poate constitui
mijloc de probă.
De asemenea, s-a reţinut că în privinţa autorizării interceptărilor şi prelungirii
acestora nu s-au respectat dispoziţiile referitoare la competenţă, ceea ce atrage
sancţiunea nulităţii absolute a acestor probe conform art. 197 alin. 2 din Codul de
procedură penală.
Totodată, sesizarea instanţei s-a apreciat a fi nelegală, prin încălcarea
dispoziţiilor art. 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. 2 şi 4 din Codul de procedură
penală, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea
urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după
materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau
inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva hotărârii de
desesizare se poate face recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au
fost vătămate prin hotărâre.
Potrivit art. 62 şi art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală, în vederea aflării
adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să
lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar mijloacele de probă
obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Pe de altă parte, în baza art. 300 din Codul de procedură penală, instanţa este
datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare,
iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii şi neregularitatea nu
poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea
refacerii actului de sesizare.
Din examinarea prevederilor menţionate rezultă că numai nerespectarea
dispoziţiilor privind sesizarea instanţei constituie temei de restituire a cauzei la
procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obţinute de
procuror în cursul urmăririi penale, ce constituie fundamentul trimiterii în judecată,
este de atributul instanţei, care se pronunţă însă prin hotărâre, după efectuarea
cercetării judecătoreşti şi după dezbateri.
Analizând Rechizitoriul nr. 100 din 20 aprilie 2006, întocmit de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de
combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, se constată că acest act
respectă, prin formă şi conţinut, toate cerinţele legii.
Actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 din
Codul de procedură penală, şi anume datele referitoare la persoana inculpaţilor,
faptele reţinute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază
învinuirea şi dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi numele persoanelor care
trebuie citate în instanţă. Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate
care să impună refacerea lui de către procuror.
În cauză, prima instanţă, fără a efectua cercetarea judecătorească, s-a pronunţat
asupra unor mijloace de probă pe care procurorul şi-a întemeiat trimiterea în
judecată a inculpaţilor, apreciind că nelegalitatea actelor premergătoare şi
neadministrarea de probe după începerea urmăririi penale ar atrage nelegalitatea
actului de sesizare în întregul său şi ar face necesară refacerea urmăririi penale.
Or, extinzând obiectul verificării de la actul de sesizare la materialul probator pe
care acest act s-a întemeiat, prima instanţă a încălcat atât dispoziţiile imperative
evocate, cât şi cele referitoare la obligativitatea efectuării cercetării judecătoreşti,
în cadrul căreia se putea examina public, nemijlocit şi contradictoriu întregul
material probator, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.
În consecinţă, recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată şi s-a dispus
trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Oradea.

---------------